19 septembrie 2017

Editorial. UNICUL

Înainte de 1989, populația era educată în perspectiva lui unu, a unicului. Aveam un conducător iubit unic, un partid unic, un ziar oficial unic, o singură televiziune cu un singur program și un singur post de radio, un singur serviciu (de cele mai multe ori) de la angajare la pensie, o singură casă/ apartament, o singură Dacie, un singur manual și un singur răspuns corect la orice întrebare. Schimbarea radicală, care a bulversat o mulțime de oameni după schimbarea regimului a fost apariția multiplului. O mulțime de partide, de televiziuni, de posibilități de a-ți petrece concediul, de produse la supermarket, de informații etc. Acestea pun însă o problemă grea: cea a alegerii. Trebuie să știi să alegi și în fiecare minut ți se cere să-ți exprimi o opțiune într-o anume domeniu. Și asta presupune efort, efortul de a te informa (care brânză e mai bună sau care tip de mașină de spălat din cele vreo 50 aflate la ofertă) și de a-ți construi o ierarhie. Oamenii nu erau educați să aleagă și de aceea pe mulți „libertatea” i-a bulversat, fără a fi propriu-zis nostalgici ai comunismului, cum îi acuzăm noi grăbiți. Erau nostalgici ai siguranței pe care ți-o dădea faptul că orice drum era dinainte stabilit. Alții alegeau pentru tine. Cu ce săpun sau pastă de dinți să te speli. Ce film să vezi. Le e greu să înțeleagă, de exemplu, cum schimbă tinerii de azi cu atîta ușurință locurile de muncă (sau partenerii de viață), cum lucrează complet altceva decît facultatea pe care au făcut-o. Luați la întrebări, cei mai mulți cetățeni n-ar putea explica de ce avem nevoie de parlament, cum e cu separarea puterilor în stat, de ce președintele nu poate da pur și simplu ordin să fie arestați toți corupții sau să înceteze programele vulgare și violente de la televiziuni. De aici „admirația” secretă pentru modele autoritariste de conducere, de tip chinezesc, rusesc sau chiar maghiar. 
Obișnuiți cu o singură putere, oamenii nu au putut să discearnă între jocurile de putere (vizibile sau ascunse) totdeauna prezente acolo unde sînt mai multe centre de putere. De aceea ni se par atît de lesne manipulabili. De la un minim de informații, au fost dintr-o dată sufocați de un adevărat uragan care ne mătură zilnic plajele neuronilor. De ce avem atîtea bănci și atîtea farmacii și atîtea fructe exotice al căror nume nu-l știe nimeni? Ei bine, ce au făcut în ultima jumătate de secol inițiatorii noștri de politici publice? Absolut nimic pentru educația întru pluralitate. În așa fel încît, după ultimele alegeri, am ajuns iar la unic.


Iar avem un lider maximo: toate organele de presă îl „consultă” pe Dragnea ca și cum el nu ar fi un simplu lider de partid, ci ar avea putere absolută. De la economie la sănătate, de la politică externă la învățămînt, de la agricultură la autostrăzi. Unicul! Oameni care evident au urît pluralitatea și pluralismul vor acum, deținînd puterea, să ne readucă la tirania perspectivei unice. Scandalul cu revenirea la manualul unic escamotează, de fapt, chestiuni mai grave și de mai adîncă importanță. Nu-mi amintesc, de exemplu, să fi pus cineva vreodată problema că nici programele n-ar fi trebuit să fie unice. Nimeni n-a avut curajul să împingă reforma atât de departe încît să elibereze complet învățămîntul de dictatul unei singure programe, fixată de cele mai multe ori din necesități politice și nu educative. Cînd regretatul profesor Solomon Marcus propunea acum vreo 3-4 ani desființarea inspectoratelor școlare, lumea îl privea ca pe o ciudățenie senilă. De fapt, era vorba exact despre asta, despre eliberarea din chingile unicei căi. Între timp, Sistemul a devenit mult mai rigid și complicat. Și nu mă refer doar la  cel școlar. Cînd aud tot felul de teorii despre cît de liberă și de democratică este România, dau nedumerit din cap. Nu este nici liberă, nici democratică, atîta vreme cît nu avem cultura pluralității de opinii și de soluții. Vă amintiți, în 27 de ani, vreo lege care să fi fost întoarsă din parlament numai pentru că opoziția (indiferent care ar fi fost puterea sau opoziția) a venit cu argumente logice, legale, faptice după care această lege nu era bună? Eu nu. Acum nici măcar un partid nu mai decide, ci un singur om. Periculos, foarte periculos. De aceea, în loc să caute dezvoltarea educației pentru pluralism, alegere, responsabilitate, diriguitorii noștri vor să ne întoarcă la dictatura adevărului unic. Au distrus învățămîntul umanistic nu pentru că ei au dificultăți cu gramatica, ci pentru că acela te învață să-ți pui întrebări, să gîndești cu mintea ta, să filtrezi informațiile. Pînă și presa, care prin definiție ar trebui să fie diversă, a devenit de o monotonie suspectă. A ieși din mainstream, primul imperativ, apoi o luăm de la capăt….
Christian CRĂCIUN

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu