16 ianuarie 2018

Editorial. ZIUA CULTURII?

Moto: „Urăsc epoca asta. Îmi vine să vomit. Există ființe pe care le urăsc. Totul este greșit, totul este fals, totul este falsificat. Nu mai există respect, nu mai există cuvîntul dat. Doar banii mai contează”. 
Alain Delon, într-un recent interviu

De ce simt nevoia să pun gîndurile despre Ziua culturii naționale sub aceste cuvinte ale unui om care nu mai are nimic de pierdut, a trăit totul, a văzut totul și își poate permite să spună simplu adevărul dureros? Pentru că nu poți celebra această zi cu un ministru care scrie „supprefect” și e legendar(ă) prin agramatism (la concurență cu o altă doamnă, europarlamentar), cu un șef de Cameră care nu ar spune „pe care” nici picat cu ceară, cu un șef al „Departamentului identității naționale” (care se ocupă de organizarea Centenarului) care recunoaște senin că nu știe nici un nume de scriitor contemporan („pentru că nu l-a interesat”!!!) și are exprimarea unui semianalfabet (scuze, e doctor cu o teză despre fotbal și politică), cu un ministru al învățămîntului intrat în folclor prin erorile sale de limbă română și puținătatea logică, cu o mulțime de alte persoane publice de o precaritate culturală sfidătoare. Academia va organiza din nou o sesiune solemnă, se vor plînge iar vorbitorii de decăderea limbii și a culturii generale și… lucrurile vor merge înainte pe aceeași pantă a de-culturalizării obștești. Pentru că nu am văzut vreo luare de poziție a înalților savanți cînd un profesionist impecabil ca Daniel Șandru a fost înlocuit la „Departamentul identității naționale” (halucinantă denumire - nu-mi poate da prin cap cu ce se poate ocupa un astfel de departament, pe ce își iau oamenii ăia salariile) cu acest fotbalist ratat, dl. Cotîrleț. Nu am văzut vreo atitudine asumată de înaltul forum științific atunci cînd ministerul învățămîntului măcelărește programele și regulamentele de liceu (locul de bază unde se formează cultura unui om). Se vor face iar tot felul de „acțiuni” fără, în fond, nici un impact cultural. 


Ne mirăm că nu dă nimeni doi bani pe noi ca națiune, că sîntem priviți urît oriunde ne ducem și se aude că sîntem români. Că artiștii noștri se afirmă prin eforturi strict individuale, fără niciun sprijin din partea statului, că singura politică culturală este cocalarismul, asta trebuie spus de ziua culturii.  Ne ocupăm zilele și nopțile cu oameni de o insignifianță absolută, dar care ne decid viețile: Dragnea, Olguța, Tudose, Gabi, Tudorel, Carmen, Codrin, Grapini, Norica, Iordache, Victoraș, Nuți, Șerban Nicolae (apropo: vreo sancțiune, ceva, pentru mîrlăniile la adresa unei colege în plenul parlamentului?), Bădălău, Nicolicea, Daea i tak dále. Doamne, cîți sînt! Unde să mai încapă cultura de toate nimicurile astea? Ce nu se înțelege este că o eroare gramaticală a unui ministru face mai mult decît toate manifestările de Ziua Poetului Național. Așa cum un miligram de otravă nu poate fi combătut dacă bei o oală de ciorbă. Ucide! O „logică” băștinașă mi-ar putea reproșa că e bine ca omul să știe administrație, economie, drept, probleme de mediu, de sănătate, de apărare, mă  rog, cu ce se ocupă el acolo. Și că buna exprimare este ceva cu totul secundar. Fals, absolut fals! Luați o carte de istorie și urmăriți la întîmplare construcțiile reprezentative ale României moderne, de ordin arhitectural, politic, legislativ, industrial, științific etc. Uitați-vă, cine sînt cei care le-au înfăptuit, apoi citiți ceva din ce au lăsat: jurnale, discursuri publice, articole, cărți de specialitate etc. Veți rămîne uimiți de frumusețea limbii pe care o foloseau. A, firește că aveau doctorate luate pe bune în universitățile mari ale Europei. Formarea lor ca specialiști se îmbina cu o bază culturală temeinică, erau, de pildă, ingineri dar știau latină, istorie, muzică, istoria artelor șamd. Este o axiomă pe care școala românească o ignoră cu fatală superbie: gîndește bine numai cine se exprimă bine. Nu poți avea încredere într-un reprezentant cu funcții publice care se exprimă precar. Gîndirea lui nu poate fi decît precară. Nu poate „vedea” o problemă în ansamblu. Cum să rezolvi problema circulației în București cînd casa ta arată ca o tarabă de bîlci? Prin anii 90, japonezii veniseră cu un proiect de modernizare urbanistică a capitalei făcut așa cum știu ei. Firește că noi știm mai bine, deci în trei decenii n-am făcut nimic, sporind însutit dificultatea problemelor. Aud acum că ar fi venit iar cu o propunere. Cine să o accepte?
În altă ordine de idei, 15 ianuarie este ziua nașterii Poetului. Eu am mai multe argumente pentru care Ziua Culturii ar fi trebuit hotărîtă pentru 15 iunie, dar nu le expun aici. Cum să vorbești însă despre Poet, cînd modul în care este explicat elevilor de liceu te face să-ți fie rușine că ești profesor? Ce-ar fi să sărbătorim ziua culturii respectînd cultura? Pare un pleonasm? Cum să-l sărbătorești pe Eminescu – adversarul crîncen al politicianismului, demagogiei și minciunii – încercînd să dai autoritate legală aberației că niște condamnați penal pot conduce o țară? În România de azi ar trebui un moratoriu al ideii de cultură. Toate laudele noastre sună ca bocete.
Christian CRĂCIUN

Un comentariu: