27 februarie 2018

La Câmpina, marile investiții de infrastructură vor încremeni și anul acesta în faza de proiect?

Informam cititorii, în urmă cu două săptămâni, atunci când scriam despre proiectul de buget local postat pe site-ul Primăriei, că acesta a ieşit din chinurile facerii şi a intrat în chinurile mediatizării. În realitate, chinurile facerii au continuat după cum se primeau informații de la Direcția Finanțelor Publice Prahova. Și lipsa de transparență a continuat, pentru că, după ce s-au modificat ulterior valorile proiectului de buget, pe ici-colo, prin punctele esențiale, suma totală alocată investițiilor ce se vor realiza în 2018 nu a mai fost de aproape 13 milioane lei, ci cu două milioane mai mică. Noul proiect de buget local, serios modificat, nu a mai fost supus dezbaterii publice, fiind supus aprobării consilierilor municipali după ce, doar cu puțin timp înainte, a fost adus sub nasul aleșilor nostril, care l-au votat mai mult din obligație (timpul îi presa), decât din convingere.  Oricum, din vina primarului, din vina companiei Hidro Prahova sau a firmelor executante rezultate din licitații, ori din vina altora, anul trecut investițiile publice au încremenit în peisaj. Speram cu toții ca lucrurile să se schimbe radical în acest an, iar marile artere avariate, care arată ca după un război, să fie complet modernizate. Rămânem cu speranța. Și cu aceiași edili, până la alegerile viitoare.  

Rămânem sub zodia „plombei asfaltice”
Pentru Calea Doftanei și strada Bobâlna nu vor fi bani nici în acest an. Pentru asfaltarea completă a celor două artere trebuie circa 10-11 milioane de lei, adică tot bugetul alocat investițiilor. Prin urmare, nu credem că se vor asfalta nici în 2018. Sau dacă se vor asfalta, lucrările nu se vor putea finanța cu banii publici ai câmpinenilor, ci cu fonduri guvernamentale. Dar este greu de crezut în această variantă, deoarece guvernanții actuali, cei din coaliția PSD-ALDE, nu mai prididesc cu obținerea unor împrumuturi bancare, cu sarcini fiscale mascate și cu alte măsuri din care să strângă bani pentru a umple găurile bugetului național provocate de creșterile artificiale de salarii ale bugetarilor, precum și de alte măsuri populiste. Acum o săptămână, la ședința extraordinară a Consiliului Local prin care s-a aprobat bugetul anului 2018, primarul Horia Tiseanu a arătat cu degetul spre operatorul regional de apă Hidro Prahova, care nu a reușit să gestioneze corespunzător programul european de finanțare a lucrărilor de canalizare în Câmpina (și în multe alte localități prahovene). Litigiul ei cu firma constructoare Cast încă nu s-a terminat, așa că nu se pot accesa noi proiecte europene, dar nici nu se pot turna covoare de asfalt până nu se fac toate canalizările. Doar strada Parcului ar putea avea o soartă mai bună, întrucât acesteia i-a fost alocată suma de 75.000 lei pentru documentații, lucrarea propriu- zisă urmând să fie finanțată de la bugetul de stat prin PNDL. Din calculele și  estimările finanțiștilor Primăriei, veniturile totale ale bugetului local din acest an   se vor ridica la suma de 54,74 milioane lei. Aceasta este, desigur, o estimare  bazată pe o anumită previziune asupra colectărilor din 2018 a veniturilor proprii din impozite și taxe locale (se ia ca model situația anului precedent). Dacă gradul de colectare va fi mult sub așteptări, atunci mai ușor ne va fi să finanțăm spargerea  resturilor asfaltice ale străzilor cu probleme, astfel încât să dispară toate gropile. Ne va fi oricum mai bine atunci când vom circula astfel pe pietrișul de sub cele două straturi de asfalt de altădată. Măcar nu vom mai da în gropi și nu ne vom mai rupe mașinile în craterele străzilor.  Și-așa se poartă moda retro! La cele 54,74 milioane de lei din venituri totale se adaugă excedentul bugetar al anului 2017, în valoare de 10,34 milioane, ceea ce face ca bugetul propriu al Câmpinei din acest an să se apropie de cel realizat în anii precedenți, care era situat în intervalul 64-65 milioane de lei. În anii precedenți, bugetul general consolidat al Câmpinei se ridica la 80-90 de milioane de lei, dar în această valoare intrau și sumele  alocate de către DFPP pentru plata salariilor din învățământ. Sub imperiul vechii legislații, Ministerul Finanțelor trimitea banii dascălilor la primării, iar acestea făceau plățile către școli. Începând din acest an, salarizarea cadrelor didactice se va face direct de către inspectoratele școlare județene. Din suma de 54,74 milioane lei a veniturilor totale, 40,82 milioane lei reprezintă veniturile proprii, 13,87 milioane lei sunt sumele defalcate din TVA, iar 210.000 lei constituie cota alocată de la bugetul județean. Lista inițială a obiectivelor de investiții, cea publicată pe site-ul Primăriei Câmpina, a fost redusă semnificativ, astfel încât  valoarea ei a coborât la 10,3 milioane lei. Cheltuielile cu salariile au cea mai mare pondere în bugetul local din 2018: circa 40%, mai mult decât dublul procentului din 2017. Fondul de salarii pentru administrația locală înseamnă 18,78 milioane lei, la care se adaugă 4 milioane lei reprezentând indemnizațiile persoanelor cu handicap, precum și voucherele de vacanță, a căror valoare este de 422.000 lei.


Salvarea ar putea veni de la PNDL
Salvarea pentru asfaltarea unor străzi câmpinene importante, precum este Calea Doftanei, ar putea veni de la Programul Național de Dezvoltare Locală. PNDL reprezintă sursa principală de finanţare pentru infrastructura locală şi are la bază principiul conform căruia în fiecare localitate din țară trebuie să fie asigurat un set minim de servicii publice (10 servicii), în domeniile: sănătate, educație, apă – canalizare, energie termică și electrică, inclusiv iluminat public, transport / drumuri, salubrizare, cultură, culte, locuire și sport. 
L-am întrebat pe viceprimarul Adrian Pițigoi, cel care se ocupă de asfaltările străzilor câmpinene, cât de grea este situația, iar al doilea edil al orașului ne-a declarat următoarele: Strada Bucium din cartierul Voila are aproximativ 150 de metri lungime și se va pietrui anul acesta. Oricât de rău ar suna, trebuie să recunoaștem că, din cauza resurselor bugetare reduse, în anul 2018 se vor asfalta doar străzile trecute în bugetul local, la capitolul Investiții: Calea Doftanei și strada Bobâlna. Și nici pe acestea nu suntem siguri că le vom putea asfalta cu venituri proprii. Noi am pus în buget un milion de lei pentru Calea Doftanei și tot atâta pentru Bobâlna, însă asfaltarea lor costă de cîteva ori mai mult. Calea Doftanei ne-ar costa aproape 9 milioane de lei, iar strada Bobâlna ne-ar duce la circa 2,5 milioane. La capitolul Reparații, pentru că, de vreo doi ani, inspectorii Curții de Conturi nu ne mai lasă să asfaltăm străzi mari (cum mai reușeam să realizăm în trecut), nu vom putea asfalta decât alei dintre blocuri sau trotuare. Așa că, din nefericire și spre regretul meu și al colegilor din Primăria Câmpina, lucrările de reabilitare a infrastructurii stradale a municipiului nu se vor mai putea face cu bani de la Reparații decât dacă aceste lucrări înseamnă așa-zisele plombări sau turnarea unor covoare asfaltice de dimensiuni mici, pe lungimi de câțiva metri. Înainte aveam fonduri importante la capitolul Reparații, de șase-șapte ori mai mari decât în prezent. De aceea am și reușit asfaltarea unor străzi mari (mi-aduc aminte că am făcut astfel strada Plevnei), dar acuma nu mai avem bani nici de o stradă. Nemaivorbind că asfaltarea unei străzi cu bani de la Reparații nu mai este permisă de către Curtea de Conturi, care ne impune să facem orice reparație capitală (turnare de covor asfaltic), cu proiect și cu bani din fondurile bugetului local destinate investițiilor (adică modernizării străzilor din municipiu). După părerea mea, mai sigură este asfaltarea străzii Bobâlna, pentru care ne sunt suficiente vreo 2-3 milioane de lei, bani pe care am putea să îi strângem pentru această investiție. Însă pentru Calea Doftanei nu vom putea să facem rost de aproape 9 milioane. Așa că, mai degrabă, am încerca să asfaltăm această stradă cu PNDL, deci cu bani guvernamentali. De altfel, cu acest program vom face strada Parcului. Pentru strada Voila, singura soluție ar fi să încercăm un parteneriat cu Consiliul Județean, având în vedere că această stradă este și drum județean. Costurile asfaltării străzii Voila mi-e greu să vi le spun, deoarece nu am reactualizat proiectul, încă se lucrează la el. Dacă ne permite vremea, am putea începe primele lucrări de reparații pe la sfîrșitul lui martie-începutul lui aprilie”. 
Adrian BRAD

Editorial. ARGUMENTUL MACRON

Să las de-o parte, deocamdată, situația internă: România e o țară plicticoasă ca un tablou gri pe fond gri (parafrazez, firește): ocupată de o specie scîrboasă de reptilieni care speculează perfect indiferența, incultura, lipsa de civism a populației abrutizate, nimic important nu se întîmplă, în afara unei lupte disperate a cîtorva pentru care libertatea contează ca valoare în sine și care încearcă să stea la suprafață pentru a sorbi ultimele guri din aerul ei. Și mai e, din abundență, jegul de pe micile ecrane. 
Să ne uităm dară puțin peste gard, la ce se întîmplă în Franța. Președintele Macron, alături de doamna ministru al culturii, a cerut extinderea orarelor bibliotecilor publice, în special a celor din suburbii, deschizându-le pînă seara sau duminica după-amiaza, „pentru a reduce decalajele și fracturile sociale”. Este parte a unui plan amplu de „emancipare” cu care Macron a cîștigat președinția. S-au deblocat 8 milioane de euro pentru a facilita în comunitățile locale deschiderea bibliotecilor în orele în care oamenii nu sînt la muncă. La asta se adaugă o reformă în adîncime a bacalaureatului care presupune, printre altele, revenirea la studiul temeinic al latinei și elinei, restabilirea autorității profesorului și a notei, a ierarhiilor intelectuale. Franța încearcă astfel să-și recupereze o glorioasă tradiție luministă (de la care decenii de stîngism „revoluționar” au îndepărtat-o) conform căreia numai omul educat este cu adevărat liber. Și numai cu oameni educați (adică responsabili) se poate întemeia o democrație funcțională. 


Sigur că românul recent ridică din umeri la cele de mai sus și mai ia o bere. În realitate: nimic nu se va schimba în bine în țărișoară fără a schimba radical mai întîi sistemul de învățămînt! Nu cu idei ciuce, însușite pe la nu știu ce cursuri de „training”, notate pe genunchi în deplasări „europene”, așa cum se discută acum, fără nicio viziune de ansamblu, programele școlare. Faptul că asemenea proiecte, cum este cel al președintelui francez, că lucrări neinfestate de morbul pedagogiei „nonintervenționiste” (chiar și la noi au apărut traduse destule cărți serioase, nu știu să fie discutate pe la ședințele de „perfecționare”) nu pătrund în școala românească, condusă de comitetul de elevi din Constanța, ne condamnă să fim sub domnia echipei de analfabeți funcțional, plagiatori și oameni care nu au auzit de ghilimele. Ca mentalitate în știința educației, noi ne situăm la capătul celălalt al semicercului. Iată, funestul domn Pop imaginează chiar desființarea totală a calificativelor la învățămîntul primar. 
Adică la antipodul lui Macron. Ei urcă, noi coborîm. Remarcabil în soluția Macron este că el pornește de la rădăcina lucrurilor: cultura. Urmăriți însă argumentul președintelui Franței. Educația este singura metodă de combatere a extremismului, a declarat acesta. Și numai prin ea pot fi depășite inechitățile sociale. Ar putea cineva să bage în cap aceste idei simple și în capul politicienilor noștri, așa-zis de stînga, care au reușit (contra)performanța de a aduce populația într-un stadiu de analfabetism pe care-l depășise în 1989? În România au fost distruse, sub guvernări auto-proclamate socialiste, nu numai rețelele de irigații și fabricile, ci și bibliotecile comunale, căminele culturale, cinematografele, cluburile de întreprinderi, librăriile. Toate astea nu aveau nimic comunist în ziduri, și nici nu puneau problema de „tehnologii” perimate și consumatoare de energie, nimic nu ne împiedica să le folosim ca să răspîndim Cultura (democrația), exact așa, cu majusculă. Numai că o bună bază culturală n-ar fi menținut la putere partidul sugrumării depline a țării. 
Macron este creația școlilor de elită ale Franței, cît despre miniștri noștri actuali… verificați de unde vin, profesional vorbind. Francezul investește masiv în cultură (nu sînt singurele proiecte cele amintite), convins că numai astfel pot fi aplanate tensiunile sociale. Noi avem județe întregi în care singura ocupație a locuitorilor este drumul la primărie să-și ridice ajutorul social sau alocația copiilor. Și apoi la crîșmă să bea banii. Evident, acești oameni vor fi prizonierii primarului, pentru că el „le dă”. Răul făcut în ultimele două decenii prin încurajarea acestei mentalități criminale depășește, după părerea mea, răul defrișărilor abuzive. Copaci mai pot fi plantați și reîmpăduriri făcute. O societate cu oameni educați nu poate fi construită decît după 2-3 generații. Un veac! Și nu există nici un semn că cineva „acolo sus” se gîndește măcar la asta, pentru a pune un bun început. Franc spus: sîntem supuși unui proces de prostire galopantă, prin eliminarea culturii generale, construirea programelor în așa fel încît copiilor să nu le placă lectura și să nu poată înțelege un text oarecare. N-am auzit ca studenții noștri să ceară, ca în America, să fie deschise non-stop bibliotecile din campusuri (biblioteci la noi în campusurile universitare? Ha, ha ,ha!). Am scris cele de mai sus și gîndindu-mă la acei „intelectuali subțiri” care încearcă să ne demonstreze că nu e mare lucru că miniștri vorbesc incorect limba română, cică „important e să fie buni specialiști în domeniu”. Exemplul lui Macron ne arată că acest lucru este literalmente imposibil.
P.S. Încheiasem acest material, cînd aflu că puținele emisiuni culturale care au mai rămas la TVR se amputează drastic. Cineva observa cu dreptate că ar fi desființat TVR Actualități și ar fi lăsat TVR Cultural. În linia a ceea ce spuneam mai sus…
Christian CRĂCIUN

Christian Crăciun, membru USR: „E cumplit de trist ce se întâmplă azi cu România. Pentru prima oară, poate, în istorie, românii sunt complet liberi să se autodistrugă”

De la începutul anului, eseistul Christian Crăciun este membru al Uniunii Scriitorilor din România

Continuăm astăzi seria articolelor dedicate scriitorilor câmpineni consacraţi (deveniţi membri ai Uniunii Scriitorilor din România) cu eseistul Christian Crăciun, pe care îl vom considera scriitor al ţinuturilor câmpinene, chiar dacă s-a născut şi locuieşte în comuna Floreşti. Localitatea de baştină a scriitorul nostru intră într-o asemenea geografie, deoarece, în afară de lumina soarelui, care vine de la Băicoi (situată la estul Floreştilor), celelalte lumini ale vieţii (spirituale, dar şi materiale) vin într-o măsură mult mai mare de la Câmpina. Nemaivorbind că scriitorul prezentat este membru al multor grupuri şi organizaţii câmpinene reprezentative pentru breasla scriiitoricească locală (Cenaclul literar al Casei de Cultură etc). Colaborator al publicaţiei noastre încă de la înfiinţare, Christian Crăciun s-a născut în localitatea prahoveană Floreşti, la data de 13 decembrie 1953. În 1976 a absolvit Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti, iar mai apoi a obţinut doctoratul în Filologie. În afară de activitatea sa pedagogică neîntreruptă de 40 de ani la catedra Colegiului „I. L. Caragiale” din Moreni, Christian Crăciun este un eseist remarcabil, dar şi un bun publicist şi critic literar. De la începutul anului, el a intrat în rândurile Uniunii Scriitorilor din România, împreună cu alţi doi câmpineni: Diana Trandafir şi Iulian Moreanu, prezentaţi în paginile Oglinzii acum două săptămâni. Înainte de a vă înfăţişa privirilor interviul pe care ni l-a acordat Christian Crăciun, facem precizarea că vom continua, în numerele viitoare ale publicaţiei noastre, seria prezentării scriitorilor câmpineni membri ai USR.


- Domnule Christian Crăciun, sunteţi bine cunoscut cititorilor Oglinzii, publicaţie la care colaboraţi de mulţi ani. Totuşi, pentru început, v-aş întreba care au fost principalele momente din viaţa şi activitatea dvs?
- Dragul meu, sunt „bine cunoscut” – idee relativă și discutabilă – de oarecum puțini ani. Eu sunt un singuratic, deloc mare, deloc ahtiat de publicitate și publicare, trăiesc în vizuina mea de cărți și-s complet lipsit de relații în lumea literară. Am debutat editorial spre 50 de ani, și abia în ultimul deceniu am ieșit în public mai insistent. Sigur că publicasem, rar, și înainte de 1989, în revistele literare ale vremii – Transilvania, Orizont, Steaua etc. - eseuri și cronici literare. Cărți, articole, rubrici permanente în presa literară, conferințe de-a lungul și de-a latul țării s-au acumulat într-un ritm surprinzător abia în vremuri mai recente. Un fel de traiectorie inversă decât cea normală. Pe scurt, am făcut liceul la Ploiești, liceul „I.L.Caragiale”, Facultatea de Filologie la București, iar din momentul absolvirii şi până acum, sunt profesor de română la alt liceu purtând numele lui Caragiale, cel din Moreni. În 2005, mi-am luat un doctorat pe o temă despre imaginarul eminescian. Cam asta…
- Când aţi simţit că sunteţi făcut să deveniţi scriitor? Ştiu că este o întrebare-clişeu, dar n-o pot evita.
- Sigur că există o mică mitologie personală: copil fiind, aș fi spus că vreau să mă fac „scriitor la microfon” (era o emisiune la radioul acelor timpuri, pe care-l ascultam cu asiduitate). Pasionat de citit încă de mic, scriind compuneri care primeau note mari, renunțând la medicină pe motiv de incompatibilitate funciară cu chimia, am ales filologia și am început să public eseuri încă din facultate prin revistele studențești, foarte bune, pe vremurile acelea. Scriitor „profesionist” - să luăm cuvântul cu toată marja de ambiguitate și de cuvenită smerenie - am devenit în momentul când am început să am rubrici fixe, cu termene de predare (la reviste minunate din anii 90 Litere&Arte&Idei, Adevărul Literar și Artistic, Axioma, Cronica)
- Pentru ce merite aţi fost ales în Uniunea Scriitorilor? 
- Păi, pentru cele de mai sus, cred. Cărțile mele sunt așa: „Intrări în labirint” (3 ediții), carte de eseuri; „Isografii”, tot eseuri, de altă factură parțial; „Ucronia eminesciană”, teza mea de doctorat (lucrez acum la o nouă variantă mult adăugită, are și ea deja două ediții, la editura Eikon, cu care colaborez în acest sens); „Lectio Incerta” - culegere a majorității cronicilor literare pe care le-am publicat și „Circumstanțiale”, culegere a editorialelor mele socio-politice din săptămânalul „Oglinda de azi”, și aici adunându-se deja material pentru un nou volum.
- Sunteţi eseist, publicist şi critic literar. Care dintre cele trei ipostaze vă reprezintă cel mai bine?
- În mod cert eseul. Sunt un tip digresiv și abuziv, care are nevoie de spațiu pentru a-și dezvălui reveriile speculative. Eseul e acea combinație de libertate asociativă și rigoare constructivă care, cred, mi se potrivește cel mai bine. Pentru critica literară în sensul strict – adică restrâns la literatura de ficțiune – nu am răbdarea de a urmări noile apariții, fenomenul viu, în mișcare al literaturii. De mulți ani și lecturile mele s-au deplasat spre științe umane, filozofie, teologie, eseistică în general, și e normal să dau seama în scris în special despre astfel de cărți. În volumul meu de cronici sunt doar câteva texte despre romane şi mai puține despre volume de poezie, marea majoritate fiind despre cărți de eseistică. Sunt domenii mai puțin sau deloc prezente în paginile revistelor noastre culturale, de exemplu, în ultima lună am recenzat o carte de arhitectură sau alta de iconologie. Am un interes special și pentru cărțile de memorialistică. Urmăresc cărțile despre care nu se scrie în general.
- După 1989, România nu s-a reclădit pe principiile sănătoase ale capitalismului neoliberal, ci s-a năruit treptat pe altoiul putred al unui capitalism sălbatic, de cumetrie, care i-a sărăcit pe mulţi români şi ne-a trimis multe elite în pribegie. Va trebui să dăm de fundul prăpastiei ca să ne putem ridica apoi, forţaţi de istorie? Sau am putea să ne revenim mai devreme, cu mult noroc. Bunăoară, aşa cum s-a întâmplat la finele Primului Război Mondial, când Dumnezeu şi-a întors faţa către români şi a prăbuşit două imperii, pe ruinele cărora s-a ridicat România Mare (împreună cu alte state independente). 
- E cumplit de trist ce se întâmplă azi cu România. Și, atenție, nu cred că cineva din afară este vinovat: nici multinaționalele capitaliste, nici rușii, nici ungurii, nici americanii, nici Soros. Pentru prima oară, poate, în istorie, românii sunt complet liberi să se autodistrugă fără nici un ajutor extern. Din lipsă de educație, din prostie nativă, ticăloșie, egoism, lene, vocație a furtului (inclusiv al propriei căciuli), inconștiență, ură feroce față de valoarea autentică. Știți cântecul Adei Milea: «Ceaușescu n-a murit»? Cum spune ea: Ceaușescu (comunismul deci) e o boală. Da, domnule, socialmente bolile au efect lung: și uite că infecția propagandistică din anii 70-80, augmentată de șobolanii purtători de viruși televizați ai zilelor noastre, dă rujeola ticăloșiei și abjecției publice în floare abia acum. Noi trăim în plină epocă în care plătim tot ceea ce spiritele ignare spun că era „bine” în ceaușism: „independența”, „industrializarea”, „învățământul gratuit”, „casa poporului” ș.a.m.d. A, nu spun că nu erau și lucruri materiale (rețeaua de irigații, institutul de vaccinuri, Gerovitalul etc.) pe care, dacă n-am fi avut această sălbatică plăcere a furtului și distrugerii, a distrugerii prin furt, le-am fi putut folosi spre binele public. Uite o noțiune cvasi-absentă în mentalul colectiv: binele tuturor. Și, fiindcă văd deja întrebarea următoare, pot să spun că una dintre cauzele principale este stâlcirea învățământului.
- Învăţământul românesc este astăzi în mare suferinţă. Cum credeţi că s-ar putea începe însănătoşirea lui?
- E foarte simplu și foarte greu, în același timp. În lumea întreagă învățământul are de făcut față unor enorme provocări. Nu are ziarul nostru spațiu să facem o analiză măcar fugitivă. La noi, numai prin  transformarea radicală a principiilor pe care e clădit sistemul școlar putem salva țara. Nenorocirea este că democrația nu funcționează decât la popoarele educate. Altfel, e ca și cum ai da o mașină puternică pe mâna unui copil de 8 ani. Dacă vrei, putem discuta cândva pe larg chestiunea școlii.
 - Aproape toate televiziunile comerciale sunt acuzate că manipulează telespectatorii, răvăşindu-le minţile prin promovarea unor nonvalori, totul pentru audienţe (şi profituri) cât mai mari. Nu am auzit pe nimeni să acuze multele edituri dubioase, neinteresate decât de profit, pentru câtă maculatură se publică în zilele noastre?
    - Nu se poate face comparația. Eu am renunțat de vreo doi ani aproape complet la Tv. Pot spune așa: 1. În vreme ce o editură se adresează câtorva sute de cititori, canalele (în ambele sensuri) Tv. Infectează seară de seară sute de mii, poate milioane de oameni. 2.  Natura răului e alta: o carte proastă e doar o carte proastă, o campanie murdară de presă e o boală nevindecabilă. 3. Avem zeci de edituri remarcabile, nici un canal de televiziune acceptabil. Nu discut, iar, aspectul cultural, m-aș întinde mult.
- V-aţi remarcat şi prin publicistica militant-politică. În multe articole scrise pentru „Oglinda de azi” aţi fost un apărător declarat al preşedintelui Traian Băsescu, primul şef de stat care a criticat public ororile comunismului, dar şi cel care, din fruntea CSAT, a identificat mass-media ca o ameninţare potenţială la adresa siguranţei naţionale. În ultimii ani, s-au descoperit multe potlogării ale unor miniştri pedelişti, cu prejudicii uriaşe pentru bugetul de stat, infracţiuni grave patronate de regimul Băsescu, de Băsescu însuşi (implicare nedovedită, dar de luat în calcul, ţinând cont că am avut un preşedinte-jucător care îşi subordonase totalmente guvernul). În aceste condiţii, îl mai preţuiţi la fel de mult pe fostul preşedinte al României?
- Pe fostul președinte, da. Nu găsesc în cele ce a făcut atunci lucruri grave, incriminante. Cei care au călcat legea, pedeliști sau membrii de familie ai ex-președintelui, să fie judecați. Simplu. Cu multe lucruri din ce susține actualmente parlamentarul Băsescu nu sunt absolut deloc de acord. E ciudată metamorfoza acestui om, felul în care și-a schimbat principiile.
- Regretaţi ceva în viaţa dvs? Ceva ce nu aţi făcut şi aţi fi vrut să faceţi. Sau viceversa.
- Oh! O mulțime de lucruri. Ar trebui să scriu o carte despre asta. Cu siguranță aș fi putut, ar fi trebuit, să fac mult mai mult(e). Regret ceea ce n-am făcut, pe multe planuri. Dar e prea târziu…
Adrian BRAD

„Ziua Porților Deschise” pentru înscrierea în clasa pregătitoare

A început perioada înscrierii pentru clasa pregătitoare a copiilor care au depășit etapa grădiniței. Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” este prima care începe această perioadă, în cadrul căreia legislația în vigoare impune unităților de învățământ respective să organizeze „Ziua Porților Deschise”. 


Școala din cartierul Câmpinița (căreia îi este subordonată și școala din cartierul Voila), îi invită pe părinți miercuri, 28 februarie 2018, între orele 9.00 și 17.00, la „Ziua Porților Deschise”, pentru a vizita școala și sala de clasă unde urmează să învețe cei mai mici elevi ai unității. Pentru înscrierea copiilor la clasa pregătitoare, părinții trebuie să își programeze telefonic copiii la 0244.333.618 sau pe adresa de email a școlii. Pentru anul școlar 2018 – 2019 este propusă o singură clasă pregătitoare preluată de prof. înv. primar Cristina Badea, grad didactic I, cu 32 de ani vechime la catedră. 


Pe 3 martie, începând cu ora 9.00, „Ziua Porților Deschise” se va organiza la Școala Gimnazială Centrală. Pentru înscrierea copiilor la cele două clase pregătitoare, câte are planificate unitatea școlară, părinții trebuie să se programeze telefonic la secretariatul unității, la numărul de telefon 0736.33.88.08. În cadrul evenimentului, se va prezenta baza materială a școlii și se vor purta discuții cu cadrele didactice care vor preda la clasa pregatitoare. De asemenea, vor fi date toate informațiile necesare de către conducerea unității. La cele două clase pregătitoare vor preda învățătoarele Ștefania Pescaru și Rodica Zăvoianu. Pot fi înscriși în învățământul primar copiii persoanelor care au locul de muncă în zona școlii. Se pot înscrie în învățământul primar copiii care sunt în grija bunicilor și care demonstrează că au domiciliul în circumscripția școlii.
Adrian BRAD

Consilierii județeni au demarat realizarea unui sens giratoriu la intrarea în Bănești

Consiliul Județean Prahova a aprobat recent bugetul legislativului județean și principalele investiții publice care se vor realiza în 2018. Bugetul general consolidat al Consiliului Judetean Prahova este de aproape 458 de milioane de lei. Cu acești bani se vor realiza multe modernizări ale infrastructurii rutiere din județ:  modernizarea şi reabilitarea a 60,5 km de drumuri judeţene; turnarea de covor asfaltic pe 100 de kilometri de drumuri județene; pasaj denivelat peste DN1 (Centura Vest) la intersecția cu DJ 101I si str Buda; amenajarea  a trei sensuri giratorii; reabilitarea mai multor poduri și podețe. Dintre cele patru sensuri giratorii, două ne privesc în mod direct pe noi, cei din zona Câmpina. 


Este vorba despre două sensuri giratorii care le-ar face viața mult mai ușoară șoferilor din zona Câmpina-Florești și nu numai. În primul rând, este vorba despre sensul giratoriu de la intersecția DN1 cu DJ 101D, de la intrarea în comuna Bănești venind dinspre Ploiești (intersecția cu drumul spre Urleta, din zona Recola). A doua intersecție care ne interesează  este cea din apropierea Paralelei 45, cuprinzând DN1 și DJ 720 (care merge spre comuna Florești). Sensul giratoriu ce se va realiza aici  este mai mult decât bine venit, doarece, din cauza numeroaselor accidente de circulație mortale care se produc  aici, zona este numită „a morții”. O altă intersecție ce va fi modernizată printr-un sens giratoriu este cea care asigură accesul din comuna Păulești în DN1. Toate cele trei locații meritau de mult timp să fie modernizate prin amplasarea unor sensuri giratorii în punctele respective. S-ar fi evitat astfel multe cazuri cu accidente de circulație soldate cu decese sau cu rănirea gravă a participanților la traficul rutier. Deocamdată, Consiliul Județean Prahova a alocat anul acesta doar bani pentru realizarea proiectării, câte 100.000 lei pentru fiecare proiect de sens giratoriu, execuția propriu-zisă urmând să se realizeze ulterior. 
Adrian BRAD

Câmpina la începutul secolului al XX-lea (1900 - 1914)

Conform legii comunale adoptate în timpul domniei lui Al. I. Cuza, Câmpina era, în 1865, singura comună urbană din „Plaiu Prahova” [1]. Localitatea era formată din cătunele „Tergu Câmpina, Piața Câmpina, Brosce, Șotrile, Lunca Mare”, având 370 de case, 413 familii și 3 biserici [2]. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea orașul era cunoscut ca stațiune balneo-climaterică, fiind vizitat de numeroși bucureșteni, în special vara. Trecerea la exploatarea modernă a petrolului, spre sfârșitul aceluiași secol, va transforma Câmpina într-un oraș industrial, modern, cosmopolit, datorită prezenței specialiștilor de origine străină.
La începutul secolului al XX-lea, societatea „Steaua Română” avea rolul cel mai important în extracția și prelucrarea petrolului din zona Câmpina. În 1901, producția schelei Câmpina era de 107.551 tone. [3]. Producția maximă s-a atins în anul 1910 cu 333.382 tone, reprezentând 24,7% din producția întregii țări în anul respectiv. [4] La 1 ianuarie 1907 erau în funcțiune 154 de sonde, mai multe fiind doar în zona Buștenari-Recea, și anume 544. [5] Bogăția zăcămintelor din zonă a fost dovedită și de erupția sondei numărul 65 a societății „Steaua Română”, aflată pe platoul Bucea, în anul 1905. 


Sonda a atins la 380 metri un zăcământ care a aruncat o coloană de țiței de la această adâncime până la 120 metri de la gura sondei. Producția ce s-a putut strânge din această erupție, care a durat aproape 30 de ore, a fost 14.000 tone. [6]
Referindu-ne la exploatarea petrolului câmpinean, putem observa că societățile cu rol important în această activitate, „Steaua Română”, „Traian”, „Astra Română”, având capital majoritar străin, au contribuit la modernizarea orașului, dar în goana lor după profit au exploatat la maxim aceste resurse, practic epuizându-le, declinul începând după Primul Război Mondial.
La 31 martie 1906, lucrau în industria extractivă a petrolului, la Câmpina și Poiana-Vrăjitoarea, 951 oameni, dintre care 45 erau străini. [7] În domeniul prelucrării petrolului exista, din 1897, rafinăria societății „Steaua Română”, considerată la înființare cea mai mare din Europa. În anul 1907 aceasta prelucra 361.213 tone, fiind urmată la nivelul țării de Vega din Ploiești cu 155. 742 tone. [8] În acel an, rafinăria avea 3.739 lucrători și 262 funcționari. [9] Pentru deservirea rafinăriei, „Steaua Română” a făcut și o fabrică de acid sulfuric. În localitate mai funcționau Atelierele Centrale, înființate în 1898, Uzina Electrică, înființată în 1905, fabrica de bijuterii a contesei Martha de Blome, fiica prințului Dimitrie Barbu Știrbei, înființată în 1910 și turnătoria fraților Ziptzer, înființată în 1911 (v. foto). [10]


Între 1900-1914 au funcționat pentru perioade mai mici sau mai mari de timp, tipografiile: I. Baboianu, Mircea Ionescu, Muntenescu și Gologan, Gutenberg (proprietar M. Gheorghiu), Moritz Sigmann și Steaua Română. [11]
Impactul produs asupra câmpinenilor de avântul luat de exploatarea petrolului reiese dintr-o relatare a unui vizitator al localității, făcută în 1907, pe baza celor auzite într-o cafenea, înainte de un congres al petrolului: „Și așa mi s’a comunicat în toată seriozitatea, cum lunile trecute au sosit la Câmpina, în cel mai strict incognito, trei renumiți geologi: unul german, unul englez si celălalt francez, și dupa niște explorări efectuate tot atât de discret, au stabilit pozitiv că zăcămintele cele mai bogate de petrol din întreaga țară românească s’ar găsi dedesubtul platoului pe care se află clădit orașul Câmpina. Ei mi-au dat și o dovadă: cică pe lângă Câmpinița, unde «Steaua Română» posedă rafineria ei grandioasă, un locuitor, care începuse să sape un puț de apă, ar fi dat deodată, la o adâncime de puțini metri, de petrol și cã acum scoate de acolo pe fiece zi atâtea și atâtea butoae de păcură. Constatarea geologilor misterioși va avea, așa m’au asigurat nouii mei amici, rezultatul următor: încă zilele acestea se va creia în străinătate o societate pe acțiuni cu un capital de 2112 miliarde lei citește: miliarde și lei, nu nuci care va cumpăra întreg orașul Câmpina, în a cărui rază firește că acum nu se pot face săpături dupa petrol, și’l va și dărâma spre a pune pe teritoriul astfel netezit cateva mii, nu exagerez deloc, de sonde. Congresul, au adăogat informatorii mei, va sluji pentru a convinge pe capitaliștii voioși de a se pune în capul nouei întreprinderi de exacitatea anti - și sinclinalelor stabilite de geologii lor și pentru perfecționarea afacerei. La întrebarea mea cam naivă: ce se vor face actualii locuitori ai Câmpinei după ce vor fi goniți din oraș cu pungile pline de bănet, mi s’a raspuns foarte calm: că se vor stabili pe colina de la nord, acolo unde se află acum câteva clădiri noui, adică dincolo de linia ferată Câmpina-Doftana, și vor ridica cu iuțeală americană un oraș nou nouț”. [12] În ceea ce privește învățământul, existau două școli primare [13], dar și o școală germană, care avea și grădiniță și care a fost frecventată și de elevi români. [14].
În 1904 a fost înființată Școala de maiștri sondori, considerată prima de acest fel din lume și care depindea de Ministerul domeniilor. [15] Conform regulamentului școlii, numărul elevilor era limitat la maximum 60, dintre care 15 ca bursieri, iar durata cursurilor era fixată la 22 luni. Primele 6 erau destinate învățământului practic, următoarele 10 celui teoretic, iar ultimele 6 aveau atât conținut practic cât și teoretic. [16]
În  1907, absolvenții școlii adresau o plângere ministrului domeniilor în care arătau că nu pot găsi locuri de muncă fiind preferați străinii, dar acuzau și condițiile grele de lucru. Ei solicitau modificarea regulamentelor privitoare la industria petrolieră astfel încât să aibă prioritate la angajare și îmbunătățirea condițiilor de muncă. [17]

În ceea ce privește dinamica populației, în anul 1899 Câmpina avea 3779 locuitori. [18] În anul 1901, în localitate s-au înregistrat 17 căsătorii, 3 divorțuri și s-au născut 156 de copii (76 băieți, 80 fete), din care 136 legitimi și 20 nelegitimi sau găsiți. [19] Era o tendință demografică pozitivă, numărul nașterilor fiind mai mare decât cel al deceselor cu 44. [20] Dintre cei căsătoriți, 26 (15 bărbați și 11 femei) au știut să semneze în registre, iar 8 (2 bărbați și 6 femei) nu au știut. [21]. În anul 1902 s-au înregistrat 46 căsătorii, deci o creștere spectaculoasă față de anul precedent. [22]
Conform recensământului din decembrie 1912, populația Câmpinei era de 8.525 locuitori, deci dublu față de sfârșitul secolului al XIX-lea. [23] Numărul bărbaților români era de 2.797, dintre care 2.298 știutori de carte, iar 499 analfabeți. [24] Erau și 1.089 de bărbați străini, din care 955 știutori de carte și 134 analfabeți. [25] În ceea ce privește femeile de origine română, numărul lor era de 2.187, din care 1.305 știutoare de carte și 882 analfabete. [26]. Numărul femeilor de origine străină ere de 974, dintre care 752 știutoare de carte și 222 analfabete. [27] Această statistică arată poziția încă inferioară a femeilor, analfabetismul fiind mai răspândit în rândul acestora. Procentul știutorilor de carte era de 75,4%, mai mare decât în orașul Ploiești, unde era de 65,9 %. În această privință, Câmpina era depășită în județul Prahova doar de Sinaia, care avea un procent de 78,4%. [28]
În ianuarie 1913 existau în oraș 1067 clădiri, dintre care 958 particulare, 80 aparținând societăților industriale și comerciale (cele mai multe din județul Prahova, în Ploiești fiind doar 22) și 29 aparținând instituțiilor publice. [29] Dintre acestea, 155 aveau un etaj și 7 erau cu 2-3 etaje. [30] Erau 219 clădiri pe kilometru pătrat, iar densitatea populației era de 1746,9 locuitori pe kilometru pătrat. [31]
Procesul de modernizare prin care trecea localitatea este dovedit și de introducerea primelor posturi telefonice, și anume 9 în 1902, numărul lor ajungând la 15 în 1905. [32]
Calea ferată juca un rol important în ceea ce privește legătura dintre oraș și capitala țării. În anul 1910, un bilet de tren pe ruta București-Câmpina, pentru tren accelerat, costa 10 lei și 90 bani la clasa I și 7 lei și 90 bani la clasa a II-a. În ceea ce privește trenul de persoane, un bilet costa 9 lei și 10 bani la clasa I, 6 lei și 55 bani la clasa a II-a și 4 lei și 50 bani la clasa a III-a. [33]
În ceea ce privește activitatea culturală, se remarcă apariția unor gazete locale. Prima de acest fel a fost „Câmpina”, apărută în perioada 1894-1904. [34). În intervalul octombrie 1904-martie 1905, apare ziarul umoristic intitulat „Gurița”. [35] 
Dorința multor câmpineni de a sprijini cultura reiese și din donațiile făcute societății  „Steaua”, coordonată de Spiru Haret și care avea ca scop „întinderea învățăturii în popor prin tipărirea și răspândirea de scrieri, publicații morale, patriotice și de folos practic”. [36] Printre cei care au fost, în anii 1905-1906, cotizanți ai acestei societăți, s-au numărat: Victor Rădulescu, viitor primar al orașului, învățătorul Anastasie Scripcă, N. N. Boeru, Elisabeta Iliescu, dar și clubul funcționarilor „Steaua Română”. [37]
În numerele revistei „Albina”, din anii 1906-1907, apărea publicat un apel făcut de comitetul pentru înființarea unei biblioteci populare la Câmpina, adresat librăriilor, editorilor și autorilor din țară, în scopul donării de cărți și reviste. [38] Președinte al comitetului era B. P. Hasdeu, iar între membrii se regăseau I. T. Ionescu, primarul orașului și Anastasie Scripcă, care era directorul Școlii de băieți numărul 1, dar și casier și bibliotecar al noii instituții. [39]
În anul 1908, s-au pus bazele societății muzicale „Ciprian Porumbescu”. [40] În anul următor, aceasta s-a transformat în Ateneul popular „B. P. Hasdeu”, care a organizat periodic conferințe urmate de șezători. [41]
Pe plan sportiv, câmpineanul N. Niculescu s-a numărat printre cei 7 provinciali (din 20 de concurenți) care au participat la turul Munteniei pe bicicletă în anul 1912. El a terminat pe locul 2 prima etapă, desfășurată pe ruta București-Alexandria. [42] În clasamentul general s-a clasat pe locul al IV-lea, câștigând medalia de bronz argintat și 200 lei. [43]
În anul 1909, are loc la Câmpina primul meci de box din țara noastră, al doilea eveniment de acest fel având loc la București, în același an. [44]
Referitor la viața politică, cea mai mare influență o avea în localitate Partidul Național Liberal. Membru de frunte al acestuia era Dem I. Ștefănescu, considerat primarul care a început programul de modernizare a orașului. [45] Câmpina fiind și un important centru muncitoresc, s-a dezvoltat mișcarea socialistă și cea sindicală. La 25 aprilie 1905, a avut loc în casa Mariei Aricescu o  mică adunare care a dus la constituirea cercului socialist „România muncitoare” și la alegerea comitetului de conducere al sindicatului lucrătorilor petroliști din Câmpina. [46]
În perioada de care ne ocupăm au avut loc și acțiuni sociale, în special revolte și greve. Astfel, la 15 ianuarie 1902, peste 100 de lucrători de la schelele Bucea și Gafița ale societății „Steaua Română” s-au răzvrătit împotriva inginerului șef și i-au bătut pe logofeții care luaseră apărarea acestuia. [47]
În februarie 1905, peste 200 de lucrători de la rafinăria societății „Steaua Română” au intrat în grevă, obținând îmbunătățirea condițiilor de muncă. [48]
În luna ianuarie 1912, a început greva muncitorilor de la Atelierele „Creditul petrolifer”, care au demonstrat pe străzile orașului. [49] Deznodământul a fost unic în felul său: atelierele au fost vândute, iar noul proprietar a demontat utilajele și le-a transportat la Ploiești. [50]
În concluzie, se poate afirma că la începutul secolului al XX-lea, Câmpina, deși nu era un oraș mare, se caracteriza printr-o evoluție dinamică, fiind una dintre cele mai moderne localități ale țării.
Marius ZAHARIA

„Pacienţii politici” (12)

Anul 2012 va rămâne unul de referinţă în politica românească postdecembristă. Decăderea regimului portocaliu, patronat de Traian Băsescu şi apogeul alianţei social-liberale (USL) - victoria zdrobitoare în alegerile locale şi parlamentare - au adus importante modificări în mentalul colectiv al societăţii româneşti. Divizaţi brutal de ciocnirea celor două blocuri politice, românii au văzut doar ceea ce li s-a arătat, fără să poată înţelege în profunzime dimensiunea jocurilor politicianiste din culise.
Volumul „Pacienţii politici”*, pe care îl publicăm acum în serial, îşi propune să scoată la lumină aspecte importante din partea nevăzută a politicii locale, judeţene şi naţionale: jocurile din jurul puterii, camaraderiile de conjunctură şi, pe alocuri, impostura, care inevitabil vor duce, în anii următori, la prăbuşirea eşafodajului.

3 aprilie 2012. Din poartă în poartă, ca popa cu botezul. Detest această strategie! Azi am încercat să dispar o vreme din peisajul dezolant dintre blocurile de la Turnătorie.  Vigu, satrapul, a observat aroganţa şi a trimis copoiul  pe urmele mele. „Am fost după ţigări!”, am încercat să mă justific spăşit la întoarcere.  
În jurul lui V. se agitau cinci pensionare, trei şomeri, un administrator  nebun de bloc şi o vânzătoare durdulie ce mesteca seminţe în pragul prăvăliei cu miros greu de peşte. Fiecare vorbea pe limba lui. Asaltat de insistenţele a două văduvioare înglodate în datorii până-n gât, cu pensii de urmaş mizerabile primite în contul defuncţilor soţi beţivi, V. îşi aranja nervos nodul la cravată aruncând flăcări din priviri în direcţia noastră, a „scutierilor” săi. Isteria se acutiza! Trebuia să intervenim şi să-l scoatem de sub „asediu”. M-am apropiat de băbătia mai puţin ofilită şi i-am şoptit complice povestea candidatului nostru prezentabil, care a venit aici să le asculte necazurile şi să încerce să le rezolve. Diversiunea a avut efect! Înmuiată pe jumătate, văduva a schimbat tonul: „Frumos bărbat! Îl votez să ne conducă oraşul, să avem şi noi la cine merge în audienţă la Primărie, că ăsta de-acu’ vine el în audienţă la una de stă la bloc, aici în cartier”. De undeva din spate se auzea vocea răguşită a administratorului de bloc, un omuleţ colţuros, cu bască şi salopetă de stahanovist, certându-l pe V. pentru că nu face ordine cu mafioţii din administraţia locală, care împart  şpagă cu un alt administrator de bloc, rival al său. 
Vizibil năuc după „baia de mulţime”, V. a sunat retragerea. Era albastru la faţă şi inevitabil a urmat o şedinţă de analiză. Vinovaţii eram noi, toţi „scutierii”, pentru că nu formaserăm un zid pretorian în faţa celui expus. În mod cu totul special a fost  identificat şi un vinovat mai exotic, în persoana Filipinei, fosta şefă de la tineret, care s-a arătat în faţa electoratului cu tatuajele la vedere şi tocuri jignitor de înalte, drept pentru care a şi fost exclusă din programul deplasărilor viitoare, fără alte explicaţii. 

4 aprilie 2012. Partidul Poporului Dan Diaconescu se umflă ca un balon de săpun. Înfierbântaţi de zecile de mii de euro promise la televizor, anumiţi  câmpineni au luat cu asalt sediul noului partid din strada Ana Ipătescu, unde fiecare poporean cu adeziune a primit câte un sac plin cu cartofi şi o plasă cu ceapă. Propaganda otevistă îşi face treaba! PP-DD-ul are mari şanse să devină un vehicul politic ieftin şi sigur pentru mulţi oportunişti cu ştaif. Ultimul nume vehiculat pentru a reprezenta acest partid  în alegerile locale este A. Piţigoi (în prezent consilier local din partea PIN) , fiul cunoscutului doctor Leonida. Se limpezesc apele. Ixulescu mută pe toată tabla.
La Băneşti se profilează o „revoluţie a moralităţii” în politică. Consoarta primarului arestat I. C. Petre se pregăteşte să candideze, în echipament portocaliu, pentru prima funcţie rămasă vacantă în comună.  Nu pot să cred!  Nici USL-ul nu rupe gura târgului cu un fost miliţian propus de PSD, care îţi vorbeşte în şoaptă şi în prezenţa căruia ai sentimentul că trebuie să-ţi asiguri spatele. 
La Poiana Câmpina, primarul Duţă nu pare deloc alarmat de eventuala confruntare cu Valjan. Doarme în bocanci şi cred că asta îl va duce la un eşec răsunător.  
La Proviţa de Sus, Cosmoaica, femeie bărbat, se simte în continuare pe cai mari. Devotată lui Serghei ca şi Valjan şi unsă cu toate alifiile încă din vremea comuniştilor, primăreasa se laudă că o iubeşte poporul şi că are  un nou mandat în buzunar. Tot ce e posibil, pentru că acolo USL-ul aproape că nu există.

5 aprilie 2012. Prima târguială. Şedinţă fulger la „cartierul general”.  La ora stabilită am intrat în cabinetul 1. În mod surprinzător, l-am găsit aici doar pe Vigu şi pe aghiotantul său. Dănilă scria de zor în agendă, după dictare. Nimic nou! Aşteptam să mai apară din colegi, Mirică, Rodiana, Mirel. Nu se întâmpla şi asta îmi dădea de gândit. Ce soi de scenetă se juca acolo? Aveam să aflu că una bine regizată. 
Vigu şi Dănilă îşi doreau să clarifice o problemă foarte importantă şi anume ordinea pe lista USL a candidaţilor liberali pentru Consiliul Local. Evident că nu era normal să discutăm în trei o chestiune ce ţinea de o decizie colectivă. Din curiozitate, am lăsat sceneta să curgă.  Fără nicio  introducere, Vigu a propus ca  lista să înceapă cu el, să continue cu valetul său, după care să urmez eu, Rodiana, inspectorul Bolcan de la P.C. şi eventual Mirică, pe un loc şase (doisprezece în algoritmul USL), puţin probabil să fie eligibil. Nu mă surprindea decât poziţia jignitoare în care era pus Mirică, complicitatea dintre Vigu şi Dănilă fiind previzibilă.  Am protestat  şi am obţinut foarte uşor rocada între Mirică şi conservatorul Bolcan. Interesul lor era, de fapt, locul doi pentru Dănilă, pe care se temeau că aş fi putut să-l revendic. Ştiam cu cine  stau de vorbă, aşa că am ales să le cânt în strună. Miza era puţin importantă. Odată uns pe locul doi, Dănilă arăta precum jokerul din cărţi, mândru şi vesel nevoie mare, iar Vigu ca o peţitoare mulţumită că a scăpat de cucuveaua nemăritată din casă. Se merită unul pe celălalt! 

6 aprilie 2012. A doua târguială. Cum era de aşteptat, târguiala de ieri a provocat nemulţumiri. Mirică e negru, iar Rodiana se simte jignită. La prânz, Vigu a sunat din nou adunarea. De data asta ne-am întâlnit în formulă completă, toţi cei şase eligibili, cinci liberali şi un conservator. Discuţii banale. Fiecare a comentat atât cât a avut interes. Jocurile erau făcute cu dibăcie, iar nemulţumiţii se aflau în minoritate. Dincolo de locul trei,  toată lumea avea o problemă. Instruit probabil de Vigu, conservatorul Bolcan a renunţat la candidatură şi s-a închis subiectul. Mirica rămânea în cărţi. A doua târguială s-a încheiat mult mai repede decât sperasem.
Altă întâlnire la „cină”. Lume multă şi pestriţă. Vigu a vorbit aproape trei ore fără încetare. Era buimac.   
Aghiotantul Dănilă a lipsit din nou. Zice că e plecat cu treburi importante la Bucureşti. Înţeleg că se întâlneşte cu fraţii din masonerie, organizaţie de care nici Vigu nu este  străin.  Aşa se explică parte din complicitatea lor.  
Târziu în noapte, ședinţă organizatorică în cerc restrâns. Se discută programul pentru săptămâna următoare. „Cinele” cu electorii rămân coloana vertebrală a propagandei. Vigu vrea audienţă fără precedent. Avem nevoie de o altă locaţie, mai încăpătoare. Cineva  propune o cârciumă cu o sută de locuri pe scaune, unde se mănâncă bine şi ieftin. „Bine că au dispărut cantinele muncitoreşti!”, se lamentează Mirel, acrit de gândul că n-a scăpat de corvoada mobilizării. Mirică, rămas în urmă cu iniţiativele, a lansat ideea întâlnirilor cu locatarii  din blocurile însemnate cu bulină roşie. ”Să-i fezandăm un pic!”, zice el. Vigu a prins-o din zbor şi a cerut să îi chemăm la discuţii, „poate scoatem ceva din asta”. Nu cunoaştem fondul problemei, dar ce importanţă are, vindem  iluzii! 

8 aprilie 2012. Sindrofie mare la PNL Prahova. Aniversarea nonagenarului M. I. Quintus, seniorul liberalilor. În plus, conferinţă de presă a USL. Printre invitaţi şi Crin Antonescu. Surprinzător, fără Vigu, candidatul USL la Câmpina şi numărul doi în PNL Prahova! Am aflat despre  evenimente din presă.  Din punctul ăsta de vedere, suntem izolaţi, nu ne informează nimeni. Singurul om care are exclusivitate la judeţeana de partid este Vigu, însă el ne ţine departe de toate evenimentele. Cu toate astea, poveştile din culise circulă cu repeziciune. Conflictul dintre Rotilă şi Vigu, uzurpatorii lui Semcu, se acutizează. Cei doi încă se mai suportă doar pentru faptul că niciunul n-a reuşit să controleze toate găştile din partid, astfel încât să-l elimine pe celălalt. Prevăd un scandal răsunător. 

12 aprilie 2012. Nimic din ceea ce se vede nu e adevărat. Zile însorite de aprilie. Oraşul înmugureşte din toate  încheieturile cenuşii. Parcă şi praful de nisip sărat, rămas de astă-iarnă pe străzi, are alt gust. Reţin din scrisoarea lui Cioran către Noica: „Dans mes acces d’optimisme, je mise sur une dégringolade générale”.
La prânz am ieşit cu treburi în oraş şi am dat peste  trimisul lui Ixulescu. Unul dintre ei. Mă iscodea, dar n-am intrat în joc. Un sfert de ceas i-a trebuit să deşerte sacul. Printre cele care nici prin gând nu-mi treceau ori de care nu eram prea sigur s-a numărat şi anticiparea, în detaliu, a viitorului Consiliu Local  (USL - 8 consilieri; PDL - 7 consilieri; PPDD - 4 consilieri), numele viitorului primar (Laurian) şi al viceprimarului (nea Nelu). Am băut două cafele tari în loc de una. Simţeam nevoia să-mi droghez simţurile! L-am întrebat dacă a luat în calcul neprevăzutul – reacția părții necontrolate a societăţii civile, care ar putea da lesne peste cap o astfel de matematică a intereselor. „Neprevăzutul, stimate domn, nu intră în calculele celor puternici!”, mi-a răspuns trimisul fără nicio ezitare. 
Norii se jucau peste faţa tot mai palidă a cerului, iar  omul din faţa mea, cu misiunea împlinită, se pregătea de plecare. Eu mai aveam, însă, o curiozitate: „Pentru ce toată mascarada asta cu Vigu, susţinut de USL împotriva PDL, din moment ce jocurile sunt deja făcute?!” Au urmat o explicaţie şi o ironie referitoare la un oportunist şi un fraier. Oportunistul îşi negociase susţinerea în Parlament, iar fraierul încă mai credea în gardul vopsit pe-afară. 
Am plecat cu gândul la „Procesul” lui Kafka, înţelegând că nimic din ceea ce se vede nu e adevărat.

14 aprilie 2012. A reînviat turismul mănăstiresc! Zilnic, zeci de autocare îmbarcă pelerini şi debarcă voturi. În rest, liniște și pace! Pesediştii dorm pe vatră cu urechea ciulită la cel ce aprobă şi încă n-a aprobat, poporenii diaconescieni se plimbă prin cartiere cu tabloul lui Dănuţ la subraţ, pedeliştii inventariază promisiunile celor interesaţi să-i menţină la butoane, liberalii încă se mai tocmesc cu „garda de fier” socialistă.

Florin Frăţilă
(va urma)
*) „Pacienţii politici”, Editura Fundaţiei Culturale Libra, 2015
Episodul anterior poate fi citit AICI

SanConfind va avea un număr unic de telefonie: 0244.990

În viitorul apropiat, Spitalul SanConfind va avea un număr unic de telefonie: 0244.990. Numărul face parte din rețeaua Vodafone și este apelabil din orice rețea de telefonie (atât fixă, cât și mobilă). Tarifele apelurilor la acest call-center sunt cele obișnuite, adică cele practicate în mod normal de către operatorii de telefonie din România. Cu timpul, numerele vechi se vor schimba, dar ele mai sunt valabile pentru o perioadă de timp.

Centrul Medical SanConfind a participat la Târgul Național de Turism

(P) Ca și în alți ani, în perioada 22 – 25 februarie 2018, Centrul Medical SanConfind a participat la ultima ediție a Târgului de Turism al României, găzduit, în mod tradiţional, la Complexul Romexpo din București. Ca și în precedentele participări, SanConfind a făcut o figură frumoasă și la ediția de primăvară a anului acestuia, desfășurată în noile spații expoziționale pe care Romexpo le-a inaugurat în toamna anului 2017 – pavilioanele B1 și B2, având o suprafață totală de 27.000 mp. În prima zi s-a desfășurat seminarul cu tema „Calitatea serviciilor în sănătate și calificarea resurselor umane”, la care au participat specialiști recunoscuți, dar și persoane care activează în sănătate sau intenționează să se pregătească pentru acest domeniu. 


Unul dintre lectori a fost Vasile Cepoi, fost ministru al Sănătăţii şi fost preşedinte al Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor, cel care a fost numit în 2015, pentru un mandat de cinci ani, în funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate. Acesta a subliniat interesul autorităților naționale pentru dezvoltarea turismului balnear și a celui de sănătate, domenii în care SanConfind este un nume tot mai cunoscut în România.


În standul propriu, vizitat de mii de persoane, reprezentanții SanConfind au prezentat vizitatorilor oferte atractive privind tratamentele pentru relaxare și pentru recuperare medicală. Informațiile referitoare la noua Maternitate SanConfind au fost, de asemenea, bine primite de către cei interesați să ajungă la această secție ca participanți ai unui turism de sănătate. Sâmbătă, standul SanConfind a fost vizitat de către ministrul consultant al Ambasadei Cehiei în România - Milan Peprnik, cel care fusese oaspete al Spitalului SanConfind cu două zile înainte.

Pentru a doua oară, SanConfind a fost vizitat de reprezentanți ai unor ambasade

(P) Pentru a doua oară într-o perioadă scurtă de timp, în data de 22 februarie 2018, Centrul Medical SanConfind din Poiana Câmpina (finanțat de compania petrolieră Confind SRL Câmpina), a fost vizitat de reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat la București. Dacă acum câteva luni, oaspeții Spitalului SanConfind au fost ambasadori ai mai multor state africane importante, de data aceasta, delegaţia vizitatoare a fost formată din diplomați veniti din mai multe țări europene, dar și din Egipt – țara care leagă Africa de Asia, precum si ambele continente (în urma acestei vizite) de România și de cea mai importantă investiție prahoveană din domeniul  sistemului privat de sănătate.


Din delegație au făcut parte ministrul consultant al Ambasadei Cehiei în România - Milan Peprnik, ministrul plenipotențiar comercial al Egiptului în România – dr. Ayman Aly Osman Hassan, reprezentantul Camerei de Comerț Elveția – România - Barbu Mihăescu, reprezentantul Bursei Române de Afaceri - Valentin Preda, directorul companiei olandeze de consultanță în domeniul afacerilor Fortis Business Management - Bogdan Voiculescu, Nicolae Tănase, director CSR. Oaspeții au fost însoțiți de Adriana Radu, managerul Grupului Avangarde, entitate care reprezintă unul dintre organizatorii de facto ai evenimentului, celalalt fiind Camera de Comerț a României. Aici trebuie să precizăm că vizita a facut parte din Programul internațional de promovare a nevoilor de investiții „Romanian Investment Zoom", derulat prin intermediul Grupului Avangarde, program care include promovarea interculturală și economică a României prin intermediul ambasadelor și camerelor de comerț. La început, s-au purtat discutii cu primarul Alin Moldoveanu și alți reprezentanți ai administrației locale despre oportunități de afaceri pe care le-ar putea avea investitorii străini în Poiana Câmpina. Apoi, delegației străine i-au fost prezentate câteva obiective economice importante  ale comunei, dar și cea mai importantă investiție din localitate, de după 1989: Centrul Medical SanConfind.


După un tur al tuturor structurilor SanConfind, membrii delegației s-au declarat surprinși foarte plăcut de dotările și curățenia întâlnite în toate secțiile spitalului, o unitate extrem de modernă și de receptivă la toate nevoile pacienților, pe care personalul medical și sanitar îi îngrijește cu empatie și un profesionalism deosebit. În cadrul întâlnirii cu oficialitățile comunei, Barbu Mihăescu a vorbit despre fondurile nerambursabile oferite de Elveția prin intermediul Camerei de Comerț România - Elveția pentru întreprinzătorii privați care vor să-și dezvolte afacerile, iar Milan Peprnik a avansat ideea unei înfrățiri între Poiana Câmpina și o localitate din Cehia. Finalizarea corespunzătoare a ambelor propuneri ar fi benefică pentru imaginea Spitalului SanConfind în România și în lume, ducând la dezvoltarea turismului medical promovat din ce în ce mai vizibil de SanConfind.

20 februarie 2018

Preotul Ionuț Butoiu și-a lansat cartea „Luptă, rabdă și vei trăi!”

Duminică după-amiază, în Sala Praznicală a Complexului bisericesc din Slobozia, a avut loc lansarea unei cărți care, judecând după audiența extrem de numeroasă, a fost așteptată cu mult interes sau, în orice caz, a fost primită foarte bine. Aproape 250 de persoane (mai mult de jumătate stând în picioare) au venit la întâlnirea cu autorul cărții: preotul Ionuț Butoiu, care slujește la Biserica Spitalului Municipal. Strălucirea din privirile oamenilor era cea mai bună dovadă că lumea simțea că participă la un eveniment de excepție, la nașterea unei cărți deosebite, o carte plină de dragoste, de evlavie, de suferință și de simțiri profunde,  o carte-mărturisire a unui preot minunat, o carte-minune despre puterea lui Dumnezeu de a face minuni. Nemaiavând loc în sală, o mulțime de privitori erau adunați ciorchine în afara clădirii, privind cu nesaț prin geamurile imense la ce se întâmpla înăuntru. Preotul Petru Moga, moderatorul evenimentului, cel care a avut cuvântul de început, a mărturisit că nici Andrei Pleșu și nici alte personalități publice importante, care au fost fost invitate aici cu ocazia unor evenimente de seamă, nu au strâns mai mult de 120-130 de spectatori. „Ne lăudam că avem o sală îndeajuns de mare, dar observ astăzi că nu este chiar așa”, a punctat glumeț părintele Petru, dovedind că este același om spiritual pe care l-am știut mereu. 


Preotul Petru Moga, chiar și ieșit la pensie, slujește în continuare în Casa Domnului devenită model arhitectonic printre bisericile prahovene în primul rând grație lui Dumnezeu, dar și datorită osârdiei și străduințelor celui care a condus parohia de la Slobozia o viață de om. Și-apoi, se știe, adevărata slujire a lui Dumnezeu nu iese niciodată la pensie. Slujirea sacerdoțială a lui Dumnezeu nu se sfârșește decât cu sfârșitul pe acest pământ al slujitorului Domnului, cel dăruit cu sfântul har al preoției. Alături de autorul cărții, la masa din fața auditoriului, s-au mai aflat părintele Grigore Meșteroaie, actualul păstor al parohiei din Slobozia, profesorul Niculaie Meleacă (profesor de religie și istorie la Colegiul Tehnic Forestier, cel care a îngrijit și corectat textul cărții), precum și preotul Marian Ștefan, slujitor al bisericii din parohia Telega-Centru.

„O simplă nenorocire sau un  plan dumnezeiesc”

Sunt cuvintele autorului cărții, prin care preotul Ionuț Butoiu încearcă să-și explice sieși care este semnificația întâmplării care i-a schimbat viața. Cazul preotului de caritate (la momentul accidentului) din Spitalul Municipal Câmpina a fost prezentat intens în presa județeană, chiar și în cea națională. Părintele a ajuns în al doilea spital de stat al județului în 2007, pentru a alina suferințele bolnavilor și ale rudelor acestora. Un an mai târziu, pe când se afla la Costinești cu familia sa născută și nenăscută (soția era însărcinată în luna a șaptea, dar o avea în gijă și pe fetița lor de doi ani), în prima zi a sejurului la Costinești, părintelui Ionuț i s-a întâmplat un accident stupid: a căzut de pe o piatră a unui dig și și-a fracturat coloana în zona cervicală, paralizând total de la gât în jos. Dramaticul accident este povestit cu multă sensibilitate în carte, nu vrem să vă răpim din plăcerea lecturii, însă am dori să vă informăm că, după fractura cervicală și după prăbușirea sa pe fundul mării, unde a ajuns ca un corp inert, părintele a avut o revelație și a intrat în dialog cu Maica Domnului, după ce a început să se roage la Sfânta Fecioară Maria. Într-un târziu, nu știe nici el cum, a fost tras din apă și depus pe uscat, unde au început să-l năpădească durerile cele mai cumplite și vorbele oamenilor strânși în jurul său, care îl întrebau întruna ce a pățit. Medicii nu i-au dat la început nicio șansă de a trăi, apoi l-au anunțat că va rămâne paralizat toată viața. După mai multe operații chirurgicale complicate, dar reușite, după o recuperare medicală chinuitoare, cu o voinţă extraordinară, dar mai ales cu o infinită credinţă și dragoste în Dumnezeu, părintele Ionuţ şi-a revenit într-un mod absolut miraculos, în cel mai profund sens al cuvântului. Videcarea sa miraculoasă i-a șocat pe toți medicii. Din dorința fierbinte de a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru că l-a binecuvântat cu un asemenea miracol, pentru a-i mulțumi Domnului că s-a născut a doua oară, părintele s-a gândit să purceadă la facerea unei lucrări plăcute lui Dumnezeu, la ridicarea unei Case a Domnului în incinta spitalului. O lucrare prin care dorea să-i mulțumească jertfelnic Celui de Sus, dar și să aducă alinare sufletească tuturor celor care aveau nevoie de ea, să panseze rănile sufletești ale pacienților spitalului, pentru ca rănile fizice pansate de către medici să se vindece mai repede.  Devenit provizoriu duhovnic al multor pacienți pe timpul spitalizării acestora, părintele Ionuț și-ar fi dorit să ajungă duhovnicul tuturor celor care i-ar fi trecut pragul capelei din curtea spitalului, pe care o vedea aievea în fiecare noapte, în fiecare vis, proiectul acesta mistuindu-i întreaga ființă, obsedându-i mintea și acaparându-i toate energiile și gândurile. Brusc, încăperea de la parterul spitalului primită de la conducerea unității, pe care o transformase în paraclis,  i se părea că devenise tot mai neîncăpătoare și tot mai nevrednică de a găzdui pacienții ca o mare cutie de rezonanță a rugilor acestora către Ceruri.  „A existat un teren în faţa instituţiei, sfinţit în anul 2001, unde, din diverse motive, nu s-a putut construi bisericuţa spitalului. În final, acest teren nu a mai putut fi folosit. Astfel, mi s-a dat un altul, în spatele spitalului, destul de îngust, de 207 metri pătraţi, din care suprafaţa construibilă va fi 80 de metri pătraţi. De fapt, o capelă de 11 pe 5, fără turlă şi fără clopot, cu 55 de metri pătraţi în interior”, avea să declare preotul Ionuţ Butoiu în primăvara lui 2012. Cu mare greutate a reușit părintele să obţină autorizaţia de construire. 


În mai multe rânduri, o parte a consilierilor municipali i-au pus bețe în roate proiectului. Dacă un investitor strategic ar fi cerut consilierilor teren pentru un proiect imobiliar mustind a „parandărăt”, ce s-ar mai fi înghesuit aleșii cârcotași să ridice mâinile până la tavan a vot pozitiv, pentru un proiect benefic ridicării standardelor civilizației materiale a comunității. Pentru civilizația spirituală mai era destul timp, mai la spate cu spiritul. Până la urmă, noul teren primit a fost sfințit de către un arhiereu, procedură absolut necesară pentru demararea lucrărilor. Un lucru deosebit, care trebuie neapărat amintit , este faptul că părintele a început demersurile de construire cu foarte puțini bani strânși, dar cu convingerea că Dumnezeu îi va trimite un ajutor de nădejde: „Ştiţi cum vreau să fac această bisericuţă? Eu nu vreau să mă duc să cer bani de la nimeni. Oamenii s-au săturat să mai dea! Au prea multe poveri financiare de biruit. Unde să dea mai întâi? Am zis că mă pun în genunchi şi mă rog la Dumnezeu, ca să trimită El pe cel care vrea să dea! Să zică finanțatorul care vine la mine că îmi dă bani din inimă, că a auzit că vreau să fac o biserică şi îmi dă şi el doi lei. Şi-l pomenesc ca ctitor toată viaţa mea! Să vină cine-o veni, dar să vină din dragoste pentru Dumnezeu. Cine are un surplus de bani în buzunar şi vrea să-l dea, e bine venit. Trebuie să vă spun că în spatele meu am, ca ajutor, şi preoţii din Câmpina. Ei sunt alături de mine. Vreau să le mulţumesc public tuturor preoţilor din Câmpina pentru că m-au susţinut cu bani. Eu nu am salariu. Şi ei s-au hotărât să-mi facă salariu numai să nu plec, pentru că trebuia să fiu numit preot în altă parte. Şi m-au luat sub aripa lor, făcând chetă lunar, pentru a avea salariu, plus că m-au susţinut şi pentru a face această biserică. Am strâns 7.000 de lei de când sunt aici, mai sunt 5.000, pentru că a trebuit să mai dau şi la proiect. Foarte puţin am dat, pentru că mi l-a făcut o doamnă arhitect, aproape pe degeaba. Orice ban pe care mi l-au dat l-am pus deoparte. Şi putem începe cu ei lucrarea”, declara optimist unui ziar local părintele Ionuț, cu puțin timp înainte de începerea lucrărilor, gândindu-se cu o imensă recunoștință ce ofrandă minunată îi va putea aduce lui Dumnezeu atunci când îi va închina bisericuța din curtea Spitalului Municipal.  
Cu ajutorul lui Dumnezeu și cu sprijinul unor finanțatori, în Duminica a 8-a după Rusalii, la 26 iulie 2015, a fost târnosită biserica din incinta Spitalului Municipal Câmpina. A fost o slujbă arhierească în toată regula. Slujba de târnosire și Sfânta Liturghie au fost oficiate de către Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, dintre care amintim pe protoiereul Grigore Melnic al Protoieriei Câmpina și pe părintele Ionuț Butoiu parohul bisericii Spitalului. Bucuria duhovnicescă a sfintei slujbe a fost sporită şi de numărul mare de credincioşi prezenţi, aproximativ 1000 de persoane. La final au fost oferite distincții și diplome celor care s-au ostenit în edificarea lăcaşului de cult. Astfel, părintele paroh Ionuț Butoiu a fost ridicat la rangul de iconom stavrofor, părintele Protopop Grigore Melnic și primarul Horia Tiseanu, precum și managerul Spitalului, dr. Tiu Călin, au primit diplome de recunoștință, iar familia ctitorilor a primit distincții de onoare. Prin primăvara lui 2017, pe când se afla pe Muntele Athos, la insistențele Părintelui Iulian de la schitul românesc Prodromu, preotul Ionuț Butoriu s-a hotărât să scrie cartea întâmplării dramatice care i-a schimbat viața. A scris-o într-o noapte și o dimineață, pe un caiet studențesc. În afară de un dialog imaginar de la începutul cărții, părintele Ionuț mărturisește în fața lui Dumnezeu și a oamenilor că ceea ce va descoperi cititorul în lucrarea sa nu este rodul imaginației sale, ci se bazează pe întâmplări reale, trăite de autor și de cei apropiați. 

„Dumnezeu intervine în biografia fiecărui om”

Este una dintre ideile principale ale cuvântării părintelui Petru Moga la lansarea cărții părintelui Ionuț Butoiu. Moderatorul evenimentului, un orator apreciat, a subliniat că „părintele Ionuț și-a conturat în paginile cărții sale o experiență de viață, un lucru extrem de riscant pentru autor. Cartea lansată în mod oficial astăzi este însă de un real folos duhovnicesc. Se parcurge cu ușurință, este scrisă cu o mare sinceritate, simplu, dar impresionant, fără căutări de cine știe ce procedee stilistice. Cartea își revarsă conținutul abrupt, direct, de la inimă la inimă, să vă pregătiți și niște batistuțe, că s-ar putea să aveți nevoie de ele. Obligatoriu veți lăcrima, oricât ați fi de duri în structura dvs interioară. Notorietatea cărții s-ar putea să-l împovăreze pe autor.”
„Autorul acestei cărți nu este părintele Ionuț, ci este Dumnezeu, care a făcut posibilă această carte din dragoste pentru oameni. Lui Dumnezeu i se cuvine toată lauda pentru această carte. Iar dacă ea, cartea, îl va face pe părintele Ionuț să fie altfel decât este acum, probabil că vom putea vorbi despre o cruce harică primită de la Dumnezeu. Aceasta este o carte despre un preot autentic, de fapt, o carte despre toți preoții din România. Preoția înseamnă sacrificiu, dăruire, lacrimi de sânge. Haideți să îl onorăm pe părintele Ionuț cu câteva aplauze. […]  Cartea aceasta aș îndrăzni să spun că este o carte de teologie aplicată.  Ea răspunde la o întrebare pe care ne-am pus-o toți: ce facem atunci când suntem în primejdie de moarte? Părintele ne dă răspunsul: «Chemați-l pe Dumnezeu în ajutor». Îmi aduc aminte de expresia «Toate rănesc, ultima ucide».” Ne-am putea gîndi că ne apropiem cu fiecare secundă de moarte. Ce facem atunci, înaintea morții? Ne gândim la Dumnezeu, fără îndoială. Cartea este de lăudat, dar chiar și numai intenția de a o scrie era lăudabilă. Dumnezeu apreciază intențiile bune, chiar dacă uneori eșuăm în realizarea lor” - le-a spus celor din sală profesorul Niculaie Meleacă.


„Sunt atât de copleșit de zicerile antevorbitorilor mei, încât mă străduiesc să nu repet din ideile lor, pentru a nu fi acuzat de plagiat. Sunt copleșit și onorat de un auditoriu atât de numeros. Vă mulțumesc că ați venit într-un număr atât de mare. Probabil că o mare parte dintre dvs ați venit pentru a fi alături de mine. Mulțumesc și părinților care au găzduit acest eveniment. Nu cred că ar fi putut exista un mediu mai bun pentru lansarea cărții mele. Nu am vrut, multă vreme, să scriu această carte. Nu urmăresc nici un fel de popularitate. De vreun avantaj financiar nu mai vorbesc, că nu mi-a trecut niciodată prin gând. M-a convins Părintele Iulian, acest mare duhovnic de la Muntele Sfânt, de la schitul românesc Prodromu. Într-o seară, pe la ora 8, m-am retras într-o cameră, am aprins candela la icoana Maica Domnului, mi-am făcut rugăciunile cuvenite și apoi am luat un caiet studențesc și un pix și am început să scriu. Am scris toată noaptea și toată dimineața, până la prânz. Atâta am scris la această carte. La început scriam greu, îmi cădea pixul din mână, scriam foarte urât, nu înțelegeam nici eu ce scriam. Dar atâta timp cât Dumnezeu este cu noi și ne învață ceva, nimic nu ne poate da la o parte. Bine spunea Sfântul Pavel: Cine ne poate sta împotrivă dacă Dumnezeu este cu noi? Vreau să vă spun că îmi veneau în memorie o mulțime de date exacte. Din cauza suferinței am trăit starea omului care își dorea să moară. Cred că am gustat două secunde din iad, paralizat fiind. Atunci am considerat că această carte poate fi bună de citit pentru a-l încuraja pe omul care este deznădăjduit” - le-a mărturisit autorul sutelor de oameni veniți să îl vadă și să îl audă. 
Terminăm acest articol cu încheierea pe care a găsit-o potrivită părintele Ionuț pentru cartea sa. „Aduc mulțumiri și port recunoștință tuturor celor care mi-au fost alături, m-au susținut și sprijinit în momentele grele ale suferinței mele. Cu siguranță, mulți ar fi meritat să fie pomeniți în această carte, dar îi va pomeni Dumnezeu în Cartea Vieții”.
Adrian BRAD

Cartea poate fi comandată AICI: https://cityprintshop.ro/cartea-parintelui-ionut/

Editorial. HAOS

Este cuvîntul cel mai des folosit în țară zilele acestea. Guvernul ridică din umeri. Au scăzut salarii, plata concediilor medicale, indemnizația mamelor, retribuția IT-iștilor; formularul 600 nimeni nu știe dacă se mai aplică sau nu… haos, nu-i nimic, dăm ordonanță de urgență și se îndreaptă lucrurile! Nu așa, loază, cum spune dascălul lui Caragiale. „Revoluția fiscală” trebuia gîndită în toate amănuntele, făcute proiecții, coordonate domenii, nu făcută pe genunchi cu ideea: om vedea noi cum iese, îndreptăm pe parcurs. În fond, de cîte ori recunoaște că va da o ordonanță de urgență pentru a îndrepta cutare sau cutare aspect, guvernul recunoaște implicit: am fost incompetenți sau grăbiți (sau și una și alta), am făcut cuiul gata strîmb. Domnul Tudorel Toader este rechemat de urgență din Japonia, ca să ce? – pentru că odată întors nu spune și nu face nimic (vizibil). Haos. Un ministru ne spune obraznic și competent că autostrăzile se vor da în funcțiune cînd vor fi gata. Așa, pur și simplu! Bacalaureatul, mutat pe nepregătite în februarie, scoate de la ore clasele a XII-a vreo două săptămîni, dînd peste cap orice planificare și organizarea internă a școlilor. Urmează simulările și altele, într-un semestru și așa scurt. Haos. Apropo, citeam propunerile de reformă a bacalaureatului în Franța, care merg spre creșterea dificultății acestuia. Dacă se va aproba, această reformă va intra în funcțiune din 2021, adică nu va fi introdusă peste noapte, cum i se năzare la noi nu știu cărui ministru. De la poșta română aștept o expediere care a intrat, conform actelor, în custodia ei la 1 ianuarie. Nu mi-a parvenit nici acum și nu se știe cînd se va întîmpla și nu se știe cum se poate lua legătura cu instituția, numărul de telefon furnizat pe site fiind inexistent. Haos. Trenurile, nu vă mai spun eu cum circulă, pe șosele, idem. Haos. Doamna Firea vrea să introducă taxa pentru accesul mașinilor în centrul Bucureștiului, fără să ia în considerare că asta trebuie corelat cu existența unei centuri (unii spun că ar fi necesare mai multe, 3-4 inele) funcționale, a unor parcări la marginea orașului, a unui transport în comun performant, a pistelor de biciclete etc. Haos. Statisticile ne spun că anul trecut a fost un boom al vânzărilor de mașini second hand, ca urmare a eliminării timbrului de mediu. Vreo 400.000. Și ne mirăm de ce e haos pe șosele și poluare! Un evaluator anonim dintr-o super comisie ministerială, care evaluează proiectele de cercetare, (bani mulți în joc) copiază în referatul său definiția poeziei de pe Wikipedia. Ce haos trebuie să fie în domeniu! 


Organizarea (scuze de cuvînt, nu se potrivește realității noastre cotidiene) Anului Centenarului se caracterizează prin același concept: haos. O televiziune invită pentru a o „evalua” pe doamna Laura Codruța Kovesi pe… Mitică Dragomir! Ce haos trebuie să fie în capetele oamenilor ălora! Doamna prim ministru (nu prim ministră cum vrea să introducă o profesoară haosul ideologic în gramatică) se referă injuriatoriu la autiști, dar nu s-a băgat de seamă că, în realitate, urmărea să-i atace pe parlamentarii noștri europeni care nu sînt de acord cu totalitarismul pesedist. Ceea ce excedă evident competențele și atribuțiile și legalitatea funcției domniei sale și democrația. De altfel, aproape fiecare apariție publică a doamnei devine instantaneu prilej de amuzament, într-atît este de inadecvată. Dînsa se arată oripilată că „se fac dosare penale pînă și premierului”. I s-a dat imediat exemplul (lipsă în puținătatea cunoștințelor dumisale istorice) a cel puțin doi șefi de stat: Jaques Chirac și Helmut Kohl, care au fost condamnați. Cum să nu apară haosul cu o asemenea șefă de guvern? O analiză a Agenției Bloomberg Misery Index arată că România a urcat 16 locuri în topul celor mai bolnave economii. Și mă întreb și eu ca novicele: nu cumva simptomul principal al acestei boli este tocmai creșterea economică de 7% a economiei, cu care se tot laudă guvernanții? O „creștere” haotică, cum ne atrăgea atenția însuși dl.  Isărescu. Dintr-o dată, unei alte oficialități i-a năzărit că firmele trebuie să aibă „specialiști în egalitatea de șanse”. Vreo 13.000, după o evaluare rapidă. De unde-i scoatem? Nu ar fi mai simplă insistența pe ingredientul care lipsește cel mai dramatic societății noastre: meritocrația
Am înșirat doar cîteva exemple care au strălucit în ultima săptămînă. Sigur că ele sunt mult mai multe: în sănătate, administrație, cultură, finanțe, politică, învățămînt, comerț, lume academică, politică externă etc. De unde această dezordine generalizată? Ea este provocată de un amestec indiscernabil între incompetență, prostie și ticăloșie. E greu de precizat în cazul deciziei y sau x care este proporția între cele trei componente. De exemplu, în acest haos cu salariile puterea nu are nimic de cîștigat în fond, el a apărut pur și simplu din cauza grabei și a incompetenței celor care au făcut grila. Este, de altfel, boala cronică a decidenților noștri: incapacitatea de a gîndi pe termen lung, de a evalua toate consecințele actelor, deciziilor pe care le iau. În fiecare zi ni se dezvăluie exemple, ni se spun povești despre cum se va îndrepta cutare sau cutare consecință nefericită. Întrebarea este:cum se descurcă cetățeanul obișnuit în toată această harababură legală? Răspunsul: nu se prea descurcă, blestemă înapoierea și ratarea. Îl apucă depresia, disperarea și dorul de ducă.
Christian CRĂCIUN

Finanţare de 35.000 de euro pentru start-up-uri în Câmpina şi Ploieşti

Joi, 15 februarie, la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie Prahova a avut loc lansarea oficială a proiectului POCU “Smart Startup – Antreprenoriat Inovativ şi Sustenabil în Sud-Muntenia”, proiect co-finanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014 – 2020 şi aplicat de Camera de Comerţ şi Industrie Prahova în parteneriat cu OTP Consulting România SRL. 
Astfel, 72 de start-up-uri care vor crea 144 de noi locuri de muncă vor fi finanţate cu sume cuprinse între 34.000 – 35.000 de euro fiecare, pe o perioadă de 36 de luni (între 15.01.2018 şi 14.01.2021), iar finanţarea se va acorda exclusiv noilor firme care îşi vor desfăşura activitatea în municipiile Câmpina şi Ploieşti.


“Obiectivul general al proiectului presupune dezvoltarea spiritului antreprenorial şi generarea de locuri de muncă şi de afaceri cu profil non-agricol în regiunea Sud-Muntenia prin formare profesională, dezvoltarea de competenţe antreprenoriale şi manageriale, precum şi sprijin acordat persoanelor cu vârsta de peste 18 ani care doresc să iniţieze o activitate independentă. În cadrul acestui proiect vor beneficia de formare profesională, dezvoltare de competenţe antreprenoriale şi manageriale un număr de 570 de persoane (din care 285 de angajaţi, inclusiv persoane care desfăşoară o activitate şi 285 de şomeri şi inactivi). După elaborarea planului de afaceri vor fi selectate companiile ce vor fi înfiinţate, clasamentul făcându-se pe baza unui punctaj. În cea de-a treia etapă, vor fi finanţate 72 de IMM-uri şi vor fi create cel puţin 144 de noi locuri de muncă, având în vedere că fiecare societate nou înfiinţată trebuie să creeze minim două locuri de muncă” – se arată într-o informare a Camerei de Comerţ şi Industrie Prahova. 

Târgul Mierii 2018 – o reușită cinstită

Organizată pe ultima sută de metri cu un nou comitet de organizare (în urma demisiei fostului președinte al Asociației Apicole Valea Prahovei, Mihail Apostolescu), a 13-a ediție a Târgului Mierii a fost o reușită cinstită. Adică fără fricțiuni cu Consiliul local, fără ifose și orgolii rănite și pline de miere însângerată. În prima zi a fost mai puțină lume decât în precedentele ediții, dar nici vremea nu a fost favorabilă. Una peste alta, a fost bine.


 Au fost destui participanți, la inaugurare fiind prezenţi şi primarul Horia Tiseanu (câmpinean la a treia generație și potențial apicultor la a doua – dacă ținem cont că bunicul său avea mulți stupi și bani mulți în cont, alt cont decât cel menționat mai devreme), viceprimarul Adrian Pițigoi, senatorul Emanoil Savin (fost primar de Bușteni și amic cu Tiseanu de pe vremea când combăteau amândoi din petrolierul politic al matelotului Băsescu), un secretar din Ministerul Agriculturii căruia nu i-am reținut numele, dar care nici nu merită vreun efort în acest sens, după cât de frumos i-a fost discursul, lung cât o zi de post și încărcat cu o limbă de lemn înțepată de „rase” de albine, reprezentanți ai Consiliului local, ai Primăriei, ai Asociației Apicole Valea Prahovei (AAVP) – organizatorul de facto al evenimentului.  


La intrarea în foaierul mare al Casei Tineretului, principalul teatru de operațiuni al Târgului Mierii, o echipă medicală a Școlii Postliceale Sanitare „Louis Pasteur” oferea servicii medicale pro bono, așa cum apreciata instituție medicală câmpineană ne-a obișnuit de atâția ani. N-aveam nici pe dracul, dar m-am dus și eu să-mi verific tensiunea și glicemia: asistentele medicale și directoarea Școlii, d-na Elena Murariu, erau prea frumoase ca să nu socializez un pic cu ele. 


În rest, ce să vă mai povestesc. Conducerea AAVP a păstrat aceeași structură organizatorică, deci cu aceleași concursuri ca în precedentele trei ediții. Nu s-a riscat nimeni să mai organizeze concursul cu cine este cel mai iute mâncător de miere, cum a fost până în 2014, ca să nu cadă – Doamne, ferește – vreun concurent răpus de comă diabetică, fără ca reprezentantele de la Școala „Louis Pasteur” să aibă vreo vină în evaluarea glicemiei. Pentru că la această probă extrem de periculoasă, care a dăinuit aproape un deceniu, numai o minune a făcut ca nici un participant să nu cadă secerat după consumarea unui kilogram și jumătate de miere în 20 – 30 de secunde. Titlul de „Cel mai bun degustător de miere” a fost câștigat de un apicultor din Târgoviște, care a ghicit 15 sortimente de miere, câte au fost puse la bătaie. La Târg a participat și o delegație din Cimișlia, oraș înfrățit cu municipiul Câmpina.
Adrian BRAD