27 februarie 2018

Centrul Medical SanConfind a participat la Târgul Național de Turism

(P) Ca și în alți ani, în perioada 22 – 25 februarie 2018, Centrul Medical SanConfind a participat la ultima ediție a Târgului de Turism al României, găzduit, în mod tradiţional, la Complexul Romexpo din București. Ca și în precedentele participări, SanConfind a făcut o figură frumoasă și la ediția de primăvară a anului acestuia, desfășurată în noile spații expoziționale pe care Romexpo le-a inaugurat în toamna anului 2017 – pavilioanele B1 și B2, având o suprafață totală de 27.000 mp. În prima zi s-a desfășurat seminarul cu tema „Calitatea serviciilor în sănătate și calificarea resurselor umane”, la care au participat specialiști recunoscuți, dar și persoane care activează în sănătate sau intenționează să se pregătească pentru acest domeniu. 


Unul dintre lectori a fost Vasile Cepoi, fost ministru al Sănătăţii şi fost preşedinte al Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor, cel care a fost numit în 2015, pentru un mandat de cinci ani, în funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate. Acesta a subliniat interesul autorităților naționale pentru dezvoltarea turismului balnear și a celui de sănătate, domenii în care SanConfind este un nume tot mai cunoscut în România.


În standul propriu, vizitat de mii de persoane, reprezentanții SanConfind au prezentat vizitatorilor oferte atractive privind tratamentele pentru relaxare și pentru recuperare medicală. Informațiile referitoare la noua Maternitate SanConfind au fost, de asemenea, bine primite de către cei interesați să ajungă la această secție ca participanți ai unui turism de sănătate. Sâmbătă, standul SanConfind a fost vizitat de către ministrul consultant al Ambasadei Cehiei în România - Milan Peprnik, cel care fusese oaspete al Spitalului SanConfind cu două zile înainte.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu