13 februarie 2018

Editorial. UNII ȘI ALȚII

De ce este semnificativă întâmplarea nefericită de la Muzeul Țăranului Român? Ea nici măcar nu spune ceva neapărat despre educația sexuală ori „civilizația” noastră, tradițională ori actuală. Ci despre lupte ideologice. Trist este că nu am citit nicăieri o relatare exactă a ceea ce s-a petrecut. Numai etichete, de o parte sau alta. Și negări de drepturi, de o parte sau alta. Și, atenție, aici liniile de fractură socială nu se suprapun cu cele politice (mult mai clare), oameni care sînt în aceeași tabără politică i-am văzut acum avînd opțiuni opuse. Rezumînd: la Muzeul Țăranului Român a avut loc proiecția unui film care „făcea elogiul” homosexualității. Întrerupt de un grup de „fanatici religioși”. Am pus în ghilimele etichetele aplicate de către tabăra opusă. Ca situația  să se complice și mai mult, a mai avut loc și o a doua proiecție, cu alt film pe aceeași temă și cu aceeași perturbare a proiecției (nu mi-e clar dacă de aceiași oameni). Vehemențele s-au accentuat de ambele părți, culmea în numele „libertății”. Unii au invocat libertatea actului artistic, ceilalți libertatea religioasă. Ambele de nediscutat. Oare? Problema, de fapt, este a spațiului. Pe care religioșii și l-au revendicat, acuzîndu-i pe ceilalți de blasfemie. Imputare inutilă, căci progresiștii, nerecunoscînd sacrul, nu pot fi bănuiți de blasfemie. Pentru ei Muzeul Țăranului sau o discotecă reprezintă strict același lucru, ei neacceptînd verticala valorii. De aici a izbucnit un potop de stereotipuri (există și aici, nu numai în ceea ce privește femeile „care nu pot deveni motostivuitor”) privind înapoierea neamului românesc, medievalismul lui, biserica ortodoxă ca dușmanul public nr. 1 etc. Ce nu spun progresiștii este că filmul a mai rulat în București, fără nici un scandal. Ba chiar au fost duși liceeni „cu clasa”. De ce au ținut difuzorii morțiș să-l proiecteze și la MȚR? O întrebare care nu poate fi ocolită. E un conflict al semnificațiilor, ei au invadat un spațiu care are o anume încărcătură de sens, ultragiind. Aș compara întîmplarea asta cu cea de la 15 ianuarie, cînd o jună poetă a ținut să „cinstească” evenimentul prin lectura unui poem asumat pornografic. În ambele cazuri lipsește ceea ce se numește bun simț, o valoare pe care modernitatea a abjurat-o ca burgheză. În numele aceleiași „libertăți de exprimare” se suprimă, de fapt, provocator, libertatea unei alte orientări, care este decretată negativă. „Un grup de extremiști religioși” s-a spus, inclusiv la radioul oficial. Cine a decis că sînt extremiști, din cîte știu violențele au lipsit cu desăvîrșire? Reacția grupării ortodoxe (atenție, a fost acuzată CoalițiapentruFamilie, care neagă orice implicare în eveniment, cum stăm cu prezumția aia de nevinovăție și cu aducerea de dovezi, doar ieșim în stradă pentru o justiție corectă?) nu mi se pare nici ea adecvată. Nu le-aș fi dat apă la moară agitatorilor, știind că tocmai pe asta scontau ca să devină și mai vizibili. Se cuvenea, cred, mult mai multă inteligență. Argumente de genul: asta e tradiția noastră, se întoarce Horia Bernea în groapă, este Apocalipsa… sînt total irelevante, pentru că militanții nu cred nici în tradiție, nici în creștinism, nici în cinstirea personalităților, cred într-o așa-zisă „toleranță” în numele căreia ne scot din istorie și din timp. 
Trăim în universuri valorice paralele și care nu comunică între ele. Asta abia este problema. Lipsa dialogului. Eu am firește, propria opțiune, pe care nu o detaliez aici, pentru că nu interesează. Este, firește, o bătălie care se dă la nivelul limbajului: penibila stângă românească a clasat imediat orice orientare conservatoare drept „extremă dreapta”. Și cu asta orice punte de dialog se suspendă, căci nu discuți cu cineva pe care inițial l-ai delegitimat. Tehnică veche, bine cunoscută în orice război ideologic. Întîmplarea de la MȚR mai dezvăluie un lucru pe care l-am scris aici de multe ori: miza luptei nu sînt deloc „toleranța”, „drepturile minorităților” șamd. Minoritățile sînt victimele unor agitatori care au cu totul altă agendă, una pur politică. Așa cum muncitorii au fost victimele comunismului care cică le apăra drepturile. Sigur că prostia ideologică fiind mai epidemică decît rujeola, găsim și la noi cazuri, precum o doamnă profesoară de la SNSPA care dorește să impună forma „prim ministră”. Violența împotriva limbajului, se știe, precedă și curge împreună cu violența directă, fizică. Cam asta anunță aceste „subtile” schimbări de paradigmă gramaticală. Ele nu sînt niciodată inocente. Dacă justificarea artistică a filmului este acceptabilă, violența unei scrisori pe care o citesc chiar acum într-o revistă de cultură nu mi se mai pare deloc inocentă. Li se cere în clar, de către semnatarii anonimi, ascunși sub sigle de ONG-uri legebetiste, finanțatorilor și colaboratorilor muzeului să facă declarații de susținere LGBT altfel… Cu alte cuvinte, cine nu e cu noi… afară! Curat libertate, toleranță, democrație, Dumnezeu să-l ierte pe Conu Fănică! Este aceasta o problemă marginală a societății românești, cariată de o mulțime de alte boli mai adînci? Corupție, prostie, incompetență, ticăloșie, orgoliu, minciună… Nu, nu este o chestiune de ignorat, pentru că, în loc să importăm din Europa valorile ei perene, ne cramponăm de chestiuni pasagere, de suprafață. 
Christian CRĂCIUN

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu