27 februarie 2018

„Pacienţii politici” (12)

Anul 2012 va rămâne unul de referinţă în politica românească postdecembristă. Decăderea regimului portocaliu, patronat de Traian Băsescu şi apogeul alianţei social-liberale (USL) - victoria zdrobitoare în alegerile locale şi parlamentare - au adus importante modificări în mentalul colectiv al societăţii româneşti. Divizaţi brutal de ciocnirea celor două blocuri politice, românii au văzut doar ceea ce li s-a arătat, fără să poată înţelege în profunzime dimensiunea jocurilor politicianiste din culise.
Volumul „Pacienţii politici”*, pe care îl publicăm acum în serial, îşi propune să scoată la lumină aspecte importante din partea nevăzută a politicii locale, judeţene şi naţionale: jocurile din jurul puterii, camaraderiile de conjunctură şi, pe alocuri, impostura, care inevitabil vor duce, în anii următori, la prăbuşirea eşafodajului.

3 aprilie 2012. Din poartă în poartă, ca popa cu botezul. Detest această strategie! Azi am încercat să dispar o vreme din peisajul dezolant dintre blocurile de la Turnătorie.  Vigu, satrapul, a observat aroganţa şi a trimis copoiul  pe urmele mele. „Am fost după ţigări!”, am încercat să mă justific spăşit la întoarcere.  
În jurul lui V. se agitau cinci pensionare, trei şomeri, un administrator  nebun de bloc şi o vânzătoare durdulie ce mesteca seminţe în pragul prăvăliei cu miros greu de peşte. Fiecare vorbea pe limba lui. Asaltat de insistenţele a două văduvioare înglodate în datorii până-n gât, cu pensii de urmaş mizerabile primite în contul defuncţilor soţi beţivi, V. îşi aranja nervos nodul la cravată aruncând flăcări din priviri în direcţia noastră, a „scutierilor” săi. Isteria se acutiza! Trebuia să intervenim şi să-l scoatem de sub „asediu”. M-am apropiat de băbătia mai puţin ofilită şi i-am şoptit complice povestea candidatului nostru prezentabil, care a venit aici să le asculte necazurile şi să încerce să le rezolve. Diversiunea a avut efect! Înmuiată pe jumătate, văduva a schimbat tonul: „Frumos bărbat! Îl votez să ne conducă oraşul, să avem şi noi la cine merge în audienţă la Primărie, că ăsta de-acu’ vine el în audienţă la una de stă la bloc, aici în cartier”. De undeva din spate se auzea vocea răguşită a administratorului de bloc, un omuleţ colţuros, cu bască şi salopetă de stahanovist, certându-l pe V. pentru că nu face ordine cu mafioţii din administraţia locală, care împart  şpagă cu un alt administrator de bloc, rival al său. 
Vizibil năuc după „baia de mulţime”, V. a sunat retragerea. Era albastru la faţă şi inevitabil a urmat o şedinţă de analiză. Vinovaţii eram noi, toţi „scutierii”, pentru că nu formaserăm un zid pretorian în faţa celui expus. În mod cu totul special a fost  identificat şi un vinovat mai exotic, în persoana Filipinei, fosta şefă de la tineret, care s-a arătat în faţa electoratului cu tatuajele la vedere şi tocuri jignitor de înalte, drept pentru care a şi fost exclusă din programul deplasărilor viitoare, fără alte explicaţii. 

4 aprilie 2012. Partidul Poporului Dan Diaconescu se umflă ca un balon de săpun. Înfierbântaţi de zecile de mii de euro promise la televizor, anumiţi  câmpineni au luat cu asalt sediul noului partid din strada Ana Ipătescu, unde fiecare poporean cu adeziune a primit câte un sac plin cu cartofi şi o plasă cu ceapă. Propaganda otevistă îşi face treaba! PP-DD-ul are mari şanse să devină un vehicul politic ieftin şi sigur pentru mulţi oportunişti cu ştaif. Ultimul nume vehiculat pentru a reprezenta acest partid  în alegerile locale este A. Piţigoi (în prezent consilier local din partea PIN) , fiul cunoscutului doctor Leonida. Se limpezesc apele. Ixulescu mută pe toată tabla.
La Băneşti se profilează o „revoluţie a moralităţii” în politică. Consoarta primarului arestat I. C. Petre se pregăteşte să candideze, în echipament portocaliu, pentru prima funcţie rămasă vacantă în comună.  Nu pot să cred!  Nici USL-ul nu rupe gura târgului cu un fost miliţian propus de PSD, care îţi vorbeşte în şoaptă şi în prezenţa căruia ai sentimentul că trebuie să-ţi asiguri spatele. 
La Poiana Câmpina, primarul Duţă nu pare deloc alarmat de eventuala confruntare cu Valjan. Doarme în bocanci şi cred că asta îl va duce la un eşec răsunător.  
La Proviţa de Sus, Cosmoaica, femeie bărbat, se simte în continuare pe cai mari. Devotată lui Serghei ca şi Valjan şi unsă cu toate alifiile încă din vremea comuniştilor, primăreasa se laudă că o iubeşte poporul şi că are  un nou mandat în buzunar. Tot ce e posibil, pentru că acolo USL-ul aproape că nu există.

5 aprilie 2012. Prima târguială. Şedinţă fulger la „cartierul general”.  La ora stabilită am intrat în cabinetul 1. În mod surprinzător, l-am găsit aici doar pe Vigu şi pe aghiotantul său. Dănilă scria de zor în agendă, după dictare. Nimic nou! Aşteptam să mai apară din colegi, Mirică, Rodiana, Mirel. Nu se întâmpla şi asta îmi dădea de gândit. Ce soi de scenetă se juca acolo? Aveam să aflu că una bine regizată. 
Vigu şi Dănilă îşi doreau să clarifice o problemă foarte importantă şi anume ordinea pe lista USL a candidaţilor liberali pentru Consiliul Local. Evident că nu era normal să discutăm în trei o chestiune ce ţinea de o decizie colectivă. Din curiozitate, am lăsat sceneta să curgă.  Fără nicio  introducere, Vigu a propus ca  lista să înceapă cu el, să continue cu valetul său, după care să urmez eu, Rodiana, inspectorul Bolcan de la P.C. şi eventual Mirică, pe un loc şase (doisprezece în algoritmul USL), puţin probabil să fie eligibil. Nu mă surprindea decât poziţia jignitoare în care era pus Mirică, complicitatea dintre Vigu şi Dănilă fiind previzibilă.  Am protestat  şi am obţinut foarte uşor rocada între Mirică şi conservatorul Bolcan. Interesul lor era, de fapt, locul doi pentru Dănilă, pe care se temeau că aş fi putut să-l revendic. Ştiam cu cine  stau de vorbă, aşa că am ales să le cânt în strună. Miza era puţin importantă. Odată uns pe locul doi, Dănilă arăta precum jokerul din cărţi, mândru şi vesel nevoie mare, iar Vigu ca o peţitoare mulţumită că a scăpat de cucuveaua nemăritată din casă. Se merită unul pe celălalt! 

6 aprilie 2012. A doua târguială. Cum era de aşteptat, târguiala de ieri a provocat nemulţumiri. Mirică e negru, iar Rodiana se simte jignită. La prânz, Vigu a sunat din nou adunarea. De data asta ne-am întâlnit în formulă completă, toţi cei şase eligibili, cinci liberali şi un conservator. Discuţii banale. Fiecare a comentat atât cât a avut interes. Jocurile erau făcute cu dibăcie, iar nemulţumiţii se aflau în minoritate. Dincolo de locul trei,  toată lumea avea o problemă. Instruit probabil de Vigu, conservatorul Bolcan a renunţat la candidatură şi s-a închis subiectul. Mirica rămânea în cărţi. A doua târguială s-a încheiat mult mai repede decât sperasem.
Altă întâlnire la „cină”. Lume multă şi pestriţă. Vigu a vorbit aproape trei ore fără încetare. Era buimac.   
Aghiotantul Dănilă a lipsit din nou. Zice că e plecat cu treburi importante la Bucureşti. Înţeleg că se întâlneşte cu fraţii din masonerie, organizaţie de care nici Vigu nu este  străin.  Aşa se explică parte din complicitatea lor.  
Târziu în noapte, ședinţă organizatorică în cerc restrâns. Se discută programul pentru săptămâna următoare. „Cinele” cu electorii rămân coloana vertebrală a propagandei. Vigu vrea audienţă fără precedent. Avem nevoie de o altă locaţie, mai încăpătoare. Cineva  propune o cârciumă cu o sută de locuri pe scaune, unde se mănâncă bine şi ieftin. „Bine că au dispărut cantinele muncitoreşti!”, se lamentează Mirel, acrit de gândul că n-a scăpat de corvoada mobilizării. Mirică, rămas în urmă cu iniţiativele, a lansat ideea întâlnirilor cu locatarii  din blocurile însemnate cu bulină roşie. ”Să-i fezandăm un pic!”, zice el. Vigu a prins-o din zbor şi a cerut să îi chemăm la discuţii, „poate scoatem ceva din asta”. Nu cunoaştem fondul problemei, dar ce importanţă are, vindem  iluzii! 

8 aprilie 2012. Sindrofie mare la PNL Prahova. Aniversarea nonagenarului M. I. Quintus, seniorul liberalilor. În plus, conferinţă de presă a USL. Printre invitaţi şi Crin Antonescu. Surprinzător, fără Vigu, candidatul USL la Câmpina şi numărul doi în PNL Prahova! Am aflat despre  evenimente din presă.  Din punctul ăsta de vedere, suntem izolaţi, nu ne informează nimeni. Singurul om care are exclusivitate la judeţeana de partid este Vigu, însă el ne ţine departe de toate evenimentele. Cu toate astea, poveştile din culise circulă cu repeziciune. Conflictul dintre Rotilă şi Vigu, uzurpatorii lui Semcu, se acutizează. Cei doi încă se mai suportă doar pentru faptul că niciunul n-a reuşit să controleze toate găştile din partid, astfel încât să-l elimine pe celălalt. Prevăd un scandal răsunător. 

12 aprilie 2012. Nimic din ceea ce se vede nu e adevărat. Zile însorite de aprilie. Oraşul înmugureşte din toate  încheieturile cenuşii. Parcă şi praful de nisip sărat, rămas de astă-iarnă pe străzi, are alt gust. Reţin din scrisoarea lui Cioran către Noica: „Dans mes acces d’optimisme, je mise sur une dégringolade générale”.
La prânz am ieşit cu treburi în oraş şi am dat peste  trimisul lui Ixulescu. Unul dintre ei. Mă iscodea, dar n-am intrat în joc. Un sfert de ceas i-a trebuit să deşerte sacul. Printre cele care nici prin gând nu-mi treceau ori de care nu eram prea sigur s-a numărat şi anticiparea, în detaliu, a viitorului Consiliu Local  (USL - 8 consilieri; PDL - 7 consilieri; PPDD - 4 consilieri), numele viitorului primar (Laurian) şi al viceprimarului (nea Nelu). Am băut două cafele tari în loc de una. Simţeam nevoia să-mi droghez simţurile! L-am întrebat dacă a luat în calcul neprevăzutul – reacția părții necontrolate a societăţii civile, care ar putea da lesne peste cap o astfel de matematică a intereselor. „Neprevăzutul, stimate domn, nu intră în calculele celor puternici!”, mi-a răspuns trimisul fără nicio ezitare. 
Norii se jucau peste faţa tot mai palidă a cerului, iar  omul din faţa mea, cu misiunea împlinită, se pregătea de plecare. Eu mai aveam, însă, o curiozitate: „Pentru ce toată mascarada asta cu Vigu, susţinut de USL împotriva PDL, din moment ce jocurile sunt deja făcute?!” Au urmat o explicaţie şi o ironie referitoare la un oportunist şi un fraier. Oportunistul îşi negociase susţinerea în Parlament, iar fraierul încă mai credea în gardul vopsit pe-afară. 
Am plecat cu gândul la „Procesul” lui Kafka, înţelegând că nimic din ceea ce se vede nu e adevărat.

14 aprilie 2012. A reînviat turismul mănăstiresc! Zilnic, zeci de autocare îmbarcă pelerini şi debarcă voturi. În rest, liniște și pace! Pesediştii dorm pe vatră cu urechea ciulită la cel ce aprobă şi încă n-a aprobat, poporenii diaconescieni se plimbă prin cartiere cu tabloul lui Dănuţ la subraţ, pedeliştii inventariază promisiunile celor interesaţi să-i menţină la butoane, liberalii încă se mai tocmesc cu „garda de fier” socialistă.

Florin Frăţilă
(va urma)
*) „Pacienţii politici”, Editura Fundaţiei Culturale Libra, 2015
Episodul anterior poate fi citit AICI

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu