06 martie 2018

Editorial. DECLARAȚII

E fain să analizezi declarațiile făcute „la liber” de către politicienii noștri: le arată de cele mai multe ori vacuitatea, nu numai lipsa de logică și de gramatică. Exemple… Dna. Dăncilă a scăpat vorba cu „autiștii”. Sigur că una din multele instituții bugetivore, care ne dau trista iluzie a unei democrații funcționale, mă refer acum la CNCD (Consiliul Național de combatere a discriminării), deja faimos prin deciziile sale sinistru comice, a hotărât că nu e discriminare. Desigur că nu, era doar o injurie la adresa parlamentarilor români europeni care nu sînt de acord cu violarea justiției de către Dragnea et comp, via Tudorel Toader. Și, aici este buba: își poate permite un (prim)ministru – numit – să critice parlamentarii – aleși? Nu autiștii, sărmanii, sînt batjocoriți de inconștientul doamnei, ci democrația electivă. După cum și ideea că cineva care critică realitățile interne „strică” imaginea țării, e de o precaritate intelectuală perfect calată pe nivelul actualului guvern. Dl. Severin, eliberat înainte de termen din închisoarea făcută pentru mânării la nivel european, se închipuie un fel de martir trăind în regim de teroare; nici nu pot cita declarația acestuia, pute ca un hoit de cal lăsat să putrezească pe cîmp. A venit dl. Timmermans, care ne-a atras atenția să n-o luăm razna cu justiția. Ce luptă pe politicienii noștri și pe sosiile lor televizate de a interpreta „pe invers” declarațiile foarte limpezi și elegante făcute de acesta în apărarea d-nei Kovesi! Mai ales cea cu: nu politicienii trebuie să-i judece pe cei din justiție care greșesc. Confruntarea de săptămîna trecută dintre coaliție, prin gura lui TT, și DNA, prin Kovesi, a fost prilej de multe declarații aiuritoare, în funcție de tabăra în care s-a poziționat fiecare. De altfel, în lumea de azi, mai ales lumea on-line, mai întîi te poziționezi și abia mai apoi gîndești. Vorba vine… E o ordine a operațiilor care explică multe. 
Mai sînt două categorii de afirmații care mă descumpănesc în egală măsură. Primele care văd în Europa, în ce mai clară descendență comunistă, capitalismul colonialist și asupritor. Devenim colonie!!! - țipă Antenele. Prin reflex, celelalte resping orice critică a Europei de azi, sub pretext că asta te demască a fi putinist, anti-european, taliban, medieval. Mă întorc la dl. Tudorel Toader, mult mai periculos și perfid decît cred cei care se bucură prea devreme de eșecul său (într-o țară așezată pe principii morale ar fi fost urmat de o demisie). Acesta a spus: „adevărul va fi stabilit de popor”. Pentru un doctor în drept, stranie afirmație. Care mă duce cu gîndul direct la tribunalele populare. Cine e „poporul”, domnule profesor? Cel care votează, firește! (Care votează cu PSD, ceilalți sînt „dușmani ai poporului”, vedeți ce simplu era pe vremea lui Stalin?) Dar mi se pare inacceptabilă ideea adevărului stabilit prin vot! Dacă ar fi așa, am crede și azi că soarele se învîrte în jurul pămîntului. De altfel, acest populism socialist infectează profund viziunile politicienilor noștri. Un domn liberal, Daniel Zamfir, vine, în numele aceluiași populism anti-capitalist să înfiereze băncile „care sug sudoarea poporului”, cu o propunere de plafonare a dobînzilor care, explică oameni care se pricep, nu este numai împotriva principiilor economiei de piață, dar ar avea efecte catastrofale pe termen lung. Cum scriam și în articolul trecut, politicienii noștri nu văd nimic în depărtare, sînt complet miopi, le lipsește perspectiva. Apropo: ce s-a întîmplat cu deputatul PSD care amenința că va ieși cu arma să tragă în protestatari? Mai e parlamentar? Mai e liber? Atîția din ăștia zburdă liberi prin spațiul public, că le pierzi urma. 


Aceste declarații au două componente comune care le fac asemănătoare în profunzime: a) dublul limbaj, ele spun pentru instituțiile europene ceea ce acestora le place să audă, și pentru plan intern cu totul altceva.  aa) subconștientul dezvăluit de aceste fraze arată cît de precară este structura democrației noastre. În afirmațiile analizate mai sus numitorul comun ar putea fi formulat cam așa: ah, ce v-aș face eu, dacă aș avea toată puterea, vouă ăstora care ne sînteți împotrivă! Și noi, în loc să coordonăm puterile pentru a construi autostrăzi, spitale, catedrale (da!), universități, parcuri, săli de spectacole și cămine culturale, librării și cinematografe, în loc de asta, ne învârtim în jurul cozii să demonstrăm că un inculpat nu are ce căuta în treburile publice, și privim cît se poate de serios candidatura lui la președinție. La noi, unul ieșit din închisoare pentru corupție, nu se duce acasă, ci dă buzna într-un platou de televiziune (nu unul, zece îi stau la dispoziție) pentru a acuza justiția. După care presa începe să toace subiectul cu fraza „se vehiculează în spațiul public”… fără să spună că scînteia a venit de la un hoț. Iată și o frază de încheiere, a lui Mircea Cărtărescu: „Ne-ndreptăm cu pași tot mai grăbiți spre grupul de la Vișegrad, al statelor est-europene sătule de libertate și civilizație, întoarse stupid și sinucigaș în mocirla comunistă. Naționalism, iliberalism, prietenie la toartă cu tiranii de la răsărit: cine-a spus că omul nou n-a fost produs în decenii de dictatură? Iată-l guvernând în tot estul, pe cai tot mai mari, îndreptându-se tot mai nesăbuit spre propria sa pieire. Și a noastră o dată cu el”.
Christian CRĂCIUN

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu