20 martie 2018

Legislativul câmpinean va adopta Declaraţia de reunire şi de recunoaştere a actului unirii din 1918

100 de ani de la unirea Basarabiei cu România

Pe la finele acestei luni (dacă luăm în calcul calendarul pe stil vechi), se împlinesc 100 de ani de la unirea Basarabiei cu Vechiul Regat (România anului 1918). Provincie istorică românească veche de șase secole, Basarabia avea să se unească în data de 27 martie / 9 aprilie 1918 cu Regatul României după un secol de dominație rusească, teritoriul ce poartă numele primei dinastii de voievozi ai Munteniei fiind, după 1812, o gubernie rusească. De fapt, în urma unui război ruso-turc desfășurat între 1806 și 1812, terminat cu înfrângerea zdrobitoare a turcilor, Imperiul Otoman a cedat teritoriul dintre Nistru și Prut Imperiului Țarist, în ciuda Capitulațiilor – tratate diplomatice secrete încheiate cu domnitorii Țărilor Române, prin care Poarta garanta integritatea principatelor Moldova și Țara Românească. 

La începutul acestui an în care vom sărbători Centenarul Marii Uniri, zeci de localități din Republica Moldova, prin reprezentanții administrațiilor locale respective, au semnat declarații de recunoaștere a valabilității unirii Basarabiei cu România din 27 martie 1918. Printre aceste localități, primul oraș de peste Prut care a recunoscut actul acelei uniri a fost Cimișlia, oraș înfrățit cu municipiul Câmpina, lucru care nu face decât să apropie și mai mult locuitorii orașelor noastre înfrățite. Declarațiile respective de unire nu au valoare juridică din punct de vedere al dreptului public internațional, dar este bine ca flacăra românismului să rămână nestinsă peste Prut, mai ales că, în prezent, vâlvătaia sa nu este prea puternică. 

Trebuie să recunoaștem că unioniștii de peste Prut nu sunt nici pe departe majoritari, în orașe se vorbește în continuare foarte mult limba rusă (româna este preponderentă mai mult la sate), dar, pe de altă parte, nici guvernele care s-au perindat pe la conducerea României nu au catadicsit să întroducă pe agenda lor de lucru reunificarea Basarabiei cu România. Niciun guvern postdecembrist nu ar fi putut să rezolve problema, dar ar fi fost un punct de plecare, un început care se putea face, un început care să constituie sămânța fecundă care peste 20, 30, 50 de ani ar putea da roade. 

Ca un semn de sfântă recunoaștere a frăției etnice prin care istoria a legat de secole românii de dincoace și de dincolo de Prut, Consiliul Local Câmpina va adopta, în următoarea ședință a legislativului municipal, joi, 22 martie 2018, o declarație de reunire și de recunoaștere a Actului Unirii din 27 martie 1918. Un document asemănător a fost deja adoptat la Ploiești, pe data de 7 martie 2018, de către Consiliul Județean Prahova. 


Cum a fost posibilă unirea Basarabiei cu România

Oricât de naționaliști am fi, trebuie să recunoaștem că unirea Basarabiei cu România s-a putut înfăptui datorită unor conjuncturi internaționale extrem de favorabile românilor. Nu vrem să spunem că românii nu meritau să trăiască uniți în aceeași patrie, între granițe comune. Vrem doar să spunem că, judecând după cum au decurs lucrurile, Dumnezeu parcă ne-a iubit cel mai mult pe noi, românii, în anul de grație 1918. Armata română nu a făcut o figură frumoasă în Primul Război Mondial, cu excepția momentelor Mărăști, Mărășești, Oituz, insuficiente pentru a influența soarta războiului și pentru determina unificarea tuturor provinciilor românești într-un singur stat modern. Mai ales dacă ne amintim, dacă nu ne facem că uităm un eveniment rușinos: la puțin timp după intrarea României în Marele Război, în toamna anului 2016, bulgarii ne-au bătut la Turtucaia atât de tare, de le suna apa în bocanci soldaților noștri pe toată perioada retragerii umilitoare din fața inamicului. Nimeni nu s-ar fi gândit la începutul războiului că Imperiul Țarist va apune în 1917, iar pe ruinele sale revenirea Basarabiei la patria-mumă va fi posibilă. 

Conform wikipedia.org, declanșarea revoluției ruse (burghezo-democratice – n.red.) din februarie 1917 a însemnat și începutul destrămării Imperiului, naționalitățile ne-ruse revendicând autonomia. A urmat apoi Revoluția din Octombrie 1917 (pe stil vechi), în urma căreia partidul bolșevic (comunist) a preluat totalitatea puterii în Rusia. Revoluția comunistă, sprijinită din umbră de Imperiul german, a dus la armistițiul apoi pacea de la Brest-Litovsk, prin care Lenin le ceda germanilor țările baltice, Bielorusia și Ucraina. În acest context, liderii moldoveni de la Chișinău din Sfatul Țării nu mai puteau conta, pentru a garanta pacea civilă și recoltele în Basarabia, decât pe armata română, care, rămasă singură pe frontul de est după retragerea rușilor, fusese și ea nevoită în cele din urmă să accepte armistițiul cu germanii la 9 decembrie 1917. Aflată în retragere prin Basarabia, armata rusă a început să jefuiască, să violeze și să omoare populația civilă băștinașă, fruntașii basarabeni fiind asasinați de către organizațiile comuniste. În aceste condiții, la 22 decembrie 1917, Sfatul Țării a cerut guvernului român aflat la Iași să trimită armata ca să restabilească ordinea. Trupele aliate, conduse de generalii Broșteanu (român) și Berthelot (francez) au trecut Prutul în ziua de 10 ianuarie 1918 reușind eliberarea Chișinăului de jefuitori la 9-16 ianuarie 1918 pentru ca în câteva zile să elibereze complet Basarabia. Pe 24 ianuarie 1918, Sfatul Țării a votat în unanimitate pentru proclamarea independenței Republicii Democratice Moldovenești. În lunile ce urmează, pe lângă atacurile bolșevice venite din teritoriul de peste Nistru, controlat de germani, apar și pretenții teritoriale din partea Ucrainei, și ea proclamată independentă. 

Sfatul Țării începe atunci să manifeste intenții de unire cu România, care sunt exprimate și prin moțiuni de unire votate de diferite județe. În 26 martie/8 aprilie 1918, premierul Marghiloman s-a deplasat la Chișinău, însoțit de generalul Constantin Hârjeu, ministru de război, și de alți demnitari, delegația română fiind primită cu onoruri de autorități. Până la ședința din 27 martie 1918 a Sfatului Țării, comitetele ținuturilor din Bălți, Soroca și Orhei au fost consultate în privința Unirii cu Regatul României. La ședința solemnă a Sfatului Țării din 26 martie a fost prezent și Marghiloman care a rostit un discurs în care a reliefat necesitatea unirii. După discurs, Marghiloman a părăsit sala, lăsând Sfatul Țării să delibereze asupra propunerilor guvernului român. În numele Blocului Moldovenesc, deputatul Ion Buzdugan a dat citire declarației prin care se propunea unirea, documentul fiind citit și în rusește de deputatul Vasile Cijevski. 

Pe 27 martie, Sfatul Țării a votat prin vot nominal deschis în favoarea Unirii cu România, declarația Sfatului Țării menționând că: „Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră și vechile granițe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută și mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric și dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-și hotărască soarta lor, de azi înainte și pentru totdeauna SE UNEȘTE CU MAMA SA, ROMÂNIA”. 


În numele Sfatului Țării, Declarația Unirii a fost semnată de Ion Inculeț, președinte, Pan. Halippa, vicepreședinte, și Ion Buzdugan, secretar. Condițiile unirii, puse de majoritatea românească, menționate în declarația specifică a Sfatului Țării, au fost următoarele: 1. Sfatul Țării urma să ducă la bun sfârșit o reformă agrară, care trebuia să fie acceptată fără obiecțiuni de guvernul român; 2. Basarabia avea să rămână autonomă, având să aibă propriul său organ legislativ, Sfatul Țării, ales prin vot democratic; 3. Sfatul Țării avea să voteze bugetul local, urma să controleze consiliile zemstvelor și orașelor și avea să numească funcționarii administrației locale; 4. Recrutările aveau să fie făcute pe baze teritoriale; 5. Legile locale și forma de administrare puteau fi schimbate numai cu acordul reprezentanților locali; 6. Drepturile minorităților urmau să fie garantate prin lege și respectate în statul român; 7. Doi reprezentanți ai Basarabiei aveau să facă parte din guvernul central român; 8. Basarabia urma să trimită în Parlameantul României un număr de deputați proporțional cu populația regiunii; 9. Toate alegerile aveau să fie organizate pe baze democratice, urmând să se bazeze pe votul direct, egal, secret și universal; 10. Noua Constituție urma să garanteze libertatea cuvântului și a religiei; 11. Urma să fie proclamată o amnistie pentru toate persoanele care comiseseră infracțiuni politice în timpul revoluției. Aceste cerințe/ condiții însemnau o respingere a sistemului politic țarist și a politicii culturale de rusificare, precum și o hotărâre de așezare a provinciei pe un curs nou, democratic, de dezvoltare. Din cei 135 de deputați prezenți, 86 au votat în favoarea Unirii, 3 au votat împotrivă, iar 36 s-au abținut, în special în rândurile deputaților germani, bulgari și ucraineni, 13 deputați fiind absenți. Citirea rezultatului a fost însoțită de aplauze furtunoase și strigăte entuziaste „Trăiască Unirea cu România!”. După votare și citirea rezultatului au fost invitați în clădire prim-ministrul Alexandru Marghiloman și suita sa, cărora li s-a comunicat hotărârea adoptată. Prim-ministrul a luat cuvântul și a declarat că „în numele poporului român și al regelui său, Majestatea sa Ferdinand I, iau act de hotărârea Sfatului Țării și proclam Basarabia unită, de data aceasta pentru întotdeauna, cu România una și nedivizibilă.” 

Membrii Sfatului Ţării, sala în care s-a semnat Actul Unirii.
(Sursa foto: istoria.md)
La 30 martie/12 aprilie 1918, după întoarcerea premierului român la Iași, s-a sărbătorit Unirea Basarabiei cu România. Decretul regal de promulgare a actului Unirii Basarabiei cu România a fost datat 9/22 aprilie 1918. După ce, la data de 2 aprilie 1918, Ion Inculeț și-a dat demisia din conducerea Sfatului Țării, el a fost numit ca ministru fără portofoliu pentru Basarabia în guvernul Marghiloman. A fost numit ca președinte al Sfatului Țării omul politic Constantin Stere (2 aprilie 1918 - 25 noiembrie 1918) și apoi Pantelimon Halippa (25-27 noiembrie 1918). 
Cea de-a doua sesiune a Sfatului Țării și-a ținut lucrările între 25-27 noiembrie 1918. După aprobarea reformei agrare pentru Basarabia în noiembrie 1918, Sfatul Țării a votat o moțiune prin care aproba unirea fără condiții cu România, exprimându-și încrederea în viitorul democratic al noului stat, în care nu mai era nevoie de o protecție specială pentru Basarabia. La data de 27 noiembrie 1918, Sfatul Țării s-a autodizolvat. Trebuie menționat faptul că unirea Basarabiei cu România s-a făcut în condiții economice și politice total nefavorabile țării noastre. Era o perioadă în care sfârșitul războiului părea departe (intrarea SUA în război de partea Antantei avusese loc în 1917, dar abia pe la mijlocul anului 1918 trupele americane au crescut în numeric atât de mult, încât au înclinat balanța victoriei de partea Antantei), iar România încheiase cu Puterile Centrale (Germania, Austro-Ungaria), ”Pacea de la București”, în condiții înrobitoare. 

Declarația de la Cimișlia

Pe 16 februarie 2018, Consiliul Local Cimișlia a adoptat Declarația de Unire cu România, ca un simbol de reconfimare a adeziunii la valorile și spațiul românesc. Cu 11 voturi ”pentru” și 4 voturi ”împotrivă”, Declarația a fost votată. 


Totodată, anul 2018 devine Anul Centenarului în orașul Cimișlia, unde vor avea loc mai multe acțiuni pentru a marca 100 de ani de la formarea României Mari. Primarul orașului Cimișlia, Gheorghe Răileanu (foto), a rugat consilierii locali să dea dovadă de curaj azi și să înțeleagă acest moment istoric pentru oraș și pentru viitorul copiilor. 


Edilul le-a spus consilierilor că au tot dreptul să voteze acest document simbolic, amintindu-le despre faptul că aceste momente sunt comparabile cu acele momente istorice când s-a votat limba română și grafia latină, împrejurări în care nimeni nu-și punea întrebarea dacă au voie să voteze sau nu. ”Eu vă îndemn să aveți curaj, să nu vă fie frică. Acest moment este unul istoric pentru noi și este unul pentru viitorul copiilor noștri. Noi suntem o insulă. Și este o declarație care nu contravine nicidecum Constituției Republicii Moldova” a declarat Gheorghe Răileanu. Totodată, acest document a fost discutat cu reprezentanții societății civile din oraș, care și-au arătat bucuria pentru această inițiativă. Cimișlia a fost a treizecea localitate din Republica Moldova care a semnat Declarația de Unire. În total, până în prezent, peste 100 de localități din Republica Moldova au semnat un astfel de document.

Declarația de la Câmpina

Pe 22 martie 2018, deci peste două zile, în următoarea ședință a Consiliului Local Câmpina, aleșii câmpinenilor vor adopta, la rândul lor, un document de recunoaștere a unirii de la 27 martie 1918, precum și de reafirmare a dorinței ca românii de dincolo și de dincoace de Prut să trăiască din nou uniți între aceleași granițe. Documentul se numește ”Declarație de reunire și de recunoaștere a actului Unirii din 1918”. Dacă totul va decurge în mod firesc, documentul, semnat de primarul Horia Tiseanu, de viceprimarul Adrian Pițigoi și de ceilalți 18 consilieri (miniparlamentul câmpinean are 19 consilieri, cu tot cu viceprimarul, care este și consilier municipal, potrivit legii), va fi votat în unanimitate. 


Provincia istorică ce poartă numele Basarabilor (prima dinastie de domnitori munteni, cei care, de altfel, au și stăpânit sudul acestui teritoriu de aproape 50.000 km pătrați) a fost ruptă de la trupul țării-mumă în două rânduri: la 1812, în urma unui război ruso-turc încheiat cu Pacea de la București (noroc cu Napoleon, că pornise campania împotriva Rusiei, ca altfel, ne-ar fi luat muscalii toată Moldova), și la 23 august 1939, atunci când, în mare secret, s-a semnat un document important, dar şi controversat, respectiv Tratatul de Neagresiune Sovieto-German, cunoscut mai degrabă sub numele de Pactul Ribbentrop-Molotov, un document care a redefinit relaţiile germano-ruse cu puțin înainte de începerea Celui De-al Doilea Război Mondial, și care a lăsat cale liberă Uniunii Sovietice să invadeze Basarabia (și nordul Bucovinei) în data de 26 iunie 1940, după declararea unui ultimatum României, prin care țara noastră era amenințată cu războiul, dacă nu se retrăgea în patru zile din aceste teritorii străbune.
Adrian BRAD

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu