11 aprilie 2018

Câmpinenii îşi pot deschide afaceri cu bani europeni

Câmpinenii îşi pot deschide afaceri cu bani europeni în cadrul proiectului A.C.T.I.V., finanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014 – 2020. Participanţii la acest proiect, angajaţi, studenţi şi şomeri (aflaţi sau nu în plată) vor beneficia gratuit de cursuri de antreprenoriat, teoretice şi practice, dar şi de consultanţă pentru redactarea unor planuri de afaceri, din care o parte vor fi selectate pentru finanţare cu până la 33.000 de euro.
În Câmpina vor fi organizate astfel de cursuri în data de 18 aprilie, la Casa Tineretului, începând cu ora 15.30. 
Pentru înscriere, candidaţii trebuie să-şi trasmită intenţia de a participa la adresa e e-mail: programe@cciph.ro menţionând că doresc să ia parte la programul A.C.T.I.V.

Relaţii suplimentare se pot obţine de la Camera de Comerţ şi Industrie Prahova, 
telefon 0344 40 12 03.


Prezentarea proiectului ACTIV în regiunea SUD MUNTENIA

Proiectul își propune: sprijinirea antreprenoriatului în domeniul non-agricol din zonele urbane din regiunea Sud-Muntenia prin creșterea competențelor manageriale și antreprenoriale pentru 450 de persoane și înființarea a 54 de întreprinderi START UP (2 afaceri în fiecare județ al regiunii - Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova, Teleorman) în urma unui concurs care vizează planurile de afaceri depuse spre finanțare și crearea a minimum 108 noi locuri de muncă.
Grup Țintă - 450 de persoane (șomeri, persoane inactive, inclusiv studenți, persoane care au un loc de muncă doresc să înființeze o afacere prin care creează minim două noi locuri de muncă).

Activitatea I - FORMARE PROFESIONALĂ ÎN ANTREPRENORIAT

Etapa I – se vor organiza 20 seminarii cu minim 30 de persoane participante (total 600 de participanți) în orașele: Ploiești, Câmpina, Sinaia, Vălenii de Munte, Targoviște, Titu, Găești, Călărași, Oltenița, Fetești, Slobozia, Alexandria, Roșiorii de Vede, Câmpulung Muscel, Topoloveni, Giurgiu, Pitești, Curtea de Argeș, Mioveni, Bolintin Vale. În cadrul seminariilor, participanții vor primi informații referitoare la programul de formare antreprenorială, criteriile de recrutare și selecție a grupului țintă, metodologia de selecție a planurilor de afaceri. Seminariile cuprind și o parte aplicată, care constă în testarea și depistarea aptitudinilor antreprenoriale prin diferite metode. 

Etapa a II-a - din cei 600 de participați la seminarii, 450 de persoane vor fi înregistrate în grupul țintă; 
*Condiții înscriere grup țintă: a) reședința sau domiciliul în mediul rural sau urban din regiunea vizată de proiect; b) dorința de a-și înființa o afacere nonagricolă în mediul urban. 

Etapa a III-a – Cele 450 de persoane vor urma cursul de formare profesională din cadrul proiectului și vor obține diplome de Perfecționare în Competențe Antreprenoriale. Cursul are o durată de 60 de ore (30 ore pregătire teoretică și 30 ore aplicații practice/workshop) și este structurat pe 5 module: M1. Utilizarea sistemelor informatice în business; M2. Management organizațional și Resurse umane; M3. Comunicare, negociere în afaceri și elemente de marketing; M4. Management financiar și elaborare plan de afaceri; M5. Managementul mediului și dezvoltării durabile. 
*Condiții înscriere cursuri: a) studii medii/liceu absolvite cu sau fără diplomă de Bacalaureat; b) să nu mai fi absolvit în trecut un curs identic acreditat ANC. 

Etapa a IV-a – Realizarea unui sistem informatizat on-line pentru organizarea concursului de planuri de afaceri, creat pentru depunerea planurilor de afaceri astfel încât să fie asigurate criteriile de transparență și respectarea egalității de șanse. În urma concursului vor fi selectate 54 de planuri de afaceri (din care cel mult 5 din aplicații vor proveni din rândul publicului larg) pentru a fi finanțate în cadrul proiectului. 

Persoanele care au câștigat finanțare vor fi plasate în întreprinderi cu specific economic asemănător cu cel aferent planului de afaceri selectat, pentru un stagiu de practica de 40 de ore, activitate care îi va ajuta să identifice punctele tari și slabe ale propriei afaceri pe care urmează să o dezvolte cu ajutorul subvenției acordate prin proiect. 

Activitatea II - IMPLEMENTAREA PLANURILOR DE AFACERI FINANȚATE ÎN CADRUL PROIECTULUI

Etapa I - Constă în activități de consultanță, sprijin și asistență pentru inițierea/demararea afacerilor (consultanță juridică pentru înființare, consultanță legislativă în vederea obținerii autorizațiilor specifice domeniului de activitate ales, consultanță financiară și optimizare plan de afaceri etc.)

Etapa a II-a – Înființarea și demararea celor 54 de afaceri finanțate/ decontarea primelor tranșe din ajutorul de minimis.
*Condiții: înființarea a cel puțin 2 afaceri în fiecare județ al regiunii de dezvoltare vizate; înființarea a 2 locuri de muncă per afacere care trebuiesc create cel târziu la 6 luni de la semnarea contractului de ajutor de minimis. 

Etapa a III-a – Se vor înființa 2 birouri de monitorizare și verificare afaceri – BMVA, din care unul virtual și unul cu sediul la Ploiești. Experții vor urmări în timpul primelor 12 luni de la înființarea firmelor îndeplinirea unor indicatori de performanță. 
*Condiții: pentru acordarea tranșei a doua de 25% din totalul de 33.300 de euro, firma înființată trebuie să realizeze după 12 luni de activitate venituri care să reprezinte minimum 30% din valoarea tranșei inițiale (75%) din ajutorul de minimis. 

Activitatea III - MONITORIZAREA ȘI DEZVOLTAREA AFACERILOR FINANȚATE ÎN CADRUL PERIOADEI DE SUSTENABILITATE 

Etapa I – se referă la derularea programului de monitorizare a celor 54 de noi afaceri înființate în vederea asigurării sustenabilității acestora și la realizarea unei cercetări sociologice privind mediul antreprenorial al regiunii Sud Muntenia și elaborarea unei strategii de susținere a antreprenoriatului la nivel local.

Etapa a II-a - Elaborarea și diseminarea strategiei de susținere a antreprenoriatului prin organizarea a 7 mese rotunde (1/județ) în vederea dezvoltării de planuri locale de acțiune pentru susținerea antreprenoriatului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu