17 aprilie 2018

CĂRŢI DIN BASARABIA. Alexei Mateevici, Versuri de la Mărăşeşti

Ediţie facsimilată

Îmi face plăcere să comentez, din nou cu admiraţie, o carte din Basarabia. Anume, eleganta carte a D-lui Vasile Malaneţchi, „Limba vechilor cazanii. Povestea carnetului de la Mărăşeşti al poetului Alexei Mateevici”, apărută la Editura Atelier din Chişinău, în condiţii grafice impecabile, în 2017. Anul Centenarului istoricei bătălii şi al trecerii în fiinţa celestă a poetului. Concepţia grafică, design şi prelucrarea computerisată a imaginilor: Alexandru Ermurache. Fotografii originale şi reproduceri fotografice: Nicolae Răileanu.


Alexei Mateevici s-a născut la 16/ 26 Martie 1888 în Căinari, Bender (Casă memorială din 1968), fiind primul copil al preotului Mihail Mateevici (de fel din Răceşti, Soroca, dintr’o familie de preoţi) şi al Nadejdei, fiica protopopului Ioan Neaga din Căuşeni. In 1893 familia sa s’a mutat în satul „Zaim, inima Bugeacului” (A.M.; şi aici există o Casă memorială, din 1988). 

Alexei Mateevici (1915)
Din 1897, Alexei devine elev la Şcoala Duhovnicească din Chişinău, pe care a absolvit’o, în 1902, „cu privilegii”. Tot la Chişinău urmează Seminarul Teologic, 1902-1910, timp în care se împrieteneşte cu viitorul sculptor Alexandru Plămădeală, elev şi el aici, între 1904 şi 1908, şi intră în echipa redacţională a ziarului românesc „Basarabia”, iniţiat de Constantin Stere. Chiar din anul fondării, 1906 (foto). 

Chișinău, 1906. O parte din echipa redacțională a ziarului „Basarabia”.
În picioare, de la stânga la dreapta: Tudose Roman (poet),
Ștefan Usinevici, Gheorghe Racicovschi (om de serviciu),
Pan Halippa, N. Roșca (expeditor), Gheorghe Stârcea. 
Pe scaun: Theodor Inculeț, Alexe Mateevici, Sergiu Victor Cujbă,
Mihai Vântu, Ion Pelivan. (Sursa foto: www.timpul.md)

În „Basarabia”, Alexei Mateevici publică, în 1906, „Chestia preoţească” (nr. 34, din 20 Septembrie; sub preudonimul A. Mihailescu: „La 24 Iulie [a] anului mergător a încetat din viaţă preotul de loc Mihail Mateevici. Răposatul şi-a lăsat soţia cu patru copii nepuşi la cale. Peste vreo două săptămâni după înmormîntarea lui, văduva pleacă la Chişinău spre a-l ruga pe prea sfinţitul Vladimir să mute la biserica din Zaim pe un cumnat de-al ei [Malahie Mateevici din satul Feteşti, ţinutul Hotinului], un preot tînăr, cu familia mică”), „Lupta moldovenilor pentru drepturi” (nr. 49;  „numai având privirile întotdeauna îndreptate la deșteptare, ne vom deștepta”), „Ce ne trebue nouă?” (nr. 53; „să alegem așa moldoveni, care să ceară îndeplinirea nevoilor și trebuințelor noastre”), „Preoţimea şi poporul nostru” („preoții poporani sunt căpeteniile sufletești ale țăranilor. La noi, în Basarabia, nici într-o tagmă, care numără în rândurile sale pe moldoveni, nu s-a păstrat așa de bine iubirea către neam, limba și obiceiurile străbunilor, afară, bineînțeles, de țărani, ca în tagma duhovnicească. Și, afară iarăși de țărănime, nici una din celelalte tagme n-are atâți moldoveni ca aceeași tagmă duhovnicească”), traduceri din Cehov (nr. 36, 40, 42; pseudonim Alecu Mateescu), schiţa „Toamna” (nr.48, 49, 50), „Obiceiurile şi rânduelile nunţii la moldovenii basarabeni” (nr. 51, 53, 57; „în limbă și obiceiuri stau puterile unui norod. Și cu cât mai mult vom păstra și vom ține nestrămutată moștenirea strămoșilor, cu atât vom fi mai tari și mai voinici în lupta noastră pentru viață”) şi „Colindele Crăciunului” (nr. 58; „colinda, îndeobște, este ceva foarte frumos, ca și toate lucrurile minții moldoveanului nostru basarabean”) şi, în 1907, poesiile „În zarea anilor” (nr. 4), „Cântecul zorilor”, „Ţăranii”, „Eu cânt” (nr. 12, 14, 17) şi „Ţara”, şi articolele „Sfântul Vasile – Anul Nou în obiceiurile moldovenilor basarabeni” (nr. 1; „Sfântul Vasile — Anul Nou — altă sărbătoare tot așa de mare ca și Crăciunul. Și iarăși se încep acele rândueli, fără care nu se petrece nici o sărbătoare dintre cele mai mari la moldovenii noștri. Anul Nou, mai înainte de toate, este sărbătoarea plugarului moldovean.”), „Unirea culturală” (nr. 6; „cea dintâi datorie și țintă a moldovenilor luminați este cea mai largă cultură națională. Și cel dintâi mijloc pentru îndeplinirea acestei datorii, pentru atingerea acestei ținte, este unirea culturală. În trecutul nostru, ba chiar și în vremea din față, noi nu știm nici cultură, nici unire”) şi „Din cântecele poporane ale Basarabiei„ (nr. 11). 
În 1908 face parte din grupul care a înfiinţat cercul DEŞTEPTAREA, împreună cu Daniel Ciugureanu, Simion Murafa, Ştefan Ciobanu, Ştefan Berechet, Dimitrie Bogos şi alţii, care şi-au propus luminarea oamenilor, deşteptarea conştiinţei lor naţionale, lupta pentru desrobire şi pentru Unire cu România. După doi ani, din cauza înăspririi regimului, cercul şi-a suspendat activitatea. În 1910 devine student la Academia Teologică din Kiev, pe care a absolvit’o în 1914. Este timpul în care publică, în 1910 şi 1911, în  „Chişineovschie eparhial’nîe vedomosti”, studiul lingvistic „Momente ale influenţei bisericeşti asupra originii şi evoluţiei istorice a limbii moldoveneşti” (nr. 45, 49, 52 din 1910 şi nr.42 din 1911), precum şi articolele „Motive religioase în credinţele şi obiceiurile moldovenilor basarabeni” (nr. 9, 13, 14, din 1911), „Bocetele moldoveneşti de înmormîntare” (nr. 38, 39, 40, 41, tot din 1911) şi, în 1912, „Schiţă asupra tradiţiilor vieţii religioase moldoveneşti” (nr. 12, 13, 19, 22, 23). Iar în 1913, în revista „Luminătorul”, studiul „Mitropolitul Gavril Bănulescu - Bodoni”. (nr. 8, 9, 10, 11) şi „Tipăriturile noastre bisericeşti”. 
Începe să-şi pregătească teza de licenţă asupra „Elementelor religioase ale folclorului moldovenesc” şi se adresează, la 10 Aprilie 1913, lui Ioan Bianu, Bibliotecarul Academiei Române, cu rugămintea de a-l „înzestra gratis cu edițiile Academiei Române folcloristice și privitoare la folclor, spre executarea cuvenită a acestei lucrări științifice. Cele mai necesare cărți sunt toate operele lui [Simion Florea] Marian, [Lazăr] Șăineanu, [Moses] Gaster, Densusianu și alți folcloriști, precum și „Analele Academiei Române”, cu articole corespunzătoare; asemenea culegerile de literatură poporană, apărute în Regat, peste munți sau în Bucovina. Pentru chestii generale mi-ar trebui și lucrările istorice ale lui A. D. Xenopol și B. P. Hasdeu, precum și „Etymologicum Magnum” al acestuia”. Atât Academia Română, cât şi Arthur Gorovei, îi trimit cărţile solicitate. Acestuia îi scrie iar, la 8 Mai 1913: „Colecția volumelor «Șezătorii» și cărțile d-voastră, trimise mie de d-ta, am primit-o acum vreo săptămână”. Şi  „mult m-ai îndatora, dacă mi-ai face cunoscute prin însemnare toate lucrările străine (franceze, germane și engleze, ba și ale noastre, afară de edițiile Academiei) despre folclorul românesc sau conținând paralele folcloristice din literaturile populare ale popoarelor romanice și germane. Călăuza unui folclorist, precum sunteți d-voastră, voi primi-o cu adâncă recunoștință. Mi-ar mai trebui o bibliografie exactă a lucrărilor dlui [Gustav] Weigand de valoare limbistică și filologică. Cred că mi-ai putea cel puțin arăta de unde pot s-o aștept”. Dar îi va fi acceptată altă temă, „Concepţia religioasă - filosofică a lui Fechner”, pe care o susţine „cu brio”, la 14 Iunie 1914.
După licenţă, solicită să predea Sf. Scriptură, Noul Testament, Omiletica şi Limba latină la Seminarul Teologic din Chişinău unde, la 22 Septembrie 1914, este numit provisoriu profesor de Limba greacă. La sfîrşitul anului şcolar, la 23 Iunie 1915, visitează Căuşenii, unde slujiseră bunicul său şi tatăl acestuia, Anastasie Neaga, şi găseşte străvechea biserică „uimitor de bine păstrată”. 1915 este şi anul în care, în Septembrie, este mobilizat şi devine preot militar în Galiţia, de unde va fi transferat, în Ianuarie-Februarie 1917, în brigada 71 de artilerie, dislocată pe linia Tecuci – Mărăşeşti. (Date preluate de la Vasile Malaneţchi, Vlada Afteni, Wikipedia, Wikisource, Iurie Colesnic, Irina Tutun, artline, Cer şi pământ).
Revoluţia din Februarie 1917 din Rusia şi abdicarea ţarului Nicolae al II-lea, frământările trupelor din interiorul ţării şi ale celor de pe teatrele de operaţii s-au resimţit şi în biografia lui Alexei Mateevici. Venit de pe frontul din România, el ia parte la Primul Congres al Studenţior Români din Basarabia, în care, la 20 Mai 1917, rosteşte „un discurs mobilizator adresat tinerilor săi compatrioţi” (Malaneţchi) şi la Congresul învăţătorilor din Basarabia, ţinut la Chişinău între 25–28 Mai 1917 (despre care am vorbit, comentând albumul „Basarabia în 1918”). Luând cuvîntul, Preotul-poet Alexei Mateevici a fost tranşant: „dacă ați luat asupra d-voastră sarcina de a lumina poporul, apoi trebue să dați poporului idei adevărate, căci altfel întreg învățămîntul e fără rost. Da, suntem moldoveni, fii ai vechii Moldove, însă facem parte din marele trup al românismului, așezat prin România, Bucovina și Transilvania. (Aplauze.) Frații noștri din Bucovina, Transilvania și Macedonia nu se numesc după locurile unde trăesc, ci’și zic români. Așa trebue să facem și noi! (Aplauze)”. „Trebue să știm că suntem români, strănepoți de-ai romanilor, și frați cu italienii, francezii, spaniolii și portughezii. Aceasta trebue să le-o spunem și copiilor și tuturor celor neluminați. Să-i luminăm pe toți cu lumina dreaptă”. „Rog pe bunul Dumnezeu și sunt încredințat că El ne va trimite ajutorul Său cel preaputernic pentru izbândirea lucrului obștesc. El ne va trimite fericirea neamului și a d-voastră”. Într-o a doua intervenție, Alexei Mateevici a adăugat: „N-avem două limbi și două literaturi, ci numai una, aceeași cu cea de peste Prut. Aceasta să se știe din capul locului, ca să nu mai vorbim degeaba. (Aplauze)”. „Noi trebue să ajungem de la limba noastră proastă de astăzi numaidecât la limba literară românească!” (Cuvîntările în dacoromania.net).

Alexei Mateevici (primul din stânga) împreună cu un grup
de preoţi militari pe frontul românesc, iunie - iulie 1917.
Pleacă la Iaşi unde, prin intermediul fostului coleg de la Kiev, Ştefan Berechet, stă de vorbă cu Nicolae Iorga. Întâlnirea este relatată în scrisoarea din 4 Iunie, adresată familiei, marele savant dăruindu-i „o mulţime din operele sale”. La 18-19 Iunie „ţine prelegeri de istoria literaturii române la Cursurile organisate pentru învăţătorii moldoveni, la Chişinău, cu sprijinul Zemstvei Guberniale. În prima zi, la deschiderea cursurilor, prezintă în premieră poemul „Limba noastră” (Malaneţchi), scris special, în ajun. După publicarea poemului revine la Mărăşeşti, unde-şi alcătueşte culegerea manuscrisă Al. Mateevici, „Versuri”, 1917, Iunie, Mărăşeşti, (Moldova), a căreia ediţie facsimilată o comentez acum, referindu-mă întâi la manuscrisul însuşi.


Poetul începe cu foaia de titlu, nenumerotată: Al. Mateevici, „Versuri”, 1917, Iunie, Mărăşeşti, (Moldova), apoi transcrie poesiile şi, concomitent, numerotează şi primele trei file. Prima poesie este 1. „Limba noastră” (f. 1, [1v], 2, [2v]). Şi pentru că avem forma definitivă în faţă, o transcriu, ţinând cont de voinţa poetului: Limba noastră// La deschiderea cursurilor de învăţători moldoveni în Chişinău – 18 – VI – 1917. // Limba noastră-i o comoară/ În adâncuri înfundată,/ Salbă scumpă cu odoare,/ Pe moşie revărsată.// Limba noastră-i foc, ce arde/ Într’un neam ce fără veste/ S’a trezit din somn de moarte,/ Ca viteazul din poveste.// Limba noastră-i numai cântec/ Doina dorurilor noastre,/ Roi de fulgere, ce spintec/ Nouri negri, zări albastre.// Limba noastră-i graiul pânii,/ Când de vânt se mişcă vara./ În rostirea ei bătrânii/ Cu sudori sfinţit’au ţara.// Limba noastră-i frunză verde/ Sbuciumul din codri veşnici,/ Nistrul lin, ce’n valuri pierde/ Ai luceferilor sfeşnici.// Limba noastră-s vechi izvoade/ Povestind din alte vremuri -/ Şi cetindu-le’nşirate -/ Te’nfiori adânc şi tremuri.// Limba noastră îi aleasă / Să rădice slavă’n ceruri, / Să ne spue’n hram ş’acasă/ Veşnicele adevăruri.// Limba noastră-i limbă sfântă/ Limba vechilor Cazanii,/ Care-o plâng şi care-o cântă/ Pe la vatra lor ţăranii.// Înviaţi-vă dar graiul,/ Ruginit de multă vreme,/ Ştergeţi colbul, mucegaiul/ Al uitării’n care geme.// Strângeţi peatra lucitoare,/ Ce din soare se aprinde/ Şi-ţi avea în răvărsare/ Un potop nou de cuvinte,// Nu veţi plânge-atunci amaru,/ Că vi-i limba prea săracă,/ Şi-ţi vedea, cât îi de darnic/ Graiul ţării noastre dragă.// Răsări-va o comoară/ În adâncuri înfundată,/ Un şirag de peatră rară,/ Pe moşie răvărsată.// 17 Iunie 1917/ Chişinău/ Tipărit în N. 49 (249) al „Cuvîntului Moldovenesc” – 22 Iunie, anul 1917. (Doar două modificări. În strofa I, taie versul 3: „Un şirag de peatră rară”, şi scrie deasupra: „Salbă scumpă cu odoare”, ; iar în strofa IX, versul 3, scrie „colbul” , deasupra cuvîntului „slimul”, fără însă a-l mai tăia pe acesta din urmă. Din grabă.) Urmează „Zîna/ Poveste valahă”/ [de] M. Gorki, datată la sfîrşit: 27 Iunie 1917 / Mărăşeşti (f. 3 – singura numerotată, [3v, 4]). Apoi, „Zădarnic, artiste”/ [de] A.K.Tolstoi, datată la sf.: 29. Iunie 1917 / Mărăşeşti (Moldova) (f. [4–5v]); „Poetului” (Sonet)/ [de] A.S.Puşchin, datată la sf.: 30 Iunie 1817 (!; f. [6, 6v]); „Văd prăbuşirea...”/ Noaptea 5–6 Iulie 1917, datată şi la sf: Mărăşeşti/ Moldovei / 1917.  (f. [7, 7v]); „Cântec de leagăn”, datată la sf.: Mărăşeşti (Moldovei)/ 7 Iulie 1917 (f. [8, 8v]); „Nopţi de vară” (f. [9, 9v]); „Pietre vechi” (f. [9v–11v]); „Basarabenilor”/ Să ştiţi: de nu veţi ridica / Din sînul vostru un Proroc, / În voi viaţa va săca,/ Zădarnic soarta veţi ruga/ Căci scoşi veţi fi atunci din joc/ Şi-ţi rămânea făr’ de noroc.// Din chiag de lacrimi şi dureri,/ Din trăsnet de mânie sfântă/ Şi din nădejdi şi zbuciumări,/ Din năzuinţi şi frământări/ El trebui facla să-şi aprindă/ Şi’n el pe toţi să vă cuprindă.// [...] 10 Iulie 1917 / Mărăşeşti (f. [12–14]); „Frunza nucului/ Tatei” / [...] – Eu cu erbile poenei/ N’am nimic de împărţit/ Jale mi-i, că moldovenii/ Încă nu s’au înfrăţit// Vîntul şueră prin creste,/ Vine zburător prin văi/ Şi-mi şopteşte trista veste/ Din Bugeac, de la ai tăi.// – Doarme tata somnul morţii/ Şi bunei-s în mormânt/ Iar cei vii prin voea sorţii/ Duşi din cele locuri sînt. [...] 12 Iulie 1917/ Mărăşeşti / (Moldova) (f. [14v–16]); „Unora”/ Noi nu ne înţelegem: / Voi vreţi a noastră limbă/ S’o înnoiţi surpându-i temeiurile vechi,/ Şi noua latinie, măcar de-ar fi cam strâmbă/ Vă pare totuşi cântec, sunându-vă’n urechi.// [...] 14 – VII – 1917 / Mărăşeşti (f. [16v–18v]); „La Noul Neamţ”/ („Clipe trăite”) (f. [19–21v); [Deasupra târgului Bârlad], datată la sf.: 15 – VII – 1917 (f. [22–23v]). 
Concomitent, pe spatele filei de titlu, poetul scrie şi „Sumarul”/ 1. Limba noastră/ 2. Zîna (M. Gorki)/ 3. Zădarnic, artistule (A. Tolstoi)/ 4. Poetului (Sonet de Puşkin)/ 5. Mărăşeştii [dar taie şi scrie dedesubt] Văd prăbuşirea.../ 6. Cântec de leagăn/ 7. Pietre vechi. Dar nu’l termină. În schimb, rescrie, cu mici modificări, pe prima filă de forzaţ – aceea de dinaintea filei de titlu – poesia „Cântec de leagăn”/ Stele’n Nistru, stele sus / Dormi: povestea mi ţ’am spus // Stele’n Nistru’mpădurit,/ Dormi, odorule iubit// Fie-ţi somnul uşurel/ Dragul mamii frumuşel// Te păzească îngeraşi/ Puiul mami drăgălaş// Ca să creşti un Moldovan/ Mândru, falnic Năzdrăvan// Să’nverzeşti ca un stejar/ Paza vechiului hotar// Sîţi lucească’n frunte-o stea/ Doar ne-a lumina şi ea// Şi cu codrul să te’ntreci/ Şi dumbrăvile să-i treci// Şi să-i baţi cărările/ Să ne sorbi durerile// Şi să treci la cela mal/ Ţara să ţi-o scoţi din hal - // De ocară apele/ Puiul mamii scape-le/ Să ne cânte zînele/ Răsunând fântânele,/ Să ne râdă zorile,/ Să ne’mbete florile// Stele’n Nistru’mpădurit/ Dormi: povestea s’a sfârşit.


Povestea vieţii Poetului. Dar aceea a carnetului, ajuns în final în colecţiile Muzeului Naţional de Literatură „Mihail Kogălniceanu” din Chişinău, abia începea. D-l Malaneţchi ne-o spune, aplecându-se cu acribie asupra fiecărui muritor care s’a referit la el: Teodosia Mateevici – soţia Poetului, Acad. Ştefan Ciobanu, Prof. Petre V. Haneş, Preot Vasile Ţepordei, Prof. Leon T. Boga, George Dorul Dumitrescu, Victor Mateevici, arhivarul familiei, Florin Costinescu, prof. Nicolae P. Nitreanu, Ion Nuţă, Prof. Grigore Filip-Lupu şi istoricul literar Vladimir Chiriac. 


Ediţia este completată cu un „Album cu fotografii şi documente din arhiva familiei Mateevici”, din care reproduc câteva. Să ne reamintim că, la aniversarea Centenarului şi jumătate al naşterii lui B. P. Hasdeu, în Februarie 1988, la Chişinău, participanţii din sală s-au manifestat, spre final, pentru folosirea limbii române. Peste o lună, la Centenarul naşterii lui Alexei Mateevici, aceiaşi participanţi au cerut chiar de la deschidere să se vorbească în limba română, marcându-se astfel începutul public al redeşteptărei naţionale în Basarabia. 
Octavian Onea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu