26 iunie 2018

Drapelul naţional, sărbătorit în mod inedit la Câmpina

Astăzi, începând cu ora 9.30, administraţia locală câmpineană a organizat în centrul civic, ample manifestări dedicate drapelului naţional al României. Programul a debutat cu dansuri populare, cântece patriotice, sincron cu steaguri tricolore, lansare de baloane cu heliu în culoarea tricolorului şi a continuat cu o defilarea militară în cadrul căreia, în premieră, a fost desfăşurat un tricolor de dimensiuni impresionante (100 metri lungime), purtat pe bulevardul Carol I de o sută de elevi din liceele câmpinene.



Printre zecile de câmpineni care au ţinut să participe la eveniment s-au numărat veterani de război, reprezentanţi ai Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă, consilieri locali, funcţionari din cadrul Primăriei Câmpina, primarul Horia Tiseanu şi viceprimarul Adrian Piţigoi.
Ziua sărbătoririi drapelului naţional organizată anul acesta de autorităţile locale face parte din programul de manifestări Câmpina – România 100.

PSDragnea împarte România în două

după ce ICCJ l-a condamnat pe liderul social-democrat, în primă instanţă, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare

Partidul celor trei trandafiri este tot mai ofilit de când infractorul Dragnea Liviu (fost baron de Teleorman, iar din decembrie 2016, jupân de România) s-a cocoţat la conducerea lui. De ceva vreme, de când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat pe primul mustăcios al ţării la 3 ani şi 6 luni de închisoare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, cel mai mare partid din România, nedemn reprezentant al stângii, sângerează tot mai mult pentru liderul său naţional, conform declaraţiilor primăriţei de Craiova (cine n-o ştie n-a pierdut nimic), care a sângerat şi ea discret pe la gură la rostirea unei asemenea bazaconii. 
PSD se identifică astăzi în mod absolut cu Liviu Dragnea, motiv pentru care putem asimila absolut întemeiat partidul stângii româneşti cu PSDragnea. Într-un fel, gura păcătoasei primăriţe adevăr grăieşte: într-adevăr, PSD sângerează puternic astăzi, cum poate nu a mai sângerat niciodată, dar nu pentru că empatizează cu suferinţele preşedintelui său, ci pentru că s-au spart multe dintre arterele corpului său politic care legau conducerea partidului de membrii şi simpatizanţii săi din teritoriu. E drept, nu putem vorbi exhaustiv în această privinţă, dar oricum o mare pesedistă, mută şi nemulţumită de actuala guvernare, există şi sîngerează şi ea. 
În sângele roşu ca trandafirii de pe sigla partidului, în hemoragia aceasta de sorginte pesedistă care a inundat întreaga ţară,  a căzut, zilele trecute, şi ultima petală de pe marca PSD, astfel încât simbolul partidului s-a veştejit de tot, iar astăzi, din trandafirii proaspeţi de altădată au rămas trei tulpini uscate pline de ţepi, ghimpele cel mai de sus fiind şi cea mai mare ţeapă. Ultima petală pesedistă a celor trei trandafiri, altoiţi pe promisiuni electorale neruşinate care pot arunca ţara într-o criză fără precedent, a căzut vineri seară, când Liviu Dragnea şi-a cerut  scuze „miilor de români care stau în puşcărie“ din cauza unui articol neconstituţional, referindu-se la articolul care incriminează abuzul în serviciu din Codul Penal, pentru care, la începutul anului trecut, într-o noapte de pomină care a declanşat proteste de pomină, guvernanţii pesedişti voiau să-l golească de conţinut printr-un prag al valorii prejudiciului creat, cosmetizându-l cu dedicaţie pentru „el lider maximo”, ca să mi ţi-l scape de pârnaie.
Seara de vineri a fost noaptea minţii lui Dragnea. „Îmi cer iertare acum în faţa dvs şi în faţa celor care ne privesc, miilor de români care unii stau în puşcărie pe un articol neconstituţional, alţii sunt târâţi în tribunale pe baza aceluiaşi articol sovietic, iar alţii sunt târâţi pe la DNA. Şi mai sunt şi alte mii sau zeci de mii care nici măcar nu ştiu că au dosar. Îmi cer iertare pentru că s-a lungit atât de mult elaborarea Codului Penal. Probabil că n-o să mă ierte. Maniera pe care noi am avut-o, pe care eu am avut-o de a avea o abordare procedural corectă în Parlament s-a dovedit că a fost una greşită, pentru că în Parlament nu se poate vorbi de adoptarea în procedură normală, dezbateri, adoptare şi promulgare“, a declarat atunci Liviu Dragnea.  Liderul PSD a punctat şi de ce rămâne la conducerea PSD. „Decizia mea este foarte fermă. Rămân la conducerea PSD pentru a duce toate aceste lucruri la capăt, şi le voi duce. Rămân şi în conducerea majorităţii parlamentare împreună cu domnul preşedinte Călin Popescu Tăriceanu. Nu va trece moţiunea de cenzură, în schimb şi eu, şi colegii mei am decis astăzi să fim mult mai fermi şi mult mai radicali cu tot ceea ce trebuie să facem. Nu mă sperie nici Iohannis, nici Hellvig, nici Pahonţu, nici Kovesi, nici Băsescu, nici Ponta, nici Oprea, nici alţii. Obiectivele la care m-am angajat şi pentru care mi-am asumat responsabilitatea rămân aceleaşi şi împreună cu colegii mei le vom duce la capăt”, a avertizat Liviu Dragnea. Cuvinte care l-au îngropat definitiv din punct de vedere politic. 
Sigur, cel mai mare partid al ţării are oameni valoroşi, buni profesionişti, care ar putea să conducă ţara cum se cuvine. Dar, ca să scape de dosarele penale, Dragnea a ales să trimită în fruntea ţării guvernanţi fără pregătire şi fără coloană vertebrală. Totuşi, în teritoriu, sunt mulţi lideri politici nemulţumiţi, dar care preferă deocamdată să-şi înghită frustrările. Printre cei mai vocali, Valentin Cristian Lupşa, secretarul general al PSD Reşiţa, care a demisionat din partid, ca o formă de protest îndreptată împotriva ordonanţei de modificare a Codului Penal. Politicianul reşiţean a decis să părăsească Partidul Social Democrat, chiar dacă în urma demisiei îşi pierde şi mandatul de consilier local. Aflat în Germania, Valentin Lupşa a trimis un mesaj prin care îşi motiveză gestul şi spune că refuză să fie părtaş la construcţia unui sistem bolnav. Demisionarul susţine că în PSD mai sunt şi alţi oameni care gândesc ca el şi că acest lucru se va vedea în zilele următoare. 
Şi noi credem la fel. Am vorbit, în ultima vreme, cu mulți lideri pesediști locali, care pleacă ochii în jos când îi întrebi despre Liviu Dragnea și vârful lui de lance, premierul Viorica Dăncilă, care a compromis pentru totdeauna fecunda idee că România ar putea fi condusă cum se cuvine de o femeie politician. Pentru că nu credem prea tare în sinceritatea unor declarații politice, am căutat să facem un sondaj de opinie printre câmpinenii simpli, pe care i-am prezumat mereu cu o doză mult mai mare de sinceritate. 
Astfel, am întrebat, la finalul săptămânii trecute, mai mulți cetăţeni adunați în mica lor agora din fața Pieței Agroalimentare, dacă, în opinia lor, consideră că Liviu Dragnea ar trebui să demisioneze din funcția de președinte al Camerei Deputaților. Nu din funcția de președinte al PSD, întrucât partidele nu sunt instituții de stat, ci doar din înalta funcție de demnitate publică pe care o deține. Am făcut sondajul duminica, la orele prânzului, cu convingerea că la acea oră vom găsi mulți pensionari simpatizanți PSD dispuși să vorbească liber și fără constrângeri, precum cea cu care au fost chemați la mitingul PSD din Piața Victoriei. Din 10 persoane respondente, doar două l-au apărat pe Dragnea, dovedind că sunt capabile să susțină orbește noua politică a partidului. Amintim cititorilor nostri că Liviu Dragnea a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare, plus interzicerea unor drepturi, pentru instigare la abuz în serviciu, în dosarul angajărilor fictive. Decizia nu este definitivă și poate fi contestată prin apel la completul de 5 judecători ai Înaltei Curți. Președintele PSD și al Camerei Deputaților a fost achitat pentru acuzațiile de fals intelectual. Procurorii îl acuză că pe vremea când era preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman a aranjat să fie angajate la Protecţia Socială două membre PSD, care nu au trecut niciodată pe la acel serviciu. Liviu Dragnea s-a declarat mereu nevinovat, dar anchetatorii au cerut magistraţilor să îl pedepsească dur, cu şapte ani şi jumătate de închisoare. Paguba adusă statului este puţin peste 100.000 de lei. 
Așadar, întrebarea noastră a fost:
Recent, Liviu Dragnea a fost condamnat, în primă instanță, la închisoare cu executare, pe o perioadă de 3 ani și 6 luni. Sentința nu este definitivă. În aceste circumstanțe, considerați că o minimă morală politică îi impune să demisioneze măcar  din fruntea Parlamentului, dacă nu și din conducerea PSD?


Vă redăm mai jos o selecție a răspunsurilor, cu păstrarea confidențialității acestora, așa cum ne-au cerut unii respondenți.
I.T.: „PSD-ul e o mare rușine. De fapt, toate partidele sunt de rușine, fiindcă niciun partid care a condus țara asta nu a făcut ce trebuia ca să trăim mai bine. Dar ca PSD parcă nimeni nu și-a batut joc de noi. Nu zic de membrii partidului, că am și eu prieteni pesediști și râd de ei, dar tot prieteni rămânem. Dar sunt mulți care se ceartă iar de la politică. Am ajuns dezbinați iarăși, ca la începutul anilor 1990, ca pe vremea lui Iliescu. Tinerii degeaba protestează la București și în marile orașe. Trebuia să fi ieșit la vot. Dragnea nu trebuia să ajungă în fruntea țării, fiindcă nu e om, dar a ajuns prin vot popular, cei mai mulți l-au vrut. Că au fost pensionari, alegători de la țară sau mai știu eu cum, asta nu mai contează. Așa că acum n-avem ce face, trebuie să-l suportăm.  Sigur că trebuie să-și dea demisia din fruntea statului. Poate și din partid. Dar n-o să vedeți lider politic să-și dea demisia. Au fost câteva cazuri, dar puține. Și nu din funcții așa înalte. Oricum, mi se pare că Dragnea face azi politica pe care o făcea cândva și Ceaușescu: politica în care se convinge lumea cu japca. Obligatoriu trebuie să plece. Într-adevăr, l-a votat majoritatea electoratului prezent la urne, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne dea chiloții jos la toți, că așa vrea el”. 
P.B.: „Să plece, domne, că nu e bun de nimic. N-a făcut nimic. Nu a construit ceva în țara asta, să zici că rămâne ceva după el, o realizare, ceva. De când a venit, ne tot toacă cu legile justiției, că nu sunt bune, că trebuie modificate. Ca să scape el de închisoare. Ca de el îl doare, nu de noi”.
S.C.: „După mine, deocamdată, nu. De ce să-și dea demisia? Lasă-l, domnule, să vedem ce poate face. Că pentru noi pensionarii a mai făcut ceva. PSD ne-a mai dat ceva, a mai mărit pensiile, și încă destul de bine. Liberalii vor să ni le micșoreze, dacă vin la putere, că au și anunțat unii de la ei, că vor să micșoreze salariul minim. De ce să plece? Că procesul nu s-a terminat. Ce, Iohannis a respectat deciziile Curții Constituționale?! Nu le-a respectat. Deci a încălcat Constituția. Ce vă tot legați de Dragnea… Nu-l vedeți pe Iohannis că nu dă nimănui socoteală? Lăsați-l pe Dragnea… Luați-vă de Iohannis! Că îl lucreză pe Dragnea ca să nu îi facă vreo concurență la alegerile pentru președinte, alea de la anul. Dacă președintele nu respectă Constituția, eu de ce să o respect? Probabil, nici eu n-o s-o mai respect. Ce vină are Dragnea că nu s-au dus alea la servici? Că nu le-a angajat el. Alții au furat milioane de euro și nu au pățit nimic”.
A.I.: „Afară cu Dragnea din politică. Afară cu el! De ce? Păi, pentru că e hoț. Dacă fură cât 10, cât 100, la ce să-l mai ținem acolo?! N-ați văzut ce palat are la Alexandria? De unde a avut bani, că toată viața a lucrat la stat. Și-a bătut joc de țara asta… De râpă a dus-o. De aia pleacă tineretul din țara asta: din cauza lui. Pesediștii țin cu Dragnea, că le-a mărit pensia. Eu lucrez la patron, dar patronii nu ne dau nimic. La PSD poate să mai rămână, dacă îl mai țin ăia, dar din fruntea Parlamentului să plece. În Parlament nu mai are ce căuta. Să plece și, după ce-o pleca, să se bage un buldoexcavator în Parlament ca să-i scoată urmele cu lama utilajului, că altfel vine hoțul înapoi. Fiindcă numai la stat știe să lucreze, iar câinele nu pleacă din fața măcelăriei. Să i se piardă urmele, ca să nu mai știe să vină înapoi. Nu vedeți că numai cu bodygarzi umblă, de la o vreme, ca să nu îl ia ziariștii la întrebări, să spună cum a furat și cât. Și să nu mai fie atâția bătrâni în fruntea țării. Să îi lase și pe tineri, domnule, să conducă”.
U.A.: „Să-și dea demisia și să plece după Mazăre în Madagascar. Sau în Mazagascar, cum îi zice acum țării în care a fugit Radu Mazăre. Dragnea nu o să-și dea demisia, deși nu merită să mai stea niciun minut la conducerea țării. Păcat că suntem o țară de idioți, dacă și acuma, după câte a făcut Dragnea, mai vor unii să îi țină partea. Situația actuală a României se poate descrie în câteva cuvinte: lașitate, minciună, hoție și puturoșenie. Și cu asta, am caracterizat o mare parte dintre români; cel puțin 70%. Bineînțeles, nu pe toți. Nu vedeți ce dezbinați suntem din cauza acestui mafiot? În anul Centenarului Marii Uniri, țara este mai dezbinată decât a fost pe vremea lui Ceaușescu. Decât a fost chiar înainte de Unirea de la 1918. Transilvania este antipesedistă. Moldova e cu PSD-ul, Muntenia la fel. Niciun popor din lumea asta nu ar fi ales în fruntea țării un penal, un condamnat penal definitiv, în urmă cu câțiva ani, care va mai fi condamnat penal încă o data (o să vedeți asta), peste câteva luni, prin sentință definitivă. El mai rezistă încă, fiindcă e înconjurat de cei mai mari lingușitori pe care îi are PSD-ul de astăzi. Și este și mai grav că face România de râs în străinătate, în relațiile cu UE, cu NATO. Acolitul său din fruntea Parlamentului, Tăriceanu, ne vorbește de familia tradițională și a avut 70 de neveste. Alt mincinos și netrebnic. Ce m-a oripilat de-a dreptul este că acest Dragnea nu are nimic bun în el. Cum să ieși tu la televiziunile tale obediente și să îți ceri scuze infractorilor care au ajuns la pușcărie, pentru că au furat din banul public și au ajuns la pârnaie, condamnați pentru abuz în serviciu. Nu numai că nu are nimic sfânt în el, că politica nu este pentru sfinți, dar mie mi se pare că este dezumanizat complet. Domne, dacă ești politician cu principii, cu ștaif, dacă ai greșit, îți asumi greșeala, faci închisoare, dacă ești condamnat, și te poți întoarce în politică întărit. Dacă ai caracter. Dar Dragnea nu are așa ceva. El are numai gânduri de mărire, de îmbogățire cu bani publici și de batjocorire a justiției. O să îngroape PSD-ul, o să vedeți… Ce bine ne-ar prinde acum un Țepeș la Cotroceni!”
Adrian BRAD  

Editorial. ÎN AFARA LEGII

De pe vremea lui Iliescu, Roman, apoi Năstase am criticat ideea că PSD, sau cum s-a mai numit el, se poate reforma, afirmând că este un partid în esența lui nereformabil, și că singură soluție este scoaterea lui în afara legii. Impasul în care au băgat țara, încăpățînîndu-se să mizeze tot pe un condamnat penal, este cea mai recentă și mai gravă faptă a asociației penal-politice. Oamenii ăștia care scot cuvîntul „democrație” de sute de ori pe zi pe gură, precum dragonul din poveste flăcări pe nări, nu se sfiesc să amenințe justiția, să cheme la război civil armat (Paul Stănescu vicepremier), să amenințe cu desființarea parlamentului (declarația lui Dragnea la anunțarea sentinței), să își exprime solidaritatea cu condamnații penal, jignind întreaga populație cinstită a țării (același), să-i gratuleze pe cetățeni cu apelativul „șobolani”, „fasciști” și alte asemenea etichete drăguțe. Apropo de toți cei care clamează că hotărîrea CCR cu destituirea d-nei Kovesi trebuie respectată de președinte. Pactul constituțional a fost deja încălcat (vezi exemplele de mai sus). Ca atare el este de facto caduc. 
Sînt multe lucruri de făcut urgent în România, printre care alegeri anticipate, o nouă Constituantă și o nouă Constituție. Care să reducă pe cît se poate mai mult intervenția politicului în numirea membrilor în tot felul de organisme: de la CA de la RRA și TVR, la CCR, CNSAS, CNA, tot felul de alte consilii de administrație care sînt profund infestate de politizare. Sau să fixeze modul prin care o putere, oricare ar fi ea, trebuie moderată în a ocupa toate pîrghiile statului, indiferent de numărul de voturi. Cine spune că actualul parlament funcționează democratic, înseamnă că nu știe ce înseamnă dezbatere de idei. Acum, dacă am scris cuvîntul idee, pesemne că mai toți cititorii acestor rînduri au izbucnit în rîs. Nimic mai străin minții doamnei prim ministru sau ministrului economiei sau celui al transporturilor decît ideea! Viața noastră politică a selectat parcă prea mulți sociopați. Ca de obicei în astfel de momente de răscruce (mulți spun: cele mai grave de la mineriade!) este bine să tragem aer în piept și să recapitulăm baza faptelor: PSD-ul a cîștigat alegerile cu un scor care i-a permis, cu totală lipsă de scrupule, să pesedizeze totul, pînă la ultima hematie a sîngelui național. Numai că șeful absolut al organizației avea un punct vulnerabil: o condamnare penală. Și s-a înconjurat de oameni pe măsură. Ei bine, tot ce a făcut partidul din prima zi de cînd a preluat puterea a fost să lucreze la schimbarea legilor pentru a anula cumva acea condamnare. Cum, necum, pînă acum nu au reușit și au intrat în impas. Disperarea ultimelor declarații este evidentă și de aici provine. Acum a intervenit a doua condamnare. „Avocaților” de ocazie care se pitesc după tot felul de sofisme pentru a-l apăra pe Dragnea trebuie, iarăși, să le amintim „speța”: s-au luat niște salarii de la Direcția de protecție a copilului – adică de la copii – pentru a se plăti niște doamne care au lucrat la sediul PSD. Ciudat, dar apărătorii ex officio ai omului tare din PSD, ocolesc nu pe la Ploiești, ci pe la Vladivostok, încurcîndu-ne cu bla bla juridico-politic pentru a nu vorbi strict despre faptă. În alte țări, pentru asemenea schemă au căzut prim miniștri. La noi, trebuie să luptăm în stradă pentru a împiedica accesul penalilor în funcțiile publice. Anormal. 
Greu de prevăzut ce se va întîmpla în următoarele săptămîni. Și tocmai această impredictibilitate este lucrul cel mai periculos pentru România. Europa este în pragul unei schimbări de paradigmă în care se fac repoziționări importante, iar noi pur și simplu nu participăm la joc. Nu avem cu cine. Atunci cum să ne închipuim că vom cîștiga ceva? În acest timp, leul se prăbușește, ROBOR-ul explodează, inflația la fel, fondurile europene rămîn necheltuite, oamenii pleacă din țară într-un număr care duce la colaps demografic. Singurul avantaj care ne-a permis să fim atractivi pentru investițiile străine pînă acum, mînă de lucru ieftină și bine calificată, este pe cale de a dispărea și el. 
Cam asta este panorama anului centenar, anul în care România poate dispărea, și nu este vorbă mare și găunoasă, e o realitate politico-strategică. Vor avea curajul să introducă legile prin OUG? Nu există sentințe suficient de aspre în codul penal pentru ce au făcut ăștia! Și pentru complicii lor prin adeziune, indiferență și tăcere. Mi-aș dori să avem pedepse ca în America, prin însumare. Să primească sute de ani. De pildă, pentru faptul că au stricat și chestii care, de bine de rău, mergeau bine. Asta îi scoate din minți: cum adică să meargă bine ceva ce au făcut „ăilalți”? Vezi situația din învățămînt, readus cu fruntea în țărînă și plin de inițiative care de care mai discutabile. Cam asta e radiografia. Concluzia? Dragnea, demisia!
Christian CRĂCIUN

Câmpina are un specialist apreciat în chirurgia maxilo-facială

Dr. Zeino Amer: 
„În zona de nord a judeţului Prahova nu există niciun chirurg ORL specializat în domeniul buco-maxilo-facial, iar cabinetul meu este pregătit să umple acest gol profesional”

(P) De câteva săptămâni, un medic venit tocmai din Siria a deschis, în zona notariatelor, un cabinet medical specializat în chirurgie buco-maxilo-facială. Este un domeniu nou pentru viața medicală a orașului nostru, chiar dacă intervenții de acest fel s-or mai fi făcut și în unele centre stomatologice private deschise în Câmpina, în ultimele decenii (DentActiv și altele). De data aceasta avem însă un medic specialist în materie, cu multă expertiză și multe reușite în acest sens. 
Zeino Amer este numele medicului despre care vrem să vă vorbim în continuare. Amer (nume care înseamnă în arabă „viață lungă”), a sosit la studii în România, pe la începutul anilor 1980, într-o perioadă când în țara sa natală domnea pacea și prosperitatea. Amer regretă amarnic războiul civil ce îi sfâșie țara în care a venit pe lume și tresaltă la fiecare știre despre Alep, al doilea oraș al Siriei (după capitala Damasc) și cel în care a văzut, pentru prima dată, lumina zilei, în 1963. Cu inima mereu la țara natală, greu încercată de câțiva ani, Amer este recunoscător și țării de adopție, declarându-și, oricând i se ivește prilejul, prețuirea pentru români și pentru România. După absolvirea Facultății de Stomatologie a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, în 1989, a ales calea specializării în chirurgia buco-maxilo-facială.  În timpul specializării, a cunoscut o româncă, o colegă de breaslă, într-un fel, care terminase „Tehnica dentară”, o blondă înaltă și frumoasă, Cristina pe numele ei, de care s-a îndrăgostit și cu care, ulterior, s-a căsătorit. Din povestea lor de dragoste care nu cunoaște granițe - nici de state, nici de sentimente curate -, a rezultat doi copii reușiți: o fată de 21 de ani și un băiat de 17 ani. Tolerant din fire, ca să menajeze patriotismul soției și pentru a nu fi acuzat că își arabizează familia, medicul chirurg i-a dat băiatului numele său (acesta devenind Amer Jr), iar pe fată a botezat-o cu un nume popular în România: Alexandra. După ce a devenit medic specialist, doctorul Amer s-a înscris la doctorat, obținând titlul de doctor în științe medicale cu teza „Cancerul parotidian – tratament chirurgical și radio-chimio-terapeutic”. 



Pentru că doctorul Zeino Amer a vrut să devină un profesionist desăvârșit, a urmat numeroase cursuri de specializare, cum au fost cele ținute de medici de prestigiu mondial: profesorul american Lincan, profesorul italian Belavia etc. „Am avut onoarea de a lucra la Spitalul de Urgență Floreasca împreună cu dl. profesor Iulian Șuteu, un mare specialist în domeniul chirurgiei generale. De asemenea, consider că a fost un privilegiul deosebit faptul că, o perioadă de timp, în timpul studenției mele de la Facultatea de Stomatologie, am putut învăța meserie de la prof. Agripa Ionescu, un chirurg plastician deosebit de priceput și apreciat. Nu pot decât să-mi aduc aminte cu plăcere și mândrie de perioadele în care am lucrat, la Spitalul Colțea, cu prof. Cristian Popescu (marele chirurg ORL), ca și cu mulți medici oreliști cunoscuți, medici cu care am legat prietenii trainice, dar și colaborări profesionale solide.  De când profesez în acest domeniu al chirurgiei ORL, am avut aproape 500 de pacienți cu fracturi de mandibulă și de maxilar. De asemenea, am avut multiple intervenții chirurgicale pentru rezolvarea unor cazuri de cancer parotidian – cel mai complex și mai dificil cancer la nivelul maxilo-facial, dar și multiple cazuri de cancere de mucoasă gingivală. În multe dintre aceste situații medicale, i-am ajutat pe pacienți să iasă învingători în lupta cu necruțătoarea maladie. De mai mulți ani, am deschis la București, în cartierul Cotroceni, un cabinet medical în care tratez pacienți cu mari pretenții stomatologice și chirurgicale la nivelul cavității bucale. La insistențele multor localnici (prieteni, cunoscuți sau simpli pacienți), am deschis și la Câmpina un cabinet medical, la capătul străzii pe care se află Judecătoria, vizavi de notariatele din Parcul Trandafirilor. Cabinetul din Câmpina nu este cu nimic mai prejos decât cel din București, fiindcă l-am dotat cu aparatură medicală ultraperformantă, de ultimă generație. Din cunoștințele mele și informațiile primite de la pacienți, în zona de nord a județului Prahova, între Băicoi și Azuga,  nu există niciun chirurg ORL specializat în domeniul buco-maxilo-facial, iar cabinetul meu din Câmpina este pregătit să umple acest gol profesional. Este o mare provocare pentru mine, rezolvarea cazurilor chirurgicale b-m-f dintr-o zonă atât de extinsă, dar suntem pregătiți să facem față oricăror provocări de acest tip. Cabinetul din Câmpina este deschis în fiecare zi de luni, marți, joi și vineri, între orele 10.00 și 20.00, deci un program de lucru extrem de flexibil și de generos. Miercurea și sâmbăta lucrez în București, unde pacienții mă pot găsi în cabinetul din Cotroceni. Suntem pregătiți să rezolvăm orice urgență medicală, așa cum suntem recunoscători pentru orice sugestie benefică primită de la pacienții noștri”, ne asigură medicul Zeino Amer.

La Spitalul SanConfind, s-au făcut primele operaţii chirurgicale

(P) La Centrul Medical SanConfind, despre activitatea de chirurgie a spitalului nu se mai vorbește la timpul viitor. Săptămâna trecută, dl doctor Paul Gașpar, medic primar chirurgie generală, a realizat primele operații chirurgicale laparoscopice (prin care s-au rezolvat problemele de sănătate ale unor pacienți cu afecțiuni de colecist, de hernie etc). 


Doctorul Gașpar este foarte mulțumit de dotările blocului operator, aparatura medicală achiziționată fiind performantă și de ultimă generație. În condiții de curățenie și de igienă exemplare, siguranța pacientului SanConfind este absolut garantată. La SanConfind pacienții vin convinși că se vor face bine și că nu vor pleca acasă cu infecții nosocomiale, acele temute infecții intraspitalicești cu care s-au pricopsit mulți pacienți internați în mari spitale din sistemul sanitar public, și nu numai, astfel de cazuri nefericite fiind tot mai des prezentate în presa centrală, în ultima vreme.  

Școala Sanitară „Louis Pasteur” trimite ţării încă o promoţie de asistenţi de farmacie

De aproape două decenii, în fiecare vară, la finele anului școlar, una dintre cele două mari școli sanitare postliceale din Câmpina, Școala ”Louis Pasteur”, trimite țării promoții proaspete de asistenți medicali, în cele mai căutate specialități: AMG - asistent medical generalist (care a funcționat de la începuturile Școlii, adică din 1999),  și mai apoi, AMF - asistent medical de farmacie (înființată în 2010). 


Învățământul sanitar promovat de această instituție deosebit de apreciată are la bază trei principii: profesionalism, respect reciproc și seriozitate, adică toate condițiile pentru garantarea formării profesionale a cursanților la standarde europene. În fiecare vară, aproximativ 80 - 100 de elevi termină cursurile cu rezultate bune şi foarte bune, ducând prestigiul şcolii în întreg sistemul sanitar românesc, ba chiar și peste hotare. 


Rezultatele absolvenților sunt oglinda muncii proprii, dar și a celei depuse de corpul didactic şi administrativ, urmărindu-se sistematic la fiecare elev  formarea conştiinţei de viitor profesionist, cu o mare dorinţă de dezvoltare personală în profesia aleasă. Vineri, la Terasa Muntenia, a avut loc ceremonia de absolvire a ultimei promoții de asistenți de farmacie. Într-un cadru festiv, cele 23 de tinere care au terminat această specialitate au trăit momente emoționante. 


Pentru că Promoția 2018 este cea care a terminat în Anul Centenarului Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, toate absolventele au purtat ii pe sub veșmintele care se poartă în mod obișnuit la asemenea evenimente. Promoția 2018 a clasei ” AMF - asistent medical de farmacie” va avea ceremonia de absolvire tot în această vară, înainte de examenul de absolvire. Dar revenind la evenimentul festiv de la Terasa Muntenia, absolventele au fost felicitate de către profesoara diriginte, Natalia Enache, de către Elena Murariu, preşedintele Asociaţiei AMUS (fondatoarea școlii sanitare), de către toate cadrele didactice prezente la eveniment. Ciprian Murariu, primvicepreşedinte al Asociaţiei AMUS şi directorul Şcolii Postliceale Sanitare “Louis Pasteur” a lipsit, din motive de sănătate.
Adrian BRAD 

CĂRŢI DIN BASARABIA. Zidit în destinul Basarabiei - Mitropolitul Gurie

Pe parcursul resumatelor noastre, ne-am mai întâlnit cu Mitropolitul Gurie Grosu. Acum recenzez o carte ce i-a fost dedicată în anii din urmă: "Mitropolitul Gurie – opera zidită în destinul Basarabiei". Culegere de articole şi studii ale Mitropolitului Gurie (Grosu) al Basarabiei (1877-1943), îngrijită şi coordonată de Silvia Grossu, Chişinău, Epigraf, 2016, 320 p. cu ilustr. 


Pe lângă lucrările Mitropolitului însuşi: "Istoria Mănăstirii Sfintei Înălţări a Domnului Noul Neamţ"; "Momente esenţiale din istoria tipăririi cărţilor moldoveneşti din Basarabia. Începuturile tipăririi cărţilor în Basarabia şi înfiinţarea Tipografiei Eparhiei Basarabene"; "Câteva extrase din arhive despre şcolile bisericeşti din Basarabia, înainte de anexarea ei de către Rusia"; "Bucoavna moldovenească"; "Abecedar moldovenesc. Ediţia 1918"; "Abecedar moldovenesc. Partea I. Ediţia a VIII-a, revăzută şi corectată, 1925"; "Abecedar moldovenesc. Partea a II-a. Ediţia a V-a, revăzută şi corectată, 1921"; "Treptele „Scării” Cuviosului Ioan Scărarul", cartea cuprinde Prefaţa D-nei Silvia Grossu, un Tabel cronologic, datorat probabil tot Dumneaei;  un Argument – Mitropolitul Gurie Grosu şi opera zidită în destinul Basarabiei, de D-na Maria Danilov, şi, tot de D-na Danilov, Repere din istoriografia Mănăstirii Noul Neamţ, la care se adaugă studiul Valenţele didactice ale activităţii culturale a Mitropolitului Gurie, de Silvia Grossu şi Liliana Anghel. În Anexe întâlnim o dublă bibliografie, cuprinzând operele Mitropolitului Gurie aflate la Biblioteca Academiei Române şi la Biblioteca universitară Lucian Blaga din Cluj-Napoca, şi, tot aici, în facsimil, broşura Jubileul I.P.S. Mitropolit Gurie. Cu prilejul împlinirii a 30 de ani de serviciu bisericesc, social şi misionar, Chişinău, Tipografia Eparhială „Cartea Românească”, 1932. Dealtfel, ceea ce aduce un plus de atractivitate pentru această carte de smerenie, sunt facsimilele din Bucoavna Moldovenească, Chişinău, Tipografia Eparhială, 1909 - numai coperta şi trei pagini, a ales coordonatoarea, Abecedar Moldovenesc pentru anul întâiu de şcoală, Chişinău, Tipografia Românească, 1918 – fila de titlu şi paginile 8-15, 21, 28-29, 36-38, 49, 52, 56 şi 62,  Abecedar Moldovenesc pentru anul întâiu de şcoală, Partea I-a, Ediţia VIII-a revăzută şi corectată, Chişinău, Tipografia Eparhială, 1925 – fila de titlu şi paginile 33-36, 39-41, 45, 47, 49-51, 58-59 şi 63, ba încă, în finalul studiului D-nelor Grossu şi Liliana Anghel, şi paginile 368-372, din cartea lui Onisifor Ghibu, Pe baricadele vieţii, Editura Universitas, Chişinău, 1992, consacrate Primului abecedar românesc în Basarabia! Au fost facsimilate în întregime: Abecedar Moldovenesc pentru anul întâiu de şcoală, Partea II-a, Ediţia V-a revăzută şi corectată, Chişinău, Editura Societăţii Anonime „Glasul Ţării”, 1921, şi Treptele „scării” Cuviosului Ioan Scărarul. Tradusă şi prescurtată de I.P.S.S. Mitropolitul Gurie al Basarabiei, Editura Secţiei Culturale Eparhiale Chişinău, [1930].


De menţionat că avem în faţă doar a treia parte dintr’o trilogie editorială, şi anume, volumul II, prima fiind Mitropolitul Gurie – misiunea de credinţă şi cultură. Culegere de studii şi articole despre Mitropolitul Gurie al Basarabiei, volum apărut anterior, în 2007, tot la Editura Epigraf. Cea de-a treia, cuprinzând „Compartimentul memorialistic, constituit din scrisorile trimise sau primite de mitropolit, din jurnalele sale (bunăoară, Jurnalul unui mitropolit, descoperit şi editat recent de către Episcopul Calinic, la Curtea de Argeş, ş.s.) sau din memorii ale contemporanilor, a fost transferat[ă] pentru volumul III”, după cum ne încredinţează coordonatorul ei (p. 6: Din partea coordonatorului), care’şi adaugă şi titlul şi funcţia: „doctor în istorie, conferenţiar universitar” (la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării), înscris, cum vedem, în actuala cruciadă de masculinizare a tuturor femeilor din dreapta şi din stânga Prutului. (Dumnezeu să le ierte, căci Limba română, pe care o siluesc cu atâta pornire, nu!) „Primul volum, care a conferit titlul său şi preconizatei trilogii – Mitropolitul Gurie – misiunea de credinţă şi cultură”, ne încredinţează D-na Grossu în Prefaţa la volumul II, „este o culegere de evocări: studii şi articole ştiinţifice elaborate de cercetători în perioade diferite şi cu diferite ocazii, preluate din reviste şi cărţi de referiţă. Activitatea Î.P.S. Gurie este privită şi analizată din perspectivă multiaspectuală: istorică, religioasă, lingvistică şi sociologică, în contextul larg al istoriei poporului român, de cercetători consacraţi – regretatul mitropolit Nestor Vornicescu, regretatul conferenţiar universitar doctor Gheorghe Palade, scriitorul Boris Buzilă, profesorul Ion Ţurcanu, cercetătorii Maria Danilov, Silvia Grossu, Nina Negru, Vasile Malaneţchi, Veronica Boldişor, Simion Moraru, Liliana Anghel, Alexandru Magola, Eugen Onicov ş.a.” L-am putut vedea doar filmat în preajma D-nei Grossu. Să ne mulţumim, igitur, cu ceea ce am putut citi în întregime.
Mă voi referi, aşadar, la volumul II, din care am luat, tale-quale, absolut toate datele de mai departe.
Gheorghe Grosu – viitorul mitropolit Gurie – s’a născut la 2 Ianuarie 1877, la Nimoreni, judeţul Lăpuşna, fiind fiul cântăreţului bisericesc Ştefan Grosu. A urmat Seminarul Teologic din Chişinău, pe care l-a absolvit în anul 1898, apoi, Academia Duhovnicească din Kiev, absolvită în 1902. La 16 Septembrie 1902 a fost numit misionar eparhial la Mănăstirea Noul Neamţ, unde s’a călugărit, cu numele Gurie, la 27 Noembrie. La 6 Decembrie a fost hirotonit ierodiacon, iar a doua zi, 7 Decembrie 1902, ieromonah. În 1904 a vizitat România, fapt ce şi’a pus amprenta asupra evoluţiei sale în direcţia naţională. Aşa, la 30 Octombrie 1905, ieromonahul Gurie publică, în jurnalul „Bessarabskaia jizn’„ [Viaţa Basarabiei] articolul O scumpă autorizaţie, discutând despre necesitatea introducerii limbii moldoveneşti în Biserică şi în şcoală.
La 21 Noembrie 1905, ieromonahul Gurie a fost ales, alături de protoiereul Constantin Popovici şi de preotul Constantin Parfeniev, în Comisia specială pentru reactivarea Tipografiei Duhovniceşti, desemnată de Congresul Eparhial. El va intra şi în Comisia specială, desemnată de conducerea Seminarului Duhovnicesc din Chişinău, îa Aprilie 1906, în vederea întocmirii unui program privitor la „predarea limbii moldoveneşti în seminar”, cu protoiereul C. Popovici şi preoţii V. Glavan, A. Baltaga şi Macarie Untul. Şi va fi ales, la 30 Mai 1906, preşedinte al Societăţii Istorico-arheologice Bisericeşti din Basarabia.  
Tipografia Eparhială – înfiinţată în 1814 de arhiepiscopul Chişinăului şi Hotinului, Gavriil Bănulescu-Bodoni, şi desfiinţată, după şapte decenii, de un arhiepiscop rus – se va reinaugura, la 26 Octombrie 1906, la Chişinău, într’o clădire proprietate a Mănăstirii Dobruşa, oferită de stareţul acesteia, Porfirie. Decanul Societăţii Istorico-Arheologice, misionarul eparhial, ieromonahul Gurie Grosu, îi va face un scurt istoric – Momente esenţiale din istoria tipăririi cărţilor moldoveneşti în Basarabia. Începuturile tipăririi cărţilor în Basarabia şi înfiinţarea Tipografiei Eparhiale Basarabene – la începutul anului 1907, în numerele 2, 3, 4 şi 5 ale revistei „Kişinevskie Eparhial’nîe Vedomosti”. Din care spicuesc: 
Până la lipitoarea de Rusia, „în Basarabia nu existau tipografii. Bisericile ortodoxe din Basarabia erau asigurate cu cărţi liturgice în limba moldovenească de la tipografia din Iaşi, sau de la vestita tipografie a Mănăstirii Neamţ. Mitropolitul Gavriil, desemnând Chişinăul drept oraş cu catedrală, a întemeiat aici prima tipografie, în anul 1814”. Când, „a fost construită o clădire din piatră pentru amplasarea utilajului şi amenajarea chiliilor pentru tipograf şi lucrători; a fost pregătit setul de instrumente tipografice, au fost procurate materialele necesare, literele moldoveneşti şi slavone, a fost angajat în serviciu de la Mănăstirea Neamţ monahul Ignatie, un tipograf iscusit, de provenienţă velicorus, care cunoştea bine şi limba moldovenească.”


Sfântul Sinod şi-a dat acordul, la 14 Mai 1814, scriindu’i Mitropolitului să respecte „următoarele principii: 1) Ea se înfiinţează cu denumirea «Tipografia Eparhială din Basarabia». 2) Resolvarea problemelor privind întreţinerea şi stabilirea structurii tipografiei se încredinţează Înalt Prea Sfinţiei Voastre. 3) De asemenea, în grija şi supravegherea Înalt Prea Sfinţiei Voastre se pune plenar tipărirea cărţilor la tipografia dată. Controlul respectiv va proteja tipografia de editarea a tot ce este interzis şi nepermis. 4) Tipografia Eparhială va fi dotată atât cu caractere slavone bisericeşti, cât şi cu litere ale scrisului oficial al statului. 5) Cărţile bisericeşti se vor tipări în limba slavonă. Pentru aceasta tipografia va apela nu la tipărituri vechi sau de alt tip, ci exclusiv la cărţile proaspăt redactate şi tipărite la Tipografia Sinodală din Moscova. 6) În acelaşi timp, la reeditare nu se permite nici o abatere de la sursa tipărită la Tipografia Sinodală. 7) La  Tipografia Eparhială se vor tipări cărţi bisericeşti în limba moldovenească, a căror traducere din slavonă trebue de asemenea să corespundă originalului. 8) Prin noţiunea «cărţi bisericeşti» se subînţeleg tipăriturile necesare pentru înfăptuirea slujbei religioase, caracteristice sferei eclesiastice, precum Biblia, mineele, diferite învăţături duhovniceşti ş.a., mai pe scurt, toate cărţile tipărite cu caractere bisericeşti la sus-numita Tipografie Sinodală. 9) Cărţile de gramatică şi alte manuale necesare pentru Seminar pot fi tipărite cu caracter civil oficial, însă nicidecum din manuscrise, ci retipărite numai din publicaţiile Tipografiei Sinodale. 10) Manualele editate şi tipărite de Cârmuirea instituţiilor de învăţămînt, de academii şi universităţi şi de alte instituţii civile de învăţămînt nu se tipăresc decât cu permisiunea oficială a acestora. 11) Dacă apare necesitatea de a tipări cu caracter civic oficial cărţi editate la Tipografia Sinodală, pe lângă cele enumerate în pct. 9, fie în traducere moldovenească, fie fără, de fiecare dată se va cere permisiunea respectivă a Sfântului Sinod. 12) În acelaşi timp, tipărirea traducerilor sau lucrărilor necesare pentru Seminar nu se permite fără prezentarea acestora Sfântului Sinod întru eliberarea permisiunii corespunzătoare. 13) De asemenea, urmează a fi prezentate Sfântului Sinod înainte de a fi tipărite noile traduceri sau lucrări scrise de autori clericali care doresc ca ele să fie tipărite la Tipografia Eparhială, dacă acestea se referă la Sfânta Scriptură, religie şi sfinţenie. La toate se anexează părerea Dumneavoastră privind aprobarea tipăririi. 
14) În aşa mod publicaţiile Tipografiei Eparhiale se permit a fi puse în vînzare atât bisericilor, cât şi persoanelor particulare. 15) Din fiecare tiraj tipărit la Tipografie, câte un exemplar se va trimite bibliotecii Sfântului Sinod. 16) De asemenea, câte un exemplar al fiecărei cărţi tipărite la tipografie urmează a fi transmis în adresa Departamentului Ministerului de Învăţămînt, Academiei Imperiale de Ştiinţe şi Academiei Duhovniceşti din Sankt Petersburg, iar Bibliotecii Publice Imperiale – câte două exemplare. 17) La finele fiecărui an, Înalt Prea Sfinţia Voastră urmează să prezinte Sfântului Sinod informaţia privind numărul şi categoria cărţilor tipărite la tipografie. Ca urmare a acceptării de către Sfântul Sinod a inaugurării tipografiei, Înalt Prea Sfinţia Voastră poate informa despre aceasta administraţia locală, raportând despre resultat Sfântului Sinod.”
Îndată ce ucazul Sf. Sinod a ajuns la Chişinău, „la 31 Mai tipografia a fost deschisă oficial. Pe timpurile acelea, Tipografia Eparhială din Basarabia era prima şi unica (dacă nu luăm în consideraţie cea de la Kiev) în tot sudul Rusiei. De serviciile tipografiei deschise de Mitropolitul Gavriil se folosea şi administraţia publică locală.” Bilanţul ei a fost impresionant. „Din borderoul cărţilor tipărite la Tipografia Eparhială din momentul înfiinţării în anul 1814 şi [până la] încetarea din viaţă a Mitropolitului Gavriil în anul 1821, se poate afla că au văzut lumina tiparului 19.320 de lucrări.” (trimite la A. Stadniţki, Gavriil Bănulescu Bodoni, 1894, p. 353). „Înainte de toate, aici au fost tipărite abecedare în limba moldovenească şi slavonă, care le puteau servi moldovenilor drept ajutor în ştiinţa de carte slavonească, de rând cu ele şi liturghiere – cărţi necesare preoţilor pentru oficierea liturghiilor, cărţi de rugăciuni, ceasloave etc. În anul 1822 au fost tipărite tabele de instrucţie reciprocă după metoda Lancaster.” Afară de acestea, s’au tipărit „şi cărţi cu conţinut moralizator pentru cler şi mireni. Astfel, în anul 1862 a fost tipărit în moldoveneşte Catehismul Creştin Pravoslavnic al Mitropolitului Filaret [Scriban],  în anul 1863 a apărut cartea Despre credinţa şi viaţa creştină, în anul 1871 a fost tipărită Culegerea de articole cu conţinut dogmatico-religios a protoiereului Eugraf Poneatovski, tradusă în moldoveneşte de protoiereul Teodor Baltaga”. După care, tipărirea cărţilor în limba locului încetează. Ca urmare, însuşi randamentul economic al Tipografiei Eparhiale scade, iar unsprezece ani mai târziu, noul arhiepiscop cerând Sinodului închiderea ei, tipografii au fost disponibilisaţi la 13 Ianuarie 1883. 
De repunerea ei în funcţie va fi interesată „frăţia Mănăstirii Noul Neamţ, în frunte cu egumenul Teofan, [care], la 30 Aprilie [1883] a hotărît: «În virtutea necesităţii serioase de tipărire a cărţilor în limba moldovenească, atât pentru mănăstirea noastră, cât şi pentru majoritatea mănăstirilor din Basarabia, precum şi din regiunile megieşe Herson şi Kameneţ Podolsk [aria de răspândire a românilor, n.O.], noi suntem de acord să procurăm utilajul necesar tipografiei Casei Eparhiale, pentru tipărirea în limbile rusă şi moldovenească, în casul în care odată cu aceasta ne-ar fi oferit şi dreptul guvernamental de care a beneficiat Tipografia Eparhială».” Mănăstirea a cumpărat Tipografia, dar „Permisiunea de deschidere a tipografiei aşa şi nu a urmat, de aceea bunurile tipografiei procurate de mănăstire ae aflau acolo fără nici un folos.” Încât, egumenul Andronic, îi va cere arhiepiscopului, la 16 Iunie 1886: „Dat fiind că printre lucrurile tipografiei procurate de Mănăstirea Noul Neamţ se află diferite utilaje de legare a cărţilor, să se dea blagoslovirea de a deschide un atelier de legare a cărţilor”. Ceea ce se şi blagosloveşte. Iar celelalte bunuri ale tipografiei s’au vîndut, cu permisiunea arhiepiscopului, „lui Şloimovici şi [au fost] readuse la Chişinău”. Dar nu la fosta Tipografie Eparhială.
„Ideea reluării tipăririi cărţilor în limba moldovenească a apărut pe timpul Prea Sfinţitului [Episcop de Chişinău şi Hotin, n.O.] Iacov (Piatniţki), care a obţinut pentru Frăţia Misionară Naşterea Domnului, întemeiată de el, dreptul de a tipări buletine de ordin moral-religios în limbile rusă şi moldovenească. Frăţia Misionară a fost deschisă oficial pe data de 28 Decembrie 1899. Iar la 23 Martie 1900, Prea Sfinţitul Iacov” s’a adresat Sfântului Sinod, descriindu’i situaţia imposibilităţii povăţuirii religioase în limba rusă a moldovenilor, care, după 88 de ani de stăpânire pravoslavnică, nu vorbeau decât româneşte: „Multe parohii din Basarabia sunt constituite preponderent, iar deseori chiar exclusiv din moldoveni, care cunosc numai limba maternă şi nu înţeleg deloc limba rusă sau slavonă bisericească, nici chiar în forma vorbită. Literatura moral-religioasă de îndrumare existentă în limba rusă sub forma diferitelor cărţulii, broşuri, buletine etc. este absolut inaccesibilă pentru populaţia indicată mai sus. În acelaşi timp, moldovenii sunt însetaţi de povăţuirea religioasă, [ca adevăraţi creştini ce erau, n.O.; de] îndrumarea şi mântuirea creştină prin citirea sau ascultarea cuvîntului tipărit. Este simţită necesitatea literaturii în limba moldovenească, care ar satisface această sete a populaţiei ortodoxe moldoveneşti. Ce’i drept, există câteva ediţii moral-religioase în limba moldovenească tipărite peste hotare, în România. Dar trebue de menţionat că limbajul în care sunt scrise ele într’o oarecare măsură diferă de limba în care vorbesc moldovenii din Basarabia, apoi, ce’i mai important, cărţile româneşti sunt tipărite cu caractere latine, care le dă de furcă unei mari părţi a ştiutorilor de carte din Basarabia. / Actualmente, într’o atare situaţie moldovenii basarabeni sunt privaţi de pârghiile realisării religioase prin citirea sau ascultarea cărţilor, broşurilor şi buletinelor bisericeşti. În această ordine de idei, se consideră necesară editarea tipăriturilor respective în limba moldovenească cu litere chirilice, pentru moldovenii pravoslavnici din rândul oamenilor simpli. Realisarea acestui lucru se poate încredinţa «Frăţiei Misionare Ortodoxe de Luminare Religioasă Naşterea Domnului din Chişinău», înfiinţată de mine în Basarabia, care are drept scop contribuţia la procesul de luminare a enoriaşilor din Chişinău în spiritul Bisericii Ortodoxe”. Înaltul prelat solicita aprobarea editării de „cărţi, broşuri şi buletine cu conţinut moral-bisericesc în limba moldovenească cu litere chirilice, paralel cu textul în ruseşte sau fără acesta şi 2) în scopul examinării şi aprobării pentru tipar a lucrărilor în limba rusă şi moldovenească cu caracter religios, a institui la Chişinău un comitet special duhovnicesc de cenzură, constutuit din persoane cu rang bisericesc, care cunosc bine atât limba rusă, cât şi limba moldovenească, cu studii teologice, şi anume profesorul Seminarului Duhovnicesc din Chişinău şi membrul Consistoriului Duhovnicesc, preotul Constantin Popovici şi pedagogul Liceului Teologic din Chişinău, preotul Mihail Ceachir”. Ceea ce s’a şi aprobat. Şi, la 12 Decembrie 1900, a apărut primul Buletin rus-moldovenesc cu conţinut religios, tipărit cu litere chirilice. 
„Editarea de către Consiliul «Frăţiei Misionare Naşterea Domnului» a buletinelor cu traducerea în limba moldovenească, tipărite iniţial cu litere chirilice, iar mai apoi cu caracter rusesc oficial, şi a Molitvenicului moldo-slavon a constituit începutul unei noi perioade în istoria tipăririi cărţilor în Basarabia şi primul isvor care, după o întrerupere de trei decenii, a potolit setea spirituală a moldovenilor.”
Au urmat alte cereri. „Ca răspuns, a urmat ucazul Sf. Sinod din 25 Aprilie 1905 nr. 1126 cu următorul conţinut: «În conformitate cu ucazul Maestăţii Sale Împăratul Rusiei, Sfântul Sinod a ascultat cererea Prea Sfinţiei Voastre, din 9 Februarie curent, nr. 56, privind permisiunea Frăţiei Naşterea Domnului din Chişinău să retipărească atât cărţile bisericeşti, cât şi de slujbă divină ale Sfinţilor Părinţi în limba moldovenească cu litere chirilice. Conform informaţiei, ordonăm: Prea Sfinţia Voastră solicitaţi să permitem Frăţiei Naşterea Domnului din Chişinău tipărirea cu litere chirilice, după modelul cărţilor bisericeşti moldoveneşti din secolul trecut, a câtorva lucrări ale Sfintei Scripturi, cum ar fi: Evangheliile, Psaltirea, Ceaslovul ş.a., precum şi cărţi de slujbe ale sfinţilor în limba moldovenească. Examinând cererea şi considerând că nu există piedici în soluţionarea ei, Sf. Sinod hotărăşte: a permite tipărirea cărţilor enumerate mai sus la examinarea şi aprobarea respectivă a cenzurii locale, ceea ce vă aducem la cunoştinţă prin prezentul ucaz, iar un extras din el urmează a fi prezentat Direcţiei Economice.»”
Odată deslegarea primită, s’a pus întrebarea: unde să fie tipărite aceste cărţi? „În anul 1905, Congresul atoteparhial al preoţimii eparhiei Chişinău... s’a oprit asupra deschiderii tipografiei eparhiale”. „Întru realizarea acestei măsuri (înfiinţarea tipografiei), Congresul Preoţimii a hotărît în unanimitate: 1) a constituit imediat o comisie în următoarea componenţă: protoiereul Constantin Popovici, ieromonahul Gurie, preotul Constantin Parfeniev, care va începe neîntârziat lucrul de întocmire a proiectului şi devizului de cheltueli pentru fondarea tipografiei şi deschiderea ei” etc. „În anul 1906, Congresul Eparhial (procesul-verbal nr. 45 din 3 Septembrie) a hotărît: [...] 2) a întări componenţa comitetului de înfiinţare a tipografiei, incluzând următoarele persoane: preoţii Mihail Cecan, Alexandru Baltaga şi protoiereii Mihail Ceachir şi Mihail Plămădeală. După terminarea congresului, comitetul împuternicit prin persoanele sus-amintite a pornit imediat reparaţia încăperii pentru tipografie. După aceasta au fost instalate maşinile, au fost puse în casete literele tipografice şi pe data de 26 Octombrie 1906 Tipografia Eparhială a fost deschisă solemn şi sfinţită de Episcopul Arcadie de Akerman.... Înainte de sfinţire, misionarul eparhial, ieromonahul Gurie a rostit o scurtă alocuţiune privind istoria tipăririi cărţilor moldoveneşti în Basarabia. Oprindu-se la evenimentul marcat, Gurie a accentuat importanţa lui colosală pentru Biserica basarabeană. După sfinţire a luat cuvîntul Prea Sfinţitul Episcop Vladimir, exprimându’şi bucuria legată de deschiderea tipografiei, de posibilitatea tipăririi cărţilor religioase în limba moldovenească”. Apoi, „Prea Sfinţitul Vladimir, Prea Sfinţitul Arcadie, Guvernatorul şi alte persoane au intrat în hala de maşini, unde au urmărit cum se tipărea în limba rusă, la maşina mare, şi în limba moldovenească, la maşina mică, următorul act: «În anul 7414 de la facerea lumii, sau 1906 de la Naşterea lui Hristos,... prin osârdia Comisiei speciale, formate de congresul din 1905 în componenţa: protoiereu Constantin Popovici, misionarul eparhial, ieromonahul Gurie, preoţii Constantin Parfeniev şi Alexandru Evstratiev, întărită ulterior de către Congresul din 1906 cu următoarele persoane: protoiereii Mihail Ceachir şi Mihail Plămădeală, preoţii Alexandru Baltaga şi Mihail Cecan, pe data de 16 Octombrie 1906, de ziua Sfântului Mare Mucenic Dimitrie al Tesalonicului, în oraşul Chişinău, în curtea din str. Haralampievscaia 42, jertfită preoţimii Eparhiei Chişinău de către soborul obştii Mănăstirea Dobruşa în frunte cu arhimandritul Porfirie, a fost deschisă Tipografia Eparhială»” etc. „Astfel s’a înfăptuit deschiderea tipografiei” etc., îşi încheie ieromonahul Gurie studiul său.
Aici, în Mai 1907, începe să se tipărească, în limba română, Psaltirea, realizată, de Macarie Untul, Gr. Constantinescu şi Gurie Grosu, care şi-a asumat responsabilitatea pentru versiunea finală, după Psaltirea din 1818 de la Chişinău, Tipografia Eparhială (după Biblia de la Blaj, din 1795), şi Psaltirea din 1848 de la Neamţ. Tipărirea celor 5000 ex., cu 620 p., din care 20 p. cu chinovar, şi coperte de scoarţe de lemn îmbrăcate în piele, s’a terminat la 3 Iunie 1908.
În Ianuarie 1908 apare la Chişinău prima revistă bisericească în limba română, „Luminătorul”, avându’i redactori pe protoiereul C. Popovici şi ieromonahul Gurie. Care, pentru bogata sa activitate cărturărească şi de misionar, la 31 Mai 1909 va fi hirotonit arhimandrit.


Anul 1909 aduce elevilor basarabeni Bucoavna moldovinească. Alcătuită de misioneriul eparhial Arhimandritul Gurie, Chișinău, Tipografia Eparhială, 1909, 80 pagini, cu ilustrații. În cuvîntul bilingv Cătră cetitori, Arhimandritul Gurie se adresează mai degrabă învățătorilor și supraveghetorilor acestora, decât elevilor. Pentru încredințare, dau numai începutul: „În lucrul învățărei de carte a narodului, pentru mai marea lui sporire, trebue să fie păzite cererile pedagogiei. Cea mai de frunte lege pedagogică este de a merge în lucrul învățărei cu încetul, dela cele ușoare la cele grele, dela cele cunoscute la cele necunoscute. Neluarea în samă a legei aceșcia este vătămătoare pentru sporirea învățărei. Însă legea aceasta nu se păzășce, când în școlile cele cu școleri neruși, încep a învăța pe școleri a ceti și a scri deodată pe ruseșce. Școleriul, întrând în școala cu asemenea așăzare a lucrului, întâlneșce multe grăutăți la deprinderea iscusinței cetirei, care sîntă de prisos, și anume: pentru dânsul necunoscută este buchea și sunetul ei, necunoscut este și chipul înpreunărei sunetilor în sloguri și, ce-i mai de frunte, lui necunoscut îi este chiar și singur cuvîntul carele îl alcătueșce.” Și sfîrșitul Cuvîntului: „Dorința de a ajuta narodului moldovinesc din Besarabiia, fiiul căruia am cinste a fi, a deprinde mai răpăde șciința de carte, a fost singurul motiv spre alcătuirea cărței, care vi se pune înainte. Dumnezeu să ajute! / Arhimandritul GURIE.”
Spun Doamnele Silvia Grossu și Liliana Anghel: Bucoavna este „scrisă ireproșabil din punct de vedere științific și metodic. «Cartea aceasta nu este o bucoavnă obișnuită, care cuprinde rugăciuni și slujbe bisericești, ci un abecedar modern, alcătuit după principii pedagogice» (Mitropolitul Nestor Vornicescu). Bucoavna e ilustrată și alcătuită după modelul abecedarelor românești, însă în conformitate cu cerințele programei rusești. Inovația metodică folosită de arhimandrit era utilizarea  cuvintelor «moldovenești», ușor înțelese de către elevi. Abecedarul a cunoscut două ediții, ambele tipărite din banii proprii ai arhimandritului Gurie și până la 1917 a fost singurul manual «moldovenesc» din Basarabia, cât și un model pentru autorii de abecedare. Deși cartea fusese aprobată de Comitetul Școlar din Chișinău, în calitate de manual școlar pentru Basarabia, autoritățile rusești l-au interzis, «fiindcă învățarea limbii moldovenești în școalele primare din Basarabia nu e statornicită prin lege» (Preotul Constantin Morariu, Arhiereul Gurie Botoșăneanu, Vicarul Mitropoliei Moldovei și Sucevei, Cernăuți, Editura Glasul Bucovinei, 1919).” Astfel Bucoavna urma soarta manualului Cartea de învățătură despre legea lui Dumnezeu, publicat de Gurie Grosu în 1908, aprobat de Sfatul Eparhial Școlar ca „manual de religie pentru școala primară, dar Arhiepiscopul Serafim Ciceagov, fost colonel în armata țaristă, s-a opus categoric răspândirii acestei cărți, declarându-i autorului că «va pune bețe în roata moldovenească». În rezoluția Sfatului Eparhial Școlar din 30 Octombrie 1913, Ciceagov nota: «Anume bine studiind activitatea misionarului arhimandrit Gurie întru răspândirea în Basarabia, nu a limbii moldovenești, ci a celei românești, prin care (...) se propagă românizarea, eu văd (...) că această carte a arhimandritului Gurie (...) e scrisă întrʼo limbă puțin înțeleasă de moldovenii din Basarabia, adică, mai lămurit zis, în limba românească»” (Preotul Constantin Morariu). Păi da, arhicolonelul-episcop avea veșnica-i dreptate rusească: limba română și limba moldovenească nu sunt una și aceeași, ci sunt limbi diferite! Depinde numai de unde le privești. Și din ce grad. Dar, cel puțin cicea ciceagov era rus.
La sfîrșitul anului Bucoavnei moldovineșci, la 16 Decembrie 1909 arhimandritul Gurie a fost exilat într-o mănăstire din gubernia Smolensk, reproșându-i-se „activitatea de separatism față de Rusia”.
În 1911, arhimandritul Gurie a publicat rusește Istoria Mănăstirei Sfintei Înălțări a Domnului Noul Neamț, tot în Tipografia Eparhială din Chișinău. „Alcătuită după manuscrisul moldovinesc al fostului stareț al mănăstirei, arhimandritul Andronic, după datele arhivei Mănăstirei Noul Neamț și indicațiile contemporanului evenimentelor, actualul stareț al mănăstirei, arhimandritul Gherman, de către fiul recunoscător al mănăstirei.” Rămânem puțin asupra acestei Istorii, în traducerea D-lui Igor Grosu.
O Introducere scurtă, ne familiarizează mai ales cu geografia Mănăstirii Noul Neamț. „În Basarabia, pe malul drept al rîului navigabil Nistru, pe un loc înalt, mai la vale de gura rîulețului Botna, la 12 verste de orașul Bender, iar de orașul Tiraspol la o depărtare de 6 verste, este situată mănăstirea Noul Neamț. Cupola măreață, avântată spre cer a bisericii sobornicești a mănăstirei, consacrate păstrării în amintire a Sfintei Înălțări a Domnului spre ceruri, o văd de departe călătorii care se apropie pe calea ferată dinspre Chișinău și Odesa spre stațiile Bender și Tiraspol. Lăcașul Sfintei Înălțări a Domnului Noul Neamț este cunoscut pelerinilor mai mult cu numele de «Chițcani», deoarece a fost ridicat ca mănăstire în satul Chițcani, județul Bender, pe ocina mănăstirească «Chițcani». Această Mănăstire Noul Neamț a fost numită așa de către ctitorii ei, în distincție de străvechea Mănăstire Neamț, situată în regatul României, în munții Carpați, nu departe de hotarul provinciei austriece Bucovina.”
Apoi, arhimandritul Gurie trece la mănăstirea mamă. „Mănăstirea moldovenească «Neamț» a fost întemeiată în anul 1367; biserica sobornicească a fost construită de voevodul Ștefan cel Mare în anul 1497, după cum mărturisește inscripția [de] deasupra ușii bisericii, pe care am avut posibilitatea s-o vedem în vara anului 1904 (bold - O.O.).
Pentru Moldova, Mănăstirea moldovenească Neamț avea aceeași importanță pe care o avea pentru Rusia Lavra Kievopeciorsk și Lavra Sfânta Treime din Serghiev Posad. Pe parcursul a cinci secole, Mănăstirea Neamț a servit ca isvor de luminare spirituală și religioasă pentru moldovenii pravoslavnici. Aici s-au educat o mulțime de călugări, dintre care mulți au devenit episcopi și mitropoliți ai Bisericii moldovenești. Tipografia înființată în Mănăstirea Neamț asigura cu cărți canonice și spiritual-religioase (de cele mai bune ediții) bisericile parohiale din Moldova, inclusiv Basarabia, care până la 1812 era parte a Moldovei. Dată fiind această mare importanță spiritual-iluministă, Mănăstirea Neamț poseda mari bogății, care includeau uriașe latifundii situate atât pe partea ceea, cât și pe partea aceasta a Prutului, deci și în Basarabia, precum și un mare număr de bunuri mobile, adică vite și altă avuție.
În anii ‘50 și ‘60 ai secolului XIX, asupra Bisericii Ortodoxe a Moldovei, în general, și străvechei, renumitei, în istoria Moldovei, Mănăstiri Neamț și cu ea Secu, care din 1790 avea o administrare comună cu Neamțu, s-au deslănțuit evenimente cumplite, de care este legată întemeerea Mănăstirei Noul Neamț în Rusia, Basarabia. Aceste evenimente au fost: subordonarea Bisericii Ortodoxe Moldovenești, în persoana clerului, guvernului civil, și secularizarea moșiilor mănăstirești. [...] În Moldova și Valahia existau două tipuri de mănăstiri: mănăstirile grecești, așa-zise închinate, și naționale (pământene). Guvernul român a efectuat dintâi secularizarea moșiilor închinate (prin anul 1821) după înlăturarea administrării fanariote străine și restaurarea administrării voevozilor autohtoni. Însă mai apoi, după implicarea statelor străine în treburile interne ale principatelor, inclusiv celor naționale. Secularizarea a atins și moșiile Mănăstirei Neamț-Secu, care nu depindea de nimeni în administrarea și dispunerea bunurilor.
Secularizarea moșiilor Mănăstirei Neamț-Secu a efectuat-o guvernul principelui Alexandru [Ioan] Cuza, care în anul 1859 a fost ales domnitor a două principate moldovenești [! amândouă fiind de-o mamă; O.O.] contopite atunci într-un singur trup – Valahia și Moldova și care era reprezentantul Partidului Renașterei Naționale a Românilor. Secularizarea s-a produs în felul următor. În anul 1859, prin decretul nr. 121 al guvernului Cuza, a fost numită o comisie specială din cinci persoane și două duhovnicești pentru administrarea treburilor mănăstirești. Martorul ocular al acestor evenimente care ne-a lăsat descrierea lor, ieromonahul Mănăstirei Neamț Andronic, numește această comisie în letopisețul său «tâlhărească». La 12 Iunie 1859, fără înștiințare din timp, membrii comisiei tâlhărești au sosit la Mănăstirea Neamț cu jandarmii din or. Neamț și i-au declarat starețului mănăstirei, arhimandritului Gherasim că au venit cu scopul de a lua moșiile mănăstirești. La aceasta, starețul Gherasim a răspuns cu demnitate: «Eu nu voi da moșiile mănăstirești de bună voe. Guvernul le poate lua numai cu forța, pentru că frații nu au arme pentru a opune rezistență». Auzind așa ceva, membrii comisiei numite au dat ordin să fie adunați imediat în Mănăstirea Neamț călugării tuturor schiturilor din subordinea mănăstirei. Gloata călugărilor, sosită nu la chemarea păstorilor duhovnici, ci la ordinul «hoților și tâlharilor», a fost poftită în trapeză pentru a asculta ordinul domnitorului privitor la jaf.” Descrierea jafului. Plângerea starețului Gherasim, adresată Mitropolitului Sofronie Miclescu. Și comisia trimisă de principele Cuza, la 20 Iulie 1860, pentru cercetări. Nemulțumiți, „călugării nemțeni au început să părăsească pe neobservate unul după altul mănăstirea și să treacă hotarele Principatului Moldovenesc. Unii dintre ei au plecat pe Sfântul Munte Athos și în alte locuri în căutarea refugiului pentru mântuirea sufletului; alții însă, după sfatul părinților duhovnici ai mănăstirei, au trecut în taină hotarul la Prut în Basarabia, sub scutul Împăratului pravoslavnic al Rusiei, intenționând să ceară ajutor pentru apărarea drepturilor Bisericii moldovenești.”
În Basarabia, Mănăstirea Neamț avea latifundii mari: moșiile Copanca, Chițcani, Burdujeni, Șolcani, Vâsocoie, Cricicăuți, Valea-Rusului, Nemțeni, Mirești. Acestea erau administrate de starețul de la Mănăstirea Neamț printr-un împuternicit care, în acel timp, era „ieromonahul Teofan Cristea, bărbat cult”, născut la 2 Martie 1812 în Suceava și botezat cu numele de Feodor. „Condus de Duhul Sfânt, părintele Teofan a intrat de îndată la Arhiepiscopul de Chișinău și Hotin Antonie Șokotov, cu cererea de a interveni în apărarea drepturilor bisericii moldovenești. 
Iată această cerere: «Înaltpreasfinția voastră și mult milostive Vlădică! Sfânta Lavră Neamțul, situată în principatul Moldovei, al cărui împuternicit în Basarabia sunt eu, și-a pus începutul cinci sute de ani în urmă. Toți domnii și conducătorii pravoslavnici ai Moldovei o înzestrau din timp în timp cu drepturi, afirmând aceasta prin hrisoave domnești. Această lavră, prima în Moldova, începând cu preacuviosul țar al Rusiei Mihail Feodorovici și până în timpul de față era susținută în drepturile ei de toți țarii ruși. La ediția Regulamentului Organic în Moldova, Sfânta Lavră Neamțul a rămas liberă de orice prestație de stat, obligându-se numai să întrețină din contul său un spital din or. Neamțul pentru 30 de bolnavi de ambele sexe, ceea ce mănăstirea a îndeplinit și îndeplinește cu prisosință. La fel și legalizarea adunărilor obștești din Moldova din anul 1835 și 1844 a păstrat drepturile lavrei intangibile.” Etc. „Cu toate acestea, aflu acum că Alteța Sa Domnitorul Principatelor Unite ale Moldovei și Valahiei Alexandru Ioan Cuza la 1 Iunie 1859 a decis însușirea moșiilor lavrei de către Ministerul Treburilor Bisericești, fără a pomeni nimic despre drepturile dăruite Lavrei prin atâtea legi ale țării și aprobate prin hrisoavele domnești.”
Așa că el îl roagă pe Înaltpreasfințitul Vlădică să stărue, oriunde va „găsi necesar, la apărarea acestei sfinte mănăstiri, care constitue slava ortodoxiei plaiului moldovenesc, binefăcători ai căreia sunt și împărații ruși. Mai adaug că, dacă nu e posibil de găsit o altă metodă de a apăra drepturile Sfinei Lavre, atunci manifestați bunăvoință să stăruiți în fața Preasfântului Sinod Guvernant al rusiei despre permisiunea de a construi în Basarabia o mănăstire nouă, care ar fi cinstită ca o fiică a Sfintei Lavre Neamțul și căreia i-ar fi atribuite moșiile pomenite mai sus.” Însuși starețul și soborul ar fi prezentat rugămintea, „însă ei sunt cuprinși de frică, încât nu au posibilitate să întindă mâinile; dacă Guvernul Moldovei va afla că ei au apelat la Rusia cu o asemenea rugăminte, unul Dumnezeu știe ce ar fi avut de suportat.” 
Scrisoarea, semnată „Ieromonahul Teofan”, nu este datată. În carte, ea este urmată de împuternicirea prin care, la 3 Septembrie 1859, Sofronie, Mitropolit al Moldovei, îl obligă pe Cucernicul ieromonah Teofan să intervină „la toate slujbele, unde va fi nevoe numai de a protesta, și a solicita cu toate formalitățile apărarea tuturor intereselor și drepturilor mănăstirilor” etc. „În scrisoarea de însoțire, Mitropolitul Sofronie descrie cu amănunte acțiunile ilegale ale comisiei numite de guvern, înfăptuite fără știrea chiriarhului țării.” 
„Apărătorul zelos al drepturilor canonice ale Bisericii din Moldova nu s-a oprit aici și, dacă nu vedea nici un sprijin în patrie, în România, și-a îndreptat privirile spre Rusia și la 30 Decembrie 1859 i-a scris Arhiepiscopului de Chișinău și Hotin următoarea scrisoare: «Înalt-preasfințite arhipăstor! Vă este binecunoscut că [...] În timpul de față Biserica Moldovei și religia și clerul se află într-o mare primejdie: nouri negri atârnă deasupra orizontului ei. Trăsnete de turbare și răutate doboară și nimicesc orânduirea canonică, dată bisericii și cleru-lui de către Sfinții Apostoli și soboarele ecumenice, lucru lămurit cu amănunte în nota anexa-tă. Unica scăpare, unicul adăpost care ne-a rămas e să apelăm la tronul puternicului monarh, ocrotitorul creștinismului, inima mărinimoasă a căruia răspunde la orice nedreptate și la orice suferință prilejuită bisericii pravoslavnice. Faptele sunt foarte grăitoare și constitue argu-mente de netăgăduit. Ele sunt cunoscute și consulatelor Maiestății Sale la București și Iași.
Vă rog, Înaltpreasfințite, în numele dragostei lui Dumnezeu, a dragostei față de Biserica Lui, să binevoiți a înfățișa și înșira suferințele bisericii în fața prestolului Augustului Împărat și a căpăta în stăruințe pentru apărarea bisericii un singur cuvînt mărinimos, rostit de Maiestatea sa, care va fi destul pentru apărarea drepturilor legale ale Bisericii Moldovei și mănăstirilor, păscute de primejdia de a fi nimicite. Văzându-se salvate de Maiestatea Sa, mănăstirile ar spori rugăciunile fierbinți și necontenite de prosperitate, putere și slavă Maiestății Sale și Imperiului. 30 Decembrie 1859, Sofronie Mitropolitul Moldovei». La 22 Ianuarie 1860, străjerul vigilent al bisericii i-a trimis ieromonahului Teofan împuternicirile formale pentru apărarea intereselor tuturor mănăstirilor Moldovei. Iată textul.” Noi dăm doar o parte din el: „eu, în calitate de mitropolit al țării și apărătorul intereselor bisericii și sfintelor mănăstiri, numesc cucernicia ta împuternicit și deasemenea cu drepturi depline, nelimitate și din partea tuturor mănăstirilor Moldovei în general, fără a diminua prin aceasta împuternicirile din 8 Mai 1857, pe care le ai din partea mănăstirilor Neamțu și Secu, aprobate de noi. Prin prezenta împuternicire îți încredințăm următoarele obligații: 1) Să stărui în fața Guvernului Rusiei despre izbăvirea Sfintei Biserici a Moldovei de distrugerea ce i se pregătește și despre apărarea drepturilor mănăstirilor în general, precum și a Mănăstirilor Neamțu și Secu în particular. 2) În ceea ce privește moșiile din Basarabia, care aparțin mănăstirilor moldovenești în general, și Lavrei Neamțu și Secu în particular, atât cele pe care aceste mănăstiri le posedau până acum, cât și cele care vor fi achiziționate, a stărui ca drepturile acestor mănăstiri să fie întărite conform legilor statului și corespunzător drepturilor de care se bucură în Rusia locurile sfinte răsăritene, luând în vedere folosul sfintelor mănăstiri, bisericii și religiei noastre. 3) În acest scop, a întreprinde o călătorie la S.-Petersburg și în alte locuri, unde la caz va apărea trebuința unui împuternicit sau representant al drepturilor sfintelor mănăstiri și bisericii. 4) În casurile când va fi nevoe de prezența în două locuri concomitent spre a apăra drepturile sfintelor mănăstiri și Bisericii Moldovei, iar de unul singur nu vei fi în putere s-o faci, ai dreptul să numești în locul tău o altă persoană vrednică, însă cu răspunderea cucerniciei tale. 5) Pentru cheltuelile necesare vei folosi bani din veniturile moșiilor basarabene ale Lavrei Neamțu și Secu, încredințate împuternicirii tale din 8 Mai 1858, pe care ai să le primești de la posesori și, oprindu-ți cheltuelile necesare, prisosul să-l însemni în așa fel, ca el să fie expediat la timp Lavrei.
Într-un cuvînt, ori ce ar face cucernicia ta în folosul sfintelor mănăstiri, Bisericii Moldovei și religiei noastre pravoslavnice, în basa prezentei împuterniciri, va fi primit, și nu contestat. – Sofronie Mitropolitul Moldovei – Secția 1, nr. 68, 1860, Ianuarie 22.”
Arhimandritul Gurie conchide: „Mandatul acordat de Mitropolitul Sofronie părintelui Teofan a avut o importanță colosală pentru reușita acțiunilor lui; datorită acestui act fericit de grija Mitropolitului, părintele Teofan a fost recunoscut de către Guvernul Rusiei drept împuternicit din partea Bisericii Moldovei și cuvîntul lui avea greutate”.
Părintele Teofan și-a urmat toate ambasadele. La 26 Mai 1860, el a repetat cererea „adresată Arhiepiscopului Antonie despre intervenția privitoare la construcția noii mănăstiri”. A plecat și la Petersburg, unde „a intrat la oberprocurorul Sf. Sinod, la ministrul afacerilor externe, la ministrul proprietății de stat cu un memoriu amplu”, la 21 Iulie 1860. „După aceasta, la 10 August 1860 pr. Teofan a înaintat Ministerului Afacerilor Externe un nou memoriu”. Obținând, la 18 Noembrie 1860, Decizia împărătească privind reîntoarcerea moșiilor Copanca și Chițcani în administrarea Mănăstirii Neamțu-Secu, anunțată în revista Consiliului de Miniștri nr. 195 din 6 Decembrie 1860, el a revenit la Chișinău, spre a lua în primire cele două moșii, unde să construiască noua mănăstire. Dar întoarcerea moșiilor s-a tărăgănat. Nedumerit de această întorsătură, pr. Teofan a plecat iar la Petersburg. Aici „i s-a explicat că moșiile nu-i pot fi retrocedate, deoarece Mitropolitul Sofronie Miclesco a decedat la 18 Mai 1861, prin urmare, împuternicirile primite de la el la 13 Aprilie 1861 nu pot fi valabile.” După alte nedumeriri și reveniri la Petersburg, pe 10 Septembrie 1867 a fost sfințit la Chițcani fundamentul noii biserici Înălțarea Crucii Domnului. Iar „pe data de 5 Noembrie 1878, într-o afluență enormă de pelerini, preasfințitul Pavel a oficiat sfințirea bisericii în amintirea Înălțării Crucii Dătătoare de Viață a Domnului”.
Morala luminoasă – viind ea de la Răsărit – esti că, în „9 Martie 1873, a urmat aprobarea supremă a disposițiilor Consiliului de Miniștri privind luarea moșiilor Mănăstirei Neamț în administrarea statului și distribuirea veniturilor de pe moșiile mănăstirilor de peste hotare. Pentru gestionarea moșiilor mănăstirilor de peste hotare, grecești, moldovenești, inclusiv ale Mănăstirei Neamț, a fost organizată în Basarabia «Administrația moșiilor mănăstirilor de peste hotare din Basarabia»” – un fel de calchiere mai tranșantă a „Comisiunii averilor mănăstirești” de la noi. Și mai articulată. „Întru executarea ordinului suprem, la 20 Martie 1873 guvernatorul Basarabiei Șebeco a dat indicații șefului poliției județene din Bender să-l oblige” etc. „După luarea moșiilor în haznaua statului” etc. Arhimandritul Gurie nu publică nici un fel de protest. Nici măcar scrisoarea Mitropolitului Moscovei adresată Patriarhului Constantinopolului, să zicem. Să fie arhivele atât de bine păzite?! Sau...
Revin acum la păstorul nostru. De la mănăstirea din gubernia Smolensk, arhimandritul Gurie a fost mutat și numit director la Școala Duhovnicească din Alexandrovsk-Grușevsk din sudul Rusiei, de unde, în 1914, a fost numit la o altă Școală Duhovnicească, din gubernia Herson. De aici, profitând de evenimentele din 1917 din Rusia, a revenit la Chișinău, unde va preda Limba română la Liceul nr. 3 de Băeți. Acum Sfinția Sa publică Abecedar Moldovenesc, pentru anul întâiu de școală, alcătuit de arhimandritul Gurie în tovărășia mai multor iubitori de luminarea norodului, Chișinău, Tipografia Societății Culturale a Românilor din Basarabia. Tot în acest an apare ediția a II-a, precum și partea a II-a a acestui abecedar.
Cum am scris în primul articol din acest serial, La Bălți a început Unirea Basarabiei cu România, Arhimandritul Gurie a slujit un Tedeum, împreună cu episcopul Gavriil al Cetății Albe, la deschiderea Sfatului Țării la Chișinău, la 21 Noembrie 1917. La începutul anului următor, la 16 Februarie 1918, i se încredințează postul de Secretar de Stat la Ministerul de Justiție și de Culte al Republicii Democratice Moldovenești. În articolul abia amintit l-am întâlnit, la 26 Martie, pe Arhimandritul Gurie slujnd un Tedeum pentru Unire la Catedrală, la sosirea în Chișinău a Primului Ministru al României, Alexandru Marghiloman. El a fost alături de Marghiloman și a doua zi, când Sfatul Țării a votat Unirea Basarabiei cu România, și a rămas lângă acesta și în prima fotografie de grup, făcută de un reporter după Unire. 


La 4 Iulie 1918, Gurie Grosu a fost hirotonit, la Mitropolia din Iași, episcop vicar cu titlul de Botoșăneanul, numindu-se oficial Arhiereul Gurie Botoșăneanul, vicar al Mitropoliei Moldovei. În 1919, titulatura sa era: Gurie Grosu Botoșăneanul, Vicarul Mitropoliei Moldovei și Sucevei și locțiitor al Vicarului de Bălți din Basarabia.
În Ianuarie 1920, episcopul vicar Gurie Grosu este rânduit de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române să conducă Arhiepiscopia Basarabiei. Iar în Februarie, este ales arhiepiscop al Chișinăului și Hotinului.
În Septembrie 1921, Congresul General Eparhial al Basarabiei sub conducerea Arhiepiscopului Gurie a adoptat decizia despre înființarea la Chișinău a Academiei teologice. Facultatea de Teologie se va deschide la 8 Noembrie 1926, când va rosti un cuvînt și Arhiepiscopul Gurie.
La 28 Aprilie 1928, Gurie Grosu a fost înălțat la treapta de Mitropolit al Basarabiei. Funcție din care a demisionat la 1 Octombrie 1941.
Mitropolitul Gurie Grosu se stinge din viață în București, la 16 Noembrie 1943, fiind înmormîntat la Mănăstirea Cernica. I-a fost hărăzit să participe activ la momentele înălțătoare ale poporului român, din care s-a simțit mândru că face parte și pe care l-a cinstit cu credință. 
Octavian ONEA

25 iunie 2018

Cinema în aer liber la Câmpina, cu filme din România și Argentina, la festivalul Tenaris CineLatino

În weekendul 30 iunie – 1 iulie, parcul Milia din Câmpina va găzdui două proiecții de film în aer liber, în cadrul unui eveniment organizat de TenarisSilcotub împreună cu Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF)

Două seri de proiecții de film cu intrare liberă sunt programate la Câmpina în weekendul 30 iunie – 1 iulie, în cadrul festivalului Tenaris CineLatino. Evenimentul este organizat de TenarisSilcotub și face parte din inițiativele de dezvoltare socială ale companiei, urmărind să construiască prin film punți de dialog între oameni din culturi diverse.
Programul acestei ediții va include două producții recente, lansate în ultimul an: un film din Argentina cu un fenomenal succes internațional și un film românesc cu un bogat portofoliu de premii în competițiile de profil, atât din partea criticilor cât și a publicului.


Sâmbătă, 30 iunie, de la ora 22, parcul Milia din Câmpina va găzdui premiera „Un soi de familie” (Una especie de familia, Argentina, 2017). Filmul reflectă eforturile unei doctorițe din Argentina care încearcă să adopte un copil și a fost descris de presa internațională de specialitate ca „excelent realizat,sincer și plin de emoție”. Dramă cu elemente de thriller, „Un soi de familie” va crea atât suspans, cât și momente de bucurie.Sunt realitățile din Argentina similare celor din România? Este una din întrebările la care publicul va avea ocazia să răspundă, observând obstacolele cu care protagonista se confruntă pe drumul lung către întemeierea unei familii.
Unul dintre cele mai de succes filme românești ale anului trecut, „Un pas în urma serafimilor”, câștigător al 8 premii Gopo și al premiului publicului TIFF 2018, va fi de asemenea prezentat la Câmpina, duminică, 1 iulie, tot de la ora 22. Povestea este inspirată din viața regizorului debutant și de experiența acestuia de student într-un seminar teologic.
Festivalul Tenaris CineLatino se află la cea de-a 7-a ediție și are loc în Zalău (26-28 iunie), Câmpina (30 iunie – 1 iulie) și Călărași (3-5 iulie), cele 3 orașe din România în care TenarisSilcotub are activități de producție.TenarisSilcotub organizează acest eveniment alături de fundația PROA, care are misiunea de a gestiona programele culturale ale Tenaris la nivel mondial, și Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc, care organizează an de an Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF). Tenaris CineLatino este realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Câmpina și alCasei Municipale de Cultură „Geo Bogza”.
Mai multe informații despre fiecare film din programvor fi publicate pe pagina de Facebook a evenimentului, Tenaris CineLatino.

*
Festivalul TenarisCineLatino este în concordanță cu sprijinul oferit de compania Tenaris unor festivaluri de film din diferite regiuni ale lumii, printre care Latin Wave în Houston, SUA și în Calgary, Canada; Cinelatino în Bergamo, Italia; Festival de Cine Latinoamericano în Monterrey, Mexic organizate împreună cu parteneri locali precum Muzeul de Arte Frumoase din Houston; Festivalul Internațional de Film Calgary; Festivalul Internațional de Film Bergamo; Festivalul Internaţional de Film Monterrey.

21 iunie 2018

AMPLE MANIFESTĂRI LA CÂMPINA DE ZIUA DRAPELULUI

Marţi, 26 iunie, începând cu ora 9.30, administraţia locală câmpineană va organiza, în centrul civic, ample manifestări dedicate drapelului naţional al României. Programul manifestărilor va debuta cu un program de cântece patriotice, dansuri populare, sincron cu steaguri tricolore şi lansare de baloane cu heliu în culoarea tricolorului. Acţiunea va continua cu defilarea militară şi, în premieră, în cadrul defilării, va fi desfăşurat un tricolor de dimensiuni impresionante (100 metri lungime), care va fi purtat de o sută de tineri.



Ziua sărbătoririi drapelului naţional organizată anul acesta de autorităţile locale face parte din programul de manifestări Câmpina – România 100, program ce cuprinde multe alte festivităţi derulate pe tot parcursul anului 2018.

19 iunie 2018

Două noi proiecte europene ale Primăriei au fost blocate de Ministerul Dezvoltării

pentru neplata unei corecţii financiare la proiectul european al pasajului rutier de pe DN1


  • Un specialist în domeniu îi sfătuieşte pe edili cum să iasă din încurcătură     

Două dintre proiectele europene accesate de executivul local, care se află într-o fază foarte avansată - cea a contractării, nu vor primi finanţarea mult aşteptată de la Uniunea Europeană până când municipalitatea nu va achita suma de 5,5 milioane de lei, reprezentând o corecţie financiară aplicată, în urma unui control al inspectorilor UE, la un proiect european mai vechi. Este vorba despre cea mai mare investiţie realizată cu fonduri europene de care beneficiază oraşul nostru: pasajul rutier suprateran de la Calea Daciei. Cele două proiecte europene noi, a căror finanţare a fost blocată, sunt „Restaurarea, dotarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural - Muzeul B.P.Haşdeu” și „Creșterea eficienței energetice în clădirile rezidențiale”.


Administraţia publică locală, ca orice alt beneficiar al programelor de dezvoltare derulate cu fonduri europene, trebuie să suporte toate  corecţiile financiare care i s-au aplicat pentru neregulile constatate la anumite proiecte cu derulări culpabile. Căci astea sunt aşa-numitele corecţii financiare: nişte penalizări prin care UE sancţionează nereguli în derularea investiţiilor cu bani comunitari. Practic, din banii promişi, Uniunea Europeană nu îţi mai dă sumele reprezentând valoarea corecţiilor financiare, corecţii cuantificate după metode riguroase şi cunoscute de toate părţile implicate într-un proiect european, dar restul finanţării promise rămâne valabilă.

Evitarea corecţiilor financiare UE

Birocraţia de la Bruxelles este mai ceva decât cea de la Bucureşti, se poate spune. Ca să primeşti finanţarea europeană pentru un proiect trebuie să urci multe trepte procedurale, placate cu numeroase documente tehnice, administrative, financiare etc. Numai că stufoasa documentaţie cerută de diriguitorii Uniunii Europene împiedică deturnarea banilor europeni ori utilizarea lor cu rea-credinţă, pe când pârdalnica birocraţie dâmboviţeană este făcută, a naibii, special parcă pentru a se obţine cât mai multe avize prin şpăgi, prin mii de telefoane şi intervenţii bine garnisite cu dare şi luare de mită, este special creată pentru a se pierde şi a se nimici bunele-intenţii în nesfârşita şi întunecata junglă a corupţiei. Corecţiile financiare din proiectele europene au toate la baza lor nereguli, dar aceste nereguli pot fi evitate, mai ales că UE nu finanţează proiecte ale unor solicitanţi care se aruncă în necunoscut. De altfel, UE, prin autorităţile de management ale programelor cu finanţare europeană din România, a redactat numeroase manual şi ghiduri de bune practici, care explică foarte bine cum trebuie să se desfăşoare un proiect european bine întocmit şi bine realizat, pentru evitarea corecţiilor financiare. Astfel, în accepţia inspectorilor UE, neregulă a unui proiect european este  orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori ale altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii. Neregula rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului ori a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenită. În urmărirea derulării corespunzătoare a proiectelor europene, autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene au mai multe obligaţii: 1. trebuie să excludă, integral sau parţial, de la rambursarea sau plata cheltuielilor efectuate de beneficiari acele cheltuieli care nu respectă condiţiile de legalitate, regularitate ori conformitate stabilite prin prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare în vigoare; 2. trebuie să aplice reduceri procentuale din sumele solicitate la plată de către beneficiari, în situaţia în care constată abateri de la aplicarea prevederilor reglementărilor naţionale în vigoare în domeniul achiziţiilor publice; 3. trebuie să facă reduceri din sumele solicitate la rambursare reprezentând cheltuieli efectuate şi declarate de beneficiari, în situaţia în care constată neîndeplinirea sau îndeplinirea parţială a indicatorilor de rezultat. 

Exemple de tipuri de nereguli

Pentru evitarea corecţiilor financiare de către solicitanţii proiectelor cu finanţare europeană, în manualele de specialitate sunt exemplificate toate tipurile de nereguli. Astfel, în categoria neregulilor de tip I intră următoarele: evidenţele contabile absente, incorecte, falsificate sau neprezentate, dar şi alte documente în neregulă (cele lipsă sau incomplete, cereri de finanţare neîntemeiate, false sau falsificate; acte justificative lipsă sau incomplete; acte justificative incorecte sau falsificate; certificate neintemeiate, false sau falsificate). Neregulile de tip II sunt unele neeligibilităţi (de ex: beneficiar sau partener neeligibil; activitate neeligibilă; cheltuială neeligibilă; activitate sau cheltuială efectuată fără înştiinţarea autorităţii de management a proiectului european respectiv), precum şi unele nereguli comise de beneficiar sau contractor (beneficiar/contractor inexistent; nerespectarea angajamentelor asumate de beneficiar sau contractor; identitate incorectă). Neregulile de tip III sunt: nereguli privind dreptul la finanţare (nerespectarea termenelor; dubla finantare; refuzul controlului; refuzul plăţii; lipsa sau incompatibilitatea contractului de finanţare; încălcarea reglementărilor privind achiziţiile publice); unele măsuri neimplementate sau nefinalizate (activităţi în proiect, măsuri stabilite de autoritatea de management sau de alte autorităţi competente); acţiuni desfăşurate fără respectarea regulilor din manualul de implementare. Exemple de nereguli de tip IV: - declaratii falsificate; - cheltuieli în afara perioadei de acţiune a contractului sau a ordinului de finanţare; - depăşirea finanţării; - venituri nedeclarate; - corupţie. Cu atâta rigoare şi claritate în prezentarea tuturor tipurilor de nereguli, tocmai pentru a se preîntâmpina producerea lor, te întrebi, pe bună dreptate, de ce primăriile nu verifică mai bine derularea proiectelor europene accesate, pentru evitarea corecţiilor financiare aplicate din cauza greşelile comise, de cele mai multe ori cu rea-credinţă.


Cel mai mare proiect european câştigat de Câmpina a avut şi cele mai mari nereguli

Municipalitatea câmpineană a contestat în instanţă temeinicia corecţiei financiare de 5,5 milioane de lei, solicitând totodată plata respectivei sume. La fond, instanța a respins acțiunea formulată de Primăria Câmpina, dar juriştii executivului local au formulat recurs. În prezent, dosarul se află pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar nesoluţionarea definitivă a cauzei a determinat Autoritatea de Management a Programului Operațional Regional (AMPOR), program din care făcea parte şi proiectul european „Modernizare Calea Dacia”, să nu mai finanţeze cele două proiecte europene amintite la începutul articolului. În derularea proiectului de modernizare a arterei de la intrarea pe poarta sudică a cetăţii Câmpina prin realizarea pasajului suprateran, s-au constatat o mulţime de nereguli: schimbarea soluţiei tehnice, subcontractarea neregulamentară a sistemului de iluminat al pasajului şi altele, pe care nu le mai amintim acuma, deoarece nu intră în „cestiunea” acestui articol. Proiectul european denumit „Modernizare Calea Dacia” a avut iniţial valoarea de 6.000.000 euro, dar a fost licitat (şi  câştigat la licitaţie), pentru o sumă mult mai mică de către firma Cast, o societate care a promis că va realiza proiectul în patru luni, timpul de execuţie fiind decisiv în adjudecarea lucrărilor. Cel mai mare proiect european accesat de municipalitatea câmpineană a fost încheiat la sfârşitul lunii martie 2012. Inaugurarea pasajului a avut loc în prima jumătate a lunii aprilie 2012. Din cele 20 de milioane de lei, cu care Cast a câştigat licitaţia, fiindcă a promis că, pentru banii ăştia, realizează pasajul rutier, UAT Câmpina primise de la UE, la un moment dat, pentru plata lucrărilor, ceva mai mult de 10 milioane, restul nefiind rambursaţi din cauza corecţiilor financiare aplicate de inspectorii AMPOR pentru neregulile constatate în derularea proiectului.

Fondul municipal de dezvoltare

Caton Musceleanu, preşedintele „Coaliţiei ONG pentru Dezvoltare Durabilă” -  care promovează accesarea de către primării a unor proiecte europene pentru îmbunătăţirea vieţii romilor, propune conducerii UAT Câmpina o soluţie pentru deblocarea situaţiei financiare care a fost generată de litigiul cu Ministerul Dezvoltării. Caton Musceleanu, cu o bogată experienţă în implementarea proiectelor cu finanţare europeană dedicate romilor, recunoaşte că majoritatea primăriilor din România care au accesat fonduri europene au fost penalizate la fel ca şi Primăria Câmpina, iar blocarea contractelor de finanţare demotivează primăriile în a propune noi proiecte pentru liniile de finanţare aflate în derulare. „Nu cunoaştem gradul de îndatorare al UAT Campina, dar credem că este posibil, prin negocieri cu fondurile de investiţii, crearea unui fond municipal de dezvoltare. Prin votul Consiliului Local, acest fond ar putea deveni un fel de cont tampon. Prin negocieri, inclusiv cu Ministerul Dezvoltarii, el s-ar constitui drept cont de contragarantare, până când va exista o hotărâre judecătorească definitivă, pentru returnarea oricăror corecţii financiare, trecute sau viitoare, aplicate oricărui proiect. Dacă se va pierde procesul şi, printr-o analiză onestă, se va constata că la mijloc nu a fost o rea-intenţie, ci doar lipsă de experienţă, UAT Câmpina merită să i se deblocheze finanţările unor noi proiecte. Aşadar, existenţa acestui fond municipal de investiţii este vitală în situaţia în care se află acum UAT Câmpina. El va ajuta la plata pregătirii proiectelor europene viitoare, la asigurarea fluxului de plăţi eligibile până cand se întorc banii de la UE”, susţine Caton Musceleanu.
Adrian BRAD