19 iunie 2018

Editorial. ȚARA PĂRĂSITĂ

România este o țară părăsită! Nu, nu mă refer la hemoragia emigrației, ci la un fenomen mult mai periculos și mai insidios: este părăsită de chiar cei care sînt în interiorul granițelor. Marea majoritate sînt numai administrativ locuitorii unei țări de la periferia lumii numită România. Afectiv, nu-i leagă nimic de această ființă ciudată. Avem, pe de o parte, un „patriotism” incult, grobian, de bubulidacopați și îndopați cu mici și bere și concerte de manele, pe de altă parte o indiferență crasă față de tot ceea ce ține de istoria reală și de identitatea națională. De aici patima cu care distrugem tot ce ține de memorie de chipul trecut și singurul autentic al țării. „Patria” e undeva pierdută, între aceste extreme. Ceea ce s-a întîmplat la mitingul organizat de Goya de la PSD este o dovadă.  Nu pot fi compatriot cu patibularii care au participat la miting, ei au altă țară. Nici cu cei care l-au organizat, nici cu cei care au încercat să-i găsească tot felul de justificări „inteligente”. Mai există, de fapt, o categorie, majoritară în realitate, invizibilă, pentru că se confundă cu peisajul. Pentru că tace, din tot felul de motive, pentru că se mulțumește să trăiască în pătrățica arondată, pentru că nu apare în presă și pentru că nu mai are încredere în viitor. Iar dezmățații au obiceiul de a da din picioare, ca puii de cuc, pentru a-i arunca afară din cuib pe ceilalți, ca să rămînă singuri. Singura realitate a țării este realitatea ei interioară. Nu noi locuim în țară, ci țara locuiește în sufletele noastre. Ei bine, ea nu mai are unde locui în această adunătură de pustiuri. Omul acela care striga că justiția a nenorocit România, sau ministrul transporturilor care justifică „economic” de ce nu trebuie să avem autostrăzi, sau cel al învățămîntului căruia i-a năzărit să trimită profesorii de la oraș la sat… toți aceștia sînt părăsiți de țară.


Ideea este că am suferit toți de un optimism maladiv în anii 90, socotind că sechelele comunismului vor dispărea de la sine, prin legile simple ale biologiei și sociologiei. Ceea ce se întîmplă în ultimul an și ceva dovedește că simptomele ciumei roșii nu numai că nu s-au resorbit de la sine în iureșul (post)modernității, ci au devenit mai acute, mai periculoase. Românilor le-a plăcut dintotdeauna jeluirea că s-au născut fără noroc. Imaginile grotești din politica de pe Dâmbovița, Bahlui, Jiu etc. arată că nu de noroc este vorba. Ci de calitate. De calitatea oamenilor. Să presupunem (Doamne ferește!) că izbucnește un război dintr-acelea care cer mobilizare generală. Cine mai iese să lupte și mai ales pentru ce? Oamenii ăia diformi, aduși cu autocarele și plătiți cu 50 de lei sau amenințați că li se taie ajutoarele sociale? Tinerii care s-ar duce pe front să-și facă selfiuri? Pentru alde Dragnea and clica? Să fim serioși! Ceea ce au reușit oamenii ăștia, ca în numai 30 de ani să destructureze complet ideea de unitate de neam, este remarcabil. 
Am fost la un tîrg de carte unde am asistat la un elogiu  grețos la adresa generalului „patriot” Iulian Vlad. Patria din suflete a fost părăsită, dislocuită de asemenea fantoșe. Ridic și chestiunea elitelor: după distrugerea lor cu care a debutat comunismul, una dintre preocupările obsedante  ale tardo-comunismului românesc actual a fost combaterea „elitismului”, adică impunerea analfabetismului funcțional la conducerea țării, cum spunea recent Președintele. Un popor fără elite este o turmă. Un popor cu false elite este o turmă condusă de lupi. Se tot vorbește, de exemplu, despre deciziile CCR. Am mai combătut teoria infailibilității, ce bun ne-ar fi fost un parlament la jumătatea celui actual, nu? Oamenii politici nu au dreptul să invoce respectarea hotărîrilor Curții, atîta vreme cît există alte hotărîri pe care ei le-au ignorat cu indiferență. Nu mai spun de cîte legi „simple” zac nerespectate prin codicele civile sau penale! Oamenii ăștia care de un an jumătate ne tot amețesc cu legile justiției, îngropîndu-ne în titluri, articole și paragrafe încearcă să-și apere interesele și averile fabuloase prin disocierea ideii de drept de cea de dreptate. Faptul că al doilea om în ierarhia statului practic nu ține un singur discurs (se poate verifica statistic) fără să atace justiția, și nimeni nu se sesizează, arată în ce măsură ideea de dreptate este absentă în spațiul nostru public. Tot acest sistem diabolic al „ajutoarelor sociale” nu este altceva decît un fel de a ține populația într-un prizonierat material și mintal aproape perfect. Cine ar vota împotriva unui regim care îți dă bani ca să nu faci nimic? Cum ieșim din acest impas? Presimt întrebarea. Nu știu, nu știu dacă ieșim, nu știu dacă merită să ieșim. Pentru ceea ce vedem zilnic la tv sigur nu merită. Iar copiii merituoși oricum pleacă…Țară părăsită.
Christian CRĂCIUN

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu