26 iunie 2018

Școala Sanitară „Louis Pasteur” trimite ţării încă o promoţie de asistenţi de farmacie

De aproape două decenii, în fiecare vară, la finele anului școlar, una dintre cele două mari școli sanitare postliceale din Câmpina, Școala ”Louis Pasteur”, trimite țării promoții proaspete de asistenți medicali, în cele mai căutate specialități: AMG - asistent medical generalist (care a funcționat de la începuturile Școlii, adică din 1999),  și mai apoi, AMF - asistent medical de farmacie (înființată în 2010). 


Învățământul sanitar promovat de această instituție deosebit de apreciată are la bază trei principii: profesionalism, respect reciproc și seriozitate, adică toate condițiile pentru garantarea formării profesionale a cursanților la standarde europene. În fiecare vară, aproximativ 80 - 100 de elevi termină cursurile cu rezultate bune şi foarte bune, ducând prestigiul şcolii în întreg sistemul sanitar românesc, ba chiar și peste hotare. 


Rezultatele absolvenților sunt oglinda muncii proprii, dar și a celei depuse de corpul didactic şi administrativ, urmărindu-se sistematic la fiecare elev  formarea conştiinţei de viitor profesionist, cu o mare dorinţă de dezvoltare personală în profesia aleasă. Vineri, la Terasa Muntenia, a avut loc ceremonia de absolvire a ultimei promoții de asistenți de farmacie. Într-un cadru festiv, cele 23 de tinere care au terminat această specialitate au trăit momente emoționante. 


Pentru că Promoția 2018 este cea care a terminat în Anul Centenarului Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, toate absolventele au purtat ii pe sub veșmintele care se poartă în mod obișnuit la asemenea evenimente. Promoția 2018 a clasei ” AMF - asistent medical de farmacie” va avea ceremonia de absolvire tot în această vară, înainte de examenul de absolvire. Dar revenind la evenimentul festiv de la Terasa Muntenia, absolventele au fost felicitate de către profesoara diriginte, Natalia Enache, de către Elena Murariu, preşedintele Asociaţiei AMUS (fondatoarea școlii sanitare), de către toate cadrele didactice prezente la eveniment. Ciprian Murariu, primvicepreşedinte al Asociaţiei AMUS şi directorul Şcolii Postliceale Sanitare “Louis Pasteur” a lipsit, din motive de sănătate.
Adrian BRAD 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu