03 iulie 2018

Despre memorie și bun-gust la Câmpina

Ce frumos ar fi fost ca în Anul Centenar să mai renunțăm la festivism în favoarea unor fapte concrete și durabile care să ne facă orașul mai frumos și din care să putem avea foloase! 
Să fi fost chiar degeaba sacrificiul făcut de urbea aurului negru în războiul de-acum 100 ani? Multe familii de câmpineni de azi își datorează existența, fericirea și bunăstarea înaintașilor înțelepți și vrednici care au muncit atunci pentru a reface Câmpina și a-i păstra strălucirea, chiar dacă epoca de vârf a exploatării petrolului se terminase odată cu grozava incendiere a sondelor și rafinăriei din toamna lui 1916. 
Bunicii și străbunicii noștri au trăit atunci suferințele și mizeria războiului și ocupației, iar unii dintre ei și-au lăsat chiar oasele pe front, însuflețiți fiind de idealuri mai nobile decât zbaterile noastre trecătoare din societatea de consum de azi. Avem măcar datoria să nu-i uităm, să amintim tuturor de jertfa lor - nu e foarte mult ceea ce ne cere conștiința (dacă o mai avem...) 
Pentru a eterniza cum se cuvine memoria lor, ar fi meritat și orășelul nostru un monument public la loc de onoare și făcut cu bun-gust, căci avem încă pretenția de a fi un oraș de oameni culți, mari iubitori de frumos. Cu atât mai mult acum, când celebram o sută de ani de la Întregire; doar o dată în viață prinzi Centenarul! Monumentul îl aveam deja, păstrat ca prin minune de la acei mari înaintași; nu am prea știut a-l prețui (totuși, e opera sculptorului național din acea epocă!), cum n-am ştiut a-i prețui nici pe ei. 
Regimul de tristă amintire care voia să ne șteargă memoria a lăsat în ignorare, la cimitir, monumentul eroilor gândit să amintească orășenilor de concitadinii lor căzuți pentru ca românii să fie împreună cu toții. După trezirea din amorțire de la 1989, s-au găsit totuși oameni cu gând curat ce-au luat inițiativa să-l readucă în agora, acolo unde-i era locul; cinste lor! Prin acel gest din 1995 au încercat să arate generațiilor care au urmat că nu ne putem uita strămoșii și simbolurile. În pionieratul și haosul din anii 90, li se poate scuza faptul că n-au ales cel mai bun loc sau că i-au făcut statuii o amenajare de mântuială, cu un soclu ieftin și hidos.
Au trecut anii, țara s-a schimbat enorm, orice s-ar spune, a avut loc o evoluție și s-au ridicat și pretențiile. Ne-am fi așteptat ca în zilele noastre, cu atâtea resurse disponibile și oportunități, să ne dea mâna să punem în valoare așa cum trebuie monumentul. N-a fost să fie: l-am ignorat acolo ani în șir, făcându-ne de râs cu ceremonii desfășurate la spatele statuii. Și nici măcar în cinstea centenarului Războiului, al jertfelor din 1916 și 1917 pentru care a fost făurită statuia, nu am fost în stare să ne mobilizăm pentru a-i reda strălucirea. A trebuit să vină peste noi Europa cu fondurile ei, ca să ne urnim în al treisprezecelea ceas să facem ceva cu parcul ce ajunsese într-o stare deplorabilă; și atunci, ne-am împiedicat tocmai de ostașul în cămașă de la Mărășești! Unde să-l ducem, cum să scăpăm de el mai ieftin, fără bătăi de cap? Vă vine să credeți că tocmai de Centenar, când în toată țara comunități mari și mici se întrec să-și onoreze memoria înaintașilor, au existat destule voci care cereau izolarea monumentului din nou la cimitir? (A propos, într-un cimitir de eroi ce nu prea are legătură cu eroii evocați de statuie!) 
De bine, de rău, oamenii încep încet să înțeleagă valoarea lui; am urmărit cu interes luna trecută o conferință susținută de Mădălin Focșa, angajat al Centrului de Informare Turistică, ce ne-a prezentat date inedite despre monument și sculptorul acestuia. Dar încă e cale lungă până la aprecierea meritată. Scara valorilor, inversată şi la Câmpina, duce la priorități cel puțin discutabile. Mai mare rușinea ca, tocmai în Anul Centenar, suma alocată din bugetul local pentru proiectarea și lucrarea de relocare și reamenajare a monumentului, să fie atât de derizorie: 50.000 lei! Asta în timp ce doar pentru concursul de soluții al unui nou monument pentru parcul în șantier s-au alocat 200.000 lei. Dvs ce credeți, dragi câmpineni? Nu merita memoria eroilor noștri mai mult de atât, măcar acum la ceas aniversar? Credeți că generațiile viitoare nu ne vor judeca pentru indiferență și ignoranță, dacă, în condițiile infinit mai favorabile de azi, am face Soldatului o amenajare banală, tot cu materiale ieftine, distonante sau de calitate slabă?
S-a spus uneori că statuia aceasta, la scară umană, nu mai corespunde cu dimensiunile orașului de azi; sau dimpotrivă, că e prea sus și inaccesibilă trecătorilor. Dar atunci de ce nu am găsi soluții pe măsură, să o coborâm puțin către nivelul privitorului, și în același timp să-i dăm monumentalitate și distincție? Lucrul acesta s-ar putea face cu un soclu care să fie în sine o operă de artă, în ton cu stilul și epoca statuii, cu o idee de volumetrie care să pună bronzul cu adevărat în valoare. Însuşi sculptorul statuii, pe nedrept uitatul Gheorghe Tudor, preferatul cunoscătorilor de artă de acum un veac, ne dă o idee pentru o astfel de amenajare: priviți cum a putut el pune în valoare - cu un an înainte de realizarea statuii de la Câmpina - un soldat similar, cu aceleași dimensiuni, pentru o comună de pe malul Dunării (v. foto). 


Nu-i așa că ar putea arăta și Soldatul nostru cu totul altfel, dacă un soclu de calitate l-ar pune în valoare? Iar cromatic, lucrurile pot fi și mai mult îmbunătățite: bronzul închis la culoare cere un fundal neutru, nu deschis, pentru a nu contrasta prea mult și a putea fi cât mai vizibile detaliile statuii; materialele naturale (precum piatra de carieră) cu o culoare brun-gălbuie, caldă, ar face adevărate minuni. Dar toate acestea, ca și geniul sau mâna de lucru a unui artist înzestrat, costă. Cum ar fi posibil să se realizeze cu doar 50.000 lei? Pentru ce ne trebuie nouă să aruncăm banii pe alte și alte monumente noi, când am putea să-i investim în calitate pentru a da strălucire comorii îngropate pe care o avem deja în ogradă și să fim astfel un exemplu de bun-gust și civilizație pentru alte localități? 
Propunerile mele sunt, probabil, tardive. Concursul de soluții pentru noul monument din parc s-a încheiat deja, iar termenul de depunere a ofertelor pentru lucrarea de proiectare și execuție a relocării Soldatului (lucrare atribuită prin achiziție directă, fără vreo licitație!) expiră în aceste zile. Și totuși, dacă chiar se vrea cu adevărat și ne pasă de memoria înaintașilor, se pot face și rectificări de buget sau se pot găsi surse suplimentare de finanțare pentru o lucrare de calitate, durabilă, cu care să ne putem mândri. Totul este să vrem și să ne implicăm – măcar atâta lucru le datorăm celor care ne-au dăruit tinerețea și visele lorîn urmă cu un veac !
Simona Alexandrescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu