30 octombrie 2018

Recital extraordinar la Câmpina dedicat Centenarului

În vara anului 2019, la Câmpina se va desfăşura ediţia a II-a a Festivalului de Arte, a cărui primă ediţie (pilot), organizată la Breaza, s-a bucurat de un mare succes. 
Dorind să vină în întâmpinarea cât mai multor iubitori de muzică şi arte plastice şi apreciind apetenţa pentru cultură înregistrată în rândul câmpinenilor, organizatorii au considerat că oraşul nostru este un loc mai potrivit pentru desfăşurarea acestui eveniment de mare ţinută, astfel că au demarat o stagiune de recitaluri lunare denumită generic "Prologul festivalului". 
Primul recital din stagiune este programat pentru duminică, 4 noiembrie 2018, la Casa de Cultură „Geo Bogza” din Câmpina, începând cu ora 12:00. A fost inclusă seria „Să ne cunoaștem compozitorii”, secțiune a fiecărui recital, unde va fi acordat un premiu pentru cea mai bună interpretare a unei piese scrise de compozitorul anunțat pentru recitalul respectiv. 
Duminică, 4 noiembrie, vor fi prezentate și audiate lucrări scrise de Maestrul PAUL CONSTANTINESCU, urmând ca în recitalul programat în luna decembrie să fie evocată figura Maestrului SABIN DRĂGOI.
La acest recital de deschidere vor performa pe scena Casei de Cultură „Geo Bogza” doi muzicieni de renume internațional - Daniel Magdal, tenor, prim-solist la Opera Națională București și colaborator permanent al teatrelor de operă din Gerrmania (mai multe orașe), Praga, festivaluri din Spania, Japonia, Canada etc. și Mădălina Pașol, pianist concertist, formată în Germania, cu numeroase concerte în țară și străinătate, cea care umple sălile de concerte ale Ateneului Român.


Paul Mihăilescu, un pensionar care dansează pe role

Dacă, în primăvara acestui an, cititorii publicaţiei noastre au putut afla despre soţii Costică şi Geta Gherghinoiu, doi câmpineni îndrăgostiţi de natură şi bolnavi de microbul drumețiilor montane, care în fiecare zi iau la pas trasee din Munţii Bucegi şi masivele învecinate, astăzi vă prezentăm un alt pensionar câmpinean mare amator de mişcare în aer liber. 
Îl veţi cunoaşte, aşadar, în cele ce urmează, pe Paul Mihăilescu, aflat în al 65-lea an al vieţii sale, fost inginer la uzina Neptun, în prezent, proprietarul unui magazin cu de toate, situat peste drum de Complexul Maya. Şi el iubeşte munţii, dar nu neapărat ca un pătimaş amator de drumeţii, ci mai degrabă cu inima unui îndrăgostit incurabil de sporturile de iarnă, dintre care schiul este cel mai aproape de sufletul său. Din copilărie a îndrăgit schiul şi patinajul, mai ales după ce părinţii i-au cumpărat schiuri şi patine, cu care personajul nostru se dădea toată iarna pe pantele Muscelului şi pe bălţile îngheţate din lunca Prahovei. Acest din urmă loc era, în acele vremuri, când nu fusese construit DN1, un ţinut aproape sălbatic şi de un farmec inefabil, luat în stăpânire de copiii cartierului învecinat ca și cum ar fi fost un regat al celor mai fragede vârste, al distracţiilor şi al jocurilor copilăriei. 


După ce s-a căsătorit, prins cu treburile afacerii sale comerciale, dar şi cu cele dedicate îngrijirii familiei, a copilului ce a urmat căsătoriei, personajul nostru nu a mai avut timpul necesar pentru a merge la schi. Nici săptămânal, nici lunar, ba chiar nici anual nu a mai ajuns în Bucegi, ca altădată, în tinerețile sale năzdrăvane, ca să taie măiastru zăpada pârtiilor montane cu schiurile lui fermecate. Sportul său iubit a fost abandonat vreme de vreo 15 ani. Ca să-și păstreze o bună formă fizică, se ducea însă periodic la un patinoar din Ploiești. Nemulțumit de cât sport făcea, acum vreo cinci ani, Paul Mihăilescu și-a cumpărat o pereche de patine cu role de calitate superioară, semiprofesionale, și a început să învețe să meargă pe ele. Considerabila sa experiență în patinajul pe gheață i-a fost de un real folos, întrucât a învățat rapid să meargă pe role. Astfel, după numai un an, a postat un film pe youtube în care parcă dansa pe role, într-un ritm rapid (pe muzică rock), executând cu ușurință mișcări și procedee specifice patinajului pe gheață. După încă un an, a fost filmat din nou de fiul său, Bogdan, care i-a postat și acest al doilea film pe internet. Ambele filme, în care mișcările pensionarului dansator pe role fac să se oprească trecătorii în loc, muți de admirație, pot fi văzute prin accesarea motorului de căutare cu mențiunea „Mihăilescu Paul, patinaj pe role”. 
Încheiem aici preambulul acestui articol, invitându-vă, în continuare, să îl cunoașteți mai bine pe Paul Mihăilescu - pensionarul care dansează pe role, la o vârstă la care destui pensionari se mișcă greu fără bastoanele de sprijin. 

Patinele copilăriei: fier forjat îndoit peste bocanci
„M-am născut în Câmpina, în anul 1954. Părinții mei erau din Curtea de Argeș (tata) și din Vălenii de Munte (mama). Mai am doi frați mai mari, Marian și Nicolae, stabiliți la Bănești. După Revoluție m-am căsătorit cu Mihaela, marea dragoste a vieții mele. Avem împreună un băiat, Bogdan, student la Electronică în București. Mama trăiește și are o vitalitate de invidiat pentru anii săi. Probabil, forma mea fizică este o moștenire de la una din genele mamei.  Am copilărit într-un cartier mărginit de blocurile cu 10 etaje de pe Bulevardul 23 August (actualul Carol I), clădirea Liceului Pintilie (actualul, Forestier), Bulevardul Culturii și lunca Prahovei. Părinții aveau o casă și am trăit la curte multă vreme. Am avut o copilărie frumoasă, veselă, ai mei reușind să ne facă să nu simțim unele lipsuri ale traiului sub comunism. Nu m-am numărat printre copiii cu cheia la gât, din ultimii ani ai dictaturii Ceaușescu. Ideologia comunistă a promovat multe chestii mizerabile, dar pentru că exista o siguranță a zilei de mâine și o rată a infracționalității mult redusă față de cea din zilele noastre, părinții aveau încredere în noi și în siguranța mediului natural în care mă jucam împreună cu alți copii de aceeași vârstă. Copilăria era plină de jocuri în mijlocul naturii, uneori o natură ușor sălbatică și destul de departe de lumea civilizată. Erau deci niște jocuri în mediul natural, nu în cel virtual, cum sunt astăzi jocurile care îi țintuiesc ore în șir pe copii și adolescenți în fața calculatoarelor, laptopurilor, tabletelor, telefoanelor inteligente, deformându-i din punct de vedere fizic și uneori, din păcate, și sufletesc. Pe drumul de la IREP, ale cărui serpentine coboară în pante abrupte, ne dădeam cu sania și cu patinele, atingând la poalele dealului viteze amețitoare. În vacanțele de iarnă, stăteam acolo de dimineață până seara, ajungând acasă cu picioarele aproape înghețate, pe care mama mi le încălzea așezîndu-le pe cărămizi fierbinți, ținute în cuptorul sobei. Erau jocuri în care ne fortificam organismul și îl întăream cu sănătate. Pentru că părinții mei și ai colegilor mei de joacă nu erau oameni cu stare, nu ne puteau cumpăra patine și atunci ne confecționam noi niște așa-zise patine, care erau niște bucăți de fier forjat pe care le treceam pe sub talpa încăltămintei și le îndoiam peste bombeul bocancilor și peste șireturi, capătul celălalt fiind îndoit în așa fel încât să țină cât mai strâns partea din spate a bocancului, cea care cuprindea călcâiul. Chiar dacă șmirgheluiam cât puteam „șinele” acestor patine improvizate, de multe ori ele săreau de pe bocanci, strânsoarea nefiind de lungă durată. Dar, cu toate acestea, ne descurcam destul de bine cu asemenea patine din fier forjat, iar cine reușea să le confecționeze era tare mândru de ele”, ne povestește Paul Mihăilescu.

Hochei pe gheața bălților Prahovei
„După o vreme, ai mei mi-au cumpărat patine din comerț cu care patinajul pe gheață mi se părea mult mai ușor. Erau patine cu bacuri care strângeau rama bocancului (la călcâi și la partea din față a labei piciorului), prin înfiletare, cu ajutorul unei cheițe. Bocancii noștri aveau talpa groasă și rezistentă, dar după ce îi udam, stând toată ziua cu ei în zăpadă, se mai înmuiau, iar rama începea să se îndoaie la strângerea bacurilor, ba chiar să se și deformeze. Pentru asta primeam dojenile părinților, dar supărarea lor nu ținea mult, astfel că jocurile copilăriei nu-și pierdeau deloc din strălucire și farmec. Țin minte că adesea ne jucam hochei pe gheața bălților de la marginea râului Prahova. Pucul era o cutie de conservă goală, dintre cele pentru pate de ficat, iar crosele ni le făceam din crengi mai groase de copac, care aveau un capăt strâmb. Am o amintire cu ceva adrenalină de la un astfel de meci de hochei. Se întâmpla uneori să se spargă gheața bălții pe care jucam hochei. Așa am pățit și eu, ba mai mult, când mi-am scos piciorul din copca formată, am văzut că patina îmi căzuse în apă. Am căutat-o cu mâna în apa tulbure și extrem de rece, de mică adâncime totuși, cam de o jumătate de metru, și am găsit-o într-un final. Așa ud, am continuat să joc. Nimeni nu se ducea acasă, chiar ud leoarcă la picioare, cum ajunsesem și eu atunci, pentru că orice „dezertare” de pe teatrul de operațiuni al copilăriei, de pe teatrul bătăliilor din jocurile de copii, putea să strice echilibrul partidei, lucru de neacceptat de către companionii de joacă,” ne mai precizează interlocutorul nostru. 

35 de zile de schi pe sezon
La primul său salariu, Paul Mihăilescu și-a cumpărat prima pereche de schiuri. Nu a avut prea mulți bani disponibili, așa că nu și-a putut cumpăra o pereche performantă, cu canturi metalice, cu care să poată tăia mai bine zăpada. Schiurile sale aveau canturile tot din lemn, care, în timp, de la contactul cu relieful mai dur, se zgrijeleau sau, uneori, chiar se rupeau. Legăturile de schiuri, pe vremea aceea, nu erau din cele moderne ale zilele noastre, care îți prind fix călcâiul și partea din față a labei piciorului. Erau niște legături cu două bacuri în față, pe post de opritoare ce îți fixau vârful bocancului, și cu un arc de prindere care trecea din față până după călcâi, având o pârghie în față. Această pârghie putea fi dată spre înainte, poziție care tensiona arcul astfel încât să-ți poată prinde călcâiul. Călcâiul nu era fixat complet, puteai să îl ridici puțin, arcul de prindere fiind totuși elastic. 


„Schiam cu o mare pasiune, chiar dacă nu aveam echipamente performante. Schiam pe versanții dealului Muscel, dar  și pe un drum care coboară în pantă abruptă spre DN1, plecând de lângă Capela Hernea. Imi aduc aminte că improvizam mici trambuline din zăpadă foarte bine tasată, trambuline cu ajutorul cărora făceam salturi de câțiva metri. Mai târziu, mi-am cumpărat schiuri Combi R, cu canturi metalice, făcute la Reghin, cu care mă duceam să schiez la Sinaia și la Predeal. Apoi, mi-am luat o pereche de schiuri mai bune, Topaz, fabricate tot la Reghin, cu care mi-am perfecționat stilul de a schia. Când lucram la Neptun, mi-aduc aminte că organizam, noi, cei câțiva schiori împătimiți, Cupa Neptun, la care invitam și iubitorii de schi din Institutul de Petrol și Gaze. La rândul lor, cei de la Institut făceau și ei o cupă și ne invitau. Pe atunci, sâmbata nu era liberă (în ultimii ani ai comunismului era o sâmbătă liberă pe lună), și cu toate că nu ne duceam la Sinaia decât duminica, tot reușeam să avem circa 35 de zile de schi pe sezon, ceea ce spunea multe despre pasiunea mea. Norocul nostru era că la Sinaia, la Cota 2000 sau la Valea Dorului, pârtiile erau acoperite de zăpadă până în mai, mai ales după ierni cu ninsori abundente. Acum vreo șapte ani, am prins iar drag de patinaj și am început să mă duc la Ploiești, la Sala Olimpia, cu fiul meu și prietena lui. Nu mai patinasem din copilărie, dar se pare că nu am uitat patinajul, pentru că m-am descurcat bine, apoi, din ce în ce mai bine. Făceam sărituri și figuri tot mai complicate, învățate din filme pe care le-am găsit postate pe net. Patinajul pe gheață m-a ajutat foarte mult doi ani mai târziu, când aveam să îmi găsesc o nouă pasiune sportivă: patinajul pe role”, ne mărturisește Paul Mihăilescu.

„Uite, mamă, un bătrân pe role!”
De cinci ani, Paul Mihăilescu și-a găsit o nouă pasiune sportivă: patinajul pe role. Prin anul 2003 și-a cumpărat niște patine cu rotile foarte performante, plus cotiere, genunchiere, palmare și tot echipamentul de protecție necesar unui patinator profesionist. Dar mai bine îl lăsăm să povestească singur despre ultima sa pasiune. 


„Prin 2003 mi-am cumpărat niște patine cu rotile foarte bune; am dat peste 600 de lei pe ele. Având și bogata experiență a patinajului pe gheață, am învățat rapid să patinez pe role. Fără îndoială, patinajul pe role constituie ultima mea pasiune. Dacă nu se întâmplă ceva deosebit, în fiecare seară, la ora 19.00, ies cu patinele pe stradă și patinez o oră, de regulă. A început și lumea să mă cunoască pe stradă sau atunci când merg la cumpărături. Am dus un aragaz unui prieten la Telega și m-a recunoscut imediat nepotul lui: «Sunteți tipul cu rolele din fimele de pe YouTube, v-am recunoscut», mi-a spus el. Am încercat să fac pe role toate figurile pe care le fac pe gheață, și multe mi-au reușit. Ca umor, pot să vă spun că, într-o zi, un copilaș care era cu mama lui și mă urmărea de pe trotuar, i-a spus mamei sale: «Uite, mamă, un bătrân pe role!». I-am zâmbit chiar dacă partea cu bătrânețea nu m-a înseninat prea tare, ba chiar m-a făcut melancolic. Altădată, niște puștani, mult mai mari, de 14-15 ani, mi-au aruncat din mers o remarcă hazlie, chiar dacă se făceau că vorbesc între ei, nu cu mine: «În iarna asta, Moș Crăciun nu mai vine cu sania cu reni, ci cu patinele cu rotile». După ce am început patinajul pe role, am început să merg iarăși la munte pentru schi. Cel mai mult mi-a plăcut la Bansko, în Bulgaria, pentru că au un domeniu schiabil la cele mai înalte standarde, incomparabil cu ce avem noi în Carpații noștri”, ne mai mărturisește pensionarul care dansează pe role. Și când spunem dansează, și scriem acest verb fără ghilimele, știm noi foarte bine de ce. 
În cazul în care sunteți curioși să aflați dacă aprecierile noastre sunt obiective, vă sfătuim să intrați pe YouTube tastând „Mihăilescu Paul, patinaj pe role”. Personajul nostru, pentru că deja este un personaj recunoscut de tot mai mulți câmpineni, este un model de vivacitate și de sănătate, la vârsta sa. Are 1,70 metri înălțime și 62 de kilograme. Barba îi îmbătrânește chipul, dar mișcarea îi întinerește fizicul. Care este secretul vitalității sale aflăm chiar de la el: „Secretul formei mele fizice poate fi rezumat în trei cuvinte: mișcare, sport, sănătate. Nu am descoperit eu America, desigur, făcând asemenea afirmație. Nu duc o viață sportivă la modul absolut. Fumez și beau alcool, dar fumez moderat și beau alcool moderat. Totul cu măsură, cum spuneau și grecii din antichitate. Dacă având acestea te încumeți la o viață cu multă mișcare, îți faci viața mai frumoasă și corpul la fel. Mesajul meu către tinerii câmpineni care nu se dezlipesc din fața calculatorului este următorul: o viață fără excese, o sănătate fără fisuri”.
Adrian BRAD

Editorial. RUȘINEA

Un banc dureros spune cam așa: nu mi-e rușine că sînt român, mi-e rușine că alții sînt români. Dar cine sînt acești alții? Cei care fură sau cerșesc în străinătate, cei care conduc de parcă ar fi singuri pe șosea, vecinul care pornește bormașina duminică dimineața la 7, cel care aruncă gunoiul pe spațiul verde din fața blocului sau lasă direct sacii cu gunoi în lift, cei care-ți fac lucrarea de mîntuială și-ți iau cît de mulți bani pot, cei care-ți dau mîncare stricată la restaurant, cel care te trimite să alergi după tot felul de acte inutile, cel care te lasă să aștepți cu părintele bolnav ore întregi pe holul spitalului, cel care îți cere de la obraz sau voalat șantajist șpagă, cel care ucide și chinuie animalele sau cel care taie pădurile… ei sînt alții? Nu! Noi sîntem ei. Dragnea, lupul pus paznic la oi, Tudorel, cinicul amoral și imoral, Viorica violatoarea limbii române și a oricărui act rațional, Tăriceanu vacuitatea pompoasă, toată șleahta de tractoriști care ne fac legi, cealaltă șleahtă de „moderatori” de talk-show-uri care împuțesc atmosfera morală a nației… ăștia toți sîntem noi. Noi i-am adus la putere, îi suportăm și le consolidăm zi de zi puterea. Cum anticipam acum trei săptămîni, imediat după referendum, energia de coagulare civică, de protest, s-a epuizat inutil, Dragnea a cîștigat, niciun protest serios nu i-a zguduit pe el sau pe Tudorel Toader, călăul fără scrupule al ideii de justiție, acum, cînd legi mult mai grave decît Ordonanța 13 au intrat în lucrare. O lehamite generală a blocat arterele conștiinței civice. Încet, încet ne-au invadat dinăuntru, ca un cancer insidios. De aceea rușine trebuie să ne fie nouă, tuturor. Nu există alții! Antropologii vorbesc de culturi ale rușinii și de culturi ale vinei. Românii sînt, după astfel de analize, în calitate de creștini, aparținători unei culturi a vinei. Dar, prin istorie și situare geo-politică ei aparțin mai degrabă culturii rușinii. Adaug că, de fapt ei le resping permanent pe ambele, prin neasumare. „Mie să-mi fie bine, în ăilalți îmi bag picioarele”. Acesta este rezumatul cel mai condensat al egoismului național.  Nici urmă de vinovăție, nici urmă de rușine. Știți că s-au făcut multe experimente de genul: se iau fotografiile celor mai frumoase femei și se alege: de la una fruntea, de la cealaltă ochii, de la a treia nasul, de la următoarea buzele șamd. Cele mai frumoase, după părerea specialiștilor. Combinându-se aceste părți, firește ceea ce a rezultat a fost o monstruozitate. Cam așa sîntem noi românii, cei mai frumoși luați fiecare în parte, înspăimîntători ca populație. 


Paradoxul face ca în epoca de cea mai mare bunăstare economică și cea mai sigură conjunctură politică internațională țesutul nostru social să se destrame ca o cîrpă putrezită și să devenim tot mai ne-rușinați. Lipsa de energie morală care să ne țină laolaltă este cel mai trist lucru la o celebrare a unirii. Depopularea rapidă, acuta criză demografică asupra căreia guvernanții nu se apleacă nicio clipă (Băsescu atrăgea atenția încă de acum zece ani asupra potențialului exploziv al acestei tendințe) sînt semne ale unei populații cu un grad foarte redus de încredere în viitor. Nu e nevoie doar de o creștere a salariilor și pensiilor (care și pentru cei care o primesc este minată de neîncredere că e ceva de lungă durată, stabil), ci mai degrabă de ceva impalpabil, de o siguranță  a viitorului, de stabilitate. Să nu-ți fie teamă că la viitoarele alegeri vine altă putere, care ia de la capăt toate legile pentru a le face pe placul acoliților ei. Avem, de bună seamă, cel mai incompetent guvern din istoria ultimei jumătăți de veac. Și cel mai puțin democratic de după Revoluție. În care absolut toată puterea de decizie aparține unui singur om. Societatea civilă paralizată așteaptă doar ca taberele din PSD să se sfîșie între ele. Mai avem timp de așteptat? - aceasta-i întrebarea. Desigur că vor colapsa, nimeni nu poate ști cît de repede. Ceea ce este lesne de întrevăzut este că asta se va traduce printr-o criză gravă la nivelul tuturor sub-sistemelor socio-economice și că nimeni, nicio forță politică serioasă nu pare pregătită să preia povara pe care băieții veseli și doamnele aferate sau isterice de la guvernare ne-o vor lăsa drept moștenire. Și apoi vor striga rînjind de pe băncile parlamentului sau din publicațiile sponsorizate (au mai făcut-o de cîteva ori): nu mai invocați greaua moștenire! Păi noi n-am scăpat nici măcar de funesta moștenire a lui Ceaușescu care strică încă nebănuit de multe creiere bătrîne sau chiar tinere, nu mai zic de cea mult mai perversă (căci nu mai era cuplată nici măcar cu sărăcia și lipsa de libertăți) de pe linia Iliescu, Brucan, Roman. Comunismul atavic ne este o adevărată boală genetică, handicapul civismului nostru. Cei de-o vîrstă cu mine își amintesc desigur celebrul cîntec pe versuri de George Lesnea: „partidul e-n toate” (ipochimenul, care le dedicase imnuri similare lui Carol II, Antonescu, Malaxa, s-a scuzat că el pusese acolo „Dumnezeu”!). Să spunem că rușinea noastră se traduce prin aceea că Dragnea sîntem noi.
Christian CRĂCIUN

Unui câmpinean i s-a cerut să înlăture un slogan anti-PSD afişat pe propria casă aflată în cartierul Muscel

La începutul lunii august,  procurorii bucureșteni au acceptat propunerea reprezentanţilor Brigăzii Rutiere a Capitalei de clasare a dosarului penal deschis în cazul lui Răzvan Ştefănescu, şoferul maşinii înmatriculate în Suedia cu numere anti-PSD, astfel că dosarul a fost închis. Câteva zile mai târziu, pe 12 august, indignat de felul cum au înăbușit Jandarmeria Română și cei din Ministerul de Interne manifestația organizată de diaspora românească în Piața Victoriei, câmpineanul Viorel Dobre, care participase și el la demonstrația cu pricina, a lipit pe geamurile locuinței sale de pe Muscel, cu litere de-o șchioapă, același mesaj al românului din Suedia. Mesajul M- -E PSD s-a răspândit rapid printre românii din străinătate și s-a viralizat pe internet. Guvernanții actuali și o parte din susținătorii lor consideră acest mesaj un gen de violență verbală. Cei care sunt împotriva principalului partid de guvernământ nu se arată deloc indignați de acest fel de a comunica. 
Viorel Dobre a plecat, acum 25 de ani, în Franța și s-a stabilit acolo o vreme. Apoi a venit în România și și-a cumpărat un teren în cartierul Muscel, vizavi de actualul Parc Soceram, pe care a ridicat ulterior o casă cu etaj. Pe câteva ferestre de la etajul casei a lipit, pe dinăntrul geamurilor, opt foi de format A4 cu cele opt litere buclucașe. Pârdalnicul mesaj nu a rămas neremarcat de pietonii și șoferii care treceau prin fața casei, mulți dintre aceștia oprindu-se preț de câteva secunde pentru a imortaliza imaginea celor opt litere rușinoase. Rușinoase în primul rând pentru PSD și pentru felul de a guverna al actualilor săi lideri naționali, care au adus la disperare o mulțime de români, disperare din care s-a născut și acest slogan. După ce a lipit sloganul pe ferestrele de la etajul casei sale, Viorel Dobre a mai rămas în țară două luni, după care a plecat în Franța, unde are o mică firmă de construcții, lăsându-și prietena să se ocupe de grijile gospodăriei. Pe 5 octombrie, doi tipi în civil au coborât dintr-o mașină verde, au sunat la locuința lui Viorel Dobre și i-au cerut prietenei sale să dea jos toate cele opt hârtii conținând mesajul anti-PSD. Motivul era că a doua zi urma să se desfășoare referendumul pentru redefinirea familiei. Timorată de atitudinea celor doi, tânăra a dat jos foile cu mesajul M- -E PSD și și-a informat prietenul din Franța despre incident. Acesta, indignat de fapta celor doi civili, a sunat din Franța la Poliția Municipală Câmpina, apoi la Poliția Locală. După ce a aflat că cei doi erau de la Biroul Criminalistică din cadrul Poliției Câmpina, a vorbit cu unul dintre ei, care i-a motivat acțiunea prin faptul că mai mulți trecători s-au indignat la vederea mesajului anti-PSD scris în limbaj licențios și au cerut ca Poliția să acționeze pentru a-l da jos. Viorel Dobre l-a întrebat dacă are reclamații scrise, dar răspunsul polițistului a fost negativ. Apoi, Viorel Dobre s-a întors acasă și a pus la loc mesajul care i-a supărat atât de tare pe polițiști. 


Acum, lucrurile par a se fi calmat, în sensul că nimeni nu a mai venit să ceară înlăturarea mesajului. „Eu consider un abuz acțiunea polițiștilor, care probabil au executat un ordin primit de la superiori. Properietatea e sfântă în orice țară civilizată. Am scris un mesaj în limbaj argotic, dar nu avea un conținut pornografic explicit. Nu cred că era un atentat la ordinea publică sau la moralitate. Eu am trimis un mesaj de informare și televiziunii Realitatea TV, mai exact realizatorului Rareș Bogdan, dar încă nu am primit răspuns de la el. Sunt decepționat, pentru că îmi iubesc țara și orașul în care m-am născut și am învățat. Am terminat liceul la Energetic. Am 45 de ani, sunt plecat în Franța din 1994, și tot ce am câștigat acolo, toate veniturile mele le-am adus în țară, iar cu banii câștigați acolo tot aici am făcut investiții, ca un bun patriot și un bun câmpinean. Nu cred că meritam un asemenea tratament din partea autorităților. Cazul meu seamănă doar puțin cu cazul românului din Suedia care avea același mesaj pe plăcuțele de înmatriculare ale mașinii sale. Mașina respectivă circula pe domeniul public, unde să zicem că trebuie menajată morala publică, dar casa mea este proprietatea mea, deci un domeniu privat unde nu au ce să caute polițiștii ca să-și dea cu părerea ce este bine și ce nu este bine. Am toate avizele și autorizațiile necesare, am construit casa respectând cu strictețe legea, și atunci și înfățișarea casei mele, cu tot ce scrie pe ea, este în legalitate. Polițiștii ar trebui să citească mai bine legile”, ne-a declarat Viorel Dobre.
Adrian BRAD 

Burse de excelenţă pentru cei mai merituoși elevi câmpineni

La începutul ședinței de joi,  25 octombrie, a Consiliului Local Câmpina, a fost aprobat, cum era de așteptat, proiectul de hotărâre inițiat de consilierii Elena Albu și Viorel Bondoc privind acordarea burselor de excelență pentru cei mai buni elevi ai liceelor câmpinene aflaţi în ultimul an de studiu. Comisia de acordare a burselor de excelență a analizat toate dosarele candidaților, în prezența acestora, în fiecare unitate de învățământ. Colegiul Tehnic „Constantin Istrati” nu a avut niciun candidat, deoarece niciun elev al acestui liceu nu a îndeplinit condițiile impuse de Regulamentul pentru acordarea burselor municipiului Câmpina. Cele 29 de burse aprobate se vor acorda pentru anul școlar 2018 – 2019. Cuantumul bursei de excelență este de 200 de lei pe lună.  


Iată numele celor 29 de bursieri şi unităţile şcolare în care studiază: 
Colegiul Național „Nicolae Grigorescu”: ALBU IRINA ELENA, BUZĂŢOIU ALEXANDRA IOANA, CĂRĂMIDARU MARIA AIDA, CRÎMPIŢĂ CLAUDIU ANDREI, DIMA OANA TEODORA, DOBRA ANDREEA, MANEA ANA MARIA, MATEI MIHNEA CRISTIAN, NANU ALEXANDRA, POPESCU CRISTINA, ROŞCA MARIA ANDREEA, ROŞU COSMIN ION, SECHEL TUDOR BOGDAN, ŞERBU CRISTINA ELENA;
Colegiul Tehnic Forestier: CHIRIŢĂ NICOLA MIHAELA, DUICĂ MIRABELA FLORINA, MORĂRUŞ DOGARU ANASTASIA, PĂRPĂUŢĂ ANDREEA IRINA, RADU ALEJANDRA TEODORA, ŞENDROIU ANTONIA DENISA, TABACU MIHAI EUGEN 
Liceul Tehnologic Energetic: CRISTEA ANA MARIA GABRIELA, MARIN MARIA ELENA, MĂCIUCĂ TEODORA IOANA, OPREA CARMEN TEODORA, PĂTRAN DIANA NICOLETA, TRĂISTARU ALEXANDRA IUSTINA, VASILESCU ROXANA ANDREEA, ZAHARIA IASMINA ROBERTA.
Adrian BRAD

CÂMPINA CENTENARĂ. Construcții de azi, existente și acum un veac: imobilul Pecici

Încep astăzi aici, cu o lună înainte de aniversarea centenară a Marii Uniri, o serie de mici evocări ilustrate, pentru a conștientiza ce patrimoniu valoros are încă orașul nostru – cu toate distrugerile. Voi prezenta în fiecare săptămână câte o clădire pe lângă care trecem poate prea nepăsători astăzi, care ascunde însă în zidurile sale o istorie de cel puțin un veac. Bineînțeles, vom face abstracție de cele câteva clădiri bi-centenare, care sunt cu totul altă poveste.

Episodul 1:

Situată în spatele Pieței Centrale, clădirea se distinge mai greu din cauza numeroaselor mici înjghebări comerciale care o ascund privirilor. Accesul către ea se face pe o alee desprinsă din str. 1 Mai (C.A.Rosetti pe vremuri). Clădirea, destul de întinsă, în regim P+2, cuprinde azi mai multe apartamente și garsoniere particulare, apropiindu-se de aspectul unui bloc de locuințe vechi. La interior atrag atenția elemente ce te duc cu gândul la arhitectura interbelică (îndeosebi scara). Vechimea clădirii este însă mai mare: apare într-una dintre primele fotografii aeriene ale Câmpinei, făcută de ocupanții germani în anii 1917-1918.


A fost ridicată de o veche și bogată familie de câmpineni care a dat și numele străzii din spatele pieței (azi I. L. Caragiale). Capul familiei, Gustav Adolf Pecici (1844-1905), ardelean de origine, a fost unul dintre pionierii exploatării petrolului câmpinean. Inginer într-o funcție importantă la societatea „Steaua Română”, el și-a dezvoltat propriile afaceri prospere în ultimul deceniu al veacului al XIX-lea. Povestea sa de succes ilustrează perfect tipologia întreprinzătorului venit de peste munți în acest Eldorado al aurului negru. Realizat în carieră, Pecici era totodată și un mare patriot, păstrând legături cu mișcarea națională din Ardeal, dar și un iubitor de cultură. Era consătean cu scriitorul George Coșbuc, căruia i-a asigurat condiții de creație în propria casă (poate chiar în imobilul ce a rămas până în zilele noastre); în 1895 i-a fost lui Coșbuc și naș de cununie, organizându-i nunta la Câmpina. Familia sa era numeroasă: soția Emilia - care decedase de tânără (în 1898, la doar 32 ani) - îi născuse totuși nu mai puțin de cinci copii: Eleonora, Dumitru, Sofia, Constantin și Aurelia.
Dimensiunile clădirii arată că probabil a fost utilizată şi ca un imobil de raport. A intrat bine în memoria câmpinenilor, pentru că și azi, după mai bine de un secol, lumea o știe drept „casa Pecici”. Evident, de-a lungul vremii, aspectul său s-a mai modificat, odată cu reparațiile succesive. Astăzi cu greu ai putea ghici că zidurile bătrânului bloc sunt acolo încă din vremea Câmpinei cosmopolite și dinamice, care încheia spectaculos acea „Belle Époque” patriarhală din cursul domniei regelui Carol I.
Mădălin-Cristian Focșa

Arhiepiscopul romano-catolic Ioan Robu a fost duminică la Câmpina

Duminica trecută, biserica romano-catolică din Câmpina, cu hramul Sf. Anton de Padova, a îmbrăcat haine de sărbătoare pentru a-l cinsti cum se cuvine pe ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscopul Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti și membru de onoare al Academiei Române. În fruntea unui sobor de cinci preoți, Mitropolitul romano-catolic de București a oficiat o slujbă dedicată primirii sacramentului mirului de către peste 20 de credincioși.  


Conform site-ului credinta-catolica.ro, creştinul cere să fie confirmat în credinţa botezului. Dacă botezul pune accentul, în primul rând, pe iertarea păcatelor şi pe înfierea divină, mirul – confirmarea – manifestă mai ales darul Duhului Sfânt şi integrarea celui botezat în Biserica Romano-Catolică. A cere mirul este un act de curaj, căci Duhul călăuzeşte şi suflă unde vrea: cel confirmat va trebui să-l vestească pe Domnul şi să iasă din umbră spre a fi lumină «ce luminează tuturor celor din casă». Încă de la botez, creştinul romano-catolic îl primeşte pe Duhul Sfânt, care este la originea vieţii celei noi. Dar manifestarea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Duhului său se fac progresiv. Isus Cristos s-a născut de la Duhul Sfânt și din prima clipă a vieţii a trăit sub călăuzirea Duhului Sfânt. Însă în pragul vieţii publice, Duhul Sfânt a coborât asupra Mântuitorului pentru a autentifica misiunea Fiului lui Dumnezeu. Biserica s-a născut de la Duhul pe care Isus i l-a împărtăşit prin moartea şi învierea Sa, ca să facă din ea un popor nou. Încă din seara de Paşti, ea s-a umplut de acest Duh. Însă în dimineaţa Rusaliilor, Duhul a însufleţit-o cu tărie şi cu dinamism misionar spre a-şi duce mărturia de credinţă pe tot pământul şi în toate timpurile. Astfel, se poate spune că, dacă Paştele Domnului e într-un fel botezul Bisericii, Rusaliile sunt confirmarea, miruirea ei. Paştele creştinului romano-catolic este botezul său, iar mirul reînnoieşte pentru el, prin slujirea episcopului, darul Rusaliilor. Cel care dă mirul trebuie să fie un succesor al apostolilor, adică un episcop care, în cazuri extraordinare, poate delega un preot al său. Faptul de a-l primi pe Duhul Sfânt de la episcop pune în evidenţă comuniunea celui miruit cu propriul său episcop şi, deci, cu Biserica şi cu apostolii.
Adrian BRAD

A fost lansat volumul „Pedalând prin viaţă”

Scriitorul şi istoricul câmpinean Codruţ Constantinescu şi-a lansat în seara de vineri, 26 octombrie, în prezenţa unui public numeros, ultimul său volum, în cadrul seratelor culturale Elstar. Despre Pedalând prin viaţă, având subtitlul năstruşnic Jurnalul unui biciclist de cursă lungă au vorbit Florin Dochia şi Christian Crăciun care au evidenţiat câteva din aspectele care le-au sărit în ochi (tematici precum îmbătrânirea actorială şi felul cum o receptează autorul sau reconfigurarea limbajului folosit pentru a exprima ironia faţa de viaţa în România). Codruţ Constantinescu a explicat care sunt mizele acestui volum şi ce l-a determinat să îl publice: „Cartea este si una politică, chiar există un capitol în care am structurat astfel de luări de poziţie, dar mai degrabă este politică în sensul grecesc al termenului de polis care desemna CETATEA. Am fost şi sunt un cetăţean implicat şi rareori m-am lasat cuprins de nepăsare, chiar dacă uneori te saturi şi să te tot enervezi. Oricum nu se rezolvă nimic”.


Mai departe, Codruţ Constantnescu a spus că „Jurnalul este şi un atelier, atelierul scriitorului”. De ce este adeptul acestui tip de călătorie? „Plimbarea pe bicicletă îţi permite să observi mult mai bine anumite detalii decât dacă ai călători cu maşina, de exemplu. Pe de altă parte, îţi permite să parcurgi distanţe mult mai mari decât dacă te-ai plimba pe jos!.
Autorul chiar a recomandat autorităţilor locale din toată ţara să întreprindă astfel de plimbări cu bicicleta pentru a observa ce mai e de făcut prin oraşele şi comunele patriei, însă este puţin probabil ca îndemnul său să fie luat în serios de cineva. Au fost citate, atât de către autor cât şi de invitaţii săi, câteva pasaje spumoase, care dovedesc actualitatea cărţii, dar şi faptul că orice câmpinean şi nu numai se poate regăsi într-o măsură mai mare sau mai mică, în interiorul ei, ea fiind o carte despre noi toţi şi viaţa problematică în România. 


Cartea se poate achiziţiona de la Librăria Elstar, o gazdă primitoare şi implicată în diversificarea meniului cultural local şi în creşterea apetitului pentru lectură. 
Urmatoarea serată va avea loc în data de 23 noiembrie, de la ora 18.00, când poetul Florin Dochia va aduce în faţa publicului său fidel şi numeros ultimul său volum, jucăuş intitulat Noptalgii.

BIBLIOTECA ENGLEZĂ DIN CÂMPINA, 20 ANI DE LA INAUGURARE

Scurt istoric. 
Biblioteca de carte în limba engleză are sediul la Casa Tineretului și este secție distinctă în cadrul Bibliotecii Municipale „C-tin Istrati” din Câmpina. Biblioteca Engleză este rodul colaborării Primăriei Câmpina cu Fundația pentru răspandirea informației în Europa de Est,  East European Information Share Trust (E.E.I.S.T.) din Nothingam, Marea Britanie. 
Colaborarea româno-britanică în vederea înființării unor biblioteci de carte în limba engleză în Romania a început în anul 1991, cu Primăria din Brașov, când s-a inaugurat prima bibliotecă engleză, avand circa 20.000 cărți, în cadrul Bibliotecii Județene „George Barițiu” din Brașov. A urmat Mediașul, Săcele și iarăși, Brașovul, cu o bibliotecă medicală la Universitatea Transilvania.
În Câmpina, colaborarea Primăriei, respectiv a Consiliului local, cu Fundația E.E.I.S.T., a început, prin intermediul d-nei ing. Constanța Coman, când aceasta, în calitate de reprezentantă a Fundației E.E.I.S.T., a înaintat, la 10 septembrie 1996, către Consiliul Local, o scrisoare de înștiințare privind posibilitatea înființării unei biblioteci de carte în limba engleză în oraşul nostru. A urmat întocmirea - în limba engleză și în limba romană - și transmiterea către E.E.I.S.T. a unui acord de colaborare și a proiectului de contract, în condițiile specificate de către E.E.I.S.T., pentru administrarea unui fond de carte de până la 20.000 exemplare. 
La 6 aprilie 1998 s-a primit și s-a depozitat la Casa Tineretului primul fond de carte de 8.500 exemplare. La 28 iulie 1998 a urmat vizita d-nei Wendy Pratt, vicepreședinta E.E.I.S.T., la sediul destinat Bibliotecii Engleze la Casa Tineretului, pentru stabilirea datei de inaugurare și a programului festiv-lucrativ. Inaugurarea Bibliotecii Engleze, din 27 octombrie 1998, a avut loc în prezența lui Anthony Lincoln, Președintele E.E.I.S.T. și a d-nei Wendy Pratt, a primarului Câmpinei, Romul Remus Micu, precum și a unor oameni de cultură, știință, economie ș.a. domenii.  Programul festiv a constat din intonarea imnurilor naționale ale U.K. și României, tăierea panglicilor în Culorile Drapelurilor acestora, existente în Biblioteca Engleză. Elevi din școli câmpinene au susținut un recital muzical - poetic. Programul lucrativ s-a desfășurat cu participarea unor  directori ai bibliotecilor care au primit cărți în limba engleză (cca. 16.000 volume).


La 23 mai 2000, a avut loc fixarea plăcuței de fondare a Bibliotecii Engleze din Câmpina, cu numele principalilor fondatori: din partea U.K. - Anthony Lincoln, președintele E.E.I.S.T., Wendy Pratt, vicepreședinta E.E.I.S.T; din partea României -   Constanța Coman, reprezentanta E.E.I.S.T. în România, Romul Remus Micu, primarul Câmpina, reprezentant al Consiliului local.


În continuare au urmat alte vizite ale colaboratorilor englezi în Câmpina, cu prilejul aniversărilor după 5, 10 și 15 ani de la inaugurarea Bibliotecii Engleze, vizite consemnate în presa prahoveană a vremii.
De menționat și colaborarea, în același fel, a Fundației E.E.I.S.T., cu Primăria Județeană din Slatina - Olt, având drept rezultat inaugurarea, la 11 februarie 2001, în cadrul Bibliotecii Județene „Ion Minulescu”, a unei secții de carte în limba engleză de cca. 25.000 exemplare.


În prezent, Biblioteca Municipală „C. Istrati” din Câmpina face parte, alături de alte biblioteci prahovene, din Programul Național BIBLIONET, prin care se pot accesa online informații și documente, lecții interactive pentru elevi. Biblioteca Engleză contribuie, fiind relevantă, pentru angajarea resurselor corespunzătoare și în rândul instituțiilor de cultură și civilizație.

Regina-mamă Elena: mariajul şi despărţirea de Carol al II-lea

Interviu cu scriitoarea Simona Preda despre tematica ultimului său volum

Cea de a cincea ediţie a Conferinţelor Culturale Lemet, care va avea loc vineri, 2 noiembrie, de la ora 18.00, la Casa de Cultură din Câmpina, o are drept invitată pe Simona Preda. Dar cine este Simona Preda? S-a născut la 4 decembrie 1978 la Piatra-Neamţ şi este  istoric, publicist, eseist. Licenţiată a Facultăţii de Filosofie (Universitatea din Bucureşti, 2003) şi a Facultăţii de Istorie (Universitatea din Bucureşti, 2007), absolventă a Masterului de Istoria Ideilor şi Mentalităţilor (Universitatea din Bucureşti, 2006), Doctor în Istorie cu teza „Literatura istorică pentru copii în România comunistă. Paradigma omului nou” (Şcoala  Doctorală a Universităţii din Bucureşti, 2011, coordonator ştiinţific prof. univ. dr. Lucian Boia). Volume de autor: „Patrie română, ţară de eroi” (prefaţă de Vladimir Tismăneanu, Curtea Veche Publishing, 2014), „Tot înainte!” Amintiri din copilărie (co-autor, alături de Valeriu Antonovici, Prefaţă de Adrian Cioroianu, Curtea Veche Publishing, 2016), „Regina-mamă Elena, mariajul şi despărţirea de Carol al II-lea”, Editura Corint, 2018. Numeroase articole în studii de specialitate. În prezent jurnalist cultural, colaborator al revistelor România Literară, Orizont, LaPunkt. Am profitat de acest prilej pentru a-i adresa câteva întrebări despre interesanta tematică a noului său volum.


- Cum ţi-a venit ideea de a edita această carte care se depărtează oarecum de câmpul tău predilect care se axează mai degrabă pe explorarea memoriei din regimul comunist?
- E adevărat că foarte mulţi ani m-am ocupat cu memorialistica din comunism, însă deşi am schimbat perioada, cumva instrumentele de cercetare, sursele şi abordarea acestui gen sunt aceleaşi. Pe lângă clasicele documente de arhivă, tot cu jurnale, mărturii, corespondenţe, cupaje din ziare am lucrat.  Iar ce m-a atras la această perioadă interbelică şi mai ales la acest subiect -regina-mamă Elena a fost tocmai absenţa informaţiilor, faptul că a reprezentat o treabă de pionierat de a recompune portretul acesteia, pentru că era, în fond, foarte puţin cunoscută. Dacă despre predecesoarele sale – regina Elisabeta şi regina Maria – se ştiau foarte multe lucruri, sau măcar erau identificabile în fotografii – cea de-a treia regină a României, Elena – strălucea printr-o mare absenţă. Viaţa sa personală în aceşti primi ani româneşti – dincolo de rangul şi obligaţiile impuse de normele vremii, de instabilitatea vieţii politice europene şi româneşti – poate nu a fost încă suficient de bine pusă în valoare şi ar fi cu siguranţă mai multe de scris despre această discretă regină.


- În urma acestei cercetări ai ajuns, sunt sigur, s-o cunoşti pe regina-mamă Elena, o personalitate puţin apreciată în România după 1990 (nu mai spun de gradul redus de cunoaştere) fiind total eclipsată de regina Maria. Cum ai defini personalitatea ei pe scurt?
- Într-un fel era şi firesc dintr-o anumită perspectivă ca regina Maria să ocupe rolul principal şi să fie în lumina reflectorului în toată această perioadă, pentru că era regină, fusese implicată în război, în tot ceea ce a însemnat Unire, avusese loc o fabuloasă încoronare în timp ce Elena nu era decât principesă moştenitoare. Rolul ei ţinea, dacă putem spune aşa, mai degrabă de viitor, ea se pregătea ca într-o zi să devină regină. Odată cu sosirea în România şi mai ales odată începută aventura lui Carol cu doamna Lupescu, Sittei i s-a pretins să treacă peste propriile sentimente şi să pună mai presus de fericirea proprie demnitatea monarhiei. Pe de altă parte, principesa nu a avut tenacitatea şi nici nu a fost interesată în a-şi crea o reţea de relaţii abil construită cu marile figuri politice din jurul ei. Exceptându-i pe Brătianu, pe Argetoianu şi pe Iuliu Maniu, care i-au arătat un grad deosebit de înţelegere, Elena nu a jucat nicio carte politică a puterii. A rămas mai degrabă o izolată, o retrasă într-un con de umbră şi dominată de personalitatea reginei Maria şi a preferat să se înconjoare de propria familie grecească. Nu se impune niciodată ca factor decisiv, ba mai mult, nu poate schimba cursul unor evenimente care la un moment dat par că o copleşesc. Nici cu personalităţile culturale nu avem mărturii că ar fi interacţionat altfel decât tangenţial, la serate muzicale şi dineuri. Deşi nu era o fire melomană în esenţa ei, mergea la concerte şi o vedem adesea la Ateneu sau ascultând-o, împreună cu soacra ei, pe Cella Delavrancea. Comparativ cu celelalte două regine care au precedat-o, Elena nu a fost o literată şi nici sursele nu vorbesc despre un interes aparte al ei faţă de întreaga efervescenţă creatoare a timpului. Cele câteva schimburi de scrisori dintre doamna sa de onoare, Colette Plagino, şi Martha Bibescu relevă o relaţie mai degrabă înclinată către comisioane pariziene care ţin de modă şi mai puţin de producţiile literare ale scriitoarei sau de noile apariţii publicistice ale momentului. Şi, tot prin comparaţie cu alte prezenţe contemporane, este evident că Elena a fost supusă analizei foarte rar ca personaj de sine-stătător, în complexitatea ei de femeie şi principesă a anilor 1920-1930. Ea apare doar în strictă corelaţie cu statutul de soţie, mamă, fiică sau noră. Nu este o spirituală a saloanelor bucureştene, şi nici nu avea cum, întrucât cei câţiva ani de fericire petrecuţi alături de Carol nu i-au permis să strălucească. Organiza însă ceaiuri şi reuniuni unde ea însăşi – împreună cu sora mai mică, Irene – era o dansatoare desăvârşită, pentru că, dincolo de dramele personale, ne aflăm în plină atmosferă glamour a anilor interbelici şi acordurile de charleston pătrunseseră chiar şi în palatele bucureştene. Anii tinereţii ei sunt anii 1920-1930, ea nu mai este o prinţesă din La Belle Époque, ci mai degrabă o femeie sedusă – ca mai toate contemporanele ei – de ţinutele cu imprimeuri florale marca Lanvin, de rochiile negre introduse de Chanel, de somptuoase haine de blană semnate de casa Patou, de părul purtat scurt, cu ceafa liberă, de onduleurile uşoare şi şiragurile lungi de mărgele peste croiuri cu tentă pariziană, puţin deasupra genunchilor. O regăsim în fotografii în rochia flapper, cu talia coborâtă, piesa iconică a anilor 1920, asortată cu pălării chic şi pantofi eleganţi cu baretă subţire. Adoră bijuteriile, dar le poartă fără ostentaţie, are o slăbiciune pentru perle, iubeşte caii şi călăreşte ore întregi cu pasiune. A rămas însă în amintirea tuturor – chiar şi regina Maria o menţionează adesea în memoriile sale – ca fiind o talentată decoratoare şi restauratoare. A dovedit mult bun-gust atunci când a împodobit Palatul Kiseleff, Palatul de la Mamaia, Vila Sparta (în care va locui o bună parte din viaţă) şi, mai târziu, Castelul de la Săvârşin (restaurat şi refăcut de curând de Casa Regală a României după detalii din jurnalul Elenei). Are un simţ al umorului dezvoltat (moştenit, se pare, de la bunica sa, Olga) şi un optimism care o va ajuta în viitor să treacă peste multe dintre situaţiile pe care i le va rezerva destinul. În România anilor 1920 este printre primele femei care nasc cu analgezic; fumează, îşi conduce singură automobilul, apare la ceremonii purtând ochelari de vedere sau o regăsim preocupându-se de buna desfăşurare a ritualului ortodox în bisericile în care mergea. Va traversa cu demnitate şi momentul divorţului. Şi deşi soarta i-a rezervat o perspectivă ceva mai complicată – cu exiluri, plecări, reîntoarceri, aşteptări – în tăvălugul tuturor acestor schimbări o regăsim asumându-şi cu mult curaj destinul.


- A fost regina Elena o victimă a lui Carol al II-lea?
- Referitor la situaţia mariajului dintre Carol şi Elena, este greu de speculat în ce măsură eşecul acestuia a fost cauzat exclusiv de comportamentul lui Carol. Fireşte, da, putem spune că a fost o victimă. Carol a persecutat-o, i-a cenzurat corespondenţa şi până la urmă a determinat-o să se retragă din România în exil.  Nimeni nu a contestat firea libertină şi apetitul său pentru aventură, însă dincolo de etică şi de conduita sa familială, situaţia mariajului s-a suprapus unui context care nu a făcut decât să amplifice diferenţele dintre cei doi protagonişti. O serie de factori au înclinat balanţa în aşa manieră, încât situaţia nu putea fi decât sortită dramei: o soţie discretă şi rafinată care a petrecut mult timp dincolo de graniţe şi care a sosit înconjurată de multe rude educate într-un cu totul alt sistem de valori, un soţ care a gustat dintotdeauna aventura şi care a avut o preferinţă pentru femeile care îl adorau până la devoţiune, un climat politic în care orgoliile şi lupta pentru putere au fost exacerbate, o regină care nu a încercat să îl implice mai mult în culisele decizionale atunci când el era doar principe moştenitor şi nu în ultimul rând o femeie ambiţioasă şi fără scrupule care şi-a jucat jocul până la capăt şi a devenit consoarta omului pe care l-a iubit. Tot speculaţii şi ipoteze post-factum ar fi şi cele referitoare la o eventuală împăcare a lui Carol cu Elena în vara anului 1930, în ipostaza în care Elena Lupescu nu şi-ar fi făcut apariţia în România. Este greu de presupus că protagoniştii ar fi reluat legăturile – la rugăminţile lui Maniu, ale lui Miron Cristea şi chiar ale reginei Maria – şi că în septembrie ar fi urmat acea mult-aşteptată încoronare. La fel cum este dificil de analizat în ce măsură Elena Lupescu a fost doar o cauză (deşi principele nu renunţa pentru prima dată la toate prerogativele sale pentru o femeie), un ferment care a acutizat o situaţie (în mod special politică, de care Carol se lamentează în scrisorile expediate ulterior) sau chiar un sprijin (aşa cum menţionează principele în jurnalul său). În tot acest film al mariajului, atât Carol, cât şi Sitta au propriul discurs, compus din scrisori, pagini de jurnal, declaraţii de presă şi mărturii ale contemporanilor, iar căutarea unui vinovat anume nu reprezintă o premisă care poate avea ca efect acum reparaţii istorice. În această dispută a orgoliilor, a existat şi momentul în care principesa Elena pare a fi perdantă – în 1932 este obligată să accepte exilul şi să se despartă de fiul ei. A fost, cu siguranţă, cea mai dureroasă lovitură din partea fostului soţ. Din păcate, drama nu l-a ocolit nici pe fiul lor, viitorul rege Mihai al României, care a fost nevoit să înţeleagă de timpuriu că deciziile puterii sunt mai presus de sentimente şi preferinţe, iar asumarea unui anumit statut implică uneori şi o considerabilă doză de suferinţă.
- Vă mulţumim pentru amablitate şi, înainte de a-i invita pe câmpinenii iubitori de cultură să ia parte la cea de a cincea Conferinţă Culturală Lemet, trebuie să menţionăm faptul că volumul a fost lansat prima dată la data de 9 octombrie, la Librăria Două Bufniţe din Timişoara, fiind prezentată de Marcel Tolcea, Mircea Mihăieş şi Robert Şerban.
Codruţ CONSTANTINESCU

CONCERT CARITABIL LA CASA DE CULTURĂ „GEO BOGZA”

Sâmbătă, 3 noiembrie, de la ora 18.00, Casa de Cultură „Geo Bogza” va fi gazda unui concert caritabil susţinut de formaţia câmpineană „Umbre Albe”, la care îşi vor aduce contribuţia şi alţi artişti câmpineni. De asemenea, membrii Asociaţiei Roata de Foc RC şi-au anunţat sprijinul pentru această cauză şi anume ajutorarea familiei Şoldan din Meliceşti.
Vă reamintim că la sfârşitul lunii septembrie, casa familiei Şoldan a fost mistuită de un incendiu devastator, lăsând pe drumuri, în prag de iarnă, cinci oameni care au pierdut totul, mai puţin viaţa. 
Iniţiativa organizării concertului aparţine lui Ştefan Balaş, membru al formaţiei „Umbre albe” şi prieten bun al lui George, fiul familiei Şoldan. 
Formaţia „Umbre Albe” (înfiinţată în 2016) are următoarea componenţă: Ştefan Balaş (chitară, voce), Alexandru Bogatu (tobe), Rocsana Tătaru (chitară bass), Andreea Motoroiu (pian), David Istrate (chitară).
Nu rataţi ocazia de a vă distra la un concert folk-rock şi de a întinde, în acelaşi timp, o mână de ajutor unor semeni aflaţi în impas. 


COMUNICAT DE PRESĂ. Construirea unui bloc de locuinţe cu credit ipotecar pe strada Uniunea Europeană nr. 2

Primăria municipiului Câmpina vă aduce la cunoştinţă că Agenţia Naţională pentru Locuinţe va demara construirea unui bloc de locuinţe cu credit ipotecar, pe amplasamentul situat în strada Uniunea Europeană, nr. 2.
Programul Locuinţe prin credit ipotecar se adresează tuturor persoanelor care au împlinit vârsta de 18 ani şi care doresc să cumpere o locuinţă construită prin ANL.


Pentru a putea cumpăra o locuinţă construită prin acest program, aveţi nevoie de finanţare, reprezentată de un avans (depus de solicitant) şi de un credit ipotecar (contractat de la băncile partenere).
Blocul ce urmează a fi construit va fi în regim de înălţime P+3 etaje şi va avea 27 de unităţi locative cu 1, 2 sau 3 camere.
Înscrierile se pot face la Agenţia Naţională pentru Locuinţe prin formulare trimise prin poştă sau online pe site-ul: https://www.anl.ro/ro/locuinte-prin-credit-ipotecar/cum-cumpar/, iar pentru mai multe detalii cu privire la construcţie, respectiv documentaţie, regăsiţi tot pe site-ul ANL, www.anl.ro.

COMUNICAT DE PRESĂ. Începere lucrări de reabilitare carosabil şi trotuare pe strada Bobâlna

Primăria municipiului Câmpina vă aduce la cunoştinţă că a fost dat ordin de începere a reabilitării străzii Bobâlna, ceea ce înseamnă că în perioada imediat următoare vor începe lucrări de reabilitare a trotuarelor şi carosabilului până la stratul de uzură.


Rugăm atât cetăţenii cu domiciliul pe strada Bobâlna şi persoanele juridice, cât şi furnizorii de utilităţi să se organizeze pentru execuţia lucrărilor de introducere, înlocuire sau reparaţii la reţele cât mai repede posibil.
Precizăm totodată că p parcursul lucrărilor vor fi realizate şi branşamentele la noua reţea de apă potabilă.
După recepţia lucrărilor executate de Primăria municipiului Câmpina, nu vor mai fi autorizate niciun fel de intervenţii pe această stradă şi trotuarele aferente pe toată perioada de garanţie. 

23 octombrie 2018

Festivalul de Teatru „Mircea Albulescu” revine la vechiul format, dar va avea și surprize

Începând de mâine și până duminică, adică în perioada 24-28 octombrie 2018, la Casa de Cultură „Geo Bogza” va avea loc Festivalul de Teatru „Mircea Albulescu”. Început în anul 2012 ca un festival al teatrelor de proiect (teatre care aduc piese de teatru din colaborarea cu teatrele clasice, cele de stagiune), având ca motor principal Teatrul Proiect Câmpina, acest festival s-a internaționalizat doar în prima ediție. Apoi, în anul 2016, după moartea marelui actor Mircea Albulescu, i-a preluat numele acestuia. Festivalul de Teatru „Mircea Albulescu”, ajuns la a VI-a ediție, are ca organizatori  două entități: Casa de Cultură „Geo Bogza” și  Asociația Teatru Proiect Câmpina, unicul finanțator fiind Consiliul Local Câmpina, care a alocat acestui eveniment 60.000 de lei. Din acești bani vor fi plătite producțiile teatrelor participante, actorii, tehnicienii, restul reprezentând valoarea premiului. Teatrul va reveni la un mai vechi format, în sensul de a fi o competiție a unor teatre de proiect (anul trecut, au fost mai puțin prezente astfel de teatre), iar premiile nu se vor mai putea număra, întrucât festivalul va avea un premiu unic ce va putea fi acordat pentru ”Cea mai bună piesă”, ”Cel mai bun actor”, ”Cea mai bună piesă” sau cum va stabili juriul festivalului, care va fi și el mai deosebit decât în ceilalți ani, în sensul că vor fi doar doi artiști de marcă de la București invitați pentru a juriza piesele prezentate, cel de-al treilea jurat fiind Adrian Dochia, directorul festivalului. Acesta nu mai este directorul Asociației Teatru Proiect Câmpina, pentru că, ajungând consilier municipal în vara lui 2016, din această postură de ales în miniparlamentul Câmpinei s-ar fi aflat într-o incompatibilitate de funcții, deoarece ar fi putut vota finanțări pentru instituția culturală pe care o conducea. Însă director al festivalului a putut fi Adrian Dochia, din această poziție onorifică putând negocia cu teatrele bucureștene invitate la festivalul de la Câmpina. O altă surpriză este numărul mare de piese aflate în concurs, jucate de actori profesioniști. 


Astfel, vor fi cinci astfel de piese (cu una mai mult decât cele menționate în afișul de prezentare al festivalului). Iar dacă punem la socoteală spectacolul de gală, de duminică seara,  și piesa montată de actorii amatori (elevi), membri ai Trupei „Mircea Albulescu” (formată din tinerii câmpineni care urmează cursurile de teatru ale Asociației Teatru Proiect), avem un festival cu șapte piese de teatru, un număr nemaiîntâlnit până acum. În ultima zi a competiției, duminică, 28 octombrie, va avea loc spectacolul de gala și se va acorda premiul festivalului. Prima ediție a festivalului a avut loc în toamna lui 2012 (cu o participare internațională: un teatru proiect din Bulgaria, care a și câștigat, de altfel, unul dintre premii). În toamna lui 2013, are loc a II-a ediție, mai bună decât prima, chiar dacă nu a mai fost internaționalizată. Mircea Albulescu a ținut să înființeze un premiu pentru tinerele talente, care să poarte un nume pitoresc: „Coronița lui Mircică”. Premiul respectiv chiar a recompesat eforturile și talentul unor tineri actori, de la UATC și nu numai. În anul 2014, finanțările și sponsorizările au lipsit cu desăvârșire. După un an de pauză, în 2015 s-a reușit a III-a ediție a Festivalului Teatrelor de Proiect din Câmpina, „Coronița lui Mircică” transformându-se în Premiul „Mircea Albulescu”.
 Au urmat apoi edițiile din anii 2016 și 2017, cea din urmă depărtându-se de formatul initial, de competiție a teatrelor de proiect, la ediția de anul trecut, căreia nu i-a lipsit valoarea, fiind aduse mai mult piese ale unor teatre profesioniste clasice.

Asociaţia Culturală „Teatrul Proiect” Câmpina
Pe 11.11.2011, la inițiativa lui Adrian Dochia, un om de afaceri câmpinean mare împătimit al teatrului, acesta împreună Mircea Albulescu și Dan Tudor (actor și regizor la „Naționalul” bucureștean) au fondat Asociaţia Culturală „Teatrul Proiect” Câmpina, care a înfiinţat ulterior în oraşul nostru un teatru profesionist cu același nume: Teatrul Proiect Câmpina. La început, conducerea Asociației și a Teatrului Proiect Câmpina avea următoarea componență: Mircea Albulescu (preşedinte onorific), Dan Tudor (preşedinte executiv) şi Adrian Dochia (secretarul ei executiv). Acest teatru ar fi trebuit să aducă la Câmpina, pe cheltuială proprie, piese ale teatrelor profesioniste (de stagiune – teatrele clasice, de proiect, sau cele independente). 


Mai mult de atât, Teatrul Proiect Câmpina ar fi putut pune în scenă piese cu care să reprezinte Câmpina în țară, cu prilejul unor evenimente culturale de amploare. Aşa cum Teatru Proiect Buzău avea o colaborare excelentă cu Teatrul „Constantin Nottara” din Capitală, Teatru Proiect Câmpina era proiectat să-și desfăşoare activitatea colaborând cu Teatrul Naţional Bucureşti, unde sunt angajaţi Mircea Albulescu, Dan Tudor şi mulți dintre actorii bucureşteni care au colaborat cu teatrul câmpinean. Teatrul proiect este o formă modernă de a face teatru (răspândită în Occident, şi care a cucerit teren, din ce în ce mai mult, şi la noi în ţară), prin care un teatru profesionist, care nu are angajați actori, funcţionează pe baza unor proiecte de colaborare cu teatrele clasice, unde actorii sunt angajați. Un teatru de proiect poate avea piese de teatru montate în regie proprie. Din sponsorizări şi din banii încasaţi pe biletele vândute, se plătesc regizorii, actorii şi toţi cei care contribuie la punerea în scenă a piesei respective. 

Teatrul „Mircea Albulescu” din Câmpina
Asociația Culturală „Teatrul Proiect” a reușit să organizeze la Câmpina un festival al teatrelor de proiect. Prima ediția a festivalului a avut loc în 2012. Ulterior, s-a reușit punerea în scenă a primei piese de teatru: „Două surori mortale”, o piesă scrisă de o româncă stabilită în Germania, Ana-Maria Bamberger, în regia lui Dan Tudor. Pe 12 iunie 2012, cu acceptul actorului patron onomastic, Teatrul Proiect Câmpina și-a schimbat denumirea, devenind Teatrul „Mircea Albulescu”. Schimbarea s-a făcut în urma unui acord de înființare în care părți semnatare erau:  Mircea Albulescu, Adrian Dochia (directorul Teatrului Proiect Câmpina), Florin Dochia (directorul Casei Muicipale de Cultură ”Geo Bogza”) și Florin Frățilă (președintele Comisiei de Cultură din cadrul Consiliului Local). Între timp, nemulțumit de faptul că, în lipsa unui sprijin financiar corespunzător, teatrul de proiect câmpinean nu reușea noi puneri în scenă, rămânând mai mult o instituție de impresariat artistic, Dan Tudor a părăsit funcția din conducerea teatrului, locul său fiind luat de Adrian Dochia. În aceste condiții, noul secretar executiv a devenit scriitorul Florin Dochia. 

Dan Tudor revine la festival
„După experiența de anul trecut, am hotărât la Comisia de cultură a Consiliului Local să dăm anul acesta evenimentului o mai puternică tentă de festival-concurs al teatrelor de proiect. Anul trecut, de festival s-a ocupat Casa de Cultură. Anul acesta, ne-am dat seama că tot o colaborare cu Asociația Teatru Proiect Câmpina este mai benefică celui mai important eveniment cultural al Câmpinei. Neputând atrage sponsorizări, ca în alți ani, am mutat Festivalul Folcloric Hora Prahoveană în cadrul Festivalului Toamnei, și astfel am putut mări finanțarea Consiliului Local. Asociația Teatru Proiect m-a numit director al festivalului, deoarece eu aveam contactele care mi-au permis să aduc piese ale unor teatre din București. Dan Tudor s-a retras, la un moment dat, fiind nemulțumit de unele lucruri pe care le considera amatoristice, dar anul acesta, ne-a făcut o mare surpriză care ne-a bucurat. Astfel, el și-a anunțat, pe ultima sută de metri, participarea la acest festival cu o piesă de la Teatrul Dramaturgilor din București. Este tot un teatru proiect finanțat de Primăria Capitalei.  Teatrul Dramaturgilor Români promovează dramaturgia originală contemporană, aducând pe scenă texte ale autorilor reprezentativi de azi, dar și din a doua parte a secolului XX. Spectacolele TDR sunt supratitrate în limba engleză, oferindu-se astfel şi străinilor aflați în București ocazia de a descoperi dramaturgia românească. Piesa amintită se numește Infractorii, este regizată de Dan Tudor și va fi prezentată vineri de la ora 17.30, înainte de spectacolul „Amantul înșelat” (Compania de Comedie), de la ora 19.00. Piesa Infractorii nu este înscrisă în programul festivalului menționat în afișul de prezentare”, ne-a declarat Adrian Dochia, directorul festivalului.
Adrian BRAD  

Editorial. AMURGUL CRITERIILOR

Nietzsche a scris o lucrare Amurgul idolilor.  Spengler una intitulată Amurgul Occidentului. Lampedusa una despre amurgul nobilimii, Ghepardul. Se pare că fiecare epocă istorică își are apusurile ei. Care este apusul României de azi? Se pare, spre surpriza generală,  că era comunistă nu s-a încheiat, cum credeam cei mai mulți, în 1989, ci apune, încet, încet, abia acum, după trei decenii. Cu mari suferințe și destrămare generală a țesutului social și spiritual al națiunii. În mod straniu, România nu s-a bucurat niciodată de un mai favorabil context istoric, cuplat însă cu o mai deplină anomie socială și incapacitate de administrare cît de cît coerentă a treburilor publice interne. Să guvernezi fățiș împotriva  intereselor naționale, să furi cît încape, să minți fără un minim efort de a glazura minciuna cît să semene măcar puțin cu adevărul, și totuși un popor deposedat de minimul instinct moral și de supraviețuire să-ți acorde voturile, iată singura performanță cu adevărat reușită din programul de guvernare. Așa că putem diagnostica în liniște boala noastră mai mortală decît pesta porcină ca fiind amurgul criteriilor


Avem ca prim ministru o persoană evident tarată intelectual, ca șefi de camere parlamentare niște șmecheri de duzină, în diferite posturi de decizie persoane vădit incompetente și măcinate de frustrări, avem ca ministru al justiției un cinic apărător al ilegalităților, care construiește legi pentru acoperirea infractorilor, nu combate infracțiunile cu ajutorul legilor, toate astea țin de lipsa oricărui criteriu de coeziune socială. O societate care nu e construită meritocratic, e condamnată la dispariție. Știți că și țăranul ăla analfabet din mitologia stupid naționalistă știa să-și selecteze semințele de porumb sau puii de găină sau mieii și purceii în așa fel încît să păstreze pentru reproducere exemplarele cele mai reușite. În societatea noastră crepusculară funcționează, dimpotrivă, un implacabil criteriu al contraselecției. Ce-i mai bun din forța noastră socială pleacă afară, rămîn să ne conducă jigodiile și analfabeții. Merităm. Așa este cînd nu aplici criterii ferme. Nici nu mă interesează mîncătoriile dintre Firea, Olguța, Dragnea, Țuțuianu, Ponta, Barna, Cioloș etc. Mă tulbură că niciunul nu are criterii care să fie adecvate unei țări care are de recuperat o înapoiere civilizațională, culturală, economică, de mentalități, de educație… enorme. Toți plutesc în magma inculturii de concepție. Sau a inculturii pur și simplu. Problema devine dureros vizibilă cînd e vorba de domenii unde este nevoie automat de selecție. În proiectele pentru bani europeni, în proiectele culturale de anvergură și care necesită bani publici, în selecția oamenilor care ne reprezintă peste hotare, în selecția oamenilor de decizie în toate domeniile cheie. Or, lipsa criteriilor, alegerea după cumetrii, sinecurile au distrus și bruma de credibilitate în toate aceste instituții. E un război civil între două tabere greu de reconciliat: instituțiile își bat joc de cetățean, cetățeanul nu dă doi bani pe instituții, le sabotează cît poate, chiar atunci cînd nu știu ce inițiativă a acestora i-ar fi favorabilă. Obișnuit de multe decenii să fenteze „statul care îi este dușman” cetățeanului român nu-i poate trece prin cap că instituțiile statului trebuie respectate. Așa cum vede, de altfel, „pe afară”, și îi place. Și atunci viața ne trece în acest război surd care umple serviciile de psihiatrie, din care nimeni nu cîștigă. Decît niște politicieni șpagofili, care au tot interesul să nu existe criterii. Pentru că, dacă ar exista, ei ar pieri imediat în neantul anonimatului care i-a născut spre disperarea noastră. Lipsa de criterii nu ajută niciodată  valoarea, ci numai opusul ei. Parvenitul, falsul, pseudo-omul. Pseudo-omul are capacitatea absolută de a spurca tot ce-i stă aproape, de aceea ne pleacă oamenii într-adevăr valoroși. Se simt întinați. Așa cum se simte orice român onest cînd vorbesc doamna Veorica sau sforarul ei ventriloc. Să spui că românii te iubesc, să golești pușcăriile pe motiv că sînt supraaglomerate (a făcut cineva un raport privind infracțiunile comise de pușcăriașii eliberați abuziv, luni întregi ne-au stresat cu legile grațierii, acum, liniște?) și să acumulezi averi greu de imaginat într-o  țară funcțională, iată performanțele actualei guvernări. Polițaiul care controlează circulația, profesorul care dă note elevilor, medicul care decide o operație, regizorul care construiește un spectacol de teatru, arhitectul care dă aprobarea PUZ-ului, toți au nevoie de criterii în meseria lor. Pe care să le aplice cu strictețe. Și, firește, toți ceilalți. Pentru că toți avem nevoie de criterii, chiar dacă unii vor să le facă să moară.
Christian CRĂCIUN

Câmpina - în urmă cu 10 ani

Oameni, fapte şi întâmplări surprinse în articole de presă

Puteți citi, în cele ce urmează, o serie de articole despre Câmpina de acum 10 ani. Despre oamenii, faptele şi întâmplările care au marcat Câmpina anului 2008. An în care ne-au părăsit trei câmpineni regretaţi de multă lume. La începutul anului, pleca spre o lume mai bună profesorul Gheorghe Stanciu, fost director al Liceului „Nicolae Grigorescu” în perioadele 1950 - 1952 şi 1956 - 1960, care deceda, la vârsta de 93 de ani, în data de 18 ianuarie. Pe 24 octombrie 2008, înceta din viaţă, la un spital bucureştean, Mărgărit Mușat, cunoscutul notar public şi om politic. Acesta a murit fulgerător, după ce, până cu puţine zile înaintea dispariţiei sale, se luptase pentru o candidatură la alegerile parlamentare din noiembrie 2008. 
Aproape de sfârșitul anului, în noaptea de 20 spre 21 decembrie 2008, cădea victimă unei maladii necruțătoare Emilia Rotaru, directorul de îngrijiri medicale al Spitalului Municipal, o persoană absolut admirabilă și extrem de pozitivă, al cărei zâmbet îi făcea pe bolnavii internați în spital să uite de suferințe. Dumnezeu să-i odihnească și să-i aibă în grija Sa. Dintre evenimentele notabile ale anului 2008, oglindite în Oglinda Câmpinei, le-am aminti pe cele de mai jos.

Câmpina va avea o hartă
Pe 16 ianuarie 2008, Oglinda își informa cititorii despre faptul că o hartă a municipiului – mărită și plastifiată – va fi amplasată în mai multe puncte din Câmpina, astfel încât oricine ar veni să poată găsi orice loc sau stradă din orașul nostru. Cel mai cunoscut loc al acestei hărți este cel din fața Parcării Centrale. Pe această hartă sunt trecute toate străzile şi aleile, dar şi principalele obiective turistice din localitate, hotelurile, restaurantele şi alte puncte importante pentru orice turist.


Câmpina a aderat la... Valea Prahovei
Pe 5 martie 2008, ziarul nostru scria despre aderarea municipiului Câmpina la Asociaţia de Dezvoltare Intecomunitară „Valea Prahovei”, din care făceau parte, la acel moment, alte 14 localităţi. Chiar dacă s-a luat legătură cu reprezentanţii a 24 de localităţi, doar 15, printre care şi Câmpina, au aprobat această asociere. Consilierii au avut de stabilit reprezentantul Câmpinei în Consiliul de Administraţie, reprezentanţii în AGA etc.

Se închide şi ultima centrală...
La 1 aprilie 2008 era închisă și ultima centrală termică din sistemul public de termoficare al orașului. Centrala respectivă, aflată și ea în concesiunea CPGC, se afla pe strada B.P. Hasdeu şi mai deservea numai câteva zeci de abonaţi, fiind absolut ineficientă din punct de vedere economic. 

„Miţu Chiţu”, cel mai tare loc de zbenguială
Pe 15 aprilie 2008, Oglinda scria despre deschiderea parcului de distracții „Mițu Chițu”, după ce, tot în incinta acestui parc, fusese inaugurat, în iarna acelui an, singurul patinoar artificial din judeţul Prahova. 


Parcul „Miţu Chiţu - cel mai tare loc de zbenguială” oferă copiilor de toate vârstele posibilitatea petrecerii timpului într-un mod plăcut, recreativ şi instructiv, în aer liber şi departe de agitaţia străzii. Investiţia totală s-a ridicat la peste 100.000 euro şi s-a realizat în urma unui parteneriat cu Consiliul Local. Municipalitatea a pus la dispoziţie terenul - care era, practic, părăsit şi se degrada continuu, iar investitorul a venit cu ideea şi banii necesari.

Şi a fost turul al doilea al alegerilor pentru primar...
Pe 16 iunie 2008, cititorii noștri aflau despre rezultatele turului secund al alegerii primarului pentru următorii patru ani.  


Duminică, 15 iunie, câmpinenii s-au prezentat la turul al doilea de scrutin pentru a-şi desemna primarul pentru următorii patru ani. Combatanți fuseseră Horia Tiseanu, primarul în funcție, și Alin Moldoveanu, candidatul PNDC. Pentru prima dată în istoria postdecembristă a localităţii, câmpinenii au stabilit prin vot că primarul în funcție merită să mai fie încă patru ani în fruntea orașului. Pentru prima data după 1989, câmpinenii nu au mai votat schimbarea. 

Descoperire istorică la Câmpina
Pe 7 iulie 2008, scriam despre marea descoperire arheologică din curtea bisericii din cartierul Slobozia: un mormânt de acum 3.500 de ani, cea mai veche mărturie a existenţei umane în zona Câmpina. În timpul lucrărilor de consolidare şi modernizare a Casei Parohiale, echipa de muncitori a dat peste niște oseminte umane. 


Preotul paroh Petru Moga a fost cel care a sesizat vechimea acestora şi a intuit însemnătatea descoperirii. Imediat, la faţa locului, a sosit o echipă de cercetători de la Muzeul de Istorie şi Arheologie Prahova, care au trecut la conservarea mormântului şi la încercarea de stabilire a vechimii rămăşiţelor umane. Arheologii au stabilit că era vorba despre un mormânt din epoca bronzului, cultura Tei, ceea ce înseamnă aproximativ 1.400 – 1.500 înainte de Hristos. Ulterior, au fost descoperite mai multe morminte preistorice în aceeași locație.

Sărbătoare la Biblioteca Engleză
La 27 octombrie 1998, un grup de oameni de cultură inimoşi puneau la Câmpina bazele unei secţii în limba engleză a Bibliotecii Municipale „Dr. CI Istrati”. Propunerea a venit din partea Fundaţiei Britanice East European Information Share Trust, printre membrii numărându-se şi Anca şi Simona Coman, fiicele profesoarei Constanţa Coman. Așadar, pe 27 octombrie 2008, Biblioteca Engleză împlinea un deceniu de existență neîntreruptă. La acel moment, biblioteca deținea peste 10.000 de volume. 

2008. Wendy Pratt, preşedinta Fundaţiei “East European Trust”,
devenită între timp “English Outreach”, în vizită la Câmpina
Prima „realizare” a noii administraţii: desființarea FCM Câmpina
În numărul din 4 august 2008 al publicației noastre apărea un articol despre prima “realizare” a noii administraţii: desființarea FCM Câmpina. Cei care au îngropat clubul municipal de fotbal au fost primarul Horia Tiseanu şi consilierii din legislativul municipal. După ce a promis în Comitetul Director al FCM Câmpina susţinerea financiară a echipei fanion a localităţii cu suma de 5,5 miliarde lei vechi, primarul Horia Tiseanu, ca iniţiator al proiectului privind rectificarea bugetului, nu a mai propus decât două miliarde de lei pentru sport! În condiţiile în care şi acestea au fost redirecţionate spre alte capitole bugetare, iar toţi consilierii locali au tăcut mâlc, s-a ajuns ca FCM Câmpina (continuatoarea echipei Poiana Câmpina), să rămână fără finanţare! 



Pe 3 august 2008, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele FCM Câmpina, Dan Ştefan Chiţu, omul care a condus în ultimii 18 ani acest club de fotbal şi care a investitit personal peste 9 milioane de euro, a anunţat desfiinţarea unei echipe cu o istorie de peste 86 de ani! Horia Tiseanu declara la acea vreme: „Se caută vinovaţi la Primărie sau la Consiliul Local, dar adevăraţii vinovaţi sunt în curtea FCM. Eu nu am promis nimic la şedinţa Comitetului Director la care am participat... De altfel, la acea şedinţă eu am avut numai statut de invitat, pentru că eu nu mai fac parte din Comitetul Director. Cu acel prilej am acceptat să susţin finanţarea clubului de fotbal, dar la rectificare am constatat că nu se pot acorda decât două miliarde lei vechi pentru această activitate. În cadrul şedinţei Consiliului Local, şi aceste fonduri au fost redistribuite la propunerea consilierului Alin Moldoveanu, şi nici unul dintre consilieri nu a avut obiecţiuni. În plus, nici unul dintre consilieri nu a venit cu un proiect ferm privind finanţarea FCM şi prelungirea contractului cu acest club, poate şi pentru că domnul Chiţu s-a arătat nemulţumit de suma de două miliarde lei vechi, care fusese alocată pentru sport”.

Lichidarea CPGC
Pe 27 octombrie 2008, cititorii nostri puteau citi despre lichidarea CPGC. Consiliul Local Câmpina, după numai patru luni de la constituire, își trecea deja în cont… cea de-a doua lichidare. Pentru că, după ce a îngropat în numai câteva minute echipa de fotbal FCM Câmpina, marţi, 21 octombrie, Consiliul Local a aprobat dizolvarea şi lichidarea Companiei Publice de Gospodărie Comunală. Nu a fost deloc o şedinţă AGA uşoară şi liniştită.


Preşedintele ei, Gheorghe Tudor, a recunoscut că „niciodată n-am condus o şedinţă atât de nepregătită”. S-a ajuns la această situaţie pentru că, pe de o parte, consilierii locali au lăsat la latitudinea Consiliului de Administraţie al CPGC pregătirea acestei şedinţe şi detaliile privind dizolvarea şi lichidarea, în vreme ce, pe de altă parte, membrii Consiliului de Administraţie au arătat că decizia aparţine exclusiv administraţiei publice locale. “Asta s-a dorit de la început, asta s-a realizat!”, spunea cu năduf Adrian Dascălu, directorul general al CPGC.

Grădina de Vară a fost demolată
Pe 22 decembrie 2008, publicația scria despre demolarea Grădinii de Vară de pe Bulevardul Culturii, unul dintre simbolurile Câmpinei de altădată.


Au distrus pista de motocros
Tot pe 22 decembrie 2008 scriam despre desființarea pistei de motocros. Consiliu Local părea că nu se mai oprește din demolarea unor obiective importante ale Câmpinei acelor ani. 


După ce au contribuit decisiv la desfiinţarea echipei de fotbal FCM și au dizolvat CPGC, consilierii municipali au aprobat şi desfiinţarea pistei de motocros. Pentru că, odată cu aprobarea creării drumului de acces spre lăcaşul de cult al Asociaţiei Augustinienele Sf. Rita, asta s-a întâmplat, drumul nou aprobat suprapunându-se cu pista de motocros. 
Adrian BRAD

Scurtă retrospectivă a anului 2008
Ianuarie. Anul începea cu Ziua Câmpinei. Pentru prima oară, la 8 ianuarie, câmpinenii aveau parte de două spectacole - unul organizat de administraţia locală, la Casa de Cultură, în vreme ce în parcarea Complexului Fibec, liderii conservatori locali ofereau un alt spectacol, în aer liber. Apoi, pe 10 ianuarie a urmat o întâlnire, la Primăria Câmpina, pentru finalizarea proiectului privind campusul de la Energetic. Pe 27, Florin Anghel candida la preşedinţia naţională a PC, fiind învins, dar cu... scandal. Un scandal care avea să se soldeze cu plecarea sa din partid.
Februarie. Horaţiu Zăgan îşi anunţa retragerea din cursa internă a PSD pentru desemnarea candidatului la funcţia de primar. După alte câteva zile, Jenica Tabacu, un alt posibil candidat, pleca trântind uşa din sediul PSD, iar Victor Bercăroiu era desemnat candidatul la funcţia de primar. Compania Publică îşi schimba statutul şi conducerea, noul ei şef fiind Adrian Dascălu. Pentru fotoliul de primar apăreau noi candidaţi - Elvis Arghir, din partea PNL, şi Jenica Tabacu, din partea PIN. 
Martie. Direcţia Economică se muta în sediul CPGC. Florin Anghel relansa PNDC, partid la care adera întreaga filială a PC, inclusiv Virgil Guran intrând în rândurile acestei formaţiuni politice.
Aprilie. Alin Moldoveanu era desemnat candidatul PNDC pentru funcţia de primar al Câmpinei. Data de 22 însemna termenul final pentru depunerea candidaturilor, la Câmpina candidând zece persoane pentru fotoliul de primar.
Mai. La „Fântâna cu Cireşi”, 1 Mai avea un puternic caracter electoral, pentru că a doua zi începea oficial campania electorală. Fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, venea la Câmpina pentru a-l susţine pe candidatul PSD la funcţia de primar, Victor Bercăroiu. Doctorul Alexandru Matei, directorul Spitalul Municipal, era demis de ministrul Eugen Nicolăescu. 
Iunie. Prima zi a echivalat cu derularea primului tur al alegerilor locale, la finele căruia Horia Tiseanu şi Alin Moldoveanu continuau lupta pentru obţinerea mandatului de primar. Florin Anghel pierdea bătălia pentru preşedinţia Conbsiliului Judeţean în favoarea lui Mircea Cosma. Se anunţa crearea coaliţiei PD-L - PSD - PIN, pentru susţinerea lui Tiseanu în turul al doilea. Pe 15, la turul al doilea al alegerilor locale, Horia Tiseanu îl învingea pe Alin Moldoveanu. 
Iulie. Se constituia Consiliul Judeţean, cu cea mai slabă reprezentare a Câmpinei din ultimii ani - doar Florin Anghel şi Ovidiu Cord.  În ziua de 14 erau marcate Ziua Transmisioniştilor, iar la Şcoala de Poliţie începea un debriefing pentru poliţiştii români întorşi din misiunile internaţionale. După demisiile lui Şerbănoiu şi Bercăroiu, Florin Constantinescu prelua conducerea interimară a filialei locale a PSD. 
August. Primarul Horia Tiseanu şi Consiliul Local desfiinţau formaţia fanion a Câmpinei, FCM, prin neasigurarea finanţării, după ce promiseseră acest lucru şi dăduseră asigurări ferme. Agenţia pentru Protecţia Mediului Prahova susţinea că nu monitorizează calitatea mediului din Câmpina din „motive tehnice”. 
Septembrie. În zilele de 20 şi 21 septembrie aveau loc Serbările Toamnei, iar la Valea Doftanei, tradiţionalul Festival al Caşcavelei, în prima zi a acestora fiind prezent şi Teodor Stolojan. Primarul Tiseanu închiria un teren lui Cătălin Mihart fără acordul Consiliului Local. Pe data de 24 se deschidea Carrefour Express, în locul în care funcţionase Artima. 
Octombrie. Luna începea cu demisia arhitectului-şef al Primăriei, Cristina Popovici. Pe data de 7 avea loc prima ediţie a Cafenelei liberale „Brătianu”, în prezenţa preşedintelui de onoare al acestui partid, Mircea Ionescu Quintus. Pe 13 se semna protocolul dintre administraţia locală şi reprezentanţii romilor prin care se amâna de la 15 octombrie 2008 la 15 martie 2009 termenul pentru demolarea construcţiilor realizate ilegal pe domeniul public. Premierul Tăriceanu sosea la Câmpina vizitând societatea Confind, iar Florin Anghel demisiona din Consiliul Judeţean, aderând la PD-L, partid din partea căruia decisese să candideze pentru deputăţie.
Noiembrie. La începutul lunii, Dinu Patriciu, unul dintre cei mai bogaţi români, se întâlnea cu oamenii de afaceri câmpineni. În zilele de 6-8 avea loc ediţia a X-a a Galelor APLER.  Maidanezii invadau străzile Câmpinei, iar un tânăr traficant de droguri era arestat pe străzile Câmpinei. Pe 30 se desfăşurau alegerile parlamentare, în urma cărora Florin Anghel devenea deputat, iar Georgică Severin, senator.
Decembrie. În zilele de 2 şi 3, la Casa Tineretului, în cadrul unei campanii publicitare, putea fi admirat un bolid original de Formula 1, cu care concurase Fernando Alonso. Pe data de 10 avea loc recepţia primelor lucrări de reabilitare a bulevardului, iar firma CAM îşi umfla conturile cu aproape 5,5 miliarde, faţă de 3,5 miliarde, cu cât fusese contractată lucrarea.