22 mai 2018

Haideți s-o salvăm pe Bella, cățelușa paralizată de care și-a bătut joc un medic veterinar

La intersecția străzilor Conductelor și Alexandru Ioan Cuza, într-o curte cu o fântână arteziană și frumoase amenajări de arbori ornamentali, locuiește cățelușa Bella, un patruped canin fără pedigri,  dar și fără niciun pic de astâmpăr, care ar putea foarte bine să fie imaginea bateriilor alkaline Duracell (de fapt, a tuturor bateriilor alkaline din întrega lume), atâta energie ascunde trupul ei plăpând de câine cu talie mică. Stăpâna lui Bella (un genitiv forțat, pe care nu-l putem evita), Mihaela Mihăilescu, a înfiat-o acum un an, prin luna iunie, așa că, nu peste mult timp, Bella va împlini un an de viață pe acest pământ, pe care oamenii sunt răi și se suportă din ce în ce mai greu, și nici animalele lor de companie nu se simt prea bine. O dată cu Bella, a mai înfiat o cățelușă, Gipsy, și ea tot metis. Gipsy este, de asemenea, plină de viață, dar parcă nu-i atât de vioaie precum este Bella. Pe amândouă le-a găsit doamna Mihaela, vara trecută,  pe drumul care coboară de la Fântâna cu Cireși. Stătea pe bancheta din spate, în mașina unei prietene. Prima dată a luat-o în mașină pe Bella, însă apoi, văzând-o pe Gipsy că aleargă după automobil, a luat-o și pe ea de pe stradă. 

Un accident urât 

Cele două cățelușe sunt surori, deși nu seamănă absolut deloc. De peste două luni, seamănă și mai puțin. Gipsy, al cărei corp se mărește tot mai mult, are blana din jurul gâtului precum o platoșă de culoare cenușie, ca o coamă leonină, și se dă mereu peste cap, cu toate cele patru picioare în sus, așteptând să fie mângâiată pe burtă. Bella nu se dă peste cap cu cele patru lăbuțe în sus, de fapt, nu se dă nici măcar cu cele două lăbuțe active. Ea doar sare, însă numai cu picioarele din față, să lingă și să clănțăne prietenește mâna stăpânei sau a vreunui cunoscut care acceptă să intre în jocul ei. Și sare numai cu picioarele din față, pentru că cele două din spate sunt paralizate în urma unui accident nefericit. În seara zilei de 16 martie, pe la ora 21.00, pe Bella a călcat-o o mașină. Se furișase pe poarta cea mare, atunci când o dubiță cu marfă ieșea din curte. Până nu de mult timp, copiii din cartier se opreau adesea la gardul curții de aproape 600 de metri pătrați, pe care Bella o străbatea pe toate direcțiile cu o viteza de rachetă. Acum nu mai îndrăznesc să o cheme pe Bella la gard, pentru că nu pot suporta să o vadă arătând ca un animal extraterestru: jumătate câine, jumătate șarpe. Chiar folosindu-se doar de labele din față, Bella reușește totuși să fugă târâș, iar uneori atât de repede, încât și stăpâna ei cu greu se poate ține după ea. Copiii din cartier (cu vârste între 6 și 10 ani) se opresc arareori la gardul curții, o privesc pe Bella transfigurați de emoție, cu obrajii roșii și cu ochii umezi, apoi o tulesc la goană fără să se mai uite înapoi, pentru că nu o mai pot privi pe Bella cum aleargă paralizată pe jumătate, ca o reptilă preistorică necunoscută, cu labele dindărăt lipite de pământ, alunecând rapid ca într-un târâiș de șarpe mitologic venit din negura unor timpuri fantastice și urâte. 


Un medic veterinar fără milă

Urâte ca accidentul nefericit care i s-a întâmplat, și ca medicul veterinar care a operat-o, a doua zi, fără să îi facă radiografie (la Câmpina nu se poate face o astfel de investigație), ba mai mult, operând-o în cu totul alt loc decât cel în care fusese lovită de mașină. Fiindcă Bella a suferit o fractură de coloană în zona toracală (la mijlocul corpului), iar medicul renumit, al cărui nume nu merită a fi rostit, a operat-o în zona dorsală (aproape de coadă). 
Dar mai bine să o lăsăm pe stăpâna lui Bella să ne povestească toată nenorocirea: „Cățelușa mea a fost lovită în seara zilei de 16 martie. Credem noi, în jurul orei 21.00. Cam pe la această oră a apărut la poartă curții, cu labele din spate târându-le încet, semn care ne-a dus cu gândul imediat la un accident de mașină. Nu știm cum s-a produs acesta, dacă mașina respectivă doar a lovit-o pe Bella sau a trecut cu roata peste ea. Cert este că ne-am speriat și ne-am dus cu ea imediat la un medic veterinar cunoscut în oraș.  Nu vreau să îi dau numele, deși ar merita, întrucât vreau să ajung la o înțelegere cu el, în sensul de a-mi recupera banii nemeritați pe care i-am dat doctorului cumsecade pe consultație (normal ar fi fost să mă refuze și să mă trimită la București, fiindcă avem mașină și ne-am fi dus în seara fatidică pentru Bella chiar până în Capitală), împreună cu banii pe operație (în Câmpina nu se fac operații pe coloană, pentru că nici nu există aparatura corespunzătoare, nu mai zic experiența chirurgicală necesară), pe tratamentul de recuperare cu laser (singurul de care dispune cabinetul său), 12 ședințe care nu i-au folosit la nimic lui Bella (poate doar doctorului, căruia i-am umflat buzunarele cu bani), pe tratamentul unei escare foarte adânci, pe care doctorul nu a mai vrut să i-o trateze, spunându-mi să am răbdare, că se va închide singură. Văzând că escara se mărește cât o monedă de 50 de bani, de i se vedea și osul bietei Bella, am dus-o la un alt medic veterinar (nu dau nume), care mi-a cusut-o pe Bella, dar nu tip fermoar, ci în puncte, ca rana să se poată aerisi și să se închidă mai repede, fiindcă, la umezeală, rana s-ar fi adâncit și mai tare. Cusăturile i s-au rupt de trei ori și tot de atâtea ori doctorul respectiv le-a cusut la loc. I-am cumpărat cățelușei un spray cicatrizant și alte medicamente ce mi-au fost recomandate de al doilea medic. Apoi, i-am cumpărat lui Bella o mulțime de pamperși, ca rana să nu stea în mediu acid, pamperși pe care medicul care a operat-o nu mi i-a cerut, cu toate că i-aș fi cumpărat imediat, chiar dacă era de datoria lui să îmi protejeze astfel cățelușa care stătea mereu pe o parte (partea pe care a și făcut escara), iar ulterior să îmi ceară banii pe pamperși. De la doctorul care a operat-o vreau cei aproape 1500 de lei, pe care i-am cheltuit pentru lipsa lui de profesionalism și de omenie. Dacă ar fi fost câinele lui, tot așa l-ar fi operat? Dacă nu îmi dă toți banii, pentru că întreaga culpă medicală este a lui, îl voi da în judecată. Sunt foarte hotărâtă să fac acest gest. Și cred că imaginea pe care o va căpăta în presă și pe rețelele de socializare îl va face să nu mai opereze fără radiografie, doar ca să își facă „mâna” și să capete experiență, sacrificând sănătatea animalelor canine. De paguba financiară provocată, nici nu mai vorbesc”. 


Până la urmă, tot la București se poate

„Exasperată, am fost, într-un târziu, după ce i s-a închis lui Bella escara, la o clincă de recuperare din București, iar medicul de acolo, după ce a consultat-o, m-a trimis la o Cabinetul de radiologie 4Vet, tot din București, pe lângă Cimitirul Ghencea Militar, ca să îi fac o radiografie. Am cheltuit pentru Bella până acum aproape 2200 de lei. Am ajuns la capătul economiilor mele. Nu mai pot cheltui niciun ban în plus, pentru că nu sunt milionară. Nemaivorbind că am un băiat student la București, deci cheltuieli mari cu el, iar mama este foarte bolnavă și ea, și nu pot lua de la gura membrilor de sânge ai familiei mele, ca să o fac bine pe Bella”.

Gândul cel negrual injecției letale

„Am fost recent și la un al treilea medic veterinar din Câmpina, căruia i-am mărturisit că am ajuns la capătul răbdării și al contului cu economii, și că mă bate tot mai mult gândul negru al injecției letale pentru Bella. Doctorul nr. 3 m-a dojenit amical și mi-a spus că e prea frumoasă cățelușa ca să îi provocăm moartea, și că încearcă să îi popularizeze cazul, pentru a-i găsi o doamnă în vârstă și cu bani din Germania (unde are mai multe colaborări cu ong-uri de protecția animalelor), care ar putea să o adopte pe Bella chiar și paralizată, dar, și mai bine, ar putea să o adopte și să o facă bine. La București mi s-a spus că o astfel de operație pe coloană ar costa cam 1000 de euro, iar tratamentul de recuperare (patru luni, două-trei ședințe pe săptămână) încă 1000-1500 de euro. Aproape 115.000 de lei, bani pe care eu nu îi dețin, deci și dacă aș fi de acord, nu aș putea să plătesc operația și tratamentul de recuperare care să o readucă pe Bella la o viață normală. Ea nu suferă (poate doar un pic, dpdv fizic), pentru că o văd voioasă mereu și cu chef de joacă și de alergătură. Dar de la vertebrele locului fracturat se aud troncănituri, ca de os pe os, și mi-e teamă să nu paralizeze complet, la un moment dat. Pe de altă parte, eu nu aș mai putea să mă uit în ochii ei calzi, mai ales  comparând-o cu sora ei, Gipsy, fiindcă o să mă îndurereze mereu gândul că nu am putut să avem grijă de ea așa cum trebuie, și să nu uităm poarta din spate întredeschisă”. 

Un apel către oamenii cu suflet mare

„Fac un apel din inimă către toți oamenii cu dare de mână și cu suflet generos, să doneze cât îi lasă inima, pentru a o ajuta pe Bella să-și vindece paralizia și să redevină un câine normal, cu patru lăbuțe active. Fiindcă, dacă nu trece prea mult timp până la operație, Bella se poate  vindeca. Mulțumesc anticipat celor care vor dona în contul pe care l-am deschis special pentru ea, sau chiar și celor care îi vor trimite numai un gând bun, de însănătoșire. Știu că o mulțime de copii sunt paralizați, pentru că nu au găsit părinții lor bani de operații, de aceea nu mă simt deloc bine când fac acest apel, chiar dacă este pentru salvarea unui animal nevinovat. Până la urmă, mă tot gândesc, și Bella face parte din familia noastră, așadar o pot considera, schimbând ce este de schimbat, ca pe un copil al meu, un copil adoptat. Mulțumesc și publicației dvs pentru popularizarea cazului. Dacă nu fac rost de bani pentru operație, sper să găsesc o persoană, în țară sau în străinătate, care să o adopte. Dar tare mi-e teamă că, dacă trece prea mult timp, nici operația nu o va mai putea salva. Contul dedicat vindecării cățelușei mele este în lei, l-am deschis la Banca Raiffeisen Filiala Câmpina, pe numele Mihăilescu Mariana Mihaela, donatorii sunt rugați să specifice că donează banii pentru Bella, iar codul IBAN este RO77 RZBR 0000 0600 2021 0218”.
Adrian BRAD

Editorial. DESPRE CE SĂ SCRIU?

Nu v-ați plictisit de Dragnea, Dăncilă, Firea, Olguța, Palada, Tudorel, Carmen, Tăriceanu și toți ceilalți? De fapt ei nu produc nimic și viața publică din România este de o zdrobitoare monotonie. Ce să faci alta decît să inventariezi erorile de exprimare ale doamnei Viorica? Plicticos, previzibil, monoton! Acaparată de această clasă auto-învestită cu puteri discreționare, viața noastră este plată, fără relieful care să dea identitate fiecărei zile. Despre ce să scriu deci? Despre faptul că la televiziunea națională este injuriat birjărește unul dintre cei mai mari gânditori din istoria României, doar pentru că nu e de acord ca indivizi cu dosare penale să ne conducă? Să repet a n-a oară că n-ar trebui să mai cheltuim banii pe o prostie patentă ca Eurovisionul, doar ca să se plimbe o liotă de bugetofagi, în frunte cu d-na Doina Gradea? Să analizez poluarea din Ploiești sau marșul mașinilor din Moldova spre București pentru a cere autostradă? Ideea blasfematoare de a monta Coana Chirița în Cimitirul Bellu (cel vandalizat cotidian, adică, mă rog nocturnian!)? Despre satul minune Ciugud, care arată ca un sat elvețian? Despre inflație și haos legislativ? Despre vizita lui Dorneanu la Moscova și haosul deplin din politica noastră externă? Despre balta în care ne bălăcim sub numele de viață politică? 
Deja generația matură regretă anii 90, care aveau ceva mai „natural” în desfășurarea istoriei și, în plus, atunci se putea opta. Că am ales, ca națiune, complet greșit, e altă poveste. Acum disperarea vine din senzația de a nu avea alternative. Pesemne că ele trebuie reconstruite de la zero. Și atunci ce facem cu cei aproape treizeci de ani trecuți? Îi aruncăm în debaraua de obiecte inutile? Asta este, de fapt, crima pe care a comis-o puterea ce a controlat, practic, tot acest interval. Emanații, cum le spunea dl. Iliescu, sînt deja la a doua generație, cei tineri (enumerați în mică parte la început) sînt chiar mai lipsiți de scrupule și mult mai slab pregătiți intelectual. Cum s-o compari pe Dăncilă cu Petre Roman? Pe Dragnea cu Iliescu? În același sens negativ a involuat și societatea, văd cu stupoare intelectuali subțiri deloc jenați de indigența intelectuală evidentă a celei ajunse prin hazard șefa de fațadă a guvernului. Această degradare pînă la dispariție a standardelor sociale este duhoarea stătută și asfixiantă a bălții de care vorbeam. Este reușita finală, mineriada morală care finalmente a stîlcit creierele. Scufundarea în non-istorie, pentru că nimic nu se întîmplă în România de talk-show. 
Este excesiv de neagră această gravură? O singură șansă, nu foarte mare, întrevăd. Contextul internațional. Dacă fluviul european merge în direcția cea bună, vrînd-nevrînd vom fi și noi purtați într-acolo. Uitați-vă la războiul civil pentru controlul justiției: singurul lucru care a împiedicat puterea să preia în întregime controlul justiției a fost intervenția hotărîtă a ambasadelor puterilor europene. Dar conflictul e în plină desfășurare, mizele sînt enorme. Unde greșește Dragnea, este în faptul că-și imaginează că a miza continuu pe slugărnicie și prostie îl poate duce la cîștig. Contraselecția la toate nivelele de decizie a sfîrșit prin a enerva lumea. Acum cîteva luni d-na Olguța striga sus și tare că nimeni nu va pierde la salariu și asta e o născocire a dușmanilor PSD și trădătorilor de țară. Acum, guvernul se împotmolește în hotărîri pentru a acoperi discrepanțele ivite în sănătate. Asta însemnă pentru orice om normal la cap că s-a calculat prost de la început. Astfel de exemple aflăm cu ghiotura și acumularea lor va spori tensiunea socială în mod periculos tocmai în anul alegerilor. La care se adaugă consecințele populismului economic: inflația, creșterea generală a prețurilor la energie, atacurile la pilonul II de pensii, lipsa forței de muncă - care-i afectează grav pe antreprenori –, disfuncționalitățile sistemului de sănătate, regimul de privilegii sfidătoare pe care și-l construiesc politicienii, lipsa de investiții și de viziune în învățămînt etc. Fără opoziție, PSD se va îneca în propriile-i secreții de incompetență. Ideea d-lui Orban de a depune o plîngere penală pentru înaltă trădare este o idee proastă, pentru că lupta politică nu trebuie mutată în tribunale. Am folosit expresia „înaltă trădare” într-un editorial încă din luna ianuarie, am reluat-o prin luna aprilie, privind însă lucrurile din punct de vedere moral. Pentru că oamenii ăștia trădează interesul național cu fiecare decizie pe care o iau. Iar d-na  Dăncilă e suficient să deschidă gura pentru a comite trădarea limbii române. A logicii. Deci a țării. Penal… e altă poveste. D-nul Orban ar trebui să-și întărească partidul, să-l scuture de trista amintire a lungii perioade de coabitare cu PSD-ul, să aducă în față oameni de înalt profesionalism și neobosit dinamism. Așa cum arată acum, nu e nicio deosebire între PNL și PSD. Așa, partidul face o opoziție de operetă. 
Deci, despre ce se poate scrie pe Pluta Meduzei?
Christian CRĂCIUN

Câmpineanul Vlad Pahonţu şi-a lansat cartea „Totul despre nunta noastră”

Zilele trecute, la Librăria Elstar, câmpineanul Vlad Pahonţu, unul dintre cei mai buni fotografi profesioniști de nuntă din Bucureşti - unde s-a stabilit de mai mulţi ani -, şi-a lansat cartea „Totul despre nunta noastră”. La eveniment au participat directorul Casei Tineretului, patroana librăriei, părinții și bunicii lui Vlad, iubita scriitorului și părinții acesteia, plus o mulțime de invitați: rude, prieteni, colaboratori, fotografi și colegi de breaslă. Mulțumindu-le tuturor pentru că îi sunt alături, autorul a povestit audienței cum a ajuns arta fotografică pasiunea vieții sale și cum i-a venit ideea să scrie această carte, inspirat de eșecurile organizatorice ale unor nunți la care fusese angajat ca fotograf.


Demersul lui Vlad Pahonțu este unic în România, lucrarea tratând în premieră acest domeniu al „entertainmentului de însurătoare”, care, prin puterea tradiției sale milenare, pare a nu mai avea secrete pentru organizatori și participanți, drept pentru care nunta este considerată adesea și de mai toată lumea un eveniment istovitor, dar fericit, a cărui organizare este arhicunoscută. Și totuși nu este chiar așa. De fapt, nu este deloc așa. Gândiți-vă numai la câte sfaturi cu finalități diferite vin de la persoanele de sex feminin și de o anumită vârstă (le știți, desigur), de la bătrânele atotștiutoare (să ne ierte corectitudinea politică), rude ale miresei sau ale mirelui, care știu că „numai așa” se fac anumite lucruri. 
„Totul despre nunta noastră” este o carte pentru tinerii decişi să-şi unească destinele şi să marcheze festiv această unire prin combinaţia ceremonial-petrecere cunoscută în toată lumea sub numele de nuntă. De asemenea, este o carte pentru părinții mirilor (socrii mari și mici), ca și pentru nași, deoarece toți contribuie, mai mult sau mai puțin, la buna organizare și desfășurare a nunții. Este o carte pentru frații și surorile mirilor, pentru rudele și prietenii lor, fiindcă și ei sunt interesați ca nunta să iasă bine. Dacă îi punem la socoteală și pe nuntași (care vor să se distreze pe cinste, fără să asiste la sincope organizatorice), precum și dacă ținem cont că aproape toți pământenii (cu excepția copiilor) participă constant la nunți, cartea lui Vlad Pahonțu se poate spune că este scrisă pentru toată lumea, nu doar pentru miri. O carte dedicată tuturor, care tratează totul despre nunta noastră, nunta voastră, nunta lor… Ce mai, nu cred că risc deloc dacă spun că este o carte totală, un volum care se citește foarte ușor, plin de informații extrem de utile, o carte pentru care autorul ei poate fi felicitat cu just temei.   


Conținând un limbaj tehnic, dar scrisă pe înţelesul tuturor, „Totul despre nunta noastră” cuprinde numeroase informaţii despre petrecerea în sine, dar şi despre ceremonialul căsătoriei civile şi religioase. Altfel spus, despre cum să decurgă o nuntă perfectă, începând de la înlăturarea temerilor unor miri că nu arată bine în poze şi de la alegerea furnizorilor de servicii profesioniste (incluzând aici chiar modalități de plată și de purtare a corespondenței), până la locaţia petrecerii, aşezarea la mese a nuntaşilor şi listele cu sarcini și acțiuni absolut necesare a fi făcute cu un an, cu șase luni și cu o lună înainte de nuntă. Despre sistematizarea treburilor din ziua nunții este de prisos să mai pomenim. 


Pentru că nunta este considerată cel mai important moment din viaţa mirilor, Vlad Pahonţu (jurnalist de profesie), are grijă să le împărtăşească acestora, cu o rigoare plină de romantism, din toată experienţa sa de fotograf profesionist participant la multe zeci de nunţi. Astfel, cititorul poate găsi aici toate informaţiile utile care să facă ireproşabile organizarea şi desfăşurarea unei nunţi. Volumul reprezintă prima carte scrisă de tânărul fotograf câmpinean, însă acesta mai are în lucru alte trei proiecte în cu totul alte domenii (beletristică, memorialistică etc.), trei cărţi neterminate, dar neabandonate, la care autorul scrie atunci când are răgazul de timp necesar. „Fotografia de nuntă este foarte importantă pentru viața oricărui cuplu. Din această cauză ea trebuie să fie perfectă, plină de sentimente care să redea atmosfera evenimentului. Pentru că relația miri - fotograf este extrem de importantă pentru mine, prefer să ne cunoaștem personal înainte de orice. Nu vând pachete de fotografie, ci experiența pe care voi o veți trăi alături de mine în ziua nunții”, le mărturisește Vlad Pahonțu, de fiecare data, la prima întâlnire, mirilor care îi solicită serviciile.
A doua zi, în Anglia, pe domeniul Castelului Windsor, avea loc nunta prințului Harry, nepotul reginei Elisabeta a II-a, devenit Duce de Sussex, cu fosta actriţa americană Meghan Markle, devenită, la rândul ei, Ducesă de Sussex. Ceremonia religioasă și recepția privată (cum s-a numit la ei petrecerea de nuntă) s-au desfășurat fără cusur, semn că, nu cu mult timp în urmă, cartea  „Totul despre nunta noastră” a trecut Canalul Mânecii. Glumesc, desigur, dar acum, lăsând gluma la o parte, sunt sigur că până și meticuloșii organizatori de nunți regale și princiare britanice ar fi avut de învățat ceva din volumul lui Vlad Pahonțu.
Adrian BRAD

Dezvăluiri inedite despre jertfele eroilor câmpineni în Războiul de Întregire, prezentate într-o conferinţă ilustrată

Se poate spune că Mădălin Focșa face parte din noul val al cercetătorilor istoriei orașului nostru, ai istoriei ținuturilor câmpinene, în general. Se poate spune, de asemenea, că este un pasionat incurabil al descoperirii de documente istorice și de orice fel, care să clarifice marile evenimente întâmplate pe aceste meleaguri. Cercetătorul a absolvit Facultatea de Geografie (secția Turism) a Universității din București, promoția 2005. Dar cum geografia se schimbă mult mai puțin, infinit mai puțin decât istoria, Mădălin Focșa se apleacă neobosit, cu o acribie mai rar întâlnită, asupra cercetării științifice a tuturor arhivelor și documentelor ce îi cad în mână și care vorbesc despre trecutul comunității locuitorilor dintre Prahova și Doftana.  Totodată, se mai poate spune însă și faptul că geograful-istoric al Câmpinei nu stăpânește la perfecție sistematizarea informațiilor pe care le face publice în luările sale de cuvânt, în cadrul diferitelor evenimente la care participă sau pe care le organizează. 


Din dorința de a transmite cât mai multe informații în unitatea de timp, Mădălin Focșa păcătuiește prin mania detaliilor care diluează atenția publicului. Din cauza acestor detalii prezentate cu asupra de măsură, scade concentrarea auditoriului pe lucrurile importante, care sunt spuse și ele de către cercetătorul angajat ca ghid al Centrului de Informare și Promovare a Turismului Câmpina,  numai că sunt ambalate în prea multe amănunte. Acestea din urmă, să ne înțelegem, chiar dacă nu sunt fleacuri, obosesc atenția auditoriului. Așa s-a întâmplat și la Conferința „Memoria Eroilor în Anul Centenar”, ținută de Focșa joi, 17 mai, în amfiteatrul Școlii Centrale, care a fost o reușită prezentare a Câmpinei din anii Războiul de Întregire Națională și din primii ani ai perioadei interbelice. Evenimentul organizat de Mădălin Focșa a avut sprijinul Primăriei Câmpina, la el participând edilul-șef al orașului, însoțit de consilierii săi personali. Au mai fost prezenți profesori și elevi de la Grigorescu, dar și câmpineni de toate vârstele interesați de istoria Câmpinei.
Cuvântul de deschidere l-a avut profesoara  Florentina Dumitrașcu, directorul Școlii Centrale. După ea a rostit o alocuțiune primarul, care a lăudat  munca de cercetător a inițiatorului conferinței. Apoi, Mădălin Focșa și-a început conferința cu informații prețioase despre  Câmpina din primii ani ai Marelui Război. Prezentarea unor fotografii aeriene făcute de piloți germani a făcut posibilă o vedere panoramică a orașului de atunci, cu străzile sale simple și numeroasele sonde care înțesau platoul sudic. 
„Am vrut să văd rolul Câmpinei în luptele purtate în Războiul de Întregire Națională din 1916-1919, care nu este același lucru cu Primul Război Mondial, care a durat între 1914 și 1918. Războiul de Întregire a fost prilejuit doar de Primul Război Mondial. După terminarea Marelui Război, noi ne-am continuat războiul pentru desăvârșirea idealului national, luptând pentru cumințirea bolșevicilor maghiari și ocupând Budapesta.  De asemenea, am vrut să văd rolul eroilor câmpineni, cine au fost aceștia, și trebuie să recunosc că nici acum nu este cunoscută lista completă a câmpinenilor care au căzut pe toate fronturile din timpul Marelui Război. În perioada interbelică existau aceste liste, deoarece în acei ani exista un adevărat cult al eroilor căzuți în Războiul de Întregire Națională, cult întreținut fruntașii epocii și respectat cu sfințenie de populația României Mari. Și nu este de mirare, dacă ținem cont că foarte mulți români și-au apărat patria cu prețul vieții (aproape 10% din populația Vechiului Regat a pierit în război), iar dacă punem la socoteală și răniții și cei mutilați ireversibil, aproape fiecare familie de români a avut de suferit din cauza acestei prime conflagrații mondiale. În holul cel mare al primăriei Câmpina din anii 1920 exista cu siguranță un tablou cu eroii câmpineni căzuți pe fronturile Războiului de Întregire”, a susținut Mădălin Focșa în fața auditoriului. 

Locul propus de Gh. Tudor în 1933 pentru Monumentul Eroilor (în medalion). 
Vis-avis se află azi un loc disponibil, perfect pentru relocarea acestuia
O bună parte din timpul conferinței, care a durat aproape două ore (deși ar fi putut să țină mult mai puțin), a fost dedicat prezentării istoriei Monumentului Eroului Necunoscut, căruia i se mai spune azi Statuia Soldatului. Aici, conferențiarul a dezvăluit lucruri ştiute şi mai puțin știute, anume că monumentul a fost realizat în 1925 de sculptorul Gheorghe Tudor,  originar din Breaza, care a trăit între anii 1882 și 1944, la solicitarea unui comitet de inițiativă din Primăria Câmpina. Tudor era unul dintre cei mai mari sculptori ai României și, printre operele sale, se află și frontonul dinspre Fântănă a Universității din București. Monumentul Eroului Necunoscut era inițial mai amplu, în spatele soldatului aflându-se o sculptură simbolică și stilizată a unui călăreț, o sculptură realizată în cel mai modern stil al epocii, care a costat 250.000 lei, o sumă importantă, chiar dacă, la vremea aceea, Câmpina avea un buget anual de 20 milioane lei.  Timp de patru ani, monumentul a stat în centrul orașului acoperit cu o pânză albă, din cauza controverselor din jurul său. Abia după patru ani,  lucrarea lui Tudor a fost dezvelită, iar câmpinenii au putut vedea pe ce au dat edilii lor un sfert de milion de lei, într-o perioadă când leul, deși afectat de economia de după război, era o monedă puternică. 
Adrian BRAD

S-a mai făcut un pas pentru înfiinţarea Clubului Tineretului din Câmpina

Membrii Comisiei de Cultură, Sănătate, Sport și Tineret din cadrul Consiliului Local Câmpina, în urma unor discuții purtate cu conducerile liceelor câmpinene, au decis să înființeze un club al liceenilor din municipiul nostru, denumit Clubul Tineretului. Acesta va funcționa în spațiul care a aparținut cândva Cantinei fostului Complex de cămine Petrol, o sală generoasă, cu o suprafață de aproximativ 400 de metri pătrați, unde ar putea foarte bine să se organizeze spectacole de discotecă.  Se știe că, la vârsta adolescenței timpurii, cea mai mare distracție rămâne, orice s-ar spune, discoteca, neegalată încă în atractivitate nici măcar de cele mai populare și mai generatoare de adrenalină jocuri pe calculator. Este interesant că, în imediata apropiere a spațiilor Clubului Tineretului, funcționează, de vreo doi ani, Clubul Seniorilor, saltul dintre generații făcându-se printr-o simplă ușă. Fără teleportare, fără tunelul timpului... O ușă, domnule, o singură ușă prin care, dacă ai trecut, ajungi de la „old-boys” la „tineret-speranțe”.


În ultima zi de școală a săptămânii precedente, trei consilieri din comisia de specialitate a legislativului municipal (Florin Frățilă – președinte, Gabriel Dima – secretar și Adrian Dochia – membru) au purtat discuții cu elevi de la cele cinci licee câmpinene: Colegiul Național „Nicolae Grigorescu”, Liceul Tehnologic Energetic, Colegiul Tehnic Forestier, Colegiul Tehnic „Constantin Istrati” și Liceul Tehnologic Mecanic. Liceenii au venit însoțiți de cadre didactice, ba din partea a două licee au venit chiar reprezentanții legali: directorul Stan Sârbu (de la Liceul Energetic) și directorul Vasile Androne (de la Liceul Mecanic). Întâlnirea a fost găzduită de Fundația Zamolxes din Câmpina (președintele acesteia, Florin Pedrescu, participând și el la discuții), care are sediul tot în Complexul Petrol. 


Consilierul Florin Frățilă a subliniat că demersul comisiei pe care o conduce se va limita doar la oferirea unui spațiu de găzduire a clubului și un set de norme care să asigurea securitatea și igiena spațiului în care va funcționa Clubul Tineretului, numărul și natura activităților distractive și educative (ultimele, în sens cultural, nu în sens de activitați asemănătoare celor școlare), urmând a fi propuse de către elevii liceelor din municipiu. Elevii prezenți la întâlnire au venit cu diferite propuneri: realizarea de către tineri a unor spectacole de teatru de amatori, discotecă, sală de jocuri pe calculator, discuții amicale la un pahar de cafea sau de băuturi răcoritoare (nu s-a stabilit deocamdată care va fi sursa acestor băuturi: aparatele automate sau chiar un posibil minibar), vizionarea unor filme (artistice sau documentare) ș.a. Discuțiile au constituit doar un punct de pornire a proiectului, urmând ca o nouă întâlnire, mai edificatoare și mai concludentă, să aibă loc peste două săptămâni.
Adrian BRAD 

Patriotismul sau ce a mai rămas din el

Sunt ani mulți de când prăznuirii Înălțării Domnului Iisus Hristos la cer i s-a alăturat cinstirea deosebită a eroilor neamului românesc. Un act de recunoștință necesar pentru dezvoltarea conștiinței de Neam. Autoritățile laice organizează cu acest prilej  activități multiple ce au ca scop trăirea la propriu a patriotismului. Un cuvânt îngreunat și înnegrit de trista perioadă comunistă ce a confiscat valoarea vecină cu sacralitatea a acestui cuvânt, ca și a altora. Patriotismul, sau ce a mai rămas din el, se etalează totuși într-o serie de manifestări: evocări, depuneri de coroane, solemnități, ceremoniale religioase etc. Fără să îmi doresc a fi un critic aspru, nu pot să nu evidențiez o alunecare destul de periculoasă a manifestărilor legate de cinstirea ceremonială a eroilor, însoțită de fiecare dată de depunerea coroanelor de flori la morminte sau monumente ce sunt înălțate pentru cultivarea sentimentului de recunoștință față de cei ce s-au jertfit pentru Țară în momentele dureroase ale istoriei patriei străbune. Desigur, în mare parte, oficialitățile cunosc și practică, fie și formal, protocolul cuvenit în astfel de ocazii: ținuta impecabilă, sobrietate, punctualitate etc. Ce facem însă când vine rândul ,,celor mai tineri dintre fiii patriei” să se alăture și ei acestor manifestări? De regulă, pentru organizarea lor se implică dascăli cu simț civic dezvoltat care încearcă să le trezească acestora sentimente solemne, pe măsura momentului celebrat. Însă, e foarte trist să observi cum ceremonii de mare însemnătate sunt declasate prin maniera abordării, de la îmbrăcăminte până la atitudinea pe tot parcursul ceremoniei. 

Foto: Muşoiu Ştefan
Îmbrăcămintea purtată cu prilejul unor astfel de momente evidențiază o bună parte a simțului patriotic. Nu fac apologia uniformei sterpe, impuse, care anulează personalitatea, ci subliniez importanța și sacralitatea comemorării eroilor ce trebuie să fie însoțite de abordări vestimentare pe măsură. Cum e posibil să depui o coroană de flori purtând haine care accentuează nepotrivit trupul și creează, în același timp, o imagine tristă a unui amalgam coloristic? Când va învăța, și mai ales de la cine, tânăra generație, că aceste acte de patriotism cer un cod vestimentar pe măsură? E bine totuși că se face ceva... că la aceste momente sunt prezenți elevi. Da! Patriotismul nu stă în haine! Haina nu îl face pe om! Evident! Dar oare aceștia nu au dreptul de a fi introduși în această lume a patriotismului, cu tot ceea ce presupune el? De la gândul sincer până la exprimarea acestuia în codul vestimentar! De ce nu s-ar milita înspre abordarea unui cod de bun-simț care să presupună participarea în cunoștință de cauză la acest soi de manifestări? Lejeritatea cu care unii tineri participă la un astfel de eveniment denotă nivelul educației civice, care se pare că se face fără rost. În altă ordine de idei, cum se poate ca de la un eveniment solemn, în care bunul-simț se cere în primul rând trezit, să pleci imediat după ce ai lăsat coroana? Pentru ce atâta concentrare de forțe? Autorități, cler, reprezentanți ai cadrelor militare etc, toți rămân ‚‚seduși și abandonați’’ în fața unui teatru în care o piesă de valoare este „interpretată” desuet. Cu toate că ceea ce se desfășoară nu este deloc un teatru, ci actualizarea unei pagini de istorie. Unde vom ajunge în modul acesta? Când ne vom recunoaște aceste știrbituri? Unde mai este adevăratul patriotism? Întrebări grele, usturătoare, ce ne pot pune realist necesitatea unei abordări sistematice, și mai ales SINCERE, în fața tinerei generații, a acestui mod practic prin care săvârșim un gest pios de recunoștință, în memoria eroilor neamului și a faptelor celor care ne-au lăsat cu prețul vieții lor această țară!
Preot Grigore Meșteroaie

Oameni mari, almanah mic

Există o categorie de oameni fericiţi şi binecuvântaţi care, deja la o vârstă nu prea înaintată, pot recunoaşte că au avut un parcurs bogat, că şi-au împlinit, chiar şi la jumătatea drumului, o bună parte din destin. Care va fi acesta până la final nu avem cum să ştim, dar aceşti oameni conştientizează, undeva, în adâncul lor, că şi dacă sfârşitul i-ar lovi brusc şi necruţător (şi mereu nedrept), în secunda imediat următoare, ei tot au avut o viaţă împlinită. Din această categorie ni se pare a fi şi Teodor Baconschi, iar ultima sa carte o dovedeşte din plin [1]. Cine a avut norocul să-i întâlnească pe Papa Ioan Paul al II-lea, Benyamin Netanyahu, Hillary Clinton, Nicolas Sarkozy, Shimon Peres sau, din registrul intern, personalităţi politice care ne-au marcat destinul politic precum Emil Constantinescu şi Traian Băsescu sau destinul cultural şi moral precum Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, Petre Ţutea, Dan Grigore sau Alexandru Paleologu?


Experienţele de viaţă ale lui Teodor Baconschi însoţesc fidel evoluţia României din ultimele trei-patru decenii. Urmărit de organele de securitate înainte de 1989 pentru că îşi manifestase oficial dorinţa de a pleca din raiul comunist, suprins de Revoluţia noastră tulbure din 1989 la o vârstă potrivită, nici prea tânăr dar nici format/ compromis în şi de regimul comunist, având un punct de plecare cultural-familial solid, Teodor Baconschi s-a împlinit spiritual şi profesional după 1989, indiferent ce se va mai întâmpla în continuare. Trăind mai mulţi ani la Paris, obţinând un doctorat autentic cu un subiect greu, revenit în ţară, bursier al New Europe College a ajuns în diplomaţie, fiind ambasadorul României la Sfântul Scaun (dar reprezentând interesele României şi în mica Republică San Marino), Lisabona şi Paris (unde a şi fost suprins de evenimentele din 2009 când Traian Băsescu a fost reales şi cu voturile hulitei dispore - de aici o întreagă conspiraţie fantezistă-antenistă, demontată de fostul ambasador inclusiv în justiţie), fiind promovat apoi (lucru la care poate aspira în mod firesc un ambasador la Paris, Londra sau Washigton) în poziţia de ministru de externe. După acest crescendo a urmat declinul prin intrarea în adevărata viaţă politică internă şi pierderea a două rânduri de alegeri, fapt care este acceptat cu destulă senitate de eseistul Baconschi, ceea ce nu prea se întâmplă cu oamenii politici din România. Probabil cu totul altfel ar fi stat lucrurile dacă domnia sa ar fi sărit dintr-o barcă în alta, aşa cum au procedat mulţi alţii.
Să recunoaştem că exerciţiul admiraţiei este unul foarte dificil, pentru că presupune nu numai detaşarea de umorile personale, păstrarea unor urme de luciditate, cât şi izolarea temporală a unei personalităţi, pe care în momentul întâlnirii, ai stimat-o/ iubit-o, dar care mai apoi, la fel de  bine poate (te-)a dezamăgit. Teodor Baconschi nu se rezumă la a creiona facil doar portretele unor personalităţi întâlnite, admirate dar moarte, care nu mai pot să se apere şi pe care nici nu mai rişti să le întâlneşti. Aparent nu este uşor să fii om mare. „Înţelegem că un mare om poartă în cârcă o cruce pe măsură. Admiraţia nefiltrată a generat mereu idolatrie (....) Se poartă biografismul demistificator. Marii oameni n-au fost chiar grandioşi”. Paradoxul prezentului constă şi în faptul că „oricât de egalitaristă ar fi mentalitatea contemporană - trăim simultan sub presiunea unei ideologii a succesului. Să fie egalitate, desigur, numai că o viaţă adevărată şi reuşită pare să fie tot cea care te scoate din mulţime, oferindu-ţi, prin celebritate, un surogat de eternitate”.
Materia cărţii poate fi ordonată nu numai folosind criteriul personalităţi externe versus personalităţi interne, ci şi pe cel ocupaţional (1) oamenii bisericilor (din cele două mari tabere ale Creştinismului: Papa Ioan Paul al II-lea, Paul Cardinal Poupard, ultimii doi patriarhi români dar şi Bartolomeu Valeriu Anania), (2) politicienii de talie internaţională (Hillary Clinton, Sarkozy, Alain Juppé, Barroso, Shimon Peres etc.), unii ocupând un rol central şi acum (Lavrov, Netanyahu), (3) cărturarii atât străini, mai degrabă din spaţiul francofon (se distinge Jacques Le Goff), cât şi autohtoni (Petre Ţuţea, Horia Bernea, Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu etc.). Chiar şi doi medici români şi-au binemeritat locul în această panou de onoare. În tot acest clasor de personalităţi s-a strecurat şi un star de la Hollywood (cine ar fi crezut?): Nicolas Cage, care însă nu l-a impresionat peste măsură pe analiticul autor, ce a gasit şi o explicaţie interesantă pentru problemele pe care le dezvoltă starurile americane: „zeii de la Holywood sunt complet vidaţi de substanţă existenţială, vampirizaţi de imaginea pe care trebuie să o susţină, constrânşi ascetic la sacrificii epuizante: de aici şi frecventele depresii, refugiul în halucinogene şi alcool sau, mai trist, sinuciderile”. 
La final, last but not least, regrupăm cele trei scurte portete ale foştilor şefi de stat români (Regele Mihai I şi preşedinţii Constantinescu şi Băsescu, care l-au promovat şi susţinut pe Teodor Baconschi, faţă de toţi cei trei autorul păstrează totuşi un ton moderat, nevirulent, chiar dacă, suntem siguri, ar fi avut mult mai multe de reproşat). Interesantă este şi raportarea eseistului la fostul preşedinte Băsescu, având în vedere linşajul mediatic la care a fost supus în calitate de intelectual băsist (ciudat, dar Iohannis pare a nu avea deloc o astfel de categorie de intelectuali). Şi nu putem fi decât de acord cu Baconschi, chiar din exterior: „Traian Băsescu nu şi-a dat partidul pe mâna intelectualilor reformişti, a jucat la mai multe capete, stricând adesea noaptea ce reuşise să construiască ziua. A fost un genial tactician, dublat nefericit de un strateg nul şi egocentric: nu a văzut decât pe termen scurt, ratând construirea unei posterităţi politice solide”. Am paria că acest portret va fi reprodus şi peste o jumătate de secol în biografiile sau doctoratele care se vor dedica „regimului” şi omului Traian Băsescu. 
De-a lungul întregului volum răzbate şi amărăciunea autorului, nu neapărat de a fi exclus din serviciul diplomatic (pe nedrept, am adăuga noi, mai ales în contextul potopului de aberaţii lingvistice cu care ne cadoriseşte actualul prim-ministru), unde poate că ar fi reprezentat în continuare România cu erudiţie şi demnitate (în fapt ne-ar fi reprezentat pe noi, pe fiecare din noi), ci datorită amplului fenomen de contraselecţie, una din caracteristicile societăţii noastre după 1945. Care contraselecţie i-a determinat mereu pe mulţi români să-şi ia lumea-n cap. Unii dintre ei au reuşit chiar în culturile de adopţie. „Cei plecaţi îi inhibă şi chiar îi irită pe cei rămaşi acasă, în atmosfera noastră provincială, sfâşiată de invidii meschine, în bătălia tuturor actorilor culturali pentru generozitatea (fără alternativă) a statului român. E clar că toţi marii români exilaţi şi-au impus măsura prin muncă, talent şi strălucire intelectuală, nu prin pile politice, coterii şi culoare libere, tăiate belfereşte, în deşertul cultural lăsat de comunism şi tranziţia noastră spre nu se ştie ce. Dramoleta noastră caragialească e o declinare în cheie prăfuit-balcanică a blestemului lăsat de Iisus Hristos pe capul fariseilor biblici: căci nici nu intrăm (în concertul culturii universale), nici nu-i lăsam pe alţii să intre, dacă nu plătesc preţul amarnic al exilului” .
Citindu-i cartea, ajungi să te întrebi cam care sunt personalităţile remarcabile pe care ai avut şi tu şansa de a le cunoaşte, mai profund sau chiar superficial, căci acest contact cu altul (un altul de valoare, de la care ai mereu ceva de învăţat) poate fi deosebit de important în viaţa noastră. Care poate fi modelată de aceste întâlniri la fel de bine precum de lectura unor cărţi esenţiale .„Dacă reflectăm onest, nici măcar cărările tăiate spre cultura personală nu s-ar fi întruchipat fără mijlocirea celor care ne-au fost - oricât de trecător - prieteni, dascăli, maeştri, modele”. Avand în vedere cărţile scrise de când a părăsit viaţa politică sau diplomatică, Teodor Baconschi îşi continuă munca în folosul comunităţii (din ce în ce mai restrânse) noastre culturale, ceea ce nu poate decât să ne bucure. 
Codruţ CONSTANTINESCU

1. Mic almanah al marilor oameni (pe care i-am cunoscut), Editura Polirom, Iaşi, 2018.

Servicii de calitate la noul cabinet de chirurgie generală de la SanConfind

(P) Chirurgia generală este specialitatea care se ocupă, în general, cu diagnosticul și tratamentul afecțiunilor chirurgicale ale abdomenului.  Din chirurgia generală s-au desprins neurochirurgia, chirurgia plastică, chirurgia pediatrică, chirurgia toracică, chirurgia cardiacă, chirurgia vasculară, transplantologia, ortopedia, chirurgia maxilo-facială, chirurgia oncologică, otorinolaringologia, urologia etc, care au devenit, cu timpul, discipline separate. La noul cabinet de chirurgie generală de la Policlinica SanConfind, pacienții vor beneficia de servicii de calitate, asigurate de un doctor cu multă experienţă, medicul primar Paul Gașpar. Membru al Societății Române de Chirurgie, al Asociaţiei Române de Chirurgie Endoscopică, al Asociaţiei Europene de Chirurgie Endoscopică, al Societății Europene de Hernie, al Societăţii Europene de Coloproctologie, dar şi membru al World Association of Laparoscopic Surgeons, domnul doctor Gașpar are, la activ, peste 10.000 de operații chirurgicale efectuate. 
Pentru programări la Cabinetul chirurgie generală SanConfind, puteți suna la numărul unic: 0244.990. Pentru cine este interesat de astfel de programări, interviul de mai jos, pe care ni l-a acordat recent dr. Paul Gaşpar, poate fi de folos.


- Domnule doctor Paul Gașpar, bine ați venit în echipa medicală SanConfind. Aș începe interviul, așa cum am procedat cu toți medicii intervievați până acum, cu rugămintea de a ne spune care sunt principalele repere din cariera dvs. profesională.
- M-am născut în anul 1964 în comuna Dumbrăveni, județul Suceava. Am urmat cursurile Facultății de Medicină ”Carol Davila” din București, pe care am absolvit-o în anul 1989. Am efectuat rezidențiatul de chirurgie la Clinica de chirurgie a Spitalului Sf. Ioan - București, în perioada 1993-1996. Sunt medic primar chirurg din anul 2001 și mi-am desfășurat activitatea, din 1996 și până în prezent, la Spitalul Județean de Urgență Călărași, în cadrul Secției de chirurgie generală. Am competență în chirurgie laparoscopică nivel I și II, supraspecializare în chirurgie oncologică, precum şi competență în ecografie abdominală.
- Când aţi simţit prima chemare a medicinei şi de ce ați ales această disciplină medicală?
- Am ales chirurgia generală, întrucât mi-a plăcut mult latura practică a acestei specialităţi, rezultatele sale concrete, vizibile, care se obţin în urma actului chirurgical. Prima chemare spre medicină am simţit-o în şcoala generală, atunci când am obţinut rezultate bune la biologie şi am fost îndrumat de profesoara mea de biologie spre această profesie deosebită; epuizantă, dar aducătoare de mari satisfacţii.
- Ce impresii v-au lăsat dotările Centrului Medical SanConfind? Dar personalul medical întâlnit aici? Se poate spune că cel mai mare spital privat prahovean este capabil să ofere servicii medicale la standarde europene?
- Dotările din Centrul Medical Sanconfind  mi-au făcut o impresie excelentă, iar personalul medical, de asemenea. Sunt sigur că acest spital este capabil să ofere servicii excelente, la cel mai înalt nivel.
- Coordonaţi cabinetul de chirurgie generală din cadrul Policlinicii SanConfind (Ambulatoriul de specialitate al spitalului). Ce intervenții chirurgicale se pot efectua, în prezent, la acest cabinet nou-înființat?
- La cabinetul nostru efectuăm, pentru început,  consultaţii şi mici intervenţii de chirurgie, urmînd ca, foarte curând, să efectuăm intervenţii de amploare medie şi mare, atât prin chirurgie deschisă, cât şi prin chirurgie laparoscopică.
- Care credeți că a fost cea mai grea operație pe care ați realizat-o până în prezent? 
- Nu aş spune că am avut operaţii grele sau operaţii uşoare. Toate operaţiile au un anume grad de risc, care nu poate fi subevaluat. Totuşi, cele mai grele intervenţii au fost cele în regim de urgenţă la bolnavii cu hemoragii interne grave, la care, într-adevăr, consumul nervos al chirurgului este foarte mare, întrucât viaţa bolnavului depinde de rapiditatea intervenţiei şi de priceperea chirurgului. Intervenţiile cu cel mai mare grad de dificultate consider că sunt cele din  sfera chirurgiei oncologice.
- Există diferenţe între laparoscop şi endoscop, respectiv, între laparoscopie şi endoscopie?
- Da. Laparoscopul este un tub rigid, iar endoscopul este un tub flexibil, amândouă fiind străbătute de fibre optice. Laparoscopia se face prin introducerea telescopului în cavitatea abdominală printr-o mică incizie, iar endoscopia se face prin introducerea endoscopului prin orificiile naturale,  pentru vizualizarea organelor cavitare. Ambele proceduri au atât scop diagnostic, cât şi terapeutic.
- Chirurgia invazivă (chirurgia clasică, prin tăieturi la nivelul corpului) este tot mai puțin folosită. Viitorul este, fără îndoială, al chirurgiei laparoscopice, minim-invazive (intervenții cu tăieturi mici). Chirurgia laparoscopică are și ea riscuri?
- Pot să spun că prezentul este al chirurgiei laparoscopice, iar viitorul este al chirurgiei robotice. Totuşi, este fundamental a stăpâni chirurgia clasică, pentru că oricând o operaţie laparoscopică se poate transforma într-o operaţie clasică. Da, în chirurgia laparoscopică există riscuri, ca şi în chirurgia clasică. Riscurile pot fi mai mari pentru persoanele obeze, fumătoare sau cu probleme de sănătate asociate (boli de inimă, diabet, boli care scad imunitatea). Laparoscopia necesită, de asemenea, anestezie generală, care prezintă şi ea anumite riscuri. Leziunile vaselor de sânge sau ale organelor interne ce pot provoca sângerări reprezintă complicaţii rare, dar posibile ale chirurgiei laparoscopice.
- Există cazuri în care operația laparoscopică trebuie neapărat convertită, la un moment dat, într-o operație clasică?
- Uneori, operaţia nu poate fi finalizată cu succes prin laparoscopie. În acel moment, medicul chirurg poate converti intervenţia laparoscopică în cea clasică, pentru a finaliza operaţia. Uneori, chiar şi medicii cei mai experimentaţi descoperă în timpul operaţiei că nu o pot finaliza laparoscopic, aşa cum fusese planificat. Există mai multe motive pentru care medicul ar putea trece in extremis la o operaţie deschisă. Boala pacientului se poate dovedi a fi diferită sau mai extinsă decât s-a crezut iniţial. Pacienţii cu intervenţii chirurgicale anterioare în aceeaşi zonă pot dezvolta ţesut cicatriceal, care face dificilă intervenţia laparoscopică. Pentru cazurile bine selecţionate chirurgia laparoscopică are avantaje nete (cosmetice, durere postoperatorie redusă, spitalizare mai scurtă, recuperare şi reintegrare socio-profesională rapidă). Există deja operaţii considerate gold standard prin abordare  laparoscopică (de exemplu, colecistectomia laparoscopică, cura laparoscopică a herniei hiatale ş.a.). În intervenţiile laparoscopice, într-adevar, chirurgul nu se poate baza pe simţul său tactil,  dar aceasta se compensează prin multiple alte beneficii pentru pacient. Chirurgia clasică are, bineînţeles, rolul ei bine stabilit şi nu va dispărea niciodată, cu tot progresul actual al tehnologiei. Să nu uităm că, până la urmă, pacientul decide în cunoştinţă de cauză pentru ce fel de abordare chirurgicală optează: clasică sau laparoscopică.

ANUNȚ DE PRESĂ


CÂMPINA, 22.05.2018
privind începerea derulării proiectului cu titlul
„Dezvoltarea capacităţii de producţie a 
SC TEKNICA LEGNO SRL in domeniul producţiei de mobilă”

Numar referinta: Cod SMIS 109500 numarul contractului 1378/05.03.2018.
Data publicarii comunicatului: Mai 2018
Programul din care este finanţat proiectul: Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 2 Imbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii, Prioritatea de investitii 2.1 – Promovarea spiritului antreprenorial, in special prin facilitarea exploatarii economice a ideilor noi si prin incurajarea crearii de noi intreprinderi, inclusiv prin incubatare de afaceri. 
Autoritatea de Management: Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice 
Organismul Intermediar: Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia
Alte informatii: Teknica Legno anunta demararea proiectului incepand cu data de 05/03/2018. Valoarea totala a contractului este de 1.144.722,88 lei (TVA inclus), iar valoarea finanţării nerambursabile este de 768.952 lei (653.609,20  lei finantare din FEDR si 115.342,80 lei finantare de la bugetul national).
Durata de implementare a proiectului: 10 luni (05.03.2018– 31.12.2018).
Locatia de implementare al proiectului: Municipiul Câmpina, Calea DOFTANEI, Nr. 15, CU ACCES DIN STRADA B.P. HAŞDEU,FN, Judet Prahova.
Obiectivul proiectului constă în cresterea extinderea activitatii de productie mobilier a SC TEKNICA LEGNO SRL prin achiziţia de utilaje specifice.

Numele şi detaliile de contact ale persoanei care poate oferi mai multe informaţii despre proiect: reprezentat legal al firmei dna. Petrescu Raluca, telefon 0752288882, e-mail teknicalegno2013@gmail.com

TEKNICA LEGNO SRL