30 mai 2018

Spectacol de Ziua Copilului pe platoul Muscel

Administraţia publică locală, prin Casa Tineretului, va organiza vineri, 1 Iunie, pe platoul Muscel, un spectacol dedicat tuturor copiilor, cu ocazia zilei lor. Începând cu ora 10:00, copiii talentaţi din Câmpina vor susţine mai multe momente artistice, după care atmosfera de poveste va fi întreţinută de personaje celebre din filmele de animaţie, precum şi de invitata specială, cântăreaţa Nicole Cherry. 

Serviciul de Paşapoarte închide temporar punctul de lucru de la Câmpina

Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Prahova a luat decizia ca în perioada 1 iunie - 30 septembrie 2018 să închidă punctul de lucru de la Câmpina din lipsă de personal. Aşadar, cei care au nevoie de obţinerea sau preschimbarea documentului de călătorie vor fi nevoiţi să meargă la Ploieşti.
Programul SPCEEPS Prahova este următorul: de luni - vineri: 08:30 - 16:30. 
Vă reamintim că pe site-ul epasapoarte.ro, pagina oficială a Direcţiei Generale Paşapoarte, cetăţenii au posibilitatea de a se programa online pentru depunerea cererii de eliberare a paşaportului. 

Se lucrează cu "frenezie" la modernizarea parcului de la Soldat

După lungi aşteptări şi multe proiecte întoarse din drum (a se înţelege studii şi documentaţii tehnice greşite în repetate rânduri), lucrarea de modernizare a parcului de la Soldat a prins avânt, adică în fiecare zi, minim unul şi maxim cinci muncitori lucrează de zor la defrişări, decopertări şi, cel mai important, la sfărâmarea celebrei fundaţii de beton în formă de X, a cărei construcţie a fost finanţată cu mulţi ani în urmă de un ONG patronat de Antonie Iorgovan. Celebră pentru că fundaţia ar fi trebui să reprezinte, în viziunea "artiştilor" politici de la vremea respectivă, piatra de temelie a unui grup statuar grandios format din mai multe coloane în vârful cărora ar fi urmat să troneze un ou, Oul Primordial. 


Simbolistic vorbind, nimeni nu a înţeles care ar fi fost legătura dintre istoria oraşului nostru şi o astfel de creaţie artistică, dar atunci, ca şi acum, importate erau directivele pe linie administrativă venite de la mai marii zilei. 
Revenind în prezent la operaţiunea de sfărâmare a fundaţiei din beton, trebuie spus că ea reprezintă un adevărat calvar pentru locuitorii din zonă, având în vedere că de mai bine de o săptămână, din zori şi până-n seară, are loc un adevărat concert al pikamerelor, poluarea fonică depăşind suportabilul. Sigur că, în cazul de faţă, nu se poate construi fără a se dărâma fosta structură şi asta înţelege toată lumea, dar ceea ce este de neînţeles şi face obiectul nemulţumirii generale este prelungirea nejustificată a lucrărilor de demolare.


"De mai bine de zece zile trăim într-un infern de dimineaţa până seara. Zgomotul asurzitor de pikamere şi praful sunt greu de suportat. Toată lumea este nemulţumită. Înţelegem că trebuie neapărat dărâmat postamentul acela, dar lucrările durează de prea mult timp. O firmă serioasă şi-ar fi concentrat efortul şi ar fi demolat structura de beton în două-trei zile şi nu în două săptămâni. Zici că dărâmă un bunker antiatomic, nicidecum o fundaţie prăpădită" - ne-a declarat un locuitor din zonă.