24 iulie 2018

În perioada 3-5 august 2018, câmpinenii sunt așteptaţi la Festivalul de Jazz-Rock

Liviu Briciu, organizatorul și sufletul  Festivalului de jazz-rock de la Câmpina nu mai are nevoie de nicio prezentare, drept pentru care nici nu îl mai prezentăm cititorilor noștri. Vă informăm doar că este bine și că festivalul (ajuns la 8-a ediție, care va fi dedicată Anului Centenar) va fi și el organizat bine. Și tot bine ar fi dacă ați citi interviul de mai jos, acordat de Liviu Briciu publicației Oglinda.


- E un clișeu, știu, dar n-am cum să-l evit. Cum v-a venit ideea organizării Festivalului Jazz-Rock Campina?
- Ideea mi-a venit mai demult, dar numai în 2011 am putut să o materializez, după 10 ani de experienţă la Club Live, unde am organizat peste 400 de concerte de muzică live, cu muzică de calitate, foarte apreciată. Am considerat atunci că merită să fac expunerea acestei muzici la o audienţă mai mare, cu ajutorul unui festival, care să fie mai benefic tinerilor, în general, şi ascultătorilor de jazz, în special, printr-o mai mare educaţie muzicală. În curând, vom organiza a opta ediţie, iar în precedentele vă pot spune că festivalul a crescut an de an, astfel că am ajuns să avem și spectatori din Ploieşti, Bucureşti, din Braşov.  Am căutat să scot în aer liber muzica din Club Live, dar într-un spaţiu intim, deci nu foarte mare, pentru a respecta în acelaşi timp o regulă care spune că jazz-ul nu se cântă în deschideri foarte mari. Or mai fi şi excepţii, dar în general, aşa se întâmplă. În spaţii largi, jazz-ul îşi pierde din farmec, şi de aceea, el se cântă foarte aproape de public. Un festival de muzică în aer liber este o întreprindere costisitoare şi dificilă. Majoritatea festivalurilor de jazz se fac înăuntru, în spaţii închise, fiind şi mai simplu de organizat. Afară, sunt multe probleme. În primul rând este vremea. Pe noi vremea rea ne-a cam ocolit, a ţinut Dumnezeu cu noi. Am avut parte de o ploaie zdravănă doar două melodii, la finalul unei seri de festival, acum vreo patru ani.  În al doilea rând, trebuie să asiguri o foarte bună acustică, apoi logistica e destul de complexă, cu scaune, mese pentru spectatori, spaţii comerciale cu mîncare şi băuturi diverse. În schimb, în asemenea spaţii deschise ascultătorul este mult mai relaxat, astfel încât nu obosește după o audiţie de cel puțin o oră. Iar o anume oboseală li se poate întâmpla şi împătimiților de jazz. Când oboseşte, spectatorul îşi poate lua un suc, se linişteşte, după care se poate întoarce odihnit ca să-şi reia ascultarea. În săli închise, chiar dacă şi acolo ar putea exista baruri, acest lucru se întâmplă mai greu, deoarece liniştirea spectatorului este mai dificilă. Nu mai zic că mulţi dintre neliniştiţii noştri tineri, cei de 17-18 ani, nu rezistă ore în şir la un concert. Pe când afară, la un concert în aer liber, pot spune într-un fel că îl păcălesc pe tânărul neliniștit, că îl determin să asculte ore în şir, educându-l forţat (cu ghilimelele de rigoare) din punct de vedere muzical. De câteva ediții, și Festivalul de jazz de la Sibiu, care este cel mai vechi și cel mai cunoscut, a fost scos afară din sala de concerte. 

- Până la urmă, ce este o muzică jazz-rock? Fiindcă unii cârcotași ar putea spune că nu este nici jazz, nici rock.
- Eu am spus despre festival că este de jazz-rock, din mai multe motive. În primul rând, jazz-ul la nivel mondial s-a schimbat, iar nucleul dur al ascultătorilor de jazz m-ar fi judecat, probabil, dacă i-as fi spus simplu: de jazz.  Pentru că jazz-ul classic - foarte frumos, de altfel, se cântă în festivalul de la Câmpina, dar nu cu preponderenţă. Nu cred că ar fi mai bine dacă am avea doar muzică de jazz clasic.  Jazz-rock-ul este un jazz electric, cântat mai ritmat, fără instrumente reci, dar influenţa rock nu este dominantă. Până la urmă, este tot jazz. Chiar şi din jazzul classic s-au desprins mai multe stiluri.  Şi atunci, ca să scap de criticile celor care nu vor să se uite şi la celelalte stiluri de jazz, i-am zis Festivalului din Câmpina “de jazz-rock”. De fapt, el este un festival de jazz, se poate spune aşa, doar că nu de jazz classic. Jazz-rock-ul este foarte popular şi în America, Chick Corea fiind reprezentantul său de marcă. 



- Pentru educația muzicală a tinerilor, face ceva Ministerul Culturii, statul român?
- Lumea trebuie să înțeleagă, să știe că statul român a făcut foarte puțin pentru cultura adevărată timp de aproape opt decenii. Asta face ca noi, promotorii muzicii bune, a culturii valoroase, să ieșim în întâmpinarea oamenilor și să le arătăm că lucrurile nu sunt chiar așa cum le-au fost prezentate vreme de 80 de ani. N-aș zice că trebuie să facem noi acțiuni de culturalizare, dar ceva trebuie să facem. Fiindcă muzica bună, cultura veritabilă, îi face pe oameni nu doar mai bogați sufletește, ci și mai inteligenți, cu mințile mai larg deschise. 

- La Gala premiilor din muzica jazz, din 2015, ați luat Premiul pentru cel mai bun manager muzical al anului 2014. Ce atuuri v-au diferențiat de ceilalți competitori?
- Eu fac dintr-o mare pasiune tot ce fac pentru acest festival, dar sunt limitat de bugete cu valori care se situează între opt și zece mii de euro, pe când marile festivaluri din țară (Sibiu, Gărâna), au bugete de peste 100.000 de euro, fapt care le permite să aibă invitați mulți muzicieni de marcă din strănătate. Cred că despre asta a fost vorba și când mi s-a atribuit acel premiu. Decidenții au apreciat munca mea sub aspectul raportului calitate-preț, din acest punct de vedere festivalul nostru fiind un eveniment cu totul remarcabil. Festivalul de la Câmpina a devenit reprezentativ la nivel national, foarte bine organizat, cu o muzică foarte selectivă, cu un buget de 20 de ori mai mic decăt oricare dintre marile festivaluri de gen din România. Pentru a duce comparația mai departe, un bilet de intrare la festivalul nostru este 15 lei, iar la marile festivaluri naționale de jazz biletul costă peste 100 de lei. Pentru asta am primit acel premiu. Pentru că organizez un festival de jazz valoros cu bani puțini. Cu acest festival, suntem primii din țară la raportul calitate - preț. Ar trebui să fim mândri. Și câmpinenii, și cei din administrația publică locală. Primii din țară, am spus.

- Ar fi mai bine dacă municipalitatea ar suporta toate cheltuielile și s-ar intra gratis?
- Eu am căutat să mențin mereu nivelul scăzut al prețului, pentru a avea acces cât mai multă lume. În orice caz, intrarea la festival nu poate fi gratuită, deoarece - și aici nu sunt original, au spus-o atâția înaintea mea -,  cine emite talent nu poate fi văzut gratuit. Talentul trebuie plătit. Peste tot în străinătate se întâmplă la fel. Este foarte important acest lucru. Prin biletul de intrare se selectează, într-un fel, și publicul. Ca să nu mai zic că se și omogenizează. Cine plătește un bilet își dorește să vadă acel spectacol. Atmosfera care se stabilește între publicul plătitor de bilete și artist este una minunată, tainică, dar solidă. Un om care vine de pe stradă cu mîinile în buzunare și intră la un spectacol muzical gratuit mai mult din întâmplare, strică atmosfera, chiar dacă nu vorbește, chiar dacă nu deranjează prin vreo mișcare. Cu astfel de oameni, care vin doar să caște gura, se pierde ceva esențial: emoția pe care o provoacă artistul spectatorilor, care se întoarce imediat înapoi, învăluind muzicianul și transfigurându-l. Spectatorii care vin din dragoste de muzică se simt jenați de cei care stau cuminți, dar nu au nicio legătură cu muzica. Sunt lucruri care nu se văd, dar care se simt teribil și de către artiști, și de către public. Niciunui artist nu îi place să cânte unor oameni care nu au nicio treabă cu muzica. Gândiți-vă cum s-ar simți un profesor universitar la un curs pe care îl predă într-un amfiteatru plin unor studenți cuminți, care îl ascultă, dar niciunul nu-l înțelege. Și el vede din privirea lor că nu îl pot înțelege deloc.

- Colaborarea cu executivul local a fost bună?
- Eu zic că a fost bună. Din cât am simțit de fiecare dată, reprezentanții Consiliului Local Câmpina și conducerea Primăriei au apreciat activitatea mea și valoarea culturală a festivalului. Nu cred că municipalitatea va vrea sau va putea să mărească, în viitor, finanțarea festivalului. Eu voi încerca să fac acest lucru cu fonduri private, dar vă spun sincer, chiar dacă voi reuși să internaționalizez evenimentul și să aduc nume mari, mi-e teamă că ar fi o pălărie mult prea mare pentru urbea noastră. Și am să vă explic și de ce cred acest lucru. Dacă aș aduce nume mari din lumea jazz-ului mondial, în oraș ar poposi un număr de minimum 5000 de turiști, dornici să îi vadă pe idolii lor muzicali. Turiști care însă nu vor avea unde să se cazeze, să mănânce, iar, în acest caz, organizatorul festivalului ar fi considerat un incompetent, pentru că nu a știut să evalueze corect toate implicațiile fenomenului. Turiștii de care vă vorbesc țin la anumite standarde, nu sunt ca părinții elevilor veniți la concursul de admitere la Școala de Poliție, persoane care se cazează prin orice ofertă.


- Există o emulație a festivalului? Cultivă el tinerii, și nu numai, către o muzică de calitate, către adevăratele valori ale muzicii?
- Eu zic că există. După 17-18 ani de activitate în promovarea muzicii de valoare, ca organizator de spectacole muzicale, pot spune că festivalul din Câmpina a crescut de la an la an. Au fost și formații locale care au cântat pe scena festivalului. În fiecare seară am adunat circa 400-500 de spectatori. Sunt tot mai mulți tineri printre spectatori, ceea ce este un lucru foarte bun. Pentru că ei nu vin la festival, întrucât le place acest gen de muzică, pe care o ascultă la radio sau la tv. Din punctul meu de vedere, posturile de radio și de televiziune sunt zero la promovarea muzicii de jazz. Și, în general, la capitolul educație muzicală. Și posturile private, dar și cele publice aruncă în eter doar muzică de proastă factură. Asta se întâmplă numai în România, nu și la vecinii ei, fiindcă eu am auzit muzică bună la radio și în Bulgaria, și în Serbia, și în Ungaria, nemaivorbind de țările occidentale. Nu știu cum stă treaba în țările din estul României.  De aceea, festivalul câmpinean nici nu este prezentat în mass-media de la București. Televiziunile centrale nu vin la Câmpina, dar nici în alte orașe unde se desfășoară festivaluri de muzică bună.  Nici nu știu să vă spun de ce. Eu cred că este vorba despre o incompetență majoră și o nepăsare nerușinată, crasă. Eu am avut totuși o colaborare foarte bună cu Radio România Cultural, de ce să nu recunosc și să vorbesc cu păcat. Cei de acolo m-au sunat mereu, în fiecare an, și mi-au luat interviuri telefonice. Sunt oameni la acest post de radio care încă se mai ocupă de muzică, pentru că probabil se pricep la muzică. Ei nu m-au uitat în niciun an și au făcut anual promovarea acestui festival. Vă dați seama că nu am cere bani niciunei televiziuni ca să filmeze. Dar pesemne pe televiziuni nu le interesează muzica bună. 

- Un gând de încheiere pentru melomanii câmpineni care iubesc muzica adevărată, nu cea șmecheră.
- Îi invit pe toți iubitorii de muzică bună, în perioada 3-5 august, la festivalul nostru, în incinta ștrandului de lângă Casa Tineretului, unde vor găsi o atmosferă extraordinară. Îi invit la o manifestare valoroasă, în care au evoluat, după primele ediții, artiști cunoscuți din Ungaria, Olanda ș.a. Am încercat în fiecare an să vin cu surprize, cu ceva nou, cu artiști valoroși. Sunt selectiv cu cei pe care i-aș putea invita. Anul acesta am invitat pe cei mai buni muzicieni de jazz din Republica Moldova. Prima seară a ediției cu numărul  VIII a Festivalului JazzRock Campina, seara de vineri, o să fie dedicată muzicienilor din Republica Moldova. În primul rând, pentru că sunt români, și în al doilea rând, fiindcă dorim ca în anul în care România se „zbate” să-și regăsească identitatea, după 100 de ani de existență, să contribuim și noi la procesul de conștientizare a populației referitor la noțiunile de neam, țară și popor.


Cu alte cuvinte, în prima seară o să evolueze Geta Burlacu și Valeriu Culea, două nume de referință ale muzicii din Republica Moldova. Valeriu Culea este organizatorul Festivalului de jazz din Chișnău, un festival important. Geta Burlacu a reprezentat, în 2008, Republica Moldova la concursul internațional „Eurovision Song Contest”, cu piesa «Century of Love». În 2009 a participat la Festivalul internațional „Cerbul de Aur”, unde a reușit să ajungă în finala festivalului. Din 2009 până în prezent, evoluează pe scenă cu Orchestra Națională Simfonică Teleradio Moldova, precum și cu formațiile de jazz «Alex Calancea Band”, „ANGRY Band», dar și cu orchestra de muzică populară «Taraf lăutăresc». A susținut concerte în multe țări: Franța, Germania, Austria, Italia, Rusia, Ucraina, România, China, Anglia, Belarus, Spania, Danemarca, Irlanda si altele. În ianuarie 2014, Geta Burlacu a susținut două concerte „Winter Jazz” la Paris și la Luxemburg, unde a fost salutată călduros de către reprezentanții diasporei moldovenești, precum și de ambasadorii Republicii Moldova în Belgia și Franța. În luna iulie, 2014, Geta Burlacu a participat la Festivalul internațional „Urban Voices”, unde a cântat piese din repertoriul celebrei interprete Maria Tănase. Geta a cântat «Imnul poporului român», adică piesa ”Lume, lume”, pe un platou grandios, acompaniată de muzicanți din India, Canada, Venezuela, Algeria, Franța și Moldova, alături de unul dintre cele mai impunătoare coruri din lume, alcătuit din 800 de persoane. Proiectul a fost o simfonie de genuri muzicale, o simbioză a culturilor din Est și Vest.
Adrian BRAD 

Editorial. O VESTE (APROAPE) PROASTĂ

Știrea acestei săptămîni este nu ieșirea publică a Președintelui – palidă și inutilă cf. editorialului trecut, pînă și postul de radio DW este de aceeași părere (vezi https://www.dw.com/ro/la-catafalcul-unei-preşedinţii-eşuate/a-44761612), ci anunțul oficial că la sfîrșitul anului își va relua programul pentru România și Bulgaria Radio Europa Liberă. E o veste care a stîrnit entuziasme nostalgice, dar care, mi se pare, nu are nimic îmbucurător în sine. 
În primul rînd, este o palmă dată tuturor cristoilor, cetepeilor, nistoreștilor, roșcastăneștilor, voiculeștilor, bogdanchireacilor care au coborît presa noastră în abisuri de necredibilitate, indigență culturală, corupție și mizerie morală. 
În al doilea rînd, este un semn extrem de negru despre poziția noastră strategică, despre fragilitatea democrației și a coeziunii sociale. Dacă Congresul American și Departamentul de Stat au hotărât că este/va fi nevoie din nou de acest post de radio (într-o lume care nu mai seamănă deloc, informațional și politic, cu cea de acum un deceniu, cînd se desființa secția română), înseamnă că nu mai sîntem un „furnizor de siguranță”, o „insulă de stabilitate” în zonă, cum scorțos și mincinos se laudă politicienii noștri. Că sîntem, alături de Rusia, Turcia, Ungaria, de exemplu, țară cu presa controlată. Acolo chiar de către Stat, la noi de către o mafie informă, fără un chip lămurit sau cu foarte multe chipuri. Oricum ar fi, interesul public și adevărul sînt ultimele preocupări ale unei astfel de prese. 


În al treilea rînd, nu împărtășesc, din păcate, entuziasmul acelora care au nostalgia reperului pe care în constituia Radio Europa Liberă pînă în 1989 și care sînt fericiți că-l vom auzi din nou. Cînd s-a desființat postul, am scris un articol „A murit Europa Liberă”, în care-mi exprimam tocmai neîncrederea în „optimismul” american, nu consideram ireversibilă calea noastră spre democrație. Gură aurită! Acum nu am niciun optimism față de redeschidere. Greșeală prima, inutilă a doua. 
De ce nu sînt încrezător? Pentru că, în al patrulea rînd, dacă va urma „agenda ideologică” a CNN sau BBC (și nu văd vreo posibilitate de a evita asta) a corectitudinii politice, „noua” Free  Europe va face mai mult rău, în loc să facă bine. Apoi, care va fi impactul unui asemenea post? Cei care știu din proprie experiență ce însemna înainte de 89 postul de radio prin care respiram libertatea, au deja peste 50 de ani. Cei mai tineri mizează totul pe internet, FB șamd., cine știe ce va mai apărea. Ce frumos și, din păcate, idealist sună speranța unora: oamenii vor avea nevoie de un post unde să audă adevărul! Din păcate, oamenii nu vor adevărul, nu se învață asta acum în toate facultățile de politologie, științe sociale, comunicare? Oamenii vor să li se spună ceea ce le place să audă. Și atunci? 
În al șaselea rînd, cine vor fi oamenii care vor lucra aici? Nu e lipsit de importanță. Cînd te uiți ce au ajuns Cristian Teodorescu sau Radu Călin Cristea, tineri corifei ai postului cînd s-a lichidat, ai de ce să cazi, rău de tot, pe gînduri. Cu alte cuvinte, nu găsești nimic pozitiv în acest gest? – aud întrebarea. Sigur, nu-mi imaginez ceva scabros, de genul Antenei 3 sau României TV. Va fi o sursă alternativă de știri, cu un public foarte redus, de nișă, și atît. Deci nu va schimba nimic. Nu va mai fi un Metronom al lui Cornel Chiriac care să mobilizeze tineretul în jurul muzicii noi de cea mai bună calitate. Nu vor mai fi emisiunile culturale ale Monicăi Lovinescu și Virgil Ierunca în jurul cărora să se adune toată elita intelectuală și să fixeze în definitiv canonul. Nu vor mai fi Știrile prin care aflam ceea ce nu se putea de pe „piața” media internă. Acum afli tot și mult mai mult decît este nevoie și decît ai vrea. Se vor invoca, sigur, tot felul de „standarde”, „profesionalism” șamd. Ele sînt deja de găsit, pentru cine vrea să le caute și este dispus să nu se mai uite la TV, pe unele platforme online. Deci nici aici nu este de căutat utilitatea acestei renașteri. 
Și totuși, dacă marea eroare a fost desființarea postului, care este rațiunea refacerii lui? Atît cît se poate bănui, ținînd seama și de anumite inițiative ale UE, este vorba de intenția de a combate propaganda rusească. Cu alte cuvinte sîntem un simplu „teritoriu” pe care se dă o luptă a celor mari. Nu-i bai, așa am fost mereu în istorie, un simplu spațiu de manevră. Abia aici mi se străvede singurul aspect pozitiv al acestei știri: alături de scutul de la Deveselu, noul-vechi post ne va institui ca teritoriu în sfera de influență a Euro-Americii. Asta este, într-adevăr, esențial. Restul ar cam trebui să ne preocupe și noi. Americanii (oricît de „proști” i-ar crede românii, cf. nemuritoarea scenă cu Victor Rebenciuc din „Balanța” lui Pintilie) au marea însușire de a realiza cînd greșesc și de a corecta rapid eroarea. Acum, și-au dat seama că utopiile „sfîrșitului istoriei” sub zodia senină a democrației atotbiruitoare rămîn atît: o utopie. Mai e de luptat. „E mai mult decât nimic, e mai puțin decât avem nevoie” cum spune despre această temă Teodor Baconschi. Am o singură nostalgie: să rămînă același logo sonor, Rapsodia lui Enescu și cu neuitatul anunț: Aici e Radio Europa Liberă.
Christian CRĂCIUN

Sculptorul Alfred Dumitriu cere reamplasarea bustului lui B. P. Hasdeu în centrul civic

Joi, 26 iulie, Consiliul Local va lua în discuţie, în cadrul proiectului de rectificare bugetară, cererea scrisă a sculptorului Alfred Dumitriu prin intermediul căreia autorul lucrării „Bustul lui B.P. Hasdeu” cere fonduri (aproximativ 15.000 de euro) pentru refacerea în totalitate a postamentului sculpturii şi reamplasarea întregii lucrări pe domeniul public, în zona verde din apropierea intersecţiei B-dul Carol I cu B-dul Culturii. Dumitriu a depus în ultimii ani la Primăria Câmpina mai multe rânduri de documentaţii în acest sens, fără să primească un răspuns concret. La ultima sa încercare, artistul s-a adresat Comisiei de cultură a Consiliului Local, care în urma mai multor şedinţă de analiză pe această temă, a ajuns la concluzia că cererea este justificată şi a decis să supună Consiliului Local proiectul lui Alfred Dumitriu. 


Vă reamintim că în anul 2003, la sărbătorirea a 500 de ani de la prima atestare documentară a Câmpinei, edilii oraşului din acea perioadă au amplasat în regim de urgenţă bustul pe un postament improvizat pentru a putea fi dezvelit de premierul Adrian Năstase. Ulterior, lucrarea a fost scosă de tot din peisaj în favoarea unei fântâni arteziene. În tot acest timp, sculptorul Alfred Dumitriu a încercat, fără succes, să negocieze cu autorităţile reamplasarea pe domeniul public a bustului savantului Hasdeu, despre care spune că „l-am văzut ca pe un sfânt, aşa mi l-am închipuit eu, aşa l-am înţeles eu, lumea poate să înţeleagă cum vrea şi cum simte”. 
Supărat pe autorităţi, artistul spune că nu i se pare normal ca o lucrare la care a muncit ani de zile şi pe care a donat-o cu tot sufletul Câmpinei să stea depozitată într-o magazie şi speră ca de data aceasta să găsească înţelegere la responsabilii din administraţie pentru înfrumuseţarea centrului civic, şi aşa sărac în lucrări de artă. 

Parcul Milia și Parcul de la Soldat vor forma împreună Parcul „Regele Mihai I”

Cele două părculețe din Centrul Civic au funcționat, de mulți ani de zile, cu denumiri informale, împrumutate din folclor. Mai simplu spus, nu a avut niciunul dintre ele denumire oficială, ci au fost botezate după cum s-a împământenit, după buna tradiție a obiceiului locului. Adică după denumirea cea mai folosită de localnici și transmisă prin viu grai. Astfel, încă dinainte de amplasarea bustului savantului encicplopedist B. P. Hasdeu, dăruit orașului de sculptorul Alfred Dumitriu, bust dezvelit în vara anului 2003 de către Adrian Năstase, premierul de atunci al României, la împlinirea a 500 de ani de la prima atestare documentară a Câmpinei, zona verde mărginită de Bulevardul Culturii și clădirea care găzduiește astăzi sediile BCR și ANAF, s-a numit Parcul Milia. Denumirea persistă de la începutul anilor 1990, de la cafeneaua din imediata apropiere, Cafeneaua Milia, administrată de o firmă privată.  


Zona verde de peste drum de Bulevardul Culturii, unde a fost adus Monumentul Eroului Necunoscut, ridicat pe la mijlocul anilor 1920, s-a numit Parcul de la Soldat. La următoarea ședință a Consiliului Local Câmpina, ce se va desfășura în această săptămână, pe 26 iulie, un grup de consilieri municipali (Florin Frățilă, Monica Clinciu, Dragomir Enache și Adrian Dochia), vor propune unirea celor două părculețe într-unul singur, cu denumirea Parcul „Regele Mihai I”. Având în vedere că regele Mihai a fost ultimul rege al României, decedat acum un an, și că monarhia are șanse minime să revină în România, particula ”Întâiul” ne face să credem că inițiatorii, din două una: ori sunt monarhiști convinși și nostalgici incurabili, ori prețuiesc istoria românilor în care instituția monarhică a avut un rol crucial în dezvoltarea și modernizarea României moderne. Nu se pune problema ca proiectul de hotărâre să nu treacă de votul aleșilor câmpinenilor.  
Adrian BRAD

Câmpina a ratat modernizarea traficului rutier prin fonduri europene

După lupte seculare care au durat vreo doi ani de zile (numai anul trecut au avut loc mai multe runde de discuții cu actualul transportator local, firma Eliro, inițiate de consilierii Monica Clinciu și Florin Frățilă, ședințe fără nicio finalitate), Primăria Câmpina a pierdut orice șansă de a obține finanțare de la Uniunea Europeană prin proiectul „Reducerea emisiilor de carbon în zonele urbane, bazată pe planurile de mobilitate urbană durabilă”, derulat prin axa de finanțare POR 2014 – 2020. Era vorba despre un proiect care ar fi permis un studiu de management al traficului pe baza unui plan de mobilitate urbană durabilă. Mai simplu spus, s-ar fi găsit modalități de desfășurare a traficului rutier în municipiu și în împrejurimile sale în condiții decente, de civilizație de secol XXI. 


În plus, s-ar fi realizat și piste de biciclete în mai multe zone din oraș, s-ar fi achiziționat autobuze ecologice etc. Așa că, întârziindu-se nepermis de mult în derularea etapelor proiectului, în realizarea documentației tehnice și în obținerea tuturor avizelor necesare, Câmpina va rămâne încă destui ani cu un trafic rutier învechit, la nivelul standardelor de civilizație ale secolului trecut. Nu se va mai înființa nici societatea de transport public la care Consiliul Local să fie unic acționar, dar asta nu este cea mai mare pierdere. La o întâlnire cu ziariștii locali, edilul-șef a mărturisit că și-ar fi dorit realizarea acestui proiect, dar, din păcate, firma care a câștigat, într-un târziu, licitația pentru realizarea studiilor și documentelor necesare, și-a dat seama că nu mai are practic timpul necesar pentru a realiza toate obiectivele din caietul de sarcini și a renunțat. ”Dacă suntem optimiști, poate că va fi reluat și acest proiect, așa cum s-a întâmplat și în cazul altor proiecte”, a mai declarat jurnaliștilor primarul Horia Tiseanu.

La Școala de Poliție „Vasile Lascăr”, promoţia 2018 - între jurământul de credinţă și cereri în căsătorie

La finele săptămânii trecute, promoția 2018 a Școlii de Agenți de Poliție ”Vasile Lascăr” a depus jurământul de credință. Ceremonia s-a petrecut sub privirile conducerii unității, al cărei director este cms. șef Vasile Tache, și ale invitaților săi: secretarul de stat Gheorghe Nucu Marin, adjunctul inspectorului general al Poliției Române - comisar șef Marius Dragnea, subprefectul Emil Drăgănescu, șefi ai structurilor din cadrul IGPR și IJP Prahova,  foști directori ai Școlii de Poliție, astăzi, pensionari, primari ai unor comune din jurul Câmpinei ș.a. 


A plouat torențial, dar capriciile vremii nu au stricat emoția momentului, și nici desfășurarea ceremonialului. Jurământul de credință închinat patriei se rostește la terminarea școlii, înainte de încadrarea pe post. Cei aproape 1000 de băieți și fete care alcătuiesc promoția 2018 au făcut acest lucru foarte bine. Șeful ultimei promoții este Horia Rontea, din Arad, cu media de absolvire 9,64. 



Prin ordin al ministrului Afacerilor Interne, numele absolventului și promoția din care face parte vor fi înscrise pe placa de onoare a școlii. Desigur, alături de proaspeții absolvenți s-au aflat rudele apropiate venite din toate colțurile țării (părinți, bunici, frați și surori), dar și prietenii apropiați, iubiții și iubitele celor care și-au luat vineri adio de la unitate. 


Printre lacrimile cerului au curs și lacrimile absolvenților, ale rudelor și prietenilor celor care vor deveni mâine agenți de poliție cu acte și repartiții în regulă, dar și ale celor implicați în două cereri de căsătorie, care au putut să aibă loc cu complicitatea conducerii unității. Astfel, unul dintre absolvenți și-a cerut iubita în căsătorie, amândoi făcând parte din ultima promoție. A doua cerere în căsătorie a fost făcută de un tânăr din afara unității, cu îndeletniciri nemilitare și nepolițienești, care și-a cerut iubita de nevastă, ea făcând parte tot din această ultimă promoție a Școlii de Poliție.
Adrian BRAD

CÂMPINA - O ISTORIE ÎN DATE. Înmormântarea pictorului Nicolae Grigorescu

1907, iulie, 25 - 28. Revista arădeană „Tribuna” publică în acest interval mai multe note şi articole legate de moartea lui Nicolae Grigorescu. În nr. 164/ 25 iulie găsim următoarele informaţii: „Cel mai mare pictor al României, N. Grigorescu, a încetat din vieaţă, precum citim într-un ziar de ţară. (...) La căpătâiul lui Grigorescu a veghiat până în ultimul moment dl. dr. Istrati, fostul comisar al expoziţiei jubiliare, bun prietin cu răposatul”. (p.2)
„Înmormântarea. (…) a sosit la Câmpina dl. Haret, ministrul cultelor şi instrucţiunei publice, pentru a lua parte la înmormântarea măiestrului Grigorescu. De asemenea au sosit aici şi dnii Delavrancea, Vlahuţă şi dr. Istrati. Sosesc mereu grupuri de prieteni şi admiratori pentru a conduce pe Grigorescu la locaşul său de veci. Carul funebru a fost format dintr-un car ţărănesc, tras de patru boi şi împodobit cu flori de câmp”. (p. 3)
În pagina 7, la rubrica „Ultimele informaţiuni”, se fac câteva precizări legate de testamentul lui Grigorescu. 
A doua zi, joi, 26 iulie, aceeaşi revistă publică, cu începere de pe prima pagină, un amplu articol despre viaţa şi opera celui recent trecut în nefiinţă. „(...) Retras din vâltoarea oraşelor, trăia ca un pustnic, izolat într-un colţişor de ţară, la Câmpiniţa (sic!), un sătuc de pe Valea Prahovei. Închis într-o grădină nesfârşită, unde adunase o întreagă bogăţie de pomi şi flori, petrecea zile de-a rândul păzind florescenţa unui bobocel de trandafir, de când plesnea mugurul până ce-şi scutura petalele roze”. 
La pagina 5, în debutul rubricii de „Noutăţi”,  într-o notă cu titlul „Înmormântarea lui Grigorescu”, sunt prezentate informaţii  cu privire la ceremonia ce avusese loc „la 4 ore” şi sunt enumerate numele câtorva dintre cei prezenţi: 


„Corpul său fusese pus în atelier, pe o laviţă acoperită cu covoare naţionale. Nici un decor străin, nici o podoabă întunecoasă; artistul a vrut să moară, după cum a trăit, în seninătate şi în lumină! (...) Suveranii, foarte atinşi de pierderea marelui artist, au trimis la Câmpina, ca graţios omagiu de admiraţie, superbe buchete de flori naturale. Casa şi curtea locuinţei ilustrului mort erau pline de un public ales, în care s-au putut distinge domnii: Spiru Haret, ministrul instrucţiunei publice, Delavrancea, Vlahuţă, dr. Obreja, dr. Istrati, Strâmbulescu, C. Petrescu, Bălăcescu, C. sculptor, Iuliu Dragomirescu, Georgescu, Victorian, Dem. Ştefănescu, dr. Ruban, dr. Niculescu şi toate autorităţile din Câmpina, cari au urmat cu toţii carul funebru până la cimitir.
Înainte de a se forma cortegiul a vorbit dl dr. Istrati, rostind o cuvântare foarte mişcătoare. (...) Discursul dlui dr. Istrati a mişcat auditoriul până la lacrimi. Se ştie că dl dr. Istrati, unul din cei mai buni prieteni şi apreciatori ai lui Grigorescu, a făcut la expoziţie, în cinstea maestrului şi ca apoteozare sfârşitului vieţei marelui pictor, acel «Salon Grigorescu», care la palatul artelor a fost obiectul admiraţiei  tuturor cunoscătorilor. 
Dl Bălăcescu, profesor la şcoala de belle-arte din Iaşi, a depus o frumoasă jerbă din partea ateneului şi a rostit câteva cuvinte călduroase de condoleanţe (...). La mormânt a mai vorbit domnul N. Filipescu, institutor din Câmpina în numele prietenilor personali ai lui Grigorescu”.
În următoarea ediţie, apărută vineri, 27 iulie, gazetarul Emil D. Fagure semnează articolul „Grigorescu şi Coşbuc”, în care face o frumoasă paralelă între creaţiile celor două personalităţi ale culturii noastre: „(...) Acelaşi câmp, mirosul aceluiaşi pământ, au fermecat şi pe Coşbuc şi pe Grigorescu şi i-au făcut să smulgă, unul din liră, altul din paletă, accentele emoţionate din operele lor, cari întrunite ne dau cea mai perfectă armonie; versurile lui Coşbuc sunt textul scris la muzica lui Grigorescu (...)”. 
„Tribuna” încheie această serie de articole ce fac referire la moartea marelui artist publicând în ediţia de sâmbătă, 28 iulie, cuvântarea ţinută la Câmpina, în ziua înmormântării, de dr. C.I. Istrati: 
„Întristată adunare, 
Suflet ales, artist în înţelesul larg al cuvântului, român neaoş şi desăvârşit, iată cine a fost Grigorescu. 
Cu el se duce la nemurire încă una dintre marile figuri ale jumătăţii a doua a veacului trecut, dintre puţinele, ce se mai află în vieaţă şi cari au contribuit aşa de mult la buna vază a neamului românesc. 
Grigorescu ocupă un loc deosebit între aceşti uriaşi ai neamului. 
Pe când alţii luptau din răsputeri să recapete vechile drepturi ale ţărilor surori subjugate şi neunite; pe când unii desgropau din vieaţa românilor de pretutindeni, comori de frumuseţe literare, cari arătau firea aleasă a acestui popor; pe când alţii năzuiau rodnic în toate direcţiunile muncei omeneşti spre a arăta priceperea românului, atât de prigonit şi hulit de toţi, încât ajunsese a se crede singur nedestoinic la multe făptuiri, el, Grigorescu, avea o misiune nobilă de desăvârşit şi pe care a dus-o cu cinste la bun liman. 
În artele frumoase şi în special în pictură, românii avuseseră pictorii lor, zugravi cu deosebire de lăcaşuri sfinte şi cari se strânseseră cu încetul în faţa străinilor veniţi de pretutindeni şi din care unii, mai ales în vremile din urmă, erau nişte mâzgălitori. (...)
Acela însă ce se ridică sus de tot, ca un şoim de munte; acel ce dovedi în mod desăvârşit firea artistică a românului; acel ce diviniză plaiurile, câmpiile, florile şi pe românca cea gingaşă; acel ce fixă, pe vecie, pe pânze nemuritoare, vieaţa româneasă, portul şi obieiurile, cari din nefericire se dau aşa de iute uitărei; acela, mai pe scurt, care a lăsat urmaşilor să vadă cum era pe timpul lui, omul, ţara şi cerul nostru frumos şi plin de farmec, este el, care până în prezent e pictorul neîntrecut şi admirat de toţi, este el, patriotul curat şi sincer ce şi-a iubit cu căldură neînchipuită ţara şi neamul, cărora le-a închinat cu drag toată puterea geniului şi muncei sale.
Am spus-o şi altă dată şi o repet din nou şi acum, cu mai adâncă convingere, că dacă bunul Dumnezeu ar întreba şi neamul românesc, cu ce a năzuit şi ce prinos a adus şi el în mersul înainte al omenirei, desigur că între puţinele nume ce s-ar putea pune în faţa Atotputernicului ar fi cu deosebire acel al lui Grigorescu. 
El e o glorie a românismului şi cineva în omenire.
Iată de ce Academia română în numele căreia rostesc aceste cuvinte, a fost fericită a-l numi membru de onoare, neputând face altfel în actuala ei organizare cam vitregă artelor frumoase şi iată de ce prin vocea mea vine ea să arate partea mare pe care o ia la pierderea sa.
Grigorescu a trăit. Dar durerei pierderei sale să adăogăm cu recunoştinţă mulţumirea sufletească ce simţim, prin aceea că graţie tocmai acestei vieţi, ni s-a dat dovadă de ce poate neamul nostru şi în luminosul câmp al artelor frumoase. Să urăm acum în faţa resturilor acelui ce duse o vieaţă aleasă şi înălţătoare, ca în curând să se realizeze ceea ce dorea el aşa de mult şi anume ca alţii să-l urmeze cu aceeaş[i] putere pe calea deschisă de el. Fie-i ţărâna uşoară!”
Ion T. ŞOVĂIALĂ
Din volumul „Câmpina, pagini dintr-o istorie în date. Oameni, fapte, evenimente, ipostaze, secvenţe de viaţă” (II) 

Doctorul Dan Bohâlţea s-a stins din viaţă după o îndelungată şi curajoasă luptă cu boala

A mai plecat dintre noi un vechi şi binecunoscut câmpinean, doctorul Dan Bohâlţea. Încet, încet se stinge o generaţie a celor care s-au născut în anii de sfârşit al celui de-al doilea război mondial şi treptat, vechea Câmpină se mută în cimitirul de pe strada Bobâlna. O întreagă istorie a oraşului se poate reconstitui citind inscripţiile de pe crucile aflate pe mormintele unor familii bine cunoscute pe vremuri în oraşul nostru. 
M-a legat o veche prietenie de Dan Bohâlţea; am copilărit împreună în minunatul sat care era atunci Proviţa de Sus. Drumurile noastre prin viaţă ne-au apropiat uneori şi de câte ori ne întâlneam era o plăcere să răscolim amintiri. În ultimii ani ai vieţii sale a trecut prin momente grele provocate de o boală necruţătoare, dar nu-şi pierduse optimismul şi pofta de viaţă ce l-a caracterizat întotdeauna. Primeam de la el mesaje că i-ar face plăcere să ne mai vedem. Prins cu treburi cotidiene, am tot dat rând vizitei proiectate până când timpul nu a mai avut răbdare şi l-a luat dintre noi. Îmi fac o datorie faţă de memoria lui, încercând prin această evocare să-l fac mai bine cunoscut câmpinenilor. 


Copilăria și-o petrecea vara la bunica sa, văduvă de război. Țața Floarea era vecină cu bunicul meu și în lunga lor viață s-au înțeles foarte bine ajutându-se de câte ori era nevoie. Țața Floarea avea o casă frumoasă cu prispă înaltă aflată în marginea grădinii ocupată în mare parte de o întinsă pădure de plopi. Cred că cele mai fericite clipe din viața sa, Dan le-a trăit la bunica. Țața Floarea crescuse singură mai mulți copii care au ajuns meseriași vestiți. 
Cel mai mare, Costică Bohâlțea, un tip impunător de aproape doi metri înălțime, a fost dat de mama sa să fie crescut de armată, copil de trupă cum se spunea atunci. Educația militară i-a folosit, a fost în garda Regelui Mihai, cu care mergea împreună la vânătoare. Costică a fost un mare constructor, un antreprenor, a condus șantiere importante. Toți frații și verii săi erau renumiți constructori de case, știind multe meserii. Atunci când luau o lucrare, ridicau o casă de la temelie până la acoperiș singuri. Se formase o adevarată dinastie de zidari și meșteri Bohâlțea: Costică, Ilie, Avram, Manole , Tică, mai puțin cel mai mic frate, Vasile, tatăl lui Dan. Acesta a lucrat la schela Câmpina, având funcții importante, un timp fiind chiar administratorul cantinei schelei aflate lângă ștrandul 2, pe vremea când se serveau petroliștilor mese mai bune decât cele din restaurantele orașului. Gospodar însă, ca și frații săi mai mari, Vasile a ridicat o casă mare pe strada Podului, la marginea versantului care coboară dinspre Bulevard spre Prahova. A tăiat pădurea de plopi și cu lemnele aduse de acolo a înălțat casa cu două nivele unde a locuit până în urmă cu câțiva ani, când s-a stins din viață în brațele fiului său. 
Dan a urmat liceul „Nicolae Grigorescu”, într-o clasă cu elevi foarte buni, între care se remarca drept un fruntaș la învățătură. Devenise un adolescent frumos, înalt, brunet, cu părul creț, cu înclinații sportive. A intrat fără probleme la facultate într-o perioadă când examenul de admitere la medicină era foarte dur. La absolvire a fost repartizat în comuna Șotrile, comună cu sate risipite pe mai multe dealuri: Vistieru, Lunca Mare, Seciuri, Plaiul Cornului, Plaiul Câmpinii. Atunci ne-am întâlnit din nou, eu fiind director la școala din Plaiul Câmpinii. Ani de zile a petrecut în această localitate, alergând de dimineața până seara. Avea și o numeroasă categorie de pacienţi țigani rudari, la care poposea foarte des, pentru a le ajuta pe tinerele mame să-și crească copiii cât de cât în condiții omenești. Acestea i-au rămas fidele și când a ajuns medic de familie în Câmpina. În sala lui de așteptare găseai mereu tinere mame din rudărie, cu copii în brațe. 
Dan Bohâlţea a fost un medic de excepție, având precizia diagnosticului și rigoarea tratamentului, mai mult naturist, fără abuz de medicamente. A devenit pentru o perioadă și medicul echipei de fotbal a orașului, Poiana Câmpina, aflată atunci într-o formă foarte bună. Au fost și momente dificile în viața lui, pe care le-a depăşit mereu prin tărie de caracter şi cu sprijinul moral al celor apropiaţi. S-a bucurat de familia sa, de soție și fiică, pe care le prețuia mult. 
Când toate lucrurile păreau să fi intrat pe un făgaş bun și era fericit, un atac fulgerător l-a lăsat total paralizat, dar nici chiar în aceste condiţii nu-și pierduse optimisul și pofta de viață. Se bucura de succesul fiicei sale, care terminase facultatea de sociologie și de nepoata pe care o avea de la ea. Când era vremea bună, stătea pe terasă, în scaunul său de invalid, schimba o vorbă cu vecinii și spunea cu condescendenţă: „Când îi văd pe oameni cum aleargă să ajungă la muncă, mă bucur că am scăpat de grijile acestea”. 
În fiecare an îl vizitau foşti colegi de liceu pe care soția îi ospăta regește cu toate bunătățile şi era bucuros de câte ori putea să primească acești oaspeți de care îl legau multe amintiri. 
Dan Bohâlţea s-a stins luptând cu boala până în ultimul moment, fără să se plângă vreodată. 
Rămas bun, prieten drag! 
Alin CIUPALĂ

La Maternitatea SanConfind se recoltează celule stem

Multe mame au apelat la acest procedeu

(P) Maternitatea SanConfind oferă condiții de  naștere la standarde înalte de calitate, întocmai ca în marile spitale private din București, dar la prețuri de două ori mai mici. După ce a născut la Maternitatea SanConfind, proaspăta mămică nu mai are niciun motiv de îngrijorare legat de sănătatea viitoare a copilului ei, de faptul că, în viitor, nu-și va mai putea ocroti copilul la fel ca în pântecele sale protectoare, atunci când era conceput, dar nenăscut. Șansele bebelușilor de a-și rezolva ulterior posibile probleme de sănătate cu care s-ar putea confrunta (de ex. transplantul medular), cresc foarte mult în cazul în care mămicile lor optează pentru recoltarea de celule stem. Multe paciente care au născut în Spitalul SanConfind au apelat la acest procedeu. Celulele stem sunt celule imature, nespecializate, existente în orice organism, dar care, în anumite condiții, se pot dezvolta în tipuri de celule specializate, printr-un proces cunoscut sub numele „diferentiere”. Există două surse primare de celule stem: celulele stem embrionare (extrase din cordonul ombilical, la nașterea copilului) și celulele stem adulte (acestea din urmă se găsesc în diferite țesuturi și organe). La Maternitatea SanConfind se pot recolta celule stem, însă doar la solicitarea prealabilă a viitoarelor mămici, deoarece recoltarea de celule stem se face numai la naștere. Așadar, opțiunea pentru acest procedeu miraculos ar trebui exprimată înainte de nașterea propriu-zisă. Ulterior, aceste celule stem sunt depozitate în bănci speciale, în condiții de absolută siguranță, păstrate în tancuri criogenice. SanConfind are încheiate contracte cu două dintre cele mai importante bănci de celule stem din România, dar o pacientă poate să-și aleagă orice altă bancă de celule stem dintre cele existente în întreaga țară.  


Contactarea băncii pentru încheierea contractului
Primul pas este contactarea unui consultant medical de la banca de celule stem pe care o dorește pacienta. Prin intermediul lui, viitoarea mămică va primi toate informaţiile de care are nevoie pentru a semna contractul de recoltare. Totodată, respectiva bancă de date îi va pune la dispoziție întreg setul de recoltare şi transport. Următorul pas este recoltarea propriu-zisă a sângelui. Procedura de recoltare la naștere durează maximum 3 minute, nu implică riscuri și nu este dureroasă pentru mămică sau bebeluș. Când se apropie momentul emoționant al nașterii, viitoarea mămică trebuie să ia setul de recoltare cu ea, la spital. Cu ajutorul lui, imediat ce aceasta va aduce copilașul pe lume, personalul medical va recolta sângele ombilical.  Colectarea sângelui este o procedură simplă şi scurtă, ce se desfășoară în deplină siguranţă pentru sănătatea mamei şi a bebelușului ei. 

Anunțarea recoltării și eliberarea certificatului de stocare
După recoltare, proaspăta mămică trebuie să apeleze numărul de telefon de urgenţă al băncii alese, pentru a anunţa existenţa probei. Poate suna la orice oră din zi și noapte, pentru că, de regulă, numărul este disponibil nonstop. Personalul autorizat și specializat de la banca aleasă va transporta în condiţii de siguranţă proba, din spital până la banca de celule stem destinatară. Proba va fi analizată și prelucrată apoi în laboratoarele ultramoderne ale băncii de celule stem, echipate cu aparatură și tehnologie de ultimă generație. Apoi, proba va fi stocată în condiţii de criogenie, în conformitate cu toate normele legale şi profesionale. După validarea procedurilor, mama respectivă va primi de la banca de celule stem certificatul de stocare în condiţii de criogenie. Din acel moment, ea va începe efectuarea plăţilor, în conformitate cu termenii stabiliți de comun acord cu banca la semnarea contractului. Proba recoltată va fi stocată în criotancuri, în vapori de azot lichid. Astfel, celulele stem pot fi păstrate pentru perioade îndelungate de timp (de regulă, 25 de ani), dar la unele banci acest termen este nelimitat. Iar banca aleasă îi poate pune la dispoziție mamei proba de celule stem în orice moment, dacă va avea nevoie de ea.

Miraculoasele celulele stem
Celulele stem sunt celule cu o extraordinară capacitate de a se transforma într-o mare diversitate de celule diferenţiate (celule nervoase, hepatice etc.) putând astfel să reînnoiască şi să refacă ţesuturi afectate sau distruse. Când o celulă stem se divide, celulele rezultate pot fi tot celule stem sau pot fi un alt tip de celule, așa-numitele celule specializate (hepatice, nervoase, epiteliale, musculare etc.). Celulele stem se diferenţiază de restul celulelor prin două mari importante caracteristici. Sunt celule nespecializate care se pot înmulţi prin diviziune celulară după o perioadă lungă de conservare şi se pot transforma şi cultiva, în condiţii controlate, astfel încât să formeze ţesuturi. Ele se pot împărţi în două mari categorii: embrionare şi adulte. Celulele stem embrionare (CSE) pot da naştere oricărui tip de celulă/ţesut (totipotente) şi se pot obţine din ţesut embrionar. Utilizarea lor, însă, este limitată din considerente etice. Celulele stem adulte au o capacitate de diferenţiere ceva mai limitată (pluripotente, multipotente) şi pot da naştere unor celule ce vor forma diverse ţesuturi (ţesut hepatic, celule sangvine, ţesut nervos, ţesut osos etc). Din cordonul ombilical se recoltează două tipuri de celule stem şi anume: celulele stem hematopoietice, recoltate din sângele cordonului ombilical; celulele stem mezenchimale, recoltate din peretele cordonului ombilical, mai exact din gelatina Wharton. Celulele stem au o compatibilitate de până la 100% în cazul unor transplanturi autologe, maximizând şansele vindecării copilului, şi de până la 50% în cazul altor membri din familie (transplanturi alogene). În cazul unor astfel de transplanturi cu celule stem hematopoietice efectul de “grefă contra gazdă” (adică de respingere a transplantului) este mult redus dacă se folosesc şi celule stem mezenchimale recoltate din ţesutul cordonului ombilical. Celulele stem hematopoietice se pot folosi în tratarea unui număr de peste 70 de afecţiuni, în special ale sângelui. În urma unor transformări, celulele stem mezenchimale pot regenera ţesuturi (miocard, ţesut hepatic, epidermic etc), având o mare perspectivă de utilizare în medicina regenerativă, considerată medicina viitorului. În viitorul apropiat celulele stem se vor putea folosi în cazuri de deteriorare a sistemului nervos central (maladia Parkinson, Alzhaimer, scleroza multiplă, leziuni pediatrice cerebrale), boli autoimune, diabet.
Surse: biogenis.ro