20 august 2018

Editorial. RĂUL (O AMINTIRE)

În vara lui 2012 eram într-unul din cele mai sărace locuri din România. Era, pentru cine nu-și mai aduce aminte, una dintre cele mai tensionate situații din istoria recentă a țării. Coaliția USL dăduse practic o lovitură de stat, suspendase președinții camerelor, avocatul poporului apoi pe președintele Băsescu și se desfășura o campanie deșănțată în legătură cu referendumul. Teoria era, reamintesc, „Băsescu tiran” și „Băsescu a tăiat pensiile”. Localitatea era împînzită cu afișe reprezentînd o bătrînă în ipostază de cerșetoare și acuzîndu-l pe „tiranul Băsescu” (atunci, ca și acum, Antenele, plus OTV, ce timpuri! -vehiculau etichetele de aplicat): că a lăsat-o muritoare de foame. Ceea ce era, de altfel, riguros fals, nu fuseseră tăiate decît pensiile speciale.  Din întîmplare, în sat a avut loc nu știu ce adunare a primarilor locali care au vituperat împotriva „dictatorului Băsescu”. Le-am atras atenția că, fiind într-un fel de campanie electorală, dacă am fi trăit într-adevăr într-o dictatură, localitatea n-ar fi fost împînzită numai cu afișe împotriva președintelui și niciunul favorabil. Într-o dictatură un asemenea lucru ar fi fost literalmente imposibil. Au rămas, firește, cu a lor.
Mi-am adus aminte de această întîmplare zilele acestea, cînd Statul dragneaiot vrea să distrugă, de această dată, ultima opoziție care i-a mai rămas, cea civilă. Sînt multe asemănări și cîteva deosebiri între vara de acum 6 ani și cea de acum. Nu mă refer la taberele politice, PNL-ul, de exemplu, a schimbat barca și se face că nu-i miroase gura a usturoi. Mă interesează însă o anume stratificare a valorilor sociale, civice, atunci, ca și acum, anumite forțe politice încercau să acapareze statul, într-o totală ignorare a legităților democrației. Forțele erau cam aceleași atunci ca și cum. La fel de rapace și la fel de certate cu logica (vezi exemplul de mai sus). Atunci adversarul era ipostaziat de Băsescu și de cîțiva intelectuali publici care îl sprijineau și care au devenit repede țintele favorite ale presei aservite care i-a ștampilat cu eticheta de băsiști. Acum adversarul nu mai este cineva, ci ceva, o anume rezistență a unei părți a societății la destructurarea justiției. De aceea e mai greu de combătut acest adversar pluriform de către PSD. În 2012 parola dictată de PSD era „Băsescu dictatorul”. Acum, parola dictată de PSD este „statul paralel”. Ambele trimit spre aceeași obsesie de a acapara, total nedemocratic, toate elementele statului de către un singur partid. Mai au ceva în comun cele două momente: caracterul iliberal și anti-european. Mult accentuat după 6 ani, din păcate.


Deosebirea majoră dintre atunci și acum este violența. Care a răbufnit săptămîna trecută la fel ca la mineriade. Instrumentată de aceleași forțe obscure. Cu aceleași scopuri. Numai că, acum există o mică invenție inexistentă în 90. Telefonul mobil. Acesta nu mai permite manipulările. Numai d-na Norica Nicolai, în nesfîrșita dumneaei inocență culturală (demnă reprezentantă a puterii de-cerebrate, ilustrată și de Adrian Severin), poate crede că transmisiile live de pe mii de telefoane din piață pot fi trucate. Ele se constituie într-o narațiune care dezvăluie, cui vrea să vadă, un adevăr simplu al unei provocări bine puse la punct pentru a speria participanții la miting. De aici ura cu care au vînat jandarmii telefoanele. Facebook se dovedește încă o dată un redutabil instrument politic, nu numai în pregătirea, mobilizarea pentru anumite acțiuni. În mod evident, strategia de apărare împotriva mitingului a fost dublă: a intimida oamenii prin vești alarmiste ca să vină cît mai puțini și a speria prin atacuri împotriva peroanelor lipsite de apărare. Cum era normal, au acționat prost și nu le-a ieșit. Greșeala lor înseamnă însă sute de victime. Nu se poate prevedea rezultatul unui conflict încă deschis. Și acesta e cel mai rău lucru.
Președintele a spus un mare neadevăr reluînd lozinca: România factor de stabilitate și echilibru în regiune. România e un stat extrem de volatil la ora actuală. Deci: 1. poate cîștiga Dragnea și atunci redevenim stat autocrat, condus de un lider maximo și camarila lui (chiar păstrînd formal elemente de democrație spre „satisfacția” UE care nu va scoate o vorbă, căci atunci chiar că „va fi liniște, va fi pace”˝. Sau: 2. Poate cîștiga „piața”, ceea ce riguros nu știm ce înseamnă. Cel mai simplu lucru ar fi alegeri anticipate. Care, chiar dacă vor fi cîștigate tot de PSD (acesta e blestem pe termen lung), să schimbe măcar raportul în parlament, reducîndu-i mult din puterea discreționară, abuzivă și anti-democratică pe care o deține acum. Cum se vede, e ceață în august!
Christian CRĂCIUN