11 septembrie 2018

Premii multe, tombolă surpriză şi multă voie bună la Câmpina Open MTB 2018

Duminică, 9 septembrie, pe potecile accidentate care străbat pădurea de la poalele dealului Muscel, s-a desfăşurat cea de-a saptea ediţie a concursului de ciclism montan Campina Open MTB – Race for Autism. Este un eveniment sportiv tradițional și de mare anvergură, de vreme ce , în fiecare an, la Câmpina se întâlnesc la acest concurs bicicliști din toate colțurile țării. Se știe, tradiționala competitiție sportivă are un scop caritabil, deoarece ea este destinată strângerii de fonduri pentru ajutorarea copiilor care suferă de autism.


Pe de altă parte, competiția încurajează un stil de viață sănătos și promovează Câmpina și împrejurimile ei. Concret, sumele rezultate din taxele de participare vor fi utilizate pentru proiecte în beneficiul copiilor cu autism derulate de Fundatia Romanian Angel Appeal. Taxele de participare au fost: 30 de lei – pentru copii; 80 de lei – pentru junior sau adulți; 300 de lei – pentru team/corporate. 


Organizarea evenimentului se bazează în exclusivitate pe voluntariat (peste 100 de voluntari) și pe sprijinul sponsorilor și al susținătorilor. Ediția a șaptea Câmpina Open MTB – Race for autism (CMTB) s-a desfășurat cu o zi mai târziu decât a fost inițial programată, pentru că la data anunțată inițial s-a desfășurat în apropierea Câmpinei un alt concurs de ciclism cu scop caritabil și o etapă națională. Poate și din acest motiv, numărul participanților a fost ceva mai mic decât anul trecut. În acest an, s-au înscris aproximativ 350 de cicliști cu vârste cuprinse între 7 și 73 de ani. Recordul de participare a fost obținut în 2014, la ediția a treia, atunci când s-au înscris on-line 598 competitori (sportivi licențiați, amatori și copii), iar în cursă au intrat 550 (dintre care 37 copii și 31 concurenți la categoria Family, categorie la care, ulterior, s-a renunțat). 


Un rol important în asigurarea securității și bunei desfășurări a concursului l-au avut radioamatorii ce au ocupat locuri strategice de-a lungul traseelor. Cei opt radioamatori care au dat o mână de ajutor, cu stații și frecvențe proprii, sunt membri ai Radioclubului Municipal Câmpina, asociație care a sprijinit mereu desfășurarea competiției. La această ediție, traseele au fost noi și au avut o lungime de 13,2 km - traseul scurt, 26,4 km - traseul lung și 6 km - traseul pentru copii. Ele au combinat porțiuni de asfalt cu porțiuni de relief accidentat. Decalând cu o zi evenimentul, organizatorii au dorit, astfel, să ofere șanse mai bune în primul rând beneficiarilor celor două cauze, dar și să dea bicicliștilor posibilitatea de a se bucura de un weekend plin de aventură.


Din fondul de premiere, care anul acesta a fost în valoare de 27.850 lei, au fost premiaţi 73 de participanţi, respectiv cei care la finalul cursei s-au clasat pe primele trei locuri la fiecare din categoriile înscrise în regulamentul concursului. 
Mai mult, a fost organizată o tombolă la care au fost înscrişi automat toţi participanţii la cursă, pentru a avea şanse egale la câştigarea unor premii suplimentare puse la dispoziţie de sponsori. Astfel, în urma tragerii la sorţi, au fost desemnaţi următorii câștigătorii: Maria Zara Kehaiyan (o canapea de la Lemet); Şerban Ursachi (voucher Revizie AmBike); Alexandru Prună (voucher 100 lei - Sport Guru); Florin Coclea (voucher 100 lei - Sport Guru); Felix Mina Tudor (voucher 100 lei - Sport Guru); Carol Banu (voucher 100 lei - Sport Guru); Iulian Dragoş Visoiu (pachet BikeXpert); Andrei Cătălin Dorobanţu (pachet BikeXpert).
Adrian BRAD

Statul a acordat bugetarilor pomeni de sute de milioane de euro în ultimii doi ani

Vă aduceți aminte de primarul comunei prahovene Brebu, Adrian Ungureanu (PNL), cel care, anul trecut, a plecat pe furiș  într-o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, împreună cu alţi reprezentanţi ai administraţiei locale, pe bani publici, deşi iniţial anunţase că nu va merge? Din cauza unui scandal iscat în primăvara lui 2017, la aflarea veştii că edilul din Brebu vrea să plece într-o vizită în SUA, pe bani publici, primarul Ungureanu a anunţat ulterior, în cadrul unei conferinţe de presă, că este dispus să anuleze vizita de lucru în proporţie de „95 la sută“. În cele din urmă, edilul s-a folosit de cele cinci procente ale rezervei sale declarative ca s-o șteargă, aproape ștrengărește, până la partenerii noştri transatlantici, căci baciul ungurean al brebenilor ținea morțiș să ia înțelepciune administrativă și lumină de la Licuriciul cel Mare. În scurt timp, să nu ne mirăm dacă, după bazele militare NATO de la Mihail Kogălniceanu și Deveselu, americanii vor mai înființa o bază militară la Brebu, care să ne apere de caprele negre, pe cale de dispariție. Totuși isprava primarului din Brebu pălește pe lângă năzbâtiile statului român reprezentate de pocinogul bugetar reușit de guvernanții actuali din Românica: sute de milioane de lei cheltuițe în anii 2017 și 2018 pentru excursii gratuite și concedii ale bugetarilor mascate sub forma unor cursuri de perfecționare. 


În prima jumătate din 2018, pomeni ale statului de 260 milioane de euro
În prima jumătate a acestui an, sute de mii de români au mers în sejururi gratuite pe Litoral, în stațiuni montane sau chiar peste hotare, marii beneficiari fiind angajații din sistemul de stat, studenții și pensionarii. Suma totală pe care statul român a cheltuit-o, în prima jumătate a anului 2018, cu aceste pomeni cu un puternic iz electoral  se ridică la aproximativ 260 de milioane de euro. La sfârșitul lunii februarie, Guvernul a anunțat că toți cei care lucrează în sistemul de stat vor beneficia de vouchere de vacanță în valoare de 1.450 de lei. Era o măsură care, deși a fost prezentată ca un semn de normalitate și de respect pentru angajați, se înscria într-un trend care a luat avânt în ultimul an: statul oferă privilegii sporite bugetarilor, fără a le cere un randament mai bun, ci doar obediență. Salariile din sistemul public au fost mărite fără a aduce în discuție criterii de performanță, dar punându-se apoi presiune pe participarea angajaților la evenimente politice. Mitingul PSD din Piața Victoriei și protestele organizate în fața Palatului Cotroceni sunt doar două exemple. Angajații din Ministerul de Interne și Ministerul Apărării Naționale nu au primit vouchere de vacanță, dar au primit dreptul de a-și deconta concediile în limita a 1.450 de lei, cât a fost valoarea unui voucher primit de angajații din sistemul public. 
Nu prea avem a comenta critic cu privire la taberele studențești sau la biletele de tratament pentru recuperarea medicală a pensionarilor în stațiuni balneare. În schimb, nu avem decât păreri negative despre voucherele de vacanță de care mulți dintre bugetari (angajații din primării, în special, dar și din spitale, unități de învățământ, poliție, armată, ministere și direcții județene etc) au beneficiat din plin, prin care li s-au oferit concedii mascate în spatele unor cursuri de formare profesională. Pentru aceste practici nu avem cuvinte de laudă, însă ne-am gândit totuși la un fel de laudatio: la un „dați-o dracului de golăneală, guvernanți fără rușine!”. Da, cam la un astfel de laudatio ne-am gândit, numai bun pentru a fi dedicat populistului guvern condus de primul mustăcios al țării prin tanti Veorica, guvernanți care nici în lada de gunoi a istoriei nu credem că vor mai avea loc. 
De doi ani, publicația independentă Recorder, una dintre cele mai credibile instituții de presă din România, atrage atenția asupra jafului la care este supus bugetul de stat, dar și bugetele locale ale unor localități, din motive electorale de cea mai joasă speță. 

Sursa foto: www.cursuri-functionari.ro
Avertismentele INA – apă de ploaie
Încă din anul 2017, Recorder a scris pe larg despre această situație, arătând că sute de instituții din toată țara, de la primării până la ministere și direcțiile de specialitate ale acestora, își trimit angajații să se perfecționeze în stațiuni turistice, achitându-le cazarea și masa pentru toată familia. Aflat în reorganizare, Institutul Național de Administrație (INA), autoritatea care ar trebui să se ocupe de perfecționarea funcționarilor, recunoștea că fenomenul a scăpat de sub control, iar cursurile au devenit apanajul unor firme private care le-au transformat în pachete turistice. Conform jurnaliștilor de la Recorder, nu suntem departe de ziua în care dreptul la o vacanță gratuită, plătită din bani publici, va fi trecut în Constituția României. În anul 2009, statul român a desființat Institutul Național de Administrație și a lăsat cursurile de formare profesională pentru funcționari în seama firmelor private. Prin această decizie s-a creat o piață uriașă care a rămas până astăzi nereglementată și pentru care nu s-a instituit niciun mecanism de control. Profitând de lipsa oricăror reguli, firmele private i-au ademenit pe funcționari cu oferte turistice și au transformat școlarizarea acestora în concedii plătite din bani publici, fenomen pe care Recorder l-a prezentat pe larg în mai multe articole apărute în ultimii ani. Milioane de euro se scurg anual de la bugetele locale în conturile acestor firme care profită de lipsa de reacție și chiar de complicitatea statului român. Recorder a calculat că numai în prima jumătate a anului trecut s-au cheltuit 5 milioane de euro pe vacanțele mascate ale funcționarilor. Sumele cheltuite anul acesta au explodat cu atâta forță, încât concediile și excursiile gratuite ale bugetarilor din 2018, camuflate sub cursuri de perfecționare, pot fi numite de-a dreptul atomice. Și uite așa, o lege care ar fi trebuit să ridice nivelul de pregătire al angajaților din instituțiile publice, garantându-le accesul la cursuri de formare profesională, a fost pervertită într-o uriașă afacere turistică. Mii de funcționari sunt trimiși anual în stațiuni de pe Litoral, la munte sau la băi, câte șapte zile, la hoteluri de trei și patru stele, însoțiți de familie și cu servicii all inclusive asigurate. Aceste practici au început în 2009, pe fondul unor reorganizări instituționale haotice, dar au luat amploare în ultimii doi ani, evidențiază cei de la Recorder.

Statul român – cel mai bun risipitor
O mare parte din suma de 260 de milioane vine din acoperirea voucherelor de vacanță, acordate, în 2018, pentru toți angajații din sistemul public. Conform Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), în perioada ianuarie-iunie 2018 s-au acordat vouchere de vacanță în valoare de 688.956.229 lei (peste 147 de milioane de euro). Dintre acestea, circa 85 % au mers către bugetari, ceea ce înseamnă aproximativ 585 de milioane de lei (125 de milioane de euro) cheltuiți pentru vacanțele angajaților la stat. Această statistică nu include angajații din Ministerul de Interne și Ministerul Apărării Naționale, care nu au primit vouchere de vacanță, dar au primit dreptul de a-și deconta concediile în limita a 1.450 de lei, cât a fost valoarea unui voucher primit de restul angajaților din sistemul public. Având în vedere că cele două instituții au împreună peste 200.000 de angajați, asta înseamnă încă 290 de milioane de lei (63 de milioane de euro). Pe lângă vouchere de vacanță, mulți dintre bugetari au beneficiat și de concedii mascate în cursuri de formare profesională: 7 zile într-o stațiune turistică, cu cazare și mese incluse pentru beneficiar și însoțitor, toate costurile fiind suportate de instituție. E un fenomen pe care Recorder l-a semnalat în urmă cu un an și care a continuat și vara aceasta, deși Institutul Național de Administrație (INA) a încercat să-l stopeze organizând cursuri de perfecționare în fiecare județ. Oferta INA a fost, însă, ignorată și instituțiile statului au preferat să achiziționeze cursuri ținute în stațiuni turistice de către operatorii privați, la costuri de trei ori mai mari. În această vară s-au achiziționat servicii hoteliere aferente acestor cursuri în valore de 12.568.708 de lei (2,7 milioane de euro). O situația specială este la Ploiești, unde s-ar părea că angajații din toate instituțiile de stat au beneficiat de astfel de concedii plătite din publici. În fruntea listei de achiziții turistice, cei de la Recorder susțin că se află Primăria Ploiești, care a plătit servicii hoteliere în valoare de peste 100.000 de euro, pentru cursuri de perfecționare organizate la Mamaia, Neptun, Băile Felix, Poiana Brașov. 

Hotelul Puflene Resort 4 stele, situat pe malul Lacului Murighiol,
una din destinaţiile alese de Primăria Măgureni pentru a-şi trimite funcţionarii
la relaxare pe bani publici
Cazuri de risipă a banului public s-au semnalat şi în unele localități din județul nostru. Câmpina a scăpat, nefiind inclusă în tabelul rezultat din anchetele celor de la Recorder. În schimb, achiziții de servicii hoteliere pentru cursuri de calificare desfăşurate în staţiuni au fost înregistrate la Primăria Băicoi, Primăria Băneşti, Primăria Cornu, Primăria Măgureni, Primăria Şotrile, Primăria Cocorăştii Colţ, Primăria Brebu. 

11.970 RON a plătit Primăria Băicoi pentru
servicii hoteliere la centrul de 4 stele Zenith din Mamaia
Spre exemplu, Primăria Măgureni a achiziționat servicii hoteliere aferente unor cursuri într-un resort de lux din Deltă, în hoteluri din Mamaia şi Eforie, precum şi la Băile Felix, rezultând o cheltuială totală de circa 25.000 RON. De departe, recordul la îl bate Primăria Băicoi, cu un număr de peste 30 de achiziţii de servicii hoteliere în Mamaia, Eforie, Băile Herculane, Sovata, Maramureş, pentru care s-au plătit în jur de 200.000 RON.

Editorial. MICȚIUNI POLITICE

Nu sînt revoltat pe cîntecul senatorului Niculae Bădălău. Sau pe care lăutarii i l-au cîntat lui Bădălău. Nu are nicio importanță. După cum e complet irelevant dacă scena se petrecea la o nuntă sau la un botez. Sînt revoltat că un asemenea specimen este senator al României din anul 2018 – și asta este cu adevărat important. Și mi-e rușine. Nu pentru el, ci pentru cei care l-au ales. Adică pentru neamul prost. Nea Bădălău (orice alt apelativ nu i se potrivește) s-ar pișa pe diaspora. Adică pe aproximativ o cincime din populația României. Îi mai adăugăm și pe cei care evident nu l-au votat și ajungem la un procent impresionant, în postura unui Gulliver postmodern în țara Lilliput, marele politician este gata să înece România. Nu să o salveze de incendiu. Mai să nu apucăm centenarul, înecați în dejecția uriașului parlamentar.


Lăutarii nu cîntă niciodată ceva ce nu place clientului și plăcerea cu care dansau invitații un fel de horă năucă este un indice suficient de adeziune. În fond, incidentul acesta excretor vine în deplin consens cu un noian de declarații ale altor membri de frunte ai PSD, deci nu are nimic surprinzător. După cum nu ne mai poate surprinde (doar îngrozi) faptul că oamenii ăștia nu se mai ascund, nu mai fac nici măcar efortul unei minime mimări a politeții democratice, spun direct ce au în creier: să tragă cu gloanțe adevărate în mulțime, să tragă cîte un glonț în cap mamelor care au venit cu copiii la miting, să urineze pe manifestanți etc. Vă dați seama ce torționari perfecți ar fi fost ăștia? Sau vor fi? Par făcuți pentru asta, li se potrivește mănușă. Faptul că la nunta deja mitică vedeta a fost un celebru cîntăreț de manele spune și el destul despre nivelul cultural al participanților. Sigur, la o nuntă nu se cîntă Mozart, dar un taraf de lăutari autentic parcă ar fi fost de căutat.
Scrisoarea avocatului Giuliani se pare că intră în același scenariu. Cusut cu ață groasă, ca și represiunea din 10 august, cazul se poate întoarce împotriva inițiatorilor. Ține tot de această sfidare a bunului simț, abundent sprijinită de o presă dezaxată. Oficial, luni a început noul an școlar. În fața unor exemple cum sînt cele de mai sus, orice profesor ar trebui să depună catalogul pe catedră și să plece la cules fructe în Spania. Ce să le spui elevilor? Contra exemplele pe care ei le văd zilnic din abundență oferă cea mai puternică motivație pentru a nu învăța. Cele mai sofisticate dezbateri metodologice care au loc îndeobște la începutul anului școlar sînt nule față de forța de influențare a unor exemple precum acelea arătate mai sus. Totul apare ca o inutilă vorbărie, negustorie măruntă de vorbe. Ca prim ministru să te scuzi de Ziua limbii române găsind justificări pentru erorile curente de exprimare, îmi pare încă mai grav decît greșelile propriu-zise. Toate promisiunile lui Dragnea nu fac doi bani, cîtă vreme anulează orice idee a lucrului bine făcut.
Economia este într-o drastică scădere: anticipările arată cam jumătate din creșterea anului trecut. Asta echivalează cu o prăbușire: și în acest timp cei mai săraci îi cauționează electoral la nesfîrșit pe cei care vînd la nesfîrșit aceleași rîncede gogoși electorale. Dezastrul pestei porcine arată o totală impotență a guvernului în a administra situații de criză, dezastrul economic și ecologic pe care ea îl produce nu este deloc amintit în dezbaterile publice. Aud acum la radio că Prefectura Brăila a trimis încă de la primele semne cereri la guvern pentru dezinfectant de distribuit oamenilor. Nu a venit nici pînă acum răspunsul. Ei, și în acest context a avut loc nu știu ce ședință a Comitetului Executiv al PSD. Adică modelul tipic de non-eveniment din care presa încearcă să stoarcă tot felul de știri de senzație. După care Dragnea a ieșit (în mod normal tot ce a spus el era de competența primului ministru) cu noi promisiuni: de la o nouă lege a pensiilor la autostrada pe Valea Prahovei și tichetele de vacanță. Dar și cu un contraatac de neimaginat într-o democrație: pur și simplu cere desființarea prin HG a unor sentințe judecătorești.

Un prieten îmi atrage atenția că tot ce scriu eu aici este perfect inutil, nu se schimbă nimic. I-am răspuns cu o scurtă poveste: un profet a sosit într-o cetate și a început să predice. La început, l-au ascultat mulți, apoi din ce în ce mai puțini, anii treceau, nu-l mai asculta nimeni, dar el continua să predice. Un ucenic l-a întrebat la ce bun, la care profetul a răspuns: la început am predicat ca să-i schimb pe ei, acum predic ca să nu mă schimbe ei pe mine. Cred că e o bună explicație. Prea mulți acceptăm în tăcere și cu ridicare de umeri anormalul. Ce mă privește pe mine, lasă-i să se sfîșie între ei! Din păcate, lupta asta din interiorul haitei (mulți se entuziasmează naiv de disensiunile apărute în interiorul PSD) ne mănîncă zilele la toți. Și ne consumă în special rația de viitor. Mică, tot mai mică. 
Christian CRĂCIUN

Intersecţia străzilor Conductelor și Constantin Stere va fi semaforizată

În vara anului 2013, mulți șoferi care locuiesc sau tranzitează adesea zona respectivă, erau mulțumiți pentru faptul că intersecţia străzilor Kogălniceanu – Stere – Hasdeu fusese, în sfârșit, semaforizată. Intersecția fusese considerată mulți ani un coșmar  în trafic, nu neapărat pentru faptul că, în acel loc, mașinile circulau bară la bară în orele de vârf, ci deoarece, ca un făcut, cei care veneau de pe strada B. P. Hasdeu nu respectau prioritatea străzii Mihail Kogălniceanu (prelungită cu Constantin Stare), iar mașinile care circulau pe direcția cu prioritate aveau adesea viteze mult peste cea legală. Acest lucru făcea ca, în fiecare an, în intersecția cu pricina să se producă trei-patru accidente prin coliziune.


În aceeași situație se afla și intersecția străzilor Conductelor și Constantin Stere, aflată la circa 400 de metri, pe sensul spre Turnătorie. La fel de periculoasă ca și surata ei amintită la începutul articolului, intersecția Conductelor – Stere a fost și ea, anual, loc de desfășurare a cel puțin trei-patru accidente rutiere. Unele s-au soldat cu victime, altele, doar cu răniți și pagube materiale. Însă, spre mare surpriză a locuitorilor din vecinătate, recent, conducerea Primăriei Câmpina a demarat lucrările și la intersecția Conductelor – Stere. Lucrările de montare a cablurilor subterane sunt realizate aproape pe jumătate. S-au frezat canale în trotuare pe o lungime de câteva zeci de metri, deocamdată pe două tronsoane ale intersecției, urmând ca, în două-trei săptămâni, dacă vremea nu se strică, să se sape șanțuri de aceeași lungime și pe celelalte două tronsoane rămase. 


Va urma, probabil, o lună de zile de acomodare, răstimp în care conducătorii auto se vor obișnui cu semaforizarea intersecției. La o anumită distanță se montează sub carosabil bucle inductive pentru detectarea prezenţei sau trecerii unui vehicul în apropierea intersecției sau chiar prin intersecția respectivă, deci pentru monitorizarea și optimizarea traficului rutier din acesată zonă. Așa cum menționam ceva mai devreme, cele mai multe accidente au loc din vina şoferilor care circulă pe strada Conductelor şi nu acordă prioritate autovehiculelor care se deplasează pe strada Constantin Stere, venind dinspre Turnătorie sau dinspre Piaţă. Realizarea semaforizării va reduce drastic numărul accidentelor de circulație în această intersecție la fel de blestenmată ca cea aflată la întretăierea arterelor Hasdeu – Kogălniceanu – Stere. Odată cu creşterea spectaculoasă a traficului rutier datorită dezvoltării activităţilor urbane, se încearcă soluţii de decongestionare a traficului urmărindu-se două direcţii: o folosire judicioasă a spaţiului rutier precum şi un control şi o monitorizare eficiente.  În prezent, în majoritatea intersecţiilor se găsesc mai multe tipuri de instalaţii de semaforizare cu semnale luminoase, dintre care se pot aminti: semafor cu LED-uri sau lumini clasice pentru vehicule; semafor cu LED-uri sau lumini clasice pentru pietoni; semafoare mobile temporare, cu LED-uri sau lumini clasice; lampa filatoare; dispozitiv pentru semnalizare acustică etc. Pentru detecţia automobilelor, se folosesc bucle inductive de diferite feluri: bucle transversale, pentru detectarea prezenţei sau trecerii unui vehicul în apropierea liniei de oprire de pe o cale de rulare; bucle longitudinale, care se montează suplimentar faţă de bucla transversală şi care pot avea o profunzime de până la 30 de metri, ele semnalizând prezenţa mașinilor în intersecţii; bucle avansate, plasate la 80-100 de metri de linia de oprire pe o cale de rulare, care servesc la măsurarea traficului pe minut şi a gradului de ocupare a arterei de circulaţie, informaţii necesare pentru alegerea timpului de comandă.  
Adrian BRAD

Miruna Milu, Miss Bikini România 2018

În decembrie 2017, informam cititorii publicaţiei noastre despre activitatea fotomodelului câmpinean Miruna Andreea Milu, o tânără cu o carieră care începe tot mai mult să se profileze. Vă mai spuneam tot atunci că Miruna este originară din comuna Șotrile, unde trăiesc părinții săi, pe care îi vizitează de câte ori îi permit angajamentele și contractele de modeling și de publicitate. 
În septembrie 2017, Miruna participase la concursul denumit Romanian Info Fashion, un eveniment tradițional la care primele cinci câștigătoare au obținut diferite titluri de Miss (Miss Supranational, Miss Globe, Miss Tourism  etc), care le-au permis să reprezinte România la respectivele concursuri internaționale de frumusețe. Nu vorbim aici de Miss România, care participă la Miss Univers, cel mai important concurs internațional de frumusețe, pentru care selecția participantelor se face după alte proceduri, mult mai riguroase și mai selective. La concursul amintit ceva mai devreme, câmpineanca noastră a ocupat un loc de frunte și titlul Miss Tourism, care i-a dat dreptul să reprezinte România la concursul internațional World Tourism Queen. 


Acesta urma să aibă loc în Shanghai (China), în luna ianuarie 2018. Din motive necunoscute, concursul a fost amânat de două ori: prima dată, pentru luna martie 2018, iar a doua oară, pentru luna mai a acestui an. Miruna a fost anunţată de organizatori că evenimentul va avea loc, în sfârşit, în luna mai, dar în acea perioadă trebuia să onoreze un alt angajament, şi din acest motiv, nu a mai putut participa la ,,Miss Tourism Queen”. Nefericita întâmplare nu a descurajat-o, însă, deloc. Ea şi-a văzut mai departe de profesia ei, reuşind să obţină noi contracte de publicitate şi de reprezentare a unei mărci vestimentare. „O altă fată a trebuit să meargă în locul meu în China, şi o felicit pentru rezultatele obţinute acolo. Nu am fost afectată de această întâmplare. Se mai întâmplă. Oricum, vor fi şi alte concursuri, pe care o să le onorez cu drag”. 


Am întrebat-o pe Miruna dacă se poate trăi din modeling. Desigur, vorbim despre nivelul de modeling pe care îl practică în prezent, care este profesionist, dar nu la cel mai înalt nivel, acolo unde îi urăm să ajungă cât mai repede. Altminteri, ştie toată lumea că marile fotomodele internaţionale au parte de câştiguri fabuloase, de sute de mii de euro cel puţin. „Aici sunt foarte mulţi factori, nu mă pot pronunţa dacă da sau nu. Depinde de agenţiile cu care colaborezi, de contractele pe care le ai, de felul cum ştii să le negociezi. Nu există o sumă fixă în job-ul ăsta. Pe mine, cel mai mult mă atrage partea de shooting-uri foto”, aflăm de la Miruna. 


În paralel cu activitatea din modeling, fotomodelul câmpinean urmează cursurile Facultăţii de turism din cadrul Universității „Dimitrie Cantemir” din București, unde este, în prezent, studentă în anul 2. Chiar dacă angajamentele o solicită foarte mult, a încheiat cu bine primul an de studii. Nu a avut nici o notă sub 9, cu toate că nu a reuşit să ajungă la toate cursurile. 
Am mai întrebat-o cum se vede peste 30 de ani, ca mamă, iar răspunsul Mirunei nu s-a lăsat aşteptat: „Mai am multe de făcut pe plan profesional până în momentul în care o să am copii. Îmi doresc o fată şi un băiat. Nu o să le impun o anumită carieră, către ce are fiecare înclinaţii, către aia o să îi îndrum şi o să îi susţin. Peste 30 de ani, mă văd o femeie împlinită, cu o familie frumoasă, o afacere prosperă, înconjurată de persoane pozitive. Vreau să îmi deschid un business, dar nu în acest domeniu. Însă mai este foarte mult până acolo. Deocamdată mă concentrez pe prezent, ca lucrurile să meargă din ce în ce mai bine pe toate planurile”. 
De la ultima noastră întâlnire, în decembrie 2017, Miruna a participat la diverse festivaluri de modă, a cochetat puţin şi cu partea de styling, a fost la mai multe shooting-uri. „În prezent, sunt imaginea unui magazin online cu articole sportive. Am fost desemnată Miss Bikini România şi mă bucur să deţin acest titlu. Momentan, nu am niciun eveniment, mi-am luat o perioadă doar pentru mine, în care vreau să schimb nişte mici lucruri la mine şi să încerc să îmbin sportul cu o alimentaţie corectă, pentru a avea un fizic şi un psihic sănătos”, ne mai spune Miruna.
Adrian BRAD

CÂMPINA - O ISTORIE ÎN DATE. La moartea lui Aurel Vlaicu (13 septembrie 1913)

1913, 14 – 20 septembrie. Publicaţia arădeană „Românul” (nr. 190, 1/14 septembrie 1913) anunţă pe prima pagină, ca o informaţie de ultimă oră, moartea lui Aurel Vlaicu: „Era să punem foaia sub tipar, când ne soseşte la redacţie grozava telegramă: (...) Vlaicu mort, aeroplanul sfărâmat”. În pagina 7 este redat conţinutul unor telegrame primite de redacţie în timpul nopţii, una dintre ele trimisă de la Ploieşti de către „nefericitul frate al martirului nostru”: „Între Băneşti şi Câmpina de la o înălţime de 400 metri a căzut aviatorul Aurel Vlaicu şi a murit./ Ion Vlaicu”. 
O altă telegramă, semnată „Nedelcu”, soseşte „după orele 12”, de la Câmpina: „Aviatorul nostru Vlaicu, făcând astăzi sbor cu intenţiunea să treacă Carpaţii spre Orăştie la Astra, cade la ora 5 lângă Câmpina, mort momentan. Catafalc Câmpina, întreaga ţară în doliu. Pregătiţi părinţii nenorociţi”.
Şase zile mai târziu, în nr. 195/ 20 septembrie, publicaţia alocă patru pagini unui „raport” detaliat cu privire la înmormântarea lui Vlaicu, întocmit de un „trimis” al ziarului. Raportul sosit cu întârziere de la Bucureşti, „dintr-o regretabilă greşeală a poştei ungureşti”, oferă detalii legate de data şi ora înmormântării („Mercuri [17 septembrie], după amiazi la orele 4”), descrie momentul „sfâşietor” al sosirii familiei aviatorului la biserica „Sf. Gheorghe” şi redă câteva discursuri ţinute în cadrul ceremoniei funerare.
„Un comitet format în Câmpina a deschis o subscripţie pentru cumpărarea locului unde marele aviator Vlaicu şi-a găsit moartea. Pe locul acela se va ridica un monument marelui aviator. S-au subscris până acum următoarele sume: Comitetul de ajutorare a familiilor mobilizaţilor din fondul care a rămas disponibil, 2000 lei; I. Magrani, 500 lei; I. Grigorescu, 50 lei; Ion C. Şteflea, 40 lei; Rich. Schmidt, din beneficiul unei reprezentaţii cinematografice, 40 lei; S. Piţău, 20 lei; Sada B. Radova, 20 lei; Dr. C. Saligny, 20 lei. (Urmează şi alte subscrieri)” – se anunţă, între altele, în pagina 4, sub titlul „Câmpinenii pentru monumentul Vlaicu”.

Prima pagină a revistei „Gazeta Ilustrată” (an. II, nr. 40, 14 septembrie 1913).
În partea din stânga poate fi văzut tatăl lui Aurel Vlaicu, alături de soţia sa, 
precum şi de sora şi fratele celui decedat.
Sursa: digibuc.ro
1913, octombrie, 6. Conferenţiază local, în sala Domenico, dr. C. I. Istrati („cunoscut cu vorba-i de mare patriot”), pe tema: „În preajma viitorului”, „cuvânt adresat lucrătorului român” şi Smaranda Gheorghiu (doamna Smara), „înfocata noastră naţionalistă”, pe tema: „Impresiuni din ultima călătorie în străinătate”. 
Scopul conferinţelor: „... strange[rea] fondul[ui] necesar la facerea unui monument pe locul unde a căzut... Aurel Vlaicu, marele aviator şi inventator”; “pentru mărirea fondului monumentului Aurel Vlaicu”.


1920. Medicul curant al lui Aurel Vlaicu, dr. V. Hâncu, susţine argumentat ipoteza potrivit căreia cel supranumit „Vulturul din Carpaţi” ar fi decedat „probabil în aer, în urma unui atac de inimă”.
„La Câmpina se pare că a aterizat, a luat masa şi-a pus benzină în motor şi-a inspectat aparatul şi s-a ridicat în văzduh să facă ultimul salut, a făcut ceva viraje şi a plecat”. „Ce s-a putut întâmpla? Temperatura în urma deselor ploi, fiind cam rece, mai ales la munte, a influenţat asupra rinichilor, rinichii asupra vaselor şi nervilor, iar vasele asupra inimii şi asupra creierului, la care s-a mai adăugat şi emoţia. Pe de altă parte, sângele de la periferia organelor, în urma răcelii şi a contractibilităţii vaselor, s-a aglomerat spre centru, vasele centrale fiind foarte încărcate de sânge, iar inima, slăbită în urma nefritei, nu a fost în stare să pună rezistenţă undei sanguine şi o sincopă cardiacă, probabil, i-a curmat viaţa. Numai astfel de explicaţie este raţională, bazată pe fapte şi concluzii logice. Ca o concluzie deci, după mine unul, Vlaicu a murit probabil în aer, în urma unui atac de inimă: asistolie cardiacă”. 
(„Vlaicu şi cauza morţii lui - Declaraţia medicului curant al lui Vlaicu”  în „Albumul Vlaicu”, Tipografia Libertatea, Orăştie, 1920, p. 306)
Ion T. ŞOVĂIALĂ

Din volumul „Câmpina, pagini dintr-o istorie în date. Oameni, fapte, evenimente, ipostaze, secvenţe de viaţă” (II) 

Din mărturiile unor prahoveni implicaţi în Primul Război Mondial

Cunoscutul arhitect ploieştean Toma T. Socolescu (1883-1960), probabil cel mai important arhitect prahovean din perioada interbelică a cunoscut şi el rigorile Primului Război Mondial, el fiind numai copt pentru serviciul militar, având 33 de ani în momentul în care România intra în război, după doi ani de neutralitate în care ar fi avut timp să se pregătească şi să tragă anumite învăţăminte, observând evoluţiile de pe celelalte fronturi. Iniţial,Socolescu a făcut parte din Regimentul 47 Infanterie [1], comandat  în Moldova şi de celebrul istoric, militar, genealogist Radu R. Rosetti, ulterior fiind detaşat la un regiment CFR din Bucureşti. După ce sorţii războiului nu ne-au mai fost favorabili (oare ce s-ar fi întâmplat dacă Turtucaia ar fi rezistat, iar frontul sudic nu ar fi fost străpuns?) s-a început să se pună problema aruncării în aer a podurilor din Oltenia şi Muntenia, şi în ideea de a încetini ofensiva Puterilor Centrale, misiuni dificile la care era nevoie de personal cât de cât specializat.

Toma T. Socolescu.
Sursa foto: Wikipedia.
În memoriile sale [2], el descrie pe larg momentele trăite, cât de rapid s-a trecut de la extaz la agonie. Evident nici pseudo-campania din Bulgaria anului 1913 nu a ajutat prea mult: „Am trăit primele săptămâni ale războiului clipe de mare entuziasm, pierderi puţine şi înaintare vertiginoasă în inima Ardealului... dar au sosit şi zilele tragice, când tot ce visasem, toate speranţele ce ne făurisem în timpul neutralităţii, mai ales, se spulberaseră”. Socolescu habar nu avea cum să arunce în aer poduri, el ştiind doar cum să le construiască, fiind trimis să dinamiteze podul peste Argeş, al şoselei care ducea spre Alexandria: „Timpul cât am zăbovit la acest pod a fost de o covârşitoare tristeţe. Oamenii se scurgeau din toate satele şi târgurile din spatele frontului către Bucureşti, înnebuniţi de spaimă, urcaţi în căruţe şi pe jos, cu tot avutul ce putuseră lua, în grabă, cu copii, femei şi moşnegi, chiar şi cu morţi la capul cărora ardeau lumânări şi pe care nu-i putuseră îngropa”. Nereuşind să arunce podul în aer, a aşteptat venirea unei alte echipe de genişti care a avut mai mult succes. Învăţând procedura, şi Socolescu a contribuit la dinamitarea altor poduri şi podeţe, trecând prin Bolintin, Ploieşti şi Buzău, distrugându-l şi pe cel de la Urziceni, peste Ialomiţa.
Socolescu a ajuns la Iaşi, unde a remarcat suprapopularea fantastică, dar şi ravagiile pe care le făcea tifosul exantematic: „Mureau cu duimul şi militari şi civili şi doctori... La Divizia I-a, unde fusesem detaşat, au murit nu mai puţin de 6.000 ostaşi, de nu se prididea cu îngropatul lor... Soldaţii morţi erau duşi despuiaţi într-o cameră a cimitirului satului şi când groapa comună era terminată, doi camarazi de-ai lor îi aruncau în groapă, şi cum erau complet înţepeniţi de gerul din acea iarnă grozavă, cum n-am mai pomenit la noi, sunau ca lemnele; îmi răsună în ureche şi acum acel zgomot sinistru”.
Fiind mare nevoie de oameni care se pricepeau şi să construaiscă, nu numai să distrugă, Socolescu a ridicat cuptoare de deparazitare. Pentru serviciul său credincios, a fost decorat cu Crucea Regina Maria pentru construcţi militare. Întors la Ploieşti, şi-a regăsit casa devastată. Din 1919 a fost numit arhitect-şef al judeţului, punându-şi o marcantă amprentă pe dezvoltarea interbelică a oraşului, profitând şi de veniturile mari din industria petroliferă şi de investiţiile aferente.
O altă mărturie [3] foarte interesantă îi aparţine celui care a şi fost prefect al judeţului Prahova în perioada 1929-1931, în timpul guvernării naţional-ţărăniste, Ştefan Popescu-Filutză, care chiar dacă era de origine din Gorj, s-a stabilit la Ploieşti. De profesie medic veterinar, Ştefan Popescu-Filutza a fost încorporat în Armată şi cum tracţiunea hipică era dominantă în cadrul Armatei Române (şi în Primul Război dar şi în al Doilea), el a fost repartizat la un depozit de remontă a cailor. El nu a luat parte la luptele din linia întâi, cunoştinţele lui fiind mult prea valoroase. În primele luni ale războiului, Ştefan Popescu-Filutză se afla cantonat în zona oraşului Mizil, unde probabil se aflau grajdurile Armatei, redând fidel atmosfera. Din rândurile sale reiese că el nu fusese un ardent susţinător al intrării noastre în război de partea Antantei, căci ura faţă de ruşi străbate rândurile sale: „Se vorbeşte de Ruşi ca de salvatorii noştri şi desigur ei nu cred altfel de vreme ce jefuiesc populaţia pe unde trec ca într-o ţară cucerită (...) se vorbeşte tot mai mult de evacuarea oraşului Bucureşti. Svonul îngrozeşte pe toată lumea. Nu e în adevăr lucru puţin să cedezi capitala ţării în mâinile duşmanului. Gravitatea e cu atâta mai mare la noi, cu cât politicienii noştri au avut grijă să centralizeze toată viaţa publică a ţării în capitală pentru ca să poată opera mai cu succes”. Observă deja începutul exodului spre Moldova, pe fondul înfrângerilor de pe front. „Cafenelele şi birturile din Mizil, unde stăm încă, sunt pline de lume refugiată de toate nuanţele, aparţinând tuturor straturilor sociale. Fiecare a descoperit cu acest prilej rude sau cunoscuţi pe care de altfel îi uitase demult, dar care acum sunt mai necesari ca oricând”. Panica încă nu cuprinsese şi orăşelul buzoian (atunci): „În Mizil, cu toate că populaţiunea vede acest imens exod de fricoşi, lumea e totuşi liniştită”. Descrie foarte exact tragedia exilului din acea toamnă friguroasă: „Emigrarea îşi urmează cursul atât pe şosele care sunt arhipline, cât şi în trenuri care sunt supra încărcate. În vagoanele de transportat vite, precum şi în acelea deschise în care altă dată se transportau lemne, se vede lume din aceia care ar fi protestat cu cea mai mare vehemenţă dacă un tren accelerat ar fi stat într-o staţie câte un minunt mai mult”. Evident, cei care au încercat să scape primii au fost cei cu dare de mână însă panica a fost atât de răspândită (nici când a sosit în Moldova Armata Roşie, pe ale cărei urme venea NKVD, parcă nu a fost atât de mare), încât martorii indică faptul că şi populaţia simplă încerca să scape de trupele germane. Din această perspectivă, este de înţeles notaţia sa: „Plecând într-o permisie de câteva ore la Ploieşti, am făcut 4 zile” (cu trenul, având în vedere că Mizilul se afla pe linia de cale ferată care lega Ploieştiul de Buzău, pe unde treceau garniturile dinspre Bucureşti spre Moldova). Mai repede ajungea dacă mergea pe jos. „Ajuns la Ploieşti, am găsit lumea de altfel liniştită, dar tot sub impresia grozavă a ocupaţiunii ce se aştepta să aibă loc. Pătruns încă de la începutul războiului european de credinţa că cel puţin în mod parţial vom fi învinşi, dacă vom intra într-o alianţă în care Germania va fi de partea adversă, priveam cu răceală evenimentul grav ce avea să se producă”.
Şi Ştefan Popescu-Filutză a plecat în refugiu în Moldova: „În gara Ploieşti, deşi numai ora 4 dimineaţa, peroanele sunt pline de cei doritori de a se refugia. Cu mare greutate, abia am putut lua un tren de la ora 9, trebuind pentru aceasta să merg pe jos la staţia Teleajen, întrucât trenurile care plecau nu se putea afla precis dacă merg spre Urziceni sau spre Buzău. În două zile de călătorie am ajuns în final la R. Sărat, după ce am mers pe jos 25 de km”. Odiseea lui continuă într-o Moldovă cuprinsa de haos, spre care afluau atât resturile Armatei Române şi refugiaţi civili, dar şi sute de mii de soldaţi ruşi, căci ofensiva Puterilor Centrale, mai ales a Germaniei, din România risca să întoarcă şi imensul front oriental. Ştefan Popesu Filutză atesta foarte bine şi lipsa unui plan de retrage: „N-am trecut decât cu 20 km zona de apărare Focşani-Nămoloasa-Galaţi, mizeria este în complectă desvoltare”. În Mărăşeşti „nu se găseşte nici un aliment, nici măcar sare şi nici gaz (...) Ţară agricolă prin excelenţă, n-are pâine. Ţară cu petrol în cantităţi mari, n-are petrol. Ţară cu munţi de sare, ţară cu de toate, n-are nimic din ce produce, pentru că n-are organizaţie” notează el cu multă amărăciune. Ajuns în satul Iveşti, de lângă Galaţi, unde se afla moşia lui Constantin Mille (1861-1927), ziarist şi lider socialist român, descoperă o mizerie de nedescris, bun motiv de a-l ironiza pe Mille. Probabil la Iveşti a fost cantonată unitatea sa. De aici observă şi critică debandada din rândul trupelor: „Niciunde nu poţi face mai bine şcoala laşităţii decât în armată”.
Iarna dintre 1916-1917 a fost una extrem de dură, neobişnuit de dură chiar pentru România, agravând starea şi aşa proastă a trupelor, care cu greu puteau fi cazate în condiţii omeneşti, aceasta şi pentru că cele mai bune case/clădiri îi găzduiau pe soldaţii aliaţi, pe ruşi: „Numărul soldaţilor degeraţi şi morţi de frig e colosal”.
Practic nu există memorialist român care să fi trăit dramaticele momente ale refugiului, iar din randurile lui să nu răzbată ura faţă de comportamentul aliaţilor de circumstanţă, indiferent dacă vorbim de miniştri liberali, apropiaţi ai lui Brătianu (cum este cazul lui I. G. Duca) sau simpli militari, precum Ştefan Popescu Filutză: „Soldaţii ruşi nu ţin să-şi desmintă apucăturile lor de jefuitori, cu toate că sunt foarte bine aprovizionaţi şi organizaţi. Această hoardă de soldaţi graşi şi robuşti ca nişte vite trăite în libertatea primitivităţii, deşi porneşte în masă în numele <Sfintei Cruci>, nici nu vor să vadă când sătenii noştri le arată icoane în semn că sunt de aceeaşi religie ca ei”.  Nu este destul de clar dacă nu cumva în 1917 numărul morţilor de tifos exantematic [4] a secerat mai multe vieţi decât confruntările directe de pe front, o realitate tristă pe care o zugrăveşte în culori sumbre şi Ştefan Popescu Filutză în februarie 1917: „Tifosul exantematic, boala aglomeraţiunilor excesive, face ravagii îngrozitoare în toate părţile. La Bacău mor zilnic câte 50-70 de soldaţi pe zi. Sunt câteva mii de bolnavi, adăpostiţi prin grajdurile cailor pe vreme de viscol şi pe o iarnă grea, aprigă, cum nu s-a mai văzut. După groaznicul dezastru militar, tifosul exantematic, febra recurentă şi holera vin să adaoge încă la durerile sfâşietoare ce am avut, pentru ca suferinţa să fie astfel complectă, aşa cum puţine popoare au avut de suferit”.
Codruţ CONSTANTINESCU 





1. Regimentul 47 Infanterie a fost o unitate de nivel tactic din rezerva armatei permanente care s-a constituit la 14/ 27 august 1916, prin mobilizarea unităţilor şi subunităţilor de infanterie din cercul de recrutare Ploieşti, din cadrul Comandamentului III Teritorial. Datorita pierderilor mari, în Moldova a fost contopit cu rămăşiţele unui alt regiment decimat, 72.
2. Amintiri, Bucuresti, Caligraf-Design, 2004.
3. Jurnal de război de Ştefan Popescu-Filutza I-III în revista Prahova eroică, nr.2 (12) oct. 2016, nr. 1 (13) aprilie 2017,  nr. 2 (14) sept. 2017 note ingrijite de prof. Traian D. Lazar
4. Apogeul ei s-a înregistrat în martie 1917 Iata ce scria prof. Ioan Cantacuzino, cel care a fost insarcinat sa o combata Epidemia a debutat în mod insidios în decembrie 1916; ea era puţin cunoscută la început de către medici, aşa cum se întâmpla aproape întotdeauna în astfel de cazuri; în prima jumătate a lunii ianuarie, se notau în registrele infirmeriilor regimentare un număr tot mai mare de diagnostice de „gripă infecţioase“ sau de „stări tifice grave“; de fapt era vorba în acel moment de cazuri de tifos exantematic nediagnosticate. Epidemia a fost recunoscută oficial în a doua jumătate a lunii ianuarie. În acest interval, nu au fost luate măsuri generale sau coordonate, atât de mare era haosul; şi astfel virusul a avut posibilitatea să facă numeroase pasaje şi boala s-a generalizat, de la începutul lunii februarie, cu o intensitate îngrozitoare. Din acel moment, morbiditatea şi mortalitatea au fost în creştere rapidă; ambele au atins punctul lor culminat în martie, apoi au descrescut destul de repede pentru a ajunge aproape la zero spre sfârşitul lunii mai. În iunie, epidemia a fost practic stinsă şi au fost semnalate numai câteva cazuri izolate în iulie. Timp de şase luni, s-au semnalat, ici şi colo, doar câteva cazuri foarte rare, arătând că rezervorul virusului nu a fost încă epuizat. A existat o uşoară recrudescenţă, care a dispărut rapid, în iarna anului 1918, cu o mortalitate mică în articolul "L'épidemie de typhus exanthématique en Roumanie pendant la dernière guerre - Société de Pathologie Exotique, Paris, séance de mars 1920

„Liniștea sufletească a pacientului și încrederea sa în medicul curant îl pot ajuta să se vindece”

consideră prof. univ. dr. Radu Palade, șeful chirurgiei din Spitalul SanConfind

(P) Secția Chirurgie a Centrului Medical SanConfind urmează să fie dată în funcțiune, nu peste multă vreme, dar până atunci, în cadrul ambulatoriului de specialitate al spitalului își desfășoară activitatea, cu o adresabilitate din ce în ce mai mare, cabinetul de chirurgie condus de profesorul universitar Radu Palade - o personalitate a lumii medicale românești. Profesorul doctor Radu Palade are o ascendență ilustră. Pe linie directă, el este nepotul marelui om de știință George Emil Palade, câștigător al Premiului Nobel, distincție pe care a primit-o în 1974 pentru Fiziologie și Medicină, grație descoperirilor sale revoluționare din domeniul biologiei celulare. Singurul român laureat al Premiului Nobel a decedat acum un deceniu, în Statele Unite, la vârsta de 96 de ani. După cum putem citi în adevărul.ro, profesorul doctor Radu Şerban a fost, probabil, nepotul preferat al laureatului Nobel, dacă ținem cont că, de fiecare dată când unchiul George venea la Bucureşti, pe nepotul Radu îl suna ca să-l ia cu maşina de la aeroportul Băneasa şi să-l ducă la hotelul Athénée Palace, unde stătea în vizitele oficiale. Tot Radu îl plimba de la un prieten la altul prin Bucureşti, în vizitele neoficiale ale unchiului său preferat, cu Securitatea comunistă pe urmele lor. Medicul chirurg Radu Șerban Palade este fiul Adrianei, sora mai mare a profesorului George Emil Palade. Din admiraţie pentru unchiul său celebru, Radu Şerban a păstrat numele mamei, nu pe al tatălui, avocatul Israil, care era văr cu Octavian Goga. Așadar, o descendență impresionantă pe ambele filiații: în primul rând pe cea maternă, dar și pe cea paternă. “Cred că aveți o șansă extraordinară să-l aveți pe profesorul Radu Palade împreună cu dvs. Astăzi, mai mult ca oricând, avem nevoie de modele, iar un astfel de model este dl. profesor Radu Palade, o personalitate a lumii medicale care nu se înalță pe sine cu gloria familiei sale, ci reușește să fie prețuit și admirat pentru ceea ce este și pentru ce a făcut în viață”, a declarat, printre altele, părintele Justin Marchiș, ieromonah al Bisericii Stavropoleos din București, la slujba de sfințire a spitalului, înainte de inaugurarea sa, în aprilie 2015. 



SanConfind oferă condiţii de cazare antistres

L-am întrebat de dl profesor Radu Palade care ar fi beneficiile unui spital privat, în comparație cu spitalul de stat. De ce ar trebui să aleagă pacienții Centrul Medical SanConfind? ”Spitalul SanConfind și-a propus, de la începuturile sale, să reprezinte o alternativă la diagnosticarea și tratarea pacienților din zona de nord a județului Prahova. Am urmărit și vom urmări mereu oferirea unor servicii medicale de cea mai bună calitate. De aceea, construcția spitalului a fost realizată de așa natură, încât să ofere condiții de spitalizare (hoteliere) cât mai umane, cât mai intime, cât mai antistres. Saloanele sunt cu un pat sau două paturi, nu mai mult, iar condițiile de cazare sunt atent urmărite, pentru a îndeplini standarde hoteliere de multe stele. Totodată, pentru ca pacientul să primească cel mai exact diagnostic, nu ne-am uitat la bani și am achiziționat, pentru fiecare disciplină medicală, cea mai bună aparatură medicală existentă în prezent. Cu alte cuvinte, aparatura fiind nouă și de mare performanță, acuratețea diagnosticului este foarte bună. De asemenea, oferim un tratament extrem de complex pentru toate afecțiunile medicale care intră în sfera noastră de activitate. Pe de altă parte, am încercat mereu să angajăm medici foarte buni, unii dintre ei, chiar cei mai buni din specialitățile respective. În acest fel, pacienții SanConfind își pot rezolva mai bine problemele de sănătate, deoarece primesc servicii medicale de cea mai bună calitate. Pe lângă aceste lucruri, trebuie să adăugăm și faptul că politica SanConfind urmărește ajutorarea pacientului și din punct de vedere emoțional. Orice pacient primește de la noi sprijin moral, sufletesc, astfel încât șederea în spital să nu îl afecteze din punct de vedere psihic. Ne-am propus să promovăm comportamente deontologice deosebite, precum și o deschidere umană cât mai largă, astfel încât pacienții noștri să nu fie stresați deloc.  Pe de altă parte, la SanConfind, principiile morale de bioetică medicală recunoscute în întreaga lume sunt aplicate strict și sub un control și o supraveghere permanentă. Liniștea sufletească a pacientului și încrederea sa în medicul curant îl pot ajuta să se vindece mai repede sau să încetinească evoluția unor boli incurabile. Toate aceste lucruri fac ca asistența medicală în Spitalul SanConfind să fie una de înaltă performanță profesională, dar în același timp și de înaltă spiritualitate și calitate morală. Există principii morale în viața medicală stabilite de milenii. Medicina europeană a funcționat și s-a dezvoltat după principiile hipocratice, care în spitalul nostru sunt respectate cu strictețe”, ne-a răspuns directorul medical de la SanConfind.

„Pacientul suferă cu trupul și cu sufletul deopotrivă”

Profesorul Radu Palade ne-a mai precizat că “toată viața mea nu mi-am făcut decât datoria de medic, așa cum am crezut eu că este mai bine. Ca să vă fac o mărturisire, pe măsură ce am progresat în meserie, în aceeași măsură am progresat și în a cunoaște și a încerca să-mi lămuresc multe probleme privind viața, suferința, sensul existenței noastre. De ce ne-am născut și de ce în această lume suntem supuși atâtor și atâtor momente-limită, extrem de delicate? Omul este unul, dar el este trup și suflet, astfel că orice suferință trebuie tratată absolut în totalitatea ei. Suferința nu poate fi numai a sufletului sau numai a trupului. Ea este a sufletului și a trupului concomitent și aproape permanent. De aceea, o dimensiune spirituală a vieții și a activității medicilor este grija permanentă pentru semenul lovit de boală, pentru cel lovit de suferință, pentru cel aflat la limita existenței. În meseria noastră este absolut necesar să avem o abordare complexă a relației cu pacientul, căci trebuie să avem mare grijă ca prin comportamentul nostru să nu adăugăm o lovitură în plus suferințelor celui pe care îl îngrijim.” Prof. univ. dr. Radu Palade, medic primar în chirurgie generală, doctor în ştiinţe medicale și mulți ani şeful Clinicii I Chirurgie a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, este și membru al Comisiei de bioetică din Ministerul Sănătății.

SanConfind – un spital european

Domnul profesor ne asigură că SanConfind este cu adevărat un spital european, îndeplinind toate condițiile de vârf ale unei unități spitalicești moderne din cele mai avansate țări ale Uniunii Europene, acolo unde asistența medicală este de cea mai bună calitate. SanConfind este un spital complex, cu multiple specialități medicale. El poate rezolva multe afecțiuni, extrem de diverse. ”Avem multe cabinete de specialitate în Ambulatoriul spitalului, cu medici foarte buni. De asemenea, și o foarte modernă și apreciată bază de recuperare medicală, pentru tratamente balneo-fizio-kinetoterapeutice. Aceasta deține cele mai moderne și mai performante aparate de recuperare a afecțiunilor reumatismale sau a celor survenite după accidente cerebrale vasculare sau traumatisme grave, după intervenții ortopedice, după intervenții neurochirurgicale. Departamentul de imagistică medicală este și el foarte performant și furnizează investigații (RMN, CT, Rx, ecografii digitale, mamografii tridimensionale, Dexa etc), de cea mai bună calitate. De asemenea, avem o secție de obstetrică-ginecologie foarte performantă, care este din ce în ce mai mai cunoscută în județul Prahova și nu numai. Maternitatea SanConfind începe să fie un nume de referință în domeniu. Aici lucrează unii dintre cei mai buni medici de specialitate din Ploiești și Câmpina.