13 noiembrie 2018

Student la Facultatea de Arte Plastice la 72 de ani, Gheorghe Ţuţuianu a dat liniştea pensiei de inginer pe frământările vieţii de pictor profesionist

La Câmpina - odinioară, oraşul cu cei mai mulţi intelectuali la mia de locuitori, după numărul de ingineri şi economişti din puternica industrie locală dinainte de 1990 -, s-ar putea spune că arta explodează şi din ştiinţă. Când vulcanul cercetării industriei de petrol erupe magmă sub formă de artă plastică pură, „vina” nu este a presiunii ţiţeiului din măruntaiele pământului, ci a talentului artistic nativ al unui fecund cercetător, azi pensionar, inginerul Gheorghe Ţuţuianu, care a lucrat aproape 40 de ani în ICPT Câmpina. Pensionat în urmă cu 12 ani de la ICPT, ajuns la vârsta la care viaţa se linişteşte şi devine mai înceată, el a simţit că trebuie să şi-o agite şi să şi-o iuţească din nou, într-o a doua existenţă, într-un iureş mistuitor şi creator de artă mai rar întâlnită, de pictură care impresionează prin originalitate şi puterea de a te transpune într-o lume de lumini şi umbre, de reflexii şi reflecţii, de material şi imaterial, de culori şi gânduri. De fapt, el nu s-a gândit propriu-zis, la modul simplist, că dorește altceva de la viața lui de pensionar, ci a simţit visceral că trebuie să înceapă o nouă viaţă, cea de pictor profesionist. Pe inginerul-pictor nu l-a mânat vreun gând în lupta noii sale vieţi, ci numai o trăire lăuntrică pe care şi-o putea explica, dar nu şi-o mai putea stăpâni. O trăire ascunsă în cotloanele sufletului său, de-o viaţă încercat continuu de fiorul creaţiei artistice, în paralel cu cel al creaţiei ştiinţifice. O trăire care îl făcea să-şi simtă sufletul încărcat şi neîmpăcat deopotrivă, care l-a urmărit toată viaţa sa de inginer petrolist şi cercetător ştiinţific obişnuit cu cifre seci şi calcule matematice reci, cu reacţii chimice şi legi ale fizicii, cu tehnologii în care frumosul nu era vreun moment astral de creaţie artistică, ci momentul pragmatic al erupţiei de „aur negru” la o nouă sondă. Aşa se face că, la 72 de ani, în 2015, nemaiputând răbda zbaterile sale lăuntrice care îi răvăşeau mintea şi inima, Gheorghe Ţuţuianu a dat concurs la Facultatea de de Arte Plastice a Universității Naționale de Arte  din  București, pe care a absolvit-o recent. Aşa a ajuns cercetătorul științific Gheorghe Țuțuianu, cu o îndelungată activitate la ICPT Câmpina și o rodnică creativitate științifică (peste 50 de teme de cercetare, trei invenții, 30 de comunicări), un pictor atestat prin studii universitare de specialitate la o prestigioasă universitate. 


Interviul de mai jos este despre extraordinara vitalitate intelectuală de care a dat și dă dovadă acest câmpinean deosebit, la o vârstă la care mulţi pensionari se mulţumesc cu evocarea trecutului, fără a avea curajul să acţioneze ca oameni ai unui nou viitor. 
Pe 22 octombrie 2018, la Casa de Cultură „Geo Bogza”, i-a fost vernisată o expoziţie de pictură intitulată GeoStructuri. Prin ineditul tematic și prin intermediul unei viziuni originale asupra materiei, ca rezultat al  studiilor universitare la Facultatea de Arte Plastice a Universității Naționale de Arte din  București, clasa prof. univ. dr. Cezar Atodiresei, expozantul a adus în plan artistic zone din natură generic cunoscute ca aparținând științei pământului, geologiei. Aceste zone se referă la lumea minerală, acel segment al naturii format din   agregate minerale. Expoziţia prezintă căutările artistului pentru a reda pictural o lume reală, vizibilă la suprafața pământului, dar și un alt fel de lume, cu totul specială, reprezentată de anumite structuri subterane, o lume invizibilă, dar  tot atât de reală ca și cea de la suprafață. Structurile subterane - o realitate accesibilă obiectiv cu ochii minții omului de știință, sunt abordate artistic cu ochii subiectivi ai aceluiaşi om, devenit artist.  Abordarea  în viziune artistică originală a acestei părţi a naturii suferă deci o metamorfoză ideatică: anume, același om de ştiinţă devenit artist observă aceeași realitate, dar cu ochii  subiectivi și cu emoţiile pictorului în faţa misterelor naturii. Expunând, în premieră, la Câmpina operele sale, artistul creează pictural ineditul tematic pe care îl denumește GeoUnderground. Este o temă ce constituie o premieră pentru domeniul picturii. 



Gheorghe Țuțuianu s-a născut la  22 aprile 1943, la Slobozia, Ialomiţa. A fost șef de promoție la Facultatea de Foraj din IPGG București, după care a ajuns cercetător științific la ICPT Câmpina, unde, în perioada 1969 – 2006, a avut realizări ştiinţifice remarcabile constând în peste 50 de teme de cercetare - ca autor, două metodologii de nivel naţional, trei invenţii, peste 30 de comunicări ştiinţifice, peste 80 de colaborări etc. Citat în lucrări de istorie a petrolului românesc, a primit premii şi recunoaşteri naţionale şi internaționale. Este membru al SPE International SUA, al SPEROM Romania, SIPG Romania, cu multe diplome de excelenţă. S-a remarcat și prin activitatea didactică ca asociat UPG Ploieşti, SIPG Bucureşti, CPI Câmpina, la nivel de postuniversitare. În 2018, devine licenţiat în arte plastice – pictură , absolvent al UNARTE Bucureşti, Facultatea de Arte Plastice. Preocupările artistice le-a avut încă din copilărie, recunoscute de familie şi prieteni. Apoi împrejurările vieţii, presiunea creată de nevoia unei profesii tehnice stimulată de politica expansiunii industriale din acea perioadă,  l-au dus la absolvirea unei facultăţi  tehnice în loc de una artistică, fără însă a renunţa şi a aspira permanent la postura de pictor. Din fericire, în domeniul în care a lucrat, respectiv în cercetarea ştiinţifică pentru descoperirea şi exploatarea zăcamintelor de hidrocarburi, vizualul tehnic, înrudit într-o oarecare măsură cu  vizualul artistic, are o importanţă  specifică. Astfel, ca cercetător ştiinţific, a practicat intens exerciţii de vizualizare mentală şi de creare de imagini realistic-virtuale ale aranjamentelor structurilor subterane. Aceste exerciţii vizau interpretarea imagistică a structurilor geologice aflate în subteran pe baza măsurătorilor terestre făcute la suprafaţă sau în sonde. Această activitate a avut importanţă în devenirea sa ulterioară, deoarece a capătat experienţă şi îndemânare în crearea şi vizualizarea mentală a structurilor geologice situate sub scoarţa terestră, transpuse apoi, în diverse imagini, în planurile proiectelor tehnice. Pentru cine vrea să îl cunoască mai bine pe cel mai bun pictor dintre ingineri şi pe cel mai bun inginer dintre pictori, rândurile de mai jos nu sunt de prisos.


- D-le Ţuţuianu, cine sunteti şi cum aţi apărut ca artist vizual, deşi  lumea vă cunoaște ca inginer-cercetător? 
- Sunt un locuitor al Câmpinei din anul 1959. Am fost cercetător științific la ICPT Câmpina 36 ani, din 1969 până la pensionarea pentru limită de vârstă. Ca cercetător ştiintific, am avut realizări în domeniul cercetării științifice  tehnologice şi am contribuit la descoperirea şi exploatarea unor zăcăminte de țiței și gaze prin aceea că am dezvoltat tehnologii de forare a sondelor. Trebuie să spun că nu am fost singur în aceste proiecte, ci cu alți cercetători, ingineri, tehnicieni, împreună formând echipe complexe de cercetare și proiectare, în care lucrau, de asemenea, matematicieni, chimişti, fizicieni, economiști. Împreună, am avut rezultate notabile, la nivel național și internațional, rezultate care au făcut ca să cunosc şi să fiu cunoscut în lumea specială a petroliştilor. Trebuie să menționez că alți cercetători din ICPT Câmpina  sunt mult mai cunoscuţi decât mine. Când spun cunoscuţi, mă refer la lucrările lor stiiţifice, deci o cunoaştere şi o recunoaştere  prin realizările lor. Apoi, o anumită perioadă, am fost director al Centrului de Perfecționare din ICPT, poziţie prin  care am cunoscut foarte mulți alţi specialişti. De curând, am apărut ca artist vizual la nivel profesionist, nivel atestat prin studii universitare la prestigioasa Universitate Naționala de Artă din București.  Artistul vizual atestat este o calificare profesională pe care am obţinut-o după pensionarea din cercetare. Pentru mulţi, aceasta înseamnă că am luat viaţa de la capăt, printr-o schimbare radicală. O schimbare nu numai a profesiei, dar şi o schimbare a modului de gândire şi înţelegere a lumii. Vreau să spun că, în cercetare, gândeam lumea în termeni raţionali, baza fiind gândirea de tip cauză-efect. Raţionamentele, gândirea logică, obiectivitatea sunt caracteristici de bază, fără de care nu putem vorbi de cercetare ştiinţifică. Nu puteam fi cercetător știinţific fără o astfel de gândire. Ca artist, însă, predomină gândirea şi cunoaşterea lumii bazate pe simţăminte, pe emoţii. Este o altă cunoaştere, ale cărei valenţe le-am descoperit şi exersat prin studiile practice şi teoretice la Facultatea de Arte Plastice.  O exemplificare, în sensul amintit, este expoziţia de la Casa de Cultură Câmpina. Nu pot să nu amintesc că artistul, ca să creeze, trebuie să aibă o libertate deplină, fără restricţii de nici un fel, iar subiectivitatea lui trebuie să fie pe deplin liberă şi înţeleasă ca o cale spre creaţii originale. Această libertate de creaţie a fost dorinţa artiştilor din toate timpurile, cu greu obţinută, cucerită parţial şi treptat. Ca să vă dau un exemplu: ştiţi că peisajul, atât de des întâlnit în tablourile din apartamentele noastre, nu a fost acceptat ca gen artistic decât după 200 de ani de la apariţia lui, de către Academia Franceză? Tot aşa, au fost refuzaţi şi ignoraţi artiştii care formau avangarda timpului lor. De aceea avangarda, atunci şi acum, a fost şi este un protest atât artistic, cât şi social, deoarece societatea nu acceptă ieşirea din tipare. În arta contemporană, acum, se declară că artistul nu are restricţii asupra unui stil sau chiar asupra unui mod de manifestare artistică. De acest lucru, al libertăţii, am beneficiat în facultate, dar numai după ce am parcurs o perioadă de antrenament practic şi ideatic, în sens clasic, pedagogic. Vreau să spun că am experimentat tehnici, materiale, stiluri, am pictat precum pictau şi pictează încă bizantinii, apoi am exersat practic pictura flamandă, pictura italiană etc, am sudiat anatomia artistică, filozofia artei, estetica, prelucrarea imaginii pe calculator, arta noilor media, sculptura etc.  


- Cum s-a produs devenirea pictorului profesionist Gheorghe Țuțuianu? Cum v-a venit ideea să vă faceți pictor? 
- Pot să vă spun că pictor, ca spirit şi chemare artistică, am fost de când mă știu. În copilărie, la şcoala elementară, la liceu și în perioada studiilor la Institutul de Petrol și Gaze din București, ulterior, ca cercetător la ICPT Câmpina și apoi ca pensionar, am practicat mereu desenul şi pictura, dar ca amator. Din şcoala elementară am multe amintiri minunate despre orele de desen, despre modelele şi temele de desen. Îmi amintesc de teme care vizau transpunerea în desene a unor poveşti. Eram atât de prins în astfel de exerciţii, încât vorbeam cu personajele poveştilor, după ce le desenam. Deci înainte de toate, spiritual, am fost pictor. Nu am expus decât rareori, doar pentru prieteni, nu pentru publicul larg. Am avut o anumită reținere, deoarece nu aveam suficient curaj să expun mai înainte ca un for specializat să avizeze lucrările mele. Priveam pictorii profesioniști ca pe supraoameni, un fel de zei. Voiam să fiu asemenea lor, dar nu credeam că pot ajunge la ei. Acum ştiu că sunt doar oameni talentaţi, nici pe departe nu sunt zei sau semizei.  Dar atunci, această credinţă despre artişti m-a inhibat, atunci nu aveam o cale de încredere pentru  acces la ei, în primul rând în plan mental.  Pe de altă parte, nu voiam nici să am, poate, aprecieri pozitive sau negative, de complezență, despre ce desenam, ce pictam. Aprecieri din partea unor specialiști, cu atât mai puţin din partea nespecialiştilor. Toate aceste cauze m-au determinat să dau examen de admitere la o facultate de artă. Acum, consider că multă vreme am gândit în termeni prea exigenți faţă de mine însumi. În toată perioada de care am amintit, am studiat ca autodidact. De exemplu, am continuat să exersez desenând şi pictând, mi-am format o bibliotecă relativ bogată de lucrări de istoria artei, de critică de artă, eseuri, albume, reviste luând notițe, am audiat conferinţe, am vizitat expoziţii. Trebuie să spun că preocupările pentru desen și pictură m-au ajutat să mă antrenez în ceea ce privește vederea în spațiu, anume vederea imaginară, cu ochii minții, a structurilor geologice subterane, vedere absolut necesară pentru a putea înțelege formarea şi punerea în loc a zăcămintelor de minerale utile, modul cum sunt aranjate straturile din subteranul pămîntului şi pe care sondele pe care le proiectăm trebuia să le străbată. Dacă absolvirea unei facultăți de artă nu s-ar fi produs, aş fi rămas în continuare inhibat, poate pentru todeauna. Dar aşa, am căpătat curajul necesar să iau de la capăt ceva la care am aspirat de când mă ştiu: pictura.


- Vă pare rău că ați acceptat să trăiți o viață ca inginer petrolist cu o  bogată carieră științifică, lucru ce v-a împiedicat să vă vedeți împlinit visul cel mare, un vis care v-a mistuit toată viața?
- Pentru mine ingineria petrolului a fost o carieră pe care am urmat-o ca rezultat al naivităţii mele de atunci, poate prezentă încă, dar şi ca urmare a sfaturilor primite, potrivit cărora trebuia să urmez o carieră practică mai palpabilă decât cea de pictor. Aproape fără să-mi dau seama am ajuns petrolist. Dar, una peste alta, nu-mi pare rău, atitudine poate tot naivă. Știți, în viaţă, de multe ori întâmplarea poate fi mai bună decât orice altă formă de planificare a carierei profesionale.  Eu cred că Cineva aflat dincolo de noi, nu un om, ci divinitatea însăși, ne îndrumă, ne arată sau ne scoate în cale oameni, întâmplări, situații, la locul și momentul potrivit. Asta nu înseamnă că trebuie să aștepți să vină de la sine lucrurile, dar nici să devii obsedat de ceva dorit, dar neîmplinit. Eu sunt adeptul înțelepciunii filozofilor antici, al Școlii stoicilor, al ideii de a te cunoaste pe tine însuți. Socot că această idee este bună, dar nu are în sine acțiunea, ci numai constatarea. De aceea, eu consider că această înţelepciune trebuie să fie interpretată şi ca acţiune prin completare cu sintagma „limitarea dorințelor”.  Adică, trebuie să fii atât de cunoscător al eului tău, încât să nu doreşti lucruri care nu sunt posibile, din cauze obiective sau subiective, aspirații izvorâte din faptul că nu te cunoşti suficient. Eu am considerat mereu că nu mă cunosc suficient. Așa că orice lucru care nu-mi era cunoscut devenea pentru mine o provocare, în sensul că îmi stârnea curiozitatea și imaginația. Așa s-a întâmplat și cu petrolul. Și spun că petrolul m-a ales pe mine, nu eu pe el.  Inițial, curiozitatea a fost cea care m-a determinat sa-mi măsor forțele intelectuale, nu cele artistice, prin a da admiterea la facultate la IPGG Bucureşti. Aceasta a fost o provocare care s-a produs mai înainte de a da admiterea la arte. Se putea întâmpla şi invers. Am intrat la inginerie. Acum, noua mea calitate de student, calitate de care eram mândru, m-a facut să continui cursurile începute. Apoi au venit alte provocări: anume să continui studiile, să fiu primul… Așa că am absolvit facultatea în 1969 ca şef de promoție.  După absolvire, mi-am ales ICPT Câmpina ca loc de muncă de unde am ieșit la pensie. Vedeți, eu nu spun ca am fost repartizat la Câmpina, ci spun că eu mi-am ales să vin la Câmpina. 

- Cum apreciaţi arta plastică realizată de amatori prin prisma noii calităţi, aceea de licenţiat în arte vizuale?
- Fără a fi o regulă generală, cred ca pictorul amator, care are talent, trăiește aceleași emoții ca un pictor profesionist. Amatorul poate produce lucrări apreciate de publicul căruia i se adresează. Ceea ce face profesionistul este să dubleze emoţia cu un mod de gândire pe bază de concept artistic. Pe de altă parte, profesionistul are grija şi abilitatea de a realiza lucrările sale experimentând tehnici, stiluri, materiale cu mai mult curaj decât amatorul, şi o face cu mai mare vizibilitate pentru critica de artă şi pentru organizaţia sa profesională (breasla). Studiind în facultate, profesionistul are avantajul unui mediu artistic de nivel înalt. O emulaţie artistică intelectuală nonconformistă, pe care nu o mai întâlneşti niciunde. Apoi, studentul vede ce fac colegii lui și se inspiră. El are acces la oricare atelier, expune alături de profesor. Aceste aspecte lipsesc amatorului. Dar în istoria artei sunt multe nume de artişti care au lăsat urme de neşters în artă, deşi nu au avut o instruire universitară. Un amator, prin talentul său, este mai bogat sufleteşte decât mulți oameni cu funcții înalte, ale căror suflete nu vibrează, ale căror inimi sunt seci. Astfel, un om al străzii a ajuns celebru prin faptul că a creat artă de valoare folosind cele mai ieftine materiale, tăieturi din ziare şi reviste, un stil cunoscut drept „colaj”. Şi sunt şi alte exemple. 



- Care este crezul dvs. artistic? Ce este pictura pentru dvs?
- Pictura mea face posibilă o relație de comunicare între știința geologiei și artă, între știința pământului și oamenii de cultură care îl locuiesc. Le aduce aminte acestora că sunt locuitori ai Terrei, planetă care are suprateranul, dar și subteranul - underground (din engleză – n.red.). În pictura mea, eu nu urmăresc singularitatea, particularul, ci urmăresc generalitatea, sinteza. De exemplu, atunci când am creat segmentul tematic „Underground”, am pictat unduirile stratelor din subteran ca o formă generală, nu un anume strat. La fel, agregatele cristaline le-am sintetizat prin forma octogonului, ca cea mai generalizatoare geometrie picturală a acelor agregate. Deci, eu pornesc de la „particular”, dar metamorfozez, transform „particularul” în „general”, la fel cum face și știința.  De exemplu, atunci când Newton a observat că mărul a căzut din pom, a transformat acest caz particular prin generalizare, formulând teoria gravitației. O teorie care explică orice fenomen asemănător, o lege a naturii, o formula matematică fundamentală care are o frumusețe aparte pentru cunoscători. La fel este și frumusețea, mergând spre sublim, a naturii subterane, pe care încerc să o aduc, prin limbaj pictural, din invizibil în vizibil. 
Adrian BRAD

Editorial. VINO, MAMĂ, SĂ MĂ VEZI CUM MUNCESC LA SPAȚII VERZI!

Edilii noștri au o dușmănie atavică față de tot ce este natură, spațiu verde. Face vîlvă zilele acestea un filmuleț dintr-un oraș al patriei unite, unde edilii au pus pe spațiul dintre marginea trotuarului și șosea, unde se plantează arborii, în loc de iarbă, mochetă din aceea de plastic care se folosește pe terenurile de fotbal amenajate în spațiile de joacă dintre blocuri. În alte părți se cioplește trunchiul copacului ca să facă loc la borduri sau se acoperă totul cu beton pînă la trunchi, alt primar a pus niște table decupate, alții pun pietriș alb împrejurul trunchiului, să „dea frumos”, alții desființează pur și simplu spațiul marginal pentru copaci (am văzut recent în București niște oribilități de beton zise „fîntîni” – o altă obsesie edilitară - și care ocupă inutil și hidos tot spațiul). Edilul Iașului a tăiat teii care făceau parte din identitatea orașului ca să pună în loc nu știu ce năzdrăvănii japoneze. Evident că a doua zi pe proaspăta mochetă citată tronau spectaculos rahații de cîine. În alt oraș din țara Dada, oamenii primăriei treceau cu motocoasa prin troienele de frunze căzute, măcinîndu-le în scopuri pentru mine obscure și ridicînd nori de praf pînă la cer. Nu mai vorbesc de așa zisa „toaletare” (Doamne, cine o fi inventat termenul?) a copacilor, care înseamnă de cele mai multe ori o sălbatică și fără rost mutilare. Sau se taie copacii maturi și frumos umbroși pentru a fi înlocuiți cu puieți, prilej de sifonări de sume incontrolabile după metoda „panseluța”. Ura aceasta față de natură este psihanalizabilă. Dar, la prima vedere, este vorba de puținătatea culturii. Oamenii ăștia cred că plasticul, betonul și sticla, termopanul și becurile colorate sînt semnele Progresului (așa, cu majusculă), emancipării. 

Foto: Facebook
Originile roturiere se răzbună. De fapt, țesuturile noastre urbane sînt, ne-o spun toți specialiștii, de o fragilitate dramatică. Oamenii, și așa traumatizați mintal și spiritual de deceniile de locuire „la bloc”, nu găsesc în spațiul ambiant motive de a fi împreună. Și mai ales nu găsesc un spațiu frumos, pe care să fie îndemnați să-l păstreze. Aruncarea gunoaielor e o perpetuă luptă între locuitori și administrație. Lipsa de educație estetică și culturală, nu numai interesele direct materiale, ne fac să mitologizăm betoanele și plasticul. Pămîntul, iarba, copacul, floarea din marginea drumului sînt considerate de acești parveniți ca fiind „țărănești”, le aduc aminte de originile lor și ca atare sînt exorcizate în numele unei „modernizări” care e doar stupidă. Plus că trebuie „întreținute”, curățate. În alte țări vezi veverițe și arici și căprioare prin centrul orașelor, păsăret de toate felurile și pești colorați în rîul care traversează orașul. La noi rîurile au fost mutilate de „microcentrale” care aduc venituri colosale „băieților șmecheri”, dar au distrus fauna. Iar în orașe te atacă maidanezii, iar caii sau vacile cutăruia pasc liniștite florile de pe „rondul” din centrul orașului. Mai spre munte, ce-i drept, urșii și porcii mistreți dau iama prin tomberoane, căci pădurea lor de baștină  s-a mutat în cherestea. „Balcanici!” ar exlama cineva dezabuzat de „românica”. Semn, și acesta de ciocoism și parvenitism rudimentare, în ciuda costumelor și pantofilor de mii de euro. 
Este, ce-i drept, o puternică doză de promiscuitate orientală în spațiul nostru citadin haotic, dar ura față de tot ce e natural e un ingredient specific. Am văzut oameni care și-au pus și în curte astfel de „gazon” de plastic. În toată curtea, nu numai poteca de la poartă la intrare. Un vecin avea gardul îmbrăcat cu iederă sălbatică, mai ales acum toamna cînd se înroșea era superb. A tăiat-o și a pus în loc plasă din aceea în care se îmbracă blocurile cînd se fac lucrări. Ca să nu se vadă în curte. Cum vedeți, sindromul plasticelor este generalizat. Orice copac tăiat este o crimă. Nu vorbesc aici de defrișările catastrofale. Ci de urbanismul nostru dezmățat. Peștele de sticlă și mileul de pe televizor sînt strămoșii acestui kitsch generalizat. Dar acum, în era omului nou, lemnul și spațiile mici, vorba istețului propagandist, sînt inamici naționali. Parcurile din București sînt ciumpăvite pentru a face loc cîrciumilor și „locurilor de distracție”. Că rostul unui parc este să stai întins pe iarbă (noi nu am ajuns la acest „ciudat” obicei occidental) și –eventual – să citești o carte nu le trece prin cap edililor și majorității locuitorilor… 
Încă neurbanizați în profunzimile sufletului, trăim într-un spațiu al nimănui, nici urban, nici rural, însumînd doar urîțeniile și inconvenientele amîndurora. Nu avantajele. Un cunoscut antropolog de-al nostru observa că o scară de bloc este o uliță de sat pusă pe verticală. Ar fi bine dacă ar fi așa, ar presupune un anumit tip de relații umane. O scară de bloc, însă, ca și spațiul din față este, cu excepțiile de rigoare, un spațiu al nimănui, în care nu funcționează nicio lege, nicio obligație. Este acel „în afară” care nu privește în nici un fel egoismul filozofic al manelei neaoșe. Spațiul verde dinspre stradă, gardul încărcat cu glicine sau zorele, trotuarul umbrit de arbori falnici (și nu asepticii plopi; ce frumoase sînt bulevardele cu tei sau castani, unde s-au mai păstrat în vechile orașe!) sînt văzute ca retrograde. Pentru activiștii de rit nou, lumea ideală este o lume în întregime de plastic, în care firul de iarbă este ceva tot atît de periculos ca și virusul gripei. Trebuie stîrpit. 
Christian CRĂCIUN

Primăria Câmpina are în atenţie opt proiecte europene

La ultima conferință de presă desfășurată în sala de ședințe a Primăriei Câmpina, purtătorul de cuvânt al executivului local și consilier personal al primarului, Ioana Bumbăcea, a prezentat o sinteză a investițiilor aflate în curs de derulare sau în prag de recepție. Nu știm dacă acestea s-or fi adunat și în perioada când municipalității câmpinene îi era blocată finanțarea unor proiecte europene accesate, din cauza unor procese aflate pe rol cu Ministerul Dezvoltării, dar, oricum ai privi lucrurile, jurnaliștii prezenți au fost informați despre existența a opt proiecte cu fonduri UE pe care municipalitatea le are în vedere pentru obținerea finanțării, unele proiecte fiind în faza de precontractare, iar altele avand deja semnate contractele de finanțare. Parcă niciodată nu a avut municipiul nostru în lucru opt proiecte europene. 


Acestea sunt următoarele:
1. „Restaurarea, dotarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural al obiectivului de patrimoniu Muzeul Memorial B.P.Hașdeu”. Contractul de finantare a fost semnat in data de 04.09.2018, iar valoarea totala a proiectului este 15.810.886,31 lei. Durata proiectului este de  36 luni, de la data semnarii contractului de finantare, dintre  care  25 de luni sunt dedicate lucrarilor de executie. Proiectul isi propune consolidarea infrastructurii şi a suprastructurii Castelului Iulia Hasdeu, hidroizolarea clădirii, restaurarea tâmplăriei, execuţia de pardoseli din duşumea de foioase în toate încăperile de la parter, restaurarea finisajelor exterioare; conservarea/restaurarea componentelor artistice şi pieselor din lemn (piese de mobilier, ceasuri şi tâmplărie interioară); conservarea/restaurarea elementelor decorative din piatră, marmură, stucaturi, porţelan, ceramică (sculpturi, vase decorative, elemente de zidărie din piatră şi stucatură etc.); conservarea/ restaurarea colecției memoriale de carte și a documentelor pe hârtie (volume de carte legată, cărţi broșate, documente manuscrise, fotografii, lucrări de grafică, alte materiale). În interiorul muzeului va fi realizat un mod interactiv de prezentare a exponatelor, care va consta din redarea audio a informaţiilor, prin amplasarea în sălile muzeului a unor sisteme electronice de informare cu touch-screen şi holograme reprezentând personajele emblematice din istoria muzeului. 
2. „Creșterea eficienței energetice în clădirile rezidențiale din municipiul Câmpina”, blocurile din strada Victoriei nr.12. Contractul de finantare a fost semnat in data de 25.09.2018, valoare totala a proiectului fiind de 731 023,52 lei. Durata  proiectului este de 22  luni de la data semnarii contractului de finantare, din care pentru lucrari de executie - 10 luni. Proiectul isi propune izolarea termica a partii opace si vitrante a blocului; izolarea termica a planseului deasupra ultimului nivel.
3. „Creșterea eficienței energetice în Spitalul Municipal Câmpina”. Proiectul se afla in etapa de precontractare. Valoarea totala a proiectului este de 26.528.353 lei. Durata proiectului este de 42 luni de la data semnarii contractului de finantare, din care 31 luni sunt pentru lucrari de executie. Proiectul isi propune: montarea de panouri fotovoltaice, de echipamente de climatizare, de instalatii termice; lucrari de constructii de termoizolatie fatada si planseu, reabilitarea instalatiilor de  canalizare interioara si exterioara, instalatii necesare obtinerii avizului ISU; instalare lift exterior si inlocuirea celor existente; inlocuire instalatii electrice; inlocuire tamplarie exterioara. Solutia adoptata de proiectant pentru izolarea termica a peretilor exterior nu este una calasica, optandu-se pentru metoda „fatada ventilate”. 
4. „Creșterea eficienței energetice în Colegiul Tehnic C-tin Istrati”. Proiectul se afla in etapa de precontractare. Valoarea totala: 8.411.378 lei. Durata proiectului este de 24 luni de la data semnarii contractului, din care 16 luni vor fi pentru lucrari de executie.  Proiectul isi propune: montarea de instalatii termice ( cu cazane in condensatie si central pe peleti); instalatii necesare obtinerii avizului ISU; inlocuire tamplarie exterioara; izolare termica pereti si planseu,inlocuire si reabilitare  instalatii electrice si corpuri de iluminat.
5. „Creșterea eficienței energetice în clădirile rezidențiale din municipiul Câmpina”  (blocuri Carol I 7 ABC). Proiectul se afla in etapa de precontractare. Durata  proiectului este de 20 luni de la data semnarii contractului de finantare, din care 12 luni reprezinta lucrari de executie. Valoare totala: 3.441.125 lei. Proiectul isi propune: inlocuire tamplarie exterioara; inchidere balcoane in geam termopan; montarea de siteme fotovoltaice, inlocuire lifturi; izolare termica pereti; inlocuire si reabilitare  instalatii electrice si corpuri de iluminat.
6. „Îmbunătățirea infrastructurii educaționale prin construirea unei grădinițe în municipiul Câmpina”(cartierul Erupției). Proiect depus in luna iulie 2018. Proiectul a trecut de etapa de evaluare a conformitatii administrative si al eligibilitatii intrand in procesul de evaluare tehnica si financiara. Valoarea totala a proiectului: 4.153.934 lei. Durata estimata a proiectului este de 36 de luni de la data semnarii contractului de finantare, din care lucrari de executie 18 luni. Proiectul isi propune: construirea unei gradinite cu program prelungit care poate gazdui un numar de 80 de copii. Proiectul isi propune constuirea unei gradinite modern, cu parte si un etaj, loc de joaca amenajat in curte, zona de odihna, bucatrie, zona de spalatorie, spatiu multifunctional, cabinet medical. 
7. „Reabilitare, modernizare, extindere sistem de iluminat public în municipiul Câmpina”. Valoarea totala a proiectului este 7.683.935 lei. Durata proiectului este de 12 de luni de la data semnarii contractului, din care 7 luni reprezinta lucrari de executie. Proiectul isi propune inlocuirea corpurilor de iluminat public cu becuri cu led pe anumite strazi cuprinse in proiect  si completarea acestora acolo unde ele nu exista; extindere retea pe str. Drumul Taberei si str. Podului; montarea de panouri fotovolataice pentru trecerile de pietoni (13 locatii); echiparea intregului sistem de iluminat public cu sistem intelligent prin telegestiune. 
8. Proiectele propuse în Strategia de Dezvoltare Locală a municipiului Câmpina (pentru persoanele aflate în risc de sărăcie, defavorizate),  elaborată în cadrul proiectului „Sprijin pregătitor pentru elaborarea Strategiei de Dezvoltare Locală a municipiului Câmpina”: construire de locuințe sociale (suma alocata prin POR 2014-2020 axa prioritara  9,  este 2.300.000 Euro),  modernizare străzi Oborului, Padurii, Caramidari  (suma alocata prin POR 2014-2020 – axa prioritara 9,  este de 500.000 de Euro). 

Șezătoarea de la Proviţa de Jos – straie populare și tradiţii locale

În anul centenarului Marii Uniri, comunitatea din Provița de Jos s-a reunit pentru a readuce la viață portul tradițional românesc, printr-o expoziție de costume populare specifice zonei puse la dispoziție de locuitorii comunei. A fost o atmosferă caldă și prietenoasă. O atmosferă în care a domnit voia bună și bucuria participanților de a-și împărtăși reciproc amintiri, proiecte de viitor, zâmbete, bucurându-se unii de ceilalți și toți împreună pentru tradițiile centenare ale comunei, cu sentimentul mândriei de a fi o mare familie ce a rezistat peste veacuri. Locuitorii comunei sunt mândri de comuna lor, o comună bogată nu doar prin frumusețea portului popular și a tradițiilor sale, ci și prin însemnate realizări edilitare. Astfel, și datorită râvnei edililor comunei, Provița de Jos este la loc de frunte în topul localităților din zona Câmpina cu cele mai multe străzi asfaltate. 



Duminică, 11 noiembrie, începând cu ora 13:00, după Sfânta Liturghie, la Centrul Cultural din Provița de Jos s-a desfășurat un eveniment dedicat tradițiilor locale vechi de sute de ani. În prezența primarului Mihai Dumitrescu și a altor oficialități din conducerea Primăriei, a unui preot, a unor grupuri de copii îmbrăcați în ii de toată frumusețea, sub privirile câtorva zeci de săteni, majoritatea femei, s-a țesut o nouă pagină a istoriei culturale provițene, care s-ar putea numi Sărbătoarea Iei. Organizatorul acestei adunări populare îmbrăcate în straie de șezătoare este Primăria Provița de Jos, demersul acestei instituții având ca parteneri două organizații nonguvernamentale specializate în relații interumane: Asociația La Blouse Roumaine – IA și Romania EduCaB. 



Scopul evenimentul a fost marcarea unui început în redescoperirea portului și tradițiilor zonei prin întâlnirea comunității locale cu specialiști din zona comunicarii culturale pentru a discuta despre cum poate fi pusă mai bine în valoare moștenirea culturală locală. S-a ales formatul unei șezători, fiindcă evenimentul a fost creat pentru a face cunoscute poveștile femeilor care au învățat arta cusutului fir cu fir, pentru a descifra și explica simbolurile de pe iile tradiționale din Provița de Jos, pentru a stârni discuții constructive despre ce înseamnă identitatea culturală a comunei din perspectiva artei și a meșteșugurilor tradiționale. Invitați speciali au fost: Iraida Florea – creator de imagine, fotograf si scriitor; Andreea Tănăsescu – fondatoarea La blouse Roumaine – cea mai amplă comunitate online dedicată cămășii tradiționale românești și inițiatoarea Zilei Universale a Iei.
Adrian BRAD

CÂMPINA CENTENARĂ. Construcții de azi, existente și acum un veac. Ep.3: Atelierele Centrale

Câmpina e un oraș cu bogat patrimoniu industrial, datorat petrolului cu care a fost binecuvântat acest pământ. Ca vârf de lance al industriei petroliere, urbea noastră atrăgea permanent vizite ale oaspeților înalți: mari afaceriști, profesioniști ai petrolului, politicieni, oameni de cultură și capete încoronate. Pe lângă cea mai bogată și dinamică schelă petrolieră a continentului, apăruse la 1897 și cea mai mare și modernă rafinărie.
Dar pentru a extrage și rafina țițeiul era nevoie mereu de utilaje specifice. Astfel că deja în primul deceniu al veacului trecut, principala societate ce exploata petrolul câmpinean, „Steaua Română”, a decis să-și construiască noi și moderne ateliere unde să producă toate cele necesare. Așa a apărut în 1910 noul Atelier Central Câmpina (ACC). Era chiar anul în care societatea fusese vizitată de regele Suediei, invitat de Carol I. Inaugurate în ianuarie 1911, Atelierele Centrale se aflau separat de câmpul de sonde (la nord de schela Bucea), se întindeau pe cca 3,3 ha și cuprindeau mai multe hale și clădiri (pentru turnătorie, forjă, cazangerie, strungărie, tâmplărie, magazii, administrație), dintre care au traversat veacul până la noi doar două.
Proiectate după planurile inginerului Moeller, secondat de arhitectul cu origini brașovene Vasile Moga (autorul, printre altele, al hotelului băilor din Sinaia – actualul „Păltiniș”) și de inginerul W.Kunitz, clădirile masive din cărămidă aparentă au fost ridicate de antrepriza Louda & Mayen, sub conducerea inginerului A. Müller, directorul din Câmpina al Stelei Române. Pe vremea aceea mai toți specialiștii erau străini, majoritatea capitalului fiind german. Din păcate cele mai mari clădiri, hala de montaje și cazangeria, au fost demolate la transformările Uzinei Mecanice din epoca comunistă.


Aflate azi în curtea companiei Cameron/Schlumberger, cele două clădiri rămase din construcțiile originare ale ACC sunt turnătoria (cea mai cunoscută; este clădirea lungă, roșie, aflată de-a lungul străzii B.P. Hasdeu, la colț cu str. Toma Ionescu – vezi foto, via Google Streetview) și probabil fosta forjă (o clădire tot de cărămidă aparentă, cu același acoperiș metalic cu răsuflători, a cărei latură se vede de la poarta principală din strada Toma Ionescu). Aceste clădiri vechi de peste un secol ar merita conservate și puse în valoare. Între zidurile lor s-a făcut istorie, iar generațiile de muncitori și ingineri ce-au lucrat aici fără întrerupere (patru decenii sub patronajul Stelei Române, patru în economia comunistă și trei decenii în economia de piață capitalistă) ar avea cu siguranță multe povești interesante de spus.
Mădălin-Cristian FOCŞA

Invit, cu ocazia episodului 3, pe toți câmpinenii care locuiesc sau lucrează în clădiri centenare, ori știu povestea unei asemenea clădiri, să mă contacteze pentru a colabora la aceste episoade; asemenea și pe cei ce le vor citi și au orice observații de făcut – tel. 0722560566, e-mail madalin.focsa@gmail.com

Episodul 2, despre casa Nicolae Grădişteanu, poate fi citit AICI

Tudor Macari – un giuvaer al picturii române

E-adevărat!, la 4 Noembrie 2018, la Chişinău, inima lui Tudor Macari a trecut să bată în ceruri – pe care numai el a ştiut să le zugrăvească atât de dramatic – şi în inimile noastre. L-a adus pentru prima oară în ţară, Tabăra internaţională de pictură şi sculptură „Nicolae Grigorescu” de la Câmpina, ce a avut loc între 4 şi 24 August 1991, la care invitasem 33 de pictori din Basarabia, selectaţi într’un film documentar de cineastul Nicolae Cabel. Tudor a venit – îl văd ostenit de drum la intrarea în Castelul „Iulia Hasdeu” – după ce confraţii săi se întorseseră la Chişinău. „– Tudor Macari, de la Chişinău ! Sunt giuvaer.”  La exposiţia personală Imagini din Orhei, de la Museul Literaturii Române din Bucureşti, vernisată de criticul de artă Virgil Mocanu, care ţinea de ani buni cronica de specialitate din „România literară”, acesta, uimit şi copleşit de monumentalitatea cerurilor lui Tudor, l-a îndemnat: „Transpune-le, domnule, în ulei, şi vei fi mai celebru decât Aivazovski cu marinele lui !”.


N’a făcut’o. Cred că din aceea că, pictura în ulei, la calitatea pe care ar fi putut el să o facă, era foarte costisitoare. Iar Tudor Macari n’a avut atâţi bani. Deşi era – şi a şi fost, până în ultima clipă – Profesor la Facultatea de Arte Plastice a Universităţii din Chişinău, care l-a şi omagiat, dealtfel, trupul său fiind depus şi slujba religioasă de adio având loc în capela Facultăţii, şi era unul din marii pictori români în viaţă, ajungând, în ultimii ani, chiar pe locul dintâi; dintre aceştia, şi nu numai. Şi, deşi picta Dumnezeeşte. Să fi fost această limitare a banilor din aceea că Tudor era de o modestie pe măsura talentului său, iar prezenţa lui fizică părea mai mult a fi umbra lui, decât el însuşi? Că el însuşi părea să spună, că nici Dumnezeu nu se vede? Nu ştiu. Că eu însumi nu am atâţia bani, pentru câte aş vrea şi aş putea să fac. (Fiindcă tot vorbeam de modestie.)
A ţinut să aibă cetăţenia română şi şi-a făcut mutaţia în apartamentul părinţilor mei, Victoria şi Teodor Onea, de pe strada Sondei de la Câmpina. Numai el ştie de ce a durat atât de mult, s’o obţină. 


În ultimele două decenii, majoritatea timpului vacanţelor de vară le-a petrecut, pictând, în Prahova, fie în taberele de pictură, ale aşezămintelor locale sau particulare, fie la prieteni, mai ales pe Valea Doftanei. Aşa că, peisajele de aici, ca şi la Nicolae Grigorescu, au fost unele dintre sursele sale principale de plain air. Din patriotism local, ar fi frumos să fie identificate.
Şi pentru că lacrimile noastre le lăsăm cerurilor care or să’l plângă veşnic (şi acum, cerul de la Ploeşti, mahmur, auzind numele lui Tudor, a luminat o rază de soare, apoi şi-a întins tristeţea iar), iar Tudor Macari să nu plece fără să nu mai pună în zidirea neamului românesc ceea ce el a dorit cu firească ardoare, să ne propunem, fiecare în parte, şi toţi laolaltă, să cerem celor care ne represintă: acordarea cetăţeniei româneşti tuturor moldovenilor din Basarabia şi Bucovina, fără obligativitatea unui domiciliu în spaţiul actualei Românii; înlesnirea legăturilor telefonice între locuitorii actualei Românii şi aceia ai Basarabiei, astfel încât aceste legături să fie nu numai similare cu acelea pe care le avem în Uniunea Europeană şi America, dar identice cu convorbirile interne; preoţii ortodocşi din întreaga Moldovă să depună jurămîntul faţă de Partriarhia Română, şi nu faţă de Patriarhia de la Moscova, cum, din păcate, o fac acum în marea lor majoritate ! Dumnezeu te-a luat în inima lui, dragă Tudore!
Octavian ONEA

(P) Nașterea normală sau nașterea prin operaţia cezariană? Avantaje și dezavantaje

Frica de durerile nașterii
De frica durerilor naşterii, tot mai multe femei aleg să-şi aducă pe lume copiii prin operația de cezariană. În funcţie de spital, procentul naşterilor prin cezariană oscilează, în România, între 20% şi 80%, chiar 90 % (aceste ultime procente fiind valabile îndeosebi în clinicile private). Pe de-o parte, fenomenul se explică prin frica femeilor de durerile naşterii şi de eventuala jenă pe care o implică naşterea naturală, la care se adaugă şi dorinţa viitoarelor mame de a alege cum să-şi aducă pe lume bebeluşii, după ce, în comunism, această libertate le fusese interzisă femeilor. Pe de altă parte, însă, un rol important în alegerea acestei opţiuni îl au medicii obstetricieni, care susţin - în număr tot mai mare - că naşterea prin cezariană implică riscuri mai mici, atât pentru mamă, cât şi pentru bebeluş, în comparaţie cu naşterea naturală. 

Recomandarea OMS
Cu toate acestea, specialiştii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii cer limitarea cezarienelor la 10 - 15 % din totalul naşterilor, intervenţia chirugicală fiind văzută de aceştia strict ca o opţiune în caz de urgenţă sau atunci când problemele medicale ale mamei sau ale fătului impun acest lucru. Medicii obstetricieni de la Maternitatea SanConfind recomandă nașterea naturală, dacă nu există niciun impediment care să o excludă. În țările nordice, parturientele nu pot alege cum să nască, deoarece nașterea naturală este aproape obligatorie. Cezariana este ultima opțiune, la care medicii recurg numai în cazuri rarisime, atunci când viața fătului sau a mamei este în mare pericol. Un prieten al unui angajat de la SanConfind, stabilit din 1988 în Suedia, ne-a povestit cât de mult se pune preț în Suedia pe nașterea naturală, care este prin tradiție recomandată, ca o moștenire de la vikingi, care, susțin autoritățile sanitare suedeze, nu ar fi ajuns războinici atât de puternici și de temut, dacă nu ar fi fost născuți pe cale naturală. O logică de necombătut.


O naștere în Suedia 
Pentru sănătatea populației Suediei, statul scandinav promovează în mod aproape absolut nașterea pe cale naturală. Românul suedez, cel de care am pomenit mai devreme, a povestit recent ce spaimă a tras la nașterea fiului său, cu vocea gâtuită de emoție, deși de la acea întâmplare, fericită și nefericită, au trecut mulți ani. Mihai, povestitorul, a asistat printr-un ochi de geam, din culoarul învecinat sălii de nașteri din cadrul unei mari maternități din Goteborg, la nașterea primului său fiu. Soția sa, Cătălina, nu avea contracții, din diverse motive, și nu mai reușea să expulzeze fătul în exterior, spre viața extrauterină. A stat câteva ore în travaliu și, într-un târziu, capul fătului a început să fie vizibil, dar numai într-o mică măsură. Fără a fi vizibilă și fruntea, se ivise numai partea de sus a calotei căpușorului de făt, care se chinuia, împreună cu mama lui, să devină nou-născut, dar nu reușea și pace. Mihai știa bine suedeza, pentru că era de 14 ani în această țară, și înțelegea că medicul obstetrician nu făcea decât să-i încurajeze soția, îndemnând-o întruna ”Împinge, împinge!”, dar nu avea de când să curme suferințele soției, recurgând la operația de cezariană. Părea foarte liniștit, nu dădea niciun semn de nervozitate.  Apoi a urmat încă o oră (sau cam așa a simțit Alexandru), timp în care fătul nu a mai înaintat deloc.  Viitorului tată începuse să i se pară extrem de îndepărtat viitorul său paternal. Transfigurat de emoție, se mișca agitat în lungul și în latul culoarului, strângându-și tâmplele cu putere în palmele sale tremurânde, ca într-o ultimă încleștare ce ar fi putut să-i curme suferința și să-i aducă o geană de speranță. Nu mai voia să privească neputincios, de la geamul prin care i se permisese să urmărească operația, la chinurile soției și ale bebelușului încă nenăscut, ce avea să devină viitorul său fiu. Numai dacă nu cumva… aerul… respirația… micuțul… fiul său… Deodată, un gând negru îi încolți în minte, după un alt gând, mai negru, care îi invadase mintea. Lovi cu putere ușa sălii de naștere și intră peste echipa de medici, în strigătele asistentelor care încercau să-l oprească. Se opri în fața medicului principal și îi șuieră cu o privire sălbatică următoarele cuvinte: ”Doctore, dacă nu îi faci acum cezariană soției, o iau de la voi și o duc la Paris, unde cezariana se face la cerere. Dacă moare copilul, mă întorc la tine. N-ai unde să te ascunzi, o să te găsesc.” Impresionat de disperarea lui Alexandru, mai mult decât de suferințele mamei, pe care altfel ar mai fi lăsat-o un timp în durerile nașterii naturale, medicul suedez i-a făcut cezariană soției lui Alexandru. Și așa s-a născut Christian, fiul Cătălinei și al lui Alexandru. 


Avantajele nașterii naturale sunt mai multe
Am întrebat-o pe doamna doctor Eugenia Grumezescu, medic specialist neonatolog la Maternitatea SanConfind, care dintre cele două metode are mai multe avantaje și mai puține dezavantaje. Iată răspunsul dumneaei: „Această întrebare ține mai mult de sfera obstetricală, însă voi încerca să răspund pe scurt, din punctul meu de vedere, de neonatolog. Nașterea este un eveniment pe care mămicile îl așteaptă cu emoție, dar și cu teamă. Este un eveniment unic în viața unei femei, care trebuie să se desfășoare în cele mai bune condiții. Suportul medical primit la naștere, confortul psihic, relaxarea sunt foarte importante. Avantajele nașterii naturale sunt net mai multe, din punctul meu de vedere, și vă pot da câteva exemple: spitalizarea si recuperarea de scurtă durată, proaspetele mame se simt mai împlinite fizic și psihic, se pot mobiliza mai repede, instalarea lactației are loc mai repede, riscul de hemoragie maternală e mai scăzut, de asemenea, scade riscul ca nou-născutul să aibă o adaptare dificilă la viața extrauterină din punct de vedere respirator, scade riscul pentru a dezvolta alergii, plus că nașterea naturală are influențe pozitive asupra sistemului imunitar. Indiferent de modalitatea de naștere, atât sănătatea mamei, cât și a nou-născutului primează. Avantajele operației cezariene, pe langă confortul fizic și psihic de moment (absența contracțiilor uterine dureroase), sunt suprapuse peste indicațiile operației cezariene, adică acele situații care pot pune în pericol viața mamei și a nou-născutului (prezentații anormale, activitate uterină anormală, hemoragii antepartum, afecțiuni materne cardiace, endocrinologice ș.a., indicații fetale  de suferință  sau patologie materno-fetală, condiții de urgență maternă sau fetală)”. 

Etimologia cezarianei
Cele mai vechi referiri la cezariană datează încă din anii 500 î.Hr, când regele Romei, Pompilius, a adoptat legea numită Lex Regia, care cerea explicit extragerea copilului din uterul femeii decedate. Această lege a fost valabila și în vremea lui Caesar, luand denumirea de  Lex Caesarea, de unde provine și numele operației de azi.

Recomandările lunii octombrie 

pentru Maternitatea SanConfind


Maternitatea SanConfind este foarte apreciată de toate pacientele care i-au trecut pragul. Vă prezentăm, în cele ce urmează, aprecierile a trei proaspete mame care au născut în această maternitate, aprecieri postate în luna octombrie pe pagina de facebook a spitalului.
Laura Cîrneci (Breaza): „Personal amabil și medici foarte buni”.  
Monica Baciu (Ploiești): „O clinică cu personal profesionist, amabil și care îți acordă toată atenția”.
Ruxandra Codreanu (Ploiești): „O experienţă minunată am trăit pe 17.04.2018. Sub îndrumarea domnului doctor Dan Mihalache, am născut prin cezariană (la cererea mea). Am ajuns la spital la 7:30 unde am intrat automat în monitorizări şi analize. La ora 09:00 fix am intrat în sala de operaţie, iar la 09:06 îmi auzeam băieţelul cum plânge! Anestezia a decurs super, iar sentimentul de după naştere... nu îl pot descrie... a fost minunat! La 09:20 eram condusă în sala de terapie intensivă, unde o zi şi o noapte am fost monitorizată non stop. Bebe a fost adus la sân constant, s-a respectat «ora magică». Mi-am putut caza soţul în rezervă pentru 2 nopţi şi 3 zile, mi-a fost de mare ajutor. Totul a fost «ca la carte». Personalul profesionist, săritor, atent. Am primit calmante cam din 3 în 3 ore (prin cateter), astfel am putut primi vizitele familiei şi ale prietenilor. Am fost consiliată în alăptare, îngrijire bebe, băiţă etc. Bebe a fost monitorizat atent, vaccinat conform schemei naţionale, ţinut sub lampa de fototerapie, adus lângă mine pentru acomodare şi alăptare. Efectiv nu am simţit că sunt într-un spital. Recomand din suflet! Vă mulţumesc încă o dată şi pe această cale”.