26 decembrie 2018

CĂRŢI DIN BASARABIA. Alexandru: Moraru şi Ganenco, Victimele ocupanţilor sovietici

Victimele ocupanţilor sovietici şi călăii lor. Documente şi materiale. Editori: Alexandru Moraru, Alexandru Ganenco, traducerea documentelor din rusă: Alexandru Moraru, Fundaţia „Draghiştea”,  Tipocart Print, Chişinău, 2018, 396 p. –in 40, 100 ex. (exemplare, exemplară).


„De fapt, prezentul volum poate fi considerat drept o continuare a volumelor semnate de Alexandru Moraru, Basarabia antisovietică, apărut la Iaşi în 2009, la Casa Editorială Demiurg, şi Victimele Terorii Comuniste din Basarabia, apărut la Chişinău în 2010, la Editura Iulian. La fel ca prezentul, volumele anterioare sunt culegeri de documente de arhivă, depistate în fondurile Arhivei Naţionale a RM şi în Arhiva Organizaţiilor Social-Politice a RM (fosta arhivă a cc a pcm). De data aceasta, cartea are doi editori: Alexandru Moraru şi Alexandru Ganenco, ambii istorici de profesie şi vocaţie, ultimul fiind şi membru fondator al Fundaţiei Draghiştea, de la care am avut toată susţinerea” (Cuvînt înainte). Documentele „confirmă zecile de mii de crime săvîrşite în Basarabia de ocupanţii sovietici. De la apariţia ocupantului rus în 1812 pe aceste meleaguri până în prezent, nimeni n’a adus atâta nenorocire, batjocură şi moarte în această bucată de Moldovă, mai mult decât Imperiul ţarist şi Imperiul sovietic. Nu există sat ori oraş, care să nu fi pătimit mai mult sau mai puţin de pe urma ocupanţilor sovietici. Prin sovietici se au în vedere nu numai ruşii, ci şi ucrainenii, evreii, cozile de topor din aşa-numita republică autono-mă sovietică socialistă moldovenească, venite pe tancurile ruseşti de peste Nistru în 1944.” Sunt enumerate, din fosta Arhivă a CC al PCM, Fondul 50, intitulat „Colecţia de documente privind mişcarea ilegală comunistă din Basarabia, 1900-1975”, dosarele luptătorilor ilegalişti: 23. Şail Moiseevici Abramovici, 24. Augusta Şulimovna Arm, 25. Idas Iontelevna Avramescu, 26. Şeindel Leibovna Averbuh, 27. Nikolai Antonovici Baadji, 28. Raisa Bernard, 29. Dvoira Zaha-rovna Brodskaia, 30. Liuba Aronovna Britva, 31. Strul Pinhusovici Bruhis, 32. Ester Isacovna Budeştskaia, 33. Iosif Aronovici Bujor, 34. Iacov Tovievici Boguslavskii, 35. Pesea Iacovlevna Boguslavskaia, 36. Lazari Ioilovici Vigdorcic, 37. Niuki (Beniamin) Marcovici Vainberg, 38. Lia Isacovna Vainştok, 39. Polia Efimovna Vişcanţan, 40. Isaac Iosifovici Grinman, 41. Lev Şmilovici Gudis, 42. Abram Isacovici Galigfarb, 43. Fira Izrailevna Grimberg, 44. Haim Strulevici Gerştein, 45. Etea Iacovlevna Diner, 46. Ilia Iosifovici Eskenazi, 47. Marc Semienovici Erlih, 48. Abram Marcovici Zighelbaum, 49. Simon Wolfovici Zeigher, 50. Moisei Grigorievici Kriper, 51. Haia Gherşevna Krivoruk, 52. Ilia Davâdovici Constantinovskii, 53. Ion Moiseevici Krivoruk, 54. Adolf Iosifovici Kaţ, 55. Dmitrii Mihailovici Kellerman, 56. Iacov Buruhovici Koifman, 57. Ivan Dmitrievici Codresca, 58. Fişeli Şlemovici Lempert, 59. Solomon Moiseeevici Löbel, 60. Andrei Pavlovici Lupan, 61. Betea Iosifovna Ler, 62. Evghenii Ignatie-vici Mozeş, 63. Izraili Marcovici Morgenştein, 64. Tuba Abramovna Meguş, 65. Mihail Nicolae-vici Oighenştein, 66. Lev Nicolaevici Oighenştein, 67. T.J. Ormos, 68. Zisea Leibovici Pastar, 69. Petr Ivanovici Petrov, 70. Valter Marcovici Ralli, 71. Rahili Isacovna (Zelicovna) Reidiboim, 72. Iacov Moiseevici Reievici, 73. Lupa Beruhovici Rosman, 74. Erna Abramovna Rosman, 75. Faiga Ianchelevna Rabinovici, 76. Nicolai Nicolaevici Romanenco, 77. Iacov Moiseevici Raievici, 78. Fridl Moiseevici Sinitifcher, 79. Mihail Iacovlievici Scvorţov (numele adevărat – Izrail Abramovici Leibovici), 80. Fiodor Andreevici Slepenciuc, 81. Toma Soripin – Toma Solomonovici, 82. Riva Fihman (Mucinic), 83. David Rafailovici Farştein, 84. Raisa Gherşcovna Faerştein, 85. Mare Borisovici Zukerman, 86. Semion Feodorovici Cernei, 87. Mordco Ghidalevici Cioclo, 88. Dvoira Ghedalievna Şweiţ, 89. Roza Borisovna Şehter. „Nu vom co-menta, e clar şi aşa, cine pândea porţile ţării ca în momentul potrivit să le deschidă duşmanului!
Aparatul represiv sovietic a făcut multe victime printre oamenii care încercau să lupte, să opună rezistenţă ocupanţilor sovietici. Sunt mii de casuri, când în urma unei vorbe, a unui cuvînt spus sau scris împotriva regimului sovietic, omul era băgat la închisoare pentru mulţi ani. Cenzura sovietică controla tot. Ea hotăra care cărţi se poate să fie citite de cetăţeni şi care să fie interzise, ce fel de muzică să asculte, ce filme să privească etc. Pentru a’i depista pe «duşmanii poporului», cenzura sovietică supunea unui control riguros şi corespondenţa poştală, atât civilă, cât şi militară.” Nici familiile miliţienilor nu scăpau controlului riguros şi draconic. Şi fiindcă suntem în Câmpina, oraş în care Ion Heliade Rădulescu avea un rând de case, în care neobositul Profesor Nicolae I. Simache, realizatorul Muzeului Grigorescu şi al Muzeului Hasdeu, voia să facă un Muzeu memorial, dau un citat din a doua lui scrisoare către Români, publicată în „Curie-rul de ambe sexe” la 1850: „am desvelit înaintea soarelui cabalele protectoratului răpitor, cabale de mai mult de un secol; smuls-am masca Ţarului şi am înfierat pe acest Faraon de la Nord, am însemnat cu Crucea pe Dracul de Miază-noapte”. Căci, aceeaşi percepţie multiseculară, de data asta despre stăpânul sovietic, o au şi cei doi truditori ai ediţiei, care găsesc la acesta „tot felul de metode draconice”. Menite să instaureze bunăstarea generală a fricii. „După arestările şi deportă-rile masive sovietice din 1940-1941 şi 1948-1949, în casele oamenilor s’a instalat Frica. Frica de armele şi baionetele ruseşti, frica de necunoaşterea limbii ruse, că nu va şti ce să’i răspundă «nacialnicului», frica că mâne-poimâne va fi arestat şi dus în Siberia, frica că în orice moment pot veni ocupanţii sau slugoii lor din raion sau sat pentru a confisca calul din grajd, vaca din ocol sau ultima bucăţică de la gura copiilor săi. Zilnic, sau cel puţin săptămânal, din diferite localităţi dispăreau fără urmă oameni, familii întregi, preponderent din cei mai activi şi buni gospodari.”
„Era o frică reciprocă a unuia faţă de celălalt. Cu toate acestea, au fost multe exemple de nesupunere, de rezistenţă, de luptă împotriva statului agresiv şi totalitar sovietic. Unele forme de luptă erau individuale şi modeste, altele de dimensiuni mai mari şi mai bine organizate.” Între acestea, „activitatea organizaţiilor patriotice antisovietice, «Organizaţia Naţionalistă din Basarabia» etc.” „Culmea obrăsniciei ocupanţilor sovietici a fost atunci, când după ce au ocupat pământul românesc al Basarabiei, cei care luptau împotriva sovieticilor sau cel puţin care nu le susţineau politica erau învinuiţi de trădare de patrie! Adică, după August 1944, patria românilor din Basarabia şi a celorlalţi locuitori a devenit URSS? Zeci şi sute de locuitori au fost judecaţi, fiind învinuiţi de trădare de patrie. «Patria» care a venit pe tancuri. În unele texte ale documentelor incluse, poate fi depistată expresia «locul ispăşirii pedepsei nu este cunoscut», fapt care confirmă că autorităţile sovietice în majoritatea casurilor nu duceau întotdeauna o evidenţă strictă a celor arestaţi şi deportaţi din Basarabia. Important pentru ei era să’i ducă de la casele lor... şi cât mai departe!”
Autorii atrag atenţia că în documente „sunt schimonosite majoritatea numelor, Ion este scris Ivan, Petru scris Piotr, Ştefan scris Stepan, patrioţii numiţi trădători sau cel puţin colaboraţionişti, răsboiul este numit de sovietici marele răsboi pentru apărarea patriei. Da, da, acea «patrie» care a poposit în Basarabia pe tancurile bolşevice.
Maşina de propagandă şi agitaţie, uriaşa maşină sângeroasă a nkvd-ului, kgb-ului au distrus multe vieţi, atât moral, cât şi fizic, dar n’au isbutit să îndobitocească mintea băştinaşilor! Posibilitatea de a regenera, de a renaşte din scrum, asemeni pasării Phönix. Locul bunicilor şi părinţilor noştri împuşcaţi, băgaţi în gropi cu var, exilaţi în Siberia, maltrataţi şi furaţi în propria casă, l-am luat noi, copiii şi nepoţii lor, care în prezent luptăm pentru implementarea valorilor civilisate şi a unităţii naţionale româneşti.” Transcriind acestea, îmi afirm şi eu libertatea de gândire, spunându-vă că eu îi cred cu totul pe aceşti oameni care, nu numai că au văzut mii de documente dar, pe deasupra, trăesc în Basarabia şi îi cunosc cel mai bine pe consângenii lor. Fiindu-le recunoscători pentru tot ceea ce fac şi afirmă, trec acum la documentele publicate. Cu menţiunea că parantezele drepte [ ] sunt ale mele, O.O.
„ÎNCHEERE. 26 Iunie 1954, or[aşul] Chişinău, RSSM. Eu, anchetatorul inspectoratului special al MAI al RSSM, căpitanul Bugaev [...], AM STABILIT: Că soţul lui Vdovii A[ntonina] D[ementievna], Vdovii Gheorghii Grigorievici, anul naşterii 1894, până la reunirea Basarabiei cu Uniunea Sovietică, adică până în anul 1940, a fost un mare culac [chiabur], avea peste 10 hectare de pământ şi o moară, lucra primar în satul Cuhureşti, [raionul Cotiujeni,] pe 7 sate, concomitent fiind şi un membru activ al Partidului Ţărănist, desfăşura agitaţie antisovietică.
În baza acestor date, Vdovii G.G. în anul 1941 a fost arestat, iar soţia lui, Vdovii A.D., deportată peste hotarele RSSM. Aflându-se în deportare în regiunea Tomsk, Vdovii A.D. a evadat în anul 1948 şi în prezent s’a constatat că locueşte în raionul Cotiujeni, RSSM.
Având în vedere că soţul ei, Vdovii G.G., din causa căruia a fost deportată, nu se ştie unde se află”. Cum? Adică, arestat fiind, i s’a putut pierde urma?! [Documentul 2].
„ÎNCHEERE. Iulie 1954, or. Chişinău, RSSM. Eu, adjunctul şefului Secţiei 5 a Serviciului 4 al KGB pe lângă SM al RSSM, căpitanul Culalaev, examinând cererile lui Ţurcan D.S. din 10.01.1954 şi 14.02.1954 şi dosarul nr. 3840 privind deportarea tatălui ei, Kissa Z.S., AM STABILIT: Kissa Zinovii Sergheevici, anul naşterii 1884, până la reunirea Basarabiei cu RSSM era conducătorul organizaţiei săteşti a Partidului Liberalilor, fapt pentru care în anul 1940 a fost represat de organele Puterii sovietice. În anul 1946, după ispăşirea pedepsei, s’a întors cu traiul la locul de baştină – în satul Daşcova, raionul Orhei, RSSM, unde până în anul 1940 avea gospodărie de culac, folosind munca argaţilor. În baza celor expuse, Kissa Z.S. şi soţia lui, Kissa Maria [Manuilovna], conform deciziei Şedinţei speciale pe lângă MSS al RSSM din 10 Decembrie 1949, au fost deportaţi în regiunea Irkutsk.” [Doc. 6].
„ÎNCHEERE. 9 Iulie 1954, or. Chişinău, RSSM. Eu, împuternicitul executiv al Serviciului special 1 al MAI al RSSM, locotenentul Zemlianskii [...], AM STABILIT: [...] că Paladii A[nastasia] I[vanovna; anul naşterii 1889] a fost evacuată din raionul Făleşti, RSSM, la 6 Iulie 1949, iar la 22 Octombrie 1949 a fost condamnată de Şedinţa specială pe lângă MSS al URSS la deportare în regiunea Kurgan, ca membru al familiei unui colaboraţionist. Soţul ei, Paladii Nichifor Gheorghevici, anul naşterii 1888, în Iulie 1944 a fost condamnat de Tribunalul militar al armatei MAI al URSS pe art. 54-1 „a” al CP al RSSU la 10 ani de LCM. Fiind în detenţie, în anul 1952 Paladii a decedat.
În raionul Făleşti locueşte fiica deportatei, Fusa Efimia Filipovna, care lucrează în col-hoz, soţul ei, Fusa Zaharia Efimovici, lucrează învăţător, la lucru ambii se caracterizează pozitiv. / Fusa Zaharia Efimovici din Aprilie 1944 până în Noembrie 1945 a făcut serviciul militar în Ar-mata sovietică, a participat la lupte pe frontul Marelui Răsboi pentru Apărarea Patriei.” [Doc. 3].
„ÎNCHEERE. 12 Iulie 1954, or. Chişinău, RSSM. Eu, inspectorul superior al secţiei 3 a Serviciului special 1 al MAI al RSSM, locotenentul Cerepanov [...], AM STABILIT:  În Iulie 1949, din oraşul Bălţi, RSSM, a fost evacuat Tuchilatu Vasilii Constantinovici, anul naşterii 1896, iar la 22 Octombrie 1949 el a fost condamnat de Şedinţa specială pe lângă MSS al URSS la deportare în regiunea Kurgan, cu confiscarea averii. [...]
 În procesul verificării s’a constatat că deportatul se afla cu soţia sa în relaţii ostile, de aceea s’au despărţit, locuiau într’o casă, dar în jumătăţi diferite. Tuchilatu Ana [Grigorievna], împreună cu fiica sa [Tuchilatu Elisaveta Vasilievna], în anul 1944 au fugit în România cu un poliţist care locuia la ele, de acolo întorcându-se în anul 1945 în urma repatrierii.” [Doc. 4].
„ÎNCHEERE. 12 Iulie 1954, or. Chişinău, RSSM. Eu, colaboratorul MAI al RSSM, locotenentul Poleakov [...], AM STABILIT: În luna Iulie anul 1949, în baza hotărîrii Şedinţei speciale pe lângă MSS al URSS nr. 64-a din 19.11.1949, din raionul Ocniţa, RSSM, a fost deportată în regiunea Habarovsk familia colaboraţionistului condamnat: soţia – Starodub Zinaida Semionovna, anul naşterii 1900, fiul – Starodub Mihail Andreevici, anul naşterii 1924, fiul – Starodub Nicolai Andreevici, anul naşterii 1934, fiica – Starodub Olga Andreevna, anul naşterii 1936. Motiv pentru deportare au servit datele despre faptul că, capul familiei – Starodub Andrei Gavrilovici [din Dinjeni, Ocniţa], anul naşterii 1897, în anul 1945 era membru al Grupului naţionalist de revoltă, care activa pe teritoriul raionului Ocniţa, RSSM, fapt pentru care la 24 Mai 1945 a fost arestat de organele MSS al RSSM şi condamnat [de Tribunalul militar al armatei MAI] la 5 ani de detenţie, iar în anul 1950, odată cu ispăşirea pedepsei, a fost eliberat din lagăr şi, în acelaşi an (conform spuselor soţiei) a şi decedat.” [Doc. 5].
„ÎNCHEERE. 12 Iulie 1954, or. Chişinău, RSSM. Eu, inspectorul superior al Secţiei penitenciare a MAI al RSSM, locotenentul major Zakandîkin, examinând materialele dosarului nr. 8798 privind deportarea [Xeniei Bârcă] şi cererea mamei [sale,] Dodon P[arascovia] M[atveevna, anul naşterii 1884...], AM STABILIT:    Bârca Xenia Profirovna, anul naşterii 1908, originară din [satul Morozeni, raionul Orhei,] RSSM, cetăţeană a URSS, în anul 1949 a fost deportată în regiunea Irkutsk, ca membru al familiei colaboraţionistului Bârca Ivan Andreevici, anul naşterii 1904, care era capul familiei, dar nu a fost deportat, deoarece la momentul evacuării s’a ascuns şi în prezent locueşte în RSSM.” [Doc. 11].
„ÎNCHEERE. 12 Iulie 1954, or. Chişinău, RSSM. Eu, împuternicitul executiv superior al Secţiei 2 a Serviciului 4 al KGB pe lângă SM al RSSM, locotenentul major Subotin, examinând materialele dosarului nr. II-1406 al MAI al RSSM privind pe condamnata Moskovciuk [...], AM STABILIT: Moskovciuk Daria Emanuilovna, anul naşterii 1932, originară din RSSM, din ţărani culaci, moldoveancă, cetăţeană a URSS, studii medii, în anul 1949 [la 6 Iulie] a fost deportată din RSSM, împreună cu părinţii, care aveau gospodărie de culac, în regiunea Kurgan”, raionul Mokrousovsk. „Din materialele dosarului nr. 6871 privind evacuarea, se constată că tatăl ei, Moskovciuk Emanuil Constantinovici [...] până în anul 1948 avea 3 ha de pământ, 0,5 ha de vie, 3 cai, o vacă, 2 porci, aproape 40 stupi”. „În Septembrie 1949 ea [Daria] a evadat de la locul deportării şi a plecat spre fostul loc de trai, unde a şi fost arestată.” „La 15 Noembrie 1949 ea a fost arestată şi condamnată de Şedinţa specială pe lângă MAI al URSS, din 10 Februarie 1950, la 20 de ani de muncă silnică, pentru evadare din locul deportării.” [Doc. 12].
„ÎNCHEERE. 13 Iulie 1954, or. Chişinău, RSSM. Eu, colaboratorul MAI al RSSM, locotenentul Diaur, examinând materialele dosarului nr. 3824 privind deportarea lui Tolocica Ignat Vasilievici, anul naşterii 1895, şi soţiei sale Tolocica Pelaghia Dmitrievna, anul naşterii 1891 [...], AM STABILIT: [...] că Tolocica I.V.,  locuind în Moldova în perioada ocupaţiei temporare, a fost numit de autorităţile române în funcţia de viceprimar, iar mai apoi a fost şi primar până la retragerea ocupanţilor, fapt pentru care în anul 1945 a fost condamnat la 5 ani de LCM ca colaboraţionist. În anul 1949, ca membru al familiei unui colaboraţionist, a fost deportată soţia lui, Tolocica Pelaghia Dmitrievna, anul naşterii 1891.
După ispăşirea pedepsei, Tolocica I.V. a plecat benevol la locul deportării soţiei sale, în [raionul Zverniogolovsk,] regiunea Kurgan.” [Doc. 9].
„ÎNCHEERE. 13 Iulie 1954, or. Chişinău, RSSM. Eu, împuternicitul executiv al Serviciului special 1 al MAI al RSSM, locotenentul Zemlianskii, examinând duplicatul dosarului nr. 4596 privind deportarea lui Pascari Pantelei Gheorghevici [...], AM STABILIT: Din Încheerea privind evacuarea, se constată că, capul familiei, Pascari Pantelei Gheorghevici, până în anul 1940 era membru al Partidului Liberal din România, lucra primar în sat, iar în perioada ocupaţiei temporare a teritoriului Moldovei de cotropitorii româno-germani, lucra ca ajutor al primarului, maltrata cetăţenii sovietici. Pascari Pantelei Gheorghevici, anul naşterii 1888, şi soţia lui, Pascari Profira Ivanovna, anul naşterii 1884, au fost evacuaţi din raionul Bălţi, la 6 Iulie 1949, iar la 11 Februarie 1950 au fost condamnaţi de Şedinţa specială pe lângă MSS al URSS, la deportare în regiunea Irkutsk, ca familie a unui colaboraţionist.
Conform informaţiei SRM Tulunsk, regiunea Irkutsk, Pascari P.G. şi soţia acestuia, din luna Mai 1953, se află în casa pentru invalizi din Taişet.” [Doc. 15].
„ÎNCHEERE. 14 Iulie 1954, or. Chişinău, RSSM. Eu, şeful secţiei 4 a Serviciului special 1 al MAI al RSSM, locotenentul major Gavrev, examinând cererea deportatei Bugaeva-Ripa E.M. şi materialele dosarului de supraveghere nr. 2247, AM STABILIT: La 13 Iunie 1941, a fost deportată din oraşul Chişinău, în RSS Kazahă, soţia fostului colaborator al Siguranţei – Ripa-Bugaev Ecaterina Mihailovna, anul naşterii 1900. Soţul ei – Ripa Nicolae Profirovici, aflându-se în surghiun în or. Ivdel, regiunea Sverdlovsk, a decedat la 23 Februarie 1943.
Ripa-Bugaev Ecaterina Mihailovna a lucrat tot timpul în sovhozul «Pahta-Aral», regiunea Kazahstanul de Sud. În prezent suferă de paralizie şi arterioscleroză, este invalidă de grupa II, fapt confirmat de certificatul ambulatoriului central al sovhozului «Pahta-Aral».” [Doc. 7].
 „ÎNCHEERE. 14 Iulie 1954, or. Chişinău, RSSM. Eu, inspectorul MAI al RSSM, căpitanul Bugaev [...], AM STABILIT: [...] că tatăl lui Rotariova E.I. – Rotariov Ignatii Dmitrievici, anul naşterii 1887, din anul 1934 şi până în anul 1940 era membru al administraţiei româneşti. [...]      În baza acestor date, Rotariov I.D. şi fiul Rotariov Vergiliu Ignatievici au fost arestaţi în anul 1941, iar familia, în componenţa Rotariova Lidia Antonovna – soţie, Rotariov Constantin Ignatievici – fiu, şi solicitanta Rotariova Evghenia Ignatievna – fiică [minoră], a fost deportată peste hotarele RSSM, în raionul Pudinsk, regiunea Tomsk. Aflându-se în deportare, soţia Rotariova Lidia Antonovna şi fiul Rotariov Constantin Ignatievici au decedat [în 1941], iar unde se află arestaţii Rotariov Ignatii Dmitrievici şi fiul lui, Rotariov Virgiliu Ignatievici, nu se ştie.” [Doc. 8].
„ÎNCHEERE. 15 Iulie 1954, or. Chişinău, RSSM. Eu, inspectorul superior al Secţiei penitenciare a MAI al RSSM, locotenentul major Zakandîkin, examinând materialele dosarului nr. 176 privind deportarea şi cererea deportatului Iovu I.C. [...], AM STABILIT: Iovu Ion Casia-novici, anul naşterii 1892, originar din RSSM, moldovean, cetăţean al URSS, în anul 1949 a fost deportat în regiunea Irkutsk ca naţionalist şi colaboraţionist, împreună cu el fiind deportată şi so-ţia Iovu Elena Efimovna, anul naşterii 1892, ca membru al familiei unui naţionalist.” [Doc. 10].
„ÎNCHEERE. 11 August 1954, or. Chişinău, RSSM. Eu, colaboratorul MAI al RSSM, locotenentul Poleakov, examinând cererea deportatei Lupu Alexandra Feodosievna, anul naşterii 1886, şi duplicatul dosarului nr. 4195 referitor la deportarea acesteia, AM STABILIT:
În Iulie 1949, a fost deportată din satul Bleşteni, raionul Edineţ, în regiunea Kurgan, Lupu Alexandra Feodosievna, anul naşterii 1886, ca membru al familiei unui colaboraţionist. Motiv pentru deportare a servit informaţia, precum că soţul ei, Lupu Ion Loghinovici, locuind pe teritoriul Moldovei temporar ocupat, lucra delegat al primăriei, ţinea legături cu şeful postului jandarmeriei române şi îi denunţa pe activiştii sovietici. În luna Mai 1946, Lupu I.L. a fost condamnat de Tribunalul militar al armatei NKVD la 10 ani de detenţie.” [Doc. 18].
„ÎNCHEERE. 11 August 1954, or. Chişinău, RSSM. Eu, inspectorul superior al secţiei 3 a Serviciului special 1 al MAI al RSSM, locotenentul Cerepanov [...], AM STABILIT:  Cogălniceanu Pavel Vasilievici, anul naşterii 1912, şi soţia lui, Cogălniceanu-Vleju Zinaida Ivanovna, anul naşterii 1935, au fost condamnaţi la 1 Februarie 1950 de Şedinţa specială pe lângă MSS al URSS (procesul-verbal nr. 4-a) la deportare în regiunea Tiumeni, ca familie a unui colaboraţionist. Motiv pentru deportare a servit faptul că, Cogălniceanu P.V. locuind pe teritoriul Moldovei temporar ocupat, fiind ostil puterii sovietice desfăşura activitate de trădător. Personal a participat la arestarea cetăţenilor sovietici evrei, care ulterior au fost împuşcaţi.
Munteanu Fedosii Semionovici, interogat în anul 1944, a declarat că, la escortarea cetăţe-nilor de naţionalitate evreească arestaţi, participa şi Cogălniceanu P.V. Vauşer Ana Mihailovna a declarat că Cogălniceanu P.V. era străjer superior, îi trimetea pe subalterni şi însuşi participa la arestarea cetăţenilor sovietici. Fiind reinterogată în anul 1954, Vauşer A.M. a renunţat la depozi-ţiile anterioare, indicând că nu cunoaşte nimic despre arestarea şi escortarea cetăţenilor sovietici de naţionalitate evreească de către Cogălniceanu P.V. Cetăţenele Alexandrova Marfa Mihailovna şi Belicenco Vera Ivanovna (în anul 1941 au fost arestate de Munteanu F.S.), fiind interogate, nu au depus careva mărturii privind activitatea de trădător a lui Cogălniceanu P.V.
Din materialele controlului seplimentar, se constată că Cogălniceanu P.V. locuia în anul 1941 în satul Bravicea, RSSM, din 1934 până în 1936 a făcut serviciul militar în armata română, din 1942 de asemenea a făcut serviciul militar în armata română, a fost luat prizonier de armata sovietică, s’a întors acasă în 1947.” Din cele expuse, reiese că, „în urma controlului suplimentar, activitatea de trădător a lui Cogălniceanu P.V. nu s’a confirmat.” [Doc. 19].
De toate sunt 93 de Încheeri, 26 de Hotărîri, la care se adaugă, până la 373 de documente transcrise, fel de fel de acte, recursuri, note-raport, rapoarte speciale, informaţii, informaţii speciale, liste, extrase, caracterisări, secrete şi strict secrete, unele adresate Tov. Malenkov G.M. – Secretarul Comitetului Central al PCU[S](b), Secretarului CC al PC(b) din Moldova – Tov. Brejnev L.I., Şefului Secţiei propagandă şi agitaţie a CC al PC(b)M – Tov. Cernenco C.U., precum şi câteva pagini cu fotocopii de documente şi liste de documente, şi cu desene cu execuţii prin împuşcare sau decapitare cu toporul de pădure. Toate fac o carte foarte solidă.
Am să mai extrag din Informaţia, strict secretă, din 15.08.1944, „privind rezultatele mobilizării în Armata roşie a celor supuşi serviciului militar de pe teritoriile eliberate ale RSSM şi faptele de dezertare: După eliberarea raioanelor RSSM de sub ocupaţia româno-germană, de către organele puterii sovietice, organizaţiile de partid şi Comisariatul militar al RSSM au efectuat un lucru enorm pentru organizarea evidenţei militare şi chemarea supuşilor militari din rezervă în Armata roşie şi la muncă. / Comisariatele militare raionale din raioanele eliberate ale RSSM au finalizat evidenţa supuşilor militari din rezervă către 15 Aprilie 1944. La evidenţă, conform listelor, au fost luate 164457 persoane supuşi militari din rezervă şi 6998 persoane recruţi născuţi în anul 1927. Acest lucru preliminar a dat posibilitate comisiilor de recrutare să efectueze cu succes mobilizarea. / În resultatul mobilizării au fost înrolaţi în armată 112073 persoane, din ei: / Potriviţi pentru serviciul militar – 103285 persoane. Potriviţi pentru serviciul auxiliar – 8773 persoane. Potriviţi pentru muncă fizică – 15 persoane.” Au fost şi casuri de eschivare: „În raionul Otaci, supuşii militari de la două sovete săteşti (Cricicani şi Horodişte) timp de două zile nu s’au prezentat la centrul de recrutare. S’a stabilit că neprezentarea a fost causată de activitatea unor elemente duşmănoase, care răspândeau svonuri, că în zilele următoare se va întoarce armata română. Din cei patru conducători ai acestui grup, 2 au fost arestaţi, iar 2 au dispărut.” S’au înmulţit şi casurile de dezertare din Armata roşie, care „la început aveau un caractar izolat, mai târziu devenind un fenomen de masă. Numărul de dezertori şi persoane care se eschivează de la înrolarea în Armata roşie a ajuns la cifre enorme. Astfel, în perioada Aprilie-Iunie, au fost reţinute de către organele NKVD 4321 persoane, din ele dezertori – 3819 persoane, şi care se eschivează – 502 persoane.” „Majoritatea dezertorilor şi persoanelor care se eschivează de la mobilizare, ziua se ascund în păduri, tufişuri, rîpele din apropierea localităţilor, iar uneori chiar în localităţi şi noaptea muncesc în câmp.” [Doc. 135]. Ţărani sadea. La fel va proceda, scăpat de sub escorta lui Emil Bodnăraş, şi generalul Gheorghe Mosiu, comandantul Armatei a 4-a din Transilvania, ascuns 10 ani în casa sorei sale la Proviţa: săpa noaptea o grădină întreagă.
Octavian ONEA