29 ianuarie 2019

După patru ani și jumătate de chinuri, Ioana Condea, tânăra din Poiana Câmpina mutilată de un proxenet, a murit în Germania

Despre cazul impresionant al Ioanei Condea, tânăra din Poiana Câmpina silită de un proxenet din Germania să se prostitueze şi bătută ulterior cu bestialitate de acesta pentru că i se împotrivea, săptămânalul Oglinda şi-a informat cititorii încă din 25 noiembrie 2014. De fapt, Oglinda de Câmpina a prezentat în premieră tragedia tinerei din Poiana, cazul fiind preluat ulterior de multe publicaţii şi televiziuni judeţene şi centrale. Ioana a plecat să muncească în Germania la insistenţele unei prietene, unei așa-zise prietene. A plecat în necunoscut pentru un trai mai bun şi pentru a câştiga banii necesari creşterii copilaşului ei, de numai un an și jumătate (la momentul plecării sale, în martie 2018). 

„Chiar dacă-mi pare rău de multe, nu regret nimic” - scria Ioana,
cu şapte ani în urmă, în dreptul fotografiei postate pe Facebook, în care este surprinsă
pe terasa Castelului „Iulia Hasdeu”. Avea pe atunci doar 18 ani şi nu-şi imagina că viaţa ei
se va încheia într-un mod atât de dramatic, lăsând în urmă un copil
şi o familie care o vor regreta pentru tot restul vieţii. 
Pe 31 august 2014, după ce a fost sechestrată luni de zile de proxenetul pe mâinile căruia ajunsese din cauza prietenei sale, care era chiar soția acestuia, Ioana a fost bătută cu sălbăticie și lăsată să zacă, aproape fără suflare, pe podeaua unei camere de bordel. De acolo a fost internată la o clinică din Köln. Mama a aflat de nenorocire după trei săptămâni, iar pe la finele lunii august, era la căpătâiul fiicei sale, care se afla într-o comă profundă, fiind ținută în viață doar de aparatele medicale. Pentru deplasările mamei sale în Germania, ca și pentru recuperarea medicală a Ioanei, erau necesari mulți bani. De aceea, în finalul reportajului care prezenta cazul Ioanei, redacția revistei noastre a făcut un apel generos către oamenii care ar fi putut să ajute cu bani familia greu încercată. La doi ani de la operațiile pe creier suferite în 2014, Ioana începea să se simtă mai bine, dar în ultimele șase luni starea sănătății sale s-a deteriorat rapid și iremediabil, astfel încât pe 13 ianuarie 2019, Ioana a murit pe un pat de spital. Însă părinții au fost anunțați de autorități abia pe 23 ianuarie. Din păcate, această poveste ce a cutremurat întreaga țară s-a terminat cum nu se poate mai prost. Ioana nu ar mai fi fost tânăra energică dinainte de tragedia care a lovit-o în 2014, dar măcar se spera să revină în viață acasă, recuperată parțial, cu posibilitatea de a comunica cu cei din jur din priviri sau prin mișcări ale capului. Timpul nu a mai avut răbdare cu Ioana, care lasă în trecerea ei pe acest pământ un copil minunat, un băiețel de cinci ani care va fi crescut de bunica sa din Poiana Câmpina.  


O nouă poveste cu trafic de carne vie
Este a nu se știe câta poveste cu trafic de persoane obligate să se prostitueze. Povestea Ioanei a început în ianuarie 2014, atunci când a primit un telefon de la prietena ei, Florentina, aflată în  Germania, care îi promitea că i-a găsit un loc de muncă, menajeră la un hotel la care ar fi lucrat şi ea. După câteva refuzuri, Ioana cedează și pleacă în Germania la așa-zisa prietenă, care îi cumpărase biletul de călătorie. Aici a fost preluată de Robert Tănase, soțul Florentinei, care avea să-i devină, în cele din urmă, călău. Acesta a obligat-o să se prostitueze prin diferite moteluri și o urmărea în permanență, mai ales atunci când vorbea cu mama sa la telefon. Robert Tănase îi dicta ce să spună, ce să răspundă. După câteva luni, mama Ioanei, Grațiela Condea, avea să fie vizitată de o fată, a treia româncă exploatată și supravegheată de proxenet, care i-a povestit  Graţielei Condea cu ce se ocupă Ioana la Köln şi în ce situaţie disperată se află. Cele două femei au mers împreună la Poliţia Câmpina, ca să primească ajutor, ceea ce nu s-a întâmplat. ”Am apelat la Poliţia din Câmpina. M-am dus la ei cu adresa unde era Ioana. Un telefon dacă dădeau şi copilul meu nu mai ajungea aşa. Polițiștii m-a luat în râs şi mi-au zis că de unde ştiu eu că Ioana nu s-a dus să facă de bunăvoie. Şi fata cealaltă a mers la poliţie şi a dat declaraţii. Ştiam despre Ioana că prima dată când a dat să fugă de acolo, i-a rupt coastele pe partea stângă, a doua oară când a vrut să fugă a fost arsă cu acetonă în zona genitală şi pe spate, a treia oară când a dat să fugă i-a dat în cap”, povesteşte Graţiela Condea. Pe 31 iulie 2014, Ioana a fost găsită în camera unui motel frecventat de prostituate, într-o stare critică, bătută şi maltratată cu bestialitate, zbătându-se între viaţă şi moarte. Ulterior a fost internată și operată într-un spital din Köln. 

Scrisoarea medicală emisă de clinica din Köln
Tragedia s-a întâmplat pe 31 iulie, însă familia a fost anunţată abia după trei săptămâni. Cu ajutorul financiar al unor rude, Grațiela a ajuns în Germania, la capătul patului de spital pe care zăcea în comă profundă fiica ei. Şederea mamei în Germania a fost scurtă, de numai o săptămână, motivul fiind puţinii bani de care a dispus. În cele şapte zile, femeia nu s-a mişcat de lângă Ioana. I-a vorbit mereu, aşa cum doar o mamă ştie s-o facă, a încurajat-o prin mângâieri, i-a fost alături şi a aşteptat-o când a ieşit din operaţie, tânăra suferind trei intervenţii chirurgicale pe creier. La finalul articolului, redacţia Oglinda a făcut un apel umanitar pentru a o ajuta pe Grațiela Conea să ajungă la fiica sa cât mai des cu putință.

Ecourile apelului umanitar
După o săptămână de la apariția articolului din 25 noiembrie 2014 , în următorul număr al revistei noastre, ne-am dat seama că apelul umanitar lansat de Oglinda nu a rămas fără urmări. A avut o influență benefică, fără îndoială, și faptul că articolul apărut în Oglinda a fost preluat imediat de presa județeană și de presa centrală. Drama tinerei Ioana, cea chemată în Germania de “prietena” sa pentru a munci ca menajeră, dar  obligată în schimb să practice prostituţia, bătută cu bestialitate şi zăcând luni în șir singură pe un pat de spital, nu i-a lăsat indiferenţi pe semenii noştri din ţară, dar şi din străinătate. Reacţii, telefoane şi mesaje au început să sosească imediat după publicarea materialului, toate având scopul de a o ajuta pe Ioana şi pe familia sa. Drama Ioanei Condea, tânăra din satul Bobolia care a plecat în Germania să lucreze ca menajeră, dar s-a trezit curând prinsă în capcanele prostituţiei,  nu a fost trecută cu vederea nici de presa germană, mai multe publicații germane informând despre acest caz.  


Proxenetul – un infractor periculos
Robert Tănase, proxenetul care a bătut-o pe Ioana până a lăsat-o inconştientă, fusese condamnat pentru mai multe infracțiuni în România. El a nenorocit-o pe Ioana, fiindcă era supărat pentru faptul că fata a refuzat să se mai prostitueze.  Ioana a fost găsită în stare de inconştienţă într-o cameră de motel dintr-un oraş din Germania, motel în care prostituatele închiriau frecvent camere. Era rănită la cap şi avea arsuri pe corp, inclusiv în zona intimă. Iniţial, s-a crezut că a fost victima unui client, dar în urma anchetei s-a stabilit că agresorul a fost Robert Tănase, soţul prietenei care o ademenise pe Ioana în Germania. În cele din urmă, acesta a fost prins de poliţiştii germani. Robert Tănase împreună cu Florentina, soţia lui şi prietena Ioanei, fugiseră din Köln imediat ce au realizat că fata este în stare gravă. Robert Tănase a fost prins de poliţie, în noiembrie 2014. A fost condamnat ulterior la opt ani de închisoare pentru tentantivă de omor şi încarcerat într-un penitenciar din Köln. Florentina s-a întors în țară, a divorțat de fostul soț și și-a refăcut viața cu un alt bărbat, cu care a făcut al doilea copil.

Mai aproape de viaţă
La începutul lunii septembrie 2016, Oglinda își anunța cititorii despre un fapt dătător de speranțe: după doi ani de recuperări riguroase, dar și anevoioase, Ioana începea să se trezească încet-încet la viață. După doi ani în care a fost prizonieră în propriul corp, Ioana a început să se mişte şi să fie conştientă. Nu mergea, dar reușea să-și folosească mâna dreaptă. Împingea singură căruciorul, și tot singură îşi spăla părul şi îşi curăţa dinţii. De asemenea, învăţa din nou să mănânce. În toată perioada postoperatorie fusese hrănită artificial, dar de aproximativ două luni simțea iar gustul iaurtului, al supei şi al altor alimente ușor de înghițit. Nu vorbea, însă înțelegea tot ce i se spunea și răspundea prin mișcări ale capului. Era conştientă, comunica cu privirea cu mama sa şi a plâns atunci când şi-a văzut copilul pe care îl avea dintr-o relaţie anterioară plecării în Germania. Cu toate că, la început, medicii au fost sceptici în ceea ce priveşte şansele ca Ioana să-şi revină, după doi ani, aceştia începuseră să devină mai optimiști în legătură cu recuperarea medicală a tinerei. Totuși, niciun medic nu credea că Ioana va mai vorbi vreodată. 


Mai aproape de moarte
Pe la începutul anului 2018, starea pacientei a început să se înrăutățească. Ea continua să fie îngrijită de niște măicuțe, care aveau o colaborare cu clinica respectivă și care își dădeau toată silința ca Ioanei să-i fie cât mai bine. Faptul că stătuse foarte mult timp pe spate i-a provocat Ioanei o complicație la plămâni. Grațiela Condea, într-o vizită pe care a făcut-o fetei sale în 2018, și-a dat seama că Ioanei nu ii este deloc bine, dar tot a sperat că situația ei se va ameliora. 

Sfârșitul
Pe 13 ianuarie 2019, cu toate că a fost bine îngrijită, Ioana a încetat din viață. Potrivit mamei sale, familia a fost înştiinţată abia miercuri 23 ianuarie 2019 de moartea tinerei. Autoritățile germane au luat mai greu legătura cu avocata care era reprezentatul legal al Ioanei ales de statul german. Părinţii Ioanei aveau nevoie acum de aproape 5000 e euro pentru a-i aduce în ţară trupul neînsufleţit. Doar transportul sicriului în țară avea un cost evaluat la circa 3000 de euro. O prietenă a familiei Ioanei, singura persoană de contact a autorităţilor cu familia tinerei, a lansat un apel, prin intermediul reţelelor de socializare. Grație unor oameni cu stare și cu inimă mare, suma strânsă va permite repatrierea Ioanei, care avea 24 de ani atunci când a murit și se afla de mai bine de patru ani pe un pat de spital. O familie de români din Belgia i-a plătit biletul de avion. Printre donatorii care au contribuit la strângerea sumei necesare s-ar afla, se pare, și Gigi Becali, cunoscutul miliardar filantrop. Robert Tănase urmează să fie rejudecat, deoarece i s-a schimbat încadrarea juridică din tentativă de omor în omor. „Am aflat de moartea Ioanei miercuri 23 ianuarie, atunci când m-a sunat fata cu care am ţinut legătura în tot acest timp. Nu mai am cuvinte, nu pot să trăiesc fără ea, dar ne gândim la copilul ei, că ne-a lăsat ceva în urmă. Pentru el trebuie să mergem înainte. Din ce am înţeles, pe data de 13 ianuarie a murit Ioana, dar abia pe 23 ianuarie am fost anunţaţi. Pe fata din Germania, cu care ținem legătura, au anunţat-o cei de la Criminalistică. Niciodată nu m-am gândit că Ioana nu va mai veni acasă”, a declarat mama fetei pentru Adevărul.  După moartea Ioanei, mama acesteia a făcut presei mai multe declarații acuzatoare, nu doar la adresa proxenetului. Femeia o acuză și pe Florentina, cea care a ademenit-o pe Ioana în Germania, promițându-i o slujbă într-un azil de bătrâni, dar și pe polițiștii care nu i-au acordat niciun ajutor.  „Nu înţeleg cum sunt legile din România. Florentina Tănase ar fi trebuit să fie şi ea pedepsită, pentru că a fost complice”. După ce au anunţat-o pe avocată şi pe prietena Ioanei din Germania despre moartea fetei, autorităţile germane au precizat că trebuie să afle dacă familia doreşte repatrierea trupului, pentru ca Ioana să fie înmormântată în România. În caz contrar, Ioana urmează să fie înmormântată în Germania, pe banii statului german, însă la sectorul „persoane necunoscute”. 
Graţiela Condea a plecat vineri, 25 ianuarie, în Germania ca să-și aducă fata acasă între patru scânduri. A plecat singură, pentru că soţul ei nu poate suporta durerea de a-și vedea fata în coşciug. 

Editorial. RÎSUL MUT

Ne-a înghețat pînă și rîsul. La cîtă materie primă au gata pusă la îndemînă de către politicieni, teatrele de revistă, radiourile și televiziunile ar trebui să mustească de scheciuri satirice acide. În schimb, ele ne dau scenete răsuflate și penibile la cea mai superficială analiză, de acum 30-50 de ani, la care nu mai rîde nimeni, deși sînt cu Bibanu, Toma și ceilalți. Explicația e simplă: ne-a dispărut curajul. Ciudat: în vremile acelea de represiune, oamenii aveau dîrzenia de a strecura texte cu „șopîrle”. Azi, în epoca glorioasă a lui Tudorel, Viorica, Daea, Ștefănescu, Rădulescu, Firea, Olguța și o mulțime făcuți din aceeași făină, zîmbetul ne-a înghețat. Prima observație pe care o fac străinii care vin întâia dată în România este aceea asupra chipurilor întunecate, triste ale oamenilor, asupra unei enervări care aprinde din te miri ce scînteia unor conflicte. Discursul de la Bruxelles al lui Daea depășește prin halucinanta incoerență și lipsă de conținut capacitatea de transfigurare în delir a lui Jarry cu al său Ubu roi, a Lecției ionesciene sau a caragialienei Căldură mare. 
Aș propune cuiva de la secția de lingvistică a Academiei (sînt sadic, nu?) să facă o analiză aplicată. Merită! În mod normal, s-ar rîde zile și nopți, în ciuda calamităților de (altă) natură care ne loviră. Numai că rîsul ne-a înghețat în rictus de disperare. De groază. În primul rînd, pentru că Daea nu e singur, o anomalie genetică (cum era strămoșul său, Zăroni, într-un guvern acceptabil ca știință de carte), ci o părticică infimă dintr-un sistem de conducere care este aidoma lui. Sau el aidoma sistemului, aceeași oaie! În al doilea rînd, există în discursul ipochimenului un amănunt îngrozitor. Citez: „Aveţi să ştiţi, vă spun aici, un moment deosebit de important prin prezenţa subsemnatului în acest consiliu, bravo!”. Înțelegem că omul este deosebit de încîntat de propria persoană, se crede un geniu căruia oficialii europeni ar trebui să-i facă temenele pentru înalta onoare de a se fi coborît în mijlocul lor. Disperați, copacii țării se sinucid, frîngîndu-se singuri. 


Oamenii ăștia nu se mulțumesc, cu modestie, să prade țara, să o ducă inexorabil la prăpastie, ei se cred mesianici, mîntuitori, vor recunoștință, să li se aducă jertfe de mulțumire pentru binefacerea de a ne conduce spre neant. Doamna Dăncilă, robotul care citește (prost) hîrtii scrise (prost) de alții îi ceartă ca o țață ofuscată din piață pe parlamentarii europeni că dau creazare unor dezinformări, un fel de a le spune: bă, sînteți proști, vă spun io care e adevărul! Îl ceartă pe președinte, se ceartă, mai ales, cu limba română. Socotită un accesoriu non-necesar, inutil, superfluu, supra-adăugat, inventat de dușmanii din opoziție (de sorosisti?) care asupresc guvernul și nu-l lasă să ducă la îndeplinire mărețul program de guvernare. Tot așa, un deputat care ne-ar mitralia și mîine cu un zîmbet onctuos pe buze îl ocărește cu vorbe grele pe Jyrki Katainen, comisarul CE pentru creștere economică și investiții, pentru că și-a permis să vorbească despre justiția din România. Există un proverb cu capra rîioasă. Nici de ăsta nu mai putem să rîdem. Doamna de la învățămînt e și mai periculoasă: are idei. Logica normală, cînd vrei să reformezi un domeniu, mai ales unul atît de dificil, este să faci îndelungi studii de impact, să anticipezi toate consecințele pe termen lung, să testezi pe grupuri mici, atent analizate, și abia apoi să legiferezi. Nu, domniei sale i se pare că ar fi bine să lăsăm repetenți din clasa I (culmea, și eu cred asta, dar în cu totul alt sens), să dăm examen de treaptă după clasa a X-a. Tot așa, „i s-a părut” cîndva că trebuie desființate școlile profesionale, cutremur din care nici acum școala și societatea românească nu și-au revenit. Drept răsplată, e liberă să „i se pară” în continuare. Distrugînd noi și noi generații cu aceste păreri. 
Vă dați seama că deprimarea generală, indiferentismul față de politică sînt premeditate, nu doar o consecință a modului de guvernare? Băieții au învățat că scîrba este o armă politică, foarte eficientă în alegeri. Cu cît mai puțini la vot (ăia de au nasul insensibil la putoarea de mitocan), cu atît mai decisivă majoritatea parlamentară. De aceea lucrează intens la infestarea atmosferei: imunde atacuri antisemite, la adresa elitelor, a oamenilor de cultură, a adversarilor politici. Deschideți geamurile, „să iasă mirosul de mitocan”! (Duiliu Zamfirescu)
Christian CRĂCIUN

Deocamdată, la Spitalul Municipal nu s-au constatat cazuri de gripă

Până în prezent, în orașul nostru nu au fost semnalate cazuri deosebite de gripă, urmate de decese. În ultimele zile, în cel mai mare spital al municipiului nu a fost confirmat niciun caz de gripă. Deocamdată, nefiind declarată epidemia de gripă la nivel național, ci manifestându-se doar o creștere evidentă a numărului de bolnavi cu afecțiuni respiratorii, conducerea Spitalului Municipal a luat măsuri în consecință. 
În legătură cu acest aspect, managerul spitalului câmpinean, medicul primar dr. Călin Tiu, ne-a declarat următoarele: ”Am restricționat, de peste o săptămână, numărul vizitatorilor la un aparținător per pacient, dar totodată am scurtat și durata vizitei aparținătorilor la jumătate, adică de la ora 14.30 la 16.30. În paralel, se fac eforturi pentru a răspunde tuturor solicitărilor. Astfel, s-au mărit cantitățile de medicamente și materiale achiziționate, întrucât consumurile au crescut foarte mult, dar facem față acestei situații. În ultimele zile, am avut multe boli respiratorii înregistrate, o medie zilnică de circa 70 de copii și adulți cu afecțiuni respiratorii, dar nu avem niciun caz gripă confirmată în urma testelor de laborator aplicate. Dacă se va declara epidemia de gripă la nivel național, s-ar putea să se treacă la o fază superioară de izolare a pacienților, în sensul instaurării așa-numitei carantine, căci deocamdată nu avem așa ceva. În prezent, sunt doar măsuri de restricționare a accesului aparținătorilor. Vom vedea ce se va întâmpla în această săptămână. Probabil, vor fi stabilite niște măsuri speciale la nivel național de către Ministerul Sănătății, vor fi suplimentate fondurile spitalelor pentru a se putea rezolva corect problema unui aflux mai mare de pacienți. Nu cunosc situația crizei vaccinurilor antigripale la nivelul cabinetelor medicilor de familie, mai mult decât am putut-o vedea prezentată în mass-media de la București. Noi, cei din Spitalul Municipal - din toate spitalele, de altfel, nu avem atribuții de a vaccina populația, acest lucru fiind în sarcina cabinetelor medicilor de familie și a rețelei de epidemiologie. Noi primim vaccinuri antigripale doar pentru personalul nostru expus. Am primit vaccinuri suficiente la momentul oportun. Și eu sunt vaccinat contra gripei”. 
Adrian BRAD

Ecumenism câmpinean într-o capelă mortuară cu doi decedați: tată și fiu

Ecumenismul este o mișcare religioasă care urmărește reunirea tuturor bisericilor creștine într-una singură. Cum a fost înainte de Marea Schismă din 1054, un eveniment care a împărțit creștinismul în două mari ramuri: cea vestică (sau catolică), și cea estică (sau ortodoxă). Între un ortodox și un catolic sunt mult mai puține diferențe decât între un ortodox și un protestant. Principalele dogme care separă cele două mari biserici creștine am putea zice că sunt: primatul Papei (catolicii susțin că Papa este infailibil, lucru contestat de ortodocși), Duhul Sfânt purcede numai de la Dumnezeu Tatăl, susțin ortodocșii, pe când catolicii consideră că Duhul Sfânt vine de la Tatăl, dar și de la Fiul, existența Purgatoriului (numai la catolici) și azimile (pâinea primită de creștini la Sfânta Împărtășanie, care la catolici este nedospită, iar la ortodocși este dospită). 
Recent, au avut loc în familia extinsă a unui ardelean câmpinean, Nicolae Roșca (Cula, cum îi spun rudele și apropiații), două morți fulgerătoare, care au dat măsura unui tragism rar întâlnit. Cula era catolic practicant, stabilit în Câmpina prin anii 1950, sosit din părțile clujene ale Ardealului, de pe pământurile și apele unui sat modest dela poalele Munților Apuseni, pe numele lui, Ciuleni. Un sătuc de vreo 60 – 70 de case, situat la 18 kilometri distanță de Huedin și la câțiva kilometri de satul Răchițele, de unde se trage fostul premier al României, Emil Boc. Și spunem „Cula era”, deoarece de vineri, 25 ianuarie 2019, de pe la orele prânzului, Cula nu mai este. Bătrânul a părăsit această lume pentru una mai bună, în care a fost chemat de Dumnezeu, după ce zilele i-au fost curmate de un infarct produs pe fondul unei lungi boli neurologice. Soția lui Cula, Măriuța, catolică și ea, murise în 2002. Fiul său, Nicolae Jr. (Nicu, așa cum îl cunoștea toată lumea), născut în 1958, l-a îngrijit multă vreme pe bătrânul său părinte, de 87 de ani. Soția lui Nicu, Marieta, este și ea ortodoxă practicantă, ca și tovarășul ei de viață. Nicu suferea de o boală incurabilă, descoperită în vara anului trecut, o maladie care l-a doborât la numai o zi de la moartea tatălui său, după un accident vascular cerebral produs probabil și din cauza supărării care l-a cotropit pe Nicu la aflarea morții părintelui său. 


Așa se face că, în seara zilei de sâmbătă, 26 ianuarie, în capela mortuară de lângă Linie, lângă Cula (depus cu o zi înainte), a fost adus și trupul defunctului Nicu. Cei doi, așezați unul lângă altul, aproape umăr la umăr, așa cum au fost toată viața lor, se prezentau celor veniți să-i privegheze ca doi creștini pe care deosebirile celor două confesiuni creștine de care aparțineau nu i-au îndepărtat niciodată unul de celălalt. Tată și fiu, vlăguiți de bolile nemiloase de care fuseseră loviți, amândoi erau foarte slabi și semănau foarte bine, încât cu greu îi mai puteai distinge. Tată și fiu din oastea pământeană a Domnului, amândoi se simțeau fii ai lui Dumnezeu, indiferent de interpretările înalților prelați ai creștinilor din Răsăritul și Apusul Europei, de la 1054, cei care au decis împărțirea creștinilor în două mari tabere. Desigur, Cula a fost înmormântat după datinile catolice, iar fiul său, după obiceiurile ortodoxe. Cazul deceselor celor doi Roșca, ardeleni adoptați de orașul dintre Prahova și Doftana și chemați în Împărăția lui Dumnezeu unul după altul, constituie un admirabil exemplu de ecumenism creștin, de toleranță religioasă, așa cum Câmpina este obișnuită încă de la sfârșitul secolului XIX, atunci când începe exploatarea industrială a ”aurului negru” aflat în măruntaiele ținuturilor câmpinene. Această exploatare cu participare internațională a făcut din Câmpina un oraș cosmopolit în care au conviețuit, de-a lungul timpului, cetățeni de naționalități și religii diferite, veniți de la Apus, dar și de la Răsărit, o așezare mereu aproape de suflul european civilizator, un loc în care spiritul civic și toleranța religioasă au fost întotdeauna bine prețuite. 
Adrian BRAD

Despre populism la Câmpina

Prima Serată culturală Elstar din anul 2019 l-a avut invitat pe politologul Robert Adam, care și-a lansat și la Câmpina incitantul volum „Două veacuri de populism românesc” apărut anul trecut la Editura Humanitas, carte care a stârnit numeroase reacții în spațial cultural românesc, din ce în ce mai restrâns ca public, dar, probabil, unul din cele mai dinamice sectoare ale României de astăzi. 
Înainte de a prezenta impresionantul CV academic și publicistic al invitatului, Codruț Constantinescu - amfitrionul și inițiatorul seratelor culturale -  a mărturist audienței câmpinene că intenția sa inițială era nu numai de a organiza și promova autorii câmpineni sau prahoveni, ci de a aduce, în măsură posibilului, și scriitori sau alți actori (politologi, istorici etc.) din spațial cultural românesc de nivel național. „Niciuna din cele trei mari personalități cu care se mândrește Câmpina în prezent nu era câmpineană, în sensul că nu s-au născut aici, însă toate cele trei personalități erau cel puțin de nivel național în perioada de dinainte de Marele Război”. Trecând fugitiv prin cartea prestigiosului invitat, Codruț Constantinescu a concluzionat că, personal, populismul i se pare o combinație perfectă între demagogie, iresponsabilitate, cinism și naționalism, în dozaje diferite, de la caz la caz.


Christian Crăciun, personalitate care a dezvoltat de-a lungul timpului și o dimensiune publicistică de prim rang, fiind editorialistul plin de nerv al ziarului nostru de aproape două decenii, fin analist al vieții politice românești de după 1989, a afirmat: „Volumul d-lui Robert Adam este o panoramare a istoriei noastre moderne (de la începutul sec. XIX) prin prisma ideologiilor care s-au apropiat de populism. Este o perspectivă inedită și care stârnește multe interogații privind raporturile dintre decidenții politici și „popor”. Devenit din ce în ce mai acut și mai puternic în prezent (prin telepopulism) acest mod „de lucru” al politicianului de azi are rădăcini îndepărtate, atât în Rusia, cât și în America veacului al XIX-lea. Momentele analizate sunt în special Gherea, Stere și Iorga (socialism, poporanism, sămănătorism) care au gândit „soluții” sociale la problema centrală a situației țărănimii. Urmează o analiză rafinată a complexității Interbelicului. De urmărit, de asemenea, ultimul capitol care descrie succint devenirea mișcărilor populiste după 1989. O carte de mare utilitate, deschizătoare de drumuri în ceea ce privește înțelegerea istoriei modernizării României, dar și a politicilor prezente”.
Robert Adam și-a prezentat pe larg volumul publicului câmpinean, spunând că populismul are două elemente centrale, pe care le dezvoltă : apelul la popor și antielitismul. „Întrebările pe care și le pune populismul nu sunt neapărat greșite, participarea cetățenilor la treburile publice este în sine foarte importantă, problema populismul este că da răspunsuri greșite, oferind tot felul de soluții miraculoase”. De altfel, unul dintre cei mai avizați analiști ai fenomenului scria că „resortul central al populismului nu este altul decât exploatarea sistematică a visului”. 
În continuare, Robert Adam a afirmat că, spre deosebire de Codruț Constantinescu, căruia populismul i se pare un virus care atacă democrațiile, lui fenomenul i se pare consubstanțial cu sistemul democratic, populismul nu dispare niciodată, este ciclic, iar uneori este adoptat de partide explicit populiste (cum a fost în cazul românesc cu PRM sau Partidul Poporului-Dan Diaconescu), alteori el fiind preluat explicit de ceea ce politologii numesc partidele mainstream. În urma studierii fenomenului populist românesc postdecembrist, Robert Adam a ajuns la concluzia că acesta este continuatorul fidel al celui național-comunist și nu al celui interbelic, din cauza schimbării radicale a societății românești de către sistemul totalitar comunist. De altfel, Robert Adam s-a justificat de ce nu a analizat fenomenul populist în prima parte a regimului comunist din România (RPR), fiind de părere că „este un non-sens să vorbești despre populism într-un stat totalitar”. O altă caracteristică importantă a populismului ar fi și faptul că el se adaptează foarte bine înnoirilor tehnologice, iar de câțiva ani buni el a migrat către on-line, depășind faza de ziar sau televiziune (de altfel, cele două exemple populiste din România au plecat tocmai de la un ziar – „România Mare” și o televiziune - OTV). Ar exista diferențe importante între populismul central și est-european care a îmbrățișat naționalismul virulent (inclusiv în România) și populismul occidental, pe care politologul român l-a studiat chiar la el acasă, în spațiul francofon din vestul Europei. Robert Adam ar urma să revină cu încă un volum pe această tematică amplă și de mare actualitate în viitor. La finalul evenimentului, Robert Adam a acordat autografe.

CÂMPINA CENTENARĂ. Construcții de azi, existente și acum un veac. Ep.9: Vila Gogu Ștefănescu („Casa cu grifoni”)/ 1

Despre clădirea unde funcționează azi Primăria s-a scris mai mult de-a lungul ultimelor decenii, așa că nu voi repeta aici informațiile în general știute de câmpineni – și nu numai. Fac o singură trimitere (pentru cititorii mai tineri), și anume la interviul cu nepotul de frate al celui care a ridicat-o, aflat la pag. 115 în cartea „Câmpina de altădată” (vol. I, 2003) a Simonei Luncașu. Ca orice câmpinean, și eu am amintiri legate de acest loc: prin anii ’90, în gimnaziu, făceam în anexele din spate orele de practică (traforaj) cu maistrul Rozini, și țin minte atmosfera de casă bântuită a clădirii principale, care multă vreme fusese internat al liceului de petrol, și se afla în părăsire.
Recent, în cercetările mele, am găsit autorizația de construcție a vilei (din păcate fără planuri). Pornind de la acest document, am să pomenesc câteva amănunte uitate despre afaceristul Gheorghe „Gogu” Ștefănescu, născut chiar la Câmpina și ajuns unul dintre marii exploatatori de petrol la cumpăna veacurilor XIX-XX. Se pare că el își făcuse un nume ca industriaș de petrol dinainte de anul 1900, pentru că atunci a fost decorat de regele Carol I cu ordinul „Coroana României”, în grad de cavaler; peste nouă ani avea să fie înaintat la gradul de ofițer (în timp ce fratelui său Alexandru - ca administrator al șantierului său - și inginerului Bucșeneanu - ca șef al șantierului - li se conferea medalia „Serviciul Credincios”).


În orice caz, Gogu Ștefănescu primea de la Primăria Câmpina autorizația de construcție nr. 363/ 24 Martie 1901, pentru a-și ridica o „casă de locuit, construcție de zid acoperită cu fier”, la adresa Bd. Carol I nr. 11 (așa s-a numit Bulevardul Elisabeta - actual Culturii - pe vremea uitată când artera principală a orașului era numită Strada Municipală); se mai menționa că „alinierea se va retrage în direcțiunea împrejmuirii vecinului său C. Constantinescu” (vecin pe care l-am găsit prin arhive în acea zonă și după 1918, având casă și un atelier). Informația se potrivește cu fotografia datată 1901 de la punerea pietrei de temelie a clădirii, care va fi avut loc în acea primăvară (fotografie aflată în colecția Alin Ciupală și publicată în albumul său, aflată și la loc de cinste în holul actualei primării).
În același timp, Gogu Ștefănescu mergea la Londra pentru a-și oferi terenurile petrolifere din zona Buștenari, ca parte în constituirea unei societăți cu capital britanic (175.000 lire) numite „Telega Oil Co.”, al cărei șef de exploatări urma să fie chiar el, împreună cu un inginer englez. Afacerile erau foarte dinamice: peste doi ani firma era absorbită de una germană, iar peste alți patru intra în componența marii societăți „Concordia”. Din 1902 însă, când și-a terminat casa de pe bulevard, Gogu Ștefănescu apare cu propria firmă de exploatare, ce avea câteva sonde (una a și erupt în acel an, alimentând apoi un mare incendiu). Puțini mai știu că el a ajuns și primar al orașului, în perioada 1902-1904, când semna și articole în presa locală; sub administrația sa a avut loc desființarea celor patru bariere ale orașului (Bănești, Broaștele, Măcelaru și Gară).


Tot din arhive am aflat și faptul că la 1 decembrie 1908 a introdus lumină electrică în vila sa (din rețeaua publică a primăriei, înființată în acel an); așadar premiera cu curentul electric de la generatorul propriu a ținut doar până s-a electrificat orașul, fiind probabil mai ieftină lumina din rețeaua publică. La un moment dat, se pare că vila a fost trecută pe numele soției magnatului, Eliza Ștefănescu, născută Văleanu, și care se ocupa, în buna tradiție a vremii, cu opere de caritate. În vremea ocupației germane, clădirea a fost rechiziționată de comandatura Etapei mobile 260 (condusă de generalul Paul Josephthal), dar a funcționat în ea și Poliția, care plătea chirie proprietarei. Tot sub numele Elizei apare casa și după război, în listele cu abonați la curentul electric, și tot ea era cea care vindea, la 1920, clădirea, pentru suma de 120.000 lei, Școlii de Maiștri Sondori – în fapt Ministerului de Industrie.

Paul Josephthal
Așadar nu a fost chiar o donație, așa cum se spune mereu, și mai ales nu a fost de la bun început sediul școlii menționate, așa cum cred mulți. Școala de Sondori fusese înființată din 1904, și a funcționat cu chirie în diverse clădiri din oraș (una dintre adrese era pe strada Hasdeu) sau chiar în incinta școlii primare. La cumpărarea „casei cu grifoni” au contribuit și societățile petroliere ale orașului, dar și inginerul Alimăneșteanu, inițiatorul școlii, al cărui nume avea să-l poarte instituția după anul 1924 - când a fost inaugurată festiv clădirea, odată cu serbarea a două decenii de la înființarea școlii). Am mai gasit prin arhive și autorizația de conectare la gaze a clădirii, din septembrie 1940. Din nefericire până acum n-am reușit să ajung la rudele în viață ale lui Gogu Ștefănescu, pentru a ilustra articolul și cu fotografii de epocă din familie. 

Tavanul pictat al parterului, restaurat
(sursa: www.primariacampina.ro)
Despre Vila Gogu Ștefănescu a scris foarte frumos, din punct de vedere arhitectural și artistic, istoricul de arhitectură Valentin Mandache, acum opt ani, pe blogul său (casedeepoca.wordpress.com). Din păcate nici până azi nu s-a putut afla arhitectul care a proiectat această bijuterie în stil Beaux Arts de la începutul veacului trecut. Tot ce se poate spune este că o vilă foarte similară, dar mai puțin spectaculoasă (ce găzduiește azi Primăria din Târgoviște), datând din aceeași perioadă, e opera unui arhitect/ antreprenor italian. Mai e de amintit că imobilul, deși este protejat ca monument istoric din anul 1991, a fost mereu datat greșit în listele oficiale: inițial cu „mijlocul sec. XIX”, apoi din anul 2004 și până în prezent, cu anul „1928”, care nu este nici măcar o bornă cronologică în existența sa. E mai important, însă, că ea se află în clasa A (monumente de importanță națională), alături de alte patru clădiri din orașul nostru, și că e unul dintre rarele exemple de calitate în restaurare.
Mădălin-Cristian FOCŞA

Rog în continuare pe cei ce știu povestea unor clădiri centenare și pot sprijini viitoare episoade, să mă contacteze; îi aștept oricând și la Centrul de Informare Turistică (lângă BCR). Tel. 0722560566, e-mail: madalin.focsa@gmail.com.

Partea a 2-a a episodului despre Vila Gogu Ştefănescu poate fi citită AICI

Episodul 8, despre Casa Gheorghe Macri, poate fi citit AICI

Câmpina în anii premergători Războiului pentru întregire națională

În preajma izbucnirii Primului Război Mondial, Câmpina era un oraș industrial important datorită, în primul rând, extragerii și prelucrării petrolului. Acest fapt a dus la o dinamică demografică ascendentă, în anul 1899 populația localității fiind de 3.779 locuitori, în anul 1910 de 5017 locuitori, iar în 1914 de 8.859 locuitori [1]. În anul 1915, numărul locuitorilor era de 8.953 [2]. O parte dintre aceștia erau străini, în special specialiști în industria petrolului, ceea ce conferea localității un aspect european. Diversitatea etnică şi religioasă reiese şi dintr-o statistică referitoare la luna aprilie 1913, când a avut loc o căsătorie între români ortodocși și s-au născut 10 băieți și 13 fete, dintre care unul nelegitim. Dintre aceștia 15 erau ortodocși, 4 mozaici, 2 catolici, 2 protestanți, iar ca origine 11 erau români, 8 străini și 4 fără protecție (cu părinți fără cetățenie) [3].

Viaţa economică 

În domeniul extracţiei petrolului, Câmpina ocupa în preajma izbucnirii războiului locul al treilea pe țară, după Moreni și Buștenari [4]. În anul 1914 existau în localitate 284 de sonde, în anul 1915 erau 287, iar în anul 1916 se înregistrau 292 [5]. Producția Schelei Câmpina era de 174.513 tone în anul 1914, de 120.657 în anul 1915 și de 57.600 tone în anul 1916, scădere datorată izbucnirii războiului [6].


În ceea ce privește prelucrarea petrolului, rafinăria societății „Steaua Română” ocupa locul I pe țară având, în anul 1916, o capacitate anuală de distilare de 851.929 tone, pe locul al II-lea fiind rafinăria „Astra Română” din Ploiești cu o capacitate de distilare de 723.985 tone [7]. Rafinăria era deservită și de o fabrică de acid sulfuric.
Peisajul industrial era completat  cu întreprinderi care deserveau industria petrolieră sau aveau alte domenii de activitate precum Atelierele Centrale, înființate în anul 1898, uzina electrică, înființată în anul 1905, fabrica de bijuterii a contesei Martha de Bloome, fiica prințului Dimitrie Barbu Știrbei, înființată în 1910 și turnătoria fraților Ziptzer, înființată în 1911 [8]. Industria textilă era reprezentată de fabrica de tricotaje înființată în 1912 de către Nicolae Șerbănescu. La înființare avea 5 funcționari, 3 tehnicieni, 74 de lucrători, fiind utilată cu 90 războaie de țesut și cu mașini de fabricat ciorapi [9].
Sectorul financiar era reprezentat de banca „Câmpina”, societate anonimă pe acțiuni, care se afla pe strada Carol I, nr. 55 și avea, în anul 1915, un capital de 400.000 lei. Președinte al consiliului de administrație era prințul G. V. Bibescu, iar beneficiul net pe anul 1915 a fost în valoare de 18.802,57 lei [10]. Existau și băncile „Salvatorul” și „Speranța”, organizate ca societăți economice cooperatiste.
Sectorul serviciilor era bine reprezentat de micii comercianți. Firmele acestora aveau

22 ianuarie 2019

Serviciul Public „Piața Centrală” a ajuns în blocaj financiar

De aproape doi ani, ca urmare a unui control al Curții de Conturi, în baza unei hotărâri a Consiliului Local din aprilie 2017, Serviciul Public de Administrare și Exploatare a Pieței Centrale Agroalimentare Câmpina a fost obligat să vireze 50% din veniturile sale proprii la bugetul local. Această măsură a dus la un blocaj financiar fără precedent al acestui serviciu, care până atunci funcționa foarte bine. SPAEPCA Câmpina are în administrare și exploatare Piața Agroalimentară (hala acoperită, denumită și Corpul C1), Corpul C2 al Pieței Centrale (clădirea cu etaj din imediata vecinătate, care are spații închiriate numai la parter), platformele comerciale Bazar, I.L. Caragiale și 1 Mai, plus sediul administrativ. Organigrama instituției prevede 25 de posturi, toate fiind ocupate. Serviciul Public al Pieței Centrale, care funcționează din 2005, se organizează în regim de gestiune directă, în subordinea Consiliului Local Campina, fiind finanţat integral din venituri proprii. Vorbim, așadar, despre un serviciu de interes local, având autonomie funcțională, ale cărui obiective principale au fost, în general, îndeplinite. Aceste obiective sunt următoarele: asigurarea continuității activității în condiții optime și prestarea unor servicii de calitate pentru utilizatori și cumpărători; organizarea și dezvoltarea serviciului public în concordanță cu nevoile comunității; respectarea strictă a normelor privind comerțul în zonele publice și aplicarea hotărârilor Consiliului Local și a celorlalte acte normative ce reglementează activitatea serviciului public. Cine are interes să îngreuneze activitatea acestui serviciu public pe care localnicii îl apreciază, pentru că a ajutat la dezvoltarea zonei, dar și la promovarea unui comerț din care să câștige atât cumpărătorii, cât și comercianții?


Corpul C2, folosit parțial
În anul 2017, a fost dat în folosință Corpul C2 al Pieței Centrale Câmpina, al cărui etaj nu s-a putut închiria, în ciuda multor licitații publice organizate în acest sens. Imobilul este modern și dotat cu toate utilitățile și facilitățile unui spațiu în care să se poată desfășura un comerț civilizat, la standarde europene. Chiar dacă este ultramodern, el respectă vechea zicală a negustorilor evrei de altădată: „Prăvălia trebuie să fie pe colț și fără scară”. Imobilul are o poziție strategică, fiind situat la intersecția dintre singurul pasaj pietonal care desparte cele două corpuri ale Pieței Centrale și strada Republicii, artera care taie zona cu cel mai mare vad comercial din Câmpina. Clădirea a așteptat mulți ani să fie realizată într-un parteneriat public – privat, în care municipalitatea venea cu terenul, iar un investitor local cu banii. Până la urmă, investitorul strategic și-a găsit o altă strategie de afaceri, iar proiectul corpului C2 a rămas, timp de aproape un deceniu, încremenit în fază de proiect, un proiect mereu adus în discuții de către edilii orașului, dar niciodată început. După doi ani de lucrări, unele dintre ele întârziate de schimbarea legislației ISU, în 2017 corpul C2 a fost realizat, în întregime din fondurile proprii ale Serviciului Public al Pieței Centrale. Din păcate, etajul nu a putut fi închiriat din cauza unor tarife prea mari, tarife pe care conducerea Pieței Centrale le-ar vrea micșorate substanțial, lucru care nu se poate face fără acordul legislativului local.



Veniturile împărțite injust cu Primăria
Marian Nistor, directorul SPAEPCA Câmpina, este nemulțumit de faptul că serviciul pe care îl conduce este bun doar să împartă veniturile cu Primăria, nu și cheltuielile de funcționare: 


„Noi din tot ce încasăm dăm jumătate la Primărie. La controlul Curții de Conturi țin să precizez că noi nu am fost chemați să ne susținem punctul de vedere. După mai multe discuții pe care le-am avut cu inspectorii Curții de Conturi, aceștia ne-au lăsat să înțelegem că și-au mai schimbat punctul de vedere asupra problemei, dar pe hârtie nu au pus nimic. Am atacat la Prefectură decizia consilierilor municipali, iar cei de la Prefectură ne-au dat un răspuns parțial favorabil,  dar până la urmă HCL-ul respectiv, extrem de păgubos pentru noi, a rămas în vigoare. Am fost obligați să dăm din urmă jumătate din venituri, și am făcut acest lucru așa cum ni s-a cerut. Nici măcar nu ni s-a cerut jumătate din profituri, ci din venituri. Iar noi nu doar că nu am putut să ne dezvoltăm în aceste condiții extrem de dificile, dar nici măcar cheltuielile de funcționare nu le mai putem suporta. Așa că nu am putut evita deficitul în care am intrat anul trecut. Situația s-ar putea ameliora dacă am reuși să închiriem etajul Corpului C2, dar nu foarte mult, fiindcă și din veniturile încasate de la C2 am da jumătate la Primărie. Noi avem multe cheltuieli până să obținem veniturile încasate, fiindcă trebuie să asigurăm încălzirea spațiilor comerciale, iluminatul lor, trebuie să facem curățenie, iar salubrizarea zonei costă foarte mult, fiindcă se adună cantități mari de deșeuri după fiecare zi. Aici zic eu că nu este corect: adică dacă împărțim veniturile cu Primăria, atunci să împărțim și cheltuielile”. 

Piața Centrală nu se mai poate dezvolta
„În aceste condiții, noi cu ce să ne mai dezvoltăm?”, se întreabă retoric directorul Pieței Centrale. Pentru a debloca situația financiară a serviciului, Nistor a venit cu o informare a activității Pieței, la finalul anului trecut, la ultima ședință a Consiliului Local din 2018. Atunci, el a solicitat legislativului municipal o analiză corectă a impasului în care s-a ajuns, care nu poate fi soluționat, în opinia sa, decât într-un singur fel: încadrarea Serviciului Public al Pieței Centrale la sursa de finanțare G – venituri proprii și subvenții. Adică Piața să primească subvenții de la bugetul local pentru reparații și pentru asigurarea unor cheltuieli de funcționare. SPAEPCA Câmpina solicitase și Primăriei, încă din mai 2018, inițierea unui proiect de hotărâre privind schimbarea sursei de finanțare, dar executivul local a răspuns evaziv, anunțând că cererea Serviciului Piața Centrală va fi înaintată comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local. 
Pentru că nu s-a întreprins nimic în acest sens, Marian Nistor s-a adresat în decembrie 2018 Consiliului Local. „Țin să precizez că la data de 21.11.2018, situația financiară a instituției noastre evidenția un disponibil de 21.346 lei, dar și niște obligații de plată de 62.369 lei, dintre care facturile scadente erau de 20.672 lei, iar cota de 50% de plată către Primărie era de aproape 41.700 lei. Așadar aveam un deficit de circa 41.022 lei, care reprezenta aproape toată datoria către Primărie. Noi nu vrem bani pentru funcționare, dar, în aceste condiții, vrem bani măcar pentru reparațiile majore, cum este reparația sistemului de supraveghere, care a picat recent, plus bani pentru dezvoltare, ceea ce înseamnă realizarea mai multor investiții: o parcare de 50 de locuri în Bazar, reabilitarea magazinelor de pe streada IL Caragiale, pentru care avem un proiect prin care să realizăm acolo un complex comercial cu o parcare subterană, dar am fost nevoiți să oprim proiectul acesta din lipsă de fonduri. Noi, la ora actuală, nu mai avem bani nici de funcționare, nicidecum să putem accesa un proiect cu fonduri europene, unde trebuie să plătim experți și să facem o mulțime de cheltuieli aferente cofinanțării, pentru că Uniunea Europeană, se știe, nu suportă niciodată toate cheltuielile. Pe noi ne costă numai salubritatea 6-7000 de lei pe lună. Am observat totuși că în urma demersurilor noastre, lucrurile au început să se miște în Primărie, și sper să primim ajutorul solicitat, pe care noi considerăm că avem dreptul să îl primim. Ar trebui actualizat Regulamentul de organizare și funcționare al Pieței Centrale”, ne mai declară șeful Pieței Publice. 


Investiții viitoare pentru dezvoltare
În vederea dezvoltării Serviciului Pieței, directorul Marian Nistor are în vedere două investiții principale. Prima ar fi realizarea unei parcări cu 50 de locuri, lucru care ar ajuta la descongestionarea zonei, mai ales în orele de vârf. În acest moment, gradul de ocupare a Bazarului este de 35%, iar pentru agenții economici care au contract de închiriere există varianta mutării în Corpul C2. Oricum, printr-un HCL s-a hotărât casarea și demolarea WC-ului public vechi, situat mulți ani pe amplasament. De asemenea, se are în vedere remobilarea Corpului C1 prin spații comerciale noi. Mai exact, se dorește amenajarea a patru boxe alimentare pe latura de est a clădirii, pe o suprafață de 104 mp, iar structura halei alimentare permite acest lucru.


Serviciul Pieței controlat de Primărie
În septembrie-octombrie, compartimentul Audit public intern din cadrul Primăriei Câmpina a făcut un control la SPAEPCA, control care s-a lăsat cu niște recomandări și cu termene de implementare a măsurilor propuse de auditori. Pentru realizarea acestor recomandări, conducerea Serviciului Public al Pieței Centrale ar dori ajustarea în jos tarifelor de închiriere a spațiilor comerciale. Prin tarifele propuse, conducerea Pieței este convinsă că serviciul public va deveni competitiv, chiar și numai prin veniturile suplimentare ce s-ar putea obține din închirierea Corpului C2. Mingea este în curtea Primăriei, care ar putea iniția un proiect de hotărâre în sensul dorit de conducerea Pieței Centrale, proiect ce ar trebui aprobat, în cele din urmă, de către consilierii municipali, care sunt tot mai convinși că SPAEPCA merită să fie ajutat pentru a depăși criza financiară în care a ajuns, fără ca managementul instituției să aibă vreo vină. 
Adrian BRAD

Editorial: „NU VĂ MAI AUD…”

Frază emblemă. Domnul Anton Anton, dintr-o eroare batjocoritoare cum face adesea istoria, este ministru al energiei în cel mai anti-cultural guvern din toată istoria României. Faimos, căci o depășește pe chiar șefa sa prin dificultatea exprimării ideilor (?). În toiul crizei de energie declanșată de incompetența actului de guvernare, domnia sa este solicitat cu o părere avizată la Radio Actualități. Unde desfășoară perdeaua de vorbe obișnuită în astfel de cazuri. Încercînd să explice eliminarea unei taxe de 2% pe cifra de afaceri la companiile care produc pe bază de cărbune, moderatoarea îl întreabă în bună logică: dar nu se știa asta cînd a fost adoptată HG? Urmează o lungă tăcere. Moderatoarea insistă: nu se știa asta cînd s-a introdus taxa de 2%? Iar tăcere. Ne mai auziți? – întreabă moderatoarea? Nu vă mai aud răspunde excesiv de inocentul ministru. La care pînă și moderatoarea nu-și poate stăpîni un hohot de rîs. 

Scena este, spuneam, emblematică pentru dezastrul instituțional prin incultură crasă, incompetență și nesimțire care marchează (in)voluția României în ultimii ani. Și exprimă sintetic baza programului de guvernare: nu vă auzim, orice ați face! Voi strigați să fie lăsată în pace justiția. Nu vă auzim. Să fie numiți oameni competenți în funcțiile de decizie. Nu vă auzim. Să pornim la reconstrucția învățămîntului românesc. Nu vă auzim. Să facem ceva pentru a opri depopularea țării. Nu vă auzim. Să înceteze amputarea luptei anticorupție. Nu vă auzim. Să nu mai dăm legi de eliberare a violatorilor și tîlharilor, în timp ce obișnuitul cetățean este lipsit de orice drepturi. Nu vă auzim. Să dispară pensiile și salariile exorbitante. Nu vă auzim. Să înlăturăm atmosfera horror și șpaga din spitale și să le aprovizionăm (săptămîna asta lipsește heparina) cum se cuvine. Nu vă auzim. Să dispară privilegiile de orice fel ale politicienilor. Nu vă auzim! Să lăsați în pace băncile și armata. Nu vă auzim. Să nu mai încercați scoaterea țării de pe traiectoria europeană. Nu vă auzim. Să înceteze distrugerea patrimoniului. Nu vă auzim. Să înceteze defrișarea sălbatică a pădurilor. Nu vă auzim. Să înceteze înstrăinarea la prețuri de nimic a bogățiilor țării. Nu vă auzim. Să redăm autentica independență editorială a radioului și televiziunii publice. Și să înceteze indecentul amestec dintre presă, afaceri și politică. Nu se aude. Deci domnul dublu Anton are dreptate. Partidul și guvernul domniei sale suferă de o surditate congenitală și absolută. 
S-a strigat sub viscolul iernii și sub gazele jandarmilor în august. N-au auzit. Acest dialog între surzi este conținutul hărmălaiei care asurzește viața noastră cotidiană. Mi-aș dori o Românie în care să se audă șoapta, să se perceapă nuanța. Prea grăbiți și rugoși pentru asta…  totuși povestea asta, pe care o cred mai importantă decît un simplu fapt divers, mai are și o altă componentă. Ne arată că ei se tem de întrebările corect puse. Dau bir cu fugiții. Sînt lași. Au din ce în ce mai multă putere. Gesturile de putere autoritaristă devin aproape cotidiene. Săptămîna aceasta a fost pedepsirea aberantă a canalului tv Realitatea. În mod abuziv, criticii regimului sînt mereu blocați pe Facebook. „Pohta” lor de a controla mediul on line (ce le-ar mai plăcea „un control total ca-n China”, ca să-l parafrazez pe nenea Iancu) a răzbătut mereu din declarații. Dacă la radio sau la televiziuni (presă scrisă nu mai avem) s-ar discuta fie și numai 10% din cele comentate on line – las la o parte injuriile, abundente firește – atmosfera democratică de la noi ar fi mult mai respirabilă. Democrația înseamnă (știe orice absolvent de liceu care nu a chiulit mai mult de 25% din numărul total de ore în cei patru ani) dialog. Or, povestea cu dl. Anton este icoana felului cum arată, în fapt, dialogul între instituțiile statului și cetățean. Iobagi ai statului, oamenii își suportă umilința ca pe ceva obișnuit, nu mai reacționează la anormalitate care li se pare indestructibilă. Această pasivitate (paradoxal încurajată de mediul electronic, oamenii se defulează acolo și li se pare că au acționat) mi se pare a vesti un punct de inflexiune, foarte asemănător cu cel din 1989. Asta nu înseamnă deloc că mă gîndesc la vreo nouă revoluție, așa ceva este riguros improbabil. E vorba doar de un moment din procesul istoric al destrămării noastre ca națiune. Anul trecut am discutat doar despre unirea statală. Doar am discutat. Nimic despre două teme strict adiacente: unirea spirituală și continuitatea. În toate „triumfurile” de gîndire care aprind lumini pe piața intelectuală se privilegiază ruptura (confundată mecanicist și superficial cu a fi cool și a fi european), în detrimentul continuității. Dar să băgăm de seamă că singura continuitate este cea a spiritului. Și, într-o țară complet ocupată de o putere care nu vede, nu aude, nu există loc de spirit. Deci ne-am rupt, sania destrămării a luat-o la vale. 
Christian CRĂCIUN

O nouă amânare în procesul primarului Horia Tiseanu

Săptămâna trecută, primarul Horia Tiseanu s-a prezentat din nou în faţa instanţei de judecată, la cel de-al patrulea termen al procesului în care este acuzat de procurorii DNA de abuz în serviciu, instigare la săvârşirea infracţiunii de delapidare în formă continuată şi trafic de influenţă în dosarul achiziţionării din bani publici a unui autoturism Opel Insigna, valoarea prejudiciului adus Primăriei Câmpina fiind de aproximativ 130.000 RON. Şi de această dată instanţa a hotărât o nouă amânare pentru a se lua la cunoştinţă cererea de constituire ca parte civilă a Primăriei Câmpina. 


Vă reamintim că în acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată Carmen Gheorghe (fost şef al Poliţiei Locale Câmpina), Gheorghe Ecaterinescu (fost şef al Direcţiei Economice din Primăria Câmpina, decedat între timp), Costin Micu (reprezentant al societăţii comerciale care a vândut Primăriei Câmpina autovehiculul Opel Insigna) şi alţi angajaţi ai Primăriei Câmpina. Cu excepţia primilor trei enumeraţi, restul angajaţilor au fost deja condamnaţi cu suspendare după ce au semnat acorduri de recunoaştere a faptelor cu procurorii DNA. 
Următorul termen la care primarul se va prezenta în faţa instanţei este 14 februarie 2019.

Program redus de vizită la Spitalul Municipal

Numărul mare de pacienţi internaţi la începutul acestui an cu viroze respiratorii, multe dintre cazuri fiind forme severe ale bolii, au determinat conducerea Spitalului Municipal Câmpina să ia măsura reducerii programului de vizite de la patru la două ore. Astfel, pacienţii internaţi pot fi vizitaţi doar în intervalul orar 14.30 – 16.30 de către o singură persoană pentru fiecare pacient. 
Managerul spitalului, dr. Călin Tiu, este convins că măsura restricţionării vizitelor este spre binele tuturor şi face un apel ca toată lumea să înţeleagă situaţia. 

Consultare publică cu privire la noile tarife de salubrizare

Administraţia publică locală – Comisia de administraţie publică a Consiliului Local propune un nou proiect de hotărâre cu privire la modificarea tarifelor pentru serviciul de salubrizare efectuat pe raza municipiului Câmpina de societatea Floricon Salub. Proiectul a intrat deja în dezbatere publică pe site-ul primăriei (www.primariacampina.ro) şi va fi supus aprobării în Consiliul Local în şedinţa care va avea loc în data de 31 ianuarie. Cetăţenii interesaţi de acest nou plan tarifar pot depune în scris propuneri (prin poştă, prin e-mail sau direct la Registratura primăriei) până la data de 25 ianuarie. 


Conform proiectului de hotărâre susţinut de comisia de specialitate a Consiliului Local, începând cu 1 ianuarie 2019, tarifele pentru ridicarea gunoiului la persoane juridice şi persoane fizice ar putea fi următoarele:
Persoanele juridice de tip I (agenți economici și instituții publice, cu excepția celor din subordinea Primăriei):
- 20,49 lei/ mc (fără TVA) pentru deșeurile reciclabile;
- 72,18 lei/ mc (fără TVA)  - din care 10,50 lei/ mc contribuţia pentru economia circulară - pentru alte tipuri de deșeuri decât cele reciclabile.
Persoane juridice de tip II (Primărie și instituții publice aflate în subordinea Primăriei):
- 20,42 lei/ mc (fără TVA) pentru deșeurile reciclabile;
- 70,14 lei/ mc (fără TVA) pentru alte tipuri de deşeuri decât cele reciclabile.
Tarif pentru colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor din construcții și demolări (pentru persoane fizice și persoane juridice)  - 216,22 lei/ tonă (fără TVA).
Persoane fizice:
- 2,16 lei/ persoană/ lună (fără TVA) pentru deșeurile reciclabile
- 7,86 lei/ persoană/ lună (fără TVA) – din care 0,64 lei/ persoană/ lună contribuţie pentru economia circulară – taxă introdusă în anul 2018 de Guvern prin OUG 74, pentru alte tipuri de deşeuri decât cele reciclabile.

Rezultatele finale la admiterea în Școala de Poliție „Vasile Lascăr”, sesiunea ianuarie 2019

Din cauza crizei de personal, mai ales în rândurile Poliției Rurale, încă de la sfârșitul verii anului 2017, guvernul României de atunci (condus de Mihai Tudose) a luat măsura de a micșora perioada de școlarizare a agenților de poliție de la doi ani la un an, precum și de a mări de câteva ori numărul locurilor scoase la concursurile de admitere la cele șase școli postliceale ale MAI: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina (cea mai mare școală de agenți de poliție din România), Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” Cluj Napoca, Școala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră „Avram Iancu” Oradea, Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani, Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni și Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești. Conform declarațiilor ministrului de interne Carmen Dan, deficitul de personal din cadrul IGP la nivel național era de peste 20.000 polițiști. Ca urmare a măsurilor având ca scop reducerea deficitului de personal, creșterea gradului de protecție a angajaților și îmbunătățirea dotărilor MAI, au fost dublate concursurile de admitere la școlile de agenți de poliție. 


Astfel, în premieră, s-a desfășurat o sesiune de admitere în luna ianuarie 2018, în toate școlile de agenți și subofițeri. Prin urmare, sesiunea de admitere din ianuarie 2019 la Școala de Poliție din Câmpina a fost a doua de acest fel, adică desfășurată la începutul anului. Pentru sesiunea de admitere ianuarie 2019, la Școala de Poliție din Câmpina s-au înscris 5.596 candidați, dintre care 2.329 fete și 3.267 băieți. După susținerea probelor eliminatorii, au mai rămas în concurs 3.933 candidați (3.871 români, 31 romi și 31 aparținând altor minorități). Proba scrisă, ultima din concurs, care a constat într-un test grilă la limba română și o limbă străină (engleza sau franceza, la alegere), a avut loc pe data de 20 ianuarie 2019. Cea mai mare medie la proba scrisă (95 puncte din 100 posibile) a obținut-o Alexandra Elena Zamfir, din județul Prahova. Ea a fost urmată de Gabriela Adina Măldăeanu (București) - 94 puncte, și Ionuț Lucian Leu (Buzău) - 93 puncte. Punctajul minim cu care s-a intrat la această sesiune de admitere a fost de 64 puncte.  Potrivit datelor postate pe site-ul Școlii de Poliție, cele 1.300 de locuri pentru agenți de poliție în structurile IGPR, la sesiunea de admitere ianuarie 2019, au fost ocupate după cum urmează: 1.271 candidați români – cu punctaje între 64 și 95 puncte; 19 candidați romi – cu punctaje între 50 și 77 puncte; 10 candidați de la alte minorități – cu punctaje între 55 și 77 puncte.
Adrian BRAD

Concurs de poezie dedicat poetului Mihai Eminescu de către Școala „Ion Câmpineanu”

De un deceniu și jumătate, la Școala „Ion Câmpineanu” se organizează anual un concurs de poezie închinat poetului național Mihai Eminescu. Sufletul acestui concurs este Dan Popescu, unul dintre profesorii  de limba și literatura română ai celei mai vechi școli din Câmpina (din punct de vedere instituțional, al istoriei acestei unități școlare, nu al clădirii în care învață școlarii). Anul acesta, profesorul Dan Popescu „a externalizat” evenimentul, proiectul „Eminescu aeternum” pe care l-a realizat în acest sens obținând girul și finanțarea municipalității. Locul de desfășurare a fost Sala Mică a Casei de Cultură, iar ziua – nu se putea altfel, 15 ianuarie, ziua în care se năștea la Botoșani, în 1850, „Luceafărul poeziei românești”. Partenerii evenimentului desfășurat joia trecută au fost Biblioteca Municipală „Dr. C.I. Istrati” și Societatea Scriitorilor Prahoveni, iar la această manifestare s-au ostenit multe zeci de elevi din clasele primare și gimnaziale, care au recitat, după puterile și talentul lor, poezii eminesciene mai cunoscute sau mai puțin cunoscute. Juriul concursului a fost format din Liliana Ene - directorul Bibliotecii Municipale, prof. Raluca Gabriela Crețu - directorul Școlii „Ion Câmpineanu”, consilierul municipal Florin Frățilă - președintele Comisiei de Cultură și Învățământ din Consiliul Local Câmpina, Florin Dochia și Ștefan Al. Sașa - membri ai Societății Scriitorilor Prahoveni, și Alexandra Gheorghe - reprezentant al Consiliului Elevilor de la Școala „Ion Câmpineanu”. După mai bine de 90 de minute de recitări din opera lirică eminesciană, juriul a acordat mai multe mențiuni și premii atât școlarilor din ciclul primar, cât și elevilor din ciclul gimnazial. 


Din ciclul primar, s-au evidențiat: Casandra Dumitru (clasa IB) - Premiul I, Alexandru Roșca (clasa IIB) - Premiul II, și Antoni Drosu (clasa IIA) - Premiul III. Mențiuni au primit: Iulia Andrei (clasa IIIA), Reya Ciubotariu (clasa IIB), Erica Pascu (clasa IIIA), Ioana Alexia (clasa IIA), Denisa Văduva (clasa IIB), Teodora Brezeanu (clasa IIIA). 
Dintre elevii claselor V-VIII s-au remarcat Mihaela Rus (clasa a VIII-a C) - Premiul I, Adina Nuță (clasa VIB) – Premiul II și Alexandru Șerbănoiu (VIIC) - Premiul III, iar mențiuni au primit Ana Dragomir (clasa VIB), Alexia Dimulescu (clasa VC), Maria Duca (clasa VIB), Luana Luculescu (clasa VIB), Bianca Dulamă (clasa VIIA), Miruna Mihai (clasa VIIIC), Clara Vâiu (clasa VIIIC). Premianții și menționanții au primit diplome, cărți și rechizite. Celor care nu au primit premii sau mențiuni li s-au acordat diplome de participare.  Special pentru acest concurs, cunoscutul epigramist Sașa ne-a arătat încă o dată măsura talentului său, compunând un catren pe care l-a și recitat după înmânarea premiilor și tuturor diplomelor. „Eminescu și emigrația în Vest” este titlul ultimei sale epigrame, ale cărei versuri sunt următoarele: „Dintre sute de catarge / Lemn de stirpe românească / Câte oare bănci vor sparge / Și mai câte-or să ciordească”.


„Anul acesta am obținut un parteneriat cu Biblioteca Municipală, Primăria Câmpina, Consiliul Local și alți parteneri, astfel încât am putut organiza acest concurs tradițional, pentru noi, cei de la «Câmpineanu», în afara școlii noastre. Vom încerca să extindem proiectul, respectând procedurile Ministerului Educației, astfel încât să organizăm concursul la nivel județean sau național, dar nu doar o zi, ci chiar o săptămână, începând cu data de 15 ianuarie, desigur. Noul proiect se va numi «Eminescu aeternum – Săptămâna culturii române». Am vrea ca acest proiect să se desfășoare pe mai multe secțiuni: creație, eseu, secțiune artistică, grafică-fotografie. Am vrea, de asemenea, să scoatem o revistă (cu ISSN), pentru profesori, cu diferite articole privind comunicări științifice pe teme legate de opera și viața lui Mihai Eminescu”, ne-a declarat, la finalul evenimentului, profesorul Dan Popescu.   
Adrian BRAD

CÂMPINA CENTENARĂ. Construcții de azi, existente și acum un veac. Ep.8: Casa Gheorghe Macri

Am vorbit în acest serial mai ales despre clădiri ridicate de negustori și de petroliști – cele două meserii care au creat de fapt Câmpina. Dar pe lângă aceștia, au activat la Câmpina și oameni cu alte profesii, ce-au marcat istoria orașului. Cei din domeniul medicinei au fost mereu bine situați în societatea câmpineană. Azi ne vom aminti de familia unui farmacist de altădată, care a lăsat orașului o casă veche, cu aer nostalgic, aflată pe una dintre cele mai liniștite și vechi străduțe ale urbei.
Cine trece azi pe str. George Barițiu (fostă Karl Marx, fostă Lascăr Catargiu), își poate da seama care-i cea mai veche clădire de-acolo: o putem admira la nr. 15, a fost recent renovată însă câteva elemente de decor păstrate trădează încă vechimea ei: traforul în lemn din timpanul acoperișului, consolele din lemn de sub cornișă, feroneria de la scara și copertina terasei, balustrada cu traforuri de zid a terasei, ancadramentele ferestrelor și soclul casei. Din păcate, flagelul anvelopărilor termice a atins-o și pe ea; acum câțiva ani arăta mult mai aproape de forma originară (v. foto).


Casa a fost construită (cca 1902) de către farmacistul Gheorghe (Iorgu) Macri (foto medalion), figură pitorească a Câmpinei ante- și interbelice, care a trăit între anii 1873-1947, având în centrul orașului o „drogherie”, deschisă în anul 1906. Se trăgea dintr-o familie cu origini grecești, venită de pe la Iași. 


Născut la Panciu, s-a stabilit în Câmpina la tinerețe, luând în căsătorie chiar în anul când și-a deschis farmacia, pe ploieșteanca Smaranda Socolescu (1887-1961) – nimeni alta decât sora marelui arhitect prahovean Toma T. Socolescu. 

Familia Macri înainte de Marele Război


Până la Războiul de Întregire, Gheorghe și Smaranda făcuseră deja trei băieți: Nicu, Nelu și Gicu (v. foto), ce aveau să ducă numele Macri mai departe. Prin anii ’20 însă, farmacistul și-a pierdut vederea treptat, datorită unei atrofii a nervului optic. Cu tot destinul său dur, Iorgu Macri era mereu la datorie (v. foto în interiorul drogheriei), îmbrăcat elegant, și dădea dovadă de tărie de caracter, rămânând o fire optimistă; era mereu „cu zâmbetul pe buze, un zâmbet care te cucerea și împrăștia dragoste și fericire” – așa cum și-l amintește Edgar Geller din perioada interbelică (vezi evocarea la p. 27-28 în cartea sa).


Familia crescând, în 1935 au construit în curte o altă casă (astăzi la nr. 15A), proiectată chiar de fratele Smarandei, aflat atunci la apogeul carierei (realiza în același timp și planul de sistematizare a Ploieștilor); casa nouă era pentru fiul mijlociu, avocatul Ion Macri (d. 1992), dar a fost lăsată apoi fratelui cel mic, juristul Gheorghe (d. 1988, singurul rămas în Câmpina). Cât despre fiul cel mare, Nicolae (d. 1985), el a fost cel care a preluat farmacia după moartea tatălui său, însă doar pentru doi ani, până la naționalizarea din 1949. În epoca comunistă, casa interbelică a găzduit cu chirie o sumedenie de familii, printre care mai mulți ofițeri MAI sau doctorul Țolescu.

Fotografie din curtea casei, cu familia extinsă, la nunta lui Nelu Macri din 1934

Casa veche a rămas văduvei Smaranda și fiilor Nicu și Nelu, dar bineînțeles comuniștii le-au adus chiriași începând cu 1948, împărțind-o în trei apartamente - mai ales că cei doi s-au stabilit pe rând la Ploiești. Au locuit acolo printre alții, inginerul Virgil Hoepfner sau funcționarii Ștefan Trăistaru și Ion Seiciu. Cel din urmă a și cumpărat casa prin 1965, descendenții săi fiind actualii proprietari.  Aceștia au păstrat prin viu grai o curiozitate: se spune că farmacistul l-a găzduit acolo pe însuși generalul francez Henri Berthelot, aflat în trecere prin Câmpina (probabil prin 1919, la revenirea din turneul său ardelean).

Fotografiile de epocă provin din colecția Ionuț Macri (București).
Mădălin-Cristian FOCŞA

Rog în continuare pe cei ce știu povestea unor clădiri centenare și pot sprijini viitoare episoade, să mă contacteze; îi aștept oricând și la Centrul de Informare Turistică (lângă BCR). Tel. 0722560566, e-mail: madalin.focsa@gmail.com.

Episodul 7, despre Casa-prăvălie Nicolescu („La Zăcătoare”), poate fi citit AICI

Politologul Robert Adam lansează la Câmpina volumul „Două veacuri de populism românesc”

Vineri, 25 ianuarie, începând cu ora 18.00, Robert Adam va lansa la Libăria Elstar fascinantul volum „Două veacuri de populism românesc”, apărut anul trecut la Editura Humanitas. 
Foto: Facebook/ Robert Adam
Analiza lui Robert Adam nu numai că este de mare actualitate, dar privește dezinhibat istoria noastră recentă și, mai ales, după constituirea statului român modern (care nu, nu a avut loc la 1 decembrie 1918), chiar dacă sunt analizate și anumite momente cheie de dinainte de 1859. Dintr-o anumită perspectivă și Tudor Vladimirescu a avut un discurs populist, mai ales că el chiar nu avea nimic de pierdut, nefăcând parte din mica elită boierească, combinație complexă între boierimea veche, pământeană și vlăstarele uneori bogate ale Fanarului. „De la lovitura de stat a domnitorului A.I. Cuza, din 2 mai 1864, până la cea a generalului Ion Antonescu, din 6 septembrie 1940, România a fost poligonul de încercare al mai multor tipuri de populism. Varietatea și diversitatea ideologică a acestora ies din comun (...) populismul românesc a testat variante de o derutantă diversitate (...) Populismele românești antebelice sau interbelice au eșuat rând pe rând din cauza incapacității promotorilor lor respectivi de a rezolva o problemă primordială: chestiunea agrară. (...) Aproape toate populismele românești au fost creația unui lider charismatic (...) Populismele românești s-au erodat de asemenea în lupte fratricide”.


Analiza nu are cum să treacă peste Codreanu și mișcarea pe care a inventat-o, aproape din nimic. „Legionarismul este un discurs antisistem. Corneliu Zelea Codreanu, pustnicul sanguinar care postea și se ruga mult, a fost anticomunist, antisemit, antipoliticianist, antiliberal, antidemocrat, antimodernist. Pe acești piloni, ce nu-l puteau duce decât la dezastrul final, a construit tenace, pe parcursul a 18 ani, un partid care a izbutit să capteze într-un flux unic nemulțumirile și frustrările unor categorii sociale defavorizate de fragilul establishment românesc interbelic”. O remarcă personală: populismul a avut atât de mare succes la români și pentru că suntem cumva predispuși la excese și, în același timp, vrem să dăm impresia că suntem o nație foarte ambițioasă (Belgia Orientului). Dar și pentru că preferăm cuvintele și nu faptele. Suntem îndrăgostiți de verb. Cert este ca „populismul românesc interbelic eșuează într-un lac de sânge și lasă în urmă-i o dâră de iluzii spulberate...”.
Din analiza lui Robert Adam nu aveau cum să lipsească și ample și interesante referiri la protocronismul ceaușist „o formă a complexului de inferioritate dezvoltat de culturile periferice față de metropole (...). Cultura română nu avea nevoie să se sincronizeze prin adoptarea formelor și cutumelor occidentale, pentru că le anticipase”. De altfel, termenul provine de la două cuvinte semnificative grecești, protos (primul, originar) și khronos (timp). Protocronismul ceaușist a virusat profund fibra noastră națională, ecourile lui putând fi descoperite și astăzi (la mai bine de o jumătate de secol!) în discursuri, e drept, puțin sofisticate, ale politicienilor care se află, vremelnic, la putere și care vituperează împotriva Europei.

Am profitat de acest prilej pentru a-i adresa câteva întrebări autorului înaintea prezenţei sale la Câmpina.
- D-le Robert Adam, care ar fi, pe scurt, definiția populismului?
- Jumătate de secol de studiere a populismului nu a dat o definiție consensuala a obiectului. Mai toți specialiștii sunt de acord cu două trăsături comune tuturor populismelor: apelul la popor și mobilizarea împotriva elitelor. Personal, am dat această definiție, cu elemente punctuale împrumutate de la alți politologi: „Populismul este discursul care mobilizează împotriva unui ansamblu de elite dominante care ar priva (sau ar încerca să priveze) poporul suveran de drepturi, valori, prosperitate, identitate sau voce și care pretinde a deține o soluție instantanee la probleme din cadrul unei societăți date.”
- Credeți că românii și România sunt mai predispuși la populism?
- Europa de Est și Centrală este una dintre cele două regiuni natale ale populismului (primele mișcări asumat populiste apar în Rusia și SUA). Al doilea val istoric al populismului se manifestă tocmai în Europa de Est și Centrală, inclusiv în România. România și românii sunt la fel de predispuși la populism ca Polonia, Ungaria, Slovacia, Bulgaria, exemplele fiind ilustrative și nu exhaustive.
- Cât de actual este populismul și în ce măsură credeți că afectează judecata oamenilor politici, mai ales a celor de la putere, de după 2012? Căci pare a fi principala „doctrină” după care se ghidează. 
- Populismul se găsește la ordinea zilei. Emergența noilor media, a transparenței pretins absolute, a modificat reprezentarea. În România, dispariția aparentă a partidelor populiste (PRM, PPDD) a adus, prin teoria vaselor comunicante, o migrație a discursului populist spre partidele principale, care ocupă pozițiile principale pe eșichierul politic.
- În carte descrieți faptul că în România de dinainte de 1938, să spunem, statul s-a ocupat și de constituirea societății civile (sau i-a făcut treaba). Credeți că acum stăm mai bine?
- Atunci se aștepta mai puțin de la stat, dar paradoxal acesta făcea cumva mai mult. Prin subscripție publică, se ridicau așezăminte culturale ori spitale. Mari filantropi își donau averea Academiei (drept e, și prestigiul acesteia era ridicat) ori altor cauze caritabile. Totuși, România lui 2019 dispune, în marile orașe, de o societate civilă activă. Tinerii par mai puțin implicați în viața socială și politică, dar și mai puțin predispuși la radicalizare.
- Vă mulțumesc și abia aștept să dezbatem captivanta d-voastră carte alături de publicul câmpinean.
Codruţ CONSTANTINESCU

ROBERT ADAM s-a născut la 18 aprilie 1976, la București. Este doctor al Universităţii Libere din Bruxelles (ULB), cu o teză despre național-populism. A fost bursier în Franța la Școala Normală Superioară, Sorbona şi Sciences Po. Este colaborator științific al ULB. Domeniile sale de cercetare cuprind populismul și naționalismul în Europa, sociologia și istoria sportului, relațiile culturale externe ale UE. Ca jurnalist, a colaborat cu ziare, reviste și radiouri din România și Franța. A tradus cărți din franceză și engleză. Are o vastă experiență în diplomația culturală (manager de comunicare al primei echipe a rețelei institutelor culturale europene – EUNIC, director al ICR Bruxelles, președinte al EUNIC Bruxelles) la Paris și Bruxelles. A fost inițiatorul unor mari proiecte de dialog intercultural (Europalia România), curator al unor expoziții internaționale, membru în juriul unor festivaluri, coordonator de proiecte culturale în Franța, Belgia, Olanda, Luxemburg, România, Republica Moldova. A contribuit la volumele colective Politique et société dans la Roumanie contemporaine (coordonatoare Odette Tomescu-Hatto și Alexandra Ionescu, 2004) și Revoluția din depărtare (coordonator Cristina Hermeziu, 2011). Conferențiază pe tema populismului european în Franța (Paris, Strasbourg).