27 martie 2019

„M-au declarat incompatibil pentru că am publicat anunţuri cu locuri de muncă vacante"

Ieri, 26 martie, pe site-ul Agenţiei Naţionale de Integritate a fost publicată cea mai nouă listă cu numele unor aleşi locali din toată ţara care, din diverse motive, au fost declaraţi incompatabili cu funcţiile pe care le ocupă sau le-au ocupat. Printre cei nominalaţi figurează şi Florin Frăţilă, membru al Consiliului Local Câmpina din partea PNL, faţă de care ANI arată că în perioada 2012 - 2016 şi 2016 - 2020 (!!!) ar fi încheiat, contrar Legii nr. 161/ 2003, în calitatea de asociat unic şi administrator al societăţii care editează ziarul Oglinda de Azi, 41 de contracte cu Spitalul de Psihiatrie Voila din Câmpina, în valoare totală de 9.678,40 lei. 
În continuare publicăm răspunsul detaliat al lui Florin Frăţilă legat de această situaţie.



COMUNICAT DE PRESĂ

Doar atât au reuşit să-mi inventeze în ultimii şapte ani, perioadă în care am avut nu mai puţin de trei sesizări la Agenţia Naţională de Integritate trimise de „prietenii” din jurul meu. De la bun început, vreau să spun că incompatibilitatea pe care ANI a găsit de cuviinţă să mi-o inventeze se referă strict la faptul că în ultimii ani am publicat sporadic, în gazeta pe care o conduc, o serie de anunţuri cu locuri de muncă vacante, venite la solicitarea celor de la Spitalul de Psihiatrie Voila. Nimic mai mult! Aşadar nu sunt integru pentru că am publicat anunţuri cu locuri de muncă trimise de o instituţie publică. Toate aceste anunţuri însumate pe o perioadă de mai mulţi ani, „2012 – 2016 şi 2016 – 2020” (iată că mi-au calculat şi în avans!), însumează valoarea totală de 9.678,40 lei, care ar face obiectul unor aşa-zise contracte cu instituţia spitalicească câmpineană.
Plecând de la adevărul simplu al publicării acestor anunţuri cu locuri de muncă, trebuie să subliniez câteva aspecte:
1. Lucrez de 25 de ani în presă şi obiectul muncii mele de zi cu zi este gazeta pe care o conduc, care are ca obiect de activitate, între altele, şi publicarea unor astfel de anunţuri;
2. În toată această perioadă, aşadar cu mulţi ani înainte de a fi consilier local, am publicat anunţuri de angajare în gazetele pe care le-am condus pentru mai toate firmele şi instituţiile din zona Câmpina, pentru că asta este o parte din sursa de finanţare a oricărei publicaţii;
3. Nu am încheiat contracte din 2011 şi până în prezent cu nicio instituţie bugetară din Câmpina sau împrejurimi;
4. Anunţurile cu locuri de muncă pe care le-am primit de la Spitalul de Psihiatrie Voila au fost publicate la solicitarea expresă a reprezentanţilor acestei instituţii, care au dorit să-şi mediatizeze anunţurile cu locuri de muncă vacante inclusiv în singurul ziar tipărit din Câmpina;
5. Nu mi-am imaginat niciodată că publicând anunţuri cu locuri de muncă aş putea intra în contradicţie cu legea incompatibilităţii.
Am ţinut să subliniez toate aceste adevăruri verificabile, pe care de altfel le-am comunicat în toamna anului trecut celor de la ANI într-un dosar cu documente justificative, pentru a ajunge la sursa aşa-zisei incompatibilităţi, stipulată complet eronat şi cu rea credinţă în decizia ANI şi anume cele „41 de contracte”, care în realitate nu există.
Între societatea pe care o conduc şi Spitalul de Psihiatrie Voila nu există niciun fel de înţelegere scrisă/ contract, pentru că anunţurile au fost trimise sporadic, doar atunci când instituţia avea nevoie, de câteva ori pe an. De ce folosesc cei de la ANI sintagma „contracte” nu-mi explic, poate doar pentru a mă putea pune în dificultate şi a mă include cu orice preţ în cadrul prevederilor Legii nr. 161/ 2003 care spune clar următoarele la art. 90, alin. (1): „Consilierii locali şi consilierii judeţeni care au funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al Consiliului de Administraţie sau cenzor, ori alte funcţii de conducere, precum şi calitatea de acţionar sau asociat la societăţile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unităţi administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte, cu instituţiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea Consiliului Local sau Judeţean, respectiv ori cu societăţile comerciale înfiinţate de consiliile locale sau consiliile judeţene respective”.
Pentru o cât mai bună înţelegere a cadrului în care legiuitorul a reglementat strict cazurile de incompatibilităţi în ceea ce-i priveşte pe aleşii locali, am căutat în DEX definiţia contractului, sintagmă folosită clar şi în mod repetat în textul de lege: Contract – „acord încheiat între două sau mai multe persoane fizice sau juridice cu intenţia de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic. Contractul crează o reciprocitate de obligaţii. Contractul este un act scris ce consemnează un acord cu drepturi şi obligaţii în relaţiile dintre părţi”.
De ce ar forţa ANI o astfel de interpretare? Dintr-un simplu motiv: pentru că de ani de zile am în jurul meu „prietenii” care se ocupă să-mi găsească ceva cu care să mă agaţe. Orice. Aşa cum am arătat mai sus, în ultimii şapte ani am avut trei sesizări la ANI, fiecare dintre ele pe teme de incompatbilitate, care nu aveau nimic în comun cu realitatea. În primele două am reuşit să le demontez minciunile detractorilor, dar de data aceasta, dovezile şi înscrisurile trimise nu au mai fost de ajuns. Au găsit câteva anunţuri cu locuri de muncă, m-au „prins” că îmi fac meseria şi gata, am intrat în colimator.
Nu mă plâng, pentru că nu m-a obligat nimeni să intru în troaca politică şi nici nu vreau să fac o legătură directă între faptul că primesc o asemenea etichetă de integritate într-un an premergător alegerilor locale. Poate că e o întâmplare, deşi nu prea cred în coincidenţe. Doar le explic cum stau lucrurile oamenilor care mă cunosc şi faţă de care am o datorie morală. Evident că n-am să las lucrurile la discreţia acestor neoameni şi că voi contesta în instanţă această decizie aberantă, care nu are niciun suport logic, nemaivorbind de legalitate.
Închei prin a spune că nu-mi reproşez nimic în legătură cu această incompatibilitate comandată/ fabricată, pentru că nu am făcut nimic de care să-mi fie ruşine, ci doar meseria de zi cu zi.
Florin Frăţilă

26 martie 2019

Cronica unei sărbători meritate: 20 de ani în slujba comunităţii câmpinene şi a presei

Publicăm astăzi două cronici legate de acelaşi eveniment, sărbătorirea a 20 de ani de activitate a ziarului Oglinda de Azi. Două cronici care descriu în mod diferit aceeaşi poveste văzută prin ochii a doi ziarişti cu experienţă care vin din generaţii diferite: Adrian Brad şi Serghie Bucur. Puse cap la cap, cele două articole întregesc tabloul unei sărbători meritate, la care ne-au onorat cu prezenţa mulţi oameni valoroşi. 


„Oglinda de azi”, 20 de ani în slujba comunităţii câmpinene şi a presei prahovene/ româneşti

În tinerețile mele tot mai îndepărtate, mai exact prin anii de liceu, când voiam să tachinez ștrengărește un prieten mai puțin ștrengar decât mine, îmi plăcea să îl pun la încercare, aplicându-i o glumă care pe mine mă distra foarte tare, pentru că mi se părea că are ceva din parfumul unui oracol antic, dar și puțină profunzime metafizică. Așa mi se părea mie. Concret, îi puneam colegului mai puțin ieșit din casă o întrebare pe care bănuiam că nu a mai auzit-o: „Măi, Gigele, tu știi care-i deosebirea dintre tine și o oglindă?”. „Hai, mă, lasă-mă-n pace, că n-am chef de glume”, îmi răspundea Gigel, încercând o eschivă. „Zi, mă, nu te izmeni... știi?”, insistam eu, încolțindu-mi prada. „Du-te, bă, cu caterinca ta de doi bani, că n-am chef de așa ceva”, căuta Gigel să ridice un zid protector imaginar din zicerile sale defensive, șubrede, scârțâind pe la toate încheieturile și prevestind o capitulare necondiționată. „Haide, bă, că nu ți-am băgat mâna în buzunar să te fur. Zi dacă știi, dar zi și dacă nu știi, că nu mă supăr!”, mai încercam eu, cu ultimele forțe, o canonadă verbală, finală și decisivă. „Nu știu, mă... știi tu?”, îndulcea tonul amicul, fluturând steagul alb. „Da, Gigele, știu: o oglindă reflectă fără a vorbi, pe când tu vorbești fără a reflecta”, îi răspundeam victorios, luând la început o mimă serioasă, potrivită unui asemenea răspuns aproape profetic, după care pufneam în râs, spre amărăciunea lui Gigel, victima glumei mele răutăcioase. 
Nu aveam de unde să știu, la vremea aceea, că, peste 20 de ani, se va naște în Câmpina, metaforic vorbind, o „Oglindă” care și va reflecta, și va vorbi. Va reflecta (după puterile ei, deloc puține, precum și după limitele ei, deloc multe) realitățile vieții câmpinene din toate domeniile: administrație, politică, social, cultural, religios, sportiv etc. În același timp, va vorbi de fiecare dată, în împrejurări pline de necesitate, despre ce este mai bine pentru urbea noastră. Va vorbi mereu despre nedreptățile oamenilor care i-au solicitat ajutorul, dar și despre cei care se tem să-și facă publice nedreptățile îndurate, din diverse motive. Va vorbi apăsat și curajos despre lucrurile rele care se întâmplă la nivelul politicii locale, a administrației publice locale. Va vorbi despre tot ce i-a îndurerat pe câmpinenii de ieri și despre tot ce îi nemulțumește pe câmpinenii de azi, despre tot ce ne trebuie nouă, locuitorilor meleagurilor câmpinene, pentru a ne face așezarea mai frumoasă și mai prosperă. Și cu atât mai mult, nu aveam de unde să știu că, peste alți 20 de ani, la împlinirea a două decenii de existență a publicației Oglinda (căci despre ea este vorba), la evenimentul organizat cu prilejul acestei frumoase și neobișnuite aniversări, printre invitați aveam să mă găsesc și eu, ca unul care a pus umărul, în ultimii opt  ani, la dăinuirea acestui proiect îndrăzneț și lăudabil. Mulțumim tuturor celor care, în cei 20 de ani de existență a Oglinzii,  perioadă care acoperă aproape două generații, au fost alături de publicaţia noastră. Gigele, iartă-mă...

Data nașterii: 8 martie 1999
În ziua de 8 martie 1999 (sau poate în noaptea de dinaintea acestei date), cred că lui Florin Frățilă i s-a așezat pe creștetul capului un porumbel alb; porumbelul păcii și al înțelegerii. Iar pasărea, desigur, l-a făcut să înțeleagă ce era de înțeles. Astfel, cel care condusese, înainte vreme, câteva instituții de presă din Pravova, a realizat că a sosit momentul să înființeze un ziar local la Câmpina. Era o  întreprindere nu numai anevoioasă, ci aproape sinucigașă, pentru că, la drept vorbind, într-un oraș liniștit de provincie cum este Câmpina nu se întâmplă în fiecare zi evenimente care să merite a fi publicate într-un ziar, fie el și local. Ba, uneori, trece și o săptămână fără să se întâmple nimic deosebit. Or, un ziar local se hrănește și el, chiar dacă nu cu pofta unui ziar județean, nemaivorbind de cel național, cu evenimente care pot fi transformate în știri. Așa se face că, deși era un cotidian, Oglinda Câmpinei (numele de atunci al publicației), avea multe pagini cu știri despre evenimente naționale. Totuși, existau destule pagini în care era oglindită viața Câmpinei. Formatul publicației era unul aproape de buzunar, cât o pagină format A4, pentru că Florin Frățilă a cumpărat franciza de la Dan Diaconescu, cel care cu doi ani înainte pusese bazele Oglinzii naționale, având aceeași suprafață a paginilor. 

Gazetele câmpinene la sfârșit de secol XX
Oglinda nu a fost o premieră în peisajul publicistic al Câmpinei sfârșitului de secol XX, fiindcă înaintea ei, cu doi ani mai devreme, apăruse publicația „Partener”, condusă de Cătălin Florescu și Sanda Mocuța, dar aceasta era o publicație lunară, bine realizată, dar parcă prea mult așteptată de la un număr la altul. După ce, în decembrie 1999, avea să apară săptămânalul „Zarva” (condus de Georgică Severin), conducerea „Partener”-ului a decis să-și transforme gazeta într-un „partener” săptămânal al câmpinenilor. Așa se face că, în prima jumătate a anului 2000, când secolul trecut se pregătea să-și dea obștescul sfârșit, în Câmpina funcționau trei gazete (bașca două televiziuni și două posturi de radio, locale, dar nu este cazul aici să vorbim despre presa audio-vizuală a municipiului, care, de altfel, nici nu a rezistat prea multă vreme). Prin anii 2007-2008, aveau să dispară „Zarva” și „Prima Câmpina TV”, iar după alți câțiva ani, istoria publicisticii câmpinene avea să consemneze dispariția revistei Partener. Posturile de radio locale dispăruseră între timp. Trebuie spus, din capul locului, că în cele trei gazete lucrau foarte puțini ziariști profesioniști, cu facultatea absolvită. Cei mai mulți erau condeieri amatori, cu profesii diverse, cărora le-a plăcut să scrie încă din liceu, și care iubeau destul de mult limba română, cât să nu se facă de râs după ce articolele lor vedeau lumina tiparului. 
Deși la început au fost mulți confrați de breaslă care îî ironizau pe jurnaliștii de la „Oglinda” din cauza formatului de buzunar al revistei, până la urmă, „fițuica” ce purta numele orașului s-a dovedit a fi o buturugă mică, dar rezistentă, nu cea care răsturnat carul mare din folclorul românesc, ci numai cea care a știut să echilibreze în favoarea sa și să ducă pe drumul cel bun carul timpului scurs peste două decenii de jurnalism cu pasiune și sudoare. Se poate spune și așa, chiar dacă „Oglinda de Câmpina” a fost un cotidian în format mic doar vreo trei ani, după care s-a transformat într-un săptămânal ce apărea în formatul unui tabloid obișnuit, schimbânu-și numele în „Oglinda de azi”. 
Astăzi, Oglinda rămâne singura publicație tipărită din orașul nostru, având totodată și o ediție online, plus un cont de Facebook, unde este urmărită și de cititori mai tineri. Este o mare realizare faptul că municipiul câmpinean are o gazetă tipărită, având un tiraj semnificativ. Ca o comparație, Ploieștiul, care este de șapte ori mai mare decât Câmpina, are doar un singur ziar local tipărit, deci putem spune că presa scrisă câmpineană este comparabilă, ca pondere, cu presa scrisă din capitala județului. 

Întâlnirea de la Vila Barbizon
În seara zilei de joi, 21 martie, la Vila Barbizon (restaurată anul trecut de un arhitect câmpinean), s-a desfășurat evenimentului „Oglinda de azi – 20 de ani în slujba presei prahovene/ româneşti”, o întâlnire de gală a jurnaliştilor, a colaboratorilor și a clienților fideli (tradiționali cumpărători de publicitate) ai publicației noastre, fără de care Oglinda nu ar fi rezistat atâția ani. 



La eveniment au participat mulți oameni de seamă ai Câmpinei, onorând invitațiile personalități ale vieții economice, administrative și politice, medicale şi sanitare, culturale și sportive.
Desigur, Oglinda nu ar fi împlinit 20 de ani de trăire printre și pentru câmpineni fără cititorii ei fideli, dar pe toți aceștia nu i-am putut invita la eveniment din motive lesne de înțeles: nu ar fi încăput în spațiul vilei, oricât de generos pare acesta în condiții obișnuite. Însă ei rămân în spațiile inimilor care vibrează sincer în piepturile tuturor celor care colaborează pentru editarea acestei publicații iubite de localnici. Orice s-ar spune, avem credința că cititorii noștri sunt mulțumi cu spațiul acordat de Oglinda, în fiecare săptămână, tuturor problemelor concitadinilor care ne solicită ajutorul. 

Distincția de excelență „Vasile Goldiș”
La începutul întâlnirii celor care, în decurs de două decenii, au fost alături de cea mai longevivă publicaţie din zona Câmpina (şi una dintre puţinele care mai apar în prezent în format tipărit în presa din provincie), dintre jurnaliștii prezenți s-a remarcat delegaţia Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, condusă de preşedintele Doru Dinu Glăvan, care a transmis mesajul Uniunii şi, în semn de apreciere pentru performanţă şi profesionalism, a acordat publicaţiei noastre diploma de excelenţă „Vasile Goldiş”, una dintre cele mai importante distincţii ale acestei bresle profesionale.  


„Suntem onoraţi să ne aflăm azi aici şi să acordăm această distincţie importantă colegilor noştri de la Câmpina. O merită pe deplin, pentru tot ceea ce au făcut în ultimii 20 de ani în slujba presei româneşti” – a declarat Doru Dinu Glăvan.

Alocuțiuni din suflet 
Apoi, vizibil emoționat, a luat cuvântul fondatorul publicației, Florin Frățilă. Acesta a făcut un istoric al nașterii și devenirii ziarului Oglinda. Amfitrionul evenimentului a mulțumit tuturor celor prezenți, precum și tuturor cititorilor gazetei în care Câmpina s-a oglindit preț de două decenii. Adevărul jurnalistic, ca și adevărul juridic, nu este mereu același cu adevărul obiectiv. Florin Frățilă a promis că Oglinda va continua politica de aflare a adevărului tuturor evenimentelor – de orice fel ar fi ele – desfășurate în zona Câmpina și oglindite în paginile publicației. A urmat prof. Christian Crăciun, unul dintre cei mai buni eseiști români pe care îi are literatura română în acest moment. 


Eseistul a ținut să amintească de o perioadă fecundă din istoria Oglinzii, când în pagina din stânga semna un editorial consistent, la concurență cu prof. Constantin Trandafir, care semna pe pagina din dreapta, pe același spațiu editorial, tot un editorial. În ciuda poziționării celor două tablete, cea din stânga (a prof. Crăciun), exprima idei și concepții de dreapta, pe când cea din dreapta (a prof. Trandafir), promova politici și argumente de stînga. Acest lucru dădea publicației un echilibru editorial remarcabil. De altfel, Christian Crăciun a ținut să sublinieze, în fața asistenței, că niciodată nu i s-a impus ce să scrie. A scris întotdeauna, fără opreliști, ce a simțit și ce a vrut. Și de un tratament identic a avut parte și prof. Constantin Trandafir. Acesta din urmă, cu stilul său glumeț și pus pe șotii, a dorit să remarce întâlnirile cu prof. Crăciun din cadrul cenaclurilor literare organizate de scriitorii din zona Câmpina. „După ce ne-am întâlnit, dl. Crăciun, care este mai curajos decât sunt eu, s-a dat la mine... S-a dat la mine și... n-a câștigat nimeni. Am avut multe polemici, dar întotdeauna ne-am respectat”, le-a spus criticul literar celor prezenți. „De fapt, orice polemică trebuie să aibă doi învingători”, a conchis, la rândul său, Christian Crăciun. Managerul Spitalului Municipal, medicul primar chirurg Călin Tiu, a mărturisit că scapă foarte ușor atunci când soacra îl întreabă seara, după ce ajunge în locuința sa din București: „Ce se mai întâmplă prin Câmpina?” „Îi spun în fiecare marți seara tot ce scrie în Oglinda, și în acest fel, îi fac cea mai bună informare”, a mărturisit asistenței Călin Tiu.


Surpriza serii
Printre numeroşii invitaţi și-a făcut apariția unul surpriză: fondatorul mărcii Oglinda, Dan Diaconescu, omul alături de care, cu 20 de ani în urmă, Florin Frățilă începea această frumoasă aventură mediatică. Vădit emoţionat, jurnalistul şi teleastul Dan Diaconescu a subliniat că a ţinut să fie prezent la acest eveniment în semn de apreciere pentru întreaga activitate a colectivului redacţional de la Câmpina, dar mai ales pentru faptul că săptămânalul „Oglinda de azi”, continuatorul cotidianului „Oglinda Câmpinei” din 1999, este singura publicaţie, dintre cele din provincie, editate sub marca fondată de el, care a reuşit să reziste pe piaţa media românească. 


„Am ţinut să răspund invitaţiei colegilor de la Câmpina, pentru că le apreciez foarte mult munca şi consecvenţa. Am început împreună acum 20 de ani,  şi chiar dacă am colaborat numai doi sau trei ani, iată că după 20 de ani, această gazetă de provincie îşi continuă activitatea în slujba comunităţii şi a presei româneşti. E mare lucru să rezişti cu un ziar tipărit în zilele noastre. Vă doresc cât mai mulţi ani de aici înainte şi vă asigur de respectul meu” – a declarat tuturor celor prezenți Dan Diaconescu.

Mulțumiri ca la Oscar
Sigur că da, majoritatea vorbitorilor au apreciat longevitatea și calitatea publicației, dar și inspirația fondatorului ei, care, probabil, a conceput Oglinda și ca o afacere de familie (toată lumea trebuie să trăiască și să-și asigure surse de subzistență decente), dar și ca o întreprindere jurnalistică dedicată, din inimă, tuturor câmpinenilor, în special, a tuturor locuitorilor zonei din jurul orașului, în general. Mai toți cei care s-au perindat prin fața microfonului au exprimat mulțumiri aproape în genul celor de la Premiile Oscar. În final, aș aduce și eu vii mulțumiri colegilor din cadrul redacției și tehnoredacției, care m-au suportat atâția ani, dar și nenumărate mulțumiri tuturor celor care îmi citesc articolele sau celor care ar vrea să le citescă, dar, din varii motive, nu reușesc acest lucru. Cititorii publicației, ai mei – cu deosebire, mă fac să îmi crească stima de sine și mă umplu cu o căldură pe care mama, cel mai fidel cititor al meu, nu ar putea să mi-o inoculeze. 
Adrian BRAD
___________________________

Cronica unei sărbători meritate 

Câmpina, joi 21 martie 2019. Încă de pe la ora 16, strada Vasile Alecsandri s-a animat sub pașii invitaților la aniversarea a două decenii de apariție continuă a ziarului OGLINDA de AZI.

Romantism
Ceva mai departe de remiza Pompierilor, pe stânga, tronează  un fermecător palat, denumit în consonanță cu romantismul emblematic al societății românești vechi, Vila BARBIZON. Proprietate particulară a d-lui Ion George Valentin, clădire cu turn și arcade colonate, în epoca 1950 – 1970, sediul  Comisariatului Militar al raionului Câmpina (de unde, în septembrie 1958 am plecat în armată, la Lugoj), vila cu rezonanță grigoresciană „Barbizon” a onorat sărbătorirea jubileului de 20 de ani ai ziarului OGLINDA de AZI. Primiți de june frumuseți, una mai atractivă ca alta, laolaltă cu Florin Frățilă, directorul-fondator al ziarului, oaspeții au fost întâmpinați cu îmbrățișări și cupe cu șampanie, într-o armonie indescriptibilă.




Lume subțire
Împărţită în mai multe categorii, se poate spune că lista invitaţilor a adus la un loc personalităţi din toate domeniile, de la ziarişti (Doru Dinu Glăvan - preşedintele Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, Firiţă Carp - ziarist, scriitor şi proprietarul editurii Detectiv Literar din Bucureşti, Dan Diaconescu – fondatorul Oglinzii bucureştene şi al OTV), reprezentanţi ai vieţii cultur-artistice şi ai ONG-urilor (sculptorul Alfred Dumitriu, scriitorul Ştefan Al. Saşa, Elena Murariu – preşedintele Fundaţiei AMUS, Adrian Dinu – preşedintele Şcolii Postliceale Sanitare „Dr. Dinu”, Florin Predescu – preşedintele Fundaţiei Zamolxes, Liviu Briciu – organizatorul Festivalului Jazz-Rock), foşti şi actuali semnatari de articole în gazetă (eseistul Christian Crăciun - editorialist, scriitorul Serghie Bucur - fost redactor şef, criticul şi istoricul literar Constantin Trandafir - fost editorialist, prof. Nicolae Geantă - redactor, prof. Alin Ciupală -  colaborator, prof. Alexandru Blanck - colaborator, istoricul Octavian Onea - colaborator, scriitorul Codruţ Constantinescu - colaborator, Mircea Teculescu - redactor, Traian Trufin - publicist, Mădălin Focşa - colaborator, Andreea Ştefan - redactor, Cristian Oprescu - redactor, Marian Marinescu - redactor, prof. Maria Dobrescu - redactor, Adrian Brad redactor, Alexandru Neculai - redactor), oameni de afaceri (Ioan Simion - preşedintele societăţii Confind, Anca Dumitrescu - director general Soceram, Alin Iosif - proprietar Watt Oferta, Virgil Guran - proprietarul Apă Talea, Florin Abagiu - administratorul firmei Seva, Adrian Moroianu - proprietarul SC Calliope Ploieşti, Adrian Moldoveanu - proprietarul Dimea Prest Construct, Ştefan Cârciu – proprietarul SC Liderfan Electric), oficialităţi politico-administrative (Petre Câmpeanu - fost primar al Câmpinei înainte de 1989, Gheorghe Tudor - fost primar, Horia Tiseanu – primarul în exerciţiu, Ionuţ Piţigoi – viceprimar, Mihai Şerbănoiu - fost preşedinte al PSD Câmpina, Enache Dragomir - consilier local, fost preşedinte al PNL Câmpina, Andrei Duran -consilier local, Alice Tudorache - directorul Direcţiei Economice, Dan Muşat - executor judecătoresc), până la cititori, care au ţinut să fie prezenţi la sărbătoarea celei mai longevive publicaţii din Câmpina. Sper să nu fi scăpat pe nimeni din vedere.

Cadru imagistic
În salonul principal al Vilei Barbizon, „patronat” de o excitantă statuie a Afroditei, oaspeții au avut prilejul unei scurte retrospective a celor 20 de ani de OGLINDA, de la primele apariții sub frontispiciul „Oglinda Câmpinei”, subtitrat  „Primul cotidian local de după Revoluție”, la cel  curent „Oglinda de Azi”, în simetrie cu galeria de Portrete semnate de maestrul Octavian Onea. 


Câteva exemplare ale volumului de publicistică „Rămân să disper printre ai mei” şi ale cărţii jurnal/ real fiction „Pacienţii politici” semnate de directorului ziarului, Florin Frăţilă și, separat, ale volumului „Circumstanţiale” semnat de Christian Crăciun, au stat alături de expoziţia de cărţi şi suplimente culturale editate de şi în colaborare cu ziarul „Oglinda de azi”.
Dintr-un buchet de flori „a pozat” panoplia cu semnăturile majorității invitaților, așternute printre decupaje ale titlurilor ziarului aniversat. 

Discursuri și Diplome
Invitat de Florin Frățilă să deschidă seria discursurilor, dl Dinu Doru Glăvan a elogiat performanța OGLINDEI câmpinene, datorată perseverenței fondatorului ei și curajului de a rezista în tot mai sălbatica tranziție, în special financiar, precum și redactorilor care de-a lungul anilor au scris-o, Domnia sa a oferit DIPLOMA de EXCELENȚĂ „VASILE GOLDIȘ” a UZPR, una dintre cele mai înalte distincţii ale acestei bresle, felicitându-l cordial pe directorul-proprietar al OGLINDEI de AZI. Aplaudate au fost elogioasele cuvinte de meritată laudă rostite de domnii Firiță Carp, Dan Diaconescu, Christian Crăciun,  Constantin Trandafir, Adrian Moroianu, Alin Daniel Ciupală, Nicolae Geantă, dr. Călin Tiu, de doamnele Murariu și respectiv Șovăială. Finalmente, Florin Frățilă a acordat Diplome de Excelență şi de Merit jubiliare tuturor colaboratorilor care au fost aproape de acest demers jurnalistic în cei 20 de ani. 


Un tentant bufet suedez, în acord cu un recital vocal-instrumental asigurat şi tinerii Vlad Briciu şi Lavinia Pisăliţă au completat ambianța unei sărbători meritate descrise elogios şi de scriitorul şi ziaristul bucureştean Firiţă Carp: 


„Dintre surprizele zilelor de marți, una ne-a întâmpinat aseară, pe Doru Dinu Glăvan, președintele UZPR, și pe subsemnatul, la Câmpina, în ținuta de gală a unei aniversări. Ziarul de aici, un săptămânal de informații care se numește sugestiv OGLINDA DE AZI, tocmai împlinea douăzeci de ani de la fondare. Ei și ce, va putea spune oricine, mai puțin jurnaliștii care au redactat măcar o știre și au bătut măcar o dată drumul de la fapt la semnificația lui, fără să mai punem în discuție emoțiile nașterii fiecărei ediții, care de multe ori mie mi se par invers proporționale cu mărimea publicației respective. Căci nu este deloc ușor, simplu nici pe atât, să ții în viață o publicație, mai ales în vremuri nesigure.Și, ca să revin la ideea de început, vreau să spun că surpriza a constat în faptul că, deși eram convins că știu toate lucrurile importante ce se petrec la Câmpina, fiindcă merg des în acest orășel primitor ca un român ospitalier, de data asta mi s-a părut că toată urbea sărbătorea evenimentul. Desigur, senzația se datorează somptuozității vilei BARBIZON, care i-a fost gazdă, dar în cel puțin aceeași măsură luminii de pe chipurile celor prezenți. Am întâlnit scriitori și jurnaliști cunoscuți, care m-au convins de multă vreme că acest mic oraș are printre cele mai mari densități de personalități culturale, am întâlnit mulți tineri, ca o garanție a unui mâine optimist. Am înțeles că ziarul este iubit și apreciat, ceea ce presupune că este respectat, dezideratul țintit, zic eu, de orice istoric al clipei, cum îl mai numim pe ziarist deseori. Și cu cât este mai mare respectul de care se bucură, jurnalistul dar și munca sa, cu atât publicația respectivă, ca să nu spunem presa în general, își înfăptuiește menirea de vehicul cultural și informativ, de devotat prieten, în fond, al cititorilor. Aseară am trăit puternic acest sentiment și el se datorează micuțului colectiv redacțional, condus și animat de inimosul și talentatul jurnalist și scriitor câmpinean Florin Frățilă”.
Serghie BUCUR

Editorial. O ANOMALIE

Un referendum pe tema justiției este complet inutil. Și, din punct de vedere psiho-etnic, este o rușine națională. Cum adică să discuți dacă un infractor, dovedit ca atare de justiție, poate decide destinul țării sau al unei colectivități oarecare? Asta este o aberație! Este ca și cum ai pune un pedofil educator la o grădiniță. Este un de-la-sine-înțeles că numai oamenii cinstiți trebuie să conducă! Nu se poate da nicio lege în sensul ăsta. Și faptul că sîntem, de trei ani aproape, blocați în non-sensul acestei chestiuni arată confuzia mentală și morală în care ne înecăm. Ca și la referendumul pentru familie, ne lovim de chestiunea de-a dreptul metafizică a imposibilității de a defini normalitatea. Mă uit cu groază cum energiile națiunii se prăbușesc seară de seară în această falsă chestiune a referendumului. În acest timp, președintele este „aproape hotărît” și „reevaluează” ideea. Cum să spui, ca om politic, asemenea vorbe? Un om politic autentic spune: am hotărît asta sau asta. Punct. Nu comunică niciodată că este aproape hotărît. De fapt acest „aproape” tinde să ne devină o emblemă: sîntem aproape o democrație, sîntem aproape o țară bazată pe valori europene, sîntem aproape o economie capitalistă (dimpotrivă, asistăm de ceva vreme la un funest asalt de statalizare a economiei), avem aproape o cultură competitivă european. 
Apropo: a făcut vîlvă numirea unui domn, director de la apă – canalizare Tîrgu Jiu, ca secretar de stat la Ministerul Culturii. Nu există nici aici, evident, nicio lege care să oprească asta. Ar fi totuși una, dar care nu se aplică niciodată în realitatea românească: legea bunului simț. Listele pentru europarlamentare arată cam la fel ca această halucinantă numire. Așa, din nedumerire personală, aș fi curios să știu ce părere are dl. Vosganian, scriitor ilustru și apărător înverșunat al acestei guvernări, despre minunata cinstire adusă culturii. Dar să nu-l părăsim pe dl. Președinte absent așa de curînd: domnia sa a mai pierdut odată controlul cuvintelor, vorbind despre cele două popoare, român și moldovean. A încercat apoi să o dreagă, susținând că a zis națiuni. Dar înregistrările îl contrazic. Și a treia: (aller guten Dinge sind drei): domnia sa a jignit într-un mod inadmisibil o parte a populației care a avut o anume opțiune la precedentul referendum. Absolut regretabil din punct de vedere uman, democratic, politic și al relației dintre șeful suprem al statului și cetățeni. Boala etichetelor se ia. Reacțiile sale erau pînă acum numai întîrziate, acum devin și greșite. Văd acum că titlul dat în grabă acestei coloane nu este adecvat, deja am amintit mult mai multe anomalii. Lumea în care ne mișcăm pare însă a fi în așa măsură de ieșită din țîțîni încît am putea să facem zilnic aproape astfel de cataloage. Nu este de mirare că atît de mulți oameni cedează psihic. Presiunea socială, greu de cuantificat, strică delicatele mecanisme sufletești, spre satisfacția presei care mai devoră un profesor, un medic, un preot căzuți în hăul de dincolo de autocontrol. 


Lumea tradițională, pe care eu o invoc resemnat în tot ce scriu aici, avea un sistem de reglaj absolut: se cuvine/ nu se cuvine. Nu trebuiau legi pentru asta. Pînă și Regelui un politician i-a spus celebra vorbă: aiasta nu se poate, maiestate! Și nu s-a putut! Pentru pleava de azi e valabil exact opusul, formulat tranșant de unul dintre cei mai ticăloși politicieni: pentru că putem! Dacă aș fi politolog, aș scrie un eseu despre acest enunț cinic prin care este definită fără rest dictatura bunului plac, numele adevărat al regimului politic Dragnea. Au putut să numească două hoațe de voturi (Norica & Maria Grapini) ca europarlamentari, să distrugă justiția, să promită chestiuni fantasmagorice (autostrăzi, spitale, stadioane) și să ofere nimic. Am presimțit că actualul regim se va prăbuși sub propria lui incompetență și minciună. Lucrul încă nu este vădit pentru că-l apără... opoziția. Anomaliile curg și din declarațiile și faptele tinerilor furioși. Pentru că nici lor nu le place cuvîntul normal. Cum să-i explici d-lui Tudor Giurgiu că nu e normal să se cînte manele la Ateneu, oricîte teorii sofisticate ai invoca. Sau cum să-i explici unei tinere politiciene că intenția de castrare a familiilor care nu au un status economic adecvat pentru a-și întreține copiii sună a „Mengelism”. Aseară vorbeam cu cineva provenind dintr-un sat în care era cam rușinos pentru o familie să aibă sub 10 copii. Bunica ei avusese 18. Secolul care începu sub sigla unei acute depopulări și a rușinii de a face  copii (da, nu știați că scutecele poluează, cum susțin mult admiratele militante feministe?) privește cu groază asemenea „povești”. Noua opoziție (liberalii sînt cea veche, și falsă, după părerea mea) lucrează doar după principiul „să avem și noi faliții noștri”, importînd aiurea idei fără cap și coadă. Deci: noi ce votăm la referendum? Că n-ar fi rău să fie bine, vorba fotbalistului?
Christian CRĂCIUN

Disponibilizări de personal la Piaţa Centrală?

În urmă cu două luni, mai exact în ediţia din 22 ianuarie, publicam un amplu reportaj referitor la probemele de funcţionare cu care se confruntă Serviciul Public Piaţa Centrală şi atrăgeam atenţia că lipsa de reacţie/ decizie a executivului administraţiei publice locale poate să ducă la blocaje mult mai grave. Din păcate, aşa pare să se fi întâmplat, din moment ce la şedinţa Consiliului Local care va avea loc joi, 28 martie, legislativul local va lua în discuţie un proiect de hotărâre semnat de primarul Horia Tiseanu, prin care acesta cere aprobarea consilierilor în vederea reducerii de posturi la Piaţa Centrală, fără să ia în calcul subvenţionarea serviciului public, aşa cum în nenumărate rânduri a cerut, cu argumente, Marian Nistor, directorul Pieţei Centrale. 
De aproape doi ani, ca urmare a unui control al Curții de Conturi, în baza unei hotărâri a Consiliului Local din aprilie 2017, Serviciul Public de Administrare și Exploatare a Pieței Centrale Agroalimentare Câmpina a fost obligat să vireze 50% din veniturile sale proprii la bugetul local. Această măsură a dus la un blocaj financiar fără precedent al acestui serviciu, care până atunci funcționa foarte bine. SPAEPCA Câmpina are în administrare și exploatare Piața Agroalimentară (hala acoperită, denumită și Corpul C1), Corpul C2 al Pieței Centrale (clădirea cu etaj din imediata vecinătate, care are spații închiriate numai la parter), platformele comerciale Bazar, I.L. Caragiale și 1 Mai, plus sediul administrativ. Organigrama instituției prevede 25 de posturi, toate fiind ocupate. Serviciul Public al Pieței Centrale, care funcționează din 2005, se organizează în regim de gestiune directă, în subordinea Consiliului Local Campina, fiind finanţat integral din venituri proprii. Vorbim, așadar, despre un serviciu de interes local, având autonomie funcțională, ale cărui obiective principale au fost, în general, îndeplinite. Aceste obiective sunt următoarele: asigurarea continuității activității în condiții optime și prestarea unor servicii de calitate pentru utilizatori și cumpărători; organizarea și dezvoltarea serviciului public în concordanță cu nevoile comunității; respectarea strictă a normelor privind comerțul în zonele publice și aplicarea hotărârilor Consiliului Local și a celorlalte acte normative ce reglementează activitatea serviciului public. Cine are interes să îngreuneze activitatea acestui serviciu public pe care localnicii îl apreciază, pentru că a ajutat la dezvoltarea zonei, dar și la promovarea unui comerț din care să câștige atât cumpărătorii, cât și comercianții?


Marian Nistor, directorul SPAEPCA Câmpina, este nemulțumit de faptul că serviciul pe care îl conduce este bun doar să împartă veniturile cu Primăria, nu și cheltuielile de funcționare: „Noi din tot ce încasăm dăm jumătate la Primărie. La controlul Curții de Conturi țin să precizez că noi nu am fost chemați să ne susținem punctul de vedere. După mai multe discuții pe care le-am avut cu inspectorii Curții de Conturi, aceștia ne-au lăsat să înțelegem că și-au mai schimbat punctul de vedere asupra problemei, dar pe hârtie nu au pus nimic. Am atacat la Prefectură decizia consilierilor municipali, iar cei de la Prefectură ne-au dat un răspuns parțial favorabil,  dar până la urmă HCL-ul respectiv, extrem de păgubos pentru noi, a rămas în vigoare. Am fost obligați să dăm din urmă jumătate din venituri, și am făcut acest lucru așa cum ni s-a cerut. Nici măcar nu ni s-a cerut jumătate din profituri, ci din venituri. Iar noi nu doar că nu am putut să ne dezvoltăm în aceste condiții extrem de dificile, dar nici măcar cheltuielile de funcționare nu le mai putem suporta” – declara Marian Nistor în urmă cu două luni.
Astăzi, supărarea acestuia persistă, Nistor întrebându-se retoric cu ce a greşit de este pus la colţ de mai marii oraşului: „Am făcut nenumărate demersuri pentru a nu se ajunge la disponibilizări de personal. Nu am primit niciun răspuns. Eu cred cu tărie în continuare că cei 50% din venituri, pe care îi virăm lunar către bugetul local, ni se cuvin şi ne-ar acoperi fără probleme toate cheltuielile. În condiţiile în care nimeni nu pare dispus să ne asculte, n-am avut de ales şi a trebuit să propun executivului măsura diminuării numericului de personal pentru a ne putea încadra în buget. Vă daţi seama, va trebui să-i anunţ înainte de sărbătorile de Paşti pe colegii mei, care lucrează de ani de zile în acest serviciu public, că vor fi disponibilizaţi”.
Potrivit proiectului de hotărâre, sunt vizate pentru desfiinţare două posturi de casier metrologie, un post de muncitor întreţinere şi un post de îngrijitor. Urmare acestor reduceri de personal, proiectul de hotărâre propune şi transformarea postului de şef birou venituri în consilier venituri, iar atribuţiile persoanelor care vor fi disponibilizate vor fi preluate sau redistribuite celorlalţi angajaţi. 

Se redeschide celebrul dosar Romgermed

Conflictul dintre clinica Romgermed şi Spitalul Municipal Câmpina durează de zece ani

Miercuri, 20 martie, printr-o sentinţă defintivă, Judecătoria Mizil a desfiinţat ordonanţa de clasare dispusă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova într-o cauză în care clinica Romgermed a fost acuzată de înşelăciune şi uz de fals. Spitalul Municipal Câmpina, care se consideră parte vătămată în cauză, a atacat decizia Parchetului General. Iniţial, dosarul s-a aflat pe rolul secţiei penale a Judecătoriei Câmpina, dar la cererea reprezentanţilor Romgermed a fost strămutat la Judecătoria Mizil. Conflictul dintre Spitalul Municipal şi clinica Romgermed durează de aproximativ zece ani şi vizează un contract de asociere în participaţiune cu scopul de eficientizare a activităţii din laboratorul de analize al spitalului. Mai concret, începând cu anul 2008, clinica Romgermed ar fi trebuit să vină cu echipamente specifice activităţii de laborator şi să suporte salariile personalului aferent. 


Conducerea Spitalului Municipal a acuzat că acest lucru nu s-a întâmplat niciodată. Ancheta a început după ce noua conducere a Spitalului Municipal Câmpina, asigurată de dr. Călin Tiu, a descoperit că în contractul deţinut de Romgermed erau prevăzute penalizări de întârziere de plată în valoare de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, iar în documentul aflat în posesia Spitalului Municipal aceste prevederi nu existau. Cercetările au fost preluate de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, care au decis în cele din urmă să claseze cauza, adică să dispună neînceperea urmăririi penale. În documentul de clasare al procurorului se arată, între altele, că „expertiza efectuată în cauză nu a putut stabili data probabilă a falsificării filei nr. 3 din contract, concluzionând că nu se poate stabili cu certitudine ce tip de imprimantă s-a folosit, respectiv nu se poate individualiza acea imprimantă, fiind necesară identificarea cartuşelor folosite la acel moment, lucru practic imposibil”. Mai exact, procurorii au susţinut că nu pot dovedi că reprezentanţii clinicii Romgermed sunt cei care au falsificat acea filă din contract. 
Dosarul în care clinica privată Romgermed este acuzată de uz de fals şi înşelăciune cuprinde şi un prejudiciu de 471.146 lei.

„Unic din prima secundă” - tema din acest an a Marşului pentru Viaţă desfăşurat şi la Câmpina

Ajuns la cea de-a IX-a ediție, „Marşul pentru viaţă” desfăşurat sâmbătă, 23 martie, în mai multe localităţi din România şi Republica Moldova, a avut în anul acesta tema „Unic din prima secundă”. La Câmpina, este al cincilea an în care Liga Tinerilor Creștin Ortodocși Români se ocupă de organizare, acţiunea fiind susţinută de Biserica Ortodoxă Română. 
Astfel, pe traseul Casa Tineretului - B-dul Carol I - Parcul Regele Mihai I (zona Milia), zeci de persoane au mers în coloană, alături de mai mulţi preoţi din zonă, purtând pancarte cu mesaje ce încurajează dreptul la viaţă încă din prima secundă de la concepţie.


„Prin acest marş ne dorim să afirmăm faptul că viaţa este un dar nepreţuit şi că omul este unic, irepetabil şi important încă de la concepţie. Nu vrem să interzicem, nici să acuzăm, nici să imputăm cuiva ceva.  
Vorbim astăzi de necesitatea de a adopta căţei, pisici, copaci, pentru a-i salva de la moarte. Dar cum ramane cu copiii noştri? Căutăm Viaţa pe alte planete, dar dispreţuim viaţa din pântecele mamei? Vorbim de curentul feminist, de nevoie femeii de emancipare şi de dreptul ei asupra propriului trup. Dar cum ramane cu posibila fetiţă, viitoare femeie, din burtica mamei? Unde este dreptul ei de a alege? 


Apoi, ne punem problema nivelului de trai la standarde europene în penitenciare, dar nu pare o prioritate stabilirea unui nivel decent de susţinere a femeilor însărcinate, a mamelor şi a copiilor. 
Noi nu spunem ca toate aceste probleme enumerate nu sunt importante. Dar dacă pentru autorităţi copilul, naşterea, dezvoltarea, educaţia şi susţinerea lui pe tot acest parcurs nu pare să fie un subiect de o prea mare importanţă, trebuie ca noi, împreună, dar şi fiecare în parte să susţinem aceste valori. Noi suntem acum vocea celor care nu se pot apăra.
Ce putem face este să oferim susţinere morală şi financiară femeii în criză de sarcină şi mamelor cu copii, iar acolo unde nu putem, să solicitam ajutorul celor în măsură să o facă. Există deja centre în ţară care oferă ajutor femeilor în criză de sarcină.
Prin acest marş multumim pentru darul vieţii şi invităm pe toţi cei care ne-au  văzut să se implice în susţinerea mişcării pentru viaţă, a mamelor şi a copiilor” - n-a comunicat Ioana Marica, președinte LTCOR Câmpina. 

Sub lupa lui Ion T. Şovăială

O fotografie aflatã în prezent, în original, în posesia profesorului şi colecţionarului câmpinean Alin Daniel Ciupalã, reprodusã în albumul monografic Câmpina - o istorie în imagini. 1503 - 2003 (p.115 - dreapta, sus), autori Şerban Bãleanu, Alin Daniel Ciupalã, Silviu Dan Cratochvil, Eduard Gabriel Iosifescu, redã celui interesat de istoria culturalã a urbei, prima imagine cunoscutã astãzi a librãriei şi librarului - proprietar Ion Crãciun. 
Fotografia (16 x 22) a aparţinut iniţial doamnei Rednic Daniela, nepoata librarului.


Textul din volum transcris de autori sub aceasta: „Librãria «Ion Crãciun» (cu proprietarul în faţa intrãrii) pe la 1900 (subl.n.) - stârneşte prin modul de redactare şi informaţie nu doar ambiguitatea şi nedumerirea aproximaţiei pentru o astfel de apariţie, mai cu seamã cã el se repetã sub o formã sau alta sub imaginea marii majoritãţi a reproducerilor fotografice, dar şi interesul firesc şi necesar al unei datãri cât mai exacte. Este lucrul a cãrei demonstraţie încercãm sã o facem mai jos.
În lipsa oricãrei informaţii care sã ne indice datarea ei, ne vom folosi pentru aceasta de sursele informaţionale pe care  le oferã elementele ei constitutive: construcţia librãriei, personajele umane ce apar în fotografie, publicaţiile ori tipãriturile identificate ori de identificat în/ din aceasta, mediul ambiental ş.a.
Realizatã din faţã (aproximativ de pe marginea opusã a strãzii), imaginea fotograficã redã construcţia primei clãdiri a librãriei. Este o construcţie din lemn, probabil dintr-o singurã încãpere, cu acoperişul în douã ape. Latura din faţã (la trotuar) are în stânga şi dreapta uşii de acces în douã foi, câte o vitrinã mare în douã geamuri. Deasupra intrãrii şi vitrinelor, de la un capãt la altul, înãlnţuit, în lemn traforat, semnul omega. În centru, sus, la închiderea triunghiului fãcut de apele acoperişului, chiar deasupra intrãrii, scrise cu litere mari, albe, firma „Librãrie“. Vitrina din dreapta este ocupatã în întregime cu invitaţii de nuntã şi cãrţi poştale ilustrate. În cea din stânga sunt expuse, exclusiv, cãrţi. În dreapta uşii deschise, în picioare, librarul Ion Crãciun în haine nemţeşti, cu cãmaşã albã cu gulere tari, papion, mustaţã şi pãlãrie pe cap. De o parte şi de alta a sa, în colţurile din faţã ale librãriei, doi tineri vânzãtori de ziare. 
Afişele ca şi publicaţiile prezentate de cei doi vânzãtori de ziare din fotografie ne aduc în acest sens, primele şi cele mai sigure lãmuriri.
Şase la numãr din care douã lipite pe gardul din dreapta librãriei şi patru, jos, rezemate, în dreapta intrãrii de peretele de scândurã al acesteia, afişele prezintã trei apariţii publicistice: Universul, Ţara şi Patriotul. Alte douã sunt acoperite de silueta librarului şi a  unuia din vânzãtori, iar ultimul (al şaselea) apare parţial în extremitatea stângã a fotografiei. Datele acestuia din urmã ne vor ajuta totuşi în identificarea apariţiei publicistice la care se referã.
Prezentat deschis în mâna vânzãtorului din stânga imaginii, apare cotidianul Universul. Celãlalt vânzãtor (din stânga intrãrii) ţine în aceeaşi mânã dreaptã, împãturite în patru, trei aparţii. Prima dintre acestea lasã vizibilã din titlu doar litera „T...”, ceea ce, coroborat  cu afişul amintit, ne face sã înţelegem cã este una (care vom vedea mai încolo) din apariţiile vremii purtând titlul Ţara. A doua, cu iniţialele „Patriot...” pe aceleaşi deducţii, este evident Patriotul din afiş. Titlul celei de-a treia apariţii dã la ivealã doar primele cinci litere. În ordine: „Prote...”. 
Sã revenim aşadar cu referiri privitoare, pe rând, la toate cele patru titluri de publicaţii menţionate pânã aici pentru identificarea lor, ca şi apoi, a perioadei de apariţie a fiecãreia.
Consultând perioada de apariţie a Adevãrului şi Universului, putem face - deşi pentru început se va vedea foarte largã - o primã, dar sigurã, limitare temporarã. Urmãrind în acest sens Dicţionarul presei româneşti al soţilor Georgeta şi Nicolin Rãduicã, aflãm cã între cele 14 publicaţii cu titlul Adevãrul apãrute în ţarã pânã la 1918, cea mai cunoscutã este cotidianul politic bucureştean fondat de Al.V. Beldiman la 15 august 1888 şi tipãrit neîntrerupt pânã la 21 noiembrie 1916. Celelalte apariţii cu acest titlu sunt: Adevãrul (Arad, 1900); Adevãrul (Buc., 1881); Adevãrul (Buc., 1884); Adevãrul (cotidian politic, Buc., 24 mart. - 26 iun. 1892); Adevãrul (Buc., 29 apr. - 24 iun. 1896); Adevãrul (Buteni - Arad, 1908-1915); Adevãrul (sãptãmânal politic, Craiova, ian. - dec. 1867); Adevãrul (Craiova, 1870 - dec. 1875); Adevãrul (sãptãmânal politic, Dorohoi, 3 sept. 1883 - 1 ian. 1884); Adevãrul (sãptãmânal politic, Focşani, 4 iun. 1881 - 13 iun. 1882 şi 3 iun. 1885 - 27 mart. 1888); Adevãrul (Galaţi - Bucureşti, 21 aug. 1883 - 1884); Adevãrul (Giurgiu, 19 oct. - 4 nov. 1896); Adevãrul (sãptãmânal politic, Iaşi, 15 dec. 1871 - 5 apr. 1872).
La rândul sãu, între cele trei publicaţii, Universul, toate bucureştene,  cea mai importantã a fost „cotidianul enciclopedic de informare” fondat de Luigi Cazzavilan la 20 august 1884 şi apãrut, într-o primã serie, neîntrerupt, pânã la 22/ 5 noiembrie 1916. Celelalte: Universul (sãptãmânal cultural, Buc., 8 iul. 1845 - 2 mai 1848); Universul (Buc., 1 mai - 6 iun. 1878).
Consultând mai departe intervalul de apariţie al celorlalte douã publicaţii identificate pânã aici, Ţara şi Patriotul, constatãm, parcurgând aceeaşi sursã, cã purtând titlul primeia dintre ele, au apãrut pânã la 1918, nu mai puţin de opt tipãrituri, între 8 noiembrie 1867 şi 16 august 1916, în timp ce denumirea Patriotul au purtat-o cinci apariţii acoperind intervalul calendaristic septembrie 1889 - 31 decembrie 1915. În ordine: Ţara (Buc., 8 nov. 1867 - 18 iul. 1870); Ţara (Buc., martie 1889); Ţara (Buc., 10 mai 1893 - 7 feb. 1896 şi 17 oct. - 18 nov. 1898); Ţara (Buc., 4 apr. - 11 iul. 1894); Ţara, cotidian, Buc., 18 ian. 1903 - 8 nov. 1909 şi 25 iul. 1914 - 16 aug. 1916; Ţara (Iaşi, sept. 1888 - 4 mai 1889); Ţara (Ploieşti, 30 sept. 1889 - 21 ian. 1900) şi Ţara (Ploieşti, 1891). Patriotul (Brãila, sept. 1889); Patriotul (Buc., 5 mai - 15 oct. 1900; 29 apr. 1901 - 17 mai 1903; 16 dec. 1905 - 26 iul. 1907 sub redacţia lui C.C. Bacalbaşa); Patriotul (Buc., iun. - iul. 1907); Patriotul (Caracal, 25 - 31 dec. 1915); Patriotul (Craiova, 10 - 31 ian. 1893).
Rezumând aici intervalul temporar de apariţie al tuturor celor patru publicaţii menţionate, constatãm cã acesta corespunde celui de apariţie al cotidianului politic bucureştean Patriotul, seria a III-a: 16 dec. 1905 - 26 iul. 1907.
Urmãrind în continuare titlurile aceluiaşi dicţionar, plecând acum de la primele cinci literele ale ultimei apariţii, aflãm cã pânã la 1918 au apãrut folosindu-le întocmai, patru publicaţii. Alfabetic: Protejarea (Bucureşti, 1913), Protestarea (Bucureşti, 20 februarie - 22 iulie 1906, cotidian politic), Protestarea (Craiova, 6 septembrie 1915 - 8 iulie 1916, gazetã politicã indenpendentã) şi Protestul tinerimii (Bucureşti, numãr unic, 9 martie/ ediţia I şi 10 martie/ ediţia a II-a, 1900, publicaţie a Asociaţiei Generale a Studenţilor Universitari). Care, aşadar, între cele patru, ultime apariţii, este cea aflatã în fotografie?
Ne ajutã în acest sens, în plus, terminaţia titlului publicaţiei aflate pe ultimul afiş din dreapta librãriei ale cãror ultime patru litere („area”), adãugate primelor cinci ale publicaţiei în cauzã, ne îndreptãţeşte sã credem cã este vorba aici de Prote(st)area.
Rezumând încã o datã, ajungem la concluzia cã intervalul calendaristic de apariţie, comun tuturor publicaţiilor identificate în fotografie, este cel cuprins între 20 februarie - 22 iulie 1906, adicã tocmai cel în care a apãrut Protestarea, cotidianul politic bucureştean Patriotul (16 decembrie 1905 - 26 iulie 1907, cotidian politic de nuanţã conservatoare), Ţara (18 ianuarie 1903 - 8 noiembrie 1909, „organ independent” apãrut sub direcţia lui N. E. Papamihalopol) şi bineînţeles, Adevãrul şi Universul deja menţionate.
Nu ne oprim însã în identificarea noastrã doar la demonstraţia perioadei de apariţie a publicaţiilor menţionate. Prea largã totuşi, deşi redusã la numai cinci luni şi douã zile, un element nou care ne îndreptãţeşte, în fine, a conchide, este cel al vegetaţiei evidente în imaginea fotograficã din jurul clãdirii librãriei. Bogãţia şi maturitatea ei ne fac sã conchidem cã data de realizare a imaginii nu poate fi decât una situatã undeva în intervalul temporar iunie - 22 iulie 1906.
Ion T. ŞOVÃIALÃ

Articol publicat în ziarul „Oglinda de azi” la data de 16 noiembrie 2004, cu titlul O datare", reluat de regretatul avocat şi publicist mai târziu, sub pseudonimul „S. Ion”, în revista „Câmpina - literar, artistică şi istorică” (an. II, nr. 14/ octombrie 2007).

Despre numele școlilor câmpinene: rectificări

Pentru că articolul meu din ediția de pe 12 Martie, intitulat „Câmpina, orașul în care școlile poartă nume anapoda?” a născut multe reacții și pe alocuri nedumeriri, revin cu câteva corecturi și lămuriri în ce privește unele dintre școli, necesare pentru a păstra obiectivitatea – ocazie cu care îmi cer scuze pentru erorile strecurate atunci.
În primul rând, fac precizarea că în articol am urmărit strict continuitatea școlilor ca instituții, ca entități juridice, și nu a clădirilor lor. Reformele începute în 1948, care au bulversat învățământul, fac destul de grea reconstituirea continuității instituționale, de la o școală interbelică la una comunistă. Cele mai obiective surse de informare sunt prezentările fondurilor arhivistice predate de-a lungul anilor de către școlile câmpinene către Arhivele Naționale.


Școala Gimnazială „Al. I. Cuza” nu are de fapt nicio legătură instituțională cu fostul liceu „Ilie Pintilie”, în schimb este moștenitoarea Școlii de Fete nr.1 de pe strada Golești, fondată la 1868, așadar este a doua instituție de învățământ în ordinea vechimii, imediat după Școala „Ion Câmpineanu” - al cărui nume ar fi mult mai îndreptățită să-l poarte, cum am argumentat deja. În plus, a mai fost cineva care ar fi meritat să dea numele acestei școli. E vorba despre institutoarea Fevronia Boian (1880-1974), cea mai devotată dăscăliță din istoria școlii, o mare figură a învățământului local, căreia mulți câmpineni i-au păstrat o amintire deosebită.
Tot această școală (și nu liceul „Pintilie”) continuă de asemenea și vechea școală primară a cartierului Câmpinița, înființată în 1935, a cărei clădire încă există, aproape ruinată, în spatele parcului Durbac; aș atrage atenția aici că imobilul respectiv e foarte posibil să fi fost proiectat de marele arhitect Toma T. Socolescu (am găsit niște dovezi prin arhive în acest sens), iar restaurarea lui cu mare grijă se impune așadar cu atât mai mult.
Așadar, Școala Gimnazială Centrală rămâne astfel pe locul trei ca vechime (1914), în timp ce Colegiul „N. Grigorescu” devine al patrulea (cu observația că el include azi și clasele fostei școli generale nr. 4, care era moștenitoarea Școlii Primare de Băieți nr.2, înființată la 1909, deci înaintea liceului și a Școlii Centrale de azi; deci dacă liceul împlinește anul acesta un veac, clasele sale primare fac 110 ani !)
A cincea în ordinea vechimii rămâne Școala „B. P. Hasdeu”, ca fiind moștenitoare a claselor primare și gimnaziale din cadrul liceului „Ilie Pintilie”; originea acestuia din urmă în liceul de fete „Iulia Hasdeu” (fondat 1921) e mai greu de dovedit azi, deși introducerile fondurilor arhivistice așa ne arată. Poate vreun cadru didactic cu amintiri din 1948 să ne poată confirma că Liceul de Fete s-a transformat atunci, instituțional, în Școala Medie nr.2 „Ilie Pintilie”(devenită liceu teoretic în 1953). În atare caz, ar însemna că peste doi ani și această școală își va serba centenarul. Și că ar fi trebuit, pentru a pecetlui continuitatea și a întări tradiția, să-și reia și ea vechiul nume de „Iulia Hasdeu” – sunt sigur că nemuritorul ei părinte n-ar fi cu nimic ofensat, ba dimpotrivă.
Mădălin-Cristian FOCŞA

Viitoare și proaspete mămici sunt așteptate în weekend la Bebe Fest, singurul târg prahovean ce le este dedicat în întregime

(P) Înființat anul trecut sub patronajul Centrului Medical SanConfind, târgul BefeFest,  primul târg prahovean dedicat bebelușilor, gravidelor și proaspetelor mame -, se pregătește pentru a doua ediție (și, suntem convinși, a doua reușită), locul de desfășurare fiind același: Ploiesti Shopping City – în zona scărilor rulante. În august 2018, Centrul Medical SanConfind și Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Prahova (APDT Prahova, www.visitprahova.ro), au organizat pentru prima dată acest eveniment deosebit, o premieră pentru județul nostru. Singurul târg prahovean special conceput pentru viitoare mămici, pitici, tătici și bunici (cum susține și logo-ul evenimentului), s-a bucurat, anul trecut, de o mare audiență în cele trei zile de desfășurare, pe la standurile sale oprindu-se, cu mult interes, mii de vizitatori, dintre care numeroase mămici împreună cu bebelușii lor. 


Toți cei interesați de acest eveniment (ce va fi, și la această ediție, presărat cu numeroase surprize, seminarii și acțiuni conexe), sunt așteptați la finele acestei săptămâni, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică (29, 30 și 31 martie 2019), la Ploieşti Shopping City – în zona scărilor rulante.
Vineri, 29 martie 2019, la ora 11.00, va avea loc deschiderea oficială a evenimentului, după care vor urma mai multe concursuri antrenante pentru copii, în cadrul cărora se vor împărți premii celor mici. În aceeași zi, la ora 17.00, în cadrul unui eveniment al companiei Medimfarm, principalul sponsor al târgului, va avea loc o prezentare a produselor Sauvinox. Se va continua cu acțiuni susținute de medici de la Centrul Medical SanConfind, venite în sprijinul viitoarelor și proaspetelor mămici: ”Particularități ale pielii nou-născutului și sugarului” (prezintă dr. Răzvan Bucur), ”Vaccinurile - pro și contra” (dr. Monica Brânzea), ”De vorbă cu medicul stomatolog – tehnici pentru un periaj correct”, ”Nico – terapia prin mișcare / tehnici de respirație”. 
A doua zi a târgului, sâmbătă, 30 martie 2019, va începe tot cu concursuri pentru pitici, la care, de asemenea, se vor acorda premii. De la ora 14.00 până la ora 18.00 se vor face evaluări kineto, prin cele mai moderne metode, de către kinetoterapeutul Cristina Tăbârcă de la SanConfind. În intervalul orar 17.00 – 18.00 se va desfășura un eveniment Samas prezentat de dr. Diana Voican. 
Duminică, 31 martie, în ultima zi a Târgului, nu vor lipsi concursurile pentru copii (cu premii, desigur). La mijlocul zilei, în intervalul 12.00 – 15.00, se va desfășura un curs de puericultură (Școala mamei), realizat cu ajutorul companiei Biogenis.
Și-au anunțat participarea la acest târg companii de renume din domeniul produselor necesare nou-născuților și sugarilor, dar și micuților cu vârste mai mari de un an.

22 martie 2019

Dan Diaconescu, prezent la Câmpina, la sărbătoarea „Oglinda de azi – 20 de ani în slujba presei prahovene”

Joi, 21 martie, în cadrul evenimentului „Oglinda de azi – 20 de ani în slujba presei prahovene/ româneşti”, a avut loc la Vila Barbizon din Câmpina întâlnirea de gală a jurnaliştilor şi colaboratorilor care în toată această perioadă au fost alături de publicaţia noastră. 


Printre numeroşii invitaţi s-a numărat şi fondatorul mărcii Oglinda, Dan Diaconescu, omul alături de care, cu 20 de ani în urmă, începeam această frumoasă aventură mediatică. Vădit emoţionat, jurnalistul şi realizatorul tv Dan Diaconescu a subliniat că a ţinut să fie prezent la acest eveniment în semn de apreciere pentru întreaga activitate a colectivului redacţional de la Câmpina şi mai ales pentru faptul că săptămânalul „Oglinda de azi”, continuatorul cotidianului „Oglinda Câmpinei” din 1999, este singura publicaţie, dintre cele din provincie editate sub marca inventată de el, care a reuşit să reziste pe piaţa media românească. 


„Am ţinut să răspund invitaţiei colegilor de la Câmpina pentru că le apreciez foarte mult munca şi consecvenţa. Am început împreună şi chiar dacă am colaborat numai doi sau trei ani, iată că după 20 de ani, această gazetă de provincie îşi continuă activitatea în slujba comunităţii şi a presei româneşti. E mare lucru să rezişti cu un ziar tipărit în zilele noastre. Vă doresc cât mai mulţi ani de aici înainte şi vă asigur de respectul meu” – a declarat Dan Diaconescu.

UZPR a acordat ziarului „Oglinda de azi” distincţia de excelenţă „Vasile Goldiş”

La începutul acestei luni, mai precis vineri, 8 martie, ziarul „Oglinda de azi” a împlinit 20 de ani de activitate în slujba presei prahovene/ româneşti. În cadrul manifestărilor dedicate acestui eveniment, joi, 21 martie, a avut loc la cocheta Vilă Barbizon din Câmpina întâlnirea celor care în toată această perioadă au fost alături de cea mai longevivă publicaţie din zona Câmpina şi una dintre puţinele care mai apar în prezent în format tipărit în presa din provincie - jurnalişti, oameni de cultură, oameni de afaceri, autorităţi locale, cititori. 
Printre invitaţii speciali s-a numărat şi delegaţia Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, condusă de preşedintele Doru Dinu Glăvan, care a transmis mesajul Uniunii şi, în semn de apreciere pentru performanţă şi profesionalism, a acordat publicaţiei noastre diploma de excelenţă „Vasile Goldiş”, una dintre cele mai importante distincţii ale acestei bresle profesionale.


„Suntem onoraţi să ne aflăm azi aici şi să acordăm această distincţie importantă colegilor noştri de la Câmpina. O merită pe deplin, pentru tot ceea ce au făcut în ultimii 20 de ani în slujba presei româneşti” – a declarat Doru Dinu Glăvan.



19 martie 2019

În urmă cu cinci decenii, hoţii pătrundeau în Institutul de Petrol și Gaze prin catacombele de sub Bulevardul Culturii

Pe versantul care coboară spre DN1, situat în vecinătatea Bulevardului Culturii, trecătorii pot descoperi, la distanță de aproape 100 de metri una de cealaltă, două vechi uși metalice înțepenite în uitare și rugină, montate parcă în vremuri de mult apuse. Ușile sunt bine integrate în peisajul ambiental plin de tufișe și copăcei, fiind mascate vegetal atât de bine, încât o privire neatentă și superficială nici nu le remarcă. 


Catacombele copilăriei

Câmpinenii care și-au trăit copilăria neatinsă de era digitalizării își  aduc aminte de ele, fără nicio îndoială. Cei care au copilărit mai aproape de zilele noastre, țintuiți în fața calculatoarelor sau a laptopurilor, cu ochii pironiți în tablete sau smartphone-uri, habar nu au de ele. Probabil, din punctul lor de vedere, judecând după standardele copilăriei moderne, s-ar părea că nu au pierdut nimic. Însă eu sunt de altă părere. Fiindcă adrenalina generată de jocurile IT prin realități virtuale nu se compară cu cea resimțită pe propria piele, prin experiențe senzoriale și psihice trăite aievea de copiii generației mele, care mai găseau uneori, prin anii 1960, aceste uși deschise. În acea perioadă, regizorul englez Alfred Hitchcock era deja celebru prin filmele sale de suspans. Dar ce simțeau copiii care aveau „norocul” să găsească ușile de fier deschise, atunci când pășeau cu mult curaj prin coridoarele subterane lungi (ni se părea nouă), întunecate și dătătoare de fiori reci pe șira spinării, era de-a dreptul de domeniul filmelor horror interzise cu desăvârșire minorilor și cardiacilor. Însă de fiecare dată, cei mai temerari tovarăși ai mei din copilărie, cei care își luau inima în dinți și mergeau cu mâinile întinse și tremurânde, cu pași înceți și șovăielnici, prin bezna catacombelor, nu parcurgeau decât distanțe scurte, de 20-30 de metri, după care făceau rapid calea întoarsă la cel mai mic zgomot. După o pauză de două-trei ceasuri, răstimp în care se linișteau cu jocurile nevinovate ale copilăriei, încercau din nou, dar noua aventură nu le îmbogățea „recordul”, astfel că, după aproape un minut, ieșeau iarăși val-vârtej afară, invocând tot felul de motive care să spele rușinea fugii, dintre care cel mai des folosit era: „Băăăi, se auzeau niște voci, sigur mai e cineva înăuntru!”


Catacombele hoților

Nu m-am numărat printre curajoșii care au intrat în catacombe, dar recent, am fost contactat telefonic de un pensionar care a lucrat mulți ani în cadrul Institutului, o persoană demnă de toată încrederea, care a ținut să ne dea declarații sub protecția anonimatului. Acesta mi-a mărturisit că, pe la sfârșitul anilor 1960, mai mulți hoți au pătruns în Institut prin catacombele de sub Bulevardul Culturii, care dădeau într-o magazie aflată la subsolul clădirii ICPT. Mărturisirile lui m-au făcut să zâmbesc amar și plin de nostalgie. Căci după o jumătate de veac, eram în stare să-mi reconsider poziția față de tovarășii mei de altădată, de joacă și de copilărie, pe care îi consideram, atunci, „mai curajoși decât mine, dar nu prea curajoși”, de vreme ce nu rezistau nici un minut în catacombe, ieșind afară val-vârtej, înspăimântați de vocile și șoaptele din negura plină de ecouri terifiante ce răzbăteau din galerii subterane. Din spusele acestui pensionar cumsecade, am înțeles că temerarii copilăriei mele, cei care intrau uneori în catacombe prin cele două uși metalice pomenite mai devreme, ieșeau după numai câteva zeci de secunde nu pentru că li se părea că aud voci (așa cum îi judecam eu), ci din cauză că acele voci erau chiar reale, iar nu rodul imaginației lor bolnave de spaimă. Iar reevaluarea curajoșilor mei tovarăși din copilărie are la bază faptul, mărturisit de pensionar cu mâna pe inimă, că acum câteva decenii, în repetate rânduri, mai mulți hoți au pătruns în Institutul de Petrol și Gaze din Câmpina (devenit ulterior ICPT), de unde au sustras, din cele câteva birouri „vizitate”, covoare, scaune și diverse mici obiecte de mobilier. 


Catacombele Astrei Române

La început, au fost trei catacombe construite de societatea Astra Română înainte de Primul Război Mondial, pentru a se putea evacua sau adăposti, în caz de război sau calamități naturale, personalul care lucra în clădirea Direcției Tehnice (Institutul de mai târziu). Una a fost colmatată sau zidită (nu se știe prea bine ce s-a întâmplat cu ea), dar două galerii subterane au rămas funcționale, fiind realizate astfel încât să se termine pe la jumătatea terasei bulevardului Elisabeta, ce va fi amenajat, două decenii mai târziu, de către vestitul primar al Câmpinei de odinioară, Victor Rădulescu. Ieșirea din cele două catacombe se făcea prin ușile metalice pomenite, iar în capătul opus, cel dinspre Institut, aceste două catacombe se uneau într-un singur tunel, care se termina printr-o scară metalică în spirală, înaltă de vreo 10 metri, la capătul de sus al acesteia existând o ușă metalică de dimensiuni mai reduse prin care se putea ajunge la subsolul clădirii Direcției Tehnice a Astrei Române. 


Furturi ca în filme

După descoperirea furturilor, conducerea Institutului de la acea vreme a luat măsuri și toate ușile de la capetele catacombelor au fost foarte bine ferecate, curmându-se astfel toate hoțiile. Despre întreaga tărășenia, interlocutorul meu mi-a declarat următoarele: „Catacombele se termină printr-o ușă metalică ce dă într-o magazie de la subsolul clădirii Institutului. Acum o jumătate de veac, se pare că în mai multe rânduri, prin această ușiță au intrat niște hoți care au furat covoare și scaune, piese de mobilier din câteva birouri. De câteva ori, oamenii care lucrau la subsol au simțit miros de fum, dar nu știam de unde vine. Hoții se stabiliseră în încăperile betonate construite odată cu catacombele pentru a adăposti personalul de la Astra Română în caz de bombardamente de război sau de cutremur. După ce ieșeai din subsolul clădirii prin această ușiță metalică, se putea coborî pe o scară metalică în spirală, foarte lungă, care fusese amenajată lângă turela conică de beton din partea stângă a intrării în Institut. La baza scării metalice spiralate se face un culoar cu două camere de-o parte și de alta a tunelului, având paturi din beton.  Dacă îmi aduc bine aminte erau mai multe galerii, ca acelea din mine, având de-a lungul lor  camere laterale betonate, în care se găseau mese și paturi din beton. Camerele erau mari, țin minte că acest lucru mi-a atras atenția. Conducerea Astra, care avea în această clădire Direcția Tehnică, nu s-a mulțumit să facă doar adăposturi betonate la subsol, ci și tuneluri prin care personalul să poată fi evacuat spre lunca Prahovei. După depistarea furturilor, conducerea Institutului a decis alcătuirea unei comisii care să coboare în adăposturile subterane și să cerceteze mai bine toate catacombele. Din acea comisie am făcut și eu parte. Știam de adăpostul subteran, dar până atunci nu coborâsem niciodată în el. Catacombele fuseseră cercetate cândva de către cei de la Apărarea antiaeriană, dar noi nu fuseserăm informați despre ce se găsea acolo. În mai multe încăperi am găsit ce furaseră hoții din Institut. Nu uit nici azi ce am văzut acolo. A fost ceva impresionant”, ne-a declarat pensionarul, un fidel cititor al publicației noastre. 
Adrian BRAD  

Editorial. UN METRU DE DEMOCRAȚIE

Un metru de autostradă nu este, evident, o autostradă. După cum, un metru de democrație nu este o democrație. Toată lumea e nemulțumită că nu avem autostrăzi. Mult mai puțină că nu avem democrație (cam cîte autostrăzi, adică pe bucăți și cu disfuncționalități). Ba dimpotrivă, fiind ceva ce nu se poate pipăi, oamenii s-au mulțumit, cînd li s-a spus, după 1989, că, gata, sîntem o democrație! Sau, mă rog, una originală cum teoretiza dl. Iliescu. Mai mult, împlinirea cîtorva obiective social-statale de primă importanță: pluripartitism, regim parlamentar, aderarea la UE și NATO, libera circulație a oamenilor, libertatea de opinie, presă de diferite orientări ... au creat impresia că problema e rezolvată. Oamenii au răsuflat ușurați: măcar pe-asta am bifat-o, bine măcar că avem democrație! Fals! Democrația noastră este tot atît de iluzorie ca și metrul de autostradă. În primul rînd pentru că democrația nu se reduce la vot. Ea cuprinde multe, multe alte ingrediente. Faptul că ne-am ales un parlament nu înseamnă mai mult decît primul pas al democrației. Unul dintre aceste ingrediente este 1. libertatea. Pe care, din multe pricini, nu o avem. Singura libertate este aceea de a pleca din țară. În strînsă legătură se află 2. responsabilitatea (individuală și instituțională), la fel de puțină ca și autostrăzile. În loc să strigăm ca zevzecii: „vrem spitale, nu catedrale!” sau „vrem autostrăzi!”, mai bine strigam „vrem responsabilitate!”. Am fi avut atunci, paradoxal, și spitale și catedrale și autostrăzi și școli civilizate. Apoi, 3. Educația. Într-o țară în care există Antena 3 și România Tv, în care mare parte din populație este prizoniera informațiilor de aici (vezi pnct.1), în care infractori fac agenda publică sau fac parte din structuri de conducere la toate nivelurile, nu putem vorbi despre democrație. 


Totala lipsă de educație spirituală, morală, civică se traduce în viața cotidiană printr-o carență gravă a gîndirii democratice. Nici nu prea avem nevoie de chestia asta, o fiță occidentală, un lux care nu ni se potrivește, rezum declarația unui ilustru istoric și academician. Apropo: dacă luăm la bani mărunți discursul PSD din ultimii doi ani, nu numai atacul obsedant la adresa justiției iese în evidență, asociat, discursul antieuropean (o noutate, de neînchipuit acum cîțiva ani, chiar din partea PSD). Chiar sâmbătă, Dragnea îndemna fățiș organele de control să lase firmele românești și să se îndrepte numai asupra celor străine. Adăugăm criticile la adresa instituțiilor europene și reprezentanților lor, dar și la adresa Băncii Naționale și băncilor străine, Armatei și Serviciilor secrete, intelectualilor pro-occidentali (implicit anti PSD, nu există ceva mixt), ambasadelor străine care ne urechiesc pe bună dreptate (vechea doctrină ceaușistă a „neamestecului în treburili interne”), firmelor străine șamd. Scăderile de viziune ale politicienilor din Vest nu au nicio relevanță pentru ce se întîmplă în România, noi nu sîntem Polonia, nici Ungaria, capitalul nostru de imagine externă este Zero. Și tot ce face echipa lui Dragnea este să ne îndepărteze și de metrul acela de democrație, îndreptîndu-ne spre un regim de tip putinian. Ideea este că forma de protest a nano-autostrăzii a avut un neașteptat succes datorită ineditului ei. Nu cred că aceasta e calea de a urni lucrurile. Deși, deși. Cel puțin două lucruri sînt de observat: 1. Raportul enorm dintre insignifianța gestului și răspunsurile oficiale grandioase care i s-au dat arată în ce măsură acest fapt mărunt poate fi o scînteie declanșatoare de coerență socială. 2. Faptul că s-au solidarizat mulți oameni din zone tradițional controlate de către stat, ale micilor întreprinzători, cei care sînt hărțuiți de zecile de organisme de control ale statului abuziv. Cu patronii lor în frunte. Asta arată un grad de exasperare care ar trebui să-i pună serios pe gînduri pe cei cîțiva pesedei lucizi. Unde or fi ăia! 
Acum, să nu credeți că din partea cealaltă metrul e mai lung. Avem o opoziție pentru care imitarea papagalicească a unor mode (nu se face deosebirea dintre modele pasagere și esență) euro-americane, fără nicio analiză sau cunoaștere a mediului local în care ele ar trebui transplantate, pare singurul lor punct din program. Un program inteligent de cultivare a memoriei, cum zice dl. Caramitru, da! Dar n-ar trebui început prin analiza modului total insuficient și fals în care e privit comunismul în manualele de istorie? Aici discuția e complicată și nu-și are locul acum. Oricum, intenția liderului USR cu „muzee ale luptei anticomuniste” este puțin infantilă, ineficientă și inutilă. Nu ar fi mai bun un lobby temeinic pe lîngă Ministerul Învățămîntului (măcar de intensitatea celui de promovare a educației pornografice) pentru un curs obligatoriu în liceu despre istoria comunismului? Pînă una alta, discursul stîngii postmoderne românești nu poate combate stînga atavic dictatorială, primitiv ciomăgașă a lui Dragnea, Rădulescu, Carmen Dan, Codrin Ștefănescu și ceilalți. Și noi?

Christian CRĂCIUN