10 iulie 2019

Editorial. SCENA ȘI ECRANUL

Doamna Dăncilă joacă ping-pong, d-na Andronescu mototolește bancnote, PSD-iștii mârâie unul la altul precum cîinii prin gard, liberalii se dau fecioare, încercînd să facă uitată lunga și pernicioasa lor alianță cu P.S.D-ul, cei din opoziția „mică” par amețiți de un rezultat mult mai bun decît cel pe care scontau la euro-parlamentare. De altfel, viața noastră politică suferă de o ciudată schizoidie. Partidul de guvernămînt invocă obsesiv rezultatele ultimelor alegeri pentru a-și gonfla legitimitatea, ignorînd că recentul scrutin arată acum o cu totul altă orientare a electoratului, pe care nu poți să te faci că nu o vezi. De aici triumfalismul, specific oricărui partid cu background totalitar, obsedat să politizeze și să controleze totul. Dl. Tăriceanu se comportă, gomos și găunos ca totdeauna, ca și cum partidul său ar mai exista, ignorînd că electoratul l-a trimis sub linia de admitere la bacalaureatul politic. De partea cealaltă, Alianța 2020, cîștigătoare, împreună cu liberalii, se întrece în declarații năstrușnice, contradictorii, vădit inadecvate realităților românești și făcîndu-te să te temi de ei mai tare decît de P.S.D. Și în lovituri reciproce de picior pe sub masă. 
În timp ce România se află astfel blocată într-o nemișcare mortală, politica europeană se schimbă substanțial, bineînțeles fără ca noi să avem de spus un singur cuvînt. Președintele este, ca de obicei,  „pe deasupra plutitor”, noii aleși în Parlamentul European au cu totul alte griji „de acomodare”. Chiar dacă d-na Kövesi va fi aleasă în funcția de procuror șef european, e mult prea puțin, și irelevant politic. Deja europarlamentarii și-au transportat la Bruxelles jocurile interne descrise mai sus, iar inenarabila d-nă Grapini îl ocărește dîmbovițean pe dl. Donald Tusk; Rareș Bogdan și Carmen Avram par ambetați de succes și cu consistența unei moluște în convingeri. Alții s-au jucat cu Mugur Isărescu (probabil cel mai important personaj al României după 1990, și singurul pilon de stabilitate), doritori să-și arondeze și BNR. Din fericire, n-au reușit, după cum sînt convins că și aberația cu repatrierea aurului va rămîne încurcată în cel mai pur stil neaoș. Cam ăsta e tabloul. Adică spectacolul la care asistăm neputincioși. 


E vară, și vara românii nu reacționează la politică, vacanța e singurul zeu la care ne închinăm. Acum politicienii își pot face meandrele în liniște, fără teamă de reacție publică. Să nu ne iluzionăm că atacurile la adresa justiției au încetat, nu cumva să uităm că dl. Tudorel Toader este rectorul marii universități din Iași. Iar CCR ia decizii funambulești. Asta spune multe despre mocirla morală în care ne scăldăm. Fără să ne prea pese. Politicienii noștri, funciarmente precari intelectual (vezi editorialul precedent), știu din lecțiile sumare de PR pe care le-au primit că trebuie să fie „vizibili”, prezenți „pe sticlă” și în băi de mulțime, la tot soiul de paranghelii locale. Trebuie să te plimbi pe plajă cu sandalele în mînă, să vorbești buruienos, ca Bacalbașa, să fii „cu prostimea”, pe care în sinea ta o disprețuiești profund. „Bă, săracilor!” vorba lui Becali, parcă și el politician nu demult. Dar ferească Domnul să aibă vreo idee politică autentică, vreo perspectivă ideologică articulată, nu mai vorbesc despre o viziune europeană, acum, cînd se schimbă evident decorurile și nimeni nu știe ce piesă se pregătește... Altuia – Dumitru Gherman, n-am auzit! - i s-a năzărit o lege cu obligarea prin lege a copiilor să-și întrețină părinții și bunicii.  Au semnat – se putea? - Bădălău, Budăi și alți asemenea gînditori. Întrebat la Radio România în ce țări mai există o astfel de lege, inițiatorul recunoaște cu admirabilă inocență că nu s-a interesat, mai mult oscilează comic la suma contribuției între 5% și o cincime, considerînd că e același lucru. Matematica e grea, bacalaureatul este o dovadă an de an! (mă uit în CV, omul a luat BAC-ul în 1973, a fost maistru chimist și, brusc, din 2003 îl vedem urmînd cursurile unei facultăți de ingineria mediului, nu se spune la ce universitate, probabil la deja faimoasa universitate din Oradea, pe vremea faimosului Teodor Maghiar, că omul este din zonă). Ăștia ne sînt actorii! Sigur că situația bătrînilor din România este îngrozitoare, dar rezolvarea acesteia cere soluții îndelung gîndite, pe termen lung și foarte lung, o economie solidă, cu venituri din care marea majoritate să-și poată permită o cotizare la un fond privat de pensii (fără teama că vreunui bezmetic îi va năzări să-l naționalizeze) care să-i îngăduie la senectute să colinde lumea și să ducă un trai fără griji. Și fondurile de ajutorare socială să fie mult mai mari, și îndreptate exact unde este nevoie, nu pomeni electorale de încurajare a nemuncii. Adică așa cum se întîmplă în țările alea nordice pe care parlamentarii noștri le urăsc atît. Și pentru că sînt intolerante cu șmechereala noastră de balcan decăzut. Îmi închipui un prezumtiv cititor tînăr al celor de mai sus. Și-i aud interior reacția: „Hai, mă lași cu prostiile astea! Important e Neversea!”
Christian CRĂCIUN

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu