29 ianuarie 2019

După patru ani și jumătate de chinuri, Ioana Condea, tânăra din Poiana Câmpina mutilată de un proxenet, a murit în Germania

Despre cazul impresionant al Ioanei Condea, tânăra din Poiana Câmpina silită de un proxenet din Germania să se prostitueze şi bătută ulterior cu bestialitate de acesta pentru că i se împotrivea, săptămânalul Oglinda şi-a informat cititorii încă din 25 noiembrie 2014. De fapt, Oglinda de Câmpina a prezentat în premieră tragedia tinerei din Poiana, cazul fiind preluat ulterior de multe publicaţii şi televiziuni judeţene şi centrale. Ioana a plecat să muncească în Germania la insistenţele unei prietene, unei așa-zise prietene. A plecat în necunoscut pentru un trai mai bun şi pentru a câştiga banii necesari creşterii copilaşului ei, de numai un an și jumătate (la momentul plecării sale, în martie 2018). 

„Chiar dacă-mi pare rău de multe, nu regret nimic” - scria Ioana,
cu şapte ani în urmă, în dreptul fotografiei postate pe Facebook, în care este surprinsă
pe terasa Castelului „Iulia Hasdeu”. Avea pe atunci doar 18 ani şi nu-şi imagina că viaţa ei
se va încheia într-un mod atât de dramatic, lăsând în urmă un copil
şi o familie care o vor regreta pentru tot restul vieţii. 
Pe 31 august 2014, după ce a fost sechestrată luni de zile de proxenetul pe mâinile căruia ajunsese din cauza prietenei sale, care era chiar soția acestuia, Ioana a fost bătută cu sălbăticie și lăsată să zacă, aproape fără suflare, pe podeaua unei camere de bordel. De acolo a fost internată la o clinică din Köln. Mama a aflat de nenorocire după trei săptămâni, iar pe la finele lunii august, era la căpătâiul fiicei sale, care se afla într-o comă profundă, fiind ținută în viață doar de aparatele medicale. Pentru deplasările mamei sale în Germania, ca și pentru recuperarea medicală a Ioanei, erau necesari mulți bani. De aceea, în finalul reportajului care prezenta cazul Ioanei, redacția revistei noastre a făcut un apel generos către oamenii care ar fi putut să ajute cu bani familia greu încercată. La doi ani de la operațiile pe creier suferite în 2014, Ioana începea să se simtă mai bine, dar în ultimele șase luni starea sănătății sale s-a deteriorat rapid și iremediabil, astfel încât pe 13 ianuarie 2019, Ioana a murit pe un pat de spital. Însă părinții au fost anunțați de autorități abia pe 23 ianuarie. Din păcate, această poveste ce a cutremurat întreaga țară s-a terminat cum nu se poate mai prost. Ioana nu ar mai fi fost tânăra energică dinainte de tragedia care a lovit-o în 2014, dar măcar se spera să revină în viață acasă, recuperată parțial, cu posibilitatea de a comunica cu cei din jur din priviri sau prin mișcări ale capului. Timpul nu a mai avut răbdare cu Ioana, care lasă în trecerea ei pe acest pământ un copil minunat, un băiețel de cinci ani care va fi crescut de bunica sa din Poiana Câmpina.  


O nouă poveste cu trafic de carne vie
Este a nu se știe câta poveste cu trafic de persoane obligate să se prostitueze. Povestea Ioanei a început în ianuarie 2014, atunci când a primit un telefon de la prietena ei, Florentina, aflată în  Germania, care îi promitea că i-a găsit un loc de muncă, menajeră la un hotel la care ar fi lucrat şi ea. După câteva refuzuri, Ioana cedează și pleacă în Germania la așa-zisa prietenă, care îi cumpărase biletul de călătorie. Aici a fost preluată de Robert Tănase, soțul Florentinei, care avea să-i devină, în cele din urmă, călău. Acesta a obligat-o să se prostitueze prin diferite moteluri și o urmărea în permanență, mai ales atunci când vorbea cu mama sa la telefon. Robert Tănase îi dicta ce să spună, ce să răspundă. După câteva luni, mama Ioanei, Grațiela Condea, avea să fie vizitată de o fată, a treia româncă exploatată și supravegheată de proxenet, care i-a povestit  Graţielei Condea cu ce se ocupă Ioana la Köln şi în ce situaţie disperată se află. Cele două femei au mers împreună la Poliţia Câmpina, ca să primească ajutor, ceea ce nu s-a întâmplat. ”Am apelat la Poliţia din Câmpina. M-am dus la ei cu adresa unde era Ioana. Un telefon dacă dădeau şi copilul meu nu mai ajungea aşa. Polițiștii m-a luat în râs şi mi-au zis că de unde ştiu eu că Ioana nu s-a dus să facă de bunăvoie. Şi fata cealaltă a mers la poliţie şi a dat declaraţii. Ştiam despre Ioana că prima dată când a dat să fugă de acolo, i-a rupt coastele pe partea stângă, a doua oară când a vrut să fugă a fost arsă cu acetonă în zona genitală şi pe spate, a treia oară când a dat să fugă i-a dat în cap”, povesteşte Graţiela Condea. Pe 31 iulie 2014, Ioana a fost găsită în camera unui motel frecventat de prostituate, într-o stare critică, bătută şi maltratată cu bestialitate, zbătându-se între viaţă şi moarte. Ulterior a fost internată și operată într-un spital din Köln. 

Scrisoarea medicală emisă de clinica din Köln
Tragedia s-a întâmplat pe 31 iulie, însă familia a fost anunţată abia după trei săptămâni. Cu ajutorul financiar al unor rude, Grațiela a ajuns în Germania, la capătul patului de spital pe care zăcea în comă profundă fiica ei. Şederea mamei în Germania a fost scurtă, de numai o săptămână, motivul fiind puţinii bani de care a dispus. În cele şapte zile, femeia nu s-a mişcat de lângă Ioana. I-a vorbit mereu, aşa cum doar o mamă ştie s-o facă, a încurajat-o prin mângâieri, i-a fost alături şi a aşteptat-o când a ieşit din operaţie, tânăra suferind trei intervenţii chirurgicale pe creier. La finalul articolului, redacţia Oglinda a făcut un apel umanitar pentru a o ajuta pe Grațiela Conea să ajungă la fiica sa cât mai des cu putință.

Ecourile apelului umanitar
După o săptămână de la apariția articolului din 25 noiembrie 2014 , în următorul număr al revistei noastre, ne-am dat seama că apelul umanitar lansat de Oglinda nu a rămas fără urmări. A avut o influență benefică, fără îndoială, și faptul că articolul apărut în Oglinda a fost preluat imediat de presa județeană și de presa centrală. Drama tinerei Ioana, cea chemată în Germania de “prietena” sa pentru a munci ca menajeră, dar  obligată în schimb să practice prostituţia, bătută cu bestialitate şi zăcând luni în șir singură pe un pat de spital, nu i-a lăsat indiferenţi pe semenii noştri din ţară, dar şi din străinătate. Reacţii, telefoane şi mesaje au început să sosească imediat după publicarea materialului, toate având scopul de a o ajuta pe Ioana şi pe familia sa. Drama Ioanei Condea, tânăra din satul Bobolia care a plecat în Germania să lucreze ca menajeră, dar s-a trezit curând prinsă în capcanele prostituţiei,  nu a fost trecută cu vederea nici de presa germană, mai multe publicații germane informând despre acest caz.  


Proxenetul – un infractor periculos
Robert Tănase, proxenetul care a bătut-o pe Ioana până a lăsat-o inconştientă, fusese condamnat pentru mai multe infracțiuni în România. El a nenorocit-o pe Ioana, fiindcă era supărat pentru faptul că fata a refuzat să se mai prostitueze.  Ioana a fost găsită în stare de inconştienţă într-o cameră de motel dintr-un oraş din Germania, motel în care prostituatele închiriau frecvent camere. Era rănită la cap şi avea arsuri pe corp, inclusiv în zona intimă. Iniţial, s-a crezut că a fost victima unui client, dar în urma anchetei s-a stabilit că agresorul a fost Robert Tănase, soţul prietenei care o ademenise pe Ioana în Germania. În cele din urmă, acesta a fost prins de poliţiştii germani. Robert Tănase împreună cu Florentina, soţia lui şi prietena Ioanei, fugiseră din Köln imediat ce au realizat că fata este în stare gravă. Robert Tănase a fost prins de poliţie, în noiembrie 2014. A fost condamnat ulterior la opt ani de închisoare pentru tentantivă de omor şi încarcerat într-un penitenciar din Köln. Florentina s-a întors în țară, a divorțat de fostul soț și și-a refăcut viața cu un alt bărbat, cu care a făcut al doilea copil.

Mai aproape de viaţă
La începutul lunii septembrie 2016, Oglinda își anunța cititorii despre un fapt dătător de speranțe: după doi ani de recuperări riguroase, dar și anevoioase, Ioana începea să se trezească încet-încet la viață. După doi ani în care a fost prizonieră în propriul corp, Ioana a început să se mişte şi să fie conştientă. Nu mergea, dar reușea să-și folosească mâna dreaptă. Împingea singură căruciorul, și tot singură îşi spăla părul şi îşi curăţa dinţii. De asemenea, învăţa din nou să mănânce. În toată perioada postoperatorie fusese hrănită artificial, dar de aproximativ două luni simțea iar gustul iaurtului, al supei şi al altor alimente ușor de înghițit. Nu vorbea, însă înțelegea tot ce i se spunea și răspundea prin mișcări ale capului. Era conştientă, comunica cu privirea cu mama sa şi a plâns atunci când şi-a văzut copilul pe care îl avea dintr-o relaţie anterioară plecării în Germania. Cu toate că, la început, medicii au fost sceptici în ceea ce priveşte şansele ca Ioana să-şi revină, după doi ani, aceştia începuseră să devină mai optimiști în legătură cu recuperarea medicală a tinerei. Totuși, niciun medic nu credea că Ioana va mai vorbi vreodată. 


Mai aproape de moarte
Pe la începutul anului 2018, starea pacientei a început să se înrăutățească. Ea continua să fie îngrijită de niște măicuțe, care aveau o colaborare cu clinica respectivă și care își dădeau toată silința ca Ioanei să-i fie cât mai bine. Faptul că stătuse foarte mult timp pe spate i-a provocat Ioanei o complicație la plămâni. Grațiela Condea, într-o vizită pe care a făcut-o fetei sale în 2018, și-a dat seama că Ioanei nu ii este deloc bine, dar tot a sperat că situația ei se va ameliora. 

Sfârșitul
Pe 13 ianuarie 2019, cu toate că a fost bine îngrijită, Ioana a încetat din viață. Potrivit mamei sale, familia a fost înştiinţată abia miercuri 23 ianuarie 2019 de moartea tinerei. Autoritățile germane au luat mai greu legătura cu avocata care era reprezentatul legal al Ioanei ales de statul german. Părinţii Ioanei aveau nevoie acum de aproape 5000 e euro pentru a-i aduce în ţară trupul neînsufleţit. Doar transportul sicriului în țară avea un cost evaluat la circa 3000 de euro. O prietenă a familiei Ioanei, singura persoană de contact a autorităţilor cu familia tinerei, a lansat un apel, prin intermediul reţelelor de socializare. Grație unor oameni cu stare și cu inimă mare, suma strânsă va permite repatrierea Ioanei, care avea 24 de ani atunci când a murit și se afla de mai bine de patru ani pe un pat de spital. O familie de români din Belgia i-a plătit biletul de avion. Printre donatorii care au contribuit la strângerea sumei necesare s-ar afla, se pare, și Gigi Becali, cunoscutul miliardar filantrop. Robert Tănase urmează să fie rejudecat, deoarece i s-a schimbat încadrarea juridică din tentativă de omor în omor. „Am aflat de moartea Ioanei miercuri 23 ianuarie, atunci când m-a sunat fata cu care am ţinut legătura în tot acest timp. Nu mai am cuvinte, nu pot să trăiesc fără ea, dar ne gândim la copilul ei, că ne-a lăsat ceva în urmă. Pentru el trebuie să mergem înainte. Din ce am înţeles, pe data de 13 ianuarie a murit Ioana, dar abia pe 23 ianuarie am fost anunţaţi. Pe fata din Germania, cu care ținem legătura, au anunţat-o cei de la Criminalistică. Niciodată nu m-am gândit că Ioana nu va mai veni acasă”, a declarat mama fetei pentru Adevărul.  După moartea Ioanei, mama acesteia a făcut presei mai multe declarații acuzatoare, nu doar la adresa proxenetului. Femeia o acuză și pe Florentina, cea care a ademenit-o pe Ioana în Germania, promițându-i o slujbă într-un azil de bătrâni, dar și pe polițiștii care nu i-au acordat niciun ajutor.  „Nu înţeleg cum sunt legile din România. Florentina Tănase ar fi trebuit să fie şi ea pedepsită, pentru că a fost complice”. După ce au anunţat-o pe avocată şi pe prietena Ioanei din Germania despre moartea fetei, autorităţile germane au precizat că trebuie să afle dacă familia doreşte repatrierea trupului, pentru ca Ioana să fie înmormântată în România. În caz contrar, Ioana urmează să fie înmormântată în Germania, pe banii statului german, însă la sectorul „persoane necunoscute”. 
Graţiela Condea a plecat vineri, 25 ianuarie, în Germania ca să-și aducă fata acasă între patru scânduri. A plecat singură, pentru că soţul ei nu poate suporta durerea de a-și vedea fata în coşciug. 

Editorial. RÎSUL MUT

Ne-a înghețat pînă și rîsul. La cîtă materie primă au gata pusă la îndemînă de către politicieni, teatrele de revistă, radiourile și televiziunile ar trebui să mustească de scheciuri satirice acide. În schimb, ele ne dau scenete răsuflate și penibile la cea mai superficială analiză, de acum 30-50 de ani, la care nu mai rîde nimeni, deși sînt cu Bibanu, Toma și ceilalți. Explicația e simplă: ne-a dispărut curajul. Ciudat: în vremile acelea de represiune, oamenii aveau dîrzenia de a strecura texte cu „șopîrle”. Azi, în epoca glorioasă a lui Tudorel, Viorica, Daea, Ștefănescu, Rădulescu, Firea, Olguța și o mulțime făcuți din aceeași făină, zîmbetul ne-a înghețat. Prima observație pe care o fac străinii care vin întâia dată în România este aceea asupra chipurilor întunecate, triste ale oamenilor, asupra unei enervări care aprinde din te miri ce scînteia unor conflicte. Discursul de la Bruxelles al lui Daea depășește prin halucinanta incoerență și lipsă de conținut capacitatea de transfigurare în delir a lui Jarry cu al său Ubu roi, a Lecției ionesciene sau a caragialienei Căldură mare. 
Aș propune cuiva de la secția de lingvistică a Academiei (sînt sadic, nu?) să facă o analiză aplicată. Merită! În mod normal, s-ar rîde zile și nopți, în ciuda calamităților de (altă) natură care ne loviră. Numai că rîsul ne-a înghețat în rictus de disperare. De groază. În primul rînd, pentru că Daea nu e singur, o anomalie genetică (cum era strămoșul său, Zăroni, într-un guvern acceptabil ca știință de carte), ci o părticică infimă dintr-un sistem de conducere care este aidoma lui. Sau el aidoma sistemului, aceeași oaie! În al doilea rînd, există în discursul ipochimenului un amănunt îngrozitor. Citez: „Aveţi să ştiţi, vă spun aici, un moment deosebit de important prin prezenţa subsemnatului în acest consiliu, bravo!”. Înțelegem că omul este deosebit de încîntat de propria persoană, se crede un geniu căruia oficialii europeni ar trebui să-i facă temenele pentru înalta onoare de a se fi coborît în mijlocul lor. Disperați, copacii țării se sinucid, frîngîndu-se singuri. 


Oamenii ăștia nu se mulțumesc, cu modestie, să prade țara, să o ducă inexorabil la prăpastie, ei se cred mesianici, mîntuitori, vor recunoștință, să li se aducă jertfe de mulțumire pentru binefacerea de a ne conduce spre neant. Doamna Dăncilă, robotul care citește (prost) hîrtii scrise (prost) de alții îi ceartă ca o țață ofuscată din piață pe parlamentarii europeni că dau creazare unor dezinformări, un fel de a le spune: bă, sînteți proști, vă spun io care e adevărul! Îl ceartă pe președinte, se ceartă, mai ales, cu limba română. Socotită un accesoriu non-necesar, inutil, superfluu, supra-adăugat, inventat de dușmanii din opoziție (de sorosisti?) care asupresc guvernul și nu-l lasă să ducă la îndeplinire mărețul program de guvernare. Tot așa, un deputat care ne-ar mitralia și mîine cu un zîmbet onctuos pe buze îl ocărește cu vorbe grele pe Jyrki Katainen, comisarul CE pentru creștere economică și investiții, pentru că și-a permis să vorbească despre justiția din România. Există un proverb cu capra rîioasă. Nici de ăsta nu mai putem să rîdem. Doamna de la învățămînt e și mai periculoasă: are idei. Logica normală, cînd vrei să reformezi un domeniu, mai ales unul atît de dificil, este să faci îndelungi studii de impact, să anticipezi toate consecințele pe termen lung, să testezi pe grupuri mici, atent analizate, și abia apoi să legiferezi. Nu, domniei sale i se pare că ar fi bine să lăsăm repetenți din clasa I (culmea, și eu cred asta, dar în cu totul alt sens), să dăm examen de treaptă după clasa a X-a. Tot așa, „i s-a părut” cîndva că trebuie desființate școlile profesionale, cutremur din care nici acum școala și societatea românească nu și-au revenit. Drept răsplată, e liberă să „i se pară” în continuare. Distrugînd noi și noi generații cu aceste păreri. 
Vă dați seama că deprimarea generală, indiferentismul față de politică sînt premeditate, nu doar o consecință a modului de guvernare? Băieții au învățat că scîrba este o armă politică, foarte eficientă în alegeri. Cu cît mai puțini la vot (ăia de au nasul insensibil la putoarea de mitocan), cu atît mai decisivă majoritatea parlamentară. De aceea lucrează intens la infestarea atmosferei: imunde atacuri antisemite, la adresa elitelor, a oamenilor de cultură, a adversarilor politici. Deschideți geamurile, „să iasă mirosul de mitocan”! (Duiliu Zamfirescu)
Christian CRĂCIUN

Deocamdată, la Spitalul Municipal nu s-au constatat cazuri de gripă

Până în prezent, în orașul nostru nu au fost semnalate cazuri deosebite de gripă, urmate de decese. În ultimele zile, în cel mai mare spital al municipiului nu a fost confirmat niciun caz de gripă. Deocamdată, nefiind declarată epidemia de gripă la nivel național, ci manifestându-se doar o creștere evidentă a numărului de bolnavi cu afecțiuni respiratorii, conducerea Spitalului Municipal a luat măsuri în consecință. 
În legătură cu acest aspect, managerul spitalului câmpinean, medicul primar dr. Călin Tiu, ne-a declarat următoarele: ”Am restricționat, de peste o săptămână, numărul vizitatorilor la un aparținător per pacient, dar totodată am scurtat și durata vizitei aparținătorilor la jumătate, adică de la ora 14.30 la 16.30. În paralel, se fac eforturi pentru a răspunde tuturor solicitărilor. Astfel, s-au mărit cantitățile de medicamente și materiale achiziționate, întrucât consumurile au crescut foarte mult, dar facem față acestei situații. În ultimele zile, am avut multe boli respiratorii înregistrate, o medie zilnică de circa 70 de copii și adulți cu afecțiuni respiratorii, dar nu avem niciun caz gripă confirmată în urma testelor de laborator aplicate. Dacă se va declara epidemia de gripă la nivel național, s-ar putea să se treacă la o fază superioară de izolare a pacienților, în sensul instaurării așa-numitei carantine, căci deocamdată nu avem așa ceva. În prezent, sunt doar măsuri de restricționare a accesului aparținătorilor. Vom vedea ce se va întâmpla în această săptămână. Probabil, vor fi stabilite niște măsuri speciale la nivel național de către Ministerul Sănătății, vor fi suplimentate fondurile spitalelor pentru a se putea rezolva corect problema unui aflux mai mare de pacienți. Nu cunosc situația crizei vaccinurilor antigripale la nivelul cabinetelor medicilor de familie, mai mult decât am putut-o vedea prezentată în mass-media de la București. Noi, cei din Spitalul Municipal - din toate spitalele, de altfel, nu avem atribuții de a vaccina populația, acest lucru fiind în sarcina cabinetelor medicilor de familie și a rețelei de epidemiologie. Noi primim vaccinuri antigripale doar pentru personalul nostru expus. Am primit vaccinuri suficiente la momentul oportun. Și eu sunt vaccinat contra gripei”. 
Adrian BRAD

Ecumenism câmpinean într-o capelă mortuară cu doi decedați: tată și fiu

Ecumenismul este o mișcare religioasă care urmărește reunirea tuturor bisericilor creștine într-una singură. Cum a fost înainte de Marea Schismă din 1054, un eveniment care a împărțit creștinismul în două mari ramuri: cea vestică (sau catolică), și cea estică (sau ortodoxă). Între un ortodox și un catolic sunt mult mai puține diferențe decât între un ortodox și un protestant. Principalele dogme care separă cele două mari biserici creștine am putea zice că sunt: primatul Papei (catolicii susțin că Papa este infailibil, lucru contestat de ortodocși), Duhul Sfânt purcede numai de la Dumnezeu Tatăl, susțin ortodocșii, pe când catolicii consideră că Duhul Sfânt vine de la Tatăl, dar și de la Fiul, existența Purgatoriului (numai la catolici) și azimile (pâinea primită de creștini la Sfânta Împărtășanie, care la catolici este nedospită, iar la ortodocși este dospită). 
Recent, au avut loc în familia extinsă a unui ardelean câmpinean, Nicolae Roșca (Cula, cum îi spun rudele și apropiații), două morți fulgerătoare, care au dat măsura unui tragism rar întâlnit. Cula era catolic practicant, stabilit în Câmpina prin anii 1950, sosit din părțile clujene ale Ardealului, de pe pământurile și apele unui sat modest dela poalele Munților Apuseni, pe numele lui, Ciuleni. Un sătuc de vreo 60 – 70 de case, situat la 18 kilometri distanță de Huedin și la câțiva kilometri de satul Răchițele, de unde se trage fostul premier al României, Emil Boc. Și spunem „Cula era”, deoarece de vineri, 25 ianuarie 2019, de pe la orele prânzului, Cula nu mai este. Bătrânul a părăsit această lume pentru una mai bună, în care a fost chemat de Dumnezeu, după ce zilele i-au fost curmate de un infarct produs pe fondul unei lungi boli neurologice. Soția lui Cula, Măriuța, catolică și ea, murise în 2002. Fiul său, Nicolae Jr. (Nicu, așa cum îl cunoștea toată lumea), născut în 1958, l-a îngrijit multă vreme pe bătrânul său părinte, de 87 de ani. Soția lui Nicu, Marieta, este și ea ortodoxă practicantă, ca și tovarășul ei de viață. Nicu suferea de o boală incurabilă, descoperită în vara anului trecut, o maladie care l-a doborât la numai o zi de la moartea tatălui său, după un accident vascular cerebral produs probabil și din cauza supărării care l-a cotropit pe Nicu la aflarea morții părintelui său. 


Așa se face că, în seara zilei de sâmbătă, 26 ianuarie, în capela mortuară de lângă Linie, lângă Cula (depus cu o zi înainte), a fost adus și trupul defunctului Nicu. Cei doi, așezați unul lângă altul, aproape umăr la umăr, așa cum au fost toată viața lor, se prezentau celor veniți să-i privegheze ca doi creștini pe care deosebirile celor două confesiuni creștine de care aparțineau nu i-au îndepărtat niciodată unul de celălalt. Tată și fiu, vlăguiți de bolile nemiloase de care fuseseră loviți, amândoi erau foarte slabi și semănau foarte bine, încât cu greu îi mai puteai distinge. Tată și fiu din oastea pământeană a Domnului, amândoi se simțeau fii ai lui Dumnezeu, indiferent de interpretările înalților prelați ai creștinilor din Răsăritul și Apusul Europei, de la 1054, cei care au decis împărțirea creștinilor în două mari tabere. Desigur, Cula a fost înmormântat după datinile catolice, iar fiul său, după obiceiurile ortodoxe. Cazul deceselor celor doi Roșca, ardeleni adoptați de orașul dintre Prahova și Doftana și chemați în Împărăția lui Dumnezeu unul după altul, constituie un admirabil exemplu de ecumenism creștin, de toleranță religioasă, așa cum Câmpina este obișnuită încă de la sfârșitul secolului XIX, atunci când începe exploatarea industrială a ”aurului negru” aflat în măruntaiele ținuturilor câmpinene. Această exploatare cu participare internațională a făcut din Câmpina un oraș cosmopolit în care au conviețuit, de-a lungul timpului, cetățeni de naționalități și religii diferite, veniți de la Apus, dar și de la Răsărit, o așezare mereu aproape de suflul european civilizator, un loc în care spiritul civic și toleranța religioasă au fost întotdeauna bine prețuite. 
Adrian BRAD

Despre populism la Câmpina

Prima Serată culturală Elstar din anul 2019 l-a avut invitat pe politologul Robert Adam, care și-a lansat și la Câmpina incitantul volum „Două veacuri de populism românesc” apărut anul trecut la Editura Humanitas, carte care a stârnit numeroase reacții în spațial cultural românesc, din ce în ce mai restrâns ca public, dar, probabil, unul din cele mai dinamice sectoare ale României de astăzi. 
Înainte de a prezenta impresionantul CV academic și publicistic al invitatului, Codruț Constantinescu - amfitrionul și inițiatorul seratelor culturale -  a mărturist audienței câmpinene că intenția sa inițială era nu numai de a organiza și promova autorii câmpineni sau prahoveni, ci de a aduce, în măsură posibilului, și scriitori sau alți actori (politologi, istorici etc.) din spațial cultural românesc de nivel național. „Niciuna din cele trei mari personalități cu care se mândrește Câmpina în prezent nu era câmpineană, în sensul că nu s-au născut aici, însă toate cele trei personalități erau cel puțin de nivel național în perioada de dinainte de Marele Război”. Trecând fugitiv prin cartea prestigiosului invitat, Codruț Constantinescu a concluzionat că, personal, populismul i se pare o combinație perfectă între demagogie, iresponsabilitate, cinism și naționalism, în dozaje diferite, de la caz la caz.


Christian Crăciun, personalitate care a dezvoltat de-a lungul timpului și o dimensiune publicistică de prim rang, fiind editorialistul plin de nerv al ziarului nostru de aproape două decenii, fin analist al vieții politice românești de după 1989, a afirmat: „Volumul d-lui Robert Adam este o panoramare a istoriei noastre moderne (de la începutul sec. XIX) prin prisma ideologiilor care s-au apropiat de populism. Este o perspectivă inedită și care stârnește multe interogații privind raporturile dintre decidenții politici și „popor”. Devenit din ce în ce mai acut și mai puternic în prezent (prin telepopulism) acest mod „de lucru” al politicianului de azi are rădăcini îndepărtate, atât în Rusia, cât și în America veacului al XIX-lea. Momentele analizate sunt în special Gherea, Stere și Iorga (socialism, poporanism, sămănătorism) care au gândit „soluții” sociale la problema centrală a situației țărănimii. Urmează o analiză rafinată a complexității Interbelicului. De urmărit, de asemenea, ultimul capitol care descrie succint devenirea mișcărilor populiste după 1989. O carte de mare utilitate, deschizătoare de drumuri în ceea ce privește înțelegerea istoriei modernizării României, dar și a politicilor prezente”.
Robert Adam și-a prezentat pe larg volumul publicului câmpinean, spunând că populismul are două elemente centrale, pe care le dezvoltă : apelul la popor și antielitismul. „Întrebările pe care și le pune populismul nu sunt neapărat greșite, participarea cetățenilor la treburile publice este în sine foarte importantă, problema populismul este că da răspunsuri greșite, oferind tot felul de soluții miraculoase”. De altfel, unul dintre cei mai avizați analiști ai fenomenului scria că „resortul central al populismului nu este altul decât exploatarea sistematică a visului”. 
În continuare, Robert Adam a afirmat că, spre deosebire de Codruț Constantinescu, căruia populismul i se pare un virus care atacă democrațiile, lui fenomenul i se pare consubstanțial cu sistemul democratic, populismul nu dispare niciodată, este ciclic, iar uneori este adoptat de partide explicit populiste (cum a fost în cazul românesc cu PRM sau Partidul Poporului-Dan Diaconescu), alteori el fiind preluat explicit de ceea ce politologii numesc partidele mainstream. În urma studierii fenomenului populist românesc postdecembrist, Robert Adam a ajuns la concluzia că acesta este continuatorul fidel al celui național-comunist și nu al celui interbelic, din cauza schimbării radicale a societății românești de către sistemul totalitar comunist. De altfel, Robert Adam s-a justificat de ce nu a analizat fenomenul populist în prima parte a regimului comunist din România (RPR), fiind de părere că „este un non-sens să vorbești despre populism într-un stat totalitar”. O altă caracteristică importantă a populismului ar fi și faptul că el se adaptează foarte bine înnoirilor tehnologice, iar de câțiva ani buni el a migrat către on-line, depășind faza de ziar sau televiziune (de altfel, cele două exemple populiste din România au plecat tocmai de la un ziar – „România Mare” și o televiziune - OTV). Ar exista diferențe importante între populismul central și est-european care a îmbrățișat naționalismul virulent (inclusiv în România) și populismul occidental, pe care politologul român l-a studiat chiar la el acasă, în spațiul francofon din vestul Europei. Robert Adam ar urma să revină cu încă un volum pe această tematică amplă și de mare actualitate în viitor. La finalul evenimentului, Robert Adam a acordat autografe.

CÂMPINA CENTENARĂ. Construcții de azi, existente și acum un veac. Ep.9: Vila Gogu Ștefănescu („Casa cu grifoni”)/ 1

Despre clădirea unde funcționează azi Primăria s-a scris mai mult de-a lungul ultimelor decenii, așa că nu voi repeta aici informațiile în general știute de câmpineni – și nu numai. Fac o singură trimitere (pentru cititorii mai tineri), și anume la interviul cu nepotul de frate al celui care a ridicat-o, aflat la pag. 115 în cartea „Câmpina de altădată” (vol. I, 2003) a Simonei Luncașu. Ca orice câmpinean, și eu am amintiri legate de acest loc: prin anii ’90, în gimnaziu, făceam în anexele din spate orele de practică (traforaj) cu maistrul Rozini, și țin minte atmosfera de casă bântuită a clădirii principale, care multă vreme fusese internat al liceului de petrol, și se afla în părăsire.
Recent, în cercetările mele, am găsit autorizația de construcție a vilei (din păcate fără planuri). Pornind de la acest document, am să pomenesc câteva amănunte uitate despre afaceristul Gheorghe „Gogu” Ștefănescu, născut chiar la Câmpina și ajuns unul dintre marii exploatatori de petrol la cumpăna veacurilor XIX-XX. Se pare că el își făcuse un nume ca industriaș de petrol dinainte de anul 1900, pentru că atunci a fost decorat de regele Carol I cu ordinul „Coroana României”, în grad de cavaler; peste nouă ani avea să fie înaintat la gradul de ofițer (în timp ce fratelui său Alexandru - ca administrator al șantierului său - și inginerului Bucșeneanu - ca șef al șantierului - li se conferea medalia „Serviciul Credincios”).


În orice caz, Gogu Ștefănescu primea de la Primăria Câmpina autorizația de construcție nr. 363/ 24 Martie 1901, pentru a-și ridica o „casă de locuit, construcție de zid acoperită cu fier”, la adresa Bd. Carol I nr. 11 (așa s-a numit Bulevardul Elisabeta - actual Culturii - pe vremea uitată când artera principală a orașului era numită Strada Municipală); se mai menționa că „alinierea se va retrage în direcțiunea împrejmuirii vecinului său C. Constantinescu” (vecin pe care l-am găsit prin arhive în acea zonă și după 1918, având casă și un atelier). Informația se potrivește cu fotografia datată 1901 de la punerea pietrei de temelie a clădirii, care va fi avut loc în acea primăvară (fotografie aflată în colecția Alin Ciupală și publicată în albumul său, aflată și la loc de cinste în holul actualei primării).
În același timp, Gogu Ștefănescu mergea la Londra pentru a-și oferi terenurile petrolifere din zona Buștenari, ca parte în constituirea unei societăți cu capital britanic (175.000 lire) numite „Telega Oil Co.”, al cărei șef de exploatări urma să fie chiar el, împreună cu un inginer englez. Afacerile erau foarte dinamice: peste doi ani firma era absorbită de una germană, iar peste alți patru intra în componența marii societăți „Concordia”. Din 1902 însă, când și-a terminat casa de pe bulevard, Gogu Ștefănescu apare cu propria firmă de exploatare, ce avea câteva sonde (una a și erupt în acel an, alimentând apoi un mare incendiu). Puțini mai știu că el a ajuns și primar al orașului, în perioada 1902-1904, când semna și articole în presa locală; sub administrația sa a avut loc desființarea celor patru bariere ale orașului (Bănești, Broaștele, Măcelaru și Gară).


Tot din arhive am aflat și faptul că la 1 decembrie 1908 a introdus lumină electrică în vila sa (din rețeaua publică a primăriei, înființată în acel an); așadar premiera cu curentul electric de la generatorul propriu a ținut doar până s-a electrificat orașul, fiind probabil mai ieftină lumina din rețeaua publică. La un moment dat, se pare că vila a fost trecută pe numele soției magnatului, Eliza Ștefănescu, născută Văleanu, și care se ocupa, în buna tradiție a vremii, cu opere de caritate. În vremea ocupației germane, clădirea a fost rechiziționată de comandatura Etapei mobile 260 (condusă de generalul Paul Josephthal), dar a funcționat în ea și Poliția, care plătea chirie proprietarei. Tot sub numele Elizei apare casa și după război, în listele cu abonați la curentul electric, și tot ea era cea care vindea, la 1920, clădirea, pentru suma de 120.000 lei, Școlii de Maiștri Sondori – în fapt Ministerului de Industrie.

Paul Josephthal
Așadar nu a fost chiar o donație, așa cum se spune mereu, și mai ales nu a fost de la bun început sediul școlii menționate, așa cum cred mulți. Școala de Sondori fusese înființată din 1904, și a funcționat cu chirie în diverse clădiri din oraș (una dintre adrese era pe strada Hasdeu) sau chiar în incinta școlii primare. La cumpărarea „casei cu grifoni” au contribuit și societățile petroliere ale orașului, dar și inginerul Alimăneșteanu, inițiatorul școlii, al cărui nume avea să-l poarte instituția după anul 1924 - când a fost inaugurată festiv clădirea, odată cu serbarea a două decenii de la înființarea școlii). Am mai gasit prin arhive și autorizația de conectare la gaze a clădirii, din septembrie 1940. Din nefericire până acum n-am reușit să ajung la rudele în viață ale lui Gogu Ștefănescu, pentru a ilustra articolul și cu fotografii de epocă din familie. 

Tavanul pictat al parterului, restaurat
(sursa: www.primariacampina.ro)
Despre Vila Gogu Ștefănescu a scris foarte frumos, din punct de vedere arhitectural și artistic, istoricul de arhitectură Valentin Mandache, acum opt ani, pe blogul său (casedeepoca.wordpress.com). Din păcate nici până azi nu s-a putut afla arhitectul care a proiectat această bijuterie în stil Beaux Arts de la începutul veacului trecut. Tot ce se poate spune este că o vilă foarte similară, dar mai puțin spectaculoasă (ce găzduiește azi Primăria din Târgoviște), datând din aceeași perioadă, e opera unui arhitect/ antreprenor italian. Mai e de amintit că imobilul, deși este protejat ca monument istoric din anul 1991, a fost mereu datat greșit în listele oficiale: inițial cu „mijlocul sec. XIX”, apoi din anul 2004 și până în prezent, cu anul „1928”, care nu este nici măcar o bornă cronologică în existența sa. E mai important, însă, că ea se află în clasa A (monumente de importanță națională), alături de alte patru clădiri din orașul nostru, și că e unul dintre rarele exemple de calitate în restaurare.
Mădălin-Cristian FOCŞA

Rog în continuare pe cei ce știu povestea unor clădiri centenare și pot sprijini viitoare episoade, să mă contacteze; îi aștept oricând și la Centrul de Informare Turistică (lângă BCR). Tel. 0722560566, e-mail: madalin.focsa@gmail.com.

Partea a 2-a a episodului despre Vila Gogu Ştefănescu poate fi citită AICI

Episodul 8, despre Casa Gheorghe Macri, poate fi citit AICI

Câmpina în anii premergători Războiului pentru întregire națională

În preajma izbucnirii Primului Război Mondial, Câmpina era un oraș industrial important datorită, în primul rând, extragerii și prelucrării petrolului. Acest fapt a dus la o dinamică demografică ascendentă, în anul 1899 populația localității fiind de 3.779 locuitori, în anul 1910 de 5017 locuitori, iar în 1914 de 8.859 locuitori [1]. În anul 1915, numărul locuitorilor era de 8.953 [2]. O parte dintre aceștia erau străini, în special specialiști în industria petrolului, ceea ce conferea localității un aspect european. Diversitatea etnică şi religioasă reiese şi dintr-o statistică referitoare la luna aprilie 1913, când a avut loc o căsătorie între români ortodocși și s-au născut 10 băieți și 13 fete, dintre care unul nelegitim. Dintre aceștia 15 erau ortodocși, 4 mozaici, 2 catolici, 2 protestanți, iar ca origine 11 erau români, 8 străini și 4 fără protecție (cu părinți fără cetățenie) [3].

Viaţa economică 

În domeniul extracţiei petrolului, Câmpina ocupa în preajma izbucnirii războiului locul al treilea pe țară, după Moreni și Buștenari [4]. În anul 1914 existau în localitate 284 de sonde, în anul 1915 erau 287, iar în anul 1916 se înregistrau 292 [5]. Producția Schelei Câmpina era de 174.513 tone în anul 1914, de 120.657 în anul 1915 și de 57.600 tone în anul 1916, scădere datorată izbucnirii războiului [6].


În ceea ce privește prelucrarea petrolului, rafinăria societății „Steaua Română” ocupa locul I pe țară având, în anul 1916, o capacitate anuală de distilare de 851.929 tone, pe locul al II-lea fiind rafinăria „Astra Română” din Ploiești cu o capacitate de distilare de 723.985 tone [7]. Rafinăria era deservită și de o fabrică de acid sulfuric.
Peisajul industrial era completat  cu întreprinderi care deserveau industria petrolieră sau aveau alte domenii de activitate precum Atelierele Centrale, înființate în anul 1898, uzina electrică, înființată în anul 1905, fabrica de bijuterii a contesei Martha de Bloome, fiica prințului Dimitrie Barbu Știrbei, înființată în 1910 și turnătoria fraților Ziptzer, înființată în 1911 [8]. Industria textilă era reprezentată de fabrica de tricotaje înființată în 1912 de către Nicolae Șerbănescu. La înființare avea 5 funcționari, 3 tehnicieni, 74 de lucrători, fiind utilată cu 90 războaie de țesut și cu mașini de fabricat ciorapi [9].
Sectorul financiar era reprezentat de banca „Câmpina”, societate anonimă pe acțiuni, care se afla pe strada Carol I, nr. 55 și avea, în anul 1915, un capital de 400.000 lei. Președinte al consiliului de administrație era prințul G. V. Bibescu, iar beneficiul net pe anul 1915 a fost în valoare de 18.802,57 lei [10]. Existau și băncile „Salvatorul” și „Speranța”, organizate ca societăți economice cooperatiste.
Sectorul serviciilor era bine reprezentat de micii comercianți. Firmele acestora aveau