05 februarie 2019

Câmpinenii nu reușesc nici azi să selecteze deșeurile menajere în mod corespunzător

- deşi România este de 12 ani în Uniunea Europeană -

Noi, românii, am fost, de când ne știm, un popor de țărani și păstori, de lucrători ai pământului și crescători de animale. Nu de ecologiști, fără îndoială, mai ales că ecologia a apărut nu cu mult timp în urmă. Multora dintre noi ecologia li s-a părut probabil o toană a civilizațiilor occidentale. Acum un mileniu, se pare, circulă o legendă, strămoșilor noștri nu prea le-a plăcut să strângă fain-frumos gunoiul menajer (cu cel de la animale se făcea, desigur, agricultură), să-l îngroape în pământ, în afara cetății, ca să nu mai miroasă ca dracul și să nu devină focar de infecții. Cred că nu s-a lipit obiceiul ăsta de ei și pentru că, obișnuiți să aplice adesea tactica pământului pârjolit în calea năvălitorilor, odată cu ogoarele, ei ardeau împreună cu grânele și gunoaie de tot felul. Ca să le cadă părul din nas năvălitorilor și să le piară cheful să ne mai cotropească țărișoara. Lăsând gluma la o parte, gunoiul menajer aruncat mormane pe străzile orașelor și cetăților din Evul Mediu chiar a fost mare problemă, fiindcă a reprezentat sursa declanșării unor epidemii de ciumă, holeră etc. Deși România este de la 1 ianuarie 2007  în Uniunea Europeană, până în ziua de azi, românii au pierdut multe războaie cu colectarea gunoiului menajer, iar, de un deceniu, și cu selectarea deșeurilor reciclabile. Câmpinenii, fiind și ei români, au avut aceeași soartă. De mai multe luni de zile, Floricon Salub, operatorul de salubritate al municipiului, a pus la dispoziția beneficiarilor (cei cu contracte de salubrizare) saci menajeri din plastic, de volum mare, pentru ca cetățenii să selecteze în ei deșeurile reciclabile. Din două în două săptămâni, sâmbăta, veneau mașinile să ridice sacii cu pricina. La stația de transfer, în saci au fost găsiți pampersi, gunoi menajer, cartoane contaminate, deșeuri periculoase, doar 15% din totalul deșeurilor colectate fiind deșeuri reciclabile. Neamurile germanice au fost popoare migratoare, acum 2000 de ani, și chiar dacă nu au fost niciodată înfrânte în mod decisiv de către romani, nici civilizația romană nu s-a lipit de ele. Abia târziu, după secole, barbarii germanici au fost civilizați, fiind disciplinați cu ajutorul unor legi drastice. Cred că ar fi bine să le luăm exemplu. De fapt, ar fi singura noastră șansă.  



Scurt istoric al gunoiului menajer
Timpurile preistorice. Primii oameni duceau o viață nomadă, în grupuri restrânse, pentru o anumită perioadă de timp, pentru ca mai apoi să se mute în alt loc. Gunoiul rămas era în mare parte biodegradabil, căci obiectele folosite - unelte din lemn, piatră sau os erau din materiale naturale și nu reprezentau nici un fel de pericol pentru mediu. Odată cu crearea unor așezari permanente oamenii au inceput sa se confrunte cu problema acumularii gunoiului. 
Civilizatiile antice. Pentru o lungă perioadă de timp, civilizatiile timpurii nu aveau metode pentru a rezolva problema deșeurilor menajere, astfel că gunoiul era uneori lăsat în casă, iar cea mai mare parte din el ajungea pe străzi. Când mirosul devenea insuportabil, gunoiul respectiv era acoperit cu un strat de pământ sau lut, crescând astfel nivelul străzilor. În Troia, acumularea deșeurilor pe podea și pe străzi făcea necesară ridicarea acoperișurilor caselor și schimbarea intrărilor în case. În Egipt, deșeurile (provenind deseori de la familii înstărite), erau colectate și aruncate in Nil. Prima groapă de gunoi a fost produsul grecilor antici. În jurul anilor 500 i.e.n., grecii amenajau gropi municipale de gunoi și scriau legi ce prevedeau depozitarea gunoiului menajer la cel puțin 1,5 km distanță de zidurile orașului. Prin aceeasi perioada in Atena prima lege care impiedica locuitorii sa-si arunce gunoiul pe strazi a fost pusa in aplicare. Pana in 200 i.e.n., in marile orase din China au fost introduse forte de munca pentru colectarea gunoiului. Cele mai mari probleme privind deseurile menajere au aparut in Roma datorita populatiei numeroase. Familiile bogate foloseau sclavi pentru a scapa de gunoi, insa mare parte ramanea pe străzi. 
Evul Mediu. În zonele urbane din perioada medievală, gunoiul era încă aruncat pe străzi, condițiile de trai în zonele dens populate fiind astfel precare. Animalele domestice, precum porcii și păsările, umblau prin gunoiul adunat pe străzi, ducând astfel focarul de infectie în casele oamenilor. Gunoiul atrăgea, de asemenea, un număr mare de șobolani, fapt ce a dus la declanșarea ciumei bubonice, boala care a decimat populatia Europei în acea perioadă. Către sfârșitul Evului Mediu, condițiile sanitare au început să se îmbunătățească datorită dezvoltării drumurilor pavate și a sistemelor de curățenie a străzilor în orașe.
Începutul anilor 1900. Civilizațiile occidentale au început să realizeze faptul că virusurile cauzatoare de boli și epidemii proveneau de la deșeuri. Astfel că s-a început o colectare regulată a gunoiului, iar străzile erau curățate de către persoane angajate special pentru această muncă. Deșeurile colectate erau depozitate în gropi de gunoi, aruncate în mare sau arse, ceea ce a condus la crearea unor probleme de mediu.
Jumătatea secolului XX. La jumătatea aniilor 1900 s-au folosit noi metode de eliminare a deșeurilor, acestea fiind acoperite în gropi de gunoi special amenajate. S-a revenit la arderea gunoiului, dar, deși volumul deșeurilor scădea, prin această metodă era afectată calitatea aerului. Oamenii nu mai refoloseau materialele, acestea fiind ușor de înlocuit, ceea ce a determinat o creștere masivă a deșeurilor și probleme majore de mediu, din cauza compușilor chimici și a altor materiale periculoase.


Managementul deșeurilor
Gestionarea deșeurilor, cunoscută și ca managementul deșeurilor, se referă la educația privind colectarea, transportul, tratarea, reciclarea și depozitarea deșeurilor. De obicei, termenul se referă la materialele rezultate din activități umane și la reducerea efectului lor asupra sănătății oamenilor, a mediului, sau aspectului unui habitat. Gestionarea deșeurilor are ca scop și economisirea unor resurse naturale prin reutilizarea părților recuperabile. Deșeurile gestionate pot fi atât solide, cât și lichide sau gazoase, precum și cu diverse proprietăți (de exemplu radioactive), necesitând metode de tratare specifice fiecărora. În România activitatea de gestionare a deșeurilor este fundamentată pe Legea 211/2011,[1] care implementează o serie de directive ale Consiliului Europei. Coordonarea acestei activități cade în sarcina Ministerului Mediului și a Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM). Campania de conștientizare că cea mai eficientă formă de tratare a deșeurilor este reciclarea lor a avut loc în Europa sub sigla celor trei R (Reducere, Refolosire, Reciclare). Deși în România s-au demarat inițiative de reciclare a deșeurilor sub acest generic încă înainte de 1989, în contextul lipsurilor din acea perioadă, acțiunea a întâmpinat rezistență, mai ales că era impusă de sus în jos. 
În prezent reciclarea este reluată, dar reușita politicii de reciclare ține și de posibilitatea sortării deșeurilor, care trebuie începută chiar din prima fază, prin colectarea separată a materialelor refolosibile. Floricon Salub, operatorul de salubritate al orașului, a pus la dispoziția cetățenilor aproape 150 de puncte de colectare a deșeurilor menajere, dar și a celor care pot fi selectate și recondiționate. În plus, recent, au fost amplasate în diferite zone ale orașului peste 50 de baterii cu containere divers colorate pentru selectarea deșeurilor reutilizabile.


Deșeuri periculoase
Pentru a nu deveni periculoase, deșeurile menajere necesită un management al deșeurilor adecvat, ce presupune ambalare, colectare, transport si eliminare corecte.  O soluție viabilă pentru ca deșeurile menajere să nu devină periculoase este valorificarea acestora prin reciclare, în special, a deșeurilor de ambalaje (hârtie, carton, sticlă, metale, materiale plastice). În plus, în ceea ce privește legislația de mediu din România referitoare la agenții economici ce aduc pe piața națională deșeuri. aceștia sunt obligați, conform Legii nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor, să desfășoare activități de colectare, transport, stocare, tratare sau valorificare a deșeurilor periculoase. Mai exact, 60 % din cantitatea de ambalaje puse pe piață trebuie valorificata, în caz contrar, aceștia sunt nevoiți să plăteasca 2 lei/kg de deșeu sub forma de contribuție către Agenția Fondului de Mediu.
Deșeurile menajere devin periculoase în anumite condiții. Ele trebuie gestionate pentru a respecta atât mediul înconjurător, cât și legislația de mediu aferentă. De la început trebuie să știm că deșeurile sunt periculoase prin natura lor și, după efectele pe care le pot genera, acestea pot fi inflamabile, toxice, iritante sau chiar cancerigene. Ele devin astfel periculoase pentru vegetatie, faună sau chiar oameni, după ce sunt abandonate pe străzi, în locuri publice, în natură sau nu sunt gestionate conform prevederilor legale. Deșeurile menajere devin periculoase atunci când au un efect negativ asupra mediului (ex. poluarea aerului, apelor), asupra sănătății populației umane, asupra animalelor și asupra plantelor. După deșeurile industriale, deșeurile menajere reprezintă al doilea risc de poluare pentru mediu și de îmbolnăvire pentru oameni și animale, mai mult sau mai puțin, în funcție de origine, dimensiune, proprietăți fizico-chimice și starea de agregare. Deșeurile menajere periculoase provenite din activitatea casnică pot fi: echipamente electrice şi electronice scoase din functiune; detergenți care contin substanțe periculoase; baterii sau deșeuri care conțin mercur; insecticide; vopseluri, cerneluri, adezivi care conțin substanțe periculoase; alimente expirate; alimente de origine animală intrate în stare de putrefacție; resturi de țigări consumate.

Economia circulară
Parlamentul European dorește ca europenii să treacă la o economie circulară, utilizând mai eficient materiile prime și reducând pierderile. Uniunea Europeană produce anual peste 2,5 miliarde de tone de deșeuri. În prezent, își actualizează legislația privind gestionarea deșeurilor pentru a promova trecerea la un model mai durabil, cunoscut sub numele de economia circulară. Fiecare cetățean european consumă anual cantități uriașe de materii prime și produce, în fiecare an, foarte multe deșeuri. Și totuși, aceste deșeuri, aceste produse și aceste materiale ar putea fi reutilizate, reparate sau reciclate. Acesta este conceptul economiei circulare, un concept promovat de Parlamentul European. 


Așadar, economia circulară este un model de producție și consum care implică partajarea, reutilizarea, repararea, renovarea și reciclarea materialelor și produselor existente cât mai mult posibil. În acest fel, ciclul de viață al produselor este extins. Obiectivul este distanțarea de modelul liniar care a predominat, începând cu revoluția industrială. Omenirea a ajuns la momentul despărțirii de modelul de creștere ”luăm – producem – folosim – aruncăm”. În locul său ar urma să avem o economie circulară, unde ciclul de viață al produselor este extins, pentru a reduce  utilizarea materiilor prime și producția de deșeuri. În practică, aceasta implică reducerea la minimum a deșeurilor. Când un produs ajunge la sfârșitul duratei sale de viață, materialele din care este făcut sunt păstrate în cadrul economiei de câte ori este posibil. Acestea pot fi folosite din nou și din nou, creând astfel o valoare suplimentară.

Tarifele de salubritate scad cu câțiva bani
La ultima ședință a Consiliului Local, cea din 31 ianuarie, s-a dezbătut îndelung un proiect de hotărâre privind majorarea tarifului pentru colectarea, transportul și depozitarea gunoiului menajer, majorare determinată de noua taxă șprevăzută de Legea nr. 31/2019 privind aprobarea OUG nr. 74/2018, lege intrată în vigoare la data de 17.01.2019.


Urmare a modificărilor legislative intervenite, operatorul de salubritate S.C. FLORICON SALUB S.R.L  a revenit la documentația transmisă inițial și a refundamentat tariful, conform memoriului tehnico-economic și a fișei de fundamentare, anexate adresei trimise către Primărie. Modificarea propusă vizează, în principal, eliminarea în acest moment, a tarifelor distincte, având în vedere că implementarea acestei modalități de tarifare, a fost amânată de legiuitor până cel târziu la data de 30 iunie 2019, conform art.17, alin.f din Legea nr.211/2011, modificată, conform punctului 2 din Legea nr.31/2019. Prin eliminarea tarifelor distincte, așa cum rezultă din noua fundamentare, operatorul propune doar o actualizare a tarifului, cu influențele generate de modificarea salariului brut la nivel național și creșterea prețului combustibului, după cum urmează: a) persoane fizice: tariful se reduce cu 0,08 lei/persoană/lună, respectiv de la 9,74 la 9,66 lei/persoane/lună (fără TVA); b1) persoane juridice tip 1 (agenți economici și instituții publice, cu excepția Primăriei și a instituțiilor din subordine): tariful se reduce cu 0,69 lei/mc, respectiv 82,68 la 81,99 lei/mc (fără TVA); b2) persoane juridice tip 2 (Primăria și instituțiile din subordine, pentru care Primăria alocă buget pentru serviciul de salubritate) tariful se reduce cu 0,67 lei/mc, respectiv de la 80,86 la 80,19 lei/mc (fără TVA). La aceste tarife se adaugă contribuția pentru economia circulară, prevăzută de O.U.G. nr.196/2005, cu modificările și completările ulterioare, respectiv 0,64 lei/persoană/lună pentru persoane fizice și 10,50 lei/mc pentru persoane juridice tip 1 și tip 2, valori care se vor evidenția separat pe fiecare factura emisă utilizatorilor. Consilierul Monica Clinciu a propus ca taxa taxă denumită „contribuția pentru economia circulară”, în cuantum de 30 lei/tona de deșeuri depozitate la rampă, propusă de guvern prin OUG nr. 74/2018 să fie suportată din bugetul local. Consilierii au fost de acord, dar taxa se va deconta după aprobarea bugetului local, probabil în această lună. Tariful pentru gunoiul colectat de la persoanele fizice se reduce cu 8 bani, de la 9,74 lei/persoană pe lună, la 9,66 lei/persoană pe lună. Taxa pe economia circulară ar fi dus tariful pentru colectarea gunoiului la 12,25 lei/persoană pe lună.

Floricon a făcut investiții mari în ultimii ani
„Noile modificări legislative ne lasă să ne organizăm până la 31 iunie, după care va trebui să introducem tarife pentru fiecare tip de deșeuri colectate: menajer, refolosibil și selectat corespunzător, deșeuri de construcții etc. Noi am venit în întâmpinarea cetățenilor, pentru a-i ajuta să selecteze deșeurile reciclabile. Sunt 54 de baterii Floricon noi, dispuse în tot orașul special pentru selectarea deșeurilor. In afară de acestea mai sunt 147 de puncte de colectare a deșeurilor, puncte în care sunt amplasate și containere din tablă, și containere de plastic. În ultimele trei luni, angajații Floricon au schimbat o grămadă de containere vechi din aceste puncte de colectare, containere care au fost schimbate cu unele noi.  În aceste puncte de colectare avem și containere pentru deșeuri menajere, dar și containere pentru deșeuri selective. Deși cele din plastic sunt mult mai ușor de spălat și de folosit de către cetățeni, am avut probleme și cu unele dintre ele, care au fost incendiate, focul distrugându-le grav. Am avut astfel de cazuri în spatele șaormeriei de la Salcie, dar și în alte locuri.  

Florin Constantinescu
Cei de la Stația de sortare de la Boldești ne primesc chiar amestecate deșeurile uscate, ca să le zic așa, care sunt: cartoanele, peturile din plastic și dozele de bere (din aluminiu). Tocmai de aceea, lucrătorii noștri de pe mașinile de strâns gunoiul selectat golesc în aceeași mașină sacii cu cele trei feluri de deșeuri amintite mai sus. Cetățenii nu știu că noi nu ne ocupăm doar cu colectarea deșeurilor. Am făcut eforturi considerabile, și vom mai face, pentru a ne dota cu utilaje care să ne ajute în eficientizarea activității. Floricon a făcut investiții foarte mari în ultimii ani. Printre cele mai importante se numără stația noastră de transfer deșeuri de la Zorile, situată lângă azilul chinologic. În prezent, ea este chiar inclusă în sistemul de management integrat al deșeurilor la nivelul județului. Stația de transfer strânge toate deșeurile din zona 7, în care ne desfășurăm activitatea, acestea ajung la niște prese care le compactează, după care sunt puse în niște containere mari, de 33-40 de metri cubi, ce sunt duse apoi la rampa de gunoi de la Boldești Scăieni.


La stația de transfer, una dintre cele mai importante din țară, este un volum de muncă deosebit. Cu ajutorul ei ne ușurăm munca și realizăm o primă selecție, vizuală, a deșeurilor, astfel încât să nu amestecam deșeurile uscate cu cele periculoase etc. Deșeurile periculoase sunt bateriile și orice alt tip de deșeuri contaminate cu deșeuri periculoase, produse petroliere etc. De asemenea, o investiție deosebită o reprezintă achiziționarea mai multor autospeciale care pot fi văzute deja prin oraș, tocmai pentru a realiza o colectare mai rapidă și mai civilizată a deșeurilor de orice fel”, ne-a declarat directorul general Floricon Salub, Florin Constantinescu. 
Adrian BRAD 

Codul de culori al containerelor
Deseurile se depun separat, în functie de tipul de material!
Astfel avem containere pentru: PLASTIC + METAL, HARTIE + CARTON, STICLA, MENAJER/MIXT
Containerul cu capac GALBEN conține deseurile de ambalaje din plastic si metal:
- Recipiente de plastic pentru bauturi (PET) si cele ale produselor lactate
- Recipientele produselor cosmetice si detergentilor
- Caserole de plastic si polistiren, farfurii de plastic si pungi de plastic
- Pungi si folii de plastic folosite ca ambalaje
- Dopuri metalice
- Cutii de metal si alte recipiente metalice
- Doze si ambalaje din aluminiu
Containerul cu capac VERDE conține deseurile de ambalaje din sticla:
- Sticla alba, maro si verde
- Borcane si sticle fara capac
- Cioburi de sticla
- Alte obiecte din sticla
Containerul cu capac ALBASTRU conține deseurile de ambalaje din hartie si carton:
- Ambalaje din hartie de la alimente
- Ambalaje din carton de la alimente (lapte, suc, bomboane etc.)
- Pungi de hartie
- Cutii si ambalaje din carton simplu sau ondulat
- Hartie de scris, hartie de ambalat
- Ziare si reviste,
- Carti si caiete.
Containerul cu capac GRI conține deseurile mixte (menajere):
- Resturi de fructe si legume
- Resturi de mancare si oase
- Filtre pentru ceai si cafea
- Resturi de conserve (fara ambalaje)
- Alimente stricate (fara ambalaje)  

Editorial. NU TABLELE TREBUIE SĂ FIE INTELIGENTE…

... ci ministrul. Mai toți miniștri învățămîntului au promis „dotări”. Acum, din nou, și d-na Andronescu. Doar vreo doi au înțeles că schimbarea trebuie să înceapă din altă parte. Și au fost repede ejectați de sistem. A da acum tablete sau table HighTech unor elevi care nu au unde să se dezinfecteze pe mîini în plină epidemie de gripă este egal cu a da pantofi de 1000 de euro unuia care are nevoie de cizme pentru a traversa un teren mocirlos. Mai întîi trebuie schimbat radical sistemul, și apoi, în vederea lui proiectate softurile necesare. Cu ce costuri? Sigur că d-na ministru nu a spus nimic despre asta, cum scriam de cîteva ori în ultimele săptămîni, guvernanții noștri mai întîi iau o măsură și abia apoi evaluează consecințele.
Am lucrat peste 40 de ani în învățămînt, timp în care am tot asistat la „măsuri” și „reforme”. Niciodată, subliniez, niciodată nu am văzut vreo analiză publică: în urma măsurii cutare au fost obținute rezultatele cutare. Ca să dau exemple recente: care este rezultatul introducerii clasei zero? (nefericit nume). Care au fost urmările desființării școlilor profesionale? Care sînt consecințele negative ale finanțării per capita și ce alte sisteme mai flexibile și inteligente se pot aplica? Ei da, care sunt consecințele aplicării mecanice a Programului Bologna? Care este proporția reală a corupției și plagiatului în școlile de toate nivelurile? Creșterea alocărilor bugetare în sistemul de învățămînt este total irelevantă, cîtă vreme sistemul este fisurat. E ca și cum ai căra apă cu ciurul, ca în povestea lui Creangă. 


Mai voia unul ( i s-a uitat de bună seamă numele) să doteze fiecare elev cu tabletă și să facă manuale electronice. Pesemne el credea că astea sînt un fel de scanări ale manualului pe hîrtie, doar că îl citești pe tabletă. Un manual electronic (chestia se poate extinde la tablele de clasă hightech) este cu totul altceva și cu totul altfel decît cel de citit. Programele și modelele de studiu trebuie schimbate în vederea unui asemenea tip de predare. Care, și lucrul acesta nu-l spun niciodată oficialii, în condițiile actuale ar dăuna grav elevilor! Cum așa? Păi e simplu: absolut toate examenele sînt concepute după un sistem nu vechi, ci învechit și anti-pedagogic! Singurul criteriu de alcătuire a subiectelor este de a permite un procent cît mai mare de promovați. Degeaba i-aș preda eu elevului în modurile cele mai atractive și interconectate, dacă examenul este după un tipic antediluvian și are cerințe stupide. Avem, din cîte știu, și un institut de științe ale educației. El este „conex” Ministerului Educației, deși, după părerea mea, ar trebui să fie complet independent, ca o unitate de evaluare și control ale politicilor educaționale. Mai mult, care să conceapă această politică, prea importantă pentru a fi lăsată pe mâinile politicienilor. E doar, se pare, o sinecură.
O profesoară din Ploiești a fost înjunghiată în fața cancelariei. Mă așteptam să vorbească și despre asta d-na ministru. Nu despre table și tablete. Nu am văzut, sau poate mi-a scăpat mie, vreun comunicat al Ministerului în legătură cu acest eveniment funest. Un minim gest de solidaritate. Nu am auzit ca d-na ministru să fi vizitat victima la spital. Un profesor este o cantitate neglijabilă. Apropo de institutul fantomă mai sus amintit: există oare vreun studiu despre bolile profesorilor? Despre numărul de afecțiuni psihice, de renunțări la profesie nu doar din cauze materiale, despre numărul de sinucideri? O directoare a unui mare liceu din București refuză să semneze un contract de management impus de primărie. Spre cinstea lor, profesorii și elevii s-au solidarizat. Aș fi vrut să o facă toți, din toată țara, unde primarii decid tot ce se întîmplă în școli. Din nou, nu am văzut o reacție a d-nei ministru în a-și apăra profesia și colegii. E mult mai preocupată să împiedice orice control riguros al școlilor doctorale. Să încurajeze acest melanj pestilențial între politică și școală. În ședințele „de specialitate” ale profesorilor credeți că se discută asemenea chestiuni? Nooo! Noi discutăm dacă documentul x trebuie să aibă 3, 5 sau 7 rubrici și dosarul comisiei să fie albastru sau gri. Am ajuns la absurditatea ca secretariatul școlii să-mi elibereze o adeverință că am făcut cutare activitate, pentru a putea dovedi la o adică, inspecției sau conducerii, că am făcut-o. Somnolăm într-un coșmar kafkian. A o auzi pe d-na Dăncilă militînd pentru o școală modernă este ca și cum ai auzi cărămida că deschide o școală de zbor. Principala problemă a școlii românești este analfabetismul politicienilor. Principala problemă a școlii românești este că nu poate forma caractere, pentru că asta contravine politicii de partid și de stat. Principala problemă a școlii de azi este că „specialiștii” ministerului au lipsit la lecția cu teoria formelor fără fond. Principala problemă a școlii românești de azi este că tablele au ajuns mai inteligente decît conducătorii. Principala problemă a școlii românești de azi este că tablele au ajuns mai inteligente decît conducătorii.
Christian CRĂCIUN

A început distribuirea biletelor de transport gratuite pentru veteranii de război şi văduvele acestora

Asociația Veteranilor de Război din Câmpina anunţă printr-un comunicat de presă că au sosit biletele de transport gratuite pentru veteranii de război şi văduvele de veterani de război. Distribuirea acestora se face în fiecare joi, între orele 10.00 - 12.00, începând din această săptămână, la sediul Asociaţiei situat pe strada 1 Decembrie 1918, nr. 30 (în parcul de la Notariate). 


Se vor distribui bilete pentru acest an ce vor putea fi folosite în transportul pe calea ferată şi transportul cu microbuze. Beneficiarii acestor gratuităţi sunt veteranii de război şi văduvele veteranilor de război din Câmpina, precum şi din localităţile limitrofe din Cornu, Brebu, Telega, Bănești, Măgureni, Poiana Câmpina, Provița de Jos, Provița de Sus și Șotrile. 
Persoana de contact care se ocupă cu distribuirea biletelor este lt. col. (r) Paul Olaru - telefon 0723.347.435.
Pentru ridicarea biletelor de transport, beneficiarii trebuie să prezinte următoarele documente: cartea de identitate (sau buletinul de identitate), legitimația de veteran sau văduvă a unui veteran, chitanța din care să reiasă plata la zi a cotizației, aceasta putând fi achitată la oficiu poștal sau la factorul poștal.

Primarul vrea un nou dosar penal, dar în care să aibă calitatea de parte vătămată

La ultima ședință a Consiliului Local, primarul Horia Tiseanu a fost iar ținta criticilor consilierului Constantin Cândea, președintele Comisiei de administrație publică din legislativul municipal și fost candidat al PSD Câmpina pentru funcția de primar la ultimele alegeri locale. Anul trecut, Constantin Cândea a pus în discuția colegilor săi din fruntea administrației publice locale problema stânei de pe Muscel, administrată de Cătălin Mihart, patronul unei firme de construcții. În opinia lui Cândea, care locuiește pe strada Muscel, la poalele dealului, chiar la poalele versantului care coboară de la stână, municipalitatea nu îl controlează și nu îl amendează (așa cum ar trebui și ar merita) pe Mihart, care nu respectă perioadele de pășunat. În plus, acesta din urmă a transformat  stâna într-o fermă în care crește numeroase animale, altele decât oile, berbecii și mieii, animale de pe urma cărora se acumulează multe dejecții. Aceste dejecții și gunoaie sunt luate de apele ploilor și duse la vale, în calea lor infestând proprietățile din imediata vecinătate a  fermei, printre care se află și cea a consilierului Constantin Cândea. Acesta, împreună cu consilierul Gabriel Dima, și el locuitor din zona respectivă, nemulțumit de poluarea amintită mai devreme, a proiectat anul trecut și un filmuleț în care a încercat să arate cum s-a transformat stâna de pe Muscel într-un focar de infecție. Majoritatea consilierilor nu prea au părut interesați de filmulețul cu pricina, și nu ne referim aici doar la consilierii alianței majoritare PNL – PMP, ci și la cei din opoziție (consilierii PSD și ALDE). 


Joia trecută, la finalul ședinței, la rubrica Diverse, Cândea l-a luat iarăși la rost pe Tiseanu, acuzându-l voalat de abuzurile pe care le săvârșește proprietarul stânei, căruia i s-a permis să folosească și terenuri care nu intrau în contractul de concesiune încheiat cu Primăria Câmpina. Sătul de acuzele lui Cândea, după ce consilierul a terminat ce avea de spus, primarul municipiului i-a declarat următoarele: „Nu este prima dată când veniți cu această problemă. Eu am un dosar penal și sunt convins că nu fac abuzuri și că nu v-am vorbit niciodată necuviincios, așa cum susțineți. Nu sunt jurist, nu știu cum să încadrez atitudinea dvs nepotrivită prin care îmi aduceți permanent acuzații de abuzuri. Cred că poate fi numită hărțuire. Mă voi consulta cu juriștii Primăriei, iar pentru că mi-ați adus deseori acuzații nefondate, și în mod public, vă voi acționa în instanță. Vă asigur că sunt hotărât să fac acest lucru, pentru că nu putem discuta la nesfârșit pe tema stânei, mai ales că angajații primăriei v-au răspuns la toate sesizările și v-au demonstrat că nu facem abuzuri. Nu doar în acest caz, ci în niciun caz”.
Dacă primarul se ține de cuvânt, se pare că vom asista și la bătălii juridice între edilul-șef și consilierul Constantin Cândea, nu doar la cele cu care ne-am obișnuit deja, duse de cei doi protagoniști în plenul Consiliului Local.
Adrian BRAD

Construcțiile cu profile metalice ușoare sunt foarte avantajoase din multe puncte de vedere

Zilele trecute, ne-a vizitat la redacție un moldovean venit de peste Milcov, stabilit relativ recent în orașul nostru: inginerul constructor Mircea C. Mironescu, fost director de antrepriză la Trustul de Construcții Iași, care a coordonat, înainte de a ieși la pensie, o bună parte din lucrările de realizare a Centrului Civic din capitala Moldovei. 
„Demersul meu nu are nimic a face cu o publicitate mascată, așa cum ați putea crede. Eu am ieșit de ani buni la pensie, nu am nicio firmă, așa că nu văd ce aș putea câștiga. Poate, știu eu, doar simpatia sau stima vreunui cititor, dar în niciun caz nu urmăresc un avantaj material, bănesc. Pur și simplu, pe baza experinței mele profesionale, vreau să îi sfătuiesc pe locuitorii acestui oraș minunat, care m-a adoptat de câțiva ani, să aplice, atunci când își construiesc locuințele, tehnologii noi, cum este cea prin care se pot ridica imobile pe structuri tip profile metalice ușoare, așa cum se întâmplă de multă vreme în America. 


Americanii nu își mai ridică de mult zidurile locuințelor din cărămizi, preferând să înlocuiască soluția clasică, seculară, cu o tehnologie nouă bazată pe profile metalice zincate ușoare (tip structură americană). Prin noua tehnologie se poate construi o casă în două-trei luni, adică mult mai repede, și fără riscul de reținere a umidității de către pereți. În România, în prezent, se realizează majoritar construcții clasice din cărămidă și beton, ceea ce implică multe dezavantaje: timp mare de execuție, cantități mari de materiale de pus în operă și de transportat, procese tehnologice umede, număr mare de muncitori. 


Noua tehnologie înlătură toate aceste inconveniente majore. Tehnologia constă în realizarea construcțiilor din profile zincate ușoare, ca element de rezistență. Pereții interiori sunt placați cu gips-carton, iar pereții exteriori sunt placați cu plăci OSB (la exterior) și gips-carton (la interior), având o termoizolație din vată de sticlă sau poliuretan. Aceleași materiale se folosesc și la pardoseli, și la elemente de acoperiș. Se pot realiza panourile în ateliere specializate, după care ele sunt montate pe șantier. Soluția poate fi folosită nu doar la construcțiile cu destinație de locuințe, ci și la spații comerciale, depozite, piețe agroalimentare, sedii de firmă, hoteluri cu regim P+2E, stații de benzină etc. Practic, această tehnologie are următoarele avantaje: 1. Execuția lucrărilor mai rapidă, prin reducerea timpului de execuție cu 75%: trei luni pentru o lucrare de 100 m.p.; 2. Costuri de execuție mult mai mici (cca 50% din prețul vechi); 3. Rezistență la grad mare de seismicitate; 4. Cantități mici de materiale de transportat și manipulat (20 t față de 164 t, pentru o lucrare de 100 m.p.); 5. Pierderi mici de materiale; 6. Consum de energie mult diminuat; 7. Nu sunt necesare utilaje grele; 8. Durata mare de viață a materialelor înglobate; 9. Execuția nu depinde de condițiile atmosferice. Prin noua tehnologie se pot executa lucrări de supraînălțare pe terasele blocurilor vechi. Nu este nevoie de fundații, teren de construcții și racorduri exterioare. Înlăturând hidroizolația veche, care are 90 de tone, se pot executa spații de locuit a căror greutate este de 60 de tone”, ne-a declarat inginerul Mircea Mironescu. 
Tot de la interlocutorul nostru am mai aflat că noua tehnologie asigură o circulație rapidă a capitalului acordat de către stat pentru construcții de locuințe. Dacă lucrarea se execută în 3 luni în loc de 24 de luni, ca la construcțiile clasice, înseamnă că se pot realiza, cu aceeași valoare a creditului, de 8 ori mai multe construcții. De asemenea, noua tehnologie încurajează creditele, ținând cont că lucrarea se realizează în trei luni, deci în perioada de grație a băncii pentru returnarea împrumutului. După trei luni, lucrarea fiind gata, beneficiarul poate începe activitatea și are de unde plăti creditul, având venituri din investiția terminată.  Prețul de execuție este mult mai mic, accesibil pentru o largă paletă de beneficiari (preț pe metru pătrat – 250 de dolari, față de 350-400 de dolari pentru soluția clasică: beton, cărămidă sau lemn), și în aceleași condiții de rezistență și confort termic. 
Adrian Brad

CÂMPINA CENTENARĂ. Construcții de azi, existente și acum un veac. Ep.9: Vila Gogu Ștefănescu („Casa cu grifoni”)/ 2

Perseverența aduce rezultate: „Casa cu grifoni” era prea importantă pentru a o expedia într-o pagină de ziar - așadar revin săptămâna aceasta cu a doua parte a episodului, după ce între timp am reușit să obțin imagini de epocă din familia petrolistului Gogu Ștefănescu - cel care a ridicat-o, așa cum am văzut, în anii 1901-1902.

Vila Ștefănescu în anii când găzduia Școala de Sondori
La pagina 167 a marelui album „Câmpina. O istorie în imagini, 1503-2003” apare fotografia din 1897 a polițaiului-șef al orașului Câmpina, Costache Ștefănescu; personaj cu mare prestanță și autoritate, acesta a trăit între anii 1835 - 1906, și nu era altul decât tatăl lui Gogu Ștefănescu și al fratelui și surorilor acestuia: Filofteia, Domnica și Alexandru (v. foto, cca 1900).


Născut așadar la Câmpina, în anul 1867, Gogu Ștefănescu era un bărbat înalt, foarte plăcut, cu mare carismă, care de tânăr s-a lansat în afaceri - chiar din anii când se înființa la Câmpina prima schelă petrolieră din țară; prosperând rapid, când a fost decorat abia avea 33 ani, iar când a ajuns primar 35. Într-o epocă în care se afirmau mai mult specialiștii străini, Gogu Ștefănescu a fost poate primul băștinaș câmpinean ajuns magnat al petrolului; cu siguranță l-a cunoscut bine și pe pionierul Dumitru Hernia, care murise în 1885.

Gogu Ştefănescu la vârsta de 30 ani
Pe fratele său Alexandru (mai mic cu 10 ani) îl luase partener în afaceri, dar au ajuns să împartă frățește chiar și soțiile: au fost căsătoriți cu două surori (vezi foto: nunta lui Alexandru în 1904, chiar pe treptele „casei cu grifoni”), fiice ale unui venerabil preot din Ploiești, Ioan Văleanu (ctitor al bisericii Sf. Vineri).


Gogu se însurase probabil înainte de 1900, iar soția lui Eliza a rămas cu somptuoasa vilă atunci când au divorțat – cândva după 1910. Eliza Ștefănescu-Văleanu s-a dedicat apoi mișcării filantropice și educative, fiind una dintre liderele organizației prahovene a Societății Ortodoxe Naționale a Femeilor Române (SONFR), foarte activă în timpul războiului. S-a recăsătorit cu un doctor, iar după vinderea „casei cu grifoni” s-a mutat cu sora ei Maria, care locuia alături, la colț cu str. Plevnei. A părăsit Câmpina în 1935.

Eliza Ştefănescu-Văleanu
Revenind la Gogu Ștefănescu, acesta a avut mereu succes la femei: călătorind mult, aproape de vârsta de 50 ani s-a recăsătorit cu o nemțoaică din Köln, Heidy Kramer, cu care a avut și un fiu, Dinu (1913-1948; ajuns avocat) - de la care există urmași până astăzi. 


Din acei ani datează și imaginile alăturate care arată un bărbat elegant, cu mustață răsucită și pălării la modă. După Marele Război, Gogu Ștefănescu s-a mutat la București, unde a pus bazele unei societăți petroliere cu capital autohton: „Subsolul Român”. La bătrânețe el a trăit însă la Sibiu, cu ultima nevastă (săsoaică) murind acolo abia în 1959, la vârsta de 92 ani. 


Merită să amintim aici și de fratele său Alexandru Ștefănescu - Câmpina (în fotografie, cu familia, în anul 1928), care a locuit și el în „casa cu grifoni” așa cum își amintea fiul acestuia Călin, singurul rămas la Câmpina (vezi prima parte a episodului). S-a stabilit după război la Ploiești, devenind patron de ziare județene („Imparțialul” 1927-1944; „Ploieștii” 1938-1942) și scriitor talentat, poliglot. Deși a murit acolo în 1955, este înmormântat la Câmpina, păstrând orașului natal o afecțiune ce l-a făcut să-și alăture numele urbei la cel de familie. „De o sensibilitate deosebită, a fost permanent alături de întreaga familie, veghind cu mult tact și dragoste la viața copiilor și la dezvoltarea lor” (dintr-o evocare a nepotului său, Șerban Alexianu – fiul guvernatorului Transnistriei din anii ’40).

Fotografiile de epocă provin din colecția Luminița Ștefănescu.

Mădălin-Cristian Focșa

Prima parte a episodului despre Vila Gogu Ştefănescu poate fi citită AICI

Rog în continuare pe cei ce știu povestea unor clădiri centenare și pot sprijini viitoare episoade, să mă contacteze; îi aștept oricând și la Centrul de Informare Turistică (lângă BCR). Tel. 0722560566, e-mail: madalin.focsa@gmail.com.

Geo Bogza, de la „Meridiane sovietice” la „Ca să fii om întreg”

Una din cărţile lui Geo Bogza mai puţin cunoscute, chiar complet uitate şi care, de regulă, nu este adusă prea mult în discuţia specialiştilor este „Meridiane sovietice”, ce aparţine perioadei sale de angajament propagandistic comunist (după unii ar fi vorba de un angajament circumstanţial, asumat din dorinţa de a-şi scapă fratele mai mare din ghearele NKVD-ului), volum tipărit la Editura de stat pentru literatură şi artă (celebra în epocă ESLA) în anul 1953 şi în care Bogza îşi descrie experienţa sa de călătorie aranjată în raiul comunist. „Ceea ce e interesant în cazul lui Geo Bogza este transformarea poetului de avangardă, non-conformist şi provocator, târât prin tribunale şi băgat prin puşcării pentru îndrăznelile sale de viziune şi limbaj, la interval de numai un deceniu, într-unul din cei mai jenanţi cântăreţi ai vremurilor noi. Sigur, putem presupune că înclinaţiile sale de gazetar de stânga l-au condus în această direcţie. Sau oportunismul, răspândit la scriitorul român mult mai generos chiar decât talentul, că doar românul e foarte talentat, ba încă şi născut poet.” (Liviu Antonesei, “Cu Geo Bogza prin Măreaţa Uniune Sovietică”)

6 februarie 1908 - 14.09.1993
Întregul conţinut al cărţii este cât se poate de indigest şi ilizibil acum, dar merită reprodus un pasaj. „Dacă ar veni cineva de pe altă planetă şi ar întreba: - Cine e Lenin? Iar noi am vrea să-l facem să priceapă totul, dintr-o dată, cred că i-am putea răspunde: - Lenin e omul pe care-l iubesc milioane de oameni. (...) Pe Lenin oamenii îl iubesc cu inima lui Lenin, întorcându-i, toţi împreună, dragostea cu care el i-a iubit. Un om a apărut dintre oameni, atât de mare şi de generos, încât i-a putut iubi pe toţi, luptând întreaga viaţă, cu toată forţa geniului său, pentru binele lor, iar astăzi milioane de oameni descoperă ceea ce e mai bun şi mai adânc în fiinţa lor, în dragostea cu care îl iubesc pe Lenin”.1


După ce a vizitat Moscova, Leningradul, dupa ce a fost dus să vadă Caucazul (de unde se trăgea atât Stalin, cât şi Beria sau Mikoian, şi care scăpase relativ neatins de distrugerile Marelui Război pentru Apărarea Patriei, după cum numeau sovieticii cel de al Doilea Război Mondial), Bogza a ajuns, cu avionul, în celălalt capăt al Uniunii Sovietice, tocmai la Vladivostok, sejur facilitat de extinderea serviciilor aeriene civile din URSS. Putem spune fără să greşim că Bogza a fost unul din puţinii români care au ajuns tocmai în portul extrem asiatic al Rusiei sau Uniunii Sovietice. Oricum Bogza părea fascinat de avioanele sovietice. „Cel dintâi stat al muncitorilor s-a născut şi trăieşte sub un cer pe care aeronavele alunecă asemeni unor bolizi, creînd o altă imagine a lumii, plină de grandoare. Peste întinderile Siberiei şi peste uriaşele ei fluvii plutesc avioane”.
Spre cinstea lui Geo Bogza, el a depăşit perioada sa de angajament bolşevic în timp ce alţii se apucau să o rafineze sau urmau protocronismul ceauşist, acea îmbinare toxică de naţionalism cultural şi comunism. Fascinant în volumul alcătuit din diverse fragmente, publicate iniţial în presă (în revista Contemporanul), cu un nume foarte curajos pentru perioada în care a fost publicată cartea („Ca să fii om întreg” - aparută la Editura Cartea Românească în 1984) este nostalgia care răzbate din mai multe pagini faţă de Câmpina şi, mai ales, Buştenarii adolescenţei şi tinereţii sale.


În volumul apărut în plin delir propagandistic ceauşist nu se regăseşte nici măcar un pasaj greţos, pro-comunist iar cartea, în mod deloc suprinzător, poate fi citită şi acum. Un fragment este dedicat Teşilei, dar în el autorul se referă mai mult la Câmpina sau Buştenari decât la Teşila: „Pe când în prima mea tinereţe, trăiam la Buştenari, acea fantastică localitate din Prahova, judeţul a cărui înfăţişare se schimbase vertiginos, în precedenta jumătate de secol, datorită petrolului”. Geo Bogza a venit mai întâi la Câmpina: „Acum o săptămână, aflându-mă la Câmpina, într-un şir de zile care restaurau -în sfârşit - splendoarea toamnei, mi-am adus aminte că se împlinesc cincizeci de ani - o jumătate de veac! - de când, într-o tipografie din acel oraş, am tipărit afişul care anunţa apariţia revistei Urmuz, afiş ce poate fi considerat, după atâţia ani, când privim înapoi, drept rampa de lansare în literatură a unui tânar care purtase nu de mult haina de marinar şi nu ştia prea multă literatură”. 
Din Câmpina a urcat şi coborât pantele spre Buştenari, „care de mult, de când i-au secat zăcămintele, nu mai este ceea ce a fost odinioară (...) acolo unde, în vremurile lui de glorie, se înălţau orgolioase păduri de sonde, acolo unde era un vuiet necontenit de motoare şi un necontenit du-te-vino de oameni, sosiţi din toate colţurile ţării şi din alte ţări, acolo unde, timp de câteva zeci de ani, petrolul a curs gârlă, acolo unde, în urma unei erupţii, nu puţini au devenit peste noapte milionari”.
Într-un alt fragment Geo Bogza plasează acţiunea unui cutremurător pasaj  în Câmpina, chiar dacă nu numeşte localitate cu exactitate: „Bombardamentul din acea după-amiază de duminică, primul de la începutul războiului (din august 1943 - n.m), ţintise centrul industrial şi nodul de cale ferată care era capitala judeţului (Ploieşti - n.m), dar până acolo, trecând peste o mică urbe, unul dintre avioane, din cine ştie ce motive sau poate fără nici un motiv, a lăsat să cadă o bombă” care a nimerit o casă aflată la periferia oraşului, provocând o tragedie, una din milioanele celui de al Doilea Război Mondial. O femeie fusese dezbrăcată de suflul exploziei care îi spintecase şi stomacul, „care lăsa să i se vadă măruntaiele, singurele roşii - ca şapca unui şef de gară - în toată prăfăria aceea”. Scena atroce este finalizată de Geo Bogza sadic (greu de spus dacă a inventat-o sau ea chiar a avut loc şi el a păstrat-o în memorie, redând-o după trei-patru decenii): un porc se repede spre stăpâna care agoniza şi, mort de foame, îşi înfige râtul în rana proaspată şi mortală, începând să înfulece mulţumit.
Războiul şi-a pus amprenta asupra lui (interesant ar fi de a ştiut motivul pentru care nu a fost înrolat în Armata Regală). În volum regăsim şi textul „Legamântul”, în care Bogza încearcă să găsească un sens supravieţurii sale după cutremurul din 4 martie 1977: „Nici catastrofalul bombardament din 4 aprilie (1944 al aviaţiei americane - n.m) care m-a prins în Gara de Nord, când o sută de minute în şir mi-am văzut moartea cu ochii, nu a adus nici o schimbare în felul meu de a fi, împingându-mă la un legământ”. Însă după cutremurul care a curmat atât de multe vieţi, Bogza şi-a promis: „legământul meu a fost să nu fac niciodată nimic, şi să nu consimt vreodată la ceva, de care, la o dreaptă şi severă judecată a conştiinţei, aş putea să mă ruşinez”.
Pentru a încheia articolul într-o notă mai optimistă, merită menţionat fragmentul „Ca să vedeţi”. Tânăr fiind, Geo Bogza a străbătut („forfecam”) Dobrogea „dintr-o zare în alta, atras de aspra ei frumuseţe, de câmpiile arse de soare şi pline de mărăcini”. La un moment dat, cuprins de oboseală, a observat unul din miile de monumente funerare dedicate eroilor români căzuţi pe fronturile Primului Război Mondial, ridicat în cinstea ţăranilor din satul Mamaia. Bogza citeşte înşiruirea normală care începea cu un anume Manole Dumitru - Sergent şi se termina cu, ultimul dar nu cel din urmă, Riza Ali - Turc. Comentariul său este delicios: „Iată, mi-am spus, căzut într-o imensă reverie istorică, ce se poate petrece, dacă ai răbdare să stai şi să vezi, pe pământul acesta. Timp de cinci sute de ani, turcul ne-a tăiat cu iataganul. Ca, în cele din urmă, înspăimântătorul lui nume să ajungă grad în armata româna”. 
Ca să fii om întreg merită recitit, pentru a-l redescoperi pe Geo Bogza. Nu în ultimul rând ar fi necesar un studiu despre locul şi rolul Câmpinei şi Buştenariului în opera sa.

Codruţ CONSTANTINESCU

1 Am disecat volumul pe larg, in „Mirajul utopiei. Călătoriile în URSS între control şi propagandă”, Editura Vremea, Bucureşti, 2013.

Geo Bogza la Muzeul Hasdeu

Poate părea curios, sau nu, dar Partidul (Comunist) nu ştia, aşa cum ar fi vrut şi lăsa să se înţeleagă, chiar totul. De faptul acesta se convinsese, cu mult timp înainte de episodul Geo Bogza,  la care o să mă refer acum, Profesorul Nicolae I. Simache, întemeetorul salbei de muzee din fosta Regiune republicană Ploeşti. Adică, nu numai din actualul judeţ Prahova. Cu rara sa capacitate de a examina rapid cunoştinţele interlocutorilor săi – să nu uităm că, student în ultimul an de Facultate, l-a suplinit, timp de un an şcolar, la Liceul Sfinţii Petru şi Pavel din Ploeşti, pe Profesorul de Istorie Dumitru Munteanu-Râmnic, cumnat cu Nicolae Iorga şi intrat în Guvernul prezidat de acesta – trăind, după abdicarea Regelui Mihai, într’un mediu din ce în ce mai sufocat de autorităţi şi conducători de instituţii şi de întreprinderi formaţi la Facultăţile muncitoreşti, cu durata de „studii” de câteva luni („băeţi cu facultate şi fără liceu”, avea să’i numească Fănuş Neagu, dar tot aşa de bine putea să le zică „şi fără gimnasiu” căci, de cele mai multe ori, nu aveau nici gimnasiul, mulţi ajungând ingineri, judecători sau procurori având la bază doar şcoala de ucenici, uneori nici pe aceea; vezi casul generalului Nicolae Ceauşescu, de exemplu), D-l Simache şi-a dat seama că toate mărimile, odată ajunse la un anumit nivel, rămâneau acolo, dincolo de care nu mai puteau ţine pasul.  Aşa că, deşi deceniul Mihail Roller trecuse – murise şi Roller în 1958 şi se redactase şi tipărise un nou manual de Istorie pentru Şcoala medie (care nu se mai chema Liceu), Profesorul Simache ne-a impus (nu ne-a rugat, democraţia nu exista în şcoală; chiar din prima oră, de la clasa a VII-a, de când am început să facem Istoria cu dumnealui, ne-a spus: „De astăzi mărşăluim împreună. Eu sunt comandantul vostru. Cine iese din pluton, îi tai capul cu halebarda!”; discursul acesta se repeta la fiecare serie de elevi, căci îl găsesc ca ecou, în versul lui Nichita Stănescu: „Soldatul mărşăluia, mărşăluia”), Simache ne-a impus, deci, în clasa a XI-a, când ne-a fost şi diriginte: „Toţi să aveţi manualul lui Roller! Ora viitoare vă controlez. Când intră cineva străin cu mine în clasă, îl scoateţi imediat pe bancă!”. Era vorba de Istoria R.P.R. – Manual pentru învăţămîntul mediu, Bucureşti, Editura de Stat Didactică şi Pedagogică, 1952, 762 p, şi 1956, 769 p. Eu am avut ediţia din 1952, care ajunsese la a zecea serie de purtători, nou-nouţă. Nu ştiu dacă vreunul dintre cei de dinaintea mea avusese curiositatea să o deschidă. Dar cartea aceasta era coperta sub care, Profesorul Simache putea să ne predea – oral şi scris, căci, pe măsură ce vorbea, scria toată lecţia, cu cretă albă, pe tablă – ghidându-se mai mult după C.C. Giurescu! Încât sunt foarte sceptic când citesc, la cei de dinaintea mea – seria noastră a terminat SMILC în 1962 – că Simache le preda după Roller. Astfel că îmi vine să’i întreb, pe fiecare, cum făcea D-l Simache: „Ai citit tu cu ochii tăi?” (adică: „Ai citit şi Roller?, ca să vezi ce vă preda cu adevărat Profesorul?”).
Cam cum era cu Roller, era şi cu Geo Bogza. Am povestit, tot aici – Geo Bogza în Salonul „...n...o...u” (1), 21 Noembrie, (2), 28 Noembrie, (3), 5 Decembrie 2017 – despre Salonul „...n...o...u” nr. 3: Viaţa literară a Câmpinei: Geo Bogza (Cu prilejul aniversării naşterii sale), de la 6 Februarie 1975, aşa că mă resum numai să adaug, la obiectele împrumutate de la fratele mai mare al sărbătoritului, şi pendula de perete a familiei, cumpărată de Alexandru-tatăl prin 1910, mai ales că ea este în centrul primelor impresii ale păstrătorului:
Evocare între pereţii expoziţiei Geo Bogza
Când bătrâna pendulă rămasă de la părinţi, mutată ocazional pe un perete al Muzeului, a bătut de cinci ori, mi-a prevestit că festivitatea se va deschide într’un ceas bun…
M’a trimis apoi cu gândul în urmă, când, nouţă intrând în casa părintească [de la Blejoi, O.O.], a vestit venirea pe lume a celui mai mic dintre fraţi, Nicu, viitorul Radu Tudoran. A fost şi pentru el un ceas bun. Pe atunci Gică, viitorul Geo, învăţase să umble neţinut de mână…
Cât am copilărit, pendula ne-a sunat orele de plecare la şcoală, orele de culcare şi, timpuriu, ultimul ceas al tatălui nostru…
Când chemările vieţii mi-au îndrumat fraţii [mai mici, O.O.] şi sora [Elena, şi ea mai mică, O.] spre alte meleaguri, pendula a rămas alături de mine, să’mi numere paşii spre bătrâneţe.
De câte ori s’a «îmbolnăvit», am lecuit’o în casă cu priceperea mea, fără ceasornicar…
Iar astăzi, în acest lăcaş, nu s’a simţit străină. Rotindu’şi arătătoarele, l-a regăsit pe Geo printre scrieri şi fotografii, şi-a amintit de copilăria şi tinereţea lui…
6 Februarie 1975               O. Bogza”.



Entusiasmul particularilor, manifestat într’un timp extrem de scurt – convorbirile mele cu D-l Ovidiu au avut loc pe 29 Ianuarie ’75, invitaţia am trimis’o sărbătoritului a doua zi, iar răspunsul său, negativ şi prompt şi “Cu multă prietenie”, poartă data de 1 Februarie 1975 – soţilor Ovidiu şi Eliza Bogza adăugându-li-se

Ionuţ Vâlcea, medic primar obstetrician: „Pe parcursul sarcinii sunt recomandate trei evaluări ecografice ale fătului”

(P) Domnul doctor Ionuţ Vâlcea, medic primar şi un profesionist al domeniului obstetrică-ginecologie, vine din Bucureşti, unde lucrează la un mare spital de stat, colaborând, de asemenea, cu mai multe clinici private din Capitală. El se va alătura echipei medicale SanConfind  cel mai probabil sâmbătă, 23 februarie 2019. 


- Bine ați venit în echipa medicală SanConfind. Cine sunteți dvs, domnule doctor Ionuț Vâlcea? 
- Bine v-am găsit. Sunt medic primar obstetrică-ginecologie şi locuiesc în Bucureşti. Mă consider un medic  tânăr, cu 12 ani de experienţă, care învaţă în fiecare zi. Am copilărit şi crescut în Gorj, am studiat medicina la Timişoara la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş”. Îmi desfăşor activitatea în Bucureşti, într-un spital de urgenţă de stat, dar am şi câteva colaborări în clinici private. Vin aici la Câmpina cu convingerea că medicina trebuie aplicată la fel în toată ţara - bine şi corect-, şi aici, şi în Bucureşti, şi la Tulcea. Iniţial, am fost surprins de existenţa unui spital privat într-un oraş mic de provincie. Apoi am întâlnit şi am împărtăşit păreri  cu colegii ce deja lucrează aici, încântat de atmosfera şi aparatura medicală existente la SanConfind. Şi aşa am ajuns la doar un pas de o colaborare.
- Specialitatea dvs vă dă posibilitatea de a observa viața intrauterină a fătului. Un făt văzut la ecograf pare o ființă de pe altă planetă, care începe să semene cu un pământean abia după câteva luni în pântecele mamei. Care sunt reperele dezvoltării sale? Când îi apar mîinile, picioarele, când deschide ochii, când dă cu piciorușele în burta mamei, vrând să facă primii pași spre Maternitatea SanConfind?
- Medicina maternofetală e o supraspecializare în obstetrică şi nu se referă doar la făt, cum pare la prima vedere. Ne interesează dezvoltarea şi creşterea lui, dar la fel de importantă e şi starea de sănătate a femeii gravide. Aparatele moderne ne permit obţinerea unor imagini sau clipuri extraordinare pentru viitorii părinţi. Desigur, aceasta este partea drăguţă a ecografiilor, dar lucrul cu adevărat important este să găseşti un făt şi o sarcină cu evoluţie normală. De acord, ecografia nu oferă garanţii 100% nici în  cele mai bune centre de diagnostic din ţară sau Europa, dar încerci în fiecare caz să oferi cele mai bune informaţii şi recomandări gravidei, în aşa fel încât scopul final să fie atins: o mamă şi un făt sănătos după naştere.
- Ce este impresionant în evoluția puiului de om înainte de apariția lui pe această lume? 
- Viaţa e interesantă începând de la prima celulă…  Sigur “vedem cu adevărat ceva” cel mai devreme la 4-5 săptămâni de amenoree, auzim bătăile inimii pe la 6-7 săptămâni, observăm mişcări ale embrionului la 7-8 săptămâni… Aşa începe povestea vieţii oricărui pământean. Povestea fiecaruia dintre noi, nu-i aşa?
- De ce este important ca gravidele să facă o ecografie a fătului și în ce perioadă a sarcinii ar trebui făcută această ecografie? 
- Pe parcursul sarcinii sunt recomandate mai multe evaluări ecografice, dar fiecare caz e diferit şi unic în felul lui. Medicul curant din spital sau din ambulatoriu stabileşte frecvenţa examinărilor. Ca evaluare de screening sau evaluare morfologică, în ghiduri sunt prevăzute trei ecografii. Prima este la sfârşitul trimestrului 1 (la 11-14 săptămâni), atunci când fătului, deşi mic (are doar câţiva centimetri), i se pot examina structuri anatomice aflate într-un număr semnificativ de mare.Tot acum putem calcula anumite riscuri statistice legate de anomaliile cromozomiale – cum este sindromul Down, ori riscul ca gravida să dezvolte hipertensiune în sarcină sau riscul unei naşteri premature. La sfârşitul evaluării, facem recomandări legate de continuarea investigaţiilor, prescriem medicamente care îmbunătăţesc prognosticul, stabilim un protocol de urmărire a sarcinii – util atât pentru pacientă, cât şi pentru medicul de familie şi medicul specialist curant. Cea de-a doua ecografie se face la mijlocul sarcinii (la 20-22 săptămâni). În acest caz avem o  evaluare importantă pentru depistarea celor mai frecvente anomalii congenitale. Spre exemplu, o atenţie deosebită o acord diagnosticării defectelor congenitale cardiace, cât mai precoce, pentru a găsi cel mai bun loc pentru naştere, astfel încât nou-născutul cu afecţiune cardiacă să poată beneficia, rapid şi eficient, de asistenţa medicală, eventual, chiar şi de terapie chirurgicală. Cazuri deosebite sunt reprezentate şi de sarcinile gemelare, a căror frecvenţă a crescut o dată cu creşterea procedurilor de fertilizare in vitro. Examinarea se face cu grijă şi în detaliu, din punct de vedere anatomic şi funcţional. Cu puţin noroc, familia primeşte şi câteva imagini 3D cu “chipul” fătului. Din păcate, nu toate sarcinile evoluează bine. Întâlnesc în practica mea malformaţii fetale, sarcini care se opresc în evoluţie, afecţiuni asociate sarcinii. Aici intervine rolul echipei medicale, acela de a diagnostica şi apoi de a consilia familia/femeia gravidă, tocmai pentru a se lua o decizie corectă în recomandarea tratamentului potrivit. O a treia ecografie se poate programa la începutul trimestrului III, în perioada săptamânilor 30-32 de sarcină, cu scopul de a evalua creşterea fetală pentru excluderea  anomaliilor ce se observă mai târziu în viaţa intrauterină. Sunt cazuri în care decizia de naştere trebuie luată mai devreme decât termenul de 40 de săptămâni (280 zile), pentru salvarea fătului sau a mamei. A diagnostica şi a rezolva aceste cazuri grele, cu risc deosebit, reprezintă o piatră de încercare pentru orice clinică şi pentru orice medic. Dar ele reprezintă un procent mic, sub 15-20% din sarcini. Restul au o evoluţie simplă, normală, cu o supraveghere medicală atentă şi o implicare sinceră a gravidei.
- Ce impresie v-a lăsat Spitalul SanConfind? 
- Spitalul SanConfind este un pas spre normalitate în relaţia pacient-sistem de sănătate. Unitatea asigură servicii medicale de calitate într-un  mediu civilizat, condiţii şi aparatură corespunzătoare pentru un spital din România anului 2019. Voi începe activitatea în luna februarie, probabil, sâmbătă - 23 februarie 2019. Programul pe lunile următoare îl vom stabili astfel încât pacientele însărcinate să poată beneficia de evaluare în perioada recomandată fiecărui trimestru.