12 februarie 2019

Scandalul statuii „Eroul necunoscut” a fost creat artificial, fără niciun temei

- este de părere sculptorul Alfred Dumitriu -

Scandalul monumentului „Eroul necunoscut” din Parcul „Regele Mihai” încă mai are jar, dacă ținem cont că postările și comentariile în spațiul on-line pe marginea acestui subiect nu contenesc. Sigur, mutarea statuii într-o nouă locație (situată la o distanță de 200 de metri față de cea actuală), pentru 184.000 de lei, pare o treabă extrem de costisitoare, mai ales dacă ținem cont că plata lucrărilor se face cu bani publici. 
La prima vedere, scandalul pare întemeiat. La prima vedere. Căci lucrul cu monumentele istorice, bazat pe drepturi de autor, poate crește mult devizul. Mutarea monumentului oleacă mai la deal, operația aceasta aparent lipsită de importanță, ale cărei costuri au indignat mulți jurnaliști din presa locală și centrală de toate felurile, ar fi trecut poate neobservată, dacă la mijloc nu ar fi fost vorba despre cheltuirea unor bani din bugetul local. Dar în actualele condiții, când bugetul local este în mare suferință, o atare cheltuială a constituit ambalajul plin de senzațional al unei știri numai bună de servit la ore de vârf de către televiziunile din Capitală. La aceasta se adaugă exprimarea nefericită a edilului câmpinean, care vrând probabil să pară credibil (consilierii municipali trebuiau convinși de bunele sale intenții atunci când a inițiat proiectul de hotărâre buclucaș privind mutarea statuii), a scos pe gură, după votul unanim pozitiv al consilierilor, acele vorbe aparent șăgalnice care au aprins întreaga presă: „Eu sunt un om deschis, și este bine că e și presa aici, de față. Probabil că am semnat ca primarul, așa cum spune expresia, pentru că nu am citit bine toată documentația și nu am fost la ședințele comisiei care a făcut această achiziție publică. Pentru că dacă aș fi fost și aș fi aflat că oamenii vor drepturi de autor asupra soclului, m-aș fi opus. Și mie mi se pare devizul prea mare”. Iar gândurile și regretele l-au lovit pe primar după ce șeful opoziției din Consiliul Local și-a dat seama că suma este enormă, dar tot după  ce a votat el însuși pentru aprobarea cheltuielilor respective. Ca la români…


Cum a început scandalul

Înainte de a fi supus votului consilierilor, proiectul a fost prezentat de către primarul Horia Tiseanu după cum urmează: „Acest proiect de hotărâre vine în întâmpinarea finalizării modernizării Parcului de la Soldat, care se numește acum Parcul Regele Mihai. În urma unui sondaj de opinie, s-a hotărât ca Soldatul să fie mutat de acolo în altă parte, iar dintre locațiile propuse de noi, Comisia Națională a Monumentelor Istorice a ales Parcul Trandafirilor de lângă notariate. Prin urmare, s-a realizat această documentație tehnică absolut necesară, pentru că este vorba despre un monument istoric. Așadar, avem distinct, operații de demolare și apoi de amplasare în Parcul Trandafirilor. Soluția propusă este cu un soclu de tablă din oțel, care va pune în evidență statuia din bronz. Investiția are un cost de 184.794 de lei (inclusiv TVA), durata lucrărilor fiind de 11 săptămâni”.


După ce proiectul a fost aprobat cu unanimitate, șeful opoziției din Consiliul Local, fostul viceprimar Ion Dragomir, a atras atenția că prețul lucrărilor nu este în regulă: „Suma de 184.000 de lei mi se pare enormă. Cine are voie să participe la licitație? Poate să-mi spună cineva. Fiindcă dacă este liberă participarea la licitație, atunci e ok, prețul se va duce la valoarea reală, însă dacă trebuie să fie cineva care este agreat de Ministerul Culturii, atunci pot spune că ne batem joc de banii municipiului Câmpina”. 

Didona Căliman
Răspunsul i l-a dat arhitectul-șef al Câmpinei, Didona Căliman: „Ar putea fi vorba și despre drepturi de autor. Autorul soclului statuii este Alfred Dumitriu”. Replica lui Ion Dragomir nu s-a lăsat așteptată: „Știam că este vorba despre Alfred Dumitriu. Să îmi arătați devizul lui. Asta am făcut noi acum: am votat să dăm 184.000 de lei să facă Alfred Dumitriu un soclu de statuie. Eu nu sunt de acord cu acest lucru, deși am votat. Vedeți că ne-a mai cerut odată 60.000 de lei ca să mute troița din sensul giratoriu”. Mihaela Ionete, șefa biroului Achiziții publice, prezentă în sală, a precizat, apoi, că în sumă sunt incluse și lucrările de demolare și reamplasare, pe care le va face o firmă de construcții, deci nu Alfred Dumitriu. „De obicei, îmi susțin angajații, dar nu înțeleg acum ce este cu dreptul de autor asupra unui soclu pe care este așezată o statuie care este realizată de alt artist, deci nu de cel care face soclul. Eu zic că aici ar trebui făcută o selecție de oferte, pentru că Alfred Dumitriu nu este realizatorul statuii, el va face numai soclul acesteia. Scrie undeva în documentația avizată de dl arhitect Hoinărescu și de dl sculptor Dumitriu că dumnealor au drepturi de autor asupra soclului statuii?”, a mai încercat primarul să afle. Arhitectul-șef al municipiului i-a răspuns imediat: „Scrie în oferta de proiectare a dlui Dumitriu. Mai sunt niște aspecte privind procedura. Comisia națională pentru monumentele de for public impune ca  aceste lucrări să fie realizate de sculptori atestați și de proiectanți atestați de Ministerul Culturii. Soclul nu este un simplu trunchi de con, are niște torsiuni, există acolo o concepție. În oferta noastră au fost două proceduri, la prima nu s-a prezentat nimeni, iar la a doua s-a prezentat echipa formată din arhitect Hoinărescu și sculptor Dumitriu, ambii atestați să intervină asupra monumentelor istorice”.

Să dăm Cezarului ce-i al Cezarului și creatorului ce-i al creatorului

Fără nicio intenție partizană, ci doar din dorința de a echilibra informațiile care au declanșat acest scandal, am încercat să aflăm și opinia artistului care va crea soclul, sculptorul Alfred Dumitriu, un nume cunoscut printre artiștii plastici români, în special ca un specialist în modelarea bronzului, majoritatea lucrărilor sale fiind din acest metal.  

Alfred Dumitriu
„Nu este adevărat că am luat 184.000 de lei, cum a susținut inițial un consilier în ședința Consiliul Local, nici 100.000 de lei, cum s-a susținut ulterior. Eu voi lua, în final, 75.000 de lei, poate chiar mai puțin, dar pentru banii aceștia voi realiza o mulțime de lucruri. Investiția trebuie privită în trei faze. Demontarea (demolarea) statuii și transportul ei vor costa aproape 6000 de lei, așa cum se poate lesne observa din documentele aflate la Primărie. Iar suma nu este mare, fiindcă s-au turnat deja alei, nu se mai poate intra cu piconul, trebuie lucrat manual și cu multă grijă. Săparea noii gropi, cu tot ce înseamnă asta, adică noua fundație, conform proiectului, înseamnă încă vreo 11.000 de lei. Iar construcția efectivă a soclului, conform devizelor care sunt făcute după niște standarde, inclusiv armătura interioară, toate acestea vor costa 75.000 de lei. În total, aproape 92.000 de lei. Cu vreun coeficient aplicat, bănuiesc, a rezultat 104.000 de lei. Aceștia sunt banii pe care Primăria trebuie să îi plătească. Nu știu exact cum s-a ajuns la suma de 184.000 de lei, dar cred că pot intui cum. Cei din Primărie au plătit, în afară de banii aceștia, proiectarea, atât mie, cât și dlui arhitect Hoinărescu. Și eu m-am ocupat de proiectare.  Plata proiectării reprezintă însă bani cheltuiți din bugetul pe anul trecut. Au fost achitați anul trecut, deci nu văd de ce ar trebui aduși în discuție. Proiectarea a costat circa 40.000 de lei. Proiectarea nu a însemnat doar proiectarea soclului și a gropilor, ci a însemnat și desfacerea statutului de monument istoric și redeschiderea unui nou areal de monument istoric. Toate acestea s-au făcut cu aprobări de la Comisia națională pentru monumentele de for public. Eu nu mă ocup de făcut groapa și nici de demolat. Fiindcă au apărut  informații eronate. Demolarea și făcutul gropii pentru noua locație vor fi realizate de o firmă de construcții. Pentru demolare și pregătirea fundației la noul soclu se va face o licitație. Iar eu mă voi ocupa efectiv numai de realizarea noului soclu, ceea ce înseamnă lucrări de 75.000 de lei. În această sumă intră și 10.000 de lei, care înseamnă costul structurii interioare de rezistență a soclului. Fiindcă acest soclu nu este plin, ci va fi făcut din tablă de oțel de 8 mm grosime. La suma de 184.000 de lei s-a ajuns probabil și prin aplicarea TVA-ului. Nu știu cu precizie cum s-a ajuns la 184.000 de lei, dar sumele care s-au plătit și care se vor plăti sunt acestea pe care vi le-am menționat mai sus. Eu voi supraveghea partea de construcție, până la faza finală.  După licitația pe partea de construcții propriu-zise se va vedea care este suma reală. Probabil că se va mai negocia și voi primi mai puțin de 75.000 de lei. Eu, inițial, am cerut 65.000 de lei pentru realizarea soclului, al cărui cost a ajuns, așa cum v-am arătat mai devreme, la 75.000 de lei. Însă inginerul structurist m-a obligat să pun pe interiorul soclului o structură metalică de rezistență, care se face greu, din materiale de cote mari, cu vincluri de 12 cm, iar această structură a scumpit cu 10.000 de lei costul soclului.  Trebuie să știți că soclul nu este așa simplu, ca o cutie. El are o învârtire elicoidală, iar vinclurile trebuie tăiate din loc în loc, apoi resudate, pentru a i se da soclului o mișcare de rotație elicoidală. Nu-i ceva simplu de făcut. Iar în banii mei nu intră doar realizarea soclului, ci și turnarea efigiilor din bronz care se vor aplica pe soclul statuii. Adică turnarea stemei regale, prin metoda ceară pierdută, pe o placă de 64x64 cm. De asemenea, voi turna și o placă pentru pisania monumentului, cu un text care să arate că statuia este dedicată eroilor Câmpinei căzuți în Războiul pentru Întregirea Neamului. Efigiile nu se toarnă industrial. Trebuie lucrat cu migală, prelucrat, făcut întâi model din lut, apoi turnat în ipsos, după aceea turnat cauciuc siliconic, apoi făcută o ceară. Este o tehnologie de migală.  După aceea, pe soclu trebuie scrise numele eroilor, cu vechea scriere românească, un fel de chirilice. În costuri intră și diferite taxe care se practică la șantiere. Nemaivorbind că eu voi curăța statuia și voi realiza  baioneta lipsă, centura de legare, dar și montajele intermediare între soclu și statuia propriu-zisă. Și altele, câte or mai trebui făcute. Cam asta este. Nu înțeleg de ce s-a pus problema drepturilor de autor. Soclul este proiectat de mine. Este creația mea. De ce nu l-a făcut un inginer?  Așa cum trebuie să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului, eu zic că ar fi cinstit să-i dăm și creatorului ce-i al creatorului.  Nu mai zic că această concepție a mea a fost acceptată de Comisia națională a monumenterlor istorice, și apreciată ca o lucrare modernă adaptată la o statuie veche, deci o simbioză între vechi și nou. Cei de la acea comisie nu aprobă orice. Creația mea este o realizare, nu mă laud, doar vă spun ce au spus și membrii comisiei naționale amintite. Și nu pot să înțeleg de ce consideră niște neprofesioniști că este prea mare termenul de execuție de 11 săptămâni. Știu ei ce înseamnă să torni bronz prin metoda ceară pierdută? Numai modelarea stemei regale durează cel puțin două săptămâni. Fiindcă eu nu mă iau după ceva gata făcut. După aia, procedurile pentru calcinare la cuptor iau și ele vreo două săptămâni.  Vă spun toate acestea nu pentru a mă apăra, fiindcă nu am de ce să mă apăr, ci numai pentru corecta informare a cititorilor dvs, a câmpinenilor și a tuturor celor care au fost intoxicați cu lucruri neadevărate. Scandalul statuii «Eroul necunoscut» a fost creat artificial, fără niciun temei”.

Un monument urmărit de ghinioane

Colaboratorul publicației noastre, cercetătorul Mădălin Focșa, a scris pentru Oglinda, acum câțiva ani, un articol amplu despre istoricul monumentului ce urmează a fi reamplasat, al cărui cost a stârnit atâtea discuții pline de patimă. ”Să ne cunoaștem Soldatul” se numea articolul colegului Mădălin, din care vă prezentăm câteva fragmente semnificative pentru istoria tumultoasă a nașterii statuii, dar și a amplasării și reamplasărilor sale succesive și, parcă, fără de sfârșit:


„Suntem în preajma Zilei Eroilor (Înălțarea Domnului), și cum, în ultima perioadă, s-a pus în dezbatere reamenajarea parcului din centru, în care se află Monumentul Eroilor din Războiul de Întregire, am realizat că noi, locuitorii orașului (și nici chiar specialiștii mai avizați) nu cunoaștem prea bine acest monument de for public, căruia ne-am obișnuit să-i spunem simplu „Soldatul”.  […] Puține se mai știu azi despre câți eroi câmpineni au căzut la datorie pe fronturile din acei ani, 1916-1919. Dar, cum orice localitate din Regat și-a adus jertfa sa, și din Câmpina vor fi fost destui care au înroșit pământul întregit al țării. Lor li s-a dedicat, după război, un monument înălțat la loc de cinste, în centrul orașului, prin subscripție publică inițiată de unul dintre ofițerii care luptaseră cu eroism pe front. […] Comitetul de inițiativă local s-a întâlnit în mod fericit cu alte două personaje providențiale: generalul Ion Manolescu (1869-1946), directorul Societății „Cultul Eroilor” care superviza ridicarea de monumente comemorative în toată țara, și sculptorul Gheorghe Tudor (1882-1944) - ambii originari din Breaza. Pentru că membrii comitetului doreau să-și impună diversele viziuni în fața sculptorului, s-a ajuns, se pare, la un rezultat care n-a putut mulțumi pe toată lumea. Astfel că statuia nu a mai fost dezvelită oficial și a rămas timp de câțiva ani (!) sub o pânză, ce a fost sfâșiată treptat de intemperii. Din presa locală a vremii deducem că monumentul a fost ridicat inițial în anul 1925. Trei ani mai târziu, datorită nemulțumirilor, se punea deja problema modificării și mutării lui. Primăria aprobase - pentru cumpărarea altui teren și refacerea monumentului - suma de 600.000 lei în bugetul anului 1928. Se pare că, până la urmă, deși terenul vizat a fost cumpărat, nu s-a mai efectuat ulterior nicio mutare, din cauza schimbărilor politice. Revista locală Câmpina scria în mai 1928 că locul inițial – o mică alveolă de pe strada principală, la colț cu strada Mihail Kogălniceanu – era totuși cel mai potrivit, pentru că acolo statuia se afla la loc de cinste și putea fi admirată de toată lumea. Sculptorul Gheorghe Tudor a avut atelier la Câmpina înainte de război. Aici realizase în 1912 și bustul din bronz al pictorului Grigorescu – repus azi pe locul său inițial din centrul orașului. […] Statuia realizată pentru Monumentul Eroilor Câmpineni reprezintă un soldat de infanterie în mărime naturală, într-o atitudine fermă, întors spre stânga și având în mâini o pușcă cu baionetă. Nu e din păcate semnată sau datată (cum este bustul lui Grigorescu), însă are proporții armonioase, iar calitatea turnării în bronz – cum nu se mai face azi, opina un sculptor avizat – îi mărește valoarea artistică. Din păcate, de-a lungul vremii a suferit mici stricăciuni: baioneta nu mai este cea originală, iar cureaua puștii a dispărut. Statuia avea un soclu monumental din piatră albă, cu forme neregulate și din care sculptorul cioplise, în basorelief, un soldat de cavalerie pe calul său, orientat către munți - în direcția în care trecuseră trupele române atât în 1916, cât și în 1919, chiar prin locul respectiv. Interesant este că prin anii ‘30, dorindu-se ceva monumental, în spiritul epocii, sculptorul a trebuit să-și apere statuia printr-un memoriu scris și să propună el însuși retușarea călărețului (zice-se, mai puțin reușit). Din nefericire, se pare că pe soclul statuii nu au fost trecute numele eroilor din localitate, așa cum se obișnuia peste tot (și cum s-a făcut la Provița de Jos, unde tot Gh. Tudor sculptase în 1926 un alt soldat). […] Din imaginile de epocă se observă grija câmpinenilor pentru aspectul monumentului, la picioarele soldatului fiind așezate mici ghivece cu flori ca de stâncă, ce se potriveau bine cu soclul de piatră. Așa a fost îngrijit și prețuit în acea răspântie ca o mică piațetă, până a venit și peste Câmpina vălul vremurilor tulburi. Cândva, după 1946, într-o împrejurare încă necunoscută, statuia a fost demontată de pe soclu (acesta probabil refolosit ca material de construcție) și dusă la Cimitirul Eroilor, care fusese reamenajat după război. Se spune că politrucii care treceau prin intersecție, în drumul lor spre muzeul Doftana, ar fi fost deranjați de prezența unui monument ce amintea de valorile interbelice și ar fi dispus „ascunderea” lui la cimitir. Aceasta putea să se petreacă însă abia în anii ‘60, după deschiderea muzeului. În realitate nu știm exact împrejurările și anul mutării, deși poate mai trăiesc martori din acea epocă; îi rugăm așadar pe cititori să ia legătura cu redacția dacă au alte informații, detalii în plus sau amintiri despre monument. „Soldatul” nostru a trecut cu stoicism de șocurile istoriei, a fost plimbat prin cel puțin trei locuri diferite (fiind vizate alte două) și a ajuns până la noi ca să ne amintească de jertfele pe care și bunicii sau străbunicii noștri le-au făcut pentru cei de azi”.
Adrian BRAD  

Editorial. CALIGYNEPHOBIE

Nu știți ce este aceea caligynephobie? Nu-i bai, nici nu trebuie. Nu-i nici în Enciclopedia de psihiatrie a lui Gorgos, nici în manualul de psihiatrie al prof. V. Predescu. Noroc cu pesedistul Horia Nasra că ne-a luminat. Altfel muream proști, ca personajul lui Pintilie. Ar însemna deci ura față de femeile frumoase. Și ar fi o boală de care suferă președintele Iohannis pentru că a respins-o a nu știu cîta oară pe dna. Olguța. Vă dați seama cîtă inteligență s-a adunat la vîrful acestui partid? Facem acum sofisticate ședințe de psihanaliză publică! Ar fi interesant, dacă n-ar fi penibil. Așa, în trecere, l-am întreba pe dl. deputat dacă îndelunga și violent-vulgara campanie – care a durat cîțiva ani - a pesedeului  și a presei aservite împotriva Elenei Udrea nu ar intra în același generos diagnostic? Cu ce e mai rea/ mai bună Olguța decît Elena Udrea? A doua eroare a dlui. deputat este că, dorind să pozeze în cavaler apărător al onoarei unei doamne, o jignește, fără să vrea, pe alta. Criticile președintelui s-au îndreptat mereu și asupra guvernului condus de o altă celebră doamnă, devenită legendară prin incapacitatea dumisale de a rosti liber o propoziție corectă în limba maternă, din păcate pentru noi, limba română. Inconștientul, bată-l vina (dacă tot ne jucăm de-a psihanaliza), îl face pe intempestivul politician să se refere, cînd e vorba de femei frumoase, numai la Olguța. Injuria adusă, prin omisiune, celeilalte depășește cu mult ipotetica fobie a președintelui. Adică șefa guvernului nu este frumoasă? Unde dai și unde crapă! Vrei să subliniezi sex-appeal-ul uneia și o batjocorești pe cealaltă. Bine, nimeni nu poate suspecta un pesedist de exces de subtilitate, chiar cînd vrea să ne dea peste nas cu cultura domniei sale (chiar: nu l-or jena colegii din guvern?). 


Pe de altă parte, refuzul președintelui mi se pare slab argumentat. Mai ales că domnia sa va purta pînă la sfîrșitul mandatului povara acelui „am hotărît să mai dau o șansă”. Atunci trebuia proclamat cu tărie, inflexibil, refuzul, era un moment mult mai bun, și de cîte necazuri ne-ar fi scutit! Doamna respectivă nu are ce căuta într-un guvern al unei țări normale, fie și numai pentru circul pe care-l făcea în Parlament acum niște ani, pe cînd era o vajnică PRM-istă. Pentru convingerile ei rasiste, xenofobe și extremiste exprimate frust pe vremea cînd era o biată jurnalistă de provincie. Sau pentru cele vreo 40 de dosare penale în care ar fi implicată. Și e chiar adevărat: pregătirea domniei sale nu o califică în niciun fel pentru un minister cheie care cere o solidă școală economică. Pesedeul insistă cu numirea acestui personaj nociv care este dna. Olguța doar pentru a stîrni scandalul necesar. În mîna strategilor de imagine, posesoarea castelului kitsch din Craiova este un excelent jolly joker gălăgios, mod ideal de a ne abate atenția de la chestiunile cu adevărat importante. Chestiunea bugetului făcut tîrziu, „noaptea ca hoții”, absolut aiuritor în cifre; chestiunea (extrem de periculoasă și pe care nimeni, nici presa, nici opoziția politică, nici ONG-uri guralive, autoritățile cu atît mai puțin) poluării apei din capitală de acum cîteva săptămîni, în care autoritățile s-au contrazis și faultat reciproc, ce s-ar fi întîmplat dacă era o poluare gravă? Chestiunea rusă (y compris gazoductul Nord Stream); chestiunea felului cum armata a fost decapitată prin ordin politic în plină deținere a președinției CUE. A faptului că dna. Carmen Dan spune că s-a discutat ceea ce oficialii UE spun că nici nu a fost pe ordinea de zi. Chestiunea Justiției (encore et toujours!) și a distrugerii planificate a învățămîntului. Chesiunea atacului politic asupra băncilor și a serviciilor secrete, vulnerabilizînd la extrem țara. Deflagrația scăderii demografice. Vă asigur că există un etcaetera mare de tot. În loc de toate astea noi discutăm despre... caligynephobie? Haideți să fim serioși! Dl. Dragnea vrea să ne dea Vitamina D la copii, de care, spun toți medicii, nu e nevoie decît în cazuri speciale. În timpul acesta, spitalele duc lipsă de toate. Dl. Nasra crede că dna. Olguța e frumoasă. Gusturile nu se discută! Eu, subiectiv ca toții bărbații, cred că e numai vulgară cît încape și obraznică peste poate. Sînt deci, cum se zice... cali-gine-phob?
Christian CRĂCIUN

Târgul Mierii vine, şi anul acesta, cu cele mai bune produse apicole

Deşi are o concurenţă acerbă în domeniul apiculturii, Târgul de Miere de la Câmpina rămâne unul dintre cele mai importante evenimente de profil din întreaga ţară, dacă nu chiar cel mai important (după numărul expozanţilor şi cel al vizitatorilor, calitatea produselor s.a.). Anual, sunt organizate mai multe “târguri ale mierii” (numai la Bucureşti se desfăşoară două ediţii în fiecare an), dar cel de la Câmpina are un farmec aparte. Şi nu spunem asta din patriotism local, ci ca o concluzie reieşită din declaraţiile apicultorilor participanţi la Târgul Mierii, cu care am stat de vorbă, în ultimii ani, pe marginea acestui subiect. Ediţia din acest an are numărul XIV şi va avea loc, în perioada 22 - 24 februarie 2019, tot în incinta Casei Tineretului, gazda tradițională a târgului. Evenimentul este organizat de aceeaşi Asociație Apicolă „Valea Prahovei” din Câmpina, membră a Federației Asociațiilor Apicole din România ROMAPIS. Şi chiar dacă AAVP şi-a schimbat, anul trecut, conducerea, după lunga şi controversata preşedinţie a lui Mihai Apostolescu, actuala conducere radical schimbată a asociaţiei apicultorilor prahoveni, în ciuda greutăților inerente oricărui început de drum, s-a descurcat  foarte bine în organizarea acestui eveniment, ce va fi atât de plăcut ochilor şi papilelor gustative ale miilor de vizitatori care se vor perinda, în curând, pe la toate standurile expozanţilor. Așa cum s-a întâmplat în ultimii ani, evenimentul va aduce împreună apicultori de pe tot teritoriul României, dar şi din afara graniţelor sale. 


Albinuţa Nina, sesiunile de comunicare şi informare din cadrul simpozionului (ce va avea, anul acesta, ca temă problemele de sănătate ale albinelor), concursurile specifice şi balul stuparilor vor da strălucire evenimentului care va face cunoscută Câmpina în toată ţara. Recent, am stat de vorbă cu doi dintre organizatorii târgului: noul președinte al AAVP, Liviu Moise, și adjunctul său, Cristian Motoroiu, cel care se ocupă în mod direct de organizarea târgului. ”Noua conducere a AAVP Câmpina a ales un colectiv de organizare a Tîrgului Mierii 2019, care și-a făcut bine treaba, astfel încât desfășurarea evenimentului să fie fără cusur. Sunt tot mai multe târguri de profil în țară, și de aceea vom încerca să venim cu noutăți în domeniul informației apicole. Țelul nostru îl reprezintă, de altfel, aprovizionarea apicultorilor cu materiale necesare desfășurării activității, precum și prezentarea către vizitatori a unei oferte bogate, care să conțină numai produse de bună calitate ale stupului. Noutatea ediției din 2019, față de cea din anul precedent, va fi un simpozion vast, care va avea ca tematica principală sănătatea albinelor, dar în care vor fi abordate și alte priorități, cum ar fi accesarea fondurilor europene și guvernamentale. Vor fi șase subiecte tratate de șase invitați speciali. De asemenea, vom avea invitați de peste hotare, din orașele înfrățite cu Câmpina, adică din Cimișlia și Cahul (Republica Moldova), dar și din Kumanevo (Macedonia). Pentru că spațiul nu ne permite mai mult, am invitat aproximativ 100 de expozanți. Prioritate au avut cei care au venit în trecut, an de an, la Câmpina. Ca în fiecare an, se vor desfăşura concursuri dedicate vizitatorilor, apicultorilor şi producătorilor de echipamente apicole. Expozanții vor fi apicultori de renume. În acest sens, concursul ”Cea mai bună miere”, în cadrul căruia primim probe și prin poștă, este o foarte bună selecție. Diploma pe care o emitem la acest concurs a început să aibă greutate în branșa noastră. Un juriu format din trei specialiști decide care este apicultorul cu cea mai bună miere. 
Un alt concurs atractiv este ”Cel mai bun degustător de miere”. Din Moldova vin mereu autocare cu turiști dornici să participe la târgul nostru”, ne-a declarat președintele AAVP. De la Cristian Motoroiu aveam să aflăm și alte amănunte despre Târgul Mierii 2019: ”Albinuța Nina, care va avea un nou costum, își va face și anul acesta datoria și va împărți doze de miere în toate școlile din Câmpina, dar și în câteva comune din vecinătatea municipiului. Noi nu primim pe oricine la târgul nostru, ci numai pe acei apicultori, selectați cu rigoare, care ne-au convins că vor oferi produse de calitate câmpinenilor. Dacă anumiți apicultori au avut în trecut probleme cu mierea pe care o produc, iar noi am aflat despre aceste probleme, nu îi vom lăsa să participe la Târgul Mierii. Desigur, sunt și apicultori serioși și pricepuți care nu vor putea veni, fără ca această neparticipare să însemne că mierea lor nu este bună sau foarte bună. Lumea trebuie să știe că activitatea apicultorilor este din ce în ce mai dificilă, căci problemele pe care le întâmpină sunt tot mai multe, fără ca rezolvarea lor să depindă de apicultori. Bunăoară, vă pot spune că întâmpinăm mari greutăți peste tot pe unde mergem, din cauza chimicalelor folosite în agricultură. Acest fapt duce la moartea albinelor. Chimizarea culturilor de rapiță și floarea-soarelui nu determină neapărat deprecierea mierii, dar omoară albinele, de cele mai multe ori. Înainte vreme, stresul albinei se producea din cauza capriciilor vremii. Acum stresul albinelor are și alte cauze: monocultura (când albinele găsesc pe câmp numai o singură plantă, ele fiind obișnuite să strângă polen de la plante diferite), chimizarea agriculturii (unde nu numai plantele sunt stropite cu chimicale, ci și pământul, pomii etc). La pomii la care ne ducem noi, de obicei, adică la salcâmi și tei, nu se prea fac  stropiri, cu excepția campaniilor împotriva țânțarilor. Prin lege, primăriile localităților în care mergem cu albinele sunt obligate să ne anunțe atunci când se fac stropiri cu substanțe chimice. Ar trebui să ne anunțe cu 48 de ore înainte. În general, dacă am apucat să intrăm cu albinele într-o pădure, primăriile mai amână o săptămână, fiindcă noi nu stăm mult într-un loc: șapte-zece zile, în medie. Perioada de înflorire a vegetației este destul de scurtă. Nemaivorbind de schimbările climatice extreme, care sunt mult mai dese decât erau în trecut. E foarte complexă activitatea noastră. Nu este o meserie ușoară”. 

Programul Târgului Mierii 2019
VINERI 22 februarie 2019
8:00-18:00 Targ de miere, utilaje si echipamente apicole
11:00 Deschidere festiva
11:30 Semnare protocol „Campina - oras prieten al albinelor”
12:00 Concurs „Cel mai bun degustator de miere”
Vizitarea Targului Mierii, prezentari de produse, utilaje si accesorii apicole.

SAMBATA 23 februarie 2019
8:00-18:00 Targ de miere, utilaje si echipamente apicole
12:00 Concursul national „Cea Mai Buna Miere”
19:00 Balul stuparilor ... si al stuparitelor

DUMINICA 24 februarie 2019
8:00-18:00 Targ de miere, utilaje si echipamente apicole
10:00 Simpozion apicol
12:00 Tombola cu premii

CÂMPINA CENTENARĂ. Construcții de azi, existente și acum un veac. Ep.10: Casa Maria Georgescu

Evocăm săptămâna aceasta o căsuță destul de ignorată, relativ modestă și aflată nu în cea mai bună condiție, dar importantă pentru că este un martor încăpățânat al topografiei vechi a orașului.
O găsim la adresa 22 Decembrie 10 / Castanilor 2; multă lume trece pe lângă ea fără să dea atenție unor bătrâne ziduri adiacente din bolovani de râu, care cu siguranță nu pot fi mai noi de un veac – ba ne trimit chiar cu gândul către vremuri și mai vechi.
Enigmatică e și istoria ei, pentru că n-am reușit până azi să aflu când și cine a construit-o. Zidurile respective par să fie acolo chiar dinaintea ei. Casa a fost cu vremea împărțită în două; doar partea din față, de la strada 22 Decembrie, te lasă să-i bănuiești vechimea, pe când cealaltă jumătate a tot trecut prin prefaceri și nu atrage atenția cu nimic.



Primul locatar cunoscut azi a fost o anume Maria I. Georgescu, menajeră, ce a trăit la cumpăna veacurilor XIX-XX. Ea era, se pare, venită din București, și avea un fiu Ion (n.1893; până prin anii ’80, acesta era proprietar pe jumătatea din spate, unde și locuia alături de niște chiriași). Există un act care atestă clădirea în proprietatea Mariei Georgescu la începutul anului 1899; însă casa poate fi mai veche cu două-trei decenii. Până acum câțiva ani, în dreapta vechii intrări se putea admira o prispă închisă din lemn, cu traforaj, ce avea un aer rustic; ea a fost astupată treptat, dar încă se găsește sub polistiren, și o viitoare renovare o poate pune în valoare.


Casa e importantă și pentru că alinierea ei (deși curtea i s-a diminuat mult când a fost mutată strada, la construirea blocului P4) arată direcția vechii străzi Maxim Gorki (fostă Vasile Alexandri / Sănătății / Băilor). Aceasta folosea traseul vechiului drum al Brașovului (care până la războiul de Independență era mai sinuos, făcând un ușor ocol pe aici și mai departe prin zona străzii Primăverii de azi și a cartierului Erupției-ANL, tăind apoi pieziș spațiul căminului Petrol de azi).


În perioada interbelică, clădirea a fost în proprietatea unui personaj cunoscut al comerțului câmpinean, Giuseppe Tramontini (foto). El avea pe centru un magazin de manufactură și galanterie, numit „La Seppi”. Născut la Bușteni în anul 1907, Giuseppe mai avea patru frați și trei surori, tatăl lor Lorenzo (pietrar italian) venind la tinerețe în dinamicul Regat al României, pentru a-și face un rost. Povestea familiei Tramontini e un roman întreg. Giuseppe, foarte descurcăreț (uneori chiar șmecher până la escrocherie), a ajuns mare afacerist și a avut chiar funcția de viceconsul al Italiei la București. Căsătorit cu Georgeta Constantinescu din București, cu 17 ani mai tânără, a făcut după război doi copii, Bruno și Gioconda, care s-au născut în această casă. Prin 1951 au fugit din țară cu toții (el cu familia, dar și alți frați), trecând la graniță printr-un episod ca în filme: securitatea a ajuns la vamă pe urmele lor, la doar câteva minute după ce ieșiseră din țară. Giuseppe a trăit până prin anii ’90, odată revenind la Câmpina cu niște ajutoare. Aici au rămas doar doi dintre frații lui, Giovanni și Domenico (singurii ce-au păstrat meseria tatălui, al doilea fiind zeci de ani un mare antreprenor de lucrări de zidărie și pavaj).
După plecarea lor, comuniștii au repartizat în casă diferite familii, chiar unele din lumea bună de altădată, ajunse la munca de jos (precum familia Son). Jumătatea din față s-a tot degradat, dar pe de altă parte a scăpat (cu excepția unei mici extinderi) de renovările „moderne” ale ultimelor trei decenii, care ar fi făcut-o de nerecunoscut. Ceea ce n-a fost cazul cu jumătatea din spate, căreia i s-a adosat un corp masiv și inestetic P+1+M, făcut chiar deasupra zidului vechi de bolovani, și care strivește vizual casa veche; este un exemplu clasic de urbanism haotic și înghesuit, cum găsim din ce în ce mai multe azi…

Mădălin-Cristian Focșa
Rog în continuare pe cei ce știu povestea unor clădiri centenare și pot sprijini viitoare episoade, să mă contacteze; îi aștept oricând și la Centrul de Informare Turistică (lângă BCR). Tel. 0722560566, e-mail: madalin.focsa@gmail.com. Totuși, din cauză că acest mesaj nu a avut niciun ecou până acum, mă văd nevoit să răresc în continuare frecvența episoadelor, mai ales că documentarea serioasă, când o faci de unul singur, consumă mult timp și energie. Rog cititorii să fie așadar mai îngăduitori atunci când nu vor regăsi serialul „Câmpina centenară” la fiecare număr al ziarului.

Episodul 9, despre Vila Gogu Ştefănescu, poate fi citit AICI

Geo Bogza, 111 ani de la naştere

Pe 6 februarie s-au împlinit 111 ani de la naşterea scriitorului Geo Bogza. Cu această ocazie, Biblioteca Municipală „Dr. C.I. Istrati” a găzduit vineri, 8 februarie, un eveniment în cadrul căruia invitaţii şi-au amintit de Geo Bogza, citind din opera acestuia sau chiar povestind întâmplări trăite.
Activitatea se înscrie într-o serie de manifestări culturale pe care Biblioteca Municipală din Câmpina le va organiza în 2019 - Anul Cărţii în România. 


Poet şi teoretician important al avangardei românești, maestru al reportajului literar, Geo Bogza s-a născut pe 6 februarie 1908, la Blejoi, lângă Ploiești. A avut șapte frați, dintre care doar cinci au ajuns la vârsta maturității. Printre ei se numără muzicianul Alexandru Bogza și scriitorii Ovidiu Bogza şi Nicolae Bogza, acesta din urmă mai cunoscut după pseudonimul său literar, Radu Tudoran. În 1926, Geo Bogza s-a stabilit la Buștenari, unde a cunoscut-o pe viitoarea sa soție și unde a deschis o mică afacere împreună împreună cu fratele său, Ovidiu. Geo Bogza s-a manifestat de la începuturile sale literare ca un scriitor ce şi-a asumat propria creaţie din perspectiva trăirii intense sau prin transcrierea unor experienţe inedite. În anul 1928, Geo Bogza debutează literar cu poezia „Mea Culpa”, în primul număr al publicației „Câmpina”. Tot în 1928, publică la Câmpina revista „Urmuz”. Intitulată după pseudonimul scriitorului Urmuz, revista cuprindea elemente de dadaism şi de constructivism. Articolul program exalta „naşterea constructivismului şi a celorlalte isme dinamice, necesare vieţii noastre ameninţate cu îngheţul”. La programul avangardist al publicaţiei aderau, printre alţii, Tristan Tzara, Ilarie Voronca, Al. T. Miu. 


În debutul întâlnirii, responsabilul bibliotecii, Liliana Ene-Susu, a prezentat câteva informaţii biografice. Apoi, domnul Gheorghe Tudor, fost primar al Municipiului Câmpina, a depănat împreună cu cei prezenţi amintiri din satul său natal, Buştenari, povestind despre legăturile sale cu familia scriitorului, în special despre Ovidiu Bogza, care i-a fost profesor  la școala elementară. 


Au luat cuvântul, pe rând, criticul literar Constantin Trandafir, profesorul Gheorghe Modoianu, jurnalistul Florin Frăţilă, scriitorul Codruţ Constantinescu şi  scriitorul Florin Dochia. S-a vorbit despre iubitele lui Geo Bogza, s-a citit din volumele „Cartea Oltului”, „Eu sunt ţinta: Geo Bogza în dialog cu Diana Turconi”, „Ca să fii om întreg”, s-a amintit despre călătoria pe care Geo Bogza a întreprins-o în Uniunea Sovietică, s-au recitat poeme şi a fost prezentată a doua serie a revistei „Urmuz” pe care poetul Florin Dochia o îngrijeşte şi o tipăreşte printr-o iniţiativă privată. 
Redăm mai jos un fragment din cartea „Ca să fii om întreg”, în care Geo Bogza ne mărturiseşte care este scopul scrisului său: „De ce scriu? Ca să-i tulbur pe oameni, să le reamintesc că sînt oameni, că omenia e o realitate care poate fi simţită şi pe care se poate conta, ca pe mireasma şi substanţa pîinii, plămădită din grîul care e un dar al soarelui. Din credinţa că aş putea să-i fac pe cei ce mă citesc mai buni, aşa cum cei pe care eu i-am citit m-au făcut mai bun, ca să pun încă o aşchie pe focul ce arde de veacuri, într-un atît de mare întuneric, în ceasul în care mi-a fost dat să fac de veghe asupra lui. Ca să lupt împotriva înstrăinării omului de sine însuşi, împotriva a tot ceea ce generează, şi perpetuează, şi agravează înstrăinarea: împotriva standardizării şi abstractizării vieţii, împotriva mecanismelor de gîndire, forme ale unei morţi mai rea decît moartea. De ce scriu ? Pentru că sînt convins de frumuseţea vieţii şi a lumii, pentru că socotesc existenţa universului şi existenţa noastră în univers, capacitatea noastră de a-l percepe şi de a reflecta asupra lui, o aventură extraordinară, în stare să ne taie respiraţia în fiecare clipă, în toate clipele vieţii noastre şi de-a lungul tuturor mileniilor în care omenirea va fi prezentă în univers”.

Contribuţia prahovenilor la constituirea României Mari

Vineri, 8 februarie 2019, Casa de Cultură „Geo Bogza” din Câmpina a găzduit lansarea albumului „Contribuţia județului Prahova la Războiul de Întregire  a Neamului” conceput de Codruț Constantinescu, consilier pentru afaceri europene (dar iată că și istorice!) în cadrul Prefecturii Prahova, apărut la finalul anului trecut la Editura Karta-Graphic din Ploiești. A fost cea de a doua lansare a volumlui, după cea din Ploiești din 19 decembrie 2018, și prima în afara capitalei județene. 


Codruț Constantinescu a prezentat informații despre culisele acestei inedite apariții editoriale, finanțată de către Ministerul Culturii și Identității Naționale, în cadrul manifestărilor derulate și finanţate anul trecut cu prilejul Centenarului României Mari. Ulterior, a fost expusă o prezentare interesantă ce urmărește capitolele din albumul care cuprinde aproximativ 80 de fotografii extrem de sugestive, ce ajută la înțelegerea unei epoci frământate, care a dus la crearea României Mari. Unele fotografii fac parte din expoziția „Marele Război” a Muzeului Național de Istorie a României, altele au fost furnizate de Asociația pentru Educație și Dezvoltare Urbană (AEDU), dar sunt și fotografiile unor memorii sau petiții din epocă, regăsite în timpul cercetării în cadrul Arhivelor Județene de la Ploiești. 


Prin întreaga sa expunere erudită, autorul a încercat și, în mare măsură, a reușit să dovedească faptul că și Prahova și prahovenii au luptat, suferit și murit pentru facerea României Mari, chiar dacă județul nostru nu a fost neapărat pe prima scenă a Marii Uniri din 1918. Enumerăm din capitolele lucrării: Importanţă județului Prahova înainte de 1916, Campania din vara-toamna 1916, Distrugerea industriei petroliere, Ocuparea județului Prahova de către forțele Puterilor Centrale, Regimentele prahovene pe frontul din Moldova, Revenirea administrației românești-pierderi și Mărturiile unor prahoveni (ale fostului prefect  Ștefan–Popescu Filutza și a marelui arhitect prahovean Toma T. Socolescu de care se leagă și mai multe frumoase clădiri din Câmpina, şi el participant la război). 
Autorul a adresat mulțumiri și unor câmpineni precum Florin Dochia, familia Ciupală, Clara Leica, Mădălin Focşa sau Adina Ionescu care au ajutat, într-un fel sau altul, efortul editorial. La finalul expunerii, au fost oferite gratuit celor prezenți exemplare din lucrare. Albumul a ajuns deja la Biblioteca Muncipală „C-tin Istrati” din Câmpina, unde poate fi consultat, dar urmează să fie donat și celorlaltor biblioteci orășenești sau comunale din județ, precum și celor din liceele și colegiile din Prahova, în ideea de a maximiza impactul lucrării și a face cât mai cunoscută posibil jertfa prahovenilor din timpul Primului Război Mondial.

Cronica de Artă Plastică: ARTA TODERAȘ

Între actul de Cultură susținut de pictura clasică și actul de Cultură conceput prin idei redate de structuri și ansambluri artistice, publicul invitat – și prezent în număr mare – la vernisajul expoziției Manuelei Toderaș, sub genericul IN NOMINE DEUS, oficiat sâmbătă, 2 februarie 2019, la 11 ore spre amiază, a asistat la debutul câmpinean al acestei îndrăzneli estetice – în denumirea strictă tehnică, ARTE TEXTILE –,demonstrată printr-o admirabilă lecție a genului susținută  de chiar distinsa artistă plastică. Foayrul Casei de Cultură „Geo Bogza” a deprins, odată cu atmosfera noutății exclusive, amprentată de viziune tipică începutului de secol XXI, vigoarea stilistică guvernată de sensurile rațiunii. Perfecta corespondență între vechiul artistic și revoluționarul crez, „Eu am ceva de spus în Arta plastică!” edifică și reflectă acest concept – exemplar pus în opera domniei sale de Manuela Toderaș.


Plastică gravă, prinsă în spații cu putere de sugestie egală istoric și filosofic, Arta Manuelei Toderaș iscă intuiții cu tentă sonoră, ordonează, prin structurări geometrizante în memoria culturală a lumii, principii ale eticii gândirii dumisale. Spada evocă recursul la izbăvirea de urât și de rău, iar potirul sau pocalul aduc bucuria împăcării – rădăcină a păcii, în vreme ce filigranul face empatie cu arabescurile. Avem o Artă plastică Toderaș, pulsând, pe de o parte, în tablourile și pânzele așezate pe simeze și pereții holului Casei, pe de alta, în etimonul cu rezonanțe saint-saensiene Manuela!
Revelațiile coloristice dau retinelor emoția pe care artista plastică a trăit-o în plina elaborare a fiecărei lucrări, tonalitățile calde și reci se lasă alăturate în compoziții rezonant beethoveniene, sugerând cerul Bonn-ului fulgerat de fuziuni ritmice din „Eroica” și din „Imperiala”.
Și totuși, o relație între Arta Toderaș și Camil Petrescu face o legătură cu gândirea autorului romanului „Ultima noapte de dragoste, prima zi de război”, rezumat de el clar: „Eu văd idei!”. Am privit lucrările expuse urmărit de panseul camil-petrescian, convins – și îndemnat de conștiința mea – că artista plastică Manela Toderaș, cu adevărat, în ecuația „ideea ca viziune = opera  unică, originală” , are formulat postulatul său estetic. De bună seamă, idealul artistic al Manuelei Toderaș capătă valoare și substanță – atributele esențiale în parcurgerea drumului către Absolut. Elocința discursului adresat publicului a conturat încă o însușire a expozantei: vocația critică-profesorală, pe care a întregit-o, din elevatul său punct de vedere dr. Christian Crăciun, cunoscut eseist și critic de Artă și Literatură.
Prezentarea, de către d-na Alexandra Ioniță, directoarea Casei de Cultură din strada Griviței nr. 95, a tandemului Manuela Toderaș –  Christian Crăciun,  a indus asistenței sentimentul de intimitate și respect față de cele două  personalități – nucleul evenimentului de o remarcabilă eleganță în viața culturală a Câmpinei – nu de mult, pe 8 ianuarie, aniversându-și vârsta de 516 ani!
Serghie BUCUR