10 mai 2019

Gânduri despre Zece Mai…

Există idei nobile care au nevoie să le repeți la nesfârșit, să insiști mereu cu argumente și să nu obosești, pentru ca lumea să fie lămurită cât de cât. Despre Ziua Independenței Naționale, 10 Mai, s-a vorbit și se va mai vorbi multă vreme în contradictoriu, din cauza ideologizării și mentalităților poluate de școala comunistă, ai cărei învățăcei cresc printre noi ca buruienile. 
Ca să fiu lămurit deplin în eterna controversă 9 Mai versus 10 Mai, am cercetat personal sursele documentare din epocă și am descoperit că într-adevăr, pe data de 9 Mai 1877, ambele camere ale Parlamentului au votat câte o moțiune care declara independența Principatului României față de puterea suzerană, Imperiul Otoman. Alt act oficial de stat cu referire la independență nu am găsit încă (cele două moțiuni votate pe 9 Mai sunt publicate în Monitorul Oficial). În plus, există mărturii scrise că ședințele camerelor au fost publice, că vestea mult-așteptată s-a răspândit apoi în toată capitala și bucureștenii și-au manifestat public emoția. Pare că am înclinat din start balanța în favoarea adepților zilei de 9 Mai, nu? 
Dar oare își pune cineva dintre dânșii întrebarea: de ce oare parlamentarii au făcut ședințele publice tocmai în seara de ajun a Zilei Naționale? Căci 10 Mai era deja în acel moment sărbătoarea națională a tânărului principat, încă de la fondarea dinastiei sale, când s-a promulgat și prima Constituție. Nu cumva moțiunile erau văzute ca o pregătire tehnică, pentru ca sărbătoarea de a doua zi să fie încununată de laurii unui nou moment fondator de Țară? Căci altfel de ce oare începând cu 10 Mai 1877, nimeni în România n-a mai sărbătorit Independența în altă zi, timp de șapte decenii? Oare Carol I, Brătianu, Kogălniceanu, Rosetti, Fleva și toți făuritorii independenței, precum și iluștrii lor urmași, timp de trei generații, au fost niște proști că au serbat independența pe 10 Mai? Suntem noi mai deștepți decât ei?!?
Da, moțiunile au fost votate de Parlament în ajun, dar tocmai pentru că urma 10 Mai a doua zi și autoritățile voiau să fie totul pregătit, să fie liberă întreaga zi doar pentru ceremonii, sărbătoare și bucurii – adică festivitățile deja tradiționale de la Mitropolie, Palatul Domnesc sau Șosea! Dacă acei parlamentari, capii oștirii și toată elita care a făcut independența ne-ar vedea azi cum le răstălmăcim intenția, ar regreta enorm că n-au încărcat programul festiv al zilei de 10 Mai și cu ședințele din Dealul Mitropoliei. Sunt sigur că de-ar fi putut bănui reaua-voință a celor ce vor rescrie istoria, bravii bărbați de stat n-ar fi pregetat să se trezească în revărsatul zorilor pentru o ședință matinală înainte de slujba din catedrală. Numai că cine putea bănui atunci că vor veni vremuri când intenția lor nu va mai fi luată în seamă?
Pe deasupra, ei nici nu puneau probabil mare preț pe vreun act intern de declarare a independenței, li se părea pe bună dreptate o prețiozitate, o bravadă inutilă, câtă vreme gestul nu era întărit faptic (pe câmpul de luptă) și recunoscut internațional - căci altfel ar fi redactat desigur un act solemn, dichisit grafic, cu sigiliu și litere frumoase, pe care să-l semneze domnitorul a doua zi și să-l contrasemneze primul ministru, pentru ca acéla să apară în Monitorul Oficial și să rămână în istorie, iar nu două anonime moțiuni, abia identificabile în pagină printre stenograme. Bărbații noștri de stat puneau în schimb preț pe semnăturile marilor puteri și recunoașterea internațională, pentru ei acéea conta, căci erau oameni pragmatici, inteligenți. Orice act intern n-ar fi fost mare lucru, căci oricum eram stăpâni la noi în țară, doar pe plan extern mai eram dependenți - și acólo, în diplomație, trebuia lucrat).  

1877: primul contur al României independente
Autorii independenței sunt cei care au decis, așadar, ca sărbătorirea ei să fie unită cu Ziua Națională de 10 Mai; nu și-au închipuit niciun moment că vor avea urmași care să nu le respecte cu strictețe hotărîrea. Fie și doar pentru simpla cinstire ce le-o datorăm, intenția lor ar trebui să fie sacră, să devină moștenire intangibilă pentru toți urmașii! Însă noi am schimbat-o, acum șapte decenii, după cum ne-a poruncit Stalin; suntem oare sănătoși la cap, dacă după căderea comunismului am păstrat porunca „tătucului” și nu vrem nici azi să renunțăm la ea? Căci sărbătorirea independenței pe 9 mai a fost impusă de comuniști din 1948, tocmai ca să condiționeze simbolic independența noastră de ocupația Armatei Roșii, s-o lege de Ziua Victoriei sovietice în război (o altă dată pe care, inexplicabil, România încă o celebrează oficial în aceeași zi cu Rusia, de parcă nici n-ar fi intrat în U.E. și nu capitularea naziștilor ar conta, ci doar teatrulpus a doua zi în scenă la Berlin pentru orgoliul lui Stalin). De ce, dar, continuăm și azi, în 2019, să facem jocurile staliniste ale Kremlinului?
Căci iată: statul neocomunist în care trăim tocmai a marcat, prin ceremonii oficiale făcute peste tot, atât o sărbătoare mondială, cât și una proprie, națională - însă ambele mutate din zilele lor firești pe… 9 Mai (!), pentru că așa a vrut Stalin odinioară. Și aceasta, tocmai în ziua când la Sibiu țara noastră găzduia summit-ul U.E.! Și iată cum, la trei decenii de la căderea comunismului, România se manifestă oficial tot pe linia impusă de Kremlin. Guvernul cu prefecturile, dar mai ales Armata (instituția cea mai înapoiată a statului, în ce privește viziunea istoriografică) au făcut în ultimul deceniu tot posibilul ca aceste două sărbători, de pe 8 respectiv 10 Mai, să fie legate în mentalul colectiv de ziua de 9 Mai, sărbătorită cu fast la Moscova! Ne întrebăm atunci, pe bună dreptate: să procedeze oare așa, special pentru a "bruia" adevărata și unica sărbătoare care-i firească pe 9 Mai: ziua de naștere a Uniunii Europene (1950)?
Presa a ținut și ea isonul autorităților și școlii comuniste, mistificând istoria: peste tot am întâlnit sintagma „tripla semnificație a zilei de 9 Mai”. Or, cea cu triplă semnificație este în realitate doar ziua de 10 Mai (1866 – dinastia / 1877 – independența / 1881 – regatul)
În calitate de cetățean european, personal refuz să fac parte dintr-un stat ipocrit care se alătură la nivel oficial Kremlinului, deși pe hârtie face parte din UE! Dar acest stat fiind impus cu forța armelor de Moscova la 30 decembrie 1947, are defapt chiar în fișa postului asemenea comportament.
Singurul stat ai cărui cetățeni am putea cu mândrie să fim, este Regatul României, statul ce numai de facto a fost abolit (nu și de jure!) și care niciodată n-ar sărbători Ziua Victoriei asupra nazismului (la care a contribuit!) odată cu Kremlinul, ci doar pe 8 Mai, odată cu Europa civilizată. Și niciodată n-ar păta memoria părinților săi fondatori, ignorându-le voința ca Zece Mai să fie sărbătoarea Independenței naționale.
Cum bine afirma un tânăr student ieșean zilele acestea, „sărbătorirea Zilei Independenței pe 9 mai în 2019 reprezintă de fapt o declarație de recunoștință față de Soviete, care bucură atât de mult cercurile de la Kremlin. Și mai reprezintă o călcare în picioare a jertfei milioanelor de români care au murit pe câmpurile de luptă, în lagăre și închisori pentru apărarea integrității, credinței și demnității acestui popor. Și a jertfei sutelor de studenți morți, arestați și bătuți pentru participarea la manifestațiile de 10 Mai din perioada 1944-1947”.
Încă ceva: dacă vrem să readucem în mentalul colectiv această sărbătoare ca fiind a tuturor românilor, trebuie să părăsim folosirea sintagmei ”Ziua Regalității”. E prea puțin asta pentru marea sărbătoare, căci ea evocă doar prima și a treia fațetă a sărbătorii (momentele din 1866 și 1881), nu însă și pe cea de-a doua, cea mai importantă: independența, suveranitatea națională. Așadar, Zece Mai trebuie să revină în sufletul românilorîn primul rând ca Ziua Independenței, și abia în al doilea rând cu celelalte semnificații. Doar așa poate fi această frumoasă zi de primăvară din nou o sărbătoare a noastră, a tuturor.
Mădălin-Cristian Focșa