25 iunie 2019

Liviu Briciu: „Câmpina este un oraş într-o continuă şi constantă degradare”

Câmpina - secvenţe din realitate, după 30 de ani de la căderea comunismului (1)

„Condamnabilă nu este naivitatea noastră, ci ticăloşia celor care au preferat să sacrifice zeci de ani un popor pentru o mână de privilegii şi de arginţi”

Anul acesta se împlinesc 30 de ani de la căderea comunismului în România, bun prilej de a afla ce cred câmpinenii contemporani despre toată această perioadă complicată prin care a trecut societatea românească, implicit cea câmpineană. Prin acest demers jurnalistic ne propunem să publicăm o serie de interviuri cu oameni care în urmă cu trei decenii percepeau/ trăiau în mod diferit momentul crucial al schimbării de paradigmă în societatea noastră, oameni ale căror destine aveau să cunoască schimbări radicale până în zilele noastre, oameni alături de care încercăm să schiţăm un portret cât mai complet al celor 30 de ani postrevoluţionari.
Profesor şi ulterior om de afaceri, proprietarul unei companii IT, Liviu Briciu are 51 de ani, o familie frumoasă şi o mare aplecare spre muzica de calitate, pe care o promovează cu succes la singurul club din Câmpina unde se cântă muzică live şi, bineînţeles, la Festivalul de Jazz-Rock, manifestare culturală de ţinută, pentru care munceşte cu dedicaţie de cel puţin opt ani.
În decembrie 1989, tânărul de 20 de ani Liviu Briciu, sosit recent în Câmpina după satisfacerea stagiului militar, începea o nouă etapă din viaţă pe tărâmul libertăţii şi democraţiei şi visa la lucruri măreţe. Ce s-a întâmplat ulterior şi ce crede el, omul care azi a atins vârsta deplinei maturităţi, despre toţi aceşti ani scurşi până în prezent, aflăm din interviul următor.

Liviu Briciu
- Suntem în vara anului 2019, la distanță de 30 de ani de la căderea comunismului, moment crucial în istoria recentă a societății românești. Adolescentul de atunci, tânărul de 20 de ani, pornea în viață fără un bagaj consistent, într-o o nouă orânduire socială. Cum a fost in momentele acelea?
- Eram mult prea tânăr în vremea respectivă, fără experiență de viață. Nu știam ce înseamnă acea uriașă transformare, căderea regimului comunist. Trăiam in acele zile alături de ceilalți efervescența așa-zisei Revoluții care astăzi am înțeles pe deplin că a fost o lovitură de stat în urma căreia necomuniștii au pus mâna pe putere și n-au mai lăsat-o până în zilele noastre. Imi amintesc că ne bucuram de acea libertate fără să știm ce înseamnă si fără să bănuim ce avea să urmeze.
Am aflat abia mai târziu, în anii 90, când au început mineriadele și toate celelalte mișcări sociale împotriva orânduirii necomuniste. Şi nici atunci n-am fost pe deplin conştienţi că suntem pe un drum greşit. Din păcate am realizat mult prea tarziu că România intrase pe mâinile fostelor structuri comuniste/ securiste care stăpâneau absolut totul şi mai ales economia românească, rămasă în derivă după prăbuşirea sistemului centralizat. Atunci ei au acaparat sub toate formele pârghiile societăţii şi au facut ce ştiau mai bine: să mintă, să manipuleze, să se imbogăţească şi să târască ţara in evul mediu, stadiu in care a rămas şi azi. Personal, am trecut cu greu prin acea perioadă tulbure de tranziţie din anii 90, pentru că nu aveam niciun fel de experienţă profesională, de viaţă şi am fost nevoit să mă adaptez, să învăţ din mers. Sigur că mă ajuta tinereţea, entuziasmul, dar nu era de ajuns pentru a-mi găsi o cale in noua Românie. In prima parte a anilor 90 am lucrat in invăţământ şi mi-am dat seama că nu este un loc potrivit pentru viitor. Aşa am decis să intru in sistemul privat şi să-mi deschid propria afacere, în 1996, in domeniul IT, un domeniu complex şi complicat in acele vremuri. Am muncit foarte mult şi in cele din urmă am reuşit să pun pe picioare o mică afacere care ulterior s-a dezvoltat, ajungând la un nivel bun. Aşadar am ales să trăiesc prin propriile-mi forţe, fără să depind de stat ori de sistemul politic, oricare ar fi fost el. Cred că atunci am făcut o alegere bună renunţând la jobul plătit de stat.

Sursa foto: Facebook/ Dragoş Dumitriu
- Alegerea a fost o reacţie de dizidenţă faţă de noul regim iliescian sau o dorinţă de a lua viaţa in piept?
- In mică măsură. Eram destul de confuz in ceea ce priveşte politicul şi adevărata istorie a perioadei 1945-1989. Nu aveam destulă informaţie in acest sens şi eram prea tânăr să fac o astfel de analiză. Imi căutam pur şi simplu o cale in jungla tranziţiei. 

- Asta in timpul in care ei, neocomuniştii, işi făceau treaba şi se răspândeau in tot organismul tinerei democraţii. 
- Da. Din păcate am fost cu toţii naivi şi ne-am lăsat păcăliţi, la vremea aceea, de Iliescu, Roman şi toată camarila lor. Ne vorbeau franţuzeşte la televizor şi ne minunam ce conducători deştepţi avem. Naivitate care ne-a costat din greu in ultimii 30 de ani. Condamnabilă nu este naivitatea noastră, ci ticăloşia celor care au preferat să sacrifice zeci de ani un popor pentru o mână de privilegii şi de arginţi.

- Şi totuşi, au fost si perioade bune, in care ne-am redresat oarecum. Aderarea la UE şi NATO, de exemplu.
- Din fericire, că altfel cred că eram terminaţi de mult. Şi asta in contextul in care dreapta politică românească a avut mari probleme in aceşti ani, incepând de la comandourile de mineri care au devastat sediile PNTCD şi PNL până in zilele noastre, când structurile de conducere sunt penetrate de tot soiul de indivizi dubioşi care discreditează ideologia de dreapta şi ideea de politică în sine.

- Cu toate astea, a fost o vreme in care Liviu Briciu s-a implicat in politică şi ulterior a renunţat.
- E adevărat. In 2010, la sfatul unui prieten trecut prin viaţă, care imi spunea că fără implicare nu se poate schimba nimic, am ales să intru in PNL-ul local şi să activez in Biroul Politic. A fost o experienţă neplăcută, pentru că am dat, cu mici excepţii, peste oameni care nu aveau nicio legătură cu politica. Oameni care se voiau şefi peste nimic şi care işi urmăreau doar interesele, de cele mai multe ori mărunte... Am renunţat in anul 2014, atunci când după unificarea PNL şi PDL au avut loc alegeri interne şi un individ de tristă amintire, trimis de organizaţia judeţeană să supravegheze alegerile, ne-a interzis să vorbim la conferinţa de alegeri, iar masa de manevră din partid, susţinătoare a celui care a ieşit şi este şi azi preşedinte, a votat moţiunea de interzicere. Un astfel de comportament nu se practica nici la PCR şi am ales să mă retrag alături de mulţi colegi nemulţumiţi de atmosfera ostilă creată în partid. Din păcate atunci, ca şi altădată, eram prea puţini pentru a le face faţă celor ce se constituiau in masa de manevră a liderilor. Inţeleg că nici in prezent nu s-au schimbat lucrurile. Cu toate astea, nu se poate spune că am renunţat, sunt doar scârbit de modul ăsta de a se face politică, care este valabil până la cel mai inalt nivel in partidele tradiţionale. Nu sunt capabili să se reformeze şi asta o să ii coste.

- Despre noile formaţiuni  apărute pe scena politică ce părere aveţi?
- Era normal să apară şi sper să demonstreze că au altă mentalitate. Până atunci nu mai creditez pe nimeni. In România există un microb care se propagă in rândul partidelor. Cei care ajung la putere, intr-o formă sau alta, se transformă destul de rapid şi uită de ce au ajuns acolo. Tocmai de aceea oamenii nu mai au incredere. Dar să sperăm că lucrurile se vor indrepta şi in acest sens. 

- Se tot vorbeşte despre divizarea societăţii româneşti, despre mai multe tipuri de indivizi sociali, despre un adevărat război ideologic intre românii corporatişti, intreprinzători particulari, diasporeni, pe de-o parte şi bugetari, pensionari ori oameni dependenţi, intr-o formă sau alta, de politicienii aflaţi la putere, pe de altă parte. Cum comentaţi această confruntare? 
- Da. O intrebare dificilă. Nu e vorba de ideologie politică. Ar fi bine să ne razboim in ideologii. Cred că toată povestea asta este creată artificial de aceşti neocomunişti care vor să genereze dihonie intre români astfel incât ei să-şi poată ascunde incompetenţa, hoţiile şi să-şi păstreze o masă critică de manevră. Au făcut in aşa fel incât au răsturnat toate valorile şi au creat discrepanţe mari intre anumite categorii sociale, ceea ce, evident, a generat haos. Nimeni nu mai inţelege de ce un salariat de la stat are un venit mult mai mare decât unul de la privat, in condiţiile in care bugetul public este alimentat in proporţie covârşitoare de mediul privat. Nimeni nu mai inţelege de ce o anumită categorie de pensionari are venituri exorbitante comparativ cu pensia medie a românilor de rând. Nimeni nu inţelege de ce este nevoie de pensii speciale la parlamentari sau primari in condiţia in care ei au ales sa slujească comunitatea/ ţara şi nu ii obligă nimeni să facă asta. Si exemplele pot continua. Aici s-a produs schisma şi diferenţa de opinie a românilor faţă de binele general. Unii sunt interesaţi doar de buzunarul lor şi fac orice compromis pentru asta, in timp ce alţii realizează că fără echitate  mecanismele societăţii nu pot funcţiona. 

- De fapt asta au urmarit, „bravii” noştri conducători in ultimii 30 de ani, să ne întoarcă unul impotriva celuilalt?
- Sigur. E foarte simplu să iţi atragi de partea ta, cu măsuri populiste şi fără suport in economia reala,  o categorie de cetăţeni şi să ii asmuţi impotriva celor pe care ii manevrezi mai greu. Practici bolşevice care au funcţionat cu succes in partea asta de lume si incă mai funcţionează. De aceea trebuie să incetăm cu această mizerie şi să ne reaşezăm pe principii sănătoase. Cât incă nu e prea tarziu. Le datorăm asta copiilor noştri cărora nu avem dreptul să le amanetăm vieţile pe fondul laşităţii, incompetenţei şi prostiei din prezent.


Câmpina este un oraş într-o continuă şi constantă degradare

- Despre Câmpina anului 2019, oraşul ce altadată se mândrea cu o industrie prosperă, ce părere aveţi?
- Sunt dezamăgit. Câmpina este un oraş intr-o continuă şi constantă degradare. Se vede cu ochiul liber că nu exista un proiect de oraş pe termen mediu şi lung ca in alte zone din ţară. Nu există o preocupare constantă din partea autorităţilor de a stopa exodul de forţă de muncă, de a moderniza infrastructura, de a restabili un brand de localitate care să compenseze prăbuşirea economiei locale. Se vorbeşte de promovarea turismului, dar noi nu prea avem ce oferi in acest sens, sau cel puţin nu se preocupă nimeni să dezvolte proiecte in acest sens. Ne mărginim să copiem an de an bugetul public şi să asigurăm funcţionalitatea fără sa investim in proiecte importante. Oraşul a ajuns intr-o zonă gri şi asta trebuie să dea de gândit celor care il conduc şi au salarii prea bune in comparaţie cu managementul pe care il oferă. Nu prea inţeleg de ce este atât de mare inerţia in zona asta administrativă şi de ce se tărăgănează atât lucrurile. Sau poate că inţeleg, dar imi vine greu să accept. Cred că a venit vremea ca lucrurile să se schimbe in oraş şi asta cât mai curand. 

- Ce şanse avem să ne salvăm prin cultură? Vă intreb asta ştiut fiind faptul că sunteţi un om apropiat de fenomen, iubitor de muzică si nu numai. 
- Ce să zic... Am incercat in toţi aceşti ani să promovez valoarea din muzica românească, să creez un brand prin festivalul de Jazz Rock. Cred că in bună măsură am reuşit, dar vă marturisesc că am obosit. E cumplit de greu să organizezi sute de spectacole intr-un oras mic, in care oamenii nu au resurse pentru a cheltui in acest sens. M-am incăpăţânat să continui şi să aduc bucurie in sufletele celor câteva sute de câmpineni care apreciază muzica de calitate. Sper să am puterea să merg mai departe. Referitor la salvarea Câmpinei prin cultură, nu ştiu ce să zic. Pentru asta e nevoie de bani şi puţini sunt aceia care inţeleg că un act cultural de calitate are nevoie de finanţare masivă. Din fericire, la noi sunt oameni, chiar şi in administraţia publică locală, care pun umărul, dar nu e suficient. Să salvezi un oraş prin cultură inseamnă să te ţină bugetul şi să organizezi manifestări de ţinută, cum fac cei de la Sibiu, de exemplu. Inseamnă să construieşti edificii, infrastructură şi să te susţină economia oraşului. La noi nu e cazul. Vedeţi, revenim la economie şi bunăstare. Fără aceste ingrediente nu se poate. Cum ar fi să cheltuim un milion de euro pentru un festival de amploare şi noi să n-avem şosele, parcuri, clădirile să pice pe noi si oamenii să nu işi permită să bea o bere la terasă? Am fi de râs. Toate au un rost şi trebuie gândite serios, dar pentru asta este nevoie de oameni cu viziune şi, cum vă spuneam, la noi nu e cazul. Poate, cine ştie, in viitor să inceapa un nou proiect de oraş.

- Din scurta dvs. caracterizare putem trage concluzia că trăim intr-un oraş cu o slabă guvernare şi chiar muribund. Care are fi părtţle bune?
- Nu mă simt deloc jenat că spun lucrurilor pe nume şi cred in ceea ce spun. Mai mult de atât, sunt foarte multi câmpineni care au aceeaşi părere. Vă rog să vorbiţi cu ei şi poate vă vor surprinde cu multe alte idei şi concluzii. Oraşul are probleme şi merită o guvernare mult mai bună. Sigur că sunt si părţi bune. Trăim intr-o zonă  liniştită, aerisită, curată şi chiar interesantă din multe puncte de vedere. Problema este că se poate mai mult şi când spun asta mă gândesc la bunăstare si infrastructură modernă. Odată rezolvate acestea, se schimbă situaţia şi oraşul poate inflori. 

- Credeţi că ultimii treizeci de ani au trecut fără rost pe lângă noi?
- Nu. Ar fi prea mult. In toată perioada asta am acumulat experienţă, pe care trebuie să o folosim in viitor. In plus, sunt progrese destul de importante in unele domenii. De exemplu aveam multă forţă de muncă calificată in IT şi asta a adus mult capital străin in ţară. Capitalul străin inseamnă şi schimbarea mentalităţilor şi cred că asta ii sperie rău pe ăştia care işi fac de cap prin politică. Iată doar un exemplu. Mai sunt şi altele. Problema este că ne mişcăm prea incet şi statul este un organism incremenit, ca să nu spun mai mult. Cam asta e. Cred că in următorii treizeci de ani o să arătăm mult mai bine. Sper.
Florin Frăţilă

Istorii nemărturisite despre Câmpina anilor ‘80. ULTIMUL PRIMAR COMUNIST (Ep.5)

OAMENI DE IERI ŞI DE AZI

Fostul prim secretar al orașului, Petre Câmpeanu, își amintește din nou și de data asta nostalgia ascunde și o umbră de revoltă.
„Acum este fiecare pentru el, pe nimeni nu mai interesează comunitatea. Atunci am lucrat cu niște oameni deosebiți. Și asta trebuie reținut: singur nu aș fi putut să fac nimic. Închegarea colectivului, dorința de a face ceva pentru localitatea ta, este ceva rar, deosebit. Greu se poate desluși cum reușesc oamenii să facă din suflet ceva. Acum fiecare se gândește să își facă vilă, piscină. Câmpinița, Muscel, Voila sunt pline de așa ceva. Dar în oraș nu se vede nimic. De fapt, ar putea să-și facă și aeroport în curte, dar să facă ceva și pentru oraș. 
Sunt mulți oameni care au însemnat ceva pentru orașul acesta: Radu Frățilă, Iulică Coman, Mihai Rizescu, Petrică Tiseanu, Mircea Horja, Virgil Marinescu… Erau nu numai oameni deosebiți, erau niște luptători, erau săritori. Nu mai vorbesc de Anatolie Țariuc, directorul Rafinăriei. El era cu combustibilul, era prezent la toate acțiunile. Nu exista pentru noi «nu se poate»”.


Cum erau convinși cârcotașii

„Știam că, uneori, unii directori mai comentează. Atunci, mă duceam la directorii care știam că sunt mai săritori și le spuneam:
- Uite măi, tovarășul director Popa, de la IRA, este mai tânăr, abia i-am semnat hârtia. El nu prea știe cum merg treburile. S-ar putea să zică ceva, să nu fie de acord…
- Ce să zică? Lăsați tovarășu’ prim, că-i explic eu!, zicea câte unul, mai entuziast.
La un moment dat, am aranjat cu directorul Chivu, care fusese înaintea lui Horja la Poiana:
- Măi tovarășe director, vedeți că Berechet, de la Energopetrol, o să primească niște sarcini mai grele și nea Mircea al meu cred că o să comenteze. 
- Lăsați, tovarășe prim secretar, că-l aranjez eu. Ce, nu-i e rușine? Are șantiere în toată țara...
La discuții, când le-am dat la fiecare ce au de făcut, cine credeți că a făcut scandalul cel mai mare? Ăla pe care îl pusesem să îl lămurească pe nea Mircea, tocmai Chivu:
- De unde iau eu atâta material? De unde iau oameni?...
Sare atunci Mircea Berechet: 
- Tu, Gheorghe, faci scandal? Ai o uzină întreagă de fiare.
Ia uite mă, mi-am zis... 
Mai erau și situații din astea. Mai râdeam, mai comentam, mai discutam, dar la sfârșit ei ziceau «dați-ne un termen și rezolvăm». Îmi luăm o marjă de siguranță și le spuneam o lună, două. Termenul era la 1 Mai, la 23 august, la sărbători naționale. Ce să facem? Asta era... Și așa ne ajutam cu forțe proprii”.


Cum priveau vecinii peste gard și capra noastră nu murea

„Apăruseră, bineînțeles, și invidiile altor primari din județ. Că de ce la Câmpina se fac atâtea, că cine ne ajută, că de ce aici se poate și în altă parte nu…
Radu Florea a fost șef de șantier inițial la fostul TCM Câmpina. Este un băiat deosebit, inimos, iute. Era șef de șantier la Plopeni, iar primarul acestei comune ținea foarte mult la el. Am făcut treabă deosebită cu el. Alerga, săracul, de la Azuga până la Plopeni. Toți primarii din zona noastră trăgeau de el. Dar el era de la noi, de la Câmpina, și normal că trăgea spre casă.

Radu Florea
Într-un an - și asta poate să vă confirme Radu Florea, director mai apoi la EdilConst - am depășit recordul la construirea de apartamente. Am făcut aproape 600! Și asta cum s-a întâmplat? Directorul Radu îmi aduce o listă cu câți dulgheri, zugravi, zidari, fierari, betoniști, muncitori necalificați, vreo 200 de oameni de care avea nevoie. Și i-am chemat din nou pe directori:
- Aveți nevoie de apartamente? Noi avem front de lucru, avem constructor. Nu avem însă capacitatea de lucru cât vrem. Aici intervine treaba voastră: repartizați fiecare câți oameni puteți. Turnătoria îmi dai cinci zidari, trei mecanici? 
Și tot așa. În final, constructorul strânsese peste 200 de muncitori. Că erau plătiți sau nu, asta au rezolvat ei între ei. Și așa am făcut 600 de apartamente. Într-un an! Acum cred că nici în zece ani nu se construiesc atâtea. Poate nici în 50 de ani. În afară de Ploiești, nimeni nu se punea cu Câmpina. Aveam și eu un pic de orgoliu: Câmpeanu - Câmpina mea!”

Sursa foto: Facebook/ Misleanu Florin
Cum nu se bungheau raportările

„Au fost și situații când oamenii ăștia au riscat. Se făceau și raportări fictive. La sfârșit de lună se trăgea linia roșie și se adunau. Trebuia să se raporteze îndeplinirea indicatorilor, realizarea planurilor pe întreprinderi și uneori nu se putea. Și eram conștienți de asta. Îi spuneam directorului băncii: «Nu te duci la Neptun decât pe 5, 6, încolo. Controlezi atunci, nu înainte!». Și ca să iasă bine, mai mințeau. Toți făceau asta, toți știau, cu mine în frunte. Am făcut și de-astea, așa erau vremurile...
De pildă, din cauza raportărilor fictive, am primit ordin să-l dăm jos din funcția de director de la Neptun pe Iulică Coman. L-am pus șef de secție la Turnătorie. Dar asta nu a fost tot. La ceva vreme după, mă sună prim secretarul județului, Frățilă. Tocmai îl destituisem și pe directorul de la Uzina Mecanică, Vlădoiu sau Plămădeală, nu mai știu. Și mă întreabă tovarășul Frățilă:
- Măi Petrică, pe cine punem din nou director?
- Tovarășe secretar, eu vă spun. Vreți, bine, nu vreți, bine.
- Pe cine vrei, mă?
- Pe Iulică Coman.
- Nu e cel pe care l-am dat jos de la Neptun?
- Voi l-ați dat.
Venise atunci la județ, secretar cu probleme economice, unul care fusese ministrul Construcțiilor de Mașini, Nicolae Constantin, deștept băiat. Lui a trebuit să-i explic pe urmă care este situația. A venit omul într-o seară, pe la 7, a vizitat vreo două obiective economice de la noi și m-a întrebat și de Iulică Coman, ce s-a întâmplat de l-am schimbat. Am spus la repezeală că nu s-au bunghit rapoartele, așa mi-a venit atunci să-i zic. Am povestit eu că una trimite banca, alta întreprinderea și că oricum diferența dintre rapoarte era de vreo două zile. Nu am zis în cifre și în procente pentru că n-aveam niciun interes. Până la urmă l-am pus din nou director, bineînțeles. Și a rămas în funcția asta multă vreme, până în ’97 – ’98. Și omul ăsta a făcut multe pentru oraș, foarte multe!
Acum, să spună câmpinenii ce s-a făcut după ’90 încoace: două blocuri de locuințe pentru tinerii căsătoriți, încă unul acum, dar cine are un miliard să plătească un apartament? Cum poate o familie de tineri căsătoriţi să plătească milioane rată pe lună, milioane avans? De unde să ia copiii ăștia atâția bani? Cum îl ajuți pe tânăr cu miliardul, de unde să îl ia, dom’le? Ce salariu pot avea doi tineri? Mai mult decât cinci, șase milioane nu cred. Și dacă dăm la o parte toate cheltuielile familiale, are el cu ce să plătească? Și atunci se duc tot miliardarii care-și fac vile…”

Cum se fură un doctor

„A fost un moment când orașul avea o situație deosebit de dificilă în ceea ce privește medicii care lucrau la noi. Răposații Gruia și Răduță ieșiseră la pensie. Trebuia să ne gândim atunci să rezolvăm problemele și în acest sector de activitate care era primordial, să ne asigurăm specialiștii. Așa că am adus chirurgi pe Virgil Rădulescu, pe Sandu Matei. Pe Virgil Rădulescu l-am adus de la Moinești, pe Sandu Matei de la Băicoi. Pe Nicușor Popescu l-am adus pentru că fusese asistentul doctorului Proca. Așa îi aduceam pe toți: aflam întâi de valoarea lor, apoi discutam…
De pildă, au venit niște câmpineni la mine odată să-mi spună că există la Sinaia un foarte bun doctor oftalmolog, doctorul Cojocaru, care ar vrea să vină la Câmpina. Bine, am zis, să vină la mine în birou, să discutăm. S-a prezentat omul și l-am întrebat de ce vrea să plece de la Sinaia. Mi-a spus că are scandal mare acolo, că nu are sală de operație, că în același spațiu vin pacienți și pentru chirurgie și pentru oftalmologie și ginecologie, tot acolo erau aduși accidentații. Era omul foarte nemulțumit.
- Domnule, vii sau nu la Câmpina? Mie să îmi spui clar.
- Ce-mi oferiți?
- Adică cum? Ce pretenții ai?
Dar am înțeles repede. După ce mutaserăm noi secțiile spitalului de la Poiana la Câmpina, ne rămăsese disponibilă secția de chirurgie de acolo. Acesta s-a dovedit a fi un atu fantastic.
- Doctore, îți dau sala de operații, 25 de paturi.
- Nu se poate! Nu cred!
- Hai acum să-ți arăt.
Am rezolvat noi cu negocierile, dar acum nu-l lăsau cei de la Sinaia să plece și nici cei de la județ. Așa că efectiv l-am furat.
Am cerut într-o dimineață o mașină la Electromontaj. Șoferul, cumnatul meu, Goia, nici nu-l cunoștea pe doctorul Cojocaru, dar i-am zis să se ducă la Sinaia. Doctorului i-am spus: «vezi că vine o mașină culoarea cutare, numărul cutare». S-au întâlnit în secret, pe la opt jumate, când se făcea raportul de gardă în spital și toată lumea era ocupată. Doctorul Cojocaru a urcat repede în mașină bagajele, ce avea omul de cărat și duși au fost. Nici nu s-au uitat în urmă să vadă dacă îi urmărește cineva. Că pe urmă a fost mare scandal, asta e altceva... A venit și control de la județ pe tema asta. S-a dus primarul din Sinaia să se plângă, dar când au văzut cei de la județ că îi asigur doctorului toate condițiile s-au calmat. Au zis bravo și au plecat”.

Cum se împleteau religia şi munca voluntară

„Dar multe lucruri bune au făcut în orașul ăsta şi oamenii anonimi care au pus suflet. Îmi amintesc de Spitalul Municipal. Trebuia să îl inaugurăm, să-l finalizăm odată și nu făcuserăm curățenie în interior. Mai rămăsese multă treabă și nu avea cine să o facă. Cu UTC-iştii, cu pionierii, cu militarii nu aveam noi nicio șansă să terminăm, că nu prea îi trăgea inima să facă muncă voluntară. Știm cu toții cum era... Și atunci ce m-am gândit? M-am dus la adventiști și am vorbit cu predicatorul lor, Cornel. În calitate de primar, nu de prim secretar de partid.
- Voi aveți nevoie de sănătate, nu? Atunci ajutați-ne să facem curățenie în spitalul nou.
- Da, dar noi nu putem să lucrăm sâmbăta. Duminica, da.
Stabilim noi ziua și aștept. În duminica respectivă ploua cu găleata, era frig, ceață. Nu mă așteptam să vină careva. Dar m-am trezit cu peste o sută de oameni, copii, femei, bărbați... Munceau toți de rupeau pământul. Și așa au muncit trei-patru duminici la rând, până a fost gata treaba. Am rămas și acum buni amici, eu și predicatorul lor. Ne respectăm, ne salutăm”.

Urmaşi

„Altceva îmi amintesc eu acum. Mă hotărâsem deja cine aș fi vrut să mă urmeze. Alesesem un om pe care începusem să îl formez să poată conduce orașul: Victor Bercăroiu. 

Victor Bercăroiu
L-am pus viceprimar după ce fusese activist la economic, activist la UTC. După ce ar fi fost doi-trei ani viceprimar putea foarte bine să se descurce ca primar...”

Multe ar fi de spus și despre oamenii care și-au schimbat de atunci radical viziunea, care acum sunt importanți, care acum nu știu să privească înapoi. Dar, de fapt, multe ar fi de spus despre oameni, în general.

Sorina BUMBĂCEA
Articol publicat în ediţia din data de 1 octombrie 2002 (episodul al cincilea)
Citeşte AICI episodul 4.

CÂMPINA, DOCUMENTE ÎN ALB-NEGRU. O formaţiune coralã

Una din laturile activitãţii cultural-artistice desfãşurate în perioada premergãtoare celui de-al doilea rãzboi mondial şi în anii imediat urmãtori acestuia a fost reprezentată de existenţa unor formaţiuni corale prezente în cadrul celor trei parohii din Câmpina.
Constituite în asociaţii corale, acestea participau la slujbele religioase bisericeşti duminicale, cât şi la celelalte sãrbãtori religioase din cursul anului. În plus, acestea participau la concertele festive organizate special cu ocazia manifestãrilor desfãşurate în cadrul unor evenimente cultural-patriotice, aniversãri, omagiale etc.
Pentru informarea cititorilor prezentãm în continuare un moment din activitatea corului mixt al Asociaţiei Corale «Doina», ce a activat în cadrul Parohiei „Sf. Voievozi Mihail şi Gavril“ din Câmpina (biserica de la lac), ca şi o imagine fotograficã ineditã a acestuia din perioada 1945 - 1946.
În centrul imaginii, pe primul rând în odãjdii preoţeşti, sfinţia sa preotul paroh Iancu Popescu şi dirijorul corului, Constantin Vlad (în fotografie pe acelaşi rând, al doilea de la stânga la dreapta).


Un afiş al asociaţiei purtând data de 27 decembrie 1941, reprodus în volumul Prezenţe spirituale câmpinene [1], coordonator Gherasim Rusu Togan, atestã participarea şi programul Corului «Doina» la concertul festiv prezentat la balul organizat cu prilejul anului nou 1941 - 1942.
Din programul prezentat în douã pãrţi cu aceastã ocazie, au fost interpretate 20 de piese muzicale dintre care 16 piese corale.
Cu aceastã ocazie a cântat solo piesa „Pe marginea Dunãrii“, respectiv în duet cu dl. Jeny Ciupagea, piesa „Iarna a sosit“, una din solistele apreciate ale corului, d-ra Maria Horja (rândul doi de jos, a şasea de la stânga la dreapta).
Iatã numele membrilor corului identificaţi de noi pe fiecare rând de jos în sus şi în cadrul acestora de la stânga la dreapta: rândul 1: I. Calboreanu, C. Vlad, I. Cristian, P.S. preot Iancu Popescu, I. Albu, I. Cristian, I. Toboc; rândul 2: ?, D. Bãrbulescu, A. Georgescu, Georgeta Minovici, Florica Florescu, Maria Horja, C. Golupciuc, N. Popa, Berta Gergot, I. Andronache, Ticu Mocanu; rândul 3: ?, T. Madusi, M. Belucã, T. Bãlãşoiu, C. Balgiu, I. Petrovici, I. Moisescu, I. Pãstrãmoiu, ?; rândul 4: D. Grigoraş, V. Dobre, V. Glod, C. Golupciuc, ?, J. Ionescu, N. Popovici, ?.
Victor DUMITRU
Note:
1. Gherasim Rusu Togan (coordonator), Prezenţe spirituale câmpinene, Câmpina 500 - omagiu, Câmpina, 2002, p. 168.
Sursa: Câmpina literar-artistică şi istorică, an. II, nr.5/ ianuarie 2007 

(P) „Marea provocare este menţinerea nivelului de calitate și performanţă, în condiţiile creșterii continue a activităţii secţiei” - consideră noul șef al Maternității SanConfind, dr. Ion Constantinescu

Secția de obstetrică-ginecologie din cadrul Centrului Medical Sanconfind din Poiana Câmpina are, de curând, un nou șef: medicul specialist Ion Constantinescu. Maternitatea SanConfind, ca și celelalte structuri ale celui mai mare spital privat prahovean, oferă servicii medicale de cea mai bună calitate. Secția Obstetrică-Ginecologie are trei săli de nașteri (două pentru nașteri normale și una pentru operații cezariene), săli post-partum, opt camere de spitalizare pentru gravide în regim rooming-in, toate dotate cu aparatură medicală de ultimă generație. Pentru sistemul rooming-in, rezervele dispun de pat pentru nou-născut, masă de înfășat, chiuvetă specială pentru toaleta nou-născutului. De menționat că secția are o rezervă dedicată și utilată corespunzator pentru pacientele cu dizabilități. Blocul- operator al secției dispune de o sală de operație modernă cu suprapresiune și sisteme performante de sterilizare, ce asigură condiții de lucru optime pentru chirurgi, anesteziști, neonatologi. Aici se pot efectua intervenții chirurgicale complexe, de mare amploare. Sala de preanestezie, compartimentul ATI cu trei paturi și nucleul pentru primele îngrijiri acordate nou-născutului extras prin operație cezariană completează componența blocului operator. Secția are două săli de naștere pe cale naturală dotate la cele mai înalte standarde, permițând o monitorizare corectă a travaliului și o naștere în condiții de siguranță pentru parturientă și nou-născut. Sălile de naștere sunt cuplate cu o rezervă de post-partum imediat, unde lăuzele vor fi monitorizate în primele două ore după naștere. Secția mai are în componență o sală de tratamente și mici intervenții pentru ginecologie, precum și o sală de tratamente pentru lăuze. Consilierii spitalului vă stau la dispoziţie pentru oferte financiare personalizate. Tarifele pachetelor pentru nașteri la Maternitatea SanConfind sunt printre cele mai mici din țară (din sistemul sanitar privat), în condițiile în care calitatea actului medical este ireproșabilă, comparabilă cu tot ceea ce oferă cele mai cunoscute maternități din sistemul medical privat existent în România. Despre evoluția Maternității SanConfind am stat de vorbă cu dl. doctor Ion Constantinescu.

Dr. Ion Constantinescu
- Sunteți nou șef al secției Obstetrică-Ginecologie SanConfind. Maternitatea SanConfind a evoluat spectaculos de la înființarea ei și până în prezent. Toate mamele care au născut aici au fost foarte mulțumite. Cum ar putea tinerețea și experiența dvs să ridice nivelul calității serviciilor medicale ale secției? Se poate mai bine de atât?
- Am plăcerea de a saluta din nou cititorii Oglinzii, de aceasta dată din poziția de șef al secției Obstetrică-Ginecologie Sanconfind, o poziție onorantă, dar care și obligă foarte mult; în special, pentru că aici vorbim de mediul privat. Colaborarea mea cu Centrul Medical Sanconfind a început în octombrie 2018, și încă de atunci am fost plăcut impresionat de tot ce am văzut aici. De la acel moment, am observat o continuă și constantă creștere a activității în cadrul secției noastre, măsurată în pacienții care se adresează cabinetului de specialitate din ambulatoriul unității, în nașterile și intervențiile chirurgicale efectuate. Un martor important al sporirii activității este reprezentat și de numărul colaboratorilor secției, care și el este unul în creștere. Toate cele menționate mai sus indică faptul că serviciul nostru se bucură de apreciere și prestigiu. Acest lucru este probat prin aprecierile pozitive venite atât de la pacientele noastre, cât și de la familiile acestora. Găsesc că marea provocare ce se află în fața noastră este menținerea nivelului de calitate și performanță, în condițiile creșterii continue a volumului de activitate. Speranța mea este ca tocmai tinerețea, elanul și puterea de muncă corespunzătoare vârstei, împletite cu experiența colegilor și colaboratorilor având o vechime mai mare în specialitate, toate să fie ingredientele necesare succesului pe mai departe al acestei secții. 
- Asigură Maternitatea SanConfind toate condițiile pentru o naștere sigură, ferită de infecții nosocomiale sau de alte infecții intraspitalicești?
- Infecțiile intraspitalicesti reprezintă un subiect extrem de sensibil în viața spitalelor din România. Tocmai din acest motiv, ele cunosc o atenție deosebită din partea întregului personal implicat în activitatea medicală a Spitalului SanConfind, și deci implicit a personalului secției Obstetrică-Ginecologie, unde grija este sporită atât în privința mamei, cât și a nou-născutului. Am înțeles și am conștientizat foarte repede acest lucru, încă de la primele vizite pe care le-am facut în spital, când formarea medicală mi-a permis să observ că sunt respectate cu cea mai mare strictețe procedurile de limitare la maximum a posibilității producerii de infecții nosocomiale sau alte infecții intraspitalicești. Ulterior, începând activitatea efectivă în cadrul spitalului, am constatat folosirea corespunzătoare a halatelor și câmpurilor operatorii sterile de unică folosință atât în blocul operator, cât și în sălile de naștere. Cu plăcerea pe care numai un angajat într-un seviciu de chirurgie o poate avea, am vizitat și revizitat serviciul de sterilizare al spitalului, care este unul dintre cele mai moderne din țara noastră la acest moment, fiind complet informatizat și capabil să asigure sterilizarea la un volum de activitate susținut. Am să încerc să nu fiu extrem de tehnic tocmai ca să mă fac înțeles de către cititorii noștri. De aceea voi enumera și alte măsuri care se iau în cadrul secției pentru menținerea condițiilor de asepsie și antisepsie, unele dintre ele putând fi constatate direct de către pacienți. Voi aminti faptul că, în fiecare salon, există recipiente cu soluții de menținere a igienei mâinilor. De asemenea, tații care participă la naștere vor fi întotdeauna echipați cu costume de unică folosință, botoși și calote, iar saloanele sunt sterilizate permanent prin nebulizare și radiații ale lămpii UV, chiar dacă nu au găzduit pacienți un anumit interval de timp. Nu în ultimul rând, aș remarca faptul că vesela este dezinfectată si spălată prin programe speciale în mașini de spalat vase dedicate. Aș vrea să concluzionez asigurându-vă că toate acestea nu sunt simple măsuri bifate doar pe o hârtie, ci sunt o realitate a activității de zi cu zi a Centrului Medical Sanconfind.
- Populația României este în continuă scădere, într-un ritm îngrijorător. De ce credeți că a scăzut atât de mult natalitatea și ce s-ar putea face pentru remedierea situației?
- Natalitatea în România, cu creșterile ei forțate din anii 1960, 1970, urmată de o descreștere marcantă după decembrie 1989, rămâne un subiect de mare interes, având importante consecințe sociale și implicit economice. Scăderea acesteia atrage după sine așa-numita îmbătrânire a populației. Realitatea zilelor noastre recunoaște scăderea natalității ca o problemă globală, nu numai una românească. Desigur, vorbind de nivelul natalității din țara noastră în perioada postdecembristă, ea a cunoscut un declin brusc până în anul 1994, după care analizele demografice arată o menținere a nivelului acesteia puțin sub media europeană. Cauzele scăderii natalității din România respectă niște “reguli” generale, cum ar fi progresele de ordin social-politic și economic pe care femeile le-au obținut în ultimul secol, mai exact în ultimele decenii, dar și progresele din domeniul medical privind contracepția, precum și alte exemple ce pot fi enumerate tot aici. În mod particular, natalitatea în Romania cunoaște și o scădere pusă pe seama migrației forței de muncă. Această migrație interesează în egală măsură bărbatii și femeile, cu mențiunea că acestea din urmă se găsesc la momentul unui vârf al fertilității atunci când părăsesc țara noastră în căutarea unei vieți mai bune, în țări mai dezvoltate din punct de vedere economic. O aplecare mai mare a statului asupra politicilor de sănătate publică, țintite direct pe natalitate și pe susținerea familiilor cu mai mult de un copil, ar trebui să reprezinte o prioritate în anii ce vor urma. Desigur, economia și fluctuațiile ei vor influența întotdeauna politicile de sănătate publică în privința natalității, dar consider că, la acest moment, ele nu mai suferă amânare, iar măsuri de susținere a tinerelor cupluri, și mai precis a femeilor care aleg să devină viitoare mame, se impun ca un imperativ. Voi încerca să nu încheiem această discutie într-un mod extrem de serios, pricinuit, de altfel, chiar de tema pe care ați propus-o. De aceea, vă cer să-mi îngăduiți un ton mai șăgalnic, deoarece vreau să spun, de asemenea, că găsesc aici încă un aspect prin care Centrul Medical SanConfind se află împotriva curentului. De la inaugurarea Maternității și până în prezent, cifrele ne arată că natalitatea a înregistrat în secția noastră o creștere constantă și importantă, care nu ne poate face să privim decât cu optimism și bucurie în viitor.