06 august 2019

„2’Artistes Boutique” sau pasiune pentru frumos la puterea a doua

Andreea Bârsan şi Valentina Ghinescu aduc la Câmpina conceptul shabby chic, unul dintre cele mai populare stiluri de amenajare interioară

„2’Artistes Boutique” este numele celui mai nou magazin destinat comercializării decoraţiunilor interioare ce urmează să se deschidă la Câmpina. După câteva săptămâni în care s-a lucrat intens la amenajare, cochetul spaţiu aflat în buricul târgului, la parterul blocurilor situate în parcul Regele Mihai I, este pregătit să-şi primească clienţii începând de joi, 8 august, într-o atmosferă intimă, care te poate duce cu gândul la o casă rustică amenajată în cel mai pur stil englezesc. 
Magazinul va comercializa decoraţiuni şi piese de mobilier în stil shabby chic, clasic revizuit ori country, fiind inspirat în amenajare de boutique-urile pariziene şi cele englezesti de tip store (nu shop), cu produsele expuse pe categorii şi game cromatice, la care este permis accesul direct. 
Stilul shabby chic a apărut iniţial la sfârşitul anilor ’40 şi a fost reinventat în anii ’80 de designerii inspiraţi de casele englezeşti de la ţară, din dorinţa de a recicla obiectele vechi. Culoarea predominantă este albul în combinaţie cu tonurile pastelate de roz, verde, bleu şi chiar gri deschis, care imprimă oricărei case un parfum de epocă, romantic şi elegant. Aflat undeva la graniţa dintre retro si modern, acest stil ce inspiră feminitate şi bun gust poate fi folosit în decorarea oricăror tipuri de interioare, de la livinguri, la dormitoare şi băi, până la terase, deoarece îmbină o varietate de texturi, materiale şi elemente de design.
Despre acest proiect inedit am stat de vorbă cu proprietarele afacerii, doamnele Andreea Bârsan şi Valentina Ghinescu, două femei cu suflet de artist care, deşi au trăit o viaţă la Bucureşti, au considerat că oraşul nostru are suficient de mulţi oameni iubitori de frumos care să le împărtăşească pasiunea pentru acest stil care câştigă tot mai mult teren şi în ţara noastră.


- Anul 2019 aduce în Câmpina un suflu nou în ceea ce priveşte decoraţiunile interioare, o afacere în stilul shabby chic de inspiraţie pariziană ori londoneză, genul acela de magazin ce îmbină cu succes vechiul cu noul. Cum s-a ajuns la „boutique-ul celor două artiste”?
Valentina Ghinescu: - În primul rând, în baza unei prietenii de o viaţă. Am avut multe proiecte cultural- artistice împreună cu Andreea şi au fost reuşite. Totul a venit în mod natural şi bineînţeles pe fondul faptului că ne place frumosul şi vrem să oferim lucruri frumoase, deosebite oamenilor din jurul nostru. Andreea a găsit acest spaţiu, mi-a propus să deschidem un boutique cu decoraţiuni interioare, în stilul shabby chic, şi am fost de acord. Oricum, de asta ne ocupam de câţiva ani, fără să avem un magazin, şi am zis că e timpul să facem acest pas. Prima încercare a venit în anul 2011, în Bucureşti, cu un proiect similar, dar ne-am lovit de birocraţie şi de dezinteresul producătorilor români. Am vrut să promovăm şi să vindem produse româneşti, dar am renunţat. Ne-am adresat către zeci de fabrici din ţară de porţelanuri şi ceramică, dar fără niciun rezultat. A fost o dezamăgire. Nici azi n-am înţeles de ce fabricile româneşti nu îşi doresc să dezvolte parteneriate cu micile magazine. De ce boutique-ul celor două artiste? Pentru că fiecare dintre noi avem, într-un fel, suflet de artist, chiar dacă profesiile de bază sunt diferite de acest domeniu. Ni se potriveşte acestă  afacere a decoraţiunilor interioare, pentru că o facem din pasiune şi este o preocupare constantă, de mulţi ani. Se poate spune că avem expertiză şi experienţă în domeniu.


- De ce shabby chic şi nu alt concept decorativ?
Andreea Bârsan: - Simplu, pentru că ne place foarte mult! În plus, n-am prea găsit magazine de gen în România. Sunt foarte puţine în Bucureşti. N-am inventat noi roata. Conceptul acesta decorativ a apărut prin anii ’40 în Anglia, atunci când oamenii, lipsiţi de resurse materiale, erau nevoiţi să îşi recondiţioneze piesele de mobilier, să le lăcuiască, patineze, coloreze ori să le transforme după nevoi. De atunci a pornit această idee şi funcţionează cu succes până în zilele noastre. Inspiraţia noastră îşi are rădăcinile în ceea ce am văzut în străinătate, la Paris, Londra şi în alte locuri din lume unde există o întreagă industrie bazată pe conceptul shabby chic. Ne-au fascinat genurile acestea de boutique romantice, cu marfa la vedere şi acces direct printre rafturi, cu produse gen casa bunicii, colorate şi atent meşteşugite, cu orologii de perete, veselă nobiliară şi piese de mobilier trainice, toate aranjate ca într-un vechi castel. Să nu mai vorbim de modul în care eşti primit şi sfătuit în privinţa mărfurilor. De acolo nu pleci fără să primeşti un ambalaj corespunzător obiectului cumpărat, fie că este vorba de o hârtie specială ori de cutii învelite în mătase. E o adevărată bucuruie să mergi în astfel de magazine. Aşa vrem să facem şi noi, să le oferim celor care ne calcă pragul motive de bucurie. 


- La originile sale, conceptul shabby chic se baza pe recondiţionare, pe reciclarea  anumitor obiecte vechi şi reutilizarea lor în scop decorativ. Să înţelegem că acesta este obiectul dumneavoastră de activitate? Aveți un atelier de recondiționare ori restaurare?
Andreea Bârsan: - Piesele pe care le vindem sunt toate noi, aduse din fabrici specializate pe acest stil. Există o adevărată industrie, în Europa și în lume, care fabrică astfel de produse inspirate din stilul vechi și adaptate epocii în care trăim. De exemplu, mobilierul este absolut nou, din lemn masiv, vopsit, lăcuit și finisat astfel încât să scoată în evidență patina timpului. Sunt mulți oameni care iubesc acest gen de frumos și așa au apărut fabricile specializate și importatorii care le asigură desfacerea. Noi achiziționăm decorațiunile, piesele antichizate, patinate și le expunem la vânzare în magazin, fără nicio altă modificare. Totul este de foarte bună calitate. În plus, oferim consultanță celor ce au nevoie de sfaturi în ceea ce privește amenajările interioare. Putem concepe proiecte personalizate și avem posibilitatea să aducem la comandă anumite piese decorative, în funcție de preferințele clientului. Magazinul nostru va oferi servicii complete în acest domeniu. Gama de produse este una cât se poate de diversificată și aici putem să amintim serviciile de cafea, ceai, farfuriile decorate diferit față de ceea ce oferă piața românească, tapiserii, tapet, perne, dulăpioare, accesorii din fier forjat, veselă și în general multe piese pe care nu le întâlnești foarte des.  Prin tot ceea ce facem vrem să le oferim clienților un motiv în plus pentru a alege o viață mai relaxantă în propriul cămin și de aceea ne-am propus ca „2’Artistes Boutique” să nu fie un simplu magazin ce vinde decorațiuni interioare.


- Bucureștence fiind, ați ales să vă începeți afacerea la Câmpina, într-un oraș destul de mic, unde puterea de cumpărare nu mai este cea care a fost odată. De ce Câmpina?
Valentina Ghinescu: - Sincer, pentru că Andreea s-a mutat în zonă și i-a plăcut foarte mult orașul cochet și cu oameni foarte deschiși. Mai mult, ne-au plăcut spațiul închiriat, boemia locului, faptul că aici trăiesc mulți artiști și considerăm că aici este locul nostru. Niciodată nu ne-am gândit că o să dechidem un magazin în Câmpina, dar așa s-a întâmplat, din motive cunoscute doar de univers. E adevărat că este un oraș mic, dar privim această afacere cu optimism, pentru că nu urmărim cu obstinație să facem bani și să curgă bogăția pe noi. Deschidem acest magazin din pasiune și cu mult drag de oameni și avem convingerea că totul o să fie bine. De ce să nu le oferim și câmpinenilor șansa frumosului și posibilitatea de a avea aici, și nu la București sau în altă parte, un astfel de magazin?! Avem produse deosebite, care își pot găsi locul în orice casă, iar oamenii de aici sunt iubitori de frumos. Am observat asta în multe locuri din Câmpina. Trebuie să gândim pozitiv și să ne facem treaba cât mai bine, astfel încât clienții să plece mulțumiți, cu zâmbetul pe buze și să își dorească să revină în magazinul nostru. 


- În multe locuri din lume comercianții sunt dispuși să negocieze cu clienții și să mai scadă din prețurile afișate la raft. Aveți în vedere o astfel de politică de vânzări?
Andreea Bârsan: - Nu ne-am gândit încă la asta. Probabil că vom acorda și astfel de bonificații în funcție de anumite aspecte. În principiu, prețurile sunt fixe, pentru că legislația fiscală românească nu permite negocieri de tipul celor din Turcia, la mica înțelegere. La noi totul se înregistrează pe casa de marcat, trebuie să întocmești o sumedenie de acte, atât înainte, cât și după ce vinzi un produs, și de multe ori nu merită efortul. Nu excludem posibilitatea negocierii, dacă este cazul.
- Peste două zile, mai exact joi, 8 august, va avea loc deschiderea oficială a boutique-ului. Ce mesaj aţi dori să le transmiteţi viitorilor d-voastră clienți?
Valentina Ghinescu: - Ne-am bucura să vină în număr cât mai mare atât oameni din Câmpina, cât și din împrejurimi, să ne cunoască și să se bucure de produsele pe care le oferim. Avem și mici surprize, frumos ambalate și îi invităm cu drag pe toți iubitorii de obiecte decorative să vină să se convingă de eleganţa şi simplitatea acestui concept. Suntem sigure că oricine o să ne calce pragul va căpăta o energie suplimentară, pentru că va fi frumos și orice e frumos îți schimbă starea de spirit. Chiar dacă nu cumpără, se vor înveseli cu siguranță. Îi așteptăm și cu copiii. Avem în plan și ateliere creative pentru copii, un proiect pe care vrem să îl dezvoltăm și la Câmpina. O dată la două săptămâni vom aborda teme interesante, pe care nu le pot pune în practică acasă sau la școală. Ne preocupă să-i învățăm frumosul pe cei mici, pentru că ei sunt viitorul nostru.
(F.F.)

Editorial. CIRCUITUL PROSTIEI ÎN NATURĂ

Prostia și ticăloșia sînt surori gemene. Cînd o întîlnești pe stradă sau o vezi la televizor pe una dintre ele, nu știi niciodată care a fost de fapt. Cine nu cunoaște această axiomă, nu înțelege nimic din „sistemul nostru politic”. Cazul Alexandra și tot ce a urmat pînă azi este o tragică ilustrare. De la polițaiul habarnamist angajat la 112, la procurorii și polițiștii care nu știu legea, la gașca numită parlament care face legi ce se dovedesc, de fiecare dată cînd apare un moment limită, inaplicabile, incomplete, proaste. Cum să dai legi de înăsprire a pedepselor, d-nă Dăncilă, cînd abia ce a respins CCR (sub spaima reacțiilor publice) Codul Penal ce le reducea la jumătate? Pus la cale și votat de ai dvs. 2 violuri/ zi media în RO, 75% gradul de recidivă la infractorii eliberați de Tudorel & Iordache prin recursul în anulare. Nu vreți să veniți dvs. să ne explicați cum vine asta? Și aici vreau să desfășor demonstrația de fizică socială și politică. Ultimii ani de contra-selecție, politizare acută a tuturor instituțiilor, prin înlocuirea concursurilor cu „delegări” au așezat prostia în capul mesei. Nu am avut niciodată un parlament și un guvern cu un mai jos nivel profesional și intelectual. Am rîs destul de ei, dar, vorba lui Caragiale Bătrânul, într-unul din cele mai cutremurătoare texte ale sale: „Copiii noştri vor avea poate de ce să plîngă – noi am rîs destul (…). Un dezastru mare ne pîndeşte...”. Nu se mai poate rîde de analfabetismul şi prostia regimului: acestea ucid oameni, după ce au ucis, mai puțin vizibil, viitorul țării. S-au difuzat, ca un cancer, în tot organismul social. 

Desen pe coperta cărţii semnate de Ezio Flavio Bazzo,
 "You Stupid People: An Open Manifesto to Human Stupidity"

Acum M.A.I face în pripă o lege pentru căutarea persoanelor dispărute. Nu cumva trebuia făcută de mult, de către cei în drept, în loc să se dea de ceasul morții să elibereze pușcăriașii? Nu există baze de date pe nimic, cu atît mai mult să fie interconectate. Am văzut că celebrul 112 funcționează exact ca CFR-ul, și STS-ul la fel. Statul român este un stat paralizat de prostia incompetentă instaurată în toate articulațiile sale. Intră în acest fenomen și declarațiile politicienilor (y compris inexpugnabilul domn Arafat, unul dintre vinovații indirecți ai haosului și proastei selecții care ucid). Inclusiv ale d-nilor Barna, Tăriceanu et comp. care au încercat să capitalizeze politic. Inutile și declarațiile președintelui. După ce s-a lăsat deposedat de toate atributele puterii, fără să aibă curajul unei reacții ferme, degeaba acuză acum haosul incompetenței pesediste. D-na Dăncilă profită cinic de criză pentru a face o deosebire ce nu există de fapt. Susține anume imensa prostie (cer iertare pentru repetarea cuvîntului, e din cauză că se repetă realitatea lui) că lupta anticorupție ar fi împiedicat lupta împotriva criminalității. Oricine știe că nu se pot separa cele două. Sînt suficiente imaginile celor care-l păzeau pe Dragnea cînd cu judecarea la ÎCJ, reluate zilele acestea la televiziuni. La fel de inutilă este demiterea d-nei Andronescu. Nu pentru dezastrul și lipsa disperantă de calitate în învățămînt. Ci pentru o declarație pentru care unui om uman i-ar fi pur și simplu rușine. Abilă ca orice vietate elementară, doamna prim ministru a profitat de ocazie (cu o viteză de care nu a dat dovadă în alte ocazii) de a scăpa de un adversar politic incomod. Nici pomeneală de compasiune sau de înțelegere față de complexitatea fenomenului Călărași. Care a dezvăluit Statul român în deplină stare de nefuncționare. În vreme ce partidul-stat e înnebunit să-și îndrepte cît de cît imaginea grav afectată. Nu-i interesează pe ei sensul celor întîmplate! Toate tunurile televiziunilor și ale postacilor sînt îndreptate spre spălarea imaginii PSD, a poliției și spre schimbarea „ordinii de zi”, căci oamenii uită repede. Cardul de sănătate nu funcționează de mai bine de o lună. Îi pasă cuiva? Tractoriști deveniți peste noapte doctori în drept (ce se întîmplă cu avalanșa de doctorate plagiate la Academia de Poliție are legături adînci cu cazul de la Caracal), analfabeți numiți miniștri la cultură (acum, interimar, și la Învățămînt!), o mulțime de oameni cu studii precare, cu pregătiri făcute în grabă, au ocupat toate funcțiile în stat. Acum cînd scriu aflu că ieri ISU Constanța a trimis „din greșeală” cod roșu de avertisment pe Ro-alert. QED. Infecția a coborît pînă jos, căci numai astfel enormul „aparat” de partid și de stat poate fi controlat cu eficiență. De unde se taie bani la proxima rectificarea bugetară? Sănătate, Învățămînt, Cultură, Transporturi. Adică exact din locurile unde se construiește viitorul. Slugile „analiste” ale PSD au înroșit ecranele cu teorii despre cum s-a schimbat Dăncilă, despre cum șocul Caracal va duce la modernizarea PSD și venirea la conducere a unei aripi mai „luminate” șamd. Este ca și cum ai spera că bacilul care produce TBC ar putea să se transforme într-unul care produce un banal guturai. Cer scuze pentru abundența comparațiilor medicale, dar avem de-a face cu o societate profund bolnavă. De incultură și prostie. Soluția? Vine de la sine: puneți în funcții publice nu panglicari de cuvinte, ci oameni temeinic articulați cultural, buni specialiști în domeniul lor!
Christian CRĂCIUN

„În decembrie ’89 a fost haos! Puţin a lipsit să nu se întâmple o tragedie şi mai mare la Otopeni”

  • declară Lucian Cercel, omul care în decembrie 1989 a fost comandantul Garnizoanei Câmpina şi primul preşedinte al Frontului Salvării Naţionale din oraşul nostru


Câmpina - secvenţe din realitate, după 30 de ani de la căderea comunismului (5)

Născut în anul 1957 într-o familie în care tatăl era maistru la ACC şi mama contabilă la Cooperativa Munca, Lucian Cercel şi-a petrecut copilăria în perioada regimului dejist, cu cravata de pionier la gât, iar adolescenţa sub semnul unei meserii cazone, înregimentat la Liceul Militar din Breaza. Ulterior, a absolvit Şcoala de Artilerie şi Rachete Antiaeriene de la Braşov, pentru ca în anul 1979 să fie repartizat ca tânăr locotenent la Unitatea Militară 02202 de pe Voila. 
În următorii zece ani, Lucian Cercel avea să avanseze în cariera militară şi să ajungă la gradul de căpitan, cu funcţie de locotenent-colonel şi de locţiitor al comandantului unităţii.
În decembrie 1989, destinul avea să-i scoată în cale o mare provocare. Tânărul căpitan de 32 de ani ajunge peste noapte comandantul Garnizoanei Câmpina şi primul preşedinte al Frontului Salvării Naţionale din oraşul nostru. 
Astăzi, la 30 de ani distanţă de la căderea comunismului, colonelul în rezervă Lucian Cercel îşi aminteşte cu emoţie întâmplările din acea perioadă.


- Decembrie 1989, moment important în cariera și viața căpitanului Lucian Cercel. Regimul comunist cădea pe neașteptate și se instaurau revolta, panica și incertitudinea. Cum aţi trăit acest moment de cotitură din istoria noastră?
- În decembrie 1989 s-a instaurat haosul și situația asta a continuat mulți ani după aceea. Din ziua de 17 decembrie am primit indicativul de alarmă de luptă făra mobilizare și am rămas în unitate până în ziua de 22 decembrie. Apăram antiaerian, împreună cu alte unități, județul Prahova. În vremea aceea eram locțiitorul comandantului pe probleme tehnice și răspundeam de tot ceea ce înseamnă dotarea militară din unitate. Aveam foarte multe responsabilități, mai ales în timp de alarmă. După data de 17, nu primeam decât informații pe linie militară, în rest nu știam ce se întâmplă cu adevărat. Mai vedeam la televizor și ascultam Europa Liberă, dar încă nu știam adevărul. În momentul în care au anunțat că șeful armatei române, generalul Milea, s-a sinucis, am înțeles cu toții că situația este gravă. Câteva ore mai târziu primeam, într-un fel, confirmarea și prin faptul că au început să apară prin unitate ofițerii de la contrainformații, care aveau misiunea să aplaneze orice conflict și să liniștească apele. Ăștia, de obicei, nu veneau fără motive serioase! În ziua de 22 decembrie mă ocupam de repartizarea a două grupe de militari pentru apărarea obiectivelor Baraj Paltinu și Captarea de apă - primisem ordin în acest sens -, când a sosit la poarta unității un grup de civili care solicita sprijinul armatei în vederea restabilirii ordinii în Câmpina. În jurul orei 15 avea să vină și un ordin, de la Ploiești, preluat și transmis de colonelul Mihăiescu, șeful meu și comandatul unității în acel moment, prin intermediul căruia eu și căpitanul Nechifor Vasile aveam misiunea să ne deplasăm la Primărie și să organizăm apărarea civilă a orașului, împreună cu gărzile patriotice. La ora 16 am ajuns la Primărie și n-am găsit pe nimeni din conducere instituției. Singurul rămas în dispozitiv era comandantul gărzilor patriotice, domnul Horeangă. Am vorbit cu el și mi-a spus că toți au plecat la mitingul organinzat la Casa Tineretului, unde se alegea Frontul Salvării Naționale. Am bănuit că se referea la cetățeni și nu la angajații din Primărie ori la cei de la cabinetul primului secretar. Prima măsură, transmisă domnului Horeangă, a fost convocarea urgentă, pentru ora 18, a tuturor directorilor din uzine, care erau și comandanții  gărzilor patriotice din aceste instituții. Ulterior, am plecat la Casa Tineretului să vedem ce se întâmplă și am ajuns chiar în momentul întocmirii listei cu cei propuși în conducerea FSN. Se citea această listă la microfon, în fața mulțimii. Printre cei foarte vocali și urcați pe clădire am recunoscut-o pe fosta mea profesoară de română, doamna Tudorașcu, o femeie în vârstă. Mi-am auzit și eu numele, dar am plecat, pentru că aveam de îndeplinit o misiune și în plus nu mă interesa să fac parte din acel comitet. Primisem un ordin de serviciu de la unitate, trebuia să mă ocup de apărarea orașului și aveam atribuții de conducere a Garnizoanei Câmpina. La ora 18 a avut loc întâlnirea stabilită la care au participat, pe lângă directorii de întreprinderi, și comandanții de unități din garnizoană. Printre ei  maiorul Georgescu, care îi ținea locul colonelului Stamen, de la trupele de securitate - actuala jandarmerie, căpitanul Ilie - șeful Miliției, care tocmai trecuse prin momente neplăcute cu revoluționarii, colonelul Cristea - șeful Securității, colonelul Motorga - șeful Școlii de Poliție. În urma discuției, am stabilit planul de apărare, conform regulamentelor militare, unde fiecare întreprindere avea perimetrul ei. Printre măsurile luate a fost și aceea de a amplasa două mitraliere de calibru mare pe clădirile de la IRA. Ne gândeam să apărăm intrarea sudică a orașului, așa cum în partea de nord se ocupau cei de la Școala de Poliție. Era momentul acela când se umbla cu tot felul de intoxicări și ni se spunea că urmează să fim atacați de forțe necunoscute. La ora 20 am primit confirmarea, de la superiori, că pot să am încredere în Miliție și Securitate, pentru ca patru ore mai târziu să mi se transmită să încetez colaborarea. Eram într-o situație foarte dificilă, având în vedere că Miliția și Securitatea cunoșteau toate planurile noastre de apărare și tot ce discutaserăm în ședințele anterioare. Noroc că spre dimineață am primit din nou confirmarea că pot să am încredere. A fost un adevărat haos în orele alea. 


- Unii martori susţin că FSN-ul a fost constituit la Primărie, cu uşile închise şi cu mari influenţe din partea vechilor structuri comuniste. E adevărat?
- Nu. Ştiu foarte bine că pe la ora 20, au ajuns la Primărie și cei de la mitingul organizat la Casa Tineretului, care aveau rezultatul dorinței populare în ceea ce privește structura de conducere a FSN. Printre cei trecuti pe acea listă eram și eu, care din punct de vedere militar aveam deja împuternicire de la armată să conduc garnizoana. Se crease o neînțelegere în acest sens și aveam nevoie de o soluție. Problema a fost lămurită de generalul Popa de la Ploiești, care a vorbit cu Victor Bercăroiu și au stabilit că este bine să fiu numit și la conducerea FSN. Atunci s-a votat să fiu președintele FSN și să conduc destinele orașului. Din primul FSN mai făceau parte lt. Ioan Petrescu, Mihai Horeangă, Petru Bălteanu, Gheorghe Duţu, George Severin, Cristian Dinulescu, Gheorghe Palade, Petru Ciobanu, Dan Teodorescu şi Adrian Dascălu.
În dimineața zilei de 23 decembrie, la ora 5, am tipărit două comunicate prin care informam populația cu privire la hotărârile luate de FSN la nivel local și național. Am fost primul oraș din județ care a tipărit astfel de mesaje în momentele acelea. În plus, trebuie știut și faptul că tot în momentul acela a apărut și prima ediție a ziarului „Câmpina Liberă”, realizat de Octavian Onea, din câte îmi amintesc. 


Conţinutul apelului adresat cetățenilor de 
Comitetul orășenesc Câmpina al Frontului Salvării Naționale

În marea zi de 22 decembrie 1989, ziua revoluției naționale, orașul Câmpina s-a alăturat cu trup și suflet efortului întregii națiuni de a crea o nouă orânduire liberă și dreaptă.
Vă anunțăm că în localitatea noastră s-a format un Comitet Orășenesc provizoriu al Frontului Salvării Naționale format din militari, muncitori, intelectuali, studenți și funcționari reprezentând instituțiile și întreprinderile câmpinene.
Comitetul nostru a acționat permanent în prima noapte a adevăratei libertății românești făcând față cu succes unor probleme extrem de dificile.
Facem cunoscut că situația s-a menținut sub un permanent control datorită eforturilor conjugate ale armatei noastre care au acționat în deplină conlucrare cu forțele Ministerului Apărării Naționale, gărzile patriotice, trupele de securitate, elevii școlii de miliție și cadrele Miliţiei orăşeneşti, riscându-şi viața. Toate aceste acțiuni au avut loc sub conducerea Comitetului.
Remarcăm în mod deosebit atitudine trupelor de securitate în frunte cu maiorul Georgescu care au refuzat ordinul criminal de a cuceri orașul și s-au alăturat cauzei Revoluției.
Vă informăm că Sediul Comitetului Orășenesc al Frontului Salvării Naționale se găsește în localul fostului Consiliu Popular.
În fața noastră stă rezolvarea următoarelor probleme vitale:
1. menținerea liniștii și ordinii publice pe raza orașului;
2. paza obiectivelor sociale, culturale și economice din oraș;
3. buna aprovizionare cu alimente, apă, energie electrică și termică a populației;
4. organizarea echipelor de intervenție pentru prevenirea și remedierea eventualelor situații neprevăzute;
5. menținerea în permanență a legăturii cu organul județean sau național al Frontului Salvării Naționale.
Facem apel la Dumneavoastră să vă demonstrați atașamentul la cauza libertății prin prezența activă la locul de muncă, prin menținerea calmului, liniștii și a unei discipline desăvârșite, fiind totodată gata de a intra în acțiune la cererea Comitetului.
Vă rugăm să sprijiniți echipele de ordine formate din delegați ai Comitetului, Gărzile patriotice și cadre ale Miliției. Apelăm la Dumneavoastră să anunțați conducerile întreprinderilor, echipele de ordine, Comitetul nostru de neregulile descoperite în procesul de producție și în menținerea ordinii și liniștei în oraș.
Dorim să înțelegeți că nu se pot face minuni peste noapte în problema aprovizionării cu alimente, că este necesar un timp pentru a remedia catastrofale daune produse de regimul tiranic.
Aveți încredere, ne așteaptă un viitor liber și fericit!
Trăiască libertatea!
Trăiască România!
Comitetul orășenesc Câmpina al Frontului Salvării Naționale

Din ziua de 23 au început problemele cu gestionarea treburilor orașului. Toată lumea voia ceva și venea la Primărie. Ne descurcam greu și de multe ori apelam la ajutorul foștilor conducători, cum ar fi Petre Câmpeanu și Victor Bercăroiu, care știau cum funcționează orașul și rezolvau problemele. Nu vă mai spun că Miliția și Securitatea erau în subordinea mea și eram nevoit să organizez zilnic ședințe de informare. Întâmpinam tot felul de situații printre care și aceea în urma căreia am oprit o misiune de luptă a elevilor de la Şcoala de Poliție, chemați de nu se știe cine să apere Aeroportul Otopeni. Asta se întâmpla la câteva ore  distanță de la tragedia militarilor fostei unități de securitate, tragedie despre care noi nu ştiam la momentul acela. Erau pregătite 17 autobuze, pentru această misiune și fiecare elev trebuia să primească o ladă cu muniție. Adevărate bombe pe roți, care putea produce un dezastru. A fost haos! Puţin a lipsit să nu se întâmple o tragedie şi mai mare la Otopeni! Vă daţi seama ce-ar fi însemnat să trimitem sute de elevi militari înarmaţi la porţile aeroportului în condiţiile de atunci, când toată lumea vorbea de terorişti şi de trupe de securitate rămase fidele lui Ceauşescu?! Am avut cu toții noroc că ne-am informat din mai multe surse și am ajuns la concluzia că ordinul primit de colonelul  Motorga nu se verifică. 
- Cine credeţi că se afla în spatele acestui val de informaţii false?
- Probabil că multe se datorau panicii instalate în rândul populaţiei. Se poate să fi fost şi alte influenţe. Cert este că eram intoxicaţi cu informaţii care ulterior se dovedeau a fi false. La un moment dat nu le mai făceam faţă. Într-o anumită măsură, am primit şi ajutorul colonelului Cristea, şeful Securităţii câmpinene, care îmi aducea zilnic informări despre ceea ce se întâmplă prin oraş. Asta până în ziua de 26 decembrie, când sediul Securităţii a fost închis şi sigilat, iar ofiţerii de acolo trimiţi acasă. Cred că dacă-i aveam în continuare pe teren am fi putut afla mai multe şi n-ar mai fi fost nevoie să facem un caz din orice zvon mincinos. De exemplu, pe Postelnicu, fratele fostului ministru de interne, ei l-au adus la mine, chiar dacă alţii susţin că revoluţionarii l-ar fi prins în centrul oraşului. Postelnicu ăsta era un bişniţar mărunt, care conducea o Dacia neagră cu număr mic şi îşi făcea veacul prin barurile din centru. Lucra la Turnătorie, dar se ducea la serviciu doar atunci când îl chemau directorii să le rezolve anumite probleme legate de aprovizionarea fabricii. Îl trimiteau pe el să obţină aprobări, pentru că avea trecere, fiind frate de ministru. Ţin minte că după ce l-au adus la mine în birou, a trebuit să trimit Miliţia şi gărzile patriotice la apartamentul unde locuia, pentru că lumea voia să devasteze tot. În urma percheziţiei nu s-a găsit mare lucru: câteva casetofoane, ţigări străine şi alte mărunţişuri. Într-un final l-am rugat pe colonelul Motorga să-l reţină o vreme în arestul Şcolii de Poliţie şi apoi să-l ducă la Proviţa, cu domiciliul forţat, pentru că n-aveam motive să-l ţinem în arest pe termen lung. 
- După cum se ştie, aţi avut un mandat foarte scurt. Ce v-a determinat să vă retrageţi de la conducerea oraşului?
- În ianuarie 1990 am semnat şi primul buget democratic al oraşului, dacă se poate spune aşa şi alte documente oficiale. Ţin minte că am aprobat şi o repartiţie de locuinţe. Practic, îndeplineam prerogativele primarului şi era o mare bătaie de cap. Tot în perioada aceea am fost întrebat de comandantul unităţii de care aparţineam, colonelul Mihăiescu, dacă mă întorc la locul meu de muncă sau prefer să rămân civil în conducerea oraşului. Am ales să-mi continui cariera militară. Încheiasem misiunea primită. În ziua de 15 ianuarie 1990 am părăsit primăria şi am demisionat de la conducerea Frontului Salvării Naţionale. În locul meu a fost ales dl. Hănciulescu, dacă nu greşesc. 
(F.F.)

Un moment al iepocii: anihilarea bisericii din Castelul Iulia Hasdeu (2)

Continui publicarea intervențiilor mele publice referitoare la restaurarea Castelului Iulia Hasdeu din Câmpina. Articolul precedent, intitulat Cum vreau eu, sau Hasdeu?, a fost publicat abia după Revoluție, în revista „Verva”, I, nr. 1, apărută la Câmpina, în Februarie 1990, pp. 6-5, şi 2, Martie 1990, pp. 4-3, la rubrica Pagini cenzurate. Fusese destinat revistei „Contemporanul”, care l-a și cules și l-a pus în pagină, în Septembrie 1987. De unde l-a scos, din șpalt, mereu de veghe în lanul de secărică, Tamara Dobrin, vicepreședinta Consiliului Culturii și Educației Socialiste. Aceeași T/amară Dobrin l-a scos din șpalt și din ziarul „România liberă”, un număr din jurul datei de(post) 24 Octombrie acel an, în care îl comenta D-na Tia Șerbănescu, redactoră la secția culturală a acestui cotidian. Temerara ziaristă făcuse reportajul Sesiunii științifice a muzeografilor memoriali, ce avusese loc la Muzeul Literaturii Române din București, ca un corolar al reciclării noastre dintre 19 și 24 Octombrie 1987. Adnotările inflexibilei cenzore se adresau redactorei-șefe a ziarului, Maria Costache (succesoarea lui Octavian Paler): „Tov. Maria Costache, nu e cazul să apară acţiunea care a avut un caracter strict local. Datele din paginile finale sunt false şi exprimă disensiuni locale, ambiţii şi resentimente. Nu dăm curs acestora”. Sau: „Nu aşa se pune problema”.
Dar, iată cum povestește incidentul, însăși D-na Tia, în cartea Trântind uşa – Cristian Pătrăşconiu în dialog cu Tia Şerbănescu, Humanitas, București, 2016: „Când se considera că un articol depăşeşte prin gravitate competenţele redactorului-şef, era trimis la Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste (Ministerul Culturii, cum ar veni), la Tamara Dobrin, care era vicepreşedintă. În 1987 am păţit-o şi eu cu un articol despre o conferinţă consacrată muzeelor, unde notasem unele critici la adresa modului în care se face reparaţia complexului Hasdeu din Câmpina, unde fuseseră sacrificate picturile originale ale lui Grigorescu şi Sava Henţia în favoarea operelor unor artişti locali şi fuseseră desfiinţate multe dintre obiectele de interior. Pare de necrezut astăzi că asemenea critici trebuiau aprobate de ditamai şeful culturii. Ei bine, articolul a fost respins cu o apostilă indignată de celebra Tamara, care-i scria direct redactorului-şef: «Tov. Maria Costache, nu e cazul să apară acţiunea care a avut un caracter strict local. Datele din paginile finale sunt false şi exprimă disensiuni locale, ambiţii şi resentimente. Nu dăm curs acestora.» Din loc în loc, Tamara Dobrin mai notase pe margini: «Nu aşa se pune problema». Un asemenea episod pare acum de-a dreptul suprarealist, dar atunci făcea parte din cotidianul presei.” (A se vedea și recenzia mea: Critica restaurării Castelului Iulia Hasdeu într-o carte de Tia Șerbănescu, publicat întâi în „Oglinda de azi”, din 13 Februarie 2018, apoi, cu prescurtări, și în „Viața Românească”, 4, 2018, pp.66-70).
Ca muzeograf, ce să zic? Ar fi minunat ca D-na Tia Șerbănescu să publice, acum, articolul care i-a fost retras atunci. (Poate că l-a și publicat, și nu știu eu, care, iată!, vai de mine și de mine! – mă plâng singur – încep să nu le mai știu pe toate.) Și, de-a dreptul spectaculos, ca D-na Tia să fi xeroxat sau fotocopiat șpaltul!
Incidentele cu ministra Tamara Dobrin au avut și o urmare imediată. Într-o zi m-am trezit la Muzeu cu D-nele Cornelia Anton – secretară cu propaganda la Comitetul Județean de partid (PCR), Gabriela Marinescu – președinta Comitetului Județean de Cultură și Educație Socialistă, și Zoe Stoicescu-Apostolache – directoarea Complexului Muzeal Prahova. Cu indicația imperativă de a dărâma cele două sobe din faianță albastră, pe care meșterul Mircea Dumitrescu le montase pe pereții care despărțeau camera de muzică de cele două biblioteci, împiedicând astfel desfășurarea picturii lui Dan Strâmbu. „Dacă la întoarcere (se duceau la Breaza sau la Sinaia, nu mai știusigur unde) le găsim în picioare, zbori!” („Zbor” – cuvînt magic, din aria lingvistică a Consiliului Culturii.) Le-am demontat – amarnică înfrângere! – cu mâinile mele. Pe urmă le-a luat Lia Dulgheru, șefa secției Muzeul de Istorie și Arheologie al județului Prahova – ca să se evite tentativa mea de a le remonta – și le-a măritat ea știe unde.
În ziarul de azi public articolul Castelul Iulia Hasdeu sub asediul imposturii. Un muzeu mutilat, apărut în revista „Flacăra”, nr. 1, 1-15. Ianuarie 1991, pp. 1, 12-13. El a fost ilustrat cu cinci fotografii, făcute de D-na Elena Ghera, foto-reporterul revistei, în Decembrie 1990,  trei dintre ele având explicațiile Dumneaei sau ale D-lui Dorin Gherghinescu: „În centrul cupolei, acolo unde era ochiul lui Dumnezeu, încadrat într-o veritabilă operă de artă, tronează acum acest penibil vârtej, care încununează urmele «unui prea ieftin joc de compas, în perfectă concordanţă cu viziunea ateistă a mortalei triplete antiartistice: Tamara – Hoinărescu – Strâmbu” (3); „«Cerul» lui Hadeu avea mister. Era albastru. Acum a devenit brun. Şi a fost modernizat. Cu un fel de imagini de atlas. Care, desigur, pot sugera şi structura atomică. Totul gândit pentru vizitatorii ce ar fi urmat să nu scape nici aici (!) de obsesia «savantei de largă recunoaştere internaţională»” (4); „Acest scaun – din mobilierul lui  Hasdeu– se află, iată, aruncat în subsolul Casei de Cultură din Câmpina. Muzeograful incomod se zbate din 1986 să-l recupereze pentru muzeu. Încă n-a reuşit!” (5).


D-l Dorin Gherghinescu, redactor al revistei, a adăugat, pe pagina a doua a articolului meu, într-un chenar pe două coloane: Hasdeu, Hasdeu... Văamintiți, Domnule Ministru?, susținerea expresă a publicației sale: „Din păcate, domnul Octavian Onea este cam singurul apărător al lui Hasdeu în celebrul judeţ republican şi petrolier. Motiv pentru care Tamara Dobrin – continuatoarea Anei Pauker în cultura românească – a tot vrut să-l dea afară. Ei bine, ce n-a apucat să facă ea încearcă să facă, azi, primarul”– semn al unei continuități de mentalitate, de care nu toată lumea își dădea pe atunci seama. Și nici acum. „Iată ce scria domnia-sa, între altele, la 16 Noembrie 1990, în adresa nr. 6606, către prefectură”. Anume că, muzeograful Onea Octavian „Nu ţine legătura cu executanţii, dar din când în când, reclamă la primărie că cutare lucrare – de la «că cutare primar» n.n.[D.G.] –nu e realizată. Ba mai mult, la începutul lunii Noembrie, a pătruns în sediul primăriei împreună cu un prieten al său Dragomir Radu şi au început să filmeze pe săli diferite piese de mobilier pe care le are primăria şi le doreşte domnia sa. Cerem şi propunem înlocuirea sa din această funcţie cu o altă persoană capabilă şi dornică de a face treabă”. Comentată: „Ceea ce ascunde, prin deliberată omisiune, primarul, este că muzeograful nu vrea să-şi ducă acasă piesele de mobilă invocate, vrea doar ca ele să fie restituite muzeului. Mai ales biroul lui Hasdeu, devenit între timp masă de lucru a unui funcţionar de la primărie (şeful autorităţii tutelare)”. Și cu disculpa mea: „Am filmat acest birou – ne declară domnul Octavian Onea – fiindcă era mâzgălit cu varul zugrăvelilor proaspete de la primărie, fiindcă am încremenit când am văzut două găleţi cu var puse pe el, şi pentru că domnul primar mi-a spus «e al nostru şi fac ce vreau cu el !»”. Etc.
D-lui Gherghinescu îi aparțin și subtitrările capitolelor.
Cum am anunțat în numărul precedent, voi continua cu Hasdeu creatorul, din „Literatorul”, 8 Mai 1992, pp. 10-11, Propuneri pentru reconstituirea temei Creatorului din turnul central al Castelului Iulia Hasdeu din Câmpina, din „Hierasus”, X, 1995, pp. 393-402, B.P. Hasdeu și Octav Băncilă, din același „Hierasus”, pp. 313-322, și, poate, și cu altele. Vom trăi și (le) vom vedea.

Castelul Iulia Hasdeu sub asediul imposturii.
UN MUZEU MUTILAT
„Simbolurile şi ermeneutica“

Încă de la inaugurare, Hasdeu s-a arătat extrem de mulţumit de opera sa arhitectonică (kitsch – este de părere azi arhitectul Călin Hoinărescu).
După cum ne spune I. L. Caragiale – care, în prezilele sfinţirii ctitoriei hasdeene, publică un amplu reportaj, O vizită la Castelul „Iulia HasdeuEpoca din 27 Iunie - 1 Iulie 1897 – „Hasdeu [...] singur mărturiseşte” că „această minunată clădire a fost ridicată” după „un plan aşa de complex, aşa de logic şi de frumos”. Pentru cumularea atâtor superlative Hasdeu creditează spiritul Iuliei, încununând astfel această creaţie terestră cu o aură supranaturală.
Caragiale ne avertizează că i-ar fi cu neputinţă să facă „o descriere completă a acestui locaş de înălţare sufletească. de mângâere, de credinţă, de rugăciune şi inspiraţiune” şi, în consecinţă, reţine numai unele dintre detaliile pe care i le-a explicat Hasdeu. Bunăoară, că „e un castel tare şi totodată un templu”, adică un „castel templu”. Că „baza lui are forma simetrică a unei cruci; axa-i principală urmează o linie perpendiculară pe meridian, aşa că faţada templului priveşte drept la răsărit”. Că în oglinzile uşii cu două canaturi din spatele portalului de piatră, imaginile se reproduc „la nesfîrşit”. „Simbolul puterii etern şi infinit creatoare!” –îi spune Hasdeu. Că „domul e luminat de trei uşi, răspunzând pe trei terase, şi de o fereastră rotundă, întretăiată de o cruce cu geamuri în felii, colorate galben şi roşu. Dacă îngenunchi în faţa figurii Mântuitorului, capul său divin i-l vezi în dreptul ferestrii scînteetoare de lumină, al cărei cadru îl înconjură ca o aureolă”. Că privirea ochilor statuii Iuliei „se adânceşte nemăsurat în infinit, către un punct luminos, ce o uimeşte şi o face fericită, către «Marele Centru»”. Că ilustrul amfitrion îl face să ia „seama că stâlpul, care suportă de jos, în mijlocul domului, scările urcătoare la galerie, reprezintă, împreună cu ele, un mare potir: deasupra acestuia apare ridicându-se la cer, departe de durere, figura strălucitoare a Domnului" etc.
Gala Galaction menţionează şi el „simbolurile şi toată ermeneutica” turnului.
Asupra simbolisticii din Castelul „Iulia Hasdeu” atrage atenţia şi filosoful Eugeniu Speranţia. El a vizitat castelul „împreună cu părinţii și sora” sa, „în vara anului 1900” – pe când era elev în primele clase de liceu – „fiind o zi întreagă oaspeţii soţilor Hasdeu”, şi a revenit după deschiderea, în 1965, a Muzeului Memorial „B. P. Hasdeu”. „Aşa cum anumite canoane dictează şi reglementează construcţia bisericilor, ca şi desfăşurarea ceremonialului liturgic; aşa cum s-a pretins şi despre secretele de construcţie ale vechilor piramide egiptene, la fel întreagă clădirea «Castelului Iulia Hasdeu», de la trăsăturile ei fundamentale, la cele mai mici detalii ale aspectului exterior şi ale cuprinsului interior, totul include fel de fel de «semnificaţii simbolice», embleme, aluzii. Proporţiile numerice, formele, poziţiile şi raporturile geometrice nu sunt niciodată venite la întâmplare, ci sunt chibzuite, sunt «cu cheie», câteodată cu cheie mistică, alteori implicând simple asociaţii sentimentale”.

Pictura, aşa cum a fost

Ideea care guvernează decoraţia interioară a donjonului este evoluţionistă. Pictura murală era organizată în două registre, separate de buza potirului. Pentru partea inferioară ne-au rămas atât schiţa în creion, fulgurată de mâna lui Hasdeu, cât şi transpunerea ei în culoare – ulei pe pânză caşerată pe carton – realizată, pe două panouri, de unul din numeroşii pictori prieteni cu Hasdeu. Înspre baza turnului un univers nebulos, tulburat de monştri zoomorfi, simbol al vieţii necuvîntătoare. Apoi treapta raţională a materiei vii, figurată prin marile civilizaţii ale lumii antice: Egiptul, Persia, desigur Tracia, India, Grecia şi Palestina, fiecare având şi un corespondent filosofic: Misterul, Lumina, Ritmul, Ruga, Extazul şi Voinţa. Deasupra potirului – deci, în registrul superior – lumea divină, populată de capete de îngeri bucălaţi, zburând printre nouri, sub un cer azuriu presărat cu stele. Totul este vegheat, din centrul cupolei, de ochiul lui Dumnezeu.
După inscripţia săpată pe ochiul de piatră de deasupra portalului, 1893 – 1896, castelul ar fi trebuit să fie gata în 1896. Dar previziunile lui Hasdeu nu s-au adeverit. Fotografiile de lângă statuia lui Hristos, ale Iuliei-soţia, din Octombrie 1896, nu lasă să se distingă pe pereţi nici un fel de pictură. Probabil că la acea dată pictura turnului nu numai că nu fusese executată, dar nici nu fusese începută. De altfel, schiţa de pictură pentru partea inferioară a turnului central este datată cu mâna lui Hasdeu, 20 Decembrie 1896.
Este sigur că pictarea a început de la cupolă în jos. Normal. Până la vizita lui Caragiale registrul superior fusese terminat. Iată descrierea lui Caragiale: „În mijlocul sălii circulare stă liniştit un stâlp masiv de zidărie de coloarea marmorei trandafirii; pe dânsul se reazimă două scări de fier uşoare, cari sue la brîul interior al donjonului, unde de jur împrejur e o galerie metalică. [...]. În rând cu galeria [...] este un pod [...]; deasupra acestui pod stă, sub domul albastru, statua Mântuitorului, o dată şi jumătate mărimea naturală. Statua este de lemn şi colorată, după stilul evului mediu; este o operă de rară frumuseţe a sculptorului Casciani din Paris. Mântuitorul se ridică, deasupra unor nouri, către cer, cu braţele deschise [...]. Divinul fiu se înalţă cu faţa către isvorul luminii, către răsărit. Din vârful domului azuriu, ochiul lui Dumnezeu, înconjurat de stelele infinitului, îl priveşte, aşteptându-1 cu dragoste”.
Poate faptul că pictarea părţii de sus a turnului a durat prea mult şi nu a mai fost timp să se picteze şi partea de jos până la data hotărîtă de Hasdeu pentru sfinţirea castelului –2 Iulie 1897 –, poate lipsa banilor, de care Hasdeu se plânge în mai multe rânduri spre finalul construcţiei şi chiar pe schiţele desenate de el însuşi pentru castel, sau poate amândouă causele la un loc l-au împiedicat să finalizeze şi fresca civilizaţiilor, punând să se acopere restul peretelui cu un albastru uniform. El însă a lăsat prietenilor şi legatarilor averii sale să-i ducă la bun sfîrşit intenţiile. Nici aceştia însă nu vor reuşi mai mult.

Culturnicii – criminali ai răzuirii

La restaurarea din 1962-1964 au început şi micile retuşuri în gândirea lui Hasdeu. Pentru ca operaţia să se facă fără a se băga de seamă, întreaga decoraţie interioară a castelului a fost răzuită, deşi arhitectul preconizase acoperirea pereţilor cu pânză de sac pe timpul intervenţiei constructorilor, urmând apoi restaurarea picturii. Asta s-a întâmplat în 1964 la Câmpina, 90 km depărtare de Bucureşti şi 30 de Sinaia, într-o clădire cunoscută şi răscunoscută din descrierile mai multor scriitori şi ziarişti – de la I. L. Caragiale la Mircea Eliade şi G. Călinescu – şi inclusă pe lista din 1955 a monumentelor! S-au răzuit 9 (nouă) portrete ale familiei Hasdeu numai din sufragerie, portretul Iuliei din camera de spiritism, toată pictura din turn şi din celelalte încăperi (câtă se mai păstra). Bineînţeles că nu s-a făcut nici o fotografie. Ochiul lui Dumnezeu a dispărut cu totul. Dar, la doi ani după inaugurarea Muzeului memorial „B. P. Hasdeu", Eugeniu Speranţia (Amintiri din lumea literară, EPL, 1967) se încăpăţânează să-l menţioneze la locul lui : „dinăuntrul turnului puteai observa că această fereastră, luminoasă şi rotundă, înfăţişa pupila unui ochi imens, iar pe plafon era pictat în jurul ei un triunghi”.
Poate însă că ochiul şi triunghiul se degradaseră demult. Într-un deviz antebelic pentru reparaţia Castelului Hasdeu, antreprenorul se obliga că va „pune un geam de cleştar deasupra luminătorului de la turn”.
Cu toată această omisiune – fortuită din cine ştie ce motive – zugravul s-a străduit să facă o repictare cât mai apropiată de original. El a comis, desigur, o serie de greşeli, dar acestea nu i se pot imputa lui, sau numai lui, ci şi specialiştilor şi autorităţilor care l-au pus la treabă. În primul rând, a schimbat tehnica picturii, folosind uleiul (să strălucească) în locul culorilor de apă. (E drept că, prin această tehnică, se menţinea iluzia vechilor imitaţii de marmoră din unele camere.) Apoi, poate şi zorit de autorităţi să termine mai repede, el nu şi-a mai dat seama că arcele care marcau spaţiile cu medalioane din sufragerie nu erau egale (deşi lăsau această iluzie; anamneza lui Hasdeu s-a dovedit a fi înșelătoare și pentru arhitectul și echipa lui de măsurători din restaurarea 1980 - sine die; noroc cu ochiometrul meu, deranjat că, la montarea ferestrelor din spatele donjonului: cele două biblioteci și camera de muzică, acestea – ferestrele – se prăbușeau deodată; a trebuit să aducem planul restaurării 1958-1964, și să constatăm că, acolo, cotele de jos ale ferestrelor erau mai sus!) şi, preluând mecanic releveul din 1943 făcut de Wilhelm Hugo unui tronson, la scara 1:1, reuşeşte performanţa plasării a două dintre portretele familiei Hasdeu pe colţurile camerei. Şi performanţa de a nu mai fi putut reconstitui portretele răzuite, afară de cel al Iuliei-soţia, copiat de W. Hugo.
Cu toate greşelile făcute şi cu toată precaritatea pregătirii sale şcolare, zugravul Ţenţ, altfel foarte talentat, a avut grijă să copieze modelele şi culorile şi desenele din camerele unde nu erau relevee de la Wilhelm Hugo şi să repicteze tâmplăria şi feroneria după culorile originale.

Să îndreptăm ororile vizate de Tamara Dobrin

Restaurarea din 1980-1991 desăvârşeşte distrugerile precedente. Astfel, arhitectul şi pictorul lasă uneori impresia că au de-a face cu un spaţiu absolut nou (cavou – zic ei) pe care sunt siliţi să-l decoreze. S-au ignorat cu totul culorile tâmplăriei şi ale feroneriei, s-a renunţat complet la culorile şi desenul turnului central, concepându-se un proiect cu totul nou. Este drept că acest proiect s-a bucurat de viza fostului Consiliu al Culturii şi Educaţiei Socialiste, dar e timpul să îndreptăm ororile acestui organism. În primul rând trebue să obligăm arhitectul şi pictorul să lase mărturii despre absolut orice detalii, astfel ca ele să poată fi reconstituite oarecând. Zic să-i obligăm, deşi, însăşi îndeletnicirea asumată de ei îi obligă la înregistrarea tuturor detaliilor, încât să se poată şti cum se prezenta monumentul la data preluării lui. În al doilea rând, să reconstituim pictura răzuită din turnul central. Dacă n-o facem acum, s-ar putea să nu mai fie făcută niciodată.
Să ne reamintim ce-i spusese Hasdeu lui Caragiale, anume că totul are o logică aici. Să ne reamintim apoi cuvintele Iuliei - soţia, întărite de Hasdeu la 7 Martie 1903, în faţa Academiei Române: „turnul, care este o biserică, vă rămânea inalterabil”. Dacă vrem să dăm cinstirea cuvenită înaintaşilor, să le lăsăm inalterabile ctitoriile! Chiar dacă ne va fi greu, să trecem peste propriile orgolii. Ar fi o superbă sfidare la adresa celor, de aici sau de aiurea, care au crezut că ţara asta a putut fi clintită, schimonosită sau spulberată.
Vai, dar câtă jelanie perfidă şi ce meşteşug de cuvinte aduc cei ce spun că nu se mai poate face nimic la Muzeul Hasdeu! Şi ce susţinători găsesc că, da, nu sunt materiale suficiente pentru reluarea vechii picturi. Dar ia să se-ntrebe onoratele comiţii, din vina cui nu sunt aceste materiale? şi ia să-i atingem puţintel moral, în meseria dumnealor, pe cei care fac să dispară asemenea mărturii! Nu se vor strădui domniile lor să le aducă sau să le reconstitue?
În privinţa picturii din turn, eu n-aș zice zice că documentele lipsesc cu desăvârşire. Aici, Ţenţ a copiat de pe pictura originală şi ne-a lăsat o imagine cât de cât apropiată. Zugrav popular, el era în Câmpina ca un fel de Barbu Lăutaru în muzică. Tot aşa cum Liszt, ascultând o piesă cultă cântată de Barbu după ureche, ar fi putut s-o apropie de original, un pictor profesionist ar putea să retranspună copia lui Ţenţ în tonuri apropiate de cele ale pictorului lui Hasdeu. Numai să fie capabil şi să vrea. Şi să se apropie de Hasdeu cu dragoste. Căci, dacă credem că „marele magistru” era „cam tra-la-la” şi a fost „obraznic” că s-a amestecat în treburile pictorilor, dacă, adică, iubire nu e, nimic nu e! Mă rog, obraznic, neobraznic, era casa lui. Despre care avea pretenţia să fie „o miniatură a Daciei...”.

Hoinărescu interzice apostolii neamului

Dar să admitem fără rezerve pictura pe care o execută din 1989 soţii Cristina (scenografă) şi Dan Strâmbu (grafician). Beatitudinea noastră nu poate ţine prea mult. La nivelul duşumelei, Hasdeu „avea – îşi amintea Victor Bilciurescu în 1930, după 33 de ani – 12 scaune-paturi (pentru musafiri), având fiecare deasupra, în camee şi în ulei, portretele scriitorilor favoriţi: Bălcescu, Kogălniceanu, Laurian, Alecsandri, Eliade, Bolintineanu, Conta etc.”. În 1900 aceste scaune-paturi deveniseră numai scaune: „în jurul postamentului pe care se înălţa statuia, de-a lungul peretelui rotund şi între alte mobile de mai mică importanţă, erau douăsprezece scaune, cu lemnul aurit, tapisat cu același pluș roşu şi cu spătare foarte înalte, terminate sus cu un fronton triunghiular. În frontonul acesta triunghiular al fiecărui scaun era încadrat câte un mic medalion oval pictat, câte o miniatură în ulei. Fiecare medalion reprezenta pe câte unul din capii revoluţiei din 1848. Mi-l amintesc bine pe Bălcescu; mi-l amintesc bine pe Alecsandri, pe Kogălniceanu, pe Eliade Rădulescu, pe C. A. Rosetti... M-am întrebat ades: ce a devenit oare această comoară care a fost atât de scumpă incorigibilului paşoptist, adorator al lui Bălcescu?” (Eugeniu Speranţia). Indiferent că în 1900 Hasdeu restrînsese aria personajelor la paşoptişti, renunţând la Vasile Conta şi la Ion Creangă, este cert că cei doisprezece aveau, în viziunea sa, rolul apostolilor (neamului românesc), în care calitate-l puteau înconjura pe Hristos. Ori, fiindcă Strâmbu pictează de la cota duşumelei (chiar şi zugravii secolului XIV lăsau un brîu), scaunele nu mai au loc, întregul turn fiind ocupat de Dan Strâmbu! Cu avizul şefului de proiect, Călin Hoinărescu.

Carenţe ale şcolii de arhitectură

Cam aceleaşi probleme se pun în aşa-numita cameră de spiritism. Şi în reconstituirea celor două case din spatele castelului, demolate în anul 1965 (bineînţeles, tot fără relevee şi fotografii). Dar, despre coerenţa ansamblului arhitectural Castelul „Iulia Hasdeu” am mai vorbit în Cum vreau eu, sau Hasdeu?, scos din pagina „Contemporanului” în 1987 de Tamara Dobrin şi publicat anul acesta în „Verva”, în numerele 1 şi 2.
Şi, pentru că experienţa nefastă a celor două intervenţii asupra ansamblului Hasdeu lasă să se întrevadă carenţe ale şcolii de arhitectură în privinţa restaurării – carenţe prezente probabil şi în relaţia cu alte monumente, propunem ca toţi cei chemaţi să execute astfel de operaţii – arhitecţi, ingineri constructori, pictori – să fie atestaţi, de Ministerul Culturii. Inclusiv cei care fac parte din comisiile de avizare a proiectelor de restaurare.

ÎNCĂ O EXPROPRIERE A POPORULUI ROMÂN?

Domnul arhitect Călin Hoinărescu, de la Institutul de proiectări din Ploeşti, a fost ani buni cunoscut ca mâna dreaptă a Tamarei Dobrin în acţiunea de sistematizare/(demolare) a satelor. După Revoluţie, el şi toţi ca el s-au repezit să pretindă că altceva au făcut, anume că au salvat arhitectura tradiţională a satului. (Probabil prin blocurile-tip pe care le propuneau.)
Domnul Hoinărescu este şeful de proiect la complexul de întâmplări pe care muzeul Hasdeu le suportă din 1980. Această nenorocire intitulată fraudulos operă de restaurare nu numai că înghite milioane şi că e gata să producă încă o aberantă expropriere a poporului român, desfigurându-i un monument de-o asemenea valoare, dar respectiva năpastă pare a nu putea fi oprită. Oare de ce? Nu cumva fiindcă domnul autor-şef al ei nu mai este doar un arhitect – chiar cu pile – de la Ploeşti, ci şi mai şi?
Octavian ONEA
 (Articol publicat în revista „Flacăra”, nr. 1, 1-15. Ianuarie 1991, pp. 1, 12-13)

(va urma)

Câmpina Open MTB – Race for Autism: mai puţin de o lună până la startul celei de-a opta ediţii

COMUNICAT DE PRESĂ

La fel ca în ultimii 7 ani, și ediția de anul acesta a concursului de ciclism caritabil Câmpina Open MTB, al cărui start va avea loc pe data 1 septembrie, a trezit interesul și entuziasmul pasionaților de pedalat în pădure. Astfel, numărul participanților înscriși în competiție este într-o continuă creștere.
Este important de reținut faptul că și în acest an am păstrat politica de tip early booking pentru înscrieri, astfel că primii 200 de înscriși la categoriile adulți, juniori și cadeți vor beneficia de reduceri importante la taxa de înscriere. Locurile cu taxă de înscriere promoțională nu s-au finalizat, astfel că cei care vor să-și asigure un loc în concurs la preț redus, se pot înscrie online pe site-ul competiției: www.campina-mtb.ro



Categorii noi de concurs
Fiind înscrisă în calendarul oficial al Federației Române de Ciclism, competiția Câmpina Open MTB – Race for Autism, are, începând cu această ediție, o structură nouă în ceea ce privește categoriile de vârstă. Astfel, comparativ cu anii trecuți, ediția a opta CMTB va avea următoarele categorii de vârstă în cadrul concursului: 
Copii (masculin și feminin): 5-6 ani; 7-8 ani; 9-10 ani; 11-12 ani; 13-14 ani; 
Cadeți (masculin și feminin): 15-16 ani;
Juniori (masculin și feminin): 17-18 ani;
Adulți (masculin și feminin): 19-29 ani; 30-39 ani; 40-49 ani; 50+ ani
Elite (masculin și feminin): 19+ ani
Vârsta pe care o luăm în calcul pentru un participant este vârsta pe care acesta a împlinit-o sau o va împlini în anul curent, excepție făcând categoria Elite 19+, pentru care înscrierea se va face în funcție de vârsta la data concursului. Astfel, dacă un participant legitimat FRC împlinește vârsta de 19 ani până în ziua evenimentului (inclusiv), acesta va concura la categoria Elite 19+.

Traseu nou
Pentru că ne dorim să îmbunătățim experiența concurenților de la an la an, pentru ediția de pe 1 septembrie am pregătit un traseu nou, astfel încât participanții să se bucure de o lungime mai mare, varietate mai mare de peisaje, dar și de un grad de dificultate optimizat nivelului acestora, în timp ce pedalează pentru podium.
Traseul de adulți măsoară 20.69 km (o singură tură: asfalt + offroad), respectiv 41,38 km (tura dublă), având o diferență de nivel de aproximativ 700 de metri. Traseul poate fi vizualizat pe site-ul competiției, la secțiunea Descriere, fiind disponibil și în variantă gpx.
Traseul destinat copiilor măsoară o lungime de 6 km pentru tura simplă, respectiv 12 km pentru traseul lung (tură dublă).

Modificări în regulament
Date fiind modificările aduse categoriilor de concurs, dar și a traseului, regulamentul competiției a avut parte de schimbări importante față de edițiile anterioare, modificări despre care ne dorim ca toți participanții să fie bine informați. Astfel, rugăm toate persoanele înscrise să consulte noul regulament disponibil pe site, în secțiunea Descriere->Regulament.

Competiţia organizată de Fundaţia Romanian Angel Appeal şi Asociaţia Glasul Autismului, cu sprijinul mai multor sponsori, se adresează persoanelor care practică ciclismul ca amatori sau avansaţi, din Câmpina, Prahova, Bucureşti şi alte zone apropiate, indiferent de vârstă sau sex. Fondurile strânse din taxele de participare sunt utilizate în proiecte dedicate integrării copiilor cu autism în comunitate. 
Astfel, banii proveniţi din taxele de participare la primele cinci ediţii ale Câmpina Open MTB, respectiv 122.670 lei, s-au reflectat în: 4 cursuri pentru părinţi (circa 15 părinţi/ curs); materiale de lucru pentru Centrul de zi Sf. Filofteia şi pentru 15 familii; 170 cadre didactice din două grădiniţe şi patru şcoli au beneficia de formare în vederea integrării copiilor cu TSA în învăţământ; participarea la programe de pregătire pentru echipa centrului Sf. Filofteia; evaluarea în două momente a 15 copii de către supervizori acreditaţi BCBA şi furnizarea unor recomandări terapeutice; o tabără de patru zile pentru 10 familii având copii cu TSA; o campanie de conştientizare organizată în trei şcoli, la care au participat 157 de elevi.


Cu fondurile strânse în cadrul ultimei ediţii, desfăşurată anul trecut (18.430 RON), dar şi cu o parte rămasă din totalul fondurilor ediţiei din 2017 (19.127 RON), a fost inaugurat la data de 5 noiembrie 2018 Centrul „Glasul Autismului”, loc în care familiile, atât din comunitatea prahoveană, cât şi din alte regiuni, care au în componenţă copii sau tineri cu autism, pot găsi ajutorul de care au foarte mare nevoie. 

7 – 10 AUGUST: ATELIERE GRATUITE DE ARTĂ ȘI RECICLARE CREATIVĂ PENTRU COPII

Ca în fiecare lună din timpul anului şcolar şi în perioada vacanţei mari echipa Târgului cu Bunătăţi şi Dichisuri se opreşte în Câmpina şi, în parteneriat cu Primăria Municipiului Câmpina va organiza Ateliere GRATUITE de artă şi reciclare creativă pentru copii în perioada 7-10 august, pe pasajul din faţa Pieţei Centrale.
La ateliere vor găsi câte ceva de meşterit copiii cu vârste cuprinse între 3 şi 12 ani. Copiii vor recicla, vor creea, vor colora, vor modela diferite materiale miercuri, joi şi vineri între orele 10:00 – 12:00 şi 15:00 – 18:00.


Îndrumaţi de d-na Georgiana Dinu, copiii vor experimenta diferite tehnici de modelare a hârtiei, vor realiza brăţări şi diferite obiecte decorative.
Pe parcursul desfăşurării atelierelor, părinţii vor putea admira creaţiile artiştilor prezenţi la Târgul cu Bunătăţi şi Dichisuri şi vor putea degusta din preparatele producătorilor din Fundata-Braşov, Bistriţa Năsăud, Târgu Mureş, Voineşti - Dâmboviţa (Miercuri – Sâmbătă: 8:30 - 18:30).

În doi ani și jumătate, 500 de copii născuţi la Maternitatea SanConfind

(P) Duminică, 4 august 2019, în spațiul generos al Cantinei Confind, Centrul Medical SanConfind a organizat o sărbătoare dedicată celor mai mici și mai puri pacienți ai săi. Este vorba despre cei 500 de copii care au fost născuți la Maternitatea SanConfind începând cu 1 ianuarie 2017, de când funcționează această unitate supranumită, cu just temei, „prima lume a nou-născutului sănătos”. 


A fost un eveniment la care au participat peste 100 de copii și bebeluși (unii dintre aceștia chiar de câteva luni), însoțiți, desigur, de părinții lor, în privirile cărora se putea lesne citi dragostea și grija pentru puii lor, priviri strălucind a fericire și mândrie. A fost o întâlnire plină de căldură, fără nicio legătură cu temperatura ridicată din afara sălii, ci cu cea sufletească stabilită între fiecare mămică și personalul medical al maternității, prezent în parte la această frumoasă sărbătoare. 


Mămicile prezente nu au uitat atenția cu care au fost înconjurate înainte și în timpul nașterii, dar și după aceea, legătura stabilită între ele, medici și asistente, în timpul spitalizării la Maternitatea SanConfind, o legătură care va dăinui multă vreme de acum încolo… Poate chiar pentru totdeauna. Pentru că grija, afecțiunea și profesionalismul personalului medical de la Maternitatea SanConfind cu greu pot fi uitate. 


A fost o întâlnire de suflet, ca o duminică în familie: familia copiilor născuți la SanConfind și a mămicilor și tăticilor acestora. În mijlocul sălii au fost amenajate locuri de joacă, iar de-a lungul pereților scaune pentru invitați şi mese aranjate ca un bufet suedez, pline de mâncăruri și băuturi fine. Mulți dintre micuți erau purtați în cărucioare sau la pieptul mămicilor care le-au dat viață și care nu vor regreta niciodată că au ales să nască la maternitatea celui mai mare spital privat din județul nostru. 



Evenimentul s-a integrat și armonizat fericit în  Săptămâna Internațioanală a Alăptării, sărbătorită anual în perioada 1-7 august de către toate țările membre ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). La sărbătoarea celor 500 de copii născuți la Maternitatea SanConfind au fost dăruite multe cadouri și premii mămicilor invitate, s-a dansat, s-a socializat cu multă dragoste. La începutul întâlnirii au vorbit câțiva medici: doamna doctor Eugenia Grumezescu, cea care coordonează Compartimentul Neonatologie, prin grija și dragostea căreia au trecut toți copiii născuți la SanConfind, domnul doctor Ion Constantinescu – șeful secției Obstetrică-Ginecologie, doamna doctor Elena Dumitrescu – directorul medical executiv al Spitalului SanConfind. Toți vorbitorii au subliniat eforturile depuse de personalul medical al Maternității SanConfind, format din specialiști pricepuți și dedicați profesiei, de a acorda cele mai bune îngrijiri pacienților care le trec pragul, de a realiza un act medical de cea mai bună calitate, caracterizat deopotrivă de profesionalism și empatie. Maternitatea SanConfind nu este acasă, dar este prima casă a nou-născuților frumoși și sănătoși care văd aici pentru prima dată lumina zilei, veniţi pe această lume și în această țară, unde ar fi bine să existe cât mai multe maternități precum cea de la Centrul Medical SanConfind. 

Mii de mulțumiri sponsorilor: Delice, Lifeline, Fiterman, Lansinoh, Smart Baby, Alexandrion, Usborne, Joli Bebe, Medimfarm, GSK,Biogenis, Dr. Phyto, Gusto, Mustela, Gts Solutions, Termomix, Berki Fashion.