26 august 2008

Chiţu trebuie să dea vreo 20.000 de euro înapoi la primărie


Nici nu s-a stins bine scandalul pe marginea desfiinţării echipei de fotbal FCM Câmpina, care încă îşi mai duce zilele „conectată la aparate“ prin divizia C, că a apărut un altul. Oficiali din administraţia publică locală susţin că proprietarul clubului, Ştefan Chiţu, a solicitat şi încasat de la Primărie, fără să aibă dreptul, vreo 20.000 de euro (aproximativ 700 de milioane lei vechi).Întrebaţi cum s-a putut întâmpla asta, aceiaşi oficiali ne-au mai declarat că în urmă cu câteva luni, FCM Câmpina a solicitat această sumă de bani, stipulând în cererea respectivă că suma reprezintă contractele anumitor jucători pentru ediţia 2008-2009, adică aceea care ar fi urmat să înceapă. Cum jucătorii cu pricina au fost disponibilizaţi în urma desfiinţării echipei, este logic că plata nu îşi mai are obiectul.Bine, bine, am spus noi, dar Chiţu nu ştia în acel moment că administraţia Tiseanu nu va mai finanţa clubul de la buget şi a cerut suma cu bune intenţii, ca făcând parte din cele 6 miliarde lei vechi aprobate de Consiliul Local la începutul acestui an. Replica a venit prompt: „E problema lui şi nu a noastră. Trebuie să dea banii urgent înapoi, pentru că altfel este belea!...“Această nouă dispută elimină orice speranţă de reconciliere, din care sportul, fotbalul şi suporterii să aibă de câştigat. Este o poveste cu un sfârşit previzibil. Oamenii greşesc, iar sportul moare. Încet, încet, după motocros, fotbal, popice, handbal, volei, înot, probabil că se vor stinge şi cele câteva sporturi rămase, încă, din încăpăţânarea lăudabilă a unor oameni, într-un oraş condus de alţi câţiva oameni săraci cu duhul.

A murit cu o zi înainte de examen

Tragedie la Şcoala de Poliţie

Candidaţii la Şcoala de Agenţi de Poliţie din Câmpina sunt cu nervii la pământ după ce un coleg de-al lor a murit duminică în condiţii suspecte. Adolescentul care abia împlinise 18 ani, a murit cu o zi înainte de examen, sub ochii prietenilor săi, la unul dintre ştrandurile din Câmpina. Colegii săi au povestit că au plecat duminică dimineaţă la o terasă din oraş unde au mâncat şi au băut împreună două sticle de vin. „Afară era foarte cald şi cum terminaserăm cu înscrierile şi cu cazarea am hotărât să mergem să ne relaxăm la ştrand. Am plecat mai mulţi, în gaşcă mare. Eu am intrat să fac baie dar Vasile a refuzat să intre în piscină pentru că nu ştia să înoate. La un moment dat am văzut agitaţie mare pe marginea bazinului şi m-am dus şi eu să văd ce se întâmplă. Am văzut un băiat întins pe jos şi pe alţi doi care se chinuiau să-i facă respiraţie gură la gură. L-am recunoscut imediat pe Vasile. Medicii de la Ambulanţă ne-au spus că a făcut stop cardiac. A stat mult în soare şi a intrat brusc în apă. Cel mai probabil şocul cu apa rece i-a fost fatal. ” a declarat Mihai Androne, unul dintre prietenii victimei. Reprezentanţii Şcolii de Poliţiei susţin că Vasile Fedeleş era un caz social. Era orfan de ambii părinţi şi era crescut de o mătuşă. Mai avea cinci fraţi şi două surori. „Era din Paşcani ca mine. Ne cunoaştem de mult. Era un copil serios, vă daţi seama că avea cazierul curat dacă i-a fost acceptat dosarul la Poliţie. Din câte ştiu eu, mătuşa lui insistase să vină să dea examen la Câmpina. Cred că ar fi intrat pentru că era abiţios şi bine pregătrit.” susţine Androne. Pentru că era un caz social, Vasile Fedeleş era cazat pe toată perioada examinării în căminul Şcolii de Poliţie. Decesul adolescentului este considerat suspect, astfel că poliţiştii câmpineni au deschis o anchetă pentru a afla condiţiile exacte în care şi-a pierdut viaţa Vasile.

După alegeri, Tiseanu pare a fi într-o continuă vacanţă!

Vă mai amintiţi ce nebunie era în campania electorală? Câţi politicieni şi reprezentanţi ai administraţiei locale se agitau în stânga şi-n dreapta plini de energie şi promisiuni? Unii măturau trotuarele şi le parfumau, alţii îşi etalau realizările pe bannere uriaşe, totul de dragul cetăţeanului şi în folosul lui.Lăsând deocamdată la o parte toate acestea, vom trece, tangenţial, la alt subiect şi anume la fostul şi actualul edil, Horia Tiseanu, care după ce a avut vreo două-trei luni de emoţii în precampania şi campania electorală, a revenit la vechile obiceiuri. Mai pe româneşte, a cam uitat că i-a trecut glonţul pe la ureche şi câmpinenii i-au salvat pielea în ultimul moment. Odată reinstalat în fotoliul de la primărie, „primul bărbat“ al oraşului o ţine tot într-o vacanţă. Concedii peste concedii, program redus la două-trei ore pe zi (că deh, în rest e pe teren!), ţine audienţe când are chef, reduce frecvenţa întâlnirilor cu ziariştii (pentru că aşa a visat el într-o noapte), cum vă spuneam, omul nostru este într-o continuă vacanţă pe care, din surse demne de încredere, am aflat că vrea să o prelungească tot mandatul. Lucru normal, din moment ce, mai nou, are subalterni care îi fac toată treaba! Dacă nu ne credeţi, verificaţi într-o zi, aşa, ca simpli cetăţeni care îi plătiţi salariul,la ce oră vine la serviciu şi la ce oră pleacă. Şi, eventual, înscrieţi-vă în audienţă să-l trageţi la răspundere. Da, dar va trebui să aveţi răbdare! Multă răbdare. Pentru că rândul dumneavoastră la o discuţie cu el va veni peste câteva luni sau poate chiar pe 29 februarie 2009, că tot are luna respectivă doar 28 de zile.Apropos... sperăm că ştiţi că zilele acestea Tiseanu iar nu e la lucru. S-a dus „să ne reprezinte“ în Austria, la un fel de întâlnire a federaţiilor municipiilor, de unde precis se va întoarce la fel cum a plecat. Îl vom întreba însă, public, pentru d-voastră, cetăţenii, chiar la prima conferinţă de presă pe care o va organiza, cam ce a făcut pe acolo şi cu ce noutăţi s-a întors.

Viceprimarul Ion Dragomir, maestru de ceremonii la Zilele Câmpinei

Febra pregătirilor pentru zilele oraşului, care vor avea loc în septembrie, este în toi. Aproximativ 3 miliarde de lei va cheltui administraţia locală pentru „ceva ce nu au mai văzut câmpinenii de mult“ - declara zilele trecute un oficial din Primărie. Artişti super cunoscuţi precum Irina Loghin, Ştefan Bănică Jr. şi Claudiu Bleonţ vor urca pe scena amplasată pentru aceste festivităţi în centrul oraşului, în zona intersecţiei de la Casa Cărţii. Timp de două zile, bulevadrul Carol I va fi închis în zona centrală, iar câmpinenii se vor putea bucura de o serie întreagă de manifestări muzical - cultural - distractive, al căror desfăşurător nu l-am putut afla din motive de... „surprize, surprize“. Oficialii Primăriei sunt tare secretoşi şi vor să ne lase cu gura căscată, pe principiul arătat mai sus - „o să vedeţi ce n-aţi văzut“. În toată secretomania aceasta am aflat însă ceva interesant. Maestru de ceremonii al evenimentului va fi viceprimarul Ion Dragomir, în timp ce primarul Horia Tiseanu se zice că nici nu ştie prea bine în ce zile va avea loc megapetrecerea. Nu este nici o surpriză, la cât stă dumnealui prin primărie!

Câmpineni pe meleaguri străine


Alexandru Maicu


Decorat de preşedintele României, Traian Băsescu, cel care a solicitat administraţiei locale câmpinene să-i înmâneze distincţia cuvenită, la şedinţa Consiliului Local din 24 iulie, Alexandru Maicu face parte din categoria celor a căror viaţă este strâns legată de Câmpina de mai mulţi ani. Are aici un apartament, pe care l-a cumpărat de la actualul viceprimar Ion Dragomir şi este reprezentantul comercial al firmei Neptun în Africa de Sud, facilitând numeroase contacte economice în îndepărtata ţară africană. Povestea sa de viaţă este una incredibilă...


Un tată pentru care n-au existat graniţe
De profesie inginer constructor, Alexandru Maicu avea, prin anii ’70, un dosar de cadre cu „probleme”, dosar care nu-i permitea o ieşire în străinătate. Dar avea un mare necaz, de altă natură... Fiul său, care se numea tot Alexandru, s-a născut cu o malformaţie la inimă, iar în acea vreme, în România, nu avea nici o şansă... Singura sa speranţă era Africa de Sud. Alexandru Maicu senior a ajuns aproape de Capul Bunei Speranţe, cu.. speranţa că-şi va vedea băiatul sănătos. Auzise că ar exista un doctor care operează astfel de cazuri şi ar exista o şansă... De câte ori povesteşte despre fiul său, despre drama prin care a trecut, Alexandru Maicu – în ciuda celor aproape 72 de ani – îşi abţine cu greu o lacrimă... „Am lucrat la un institut de proiectări în construcţii şi aveam un prieten care lucra la întreprinderea de construcţii externe. Era şansa mea... Am reuşit să mă transfer la ei, dar nu puteam pleca din ţară din cauza dosarului. În anul 1972, acest prieten era la o lucrare la Munchen. A trimis un telex – nu erau comunicaţii moderne atunci – şi a solicitat prezenţa mea ca fiind singurul care puteam să-l ajut la terminarea lucrării. O ţin minte şi acum pe femeia de la cadre, care a acceptat cu greu să-mi dea drumul să plec... Dar am plecat împreună cu fiul meu! Şi dus am fost! Mai întâi am ajuns la Munchen, iar de acolo mai departe, spre locul unde se afla medicul care mi-ar fi putut salva copilul S-au crucit toţi că eu chiar plec în Africa de Sud. Am plecat fără viză, fără nimic, doar cu speranţa că-mi pot salva copilul...” Şi se îneacă în plâns. Îşi mai şterge o lacrimă, apoi continuă: “Am ţinut enorm la copilul ăsta! Am ajuns în Africa de Sud fără să ştiu nimic, nici măcar o boabă de engleză. Am ajuns acolo iarna şi la început am lucrat pe un şantier. Controlam betoanele şi ţin minte că-mi îngheţau mâinile... După ce medicii mi-au consultat copilul, mi-au zis că nu-l pot opera... Am crezut că pică cerul pe mine! N-a putut fi operat în Africa de Sud, dar printr-o campanie umanitară asiduă, acolo, în Africa de Sud, s-a reuşit transferarea lui la Clinica Mayo din Minnesota (SUA). Prima operaţie (îşi mai şterge o lacrimă) a fost o premieră mondială, dar a mai fost nevoie de încă una. La a doua operaţie... a murit pe masă”, iar plânsul îl împiedică să mai continue.După o aşa tragedie, Alexandru Maicu a decis să-şi înmormânteze fiul la Cape Town, în Africa de Sud.


“Am făcut ocolul lumii de câteva ori sperând să-mi... găsesc băiatul”
Între timp, reuşise să-şi aducă în Africa de Sud soţia şi fiica. Durerea pricinuită de moartea fiului său l-a adus aproape de nebunie. “Pentru că eram apreciat în meseria mea am ajuns să fiu şeful Serviciului Proiectare din Primăria Cape Town. Durerea groaznică prin care am trecut mă adusese aproape de nebunie. Pur şi simplu, plecam cu săptămânile, convins că îmi voi găsi copilul...” O lacrimă se prelinge din colţul ochilor, dar are puterea să continue: “Am făcut ocolul lumii de câteva ori sperând că-mi găsesc băiatul. Odată, în Singapore, am găsit un băiat care semăna cu fiul meu şi o zi întreagă m-am ţinut după el...” Aşa a ajuns să vadă Filipine, Mexic, Hawai, Portugalia şi câte şi mai câte ţări.


A salvat copiii altora...în amintirea propriului fiu
În memoria băiatului său drag, Alexandru Maicu a decis să-i ajute pe copiii - în special din România - care sufereau de aceeaşi boală şi pentru care - ce ironie?! - între timp se descoperise soluţia medicală salvatoare. Dar a avut şi probleme... “ Este vorba despre un copil din Bucureşti, pe care-l chema tot Alexandru. Am reuşit să-l duc în SUA şi să fie operat. Am plătit 16.000 de dolari, iar tatăl lui ar fi vrut să rămână în America. I-am spus clar: «Eu am o înţelegere cu aceşti oameni şi nu-mi pot permite să te las să încalci aceste condiţii după ce copilul dumitale s-a făcut bine» şi l-am trimis înapoi în ţară. Sunt zeci, poate sute de cazuri, iar mulţi dintre aceşti copii îmi spun tată... Este tulburător!”


“Prietenul meu - Nelson Mandela”
“Am obţinut şi cetăţenia sud-africană” - ne-a spus Alexandru Maicu. Şi, într-adevăr, la locuinţa sa se află şi un steag al Republicii Africa de Sud. “Am acum un paşaport românesc şi unul sud-african. Când vin în România îl arăt pe cel românesc şi mi se spune «Bine aţi venit acasă!» Când merg în Africa de Sud, îl arăt pe cel sud-african, iar vameşii îmi spun: «Bine aţi venit acasă!» E încântător acest sentiment.”Prin campaniile sale umanitare, Alexandru Maicu a început să fie cunoscut în Africa de Sud, a frecventat cercuri din ce în ce mai înalte şi şi-a făcut mulţi prieteni. “Unul dintre ei este ministrul Apărării Naţionale din Africa de Sud, Mosiuoa Gerard Patrick Lekota, care şi-a sărbătorit ziua de naştere la mine în casă, în Africa de Sud. Datorită lui sunt membru al African National Congres, partidul de guvernământ din Africa de Sud, am acces în Parlament... De altfel, prima oară când am fost decorat de Ion Iliescu, dumnealui m-a rugat dacă pot facilita o vizită a unei delegaţii militare din Africa de Sud la Bucureşti. Am rezolvat-o, iar generalii români s-au arătat uimiţi că un inginer român a realizat acest lucru. Ministrul Lekota mi-a facilitat întâlnirea cu Nelson Mandela. Cel mai mic fiu al meu, care are doar nouă ani, este născut în aceeaşi zi cu Nelson Mandela - 18 iulie. Făcând astfel cunoştinţă, ne-am împrietenit rapid, ne-am vizitat, iar eu i-am făcut cadou o ie românească pentru soţia sa, iar pentru el un pulover cu un model tradiţional românesc. A fost foarte încântat..."


România îi datorează Consulatul de la Cape Town
Alexandru Maicu a contribuit şi la deschiderea Consulatului român de la Cape Town, precum şi a Consulatului sud-african de la Bucureşti. “La una dintre vizitele lui Adrian Năstase în Africa de Sud, i-am solicitat deschiderea unui consulat la Cape Town. A fost de acord, iar eu, ca şef al Serviciului Proiectare din Primăria Cape Town, cunoscând aproape toate clădirile care se pretau la aşa ceva, am facilitat deschiderea consulatului. Ţin minte că adjunct al ministrului de Externe în Africa de Sud era un bărbat mahomedan, care nu se îndura să accepte deschiderea consulatului românesc. L-am vrăjit, mi l-am făcut prieten, i-am spus că am mulţi prieteni mahomedani, că am fost şi în Arabia Saudită, iar când m-a vizitat şi a văzut acasă la mine Coranul l-am cucerit definitiv şi la câteva zile aveam aprobarea pentru deschiderea consulatului românesc”.


Cât contează să fii OM!
“Dar am o poveste frumoasă şi cu un indian din Africa de Sud”, îşi aminteşte Alexandru Maicu. “În momentul în care m-am hotărât să plec definitiv din Africa de Sud şi să mă stabilesc în România, mi-am vândut casa de acolo. Şi am găsit un indian, un farmacist foarte bun, cu care am păstrat legătura şi care îmi trimite chiar şi acum medicamente. După perfectarea actelor, dintr-o eroare bancară, în contul meu a fost introdusă o sumă cu 30.000 de ranzi (moneda lor) mai mare. Banca ne-a spus că nu poate modifica tranzacţia, iar indianul cam rămăsese cu buza umflată. Nu m-am putut bucura niciodată de aşa ceva şi i-am înapoiat banii. Din acel moment, este prietenul meu pe viaţă. De câte ori mă duc în Africa de Sud, o maşină din partea lui mă aşteaptă la aeroport, mă duce peste tot unde am nevoie, iar în fosta mea casă am o cameră a mea. Vedeţi cât contează să fii om?!”


Viaţa oferă multe surprize. Plăcute,dar şi dureroase
Tragedia prin care a trecut în urmă cu aproximativ 30 de ani nu numai că l-a marcat, dar i-a schimbat complet viaţa. “După moartea fiului meu am fost foarte... răvăşit. V-am spus că plecam cu săptămânile în căutarea mea disperată că, totuşi, mi-aş putea găsi băiatul. Toate acestea au şubrezit căsnicia de 25 de ani cu prima mea soţie şi am decis să divorţăm. La un moment dat, am avut o solicitare din Covasna, de a ajuta un băiat, pe care îl cheamă tot Alexandru. Am reuşit să-l aduc pe copil, prin Crucea Roşie Internaţională, în Africa de Sud, l-am ajutat să fie operat şi s-a făcut bine. Apoi, l-am adus acasă. După un an - timp în care eu divorţasem - am decis să le aduc pe mama şi sora băiatului în Africa de Sud. Ulterior, m-am şi căsătorit cu mama băieţelului din Covasna. N-a fost uşor... Ca să-i pot scoate din ţară - asta se întâmpla înainte de ‘89 - am mers la Ambasada României de la Londra. Nici nu au vrut să audă. Norocul meu a fost că am aflat că soţia unui înalt demnitar din Comitetul Central era bolnavă şi numai dr. Marius Barnard, bun amic din Africa de Sud, ar fi putut s-o opereze. Am aranjat, pe banii mei, ca dr. Barnard să vină în România, în schimbul eliberării doamnei din Covasna şi a celor doi copii ai ei. A fost nevoie să vin în ţară şi am mers la Securitate, la Sf. Gheorghe. S-a ajuns la primul-secretar, iar de aici la Ceauşescu. Ştiu că acesta a spus: «Lăsaţi-i dom’ne să plece, că omul ăsta n-a făcut nimic rău!» Şi aşa au primit ei paşapoarte. Am ajuns în Grecia şi pentru a fi siguri că putem să ajungem fără probleme în Africa de Sud ne-am căsătorit. Ba, tot în Grecia, am botezat şi copiii. Ne-am căsătorit şi la Cape Town, iar 15 ani nu am avut probleme. Copiii au crescut, au ajuns la facultate. Am cheltuit mulţi bani cu ei, apoi ne-am certat şi am divorţat de mama lor Şi acum ne mai judecăm pentru că are unele pretenţii financiare, copiii purtându-mi numele. Adică, după ce eu îţi salvez copilul, te aduc în Africa de Sud din România anilor ‘80, iar tu să-mi faci astfel de măgării?! E revoltător!” Are un moment de ezitare, amestecată cu furie, dar continuă: “Revenind în ţară, mi-am cunoscut actuala soţie. Ei sunt cinci copii la părinţi şi i-am ajutat şi eu cu ce am putut... Am convins-o să vină în Africa de Sud, a apărut şi copilul, dar - în cele din urmă - la solicitarea ei, am revenit definitiv în România”.

Merge anual la mormântul fiului său, la capătul lumii...
Acum, Alexandru Maicu revine în Africa de Sud anual, în ianuarie. “Spun tuturor că merg la un control medical periodic, dar merg la mormântul copilului meu” şi ... o lacrimă revine pe obrazul său. Respiră uşor sacadat, trage aer în piept şi continuă: “De fiecare dată când merg la mormântul copilului meu, iau o pietricică de acolo, o pietricică albă, iar anul următor când merg, o pun pe aceea la loc şi iau alta... Şi tot aşa... Acolo este şi mormântul meu... Am cerut să mi se permită să fiu înmormântat în curtea casei mele de la Cornu, dar nu mi-a permis deşi am loc de veci asigurat de statul român pentru distincţiile oferite. Când am să mor, vreau să fiu incinerat, iar copilul meu cel mai mic mă va duce în Africa de Sud să mă îngroape lângă copilul meu iubit”.

“N-am avut nevoie de arginţi şi nu m-am vândut!”
Plecarea din România înainte de 1989 nu era o joacă de copii. Mulţi au fost consideraţi trădători, iar despre o întoarcere nu putea fi vorba, aceasta echivalând cu autocondamnarea la moarte. Atunci când l-am întrebat pe Alexandru Maicu despre aceste lucruri, a răspuns astfel: “Nu am aruncat niciodată cu noroi în ţară pentru că tata m-a învăţat că dacă arunci cu noroi în propria ţară, noroiul cade asupra ta. Eu nu am avut nevoie de arginţi şi nu m-am vândut! Eram între ciocan şi nicovală, toţi mă urmăreau şi mă bănuiau, dar nu aveau motive... Când am revenit prima oară în ţară, patru ore m-au ţinut la vamă. Nu ştiau ce să facă. Nu cred că se aşteptau să mă întorc. Am venit cu fruntea sus şi nu m-a scuipat nimeni pentru că eu sunt un om cinstit şi am făcut numai bine. Am plecat doar pentru a încerca să-mi salvez copilul... Nu s-a putut! Apoi am încercat să-i ajut pe alţii să nu mai treacă prin ceea ce am trecut eu. Şi atât!”


Decorat de trei ori de Preşedinţie
Alexandru Maicu a fost decorat de trei ori de Preşedinţia României. În 2001 şi 2004 - de Ion Iliescu, iar acum, în 2008, de Traian Băsescu. Doar ceremoniile din vremea lui Ion Iliescu au avut loc la Palatul Cotroceni. Pentru cea din urmă, Preşedinţia a trimis decoraţia la Câmpina, administraţiei locale. Alexandru Maicu este decorat cu Ordinul Naţional “Pentru merit” în diferite grade. “Am satisfacţia că, prin decoraţii, mi-au fost recunoscute nişte merite. Unii mă întreabă câţi bani am primit... N-am primit nici un leu, iar eu am o pensie, aici, în România, de cinci milioane şi jumătate. Dar, pentru mine, nu banii contează... Prin ce am trecut eu, crede cineva că mai contează banii pentru mine?! E importantă satisfacţia sufletească, să ştii că ai făcut ceva pentru ţara ta! Eu am foarte mulţi prieteni, dar aceste decoraţii mi-au adus şi destui duşmani. Oricum, din câte ştiu eu, în Câmpina nimeni nu mai are asemenea decoraţii”.

Este foarte bolnav...
La aproape 72 de ani, greutăţile vieţii şi-au pus serios amprenta asupra sănătăţii lui Alexandru Maicu. “Am o operaţie cu cinci by-pas-uri, am Parkinson şi două operaţii de hernie de disc. Prima dintre acestea am făcut-o în ţară - e singura, de altfel - dar nu a ieşit prea bine. A fost nevoie de o a doua operaţie, pe care am efectuat-o la Viena, chiar la acelaşi profesor medic la care s-a operat şi Băsescu. Iar pentru această operaţie trebuie să spun şi să le mulţumesc d-lui Anastasescu şi d-nei Simona, care m-au împrumutat cu banii necesari acestei operaţii, eu înapoindu-le treptat banii. La toate acestea se adaugă diabetul şi ar trebui să respect un regim foarte strict. Cu toate acestea, nu pot să nu mai beau câte un păhărel cu ţuică...”


De ce la Cornu şi nu la Cape Town?
Am fost foarte curios să aflu de ce un om ca Alexandru Maicu, care a făcut de mai multe ori ocolul pământului, care avea casă în Africa de Sud şi ar fi putut să se stabilească oriunde pe glob, a ales, totuşi, să locuiască la Cornu, comuna vecină Câmpinei. “Cornu este cel mai frumos loc de pe Pământ... (râde) Chiar este frumos! M-au întrebat toţi de ce am rămas acolo unde aveam tot ce-mi trebuie. Nu, am un copil de nouă ani, pe care am vrut să-l aduc să înveţe limba română şi să trăiască în ţara lui. Poate că am făcut o prostie. Văzând nedreptăţile de pe aici, de multe ori şi eu sunt tentat să cred că am făcut o mare prostie...”Cel care i-a vorbit prima dată despre Cornu şi posibilitatea de a se muta aici a fost Adrian Năstase, ex-premierul. “Şi astăzi se mai întâmplă, când se plimbă cu bicicleta pe străzile de aici, să se oprească la mine la poartă şi să stăm de vorbă... Are casă la numai câteva sute de metri de locuinţa mea”, spune cu oarecare mândrie Alexandru Maicu. Şi continuă: “În Africa de Sud am foarte mulţi prieteni... O am pe prima soţie, o am pe fiica mea cu cele trei nepoate care au terminat deja facultatea, o am şi pe a doua soţie căreia eu i-am găsit acolo de lucru. Întotdeauna voi fi primit cu braţele deschise în Africa de Sud, dar România este ţara mea!”

Festivalul Prieteniei

Duminică, 24 august, administraţia locală a comunei Cornu, în frunte cu primarul reales pentru a cincea oară, Cornel Nanu, a organizat a doua ediţie a Festivalului Prieteniei, prilej de sărbătoare, după cum declara primarul Nanu şi în acelaşi timp continuare a unui proiect început anul trecut prin organizarea sărbătorii dedicate celor 420 de ani de istorie a comunei.Pe scena festivalului au urcat trupele Voltaj şi HI-Q, Irina Loghin acompaniată de formaţia câmpineană Alesis, Alina Sorescu, Ionuţ Dolănescu, Maria Ciobanu, Victor Socaciu şi Marina Florea.Manifestarea s-a bucurat de prezenţa a sute de oameni, atât locuitori ai comunei Cornu, cât şi din localităţile vecine. Nu au lipsit nici oficialităţile din conducerea administrativă a judeţului Prahova, precum şi din cea a oraşului nostru, printre care viceprimarul Ion Dragomir, consilierul municipal Jenica Tabacu şi preşedintele interimar al PSD Câmpina, Florin Constantinescu.Sărbătoarea s-a încheiat în jurul miezului nopţii cu un frumos foc de artificii.

Virgil Guran le arată obrazul conducătorilor de la Unirea

„În fotbal trebuie să existe respect şi principii între oamenii care investesc“


De câteva săptămâni, conducătorii cluburilor de fotbal Coruna Câmpina şi Unirea Câmpina, s-au contrat dur în presă pe marginea transferurilor de jucători. Cazul a ajuns pe masa Asociaţiei Judeţene de Fotbal, care în cele din urmă a dat un verdict. Despre toate acestea aflăm în interviul următor care este părerea finanţatorului clubului Coruna, Virgil Guran.

- D-le Virgil Guran, s-a încheiat scandalul dintre Coruna şi Unirea pe marginea transferurilor de jucători?
- Nu cred ca a fost vorba despre un scandal, cel puţin din punctul meu de vedere. Mai degrabă putem vorbi despre lipsă de respect din partea celor doi conducători de la Unirea, pe care de altfel îi felicit pentru tot ce au făcut în fotbal, dar le reamintesc că până mai ieri au fost jucătorii Corunei şi cred că ar trebui să aibă mai mult respect pentru mine şi pentru clubul pe la care au trecut.
- Din ce motiv v-a supărat atitudinea celor doi?
- M-a deranjat faptul că au încercat să legitimeze cu titlu definitiv jucători pe care eu i-am pus la dispoziţie gratuit de-a lungul anilor, dar mai mult m-au întristat comentariile acide pe marginea acestui subiect. Eu nu sunt omul căruia îi place să intre în conflict şi drept urmare am preferat să nu comentez până acum, dar în fotbal, ca şi în viaţă, trebuie să existe respect şi principii între oamenii care investesc.
- Cazul a fost judecat de Asociaţia Judeţeană de Fotbal? Care a fost verdictul?
- M-am adresat AJF pentru a vedea dacă există dreptate şi echitate, dar am văzut că aceste lucruri sunt greu de realizat în România. Până la urmă cazul s-a judecat şi măsurile sunt aproximativ corecte.De-a lungul timpului am avut multe surprize cu jucătorii pe care i-am crescut şi care au uitat de unde au plecat şi cine a investit în ei, cu antrenorii care au evaluat greşit copiii şi care au luptat împotriva intereselor clubului, cu părinţii care nu au avut bunul simţ să aprecieze eforturile mele, alături de cele ale lor, dar toate acestea nu m-au înrăit astfel încât să mă transform într-un om care nu respectă principiile morale ale sportului.Pentru a demonstra că nu am resentimente faţă de cei de la Unirea şi dimpotrivă îi sprijin cum am făcut-o de patru ani încoace, îl cedez gratuit şi definitiv pe jucătorul Flaider, iar pe jucătorul Năstase îl împrumut pe o perioadă determinată, fără nici o pretenţie. Sper ca pe viitor toţi cei din fotbalul local să înţeleagă că valoarea nu se demonstrează prin scandaluri.

Jantea, definitiv la Unirea Câmpina

Mediatizatul „război“ dintre cluburile de fotbal câmpinene Coruna şi Unirea a avut ecouri până la nivelul structurilor de conducere ale AJF Prahova. Aşa se face că în urma scandalului iscat, reprezentanţii celor două cluburi au fost la mijlocul săptămânii trecute la una dintre comsiiile AJF Prahova, care a dezbătut cazul „Jantea“.Despre povestea şi traseul fotbalistic al jucătorului Constantin Jantea am scris într-una dintre ediţiile noastre precedente. După ce a fost la un moment dat în curtea Corunei, Jantea a trecut pe la Unirea Călineşti şi Cheile Doftanei Brebu, ajungând în cele din urmă să fie cumpărat definitiv de Unirea Câmpina. Când a ajuns la Unirea, Coruna şi-a revendicat paternitatea fotbalistică a jucătorului. Iar de aici la comisia AJF a fost un singur pas.AJF Prahova a soluţionat acest conflict în favoarea clubului Unirea Câmpina, Constantin Jantea fiind definitiv jucătorul acestui club.Despre decizia în cazul „Jantea“ şi finalul „războiului“ cu Coruna, preşedintele clubului Unirea, Mărgărit Ciobotaru, ne-a declarat: „Vreau să fie foarte clar un lucru: nu am nimic cu Coruna Câmpina. Poate ei au înţeles greşit situaţia... Este bine că acum avem o decizie a unei comisii a AJF, care ne-a dat dreptate. Cred că Opanschi ştie foarte bine regulamentele, dar probabil că nu a fost foarte bine informat în legătură cu situaţia jucătorilor în cauză. Sper ca nimeni să nu mai aibă nimic cu echipa Unirea Câmpina, pentru că noi vrem să facem ceva frumos pentru Câmpina“.