22 decembrie 2008

Au distrus pista de motocros


Actualul Consiliu Local pare hotărât să distrugă tot în Câmpina. După ce a contribuit decisiv la desfiinţarea echipei de fotbal FCM, a dizolvat CPGC, acum, consilierii au aprobat şi desfiinţarea pistei de motocros. Pentru că, odată cu aprobarea creării drumului de acces spre lăcaşul de cult al Asociaţiei Augustinienele Sf. Rita, asta s-a întâmplat, drumul nou aprobat suprapunându-se cu pista de motocros. Deşi, atât raportul de specialitate semnat din partea ADPP de Emil Stanciu, cât şi avizul nefaborabil de legalitate al secretarului Paul Moldoveanu prezentau toate motivele pentru care nu ar fi trebuit aprobat proiectul Jenicăi Tabacu, totuşi, consilierii au votat fără să clipească. Cu atât mai mult cu cât terenul este în litigiu, firma Neptun solicitând în instanţă Primăriei închiderea şi dezafectarea pistei de motocros. Au reuşit!

Primarul Horia Tiseanu: „Nu sunt de acord cu funcţionarea unor cazinouri la parterul blocurilor şi nu am autorizat aşa ceva“

În urma speculaţiilor apărute după deschiderea unui cazinou în centrul Câmpinei, l-am întrebat pe primarul Horia Tiseanu care este situaţia acestui cazinou din punctul de vedere al Primăriei: „Primăriei i s-a solicitat eliberarea unui certificat de urbanism pentru schimbarea destinaţiei spaţiului de la parterul acelui bloc, inclusiv cu o recompartimentare a interiorului. Primăria a eliberat certificatul de urbanism nr. 374 din 14 mai 2008, perioadă în care eu eram în campanie electorală şi îmi luasem concediu. Personal, nu sunt de acord cu funcţionarea unor cazinouri la parterul blocurilor şi nu am autorizat aşa ceva. În cazul de faţă, firma în cauza a şi fost amendată cu 20 de milioane lei vechi, tocmai pentru că a realizat modificări ale interiorului fără autorizaţie. Din punctul de vedere al Primăriei, am convingerea că am făcut tot ce era legal, dar cadrul juridic este incomplet. De altfel, acesta nu este singurul caz. Am mai respins eliberarea a două certificate de urbanism pentru cazinouri pe străzile Bălcescu şi Hasdeu, pentru că nu aveau acordurile necesare“, ne-a declarat primarul Horia Tiseanu.

Colindători la Primărie


Vineri, luni şi marţi, la Primăria Câmpina au sosit colindătorii. În general, reprezentanţiai instituţiilor de învăţământ din localitate, colindătorii le-au urat aleşilor locali şi salariaţilor Primăriei un an nou mai bun şii-au încântat cu colinde tradiţionale româneşti.De partea cealaltă, gazdele s-au revanşat oferind colindătorilor cadouri constând în dulciuri şi fructe.

Fostul consilier Ion Mircea a dus daruri la o grădiniţă

La finele săptămânii trecute, la Grădiniţa de pe Strada Rahovei a sosit Moş Crăciun. Cu tot felul de daruri, care le-au luat ochii micuţilor, Moşul a putut ajunge la această grădiniţă la insistenţele fostului consilier local Ion Mircea, care a fost sprijinit de mai mulţi oameni de afaceri din localitate. Un gest frumos, care merită subliniat! Şi repetat şi de alţii!

Spectacol caritabil „Suflet de adolescent“

Elevii claselor a XII-a A şi a X- a D din cadrul Colegiului Naţional „N. Grigorescu“, sub îndrumarea profesoarei de limba engleză Dana Băltăşescu, au iniţiat un spectacol caritabil intitulat „Suflet de adolescent“. Au fost cântece, colinde (în limba engleză şi română), momente de teatru, dans sportiv şi muzică populară, întregul spectacol având ca scop strângerea de fonduri pentru elevii cu probleme sociale sau posibilităţi materiale limitate din acest colegiu.

Grădina de Vară a fost demolată

Ceea ce se prefigura a se întâmpla, s-a întâmplat! Grădina de Vară de pe bulevard a fost demolată.Pentru realizareea acestei lucrări au concurat două firme, nici una din judeţul nostru.În cele din urmă, a fost desemnată câştigătoare firma Condem Partener din Cluj, care, astfel, demolează unul dintre simbolurile Câmpinei pentru suma de aproape 350 milioane lei vechi (fără TVA).Oamenii s-au apucat de treabă încă de pe la începutul săptămânii trecute, construcţiile fiind rapid făcute una cu pământul. Aproape instantaneu au sosit la faţa locului mai mulţi romi, cu căruţele din dotare, aceştia căutând prin moloz materialele care ar mai fi putut fi folosite şi, mai ales, orice însemna material lemnos.Administraţia locală intenţionează să realizeze, în locul Grădinii de Vară, Casa Căsătoriilor. Este un proiect amplu, de valoare destul de mare, o investiţie care va dura minimum doi ani. Asta, în cel mai fericit caz. Odată finalizată această investiţie, va fi creată o curte mai mare, care va cuprinde atât Primăria, cât şi Casa Căsătoriilor.

S-a finalizat semaforizarea în zona staţiei Peco

Recepţia lucrării de semaforizare a intersecţiei din zona staţiei Peco, între străzile Nicolae Bălcescu, Orizontului, Carol I, Schelelor şi Sondei a avut loc joi, 18 decembrie. Au fost prezenţi atât reprezentanţi ai proiectantului şi executantului, precum şi reprezentanţi ai Poliţiei şi ai Executivului. Singurele probleme ridicate au vizat schimbarea unor timpi de aşteptare la câteva semafoare, pentru a se realiza astfel o mai bună corelare şi o fluenţă a traficului, semnalizarea corespunzătoare a culoarului de cedare a trecerii pentru cei care fac la dreapta pe unele străzi, precum şi ridicarea semnelor de circulaţie deja montate la o înălţime mai mare, pentru a se asigura astfel o mai bună vizibilitate a acestora.

Cu mici excepţii, VIP-urile autohtone petrec Revelionul... loco

Aceasta fiind ultima ediţie din 2008 a publicaţiei noastre, am dorit să vă prezentăm ce vor face VIP-urile locale cu ocazia Revelionului. Răspunsurile le găsiţi în rândurile următoare, ordinea personalităţilor fiind aleatoare.
Călin Tiu, medic chirurg: “Revelionul îl petrec acasă... dacă nu voi fi chemat la vreo urgenţă la spital”.

Mihail Şerbănoiu, fost consilier local, lider PSD: “Împreună cu soţia şi mai multe familii de prieteni vom merge la un local la Păuleşti”.
Adrian Alexandru, expert financiar, fost lider PLD: “Stau acasă împreună cu soţia”.
Florin Anghel, deputat PD-L: “Voi merge cu familia în staţiunea Covasna la hotelul Clermont”.
Horia Tiseanu, primarul municipiului: “Voi fi pe stradă, la spectacolul organizat de Primărie şi Consiliul Local şi în mijlocul câmpinenilor”.
Ion Dragomir, viceprimarul municipiului: “Voi merge cu soţia şi mai multe familii de prieteni la restaurantul New Lac, dar la miezul nopţii voi merge la spectacolul din Centrul Civic”.
Laurenţiu Olăraşu, consilier juridic al Consiliului Local: “Voi merge la o pensiune din Valea Doftanei”.
Dragomir Enache, consilier local PNL: “De Revelion voi fi acasă, împreună cu familia şi cu nişte prieteni”.
Dan Telegescu, consilier PNDC: “Din păcate pentru mine, la acest Revelion, voi fi la... serviciu”.
Victor Bercăroiu, fost deputat PSD: “Voi merge cu soţia şi mai mulţi prieteni la Muntenia”.
Dan Ştefan Chiţu, patron, preşedinte CSM Ploieşti: “Voi fi la restaurantul Muntenia, unde voi fi gazda mai multor prieteni”.
Alin Moldoveanu, preşedinte PNDC, consilier local: “Este primul Revelion pentru fetiţa mea, aşa că voi sta acasă şi doar spre miezul nopţii voi merge la spectacolul din centru”.
Monica Clinciu, avocat, consilier local PNDC: “Voi merge împreună cu soţul şi băiatul meu în Elveţia, la o pensiune dintr-o staţiune turistică, iar totul la jumătate de preţ din ofertele existente pentru Poiana Braşov, spre exemplu”.
Mihaela Petrovici, medic, consilier local PSD: “Voi sta acasă, pentru că am musafiri”.
Viorel Bondoc, consilier local PD-L: “Voi fi în Centrul Civic la spectacolul organizat de administraţia locală”.
Mariana Pătraşca, purtător de cuvânt al Primăriei Câmpina: “De Revelion, împreună cu familia, voi merge la casa noastră de vacanţă de la Brebu”.
Ion Mircea, fost consilier local PSD: “Împreună cu soţia mea, voi merge la Muntenia, cu mai mulţi prieteni”.
Horaţiu Zăgan, consilier local PSD: “Voi merge la restaurantul New Lac, împreună cu soţia şi mai mulţi prieteni”.
Gheorghe Tudor, fost primar, consilier local PSD: “De Revelion, am decis să merg la restaurantul Muntenia împreună cu cei apropiaţi”.
Veronica Deaconu, fost consilier judeţean PSD, director agenţie de asigurări: “De Revelion merg la Bruxelles, la nişte prieteni mai vechi”.
Traian Drăguşin, preşedinte PC, fost consilier local: “Voi sta acasă alături de familie şi, probabil, în jurul miezului nopţii vom ieşi la focurile de artificii din Centrul Civic”.
Mugurel Drăgănescu, arbitru fotbal Liga I, director Asociaţia de Vânătoare şi Pescuit Sportiv: “De Revelion, alături de familie, voi fi la resturantul New Lac, un local care ne aparţine”.
Roberto Opanschi, antrenor fotbal: “În acest an, de Revelion stau acasă, împreună cu familia şi, eventual, vom ieşi la spectacolul din centru”.
Mărgărit Ciobotaru, jucător şi sponsor la Unirea Câmpina: “Acasă, prin tradiţie, în sânul familiei, aşa cum procedez în fiecare an”.

Consilierii, investitorii şi poliţiştii s-au învârtit în... sens giratoriu

Poate cel mai discutat şi disputat proiect a fost cel privind aprobarea soluţiei de acces şi trafic în incinta viitorului complex comercial Kaufland. Acesta va fi realizat pe un teren care a aparţinut societăţii IRA, miza fiind găsirea unei soluţii pentru accesul pe acest teren din B-dul Nicolae Bălcescu.Proiectantul viitorului complex comercial a venit cu mai multe soluţii, dar nici una nu s-a dovedit a fi pe placul administraţiei locale. Practic, investitorii vroiau un sens giratoriu pe sensul de mers DN1 - centru, fără afectarea celuilalt sens de mers. De altfel, Cătălin Ioana, din partea investitorilor, a spus: “Este o investiţie pe 37.000 mp, cu 14.000 mp construiţi şi vor fi angajaţi aproximativ 900 de salariaţi. Vă rog să aprobaţi cea mai bună soluţie!”Viceprimarul Ion Dragomir a fost cel mai vehement împotriva soluţiei cu sensul giratoriu. “Luaţi în calcul că între cele două sensuri va există din primăvară o rigolă, aşa că găsiţi o altă soluţie, eventual cu un sens giratoriu pe la troiţă”-După ce s-au învârtit în sens... giratoriu, consilierii au respins proiectul. Tudor a solicitat vot nominal, singuri care au fost în favoarea sensului giratoriu fiind Arghir, Enache, Tudor şi Zăgan.
“Noi a trebuit să ne pronunţăm pe soluţiile date. Semaforizarea sau benzile de preselecţie nu asigură fluenţa traficului, iar dintre soluţiile prezentate cea mai bună ar fi cea a sensurilor giratorii” - subcomisar Cornel Dăncescu, şef Poliţia Rutieră

Eliro a câştigat traseele interne de transport

La 16 decembrie a avut loc deschiderea plicurilor privind ofertele pentru atribuirea contractului de delegare a gestiunii serviciului public de transport. Au depus oferte societăţile Geamila, Eliro şi Antagi, câştigătoare fiind declarată firma Eliro, cea care deserveşte şi traseul Gară - Băneşti, iar cei care au de-a face cu acest traseu cunosc problemele provocate de această firmă. Oferta firmei Eliro a ridicat, însă, unele semne de întrebare, aduse la cunoştinţa consilierilor de viceprimarul Dragomir: “A treia firmă este descalificată din start pentru că nu a licitat pentru întregul pachet. În schimb, a doua firmă, declarată câştigătoare, are o ofertă, care - după părerea mea - nu poate fi îndeplinită şi eu mă angajez să verific derularea acestui contract. Spre exemplu, deşi se solicitau minim şapte curse, această firmă s-a angajat la 40!”

“Evaluatorul e şi el tot om!” Dar consilierii...?!

Proiectul iniţiat de liberalul Dragomir Enache privind aprobarea unor reglementări referitoare la vânzarea şi concesionarea terenurilor aparţinând domeniului privat a suscitat discuţii aprinse. Practic, Enache solicita ca fiecare vânzare a unui teren de către administraţia locală să fie însoţită de raportul unui evaluator autorizat, iar preţul fixat de acesta să fie preţul de pronire al licitaţiei. Enache nu s-a sfiit să vorbească despre faptul că subiectivismul inerent al consilierilor are uneori puncte comune cu... corupţia. Mai mulţi consilieri au atacat proiectul, Alin Moldoveanu insistând ca membrii Legislativului să fie cei care să aibă cuvântul final în stabilirea preţurilor de vânzare. În vreme ce viceprimarul Ion Dragomir a punctat în stilu-i caracteristic: “Oricum, evaluatorul e şi el tot om!” Da, dar consilierii...?!

Mai catolici decât papa... Unde nu era cazul!

Iniţiativa Mihaelei Petrovici de a da în administrarea Spitalului Municipal un teren pentru edificarea unei capele s-a lovit, din nou, de refuzul consilierilor.Motivele par mai degrabă puerile. Primul s-a trezit consilierul Adrian Piţigoi, care a spus nici mai mult nici mai puţin decât că proiectul este “discriminatoriu”, pentru că “mai sunt bolnavi şi de alte religii”. De aici a început o întreagă tevatură, finalmente consilierii dovedindu-se mai catolici decât papa, acolo unde chiar nu era cazul. Şi spunem asta pentru că locul a fost sfinţit din anul 1998, PUD-ul a fost aprobat în anul 2003, iar de atunci există tot felul de piedici pentru realizarea unei capele, pe care nu o ia nimeni... acasă. Discuţiile au prilejuit şi câteva momente comice. Bogdana Ţiţei a încercat să impună la un moment dat ideea că “problemele de suflet sunt unele, iar cele de legalitate altele”. Replica lui Zăgan a fost promptă, cu trimitere evidentă la problemele cu legea pe care le-a avut actuala conducere a spitalului, asigurată de Constanţa Ţiţei, mama consilierului democrat-liberal: “Ştim că sunt probleme cu legea la spital, dar nu despre asta este vorba”.Elvis Arghir a preluat ideea discriminării religioase, permiţându-i astfel lui Viorel Bondoc să ofere o replică savuroasă. Arghir: “Să tăiem precizarea ortodoxă şi să rămână decât o capelă”. “Să facem o moschee”, a adăugat Bondoc, spre amuzamentul general.S-a râs şi s-a glumit mult, dar în ciuda insistenţelor Mihaelei Petrovici, iniţiatorul proeictului, precum şi a susţinerii exprimate de Gheorghe Tudor şi Horaţiu Zăgan, proiectul a fost respins. De fapt, acest lucru se prefigura din momentul în care majoritatea consilierilor au respins propunerea lui Zăgan de a se vota nominal. Dacă cei care au votat împotrivă ştiu mai multe, de ce tac?!

Eroii jandarmi, comemoraţi la 19 ani de la Revoluţie

Tot mai puţină lume onorează comemorarea eroilor jandarmi căzuţi în timpul revoluţiei din decembrie 1989 în dramaticele evenimente din faţa Aeroportului Otopeni. La ceremonialul din acest an, care a avut loc luni, 22 decembrie, de la ora 12,00, la Monumentul Eroilor din faţa Centrului de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor pentru Comunicaţii, Informatică şi Logistică Jandarmi Câmpina, au participat câteva oficialităţi locale, reprezentanţi ai Jandarmeriei Câmpina, Jandarmeriei Sinaia, Şcolii de Poliţie „Vasile Lascăr“ şi ai cadrelor militare în rezervă şi în retragere. De câţiva ani buni, la ceremonialul de la Câmpina nu a mai fost prezent nici unul dintre supravieţuitorii groaznicei dimineţi de 23 decembrie şi nici măcar urmaşi ai acestora, cu excepţia ofiţerilor Aron Bugoiu şi Vladimir Barbu, cadre ale unităţii câmpinene.După intonarea imnului de stat, a urmat apelul solemn, momentul încărcat, poate, cu cea mai mare doză de emotivitate. Au urmat ceremonialul religios şi depunerea de coroane de flori din partea instituţiilor prezente.

Pe scurt...

Directori noi (sau vechi?) la şcoli vechi (sau noi?)
La ultima şedinţă din acest an a Consiliului Local, printre altele, consilierii au dat un aviz consultativ asupra numirii directorilor care au câştigat concursurile pentru ocupare a acestor posturi, concursuri organizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean. Noii directori sunt... tot cei vechi. Este vorba despre Stan Sârbu - la Grupul Şcolar Energetic, Nicolae Necula - la Şcoala Centrală şi Gabriela Tănase - la Colegiul Naţional “Nicolae Grigorescu”. Singura problemă a fost ridicată în privinţa necesităţii acordării acestui aviz. Dar a rămas doar un semn de întrebare...
PUG-ul, la anul!
Printre alte subiecte abordate de primarul Horia Tiseanu la “Diverse” s-a numărat şi cel al Planului Urbanistic General (PUG). Deşi se aştepta ca PUG-ul să fie aprobat până la finele acestui an, totuşi, acest lucru nu s-a întâmplat, explicaţia fiind... birocraţia. În schimb, Tiseanu a mai precizat: “PUG-ul trebuie să fie aprobat obligatoriu în cursul anului 2009, probabil chiar în trimestrul I, pentru că, în caz contrar, începând cu anul 2010 nu vom mai putea elibera autorizaţii de construire”.
Jos afişele... electorale!
Consilierul Elvis Arghir a solicitat Executivului măsuri pentru eliminarea afişelor din campania electorală. “S-au dat amenzi pentru cei care au pus afişe prin copaci? Unii chiar şi-au pus mutrele pe copaci, după ce dădeau din mâini în campania electroală de la locale, că unii candidaţi încălcau legea afişajului... Să vedem acum ce legi fac ei?!” - a susţinut Elvis Arghir. Răspunsul lui Horia Tiseanu a fost că “s-au trimis scrisori liderilor partidelor”. În afara faptului că Tiseanu înseamnă că şi-a trimis singur o scrisoare, ca lider al PD-L, oare au în vedere cei din Executiv şi afişele din campania electorală de la alegerile locale?!
Miza pe materialul antiderapant
Alin Moldoveanu a solicitat Executivului să ia din timp măsuri pentru ca “măcar pentru anul 2009 materialul antiderapant să nu mai fie... nisip şi sare”. Primarul Horia Tiseanu a răspuns că “în privinţa materialului antiderapant şi în oraşele în care au încercat să aplice clorură de calciu nu se mai aplică pentru că s-a dovedit a fi ineficientă. Trebuie o instalaţie de dizolvare a materialului, iar eforturile sunt prea mari şi fără rezultate deosebite. Se pare că mai bună ar fi clorura de magneziu...” Şi discuţia a rămas la acest stadiu. Deci... tot nisip cu sare.
Tiseanu, nemulţumit de calitatea lucrărilor
“Calitatea lucrărilor nu a fost întotdeauna cea mai bună”, a spus primarul Horia Tiseanu, adresându-se consilierilor locali. “În schimb - a adăugat edilul-şef - la polul opus s-au situat şi alte lucrări, cel mai bun exemplu fiind cel al parcării de pe Strada Erupţiei, care a fost realizată de o firmă din Bucureşti în condiţii deosebite, foarte repede şi foarte bine”. Dacă Tiseanu s-a referit la exemplul pozitiv, la cealaltă categorie se poate înscrie lucrarea de pe Strada Plevnei.

Concursul pentru centru, la... secret!
Consilierul Dragomir Enache a vrut să afle de la Executiv care vor fi cerinţele din caietul de sarcini pentru anunţatul concurs privind centrul municipiului Câmpina. “Pentru concursul privind centrul municipiului, există vreun caiet de sarcini şi dacă putem să-l vedem şi noi şi, eventual, să venim cu anumite păreri?”, a spus Dragomir Enache. Poate fi interesant faptul că nimeni nu s-a sinchisit să-i răspundă, Horia Tiseanu preferând să vorbească despre realizările ultimelor şase luni! Ce-i drept, nici Enache n-a mai insistat.
De la MApN citire: “Ne-aţi cerut un teren. Mai cereţi-l o dată!”
Consiliul Local aproba, în martie 2005, o hotărâre prin care se stabilea trecerea terenului din apropierea vârfului Muscel, unde a fost radarul unităţii de rachete, din domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Apărării Naţionale în domeniul public al municipiului Câmpina şi administrarea Consiliului Local. De atunci nu s-a mai întâmplat mare lucru, în ciuda insistenţelor administraţiei locale. Mai mult, luna trecută, din partea MApN a sosit o adresă prin care se transmite primarului Tiseanu că, pentru luarea în discuţie a acestei probleme, este necesar “să adresaţi o nouă solicitare Ministerului Apărării”! De această dată, administraţia a inclus în noua hotărâre aprobată, în afara terenului deja discutat în suprafaţă de 58.133 mp şi a terenului de 242.500 mp, unde s-a aflat unitatea propriu-zisă de rachete, undeva în pădurea situată mai sus de Spitalul Voila.
Capela Hernia a trecut la Parohia “Sf. Mc. Dimitrie”
Aproape fără nici o discuţie, consilierii au fost de acord cu transmiterea fără plată din proprietatea municipiului Câmpina în proprietatea Parohiei “Sf. Mc. Dimitrie” a terenului în suprafaţă de 973 mp şi a construcţiei aferente - Capela Hernia. Aceasta şi terenul fuseseră date în folosinţă gratuită Parohiei “Sf. Treime”. Acum, ele sunt preluate de o altă parohie, existând inclusiv sprijinul Protoieriei Câmpina pentru obţinerea de către această parohie a autorizaţiei de consolidare şi restaurare a Capelei Hernia.

Clubul Coruna şi-a premiat cei mai buni jucători

Sărbătoare mare la Clubul Coruna, joi seara, la sala de sport a Colegiului Naţional “Nicolae Grigorescu”. Patronul clubului, Virgil Guran, împreună cu unul dintre sponsorii tradiţionali ai acestui club, firma Royal N, patronată de familia Negoiasă, au oferit cadouri micuţilor fotbalişti şi i-au premiat pe cei mai buni.Întreaga sărbătoare a început cu un meci demonstrativ între două dintre grupele clubului. Apoi, şeful Şcolii de Fotbal Coruna, Roberto Opanschi, a prezentat activitatea singurei instituţii de acest gen din Câmpina, în care activează peste 70 de copii, născuţi între anii 1992 şi 2001 şi care sunt împărţiţi pe trei categorii de vârstă.O idee extrem de inspirată a fost aducerea unora dintre foştii jucători ai clubului, care au ajuns, între timp, să activeze în ligile republicane, inclusiv până la prima divizie, cum este cazul lui Mugurel Dedu, sau chiar în străinătate, cum este cazul lui Victor Dobrescu, jucător care a activat la formaţia de tineret a clubului AC Torino - Italia. În afara celor doi, au mai fost prezenţi la festivitatea clubului Coruna şi Bogdan Ilioiu, Irinel Dumitru, Octavian Gânju sau Tiberiu Boşilcă. De asemenea, din partea Clubului Corunaa fost oferită o diplomă familiei Negoiasă, pentru sprijinul financiar deosebit acordat. Nu în ultimul rând, fiecare copil, de la Clubul Coruna, prezent la această sărbătoare a primit cadouri cu ocazia finalului de an şi a sărbătorilor de iarnă.

Cupa “Moş Crăciun” şi-a desemnat câştigătorii

Sala Sporturilor “Olimpia” din Ploieşti a găzduit o nouă ediţie a Cupei “Moş Crăciun” la fotbal pentru jucători sub 12 ani, organizată de Asociaţia Judeţeană de Fotbal Prahova. Printre cele 40 de echipe participante s-au aflat şi patru formaţii din Câmpina - câte două reprezentând cluburile Coruna şi Hagianu Mircea Junior. Comporatrea lor a fost una bună, dovedind încă o dată că fotbalul câmpinean are resurse de revigorare pentru a-şi păstra tradiţia în sportul rege.În prima parte a întrecerii formaţiile câmpinene au obţinut următoarele rezultate:Coruna I: 3-1 cu CSM II Ploieşti şi 2-0 cu Galaxy Ploieşti.Coruna II: 0-0 (2-1 la loviturile de departajare) cu CSM IV Ploieşti şi 0-15 cu FC Petrolul I Ploieşti.Hagianu Mircea Junior: 0-1 cu Petrolul ‘95 III Ploieşti şi 3-1 cu Conpet I Ploieşti.Ultima parte a întrecerii s-a desfăşurat în week-end-ul trecut, iar singura formaţie câmpineană rămasă în cursa pentru fazele superioare ale competiţiei a fost Coruna I Câmpina, antrenată de Roberto Opanschi. În primul meci câmpinenii au întâlnit formaţia CSM I Ploieşti, poate cel mai frumos meci al întregii competiţii, în care Coruna a fost învinsă cu 2-1 după ce a avut cinci bare! În al doilea meci, Coruna I - Petrolul I Ploieşti 0-6!

Nici un sportiv câmpinean în primii zece ai judeţului

Judoka Alina Dumitru, din nou, cel mai bun sportiv al Prahovei
Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport Prahova a organizat şi în acest an o premiere a celor mai buni sportivi ai judeţului, criteriul fiind rezultatele obţinute în întrecerile mondiale şi naţionale. Din păcate, la fel ca în mulţi ultimi ani, nici un câmpinean nu a reuşit să pătrundă în acest top, ceea ce reflectă penuria de rezultate cu adevărat valoroase. Premianţii DJTS sunt: Alina Dumitru (judo, foto), Ana Marian Tămârjan (gimnastică), Georgian Popescu (box), Violeta Dumitru, Monica Nistor, Alexandra Viciu (toate judo), Maria Negoiţă (atletism), Constantin Tudose (înot), Elena Rusu, Florentina Naghi (ambele popice), Georgel Bobis, Lucian Szel Purice, Florian Purice (ambii fotbal-tenis), Manona Danciu, Robert Miclea, Romeo Trandafir, Adrian Cojocaru, Corina Tănăsescu (toţi karate), Costin Bucura (karate), Aurelian Covrig, Ionuţ Piţigoi, Pavlic Coca (toţi radioamatorism).

Boss-ul AJF Prahova şi-a tras competenţe sporite

Adunarea Generală a AJF Prahova, care s-a desfăşurat vineri la Casa "Sindicatelor" din Ploieşti, a avut pe ordinea de zi câteva propuneri interesante, privind statutul acesteia.Una dintre ele s-a referit la componenţa Biroului Executiv al AJF, cel care conduce, practic, fotbalul judeţean. Astfel, acesta va fi suplimentat cu patru membri noi, urmând să fie format din 15 persoane, şi nu 11, ca până acum. Interesant este că, dintre cei 15 membrii ai Biroului Executiv, şase vor fi numiţi direct de preşedinte - şi anume şefii comisiilor copii şi juniori, observatori, arbitri, disciplină, statutul jucatorului şi apel. Mai mult, aceştia vor avea mandate “scurte”, valabile pentru un singur sezon, ceea ce nu prea le dă posibilitatea să sufle în faţa şefului! Adăugând şi secretarul general şi trezorierul - numiţi tot de preşedintele forului judeţean, Silviu Crângaşu (foto) are în “sfera de influenţă” mai mult de jumătate din Biroul Executiv şi, implicit, deţine controlul asupra oricărei decizii ce se va lua! Nu-i cam mult pentru un singur om?!De asemenea, AJF va avea un singur vicepreşedinte, al cărui mandat este similar cu cel al preşedintelui, adică de patru ani. Şi modificările privind condiţiile pentru a putea candida sunt... interesante. De la vârstă, la studii şi multe alte condiţii, care au mai mult sau mai puţin legătură cu fotbalul sau cu actul de conducere. De ce toate acestea? O fi atât de bine şi... sănătos să stai în fruntea fotbalului judeţean?!