Videanu l-a înlocuit pe Călin Tiu cu Alexandru Matei

Videanu l-a înlocuit pe Călin Tiu cu Alexandru Matei
Ca la orice final de an, se cuvine să aruncăm o privire retrospectivă asupra a ceea ce a însemnat 2009 la Câmpina. Au fost şi lucruri bune, şi altele mai puţin bune, important este ca noi toţi, dar în special cei care conduc municipiul, să învăţăm din greşeli şi să încercăm să nu le repetăm...
Probleme rămase nerezolvate în anul 2009
Consiliul Local Câmpina a aprobat, la ultima sa şedinţă, lista cu solicitanţii îndreptăţiţi să primească o locuinţă cu chirie din fondul locativ de stat. Din păcate, este doar o listă, clasarea pe un loc mai în faţă neaducând nici un avantaj concret... Lista include 137 de persoane şi foarte rar se întâmplă să apară mici modificări şi asta pentru că municipiul Câmpina stă foarte prost la capitolul locuinţe de închiriat. Mai ales că fondul locativ scade de la an la an deoarece s-a permis cumpărarea locuinţelor de către chiriaşii care au dorit acest lucru. Consilierii au recunoscut că aprobă o lista şi… atât. Că oamenii cer case, dar nu li se dă pentru că municipalitatea nu dispune de aşa ceva. Cu alte cuvinte, treaba cu lista e doar o formalitate. “Simt o strângere de inimă că oamenii care au nevoie de la noi de o locuinţă nu primesc decât o listă... Mi se pare dureros...”, a spus Gena Preda. La rândul său, secretarul Paul Moldoveanu a avut o intervenţie care a fost uşor trecută cu vederea de consilieri, deşi făcea referire la un lucru destul de grav: “Această listă a apărut în virtutea inerţiei, pentru că nu ştim cum se ajunge la acel punctaj!” “Nu aş vrea să întâlnesc pe nici unul dintre oamenii de pe această listă pentru că nu aş şti ce să-i spun”, a punctat, în stilu-i caracteristic, şi Dragomir Enache.Concluzia a venit - aproape ca de fiecare dată - din partea primarului Horia Tiseanu şi se poate spune că toţi consilierii şi-au însuşit-o din moment ce proiectul s-a votat în unanimitate. “Este foarte greu să construieşti locuinţe. Costă foarte mult şi nu ne putem permite. De exemplu, pentru un singur bloc cu o scară şi patru etaje ar trebui să dăm peste 20 de miliarde de lei vechi. Noi am preferat să dam aceşti bani pentru modernizarea străzilor, investiţie de care beneficiază mii de locuitori, nu doar un număr restrâns. Alte soluţii ar fi cele prin ANL. Dar Agenţia Naţionala pentru Locuinţe a început, cu mare greutate, construirea celor două blocuri din cartierul Turnătorie, e vorba de apartamentele cu chirie. Tot ANL construieşte pe Erupţiei şi în cartierul Muscel, dar aici sunt case pentru cei care dispun de bani. Noi dorim să realizăm şi nişte locuinţe de necesitate, unde să-i mutăm pe cei din blocurile care urmează să fie reabilitate, iar după finalizarea lucrărilor respectivele locuinţe să le dăm cu chirie. Dorim să luăm şi terenul de la Şcoala de Poliţie, dar aici e un blocaj pe care sperăm să-l rezolvăm după ce actualul guvern intră în activitate. Avem peste 200 de cereri de la tinerele familii care doresc un loc pe care să-şi construiască o casă. Ne gândim la soluţii, încă mai aşteptăm şi oferte de la societăţile comerciale care să construiască la preţuri mai mici, aşa cum s-a întâmplat prin alte părţi”, a spus primarul Horia Tiseanu.
La ultima lor şedinţă din acest an, consilierii locali au fost înştiinţaţi în scris, de lichidatorul Companiei Publice, Paul Tifigiu, că a mai apărut o sumă de plată în valoare de 278.373 lei. De unde provine această sumă? Compania Publică a pierdut la Curtea de Apel Ploieşti procesul intentat de foştii săi salariaţi, care revendică plata a zece salarii nete pe economie, conform prevederilor contractului colectiv de muncă. Fosta conducere a Companiei Publice a refuzat să facă această plată, astfel că salariaţii CPGC s-au văzut nevoiţi să se adreseze instanţei, care - iată -le-a dat dreptate.Acum, suma efectivă de plată către foştii salariaţi ai CPGC este de 231.370 lei, la care se adaugă actualizarea sumei prin aplicarea indicelui de inflaţie - 8.607 lei, la care se mai adaugă impozitul către bugetul de stat în valoare de 38.396, adică un total de 278.373 lei.Lichidatorul Companiei Publice, Paul Tifigiu, menţionează în adresa înaintată Consiliului Local că “CPGC nu dispune de disponibilităţi băneşti, unitatea are conturile blocate de organul fiscal”, solicitând Consiliul Local, în calitate de acţionar unic al CPGC, să ia în discuţie posibilitatea de a contribui cu această sumă, ca aport în numerar, la rezolvarea acestui litigiu. De asemenea, se mai precizează posibilitatea ca foştii salariaţi ai CPGC să se adreseze unui executor judecătoresc pentru recuperarea sumelor stabilite de instanţă, ceea ce ar duce la creşterea sumei finale, pe care tot de la bugetul local va trebui să fie achitată. Paradoxal, poate, consilierii nu au dorit să-şi strice cheful ultimei şedinţe din acest an cu o asemenea discuţie, care - cel mai probabil - va fi amânată tocmai pentru finele lunii ianuarie 2010.
Este vremea bilanţului, aşa cum se întâmplă la finele oricărui an. Într-un astfel de bilanţ al unei companii naţionale apare şi o referire la Câmpina. Este vorba despre Compania CFR Călători, care a anunţat că a înregistrat în acest an o scădere a traficului de pasageri cu 13% faţă de anul trecut. Printre motivele enumerate de conducerea Companiei CFR Călători se regăseşte şi scuza lucrărilor pe tronsoanele Bucureşti - Constanţa şi Câmpina - Predeal.“În aceste condiţii veniturile totale preliminare a se realiza în anul 2009 reprezintă 98% faţă de realizările anului 2008”, susţin reprezentanţii companiei, fără a preciza la cât se ridică această valorare. Compania a pus în circulaţie zilnic 1.594 de trenuri de călători.În privinţa lucrărilor care se desfăşoară pe calea ferată în zona municipiului Câmpina, poate reprezentanţii Companiei CFR Călători ar fi trebuit să fie mai critici la adresa executantului lucrării, care este deja într-o întârziere de aproximativ un an faţă de graficul de lucru iniţial. Lucrările de reabilitare a tronsonului Câmpina - Predeal sunt finanţate în cea mai mare parte prin Programul ISPA al Uniunii Europene - 125.814.534,48 euro, în vreme ce contribuţia Guvernului României este de numai 41.938.178,16 euro. Chiar dacă lucrările principale sunt realizate de firma austriacă PORR, atât ritmul de lucru, dar mai ales costurile finale sunt în cel mai pur stil românesc...
Aproape în toate zilele săptămânii trecute, pe mai multe artere din Câmpina, mai ales în zona centrală, s-a lucrat intens la deszăpezire şi la îndepărtarea nămeţilor de pe marginea drumului.În mod special pe Bulevardul Carol I, salariaţi de la firma de salubritate - care asigură şi deszăpezirea drumurilor pe timpul iernii - şi cei de la atelierul de reparaţii străzi al Primăriei au încărcat sute de metri cubi de zăpadă în camioane pentru a asigura o bună fluenţă a circulaţiei rutiere, dar şi pietonale.Utilajele au afectat în mică măsură traficul rutier în zonele în care lucrau, dar conducătorii auto, ca şi pietonii, nu au părut deranjaţi de micile şi inerentele inconveniente, având în vedere rezultatele finale.Din păcate, aceleaşi utilaje au reuşit în mică măsură să intre şi pe drumurile laterale, întâmpinându-se probleme inclusiv în zona centrală, din cauza maşinilor lăsate parcate pe marginea drumului.Iar când toate lucrurile păreau să intre păreau să ajungă pe un făgaş normal, a început din nou să ningă... Că doar iarna nu-i ca vara...
Printre mulţii colindători care au poposit în Ajunul Crăciunului pe la casele câmpinenilor s-a aflat şi un grup ceva mai bine organizat, de oameni în toată firea. Cu blănuri de urs pe ei, cu tobe şi un întreg acompaniament specific colindelor, ursarii au parcurs centrul localităţii, intrând şi în mai multe instituţii, pe care ei le-au considerat de mai mare interes.Unul dintre aceştia, aflat sub “acoperire”. ne-a precizat: “Suntem din Bacău şi umblăm de câteva zile prin ţară, intenţionând ca exact în ziua de Ajun să ajungem în staţiunile de pe Valea Prahovei. Facem acest traseu de ani buni şi constatăm că se simte criza din ce în ce mai acut inclusiv în recompensarea colindătorilor”.Totuşi, numeroşi câmpineni au băgat mâna în buzunar - mai mult sau mai puţin adânc, fiecare după posibilităţi - pentru a le da câţiva bănuţi acestor colindători.
Pe 22 decembrie, în satul Cornu de Sus, aparţinând de comuna Cornu, a avut loc recepţia lucrării de extindere a reţelei de alimentare cu apă. Lucrarea a început în luna martie a acestui an şi a costat 250.000 lei. Banii au fost obţinuţi de la bugetul de stat, în baza HG 577/1977 (republicată) privind Programul de alimentare cu apă la sate. Lungimea conductei de distribuţie a apei este de 1, 5 km şi va deservi aproximativ 1.300 locuitori.
Într-una dintre nopţile dinaintea sărbătorii Crăciunului, un tânăr câmpinean s-a gândit să joace rolul lui Moş Crăciun şi să facă rost de mai multe bunuri. Aşa că tânărul, Octavian R., de 21 de ani, a sustras de la mama sa cheia de la magazinul la care aceasta este angajată ca vânzătoare. A ieşit din casă şi s-a îndreptat spre magazin, dar a fost surprins chiar în timp ce încerca să pătrundă în incinta respectivă. Poliţiştii din Câmpina continuă cercetările asupra tânărului, acesta fiind acuzat de tentativă de furt calificat.
Ce aveam până în 1989? Cincinalul în patru ani şi jumătate, întuneric, frig în case, galantare goale, program la televizor de numai două ore, salam cu soia, cozi la tacâmuri şi – poate mai mult decât orice altceva – teama de a vorbi, teama de a spune ceea ce gândeam cu adevărat. Mai existau şi Radio Europa Liberă, antena pentru bulgari, micile supape prin care se mai făcea respiraţie gură la gură unui popor despre care toţi credeau că este o… „mămăligă”. Sunt destui cei care nu au prins acele vremuri. Dacă nu le-ai trăit este foarte greu să le înţelegi… Poate tocmai de aceea am vrut să aflăm de la câteva dintre personalităţile locale ce ar fi însemnat Câmpina astăzi, în anul 2009, dacă nu ar fi existat evenimentele din decembrie 1989, care au dus la căderea lui Nicolae Ceauşescu. E doar un exerciţiu de imaginaţie, fără nostalgii şi fără regrete.
În sfârşit, a venit iarna...O iarnă adevărată, cu zăpadă din abundenţă...În a doua parte a săptămânii trecute, câteva zile a nins aproape fără întrerupere, aşa cum fiecare dintre noi îşi imaginează că ninge doar în basme...Ninsoarea a dat destule bătăi de cap autorităţilor locale şi responsabililor cu deszăpezirea. Chiar dacă pe străzile principale s-a intervenit de la căderea primilor fulgi, ninsoarea abundentă, continuă, făcea aproape inutilă intervenţia. S-a circulat cu greutate, în condiţii specifice de iarnă, iarpe străzile laterale şi în cartierele mărginaşe lucrurile au stat cu mult mai rău decât în zona centrală.O problemă mult mai mare a părut a fi cea a trotuarelor. Porţiunile unde se realizase deszăpezirea alternau cu cele unde nu intervenise nimeni, ceea ce ducea (şi duce) la o stare de disconfort a pietonilor. De altfel, Primăria Câmpina chiar a atras atenţia, într-un comunicat de presă, asupra obligaţiei fiecărui agent economic de a realiza deszăpezirea în dreptul magazinului sau firmei sale. Ce ne facem, însă, cu porţiunile de trotuar unde acest lucru ar fi trebuit realizat de administraţia locală şi care nu arătau delocca un exemplu pentru ceilalţi?Ninsoarea căzută din abundenţă a afectat şi zonele limitrofe Câmpinei, producând disfuncţionalităţi majore în buna circulaţie dintre Câmpina şi localităţile învecinate. Astfel, dacă ieşirile şi intrările din Câmpina au fost prioritatea absolută a firmei care se ocupă de deszăpezire, în primele zile de ninsoare nu s-a putut urca la Brebu, drumul fiind practic închis zeci de ore. De asemenea, o bună porţiune de drum între lacul de acumulare de la Paltinu şi comuna Valea Doftanei a fost impracticabilă, ceea ce a dus la izolarea comunei vecine.În concluzie, autorităţile locale, dar şi cele judeţene par a fi la limită în privinţa obţinerii unei note de trecere pentru examenul cu iarna... Scuza că i-a luat ninsoarea prin surprindere cu o săptămână înaintea Crăciunului ar fi de-a dreptul jenantă...
În holul Primăriei Câmpina a fost amenajată o expoziţie cu vânzare. Sunt felicitări şi alte obiecte specifice sărbătorilor de iarnă, create de copiii de la Şcoala Specială din cadrul Spitalului de Psihiatrie Voila. Sunt copii care au probleme reale şi a căror viaţă nu este tocmai uşoară. Ei au pus mult suflet în obiectele create, iar noi toţi îi putem răsplăti cumpărând aceste obiecte. Nu au preţ, fiecare dă cât vrea sau cât poate, dar fiecare bănuţ strâns contează. Aşa că, dacă aveţi drum prin zonă, nu ezitaţi să intraţi în sediul Primăriei şi să cumpăraţi măcar o felicitare! Banii strânşi vor fi folosiţi pentru copiii de la Şcoala Specială!
Vineri după-amiază, pompierii din Câmpina, împreună cu reprezentanţi ai Primăriei, i-au ţinut locul lui Moş Crăciun, vizitând Centrul Sf. Filofteia din localitate. Aici, copiii i-au primit pe oaspeţi cu tradiţionalele colinde şi s-au bucurat cu sinceritate de toate cadourile oferite.
Joi, 17 decembrie, a avut loc ultima şedinţă din anul 2009 a Consiliului Local Câmpina. Per ansamblu, a fost o şedinţă liniştită, bine strunită de liberalul Dragomir Enache, o şedinţă în care nu s-a făcut nici măcar o aluzie la rezultatele alegerilor prezidenţiale, până la momentul... şampaniei. Aceasta a fost oferită de reprezentanţii Executivului, în buna tradiţie care marchează finalul oricărui an. Atunci, pe principiul “cele rele să se spele...”, consilierii şi reprezentanţii Primăriei au ciocnit împreună o cupă de şampanie, prilej pentru Horaţiu Zăgan să-şi amintească, nu fără umor: “Ultima oară când am băut şampanie a fost cam degeaba...”, cu aluzie evidentă la seara turului al doilea al alegerilor prezidenţiale, atunci când şi social-democraţii câmpineni au sărbătorit victoria lui Mircea Geoană. Dar înainte de şampanie, de la ultima şedinţă a Consiliului Local nu putea lipsi scandalul, de această dată aleşii locali certându-se pe tema toaletei publice din zona pieţei! Frumos şi interesant subiect pentru un final de an... Şi încă un an foarte greu.
În urmă cu 20 de ani, la apelul profesorului Gherasim Rusu Togan adresat Consiliului Orăşenesc Câmpina al Frontului Salvării Naţionale, a apărut revista „Evenimentul“, care a reunit un grup de intelectuali locali.De atunci, scriitorul Gherasim Rusu Togan a urmărit şi prezentat în paginile unei noi cărţi tinereţile pierdute în negura totalitarismului, eroii martiri, mamele îndoliate, hăituiţii Securităţii, documente. Astfel, după unele dispute redacţionale, sâmbătă, 19 decembrie, a avut loc la Casa Municipală de Cultură „Geo Bogza“, lansarea cărţii Câmpina la hotarul dintre lumi, Editura Libertas, Ploieşti, 2009. *) La activitate au participat numeroşi iubitori de carte autentică: col. (r) Marian Dulă - şeful Comisiei de Cultură, Sănătate, Învăţământ şi Sport a Consiliului Local, ing. Gheorghe Tudor - consilier, fost primar, prof. Dan Ioan Bujor - preşedinte al Sindicatului din Învăţământ Valea Prahovei, prof. dr. Gheorghe Râncu, publicistul Serghie Bucur, avocat Ion T. Şovăială, scriitorul Octavian Onea, profesori, critici literari, ingineri, ziarişti, ofiţeri.Amfitrionul, Florin Dochia, în calitate de moderator, a subliniat că volumul cuprinde o mică parte din evenimentele anului 1989, iar „amintirea a curăţat zgura dintre fapte şi a lăsat lumina să apară“...Deosebit de volubil, cu o ironie fină, de mare rafinament, prof. dr. Constantin Trandafir a remarcat existenţa celor trei autori câmpineni care au scris despre evenimentele din 1989: Emanoil Toma („Vin florile. Seceraţi-le!“), Constantin Trandafir („1989. Vedere din provincie“) şi Gherasim Rusu Togan („Câmpina la hotarul dintre lumi“), ultimul volum citat fiind rodul colaborării dintre prof. Rusu şi ofiţerul Ioan Petrescu. „Cei doi au trăit evenimentele, le-au scris cu sufletul lor. Ecourile folclorice sunt delicioase“: Leru-i, Doamne, leru-i ler,/ Plânsul maicii-ajunge-n cer...„Cartea - a considerat dl. Petrescu - este rezultatul unui îndelungat proces de rememorare a evenimentelor din 1989 petrecute la Câmpina (...) Cartea a fost cenzurată“ , fapt întărit şi de autorul volumului. „(....) Cartea avea ceva din sufletul meu dar... a fost ciuntită (...) Faptele au fost dure. Oamenii au trăit cu intentistate diferită evenimentele. Au fost câteva momente extraordinare...“.Surprins de noua tematică abordată - faţă de folclorismul cu care autorul excelează pe plan naţional - prof. Dan Ioan Bujor a apreciat „exactitatea evenimentelor“ prezentate, cu mult talent, în volum.În ciuda gerului de afară, atmosfera din sala mică a Casei de Cultură a fost deosebit de caldă, de primitoare. Păcat ca a lipsit... pianul, atât de drag câmpinenilor. (Theodor MARINESCU)
Joi, 17 decembrie, la Club Live din Câmpina, a avut loc o audiţie de pian organizată de profesoara Hermina Tabără şi de Liviu Briciu, proprietarul clubului Live. La fiecare şase luni, profesoara organizează astfel de audiţii, prilej de a prezenta rezultatele muncii cu elevii săi. La acest mic spectacol au fost invitaţi atât părinţii elevilor, cât şi publicul câmpinean care iubeşte muzica.Cu această ocazie, Liviu Briciu a lansat o invitaţie adresată profesorilor care desfăşoară activităţi culturale şi care instruiesc copii în diferite domenii să vină la Club Live pentru a promova copiii cu talent : “Noi sprijinim astfel de activităţi, Clubul Live nefiind numai un club rock. Hermina este practicantă a muzicii şi este un mare plus că a apărut în Câmpina un astfel de talent care să-i înveţe pe copii, bine şi corect, pianul. Important este că am ajuns să facem lucrul acesta spre a mulţumi părinţilor că îşi educă copiii şi nu invers. Noi, cei care suntem privaţi, facem acest lucru fără să cerem ajutor statului”, a încheiat Liviu Briciu.
În organizarea Asociaţiei Judeţene de Fotbal (AJF) Prahova, cu sprijinul Primăriei Ploieşti, Sala Sporturilor “Olimpia” din Ploieşti va găzdui, în zilele de 21, 22 şi 23 decembrie 2009, a XVII-a ediţie a Cupei “Moş Crăciun”, competiţie fotbalistică rezervată echipelor copii (12 ani, născuţi în anul 1997 şi după). Comisia de Copii şi Juniori - (coordonator prof. Viorel Băltăţeanu) a AJF Prahova a repartizat cele 33 de echipe (din Prahova şi Bucureşti) în 11 grupe preliminare. Iată componenţa acestora (în paranteze, antrenorii):
Spitalul Municipal Câmpina continuă să se afle într-o situaţie critică... O situaţie care este alimentată atât de criza economică, cât şi de o serie de contracte dubioase încheiate de vechea conducere a celei de-a doua unităţi medicale - ca mărime şi importanţă - din judeţul Prahova.La nivelul lunii august a acestui an, atunci când vechea conducere interimară, asigurată de Constanţa Ţiţei, a fost înlocuită de medicul Călin Tiu, datoria Spitalului Municipal se ridica la peste 10 milioane lei (echivalentul a 100 miliarde lei vechi). În ciuda dificultăţilor, noua administraţie a reuşit să înceapă achitarea datoriilor istorice, nivelul acestora ajungând în momentul de faţă la aproximativ 9,2 milioane lei (adică 92 miliarde lei vechi). Ori, în actualele condiţii economice prin care trece întreaga ţară, cumulate cu problemele grave cu care se confruntă sistemul sanitar, aceasta pare a fi o adevărată performanţă, care se poate dovedi insuficientă dacă nu va exista sprijin pentru Spitalul Municipal pe viitor. Despre întreaga situaţie cu care se confruntă spitalul, managerul acestuia, dr. Călin Tiu, ne-a declarat: “Trecem printr-o perioadă destul de grea, mai ales din punct de vedere economic. Problemele sistemului sanitar românesc s-au suprapus cu această criză economică, ducând astfel la o acutizare a problemelor noastre. Cu toate acestea, am reuşit să achităm din datoria mai veche, foarte împovărătoare. Avem şi o înţelegere din partea personalului, care a acceptat inclusiv diminuarea sau chiar renunţarea la unele sporuri. Ne bucurăm de sprijinul Consiliului Local şi al Primăriei Câmpina, care ne-au ajutat de fiecare dată când am avut nevoie stringentă, inclusiv în delicata problemă a încălzirii la secţia din Strada Vasile Alecsandri”. Situaţia actuală a Spitalului Municipal Câmpina este serios complicată de datoriile vechi şi de o serie de contracte - cel puţin dubioase - încheiate de vechea administraţie a Spitalului Municipal.Poate cel mai delicat subiect este cel al contractului cu Romgermed, despre care s-a aflat recent că mai conţine nişte pagini care nu figurau şi în contractul aflat în posesia juriştilor Spitalului Municipal!Cine este de vină pentru această situaţie, care păgubeşte Spitalul Municipal cu milioane de lei în fiecare lună? De ce nu sunt întrebaţi nimic semnatarii acestui contract din partea spitalului - Alexandru Matei, manager la acea vreme, Constanţa Ţiţei, director economic, şi Leonida Piţigoi, directorul medical? Să existe vreo legătură între simpatia politică a Constanţei Ţiţei şi faptul că autorităţile nu o întreabă nimic despre condiţiile în care s-a ajuns la încheierea unui asemenea contract de-a dreptul ucigător pentru spitalul câmpinean? Cea mai gravă problemă este că au de suferit oameni fără vină. Pacienţii - care sunt nevoiţi să-şi cumpere singuri medicamente, medicii - care nu-şi pot desfăşura activitatea aşa cum şi-ar dori. Iar vinovaţii...
Luna decembrie nu este numai luna cadourilor, luna bucuriilor generate de starea specială pe care o conferă spiritul sărbătorilor de iarnă, dar este şi sezonul colindelor.Unul dintre primele spectacole de acest gen a avut loc la finele săptămânii trecute la şcoala specială de pe lângă Spitalul de Psihiatrie Voila. Aici, copiii au oferit mai multe momente artistice, în care au predominat colindele, după care s-au bucurat de sosirea lui Moş Crăciun. Chiar dacă Moşul le-a adus doar cadouri mai degrabă simbolice - dulciuri şi fructe - totuşi, bucuria acestor copii a fost una intensă, fiind destul de rare momentele în care cineva din afara instituţiei le aduce un cadou.Acest spectacol a fost organizat de medicul Irina Minescu, specialist în psihiatrie pediatrică. La finele acţiunii, în vreme ce copiii îşi... savurau cadourile, medicul Irina Minescu ne-a declarat: “Este a doua oară când organizăm un astfel de spectacol de colinde în preajma sărbătorilor de iarnă, la finele căruia vine Moş Crăciun şi pentru aceşti copii cu o situaţie cu totul şi cu totul aparte, care îşi trăiesc viaţa aici. Acest gen de spectacol are darul de a încerca să normalizeze viaţa lor, mulţi dintre ei fiind pentru prima dată în faţa unui spectacol de colinde sau a lui Moş Crăciun. Pentru noi este o mare bucurie să vedem feţele lor luminate de magia sărbătorilor”.
Concert de colinde la Casa de Cultură
Luni după-amiază, la Casa de Cultură “Geo Bogza”, a avut loc un concert de colinde susţinut de elevi din unităţile de învăţământ câmpinene. Spectacolul a fost organizat de administraţia locală şi a fost doar o prefaţă la concertul de colinde care va avea loc în Parcul “Milia” pe 23 decembrie, atunci când va veni şi... Moş Crăciun.
În acest mandat al Legislativului local, una dintre probleme ridicate cu obstinaţie de consilierul Dragomir Enache a fost cea a asigurării unor condiţii civilizate pentru comerţul stradal, cu ocazia diverselor sărbători.“Ar fi un pas spre civilizaţie dacă în locul tradiţionalelor tarabe, măsuţe sau tot felul de alte improvizaţii, acoperite cu celofane atunci când plouă, administraţia locală ar reuşi achiziţionarea unor căsuţe din lemn, mult mai elegante şi care asigură un nivel superior de civilizaţie atât pentru vânzător, cât şi pentru cumpărător”, a spus de fiecare dată când a avut ocazia consilierul liberal Dragomir Enache.La începutul acestui an, în primul buget aprobat de Consiliul Local, Enache a rămas doar cu zisul, pentru că (aproape) nimeni nu a luat în considerare cererile sale repetate.După ediţia din acest an a “Serbărilor Toamnei”, din luna septembrie, când problema comerţului la tarabe s-a repetat, la proxima rectificare a bugetului local, Dragomir Enache a venit cu o propunere concretă, aprobându-se atunci alocarea sumei de 10.000 lei pentru achiziţionarea câtorva căsuţe din lemn. De-abia la acel moment au realizat consilierii că nimeni nu ştie cât costă o asemenea căsuţă şi câte s-ar putea cumpăra cu suma alocată. În cele din urmă, au aflat. Şase căsuţe au fost achiziţionate, iar la finele săptămânii trecute au fost aduse şi montate în parcul de la Monumentul Soldatului Necunoscut, acolo unde va fi amenajat un orăşel al copiilor, care va funcţiona pe întreaga perioadă a sărbătorilor de iarnă. Probabil că va fi bătaie pe aceste căsuţe, având în vedere numărul mult mai mare al comercianţilor, dar autorităţile au promis că anul viitor vor mai avea în vedere cumpărarea altor căsuţe.
Turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, din 6 decembrie, poate intra în istoria României... Nu pentru verdictul alegătorilor, ci din cauza numeroaselor acuzaţii de fraudă. Acuzaţii care, dacă vor fi confirmate oficial şi demonstrate, ar putea determina Curtea Constituţională să ia în discuţie inclusiv repetarea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale! O măsură fără precedent în istoria României. Este puţin probabil aşa ceva, dar nu este exclus.Imediat după aflarea rezultatelor finale, liderii PSD au început să iasă şi să prezinte diverse dovezi ale ceea ce ei au numit “frauda masivă” de la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale. S-au ridicat multe, foarte multe semne de întrebare... Au apărut nereguli dovedite de la falsificarea unor procese verbale, la completarea greşită (voit sau nu) a codurilor numerice personale de către unele persoane care au votat în secţiile speciale, dar şi fenomene inexplicabile, cum ar fi numărul foarte mare al celor care au votat la secţia specială de la Paris, mult prea mare faţă de ceea ce s-a întâmplat în ţară la secţiile speciale. Şi nimeni nu poate danici o explicaţie...În aceste condiţii, una dintre primele măsuri pe care le-a dispus Curtea Constituţională a fost renumărarea voturilor declarate nule, aproximativ 136.000 de voturi, operaţiune care urma să se finalizeze în cursul după-amiezii de luni, după închiderea ediţiei noastre. În funcţie de rezultatul acestei renumărări şi de eventualele sale consecinţe, Curtea Constituţională ar putea lua şi alte măsuri, inclusiv ceea ce a cerut PSD - reluarea votului.Ca şi cum tot acest scandal nu ar fi fost suficient, în plină efervescenţă a liderilor PSD de a demonstra frauda, Autoritatea Electorală Permanentă a emis un comunicat în care anunţă că la alegerile europarlamentare din 7 iunie 2009 au votat multiplu 13.826 de români! Acest comunicat a încins şi mai mult spiritele între cele două tabere. Indiferent de verdictul final al Curţii Constituţionale, care, cel mai probabil, va valida alegerile din 6 decembrie, va rămâne, totuşi, un mare semn de întrebare asupra corectitudinii acestor alegeri.
Plângere penală împotriva câmpineanului William Brânză, deputatul PD-L de diaspora, acuzat de implicare în fraudarea alegerilor!
Reprezentanţii PSD au cerut anularea alegerilor şi repetarea turului al doilea din motive de fraudă electorală. Au încercat să demonstreze acest lucru cu numeroase exemple şi documente din ţară. Şi au finalizat acuzele interne cu solicitarea de cercetare penală asupra reprezentantului Primăriei Sectorului 3 din Bucureşti, acolo unde s-au emis acte de identitate în condiţii cel puţin ciudate. Un capitol aparte a fost dedicat fraudei din diaspora, acolo unde liderii PSD l-au acuzat direct pe câmpineanul William Brânză, deputat PD-L de diaspora şi şef al democrat-liberalilor din străinătate. “Am decis să înaintăm plângere penală împotriva deputatului William Brânză pentru constituire de grup infracţional organizat. El este cel care a organizat această operaţiune în străinătate. Vom cere Parchetului efectuarea acestor investigaţii de urgenţă”, a declarat vicepreşedintele PSD, Dan Nica. Pe scurt, pesediştii susţin că au dovezi concludente care atestă implicarea lui William Brânză în fraudarea alegerilor în diaspora. Câmpineanul este acuzat atât că a organizat o reţea de transport care a cărat românii la vot prin mai multe ţări ale Europei, dar şi că s-a implicat în stabilirea secţiilor de votare din Spania, Italia sau Franţa după criterii care ţin exclusiv de simpatiile politice ale românilor din acele ţări. Pe de altă parte, William Brânză a răspuns ironic acuzaţiilor, afirmând că intenţia PSD este, de fapt, aceea de a-i aresta pe toţi cei peste 5,2 milioane de români care l-au votat pe Traian Băsescu, iar despre fraude, acestea nu există decât în imaginaţia social-democraţilor.
Mircea Geoană nu a câştigat în nici o secţie de votare din Câmpina
Toate cele 24 de secţii, inclusiv cea specială, la care s-a putut vota în Câmpina l-au dat câştigător pe candidatul susţinut de PD-L, Traian Băsescu. Astfel, în ciuda coaliţiei pe plan local, create în jurul PSD şi la care au aderat PNL, PIN şi PRM, Mircea Geoană nu a reuşit să câştige nici măcar într-o singură secţie de votare din Câmpina.Cel mai mare procent înregistrat de Mircea Geoană la vreuna dintre secţiile din Câmpina s-a consemnat la Secţia nr. 181, de la Şcoala Generală nr. 8, acolo unde candidatul PSD a întrunit 48,65% din voturile valabil exprimate, acest scor fiind urmat la o distanţă foarte mică de Secţia nr. 164 de la Grupul Şcolar Energetic, unde Geoană a obţinut 48,57%.În valori absolute, Mircea Geoană a câştigat cele mai multe voturi tot la Secţia nr. 181 de la Şcoala Generală nr. 8 - 503 voturi, această secţie fiind urmată de cea cu numărul 177, tot de la Şcoala Generală nr. 8, cu 453 voturi.
Cartierele Turnătoriei şi Slobozia, cele mai... portocalii
Cea mai mare prezenţă la vot pe 6 decembrie a fost consemnată la Secţia nr. 179 de la Şcoala Generală nr. 3, unde au votat 1.113 persoane. Aici, Traian Băsescu a avut cel mai mare număr de voturi dintre toate secţiile din Câmpina - 659 voturi, dar prezenţa masivă la vot a făcut ca procentul să fie la numai câteva zecimale sub 60%.Candidatul susţinut de PD-L, Traian Băsescu, a strâns cele mai multe voturi în Câmpina la secţiile din cartierele Turnătoriei şi Slobozia. Băsescu a adunat 65,80% în Secţia nr. 176 de la cantina Grupului Şcolar Construcţii de Maşini şi 61,50% la Secţia nr. 172 de la Şcoala Generală nr. 5 din cartierul Slobozia. Şi celelate secţii de votare din cartierul Turnătoriei au adus procente apropiate de pragul de 60% - 57,54% la Secţia 173de la Grupul Şcolar Construcţii de Maşini, 58,79% la Secţia nr. 175 de la Şcoala Generală nr. 6 şi 58,90% la Secţia nr. 180 de la cantina Grupului Şcolar Construcţii de Maşini. Astfel, se poate spune că Turnătoria şi Slobozia sunt cele mai... portocalii din Câmpina, la polul opus aflându-se cartierele Muscel şi Câmpiniţa.
Rezultatele alegerilor prezidenţiale, turul al doilea, în localităţile din jurul Câmpinei
În ediţia trecută v-am prezentat o parte dintre rezultatele turului al doilea al alegerilor prezidenţiale. În ediţia de faţă revenim cu rezultate din alte localităţi.
Breaza: Traian Băsescu - 53,30%; Mircea Geoană – 46,70%
Secăria: Traian Băsescu - 73,49%; Mircea Geoană - 26,51%;
Valea Doftanei: Traian Băsescu - 67,30%; Mircea Geoană - 32,70%;
Cornu: Traian Băsescu - 36,31%; Mircea Geoană - 63,69%.