De câteva săptămâni se produce o oarecare frenezie în administraţia locală, stabilindu-se subit că este nevoie de o resuscitare a funcţiei de administrator public. Reamintim că această funcţie a fost negociată politic între cele două tururi de scrutin ale alegerilor locale din 2008, atunci când PD-L, PSD şi PIN au bătut palma împărţindu-şi cele trei funcţii din fruntea administraţiei, în lupta cu... Alin Moldoveanu şi PNDC-ul lui Florin Anghel. Conform algoritmului, funcţia de city-manager revenea Jenicăi Tabacu. La momentul respectiv, în Consiliul Local s-au aprobat criteriile de înscriere la examenul pentru această funcţie, toate fiind croite după chipul şi asemănarea Jenicăi Tabacu. Apoi, s-a aflat că această funcţie este incompatibilă cu cea de consilier şi s-a găsit o altă variantă – Jenica Tabacu a fost numită coordonator al programelor culturale şi i s-a repartizat un birou la acelaşi etaj cu primarul şi viceprimarul. A urmat scandalul incompatibilităţii Jenicăi Tabacu, iar aceasta a fost nevoită să plece din Consiliul Local şi a părăsit şi biroul din Primărie, revenind la Muzeul „Hasdeu”. Acum lucrurile se repetă. Dar cu alt personaj în rolul principal – Alin Moldoveanu. Şi coincidenţă sau nu – exact omul care a declanşat scandalul incompatibilităţii Jenicăi Tabacu!
Povestea unui concurs de city-manager
La şedinţa Consiliului Local de la sfârşitul lunii martie s-a venit pe ultima sută de metri cu un proiect de hotărâre care stabilea profilul candidatului pentru postul de city-manager... Semăna perfect cu Alin Moldoveanu. De altfel, acesta s-a şi înscris la concurs, alături de Ioana Pavel, o tânără căreia comisia i-a găsit în dosar faptul că nu îndeplinea criteriile stabilite de Consiliul Local. Nu avea cinci ani vechime în muncă şi... n-o chema Alin Moldoveanu. Oficial, concursul s-a amânat, iar la reluarea sa, Alin Moldoveanu nu s-a mai prezentat!
Între timp, în scenă a intrat şi senatorul Georgică Severin, tot membru PD-L ca şi ceilalţi actori implicaţi în această poveste. Acesta a afirmat pe blogul personal că a iniţiat o serie de demersuri la nivelul liderilor naţionali ai PD-L pentru a opri acest concurs.
Şi concursul nu a mai avut loc, dar oamenii care doreau includerea lui Alin Moldoveanu în cercul restrâns unde se iau deciziile au găsit o soluţie. Aşa că vineri, în obişnuita conferinţă de presă a Primăriei, Horia Tiseanu a anunţat: „De luni (n.r. – 10 mai) domnul Alin Moldoveanu va fi angajat în Primărie, în funcţia de consilier personal al primarului şi va avea aceleaşi atribuţii pe care Consiliul Local le stabilise pentru funcţia de city-manager”. Scurt, sec şi fără alte comentarii.
Drumul de la contracandidat la... subaltern!
Nu au trecut decât doi ani de la campania electorală pentru alegerile locale din iunie 2008. Atunci, în turul al doilea, Horia Tiseanu l-a învins pe Alin Moldoveanu, după o campanie dură, presărată cu numeroase incidente, cu atacuri virulente, multe sub centură.
După toate acele atacuri şi după umilinţa înfrângerii, Alin Moldoveanu a trebuit să mai facă un pas înapoi, atunci când Florin Anghel – mentorul şi şeful său politic – a trecut la PD-L. Apoi, au trecut la partidul de guvernământ toţi consilierii de la fostul PNDC, iar Alin Moldoveanu a devenit aproape peste noapte unul dintre susţinătorii cei mai fervenţi ai acţiunilor primarului Tiseanu. Iar acum se pune şi capacul Moldoveanu renunţă la funcţia de consilier local şi devine consilierul personal al celui pe care l-a înjurat atâta amar de vreme! Asta e politica? Da, politica dâmboviţeană.
Cine pierde... cine câştigă...
La insistenţa demonstrată pentru găsirea unei soluţii de includere a lui Alin Moldoveanu în conducerea Primăriei, este clar că mai există şi un alt interes, o miză pe care o vom afla probabil doar în preajma campaniei pentru alegerile locale din anul 2012.
Cine pierde din această manevră? Pierde Alin Moldoveanu, pentru că trecerea în subordinea directă a lui Horia Tiseanu este o nouă palmă pe obrazul celui care s-a dorit primarul Câmpinei şi care poate nu conştientizează că este doar o marionetă. Pierde Consiliul Local, pentru că, dincolo de „obligaţiile de partid”, Alin Moldoveanu era în această calitate mult mai sârguincios decât mulţi dintre colegii săi. Pierd primarul Horia Tiseanu şi viceprimarul Ion Dragomir, pentru că este greu de crezut că le convine să mai vină cineva care să-şi bage nasul prin treburile lor şi să aibă acces la o serie întreagă de documente, care nu se ştie când pot deveni arme politice.
Cine câştigă? În afara lui Florin Anghel, care şi-a dorit mult să-l impună pe Alin Moldoveanu în imediata apropiere a primarului Tiseanu, cam nimeni altcineva nu mai are de câştigat. Poate doar cel care va veni în Consiliul Local pe locul lăsat vacant de Alin Moldoveanu, dar şi aici este o întreagă altă poveste. Poate nu va veni nimeni, PD-L având grijă să păstreze locul liber până la alegeri. Cu „ajutorul” opoziţiei câmpinene, aproape inexistentă. Desigur, autorii acestei manevre ar putea spune că cel mai mult vor avea de câştigat câmpinenii. Da, bineînţeles, au câştigat atât de mult câmpinenii de pe urma vreunui politician, încât îţi trebuie un IQ mult sub medie să mai poţi crede aşa ceva...
Cine îi va lua locul lui Alin Moldoveanu în Consiliul Local?
„Domnul Alin Moldoveanu ştie că funcţia de consilier personal al primarului este incompatibilă cu cea de consilier local şi, foarte probabil, îşi va da demisia din Consiliul Local”, a precizat secretarul Primăriei Câmpina, Paul Moldoveanu.
Imediat au început calculele privind succesorul lui Alin Moldoveanu în legislativul local.
PNDC nu mai există, dar dacă ar fi să ne luăm după lista acestei formaţiuni politice, în condiţiile în care Marian Constandache a fost mai demult exclus din partid, următorii care ar putea intra în Consiliul Local ar fi Mihaela Marin, Florin Anghelescu sau Gheorghe Râncu.
PD-L pare mai aproape de această funcţie, fiind greu de presupus că ar risca să piardă un vot. După demisia lui Liviu Corcodel, care este foarte aproape de deveni membru PSD cu acte, următorii pe lista PD-L sunt Cristian Grigoriu, Gheorghe Nedelcu şi Adrian Hurhui. Cum primul provine de la PLD şi nu a mai activat în ultima vreme, este foarte posibil ca în cazul în care de pe lista PD-L se va alege succesorul lui Alin Moldoveanu, Nedelcu sau Hurhui să aibă cele mai mari şanse.
La cotitură stau şi PNL şi PIN, care mizează pe o redistribuire. Dacă PNL va fi partidul care ar trebui să dea viitorul consilier local acesta ar fi Valentin Chiriacopol, iar PIN îi are pe listă pe Gabriel Botescu, Ion Suditu sau Mihaela Stoian.
Ar mai fi o variantă... În cazul în care nu de la PD-L ar trebui stabilit viitorul consilier local este foarte probabil să fie blocată desemnarea unui înlocuitor pentru Alin Moldoveanu, iar Consiliul Local să funcţioneze cu doar 18 consilieri.