28 septembrie 2010

Anastasia Ioana are nevoie de noi

Povestea mea

Salut. Numele meu este Anastasia Ioana, am 3 ani si 10 luni si sunt un copil vesel, jucaus si sunt scumpica foc! Duc o viata normala care se imparte intre jucarii si gradinita. Duminica trecuta nu m-am simtit prea bine: cand m’am trezit de dimineata ma cam durea capul si imi venea sa vars. Mami si Tati s-au gandit sa ma duca la doctor sa vada ce am. Acolo mi-au facut analize si au vazut ca nu e nimic anormal, pana cand mi-au facut ceva la caput si atunci au descoperit ca am ceva acolo care trebuie repede scos afara. Nu am inteles foarte bine despre ce este vorba, dar Mami si Tati spun ca o sa ma intorc repede acasa unde o sa ma joc din nou, la fel ca inainte. Dar pentru asta mi-au spus ca am putin nevoie si de ajutorul vostru. Trebuie sa mergem in Germania sa facem o operatie, iar apoi o sa mergem acasa la jucarii si la Lord (catelul nostru)! Abia astept sa ma intorc! Mami si tati au reusit sa stranga o parte din suma care ne trebuie pentru operatie dar ne mai trebuiesc niste bani si stiu ca pot sa va rog pe voi sa ni-i dati, asa cum ati facut-o de atatea ori! In felul acesta ma veti ajuta sa redevin un copil normal si va promit ca o sa va trimit poze de acasa cand o sa ma intorc si o sa va tin la curent cu evolutia mea. Stiu ca voi imi veti da inapoi viata mea de copil iar Dumnezeu o sa va rasplateasca pentru gestul vostru de marinimie si bunatate.

Imi este putin frica de operatie, dar stiu ca totul se va termina cu bine. Rugati-va pentru mine.
Mami si tati mi-au spus ca imi puteti trimite orice suma in conturile astea:
Conturile sunt deschise pe numele lui Tati:
Leescu George
EURO: RO26INGB0000999900926114
Swift Code INGBROBU
INGB Sucursala Bucuresti
RON: RO02INGB0000999900678129
Daca nu ai sau nu poti, te rog macar spune o rugaciune scurta pentru mine! O sa ma rog si eu pentru tine cand o sa ma fac bine! Promit!

Câmpina ar putea reveni la statutul de oraş

O fi mai bine? O fi mai rău? O fi posibil?

Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, prezent la deschiderea cabinetului europarlamentar de la Câmpina al Dacianei Sârbu Ponta, le-a vorbit colegilor săi de partid despre un proiect de act normativ al Guvernului, care presupune o reorganizare din punct de vedere administrativ teritorial. Conform spuselor lui Mircea Cosma, proiectul stabileşte nişte norme clare pentru fiecare unitate administrativ-teritorială. Astfel, dacă proiectul devine lege, o comună va trebui să aibă minimum 1.000 locuitori, un oraş – de la 10.000 de locuitori în sus, iar un municipiu – cel puţin 50.000 locuitori. În această situaţie, adoptarea actului normativ în forma actuală ar duce la revenirea Câmpinei la statutul de oraş!
Dat fiind orgoliul „Republicii Câmpina” în raport cu „Republica Ploieşti”, ar fi o atingere gravă adusă mândriei câmpinenilor. În schimb, nivelul taxelor şi impozitelor locale ar trebui să scadă, corespunzător nivelului unui oraş, ceea ce pentru mulţi câmpineni ar fi un lucru pozitiv. Pe de altă parte, scăzând impozitele şi taxele locale, precum şi rangul localităţii, va scădea şi bugetul local, ceea ce va duce la o scădere a lucrărilor de investiţii pe care şi le poate permite administraţia locală. Categoric, vor pierde aleşii locali, indemnizaţiile primarului, viceprimarului, precum şi ale consilierilor locale urmând, cel mai probabil, să scadă.
Oricum, vorbim, totuşi, doar despre un proiect, dar nu este exclus să ne trezim peste noapte că municipiul Câmpina redevine oraş. Vă reamintim că statutul de municipiu a fost obţinut în urmă cu 16 ani, în toamna lui 1994, prin decret guvernamental, în timpul mandatului de primar al lui Mihai Stănescu. 

Cuvântul care înţeapă

Artista, Tiseanu şi consilierii

Mă întrebam, săptămâna trecută, care este raţiunea pentru care primarul Tiseanu şi-a angajat  consilieri personali, dacă nimeni din jurul lui nu este în stare să-l sfătuiască cum se rezolvă o situaţie în care imaginea oraşului pe care îl conduce este serios şifonată la un post de radio de mare audienţă naţională?! Întrebarea este, de fapt, retorică, pentru că primărelul nostru s-a înconjurat de obligaţii politice şi în niciun caz de sfătuitori competenţi. Lăsând la o parte acest aspect, am să vă spun că la începutul săptămânii trecute, câteva zile la rând, artista Monica Anghel şi colegul ei de platou, Bogdan Miu, de la emisiunea de dimineaţă a postului de radio Europa FM, au reproşat administraţiei locale starea deplorabilă în care se află clădirea şcolii speciale de pe lângă Spitalul Voila.

Artista a venit şi cu o soluţie pentru a găsi o parte din  fondurile necesare în vederea rezolvării acestui caz. S-a oferit să vină la Câmpina, în calitate de prezentator la spectacolul organizat cu ocazia zilelor oraşului, iar banii pe care ar fi trebuit să-i primească pentru această prestaţie să fie donaţi pentru reparaţiile necesare acoperişului şcolii, despre care a auzit că este serios avariat. Reacţia lui Tiseanu a fost cât se poate de vehementă, într-un moment în care ar fi trebuit să dea dovadă de mai multă diplomaţie. A intrat în direct la emisiunea respectivă şi le-a servit sutelor de mii de ascultători povestea unui scandal între vechea şi actuala conducere a şcolii, pe fondul căreia ar fi plecat informaţii eronate către realizatorii emisiunii. În esenţă, primarul cam are dreptate, pentru că nu este chiar un dezastru la şcoala de pe Voila, însă sunt convins că foarte puţini dintre cei care i-au auzit justificările la Europa FM au şi crezut în ele. 
Poate că dacă ar fi avut mai multă minte, Tiseanu ar fi ieşit mai elegant din această situaţie, acceptând oferta Monicăi Anghel şi a lui Bogdan Miu, dar pentru alt moment artistic şi alt scop nobil, că doar şcoli, grădiniţe şi spitale de reparat sunt destule în oraşul ăsta. El însă trăieşte în lumea lui, într-o veşnică lehamite din care, din când în când, mai scoate capul cu entuziasm, odată cu apariţia unui microfon sau a unei camere de filmat. Şi când te gândeşti că este la al patrulea mandat (două de viceprimar şi două de primar)! 
P.S. 1 Consilierul Elvis Arghir (prin reprezentanţii săi, în cazul de faţă frăţiorul care se vroia şef la Hidro Prahova cu ceva vreme în urmă) cam face presiuni asupra unor directori de şcoli. Omul vrea banii pe lucrările câştigate la licitaţie, chiar dacă unele sunt făcute de mântuială. 
P.S. 2 Senatorul Georgică Severin a intrat serios în pâinea pesedistă. Zilele trecute era la umărul lui Ion Iliescu, la o lansare de carte semnată de fostul preşedinte, care a avut loc la Ploieşti.
Florin FRĂŢILĂ

Praf şi... tensiuni înaintea „Serbărilor Toamnei”

Week-end-ul viitor va avea loc a treia ediţie a „Serbărilor Toamnei”, un eveniment la care administraţie locală ţine foarte mult şi a făcut eforturi pentru a continua tradiţia, în ciuda dificultăţilor economice inerente în această perioadă. Firma câştigătoare a selecţiei de oferte, „Zebra Communications”, împreună cu organizatorul principal, Casa Tineretului, pun la punct ultimele detalii ale celor două zile de festival, la care vor participa Horia Brenciu, Anda Adam, DJ Melkito, Elisabeta Turcu, Aurel Moldoveanu, The Sixteens, Claudia Miriţescu şi – ca invitat special – Merima, o artistă din Serbia, pe care delegaţia Câmpinei a întâlnit-o la festivalul de la Kumanovo, Macedonia.
Dacă din acest punct de vedere nu par a fi probleme, în schimb, au apărut altele.

Praf de nu te vezi...
În zona Centrului Civic, acolo unde vor avea loc „Serbările Toamnei” se tot lucrează de vreo lună la înlocuirea dalelor deteriorate. S-au cimentat porţiunile lipsă, iar zilele trecute, o persoană şlefuia aceste dale. Ce a ieşit? Un praf supărător, care i-a deranjat pe trecători şi care a alungat bunicii sau părinţii care-şi scoseseră nepoţii sau copiii la plimbare sau la joacă, prin singurul parc din centru. Şi când te gândeşti că în alte ţări se demolează clădiri şi nu vezi un fir de praf în zonă...

Scandal radiofonic
La matinalul postului de radio Europa FM, prezentat de Monica Anghel şi Bogdan Miu, a sunat, într-una din dimineţile trecute, un părinte care s-a plâns de condiţiile de la şcoala specială care funcţionează pe lângă Spitalul Voila. Auzind că urmează să fie şi un festival la Câmpina, pentru care administraţia a alocat sume considerabile, Monica Anghel şi Bogdan Miu s-au oferit să vină să prezinte gratuit acest festival, iar onorariul care li s-ar fi cuvenit să fie direcţionat de municipalitate către această şcoală. Refuzul destul de neelegant al administraţiei câmpinene a generat o dispută care a durat zile în şir – şi care nu pare să se fi încheiat – în fiecare dimineaţă, la postul de radio amintit, vorbindu-se despre acest festival de la Câmpina şi mai ales despre problemele şcolii speciale. În cele din urmă, cei doi prezentatori au reuşit să intre în legătură telefonică directă cu primarul Horia Tiseanu, care nu prea a apucat să le explice celor doi cum stau lucrurile cu adevărat nici cu şcoala respectivă, nici cu festivalul. Cert este doar că s-a creat o anume stare de tensiune de care nu era nevoie, dar s-a făcut şi o reclamă festivalului, negativă, e adevărat, dar tot reclamă se cheamă.

Interes scăzut pentru bursa absolvenţilor

La nivel naţional, fiecare agenţie locală de ocupare a forţei de muncă a organizat, vineri dimineaţă, Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi. La Câmpina, această acţiune s-a desfăşurat – ca de obicei – la Casa de Cultură „Geo Bogza”, dar interesul manifestat de absolvenţi, în special, dar şi de celelalte persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în general, a lăsat foarte mult de dorit. Şi asta în ciuda eforturilor făcute de angajaţii ALOFM, care au purtat discuţii cu 36 de angajatori, din care s-au prezentat la bursă 17, care au oferit aproximativ 100 de locuri de muncă, în ciuda condiţiilor economico-sociale tot mai grele din societatea românească.
Este foarte greu de înţeles interesul atât de scăzut al persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, rata şomajului crescând în ultimele luni în Câmpina de la 4,7% în iunie, la 5,4% în iulie şi la 6% în august! Conform datelor furnizate de ALOFM Câmpina, la bursa de vineri au participat 247 de persoane, din care 115 absolvenţi şi numai 61 au fost selectaţi pentru interviuri în vederea angajării. Spre deosebire de alte acţiuni similare, la această bursă nici o persoană nu a fost angajată pe loc.

„Let’s Do It, Romania!”, la Câmpina

Foto: www.zidarunicolae.blogspot.com
Deşi nu sună deloc româneşte şi pe înţelesul tuturor „Let’s Do It, Romania!” a marcat Ziua Naţională a Curăţeniei. La Câmpina, acţiunea s-a derulat sâmbătă dimineaţă, atunci când peste 150 de voluntari, elevi de la şcolile şi liceele din localitate şi numeroşi alţi cetăţeni au participat la o acţiune de curăţenie. În zona Câmpinei au fost stabilite opt puncte de unde s-au strâns gunoaiele: confluenţa râurilor Doftana şi Prahova; malurile şi albia râului Prahova; zona versanţilor şi Str. Siretului; zona podului de la Telega; Bulevardul Culturii; Fântâna cu Cireşi; Lacul Bisericii cu parcul aferent; DJ 102I – drumul judeţean spre Staţia de Captare Voila. Acţiunea a fost coordonată de reprezentanţi ai Primăriei Câmpina. 

Avem indicator pentru... Primărie



De câteva zile, pe spaţiul verde dintre trotuar şi carosabil, pe Bulevardul Culturii, chiar în zona sediului Primăriei, a fost montat un indicator. El pare să sugereze mai degrabă un... far, iar dacă nu ar scrie dedesubt „Primărie”, probabil că nimeni nu ar şti ce vrea să arate. Adevărul este că majoritatea câmpinenilor, dar şi mulţimea de turişti care asaltează în fiecare zi Câmpina simţeau o nevoie teribilă pentru un astfel de indicator!

Un singur post deblocat la Spitalul Municipal. Şi unul la Voila...

După tragedia de la Maternitatea „Giuleşti”, Guvernul, prin Ministerul Sănătăţii, a decis deblocarea a 2.322 de posturi din spitale, acestea urmând a fi scoase la concurs în perioada următoare. La Spitalul Municipal Câmpina s-a deblocat un singur post, şi anume cel de medic rezident în ultimul an pentru Secţia de Terapie Intensivă. 
De asemenea, trebuie spus că şi la Spitalul de Psihiatrie Voila a fost deblocat tot un singur post, de medic specialist în medicină internă. 
Pe lângă posturile deblocate de minister, la spitalele al căror management a fost transferat autorităţilor locale, cum este şi cazul spitalelelor câmpinene, Consiliul Local are posibilitatea de a scoate la concurs încă 8,5 posturi, în funcţie de necesităţi.
În altă ordine de idei, conform unui proiect de ordin al Ministerului Sănătăţii, spitalele din întreaga ţară ar urma să fie clasificate, în funcţie de competenţă, pe cinci nivele de categorii, în funcţie de resursele materiale, umane şi capacitatea de a asigura asistenţă medicală de urgenţă inclusiv pacienţilor în stare gravă. Pe baza criteriilor din proiectul menţionat, Spitalul Municipal Câmpina ar urma să aibă un nivel de competenţă de gradul 4, din 5. Spitalele incluse în această categorie au între 100 şi 400 de paturi şi deservesc populaţia pe o rază administrativ-teritorială de maximum 70 de kilometri, pentru afecţiuni cu grad bazal de complexitate. 

”Cât mai funcţionăm în efectiv incomplet?”

La ultima şedinţă a Consiliului Local, consilierul Horaţiu Zăgan a adresat o întrebare: „Cât mai funcţionăm în efectiv incomplet?”, cu referire directă la faptul că, deşi din luna mai, Alin Moldoveanu a demisionat din Consiliul Local pentru a deveni consilierul personal al primarului Horia Tiseanu, nu a fost nici acum desemnat un succesor. 
Interesantă a fost reacţia celor care ar fi trebuit să răspundă – ignorare completă. Fiecare avea câte ceva de făcut – unul îşi răsfoia agenda, altul scria ceva, un altul butona la telefonul mobil, altul se uita în zare... Probabil că fiecare avea răspunsul său, dar toţi au evitat să continue subiectul. Probabil, nu este, încă, momentul...
Astăzi după-amiază este din nou şedinţă a Consiliului Local. Va mai întreba cineva de ce Consiliul Local funcţionează cu un consilier mai puţin? Şi dacă va întreba, va primi răspuns? Greu de crezut...

Cine are maşină de peste 1.600 cmc sau casă de vacanţă, adio ajutor de încălzire!

Guvernul a modificat, prin ordonanţă de urgenţă, reglementările privind acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei. Astfel, nu vor mai beneficia de acest sprijin de la stat familiile şi persoanele singure care, deşi obţin venituri mai mici de 615 lei lunar pe membru de familie, au în proprietate mijloace de transport precum microbuz, autobuz sau autoturisme care depăşesc 1.600 cmc. Nu vor mai primi ajutor pentru încălzire nici familiile care, pe lângă imobilul în care locuiesc, deţin şi casă de vacanţă. 
Ministrul Muncii, Ioan Botiş, a anunţat că persoanele care solicită acordarea ajutorului de încălzire vor completa o listă cu bunurile şi mijloacele de transport deţinute în proprietate, document care va fi ulterior verificat, prin sondaj. Noile reglementări prevăd în responsabilitatea primarului şi a serviciului public de asistenţă socială obligativitatea efectuării de anchete sociale pentru a verifica veridicitatea datelor înscrise.
În acelaşi timp, a fost menţinută prevederea de bază, potrivit căreia vor beneficia de această formă de ajutor familiile şi persoanele singure ale căror venituri lunare sunt mai mici de 615 lei pentru fiecare membru al familiei, cuantumul ajutorului fiind diferenţiat în funcţie de treptele de venit. 

Daciana Sârbu Ponta şi-a deschis cabinet europarlamentar la Câmpina

Eveniment mare, vineri dimineaţă, la sediul PSD din Câmpina. De altfel, spaţiul s-a dovedit neîncăpător pentru mulţimea de social-democraţi care au ţinut să fie alături de prima doamnă (deocamdată, doar a partidului) la deschiderea primului cabinet europarlamentar din Câmpina. 
Cu o punctualitate „germană”, din maşina primarului comunei Cornu, Cornel Nanu, a coborât Daciana Sârbu Ponta. Ion Dragomir a sărit imediat s-o întâmpine şi i-a prezentat staff-ul de conducere al filialei. Soţia liderului PSD, Victor Ponta, a venit la Câmpina direct de la Cornu, acolo unde tatăl său, un alt lider marcant al PSD, Ilie Sârbu, deţine o casă de vacanţă. Daciana Sârbu Ponta a primit un buchet de flori din partea preşedintelui Ion Dragomir, a făcut câteva poze în noul său cabinet de europarlamentar, după care s-a alăturat celorlalţi social-democraţi prezenţi. La eveniment au mai participat Carmen Moldovan, deputat PSD şi bună prietenă a europarlamentarului, senatorul Georgică Severin, la prima sa acţiune oficială în cadrul PSD, preşedintele PSD Prahova, Mircea Cosma, foşti şi actuali consilieri locali ai acestei formaţiuni politice, primari PSD ai localităţilor din jur, precum şi alţi membri.
Radios pentru această reuşită, preşedintele PSD Câmpina, Ion Dragomir, a deschis evenimentul, rând pe rând vorbind toţi cei din staff-ul de conducere.
La rândul său, Daciana Sârbu Ponta a declarat: „Eu sunt emoţionată şi onorată de primirea pe care mi-aţi făcut-o. Este al şaselea cabinet de europarlamentar pe care îl deschid şi toate sunt în zone de suflet pentru mine. Încercăm să facem cât mai multe lucruri care depind de noi la Bruxelles. Am ajutat multă lume cu depunerea unor petiţii către Parlamentul European. Eu sunt membru al Comisiei de Mediu, un domeniu despre care se vorbeşte mai puţin în acaestă perioadă agitată, dar împreună cu colegii mei lucrăm în momentul de faţă la un program care să fie implementat în unităţile de învăţământ din România, care să conştientizeze importanţa unei alimentaţii sănătoase. Voi încerca să vin ori de câte ori voi putea la Câmpina, mai ales că, o dată la două săptămâni, sunt în zonă. De asemenea, voi încerca să vin şi să vă sprijin ori de câte ori mă solicitaţi şi timpul îmi va permite”.
Nu putea fi evitat nici subiectul scandalului din Parlamentul României, unde s-a adoptat printr-o fraudă fără precedent o lege extrem de importantă, legea pensiilor. „Bineînţeles că toţi din din Parlamentul European sunt la curent cu ceea ce s-a întâmplat. De altfel, şi noi am depus o sesizare la Parlamentul European, iar acest organism poate vota o rezoluţie care să condamne frauda din Parlamentul României. Ei sunt obişnuiţi să critice şi să adopte astfel de rezoluţii pentru încălcări ale drepturilor omului din unele ţări europene din afara Parlamentului European, dar niciodată până acum nu s-a întâmplat aşa ceva într-un stat membru”, a mai declarat Daciana Sârbu Ponta.

„Suntem siguri că problemele ridicate vor ajunge la preşedintele Ponta!”
„Şi la Băsescu...”
Atmosfera destinsă de la deschiderea cabinetului europarlamentar al Dacianei Sârbu Ponta a lăsat loc şi unor glume. Astfel, la un moment dat, Ion Dragomir a spus că „Acum, suntem siguri că probleme ridicate vor ajunge la preşedintele Ponta!” „Şi la Băsescu, puteţi fi siguri!”, a replicat imediat Georgică Severin, aluzie mai mult decât evidentă la... monitorizarea familiei Ponta şi nu numai de către serviciile speciale, rapoartele ajungând întotdeauna pe masa preşedintelui Băsescu.

Primul câştig: o delegaţie a PSD Câmpina pleacă la Bruxelles
Dincolo de avantajele existenţei unui cabinet europarlamentar la Câmpina, un prim câştig este acela că o delegaţie a social-democraţilor câmpineni a fost invitată chiar în această săptămână, de miercuri până vineri, la Bruxelles, pentru a vedea la faţa locului cum funcţionează Parlamentul European, locul de muncă al Dacianei Sârbu Ponta. Din delegaţie fac parte preşedintele PSD Câmpina - Ion Dragomir, vicepreşedintele- Mihaela Neagu Petrovici, preşedintele organizaţiei de femei - Gabriela Dobrescu şi şeful tineretului - Andrei Duran, precum şi alţi reprezentanţi ai organizaţiilor din Valea Doftanei, Cornu şi Băneşti.

Poliţiştii câmpineni au protestat la Bucureşti, de la Palatul Victoria la Palatul Cotroceni

Vineri, la Bucureşti, a avut loc un miting al sindicatelor din poliţie. În faţa Palatului Victoria, sediul Guvernului, au fost prezente câteva mii de poliţişti şi angajaţi ai penitenciarelor, printre care s-au numărat şi aproximativ 300 din Prahova, din care 20 din Câmpina, în frunte cu liderul sindical din Poliţia Municipală, agent principal Ciprian Geambaşu. Protestele poliţiştilor au început încă de lunea trecută, când au decis să-şi reducă activitatea cu 25%, procentul banilor pierduţi la salariu. Poliţiştii au solicitat ca preşedintele Traian Băsescu să vină şi să discute cu ei despre problemele din teritoriu, despre reducerea salariilor şi condiţiile proaste de muncă. Şi pentru că acest lucru nu s-a întâmplat, poliţiştii au plecat spre Palatul Cotroceni, dar nu s-au putut întâlni cu preşedintele Băsescu, ci cu unul dintre consilierii săi, ceea ce i-a nemulţumit şi mai mult pe protestatari.
Pentru că poliţiştii nu au dreptul la grevă în sensul propriu al cuvântului şi pentru că au apărut numeroase discuţii pe tema participării poliţiştilor la acest gen de manifestaţii, IPJ Prahova a remis un comunicat în care se arată că „la protestele de la Bucureşti au mers numai cadre aflate în timpul liber sau în concediu de odihnă, restul personalului desfăşurându-şi activitatea în conformitate cu prevederile legale”.

Cartierul Muscel are magnet la hoţi

După ce locuinţa deputatului Florin Anghel a fost prădată de hoţi, fiind sustrase mai multe bunuri – bijuterii şi ceasuri de mare valoare – hoţii au dat din nou lovitura în cartierul Muscel. De această dată, hoţii au ochit o casă cochetă de pe Aleea Mărului, foarte aproape de locuinţa fostului primar Gheorghe Tudor. Cel mai probabil, hoţii au ştiut că în locuinţă nu stă nimeni, proprietara fiind stabilită în Elveţia, iar de locuinţă având grijă părinţii ei care locuiesc într-un alt corp de casă, mai modest, în aceeaşi curte. Ei bine, hoţii au sustras bijuterii, bani, aparatură electrocasnică şi alte bunuri în valoare de aproximativ două miliarde lei vechi, captura fiind superioară din punct de vedere al valorii celei de la locuinţa deputatului Florin Anghel. 
Şeful Poliţiei Municipale, comisar şef Romeo Văsii, ne-a declarat că este foarte puţin probabil să fie vorba despre aceiaşi hoţi în cele două cazuri, că se cercetează mai multe piste şi speră ca în cel mai scurt timp hoţii să fie prinşi, iar cele două cazuri să fie rezolvate. 

Exerciţiu de alarmare la Barajul Paltinu

Joi, la Barajul Paltinu şi în apropierea acestuia a avut loc un exerciţiu de alarmare, care a presupus simularea unor intervenţii în cazul în care la Barajul Paltinu s-ar produce o avarie. În cadrul exerciţiului s-au pus în aplicare toate măsurile impuse de situaţia creată, printre care s-au numărat intervenţii la localităţile din aval de Barajul Paltinu, alertarea forţelor specializate, executarea procedurilor pentru limitarea şi înlăturarea efectivelor negative. Potrivit datelor furnizate de ISU Prahova, prin această simulare s-a urmărit verificarea viabilităţii planului de înştiinţare şi alarmare a localităţilor şi obiectivelor economice aflate în aval de baraj, antrenarea personalului cu atribuţii specifice pentru perfecţionarea modului de utilizare a echipamentelor de recepţionare, transmitere şi alarmare, precum şi verificarea modului de cooperare între forţele specializate. 

Cadrele didactice ies în stradă pe 5 octombrie

Protestelor generale, care cuprind încet dar sigur societatea românească, li se alătură şi sindicatele din învăţământ. Biroul Operativ al FSLI (Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ) a decis să organizeze un miting de protest la Bucureşti, în Piaţa Victoriei, acţiune la care vor participa şi cadre didactice din Câmpina. După cum ne-a declarat liderul filialei locale a FSLI, prof. Adrian Popescu, odată luată decizia la nivel de federaţie, urmează discuţiile în teritoriu, stabilirea componenţei delegaţiei din Câmpina, care va merge la Bucureşti, organizarea deplasării. Mitingul se va desfăşura în intervalul orar 11.00-14.00 şi la el sunt aşteptate să participe aproximativ 8.000 de persoane din toată ţara. FSLI protestează faţă de reducerea salariilor cu 25%, poziţionarea angajaţilor din educaţie în zona inferioară a grilei unice de salarizare, reducerile de personal din educaţie, lipsa unor măsuri concrete pentru modernizarea învăţământului românesc şi condiţiile improprii în care funcţionează numeroase unităţi de învăţământ din teritoriu, în special cele din mediul rural. 

Beţivii aduşi la Urgenţe ar putea fi obligaţi să-şi plătească spitalizarea!

Deputatul ieşean Tudor Ciuhodaru, medic de profesie, a iniţiat un proiect de lege, care a trecut deja de Senat şi va intra în discuţie la Camera Deputaţilor, potrivit căruia persoanele în stare de ebrietate, care ajung în mod repetat la Urgenţe, fie îşi plăteasc spitalizarea, fie prestează zile de muncă în folosul comunităţii. Poate că ideea în sine nu este rea, dar va fi foarte greu de pus în practică, la fel ca multe alte iniţiative naţionale sau chiar locale. 

Accident mortal pe DN1, la Cornu

Duminică dimineaţă, în zona kilometrului 99, de pe DN1, în apropierea localităţii Cornu, s-a produs un accident de circulaţie grav, soldat cu moartea unei persoane şi rănirea altor două. Potrivit datelor furnizate de Centrul Infotrafic al Poliţiei Române, o maşină a încetinit, iar autoturismul Ford din spate a frânat brusc, a derapat din cauza carosabilului umed şi a intrat în coliziune cu stâlpul unei pasarele pietonale, în zona Gării Breaza. Din cauza impactului puternic, o persoană aflată în autoturism şi-a pierdut viaţa, iar alte două au fost grav rănite. Traficul rutier pe sensul Ploieşti – Braşov a fost deviat prin Cornu şi s-a desfăşurat cu dificultate aproape două ore. 

O profesie periculoasă – muzeografia.

 Trei reprize pentru Castelul Iulia Hasdeu. Primo tempo (1)


Murise de un an şi ceva Profesorul Simache. Într-o zi de Octombrie, m-am pomenit la Muzeul Hasdeu cu inginerul Ştefan Haşdeu. Mi-a spus cine este – „Sunt inginerul Ştefan Petriceicu Haşdeu” – şi m-a rugat să mergem la cineva de la Ateneul Popular „B.P.Hasdeu”. Am mers. Persoana nu era acasă, aşa că ne-am abătut la o bere, la restaurantul „Valea Prahovei”, aflat pe unde este acum atelierul foto al D-lui Mircea Zisopol. Avea două dosare cu documente ale familiei Hasdeu şi ardeam de nerăbdare să le văd. Le-a întredeschis numai, suficient – pentru mine – ca să-mi dau seama că se refereau la procesul moştenirii lui B.P.Hasdeu, despre care eram destul de bine documentat. Am devenit deodată sceptic – n-am putut masca acest lucru – şi mi-a spus că are şi alte documente acasă, la Bucureşti. Era Duminică. A doua zi eram la dânsul, în strada Episcopul Ambrozie, undeva lângă Parcul Cişmigiu. Avea pe masă câteva ediţii Hasdeu şi nimic mai mult. I-am spus că eu am mai multe, dar asta nu însemna că sunt descendentul lui B.P.Hasdeu. M-a rugat să revin, căci îmi va arăta şi documentele. Am revenit. Aceleaşi dosare, pe care le plimbase pe la Câmpina. Soţia sa murise în mod tragic – se aruncase pe fereastră, în urmă cu un an – şi dorea s-o înmormânteze în cavoul familiei Hasdeu. Am rămas perplex ! Cavoul fusese în îngrijirea Academiei Române care, în 1947, îl trecuse în grija bucureşteanului Dumitru Ciolac, din strada Ilie Opriş. Timpul îl degradase, Ciolac începuse să mute din piesele de artă la el acasă, ca să le protejeze, aşa că-i propusesem Profesorului Simache să-l preluăm şi să-l restaurăm. Ceea ce se şi întâmplase, pe jumătate. Adică, reuşisem să preluăm numai cavoul, cu acordul Academiei, în vara anului 1970, aducând la Câmpina statuile din marmoră ale celor două Iulii – Iulia Hasdeu, de Ioan Georgescu, şi Iulia-mama, de Carol Storck –, gipsul Prinos Iuliei Hasdeu, de Ioan Georgescu, portretul lui Efrem Hâjdeu, pictat în ulei pe cristal de G.D.Mirea (identificarea pictorului aveam s-o fac ulterior), şi trei taburete triunghiulare de metal, pe blatul de marmoră al cărora se află inscripţia HASDEU. 

Lido Câmpina, locul al IV-lea la Campionatul Naţional de Motocros pe echipe

În week-end-ul 18 – 19 septembrie, la Odorheiu Secuiesc a avut loc finala Campionatului Naţional la Motocros pe echipe. Pentru prima dată după 1989, participarea a fost una deosebită, fiecare dintre cele nouă echipe care s-au aliniat la start încercând să se prezinte într-o formulă cât mai completă, ceea ce a dus la o creştere calitativă a competiţiei. În aceste condiţii, performanţa clubului câmpinean Lido este cu atât mai meritorie cu cât este singura echipă care nu are în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea o pistă de motocros şi este una dintre puţinele unde sprijinul autorităţilor locale tinde spre zero...

Concursul s-a desfăşurat pe durata a două zile (sâmbătă şi duminică), prima zi fiind rezervată claselor 50 cmc, 85 cmc, amatori şi MX1, iar ultima zi, claselor 65 cmc, MX2 şi veterani.
În prima zi, clubul câmpinean a punctat în disputa deosebit de palpitantă de la următoarele clase: la 50 cmc, George Manta a ocupat locul al III-lea, la MX1, Sebastian Strechioiu s-a clasat pe locul al VII-lea, iar la amatori, Adrian Badea a ocupat locul al II-lea. După prima zi, clubul câmpinean se afla pe locul al doilea, la egalitate cu echipele cluburilor Steaua şi TCS Ciolpani şi la o diferenţă destul de mică de ocupanta primului loc, Vectra Zărneşti.
În ziua a doua a competiţiei, la MX2, Sebastian Strechioiu s-a clasat pe locul al V-lea, iar Cătălin Duţă a câştigat clasa veteranilor cu punctaj maxim, după ce a câştigat ambele manşe.
Din păcate, gruparea câmpineană a avut parte şi de ceva ghinion. Astfel, Zoltan Fazekaş, care concura la MX2, a suferit un accident destul de urât, soldat cu o comoţie cerebrală şi o fractură de claviculă, sportivul legitimat la clubul câmpinean fiind operat la Tg. Mureş a doua zi după concurs. Apoi, un alt concurent la MX1, Marcel Vişoiu, a avut o defecţiune tehnică, fiind nevoit să abandoneze. De asemenea, fiindcă aşa este sistemul de punctaj, deşi sportivii de la Lido Câmpina au avut clasări superioare celor de la Steaua Bucureşti la toate clasele la care au participat, finalmente, s-au clasat sub gruparea bucureşteană. Clasamentul final a dat câştig de cauză echipei Vectra Zărneşti, urmată de Steaua Bucureşti, TCS Ciolpani şi Lido Câmpina, care a devansat inclusiv formaţia gazdă, din Odorheiu Secuiesc.
Preşedintele Clubului Lido, Cătălin Duţă, s-a arătat mulţumit de performanţa obţinută, mai ales în condiţiile de pregătire pe care sportivii săi le au la Câmpina şi speră ca la anul, atunci când va putea alinia un concurent şi la clasele 65 şi 85 cmc, pe bucureşteanul Sergiu Zdru, Lido Câmpina să poată ajunge pe podium şi - de ce nu? - să se bată cu succes chiar pentru titlul naţional. 

Victorie la mare luptă

Prahova Nedelea – CSM Câmpina 1-2 (1-1)


Primul examen serios pentru CSM Câmpina, după plecarea antrenorului Ion Burchi, a fost trecut cu fruntea sus de gruparea pregătită de antrenorul Robert Opatchi. După ce a debutat pe banca tehnică a CSM-ului în meciul de pe teren propriu cu Gloria Ologeni, scor 9-1, Opatchi a condus CSM-ul spre prima victorie în deplasare din mandatul său, sâmbătă, 25 septembrie. Victoria este cu atât mai preţioasă cu cât ea vine tocmai în faţa uneia dintre formaţiile cu pretenţii la promovare, Prahova Nedelea.


A fost un meci de mare luptă, început pe un fond de echilibru, balanţa fiind înclinată de arbitrul Laurenţiu Piciu, din Ploieşti, care a dictat în minutul 30 o lovitură de pedeapsă pentru gazde, după ce balonul a sărit din terenul denivelat în mâna unui fundaş câmpinean. Văzându-se conduşi, echipierii CSM-ului au apăsat puţin mai tare pe pedala de acceleraţie, reuşind să egaleze după numai două minute, prin Sabin Dârstaru. După aceste momente, lupta a devenit din ce în ce mai dură şi mai aspră, totul culminând cu eliminarea justă a unuia dintre jucătorii formaţiei gazdă, pentru lovirea unui adversar fără minge. În cele din urmă, beneficiind şi de avantajul omului în plus, câmpinenii au forţat pe final golul victoriei, care avea să vină în minutul 82 prin Mugurel Negreanu şi cele mai „muncite” trei puncte din acest sezon intră în vistieria CSM-ului.
Dincolo de cele trei puncte, foarte importante în lupta pentru promovare, este îmbucurător că elevii lui Opatchi s-au mobilizat exemplar, dovedind că încep să se închege relaţiile de joc între ei şi să devină o echipă în adevăratul sens la cuvântului.
Antrenorul Robert Opatchi a mizat la Nedelea pe următoarea formulă de start: Cosmineanu – Bej, Gânju, Burchi, Grigoraş – Vintilă, Budileanu, Dârstaru, Stan – Negreanu, Hromei. Au mai jucat: Necula, Stoica, Negoiasă, Trăscău.
Arbitri: Laurenţiu Piciu – Emil Mateescu, Bogdan Banu (Ploieşti). Observator: Vasile Aurelian (Ploieşti).

AS Erigill Proviţa de Sus debutează sâmbătă în campionatul judeţean feminin de handbal juniori II

Sâmbătă începe o nouă ediţie a Campionatului Judeţean feminin de Handbal pentru Juniori. Printre echipele înscrise la categoria juniori II se numără şi AS Erigill Proviţa de Sus, antrenor şi preşedinte fiind Mihai Burlacu.
În cadrul primei etape, sâmbătă, de la ora 10.00, la Sala Olimpia din Ploieşti, formaţia proviţeană va întâlni una dintre cele mai tari echipe ale seriei, CSM Ploieşti. De altfel, alături de cele două formaţii mai participă la acest campionat HC Activ Ploieşti, Grup Şcolar „1 Mai“ Ploieşti (cu două echipe), AS Ceptura, CS Blejoi şi CS Mizil. 
Preşedintele Mihai Burlacu, care susţine şi financiar cea mai mare parte a activităţii acestui club, ne-a declarat că se bucură de sprijinul primăriei din Proviţa de Sus, în mod special al Elenei Cosmoiu, primarul localităţii şi speră ca la etapa a doua, la primul meci pe teren propriu - în sala de sport a Colegiului „N. Grigorescu“ - să fie prezenţi un număr cât mai mare de spectatori. 

Echipele din Măgureni, favorizate de AJF?

Măgureni este o comună situată la câţiva kilometri de Câmpina, dar care pare a fi în graţiile AJF-ului. Iar ultimele două exemple care ar putea confirma acest lucru.
Astfel, în ultima etapă din Cupa României, un jucător al acestei echipe l-a lovit violent pe arbitru Răzvan Dosaru, în minutul 86 al partidei AS Proviţa de Sus - Avântul Măgureni, determinând întreruperea definitivă a partidei. Era al doilea incident consecutiv în care era implicată echipa din Măgureni, după ce în week-end-ul anterior acestui meci, un alt jucător al aceleiaşi echipe îl lovise pe Valentin Marinică, într-un meci pe teren propriu, chiar sub ochii unui membru al Comiei Judeţene de Arbitri, Constantin Miclea. După două astfel de incidente consecutive, la numai câteva zile, în mod normal, această echipă n-ar mai avea ce căuta în fotbal. Aşa s-ar întâmpla într-o societate normală şi corectă...
Un al doilea exemplu se referă la cealaltă echipă din Măgureni, Prahoviţa, care încercase să acceadă în Liga B, chiar în seria CSM-ului din Câmpina. Nu i-a reuşit din prima. După retragerea echipei CSO Slănic, din seria Nord a Ligii B, hop că la etapa din week-end-ul anterior, în locul formaţiei din Slănic a apărut Prahoviţa Măgureni! Dincolo de penibilul situaţiei, de postura absolut jenantă în care s-a pus AJF, mirarea este cu atât mai mare cu cât starea terenului de joc de la Măgureni este una deplorabilă. Şi atunci, întrebarea din tittlu nu este justificată? Iar răspunsul vine de la sine, din păcate! 

Doi câmpineni în selecţionata judeţeană sub 16 ani

Duminica trecută a debutat grupa preliminară a Campionatului Naţional de juniori sub 16 ani, selecţionate judeţene. Reprezentativa Prahovei face parte din grupa a treia, alături de echipele similare din Bucureşti, Vrancea, Buzău, Giurgiu şi Ilfov.
În primul joc disputat duminică, 19 septembrie, la Bucureşti, selecţionata Prahovei a pierdut în faţa Capitalei cu scorul de 3-0, dar în echipa antrenată de Adrian Toader au jucat şi doi componenţi ai grupelor de juniori de la clubul câmpinean Hagianu Mircea Junior. Este vorba de atacantul Dally Lepădatu şi fundaşul Cosmin Găman, care au jucat pe întreaga durată a partidei.
Partida de la Bucureşti a fost arbitrată de o brigadă din Capitală, formată din Bogdan Dumitrache - Liviu Katona şi Cristian Mandiţă, observator fiind fostul arbitru de primă divizie din Bucureşti, Alexandru Crişan.