După 21 de ani de la Revoluţie, Casa de Economii şi Consemnaţiuni (devenită, de mai mulţi ani, CEC Bank), singura mare bancă românească (încă) de stat, este acuzată de practici comuniste de către unul dintre foştii săi clienţi. De către unul dintre clienţii CEC care i-au rămas fideli acestei bănci multă vreme după ce soarele cu dinţi al capitalismului nostru de cumetrie, al capitalismului românesc sălbatic, a început să bată peste plaiurile mioritice, fără a încălzi mai deloc viaţa trăitorilor acestor meleaguri. Un client care, şi după decembrie 1989, a avut încredere (înşelată amarnic) în CEC, considerată, decenii întregi, banca de suflet a românilor. Chiar dacă, în condiţiile economiei de piaţă instaurate în primii ani postrevoluţionari, acuzatorul ar fi putut recurge la serviciile altor bănci, tot de stat, căci pe vremea aceea băncile apăruseră în peisajul financiar românesc precum ciupercile după ploaie. George Dragomir, căci despre el este vorba, locuieşte în Breaza, dar lucrează în Câmpina, fiind proprietarul unui cunoscut “magazin de muzică” situat în spatele Pieţei Centrale, în care se comercializează înregistrări muzicale de diferite genuri şi pe diferite suporturi. Acesta ne-a vizitat la redacţie pentru a ne informa că, la mulţi ani după ce a constituit la CEC trei librete de economii, cu valoare de 5000 de lei, cu dobândă şi câştiguri în autoturisme, reprezentanţii băncii l-au înştiinţat, în urmă cu vreo cinci ani, că mai are de primit câţiva bănuţi.
Trei librete ca trei pietre
Istoria păţaniei lui George Dragomir, în varianta proprie, v-o prezentăm în continuare. Prin 1991, omul nostru a făcut un CAR, ca să facă rost de bani pentru a constitui cele trei librete de economii amintite. Prin 2004, după denominarea leului, s-a dus la CEC să vadă care este situaţia libretelor sale. A fost puternic şocat atunci când a aflat, din spusele unui funcţionar, că dobânda totală pe care ar fi putut să o ridice pentru un libret era de circa 85 de bani noi, valoarea unui libret ajungând la 5,85 lei noi. “Mi s-a spus că din cauza denominării leului, cecurile mele s-au devalorizat şi din valoarea lor iniţială, de 5000 de lei (în 1991) au ajuns să valoreze fiecare 5,85 lei (în 2004). Nu am fost de acord cu situaţia financiară prezentată, deoarece banii mei, munciţi din greu, au rămas în administrarea CEC aproape 14 ani de zile, timp în care banca s-a folosit de ei. Chiar dacă mi-au considerat conturile inactive, ei au făcut profit cu banii mei. Ei bine, din acest profit, doresc şi eu o parte, de valoare decentă; desigur, sub câştigul ce le-ar reveni lor prin investirea banilor depuşi de mine. În urmă cu decenii, în legătură cu CEC, exista un slogan de stimulare a oamenilor către economii băneşti: Azi la CEC un leu de pui / Mâine el va scoate pui. Conducerea postdecembristă a CEC a transformat vechiul slogan într-unul nou, cu acelaşi joc de cuvinte, dar cu un final mortal: Azi la CEC un leu de pui / Mâine el va scoate pui (morţi). Un final chiar letal pentru depunătorii bolnavi de inimă. Nu vreau să mă îmbogăţesc cu orice preţ de pe urma cecurilor mele. Vreau doar să mi se acorde o dobândă decentă, nu una umilitoare. Căci bănuiesc că banca nu a obţinut, în aceşti 14 ani, de pe urma depunerilor mele, un profit de zeci de bani noi. Asemenea metode şi dobânzi, numai comuniştii mai practicau, în încercarea lor de a lua din economiile oamenilor pentru a subvenţiona statul comunist, care, aşa ineficient economic cum era, tot avea mai multă grijă de oameni decât actualul stat de drept, capitalist, social sau cum i s-o mai zice. Îmi aduc aminte că, în anii 1980, dobânda la CEC era de 3-5%, deci mai mare decât cea cu care m-a tratat CEC-ul de azi. Am cerut să vorbesc cu directorul Agenţiei CEC din Câmpina, dar mi s-a spus că era plecat la Ploieşti, fiind sfătuit să revin în altă zi. De nervi, am lăsat cecurile acolo. Doi ani mai târziu, m-au înştiinţat că am trei librete la ei, să mă duc să le ridic. Când am ajuns, mi s-a spus că mai trebuie să dau eu bani din buzunar, pentru a achita comisionul de administrare pe toată perioada de constituire a libretelor. Am înţeles că, pe an, dobânda acordată era de 0,15 bani, iar comisionul de administrare ce-mi era perceput se ridica la 1,2 lei. Bineînţeles că nu am putut accepta acest lucru şi le-am lăsat libretele, spunându-le să se spele pe cap cu ele şi anunţându-i că o să încerc să-mi câştig dreptatea în instanţă. Eu consider că, dat fiind faptul că s-au folosit atâţia ani de banii mei munciţi, care la data depunerii erau o valoare, meritam să mă anunţe şi pe mine despre ce avea să se întâmple, să-mi trimită o adresă în care să îmi spună că banii mei urmează a fi denominaţi şi valoarea libretelor mele urma să fie micşorată de 10.000 de ori.”
Transpiraţie de portar, inimă de bancher
Punctul de vedere al Agenţiei CEC Câmpina i-a fost transmis lui George Dragomir printr-o adresă datată 23.03.2011, din care împricinatul a aflat următoarele: “Începând cu data de 01.04.2004, conturile cu valori mai mici de 100.000 lei şi în care nu s-au făcut operaţiuni timp de un an, au devenit inactive. Pentru conturile inactive, se acordă dobândă la vedere de 0,15% pe an; Începând cu 01.07.2005, ca urmare a prevederilor Legii nr. 384/2004 privind denominarea monedei naţionale, toate sumele depuse pe instrumentele de economisire ale populaţiei au au fost supuse prevederilor acesteia, respectiv au fost convertite în noua unitate monetară (10.000 de lei au devenit 1 RON); Tariful de comisioane al CEC Bank prevede, pentru administrarea conturilor inactive ale clienţilor, un comision de 0,10 lei pe lună. Prin aplicarea lunară a acestui comision, soldul contului inactiv se reduce treptat, astfel că, la un moment dat, acesta ajunge la zero. Cele trei librete ale dvs cu dobândă şi câştiguri în autoturisme se încadrează in categoria celor de mai sus.”
Interlocutorul nostru consideră adresa CEC o mare nedreptate, căci în calitate de client al băncii, trebuia să fie informat în legătură cu soarta economiilor sale, iar în calitate de depozitar, CEC trebuia să se îngrijească de banii săi aşa cum se îngrijeşte un bun proprietar de bunurile sale. “Dar transpiraţie de portar şi inimă de bancher nu o să vezi niciodată”, mai afirmă cu amărăciune cititorul nostru.
Dobânzi ferme, legi încurcate
Dincolo de seriozitatea îndoielnică şi profesionalismul uşor al celor care au întocmit notificarea, şi care l-au trimis eronat pe cel care reclamă practicile CEC la Legea nr.384/2004 (privind încheierea unui acord între România şi Comunitatea Europeană referitor la realizarea Unităţii 2 a Centralei Nuclearelectrica Cernavodă), iar nu la Legea nr.348/2004 privind denominarea monedei naţionale, se cuvine să considerăm că George Dragomir are tot dreptul să-şi caute dreptatea uzitând mijloacele legale ce i-ar putea fi de folos.
CEC – banca oamenilor mulţi
Prin 2006, în preambulul unei moţiuni simple îndreptate împotriva privatizării CEC dorite de către guvernul Tăriceanu, moţiune ce a fost promovată de senatorii PSD şi PRM, a fost inserat următorul text: “CEC este o instituţie bancară cu un profund caracter social, înfiinţată la 1 decembrie 1864 de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, ca o bancă de economisire a surplusurilor bănesti ale populaţiei. CEC-ul a intrat în conştiinţa românilor ca fiind o bancă a celor mulţi, pe care acestia au creat-o si dezvoltat-o prin depunerile de economii, beneficiind de serviciile primite şi având încredere mai mult decât în oricare instituţie bancară din ţară. […] CEC este o instituţie bancară, prima din sistemul bancar românesc, înfiinţată cu 16 ani înaintea Băncii Naţionale a României. CEC a intrat în conştiinţa românilor ca o instituţie care pune mai presus de orice sprijinirea depunătorilor, şi nu obţinerea de profit cu orice preţ. CEC si-a dovedit utilitatea şi viabilitatea în perioadele de dezvoltare a ţării. Profiturile realizate au fost puse, an de an, la dispoziţia bugetului public şi, împreună cu împrumuturile acordate autorităţilor române, au constituit, totodată, o importantă sursă de finanţare, chiar şi în momente dificile ale istoriei şi economiei românesti. Numai în perioada 1960-1970, Ministerul Finanţelor a preluat de la CEC peste 1 miliard de dolari, în echivalent, fără dobîndă, destinat dezvoltării şi modernizării economiei românesti. Suma a fost restituită CEC-ului la începutul anilor `80. Milioane de depunători au primit o dobîndă mai mică decât cea normală pentru economiile lor, contribuind astfel la dezvoltarea CEC şi a economiei naţionale. De aceea, milioanele de români depunători la CEC consideră că banca le aparţine, oferind siguranţă sumelor depuse.” Dincolo de naivitatea aparentă a iniţiatorilor moţiunii (politicienii noştri numai naivi nu sunt), bună doar pentru a impresiona şi a obţine cât mai multe voturi favorabile, nimic din textul prezentat pare a nu se potrivi cu practicile CEC-ului de azi, în opinia interlocutorului nostru.
“Aşa cum s-a judecat 12 ani cu CEC-ul Valentin Ceauşescu, aşa sunt hotărât să mă judec şi eu cu această instituţie care consider că şi-a bătut joc de mine. Şi în situaţia mea sunt mulţi români, care nu trebuie să se lase călcaţi în picioare. Dacă ar exista voinţă politică, aşa cum au fost acordate, prin lege, despăgubiri de 20.000 de lei fiecărei persoane care a depus 70.000 lei la CEC pentru achizitionarea unui autoturism, înainte de 1989, costurile urmand a fi suportate de la bugetul public, într-un mod asemănător ni s-ar putea face şi nouă dreptate. Desigur, cu despăgubiri de o mai mică valoare, dar o despăgubire decentă, care să reflecte spiritul convenţiei pe care am încheiat-o cu CEC la momentul constituirii libretelor de economii”, ne-a mai declarat George Dragomir, hotărât să pornească o bătălie juridică de lungă durată împotriva CEC, împreună cu cei care sunt în aceeaşi situaţie cu el.
Istoria păţaniei lui George Dragomir, în varianta proprie, v-o prezentăm în continuare. Prin 1991, omul nostru a făcut un CAR, ca să facă rost de bani pentru a constitui cele trei librete de economii amintite. Prin 2004, după denominarea leului, s-a dus la CEC să vadă care este situaţia libretelor sale. A fost puternic şocat atunci când a aflat, din spusele unui funcţionar, că dobânda totală pe care ar fi putut să o ridice pentru un libret era de circa 85 de bani noi, valoarea unui libret ajungând la 5,85 lei noi. “Mi s-a spus că din cauza denominării leului, cecurile mele s-au devalorizat şi din valoarea lor iniţială, de 5000 de lei (în 1991) au ajuns să valoreze fiecare 5,85 lei (în 2004). Nu am fost de acord cu situaţia financiară prezentată, deoarece banii mei, munciţi din greu, au rămas în administrarea CEC aproape 14 ani de zile, timp în care banca s-a folosit de ei. Chiar dacă mi-au considerat conturile inactive, ei au făcut profit cu banii mei. Ei bine, din acest profit, doresc şi eu o parte, de valoare decentă; desigur, sub câştigul ce le-ar reveni lor prin investirea banilor depuşi de mine. În urmă cu decenii, în legătură cu CEC, exista un slogan de stimulare a oamenilor către economii băneşti: Azi la CEC un leu de pui / Mâine el va scoate pui. Conducerea postdecembristă a CEC a transformat vechiul slogan într-unul nou, cu acelaşi joc de cuvinte, dar cu un final mortal: Azi la CEC un leu de pui / Mâine el va scoate pui (morţi). Un final chiar letal pentru depunătorii bolnavi de inimă. Nu vreau să mă îmbogăţesc cu orice preţ de pe urma cecurilor mele. Vreau doar să mi se acorde o dobândă decentă, nu una umilitoare. Căci bănuiesc că banca nu a obţinut, în aceşti 14 ani, de pe urma depunerilor mele, un profit de zeci de bani noi. Asemenea metode şi dobânzi, numai comuniştii mai practicau, în încercarea lor de a lua din economiile oamenilor pentru a subvenţiona statul comunist, care, aşa ineficient economic cum era, tot avea mai multă grijă de oameni decât actualul stat de drept, capitalist, social sau cum i s-o mai zice. Îmi aduc aminte că, în anii 1980, dobânda la CEC era de 3-5%, deci mai mare decât cea cu care m-a tratat CEC-ul de azi. Am cerut să vorbesc cu directorul Agenţiei CEC din Câmpina, dar mi s-a spus că era plecat la Ploieşti, fiind sfătuit să revin în altă zi. De nervi, am lăsat cecurile acolo. Doi ani mai târziu, m-au înştiinţat că am trei librete la ei, să mă duc să le ridic. Când am ajuns, mi s-a spus că mai trebuie să dau eu bani din buzunar, pentru a achita comisionul de administrare pe toată perioada de constituire a libretelor. Am înţeles că, pe an, dobânda acordată era de 0,15 bani, iar comisionul de administrare ce-mi era perceput se ridica la 1,2 lei. Bineînţeles că nu am putut accepta acest lucru şi le-am lăsat libretele, spunându-le să se spele pe cap cu ele şi anunţându-i că o să încerc să-mi câştig dreptatea în instanţă. Eu consider că, dat fiind faptul că s-au folosit atâţia ani de banii mei munciţi, care la data depunerii erau o valoare, meritam să mă anunţe şi pe mine despre ce avea să se întâmple, să-mi trimită o adresă în care să îmi spună că banii mei urmează a fi denominaţi şi valoarea libretelor mele urma să fie micşorată de 10.000 de ori.”
Transpiraţie de portar, inimă de bancher
Punctul de vedere al Agenţiei CEC Câmpina i-a fost transmis lui George Dragomir printr-o adresă datată 23.03.2011, din care împricinatul a aflat următoarele: “Începând cu data de 01.04.2004, conturile cu valori mai mici de 100.000 lei şi în care nu s-au făcut operaţiuni timp de un an, au devenit inactive. Pentru conturile inactive, se acordă dobândă la vedere de 0,15% pe an; Începând cu 01.07.2005, ca urmare a prevederilor Legii nr. 384/2004 privind denominarea monedei naţionale, toate sumele depuse pe instrumentele de economisire ale populaţiei au au fost supuse prevederilor acesteia, respectiv au fost convertite în noua unitate monetară (10.000 de lei au devenit 1 RON); Tariful de comisioane al CEC Bank prevede, pentru administrarea conturilor inactive ale clienţilor, un comision de 0,10 lei pe lună. Prin aplicarea lunară a acestui comision, soldul contului inactiv se reduce treptat, astfel că, la un moment dat, acesta ajunge la zero. Cele trei librete ale dvs cu dobândă şi câştiguri în autoturisme se încadrează in categoria celor de mai sus.”
Interlocutorul nostru consideră adresa CEC o mare nedreptate, căci în calitate de client al băncii, trebuia să fie informat în legătură cu soarta economiilor sale, iar în calitate de depozitar, CEC trebuia să se îngrijească de banii săi aşa cum se îngrijeşte un bun proprietar de bunurile sale. “Dar transpiraţie de portar şi inimă de bancher nu o să vezi niciodată”, mai afirmă cu amărăciune cititorul nostru.
Dobânzi ferme, legi încurcate
Dincolo de seriozitatea îndoielnică şi profesionalismul uşor al celor care au întocmit notificarea, şi care l-au trimis eronat pe cel care reclamă practicile CEC la Legea nr.384/2004 (privind încheierea unui acord între România şi Comunitatea Europeană referitor la realizarea Unităţii 2 a Centralei Nuclearelectrica Cernavodă), iar nu la Legea nr.348/2004 privind denominarea monedei naţionale, se cuvine să considerăm că George Dragomir are tot dreptul să-şi caute dreptatea uzitând mijloacele legale ce i-ar putea fi de folos.
CEC – banca oamenilor mulţi
Prin 2006, în preambulul unei moţiuni simple îndreptate împotriva privatizării CEC dorite de către guvernul Tăriceanu, moţiune ce a fost promovată de senatorii PSD şi PRM, a fost inserat următorul text: “CEC este o instituţie bancară cu un profund caracter social, înfiinţată la 1 decembrie 1864 de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, ca o bancă de economisire a surplusurilor bănesti ale populaţiei. CEC-ul a intrat în conştiinţa românilor ca fiind o bancă a celor mulţi, pe care acestia au creat-o si dezvoltat-o prin depunerile de economii, beneficiind de serviciile primite şi având încredere mai mult decât în oricare instituţie bancară din ţară. […] CEC este o instituţie bancară, prima din sistemul bancar românesc, înfiinţată cu 16 ani înaintea Băncii Naţionale a României. CEC a intrat în conştiinţa românilor ca o instituţie care pune mai presus de orice sprijinirea depunătorilor, şi nu obţinerea de profit cu orice preţ. CEC si-a dovedit utilitatea şi viabilitatea în perioadele de dezvoltare a ţării. Profiturile realizate au fost puse, an de an, la dispoziţia bugetului public şi, împreună cu împrumuturile acordate autorităţilor române, au constituit, totodată, o importantă sursă de finanţare, chiar şi în momente dificile ale istoriei şi economiei românesti. Numai în perioada 1960-1970, Ministerul Finanţelor a preluat de la CEC peste 1 miliard de dolari, în echivalent, fără dobîndă, destinat dezvoltării şi modernizării economiei românesti. Suma a fost restituită CEC-ului la începutul anilor `80. Milioane de depunători au primit o dobîndă mai mică decât cea normală pentru economiile lor, contribuind astfel la dezvoltarea CEC şi a economiei naţionale. De aceea, milioanele de români depunători la CEC consideră că banca le aparţine, oferind siguranţă sumelor depuse.” Dincolo de naivitatea aparentă a iniţiatorilor moţiunii (politicienii noştri numai naivi nu sunt), bună doar pentru a impresiona şi a obţine cât mai multe voturi favorabile, nimic din textul prezentat pare a nu se potrivi cu practicile CEC-ului de azi, în opinia interlocutorului nostru.
“Aşa cum s-a judecat 12 ani cu CEC-ul Valentin Ceauşescu, aşa sunt hotărât să mă judec şi eu cu această instituţie care consider că şi-a bătut joc de mine. Şi în situaţia mea sunt mulţi români, care nu trebuie să se lase călcaţi în picioare. Dacă ar exista voinţă politică, aşa cum au fost acordate, prin lege, despăgubiri de 20.000 de lei fiecărei persoane care a depus 70.000 lei la CEC pentru achizitionarea unui autoturism, înainte de 1989, costurile urmand a fi suportate de la bugetul public, într-un mod asemănător ni s-ar putea face şi nouă dreptate. Desigur, cu despăgubiri de o mai mică valoare, dar o despăgubire decentă, care să reflecte spiritul convenţiei pe care am încheiat-o cu CEC la momentul constituirii libretelor de economii”, ne-a mai declarat George Dragomir, hotărât să pornească o bătălie juridică de lungă durată împotriva CEC, împreună cu cei care sunt în aceeaşi situaţie cu el.
