26 martie 2013

În urma unui accident de maşină petrecut la vârsta de doi ani,

Andrei Boţog a învăţat că nu are nevoie de picioare pentru a merge mai departe

“Oamenii sunt asemenea vitraliilor: ele strălucesc şi luminează atunci când este soare afară, dar atunci când se lasă întunericul, adevărata lor frumuseţe este descoperită doar dacă există lumina dinăuntru” (E.Kubler Ross).

Cine îl cunoaşte bine pe Andrei, ştie că are de-a face cu o persoana pozitivă, deschisă, înzestrată cu calităţi extraordinare, o persoană care străluceşte în întuneric. Cine nu îl cunoaşte atât de bine, nu are cum să nu vadă, de la prima întâlnire, licărirea ochilor lui inteligenţi, vii, zâmbitori, limpezi, curioşi. Lumina dinăuntrul lui nu poate trece neobservată.
Cine este Andrei? - vă întrebaţi dumneavoastră, aşa cum mă întrebam şi eu, mai deunăzi, când m-am dus să-l întâlnesc, înaintea începerii orelor, la Colegiul Tehnic “Constantin Istrati” din Câmpina. Trebuie să vă mărturisesc că aveam oarece emoţii. Mi se spusese câte ceva despre el şi l-am căutat mai mult în vederea marşului de solidaritate dedicat copiilor cu dizabilitaţi şi a flash-mob-ului, care urmau să se desfăşoare la Câmpina. Mă simţeam cumva vinovată că eu traversam iute coridoarele colegiului, în timp ce el, mă gândeam eu, cine ştie cum se descurcă, cum face faţă situaţiei în care se găseşte. Dar când l-am văzut pe hol, în faţa clasei, înconjurat de colegi, s-au evaporat multe din temerile mele. Speranţa din ochii lui de adolescent mi-a transmis o stare de linişte, pe care sunt convinsă că o transmite tuturor celor care îi sunt în preajmă. Graţie forţei interioare a acestui copil şi serenităţii pe care el o emană, am realizat că multe dintre cele pe care eu le consideram “mari probleme existenţiale” nu au nicio valoare, dacă sunt puse faţă în faţă cu soarta unui copil care de la doi ani şi jumătate parcurge căile vieţii fără picioare...
Simpaticul nostru Andrei Boţog are 17 ani şi este unul dintre bobocii Colegiului Tehnic “Constantin Istrati”, fostul liceu Petrol din Câmpina. S-a născut si trăieşte, împreună cu familia, la Mislea, un sat care se găseşte în partea de vest a judeţului Prahova şi care face parte din comuna Scorţeni. Are un frate cu un an mai mare, iar mama lui are şi rolul de însoţitor. La vârsta de doi ani şi jumătate a avut un accident de maşină în urma căruia a rămas fără picioare. De atunci, se deplasează cu ajutorul unui cărucior. A făcut şcoala gimnazială în satul Mislea, iar acum urmează liceul în oraşul nostru.
De la Mislea până la Câmpina, pe o distanţă de 30 de kilometri pe care o parcurge, aşadar, de două ori pe zi, Andrei vine însufleţit de dorinţa de a învăţa şi de a fi integrat într-un colectiv de tineri. De altfel, aşa cum el însuşi mi-a povestit, s-a înţeles bine cu colegii de la şcoala generală din Mislea şi acelaşi lucru se întâmplă şi cu colegii de la liceu. Acest ultim lucru mi-a fost confirmat de comportamentul colegilor din clasa a IX-a, prezenţi în momentul în care l-am întâlnit pe Andrei. Prieteni are şi la Mislea, nu ar avea nevoie să vină până la Câmpina pentru a socializa. Motivul principal al acestor anevoioase voiaje cotidiane este faptul că Andrei vrea să urmeze cursurile unei şcoli, să înveţe, să progreseze.
Liceul în care învaţă Andrei este dotat de două rampe de acces, iar sala de clasă pe care o frecventează este la subsol, astfel încât să poata ajunge (cel puţin) în clasa lui când vine la şcoală.
Din relatarile lui şi din alte mărturii, am aflat că, pentru a se urca şi a coborî din microbuz, se foloseşte de braţe, în timp ce căruciorul îi este urcat şi coborât de prieteni, cunoştinte şi de fratele lui, care are 18 ani şi merge şi el la Colegiul Tehnic Forestier. De la staţia de maxi-taxi până la Colegiul “Constantin Istrati”, Andrei merge singur într-un cărucior care ar trebui schimbat urgent pentru că, în primul rând, nu mai corespunde greutaţii şi dimensiunilor posesorului. L-am întrebat de unde are indispensabilul cărucior cu ajutorul căruia se deplasează şi mi-a spus ca a fost cumpărat, cu mari eforturi, de către familia lui, în condiţiile în care tatăl a rămas fără serviciu încă de anul trecut. Tot Andrei mi-a vorbit despre o fundaţie, numită “Motivation”, care l-a sprijinit în achiziţionarea căruţului pe care îl avea înainte şi despre d-na Elena, care l-a invitat la clubul său de fitness pentru a-l ajuta să slăbească.
Văzându-l pe Andrei, nu simţi compasiune, ci admiraţie pentru modul în care ştie să nu se lase doborât. El nu trăieşte dizabilitatea ca pe o boală, cum adesea este privită, ci ca pe un fapt pur şi simplu întâmplat, un fapt care nu se poate rezolva. El ştie că nu se poate ajunge la starea dinaintea accidentului, că nu se poate tămădui, dar că poate trăi păstrând un spirit viu, astfel încât greutăţile întâmpinate să fie îndurate mai uşor. Iată că Andrei ştie, fără să-l fi învaţat nimeni (în afară de viaţa insăşi) că “nu povoara te doboară, ci felul în care o porţi”. 
Iulia DUPU

Cuvântul care înţeapă

Copilul cu bentiţă tricoloră

Am urmărit în zilele din urmă povestea aproape incredibilă a elevei Sabina Elena Muruianu, din Covasna, aceea care a avut curajul să îşi înfrunte condiţia de cetăţean minoritar (într-un conclav regional maghiar) în propria ţară. De la bun început am rezonat cu acest copil din simplul motiv că eu însumi am trăit o mică dramă în tinereţe, undeva în inima Ardealului, acolo unde viaţa m-a trimis să execut serviciul militar obligatoriu în acea vreme a regimului totalitar ceauşist. Aproape în aceeaşi situaţie cu acest copil de azi, copilul din mine de atunci s-a trezit în faţa unor conaţionali ostili care vorbeau altă limbă în România şi se comportau absolut discriminatoriu cu românul din faţa lor. În câteva cuvinte, povestea mea se rezumă la faptul că, internat fiind la Spitalul Militar din Cluj pentru ceva investigaţii la secţia de ortopedie, trebuia să intru în legătură urgent cu părinţii pentru a-i înştiinţa cu privire la starea mea de sănătate şi implicit pentru a-i ruga să vină la spital în vederea unei discuţii cu medicii specialişti. Puţin speriat de situaţie, nu aveam decât posibilitatea de a-i anunţa telefonic, de la o cabină publică din curtea spitalului, dar pentru asta exista o condiţie destul de grea în vremea aceea şi anume de a face rost de multe fise, pe care să le înghită cutia respingătoare de metal ce ţinea loc de aparat telefonic. Singura sursă de fise în acel moment era chioşcul spitalului, „patronat” de câţiva gestionari unguri ai comerţului socialist. Cu puţinii bani pe care îi aveam în buzunarul vestonului militar, m-am aşezat la rând să-mi obţin dreptul la comunicare. În faţa mea erau alţi doi militari în termen, de naţionalitate maghiară, care aveam să aflu că aveau acelaşi scop. Ei şi-au primit repede mult doritele fise, însă când a venit rândul meu, gestionara îmbrăcată într-un halat alb, soios la manşete, mi-a răspuns într-o limbă română aproape de neînţeles că nu are fise de un leu şi de trei lei pentru mine. Am simţit că pică cerul pe mine şi am încercat să-i explic, pe limba mea, faptul că trebuie să vorbesc urgent acasă şi că am mare nevoie să-mi schimbe cei 25 de lei pe care îi mai aveam în buzunar. Reacţia unguroaicei de dincolo de tejghea a fost aceea de a vorbi necontenit pe limba ei, încercând să-mi explice că nu înţelege româneşte. Aşadar, subit, urmaşa lui Horthy nu mai înţelegea româneşte. Nu este acum cazul să vă detaliez cât de umilit m-am simţit atunci. Finalmente, am obţinut în ziua următoare ceea ce îmi doream, prin intermediul unui medic român căruia i-am povestit toată întâmplarea. Din ziua aceea am înţeles că ceva nu este în regulă în această zonă de ţară, iar azi, după mai bine de 25 de ani, constat că lucrurile nu s-au schimbat. Dovada este chiar tânăra elevă româncă şi bentiţa ei tricoloră. Nu sunt un naţionalist excentric şi intolerant, care să ştampileze inevitabil o naţie (în cazul nostru o minoritate) pentru câţiva turbaţi, care încă se mai cred de stirpe imperială, dar este inacceptabil ca în ţara ta, pentru care milioane de români au vărsat sânge de-a lungul istoriei, să fii tratat ca un străin cu statutul de tolerat, aşa cum se întâmplă cu românii, de zeci de ani, în ţinuturile ungureşti transilvane.
Tocmai de aceea vă spun că gestul tinerei eleve de a purta ostentativ bentiţa tricoloră în mijlocul ungurimii româneşti are valoare de simbol şi el trebuie încurajat de autorităţi în sensul de a se legifera mult mai apăsat promovarea însemnelor naţionale în toate instituţiile statului şi mai ales în şcoli. Naţionalităţile conlocuitoare trebuie învăţate să ne respecte, aşa cum noi le prea respectăm pe ele, căci altfel, copilul cu bentiţă tricoloră va rămâne doar un exemplu ciudat al unui popor care încă mai are o şansă să devină o naţiune, aşa cum copilul-erou cu drapelul găurit de la revoluţia din decembrie 1989 a rămas doar într-o arhivă de televiziune.
Dincolo de site-urile de socializare pe care încă mai circulă fel de fel de comentarii în aceste zile despre povestea copilului cu bentiţă tricoloră n-am văzut nicio reacţie oficială a Guvernului României ori a Ministerului Educaţiei şi asta mă doare. Guvernanţii se tem să nu încingă relaţiile şi aşa tensionate cu Ungaria şi aici le dau într-un fel dreptate, însă nimeni nu se gândeşte la impactul psihologic pe care o eventuală reacţie calculată şi pozitivă a autorităţilor statului l-ar putea avea asupra tinerei generaţii pe care o reprezintă eleva româncă. Dacă într-un astfel de caz statul doarme, să nu ne mirăm că în viitor, copiii de azi vor alege să defileze în viaţă sub culorile altor drapele, care le arată şi cere respect. 
P.S. În urma articolului de săptămâna trecută, „Complicitatea în şcoli”, am primit multe mesaje pozitive de la oameni care îmi apreciază iniţiativele în administraţia publică locală. Le mulţumesc pentru susţinere.

Florin FRĂŢILĂ

Editorial

JURNALUL UNEI RÎME
   
O cucoană, îmi pare rău, dar nu pot să-i spun o doamnă, îşi exprimă fundamentala silă faţă de români, care ar trăi ca nişte rîme. Cucoana este sora infractorului Adrian Năstase şi a trăit, ca şi el, în cele mai dulci avantaje ale nomenclaturismului de dinainte şi mai ales de după 1989. Ar fi vrut pesemne ca românii să facă un fel de revoluţie pentru a-i elibera frăţiorul de la puşcăria la care l-a condamnat odioasa justiţie a lui Băsescu. Este unul dintre simptomele ţoapei parvenite de totdeauna: îi consideră pe ceilalţi sub-oameni, îi coboară la nivelul zoologic. Atenţie, toate analizele regimurilor criminale fascist şi comunist, mai precis a propagandei împotriva „duşmanilor” de rasă ori de clasă, arată că primul pas înainte de trecerea la exterminarea fizică a acestora este coborârea lor în zoologic. Fără să vrea, dînd glas la mînie subconştientului frustrat că nu mai deţine puterea totală, ţaţa Barb a dezvăluit limpede, pentru cine vrea să vadă, impulsurile cezarice, absolutiste ale „filozofiei” dumisale de viaţă, (şi a regimului anvizajat de ilustrul său frate, desigur) aruncînd cuvinte infame împotriva ţării pe care a supt-o de averi şi a poporului, ameninţîndu-ne că va părăsi patria. Mare pierdere, ce să zic… Să observaţi un lucru: că toţi oamenii care înseamnă realmente ceva pentru această ţară vorbesc despre ea cu tristeţe reţinută, melancolică îngăduinţă, exasperare îndurerată şi critică faţă de prea multele ei derapaje şi defecte. Numai venitúrile, „noua clasă” de jigodii şi vedete mîloase aduse de viitura istoriei în prim planul realităţii româneşti vorbesc despre poporul român fie în laude obscene, fie cu o scîrbă invincibilă, două atitudini după care, cred eu, poţi recunoaşte din avion jigodia naţională.

Şeful finanţiştilor municipalităţii, îngrijorat de riscul nerealizării veniturilor bugetului local

Ca şi în mulţi ani precedenţi, la dezbaterea publică a bugetului Câmpinei nu au fost prezenţi nici în acest an localnici dornici să vină cu propuneri pentru mai buna chivernisire şi folosire a banului public din vistieria municipiului. Doar reprezentanţi ai Primăriei şi ai Consiliului Local. Dacă în alţi ani mai venea câte o organizaţie neguvernamentală, dintre cele care promovează democraţia şi statul de drept, anul acesta nicio instituţie de acest gen nu a participat la dezbateri. Din partea oficialităţilor, au fost prezenţi primarul Horia Tiseanu, secretarul municipiului Paul Moldoveanu, alături de câţiva directori, şefi de servicii şi consilieri juridici ai municipalităţii, plus cinci consilierii locali: Florin Frăţilă, Daniel Ioniţă, Marian Dulă, Viorel Bondoc, şi Daniel Telegescu. Primarul Horia Tiseanu a prezentat principalele capitole de venituri şi cheltuieli ale bugetului local, insistând pe marile obiective de investiţii publice. Valoarea estimată a bugetului local din acest an este de 85,896 milioane de lei. Veniturile proprii estimate sunt de peste 47 de milioane lei, sumele defalcate din cota de TVA prevăzute a alimenta bugetul câmpinean fiind de 22,6 milioane lei. Pentru finanţarea proiectelor europene sunt alocaţi 16,20 milioane lei. Ponderea veniturilor proprii din totalul veniturilor bugetare este de aproape 55%. Consilierii liberali Florin Frăţilă şi Daniel Ioniţă au venit cu câteva propuneri generale, nimic punctual, referitoare la necesitatea de a se aduce investitori din afara oraşului prin practicarea de către  municipalitate a unei politice fiscale potrivite. Ceea ce a şocat a fost poziţia directorului economic Gheorghe Ecaterinescu, acesta declarând că îl îngrijorează posibilitatea nerealizării veniturilor proprii prognozate pentru bugetul local. Dacă în ultimii patru ani, reprezentanţii administraţiei locale nu s-au arătat îngrijoraţi de evoluţia crizei economico-financiare globale, susţinând adesea că viaţa economică a municipiului nu a fost afectată de această criză, de data aceasta şeful finanţiştilor municipalităţii s-a arătat sceptic cu privire la posibilitatea realizării fără probleme a colectărilor de taxe şi impozite locale: “Din cauza situaţiei economice precare a celor trei mari societăţi comerciale, IRA, Rafinăria şi Turnătoria, mă tem că va fi dificil să realizăm veniturile prognozate în proiectul bugetului. Contribuţiile fiscale ale populaţiei oraşului sunt mai mult decât mulţumitoare, însă acestea nu sunt de ajuns pentru a fi liniştiţi. În ceea ce priveşte bugetul alocat investiţiilor, ne bazăm pe sume importante care nu ne-au fost rambursate în 2012 de către guvernanţi, şi mă refer aici la proiectul european privind pasajul rutier de pe DN1. Sperăm să primim în 2013 şi banii cheltuiţi pentru reabilitarea batalului Lacul Peştelui, pentru care pregătim scrisoarea de rambursare. Totuşi, nu pot să nu recunosc că situaţia financiară a oraşului este grea. Dacă până acum îndrăzneam să spun că prelungita criză economică nu prea a afectat Câmpina, acum parcă nu aş mai avea curajul să afirm acest lucru. Poate că vom reuşi, totuşi. Aş vrea să subliniez că o importantă sursă de venit la bugetul local este impozitul pe venit (pe salarii). Pentru a nu pierde sume importante la acest capitol, trebuie ca toate societăţile comerciale să-şi declare punctele de lucru înfiinţate pe teritoriul municipiului nostru. Este foarte important acest lucru, pentru a încasa cota aferentă din impozitul pe salariile lucrătorilor din aceste puncte de lucru nedeclarate încă, dar pe care le vom urmări foarte atent în următoarea perioadă.” De la Consiliul Judeţean, din cota defalcată din impozitul pe venit şi TVA, Câmpina va primi 300.000 de lei, sumă pe care primarul Horia Tiseanu o consideră insuficientă, mai ales comparând cu sumele primite de la legislativul prahovean de oraşele judeţului conduse de primari USL. Este o practică nocivă, cu parfum de politică dâmboviţeană bazată pe principiul “Ce-i pentru ai noştri e pus deoparte”, care numai dezvoltare durabilă nu adduce. O politică practicată de reprezentanţii tuturor partidelor ce s-au perindat pe la conducerea judeţului. Iar situaţia nu este singulară, fiindcă ea se întâlneşte în toate judeţele ţării. Comparând cu Ploieştiul, care va primi un milion de lei din cota TVA, suma de 0,3 milioane alocată municipiului nostru ar putea fi considerată rezonabilă, căci Câmpina e de şapte ori mai mică decât capitala judeţului. Comparând însă cu alte oraşe, chiar cu cele conduse de primari pedelişti, Câmpina este net dezavantajată. A.N.

Călin Tiu a demisionat din Consiliul Local

Istoria situaţiei de incompatibilitate la care a ajuns Călin Tiu prin deţinerea funcţiei de manager interimar al Spitalului Municipal Câmpina (SMC), asociată calităţii de consilier municipal, este la fel de lungă precum istoria compatibilităţii dintre cele două funcţii ale onorabilului nostru medic chirurg. Fiindcă până acum două săptămâni, Tiu era OK în ambele funcţii, conform juriştilor municipalităţii. Câteva zile mai târziu, ANI trimitea un răspuns la o solicitare primită din partea Primăriei, în care îşi exprima un punct de vedere total opus în această problemă. Dar să revenim la “cestiune”.
În urma alegerilor locale din iunie 2012, Călin Tiu a ajuns consilier municipal (în foto, depunând jurământul), pentru ca, în februarie 2013,  să fie numit manager interimar al spitalului câmpinean. Imediat cum a ajuns managerul spitalului (funcţie pe care a mai avut-o în a doua jumătate a anului 2009), doctorul Tiu, care conduce şi Fundaţia Medis, a făcut toate demersurile pentru întreruperea oricărei relaţii comerciale între societatea pe care o patronează şi Spitalul Municipal (între cele două părţi există un contract de prestări servicii medicale în medicina muncii care urmează a fi reziliat). Eliminat fiind acest conflict de interese,  se punea totuşi  problema existenţei unei incompatibilităţi între funcţia de ales al electoratului câmpinean şi cea de manager. La prima vedere şi citire a legilor, această incompatibilitate nu este prevăzută în mod clar şi explicit în vreun text de lege. Opinia aceasta a fost împărtăşită şi de juriştii pe care îi are Primăria şi Consiliul Local, care au susţinut iniţial că, din punctul lor de vedere, în cazul medicului Tiu nu există  nicio incompatibilitate. Într-adevăr, incompatibilitatea acestuia era în afară de orice bănuială conform prevederilor Legii administraţiei publice locale şi ale Legii privind asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice. Singurul semn de întrebare îl ridica art.180 din Legea privind reforma în domeniul sănătăţii, care stipulează că managerul unui spital nu poate exercita o funcţie salarizată, nesalarizată sau indemnizată, cu excepţia funcţiilor sau activităţilor în domeniul medical în aceeaşi unitate sanitară, a activităţilor didactice, de cercetare ştiinţifică şi de creaţie literar-artistică.
Cum funcţia de consilier local este indemnizată, s-a decis consultarea Agenţiei Naţionale de Integritate, căreia executivul câmpinean i-a solicitat un aviz în această problemă nu foarte limpede. Inspectorii ANI, după o lungă aşteptare, au trimis răspunsul lor, potrivit căruia Călin Tiu nu poate fi şi manager al spitalului câmpinean, şi consilier local. Drept pentru care chirurgul-consilier şi-a depus demisia din Consiliul Local, demisie pe care o avea scrisă şi semnată de mai multă vreme.
Demisia lui Tiu schimbă raportul dintre consilierii celor două partide ale USL Câmpina în Consiliul Local. Imediat după alegerile locale, PSD şi PNL aveau fiecare câte patru consilieri. Echilibrul a fost rupt prin plecarea liderului liberal Virgil Guran la Consiliul Judeţean, în locul său urcând, conform algoritmului politic, un reprezentant PSD: Călin Tiu. Acum, după ce acesta din urmă nu va mai fi consilier, în locul său va urca, potrivit aceluiaşi algoritm, un liberal: Dragomir Enache, fost consilier judeţean şi municipal. A.N.

Sportul câmpinean, încotro?

Săptămâna trecută, în Sala Mică a Casei Tineretului, a avut loc o întâlnire între doi consilieri municipali din Comisia de cultură, sănătate, educaţie şi sport a legislativului municipal şi zeci de reprezentanţi ai cluburilor şi asociaţiilor sportive din Câmpina. Tema întâlnirii a fost “Sportul câmpinean încotro? Din partea Consiliului Local au participat Florin Frăţilă, preşedintele comisiei de specialitate, şi Marian Dulă, fostul preşedinte al acestei comisii, pe care a condus-o în mandatul trecut. Întâlnirea nu s-a finalizat cu nimic concret, pentru că nici nu s-a dorit aşa ceva. Însă  scopul ei – acela de a se face cunoscute problemele sportului câmpinean, de a se realiza o “radiografie” foarte exactă a sportului câmpinean în prezent, a fost atins. Florin Frăţilă a dorit să ştie de la fiecare antrenor şi profesor de sport participant care sunt problemele cele mai grave din disciplina sportivă în care activează. Marea majoritate a responsabililor cu sportul de performanţă din acest oraş s-au plâns pentru condiţiile precare în care îşi desfăşoară activitatea, din cauza lipsei unor baze sportive sau a existenţei unor terenuri de antrenament şi de competiţie absolut improprii. Primul care a vorbit a fost Mircea Hagianu, care a evidenţiat de la începutul intervenţiei sale “lipsa bazelor sportive corespunzătoare, care este o realitate nefericită ce persistă de mulţi ani. Reprezentanţii municipalităţii, consilierii locali, trebuie să ştie că aşa cum ei nu pot scrie pe o masă denivelată, nici noi nu putem obţine performanţă pe nişte terenuri accidentate, pline cu bolovani. Noi, cei care ne ocupăm cu formarea sportivilor performanţi, ar trebui să fim mai uniţi, să nu ne certăm între noi.” Profesoara Simona Pavel a subliniat faptul că profesorii de sport din şcoli şi licee sunt marginalizaţi de către conducerea oraşului, “de vreme ce meritele noastre în formarea unor elevi cu rezultate foarte bune la olimpiadele sportive şcolare nu sunt recunoscute şi apreciate. Sunt evidenţiate numai rezultatele obţinute la matematică, română, fizică, dar se uită că profesorii de sport fac mari sacrificii cu pregătirea elevilor, aceste sacrificii  înseamnând mult timp liber irosit la antrenamentele elevilor, mulţi bani cheltuiţi ş.a.m.d.” Florin Postolache, fondatorul clubului de karate Kamikaze, a anuntat că revine după trei ani petrecuţi în străinătate, şi va reporni, în curând, activitatea clubului său. Andrei Mostovoi, o legendă vie a tenisului de masă câmpinean, a vorbit despre dragostea pentru acest sport a celor din grupul pe care îl reprezintă, format din tineri şi vârstnici care joacă ping-pong, de două-trei ori pe săptămână, pe holurile Casei Tineretului. “De 56 de ani joc tenis de masă în Câmpina şi pentru Câmpina. Nu avem copii care să facă performanţă, pentru că nu avem unde să-i formăm. Prin bunăvoinţa domnului director Buda, noi, un grup de pasionaţi ai tenisului de masă, jucăm în holul central al Casei Tineretului, de trei ori pe săptămână, pe mese cumpărate de noi. Ne mai antrenăm la Băicoi, un oraş mult mai mic decât Câmpina, dar care are dotări impresionante în acest sport. Am încercat să organizăm un concurs cu largă participare la Şcoala Centrală, dar ni s-a cerut o chirie de 80 lei/oră, o sumă exagerată, zicem noi.” Profesorul Ion Cristea, de la Colegiul Grigorescu, a atras atenţia asupra faptului că există pericolul ca, în doi-trei ani, sala de sport a liceului să fie închisă, dacă nu se vor găsi fonduri pentru a se înlocui duşumeaua din lemn, foarte deteriorată, cu o suprafaţă sintetică modernă.  Profesorul Nicolae Pavel, coordonatorul Secţiei de atletism a Liceului Petrol, care a format mulţi campioni naţionali şi balcanici dintre elevii câmpineni, a amintit încă o dată condiţiile vitrege în care îşi desfăşoară activitatea: “De patru ani, nu avem căldură şi apă curentă, iar de 15 ani nu s-a mai făcut nicio igienizare la sala noastră de sport.”  Consilierul local Marian Dula le-a cerut participanţilor să-şi completeze fiecare fişa de prezentare a clubului sau asociaţiei respective (sediu, dotări, performanţe), pe care s-o depună la Primărie, pentru a se forma o bază de date cu situaţia actuală a sportului câmpinean. Florin Frăţilă, iniţiatorul întâlnirii, a promis că va sprijini relansarea sportului câmpinean şi a anunţat intenţia municipalităţii de a înfiinţa un club sportiv al oraşului, denumit “Asociaţia Club Sportiv Municipal Câmpina”. Acesta va avea următoarea structură iniţială: clubul de fotbal CSM, Clubul Sportiv Lido (motocros) şi Consiliul Local Campina. Fraţilă a mai declarat că se intenţionează înfiinţarea de secţii sportive diverse, în cadrul acestui club al oraşului, exprimându-şi speranţa că aceste secţii vor constitui pepinere pentru celelalte asociaţii şi cluburi private, care pregătesc şi formează sportivi de performanţă. A.N.

“Cupa presei prahovene” la tir cu pistolul

Până la desfiinţarea Unităţii de Jandarmi de la Câmpina (cunoscută, în ultimii săi ani de existenţă, ca Centrul de Perfecţionare a Cadrelor din MAI), jurnaliştii prahoveni erau invitaţi de conducerea acestei unităţi, în fiecare an, în poligonul de pe platoul Muscel, la trageri cu vestitele AKM-uri. Tragerile erau, desigur, organizate într-o competiţie sportivă denumită “Cupa presei”. După desfiintarea unităţii, adio, trageri cu pistolul automat modernizat fabricat de Mihail Kalaşnikov. Noroc că, în paralel, Şcoala de Poliţie “Vasile Lascăr” a organizat, la rândul ei, o competiţie sportivă dedicată tot reprezentanţilor mass-media: “Cupa Presei Prahovene la Tir”. În ultimii ani, conducerea Şcolii a abandonat proiectul, dar anul acesta, în cadrul “Săptămânii porţilor deschise”, chiar în ultima zi a acestei săptămâni, a fost organizată o nouă ediţie a “Cupei Presei Prahovene la Tir”. Evenimentul a avut loc vineri, 22 martie, în poligonul din incinta celei mai mari instituţii de învăţământ mediu a Poliţiei Române. Toţi jurnaliştii concurenţi au primit diplome de participare, dar cei care au câştigat concursul au fost Oana Stoica (PrahovaTV) şi Ciprian Pap (Observatorulph). A.N.

Ploaia nu i-a oprit pe militanţii pentru drepturile copiilor cu dizabilităţi

Pe o ploaie mocănească şi rece, acţiunea anunţată pentru joi, 21 martie, de către Asociaţia “Mara – un strop de speranţă”, nu părea să aibă prea mulţi sorţi de izbândă. Şi totuşi nu a fost aşa, iar marşul organizat de asociaţia amintită pentru copiii cu dizabilităţi, pe care societatea românească îi marginalizează fără milă, a fost o reuşită. Acţiunea a făcut parte din campania “O singură voce pentru dizabilitate”, organizată în 14 judeţe din ţară de către coaliţia cu acelaşi nume, fondată de Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilitati (CEDCD) de la Bucureşti, Asociaţia „Don Orione” din Italia şi Asociaţia “Mara – un strop de speranţă” din Câmpina, înfiinţată de . soţii Adrian şi Daniela Fâţă în urmă cu doi ani. La această coaliţie, au aderat ulterior peste 40 de asociaţii şi ong-uri din România. Marşul a început la ora 15.00, punctul de plecare fiind parcarea din dreptul Şcolii de Poliţie “Vasile Lascăr”. Cei 40 de participanţi au pornit spre centrul oraşului, deplasându-se numai pe un trotuar, căci organizatorii nu au dorit să deranjeze traficul rutier. Marşul a fost finalizat cu un flash-mob în Piaţeta de la Ceas, unde s-au strâns aproape 70 de persoane, dintre care peste 20 de voluntari străini, sosiţi întâmplător în zonă, la o acţiune organizată la Breaza de către Asociaţia “Together România”. 
Flashmob-ul este o adunare foarte scurtă într-un loc public, dedicată spectatorilor accidentali din rândul trecătorilor, participanţii la adunarea respectivă efectuând o anumită acţiune neobişnuită, pentru o durată scurtă de timp, cu scopul de a atrage atenţia asupra unei anumite situaţii. În cadrul acestui flashmob, participanţii au format un cerc ţinându-se de mână, iar în mijlocul cercului mai multe persoane purtau pancarte cu revendicările principale. Cinci tineri formau cu cele cinci cartoane pe care le ţineau la vedere cifra 90.000, reprezentând numărul copiilor cu dizabilităţi din România, trăitori ai ţării noastre fiind aproximativ 700.000 de persoane cu dizabilităţi. Evenimentul a atras atenţia multor câmpineni care au trecut la acea oră prin zonă. “Dizabilitatea nu este o boală, este o stare nativă. Cu dizabilitatea te naşti, nu o dobândeşti în timp, aşa cum se întâmplă cu o boală sau o maladie pe care o poţi contacta în timpul vieţii. Dorim să modificăm Legea persoanelor cu dizabilităţi din România. Pentru a promova un proiect de lege corespunzător, la care juriştii CEDCD lucrează intens, ne trebuie 100.000 de semnături ale cetăţenilor României”, ne-a spus Adrian Fâţă, care purta un tricou inscripţionat cu mesajul “Iubesc un copil cu dizabilitate”. În ciuda ploii, participanţii au zăbovit multe minute în piaţetă, în final făcându-se şi o poză de grup.  Cu ajutorul unei staţii de amplificare au fost prezentate cazuri notorii ale unor copii cu dizabilităţi, victime ale sistemului educaţional românesc. Demn de menţionat este cazul lui Victor, un copil de şapte ani cu sindrom Down, pe care educatoarea sa l-a redus la tăcere lipindu-i gura cu o bandă adezivă. Acţiunea din centrul municipiului, singulară pentru întreg judeţul, a fost dedicată nu doar respectării drepturilor copiilor cu dizabilităţi, dar şi promovării unei legislaţii în domeniu care să se alinieze standardelor europene. Acest lucru înseamnă, în primul rând,  adoptarea unei legi care să impună noi şi fireşti drepturi pentru copiii cu dizabilităţi, precum şi un sistem de învăţământ adaptat nevolilor lor, astfel încât toate acestea să le permită ulterior o integrare a acestora în societatea românească şi stoparea marginalizării la care sunt supuşi zi de zi. Nu trebuie să uităm că nici în democraţiile occidentale situaţia şi statutul copiilor cu dizabilităţi, atitudinea autorităţilor din ţările respective fată de  aceştia, nu s-au schimbat decât în urma unor mari acţiuni populare de protest. A.N.

La Breaza, zeci de tineri au participat la un proiect european organizat de Asociaţia „Together Romania”

Asociaţia de tineret „Together România” a organizat în oraşul Breaza, în perioada 16 – 23 martie 2013, proiectul european multilateral “The Principal Capital of Europe: the Youth!” (Tineretul – principala capitală a Europei). Obiectivele principale ale manifestării sunt: dezvoltarea personalã a tinerilor prin educaţie non-formalã, promovarea activitatilor de tineret, activismul tinerilor, dezvoltarea creativităţii şi conştientizarea identităţii lor europene. În proiect sunt implicaţi 24 de tineri participanţi, doi traineri, un facilitator şi doi membri ai asociaţiei. În total, 29 de tineri din opt ţări: Bulgaria, Italia, Slovacia, Turcia, Cehia, Lituania, Ungaria şi România. Pentru stimularea creativităţii, a participării active şi a iniţiativei de mişcare, tinerii au participat împreună la activităţi specifice de educaţie non-formalã: ateliere de creaţie şi de lucru, evenimente în aer liber şi de voluntariat alături de tinerii locuitori ai oraşului, jocuri de grup, întâlniri cu autorităţile locale, seri culturale cu specific naţional pentru fiecare ţarã participantã în parte, descoperirea patrimoniului local şi regional prin activităţi specifice etc. 
Asociaţia „Together România” este o organizaţie non-guvernamentală, non-profit, având statutul legal al unei asociaţii cu activităţi în domeniul artei, educaţiei, culturii, protecţiei mediului, sportului şi promovării tineretului. A fost înfiinţată în septembrie 2005 de câţiva tineri pasionaţi, cu experienţă în programe de tineret naţionale şi internaţionale, cu scopul creării unui mediu optim liberei dezvoltări a personalităţii tânărului român. Toate acestea pentru a-l integra într-o societate cu valori diluate şi pentru a-l dezvolta din punct de vedere cultural, social, civic si intelectual. Asociaţia „Together România” are, de asemenea, ca scop promovarea toleranţei, a comunicării şi a cooperării dintre generaţii şi culturi diferite. A.N.

Printre “Liderii Mileniului Trei”, se vor afla şi elevi ai Colegiului Naţional “Nicolae Grigorescu”

Într-una din zilele trecute, a fost lansat la Câmpina, în cadrul unei întâlniri desfăşurate la Colegiul Naţional “Nicolae Grigorescu”, programul „Liderii Mileniului Trei”, pe care societatea TenarisSilcotub îl promovează de şase ani în România. La întâlnire au participat managerul de operaţii al fabricii Tenaris de la Câmpina – Fernando Labaronne, coordonatorul programului – Marian Staş, primarul Horia Tiseanu, preşedintele Comisiei de Cultură şi Învăţământ a Consiliului Local – Florin Frăţilă, mai mulţi elevi ai liceului şi câteva cadre didactice din cea mai prestigioasă unitate de învăţământ câmpineană. Marian Staş, preşedintele Asociaţiei “Clubul Liderii Mileniului Trei”, a făcut cunoscut că, în premieră, elevi ai liceului au fost incluşi în acest program aflat la a VII-a ediţie, care s-a desfăşurat, până acum, doar la Zalău şi Călăraşi. La sfârşitul programului, liceenii cursanţi vor avea toate şansele să dobândească acele competenţe care să-i ajute să devină viitori conducători ai societăţii. Sub îndrumarea profesoarei de matematică Sânziana Dumitran, trainer în programul “Liderii Mileniului Trei” desfăşurat la Câmpina, cei 20 de elevi ai liceului vor urma cursuri extracurriculare, în paralel cu cele din timpul anului şcolar, urmând ca, în final, să participe la diverse activităţi de punere în practică a cunoştinţelor şi abilităţilor dobândite. În cei şase ani ai programului, au absolvit module ale acestuia peste 7000 de tineri cursanţi. Luând cuvântul, primarul Horia Tiseanu le-a amintit elevilor prezenţi cât de acerbă este concurenta pe piaţa muncii din zilele noastre, asigurându-i că, la sfârşitul programului societăţii Tenaris, prin abilităţile de manager dobândite, vor avea mai multe şanse nu doar să se angajeze, ci chiar să devină viitori manageri. Fernando Labaronne a evidenţiat bogăţia programelor socio-profesionale şi culturale ale firmei Tenaris, care şi-a făcut un scop în a deţine manageri de top, dar şi angajaţi de cea mai înaltă calificare. Nu degeaba Tenaris este, de mult timp, cel mai mare producător de tubulatură metalică din lume (tuburi din oţel fără sudură). A.N.

Şcoala “A.I.Cuza” la ceas aniversar

Miercuri, 20 martie, s-au împlinit trei ani de când Şcoala Generala nr. 8 a primit numele primului domnitor al Principatelor Unite şi al Statului Naţional România, Alexandru Ioan Cuza (născut pe 20 martie 1820). Aniversarea s-a desfăşurat atât în incinta şcolii, într-o foarte pitorească şi primitoare sală de clasă (şcoala nebeneficiind de o sală de conferinţe), cât şi pe scena Casei  de Cultură “Geo Bogza”.
Cu mare amabilitate, doamna director Felicia Turosu ne-a dezvăluit natura aniversării din cadrul şcolii: “Sărbătorim trei ani de la atribuirea numelui domnitorului A.I.Cuza şcolii noastre, ocazie cu care s-au primit invitaţi personalităţi ale oraşului Câmpina şi reprezentanţi ai Consiliului Local, precum şi cadre didactice pensionate ale unităţii noastre şcolare şi foştii directori ai şcolii. Anul viitor vom sărbători 40 de ani de când funcţionează ca şcoală gimnazială unitatea noastră în care numeroase generaţii de absolvenţi şi-au desăvârşit studiile îndrumaţi de dascăli devotaţi. Pentru acest moment aniversar s-a editat un nou număr al revistei şcolii ‹‹Oglinda Şcolii A.I.Cuza›› în care poate fi consultat anuarul profesorilor de-a lungul timpului, de la înfiinţarea Şcolii Generale nr.8 cu Secţie de Liceu, în anul 1973 şi până în prezent. În revistă sunt menţionaţi elevii şefi de promoţie, precum şi alte activităţi ale şcolii noastre, parteneriate, proiecte, rezultate. Din partea şcolii, în parteneriat cu Asociaţia de Părinţi, s-au oferit diplome şi premii în bani elevilor care au obţinut rezultate deosebite la olimpiadele şcolare, la alte concursuri şi festivaluri”.
Elocvenţa doamnei profesoare de limba româna, Diana Marinache, ne-a oferit un cadru precis al activităţii desfăşurate la Casa de Cultură: “Cadrele didactice ale şcolii şi elevi-artişti inimoşi au pregătit, pe scena Casei de Cultură, o serbare şcolară, ‹‹La ceas aniversar››, în cadrul căreia s-au prezentat scenete, cântece, dansuri moderne şi populare, muzică populară şi ansamblu coral. Momentele vesele au alternat cu momente dedicate domnitorului A.I.Cuza. Serbarea a debutat cu un moment al grădiniţei care este structura unităţii noastre şcolare. Elevul Loghin Tudor a interpretat rolul domnitorului A.I.Cuza şi eleva Pisăliţă Denisa a prezentat o creaţie proprie, o poezie dedicată şcolii iar serbarea s-a încheiat cu dansul majoretelor care au ridicat sala în picioare prin sloganuri mobilizatoare”.
Urăm şcolii ”A.I.Cuza” numeroase alte aniversări şi sperăm să transmită elevilor ei, în ciuda dificultăţilor dictate de necontenita schimbare a reformelor şcolare, valori care să-i ajute să devină adulţi competenţi, civilizaţi, cinstiţi şi responsabili. 
Iulia DUPU

Maratonul Poeziei

Plin de farmec şi substanţă, Maratonul Poeziei, un eveniment cultural major al ciclului “Primăvara poeţilor”, desfăşurat vineri, 22 martie, a reunit scriitori din Braşov, Buşteni, Sinaia, Breaza, Câmpina, Ploieşti şi Bucureşti.
Activitatea, desfăşurată în condiţii excelente, în sala “Constantin Radu” a Casei de Cultură “Geo Bogza”, a fost susţinută de prezenţa a numeroşi poeţi, din a căror operă literară am selectat următoarele titluri: “Aş vrea să fiu cinci minute poet” (Florin Dochia); “Din splendoarea capcanelor” (Cornel Cubleşan); “Paralel” (Ruxandra Stoian); “Amintiri…” (Emil Sude); “Minut de luciditate”, “Nud filosofic” şi “Ce rămâne din noi” (Florin Frăţilă); “Inovaţie”, “Definiţie” şi “Context” din volumul “Tangerine Tango” (Camelia, Iuliana Radu); Ciclul “Rădăcini” (Marian Ruscu: “Apreciez proiectul «Primăvara poeţilor», dar acesta trebuie să aibă o finalitate. De aceea, eu mă angajez să public, în volum, toate lucrările”); “Primăvara”, “Evadare” şi “Poveste” din volumul “Poeme cu ceasuri şi flori” (Diana Trandafir); “Aşteptându-l” (Daniel Drăgan); “Regăsire”, “Bolero” (Constanţa Coman); “Un alt poem”, “Visul” (Marian Dragomir); “Două secunde” (Călin Derzelea); “Întâlnirea păsărilor”, “Întrebare” şi “Confidenţe”, din volumul “Mireasa de sare” (Maria Dobrescu); “Până aici te-am ajuns cu mâna”, “O amantă posibilă” din volumul “SIAJ” (Magda Mirea); “Dor de mamă” şi “Nostalgie” din volumul “Cruce peste inimă” (Gherasim Rusu Togan).
Talentat, poetul Ştefan Al. Saşa a alternat strălucit interpretările literare (“Sonet găurit cu stalactită” şi “Suprema târfolină”, după Emil Brumaru), cu cele musicale, spre deliciul auditoriului.
Remarcabilă a fost şi grija organizatorilor de a înmâna fiecărui creator literar din program “Atestatul de poet maratonist”, pentru încântătoarea prestaţie la Maratonul Poeziei.
Theodor MARINESCU

19 martie 2013

Joi, 21 martie 2013, la Câmpina, va avea loc un marş pentru promovarea drepturilor copiilor cu dizabilităţi

Joi, pe 21 martie, între orele 15.00 şi 17.00, va avea loc, în centrul Câmpinei, o importantă acţiune pentru respectarea drepturilor copiilor cu dizabilităţi, dar şi pentru promovarea unor drepturi suplimentare şi necesare, aliniate standardelor europene, pentru a se pune capăt marginalizării acestor copii şi a ţintuirii lor într-un con de umbră al societăţii româneşti, membră a UE  şi organizată într-un stat, zice-se, de drept. Practic, este vorba despre un marş pentru promovarea drepturilor tuturor persoanelor care au dizabilităţi. Acţiunea, căreia îi dorim cea mai amplă desfăşurare posibilă, este organizată de Asociaţia “Mara – un strop de speranţă”, înfiinţată, în 2011, de către soţii Adrian şi Daniela Fâţă. Anul trecut, cei doi câmpineni au câştigat un lung şi istovitor proces cu statul român, pentru corecta încadrare a fetiţei lor, Mara, care s-a născut cu sindrom Down, în gradul I (grav) de invaliditate. Micuţa Mara fusese încadrată de către DGASPC Prahova într-un grad inferior, asemenea multor copii cu dizabilităţi care ar fi trebuit să fie încadraţi la gradul grav de invaliditate. Cazul Mara nu este singular. DGASPC Prahova (dar şi direcţiile de profil din alte judeţe), procedează astfel din lipsă de fonduri. Foarte important este faptul că, prin decizia din 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, definitivă şi irevocabilă, instanţa a obligat DGASPC Prahova să o încadreze pe Mara la gradul grav de invaliditate, cu o indeminizaţie de sprijin de 600 de lei şi dreptul de a avea un însoţitor (asistent personal).  Cazul Mara, prezentat în Oglinda, la timpul respectiv, de către regretata Carmen Negreu, a creat un precedent judiciar din care trebuie să înveţe toţi părinţii care au copii cu dizabilităţi neîncadraţi corect în gradul I de invaliditate. Aceşti  părinţi trebuie să ştie că pot acţiona statul în judecată cu şanse foarte mari de a câştiga în instanţă drepturile copiilor lor cu un destin şi regim special. Revenind la acţiunea pomenită la începutul articolului, i-am solicitat o declaraţie lui Adrian Fâţă, care ne-a spus următoarele: “Marşul pe care îl organizăm la Câmpina, joi, pe 21 martie, face parte din Campania “O singură voce pentru dizabilitate (OSVD)”. Asociaţia “Mara – un strop de speranţă” a fondat Coaliţia O SINGURA VOCE PENTRU DIZABILITATE (OSVD), cu aceeaşi denumire ca şi campania amintită, împreună cu Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilitati (CEDCD) de la Bucureşti şi Asociaţia „Don Orione” din Italia. Campania îşi propune să creeze premisele necesare schimbării cadrului legal privind drepturile copiilor cu dizabilităţi în România, dar şi să atragă atenţia asupra abuzurilor şi discriminării copiilor cu dizabilităţi. Coalitia OSVD este, de fapt, o initiativă a CEDCD şi, până în prezent, s-au raliat acestui demers peste 45 de organizaţii nonguvernamentale din 18 judeţe ale ţării, precum şi un număr  impresionant de părinţi ai copiilor cu dizabilităţi.” Adrian Fâţă, fondatorul Asociaţiei “Mara – un strop de speranţă”, ne-a mai mărturisit că scopul asociaţiei al cărei preşedinte este Adrian Moldoveanu (patronul firmei Prevo), este ajutorarea copiilor cu sindrom Down, dar obiectul ei de activitate se va extinde, astfel încât, în viitorul apropiat, asociaţia să ajute toţi copiii cu dizabilităţi. “Pe 16 martie, ne-am întâlnit la Casa Tineretului cu toate asociaţiile de profil din zona Valea Prahovei, pentru a pregăti evenimentul ce va avea loc joi, pe 21 martie, în oraşul nostru. Ne vom întâlni, în jurul orei 14.30, cu membrii asociaţiilor prezente şi cu toţi membri care vor răspunde chemării noastre, pe Bdul Carol I, la capătul aleii care duce spre intrarea principală a Şcolii de Poliţie. La ora 15.00, vom pleca în coloană, numai pe trotuare, spre centrul municipiului. Punctul de sosire va fi parcul din centrul oraşului, de lângă BCR. Ajunşi în parcul central, vom organiza un flash-mob, ceea ce înseamnă că persoanele ajunse acolo se vor strânge în cerc, ţinându-se de mână. Unii vor purta tricouri inscripţionate cu textul “Iubesc un copil cu dizabilitate”, iar, în centrul cercului uman, mai multe persoane vor purta bannere cu principalele noastre mesaje. Practic, cu ceea ce dorim să facem şi pentru ce milităm. Dizabilitatea nu este o boală, este o stare nativă. Cu dizabilitatea te naşti, nu o dobândeşti în timp, aşa cum se întâmplă cu o boală sau o maladie pe care o poţi contacta în timpul vieţii. Dorim să modificăm Legea persoanelor cu dizabilităţi din România. Pentru a promova un proiect de lege corespunzător, la care juriştii CEDCD lucrează intens, ne trebuie 100.000 de semnături ale cetăţenilor României”, ne-a mai spus Adrian Fâţă, încrezător că acţiunea de joi va sensibiliza cât mai multă lume. A.N.

Cuvântul care înţeapă

Complicitatea din şcoli

Una dintre problemele esenţiale cu care se confruntă societatea românească a zilelor noastre este aceea a educaţiei tinerei generaţii, care peste câţiva ani va ajunge în situaţia de a fi miezul acestei civilizaţii est-europene, clasă conducătoare ori bază a unor comunităţi aflate într-o eternă tranziţie conceputală, spirituală şi economică. Când spun educaţie mă refer strict la învăţământul românesc primar, gimnazial, liceal, universitar şi chiar post-universitar, care în mare măsură trăieşte în umbra meschină a unor complicităţi otrăvitoare al căror rezultat a început de mult să producă efecte vizibile în zona calităţii umane. Desigur, n-am să generalizez acest fenomen, însă nici nu-l pot ascunde sub preş (în imediata mea apropiere), atâta vreme cât el există şi produce nemulţumire în rândul părinţilor dispuşi să se îngrijească de viitorul copiilor. Concret, în ultimele luni de când mă aflu la conducerea comisiei de cultură, sport, învăţământ din Consiliul Local, am primit foarte multe sesizări, de la părinţii ai căror copii sunt elevi în şcolile câmpinene (în special din zona învăţământului gimnazial şi liceal), care reclamă faptul că anumiţi dascăli au un comportament total neadecvat (acordă calificative şi note în funcţie de poziţia socială a părinţilor, sunt dezinteresaţi de promovarea elevilor cu reale aptitudini, nu stimulează valoarea în general, întârzie repetat şi nemotivat la ore şi chiar lasă impresia unor deviaţii „admirative” faţă de liceenele din ultimii ani de studiu ş.a.m.d.) pentru o meserie care are drept obiect modelarea conştiinţelor tinere.
Primul impuls a fost acela de a-i întreba pe nemulţumiţi din ce motiv nu semnalează aceste aspecte negative direct la conducerea şcolilor respective, directorilor şi consiliilor de administraţie. Răspunsul a fost unul halucinant şi aproape în unanimitate: „Dacă sesizăm aceste nereguli, atunci copiii noştri vor ajunge un fel de paria pentru profesorii în cauză, care oricum vor fi acoperiţi de directori. Nu ne putem permite să ne jucăm cu vieţile propriilor noştri copii”. Am rămas cu gura căscată în faţa unor astfel de argumente, de altfel justificate în realitate. Aşadar, părinţii se tem să îi tragă de mânecă pe dascăli, invocând complicitatea unui sistem educaţional parţial putred, care odată scos la lumină ar produce efecte negative tot împotriva celor care suferă. Multă vreme după ce am descoperit aceste realităţi, am încercat să înţeleg mecanismul tăcerii (în fapt, un alt gen de complicitate) şi am ajuns la concluzia că este de datoria mea (în calitate de ales local) să intervin pe fondul acestor reclamaţii. Două săptămâni mai târziu (cred că pe la mijlocul lunii februarie) am organizat o şedinţă cu toţi directorii instituţiilor de învăţământ câmpinene, în sala mică a Casei de Cultură „Geo Bogza”. Pe lângă discuţiile ce ţin de colaborarea în plan cultural şi nu numai, dintre comisia pe care o conduc şi şcolile locale, am adus în prim plan (la modul general, fără să nominalizez vreo şcoală generală ori vreun liceu) şi problemele arătate mai sus. După cum se ştie din presă, discuţia a generat un adevărat iureş, în urma căruia o mare parte dintre directori s-au simţit lezaţi (subliniez, fără să fi făcut eu referire la vreunul dintre ei ori la instituţiile pe care le conduc). Evident că îi atinsesem în zone nevralgice, nezgândărite de nimeni până atunci. Am încercat să le propun şi o soluţie, aceea de monitorizare mai atentă a şcolilor de către administraţia publică locală, prin intermediul unui angajat al Primăriei care să verifice zilnic aspecte ce ţin de disciplină şi de buna desfăşurare a procesului de învăţământ. Mai simplu spus, un om care să observe nereguli şi chiar să primească sesizări de la aceia care au ceva de spus în acest sens. Reacţia a fost pe măsură. Categoric nu. Dascălii au lăsat să se înţeleagă faptul că nu sunt dispuşi să accepte un astfel de supracontrol. Am înţeles atunci că orice intervenţie din afară în sistemul complicităţii din învăţământ provoacă panică. O panică pe care însă mi-o asum, pentru că dincolo de inerţia din învăţământ, trebuie să le oferim celor care mai cred în educaţia românească speranţa că mâine va fi mai bine.

P.S. Întâlnirea la care am făcut referire a produs şi ceva efecte. În câteva licee, anumiţi profesori şi-au schimbat deja atitudinea. Este şi ăsta un început de drum, pe care am să-l continui prin întâlniri periodice (o dată la două luni), atât cu părinţii, cât şi cu diriguitorii şcolilor. Ţin să precizez că, din fericire, ceea ce am scris mai înainte nu reprezintă trăsătura de bază a învăţământului local, ci mai degrabă excepţia care întăreşte regula.
Florin FRĂŢILĂ

Editorial

AFLĂ TOXINA DIN POLITICA ROMÂNEASCĂ
   
Fenomenul cel mai periculos al anului 2012, şi care a continuat să se accentueze pînă la cote extrem de periculoase de la începutul acestui an, este un virulent discurs public antioccidental. Idioata formulă care îi aparţine, cred, regretatului Octavian Paler încă din anii 90 cu „înalta poartă” care ar fi echivalentul Bruxelles-ului de astăzi a fost preluată de tot felul de sfertodocţi din fauna noastră politică şi jurnalistică sau cetăţeni forumişti, cărora li s-a zbîrlit o „demnitate” naţională de o stupiditate co(s)mică. Pericolul este enorm, pentru că, în afara structurilor europene (şi nu iau în discuţie aici economia, banii europeni), România nu este literalmente nimic. Dacă ţine de demnitatea naţională să ai miniştri penali, parlamentari penali, poliţişti superiori cu dosare de şpagă, judecători săltaţi după ce îşi negociază preţul sentinţelor, profesori care au taxă pentru examene, negustori la conducerea metroului şamd, atunci nu mai e nimic de făcut. Alde Antonescu, Diaconu, Corlăţean, Stroe, pontifii acestui tip de discurs cu coada ridicată, sunt doar toxinele care mint organismul naţional că se simte bine: nu-ţi face tratament, eşti perfect sănătos, uite ce vrea să-ţi facă nenea doctorul, doare rău, uite ce roşu la faţă şi grăsuţ eşti, cum să ai tu nevoie de injecţie? Şi, în timpul cascadei de discursuri televizate în care se adoarme naţia, tumora corupţiei, hoţiei şi minciunii ne roade  ireversibil. Iată adevărata toxină, mult mai periculoasă decît cea din lapte…

Schimbarea schimbării la PSD Câmpina


Organizaţia Municipală a PSD este plină de surprize şi de schimbări de situaţii. Dacă până acum o lună, lucrurile păreau clare şi aşezate în matca lor, iar actualul lider al social-democraţilor câmpineni, viceprimarul Ion Dragomir, era prezumat că va candida şi  va câştiga şefia organizaţiei, nu mult după aceea, lucrurile s-au schimbat şi iar s-au schimbat (după cum ele au fost gândite şi răzgândite), în aşa fel încât cel care a fost “cumva” a devenit “altcumva”, iar cel cunoscut, în mod surprinzător, ca fiind “altcumva” a ales să redevină “cumva”. În politică (mai ales în cea dâmboviţeană), nicio schimbare nu trebuie să ne mire, dar parcă la PSD Câmpina ele au fost prea multe pentru o perioadă atât de scurtă, şi prea cu reveniri spectaculoase de acţiuni în punctul lor iniţial. Aceste reveniri ale lucrurilor ştiute, la fel de spectaculoase precum schimbările lor imprevizibile, nu fac totuşi casă bună cu importanţa unor alegeri, cu viaţa internă de partid a organizaţiei PSD Câmpina, cea mai numeroasă şi mai puternică din oraş în acest moment. Cu doar câteva zile în urmă, era cunoscută o singură candidatură la funcţia supremă în partid, cea a senatorului Georgică Severin. “Nu ţin neapărat să fiu preşedinte cu orice preţ. Vom purta discuţii în acest sens la nivelul conducerii organizaţiei noastre, iar dacă se va hotărî să nu candidez, nu voi candida. Ştiu că senatorul Severin şi-a exprimat dorinţa de a candida, iar eu îi respect dorinţa şi chiar îl apreciez pentru acest gest. În altă ordine de idei, nu vreau să fiu contracandidatul său, de aceea vă spun că, dacă va candida senatorul Severin, eu nu voi candida. Şi, în plus, consider că nu ar strica să fac un pas înapoi şi să-i las pe alţii, mai tineri, să se afirme şi să arate ce pot face în conducerea organizaţiei. Oricum, voi rămâne în organizaţie şi o voi sprijini cât voi putea, astfel încât, în următorul mandat, ea să devină şi mai puternică”, ne-a declarat Ion Dragomir, într-una din zilele trecute. La o zi după aceea, contactat telefonic, Georgică Severin nu ne-a dat un răspuns tranşant, dar a lăsat să se înţeleagă faptul că îşi doreşte funcţia: “Este posibil să candidez pentru funcţia de preşedinte, funcţie la care poate candida, de altfel, orice membru al organizaţiei noastre, pentru că suntem un partid democratic. Am auzit că actualul preşedinte Ion Dragomir nu ar mai vrea să candideze pentru şefia PSD Câmpina, dar mai mult de atât nu am ce să vă zic. Nu vreau să comentez pe marginea candidaturii mele, aşteptaţi ziua alegerilor, că nu mai e mult până atunci.” 
Între timp, lucrurile au luat o altă turnură, cea pe care ar fi trebuit să meargă de la început, şi nu a mai fost nevoie să aşteptăm ziua alegerilor pentru a se lămuri cine va candida la funcţia supremă în partidul social-democraţilor câmpineni. Pentru că PSD Câmpina şi-a schimbat data alegerilor, dar şi candidaţii la funcţia supremă, producându-se o rocadă a principalilor candidaţi. Astfel, cu o zi înaintea datei anuntate iniţial pentru alegerea unei noi conduceri, 15 martie, viceprimarul Ion Dragomir a declarat presei că “alegerile vor fi amânate pentru 27 martie, întrucât dacă le-am fi organizat pe 15 martie, la şedinţa de alegeri nu ne-ar fi putut onora cu prezenţa domnul Mircea Cosma, preşedintele PSD Prahova, lucru la care ţineam foarte mult. Programul său de lucru nu-i permite să vină la Câmpina în ziua amintită. Pentru că, în următoarele zile, şi programul senatorului Georgică Severin este foarte încărcat, ne-am gândit să organizăm alegerile pe 27 martie, deoarece este o dată care convine tuturor invitaţilor şi candidaţilor.” Dacă, pe 14 martie, se ştia că singurul candidat pentru funcţia supremă în PSD Câmpina este senatorul Georgică Severin, actualul preşedinte, Ion Dragomir, declarând, în mai multe rânduri, că nu-şi va mai depune candidatura, o zi mai târziu lucrurile aveau să se schimbe. În şedinţa Biroului Executiv al PSD Câmpina din 15 martie, Ion Dragomir a declarat că va candida pentru un nou mandat de preşedinte, schimbându-şi total declaraţiile făcute cu numai câteva zile în urmă. Senatorul Georgică Severin s-a retras din cursă, declarând că “programul nu-mi permite să mă ocup aşa cum ar trebui de organizaţia locală. Am primit noi însărcinări de la preşedintele partidului, premierul Victor Ponta, şi după primirea acestora, mi-am dat seama că nu mai am timpul fizic necesar pentru a conduce PSD Câmpina. Nu vreau să mă apuc de mai multe lucruri, pentru că nu le voi putea face  bine pe toate.” Astfel, s-a ajuns la situaţia iniţială, în care Ion Dragomir (care, până la urmă, a rămas consecvent, căci a declarat că nu mai candidează doar dacă îl are pe Severin contracandidat), redevine principalul pretendent la funcţia de preşedinte al PSD Câmpina, el având toate şansele să mai câştige şefia social-democraţilor câmpineni pentru încă un mandat. A.N.

Direcţia Economică a Primăriei va decide asupra scutirii de TVA a chiriilor plătite de locatari

La prima şedinţă din acest an a aleşilor noştri, două proiecte de hotărâre anunţau dezbateri încinse şi, mai mult decât atât, chiar primele dezbateri contradictorii pe marginea unor proiecte de HCL între consilierii liberali şi cei social-democraţi. Unul dintre proiecte, privind majorarea tarifelor pentru transportul călătorilor pe rutele interne ale municipiului, agreat de consilierii PSD, a fost retras de pe ordinea de zi a şedinţei din ianuarie 2013 de către iniţiatorul său, consilierul social-democrat Horaţiu Zăgan.
Celălalt proiect buclucaş, referitor la scutirea de TVA a chiriaşilor blocurilor municipalităţii de pe strada Eupţiei (proiect agreat doar de liberali), a fost supus dezbaterii consilierilor municipali şi a stârnit discuţii aprinse. Era vorba, în acest atât de contestat proiect de HCL, despre scutirea chiriaşilor Primăriei de la plata TVA aferentă chiriei pentru toate imobilele aflate în patrimoniul administraţiei locale înainte de 2001, la care nu au fost făcute renovări sau modernizări. Evoluţia primului proiect de lege locală asupra căruia PSD şi PNL nu au ajuns la un consens a arătat că alianţa dintre social-democraţi şi liberali funcţionează bine la Câmpina.
Spre dezamăgirea adversarilor politici de la PDL care vedeau în acest dezacord chiar prima fisură din USL Câmpina, teorie nefondată şi hazardată ce avea să fie infirmată ulterior. Daniel Ionită susţinea, în şedinţa cu pricina, că “scutirea de TVA propusă este permisă de Codul Fiscal”, recunoscând totodată că “o soluţie la această problemă nu am reuşit să găsesc, chiar dacă am întrebat, zilele trecute, mulţi specialişti, căci fiecare dintre ei avea propria variantă.”
Viceprimarul Ion Dragomir, preşedintele PSD Câmpina şi liderul actualei majorităţi din Consiliul Local Câmpina, considera, dimpotrivă, că “orice sursă la bugetul statului trebuie reglementată de administraţia de stat, nu de către administraţiile locale”, exprimându-şi totodată temerea că “am putea fi buni de plată, la primul control al Curţii de Conturi. În 2001, ne-am mai judecat tot pentru astfel de chirii din fondul locativ de stat, şi am pierdut în instanţă.” Iniţiatorul şi-a retras proiectul şi a promis atunci că, până la proxima şedinţă, va aduce un document clarificator de la Ministerul de Finanţe.
Nu înainte de a-i dojeni pe colegii săi care nu erau de acord cu el, acuzându-i că aplică “politica struţului prin evitarea asumării răspunderii”, acuzaţie care nu stătea deloc în picioare, de vreme ce el însuşi recunoscuse, în plenul adunării, că nici opiniile specialiştilor finanţişti nu erau armonizate în această problemă. În şedinţa următoare a legislativului municipal, cea din 28 februarie 2013, Ioniţă a revenit cu proiectul său, dar fără a aduce documentul de la Ministerul Finanţelor promis la întâlnirea aleşilor din ianuarie 2013. El a recurs la un artificiu, scoţând menţiunile referitoare la TVA din tabelele modificatoare ale noului său proiect, în care erau înscrise valorile chiriilor respective. Primarul Horia Tiseanu a considerat acţiunea consilierului liberal “o încercare de a arunca pisica în curtea executivului local.” În replică, Daniel Ioniţă (foto) a declarat că nu are ce să-şi reproşeze, considerând că “am modificat cele două hotărâri prin care stabileam nivelul chiriilor prin scoaterea oricărei menţiuni legate de TVA. Este datoria celor de la Direcţia Economică să decidă dacă vor lua sau nu această taxă”. Prin noul său proiect, care a fost aprobat de majoritatea consilierilor, Daniel Ioniţă a pasat Direcţiei Economice decizia de a scuti sau nu chiriaşii Primăriei de plata TVA pentru chiriile aferente, reuşind să dea o soluţie convenabilă acestei probleme, o soluţie care să dea satisfacţie reprezentanţilor celor două partide din USL prezente în Consiliul Local. S-a evitat, de asemenea, riscul creării unui prejudiciu bugetului de stat care să fie acoperit ulterior de către consilieri municipali din buzunarele proprii. A.N.

COMUNICAT DE PRESĂ

Redistribuirea alimentelor din stocurile de intervenţie ale Uniunii Europene
 
Începând cu data de 20 martie 2013 se vor redistribui alimente provenite din stocurile de intervenţie comunitare destinate categoriilor de persoane defavorizate din România. Aceste alimente vor fi  repartizate persoanelor care nu au fost incluse în listele iniţiale, dar care se încadrează în cele patru categorii, respectiv: pensionarii cu venituri până la 400 lei lunar, persoanele încadrate în gadul I sau II de handicap, beneficiarii Legii 416/2001 şi somerii în plată.
Distribuirea se va face tot la Colegiul Tehnic „Constantin Istrati”, corp A- situat în   b-dul N.Bălcescu, nr.45 (fosta Cantina), astfel:
-  în perioada 20 - 22 martie 2013 -  se vor distribui alimentele şomerilor, iar
- în perioada 25 - 27 martie 2013 - pensionarilor, persoanelelor cu handicap şi beneficiarilor ajutorului social.
Fiecare persoană beneficiară a acestui program va primi: biscuiti - 0,3 kg, paste făinoase -0,4 kg, orez - 6 kg, mazăre - 1,56 kg, zahăr- 1 kg, roşii în bulion – 0,8 kg, mălai 3 kg, 1 kg fasole, 0,8- kg bulion.
 Beneficiarii acestor alimente sunt în număr de 600, la nivelul municipiului nostru.

13.03.2013 – o zi neagră pentru toţi apropiaţii colegei noastre, Carmen Negreu

Cu atâţia 13 în această dată, nu e de mirare că ziua pomenită în titlul acestui articol a fost una cu mult ghinion pentru jurnaliştii publicaţiei noastre, dar şi pentru cei din întreaga presă câmpineană. Care numai întreagă nu mai este, după plecarea spre cele veşnice a colegei noastre, Carmen Negreu.
Miercuri,13.03.2013, a fost, aşadar, o zi neagră pentru presa din Câmpina, pe care Carmen Negreu a slujit-o cu devotament şi dăruire. A fost ziua în care am însoţit-o pe ultimul ei drum pe cea care a sfinţit aceste locuri prin abnegaţia cu care şi-a făcut meseria de ziarist, în slujba semenilor săi şi a aflării adevărului. Dacă nici adevărul juridic nu este acelaşi cu adevărul obiectiv (o instanţă de judecată, din cauza unei erori judiciare, te poate condamna, chiar nevinovat fiind), este posibil ca şi adevărurile lui Carmen să fi fost câteodată şchioape. Nu este absurd să te gândeşti că poate nici adevărul din articolele lui Carmen nu era mereu în întregime valabil (să greşeşti e omeneşte), poate că, uneori, colega noastră nici nu a putut găsi adevărul pentru scrierile sale. Important este, însă, că l-a căutat neîncetat şi că, nu de puţine ori, l-a aflat şi l-a înfăţişat cititorilor săi, în toată splendoarea sau urâţenia sa. 
Miercuri, 13.03.2013, am condus-o pe Carmen la Biserica Sf. Gheorghe din Breaza, unde am asistat la slujba de prohodire oficiată de cei doi preoţi ai acestei biserici, pentru ca, apoi, să o însoţim până la cimitirul din apropiere, la groapa ce îi este, de acum, noua casă a trupului ei, pe care îl credeam viguros, dar care s-a dovedit a fi la fel de plăpând ca flacăra unei lumânări în calea vântului.
Necrologul lui Carmen, rostit de unul dintre cei doi preoţi amintiţi, a impresionat întreaga asistenţă prezentă în biserică, la catafalcul “decanului de vârstă” al ziaristelor câmpinene. Aproape de Carmen, ca şi în timpul vieţii sale, i-a stat familia sa îndurerată (soţul – Gheorghe, mama – Lăcrămioara, fiul – Claudiu). Băiatul ei, student la drept, era aşezat pe un scaun, aplecat peste sicriu, de parcă veghea ca somnul mamei sale să nu fie tulburat. De parcă i-ar fi spus o poveste care să o ajute să doarmă mai bine, mai profund, într-un netulburat şi veşnic repaus. Probabil, povestea frumoasei vieţi a mamei sale printre oamenii pe care i-a iubit şi i-a slujit aşa de mult, a inimii sale largi, care nu a mai vrut să bată pe acest pământ, care nu a mai putut să bată, pentru că se mărise prea mult, din dragoste de oameni. “Îndurerată familie, întristată adunare”, a început părintele paroh necrologul lui Carmen, “de nimic nu suntem mai bine încredintaţi, de când ne naştem, ca de ceasul acesta grozav şi odihnitor al morţii. În toată vremea şi în tot locul, când ne aducem aminte de dânsul, toate ne încredinţează, toate ne spun că suntem muritori, că ne trecem ca floarea câmpului şi ca roua dimineţii. Vestea trecerii la cele veşnice a doamnei Carmen Negreu a surprins suflarea creştină. Conştienţi şi resemnaţi în faţa acestei sfinte hotărâri, ne-am întâlnit în rugăciunile şi rânduielile ortodoxe, ca să o prohodim pe cea care a fost Carmen Negreu, născută Antoniu, în oraşul Constanţa, la 22 aprilie 1951…”
Restul e durere, e tăcere, e o linişte de mormânt.
 
Carmen Negreu s-a născut în Constanţa, la 22 aprilie 1961, în familia Antoniu, tatăl - Nicolae, mama - Lăcrămioara. Absolvă gimnaziul şi liceul în oraşul natal. După o activitate în sportul de performanţă, a încercat mai multe profesii în navigaţia maritimă. Chemarea sa va fi însă  jurnalismul. Fondează cu mai mulţi ziarişti, printre care actualul primar al Constanţei, Radu Mazăre, primul ziar liber, Contrast, unde debutează cu diferite articole şi investigaţii. A colaborat la mai multe ziare locale: Dobrogea Liberă, Cuget liberi şi Telegraful. Se căsătoreşte ulterior în oraşul Breaza cu Gheorghe Negreu, dând naştere fiului, Claudiu Negreu, actualmente student al Facultăţii de Drept din Sibiu. Licenţiată în Drept administrativ şi relaţii publice, a profesat timp de trei ani în învăţământ la Colegiul “C-tin Istrati” Câmpina, fiind apreciată atât de conducere, cât şi de elevi. Revine la vechea pasiune, jurnalismul. Începe cu Oglinda de Breaza, trece la publicaţia Ţinta din Câmpina, după care publică în ziarul Valea Prahovei de Câmpina, ajungând unul dintre cei mai apreciaţi jurnalişti din judeţ. Membră a Asociaţiei Jurnaliştilor din România, a căutat permanent să relateze viaţa cu bunele şi relele ei. În ultima perioadă a colaborat cu Oglinda de azi din Câmpina şi cu Jurnalul de Breaza, articolele ei reprezentând un exemplu de profesionalism în meseria sa. A fost o fiică devotată şi iubitoare, o mamă excepţională, o soţie onestă şi credincioasă, o prietenă de nădejde, mereu săritoare, ajutând mulţi oameni dijn preajma ei.

Un vast program de activitate culturală: «Primăvara Poeţilor» (12-30 martie)

“România citeşte-mă!”

Casa de Cultură “Geo Bogza” găzduieşte, în perioada 12-30 martie 2013, manifestarea cultural-artistică “Primăvara Poeţilor”, aflată la cea de-a cincea sa ediţie. Programul acestui eveniment ne propune 12 activităţi susţinute cu cadenţa de una pe zi, în afara  Zilei Mondiale a Poeziei, 21 martie, când ne vom delecta cu desfăşurarea a două activităţi literare.
Primul boboc al “Primăverii Poeţilor” a înflorit pe 12 martie la Casa Municipală de Cultură “Geo Bogza” cu prima parte a noii şi constructivei campanii de promovare a lecturii, numită “România citeşte-mă!”, iniţiată de Federaţia Editorilor si Difuzorilor de Carte din România (FEDR) – ca parte a proiectului european DECULT. Campania se desfăşoară, aşa cum ne mărturiseşte Florin Dochia, scriitor şi director al Casei de Cultură, în opt localităţi din ţară, dintre care toate sunt reşedinţe de judeţ, în afara oraşului Câmpina care datorită optimei colaborări dintre Consiliul Local/ Comisia de Cultură şi Casa Municipală de Cultură, a reuşit să ofere câmpinenilor privilegiul de a avea “Primăvara Poeţilor”…acasă.
“România citeşte-mă!” constă într-un concurs naţional de lectură adresat elevilor claselor a patra, cărora - prin intermediul unei broşuri gratuite - le sunt prezentate fragmente din opere clasice şi contemporane, toate semnate de autori români (Cezar-Paul Bădescu, Mircea Cărtărescu, Ioana Pârvulescu, Dan Mircea Cipariu, Alexandru Mitru, Constantin Chiriţă şi Brânduşa Grosu). În cadrul concursului, elevii răspund celor 15 întrebări relative textelor din broşură, primesc punctajul corespunzător răspunsurilor date şi sunt premiaţi în conformitate cu meritele lor.
Debutul câmpinean al campaniei naţionale de promovare a lecturii a fost sub semnul superlativului absolut. Au fost selectate, în prealabil, prin intermediul fazei pe clase a concursului şi sub ingrijirea învăţătorilor, 12 echipaje a câte cinci elevi fiecare, din toate clasele a patra ale oraşului Câmpina.
Desfăşurarea fazei pe oraş a concursului:
Marţi, 12 martie 2013, au participat la prima parte a acestui entuziasmant concurs, sub coordonarea scriitorilor Florin Dochia şi Ştefan Al-Saşa, şase echipaje, cu un total de 30 de copii “cu minţile încinse” (F. Dochia).
Şcoala Centrală, clasa a IV-a B (înv. Pescaru Ştefania) a obţinut 21 de puncte dintr-un total de 45.
Şcoala “Ion Câmpineanu”, clasa a IV-a A (înv. Grosu Ramona) a obţinut 30 de puncte dintr-un total de 45.
Şcoala “Ion Câmpineanu”, clasa a IV-a B (înv. Carmen Roşca) a obţinut 30 de puncte dintr-un total de 45.
Şcoala “B.P. Haşdeu”, clasa a IV-a A (înv. Chirică Aurora) a obţinut 30 de puncte dintr-un total de 45.
Şcoala “B.P.Haşdeu”, clasa a IV-a B (înv. Constantinescu Viorica) a obţinut 36 de puncte dintr-un total de 45.
Şcoala Voila, clasa a IV-a A (înv. Apostol Liliana) a obţinut 36 de puncte dintr-un total de 45.
Miercuri, 13 martie 2013, tot sub iscusita coordonare a scriitorilor, am asistat la duelurile minţilor celor şase noi echipaje de elevi, în cea de-a doua parte a campaniei “România citeşte-mă!”. Rezultatele au fost următoarele:
Colegiul “Nicolae Grigorescu”, clasa IV-a A (înv. Bocaru Iulia) a obţinut 39 de punte dintr-un total de 45.
 Şcoala Centrală, clasa a IV-a A (înv. Sapă Olivia) a obţinut 39 de puncte dintr-un total de 45.
Şcoala “B.P.Haşdeu”, clasa a IV-a C (înv. Măişeru Cătălin) a obţinut 42 de puncte dintr-un total de 45.
Şcoala “A.I.Cuza”, clasa a IV-a B (înv. Cucu Tanţa) a obţinut 42 de puncte dintr-un total de 45.
Şcoala Centrală, clasa a IV-a C (înv. Zăvoianu Rodica) a obţinut 45 de puncte dintr-un total de 45.
Şcoala “A.I.Cuza”, clasa a IV-a A (înv. Badea Cristina) a obţinut 45 de puncte dintr-un total de 45.
Barajul a avut loc între echipajul şcolii “A.I. Cuza”- clasa a IV-a A şi cel al Şcolii Centrale – clasa a IV-a C. Primul loc a fost obţinut de energicul echipaj al  şcolii “A.I. Cuza”. Învingătorii concursului sunt toţi copiii care au participat la aceasta acţiune, cu pofta lor de viaţă şi setea lor de citit! Toţi concurenţii au primit diplome de participare. Echipajul câştigător a fost recompensat cu premii în cărţi, pentru fiecare membru al său. Clasa din care face parte echipajul câştigător a fost premiată cu un raft de cărţi, iar învăţătorii au fost rasplătiţi cu un premiu de recunoştinţă pentru grija cu care au pregătit elevii. Echipajul câştigător va participa la faza naţională a concursului.
Dorinţa exprimată de scriitorul Florin Dochia este aceea de a “organiza evenimente similare în fiecare an”, pentru a insufla copiilor dragostea pentru citit, pentru a le deschide ochii asupra faptului că literatura unui popor este însăşi istoria lui. “Vom găsi mijloace pentru a face în aşa fel încât să participe toate aceste echipaje la un concurs unde fiecare copil va fi premiat. Avem în plan o excursie la noul sediu al Bibliotecii Naţionale din Bucureşti”, a afirmat Florin Dochia. 
Iulia DUPU

  • “Atelierul de scriere creativă. Despre ritmuri”
  • Vernisajul expoziţiei de pictură Florica Ionescu

În conformitate cu Proiectul manifestărilor culturale, educative şi sportive propus dezbaterilor publice pentru prima dată în istoria post-decembristă a administraţiei locale - după cum menţionează consilierul Florin Frăţilă, preşedintele comisiei de spedcialitate a Consiliului Local - Casa de Cultură “Geo Bogza” a organizat un amplu, variat şi atractiv program: atelier de scriere creativă, expoziţii de pictură, simpozioane, lecturi publice, toate culminând cu Ziua Mondială a Poeziei şi Maratonul Poeziei.
Ciclul manifestărilor culturale a debutat cu concursul “România citeşte-mă!” şi a continuat pe 14 martie cu “Atelierul de scriere creativă. Despre ritmuri”, susţinut de Cercul Literar “Geo Bogza”. După o trecere în revistă a calendarului activităţilor viitoare, a concursului scriitorilor locali, comunicate de publicistul Florin Dochia, poetul Ştefan Al. Saşa a prezentat o expunere cu tema: “Prozodia epigramei. Ritmul”: “Prin prozodie se înţelege gruparea de cuvinte, mai exact a silabelor acestora, prin accentuarea lor regulată în conformitate cu accentul firesc din vorbire, realizându-se unităţi metrice egale, numite picioare prozodice”. Autorul a mai amintit de cele mai frecvente ritmuri din epigrame: bisilabice (traheul şi iambul) şi trisilabice (dactilul, amfibrahul şi anapestul).
Atât densitatea temei, cât şi buna documentare a autorului, au atras participanţii la o dezbatere vie, constructivă, stimulatoare: “Bună e această ~lecţie~, dar nu trebuie să fie aplicată mot a mot. Se chinuie să o aplice anumiţi poeţi... Poezia fixă are nevoie de ritm. Există o aritmie poetică. Dacă nu are talent, poezia nu are ritm interior. Dacă ritmul nu există, poezia nu are valoare” (prof.dr. C-tin Trandafir); “Ritmul este originea vorbirii. Ritmul este originea poeziei. Poezia, în trecut, avea o arie mai largă. Poezia nu se face cu cuvinte, ci cu imagini. Întâi imaginea şi după aceea cuvântul” (prof.dr. Christian Crăciun); “Ritmul este elementul principal al prozodiei versului. Unitatea metrică porneşte de la silabă, deci ritmul, bazat pe accentul firesc al cuvântului, este dat de succesiunea regulată a silabelor accentuate, cu cele neaccentuate” (moderator Florin Dochia).

Prima etapă a “maratonului” cultural s-a încheiat sâmbătă, 16 martie, la Muzeul Memorial “N. Grigorescu”, cu un vernisaj al expoziţiei de pictură Florica Ionescu, prezentat de Dan Rădulescu: “Continuăm o iniţiativă începută anul trecut prin îmbinarea expoziţiei de pictură cu un moment poetic (...) Florica Ionescu, peisagist sensibil, transfigurează natura, o eliberează de existenţa împovărătoare a oamenilor, păstrând-o în formă şi culoare. Totuşi, atunci când fiinţa umană apare, ea este abia schiţată şi nu ocupă un loc important în iconomia lucrării, tocmai pentru a transmite (şi) privitorului adevăratul său loc în imensitatea şi complexitatea naturii”.
În deplină armonie cu tematica expoziţiei, scriitorul Florin Dochia a citit, în premieră, câteva dintre poeziile viitorului său său volum, răsplătite cu aplauze prelungite. 
Theodor MARINESCU

Literatură şi artă pe note muzicale la Muzeul Memorial “B.P.Hasdeu”

Cum se puteau sărbători mai adecvat şi armonios cei 175 de ani trecuţi de la naşterea savantului Bogdan Petriceicu Haşdeu, decât în prezenţa elitei literar-artistice câmpinene şi prin audierea interpretărilor în direct a unora dintre cele mai alese şi rafinate opere muzicale din repertoriul clasic?!
Sâmbăta, 16 martie 2013, la Muzeul Memorial “B.P.Haşdeu”, Primăria şi Consiliul Local Câmpina, alături de Societatea Arcade Culturale Bucureşti şi de conducerea muzeului, au organizat evenimentul cultural-artistic “B.P.Haşdeu – IN MEMORIAM”. Acest eveniment “readuce în faţa publicului prezent la Castelul Julia Hasdeu copleşitoarea personalitate a savantului. Ne-am bucurat de prezenţa reputaţilor hasdeologi, profesorii Ionel Oprişan şi Stancu Ilin, care şi-au dedicat ani buni din viaţă operei hasdeene”, ne-a declarat d-na Jenica Tabacu, directoarea muzeului şi coordonatoarea acestui eveniment cu parfum erudit.
Prelegeri literar-ştiinţifice au fost susţinute şi de către domnii Armand Steriadi, Gherasim Rusu-Togan şi de către d-na Jenica Tabacu, care ne-a atras atenţia asupra complexităţii evenimentului care “cuprinde atât o secţiune de prelegeri ştiinţifice, cât şi părţi artistice” din următoarele domenii:
 - Artă vizuală: prezentarea filmului documentar artistic “Iuliile lui Hasdeu au fost şi încă există”, film pregătit de o echipă din Câmpina, care cuprinde materiale filmate în timpul acţiunilor organizate la muzeu.
 - Artă plastică: vernisajul expoziţiei “Fascinaţia Ochiului Treaz”; curator expoziţie: Luminiţa Ciupitu; au prezentat expoziţia: Armand Steriade şi Speranţa Ştefănescu.
 - Muzică: două recitaluri de înaltă fineţe muzicală, susţinute unul de Camelia Pavlenco (voce şi pian) şi Silvia Neamţu (pian), iar cel de-al doilea de trei tineri artişti de la Colegiul Naţional de Arte Dinu Lipatti, Bucureşti - Marius Groza (pian), Vlad Spătaru (fagot) şi Ştefania Fieraru (pian).
Public şi organizatori, am trăit emoţii artistice demne de comemorarea uneia dintre cele mai mari personalitaţi ale culturii române din toate timpurile, B.P.Hasdeu.
Iulia DUPU

De la Colegiul Naţional “Nicolae Grigorescu”, clasa a X-a A, Remus Năstase – laureat al Olimpiadei Naţionale de Geografie

Continuăm serialul prin care ne propunem să-i popularizăm pe unii dintre cei mai buni elevi ai Câmpinei, pe cei care, în anul 2012, s-au calificat pentru faza pe ţară la una dintre olimpiadele şcolare. Astăzi, vă prezentăm un interviu realizat cu Remus Năstase, elev în clasa a X-a A la Colegiul Naţional “Nicolae Grigorescu”, câştigător al unei menţiuni speciale la Olimpiada Naţională de Geografie din 2012.

Reporter: Ce vârstă ai şi ce performanţe şcolare ai obţinut până în prezent?
Remus Năstase: Am 16 ani. Până acum, am participat, în fiecare an, la diverse olimpiade (în special, la cele de matematică şi franceză), şi concursuri şcolare (“Evaluare în educaţie”, ”Cangurul”). La unele am câştigat  medalii sau premii (de exemplu, anul trecut, premiul III la olimpiada judeţeană de franceză), la altele, doar experienţă. A, şi bineînteles mai trebuie să amintesc aici şi de olimpiadele judeţene la geografie, din clasele a 8-a şi a 9-a – şi mai nou, a 10-a, unde am iesit mereu pe primul loc. S-ar putea spune că participările mele cele mai valoroase la olimpiadele şciolare au fost la la “naţionalele” de geografie. În clasa a 8-a am reuşit să obţin un premiu special (cel mai mare punctaj la proba practică) şi o menţiune, iar în a 9-a, o menţiune specială.
Rep.: E mai rară pasiunea pentru geografie la un bărbat (în devenire), dacă ne gândim la numărul mare al absolventelor de facultăţi de geografie. De când ai simţit această atracţie spre o ştiinţă care nu se potriveşte cu profilul clasei tale?
R.N.:  Da, într-adevar, profilul clasei mele este de matematică-informatică intensiv franceza. Nu mai ţin bine minte, nu sunt sigur de când s-a “activat” atracţia spre geografie. Am totuşi un mare “viciu”: curiozitatea. În clasa a 8-a, domnul profesor Alecu Mihai a reuşit să transforme această curiozitate într-o participare la olimpiada de geografie.
Rep: Învârteai, când erai mic, globul terestru, ca să îl opreşti apoi cu degetul şi să vezi, tot cu ajutorul degetului ţintuit glob, locul unde vei trăi pe pământul asta mare?
R.N.: Învârteam globul, dar nu ca să văd unde voi locui. Doar îl învârteam, închideam ochii, puneam degetul, iar când deschideam ochii, eram curios ce parte din lume am “turtit”. Fiindcă tot am ajuns la partea cu locuitul în ţări straine, mărturisesc cinstit că nu vreau să locuiesc în străinătate. Dacă ar fi să transmit un mesaj cititorilor dumneavoastră, cred că acesta ar fi cel mai nimerit: fie pâinea cât de rea, tot mai bine-n ţara ta. După mine, oricâte necazuri am avea, cel mai bine este tot în România. Avem o ţară frumoasă. Şi nu-s de acord cu continuarea “păcat că-i locuită”.
Rep.: Visezi să faci o carieră în geografie?
R.N.: Hmm, s-ar putea să vă surprind. Deşi ar fi foarte convenabil pentru mine să urmez o carieră în geografie, am totuşi o altă pasiune, arhitectura, spre care as vrea sa ma indrept.
Rep: Care este, în opinia ta, cea mai mare descoperire geografică din istoria omenirii?
R.N.:  Deşi, în această discuţie, mulţi sunt tentaţi să aducă vorba despre perioada renascentistă şi epoca marilor descoperiri, eu totuşi cred că marea descoperire geografică a omenirii a fost una amplă, ce a avut loc acum aproximativ 200.000 de ani. Este vorba despre migraţiile primilor oameni din Africa de Est, ”leaganul omenirii”, spre toate părţile lumii, de la deşerturile aride la gheţarii arctici.
Rep.: Pe cine preţuieşti mai mult dintre următorii pionieri ai descoperirilor geografice. Cristofor Columb sau Amerigo Vespucci? Vasco da Gama sau Marco Polo?
R.N.: Nu am un “favorit”, ca să spun aşa, toţi au adus mari contributii: Cristofor Columb a descoperit Americile; Amerigo Vespucci a adus lămuriri, explicând că Brazilia şi Caraibele nu sunt partea estică a Asiei, aşa cum se credea înainte; Vasco da Gama a descoperit calea maritimă dintre Europa şi India; Marco Polo a realizat o importantă călătorie spre China.
Rep: Dacă geografia este doar un hobby şi nu ai de gând să faci carieră în domeniu, cam cât te costă, în unităţi de timp, acest hobby?
R.N.: N-am stat să fac un calcul, dar timpul dedicat geografiei nu este constant, depinde, de mai mulţi factori. În unele zile, poate nu îi dedic timp deloc, iar în altele, sunt de dimineaţă până seara cu nasul în “informaţii geografice”.
Rep.: Părinţii te încurajează în activităţile dedicate geografiei sau îţi spun să te concentrezi pe materiile examenului de admitere la facultatea pe care o vei urma, într-un viitor apropiat?
R.N.: Eu le sunt foarte recunoscător, deoarece, în primul rând, mă ajută şi mă sprijină în orice fac, iar în al doilea rând, mi-au dat libertatea să mă pregătesc în ce domeniu doresc. Bineînţeles, din clasa a11-a vreau să încep şi pregătirea pentru admiterea la facultatea de arhitectură din Bucureşti. Prin această întrebare, că tot veni vorba de încurajare, vreau să îi mulţumesc domnului profesor Alecu Mihai.
Rep.: Cum s-a desfăşurat Olimpiada Naţională de Geografie la care ai participat? 
R.N.: Ei bine, Olimpiada Naţională de Geografie este împărţită în două probe: una teoretica, care valorează 75% în punctajul final, şi o proba practică, ce contează 25 %. În ce consta proba asta practică? Păi, în mare parte, în observare. În decursul unei zile, se realizează un traseu, pe parcursul acestuia oprindu-ne la diverse puncte de observaţie, unde o parte (mai mult sau mai puţin), din explicaţii o primim de la profesorul însoţitor, iar o altă parte trebuie s-o observăm noi. Iar de notat, scriem pe unde apucăm: pe iarbă, pe spatele unui prieten, pe picior, în autocare (primim informaţii şi în mers). A doua zi, are loc proba scrisă, unde subiectele au legătură, în mare parte, cu informaţiile primite sau observate în ziua precedentă, pe traseu. Organizarea, în general, este foarte bună: cazarea, mâncarea, festivităţile. În clasa a 8-a, Olimpiada Naţională de Geografie s-a ţinut la Timişoara, în clasa a 9-a, la Craiova, iar anul acesta se va desfăşura tot în Oltenia, la Târgu Jiu, de unde sper să vin cu un rezultat cât mai bun.
Rep.: Pasiunea de azi pentru geografie ar putea naşte în tine şi în viitor pasiunea de a vedea cât mai multe ţinuturi noi, de a vizita cât mai multe ţări străine?
R.N.:  Da. Îmi place foarte mult să descopăr noi locuri, să vizitez, să cunosc cât mai  multe lucruri. Face parte din dezvoltarea personală a fiecaruia dintre noi. Iar această pasiune este cu mult amplificată dacă eşti şi geograf. Există o anumită plăcere în a observa şi cerceta locurile sau lucrurile despre care înveţi sau despre care ai auzit. A.N.

12 martie 2013

Doliu în presa câmpineană: a murit jurnalista Carmen Negreu

Vestea a căzut ca un trăsnet într-o zi senină, liniştită şi strălucitoare. În dimineaţa zilei de 9 martie. Ca un trăsnet al morţii stupide, neaşteptate, nedrepte şi nefireşti. Un trăsnet ale cărui ecouri funebre nu s-au stins nici până în momentul în care aştern aceste rânduri pe hârtie. A murit jurnalista Carmen Negreu, a tunat şi fulgerat trăsnetul care ne-a lovit fără milă, în dimineaţa zilei amintite, pe toţi colegii ei de breaslă şi pe toţi cei care au cunoscut-o. O moarte survenită în urma unui accident stupid petrecut în locuinţa sa din Breaza, în dimineaţa zilei de 8 martie. Chiar de Ziua Femeii. De Ziua Internaţională a Mamei. Carmen era, înainte de a muri, cu o secundă înaintea fatidicului moment, o femeie împlinită şi o mamă fericită, cu un soţ şi o mândreţe de flăcău pe care i-a iubit în neştire, ca pe lumina ochilor săi. Şi care, la rândul lor, au iubit-o şi o vor iubi mereu, câte zile or mai trăi. Carmen Negreu este femeia care a murit de Ziua Femeii. Stranie şi funestă coincidenţă. Care ne face să ne aducem aminte că cea care ne-a părăsit atât de brusc nu prea ţinea să fie părtaşă la evenimente protocolare, la zile omagiale. Ea îşi vedea de meseria ei, pe ploaie, pe furtună, pe arşiţă, pe ger, pe orice fond emoţional propriu, cu o îndârjire şi o mândrie nebănuite. Cu o convingere cum mai rar găseşti la practicanţii acestei meserii ingrate. Dar şi cu acea persuasiune a jurnalistului de investigaţie înflăcărat şi devotat, care o ajuta să mişte lucrurile în direcţia dorită. Să le urnească măcar cât de puţin. Stau mărturie, în acest sens, numeroasele anchete jurnalistice cu tentă socială pe care le-a făcut în decursul anilor şi în beneficiul atâtor oameni sărmani din zonă. Mulţi oameni amărâţi, uitaţi de lume şi de autorităţi, îi sunt recunoscători până la lacrimi lui Carmen Negreu, pentru că articolele ei şi urmările scrierilor sale altruiste le-au schimbat viaţa. Aici am putea aminti, în sensul că uneori acestea au avut urmări benefice, şi anchetele sale referitoare la lumea interlopă din zonă, dar şi la la părţile întunecate ale unor reprezentanti ai înaltei societăţi din Câmpina şi Breaza. Plecarea lui Carmen spre o lume mai bună lasă un gol mare în rândul micii familii a ziariştilor câmpineni. După ce că eram o mână de oameni care încercam să facem presă în orăşelul acesta patriarhal (în care este atât de greu să scrii adevăruri care dor, deoarece toată lumea se cunoaşte cu toată lumea şi oricând poţi fi dojenit de un apropiat al tău pentru cele scrise), am rămas, prin plecarea lui Carmen la cele veşnice, ca o mână fără un deget. Timpul nu a mai avut răbdare cu Carmen Negreu, care ar fi împlinit 52 de ani luna viitoare. Nici Dumnezeu nu a mai avut răbdare cu ea. A luat-o la El, în lumea celor drepţi, probabil ca o dreaptă răsplată pentru tot binele pe care l-a făcut pe acest pământ. A.N.

Întregul colectiv al ziarului Oglinda regretă nespus de mult plecarea spre cele veşnice a lui Carmen Negreu, care a fost pentru toţi o bună colegă şi prietenă. Profund îndureraţi de acest deces, transmitem familiei sale îndoliate sincere condoleanţe, precum şi sentimentele noastre de încurajare în aceste momente grele. Să-i fie ţărâna uşoară şi Dumnezeu s-o odihnească în pace. Slujba de înmormântare va avea loc miercuri, 13 martie, la Biserica Sf. Gheorghe din Breaza (lângă cimitir).

Cuvântul care înţeapă

A mai murit puţin din adevărul lumii

Azi mă aflu în faţa unei grele încercări publicistice şi anume aceea de a scrie despre dispariţia fulgerătoare şi prematură a unui coleg de breaslă, o ziaristă alături de care, până în urmă cu doar patru-cinci zile, scoteam la lumină fapte, întâmplări, poveşti de viaţă şi în general ceea ce oamenii (cititorii, cetăţenii) trebuie să ştie prin intermediul presei care îşi respectă menirea, într-o societate democratică, în orice comunitate.
Îmi este aproape imposibil să vorbesc la timpul trecut despre Carmen Negreu, un om în floarea vârstei (52 de ani), impetuos, scormonitor, autodidact, născut pentru investigaţie şi căutarea adevărului cu orice risc, un ziarist aproape complet care, după mine, mai avea foarte multe lucruri de spus în această meserie frumoasă.
Am recunoscut/ simţit la ea toate aceste calităţi încă din urmă cu zece ani, când am început timid colaborarea la ediţia de Breaza a ziarului pe care îl conduc. Căutam atunci redactori pentru acel proiect, ocazie pentru Carmen de a intra în breaslă, după câteva încercări similare la Constanţa, oraşul natal. S-a adaptat repede şi încă de atunci am înţeles că munca şi perseverenţa care o caracterizau îi vor aduce multe satisfacţii, într-o meserie nu foarte bine plătită, însă atât de mult croită pe sufletul ei. Faptul că în urmă cu zece ani i-am simţit stofa de ziarist este dovedit de evoluţia ei ulterioară în presa locală, care s-a încheiat nefiresc de repede, dar surprinzător, tot alături de noi (de mine), într-o formă, de data asta mult mai complexă de colaborare.
Carmen a revenit la ziarul „Oglinda de azi” în vara anului trecut, după ce am purtat o discuţie de aproximativ cinci minute, în urma căreia am înţeles că ne prefera pentru că, dincolo de meserie, avea nevoie şi de liniştea unei colaborări oneste, în care ziaristul să-şi poată face meseria. Îşi dorea cu apăsare acest lucru şi ştia că îl găseşte acolo de unde plecase pe acest drum.
Sunt multe lucruri de spus despre ziaristul şi omul Carmen Negreu, însă ele vor rămâne, probabil, în memoria noastră, a celor care am cunoscut-o cu adevărat. Pentru mine va rămâne o vie amintire, pentru tot ceea ce a făcut în slujba presei şi a cetăţeanului, dar mai ales pentru faptul că în ziua nefastă a morţii ei, cu doar câteva ore înainte de momentul tragic (joi, 7 martie, în jurul orei 22.00), am avut privilegiul să fiu ultimul ei intervievat. Am vorbit preţ de 35-40 de minute în redacţie despre plăcerea şi dificultatea de a fi jurnalist într-o lume cu atâtea probleme şi mai ales despre strădaniile mele de a ţine în viaţă o publicaţie locală care să-şi respecte menirea de a spune adevărul. Mi-a pus întrebări interesante şi ne-am bucurat împreună de faptul că întotdeauna am reuşit să discutăm deschis pe absolut orice temă. Rememorând acum acele momente, realizez că undeva, în marginea sufletului ei, se consumau regrete, care anunţau într-un fel sfârşitul unei cariere.
Cutremurător poate fi şi faptul că la finalul interviului a observat, atunci parcă pentru prima dată, că undeva, pe peretele din spatele biroului meu, există un poster pe care stă scris: „Un om poate avea două feţe, însă adevărul are una singură”. L-a privit îndelung, fără să scoată o vorbă, pentru ca, la un moment dat, să-mi spună peste umăr, cu voce scăzută: „Ştiu că nu l-am găsit întotdeauna, însă l-am căutat de fiecare dată”. Era vorba, bineînţeles, de adevăr.
Aşa s-a încheiat viaţa ziaristei Carmen Negreu, alături de care joi, 7 martie, târziu în noapte, a mai murit puţin din adevărul lumii.
Florin FRĂŢILĂ