23 iulie 2013

Lectura NU dăunează grav sănătăţii!

Istoria Gulagului (3)

După succesul canalului, Gulagul s-a extins tentacular, folosindu-se metoda pânzei de păianjen. Cum se proceda? Se alegea una dintre cele mai insopitaliere şi nepopulate zone din Uniunea Sovietică, de care aceasta oricum nu ducea lipsă, se trimite iniţial o misiune exploratorie, formată din gardieni şi câteva sute de deţinuţii care ţineau locul negrilor din istoria descoperirilor europene din Africa (mureau pe capete) şi care construiau primul campament. De altfel una dintre fotografiile dintr-o carte omagială arată o femeie îmbrăcată într-o uniformă de închisoare mânuind cu îndârjire un burghiu cu legenda “transformând natura, omul se transformă pe el însuşi.” După o primă iarnă care ucidea trei sferturi dintre deţinuţi urmau alte „expediţii-transport” iar treptat, de la un singur lagăr s-a ajuns în fiecare astfel de regiune, fie că vorbim de Vorkuta, Kolîma sau Norillag-Gorlag, la o adevărată reţea tentaculară de zeci de lagăre. Marea majoritate a lor era atât de izolată încât nici nu se punea problema evadării. Fiecare lagăr stalinist avea şi o dimensiune economică. În regiunea Komi, la 2000 de kilometri nord de Moscova, se putea ajunge doar pe calea apei, de la Arhanghelsk, în măsura în care Marea Barents nu era îngheţată. În 1931 Vorkuta nici nu exista pentru a se dezvolta spectaculos: Vorkutlag număra 15.000 de prizonieri în 1938, producând 188.206 de tone de cărbune. Lagărul avea depozite, ferme, centrale electrice, fabrici de cărămzi proprii, find practic un complex industrial care a dezvoltat şi orăşele cu teatre, universităţi bolşevice, creşe şi piscine. Însă condiţiile de viaţă erau foarte grele, având în vedere duritatea lungii ierni astfel încât în fiecare an trebuiau reparate conductele! „Există o simbioză perfectă între nevoile guvernului sovietic (un loc unde să-şi închidă duşmanii) şi nevoile regionale (mai mulţi oameni la tăiat de copaci). În 1930 când autorităţile de la Moscova au anunţat în scris că vor trimite oameni cu domiciliu obligatoriu, conducătorii locali au fost încântaţi” Expansiunea lagarelor ducea, inevitabil, si la cresterea importanţei conducerii locale a lagarelor. Cel de la Uhta, din Republica Autonomă Komi, unde se afla Vorkuta, a cunoscut o evoluţie spectaculoasă. Dacă la jumătatea anului 1932 erau 4.797 de deţinuţi, la jumătatea anului 1933 cifra ajunsese la 17.853. Nu se poate trece usor peste dezvoltarea unui alt lagar rămas, totuşi, în conştiinţa mondiala, Kolîma, aflat în Siberia Orientală, pe coastele nordice ale Pacificului. În zonă se presupune că se află zăcăminte aurifere ceea ce automat a stârnit interesul lui Stalin astfel încât subiectul Kolîma apare în 11 şedinţe ale Biroului Politic al PCUS. În 1932 lagărul avea 10.000 de deţinuţi şi 3.000 de muncitori liberi, deţinuţii traversând întreaga Uniune Sovietică, de la vest la est, ajungând în portul Vladivostok unde erau îmbarcaţi pe nave, în nişte condiţii groaznice, de multe ori alături de deţinuţii de drept comun care jefuiau şi violau nestingheriţi, navigând până în portul Magadan de unde erau repartizaţi diverselor lagare care formau complexul Kolima. Vapoarele erau nevoite să treacă pin largul coastelor Japonei, prefăcându-se că transportă cu totul altceva. A existat şi cazul unuia care, avariat, a preferat să abandoneze încărcătura umană pe fundul oceanului decât să accepte ajutorul unor nave japoneze din zonă. În anul 1934 Gulgul avea deja un milion de sclavi însă Marea Teroare din perioada 1937-38 a adus noi valuri de deţinuţi. Pentru autoarea americana anul 1937 reprezintă un moment de cumpănă pentru că de acum încolo detinuţii au început să fie omorâţi intenţionat, puşi să muncească până la epuziare. Paradoxal, Marea Teroare a afectat şi structura aparatului represiv al NKVD căci foarte mulţi şefi de lagăre puşi de Iagoda au căzut alături de şeful NKVD. Oricum ştiau prea multe. In crunţii ani 30 Gulagul a beneficiat şi de dezvoltara conceptului de duşman al poporului care era atât de vag construit încât practic oricine putea fi acuzat. Duşmanul poporului, zek-ul îşi pierde umanitate şi la nivel de discurs oficial, el nemaifind om, calea cea mai sigură către mormânt, devenind parazit, murdărie, buruiană. Deţinutului i-a fost înlăturată şi şansa reabilitării prin muncă sau a reducerii pedespei. În această perioadă s-au împuşcat masiv elemenetele potenţial periculoase (troţkiştii şi ce alţi oponenţi politici supravieţuiseră din anii 1920) din lagare. Preluarea conducerii NKVD de catre Beria, după eliminarea lui Ejov, avea să reprezinte punctul de apogeu al dezvoltării Gulagului. Cert este că Beria a fost mai preocupat de dimeniunea economică a lui, de rentabilizarea a ceva ce nu avea cum să fie rentabil.5
Codruţ CONSTANTINESCU

5) In 1939 profitul NKVD ar fi fost de 4,2 miliarde ruble iar in 1940 de 4,5 miliarde. In 1935 existau 950.000 de detinuti iar in 1938 1,8 milioane alaturi de 1 milion de deportati speciali.

Citeşte aici primele două părţi din "Istoria Gulagului".
http://ziaruloglinda.blogspot.ro/2013/07/lectura-nu-dauneaza-grav-sanatatii.html
http://ziaruloglinda.blogspot.ro/2013/07/lectura-nu-dauneaza-grav-sanatatii_16.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu