17 septembrie 2013

Serbările Toamnei 2013, un eveniment liniştit, în nota lui obişnuită

Serbările Toamnei, cea mai importantă sărbătoare populară a oraşului nostru, cunoscută şi sub denumirea de “Zilele Câmpinei”,  a ajuns la a şasea desfăşurare. Cei cinci ani scurşi de la naşterea evenimentului ne-au oferit ediţii mai bune şi mai puţin bune. Ediţia terminată în week-end-ul precedent poate fi considerată o ediţie liniştită şi rezonabilă. Adică de o calitate medie.


Astupaţi-vă urechile, dar nu şi ochii. Vin bikerii!
De la începuturile sale, festivalul a avut câte o tematică la deschiderea fiecărei ediţii. O tematică nu întotdeauna inspirată, dar care şi-a pus amprenta, mai mult sau mai puţin, asupra desfăşurării evenimentului din fiecare an. Anul acesta, festivităţile au început fără nicio notă definitorie, căci atmosfera de început a ediţiei 2013 nu a semănat nici cu cea din evul mediu, nici cu cea din vremea lui Caragiale, nici cu cea de carnaval, nici cu cea de bal. Organizatorii (vorbim aici de firma care a asigurat, din punct de vedere tehnic, desfăşurarea festivalului), a considerat că merge şi fără nicio notă distinctivă, fără complicaţii, optând pentru un format alambicat, în care elementele tradiţionale (terasele cu bere şi mici, tonetele cu dulciuri şi cozonac secuiesc, corturile cu gablonzuri, cu tricouri, haine de blană şi tot soiul de suveniruri), au fost îmbinate cu  unele mai noi (paradă cu bikeri, paradă cu fanfară şi majorete). “Merge şi aşa”, şi-or fi zis reprezentanţii firmei organizatoare. Că doar suntem în ţara lui “merge şi aşa”. 
Şi aşa s-a făcut că, la deschiderea acestei ediţii, câmpinenii prezenţi nu au văzut cavaleri medievali călare şi domniţe cu codiţe, care alegorice sau personaje caragialeşti, dar au putut admira o paradă a 30 de bikeri câmpineni (nu toţi bikerii locali au putut participa), care şi-au etalat impunătoarele lor motociclete cu motoarele turate la maximum, într-un vacarm ce putea fi auzit de la marginea oraşului. Nu a lipsit nici trupa unor majorete drăguţe sosite din Târgovişte, care şi-au etalat, la rândul lor, tinereţea, frumuseţea şi îndemânarea în sincronizarea mişcărilor cadenţate. Toată desfăşurarea de forţe de la deschiderea Serbărilor Toamnei – 2013 s-a făcut pe acordurile Fanfarei Consiliului Judeţean Prahova. Invitarea motocicliştilor nu a fost chiar neinspirată, căci privitorii de pe margine au rămas impresionaţi de mulţimea motocicletelor care au defilat cu steaguri fâlfâinde, a sutelor de cai putere zvâcnind dintre perechile de roţi argintii, cu spiţele groase strălucind în soarele începutului de toamnă. Vorbind cu purtătorul lor de cuvânt, am aflat că în Câmpina sunt aproape 50 de bikeri, o parte dintre ei organizaţi, nu cu mult timp în urmă, în clubul “Roata de foc”. În viitorul apropiat, motocicliştii locali intenţionează să organizeze, la fosta tabără şcolară de pe Voila, o întrunire anuală a iubitorilor de motoare pe două roţi din întreaga ţară.

Prima zi a festivalului
Deşi vremea a fost destul de posomorâtă, ea ţinut totuşi cu organizatorii-gazde ai festivalului: Casa Tineretului, Consiliul Local şi Primăria. În prima zi nu a plouat, lucru care i-a îmbiat pe câmpineni să participe în număr considerabil la spectacolele oferite de municipalitate, finanţate de la bugetul local cu 127.000 de lei (aproape 1,3 miliarde de lei vechi). Cum am precizat şi mai devreme, manifestările nu au fost nici cele mai fastuoase, dar nici cele mai sărace din istoria de cinci ani a Serbărilor Toamnei. Cu toate că nu a fost o manifestare retro, ultima ediţie a festivalului stradal nu a fost lipsită de obişnuitele personaje de atmosferă (clovni, personaje din poveşti şi din marile filme cu desene animate), de parcuri de distracţie, de amenajarea unor zone cu specific cultural şi meşteşugăresc. Nu au lipsit nici terasele cu bere şi mici sau pastramă de oaie la grătar, mâncăruri ce puteau fi stropite din belşug şi cu mustul producţiilor timpurii. Omniprezentele tonete cu gogoşi şi cozonaci secuieşti, parcurile de distracţii cu tot felul de comédii s-au integrat şi ele în peisaj. Cum era de aşteptat, deschiderea oficială a festivalului i-a revenit primarului Horia Tiseanu. Acesta a subliniat, în cuvântul său, importanţa sărbătorii, care va trebui mereu finanţată de municipalitate, făcând aluzie la unii lideri politici locali care au cerut direcţionarea banului public mai mult spre modernizarea infrastructurii municipiului, şi mai puţin spre spectacole muzicale publice. Pe scena amenajată, ca de obicei, la intersecţia Carol I – Calea Doftanei, au urcat mai mulţi demnitari: prefectul judeţului, senatori şi deputaţi prahoveni, consilieri municipali şi judeţeni etc. După ce oficialităţile au părăsit scena, ea a fost ocupată, pe rând, de mai mulţi artişti locali, cântăreţi de folclor sau membri ai unor ansambluri de dansuri populare. Sâmbătă, în prima seară a festivalului, primii care au urcat pe scenă au fost Tituş Constantin şi Iulia M, cunoscuţi interpreţi de muzică folk. După folk, muzica populară a fost din nou reprezentată, de data aceasta la un nivel mult mai înalt, de către  Emilia Ghinescu şi soţii Ionuţ şi Doiniţa Dolănescu (care l-a acompaniat pe soţ la vioară). A urmat un tânăr cântăreţ câmpinean de muzică pop, Valentin Gheorghiu, a cărui voce promite foarte mult. Apoi, publicul a fost încălzit de prestaţia Deliei Matache cu dansatorii ei adolescentini, leaturi cu cei doi chitarişti, dintre care unul a avut probleme serioase cu un cablu al chitării. Ultimul recital, susţinut de DJ Project şi Adela Popescu, a fost, de asemenea, bine primit de public. Având în vedere că a fost ultimul, după cutumele internaţionale ale muzicienilor, se presupune că a fost şi cel mai valoros.  

A doua zi a festivalului  
Duminică, vremea s-a înseninat, chiar dacă vântul a crescut în intensitate. Mai multă lume fiind liberă în sfânta zi de duminică, audienţa festivalului a atins cote maxime. Pe la ora 20.00, la intersecţia din Centrul Civic, dacă aveai răbdare, ochi buni şi un bun simţ al aproximării, puteai număra aproape 4000 de spectatori. Al doilea spectacol al festivalului i-a avut ca protagonişti pe Maria Dragomiroiu, The Sixteens, Aurel Tămaş, Andreea Bănică (cu focoasele sale dansatoare care au făcut atmosfera şi mai incendiară), şi trupa Bere Gratis, formaţie care a încheiat seria spectacolelor muzicale. Aurel Tămaş a întârziat aproape o oră, dar s-a revanşat arătând publicului, prin recitalul oferit, că a meritat aşteptarea sa. Prezentatoarea spectacolului, simpatica Diana Uţă, a avut o prestaţie bună. Ar fi putut fi şi mai bună dacă, în final, înainte de urcarea primarului pe scenă pentru a declara închiderea festivalului, nu l-ar fi numit pe Horia Tiseanu “cel mai iubit câmpinean” şi cel care “v-a oferit aceste spectacole”. Până la urmă, cu riscul de a fi consideraţi de unii prea cârcotaşi, suntem siguri că festivalul, devenit indiscutabil o tradiţie indiferent cine conduce oraşul, nu a fost finanţat din banii edilului-şef. Focul de artificii de la miezul nopţii de duminică a scrântit multe gâturi de spectatori şi a fost sfârşitul care a încununat opera numită “Serbările Toamnei” – 2013. A.N.

Editorial

MĂMĂLIGARII

Nimeni nu poate cita măcar o singură decizie majoră a guvernării actuale. Le e frică. Au o lungă serie de eşecuri, de la Oltchim şi CFR Marfă şi Roşia Montană la eutanasierea maidanezilor, în care ezitarea echivalează cu a nu face nimic. Şi atunci aplică tactica unei continue tergiversări. Cauza este incompetenţa, lipsa de perspectivă, lipsa de coloană vertebrală. De aici deciziile perfect contradictorii de la o zi la o zi la alta care l-au introdus pe dl. Ponta în folclor.  Înţelepciunea bătrînească spune însă că diavolul se ascunde în detalii. Marile imperii se prăbuşesc din cauze minore. Aşa poate fi pentru alianţa penală de la putere chestiunea minoră a cîinilor vagabonzi. Minoră, în sensul că o decizie fermă, a unor administratori inteligenţi, ar rezolva problema în cîteva luni, cu cheltuieli minime. Nerezolvată, problema s-a cronicizat şi a scindat societatea românească mai grav decît chestiuni mult mai „grele”, cum ar fi sănătatea, regionalizarea, independenţa justiţiei ş.a. Pentru că nu cultiv nebulozităţile „diplomatice”, vă spun de la început că sunt categoric pentru eutanasierea cîinilor fără stăpîn, simultan cu introducerea unor pedepse foarte aspre pentru cei care abandonează animale în spaţiul public. Şi sunt pentru exploatarea de la Roşia Montană în folosul statului român şi al locuitorilor zonei. Nu al şmecherilor români şi străini. Ambele situaţii presupun însă un stat potent, capacitate de decizie, fermitate. Sunt incompatibile cu teleguvernarea, singura la care se pricep Ponta & Antonescu. Dl. Ponta care promite ecologiştilor că nu se va face niciodată exploatare cu cianuri la Roşia, dar se duce la minerii din subteran şi le spune că va insista pentru grabnica deschidere. Conducătorii noştri sunt nişte mămăligi moi, gata să cedeze la cea mai mică presiune publică, pentru că ei nu au principii şi abordări ştiinţifice, ci doar fluctuante interese electorale. De aceea i-au speriat atît de tare manifestaţiile publice. Faţă de care, personal, nu am nici un fel de încredere. Dacă aş fi dintre cei care judecă în alb şi negru, ar trebui să mă bucure aceste revolte ale societăţii împotriva unui guvern faţă de care nu am decît dispreţ. Un guvern puternic, adică demn, n-ar fi îngăduit manifestările huliganice ale hoardelor „civilizatoare” de suporteri maghiari, n-ar îngădui obrăzniciile imperialiste ale Vocii Rusiei, n-ar fi îngăduit al miilea prăpăd provocat de inundaţii, n-ar îngădui copiii sfîşiaţi de cîini şi bătrînii alungaţi din spitale, n-ar îngădui „regalităţile” aurite ale ţigănimii neplătitoare de impozite. Dar lozincile anti-capitaliste şi anti-sistem ale manifestanţilor din pieţe sunt mai îngrijorătoare chiar decît moliciunea mămăligoasă a teleguvernanţilor. Revenirea la doctrina „nu ne vindem ţara”, chiar dacă într-un limbaj mai sofisticat, nu mi se pare deloc a marca o evoluţie a spiritului civic. Dimpotrivă. Pentru că nu există democraţie în afara pieţei libere. Deficitul grav de funcţiuni democratice al societăţii româneşti provine din deficitul de piaţă liberă, toţi ştim că marile averi s-au făcut şi se fac la noi din afaceri cu statul şi nu prin liberă concurenţă din care cîştigă cel care dă produsul mai bun şi mai ieftin. Ce frumoasă e teoria! Ceea ce nu-mi mai place la aceste manifestaţii, este organizarea lor de tipul „să avem şi noi faliţii noştri”, entuziasmul cu care ideologii stîngişti s-au grăbit să facă legături cu primăvara arabă, indignaţii spanioli, mişcările din America de Sud mi se pare ridicol. Dna. Mungiu Pippidi afirma, cu suficienţa care o caracterizează, că liderii Pieţei i-au fost studenţi şi au învăţat doctrine politice de pe manualele domniei sale. Scîrţ! Piaţa nu are o ideologie şi nu are credibilitate tocmai pentru că vine un an prea tîrziu. Dacă cei care scriu acum pe postere că Ponta e un „lingou” reacţionau în timpul loviturii de stat de vara trecută, n-am fi fost aici. Atunci s-au plimbat cu bicicletele, în timp ce instituţiile statului de drept se prăbuşeau una cîte una, de aceea acum îmi permit să nu-i cred. Dezarticulat, statul român e o cîrpă de care trag toţi maidanezii să o sfîşie.
P.S. Casa Regală a României şi-a mai atîrnat o piatră de imagine, decorînd-o pe dna Ecaterina Andronescu. Adică acea doamnă care are o contribuţie inestimabilă la decăderea învăţămîntului românesc şi la muşamalizarea plagiatului şefului său de partid şi de guvern. Începe un nou an şcolar, toţi parlamentarii şi primarii se vor înghesui să ţină discursuri pompoase. N-ar fi rău ca toţi copiii să poarte cocardă neagră în memoria lui Ionuţ. 
Christian CRĂCIUN      

100 de ani de la moartea lui Aurel Vlaicu

La 13 septembrie 2013, s-au împlinit 100 de ani de la moartea celui mai mare pionier al aviaţiei române, Aurel Vlaicu, care, în urmă cu un secol, s-a prăbuşit la marginea comunei Băneşti, în încercarea de a trece Carpaţii la bordul avionului său Vlaicu II, construit de inventator cu doi ani în urmă. Pentru a comemora cum se cuvine centenarul morţii sale, Consiliul Judeţean şi administraţia comunei Băneşti au conceput împreună, la începutul anului, un proiect pentru modernizarea şi extinderea monumentului ridicat de autorităţile române, în 1936, pe locul unde marele inginer şi constructor de avioane s-a contopit pentru vecie cu pământul patriei-mumă, pe care a iubit-o şi a slujit-o atât de tare şi de frumos. Prima fază a proiectului a fost realizată până la 13 septembrie. În cadrul acesteia, au fost amenajate o locaţie unde vor fi expuse avioane româneşti, o alee pietonală, o platformă pentru festivităţi şi o zonă verde ce va încadra monumentul existent. Anul viitor, se va continua proiectul cu a doua fază, în care se va realiza construcţia unui hangar-muzeu unde vor fi găzduite avioanele prototip Vlaicu I, Vlaicu II si Vlaicu III. În dimineaţa zilei de 13 septembrie, în jurul monumentului se strânsese o mulţime numeroasă formată din multe oficialităţi de diverse ranguri şi mulţi privitori care au dorit să asiste la eveniment. Au fost prezenţi, printre alţii, preşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Cosma, prefectul judeţului Prahova, Marius Sersea, primarul comunei Băneşti, Gheorghe Stoica, şi viceprimarul Mihai Ungureanu, reprezentanţi ai Forţelor Aeriene Române, reprezentanţi ai autorităţilor locale din comuna Binţinţi (Hunedoara), devenită ulterior Aurel Vlaicu, localitatea de baştină a marelui inventator. Deşi prezenţa lor la eveniment fusese anunţată oficial, vicepremierul Gabriel Oprea şi ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, nu au mai putut onora invitaţia, deoarece au ales să se deplaseze în zonele calamitate din judeţul Galaţi, pentru a da o mână de ajutor sinistraţilor. Festivităţile din acest an au avut cea mai mare amploare, la eveniment participând sute de persoane (o bună parte, elevi şi preşcolari). Au impresionat o fanfară a forţelor Aeriene şi un detaşament al Regimentul 30 Gardă „Mihai Viteazul”, ai cărui militari au constituit garda de onoare întrunită cu acest prilej, care i-a dat onorul secretarului de stat din ministerul Apărării, Otilia Sava (înlocuitoarea lui Mircea Duşa). 
Au mai fost prezenţi senatorul Georgică Severin, deputatul Virgil Guran şi alţi parlamentari prahoveni. După oficierea cuvenitei slujbe religioase de către un sobor de preoţi, s-a trecut la dezvelirea plăcii comemorative fixate pe o laterală a monumentului existent şi reabilitat. A urmat apoi depunerea unor coroane de flori de către oficialităţile prezente, după care primarul băneştean şi şeful legislativului prahovean au acordat mai multe diplome de onoare. Gheorghe Stoica şi-a exprimat mulţumirea pentru actuala colaborare cu Consiliul Judeţean, dar şi încrederea în viitoarele colaborări cu “miniparlamentul prahovean”, cu preşedintele acestuia. În alocuţiunea sa, el a elogiat activitatea lui Aurel Vlaicu. În continuare, expozeul lui Mircea Cosma, un arhicunoscut iubitor de istorie a neamului, a constituit o adevărată pagină de patriotism curat, nedeşănţat, fără cuvinte sforăitoare şi demagogice. Cosma a declarat că îl consideră pe Aurel Vlaicu nu doar un mare pionier al aviaţiei româneşti, un model de urmat pentru toţi actualii şi viitorii ingineri ai ţării, ci  şi unul dintre primii făuritori ai României Mari. Din declaraţia de la Băneşti a lui Mircea Cosma, pe care nu îl credeam atât de înflăcărat de patriotism, un patriotism fierbinte, dar lucid, selectăm câteva fragmente: “Aurel Vlaicu este, în opinia mea, unul dintre primii făuritori ai României Mari. Din acest motiv, pe bannerele prin care am anunţat acest important eveniment, am înscris şi sloganul «Să ne luăm ţara înapoi» […] Acordăm diploma de onoare şi medalia jubiliară dlui Gherghe Stoica, primarul comunei Băneşti, colonel în rezervă, pentru modul în care a colaborat cu noi pentru redarea către patrie a acestui monument care reuşeşte să ne aducă aminte că România este o ţară puternică şi demnă, plină de onoare şi de glorie, capabilă să înscrie o pagină nouă în istoria lumii. Am promis, aşa cu am amintit mai devreme şi cum stă scris şi pe bannerele de prezentare a evenimentului, că vom face tot ce ne stă în puteri pentru a ne lua ţara înapoi. Şi nu ne vom lăsa până nu vom împlini acest deziderat naţional. Şase ani, cât vor dura manifestările dedicate împlinirii a 100 de ani de la formarea statului unitar modern român, să refacem monumentele tuturor eroilor care s-au jertfit pentru această ţară, pentru România Mare. Vom încheia aceste sărbători pe 4 august 1919, atunci când armata română, cu tricolorul în frunte, în sunete de trompete, intra victorioasă în Budapesta, sfârşind, o dată pentru totdeauna, ocuparea abuzivă, timp de multe secole, a pământurilor româneşti. Odihneşte-te în pace, Aurel Vlaicu. Suntem aici şi ne luăm ţara înapoi.” Manifestările dedicate omagierii a 100 de ani de la dispariţia lui Aurel Vlaicu s-au terminat cu acrobaţii aeriene de mare spectacol ale unor avioane pilotate de membri ai clubului Yacării Acrobaţi, evoluţiile acestora fiind mult apreciate de publicul spectator. A.N. 

S-a terminat examenul de admitere la Şcoala de Poliţie “Vasile Lascăr”

La sesiunea de admitere de acum un an, din septembrie 2012, Şcoala de Poliţie “Vasile Lascăr” oferea doar 50 de locuri de admitere, pentru care fuseseră înscrişi 280 de candidaţi. Era cel mai mic număr de locuri şi, desigur, cel mai mic număr de candidaţi, lucru care dovedea, într-un fel, că unitatea nu mai reprezenta deloc o atracţie pentru absolvenţii de liceu, mai ales după sincopele din 2009 şi 2011, când promoţiile acelor doi ani au trebuit să aştepte multe luni de zile până la încadrarea absolvenţilor pe post.  Era o grea lovitură pentru imaginea celei mai mari unităţi de învăţământ mediu a Poliţiei Române, chiar dacă acel con de umbră în care intrase şcoala era cauzat numai de politica de cadre promovată, în acea perioadă, de diriguitorii Ministerului de Interne. Cu toate acestea, conducerea Şcolii de Poliţie nu a considerat niciodată că acea perioadă mai puţin atractivă din istoria unităţii ar reprezenta un declin. “Şcoala noastră rămâne, în continuare, o unitate performantă. Nu avem a ne plânge doar pentru că, pentru o perioadă, locurile de admitere au fost reduse, conform planului de restructurare promovat de M.A.I. Chiar credem că Şcoala de Agenţi de Poliţie din Câmpina are viitorul asigurat, rămânând, pe mai departe, o unitate de elită a învăţământului mediu destinat Poliţiei Române”, ne-a declarat, la sfârşitul sesiunii septembrie 2012, purtătorul de cuvânt al unităţii, comisarul-şef Valeriu Simion. Iar adevărul vorbelor comisarului-şef nu s-a lăsat aşteptat. Declaraţia sa de atunci şi-a dovedit temeiul în acest an, când MAI a alocat pentru Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” din Câmpina de şase ori mai multe locuri decât în anul precedent. Pe cele 313 locuri scoase la concurs s-au înscris peste 1.300 de candidaţi veniţi din toate colţurile ţării. Numărul locurilor a fost de patru-cinci ori mai mic decât în anii de glorie ai unităţii, când se înregistrau minimum 1400-1500 de locuri de admitere, dar totodată, comparând cu anul precedent, nu se poate spune că el nu reprezintă un reviriment care a scos unitatea din conul de umbră în care intrase în 2012. Anul acesta, concursul de admitere s-a desfăşurat în perioada 7-14 septembrie. Joi, 12 septembrie, a avut loc examenul teoretic (proba de verificare a cunoştinţelor), după ce, în prealabil, candidaţii fuseseră supuşi unui examen medical şi probelor de verificare a aptitudinilor fizice. Examenul medical şi probele sportive (viteză, rezistenţă şi aruncarea mingii medicinale) au fost eliminatorii. La examenul teoretic scris, concurenţilor li s-a dat un test-grilă la limba română şi o limbă străină (franceza sau engleza). În precedenta sesiune de admitere, cea mai mare medie de admitere a fost 84 de puncte (din 100 posibile). Anul acesta, pe primul loc s-a clasat o concurentă, Georgiana Virginia Burghel, care a obţinut 88 de puncte. Ultimul concurent admis a avut 63 de puncte. Din totalul candidaţilor înscrişi iniţial, după primele probe eliminatorii (examinarea medicală şi probele sportive), au mai dat examenul teoretic puţin peste 800 de concurenţi. Cele trei locuri rezervate candidaţilor de etnie romă au fost şi ele ocupate. A.N. 

Consilierii municipali sunt nemulţumiţi de firma de evaluatori cu care lucrează Primăria

Firma “Filipides Consultanţă şi Evaluări”, cu sediul in Ploieşti, lucrează cu Primăria Câmpina de mai mulţi ani. Are încheiat un contract cu executivul local de multă vreme, dar niciun consilier municipal nu-şi aminteşte de când şi, mai ales, de ce a fost nevoie de această exclusivitate aducătoare de bani publici numeroşi unor experţi imobiliari care au dat dovadă adesea de lipsă de rigoare şi de consecvenţă în evaluările făcute terenurilor municipalităţii. La ultima şedinţă a Consiliului Local, pe ordinea de zi, s-au aflat mai multe proiecte de hotărâre vizând vânzarea sau concesionarea unor terenuri. Deşi această situaţie s-a mai întâmplat şi cu prilejul altor şedinţe, abia acuma aleşii au observant, sau mai bine zis, s-au arătat profund deranjaţi de faptul că evaluările făcute de experţii imobiliari ai firmei Filipides frizează ridicolul, întrucât atestă faptul că terenuri situate pe străzi apropiate au preţuri mult diferite, dar şi viceversa: terenuri aflate la mare distanţă au preţuri sensibil egale. Precizăm că terenurile foarte apropiate aflate în discuţie au aceleaşi facilităţi şi dotări de infrastructură, acelaşi grad de impozitare şi acelaşi acces la utilităţi.  Nu acelaşi lucru, evident, se poate spune despre două străzi aflate la mare distanţă una de cealaltă, în zone total diferite ca dotări edilitare şi ca grad de impunere fiscală. Cea mai acerbă în critici s-a dovedit a fi Elena Albu, consilier PDL, care s-a întrebat: “Cum e posibil ca un teren central să fie mai ieftin decât unul aflat într-o zonă îndepărtată. Şi nu vorbim aici de vreun cartier rezidenţial. Este vorba despre un teren situat în centrul Câmpinei, evaluat la 22 de euro/m.p., şi de un teren aflat pe Voila, evaluat la 26 de euro/m.p. La fel s-a întâmplat şi în trecut cu terenuri aflate în imediata apropiere, în centrul oraşului, care aveau preturi foarte diferite. Ceva nu e în ordine […] De ce lucrăm noi doar cu această firmă de atâţia ani, dacă am văzut că nu evaluează corect preţurile?!”. Colegii săi i-au dat dreptate şi, de nu s-or împotmoli pe drum, loviţi subit de o cruntă amnezie, majoritatea aleşilor a fost de accord că pentru colaborarea Primăriei cu firma Filipides a început numărătoarea inversă. A.N.

O dragoste neţărmurită care a învins timpul şi vremurile: căsnicia soţilor Albert şi Elena Hermann

În ajunul evenimentului prin care municipalitatea se pregăteşte să sărbătorească “nunţile de aur” ale câmpinenilor care au împlinit, în ultimul an, o jumătate de secol de căsnicii împlinite, un cititor din Berlin al publicaţiei noastre ne-a îndrumat spre un cuplu care sărbătoreşte în această lună, “nunta de diamant”. Adică un destin comun şi vechi de 60 de ani. Este vorba despre soţii Albert (82 de ani) şi Elena Hermann (79 de ani), a căror poveste de dragoste a învins nu doar timpurile potrivnice, ci şi temutele autorităţi comuniste, care, în anii 1950, promovau o politică ciudată de sprijinire a familiilor nou-înfiinţate, în sensul că primăriile nu eliberau certificate de căsătorie bărbaţilor care nu aveau armata făcută. “Soţul meau este mai mare cu trei ani decât mine. Am urmat amândoi Şcoala medie tehnică de pe strada Griviţei, care avea să devină ulterior Liceul de Petrol, dar nu ne-am cunoscut decât înainte de a-mi da eu examenul de diplomă. Eram pe Bulevard, împreună cu mai mulţi prieteni comuni, când ne-am cunoscut. Apoi, a început să mă aştepte de câte ori ieşeam din cantina şcolii. M-a aşteptat o dată, de două ori, de nouă ori. Până la urmă, ne-am apropiat unul de celălalt: am simţit că îl iubesc şi că şi el mă iubeşte”, ne-a declarat Elena Hermann, cu ochii uşor umezi, năpădită de emoţia unor amintiri tulburătoare, de demult.  Albert, stăruitor ca orice îndrăgostit sadea, le-a scris părinţilor Elenei, care locuiau în Ceptura, că are de gând să-i viziteze (Elena îşi aştepta acolo repartiţia guvernamentală, după terminarea şcolii), ca să se cunoască reciproc. Curajos şi tenace, tânărul le-a cerut socrilor săi fără să clipească mâna fetei lor. “Am fost acceptat din prima vizită, aşa că cererea în căsătoie a iubitei mele a fost bine primită”, ne mărturiseşte cu emoţie în glas Albert Hermann.  Elena Ceptureanu (pe numele ei de domişoară), a fost repartizată, după terminarea şcolii, la Schela Bălteni, în Oltenia. Albert Hermann lucra la Schela Mislea. Aflând că iubita lui fusese repartizată în Oltenia, şi-a cerut transferul la Schela Bălteni şi, după ce l-a obţinut, au plecat împreună la locul de muncă. S-au angajat amândoi la aceeaşi întreprindere şi, aşa cum vom vedea, au ieşit tot amândoi la pensie. Directorul schelei, ştiind cât de mult se iubesc şi stau împreună, le-a repartizat un apartament într-o colonie nouă, cu toate că cei doi îndrăgostiţi nu-şi putuseră pecetlui legătura printr-un document oficial, întrucât autorităţile comuniste, la vremea aceea, nu eliberau certificate de căsătorie bărbaţilor care nu posedau livret militar (care să ateste că făcuseră armata). “Am fost la primăria din Târgu Jiu ca să depunem actele pentru obţinerea unui certificat de căsătorie, dar am fost refuzaţi, pentru că eu nu făcusem armata. Aşa era cutuma autorităţilor comuniste de atunci, nu am înţeles-o niciodată, dar asta era. Fusesem amânat pe motive medicale, din cauza unui defect de vedere. Eram în 1953, eu aveam 22 de ani, depăşisem vârsta în care se făceau înrolări în armată. Cum stăteam noi supăraţi că nu ne puteam căsători, după aproape un an, mi-am adus aminte că îl cunosc pe primarul unei comune de peste Jiu. Am fost acolo, am vorbit cu primarul respectiv, iar el, impresionat de povestea noastră de dragoste, a fost de acord să ne cunune. Chiar dacă certificatul de căsătorie l-am obţinut abia în august 1954, noi considerăm că suntem împreună din 19 septembrie 1919, zi în care ne-am făcut şi verighetele. Totodată, 19 septembrie este şi ziua mea de naştere. La trei săptămâni de la obţinerea certificatului de căsătorie, s-a născut primul nostru fiu care, în prezent, stă în Piteşti şi este medic de familie la Titu”, ne mai spune Albert Hermann. După căsătorie, Albert Hermann a fost luat in armată, pe care a terminat-o un an mai târziu. Rămasă singură şi dornică să-şi crească tot singură copilul, Elena se retrage la Ceptura, la casa părintească, până la întoarcerea soţului din armată. Acesta, după ce a terminat armata, s-a angajat la IGO şi, apoi, la IRA. Elena şi-a crescut băiatul până a împlinit vârsta de 7 ani şi a început şcoala primară, după care s-a angajat la ACC şi, apoi, la IRA. Astfel că soţii Hermann, ca o ironie fericită a sorţii, au ieşit la pensie din acelaşi loc. La 14 ani distanţă de la naşterea primului copil, Elena Hermann avea să aducă pe lume un al doilea băiat, care a absolvit Institutul de Marină din Constanţa şi, în prezent, este ofiţer de marină comercială. “Avem doi băieţi cu care ne mândrim foarte mult. Dumnezeu le-a dat soţii bune şi iubitoare şi i-a ajutat să-şi întemeieze familii solide şi să aibă amândoi cinci copii. Cel mare are o fată şi un băiat, cel mic, doi băieţi şi o fată. Şi nepoţii ne fac fericiţi şi mândri, fiindcă sunt copii foarte buni. Ne întrebaţi care este secretul căsniciei noastre îndelungate, care, pe 19 septembrie 2013, va împlini 60 de ani, în aceeaşi zi soţul meu urmând să împlinească 82 de ani? Bănuiesc că răspunsul meu la această întrebare ar trebui să conţină doar câteva cuvinte: dragoste fără margini, înţelegere şi acord comun în toate acţiunile vieţii, respect reciproc”, ni se confesează Elena Hermann, sub privirile calde şi aprobatoare ale soţului ei, “jumătatea” sa de 60 de ani fără câteva zile. A.N.   

FOTBAL - Liga a III-a, seria C6

Rezultate etapa a III-a
Conpet Ploieşti - FCM Târgovişte 1-1
FCM Avântul Reghin - FC Zagon 0-0
ACS Urban Titu - ACS Civitas Făgăraş 2-1
Atletic Bradu - Chindia Târgovişte 0-0
CSM Câmpina - SCM Argeş Piteşti 3-1
FC Păpăuţi - Fortuna Poiana Câmpina 1-6

Etapa a IV-a, vineri 20 Septembrie
FC Zagon - Conpet Ploieşti
SCM Argeş Piteşti - FCM Avântul Reghin
Fortuna Poiana Câmpina - CSM Câmpina
ACS Civitas Făgăraş - FC Păpăuţi
Chindia Târgovişte - ACS Urban Titu
FCM Târgovişte - Atletic Bradu

Clasament
1. Chindia Târgovişte 7
2. FC Zagon         7
3. Atletic Bradu 7
4. Fortuna Poiana Câmpina 6
5. SCM Argeş Piteşti 6
6. FCM Avântul Reghin 5
7. CSM Câmpina         4
8. Conpet Ploieşti         3
9. ACS Urban Titu         3
10. FCM Târgovişte         1
11. CSM Făgăraş         0
12. FC Păpăuţi         0