29 aprilie 2014

Muzeul din mansardă dezbină alianţa majoritară din legislativul municipal

Românii îşi merită pe deplin faima de a fi plini de patimă atunci când fac politică. Iar politicienii noştri locali nu se abat de la regulă. Administraţia Tiseanu din mandatul trecut (atunci când edilul-şef şi liderul PDL Câmpina făcea toate jocurile nu doar în Primărie, ci şi în Consiliul Local, unde partidul său avea o majoritate confortabilă), îşi făcuse un obiectiv prioritar în a înfiinţa un muzeu al oraşului, denumit chiar Muzeul Câmpinei. Nu era foarte clară tematica sa (muzeu al istoriei exploatărilor petroliere pe aceste meleaguri sau muzeu cu prezentarea evoluţiei Câmpinei de la o simplă vamă la un important centru economic şi cultural), dar, în orice caz, proiectul unui muzeu al oraşului nostru ajunsese într-o fază avansată. Fusese înfiinţată chiar o comisie formată din specialişti care puteau contribui la realizarea Muzeului Municipiului Câmpina. Fusese stabilit, în principiu, şi sediul muzeului, la etajul clădirii Casei Căsătoriilor, care urma să fie inaugurată la finalul anului 2013, ceea ce s-a şi întâmplat. 


În primăvara lui 2012, istoricul Alin Ciupală, unul dintre cei mai înfocaţi susţinători ai ideii înfiinţării unui muzeu al Câmpinei, ne-a declarat că “trebuie avute în vedere şi respectate mai multe condiţii până la înfiinţarea unui muzeu. În primul rând, trebuie consultată şi respectată legea de organizare a muzeelor, o lege recentă şi complicată. Muzeul trebuie să aibă un spaţiu generos de expunere şi un la fel de generos spaţiu de depozitare. În timp, se presupune că instituţia îşi va face o zestre bogată de documente şi obiecte legate de istoria oraşului, iar acestea nu pot fi toate expuse integral, o parte trebuind a fi conservată în spaţii corespunzătoare. După părerea mea, un muzeu al oraşului interesează într-o măsură mai mică turiştii care vin din alte zone ale ţării, aceştia peferând, la recomandarea ghizilor însoţitori, arhicunoscutele noastre muzee Hasdeu şi Grigorescu. Aşadar, acest muzeu eu îl văd ca pe un muzeu destinat mai mult câmpinenilor. Prin urmare, el trebuie să aibă săli unde să se organizeze săptămânal reuniuni, lansări de carte, expoziţii de artă, conferinţe etc. S-ar putea amenaja aici şi o sală care să găzduiască un fel de club-cafenea, unde câmpineanul să vină, să răsfoiască presa din ziua respectivă, să socializeze cu ceilalţi vizitatori; eventual, să bea şi o cafea. Nu mi se pare, însă, deloc fericită găzduirea muzeului în aceeaşi clădire cu alte instituţii.” 
Înaintea alegerilor locale din 2012, primarul Horia Tiseanu era sigur de reuşita realizării muzeului, dar după aceste alegeri, noua majoritate miniparlamentară locală formată din PSD, PNL şi PP-DD, de multe ori ostilă iniţiativelor primarului, a decis că proiectul Muzeului Municipiului Câmpina (MMC) nu era viabil, drept pentru care Consiliul Local a desfiinţat comisia însărcinată cu înfiinţarea MMC. 

Un deceniu de război juridic 

În 2002, Ciprian Bischoff, căutând în arhiva instituţiei, a găsit un contract vechi de 80 de ani prin care se adeverea că, în 1939, Gheorghe Grigorescu, fiul pictorului Nicolae Grigorescu, a vândut administraţiei oraşului, pentru o sumă importantă de bani, 202 lucrări ale tatălui său, schiţe şi desene în creion, peniţă şi laviu. Arhivarul Primăriei i-a arătat imediat contractul secretarului municipiului, Paul Moldoveanu, care, dându-şi seama de importanţa actului juridic uitat în negura vremurilor, a luat urma operelor grigoresciene şi le-a găsit la Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti. La iniţiativa lui Paul Moldoveanu, municipalitatea a acţionat în justiţie MNA pentru recuperarea celor 202 lucrări de artă. Acţiunea în revendicare a municipalităţii avea să fie soluţionată favorabil de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie abia după 11 ani. Peste un deceniu de război juridic cu MNA, în care procesul a fost amânat, strămutat, tergiversat, judecat şi rejudecat, aşa cum se întâmplă cu multe cauze aflate pe rolul instanţelor de judecată din România.  Operele pictorului naţional valorează astăzi aproximativ un milion de euro, ceea ce face din Primăria Câmpina una dintre cele mai bogate din ţară. 

Maşina de vot a majorităţii a început să scârţâie?

La ultima şedinţă a Consiliului Local Câmpina, alcătuit din 19 membri, alianţa majoritară formată din PSD, PNL şi PPDD (fiecare formaţiune politică având câte patru reprezentanţi), nu a mai funcţionat, aşa cum ne-a obişnuit până acum, ca o maşină de vot bine unsă, dovadă fiind faptul că un proiect important iniţiat de edilul-şef a reuşit să scindeze majoritatea făcând ca cei patru consilieri PPDD-işti să voteze, în premieră, împreună cu cei şapte consilieri PDL-işti. La începutul şedinţei, primarul Horia Tiseanu a cerut introducerea pe ordinea de zi a unui proiect de hotărâre privind participarea municipiului la un proiect european denumit “Un muzeu nou al municipiului Câmpina prin punerea în valoare a patrimoniului cultural local”, proiect prin care municipalitatea încearcă găsirea unei locaţii corespunzătoare pentru cele 202 schiţe şi desene ale lui Nicolae Grigorescu vândute Primăriei Câmpina, acum 80 de ani, de către fiul “pictorului naţional”. 


Din acel an, municipalitatea câmpineană a purtat un lung război juridic cu Muzeul Naţional de Artă (MNA), în custodia căruia, prin anii 1950, au ajuns aceste lucrări. Lungul şir de procese s-a terminat la jumătatea anului trecut, când instanţa supremă a decis că cele 202 lucrări trebuie să reintre în proprietatea şi în posesia municipiului Câmpina. Însă MNA condiţionează cedarea lor de găsirea unui loc aclimatizat şi securizat corespunzător, pentru depozitarea acestora. “Vă rog să votaţi acest proiect pentru a nu pierde banii europeni. Lucrurile s-au desfăşurat foarte rapid, de aceea nu am putut să vă anunţ mai devreme. Pentru că nu avem bani pentru un studiu de fezabilitate, am decis să participăm la acest proiect european, prin care vom primi o finanţare de aproape 400.000 de lei, numai dacă vom expune lucrările în cadrul unui muzeu. În prealabil, am făcut demersuri fără succes pentru  depozitarea şi expunerea acestor lucrări în încăperile de la subsolul Castelului “Iulia Hasdeu”, a căror securitate, ne-au spus specialiştii, lasă de dorit. Apoi, a urmat refuzul celor de la Muzeul Memorial “Nicolae Grigorescu”. Pe ultima sută de metri, încercăm să profităm de apariţia bruscă a şansei acestui program european”, le-a spus edilul consilierilor. Horia Tiseanu a iniţiat un proiect de hotărâre prin care se înfiinţa un muzeu în cele trei camere de la etajul clădirii Casei Căsătoriilor, unde lucrările lui Grigorescu pot fi depozitate şi expuse publicului pe rând, periodic (timpul de expunere nu trebuie să depăşească 10 zile pe an), în aşa fel încât să fie îndeplinite şi condiţiile cerute de oficialii de la Bruxelles, pentru a se putea primi importanta finanţare de aproape 380.000 de lei (3,8 miliarde de lei vechi). 

“Să se înfiinţeze accept, dar mă abţin”

În cele câteva cuvinte ale acestui intertitlu, exact ca în stilul inegalabilului Caragiale, s-ar putea rezuma  atitudinea consilierilor municipali ai PSD şi PNL, care nici n-ar fi dat cu piciorul proiectului european, nici nu l-ar fi votat. Aşa că s-au abţinut la votarea proiectului de hotărâre iniţiat de Tiseanu, ceea ce, până la urmă, tot valoarea unui vot împotrivă are. Primind mesaje de la liderul lor informal, consilierul judeţean Jenica Tabacu, reprezentanţii PPDD au votat pentru înfiinţarea muzeului. Ceilalţi consilieri ai alianţei majoritare din legislativul municipal nu au dorit să voteze proiectul. Cel mai probabil, din orgoliile rănite ale unor aleşi puşi aproape în faţa unui fapt împlinit: introducerea, pe ultima sută de metri, a unui proiect de hotărâre (lucru care nu se întâmplă pentru prima dată), pe care nu au timp să-l studieze în profunzime. Cu toate regretele primarului că lucrurile s-au petrecut atât de repede, încât consilierii nu au putut fi anunţaţi de acest proiect decât cu o zi înainte de şedinţă, cu toate că exista riscul pierderii banilor europeni (a doua zi, trebuiau depuse toate documentele, inclusiv acceptul consilierilor, la Ministerul Culturii), social-democraţii şi liberalii s-au abţinut la votarea proiectului de hotărâre. Asta, deşi au apreciat indirect oportunitatea participării la proiectul european. Şeful Comisiei de cultură, liberalul Florin Frăţilă, l-a dojenit pe edil, pentru că “nu ne-aţi anunţat din timp, şi aţi fi putut s-o faceţi, măcar la telefon, pentru că aparatul de lucru pe care îl aveţi în subordine vă permite acest lucru elementar”, iar viceprimarul Ion Dragomir a declarat că “nu voi vota acest proiect, pentru că mi-e teamă. Dacă exista consultare şi dialog, puteam găsi o locaţie potrivită, care, după mine, ar fi la Muzeul Hasdeu.  Suntem de acord că trebuie găsit un spaţiu adecvat de depozitare, dar nu vrem să se spună că fentăm Europa, ca să le luam banii, că aprobăm un loc de depozitare căruia îi zicem muzeu.” Cu voturile consilierilor PDL şi PPDD, proiectul a trecut, dar votarea lui a însemnat şi prima fisură în unitatea majorităţii formate după alegerile locale din 2012. 

Florin Frăţilă, preşedintele comisiei de cultură din Consiliul Local:
“Nu pot să înţeleg decizia în pripă a înfiinţării unui muzeu în mansarda unei clădiri”

“Adevărul este că acest proiect de hotărâre a fost introdus pe ordinea de zi a Consiliului Local la urgenţă. Nu au existat niciun fel de consultări prealabile şi am fost puşi în situaţia să aflăm amănunte chiar în plenul şedinţei. Nu aşa se procedează, mai cu seamă că de mai bine de un an, insist pe lângă executivul Primăriei să găsim o clădire adecvată înfiinţării muzeului oraşului. Pot să înţeleg şi susţin atât accesarea fondurilor europene într-o astfel de situaţie, cât şi importanţa readucerii schiţelor pictorului Nicolae Grigprescu în patrimoniul municipalităţii, dar nu pot să înţeleg decizia în pripă a înfiinţării unui muzeu în mansarda unei clădiri ce adăposteşte, în acelaşi timp, serviciul de asistenţă socială al oraşului şi Casa Căsătoriilor. O alegere nefericită! Îi rog pe câmpineni să se gândească la următoarea situaţie: într-o zi, un grup de turişti, să zicem străini, va dori să viziteze aşa-zisul muzeu. În aceeaşi zi se poate întâmpla ca la parterul clădirii cu pricina să se oficieze cinci căsătorii, acompaniate de alaiul de rigoare, iar la serviciul de asistenţă socială să aştepte zece familii cu copii. Să fie asta soluţia prin care ne promovăm patrimoniul cultural al oraşului? Eu cred că nu. Şi mai cred că oamenii politici, votaţi să administreze cum se cuvine oraşul, trebuie să dovedească responsabilitate şi nu populism” - a declarat Florin Frăţilă.

Editorial

PE-O GURĂ DE RĂI
 
„Cîțiva franci și cîteva masale [făclii] împărțite la primărie vor produce oricînd simpatiile necesare unui guvern atît de onest și vor închide gura nemulțumiților” (Mihai Eminescu, articol din 1881). Ce nivel al dezbaterii! Toată suflarea analitică de pe Teleorman și Dîmbovița se întreabă dacă prim ministrul și-a gratulat o colegă de cabinet cu grațiosul apelativ „fă” sau cu ”mă”. Ca și cum ar fi vreo diferență! Asta în timp ce la granițe fierb conflicte acute, avioane străine zboară peste rotundul pămînt valah și nave de război intră în Marea Neagră. În acest timp, conducătorii noștri se dau în bărcuțe. Din punctul meu de vedere, nu e nici o surpriză, asta este calitatea a 90% dintre liderii noștri, acesta le e limbajul, asta le este educația. De ce ar trebui să ne arătăm uimiți? Nimeni nu a luat în discuție reacția doamnei ministru apelată golănește: mai bine zis lipsa dumneaei de reacție care arată că nu este demnă nici de funcția de ministru, nici de situația de doamnă. Lipsa ei de reacție e la fel de vulgară ca și adresarea, e la fel cu mentalitatea încă prezentă în ruralitatea noastră, unde cîte o nevastă se arată către surate mîndră că a mai pocnit-o bărba-su, luînd asta ca un semn de mare iubire. Dragii moșului: ce ar fi spus presa dacă jalnicele vorbe ar fi fost spuse de președinte? Abia cu o săptămînă în urmă l-au dat în judecată pentru că s-a exprimat critic la adresa doamnei Firea. Critic, dar perfect urban. Dar de episodul „țigancă împuțită” vă mai aduceți aminte? Ce scandal a ieșit atunci! Un ilustru guru al stîngii noastre anarho-revanșarde încerca din răsputeri săptămîna asta să minimalizeze incidentul, afirmînd că nu are nici o importanță. Desigur, față de războiul în desfășurare chiar nu are. Dar a fost ca un blitz care a dezvăluit fulgerător cui nu e deja orbit de ideologie fața adevărată a viitorului președinte al țării (speră el!). Un golănaș din spatele blocului. De altfel cea mai înaltă idee a dlui. Ponta despre inteligență pare a fi că aceasta înseamnă a face glumițe tot timpul, atunci cînd e cazul dar mai ales atunci cînd nu eînsă  cazul. Și chiar de nu ar fi fost fatalul apelativ, toată acea ubuescă deplasare cu bărcuța împinsă de cadre de nădejde, tot arată neamprostismul fundamental al acestor inși care n-au învățat de la Năstase decît aroganța. Oamenii ăștia au un dispreț așa de manifest față de „pulimea” (citat din candidatul de serviciu la președinție al PSD, călăul Bucureștilor, primarul Oprescu, de profesie doctor) care îi votează (inclusiv față de activiștii de rangul doi cum e dna. Pană, personaj fără relief al vieții noastre publice) încît își permit orice. Monomaniac, dl. Ponta n-a găsit ca explicație decît o aluzie la fel de vulgară la Băsescu, neglijînd că și această străvezie aluzie poate fi considerată o vulgaritate, o jignire, deci ceva absolut blamabil pentru un om cu o minimă educație. Există o axiomă: cu cît sunt mai scumpe costumele, cu atît se vede mai bine mîrlănia fundamentală pe care ele nu o pot acoperi. Sigur, susținătorii lui Ponta văd în el un punct astral al viitoarei politici românești. În zadar însă am încerca să enumerăm o singură idee remarcabilă, o singură realizare a guvernărilor sale. Vă propun următorul exercițiu: luați 20 dintre discursurile dlui. Ponta, și faceți o sumară analiză gramaticală: veți vedea lesne că în ele predomină viitorul, la dînsul totul „se va face”. E atît de torențial în acest viitor, încît să nu mai băgăm de seamă că prezentul este nul. „Scuza” sa prin care aruncă mereu vina pe Băsescu este penibilă pe ambele ei paliere: chiar dacă eliminăm cuvîntul FĂ/MĂ, ceea ce urmează, și care nu mai poate fi negat („aveai chef de niște inundații?”) este la fel de lipsit de decență și educație. Orice animal politic pre limba lui piere. Cei de vîrsta mea își aduc aminte de scheciul regretatului Mircea Crișan cu „crastavetele”, în care elevul loază, orice ar fi fost întrebat, răspundea cu singurul subiect cunoscut: castravetele. Exact așa procedează Ponta, castravetele lui se numește Băsescu. Vestea proastă este că, din decembrie, nu va mai avea pe cine da vina. Cam la anul pe vremea asta se va simți singur, cumplit de singur, și va trebui să se gîndească la o scăpare. Cu avionul sau cu bărcuța. Numai că, pentru noi, va fi prea tîrziu. Un intelectual din rara noastră elită spunea memorabil că politicienii noștri reprezintă sinteza defectelor naționale. Iar dl. Ponta, adaug, este sinteza politicianului român.
P.S. În orice țară democratică, un politician înregistrat cu așa injurii pe buze ar fi pe veci discreditat. La fel, un politician (jurist!) dovedit drept plagiator. Într-o țară fără simț moral, morții votează.
Christian CRĂCIUN      

Şi-a ucis mama de 90 de ani cu un topor

Vineri, 25 aprilie, o crimă îngrozitoare s-a petrecut într-un apartament dintr-un bloc de pe strada Maramureş. Autorul ei este Lazăr Boncu, de 63 de ani, proprietarul apartamentului, cunoscut ca un acoolic înrăit, dar şi ca având în antecedentele sale medicale afecţiuni psihice, pentru care a fost internat de mai multe ori la Spitalul de Psihiatrie Voila. Nu se ştie care a fost mobilul crimei, dar se ştie modul de operare: cu un topor, cu ajutorul căruia LB i-a aplicat mamei sale mai multe lovituri în cap, cauzatoare de moarte violentă. Se mai ştie şi că, în urmă cu câteva zile, LB primise vizita mamei sale, de 91 de ani, care locuia în Târgovişte, la una dintre surorile infractorului. Probabil, în timpul anchetei, autorul crimei va mărturisi şi ce l-a determinat să-i ia viaţa celei care i-a dat viaţă. Poate faptul că se îmbătase foarte tare, că beţia îi întunecase mintea, şi aşa labilă, iar mama refuzase să-i mai dea bani pentru a-şi cumpăra încă o sticlă cu alcool. Poate… Ca într-un film macabru, ucigaşul a avut tăria să stea în casă alături de cadavrul mamei sale până duminică la prânz. În tot acest timp, a încercat să ascundă urmele crimei, spălând urmele de sânge de pe hainele bătrânei şi de pe podeaua camerei în care se petrecuse oribila crimă. În cele din urmă, duminică, adică două zile mai târziu, a reclamat la 112 moartea mamei sale. Echipajul de la Ambulanţă şi-a dat seama imediat că ceva nu este în regulă şi a solicitat ajutorul Poliţiei. Criminalul a fost reţinut pentru audieri la sediul Poliţiei Câmpina, dar, din cauza afecţiunilor medicale de care suferă, a fost transportat ulterior la Spitalul de Psihiatrie Voila, unde a mai fost internat de câteva ori. Dacă se va dovedi că nu a avut discernământ în momentul producerii crimei, LB nu va face închisoare, dar va putea fi închis într-un centru medical de specialitate. În anchetarea acestui caz este implicată o echipă de la Biroul de Investigaţii Criminale a IPJ Prahova, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova. A.N.

Înfiinţarea PMP Câmpina – o mişcare politică previzibilă

Imediat după Paşte, în municipiul nostru a luat fiinţă o organizaţie a Partidului Mişcarea Populară. O mişcare previzibilă, cea a înfiinţării Mişcării Populare în Câmpina, după ce PMP a intrat şi pe eşichierul politic al capitalei judeţului.  Partidul Mișcarea Populară a fost creat, la sfârşitul anului trecut, în urma strângerii semnăturilor cerute de lege de către Fundaţia Mişcarea Populară, preşedintele său interimar fiind ales fostul deputat pedelist Eugen Tomac. 
La începutul acestui an, mai mulţi deputaţi au anunțat în Parlament că au demisionat din PDL pentru a se alătura Partidului Mișcarea Populară. Între ei erau foștii miniștri Elena Udrea şi Toader Paleologu, deputații Florin Popescu, Aurelian Popescu, Adrian Gurzău, Florin Secară, Camelia Bogdănici, Petru Movilă, Ştefan Bucur Stoica şi Dragoş Gunia, senatorul Andrei Voloşevici. În aceste condiţii şi sub aceste auspicii, în a treia zi de Paşte, într-un apartament de la parterul unui bloc de pe Bulevardul Carol I (vizavi de Biserica “Adormirea Maicii Domnului”), jurnaliştii câmpineni au fost invitaţi la o conferinţă de presă a conducerii interimare a PMP Câmpina, în care s-a anunţat oficial înfiintarea organizaţiei în sediul găzduit de apartamentul amintit. 

Prezent la conferinţa de presă, Florin Marcu, fost consilier municipal PNDC (ulterior, PDL), şi fost candidat la preşedinţia Consiliului Judeţean din partea Partidului Verzilor, s-a dovedit a fi singurul politician local mai cunoscut din PMP Câmpina. “Rolul meu a fost să ajut la închegarea organizaţiei, să adun lupii, cum îi numesc eu pe militanţii partidului, în această nouă construcţie politică, care s-a născut cu greutate, chiar cu o oarecare întârziere faţă de organizaţia de la Ploieşti, nu fără fricţiuni. […] Calea noastră este cea luminată şi dreaptă, iar dacă simt că ne vom abate de la această linie, eu sun adunarea lupilor mei”, a ţinut să declare Florin Marcu, liderul informal al organizaţiei, sub imperiul Săptămânii Luminate. Preşedintele interimar (până la organizarea de alegeri statutare), este Robert Cătălin Minea, om de afaceri, cu firme în domeniul construcţiilor, neimplicat politic până în prezent. 
“Vedetele” întâlnirii au fost europarlamentarul Cristian Preda - în opinia căruia, „95% dintre susţinătorii noştri sunt simpatizanţi ai preşedintelui Băsescu, care susţine PMP, iar după decembrie 2014, va face politica PMP” -, şi senatorul Andrei Voloşevici, fost primar al Ploieştiului, rostitorul unor declaraţii care nu au ieşit din tiparele politicianismului dâmboviţean: “sunt un membru simplu, nu am nicio funcţie de conducere în partid, dar vă pot spune că deciziile le luăm împreună, nimeni nu ne dictează nimic de la centru”, “suntem pregătiţi să facem un alt fel de politică” şi alte clişee la care recurg, de obicei, cei aflaţi la un nou început de drum politic, la conducerea unui nou partid. Rămâne de văzut, pe 25 mai, la alegerile europarlamentare, câţi câmpineni vor fi atraşi de doctrina PMP şi de promisiunile liderilor săi. A.N. 

Angajatorii locali au oferit 179 de joburi la Bursa generală a locurilor de muncă

La sfârşitul săptămânii trecute, la Casa de Cultură “Geo Bogza”, AJOFM Prahova, prin agenţia locală ALOFM Câmpina, a organizat o nouă întâlnire în cadrul Bursei generale a locurilor de muncă, acţiune la care au participat 34 de agenţi economici din Câmpina şi împrejurimi. Angajatorii au pus la dispoziţia persoanelor interesate 179 de joburi din diverse domenii şi pentru toate tipurile de studii şi calificări. Numărul participanţilor dornici să-şi vândă forţa de muncă (şomeri sau persoane aflate în căutarea unui loc de muncă mai bun şi mai sigur), s-a încadrat în marja obişnuită a ultimilor ani. Aproximativ 400 de persoane au venit să-şi găsească un loc de muncă. Norocul le-a surâs din prima câtorva participanţi, care au fost angajaţi pe loc, mai mulţi fiind cei selectaţi pentru interviuri şi probe de lucru ulterioare, la sediile angajatorilor, în vederea încheierii unor contracte de muncă. Ca de obicei, Bursa generală a locurilor de muncă s-a desfăşurat simultan la Ploieşti şi Vălenii de Munte. În total, 87 de agenţi economici au oferit 906 locuri de muncă, în domenii precum: industrie prelucrări mecanice (operator cablaje, constructor montator, inginer mecanic, inginer producţie, manipulant mărfuri, lăcătuş mecanic, strungar, operator mase plastice etc), industrie uşoară - confecţii ( confecţioner textile, inginer calitate, muncitor necalificat), construcţii civile (zidar, zugrav, sudor, mozaicar, muncitor necalificat), medicină, asigurări, servicii etc. Comparativ cu alte ediţii ale evenimentului, de data aceasta a existat o ofertă mai bogată de locuri de muncă pentru cei calificaţi să lucreze în domeniul producţiei. Au fost oferite joburi atât pentru prahovenii cu studii medii şi şcoli profesionale, cât şi pentru cei cu studii superioare. A.N.

Drumul spre Şotrile, surpat pe 20 de metri

Alunecări de teren în zeci de localităţi prahovene 

Luna aprilie a fost ploioasă din cale-afară, exact cum au prognozat meteorologii în urmă cu câteva luni. O asemenea exactitate de prognoză pe termen lung, mai rar. Nici hidrologii nu au dat informaţii eronate câtuşi de puţin, atunci când au anunţat că apele umflate ale mai multor râuri din Muntenia vor face multe pagube şi stricăciuni. În urma ploilor abundente, care s-au revărsat asupra judeţului nostru atât în Săptămâna Mare, cât şi după Paşte, în Săptămâna Luminată, în zeci de localităţi prahovene au avut loc importante alunecări de teren. Cele mai afectate din zona Câmpina au fost Telega, Breaza, Şotrile, Brebu, Scorţeni, Proviţa de Sus, Valea Doftanei, Cornu, dar pământul a luat-o la vale, pe porţiuni însemnate, şi la Boldeşti –Scăieni, Sângeru, Cărbuneşti, Salcia, Gornet, Lapoş, Ştefeşti, Izvoarele, Bertea, Adunaţi. Multă vreme, circulaţia rutieră s-a desfăşurat cu dificultate pe următoarele drumuri judeţene: DJ 214 Brebu – Pietriceaua, DJ 101T Bertea – Lutu Rosu, DJ 235 de la km 2+100 – Lapos, DJ 134 – Sangeru – Salcia, dar şi pe mai multe drumuri comunale, din comuna Proviţa de Sus, comuna Salcia către Valea Câinelui, satul Nucet - DC 43, comuna Telega - DC 133, satul Izvoarele - DC 21, comuna Adunaţi - DC Brânzeşti. 


Au fost reactivate alunecări de teren mai vechi, dar au fost şi zone în care fenomenul s-a produs pentru prima oară. Sute de locuinţe şi gospodării au fost inundate. Joi, 24 aprilie, s-a rupt o porţiune de aproape 20 de metri lungime din DJ 207, drumul judeţean care leagă Câmpina de comuna Şotrile. Aproape o treime din lăţimea carosabilului a fost afectată. Traficul se desfăşoară  cu greutate, doar pe un singur sens de mers. Primarul Horia Tiseanu a adus în discuţie problema surpării drumului spre Şotrile, la ultima întâlnire a consilierilor municipali. În opinia edilului-şef, repararea drumului este de competenţa Consiliului Judeţean, fiindcă şoseaua se încadrează în categoria “drumuri judeţene”. În plus, Ordonanţa de Urgenţă 43/1997 privind regimul drumurilor publice prevede că porţiunile de drum aflate în extravilanul localităţilor aparţin consiliilor judeţene. O administraţie locală poate aloca fonduri pentru repararea unui drum judeţean doar pentru acea zonă aflată în intravilanul localităţii. Or, porţiunea de drum surpată se află în afara municipiului. ”Drumul spre Şotrile s-a surpat, într-o zonă situată la aproximativ 1,5 km după Spitalul Voila, într-o zonă care nu aparţine de Câmpina. Totuşi, lucrurile nu ar trebui lăsate aşa, căci, daca va continua să plouă, se poate surpa de tot drumul, lăsând comuna Sotrile complet izolata de municipiu. Noi nu putem aloca bani de la bugetul Câmpinei pentru un drum care nu ne aparţine. Totuşi, nici nu putem lăsa lucrurile aşa. Ca şi cale de mijloc, există posibilitatea unui parteneriat între administraţia locală câmpineană şi Consiliul Judeţean Prahova, proprietarul şi administratorul drumului judeţean 207”, le-a spus Tiseanu consilierilor municipali. A.N.

Marele Premiu la Botoşani pentru actorii liceeni din Câmpina

Succes de proporţii la „AmFiTeatru – festival de teatru adolescent” de la Botoşani, ediţia a şasea! Actorii elevi din trupa Teatrului „Mircea Albulescu” de la Casa Municipală de Cultură „Geo Bogza” au câştigat Trofeul Festivalului, Premiul de Popularitate şi Premiul Voluntarilor de la Festival. 


Reamintim că adolescenţii au urmat în 2013 şi continuă în 2014 cursurile de interpretare teatrală finanţate de Consiliului Local şi Primăria municipiului şi organizate de Asociaţia Teatru Proiect, iar spectacolul prezentat, o adaptare pentru scenă a povestirii „Soacra cu trei nurori” de Ion Creangă, a avut mare succes şi la Festivalul de luna trecută de la Braşov. De unde se vede că talentul nu depinde de numărul anilor, ci de investiţia de încredere care apare acolo unde este necesară şi atunci când este nevoie de ea.
Felicitări interpreţilor şi celor care i-au pregătit, în special marelui sufletist, iubitor de teatru, Adrian Dochia, care i-a şi însoţit mereu spre gloria scenei! (F.F.)

Colocviu de critică literară

Filiala Bucureşti – Critică, Eseistică şi Istorie Literară a Uniunii Scriitorilor din România a desfăşurat al patrulea colocviu anual sâmbătă, 26 aprilie 2014, cu tema „Gustul criticii – gustul publicului”. 
Organizarea colocviului a fost coordonată de Radu Voinescu, preşedintele  Filialei Bucureşti – Critică, Eseistică şi Istorie Literară a USR, şi de Horia Gârbea, Preşedintele Filialei Bucureşti – Dramaturgie a USR, sub patronajul Uniunii Scriitorilor din România, cu sprijinul Primăriei Sectorului 2 Bucureşti (primar – Neculai Onţanu) şi a fost găzduită de Centrul Cultural Calderon (director – Elena Scurtu). Dezbaterile au fost conduse de Dan Cristea, redactorul-şef al revistei „Luceafărul de dimineaţă”. 


Manifestarea a fost deschisă de Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România.
Au prezentat comunicări scriitorii: Radu Voinescu, Ion Simuţ, Horia Gârbea, Florin Mihăilescu, Vasile Spiridon, Viorica Răduţă, Adrian G. Romila, Adrian Lesenciuc, Ana Dobre, Dan Cristea, Gelu Negrea, Felix Nicolau, Răzvan Voncu, Lucian Chişu, Adriana Iliescu, Virgil Diaconu, Angelo Mitchievici, Ion Bogdan Lefter. 


Câmpineanul Florin  Dochia, redactor-şef la publicaţiile „Revista Nouă” şi „Urmuz”, a susţinut prelegerea intitulată „Criticul şi publicul său: divergenţe, convergenţe, compromisuri. Textul va fi publicat în nr. 2 al publicaţiei „Revista Nouă” şi în revista „Luceafărul de dimineaţă”. (F.F.)

22 aprilie 2014

Anul acesta, creştinii din toată lumea au sărbătorit Paştele în aceeaşi zi

Dacă naşterea lui Iisus Hristos (Isus Cristos, la catolici), sau Crăciunul, se sărbătoreşte totdeauna pe 25 decembrie a fiecărui an (data poate pica în zile diferite ale săptămânii, arareori, chiar şi duminica), în schimb, data Învierii Mântuitorului, sau Pastele, diferă atât ca zi, cât şi ca lună, dar cade mereu duminica. Calculul se face după un algoritm ce datează din anul 325 e.n, când Sinodul Ecumenic de la Niceea a configurat regulile generale pentru stabilirea datei celei mai importante sărbători a creştinătăţii. Orgoliile, suficienţa cunoştinţelor proprii şi încăpăţânarea înalţilor prelaţi şi teologi ai celor două principale culte creştine (catolicismul şi ortodoxismul), au făcut să persiste, de-a lungul veacurilor, două interpretări distincte ale calculului datei în care trebuie sărbătorit Paştele. 


Foarte puţini ştiu de ce creştinii (catolicii, ortodocşii, greco-catolicii, protestanţii, neoprotestanţii nu ţin de religii diferite, cum greşit consideră unii, ci fac parte din culte sau biserici ale aceleiaşi religii: creştinismul), sărbătoresc Paştele, de cele mai multe ori, în zile diferite, despărţite de intervale temporale care variază între o săptămână şi cinci săptămâni. Şi mai puţini cunosc metoda de calcul a stabilirii datei Paştelui, dar aceasta nu-i împiedică să creadă cu tărie în Dumnezeu (Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh), să creadă cu toată fiinţa lor în misterul Învierii Domnului, al Învierii Mântuitorului care a salvat omenirea de la pierzania păcatului şi ne-a mântuit pe toţi de cele rele prin jertfa sa supremă pe lemnul Crucii. Data Paştelui, din punct de vedere matematico-astronomic, depinde de mişcarea soarelui (legată de echinocţiul de primăvară) şi de cea a lunii, calculele fiind însă diferite, în funcţie de calendarele folosite de Biserica Ortodoxă (calendarul iulian) şi,  respectiv, Biserica Romano – Catolică (calendarul gregorian). Înfiinţată în jurul anului 1700 ca o reacţie de apărare, sub patronajul Vaticanului şi ocârmuirea Sfântului Părinte Papa, a românilor transilvăneni care n-au mai suportat maghiarizarea forţată şi asuprirea nobililor unguri, Biserica Greco-Catolică sărbătoreşte Paştele în aceeaşi zi cu ortodocşii, întrucât greco-catolicii sunt de cult papal (adică subordonaţi Papei), dar de rit răsăritean (ceremonialul religios seamănă foarte mult cu cel al ortodocşilor). Pe de altă parte, protestanţii sărbătoresc Paştele o dată cu romano-catolicii, deşi între un protestant şi un catolic sunt diferenţe mult mai mari decât cele care îl separă pe ortodox de catolic. Isus Cristos nu le-a spus apostolilor Săi să se ducă în lume şi să răspândească în întrega omenire Cuvântul Domnului cu diferite nuanţări. Cu alte cuvinte, nu i-a îndemnat să răspândească religia creştină prin culte cu diferenţe notabile. Nici numele Fiului lui Dumnezeu nu este scris întocmai de către catolicii şi ortodocşii din România. Primii îl scriu Isus Cristos, în varianta latină, pe când cei din urmă preferă varianta slavonă Iisus Hristos, deşi noi suntem “creştini”, nu “hreştini”. De aceea, ecumenismul, mişcarea de refacere a unităţii universale a bisericilor creştine, ar putea fi începutul unui final apoteotic luminos şi plăcut lui Dumnezeu: revenirea tuturor creştinilor de pe acest pământ la obârşia lor comună, la matca lor originară de la începutul primului mileniu de după Cristos, din zorii creştinătăţii care încă mai respirau sfinţenia vieţii şi a faptelor omului Isus printre pământenii pe care i-a iubit atât de mult.
Multă ploaie din cer, dar şi multă lumină din Cer
Din cauza vremii ploioase şi reci, cea mai importantă sărbătoare a creştinilor a strâns în biserici mai puţini câmpineni decât anul trecut, chiar dacă Învierea Domnului a fost celebrată în aceeaşi zi de către toate bisericile creştine. Oamenii care au participat la sfintele slujbe de Paşte nu au fost însă într-un număr ruşinos de mic. Au venit în lăcaşurile de cult câmpinene pentru a lua din Lumina Învierii, ca să o poată duce apoi, cu lumânările aprinse, până în locuinţele proprii, destui localnici, îndeajuns de mulţi încât să credem că locuitorii orăşelului nostrum sunt oameni cu frică de Dumnezeu. Cu frică, dar şi cu dragoste faţă de Tatăl Ceresc şi de  Fiul Său, jertfit în Vinerea Mare pentru salvarea sufletelor noastre. În Câmpina sunt şapte biserici ortodoxe de parohii (plus cea a Spitalului de Psihiatrie Voila), două catolice (una de parohie, iar cealaltă, situată pe Muscel, a măicuţelor augustiniene), şi alte câteva în care se adună penticostali, baptişti, evanghelici, adventişti etc. Aproape de miezul nopţii, o ploaie torenţială s-a abătut peste Câmpina. A fost multă ploaie din cer, dar şi multă lumină din Cer. Lumina Celui Înviat, care a înseninat brusc atmosfera, aducând pe feţele tuturor creştinilor prezenţi în biserici, strălucirea darurilor pe care Cel înviat le revărsă asupra oamenilor: pacea, iertarea, credinţa. În unele biserici ortodoxe, cu permisiunea preoţilor parohi, creştinii prezenţi la slujbă nu au mai înconjurat lăcaşul de cult, cum se procedează de obicei. Pentru că, de cele mai multe ori, am scris despre sărbătorirea Paştelui Ortodox, vom insista, în cele ce urmează, pe ceremonialul Slujbei Învierii oficiate la Biserica “Sf. Anton de Padova” de către părintele paroh Claudiu Cojan, ajutat de mai mulţi preoţi invitaţi. În Câmpina, trăiesc aproape 200 de familii de romano-catolici. Pentru catolicii câmpineni, slujba de Înviere nu începe la miezul nopţii, ca la ortodocşi, ci cu câteva ore mai devreme. Anul acesta, slujba a început la ora 20.00 şi a debutat cu aprinderea în curte a Lumânării Pascale, după care toţi credincioşii prezenţi în biserică au primit Lumina Sfântă, cu care şi-au aprins lumânările. În timpul ceremoniei, pentru o bucată de timp, lumânările celor peste 150 de enoriaşi participanţi au fost stinse, după care au fost aprinse din nou, şi aşa au rămas până la finalul slujbei. A doua zi, prima zi de Paşte, slujba a început la ora 11.30 şi, la sfârşitul acesteia, părintele Claudiu, aflat la primul său Paşte în fruntea catolicilor câmpineni, i-a invitat pe credincioşi să participe, în aula şi curtea bisericii, la un mic praznic cu bucate specifice Paştelui: ouă roşii, cozonac, pască. În predicile din timpul slujbelor de Paşte, preoţii catolici le-au vorbit credincioşilor despre importanţa iubirii lui Dumnezeu Tatăl pentru oameni, evidenţiată nu doar prin apariţia omului pe acest pământ, ci şi prin jertfirea unicului Său Fiu şi prin mântuirea celui Inviat care ne-a dobândit adevărata eliberare din sclavia păcatului.
Cum va cădea Paştele în următorii ani
Pentru cei interesaţi, prezentăm în continuare în ce zile va cădea Paştele în următoarele două decenii: 

* 2014 - 20 aprilie (catolic) / 20 aprilie (ortodox)
* 2015 - 5 aprilie (catolic) / 12 aprilie (ortodox)
* 2016 - 27 martie (catolic) / 1 mai (ortodox)
* 2017 - 16 aprilie (catolic) / 16 aprilie (ortodox)

* 2018 - 1 aprilie (catolic) / 8 aprilie (ortodox)
* 2019 - 21 aprilie (catolic) / 28 aprilie (ortodox)
* 2020 - 12 aprilie (catolic) / 19 aprilie (ortodox)
* 2021 - 4 aprilie (catolic) / 2 mai (ortodox)

* 2022 - 17 aprile (catolic) / 24 aprilie (ortodox)
* 2023 - 9 aprilie (catolic) / 16 aprilie (ortodox)
* 2024 - 31 martie (catolic) / 5 mai (ortodox)
* 2025 - 20 aprilie (catolic) / 20 aprilie (ortodox)

Copiii fără familie nu au fost uitaţi nici de Paşte

Cu ocazia sărbătorilor de Paşti, elevii Şcolii Postliceale Louis Pasteur au efectuat o vizită la Casa de Copii ”Iubiţi Copiii” din cartierul Muscel. 
În cadrul acestei vizite, care face parte din Proiectul de ajutorare socială a copiilor aflaţi în plasament familial, elevii anului II de la profilul Asistent Medical de Farmacie, au donat alimente, dulciuri, haine şi jucării pentru copiii din cele două case de plasament. 


Pe parcursul celor două ore petrecute în casa ”Iubiţi Copiii”, administrată de doamna Eugenia / Jenny Câmpeanu, copii au avut parte de jocuri, mai ales jocuri electronice, discuţii, poezii, cântece, dar şi de multă dragoste şi afecţiune oferite din plin de fetele noastre.
In speranţa că vom sensibiliza şi alţi elevi din şcoală, dar mai ales opinia publică în privinţa nevoilor sociale ale copiilor abandonaţi de părinţi, ne propunem ca în viitor să dezvoltăm mai mult spiritul de sacrificiu şi dăruirea de sine în rândul tinerilor pe care îi formăm la Şcoala Postliceală ” Louis Pasteur” din Câmpina. 
Proiectul se derulează de 15 ani, este constant desfălurat de Crăciun, Paşti dar şi 1 Iunie şi face parte integrantă din laboratorul tehnologic al  modulului de sociologie medicală. 
Psiholog/ Prof. Natalia Loredana Enache

Şubrezit de vreme, vechiul pod de la Băneşti s-a rupt parţial

În dimineaţa zilei de 16 aprilie, vechiul podul peste Doftana care leagă municipiul Câmpina de comuna Băneşti s-a surpat parţial, din cauza prăbuşirii aproape în întregime a unuia dintre cei nouă piloni ai acestei construcţii seculare. Deocamdată, nu se cunosc cu exactitate cauzele incidentului, cu atât mai mult cu cât nu pare a fi vorba despre presiunea apelor râului, căci Doftana nu era umflată la momentul producerii evenimentului. Cel mai probabil, trecerea îndelungată a timpului peste acest edificiu i-a hotărât soarta. Podul este unul dintre cele trei monumente istorice ale comunei şi a fost construit între anii 1862 şi 1864 de către Panait Donici, primul inginer român care a absolvit Școala de Poduri și Șosele de la Paris, ajuns militar de carieră şi politician (ministru al Lucrărilor Publice şi „organizatorul trupelor de geniu” din România). Peste el au trecut trupele române în drumul spre teatrul de operaţiuni din sudul Dunării, în timpul Războiului de Independenţă din 1877-1878. 


În următoarea perioadă, construcţia urma să fie clasificată conform normativelor Legii Patrimoniului, adică urma să fie inclusă în patrimoniul naţional al monumentelor arhitectonice cu o anumită categorie de clasificare şi de importanţă. Afectat decisiv de cutremurul din 1977, podul de la Băneşti fusese închis traficului rutier în urmă cu aproape 40 de ani, însă în toată această perioadă, pe el au circulat pietoni, biciclişti, chiar şi unii căruţaşi indisciplinaţi, deşi în cazul ultimilor, circulaţia căruţelor a fost mereu riscantă. “Miercuri dimineaţă, pe la ora 9.30 – 10.00, am auzit un huruit puternic, ca de cutremur, şi am simţit cum se zgâlţâie casa şi ferestrele din toate încheieturile. Am crezut la început chiar că începe un cutremur şi m-am înspăimântat. Când am ieşit afară, am văzut o mulţime de vecini strânşi să vadă grozăvia. Mulţimea de pietre căzute în apă i-au blocat cursul firesc, iar nivelul Doftanei a urcat vertiginos în zona malului dinspre casa mea. Noroc că, la intervenţia autorităţilor, s-a acţionat cu utilajele necesare, iar albia apei a revenit la cotele sale normale. Pe timpul nopţii, surparea podului a continuat, astfel încât acum, pe o lungime însemnată, mai mult de jumătate din lăţimea carosabilului a dispărut”, ne-a informat Gabriel Tănase, un localnic a cărui locuinţă este la mai puţin de 100 de metri de capătul podului. Podul este foarte apreciat de băneşteni, în special de navetiştii care lucrează la Câmpina şi nu doresc să facă naveta cu microbuzul. Decenii în şir, aproximativ 300 de localnici au trecut zilnic acest pod, cu bicicleta sau cu piciorul. Întrucât primarul Gheorghe Stoica este în concediu medical, i-am solicitat un punct de vedere viceprimarului Mihai Ungureanu, care ne-a declarat următoarele: “Podul vechi este foarte iubit şi apreciat de locuitorii comunei, nu numai de aceia care îl folosesc zilnic ca să ajungă mai repede la Câmpina. Este cea mai scurtă cale de acces pre oraş. De aceea, prioritatea noastră, a reprezentanţilor administraţiei locale, este să refacem cât mai repede această cale de acces. Nu ştim încă sub ce formă se va acţiona, pentru că, vă daţi seama, se pune problema fondurilor băneşti disponibile, iar bugetul comunei noastre este mic. Însă chiar de-ar fi să realizăm un pod de lemn suspendat sau o altă soluţie tehnică, noi vom încerca să refacem grabnic legătura cu municipiul câmpinean. Ironia sorţii face ca, anul trecut, conducerea Primăriei să aibă în vedere chiar varianta accesării unor fonduri europene pentru reabilitarea podului, mai mult ca imagine, pentru că la structura sa de rezistenţă nu putem umbla. Deşi am instalat imediat garduri metalice de protecţie şi am descărcat, la ambele capete ale podului, grămezi mari de balast, pentru ca oamenii să nu mai traverseze Doftana prin acest loc, sunt mulţi localnici care folosesc în continuare această rută spre Câmpina. Fac un apel călduros către toţi aceştia, rugându-i şi pe această cale să nu mai treacă podul, pentru că se expun unui mare pericol.”  A.N.

15 aprilie 2014

Câmpina va primi de la MApN terenurile pe care au funcţionat Unitatea de Radare şi Unitatea de Rachete

În an electoral, Ministerul Apărării Naţionale a fost lovit brusc de sentimente mai bune faţă de rugăminţile repetate ale administraţiei publice locale de a-i fi cedate terenurile şi clădirile în care au funcţionat cândva (până la începutul anilor 2000, când au fost desfiinţate), Unitatea de Radare de pe Muscel şi Unitatea de Rachete de pe Voila. De prin 2005, aproape în fiecare an, conducerea Primăriei a trimis adrese ministerului amintit prin care solicita imobilele abandonate, neutilizabile în cadrul noilor structuri euro-atlantice de apărare  a ţării. După mulţi ani de intervenţii, reprezentanţii municipalităţii câmpinene au primit, în sfârşit, la sfârşitul lunii trecute răspunsuri favorabile la solicitările celor două imobile de la marginea oraşului în care au funcţionat cândva foste unităţi militare. 


Cel mai apropiat de transferul care îl va aduce în domeniul public al Câmpinei este “imobilul 1608”, reprezentând clădirile şi terenul care au aparţinut fostei Unităţi de Radare de pe dealul Muscel, de la punctul Observator, pe care MApN este dispus să-l cedeze Câmpinei în următoarele săptămâni cu o singură condiţie: să nu rămână neutilizat. 


Al doilea imobil, denumit codificat “imobilul 2435”, reprezintă terenurile şi clădirile fostei Unităţi de Rachete de pe Voila şi va fi şi el cedat administraţiei publice locale, dar numai după finalizarea procedurilor de înscriere a acestuia în Cartea funciară. Aproape un deceniu au făcut demersuri pe lângă forurile centrale competente reprezentanţii primăriei câmpinene. Abia pe 25 martie 2014, la sediul executivului local a sosit o adresă de la Ministerul Apărării prin care se comunica acordul cu privire la transferul către Câmpina al fostei Unităţi de Radare (în viitorul apropiat, după înscrierea acesteia în Cartea funciară, şi al fostei Unităţi de Rachete de la Voila), ministerul de resort cerând totodată şi   emiterea în regim de urgenţă a unei hotărâri a Consiliului Local pentru preluarea primului obiectiv menţionat, cu precizarea investiţiei care se va realiza în respectiva locaţie. Discuţiile consilierilor pe marginea proiectului de hotărâre au fost multe, iar variantele privind preluarea acestui imobilul, la fel de numeroase, fiindcă terenurile şi clădirea fostei Unităţi de Radare sunt în prezent grevate de sarcini, în condiţiile în care MApN a închiriat acum câţiva ani imobilul unei societăţi locale. Administratorul acestei firme, prezent în sala de şedinţe, a informat consilierii despre sumele investite în construcţia unei ferme zootehnice (peste un miliard de lei vechi, după declaraţia chiriaşului), ca şi despre faptul că acel contract de închiriere expiră în anul 2021. Paul Moldoveanu, secretarul municipiului, l-a contrazis afirmând că a primit un telefon “de la un colonel MApN, pe nume Stoica Florin, care mi-a spus că terenul fostei unităţi militare este închiriat până în noiembrie 2015.” Consilierii municipali au fost puşi într-o situaţie delicată, întrucât li se cerea să voteze preluarea imobilului respectiv în proprietatea oraşului, dar fără să vadă contractul de închiriere dintre minister şi firma câmpineană, durata şi condiţiile închirierii, precum şi clauzele de reziliere a acesteia. În final, la îndemnurile viceprimarului Ion Dragomir, cu un amendament formulat de consilierul Marian Nistor (“municipalitatea poate închiria terenul până la sfârşitul anului 2015”), aleşii câmpinenilor au votat preluarea imobilului 1608 în domeniul public al Câmpinei, cu obligaţia ca, în termen de sase ani, prin accesarea unor fonduri europene, să se construiască acolo un complex sportiv de mari dimensiuni. De ce s-a decis, după atâta amar de vreme, conducerea MAN să cedeze Câmpinei, chiar şi condiţionat, terenurile celor două foste unităţi militare, nimeni nu ştia (sau nu voia) să spună, dar în aer plutea misterul intervenţiilor unui magnat local cu relaţii şi influenţă printre mai-marii Armatei Române. Până la urmă, mai bine mai târziu decât prea târziu.  A.N.

Editorial

AMBASADORII
Pentru că este Săptămîna Mare, cu adînci, greu de interiorizat semnificaţii întru aflarea Timpului sacru, lăuntric, haideţi să-i lăsăm în nimicnicia lor pe fariseii care ne conduc şi să vorbim despre altceva! De exemplu despre modele. Toată lumea e de acord că ne lipsesc modelele, reperele morale. Cauzele sunt multe, nu e locul nici măcar al unui sumar inventar al lor aici. Mă voi referi concret la unul dintre locurile comune care apar supărător de frecvent în limbajul exagerat de lemnos al comentatorilor noştri sportivi. Anume, ei spun adesea, cînd vine vorba despre vedetele sportului nostru, (Nadia, Hagi, Năstase etc.) că sunt cei mai buni ambasadori ai României. Formula, franc spus, e o prostie enormă. Cei mai buni ambasadori ai României ar trebui să fie…ambasadorii. Şi, dacă e să acceptăm sensul figurat al expresiei, cei mai buni ambasadori ai ţării sînt artiştii, savanţii, studenţii din marile universităţi de top, profesorii care predau acolo… toţi cei care fac cunoscut numele ţării în mediul occidental. I-ar fi trecut cuiva prin minte, în vremea cînd Iorga preda la Sorbona, să spună că Dobai (un extraordinar fotbalist se spune) e un ambasador mai bun al valorilor româneşti? Sportul este, ne-o spun cercetări serioase, doar unul dintre miturile modernităţii, se va dezumfla ca orice mit, cîndva. Ceea ce este periculos în a propune asemenea personaje ca modele este falsul. Falsele modele, o ştim de la Maiorescu cel puţin sunt mai periculoase decît absenţa oricărui model. Recentele arestări ale unor oameni din fotbal i-au lăsat pe mulţi fără aer: cum să arestezi un model? Mai bine am analiza dacă modelul este autentic! Hagi, un analfabet care stătea cu organul în gură de cîte ori rata o ocazie? Năstase, idem, plus gagicar de mahala. Cutare gimnastă care face filmuleţe nud? Că s-a ridicat tricolorul în faţa acestor oameni mă lasă rece, cînd regizează Andrei Şerban la New York sau cîntă Alexandru Tomescu sau ţine curs cutare matematician român, nu se ridică tricolorul. Daţi-mi voie ca mie să mi se pară mult mai important. Să mi se pară mult mai importantă o carte de literatură română tradusă şi prezentă în librăriile occidentale decît un gol de calificare la europene, o expoziţie plastică într-o galerie de prestigiu decît o medalie la olimpiadă. Chestie de scară de valori. Eu cred că aceştia sunt ambasadorii reali ai spiritului românesc, nu mi-ar plăcea ca băiatul meu să semene caracterial cu Hagi, faptul că justiţia a început să umble şi în lumea sportivilor şi că aceştia se arată ofuscaţi, intangibili (cum să judeci un mit?), arată cît de pernicios este un astfel de mit. Sunt puţini sportivi care chiar merită admiraţia totală, şi nu totdeauna sunt cei care iau medalii. Cine îşi mai aduce aminte de Constantina Diţă Tomescu? Dar de Alina Astafei, pe care comentatori cu mintea îngustă o ignorau sau o jigneau pentru că îşi permisese să plece în Germania după ce fratele ei fusese împuşcat la revoluţie? Mitologia post-modernă a „sportului”, „sălii”, „fitnesului”, „dietei”, „joggingului”, „vitaminelor”, „sănătăţii”, „tinereţii” ţine doar de obsesia noastră pentru fizic, în detrimentul spiritualului. Sigur, propun aici o utopie, nu te poţi opune curentului principal, doar vreau să sugerez că poate exista şi o altă perspectivă. Recunosc că am sărit şi eu din fotoliu cînd Hagi a marcat nu ştiu care gol, asta nu mă determină să cred că el devine automat un model, doar pentru că a ridicat adrenalina cîtorva milioane de mîncători de seminţe. Nu asta este funcţia unui model cultural. Problema e că marile seminţii îşi pot permite să exporte „modelul sportiv” pentru că la ei funcţionează perfect şi celălalt model: mă pot uita la un derbi din campionatul englez ca la un spectacol pur de artă pentru artă, pentru că ştiu că există şi teatrul Globe şi formaţia Beatles şi British Council, şi Bodleian Library şamd. Şi, oricît l-ar iubi pe Gerrard, nu cred că nici unui englez i-ar trece prin minte să-l pună alături de Shakespeare.
P.S. Am citit că un sistem foarte sofisticat de fraudare a ISI (sistemul internaţional de evaluare academică), care te asigură de lucrări fictive în reviste fictive şi punctaje evident fictive, a fost pus la punct de ai noştri. Dl. Ponta rămîne şi în acest domeniu, ca şi în politică, un înfăptuitor lipsit de orice anvergură. 
Christian CRĂCIUN      

Cine are interesul să ascundă branşamentele ilegale de apă de la Căminele Petrol?

Consilierul municipal Daniel Telegescu, reprezentantul primarului Horia Tiseanu în Consiliul de Administraţie de la Colegiul Tehnic “Constantin Istrati”, a descoperit întâmplător, la una din şedinţele CA al liceului, că în fiecare lună consumul de apă de la fostul Complex de cămine Petrol atinge valori inimaginabile, de sute de metri cubi (echivalentul a sute de tone de apă sau sute de mii de litri de apă). Într-o altă evaluare, apa “consumată” ar putea umple o garnitură de tren cu vagoane-cisternă. Un asemenea consum uriaş este inexplicabil, cu atât mai mult cu cât cele câteva instituţii care funcţionează în clădirile fostelor cămine ale Petrolului (Clubul Copiilor, Clubul Sportiv Şcolar Petrol, Clubul HM Juniori, firma Colix şi Fundaţia Zamolxes), unele contorizate, altele plătind în sistem pauşal, au un consum total lunar situat între 25 şi 55 de metri cubi. Ele nici nu pot consuma mai mult, pentru că, practic, consumatorii lor de apă înseamnă doar câteva chiuvete. 


Există un contor principal la stradă şi un contor secundar în faţa Căminului de nefamilişti. Conform acestuia din urmă, sutele de persoane care locuiesc în căminul de nefamilişti (şi plătesc apa la asociaţia de care aparţin, care, la rândul ei, plăteşte facturile către Hidro Prahova), consumă de câteva ori mai puţin decât se consumă pe tronsonul de apă care alimentează fostele cămine de elevi ale Liceului Petrol de altădată, tronson la care sunt branşate doar cele cinci instituţii amintite mai devreme. Dacă din consumul înregistrat la contorul principal se scad valorile înregistrate la contorul secundar şi cele citite sau aproximate prin convenţie la cele cinci entităţi subchiriaşe, tot rezultă un consum de apă de sute de metri cubi care nu este atribuit niciunui consumator, dar care este plătit de Primărie. Unde n-avem consumator, dar avem consum, bine că avem bani publici numai buni să plătească acest consum inexplicabil chiar şi cu cea mai fantastică teorie din mecanica fluidelor. Căci orice cantitate de apă care intră prin contorul principal trebuie să se regăsească la consumatorii branşaţi la tronsonul de până în contorul secundar de la Căminul de nefamilişti. Şi oricum ai scădea şi ai aduna, tot mereu rezultă un consum de sute de metri cubi care nu se regăseşte la niciun consumator. Cum aritmetica-i aceeaşi de mii de ani şi niciodată nu a dat greş în toate aceste milenii, cum dracul n-a venit să se spele din apa situată între contorul de la stradă şi cel de la Căminul de nefamilişti, înseamnă că un mare consumator din imediata vecinatate s-a branşat ilegal, după contorul principal, prin clasica metodă a şi mai clasicului by-pass. Asta mai înseamnă, de asemenea, neglijenţă din partea conducerii liceului Istrati (conducerea actuală, dar şi conducerile trecute), care putea să-şi dea seama că un consum lunar de sute de metri cubi în spaţiile închiriate în clădirile complexului este imposibil. Hidro Prahova ar fi putut şi ea să-şi dea seama de imposibilitatea unui asemenea consum, mai ales că-şi trimite periodic specialiştii pe teren, dar operatorul de apă e mulţumit, până la urmă, că nu rămâne cu apa distribuită neplătită. Trai, neneacă, pe banii poporului câmpinean. 


Contorul principal de lângă Bulevardul Nicolae Bălcescu, în ultimii doi ani, nu a arătat niciodată mai puţin de 372 mc, înregistraţi în luna martie 2013, ceea ce tot mult este. În aceeaşi lună, Căminul de nefamilişti a consumat 181 de metri cubi, ceea ce inseamnă un consum de 191 mc pentru coloana dintre cele două contoare, iar după scăderea consumurilor celor cinci instituţii, rezulta un consum al nimănui de 162 mc. Acest consum este plătit fără niciun temei de către Primărie. În ianuarie 2013 însă, contorul principal a înregistrat 771 mc, iar Primăria a trebuit să plătească fără niciun temei 605 mc. Curios este faptul că, imediat după ce Daniel Telegescu a ridicat problema în plenul Consiliului Local, în şedinţa din martie 2014, factura pentru Complexul de cămine Petrol a venit mult diminuată. “E de domeniul fantasticului acest consum de apă, care ar ajunge şi pentru funcţionarea unei fabrici. Nu pot cataloga toată chestia asta decât furt din banii publici. Nu ştiu de către cine, dar sper că vom afla în cele din urmă. După mine, sunt mai mulţi vinovaţi. În primul rând, Hidro Prahova, care putea să se sesiseze, dar care are tot interesul să ia nişte bani siguri, iar banii publici sunt cei mai siguri bani. Al doilea vinovat ar fi conducerea liceului Istrati, care nu s-a interesat de rezolvarea acestei probleme, nici nu s-a sesizat la vederea acelor consumuri de domeniul absurdului. Cred că niciodată un reprezentant al liceului nu a participat la citirea contorului. Al treilea vinovat ar fi Primăria, prin serviciile respective care plătesc facturile. Următorii vinovaţi ar fi consilierii locali care sunt în CA la multe şcoli şi licee, dar nu cer niciodată la verificat consumurile la utilităţi ale acelor unităţi de invăţământ. Mi-e teama că situaţii asemănătoare, cu consumuri exagerate plătite din banul public fără nicio verificare a realităţii de pe teren, există şi în alte licee şi şcoli din Câmpina”, este de părere consilierul Daniel Telegescu, cel care a descoperit acest furt de apă cu autor neidentificat deocamdată, şi care ne-a asigurat că “vom continua cercetările împreună cu colegii consilieri din CA, doamna Papuc si doamna Stanică, dar şi cu directorul liceului, care a promis că se va face o verificare a instalaţiilor şi, dacă este nevoie, branşamente separate.” A.N.

Organizaţia de Femei a PDL Câmpina va finaliza astăzi campania caritabilă “Cutia cu zâmbete”

La iniţiativa Biancăi Baltac, preşedintele Organizaţiei de Femei a PDL Câmpina, mai multe femei democrat-liberale s-au implicat în derularea unui proiect umanitar destinat a ajuta copiii din familii câmpinene cu probleme sociale. Este vorba despre campania caritabilă “Cutia cu zâmbete”, în cadrul căreia, în ultimele săptămâni, localnicii cu posibilităţi financiare şi inimi largi au umplut cutii cu cadouri pentru copii (scriind pe fiecare cutie dacă darurile sunt pentru fetiţe sau pentru băieţi), şi le-au adus la sediul organizaţiei democrat-liberalilor câmpineni, situat pe  Bulevardul Carol I, nr. 10. Până în prezent, s-au strâns peste 100 de cutii cu îmbrăcăminte, încălţăminte şi rechizite pentru cei mici, plus, separat de acestea, sute de jucării. Azi, la ora 17.00, la sediul organizaţiei PDL Câmpina, vor fi împărţite toate aceste cadouri unor familii nevoiaşe care au fost selectate în urma unor deplasări pe teren şi a informaţiilor primite de la diverşi cetăţeni. A.N.   

Ghişeul Unic din Primărie, în serviciul cetăţenilor

Se ştie că scopul oricărei administraţii publice locale este binele comunităţii în slujba căreia lucrează angajaţii unei primării. Cum competenţele administraţiei publice de satisfacere a intereselor cetăţenilor sunt testate zilnic de către fiecare cetăţean care păşeşte pragul Primăriei Câmpina, o îmbunătăţire a relaţiei reprezentanţilor municipalităţii câmpinene cu cetăţenii oraşului nostru este oricând bine venită. La acest lucru s-a gândit şi Paul Moldoveanu, secretarul municipiului, la iniţiativa căruia în incinta Primăriei (în clădirea anexă din dreapta porţii de la intrare), funcţionează, de la începutul lunii, Ghişeul Unic pentru cetăţeni. Sistemul ”ghişeului unic” este folosit în toate administraţiile moderne din întreaga lume, având drept scop eliminarea birocraţiei, facilitarea actului administrativ, precum şi o mai mare transparenţă a administraţiei locale. Spaţiul în care funcţionează astăzi ghişeul era înainte destinat biroului Starea Civilă, care a fost mutat în clădirea Casei Căsătoriilor de pe Bulevardul Culturii, inaugurată la sfârşitul anului trecut.  În acest ghişeu, cetăţenii sunt consiliaţi de reprezentanţi ai celor mai solicitate servicii din Primărie: Urbanism, ADPP, Asistenţă Socială şi Resurse Umane. Aceştia din urmă vor răspunde tuturor întrebărilor adresate de către cetăţeni şi le vor explica acestora ce documente le sunt necesare şi care este procedura de urmat pentru rezolvarea problemei fiecărui localnic care calcă pragul Primăriei. 


Tot în clădirea cu Ghişeul Unic funcţionează şi Centrul de Informare pentru Cetăţeni (CIC), acolo unde se fac înscrieri pentru audienţe şi unde o funcţionară înregistrează permanent diverse solicitări ale localnicilor, reprezentând probleme a căror rezolvare nu este de competenţa niciunuia dintre cele patru birouri care au reprezentanţi la Ghişeul Unic. CIC a fost implementat printr-un proiect european şi a funcţionat până acum în clădirea anexă din stânga intrării principale, acolo unde au fost amenajate spaţii corespunzătoare pentru desfăşurarea şedinţelor periodice ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliul Local Câmpina. “Ne-am inspirat din practica administraţiilor publice din ţările dezvoltate, luând totodată exemplul unor primării din România care au implementat deja sistemul ghişeului unic pentru cetăţeni. Prin acest nou sistem de management al relaţiei cu cetăţenii, spaţiile birourilor din Primărie nu mai sunt aglomerate de numeroasele persoane venite cu diverse probleme, deoarece acestea vor primi toate informaţiile necesare de la funcţionarii ce vor fi permanent la dispoziţia lor în Ghişeul Unic. În acest fel, funcţionarii din birourile noastre vor lucra în linişte şi fără a fi deranjaţi de discuţiile purtate cu cetăţenii veniţi cu diverse solicitări şi probleme, acestea din urmă găsindu-şi mai repede rezolvarea în cadrul Ghişeului Unic. În acest mod, se înlesneşte şi policalificarea funcţionarilor noştri, deoarece un funcţionar de la Ghişeul Unic trebuie să rezolve probleme cetăţeneşti din multiple domenii, fiind obligat astfel să se informeze şi să se perfecţioneze continuu pentru a putea face faţă solicitărilor”, ne-a declarat Paul Moldoveanu, secretarul municipiului Câmpina. A.N.

În cadrul săptămânii “Şcoala altfel”

Liceeni de la Grig au vizitat Spitalul Municipal...

În cadrul săptămânii “Şcoala altfel”, eveniment dedicat activităţilor extracurriculare şi extraşcolare, pe parcursul căreia elevii de toate vârstele participă la diverse activităţi educative, altele decât cele prevăzute în programa şcolară, liceeni din mai multe clase ale Colegiului Naţional “Nicolae Grigorescu” au vizitat Spitalul Municipal. Gazde primitoare le-au fost medicul Călin Tiu, managerul spitalului, şi medicul Elena Dumitrescu, directorul medical al instituţiei. Împărţiţi în trei grupe, elevii (din ani terminali, dar şi mai mici), au trecut prin toate secţiile spitalului. Cu acest prilej, mulţi dintre elevii vizitatori şi-au întărit sau înfiripat convingerea că trebuie să urmeze Facultatea de Medicină şi să devină doctori. 


“Numărul elevilor vizitatori a depăşit cu mult aşteptările mele. M-a impresionat, de asemenea, entuziasmul lor, pe care îl bănuiam, căci este un specific al vârstei, dar nu credeam că poate fi atât de intens. Împreună cu dl. profesor Ene, care i-a insoţit pe elevi, i-am ales pe cei care doresc să urmeze profesii medicale. Am putut observa că toţi sunt bine pregătiţi şi au cunoştinţe solide de anatomie şi biologie. Au arătat mult interes în toate lucrurile întâlnite în secţiile spitalului, la blocul operator, peste tot pe unde am umblat împreună. Am observat cu bucurie că şi colegii mei, medicii din secţii, i-au primit cu multă deschidere şi entuziasm, fiind bucuroşi să le împărtăşească din tainele nobilei meserii de medic. Am convingerea că această vizită va cântări mult în alegerea viitoarei lor profesii, şi, de asemenea, sunt convins că, peste 20-30 de ani, dacă un pacient va ajunge pe mâinile lor, va ajunge pe mâini bune. Noi le-am arătat tot ce se putea arăta şi i-am încurajat în urmarea căii medicinei, rămâne ca ei să-şi asume acest drum şi să îmbrăţişeze una dintre cele mai frumoase meserii din lume”, ne-a declarat, la sfârşitul vizitei elevilor, medicul Călin Tiu. A.N.

... şi au participat la simpozionul cu tema “Câmpina veche, nouă și noi”

În cadrul „Săptămânii Altfel” derulate în învăţământ zilele trecute, la Colegiul Naţional „Nicolae Grigorescu” a avut loc un simpozion dedicat municipiului nostru, intitulat: „Câmpina veche, nouă şi noi”. La evenimentul coordonat de prof. Roxana Stan, au participat zeci de elevi ai colegiului, un grup de liceeni de la Colegiul Tehnic “C-tin Istrati”, profesorii Marcel Vlădescu şi Goran Andrei, dar şi doi invitaţi speciali: prof. Alin Ciupală şi prof.dr. Nicolae Geantă.


Istoricul Alin Ciupală a prezentat tinerilor, într-o manieră inedită, câteva aspecte rar întâlnite în scrierile referitoare la acest oraş: a vorbit despre crucea de piatră care aminteşte despre vizita lui AI.I.Cuza („ascunsă azi printre bălăriile din curtea unui câmpinean”), despre vechea şcoală a prinţului Ştirbey („al cărui nume nu este purtat în prezent de liceul pe terenul căruia e construit”), despre construcţiile lui Anton Racky sau Gh. Ştefănescu (Casa cu Grifoni), despre cele trei cinematografe (distruse) şi fosta grădină de vară, despre vizita nepotului lui Napoleon la castelul de pe Voila, dar şi despre fostul primar interbelic V. Rădulescu, I.H. Rădulescu, sau triada Hasdeu-Grigorescu-Istrati. De asemenea, a prezentat tinerilor trei mici statuete din epoca bronzului. În două cuvinte, prof. Ciupală a prezentat Câmpina veche.
Dr. Nicolae Geantă a prezentat un slide al dinamicii urbane, comparaţie între vechi şi modern şi a subliniat câteva „derapaje” urbane legate despre „anomaliile din periurbanul Câmpiniţa-Muscel”, spaţiile verzi, zonele rezidenţiale şi industriale, dar şi stringenţa unor soluţii pentru revigorarea oraşului care acum un secol era printre „cei trei poli ai industriei petroliere mondiale”. Profesorul de la Colegiul “C-tin Istrati” a concluzionat că, momentan, „Câmpina nu are soluţii pentru a revigora şocul dezindustrializării”, dar nu înseamnă că lupta trebuie pierdută. F.C. 

Concursul şcolar de lectură “România, citeşte-mă” a ajuns la ediţia a doua

La Casa de Cultură “Geo Bogza”, s-a desfăşurat recent a doua ediţie a Concursului şcolar de lectură “România, citeşte-mă”, destinat elevilor claselor a IV-a din şcolile câmpinene. Au participat în prima fază (faza pe clase) circa 300 de copii din 10 clase: trei clase de la Şcoala Gimnazială “Ion Câmpineanu”, trei clase de la Şcoala Gimnazială “B.P. Hasdeu”, două clase de la Şcoala Gimnazială “Al.I. Cuza”, una de la Şcoala nr. 3 de pe Voila (care aparţine de Şcoala Cuza) şi una de la Şcoala Goleşti (din structura Colegiului Naţional “Nicolae Grigorescu”). Primii trei clasaţi din fiecare clasă au format un echipaj care a participat la faza pe oraş. S-au acordat premii de participare tuturor celor 30 de copii, premii constând în cărţi. Premiile I, II şi III au fost mai bogate în cărţi decât premiile de participare. 


Clasa reprezentată de echipajul care a câştigat premiul I a primit, de asemenea, un raft cu cărţi, iar învăţătorul care a pregătit echipajul câştigător a fost recompensat şi el cu un premiu reprezentat de o tabletă. “Este a doua ediţie a concursului, care, ca şi prima ediţie, s-a bucurat de o participare însemnată şi de un interes crescut din partea celor mai mari şcolari ai ciclului primar. Câştigătorul concursului a fost echipajul clasei a IV-a de la Şcoala Goleşti, urmat de echipajele claselor a IV-a B de la şcolile gimnaziale “B.P. Hasdeu” şi “Ion Câmpineanu”, care au ocupat locurile II şi respectiv III. Prima ediţie a fost parte a unui proiect european cofinanţat de Primărie. Această a doua ediţie a fost finanţată integral de către municipalitate. Anul acesta s-au acordat mai multe premii decât anul trecut. Sunt convins că acest concurs de lectură, de cultură generală, până la urmă, va prinde rădăcini şi va intra în tradiţia manifestărilor culturale finanţate de Consiliul Local”, ne-a spus directorul Casei de Cultură “Geo Bogza”, scriitorul Florin Dochia. La finalul concursului, premiile au fost acordate de consilierul municipal Florin Frăţilă, preşedintele Comisiei de cultură, sănătate, educaţie din cadrul Consiliului Local. A.N.

”Relaţii interumane - Pericole şi Tentaţii”

Sesiune  de comunicări ştiinţifice desfăşurată în cadrul proiectului ”Cuplul adolescent”.

Pentru a marca Ziua Mondială a Sănătății Școala Postliceală ”Louis Pasteur” Municipiul Câmpina a inițiat o sesiune de comunicări științifice ”Relații interumane – Pericole și Tentații” , sesiune ce s-a desfășurat la Casa Tineretului pe data de 07.04.2014 ora 15.30 . 
Sesiunea a reunit invitați din cadrul Primăriei municipiului Câmpina, Poliției de Proximitate, mass-mediei locale și s-a adresat tinerilor din clasele IX-XII ale colegiilor și liceelor din municipiu. Cuvântul de deschidere al acțiunii a aparținut doamnei președinte al Asociației Mutuale Amus France Roumanie – Elena Murariu.
Inițiatoarea proiectului profesor Gabriela Grozea a prezentat pe scurt Bolile cu Transmitere Sexuală și Metodele Contraceptive, subiecte foarte intens analizate de invitați. Apoi s-a realizat o analiză psihologică a pericolelor, dar mai ales a tentațiilor adolescenților din zilele noastre. Astfel împreună cu psihologul Natalia Enache invitații au dezbătut îndelung subiecte precum: relațiile interpersonale, maturitate și imaturitate emoțională la debutul vieții sexuale, consecințe și implicații ale actelor de teribilism în relațiile interpersonale, curiozitate, influențe ale anturajului și implicarea în comportamente deviante, încrederea și lipsa de încredere în relația cu părinții, etc. 


Invitații au fost rugați să adreseze întrebări specialiștilor, iar cei care nu au avut curajul să o facă, au fost rugați să scrie pe bilețele, întrebări și adresa de e-mail pentru a li se răspunde on-line. 
Acțiunea s-a bucurat de un real succes atât prin prezența numeroasă a participanților dar și prin calitatea discuțiilor lansate.
La finalul dezbaterilor invitații de la Poliția de Proximitate au prezentat un set de norme civice și legale pentru a nu intra în conjuncturi periculoase dar și măsuri concrete de rezolvare : la cine să apeleze și cum să reacționeze dacă sunt exploatați sau abuzați fizic și / sau emoțional.
Elevii au fost invitați să completeze chestionare și au primit flyere, broșuri și diplome de participare.
Sesiunea a reprezentat numai etapa inițială a proiectului ”Cuplul adolescent” , proiect ce implică și desfășurarea unor activități de voluntariat în liceele câmpinene prin întâlniri cu caracter educativ.
Instituțiile de învățământ vor fi cooptate astfel în rândul partenerilor educaționali ai proiectului susținut de Asociația Mutuală AMUS France Roumanie – Școala Postliceală ”Louis Pasteur” Municipiul Câmpina.
Psiholog Natalia Enache 
CONTACT : e-mail: asamusfr@yahoo.com
Tel./fax: 0244374942
Adresa: str. Nicolae Bălcescu, nr. 5, Câmpina, Prahova

Atitudinea NU dăunează grav sănătăţii!

Stahanovismul fotografic

Pobililitatea de a fotografia a devenit fascinanată şi eliberatoare pentru omul postmodern de astazi, căci o poate face cât de mult are el chef, fără restricţii, nelimitat. Dezvoltarea fara precedent a tehnologiei i-a permis si i-a adus (şi) această împlinire fenomenală şi transcedentală, în acelaşi timp: capacitatea de a atinge de la distanţă eternitatea. De a se păstra.  La nivel de masă, căci până în secolul trecut, după trecerea pe acest pamant a milioane şi milioane de destine umane, nu rămânea mare lucru, poate câteva fotografii de carton înrămate, fotografii standard, căci familia se încolona şi se îndrepta catre instituţia fotografului doar cu prilejul unor evenimente speciale (naştrea unui nou copil, căsătoria etc.) neavând posibilitatea tehnică de a se fotografia de mii si zeci de mii de ori în toate ipostazele comune şi atât de banale ale vieţii. Oamenii erau foarte seriosi şi rigizi atunci când erau prinşi în cadru, nu-şi permiteau giumbuşlucurile de astăzi. Ludicul era greu de conceput. A te fotografia reprezenta un eveniment major. Asta nu înseamnă că şi acel om din trecut nu ar fi dorit să fie surprins in cat mai multe ipostaze ale vieţii sale pentru a transmite imaginea si viata lui, asa cum au fost. De altfel cei care şi-o permiteau comandau pictorilor autoportrete pe care le inramau si atarnau in salile castelelor. Ştim, exploatatorii maselor, duşmanii de clasă. 


Dar de ce o facem, totusi? A qui bon? Cui prodest? Celebri au ramas turistii japonezi de acum 3-4 decenii care, avand si posibilităţi tehnologice avansate, au reprezentat primii exponenţi ai fenomenului. Fotografiem totul pentru ca instinctual stim ca fotografia initială şi primordială avea acea putere fantastică de a ne suprevieţui. Erau semnale, ancore pe care le aruncam in fundul oceanului uitarii. De aceea şi furia actuala de a fotografia totul şi de a nu lăsa ne-captat/capturat nimic, nici cel mai mic eveniment personal sau profesional. Parcă pregătim dosare masive, foarte stufoase, mai ales pentru Judecata de Apoi, ca şi cum Dumnezeu, uituc din fire, ar avea nevoie de dovezile noastre pentru a ne oferi un verdict drept. Probabil că şi depărtarea de credinta crestina şi de credinţe în general oferă o explicaţie pentru avântul fotografic al umanităţii: dacă nu mai credem că El poate reţine momentele, o facem noi pentru sau în locul Lui. Noi ştim mai bine! În plus, s-a dezvoltat şi această tehnică fantastică ce poartă un nume predestinat Photoshop prin care se poate îndrepta realitatea nedreapta (deh, prea mult junk food strică imaginea!) înfrumuseţându-se aspectul fizic. Din altă perspectivă, cu cât fotografiem mai mult  avand iluzia ca lasam mai multe semen ale trecerii noastre pe acest pamant, cu atat contribuim la inflaţia fantastică de clişee. Vom avea atâtea foldere încât ne vor trebui 3-4 bătrâneţi tihnite pentru a le trece în revistă. Si apoi, oare de ce pastram aceste zeci de mii de fotografii? Aceasta este întrebarea fundamentală. Doar pentru a ne amărî la bătrâneţe si pensie, pentru a trăi în viitor cât mai mult în trecut? Pentru ca omului ii este atat de caracteristica nostalgia după şi pentru trecut. Liberalizarea fotografiei face parte din războiul aparenţei pe care rasa umană îl duce înverşunată. Dacă înainte vreme se putea vorbi despre o reală artă fotografică, noile tehnologii au permis întregului popor care-şi permite un aparat de fotografiat la un preţ rezonabil să aibă acces la ea şi să-şi aroge calitatea de mare fotograf. Cine dintre noi nu ar putea organiza în următorul minut o expoziţie foto? De altfel inflaţia de fotografii merge mână în mână cu un alt fenomen care ar trebui analizat şi sub acest aspect psihologic: filmarea/filmuleţul. Fotografiem tot mai mult, filmăm tone de gigabiţi, fotografiem toate tâmpeniile, filmăm toate banalităţile, pisici îndrăgostite, căţei puţin beţivi şi melomani. Fenomenul tâmpirii universale a ajuns la un asemenea nivel încât în anumite ţări (România probabil nu este singura) televiziunile se concentrează la emisiunile de ştiri mai degrabă asupra clipurilor amuzante postate pe Youtube decât asupra unor ştiri normale. Ştiri ieftine, comerciale, menite a încânta un ultim neuron stingher.
O remarcă: Facebook dar şi celelalte reţele de socializare ar muri probabil a doua zi dacă s-ar interzice postarea fotografiilor care au, de departe, cel mai mare succes. Nici un text scris nu poate avea forţa de propagare a fotografiei. Textul presupune elaborare, rigoare, corectură, reflecţie de care prea puţine persoane mai sunt capabile în această lume grăbită şi stresată, în timp ce absolut oricine poate să-si facă o poză pe care o poate posta rapid. Studiind fenomenul, avem personala impresie că se trăieşte pentru a se posta poze, orice eveinement, oricât de nesemnificativ, putând şi trebuind fi muls din toate unghiurile posibile, exploatat până la cea mai mică ipostază a fripturii din farfurie, zâmbetului fugar, unei ultime raze de soare primăvăratic. În plus, poza trebuie arătată întregii comunităţi virtuale pentru că dovedeşte fără putinţă de tăgadă că am fost acolo (Et in Arcadia ego!), fiind un instrument de stârnirea geloziilor (ah, eu nu am fost -încă-acolo dar trebuie neapărat să-mi înderept roţile maşinii către acel loc). Pentru că fotografierea incumba şi un aspect narcisist clar, de unde şi moda selfi-urilor, adoptată chiar şi de Barack Obama. Am descoperit că producătorii vin grabiţi în întâmpinarea pieţei şi cererii „Mai multe companii, în special din Asia, au pus deja în vânzare astfel de beţe/selfies stick pe care se poate atasa telefonul mobil sau camera foto.” Fotografiem pentru a posta sau postăm pentru că fotografiem? Am ajuns sclavii fotografiei-fotografierii? Putem fotografia şi filma non-stop, surprinde fiecare secundă din viaţa noastră (asta ar însemna că nici nu am mai trăi deopotrivă ce am fi ocupaţi cu fotografierea sau filmarea) rezultatul final este tot acelaşi! Trist dar nu scapa nimeni. 
Codruţ CONSTANTINESCU

Călător prin lume

Am fost la Rio (2)

Scriam în numărul trecut că nu mulţi oameni îşi pot permite “luxul” de a cumpăra un bilet de fotbal, datorită preţului său. Rio, ca şi întreaga Brazilie, este împărţit în două mari categorii: foarte bogaţi şi foarte săraci. În această uriaşă metropolă găseşti cartiere ultramoderne, dar şi celebrele mahalale - favelele. “Favelas” sunt acele cartiere sărace cocoţate pe dealurile Rio-ului, unde eşti sfătuit să nu intri, decât într-o excursie organizată, datorită gradului mare de periculozitate. Aşa se face că Rio este al doilea oraş după Sao Paolo, din punct de vedere al infracţionalităţii. Şi toate acestea din cauza sărăciei extreme. Cum ajungi la hotel, ţi se atrage atenţia să nu porţi aur sau bijuterii la vedere, ca şi sume mari de bani asupra ta. Din fericire, nu am avut niciun incident cât am stat acolo, datorită poliţiei, foarte prezentă în perioada carnavalului. Dar să lăsăm “favelas” şi să călcăm nisipul fierbinte de pe Copacabana.
Celebra plajă este parte a unei staţiuni de pe malul oceanului, alături de alte staţiuni, dintre care renumite sunt Ipanema şi Leblon. Am avut fericirea să stăm la un hotel “Copacabana Sol”, la doar câteva minute de plajă, astfel că aproape în fiecare zi “am semnat condica” pe plajă. O plajă care impresionează prin nisipul fin, curăţenie şi ordine, dar şi prin facilităţile sale acordate sportului.  Mulţi dintre dvs. ştiţi că fotbaliştii “cariocas”, întrebaţi unde şi-au început activitatea, răspund invariabil “pe Copacabana”.  Într-adevăr, la marginea plajei dinspre marele bulevard ce străjuieşte Copacabana, pentru a nu stânjeni turiştii ce fac plajă, vei găsi porţi mici pentru fotbal sau terenuri pentru fotbal-tenis şi nu poţi să nu fii impresionat de jongleriile cu balonul sau de intensitatea antrenamentului de unul singur al unui viitor, posibil, mare jucător.
Scriam de ordine şi curăţenie. Într-un ghid al metropolei, alături de multe sfaturi practice, poţi găsi un “decalog ecologic” care începe cu: “Iubeşte-l pe Dumnezeu în primul rând şi apoi natura ca pe tine însuţi” şi se termină cu: “Dacă mergi pe plajă, nu uita să-ţi iei cu tine şi o pungă pentru gunoi”. 
Stând pe plajă, cu faţa spre ocean, vei zări ieşind din apă un alt punct de atracţie renumit al Rio-ului - “Pan de Azucar”, “Sugar Loaf” sau Căpăţâna de Zahăr. Această stâncă înaltă de 396 m, sub forma unui pinten, oferă probabil cea mai frumoasă vedere a golfului Guanabara şi a “oraşului minune” Rio de Janeiro. Dacă vrei să ajungi acolo, un teleferic te var urca în câteva minute, iar vederea ce se deschide în faţa ta îţi va recompensa lipsa unei dimineţi de pe plajă. Dacă vara Copacabana este plină de cei care vor să se bronzeze, nici iarna plaja nu este uitată, căci este faimoasă pentru petrecerea de Revelion, când poţi admira fantasticele focuri de artificii. 


Lucrul care atrage însă numărul cel mai mare de turişti este Carnavalul şi parada şcolilor de samba. În cele cinci zile, aproape tot oraşul iese în stradă, cântând şi dansând. Preţurile explodează, iar oraşul se transformă într-un Babilon, unde poţi auzi toate limbile pământului. Parada şcolilor de samba este evenimentul cel mai aşteptat, pentru care fiecare şcoală se pregăteşte un an întreg, alegându-şi o anume tematică. Dar până în seara finalei, pentru care noi avem bilete, mai este timp, aşa că rezervăm o zi unei călătorii de excepţie în pădurea tropicală, iar seara ne desfătăm cu bunătăşi marine la unul din multele localuri ce străjuiesc bulevardul din Copacabana, în ritmurile binecunoscute ale sambei. Toată lumea cântă şi dansează până noaptea târziu, uitând de grijile de zi cu zi ale vieţii. Cu o zi înaintea finalei, ne hotărâm să mergem în Ipanema şi să vedem o paradă, neobişnuită pentru noi, fără de care carnavalul nu ar fi un adevărat eveniment - parada homosexualilor. Şi iată-ne în Ipanema, parcurgând câteva sute de metri alături de această multicoloră şi gălăgioasă demonstraţie de toate vârstele, din multe ţări ale lumii, cu oameni veseli şi prietenoşi. În sfârşit, a sosit şi clipa mult aşteptată, pentru care eram probabil invidiaţi de milioane şi milioane de oameni: parada finală a şcolilor de samba. Spectacolul are loc pe “Sambadrom”, un fel de stradă de pe la noi, cu două benzi de circulaţie, mărginite pe o parte de o tribună cu gradene, ca pe stadioanele noastre mai vechi, iar pe partea cealaltă, de loje destinate arbitrilor şi persoanelor cu mulţi bani. Şi pentru că noi stăm în sectorul 5, pe partea cu gradene şi beton, ne cumpărăm cu doi dolari câte o perniţă pe care să stăm mai confortabil.


Este ora 21 şi Sambadronul este iluminat feeric. Începe parada celor mai bune şase şcoli de samba. Aşa cum spuneam, fiecare şcoală şi-a ales o tematică, culorile, şi-a pregătit costumele, şi-a decorat carul alegoric - asemănător cu cele prezente înainte de 1990 la demonstraţiile de 1 Mai şi 23 August în ţara noastră -, şi-a ales fondul muzical şi cea mai bună dansatoare. În fiecare seară au fost opt şcoli, dar în seara aceasta sunt şase cele mai bune. Fiecare prezintă în jur de 2.000 de dansatori, dacă cifra avansată de ghidul nostru este cea reală. Parada fiecărei şcoli este deschisă de cea mai bună dansatoare, îmbrăcată - vorba vine - sumar, într-un costum strălucitor ce lasă să se vadă formele perfecte ale corpului bine bronzat, urmată de o formaţie muzicală având în frunte dirijorul, îmbrăcat în costum alb, cu pălărie de paie şi cămaşă albă. Formaţia este urmată de un grup de dansatori şi de celebrul car alegoric ce poate avea o tematică cum ar fi “Istoria şi colonizarea Braziliei” sau “Ecologia - lupta pentru salvarea naturii”. Carul alegoric, platforma extrem de mare a unui camion cu diferite efecte dintre cele mai spectaculoase, este urmat de un grup masiv de dansatori care încheie parada şcolii respective. Juriul trebuie să acorde câte o notă pentru solistă, formaţia muzicală, car alegoric, tematica transpusă în realitate şi dansatori. Şi, încet-încet, orele trec, ne uităm la ceas, este ora 3 dimineaţa şi n-am văzut decât patru şcoli, dar ne hotărâm să plecăm, pentru că ziua de mâine ne aşteaptă cu o altă călătorie de 12 ore. 
Ultima zi în “Wonder City”, Oraşul Minune. Dimineaţa, drum pe Copacabana, să sărutăm oceanul, să ne luăm rămas bun de valurile sale, bagaje, aeroport, îmbarcare, avion, sub noi luminile acestui oraş care ne-a fermecat şi plonjăm în noapte, spre iarna de acasă, dar totuşi casa noastră dragă, cu amintiri greu de uitat.
Alex Blanck
În numărul viitor: Bruxelles, capitala Europei
Aici puteţi citi prima parte a articolului "Am fost la Rio":

08 aprilie 2014

Odată cu noul val de medici sosiţi în unitate, la Spitalul Municipal a crescut numărul operaţiilor de chirurgie laparoscopică

În Spitalul Municipal Câmpina, sunt mai mulţi medici chirurgi care operează laparoscopic, cea mai mare cazuistică (cel mai mare număr de operaţii), fiind deţinută de Alexandru Matei, urmat de managerul spitalului, Călin Tiu. Vorbim aici despre operaţii de chirurgie a organelor cavităţii abdominale, dar şi despre cele care vizează domeniul medical al ortopediei, urologiei sau al ginecologiei. 

Prima operaţie artroscopică din SMC 
În această înşiruire, ortopedia nu a fost întâmplător menţionată, căci în cel de-al doilea spital “generalist” prahovean şi operaţiile ortopedice se fac, mai nou, prin metoda laparoscopiei. Medicina ortopedică, la Câmpina, a fost multă vreme văduvită, căci zeci de ani am avut un singur medic ortoped care adesea nu putea face faţă numărului mare de operatii complexe, mai ales în sezonul rece. O dată cu sosirea în SMC a tânărului medic ortoped Andrei Repede (în foto), un discipol devotat al părintelui medicinei, Hipocrate, un medic tânăr, dar cu multă experienţă, pe care tot personalul unităţii l-a îndrăgit de la prima vedere, ortopedia câmpineană a fost puternic revitalizată şi a luat o direcţie cu adevărat “orto” (prefixul “orto” este un element prim de compunere savantă, însemnând “drept”, “adevărat”, “corect”). 


Cum a sosit în SMC, şi aşa cum îi arată şi numele, tânărul medic Andrei s-a pus repede pe treabă şi a executat cu ajutorul monitorizării video, în premieră pentru spitalul nostru, o operaţie ortopedică la nivelul genunchiului bolnav al unei paciente. A fost o operaţie care, în marile spitale din ţară, ar putea părea un lucru banal, dar pentru spitalul nostru a însemnat un fapt mic, dar important, fiindcă viaţa oricărei instituţii spitaliceşti, asemenea vieţii pacienţilor săi, este format din lucruri mici, dar însemnate. “Nu cu mult timp în urmă, în SMC s-a desfăşurat un eveniment medical foarte important: prima operaţie artroscopică de tip laparoscopic executată vreodată în spitalul nostru. Aş preciza aici că laparoscopia este acea chirurgie minim invazivă, în cadrul căreia se pătrunde în interiorul pacientului printr-o incizie foarte mică şi cu instrumente foarte fine prevăzute cu o minicameră video. Se lucrează totul prin vizionarea imaginilor de la locul intervenţiei, imagini care sunt prezentate pe un monitor. De data aceasta, interventia s-a desfăşurat la nivelul genunchiului, în care s-a intrat cu camera video, cu sculele fine şi s-a rezolvat afecţiunea de menisc fără a se mai face vreo incizie a genunchiului. Nu e nevoie să vă mai spun că acest tip de operaţie scuteşte pacientul de durerea fizică pe care o presupune o tăietură clasică, de riscul infecţiilor şi conferă un aspect estetic net superior, fiind evitate cicatricile”, ne-a declarat medicul Călin Tiu. Pacienta operată şi-a revenit rapid după operaţie, operaţie pe care medicul Andrei Repede  nu o consideră a fi fost una complicată. 


Chirurgia laparoscopică – a treia revoluţie medicală
Din punct de vedere al conceptului tehnic, chirurgia laparoscopică face parte din chirurgia minim invazivă videoasistată, care este ramura chirurgiei ce se foloseşte de miniaturizarea camerelor de luat vederi pentru a micşora amploarea traumatismului ţesuturilor interpuse între chirurg şi organul bolnav. În funcţie de regiunea anatomică interesată, chirurgia minim invazivă videoasistată are mai multe ramuri: laparoscopia (denumirea vine din greaca veche, de la cuvintele “laparo” – abdomen şi “skopein” – a vedea), care abordează organele abdominale sau structurile peretelui abdominal, toracoscopia (care vizează organele situate în cavitatea toracică; inimă, plămâni), artroscopia (patologia articulaţiilor) etc. De fapt toate ramurile chirurgicale au beneficiat de avantajele oferite de noua tehnologie. Conceptual vorbind, lucrurile sunt similare, dar există totuşi diferenţe semnificative legate de specificul fiecărei regiuni anatomice în parte. Dintre toate, laparoscopia a cunoscut de departe cel mai mare avânt şi a reuşit să revoluţioneze practic chirurgia abdominală. Pentru că laparoscopia este cel mai des utilizată în SMC, vom insista mai mult asupra acestui domeniu. Chirurgia laparoscopică a fost considerată a treia şi ultima revoluţie medicală a secolului trecut, dupa descoperirea antibioticelor şi aplicarea transplantul de organe. 

Suportul conceptual şi echipa operatorie
Suportul conceptual al acestei ramuri chirurgicale este următorul: spaţiul necesar pentru a putea acţiona asupra organelor este obţinut cu ajutorul unui gaz, dioxid de carbon, care este insuflat automat în cavitatea abdominală (mai exact, peritoneală). Presiunea gazului este menţinută constant de un aparat denumit insuflator. Vizualizarea organelor interne se face cu ajutorul unui sistem optic denumit telescop, lumina fiind condusă printr-un sistem de fibre optice. Imaginile sunt captate de o cameră video şi sunt proiectate pe un monitor sau pe mai multe monitoare. Telescopul se introduce în cavitatea peritoneală printr-un trocar (un instrument cilindric cu diametru de circa 11 mm, dotat cu un sistem de valve care împiedică evacuarea gazului din peritoneu şi pierderea, în consecinţă, a camerei de lucru). Prin alte trocare, variabile ca număr (deci prin alte incizii de 2, 3, 5, 10, 11, 13 sau 15 mm), se introduc intrumentele chirurgicale propriu-zise, cu ajutorul cărora se efectuează operaţia. Hemostaza (controlul hemoragiilor) se face prin electrocoagularea ţesuturilor în diverse moduri sau prin disectoare cu ultrasunte sau laser. În chirurgia abdominală cel puţin, laserul nu s-a impus, cu toate că, în urmă cu 15 – 20 ani, părea să fie foarte util. Astăzi, mulţi pacienţi cer medicilor să fie operaţi cu “laserul”, dar prin această exprimare ei îşi exprimă, de fapt, dorinţa de a fi operaţi laparoscopic, iar chirurgii îi înţeleg şi acţionează în consecinţă. Dezvoltarea electrochirurgiei convenţionale a înlăturat laserul, o tehnologie mult mai scumpă şi fără avantaje evidente. Chirurgia laparoscopică este mai puţin traumatică nu numai cu peretele abdominal, dar şi cu organele abdominale. Pe de o parte, pentru că instrumentele sunt mai fine, pe de altă parte, fiindcă trebuie să operezi foarte îngrijit, deoarece altfel nu vezi ce se întâmplă în câmpul operator. Echipa operatorie este alcătuită din trei chirurgi, de regulă. Operatorul principal are la dispoziţie, de obicei, două porţi de lucru (două trocare), astfel încât poate manipula două instrumente. Ajutoarele sunt reprezentate de un cameraman (cel care manipulează telescopul şi, uneori, şi un intrument de lucru), plus un al treilea chirurg, care utilizează unul sau două instrumente, în funcţie de situaţia operatorie particulară. La prima vedere, situaţia nu diferă foarte mult faţă de chirurgia clasică, evident, cu excepţia camerei de luat vederi. La o privire mai atentă, lucrurile sunt diferite şi aceste deosebiri au consecinţe foarte importante. În primul rând, există o singură imagine asupra câmpului operator, iar această imagine o vede toată lumea, ba chiar mai mult, ea poate fi trimisă şi la distanţă. De aici derivă importanţa deosebită a abilităţilor cameramanului. În al doilea rând, toate gesturile operatorului sunt accesibile în egală măsură tuturor celor prezenţi în sala de operaţie. Acest aspect e foarte diferit de chirurgia clasică, unde se poate întâmpla ca doar operatorul să vadă ce face, de fapt. În acest fel, gestul chirurgical şi-a pierdut caracterul confidenţial şi posibilitatea ca toţi cei din jur să observe  o greşeala (chiar minoră) va împinge pe oricine spre autoperfecţiune. A.N.