08 aprilie 2014

Odată cu noul val de medici sosiţi în unitate, la Spitalul Municipal a crescut numărul operaţiilor de chirurgie laparoscopică

În Spitalul Municipal Câmpina, sunt mai mulţi medici chirurgi care operează laparoscopic, cea mai mare cazuistică (cel mai mare număr de operaţii), fiind deţinută de Alexandru Matei, urmat de managerul spitalului, Călin Tiu. Vorbim aici despre operaţii de chirurgie a organelor cavităţii abdominale, dar şi despre cele care vizează domeniul medical al ortopediei, urologiei sau al ginecologiei. 

Prima operaţie artroscopică din SMC 
În această înşiruire, ortopedia nu a fost întâmplător menţionată, căci în cel de-al doilea spital “generalist” prahovean şi operaţiile ortopedice se fac, mai nou, prin metoda laparoscopiei. Medicina ortopedică, la Câmpina, a fost multă vreme văduvită, căci zeci de ani am avut un singur medic ortoped care adesea nu putea face faţă numărului mare de operatii complexe, mai ales în sezonul rece. O dată cu sosirea în SMC a tânărului medic ortoped Andrei Repede (în foto), un discipol devotat al părintelui medicinei, Hipocrate, un medic tânăr, dar cu multă experienţă, pe care tot personalul unităţii l-a îndrăgit de la prima vedere, ortopedia câmpineană a fost puternic revitalizată şi a luat o direcţie cu adevărat “orto” (prefixul “orto” este un element prim de compunere savantă, însemnând “drept”, “adevărat”, “corect”). 


Cum a sosit în SMC, şi aşa cum îi arată şi numele, tânărul medic Andrei s-a pus repede pe treabă şi a executat cu ajutorul monitorizării video, în premieră pentru spitalul nostru, o operaţie ortopedică la nivelul genunchiului bolnav al unei paciente. A fost o operaţie care, în marile spitale din ţară, ar putea părea un lucru banal, dar pentru spitalul nostru a însemnat un fapt mic, dar important, fiindcă viaţa oricărei instituţii spitaliceşti, asemenea vieţii pacienţilor săi, este format din lucruri mici, dar însemnate. “Nu cu mult timp în urmă, în SMC s-a desfăşurat un eveniment medical foarte important: prima operaţie artroscopică de tip laparoscopic executată vreodată în spitalul nostru. Aş preciza aici că laparoscopia este acea chirurgie minim invazivă, în cadrul căreia se pătrunde în interiorul pacientului printr-o incizie foarte mică şi cu instrumente foarte fine prevăzute cu o minicameră video. Se lucrează totul prin vizionarea imaginilor de la locul intervenţiei, imagini care sunt prezentate pe un monitor. De data aceasta, interventia s-a desfăşurat la nivelul genunchiului, în care s-a intrat cu camera video, cu sculele fine şi s-a rezolvat afecţiunea de menisc fără a se mai face vreo incizie a genunchiului. Nu e nevoie să vă mai spun că acest tip de operaţie scuteşte pacientul de durerea fizică pe care o presupune o tăietură clasică, de riscul infecţiilor şi conferă un aspect estetic net superior, fiind evitate cicatricile”, ne-a declarat medicul Călin Tiu. Pacienta operată şi-a revenit rapid după operaţie, operaţie pe care medicul Andrei Repede  nu o consideră a fi fost una complicată. 


Chirurgia laparoscopică – a treia revoluţie medicală
Din punct de vedere al conceptului tehnic, chirurgia laparoscopică face parte din chirurgia minim invazivă videoasistată, care este ramura chirurgiei ce se foloseşte de miniaturizarea camerelor de luat vederi pentru a micşora amploarea traumatismului ţesuturilor interpuse între chirurg şi organul bolnav. În funcţie de regiunea anatomică interesată, chirurgia minim invazivă videoasistată are mai multe ramuri: laparoscopia (denumirea vine din greaca veche, de la cuvintele “laparo” – abdomen şi “skopein” – a vedea), care abordează organele abdominale sau structurile peretelui abdominal, toracoscopia (care vizează organele situate în cavitatea toracică; inimă, plămâni), artroscopia (patologia articulaţiilor) etc. De fapt toate ramurile chirurgicale au beneficiat de avantajele oferite de noua tehnologie. Conceptual vorbind, lucrurile sunt similare, dar există totuşi diferenţe semnificative legate de specificul fiecărei regiuni anatomice în parte. Dintre toate, laparoscopia a cunoscut de departe cel mai mare avânt şi a reuşit să revoluţioneze practic chirurgia abdominală. Pentru că laparoscopia este cel mai des utilizată în SMC, vom insista mai mult asupra acestui domeniu. Chirurgia laparoscopică a fost considerată a treia şi ultima revoluţie medicală a secolului trecut, dupa descoperirea antibioticelor şi aplicarea transplantul de organe. 

Suportul conceptual şi echipa operatorie
Suportul conceptual al acestei ramuri chirurgicale este următorul: spaţiul necesar pentru a putea acţiona asupra organelor este obţinut cu ajutorul unui gaz, dioxid de carbon, care este insuflat automat în cavitatea abdominală (mai exact, peritoneală). Presiunea gazului este menţinută constant de un aparat denumit insuflator. Vizualizarea organelor interne se face cu ajutorul unui sistem optic denumit telescop, lumina fiind condusă printr-un sistem de fibre optice. Imaginile sunt captate de o cameră video şi sunt proiectate pe un monitor sau pe mai multe monitoare. Telescopul se introduce în cavitatea peritoneală printr-un trocar (un instrument cilindric cu diametru de circa 11 mm, dotat cu un sistem de valve care împiedică evacuarea gazului din peritoneu şi pierderea, în consecinţă, a camerei de lucru). Prin alte trocare, variabile ca număr (deci prin alte incizii de 2, 3, 5, 10, 11, 13 sau 15 mm), se introduc intrumentele chirurgicale propriu-zise, cu ajutorul cărora se efectuează operaţia. Hemostaza (controlul hemoragiilor) se face prin electrocoagularea ţesuturilor în diverse moduri sau prin disectoare cu ultrasunte sau laser. În chirurgia abdominală cel puţin, laserul nu s-a impus, cu toate că, în urmă cu 15 – 20 ani, părea să fie foarte util. Astăzi, mulţi pacienţi cer medicilor să fie operaţi cu “laserul”, dar prin această exprimare ei îşi exprimă, de fapt, dorinţa de a fi operaţi laparoscopic, iar chirurgii îi înţeleg şi acţionează în consecinţă. Dezvoltarea electrochirurgiei convenţionale a înlăturat laserul, o tehnologie mult mai scumpă şi fără avantaje evidente. Chirurgia laparoscopică este mai puţin traumatică nu numai cu peretele abdominal, dar şi cu organele abdominale. Pe de o parte, pentru că instrumentele sunt mai fine, pe de altă parte, fiindcă trebuie să operezi foarte îngrijit, deoarece altfel nu vezi ce se întâmplă în câmpul operator. Echipa operatorie este alcătuită din trei chirurgi, de regulă. Operatorul principal are la dispoziţie, de obicei, două porţi de lucru (două trocare), astfel încât poate manipula două instrumente. Ajutoarele sunt reprezentate de un cameraman (cel care manipulează telescopul şi, uneori, şi un intrument de lucru), plus un al treilea chirurg, care utilizează unul sau două instrumente, în funcţie de situaţia operatorie particulară. La prima vedere, situaţia nu diferă foarte mult faţă de chirurgia clasică, evident, cu excepţia camerei de luat vederi. La o privire mai atentă, lucrurile sunt diferite şi aceste deosebiri au consecinţe foarte importante. În primul rând, există o singură imagine asupra câmpului operator, iar această imagine o vede toată lumea, ba chiar mai mult, ea poate fi trimisă şi la distanţă. De aici derivă importanţa deosebită a abilităţilor cameramanului. În al doilea rând, toate gesturile operatorului sunt accesibile în egală măsură tuturor celor prezenţi în sala de operaţie. Acest aspect e foarte diferit de chirurgia clasică, unde se poate întâmpla ca doar operatorul să vadă ce face, de fapt. În acest fel, gestul chirurgical şi-a pierdut caracterul confidenţial şi posibilitatea ca toţi cei din jur să observe  o greşeala (chiar minoră) va împinge pe oricine spre autoperfecţiune. A.N.

Editorial

ÎNCOTRO?

Întrebarea care, nebănuită uneori, ne bîntuie pe toți este: încotro ne îndreptăm? Nu de multă vreme, pe neobservate aproape, falia clară, cît o ditamai prăpastia, din societatea românească: băsişti vs. antibăsişti se complică după un zig-zag surprinzător, precum un geam care crapă. Unul pe care-l ştiai de partea bună a lumii, îl vezi brusc „dincolo”. Mai ales după trezirea ursului siberian, lucrurile parcă au luat-o complet razna. Vedem astfel un conservator crîncen, spirit religios practicant, căutînd circumstanţe atenuante pentru Moscova, doar pentru că el este un anticapitalist convins. Personal, prefer să fiu un „sclav fericit” dar sătul al Unchiului Sam, decît o umbră înfometată din Ucraina, Siberia, China sau Coreea. Este, de altfel, dilema din care ies greu creştinii noştri răsăriteni. La celălalat capăt, un analist pe a cărui luciditate şi corectitudine contez de mult, Sorin Ioniţă, pare cuprins de o adevărată rabie a intoleranţei, doar pentru că un militant pentru valorile creştine şi ale familiei tradiționale (dl. Capsali) a îndrăznit să candideze pentru PE. E drept că şi Capsali (pentru care aş fi votat cu ambele mîini) a gerat lovitura de stat antidemocraţie şi antiueropeană de iarna trecută, probînd că trăirea creştină nu e sinonimă cu luciditatea politică. Şi atunci îmi vîr ambele mîini adînc în buzunare… Primul ministru ţine în parlament un discurs mieros şi elogios la adresa NATO, dar aproape simultan consilierul său de onoare (halal onoare!), Blănculescu, susţine că n-ar fi aşa de bine să îndeplinim cerinţele Alianţei. Ce să mai înţelegi? Respectivul încă nu a fost demis! Cei care, scîrbiţi ca noi toţi de nivelul mizerabil al clasei politice, vor să nu se îmbolnăvească de acută depresie îşi induc un fals (după părerea mea) motiv de optimism, prin ideea că suntem oricum parte a Occidentului şi că oricum „ne duce valul” încotro trebuie. Şi eu îmi spun uneori asta, în momentele de mare disperare. Dar dacă valul nu ne duce încotro trebuie? Eu chiar cred că adoptarea copiilor de către cuplurile homo este criminală sau recunoaşterea în actele de identitate a „genului neutru” cel puţin o tîmpenie sau isteria dietetică ori ecologică doar atît: o isterie. Dar cum să aperi valorile care sunt chiar invenţia Occidentului (gîndirea critică de exemplu), împotriva Occidentului însuşi, care le aboleşte rînd pe rînd? Cîţi au avut curajul să spună, de exemplu, la summitul de la Bruxelles privind incluziunea ţiganilor (nu a romilor!) că, pentru a îmbunătăţi condiţiile acestei etnii, trebuie să vrea şi ea? Altfel, sunt zadarnice toate locurile rezervate în facultăţi. În zadar ne agăţăm şi întindem gumilasticul cutărui exemplu cu valoare de rară excepţie, precum studenta de la Sorbona, cîtă vreme zdrobitoarea majoritate a etniei respinge categoric orice încercare de civilizare. Un erudit cum nu avem mulţi şi care a dat deja culturii române cîteva monumente (nu e o exagerare), Cristian Bădiliţă, rău de gură şi necreştin prin lipsa simţului bunei socotinţe, scrie lucruri scîrbavnice despre fostul său mentor şi prieten, Andrei Pleşu. Pornind de la scandalul Antena 3, alunecos, CB scrie ceva ce se reduce la ideea: da, Gîdea e un dobitoc dar pe fond are dreptate, Pleşu e un porc. Cum să te mai orientezi cînd doi oameni pe care-i citeşti mereu cu încîntare: Dorin Tudoran şi Tismăneanu îşi dau contre cel puţin săptămînal? În editorialul trecut, scriind despre capodopera dlui profesor zis Felix, n-am mai avut spaţiu să comentez un amănunt important: prefaţa este semnată de istoricul academician Dinu C. Giurescu. Scrîşneşti din măsele şi nu-ţi vine a crede: unde eşti? Încotro te duci? Alţii îşi pun, dimpotrivă, speranţele în tineri care „ar primeni” clasa politică. Dar îi citeşti pe aceşti tineri, îmbibaţi de sloganurile corectitudinilor politice, văzînd la orice colţ de stradă fascism, gîndind în etichete eficiente….şi iar îţi dispare speranţa. E mult mai greu să te orientezi în hăţişurile României de azi, am dat doar cîteva exemple, nu s-a inventat încă GPS-ul care să te pună la adăpost de surprize, de schimbările de orientare care se petrec peste noapte, de  apariţia unor „criterii” care aruncă oamenii în cele mai ciudate căsuţe ale unui misterios „tabel”. Riscul de a ne rătăci este  maxim. Încotro ne ducem? Ne ducem…
P.S. Tupeul dnei Andronescu este incomensurabil. I-a propus cancelarului Angela Merkel titlul de doctor honoris causa al Politehnicii Bucureşti. Silogismul e următorul: Vanghelie garantează pe Andronescu, Andronescu garantează pe Merkel, ergo Vanghelie garantează pe Merkel. Sună fain, nu? Bineînţeles că doamna de fier a Germaniei a refuzat, scufundînd din nou sistemul patronat de Ponta, care nu garantează decît plagiate, într-un imens ridicol. Şi noi ce vină avem?
Christian CRĂCIUN      

Tronsonul din Centrul Civic al Bulevardului “Carol I” este închis circulaţiei

În toamna anului trecut, a început asfaltarea bulevardelor “Nicolae Bălcescu” şi “Carol I”, după o întârziere de aproape doi ani, cauzată în principal de anularea PNDI, atât de contestatul program de dezvoltare a infrastructurii naţionale promovat de fostele guvernări pedeliste. Proiectul de reabilitare a principalelor artere ale oraşului se va derula cu fonduri proprii, de la bugetul local. Modernizarea axei rutiere care desparte oraşul în două a început cu asfaltarea primului tronson al Bulevardului “Nicolae Bălcescu”, respectiv cel de la Sera Primăriei până jos la Emon Electric. Restul bulevardului amintit se va asfalta după înlocuirea, în această zonă, a magistralei de apă printr-un proiect finanţat de Banca Mondială. A urmat apoi cel mai mare bulevard al oraşului, ce poartă numele primului rege al României. A fost scos la licitaţie tronsonul situat între Colegiul Tehnic Forestier şi calea ferată de lângă Complexul Fibec. 


Lucrările sunt executate de firma Cast SRL, cea mai importantă firmă locală din domeniu, aceeaşi care a realizat şi pasajul rutier de la DN1. Pentru oprirea propagării fisurilor vechiului asfalt, se foloseşte armarea acestuia cu folii de plastic, peste care se aplică noile covoare asfaltice. În 2013, s-a început cu asfaltarea tronsonului dintre calea ferată şi centru, ultima asfaltată fiind porţiunea cuprinsă între intersecţia cu strada Goleşti şi intersecţia cu Calea Doftanei. Vineri, 22 noiembrie 2013, lucrările de asfaltare au fost întrerupte, din cauza vremii nefavorabile. Săptămâna trecută, ele au fost reluate pe tronsonul cuprins între Casa Cărţii şi fosta clădire a Sanepid-ului. Pe acest tronson, dar şi pe porţiunea dintre Casa Cărţii şi Policlinica Spitalului Municipal, circulaţia autovehiculelor a fost oprită. A.N.

Ziua Jandarmeriei a fost sărbătorită şi la Câmpina, în curtea Şcolii Gimnaziale “Ion Câmpineanu”

Sărbătorită în fiecare an pe data de 3 aprilie, Ziua Jandarmeriei a fost un nou prilej pentru forţele de ordine ale jandarmilor prahoveni să-şi dovedească abilităţile în cadrul unor demonstraţii spectaculoase desfăşurate în mai multe locaţii. Una dintre aceste locaţii a fost curtea Şcolii Gimnaziale “Ion Câmpineanu” din Câmpina, unde au avut loc exerciţii cu simularea unor misiuni speciale în situaţii de urgenţă, intervenţii cu echipaje canine etc. Jandarmii nu au mai coborât în corzi de pe clădire, ca în alţi ani, dar asta nu înseamnă că exerciţiile prezentate nu i-au lăsat cu gura căscată pe copiii adunaţi în număr foarte mare la această acţiune, în cadrul căreia au participat jandarmi din Ploieşti şi Sinaia.  


Cel mai admirat de copii a fost câinele ciobănesc german al jandarmilor ploieşteni, special dresat şi antrenat pentru prinderea infractorilor. La 3 aprilie, Jandarmeria Română a împlinit 164 de ani de existenţă. Din păcate, tot luna aceasta se împlinesc şi trei ani de la desfiinţarea Unităţii de Jandarmi de la Câmpina, în clădirile căreia, astăzi, mai funcţionează doar Detaşamentul 7 Jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Prahova. Ziua Jandarmeriei Române se sărbătoreşte  în data de 3 aprilie, deoarece la 3 aprilie 1850 domnitorul Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, a promulgat ,,Legiuirea pentru reformarea Corpului Slujitorilor în jandarmi”, act normativ ce consfinţea apariţia în spaţiul militar românesc a jandarmeriei, armă organizată şi pregătită să intervină atunci când rânduielile stabilite prin Lege erau tulburate. Acest document pe care domnitorul l-a comunicat Divanului Obştesc şi Sfatului Ocârmuitor prevedea că Regimentul de jandarmi din Moldova se împarte în două subdiviziuni, fiecare având zona de responsabilitate formată din câte şase ţinuturi (judeţe), la fiecare ţinut fiind repartizată câte o companie de jandarmi, la care se adăuga o companie la Isprăvnicia Iaşului şi, mai târziu, la Poliţia Capitalei. În total erau 14 companii de jandarmi cu un efectiv de 1.433 jandarmi călări şi pedeştri. Domnul Moldovei deschisese, la 17 februarie 1850, prima adunare a Divanului Obştesc, iar la 25 februarie 1850 a solicitat divanului, printr-un Opis, să ia în discuţie proiectul pentru reformarea “Corpului Slujitorilor”. Divanul Obştesc a votat această legiuire la 12 martie 1850. Legiuirea promulgată de Grigore Alexandru Ghica a constituit actul de naştere al acestei arme, căruia i-a dat statut juridic, i-a definit atribuţiile şi principiile de organizare şi funcţionare, acestea constituind fundamentul teoriei şi practicii de-a lungul existenţei sale. Misiunile principale ale Jandarmeriei Române sunt: asigurarea şi restabilirea ordinii publice, transportul şi paza valorilor, bunurilor şi materialelor periculoase, dar şi paza şi apărarea obiectivelor de importanţă deosebită. A.N.

Hidro Prahova pregăteşte derularea unor investiţii cu bani proprii

Operatorul regional de apă care va reabilita o bună parte din reţeaua de apă şi canalizare a municipiului, precum şi staţiile de epurare, va derula în 2014, din surse proprii, investiţii importante în infrastructura câmpineană. Recent, consilierii municipali au aprobat planul de investiţii din acest an stabilit de conducerea Hidro Prahova SA, care cuprinde cinci lucrări de mare importanţă şi utilitate publică. Lucrările de investiții au ca obiect înlocuirea unor tronsoane de conductă pentru distribuția apei și a branșamentelor aferente, sectorizarea rețelei de distribuție apă (reabilitare cămine de vane, montare vane), precum și achiziția și montajul contoarelor de apă rece la nivel de branșament pentru populație. Este vorba despre lucrări care vor fi realizate cu fonduri proprii, nu cu bani de la Uniunea Europeană, lucrările respective neavând nicio legătură cu programul european de reabilitare a reţelelor de apă şi canalizare din zeci de oraşe şi comune prahovene, pe care Hidro Prahova îl va derula în următorii doi ani. 


Cele cinci lucrări stabilite de conducerea Hidro Prahova şi aprobate la ultima şedinţă ordinară a Consiliului Local Câmpina sunt următoarele: înlocuirea unui tronson din conducta de distribuţie a apei pe o lungime de 316 metri şi înlocuirea a 15 branşamente aferente pe Bulevardul Carol I (etapa I) - valoarea lucrării: 122.500 lei (fără TVA); înlocuirea unui tronson din conducta de distribuţie a apei pe o lungime de 160 de metri şi înlocuirea a 4 branşamente aferente pe strada În Luncă -  valoarea  lucrării: 28.800 lei (fără TVA); înlocuirea unui tronson din conducta de distribuţie a apei pe o lungime de 90 metri şi înlocuirea a 10 branşamente aferente pe strada Atelierelor - valoarea lucrării: 16.200 lei (fără TVA); sectorizare reţea distribuţie a apei (reabilitare cămine şi montare de vane) pentru identificarea şi eliminarea pierderilor de apă din reţea - valoarea lucrării: 15.000 lei (fără TVA); achiziţie şi montaj contoare de apă rece, conform planului de contorizare stabilit pentru perioada 2010-2014 – valoare: 17.500 lei (fără TVA). În nota de fundamentare a înlocuirii tronsonului de pe Bdul Carol I se menţionează că această investiţie este imperativ necesară, deoarece conducta de distribuție din fontă cu Dn = 150 mm a fost pusă în funcțiune în anul 1962, are durata normală de utilizare îndeplinită și grad de uzură avansat. Datorită adâncimii mari de pozare (cca 3,5 m) și a presiunii reduse a apei în conduct, este extrem de dificilă depistarea pierderilor, precum și intervenția pentru remedierea defecțiunilor. Cam aceleaşi sunt şi motivele pentru care vor fi înlocuite şi celelalte două tronsoane. Conducta de distribuție a apei (oțel 2”) de pe strada În Luncă prezintă un grad de uzură avansat. Ea a fost depistată ruptă în cursul anului 2013 după sesizarea unor disfuncționalități în alimentarea cu apă. Nivelul pierderilor este ridicat, iar un mare inconvenient îl constituie faptul că avariile de pe traseul acestei conducte sunt detectate cu mare greutate. Conducta din oțel cu dimensiunea 1 ¼” de pe strada Atelierelor are durata normală de utilizare îndeplinită și grad avansat de uzură, necesitând înlocuire. Strada este cuprinsă în programul derulat de Primăria Câmpina pentru modernizare străzi. În timpul dezbaterilor de la ultima lor întâlnire, câţiva consilieri s-au întrebat (în căutarea unei ironii, probabil), dacă municipalitatea a fost consultată cu privire la necesitatea acestor  investiţii mai mult decât bine venite şi care mai reabilitează puţin, în ochii câmpinenilor, imaginea operatorului Hidro Prahova, afectată de lunga perioadă în care operatorul nu a întreprins nimic pentru modernizarea sistemelor de apă-canal din municipiul nostru. A.N.

Tot mai puţine deşeuri electrice şi electronice colectate

Sâmbătă, 5 aprilie, a avut loc o nouă campanie de colectare a deşeurilor electrice, electrocasnice şi electronice (DEEE). “Scapă de deşeuri, le poţi înlocui cu aparatură nouă!” a fost denumirea campaniei cu pricina. Cei care au vrut să scape de aparatele electronice vechi au fost îndrumaţi să le depună la centrul de colectare de pe Strada Milcovului, în clădirea fostei CT6. Cine a avut aparatură electrocasnică voluminoasă de aruncat (frigidere, maşini de spălat), putea solicita prin telefon ridicarea acestor deşeuri de către lucrătorii Floricon Salub, care au fost toată ziua la dispoziţia populaţiei, făcând aceste transporturi speciale cu ajutorul unui camion. Rezultatele colectării au fost slabe, mai slabe decât cele de la ultima campanie de acest tip, din noiembrie 2013., care nici acelea nu au fost mulţumitoare. 


Campania, cu un scop clar ecologic, e menită a determina populaţia să nu arunce DEEE la întâmplare sau în tomberoanele şi ghenele cu gunoaie menajere, fiindcă aceste practici ar dăuna grav mediului înconjurător, poluând apele şi pământurile în care ajung aceste DEEE. Dar ce te faci că sărăcia oamenilor nu îi lasă deloc în pace şi, din această cauză, aparatura stricată este reparată continuu, astfel încât ea să ajungă cât mai târziu în stadiul “bună de aruncat”. Aşa că denumirea mai potrivită pentru această campanie ar fi fost: “Scapă de deşeuri, dacă te poţi dispensa de ele, înlocuieşte-le cu aparatură nouă, dacă ai bani s-o cumperi!”. Un bun barometru al presiunii sărăciei care apasă pe umerii românilor au ajuns aceste campanii de colectare a DEEE. “Rezultatele recentei campanii nu au fost deloc mulţumitoare, fiindcă am colectat cantităţi mai mici decât anul trecut. În ultimii ani, fiecare campanie a fost mai slabă decât precedenta,  deoarece colectăm din ce în ce mai puţine deşeuri. Cauza trebuie căutată probabil în sărăcia din ce în ce mai mare a majorităţii populaţiei. Nu am avut probleme organizatorice, campania a fost bine sprijinită şi mediatizată de Primăria Câmpina şi operatorul regional, firma Logistics Systems SRL, dar din păcate, mulţi oameni sunt prea săraci ca să nu-şi repare continuu aparatele stricate, amânând cât mai mult aruncarea acestora la gunoi”, ne-a declarat Florin Constantinescu, managerul firmei Floricon Salub, principalul organizator al campaniei. Când vor scădea drastic şi cantităţile de gunoaie menajere, atunci putem afirma liniştiţi (o linişte pământeană care o va prevesti pe cea a “locului cu verdeaţă” de pe lumea cealaltă), că românul câmpinean a ajuns la fundul sacului şi al burţii lipite de şira spinării. Bune şi campaniile astea la ceva…   A.N.

Săptămâna Altfel sau timpul liber din programa şcolară

De câţiva ani, în fiecare primăvară, Ministerul Educaţiei a introdus în programa de învăţământ, Săptămâna Altfel, dedicată activităţilor extracurriculare şi extraşcolare, pe parcursul căreia elevii, de la şcoala primară şi până la liceu, participă la diverse activităţi educative, altele decât cele prevăzute în orar. De la an la an, Săptămâna Altfel se dovedeşte a fi atât pentru copii cât şi pentru dascălii lor, o adevărată încântare şi o reală ocazie de stimulare a cunoaşterii, schimbului cultural şi chiar a destinderii într-un program educaţional din ce  în ce mai stufos şi mai obositor.


Spectacolele de teatru, vizitele la biblioteci şi muzee, activităţile umanitare şi de ecologie, excursiile în locuri fascinante din ţară ori din străinătate (anul trecut, 30 de liceeni câmpineni au vizitat Veneţia), sunt numai câteva exemple de activităţi puse la cale de conducerile şcolilor, în bună înţelegere cu asociaţiile de părinţi.
Dincolo de cheltuiala suplimentară suportată tot mai greu de multe familii (nu trebuie să uităm că există familii cu doi, trei copii aflaţi pe băncile şcolii), Săptămâna Altfel rămâne pentru elevi timpul frumos din programa şcolară.

Joi, 10 aprilie, seară de jazz la Club Live, cu Gyárfás István şi Sárik Péter

Gyárfás István şi Sárik Péter sunt doi muzicieni de excepţie din Ungaria, cunoscuţi în România atât de public, cât şi de breaslă. 
Sárik Péter a absolvit Universitatatea de Muzică Liszt Ferenc în anul 1997. A urmat studii de muzică clasică sub îndrumarea maestrei Prunyi Ilona. De-a lungul carierei sale, pe lângă jazz a cochetat cu toate genurile muzicale: a cântat muzică clasică, muzică uşoară, pop, latino şi world music. În prezent conduce un trio, dar colaborează cu numeroase formaţii şi interpreţi. A obţinut importante succese şi în calitate de compozitor, fiind laureat al unor concursuri de compoziţii din Statele Unite ale Americii, precum şi Marea Britanie.


După absolvirea Universităţii Liszt Ferenc din Budapesta Gyárfás István şi-a început cariera ca violonist, ca mai apoi să devină recunoscut pe plan mondial în calitate de chitarist. A cântat împreună cu staruri americane precum Peter Erskine, Scott Hamilton, Herbie Mann, Ken Peplowsky. A colaborat la realizarea a peste 30 de discuri, ca partener al unor mari personalităţi jazzistice din Ungaria, precum Deseő Csaba, Berki Tamás, Dés László, Dresch Mihály. Concertează sistematic cu propriul său trio, precum şi cu Budapest Jazz Orchestra, ţine cursuri, scrie piese proprii şi face transcripţii.
Joi, 10 aprilie, începând cu ora 20,00, sunteţi invitaţi la Club Live,  să descoperiţi cum se regăsesc în spectacol chitaristul, care şi prin compoziţiile proprii tinde să păstreze tradiţiile jazzistice, cu pianistul care se simte în largul lui în aproape toate genurile muzicale (clasic, pop, latino, jazz şi world-music).

Au început înscrierile pentru Concursul Naţional de Literatură «Geo Bogza»

În programul manifestărilor culturale aprobate de Consiliul Local pentru anul în curs, se regăseşte şi Concursul Naţional de Literatură «Geo Bogza», ajuns la a IV-a ediţie, organizat de Casa de Cultură “Geo Bogza”.
La acest concurs pot participa scriitori nedebutaţi în volum, indiferent de vârstă şi fără restricţii de apartenenţă la uniuni de creaţie sau alte organizaţii.
Se acceptă grupaje de minim 5 şi maxim 10 poezii, editate la un rând, cu Arial 14, obligatoriu cu diacritice (textele fără diacritice sunt eliminate din concurs), în 3 exemplare imprimate pe hârtie A4, trimise în plic A4 închis, pe adresa: Casa Municipală de Cultură „Geo Bogza”, Str. Griviţei, nr. 95, 105600 Câmpina, jud. Prahova cu menţiunea „Pentru Concursul Naţional de Poezie «Geo Bogza»” până la 15 mai 2013. În loc de semnătură, va apărea pe fiecare pagină un moto ales de autor. În plicul cel mare, va fi introdus un plic mic închis (având scris acelaşi moto), care va conţine un scurt curriculum vitae al autorului: numele şi prenumele; locul şi data naşterii; studii; activitate literară; adresa completă; numărul de telefon şi adresa de e-mail; motoul de pe plicul mic şi de pe filele grupajului de poezii;
Lucrările nu se returnează, ele urmând a intra în patrimoniul Concursului. Laureaţii vor fi anunţaţi până cel târziu la 30 mai 2013, pentru a fi prezenţi la festivitatea de premiere, care va avea loc sâmbătă, 31 mai 2014, orele 11.00, la Casa Municipală de Cultură „Geo Bogza” Câmpina, în cadrul Maratonului Poeziei de Dragoste.
Juriul concursului va fi alcătuit din scriitori, membri ai Uniunii Scriitorilor din România.
Se vor acorda următoarele premii: Marele premiu (600 lei) şi Trofeul «Geo Bogza», Premiul I (500 lei), Premiul II (400 lei), Premiul III (300 lei), premii ale unor reviste literare şi ale altor publicaţii. Prezenţa premiaţilor la festivitate este obligatorie.   
Juriul îşi rezervă dreptul de a propune redistribuirea anumitor premii şi acordarea altor premii speciale.
Lucrări ale autorilor premiaţi vor fi publicate în «Revista Nouă» şi revista „URMUZ”.
Contact: fdochia@gmail.com sau tel 0244.336.291 

Călător prin lume

Am fost la Rio

Apropierea turneului final al Campionatului Mondial de football, care va avea loc în Brazilia vara aceasta îmi prilejuieşte amintiri dintre cele mai plăcute, avute cu ocazia unei excursii în acest fabulos oraş. 
Tocmai mă întorsesem din Cuba, când agenţia de turism cu care colaboram m-a sunat şi m-a anunţat: pleci la Carnaval la Rio. Era un vis de pe vremea când eram copil şi ştiam de Pelé, Maracana sau Copacabana, ca într-o zi să văd Rio.
Şi iată-mă, împreună cu un grup de 15 turişti în “burta” unui Boeing uriaş, părăsind Europa în plină iarnă şi după un zbor de peste 12 ore, aterizând la Rio în plină vară.
Rio de Janeiro sau Râul de Ianuarie a fost descoperit de un explorator portughez, Gaspar de Lemos, în ianuarie 1502 şi care a considerat golful un râu, iar de aici numele oraşului cu peste 6 milioane de locuitori şi adăugând zona metropolitană peste 11 milioane, al doilea oraş ca mărime după Sao Paolo, cu 17 milioane. Multă vreme capitala ţării, din 1764 până în 1960, Rio a pierdut această titulatură când capitala a fost mutată la Brasilia, un oraş futurist, mult discutat la vremea respectivă, socotit un oraş pentru secolul XXIII, cu o populaţie de “doar” 2 milioane de locuitori.


Rio, oraşul contrastelor, este aşezat într-un splendid golf Guanabara, la poalele unei coline de 710 m - Corcovado (Cocoşatul), fiind dominat de un adevărat simbol al oraşului, dar şi al Braziliei, statuia lui Cristo Redendor - Cristos Mântuitorul, ridicată în 1822 cu ocazia aniversării a 100 de ani de la declararea independenţei Braziliei de sub dominaţia portugheză. Statuia reprezentându-l pe Iisus Hristos cu braţele desfăcute, ca şi cum ar proteja oraşul, are o înălţime de 38 m, din care statuia propriu-zisă are 30 m, iar deschiderea braţelor este de 28 m. Statuia are o greutate de 1.145 tone şi este confecţionată din beton. Este interesant faptul că în soclul statuii, înalt de 10 m, se află o mică capelă. Uriaşa statuie, care parcă pluteşte deasupra golfului Guanabara, este situată în pădurea Tijuca, o rezervaţie naturală unde accesul auto este interzis.
Coborând de pe Corcovado, ne continuăm periplul nostru prin acest oraş minune, vizitat în fiecare an de peste 4,5 milioane de turişti din întreaga lume. Şi pentru că se aproprie Cupa Mondială, următorul popas nu-l putem face decât pe legendarul “Maracana”, templul fotbalului, care anul acesta va găzdui finala Cupei Mondiale şi martor al multor succese, dar şi drame, cum ar fi înfrângerea Braziliei de către Uruguai cu scorul de 1-2 în finala din 1950, în faţa unei asistenţe record de 220.000 de spectatori. O adevărată dramă naţională, căci Uruguai era considerată o victimă sigură, după ce Brazilia trecuse de Spania cu 6-1 şi de Suedia cu 7-1, în timp ce Uruguai remizase cu Spania şi învinsese Suedia cu 3-1.
Stadionul pe care noi toţi îl ştim “Maracana” se numeşte, de fapt, “Estádio Jornalista Mário Filho”, cel care a avut ideea construirii stadionului şi a iniţiat o campanie de strângere de fonduri pentru acest stadion şi a cărui statuie poate fi văzută în faţa stadionului. Maracana şi-a redus treptat capacitatea la 150.000, apoi 110.000, ajungând ca astăzi, după ample renovări, să numere 78.000 de locuri. Vizionarea unui meci în tribunele sale reprezintă un “must” - obligaţie pentru fiecare fan al fotbalului care ajunge la Rio. Este un spectacol extraordinar, dar şi un lux pentru mulţi, datorită sărăciei populaţiei.
Dar despre aceasta, despre Carnaval, Copacabana, favele şi “Căpăţâna de zahăr” vă invit să mă însoţiţi în numărul viitor.
Alex Blanck

Lectura NU dăunează grav sănătăţii!

Douăzeci de mari bătălii

Volumul istoricilor militari americani James Lacey şi Williamson Murray este o fascinantă trecere în revistă a celor mai importante douăzeci de mari bătălii, cel puţin din punctul de vedere al autorilor, care au avut loc în istoria militară a umanităţii. „Bătăliile care ne-au stârnit interesul sunt mai cu seama cele care au reverberat peste timp.” Este evident că „deflagraţiile şi bătăliile au influenţat în mod direct şi covârşitor cursul istoriei, fiind esenţiale pentru înţelegerea lumii în care trăim”. Având în vedere amploarea fiecărei bătălii descrise în această carte, fiecare în parte fiind analizată în nenumărate studii istorice, ne vom rezuma doar a explica şi reproduce câteva informaţii succinte, detalii şi pasaje din aceste importante momente de turnură din istoria militară a umanităţii care au şlefuit lumea de astăzi prin consecinţele lor politice pe termen lung.
Bătălia de la Maraton (490 I. Hr.) a reprezentat poate unul din punctele de plecare ale Europei pe care o cunoaştem astăzi căci cei 10.000 de hopliţii atenieni care au adoptat pe câmpul de luptă celebra formaţie a falangei, au reuşit o miraculosă victorie împotriva celei mai mari armate a celui mai mare imperiu din lume din acel moment, Imperiul Persan. „S-au confruntat pentru prima dată două metode de luptă radical diferite. La Maraton, atenienii protejaţi de armuri solide, formaţi prin familiarizare cu stilul de luptă al hopliţilor, care declanşau asalturi fulgerătoare, înspăimântătoare şi lupte sângeroase corp la corp, au înfruntat şi au decimat armata persană, care se baza pe forţa atacului de la distanţa al arcaşilor săi.” Şi astfel civilizaţia vestică a fost salvată de o deturnare de curs care ar fi fost cât se poate de clară dat fiind nivelul de despotism al persanilor (în vocabularul politic modern a rămas termenul persan, în sens peiorativ, de satrapie–denumirea provinciei persane- condusă de un satrap). Pe câmpul de luptă de la Maraton au rămas 6.000 de persani şi numai 192 de hopliţi atenieni. Un mesager din rândul hopliţilor, în armură completa a fost trimis să anunţe la Atena victoria. După un adevărat tur de forţă (între Maraton şi Atena este o distanţă de aproximativ 30 de kilometri) şi prima cursă de maraton din istorie, alegatorul, ajungând la Atena a rostit doar „Ura! Am învins” prăbuşindu-se şi murind. Spartanii care au ajuns a doua zi au mers până la Maraton pentru a vedea cu ochii lor dimensiunile victoriei ateniene şi, după ce i-au felicitat pe învingători, s-au întors acasă. Spartanii îi vor învinge pe persani la Termopile.