19 mai 2015

Călător prin lume

Dubai, între cel mai… şi cea mai… (1)

Cea mai înaltă clădire din lume - Burj Khalifa (828 m), cel mai mare mall din lume, cu peste 1200 de magazine – Dubai Mall, singurul hotel din lume de şapte stele, pe aceperişul căruia  căruia Roger Federer şi Andre Agassi au disputat o partidă de tenis – Burj Al Arab, singura insulă artificială din lume în formă de palmier – Palm Jumeirah, toate aceste lucruri, consemnate în Cartea Recordurilor le găseşti într-un singur loc din lume – Dubai. De multe ori folosim cuvântul “miracol” ca figură de stil, dar ceea ce vedem aici ne îndreptăţeşte să folosim acest cuvânt, întrucât este incredibil faptul că în mai puţin de 40 de ani, acest emirat – oraş, un fost port sărac de pescari, a devenit cea mai vizitată zonă turistică a lumii. Aşadar să ne întoarcem puţin în timp.



Puţină istorie
Emiratele Arabe Unite (UAE – United Arab Emirates) constituie o federaţie alcătuită din şapte emirate (Abu Dhabi, care este şi capitala emiratelor, Dubai, Sharjak, Fujairah, Umn Al Quaiwain, Ajman, Ra’s Al Khaimah), federaţie ce a luat naştere pe 2.12.1971 – Ziua Naţională a emiratelor. Portughezii sunt primii ce sosesc în Golful Arabiei, în sec. XVI, căutând un drum pentru comerţul lor cu India. Sosirea lor este urmată de o puternică competiţie pentru regiune între puterile europene. Ele vor găsi aici, ca putere locală, tribul Qawasim, care până în sec. XIX va reprezenta o mare forţă militară, având 60 de vase şi peste 20.000 de marinari. Forţa lor prilejuieşte o ofensivă britanică pentru controlul golfului şi al drumului spre India. În interior, satele Liwa reprezintă punctul economic central, pentru ca începând din 1790, Abu Dhabi să devină centrul economic principal. La începutul sec. XIX, o ramură a tribului Banyas se stabileşte în Dubai. În 1820, tribul Qawasim este învins de britanici şi sunt semnate tratate cu diferiţi şefi de triburi – şeici şi emiri. La sfârşitul sec. XIX şi începutul sec. XX, începe să se dezvolte industria perlelor, pescuitul şi culegerea perlelor fiind singurele surse de venituri pentru populaţia locală de pe coasta golfului arabic. Numeroasa populaţie nomadă, vara pescuia perle, iar iarna îşi îngrijea grădinile cu smochine. Principala sursă de venituri, perlele, suferă puternice lovituri în timpul Primului Război Mondial şi în timpul crizei economice din anii 1920, dar mai ales din cauza invenţiei japoneze de cultivare a perlelor. Comerţul devine o sursă importantă de venit, existând o linie maritimă cu Iranul şi India, comerţul cu Portugalia ajutând aceste triburi. Britanicii stabiliţi în Bahrain stabilesc relaţii bune cu emiratele. Din fericire, după criza perlelor, este descoperit în zonă petrolul. Puţin mai înainte fusese descoperit în Iran (1907), Irak (1918), Bahrain (1932), Arabia Saudită (1937), iar în Emirate abia în 1958. Prospectările începuseră aici încă din 1930, dar primul tanc petrolifer va părăsi Abu Dhabi abia în 1962. Conductătorul Abu Dhabiului, şeicul Zayed bin Sultan al Nahyan iniţiază un program masiv de construcţii de şcoli, case, spitale, drumuri, pentru ca în Dubai, şeicul Rashid bin Saeed al Maktoum să facă acelaşi lucru. 
Federaţia
La începutul anului 1968, englezii anunţă intenţia de a părăsi golful la sfârşitul anului 1971. Şeicul Zayed stabileşte rapid legături strânse cu celelalte state din zonă, propunând o federaţie formată din şapte emirate plus Quatar şi Bahrain. Ultimele două refuză această asociere şi la 2.12.1971, şase emirate formează Emiratele Arabe Unite. Un an mai târziu, în 1972, Ra’s al Khaimah se alătură federaţiei, formând ceea ce avem astăzi, Emiratele Arabe Unite. 
Un vizior legendar
Prosperitatea, armonia, dezvoltarea modernă de astăzi se datorează primului preşedinte al Emiratelor Arabe Unite, şeicul Zayed, care a condus federaţia 33 de ani, până la moartea sa în 2004, fiind reales din 1971, la fiecare cinci ani. Susţinător al toleranţei diferitelor credinţe, al dialogului musulman – creştin, acesta a promovat educaţia femeilor şi rolul lor în viaţa politică şi economică a emiratelor, punând pe primul plan oamenii şi în special tinerii, pe care el îi considera viitorul emiratelor. “Resursele ţării să fie un instrument în facilitarea dezvoltării ţării şi a adevăratei sale bogăţii: oamenii şi în special tinerii”. Zayed a militat pentru cunoaşterea şi păstrarea tradiţiilor: “Cel care nu-şi cunoaşte trecutul, nu poate face ce este mai bine în prezent şi viitor, pentru că din trecut învăţăm şi căpătăm experienţă”. A fost un mare conducător şi un mare vizionar. După moartea sa, la conducerea Emiratelor vine şeicul Khalifa bin Zayed al Nahyan, care va duce mai departe această dezvoltare miraculoasă a zonei. 
Dubai City
Este al doilea oraş din Emirate, după capitala Abu Dhabi, iar istoria sa este aceeaşi cu a celorlalte emirate, cu mici deosebiri. La comerţul cu perle trebuie adăugat şi comerţul cu aur, dar şi curajul şeicului Rashid, mort în 1990, care a concesionat dreptul de exploatare a petrolului înainte ca acesta să fie descoperit în 1958. În 1960 se construieşte aeroportul, iar în 1969 începe exportul de petrol al Dubaiului. Dezvoltarea turismului în Dubai începe în 1990, când conducerea Emiratului dă pământ pentru proiecte de anvergură, fără a pune vreo limită banilor aduşi în ţară. Impozitarea mică sau zero, reclamele făcute în întreaga lume, viziunea deosebită,  îmbinarea perfectă între finanţele arabe şi experienţa vestică şi asiatică, precum şi munca străinilor au constituit reţeta succesului, al “boom – ului” extraordinar al Dubaiului. Aici, arhitectura nu are restricţii. Aproape orice se poate realiza când cineva crede cu adevărat că se poate - spunea şeicul. 


Ajungem în Dubai seara, după un zbor plăcut, dar întârziat şi ne cazăm în Bur Dubai – un cartier central, după mulţi “leagănul dezvoltării” Dubaiului de azi, zonă în plină dezvoltare, unde se construieşte zi şi noapte, ca de altfel în întregul Dubai. A doua zi, metropola cu peste două milioane de locuitori ne primeşte cu o furtună de nisip care scade vizibilitatea sub zece metri. Luăm un taxi (care sunt destul de ieftine aici) şi ne îndreptăm spre centrul oraşului, oprindu-ne  în faţa celui mai mare mall din lume – Dubai Mall. În faţa intrării principale aşteaptă acele autobuze deschise pe care le poţi vedea în toate marile capitale ale lumii, care fac turul oraşului. Lipsa completă de vizibilitate (totul este de culoarea nisipului, un fel de ceaţă aurie), precum şi preţul “piperat” al unui tur  (270 DHR  - aproximativ 70 de dolari), ne fac să amânăm cunoaşterea oraşului pentru a doua zi. 
Intrăm în acest “oraş”, situat pe cinci nivele, cu peste 1200 de magazine, reprezentând toate brandurile cunoscute în întreaga lume. Totul străluceşte de curăţenie, scările rulante te duc în sus şi în jos, iar indicatoarele clare în engleză şi arabă îţi ghidează paşii. Pretutindeni sunt oameni prietenoşi, binevoitori, gata să te îndrume, iar o echipă specială, îmbrăcată în tricouri albastre pe spatele cărora scrie “May I help you?” (Vă pot ajuta cu ceva), îţi stă permanent la dispoziţie. Din loc în loc, băncuţe sau fotolii pentru a te putea odihni, cafenele, restaurante, oficii de schimb valutar. Aerul răcoros, plăcut mirositor, muzica discretă, totul pentru a te face să te simţi bine. După câţiva kilometri parcurşi prin mall, o cafea este binevenită. Ne aşezăm la o terasă şi privim la lumea din jur, care forfoteşte cu braţele încărcate de cumpărături. Noi însă vrem să vedem patinoarul artificial, aşa că urcăm la ultimul nivel al mall-ului, ne aşezăm în tribune şi privim  zecile de patinatori, mici şi mari, ce alunecă pe gheaţă în timp ce afară sunt 32 de grade. De remarcat că pentru începători există un sprijin în formă de pinguin, care face deliciul micilor patinatori. 


Părăsim patinoarul şi privind pe fereastră, în dreapta noastră vedem cu uimire că ne aflăm lângă cea mai înaltă clădore din lume – Burj Khalifa – pe care dimineaţa nu am putut-o vedea din cauza norului de nisip. Părăsim mall-ul şi încercăm să oprim un taxi, pentru a ne întoarce la hotel, însă  niciunul nu opreşte, toţi şoferii indicându-ne un loc pe partea opusă a străzii. Este o staţie de taxiuri bine dirijată de agenţi speciali. Ne aşezăm oftând la coada de peste 200 de metri, ajungem la un fel de barieră, taxiul se opreşte în faţa noastră şi aşa, civilizat, fără clasica îmbulzeală de la noi, ne urcăm într-un taxi elegant de culoarea nisipului şi obosiţi după o zi plină ne îndreptăm spre hotel, unde ne aşteaptă o baie caldă şi un pat comod. 
Norul de praf de dimineaţă a dispărut, aşa că putem admira zgârie-norii pe lângă care trecem, admirăm aceste capodopere arhitectonice, hotărâţi ca a doua zi să facem turul oraşului. 
Alex. Blanck
În nr. viitor: Dubai partea a doua

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu