Elena Victoria Glodean s-a născut la 9 mai 1953 şi este absolventă a Facultăţii de Jurnalism, Comunicare şi Relaţii Publice din Bucureşti. Iubește frumosul, în general şi poezia în mod special, fiind o scriitoare sensibilă, de un romantism incurabil. Opera sa poetică este de un mare rafinament stilistic şi transmite mesaje inconturnabile care, cu nepăsare faţă de lumea exterioară, fură emoţii din sufletul oricărui cititor. Elena Goldean explorează frumosul cu graţie, construind cu paşi siguri, împlinirea vocaţiei sale.
- Cine este Elena Glodean?
- M-am născut în luna florilor, sub zodia iubirii, în anul în care tata mai credea că planeta se sprijină pe umerii mici ai mamei, iar mâinile ei sunt de aur. De la mama am învăţat că speranţa este un vis continuu, iar de la tatăl meu am învățat că viaţa are infinite oglinzi şi, în decursul vieții, indiferent în care dintre ele mă voi privi, sufletul să-mi rămână acelaşi. Sunt o fire sensibilă, romantică, optimistă și puternică. De obicei, la școală ți se predă o lecție, apoi un test. La școala vieții însă, ți se dă întâi testul ca să poți învăța o lecție. În decursul anilor, soarta m-a supus multor astfel de teste, unele chiar foarte dure, dar cu ajutorul bunului Dumnezeu, am găsit puterea să trec mai departe și curajul să lupt pentru ceea ce cred și îmi doresc cu adevărat.
- Când v-aţi descoperit talentul scriitoricesc?
- Ca orice adolescentă, încă din școala generală aveam un jurnal, pe care îl ascundeam cu mare grijă de părinți și unde scriam tot ce-mi trecea prin minte: gânduri, frământări, momente speciale, scrisori imaginare și scurte poezii. Din clasa a X-a am urmat secția de uman a liceului teoretic din Băicoi și profesoara de limba română, Iulia Mihăilescu, pe care am iubit-o și am apreciat-o nespus de mult, a întrezărit înclinația mea spre literatură și m-a îndrumat cu atenție până la terminarea liceului. Avidă de cunoaștere, perseverentă, ambițioasă, cu dragoste de carte și pasiune pentru scris, după terminarea liceului, pentru o scurtă perioadă de timp am fost corespondent voluntar al cotidianului „Flamura Prahovei”. Participând în 1973 la un concurs literar organizat de acest cotidian, am luat o mențiune și acest mic succes m-a încurajat să nu abandonez scrisul. Mă și visam lucrând în redacţia unui ziar. Din păcate nu a fost să fie așa, viața mea a luat un alt curs și pasiunea pentru literatură a trecut pe planul doi. Cu toate acestea, în decursul întregii vieți, poezia a rămas oaza mea de linişte, clopotul de cristal sub care, deseori, mă ascundeam să împletesc în cuvânt bucuria, tristeţea, melancolia şi, nu în ultimul rând, iubirea.
- Când aţi avut debutul publicistic?
- În anul 1986 mutându-mă cu domiciliul în Câmpina, s-a ivit oportunitatea de a merge la ședințele cenaclului literar al Casei de Cultură Câmpina „Bogdan Petriceicu Hașdeu”, sub directa îndrumare a regretatului profesor George Văleanu. Debutul publicistic a fost în anul 1990, în „Evenimentul Cultural şi Artistic” al Câmpinei. Ulterior, pentru o perioadă lungă de timp, m-am dedicat familei și profesiei, poezia rămânând doar o pasiune. Cu toate acestea am scris tot timpul și începând din anul 2006, odată cu apariția în spațiul virtual a cenaclurilor și revistelor literare, am început să public în mod constant și să particip la ședintele de cenaclu ale “Bocancului literar” din București. În vara anului 2008, mi-a apărut volumul de autor „Între două tăceri”, Editura Anamarol, București, cu o lansare de carte la Uniunea Scriitorilor din București și o alta la Castelul “Iulia Hasdeu”din Câmpina. Exceptând site-urile și revistele literare on-line, pe lângă volumul de autor, am publicat cu preponderență poezie cu forma fixă (sonnet, rondel, pastel, haiku, etc), în 20 de volume colective, am fost inclusă în „Istoria literaturii scriitorilor români postrevoluționari 1989 – 2010”, Editura Socrate, Craiova-2011 și public periodic în patru reviste literare.

- De când aţi început să scrieţi, credeţi că poezia, în general, a suferit schimbări?
- Se spune că, astăzi, poezia nu mai este căutată, că cititorul modern nu mai vrea să citească poezie. Dimpotrivă, se scrie chiar foarte mult, dar nu întotdeauna cei care scriu urmăresc calitatea ci, mai degrabă, cantitatea. Cititorii s-au înmulțit și ei, mai ales în spațiul virtual. Cine scrie poezie în zilele noastre, ca să fie citit, trebuie să știe cum să se adreseze atât cititorului modern, cât și celui conservator, iubitor al poeziei estetizate. Personal, prefer poeziile cu formă fixă, dar apreciez și poeziile în vers alb, când sunt bine scrise. Există, însă, și o așa-zisă „poezie modernă”, reprezentând o înșiruire de cuvinte fără nici o noimă, fără nici o direcție metafizică sau un reper spiritual, care supune cititorul la o lectură elucubrantă, fără nici o logică, fără o frumusețe intrinsecă, fără un mesaj abscons.
- Aveţi un grup sau o comunitate de scriitori cu care vă împărtăşiţi munca?
- Da, am o comunitate destul de numeroasă de poeți și scriitori atât în spațiul virtual, cât și în viața de zi cu zi, atât pe site-urile literare pe care activez cât şi pe reţeaua socială Facebook, unde sunt nenumărate grupuri care desfășoară activitate literară. Mai în glumă, mai în serios se spune: „nu eşti pe Facebook, nu exişti”. Adevărul este că acest site de socializare îți oferă oportunitatea de a fi citit de un număr mare de cititori, oameni simpli, care se regăsec în ceea ce publici, dar și poeți, scriitori, critici, editori.
- Aveţi aşadar o bogată activitate în spaţiul virtual. Cum se mulează acesta pe profilul dumneavoastră de autor?
- Consider că publicațiile on-line reprezintă o oportunitate de a-ți promova creațiile, de a primi un feedback mai rapid la postările respective, de a ține legătura cu prietenii poeți, scriitori, editori, de a fi la curent cu evenimentele literare ce urmează să se desfășoare și de a primi invitații de participare la acestea. Totodată, poți să citești și să ți se citească poeziile, eseurile, scrii comentarii și primești la rândul tău, aprecieri, critici sau sugestii. Chiar sunt editor pe două reţele de socializare care promovează literatura.
- Cum începeţi să scrieţi un poem?
- Eu nu pot să scriu la comandă, pentru că "poezia apare când emoția și-a găsit gândul și gândul și-a descoperit cuvintele." Ca să fii un poet sau scriitor bun, trebuie să fii în primul rând un bun și consecvent cititor, atât din pasiune cât și pentru documentare. Nu am un ritual anume de a scrie, dar am o metodă de care încerc să mă țin: îmi notez orice idee, metaforă și chiar catrene care îmi vin în minte, oriunde și oricând; în maxi-taxi, când mă plimb și chiar când deretic prin casă. Întotdeauna am la îndemână sau în geantă un carnețel, o foaie de hârtie și un pix. De scris cu adevărat, scriu atunci când simt nevoia și sunt singură, noaptea mai ales și dimineața, devreme. Ideile sunt efemere, le ai pentru o clipă și dacă nu ai intimitate și ceva anume îți distrage atenția, gata, s-au dus. Multă vreme am scris pe hârtie, am caiete întregi de manuscrise, dar acum scriu la laptop. Mi se pare că pot scrie mai repede și-mi pot păstra toate ciornele poeziilor. Când sunt în pană de idei, acestea îmi sunt o sursă de inspirație.
- Care este definiţia poeziei dumneavoastră?
- Se spune că Dumnezeu a ascuns fericirea nu sub mări și oceane, nu sub pământ, ci… în locul unde omul nici nu s-ar putea gândi că există, în străfundul sufletului. Aș numi poezia un cântec al vieții, un tablou al sufletului desenat pe pânza fină a emoțiilor, o distilare a sufletului. Ea ne învață să iubim ca și cum nimeni nu ne-a făcut să suferim, să trăim viața la maxim ca și cum ar fi ultima zi pe pământ. "Poezia este veșmântul în care ne înfășurăm iubirea și moartea".
- Ce încercaţi să transmiteţi prin scrierile dumneavoastră?
- Poezia este expresia cea mai înaltă a artei și lucrează asupra sensibilității cititorului. Iubesc metafora și prin versurile mele încerc să transmit celor care mă citesc propriile gânduri, propriile simțiri, încât să regăsească în poemele mele o părticică din sufletul lor. O poezie bine scrisă este aceea care îl face pe cititor să spună: wow, ce frumos! Consider că poezia te înnobilează sufletește și nu este numai o stare de spirit, o mărturisire, ci este însăși bucuria de a vedea lumina din ochii cititorului, de a aduce mângâiere şi speranţă în sufletul acestuia.
- Cât timp petreceţi la masa de scris?
- Din păcate, din diferite motive, nu-mi permit să zăbovesc prea mult la masa de scris, dar când am acest răgaz, mai ales noaptea, fug din banalul cotidian într-o lume numai a mea, unde pot să visez, să râd, să plâng, să iubesc, să urăsc, să pot fi ceea ce nu sunt în viața de toate zilele, să mă pot redescoperi pe mine însămi. În momentul în care combustia sentimentelor îmi arde gândurile, din prea multă trăire și tăcere explozivă, se naşte poezia.
- Aveţi un poet/ poem preferat?
- Este o întrebare grea! Sunt mulți poeții care îmi plac, poeți ale căror poezii le am în laptop, într-o colecție de suflet. Aș aminti câteva: „DACĂ” de Rudyard Kipling; „Singurătatea omului” Omar Khayam; „Arhimede şi soldatul” de Radu Stanca; „Psalmul de taină” deTudor Arghezi.
- Ce citiţi acum?
- În general citesc multă poezie, dar în prezent citesc Emil Cioran - “Îndreptar patimaș” și Alexandru Andrițoiu - “File de cronică”.
- O altă pasiune a dvs. este fotografia. Ce legătură credeţi că există între imagini şi cuvinte?
- Între imagini şi cuvinte cred că exista o foarte mare asemănare. „O imagine valorează cât o mie de cuvinte” spune un proverb chinezesc. Fotografia înseamnă "scriere cu lumină" și aș considera-o, pe bună dreptate, un “poem al luminii”. Asemenea cuvintelor împletite metaforic într-un poem și fotografia imortalizează un crâmpei de viață, trezește o anumită emoție, o anumită stare de spirit a privitorului, lăsându-l pe acesta să găsească singur propria-i poveste. Așa cum succesul unei poezii depinde de sensibilitatea, de gradul de cultură și starea de spirit a cititorului, tot așa și succesul unei fotografii depinde de ochiul privitorului, de inteligența vizuală a acestuia, de educația culturală, de sensibilitate și chiar de empatie. Cele mai reușite fotografii sunt cele care ne rămân multă vreme pe retină, așa cum cele mai reușite poeme sunt cele care ne ating sufletul și pe care dorim să le recitim ori de câte ori avem ocazia. Ca și în versurile pe care le scriu, în fotografiile pe care le fac, mai ales cele artistice, pun suflet, pun emoție, pun trăire de moment.
- Ce înseamnă „a fi creativ” pentru dvs?
- Termenul de creativitate îşi are originea în cuvântul latin "creare", însemnând: a zămisli, a făuri, a crea, a naşte. Cum frumos o spune Italo Calvino, „poezia este arta de a face să intre marea într-un pahar” și asta înseamnă creativitate. Dar, ca să poți fi creativ, trebuie să trăiești cu intensitate maximă fiecare clipă a vieții și astfel să vezi dincolo de aparențe, să faci originale asocieri între lucruri, stări și idei. Primul pas spre creativitate consider a fi imaginaţia, pe care încerc s-o folosesc cât mai mult, încât să-mi pot împleti sentimentele, gândurile, trăirile și emoțiile, în cele mai frumoase și inedite idei și metafore.
- Cum se vede lumea prin ochii unui poet?
- Cu lacrimile timpului în palme, poetul, acest melanj dintre un proscris şi un înţelept, este, de multe ori, neînţeles și privit ca un excentric, cu doza lui de nebunie, dar şi de înţelepciune, ca unul care trăieşte între două lumi, dar care nu se regăseşte, în întregime, în niciuna dintre ele. Cu toate acestea, la ceas de taină, cu cerul amintirilor în suflet, poetul culege din brazdele cotidianului, trăiri, simţiri, impresii, gânduri profunde și cu ajutorul ritmului său interior le îmbracă metaforic în cuvinte, spre a face din ele punţi spre inima cititorului.
- Din punct de vedere literar, ce proiecte aveți pentru anul 2016?
- Pentru anul următor mi-am propus să acord mai mult timp scrisului și, astfel, să pot definitiva cele două volume începute anul trecut, „Conspirația nopților albe”- poezii și „Oglinda cu două fețe”- eseuri.
- Un poem oferit câmpinenilor...
- Cum toți suntem simpli trecători prin această lume, spirite rebele captive într-un lut de împrumut, cu mulțumiri pentru răbdarea de a citi acest interviu, dedic tuturor câmpinenilor, pe care îi ador, acest rondel:
Cât rătăcesc pe-un minutar de ceas
Pecetluiesc cu viaţă înc-un an
Cât rătăcesc pe-un minutar de ceas.
Sunt un umil drumeţ sosit la han
Ce-şi cară-n traistă vise de pripas.
De soartă strâns în nodul gordian,
Pe drumul spre apus mai fac un pas
Şi pun pecete vieţii înc-un an
Cât rătăcesc pe-un minutar de ceas.
Cotidianul meu, banal cancan,
Îmi lasă veşnic sufletu-n impas.
Mă pierd ades în vers bacovian
Şi stând în carapacea mea retras
Pecetluiesc cu viaţă înc-un an
Cât rătăcesc pe-un minutar de ceas.
Andreea Ştefan