16 februarie 2016

CĂLĂTOR PRIN LUME. Moscova – Kremlin, inima Rusiei (1)

Astăzi, dragi cititori, ne îndreptăm spre cel mai populat oraş din Europa, cu o populaţie de peste 11,5 milioane de locuitori, capitala Federaţiei Ruse – Moscova. Avionul aterizează lin pe pista aeroportului Şeremetiev, unul dintre cele patru mari aeroporturi ale Moscovei. După formalităţile de control al paşapoartelor, ieşim în căldura zilei de vară şi în zgomotul specific marilor aeroporturi, pentru a ne întâlni cu gazda noastră, ghidul local pentru următoarele trei zile. Dar... surpriză! Nu ne aşteptă nimeni! Căutăm în zadar printre autocarele ce aşteaptă alţi turişti. Abia după câteva zeci de minute de aşteptare apare, scuzându-se de întârziere şi dând vina pe traficul infernal (5-6 benzi de circulaţie pe sens), pe care îl vom experimenta şi noi la scurt timp de la plecare, în drum spre centrul metropolei moscovite. Privind şirul nesfârşit de turisme, camioane, autocare sau troleibuze ce ne înconjoară şi care se mişcă încet, îmi vin în minte...

Câteva repere istorice
Oraşul Moscova se află situat pe ambele maluri ale râului cu acelaşi nume. Etimologic, numele provine, probabil, din slavă, însemnând un loc mlăştinos. Prima atestare documentară este datatată 1147 în „Cronicile Rusiei”. Devine centrul unui mic cnezat în secolul XIII. Un secol mai târziu, sub cneazul Dimitri Ivanovici Donskoi (1359 – 1389), oraşul grupează în jurul său mici cnezate ce luptau împotriva mongolilor. Donskoi este cel ce va ridica şi prima zonă de apărare a oraşului, zidurile din piatră ale Kremlinului (1367). Datorită poziţiei sale la intersecţia unor mari drumuri comerciale şi rolului său de conducător al luptelor victorioase împotriva tătarilor, Moscova îşi câştigă supremaţia şi devine capitala cnezatului Moscovei în 1547. Sub Ivan al IV-lea, numit şi Ivan cel Groaznic datorită faptului că a executat boieri, a distrus oraşul Novgorod şi şi-a ucis chiar primul său fiu, Moscova devine capitala Rusiei unite, iar Ivan al IV-lea (1533 – 1584) devine primul ţar al Rusiei. În 1572, oraşul este ocupat de polonezi şi eliberat de către moscoviţi, o oaste voluntară condusă de către un prinţ, Dimitri Pojarski şi un măcelar, Kuzma Minin, în 1612. Dezvoltarea economică a oraşului face necesară o ieşire la mare, iar ţarul vizionar Petru I – Petru cel Mare, luptă pentru o ieşire la Marea Baltică şi Marea Neagră, pentru ca mai apoi, în 1712, să mute capitala la Sankt Petersburg, Moscova rămânând a doua capitală a Rusiei şi centrul religios al acesteia. Între 2 septembrie – 11 octombrie 1812, oraşul este ocupat de trupele franceze de sub comanda lui Napoleon I şi având case construite în mare parte din lemn, este distrus aproape în întregime de un devastator incendiu. La fel ca în cazul „Marelui Foc” din Londra (1666), incendiul a avut şi o parte bună, dând posibilitatea construirii unui oraş mai salubru şi mai modern. Astfel, după 1830, devine un important centru industrial alături de Sankt Petersburg. După Revoluţia din 1917, Moscova redevine capitala Rusiei, în martie 1918 şi după crearea Statului Sovietic (URSS), devine capitala acestuia, la 30 decembrie 1922. În timpul celui de-al doilea război mondial, lupte grele se dau la doar 40 km de oraş, între trupele sovietice şi cele germane (30 septembrie 1941 – 7 ianuarie 1942), pentru ocuparea Moscovei, întrucât Hitler dorea o paradă militară germană în Piaţa Roşie în noiembrie 1941 (aniversarea Revoluţiei din octombrie). După cel de-al doilea război mondial, Moscova se dezvoltă vertiginos, este capitala URSS şi centrul de comandă al ţărilor din sistemul socialist, până în 1991, când prin desfiinţarea URSS, devine ceea ce este şi astăzi, capitala Federaţiei Ruse, una dintre cele mai importante şi mai frumoase capitale ale lumii, vizitată anual de milioane de turişti din întreaga lume.

Străbătând oraşul
După o „luptă” cu traficul intens între aeroport şi capitală – e drept, la o oră de vârf a amiezei – intrăm pe bulevardele largi şi curate ale metropolei, în drumul nostru spre partea mai înaltă a Moscovei, colinele lui Lenin (200 m), străbătând câteva din cele zece districte în care capitala este împărţită. De aici, de pe coline, priveliştea este fermecătoare. În imediata noastră apropiere se înalţă falnică clădirea Universităţii de Stat Lomonosov, cu o arhitectură din care s-au inspirat constructorii Casei Scânteii (astăzi Casa Presei Libere) din Bucureşti şi cei ai Palatului Culturii şi Ştiinţei din Varşovia.


Situată pe unul din cele mai înalte puncte ale oraşului, vasta clădire albă domină zona. Universitatea poartă numele marelui om de ştiinţă Lomonosov, cel ce a fondat universitatea din Moscova în 1755, la îndemnul Împărătesei Elisabeta a Rusiei. Astăzi, moderna universitate are peste 15 facultăţi, frecventate de un număr impresionant de studenţi. Esplanada pe care ne aflăm este plină de oamenii veseli, zâmbitori, de copiii ce zburdă energici, de tineri îndrăgostiţi. Undeva în stânga, la picioarele colinei, putem vedea stadionul olimpic Lujniki, cu o capacitate de peste 80.000 locuri, gazdă a Jocurilor Olimpice din 1980, jocuri de care se leagă multe performanţe înalte ale sportului românesc. 
Seara coboară încet peste capitală, iar atmosfera plăcută îmi aminteşte de o melodie la mare vogă în anii tinereţii mele, „Serile în împrejurimile Moscovei”, a lui Solovyov Sedoi. Briza răcoroasă şi nevoia de a mânca ne împing către autocar, urmând ca mâine să avem o zi plină. 

Kremlinul
Începem ziua cu punctul de referinţă între obiectivele turistice ale Moscovei, Kremlinul, aflat pe lista monumentelor din patrimoniul universal UNESCO, reşedinţa oficială a preşedintelui Federaţiei Ruse, Vladimir Putin.
Lăsăm autocarul pe malul râului Moscova, ce traversează oraşul şi pătrundem în acest „oraş în oraş” pe o poartă aflată lângă unul dintre cele 20 de turnuri ale sale, dintre care cel mai cunoscut este Turnul Spaski şi al său orologiu.


Complexul fortificat este întins pe o suprafaţă de peste 27 de hectare. Ajuns în curtea interioară, înconjurată de celebrele ziduri din cărămidă vopsită la exterior în roşu, nu ştii ce să vezi mai întâi: bisericile vechi din secolele XV – XVI, turnurile cu clopot (clopotul ţar), Palatul Faţetelor, tezaurul ori tunul ţar (1586) de 5 m lungime şi 40 de tone, care nu a funcţionat niciodată.


Cu ajutorul ghidului nostru aflăm câteva lucruri despre istoria Kremlinului. Piatra de temelie a acestuia a fost pusă de Ivan Kaliţa (1320 – 1330), care construieşte numeroase biserici pentru mitropolitul Rusiei, mutat aici de la Kiev, dintre care  multe vor dispărea de-a lungul timpului. Ivan al III-lea invită arhitecţi italieni ce construiesc trei catedrale între 1475 – 1495, dintre care cea mai mare, având cinci cupole aurite, este Uspenski (1475 – 1479). Ivan al IV-lea cel Groaznic construieşte Palatul Faţetelor, iar Alexei Romanov ridică aici Catedrala Mântuitorului. Kremlinul este abandonat până în 1773, când Ecaterina cea Mare doreşte o nouă reşedinţă, care din păcate nu va fi realizată din lipsă de fonduri. În timpul ocupaţiei franceze (septembrie – octombrie 1812) este distrus parţial de o explozie, fiind restaurat între 1816 – 1819. După revoluţia din octombrie 1917, Lenin îşi stabileşte reşedinţa aici, iar după moartea acestuia, în 1924, Stalin face acelaşi lucru. Multe biserici sunt demolate pentru a face loc altor clădiri. După 1961 se înfiinţează Muzeele Kremlinului. Pe partea stângă a curţii interioare se află Palatul Armurilor, cel mai vechi muzeu din Kremlin, ce adăposteşte hainele de încoronare ale ţarilor, bijuterii de mare valoare, arme şi coroanele ţarilor. Părăsim încântaţi muzeul şi mergem pe micile străzi pavate cu bolovani de râu, îndreptându-ne spre catedrala Uspenski, biserica de încoronare a ţarilor, pentru ca apoi să intrăm în Catedrala Bunei Vestiri (1489), care are nouă cupole şi să terminăm turul bisericilor cu Catedrala Arhanghelului Mihail (1508).


Tot aici admirăm turnul cu clopot al lui Ivan cel Mare (1440 – 1505), înalt de 81 m şi având un clopot ce cântăreşte 200 de tone, socotit cel mai mare din lume, din acest  motiv numit şi clopotul ţar. Turnul aflat în inima Kremlinului marchează şi centrul Moscovei. Dintre toate clădirile se distinge Palatul Faţetelor (1491), ctitorie a lui Ivan cel Groaznic, unde se află şi tronurile imperiale. Desigur, într-o zonă în care publicul nu are acces, se află clădirile oficiale: Consiliul de Miniştri, Preşedinţia sau Palatul Congreselor, pentru că, să nu uităm, Kremlinul a fost şi este inima Rusiei, locul din care pleacă toate drumurile ţării, la propriu şi la figurat. 
Părăsim impresionaţi Kremlinul după câteva ore bune petrecute aici. Ieşim pe malul râului Moscova şi undeva, în depărtare, vedem o corabie în mărime naturală, pe a cărei punte, cu o mână întinsă spre zare, semnificând viitorul, zărim figura ţarului vizionar Petru I, discutând planurile sale de dezvoltare cu sfetnicii săi. Ansamblul impresionează prin forţa sa de sugestie.
Restul zilei este rezervat Galeriilor Tretiakov, una dintre cele mai bogate galerii de artă din lume, având peste 55.000 de picturi, sculpturi, gravuri, icoane şi desene aparţinând numai artiştilor ruşi ori sovietici.

Galeriile Tretiakov
Prin exponatele sale, galeria reprezintă o adevărată enciclopedie a artei ruse şi sovietice, începând din secolul XI şi până în zilele noastre. Găzduită într-o casă cu o arhitectură tipic rusească, cu faţada din piatră, împodobită cu vechea steamă a Rusiei şi având deasupra intrării un basorelief reprezentându-l pe Sf. Gheorghe ucigând balaurul, construcţia are în partea din faţă statuia lui Pavel Tretiakov (1832 – 1898), cel ce a avut ideea de a aduna aici doar artă rusă, pentru ca mai târziu alţii să adune aici şi opere de artă sovietice.


Muzeul a fost deschis pentru public în 1881, deoarece, spunea fondatorul său, „nu am o dorinţă mai mare decât să pun bazele unei colecţii de arte frumoase, accesibilă marelui public, o colecţie de care să se bucure mulţi şi să încânte pe oricine”. Cuvintele sale făceau o trimitere directă la adresa felului în care putea fi vizitat în acele timpuri Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg, acolo unde puteau intra numai persoane de rang înalt, cei ce aveau o ţinută adecvată, rochii lungi şi smokinguri, iar inscripţiile erau scrise în limba franceză. În opera sa de colecţionar, acesta a fost ajutat de fratele său, Serghei, după moartea căruia Pavel donează colecţiile sale oraşului Moscova, el rămânând curator aici până la moarte, în 1898. 
Intrăm în galerie şi undeva în partea stângă vedem colecţia de icoane, cu peste 5000 de exponate, cea mai mare din lume, icoane din secolele XI – XVII, incluzând capodopere precum „Fecioara din Vladimiri”, o icoană bizantină din sec. XII, „Sfântul Gheorghe şi balaurul” (sec. XV) sau operele marelui pictor de icoane Andrei Rubliov (sec. XV). Continuăm cu secţiunea secolelor XVIII – XX, cea mai întinsă din muzeu. Menţionez aici doar câteva din cele mai impresionante picturi, cum ar fi „Portret de femeie în costum rusesc” (1784), „Cap de băiat” (1818), „Portretul lui Alexandru Puşkin” (1827) sau „Capul Sf. Ioan Botezătorul” (1837). Admir picturile marine a lui Aivazovski (1881) şi remarc un tablou ce-mi pare extrem de familiar. Îmi este cunoscut deoarece am acasă o copie după acest tablou, de Isac Levitan – „Luna Martie” (1895). Merg mai departe şi sunt fermecat de „Doamna în rochie albastră” (1900), cu a sa privire tristă, atât de expresivă; mă fascinează luminozitatea tabloului „Mic-dejun” şi, poate surprinzător pentru unii, găsesc un tablou de Marc Chagall – „Deasupra oraşului” (nu trebuie uitat că marele artist s-a născut în Rusia). Mai departe admir tablouri amintind scene din cel de-al doilea război mondial - „Mama unui partizan”, „Odihnă după luptă”, iar dintre contemporani mă opresc mai mult în faţa tabloului „Vară indiană” (1964).
Am petrecut o jumătate de zi minunată în acest muzeu şi ca de obicei după o astfel de vizită, retina şi sufletul sunt  încărcate de culoare şi de preţioase trăiri.
Alex. BLANCK

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu