08 martie 2016

CĂLĂTOR PRIN LUME. Atena, oraşul muzeu (1)

Puţine oraşe în lume pot aduna la un loc atât de multe lucruri cu impact asupra dezvoltării civilizaţiei cum a reuşit s-o facă Atena, locul de naştere al democraţiei, unul dintre cele mai vechi oraşe ale Europei, leagăn al civilizaţiei occidentale, centru al culturii, învăţământului şi căminul marilor filozofi, oraş ce are o istorie de peste 3400 de ani. În timpurile moderne, datorită poziţiei sale geostrategice şi apropierii de mare (portul Pireu), devine unul dintre cele mai importante centre economice din sud-estul Europei. Astăzi, oraşul numără peste 664.000 de locuitori, iar împreună cu zona metropolitană, inclusiv Pireu, peste 3 milioane de locuitori. Datorită acestor factori şi în special trecutului său istoric, cu multitudinea sa de monumente, Atena este vizitată de sute de mii de turişti, printre care şi foarte mulţi români, turişti ce au votat metropola ca fiind a treia cea mai bună destinaţie de vacanţă din Europa în 2015. 


Legenda numelui
Legat de numele oraşului, există o legendă care spune că acesta provine de la numele Zeiţei Înţelepciunii - Atena. Aceasta s-a luptat cu Poseidon, Zeul Mărilor, pentru a câştiga supremaţia asupra oraşului şi într-o întrecere dintre cei doi, fiecare a venit cu darurile sale cele mai de preţ. Poseidon şi-a aruncat tridentul în stânca Acropolei, de unde a ţâşnit un izvor de apă sărată, simbolizând puterea navală, iar Atena a venit cu o ramură de măslin, simbol al păcii şi prosperităţii. Locuitorii cetăţii, aflată sub conducerea regelui Kekrops (de aici va veni mai târziu numele de Acropole), au acceptat măslinul şi au numit oraşul Atena. 

Câteva repere istorice
Vechi oraş-stat în secolul VI (î.Hr.) sub regele Teseu, Atena uneşte în jurul său toate polisurile (oraşe-stat), cucerind poziţia dominantă în peninsulă. Între anii 509 – 507 (î.Hr.), populaţia ateniană este împărţită de Clistene după criteriul teritorial, acesta punând bazele democraţiei ateniene. În urma victoriilor obţinute împotriva perşilor, conduşi de Darius la Maraton (12.09.490) şi Salamina (28.09.480), Atena devine principala forţă politică a Greciei şi, prin crearea de către Temistocle a flotei ateniene, devine prima putere maritimă a Eladei. Revenind la bătălia de la Maraton, trebuie reamintit că mesagerul Fedippide, trimis la Atena să anunţe victoria asupra perişilor, aleargă 42 de kilometri şi după ce anunţă vestea victoriei cade mort. De atunci, în cinstea lui, Jocurile Olimpice ce au loc din patru în patru ani, se deschid întotdeauna cu o cursă de maraton. 
Epoca de aur a Atenei este cea a lui Pericle (445 – 429 î.Hr.), când Atena ajunge la apogeul prosperităţii sale economice şi culturale, de maximă înflorire a democraţiei sclavagiste. În această epocă se construiesc templele de pe Acropole, trăiesc şi crează Eschil, Sofocle, Euripide, Herodot, Hipocrate, Socrate, Platon sau Aristotel. Dar, aşa cum se întâmplă în viaţă, după această epocă strălucită urmează una neagră. Urmare înfrângerilor sale în războiul peloponesiac (431 – 404, î.Hr.), învinsă de Sparta, Atena îşi pierde poziţia dominantă, după care îşi revine rapid, fără a mai ajunge însă la strălucirea de altădată. După înfrângerea din 338 (î.Hr.) de la Keroneea, în faţa lui Filip al II-lea, cade sub stăpânirea Macedoniei şi va rămâne astfel până în 197 (î.Hr.), când îi alungă pe macedoneni cu ajutorul romanilor, căzând sub stăpânirea romană. Este cucerită pe rând de goţi, vizigoţi sau herulini. În timpul Împăratului Justinian, universitatea ateniană este închisă, templele socotite păgâne sunt transformate în biserici şi Atena devine un oraş oarecare. În sec. XIII este cucerită de cruciaţi, pentru ca din 1456 să intre sub stăpânirea otomană până în 1829, când în urma războiului de eliberare îşi câştigă independenţa, iar în 1833 devine capitala Greciei libere. În timpul celui de-al doilea război mondial este ocupată, în aprilie 1941, de trupele germane şi eliberată în octombrie 1944. În tot timpul acesta, Grecia şi Atena au manifestat o opoziţie puternică împotriva Germaniei, concretizată prin lupte de partizani, manifestaţii cu sute de mii de oameni în iulie 1943 sau sprijin acordat comandourilor aliaţilor. Un patriot grec, Manolis Glezos, smulge steagul german de pe Acropole în 1941, înlocuindu-l cu steagul grecesc, acolo unde acesta flutură mândru şi astăzi. 
Nici după război Atena nu a avut o viaţă mai liniştită. În 1967 vine la putere, în urma unei lovituri de stat, un guvern militar condus de col. Papadopoulos, care va fi răsturnat în 1973 în urma acţiunilor studenţeşti. În 1985 este primul oraş european al culturii, iar în 2004 Atena găzduieşte Jocurile Olimpice de vară, eveniment ce va contribui foarte mult la dezvoltarea infrastructurii oraşului. Astăzi Atena, capitala Greciei, este cel mai important centru cultural, economic, bancar şi industrial, fiind vizitată de sute de mii de turişti.

Vizitând oraşul
Ajuns în Piaţa Syntagma (Piaţa Constituţiei), considerată centrul Atenei moderne şi în acelaşi timp cea mai mare piaţă a capitalei, mă aşez la o masă într-una din cafenele ce înconjoară piaţa. Aici am avut parte de o întâmplare amuzantă, în momentul în care am cerut o cafea turcească, cu care eram eu obişnuit. Ospătarul, un om mai în vârstă, mi-a replicat nervos şi răspicat că aici se bea cafea grecească şi nu turcească. Amintirea vechilor lupte  dintre greci şi turci era probabil încă vie în mintea şi sufletul acestui grec. 


Stând în faţa cafelei aburinde, nu mă pot hotărî deloc încotro să mă îndrept, conştient desigur că Acropole este prima opţiune. Admir clădirea neoclasică a Parlamentului Elen ce se află pe partea cealaltă a pieţei. Clădirea a fost construită între 1836 – 1843 ca palat pentru Otto I, primul rege grec de origine germană după cucerirea independenţei, pentru ca din 1926 să devină sediul Parlamentului. Încă indecis, aştept schimbarea gărzii din faţa Mormântului Eroului Necunoscut, ce are loc din oră în oră. Basorelieful sculptat în 1930 pe peretele din faţa Parlamentului înfăţişează un soldat aflat pe moarte şi asemenea tuturor monumentelor de acest gen este închinat ostaşilor ce s-au jertfit pentru independenţa ţării. Urmăresc atent modul în care ostaşii ce străjuiesc Parlamentul se mişcă continuu dintr-o parte în alta şi felul în care sunt îmbrăcaţi. Costumul acestor „evzone”, ostaşii de gardă, este format dintr-o fustă scurtă albă, mult deasupra genunchilor, cu 400 de pliuri, semnificând cei 400 de ani de dominaţie turcească, tunică, bonetă roşie cu coadă, ciorapi albi cu ciucuri şi botine din piele cu pampoane în vârf. Costumul tradiţional te duce cu gândul la luptătorii ce purtau acest  gen   de uniformă atunci când i-au învins pe turci în războiul de independenţă (1821 – 1829). Schimbarea gărzii, ca peste tot în lume (la Londra, Stockholm sau Copenhaga), este un spectacol interesant, ce adună mii de turişiti (zeci de mii la Londra). 


În imediata apropiere a Pieţei Syntagma se află doi plămâni verzi ai metropolei, Grădinile Naţionale şi Parcul Zappion, iar nu departe de acestea, într-o oază verde, umbrită, se află reşedinţa oficială a premierului elen. 
În Atena se poate călători cu tramvaiul, autobuzul, troleibuzul ori cu metroul, acesta din urmă fiind cel mai nou mijloc de transport atenian, construit pentru Jocurile Olimpice din 2004. Dacă vrei să vezi o staţie de metrou frumoasă, o recomand pe aceea din Piaţa Syntagma. Eu aleg să merg pe jos spre stânca Acropole, deoarece vreau să mă opresc la alte câteva situri arheologice celebre. Prima oprire o fac la...

Templul lui Zeus Olimpianul
Acesta aminteşte de zilele glorioase ale Atenei, când era cel mai mare templu al Greciei. Măreţia sa poate fi judecată şi după splendidele coloane cu capiteluri încântătoare. Din 104 câte au existat iniţial, au mai rămas doar 16, foarte bine păstrate. Construcţia sa a început în 515 (î.Hr.), dar datorită multor evenimente din viaţa Atenei, a fost terminată abia după aproximativ 700 de ani de către împăratul Adrian, în anul 131.


În apropiere se află Arcul lui Adrian, care este o interesantă poartă, comandată de Împărat pentru a delimita Atena sa de cea a lui Teseu. Interesant este faptul că pe o parte a arcului stă scris „Aceasta este Atena, oraşul străvechi al lui Teseu”, iar pe cealaltă parte „Acesta este oraşul lui Adrian şi nu al lui Teseu”. 
Paşii mă poartă mai departe, într-un aer cald şi tot mai greu de respirat. Circulaţia extrem de intensă a pus şi pune mari probleme municipalităţii ateniene. Nu doar zgomotul, dar şi gazele de eşapament sunt dificil de suportat. Au fost zile în care, privind de pe înălţimea Acropolei, oraşul părea scufundat într-o ceaţă densă. Construcţia metroului, dar şi alte măsuri luate, cum ar fi circulaţia alternativă ori reducerea ei în zona centrală, au rolul să apere nu doar populaţia, ci şi monumentele de o inestimabilă valoare ce au de suferit din cauza poluării excesive. În această atmosferă încărcată ajung într-o piaţă mai mică, în care se află vechiul stadion olimpic Kallimarmaro (marmură frumoasă), oficial numit...

Stadionul Panathinaiko
Ca pasionat al sportului, nu puteam să ratez prilejul de a vedea locul de desfăşurare al Jocurilor Olimpice moderne. Jocurile Olimpice vechi, care aveau loc din patru în patru ani (ca şi astăzi), se desfăşurau în Olimpia, în cinstea lui Zeus. Stadionul de marmură în faţa căruia mă aflu, aşezat într-o zonă verde a oraşului, înconjurat de pini, a fost construit în anul 330 (î.Hr.) pentru Jocurile Panatenee. 
Având o formă ovală, cu tribune din marmură albă de Pentelic pe trei laturi, suficiente pentru 70.000 de spectatori, stadionul a fost abandonat atunci când Jocurile Olimpice au fost interzise, fiind socotite păgâne. Abia în 1896 a fost folosit, după ce, cu un an mai înainte, George Averoff l-a reconstruit pentru prima ediţie a Jocurilor Olimpice moderne din 1896. 


După cum se ştie, Jocurile Olimpice moderne au fost rodul gândirii baronului Pierre de Coubertin, care a avut ideea de a reînvia vechile jocuri olimpice într-o formă modernă. În semn de respect pentru tradiţie, a ales oraşul Atena ca gazdă a primei olimpiade. Atena va mai găzdui o ediţie a Jocurilor Olimpice în 2004, după ce îi fusese refuzată organizarea în 1996, la data jubiliară de 100 de ani de la reluarea jocurilor, Atena pierzând în favoarea oraşului american Atlanta. Bineînţeles că bătrânul stadion alb nu putea lipsi din probele jocurilor olimpice din 2004, aici disputându-se  întrecerile pentru proba de tir cu arcul şi sosirea în proba de maraton. 
Intru pe poarta stadionului şi mă aşez în tribuna din marmură încălzită de razele fierbinţi ale soarelui. Privind la pista roşie de atletism, încerc să mi-i imaginez pe vechii sportivi întrecându-se pe pista ovală de pământ bătătorit, în timp ce  verdele din mijlocul stadionului mă duce cu gândul la aruncătorii de disc (vezi celebra statuie „Discobolul lui Miron”) sau la aruncătorii cu suliţa şi parcă aud vacarmul stadionului ce îşi încurajează favoriţii. Strigătele unui vânzător ambulant de pliante mă trezeşte la realitate şi privind ceasul mă hotărăsc să îmi continui periplul prin capitala Zeiţei Atena. 
Alex. BLANCK

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu