09 ianuarie 2018

ŞOVĂIALĂ, CERCETĂTORUL

Există în publicistica românească o galerie de cercetători în varii domenii ale Culturii noastre, o pleiadă de personalităţi care, trăind o viaţă intelectuală dublă, medici, ingineri, actori, ziarişti, jurişti, militari – , subjugaţi de pasiunea  pentru Istorie – s-au  dedicat acesteia, de-alungul vieţii profesionale, alcătuind veritabile lucrări de informare a publicului interesat, adăugând Istoriografiei valori indiscutabile juridic, sportiv, tehnic, artistic şi preponderent ştiinţific. 
Aici, aproape de imaginara Paralelă 45, avocatul Ion T. Şovăială, jurist activ în cadrul Judecătoriei din Câmpina, a întemeiat şi condus, concomitent cu profesia lui, câteva publicaţii culturale de respectabilă ţinută intelectuală, precum ORION şi mai apoi Pagini Literare, şi a răscolit arhive, publicaţii vechi şi documente de epocă, extracţia acestora aducând la cunoştinţa generală un tezaur documentaristic inegalabil. Materialul adunat a văzut lumina tiparului mulţumită girului financiar acordat de Consiliul Local al Primăriei Câmpinei, ordonat în paginile a două volume – veritabile colecţii de Istorie a oraşului trecut de 500 de ani, emblematic prin Bogdan Petriceicu Hasdeu, Constantin I. Istrati şi Nicolae Grigorescu.


Ambele, intitulate „CÂMPINA . Pagini dintr-o istorie în date. Oameni, fapte, evenimente, ipostaze, secvenţe de viaţă”, apărute la editura „Fundaţiei Culturale Libra”, redau publicului paginile – apărute sub egida cotidianului „Oglinda Câmpinei”, apoi a săptămânalului OGLINDA DE AZI, uneori scrise, alteori dictate pentru a fi culese pe maşina de scris ori pe tastele calculatorului, de unicul şi modest-ambiţiosul istoriolog Ion T. Şovăială! 
Primul volum cuprinde perioada 1640-1946. A fost „Îngrijit de Elena Păun, Coperta & DTP, Florin Dochia”. A apărut în 2015. În anul 2017, cu aceeaşi susţinere financiară a administraţiei câmpinene, a fost oferit cititorilor şi apropiaţilor autorului, al doilea volum, cu acelaşi titlu, pe răstimpul 1503-1956, în „Colecţia „Câmpina-Patrimoniu Cultural”. Tot prin strădania Elenei Păun, cu girul lui Florin Severius Frăţilă, directorul „Oglindei de Azi”. Trebuie avută în vedere asemănarea între epocile cuprinse de aceste două cărţi, pe care ne-o explicăm prin dificultăţile cercetărilor întreprinse de Ion T. Şovăială în împrejurări independente de voinţa şi impresionantul său devotament faţă de ISTORIE. 
Relevanţa reuşitei ce încunează în posteritate paginile de Istorie a Câmpinei, scrise de împătimitul cercetător Ion T. Şovăială ne-o subliniază – cu un emoţionant respect ştiinţific şi profesional – scriitorul şi istoricul prof. Octavian Onea, în pledoaria-post-faţă, semnată pe coperta a IV-a a celui de-al II lea volum, în tonalitatea elogiului meritat şi al apărării eticii cercetătătorului înnăscut, devotat adevărului istoric cu precădere ştiinţific, strict documentar. Iată un fragment:
„După Dan D. Rădulescu, fostul muzeograf de la Peleş – care ştia, ca nimeni altul, Câmpina pe familii (...), Ion T. Şovăială era imbatabil în tot soiul de amănunte. Şi i-ar fi trebuit câteva tomuri, încă, spre a corecta inepţiile scrise (...) de poleiţii istorici purtaţi în nacelele multicolorelor baloane de săpun oficiale. Cu puţină înţelegere, cel puţin volumele pozitive ar fi putut apărea de mult, reînnodând tradiţia pe care Stoica Teodorescu o începuse, în urmă cu 89 de ani, prin „Monografia oraşului Câmpina”. Fiindcă punerea în circulaţie a unor date exacte este un semn de respect. Atât faţă de domeniul ce te-a primit în teritoriul său, cât şi faţă de subiectele abordate. Ion Şovăială, apărător la bară al adevărului şi dreptăţii, a avut cu prisosinţă acest respect. (...) Prinsese încă lumea aceea veche şi curată – despre care vorbea cu evlavie, obişnuită să trăiască în sfinţenia demnităţii.
După ea şi după el, regretele noastre eterne!”
Transcriu, prescurtat, episodul „1862” din a doua carte, paginile 39-42. Protagonistul notelor, Dimitrie Bolintineanu şi romanul său istoric.
„Apare la Bucureşti romanul „Elena”, autor D. Bolinitneanu. Parte din acţiune se petrece în satele Brebu, Telega, Poiana Câmpina şi urbea Câmpina, la Ploieşti ori Sinaia. Câteva descrieri vizează apa Prahovei (p. 126), Bun cunoscător al aşezării, autorul face ample prezentări ale acesteia.
La Telega, coborându-şi eroii „în ocne”, autorul nu uită a le schiţa: „Călătorii noştri ajunseră la Telega (...) Ei se deciseră să coboare în ocne. Mai înainte, aceste mine de sare prezentau un aspect înspăimântător; mâna omului, sclavă a experienţei practice, săpa un puţ în tărâmul sub care se dovedea mina de sare. Din fundul acestui puţ urma cu săpătura în toate simţurile, dar totdeauna coborându-se până ajungea la o lărgime şi adâncime straordinare (sic!), pe gura ocnei cobora o funie şi pe scripete o roată pe care se aşeza un om. Astfel se practica intrarea ciocănarilor în ocnă. Condamnaţii erau datori să lucreze în fundul acestui abis ziua, noaptea îi scotea. Era însă o categorie de aceşti oameni care nu ieşeau niciodată de aici, iar unii care se aruncau în ocnele părăsite. De câţiva ani minele se făcură pe un sistem european, astăzi este o scară pe care înseşi doamnele pot să coboare cu înlesnire (...) însă cel mai mare avantagiu este că a scăpat de inundaţiuni la care mina era supusă înainte. Doamnele noastre fură întâmpinate de inginerul Cheracioni (...)”. (p. 156)”.
„(...) Următorul popas pe Valea Doftanei al eroilor lui D. Bolintineanu se face la Mânăstirea Brebu” care „(...) se întinde de la malul patului Doftanii până la poalele unor munţi spre răsărit”, aflată „ea însăşi (...) la o înălţime de 150 picioare la faţa apei (...).”  (...) „De aici, după o oră (de mers) ajunseră la Câmpina (...) unde la marginea dinspre munţi a burgului, pe muchia unui mal înalt, se face o vale; sub acest mal zace un lac limpede şi liniştit, închis între două dealuri (Lacul Curiacul). (...) Trecând numai râul (...) călătorii intrară în mânăstire (Poiana – n. red.), aici fură primiţi în sunetele clopotelor. O gustare destul de bună aştepta pe călători”.
Pasiunea pentru ISTORIE a avocatului Ion T. Şovăială rămâne exemplară, superioară aceleia profesionale, cercetarea în foarte sensibilul domeniu, cu precădere ştiinţific, situându-l – în veacurile viitoare – printre cei mai serioşi specialişti în certificarea, în cazul de faţă, a jumătăţii de mileniu deja străbătută de Câmpina şi locuitorii ei.   
Serghie Bucur 
Pe aceeaşi temă: OAMENII CÂMPINEI

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu