09 octombrie 2018

Actuala directoare a Colegiului „Nicolae Grigorescu” este strănepoata primului director al liceului

Dacă la nașterea României Mari, primul dintre miniștrii țării era marele om politic Ionel I.C. Brătianu (conducătorul delegației române la Conferința de Pace de la Versailles, de cinci ori președinte al Consiliului de Miniștri, de trei ori ministru de interne, de două ori ministru al apărării naționale și de două ori ministru al afacerilor externe), la 100 de ani de la unirea tuturor românilor între granițele bine meritate istoric ale unui stat unitar, suveran și indivizibil, Guvernul României a ajuns să fie condus de Viorica Dăncilă, complet diferită de predecesorul ei de acum un secol; și asta nu doar pentru că este femeie, ci pentru că este... ne este și rușine să mai spunem cum, pentru că ne este teamă să nu roșească hârtia de imprimantă sau de ziar. Dacă la nivel guvernamental, arcul de timp al Centenarului Marii Uniri se sfârșește în mod absolut nefericit la „tanti Veorica” (cel mai bun exemplu despre ce li se poate întâmpla elevilor cărora nu le place cartea, dar care aleg să îmbrățișeze ulterior politica fără principii și studii solide), nu același lucru se poate spune și despre veacul care a trecut peste Colegiul Național „Nicolae Grigorescu”. 
În zilele noastre, directoarea liceului, Roxana Stan, este strănepoata primului director al celei mai titrate unități de învățământ din Câmpina. După terminarea Liceului Pedagogic din Ploiești, promoția 1982, Roxana Stan a terminat Facultatea de Geografie din Universitatea București (specializarea geografie-franceză). La început, a predat la Liceul Forestier, apoi a avut o fracție de normă la Grigorescu. După ce s-a vacantat postul de la catedra de geografie prin ieșirea la pensie a fostului titular, în urma câștigării unui concurs de ocupare a postului respectiv, în 1994, Roxana Stan a ajuns profesoară de geografie cu normă întreagă la Liceul Grigorescu. A avut performanțe bune cu elevii, în anul 2007 unul dintre elevii săi câștigând Premiul I la Olimpiada Națională de Geografie. Cadru didactic bine pregătit și iubit de elevi, administrator iscusit, profesoara de geografie Roxana Stan caută să calce pe urmele ilustrului ei înaintaș. Și de multe ori reușește foarte bine acest lucru. Recent, am stat de vorbă cu doamna directoare despre strămoșul ei celebru, despre cum arăta liceul Grigorescu acum multe decenii. 


Scurt istoric
Colegiul Național „Nicolae Grigorescu” a fost înființat în anul 1919 ca liceu mixt, primind în anul 1930 numele Liceul ”Dimitrie Barbu Știrbey”. În anii 1930 se va împărți în „Liceul de fete” și „Liceul de băieți”, pentru ca, în 1948, să redevină liceu mixt. Măsurile din perioada comunistă au influențat adânc dezvoltarea lui ulterioară, din 1957 purtând numele pictorului Nicolae Grigorescu. Această schimbare a durat până în 1972, atunci când a devenit Liceul de Matematică-Fizică Nicolae Grigorescu, titulatură schimbată la rândul ei în Liceul Industrial numărul 5 (din 1982). După 1989, Liceul a redevenit teoretic, pentru ca în 1999 să devină colegiu național.

O ascendență ilustră
Primul director al actualului Colegiu Național „Nicolae Grigorescu” a fost profesorul de fizică Ștefan Popescu, un tip înalt, impunător, cu o vorbă blândă, dar exigent atât în procesul de învățământ, cât și în treburile administrative ale instituției. A fost numit prin decret regal, în septembrie 1919, iar porțile liceului s-au deschis în 15 octombrie, în același an. Așa că discuția noastră este bine venită, deoarece nu peste mult timp va fi 15 octombrie și vom împlini 99 de ani de la inaugurarea școlii. 

Ştefan Popescu, primul director al liceului
„Centenarul liceului îl vom sărbători la anul, în octombrie. Era prima școală mixtă medie de pe Valea Prahovei. Puterea economică a așezării a adus mari industriași în zonă, persoane preocupate de educația copiilor lor. Aceștia au făcut intervenții pe la minister  pentru înființarea liceului. Au fost adrese trimise din partea Primăriei Câmpina, dar și din partea unor importanți oameni de afaceri. După înființarea liceului, este adus ca director un om de-al locului, cumva. Este vorba despre profesorul Ștefan Popescu. Născut în anul 1885, el era unul din cei cei doi fii ai preotului din Provița de Jos, Grigore Popescu, care a slujit în biserică 51 de ani. Părintele Grigore s-a îngrijit să îi dea pe cei doi băieți ai săi la școală. Unul a făcut teologia (seminar la Buzău și apoi facultatea), iar celălalt a urmat cursurile Liceului Sfinții Petru și Pavel din Ploiești, pentru ca ulterior să facă Facultatea de Fizică-Chimie a Universității București. După facultate, acesta din urmă a lucrat preparator în Universitate, și de acolo a fost adus la Câmpina, să conducă primul liceu al orașului, la 34 de ani, o vârstă la care profesorii nu prea aveau funcții administrative. Așa a ajuns Liceul ”Dimitrie Barbu Știrbey”, cum se numea la început Liceul Grigorescu, să aibă un director așa de tânăr. A locuit tot timpul în clădirea care se găsea în mijlocul curții liceului, acolo unde mult mai târziu stăteau profesorii de sport, lângă magazia cu materiale sportive. Preotul Grigore venea din Provița călare ca să-și vadă fiul, pe Ștefan, ajuns director de școală a Câmpina. Celălalt fiu al său, Haralambie, era preot stavrofor la Biserica Sfinții Voievozi din București, cu dese plecări în străinătate, cu specializări în Franța. El a fost autorul manualelor religioase din acea epocă. Preotul Grigore a avut și două fete. Și pe ele le-a dat la școală, deși, pe vremea aceea, fetele, mai ales cele de la țară, nu prea erau încurajate să studieze. Pe una dintre ele o chema Elena și era străbunica mea. Deci eu sunt strănepoata primului director al acestei școli de la sora lui, Elena. Este de admirat stră-străbunicul meu, părintele Grigore, un om simplu, totuși, fără multă carte, pentru cum  s-a îngrijit ca toți copiii lui să fie bine educați.  Ștefan Popescu a fost director aproape 20 de ani, până în 1938, după care a continuat să predea elevilor liceului. După venirea regimului comunist, nu a mai rămas în școală, comuniștii considerând că avea origine nesănătoasă și orientări liberale. A dus ulterior o însemnată activitate de alfabetizare la Uzina Poiana”, ne povestește doamna profesoară Roxana Stan.


Mărturii despre trecutul liceului
La aniversarea împlinirii a 75 de ani de la înființarea liceului, în 1994, profesoara Roxana Stan a avut prilejul să  întâlnească, în cadrul unei revederi, dascăli ai liceului care au fost contemporani și chiar colegi cu profesorul Ștefan Popescu, primul director al școlii. „M-am întâlnit atunci, printre alții, cu domnișoara Nicolau, profesoară de limba franceză a liceului în perioada interbelică. I-am spus că sunt strănepoata lui Ștefan Popescu și atunci mi-a zâmbit și m-a îmbrățișat. «Aoleu, ești strănepoata lui Fănică! Mi-l aduc aminte. Ce om deosebit». Și în cartea lui Edward Geller este pomenit nea Fănică. Toată lumea din Câmpina îl știa pe fratele străbunicei mele drept nea Fănică. Toți cei care l-au cunoscut mi-au spus că era înalt, zvelt (sunt trăsăturile familiei), gospodar și exigent în tot ce făcea. Era fiu de preot, deci cred că nu trebuie să vă spun ce educație primise acasă și de ce era exigent, dar și drept cu elevii săi. Toți colegii de catedră și toți elevii liceului îl prețuiau nespus. Consider că este o datorie morală a mea să vă vorbesc despre fratele străbunicei mele. Nu vreau să mă laud cu ascendența mea și cu rudele mele din trecut, dar la 100 de ani de la înființarea liceului nu pot să nu îl fac cunoscut generațiilor de azi pe primul director al primului liceu câmpinean. Și dacă îmi este permis, și cred că ar trebui să îmi fie îngăduit, o altă figură pitorească a liceului nostru, nepot al lui Ștefan Popescu, a fost profesorul Manta, de limba rusă; nea Milică, așa cum îl numeau toți elevii școlii,” își mai aduce aminte cu emoție directoarea de azi a liceului. 
Adrian BRAD 

Referendum 2018 – o dovadă că românii nu se mai lasă manipulaţi de politicieni

Referendumul din 6 și 7 octombrie 2018 nu a fost validat, deoarece prezența la urne a fost de aproape 20,5%, nefiind îndeplinit cvorumul de 30% (din totalul alegătorilor înscriși pe listele electorale) impus de lege. La două zile de la încheierea referendumului pentru redefinirea familiei în Constituție, după numeroase informări și dezbateri la radio și la televizor, în presa românească de toate felurile, credem că cea mai corectă și mai sănătoasă concluzie ce s-ar putea trage din cel mai costisitor și mai inutil exercițiu de democrație mioritică este că românii nu mai pot fi manipulați de clasa politică neaoșă, de politicieni fără Dumnezeu, de guvernanți fără rușine.  Neproducând niciun efect, în afară de cel al cheltuirii unei sume considerabile din bugetul de stat, este mai interesant de aflat cum s-a ajuns la acest referendum, decât ce se va întâmpla după centralizarea datelor de către Biroul Electoral Central. Referendumul a fost susținut puternic de către conducerea Bisericii Ortodoxe Române, dornică să-și refacă imaginea șubrezită după cazul Colectiv, și promovat gradual, cu un politicianism de cea mai pură esență fariseică, de către primul mustăcios al țării, Liviu Dragnea. Președintele PSD și al Camerei Deputaților s-a agățat de referendum ca de o o frânghie care să îl scoată din prăpastia atacurilor disidenților săi din conducerea celui mai mare partid din România. Prin gura sa de politician versat, el a purtat referendumul prin tot felul de apariții televizate și luări de poziție publice, ca pe o haină aducătoare de milioane de voturi la viitoarele alegeri parlamentare, o haină care să-i repare  prestigiul și puterea în partid, afectate de stilul său discreționar de conducere a PSD, de statutul de infractor dovedit și condamnat într-un dosar penal soluționat definitiv, precum și de statutul de prezumtiv infractor în câteva dosare penale ce urmează a fi instrumentate sau finalizate. Dacă ar fi fost validat referendumul, iar participarea ar fi fost mult peste pragul de validare, milioanele de buletine favorabile ar fi fost în avantajul liderului PSD, care este cunoscut ca un bun manipulator de electori și aducător de voturi. Baronii partidului și toți membrii Comitetului Executiv Național PSD i-ar fi căzut iarăși la picioare, pentru că, desigur, și-ar fi spus toți: „Unul ca el, mai rar, unul care câștigă alegerile cum numai el știe și care ne menține mereu la guvernare, păi, unul ca Liviu ne trebuie”. Citiți mai jos povestea acestui referendum.


Un referendum născător de patimi
Conform Wikipedia.org, referendumul din 6 și 7 octombrie 2018 a avut la bază o inițiativă cetățenească demarată de Coaliția pentru Familie la sfârșitul anului 2015. Inițiativa a strâns numărul de semnături necesare pentru a iniția un proiect de lege constituțional (500.000), ba chiar de șase ori mai mult (s-au strâns peste 3.000.000 de semnături). Ea a fost sprijinită activ de Biserica Ortodoxă și de Biserica Romano-Catolică. Inițiativa a vizat înlocuirea sintagmei „între soți”, din art. 48, alin. (1) al Constituției, cu una mai restrictivă: „între un bărbat și o femeie”. Potrivit expunerii de motive din proiectul de lege pentru modificarea Constituției, acesta „își propune să înlăture orice echivoc pe care utilizarea termenului de «soți» (...) ar putea să-l aducă în conturarea noțiunii de «familie», a raportului dintre «familie» și dreptul fundamental al bărbatului și al femeii de a se căsători și a întemeia o familie”. Căsătoria este deja reglementată în articolul 277 din Codul civil, care interzice alte forme de conviețuire echivalente cu aceasta (căsătoriile și parteneriatele civile între persoane de același sex). Organizațiile care apără drepturile omului au văzut în această inițiativă o restrângere flagrantă a drepturilor minorității LGBT. Comunitatea LGBT este formată din lesbiene (L), homosexuali (G, de la gay, traducerea din engleză), bisexuali (B, persoane care manifestă atracție simultană pentru ambele sexe) și transsexuali (T, persoane care vor să-și schimbe sexul sau chiar și l-au schimbat). 
Curtea Constituțională, totuși, a avizat propunerea de modificare, pe 20 iulie 2016, reținând că ea nu aduce nicio ingerință vreunui drept individual. Propunerea de revizuire a fost avizată pozitiv și de Camera Deputaților, pe 27 martie 2017, însă organizarea referendumului a fost amânată după ce, în septembrie 2017, 38 de senatori PNL și USR au atacat noua formă a Legii referendumului la Curtea Constituțională din România. Forul celor nouă judecători constituționaliști a respins ulterior sesizarea. Pe 11 septembrie 2018, Senatul, în calitate de for decizional, a adoptat propunerea de revizuire a Constituției cu 107 voturi „pentru”, 13 voturi „împotrivă” și șapte abțineri. Întrebarea adresată alegătorilor a fost „Sunteți de acord cu Legea de revizuire a Constituției României în forma adoptată de Parlament?”, întrebare la care aceștia au trebuit să răspundă cu „da” sau „nu”. Înainte de alegerile din decembrie 2016, Coaliția pentru Familie a încheiat un acord de colaborare cu PSD, ALDE și PNL, prin care cele trei partide promiteau să susțină revizuirea art. din Constituția României, în care e definită noțiunea de „familie”. Potrivit actului normativ adoptat de Guvern pe 18 septembrie 2018, întrebarea adresată alegătorilor la referendumul pentru revizuirea Constituției este „Sunteți de acord cu Legea de revizuire a Constituției României în forma adoptată de Parlament?”, întrebare la care alegătorii trebuiau să răspundă „da” sau „nu”. Forma întrebării este stabilită prin lege, respectiv articolul 7 din Legea nr. 3/2000, actualizată în 2018. Indiferent de tema referendumului, dacă scopul e modificarea Constituției (un articol sau mai multe), întrebarea e una standard, stipulată în articolul 7 alin. 1 din legea amintită mai sus, prin următoarea formulare: „Cetățenii care participă la referendum au dreptul să se pronunțe prin „DA” sau „NU” la următoarea întrebare înscrisă pe buletinul de vot: „Sunteți de acord cu legea de revizuire a Constituției României în forma aprobată de Parlament”. Referendumul a eșuat, întrucât nu a fost atins pragul de validare.  Conform Biroului Electoral Central, 20,41% dintre românii cu drept de vot s-au prezentat la urne în cele două zile dedicate referendumului. Aceasta este prima inițiativă cetățenească demarată în România de la căderea comunismului în 1989.

Coaliţia pentru Familie
Coaliția pentru Familie este o asociație fără statut juridic, neafiliată confesional sau politic, la care au aderat 44 de organizații neguvernamentale, fundații și asociații și patru federații românești care militează pentru promovarea valorilor familiei tradiționale.  Obiectivele declarate ale Coaliției sunt: menținerea definirii familiei, în legislație și în Constituție, ca instituția fundamentală pentru societate întemeiată pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie și pe raporturile juridice părinte-copil și clarificarea Constituției în acest sens; informarea populației tinere cu privire la importanța, unicitatea și beneficiile căsătoriei și familiei astfel întemeiate; sprijinirea familiei din punct de vedere social, cultural și legislativ și respectarea ei ca instituție de care depinde bunăstarea individuală și a întregii societăți; nerecunoașterea formelor alternative de conviețuire precum concubinajul care descurajează cuplurile să se mai căsătorească; politicile publice și legislația să aibă ca prioritate creșterea și educarea copilului într-un mediu familial complet și stabil, cu o mamă și un tată; scoaterea avortului în afara legii. În 2013, cu ocazia discuțiilor în vederea revizuirii Constituției, Coaliția pentru Familie a militat pentru redefinirea conceptului de familie din articolul 48 printr-o formulare mai restrictivă. Ulterior, proiectul de lege de modificare a Constituției a fost respins la Curtea Constituțională.  Tot în 2013, Coaliția pentru Familie a acuzat Ministerul Educației că încalcă legea pentru că permite și promovează sărbătorirea Halloween-ului în școlile românești. În repetate rânduri, Coaliția s-a opus legalizării formelor alternative de conviețuire, precum concubinajul sau parteneriatului civil, considerând că această legalizare nu are decât rolul de a diminua importanța familiei și de a face acceptabilă ideea căsătoriei cuplurilor homosexuale în ochii opiniei publice. În 2016, Coaliția pentru Familie a strâns trei milioane de semnături în favoarea înlocuirii exprimării „soți” cu exprimarea „un bărbat și o femeie”, în articolul 48 privind familia din Constituția României. 


Imediat după depunerea celor trei milioane de semnături în Parlamentul României, o scrisoare deschisă de susținere a comunității LGBT semnată de 1.000 de personalități publice (printre care regizori, cântăreți, oameni din industria modei, artiști și intelectuali) a devenit o petiție online care, în scurt timp, a strâns peste 11.000 de semnături. Biserica Ortodoxă Română și-a anunțat sprijinul oficial pentru inițiativă la mijlocul lunii ianuarie 2016. Organizația evanghelică Liberty Counsel și ong-ul conservator Alliance Defending Freedom și-au exprimat public susținerea față de inițiativă și au prezentat Curții Constituționale note de informare în sprijinul unui referendum. Atât Liberty Counsel, cât și Alliance Defending Freedom sunt descrise de Southern Poverty Law Center ca grupuri de ură anti-LGBT.  În iulie 2016, Curtea Constituțională a pronunțat o hotărâre unanimă prin care avizează pozitiv inițiativa cetățenească de revizuire a Constituției, în sensul în care aceasta respectă limitele revizuirii in privința drepturilor omului. Organizațiile care militează pentru drepturile LGBT, precum ACCEPT, MozaiQ și TRANSform, și-au exprimat nemulțumirea față de decizia CCR, susținând că aceasta ar putea duce „la o creștere a tensiunilor sociale și a infracțiunilor motivate de ură”. Mai mult, 24 de ong-uri românești, printre care Amnesty International, Comisia Internațională a Juriștilor, ILGA-Europe și European Commission on Sexual Orientation Law au avertizat că inițiativa va duce la limitarea dreptului la nediscriminare și la viață privată și de familie al persoanelor LGBT. Coaliția pentru Familie se descrie ca o inițiativă civică independentă, neafiliată niciunei religii. Cu toate acestea, dintre cei 44 de membri listați, mulți împărtășesc opinii politice și religioase puternice. 

Posibilităţi de fraudare a referendumului
Expert Forum a atras atenția asupra unor modificări în legislație care puteau vicia rezultatul referendumului. Modificările aduse Legii referendumului prin OUG 86/2018 privind organizarea și desfășurarea referendumului au fost aspru criticate de mai multe ong-uri. Ordonanța amintită mai sus a intrat în vigoare pe 18 septembrie 2018 și s-a aplicat la acest referendum. Una dintre cele mai contestate modificări o constituie precizarea (sintagma din procesele-verbale care s-au încheiat), că numărul participanților trebuie să fie mai mare sau egal numărul voturilor aflate la final în urne (”Da”, ”Nu” sau voturile nule).  

Modificarea le permite celor din secții, câtă vreme se înțeleg să facă asta, să semneze pe listă, inclusiv pentru oameni care nu se prezintă la vot, trecându-i ca prezenți la urne, iar la final nu contează că numărul buletinelor de vot nu este egal cu prezența de pe listă. Liviu Dragnea a făcut tot ce se putea pentru ca participarea românilor la referendum să fie numeroasă, iar cu această reușită să se împăuneze și să își consolideze poziția (tot mai șubrezită), de lider de necontestat al partidului celor trei roze. Soclul mustăciosului începe să se clatine, mustața sa pare tot mai pleoștită, iar dinții, tot mai rari și mai galbeni.  De ce ar fi făcut cineva o astfel de fraudă? Pentru că referendumul a avut două condiții de validare: 1. prezența la urne a 30% dintre românii cu drept de vot, adică vreo 5,5 milioane de români; 2. voturile favorabile validate a 25% dintre românii cu drept de vot, adică în total vreo 4,7 milioane de voturi. Cu alte cuvinte, dacă la vot s-ar fi prezentat doar 4,7 milioane de oameni și ar fi votat, dar pe liste aparea că s-au prezentat peste 5,5 milioane, chit că diferența de buletine nu putea fi găsită, referendumul ar fi fost validat.

Instituţia căsătoriei în Europa
România este una dintre țările europene care nu acordă niciun fel de recunoaștere legală cuplurilor de același sex. În comparație, 13 state europene oficiază căsătorii între persoane de același sex.  Alte țări aflate în estul Europei, cum ar fi Bulgaria, Letonia, Republica Moldova, Muntenegru, Polonia, Serbia, Ucraina, Croația, Macedonia, Slovacia și Ungaria au limitat prin Constituție căsătoriile la persoane de sexe opuse. Pe glob, căsătoriile între persoane de același sex sunt permise în 25 de țări, iar în Mexic doar în unele provincii. Ulterior demarării inițiativei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în cazul Chapin et Charpentier c. France că dreptul cuplurilor de același sex de a se căsători nu e un drept în sensul Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și nu e obligatoriu sa fie implementat în legislația statelor member. Totuși, într-un caz anterior, Oliari and others v. Italy, Curtea stabilise că țările membre sunt obligate să ofere acestor cupluri o formă de protecție legală. 


În anul 2009, Guvernul a promulgat Codul civil care, la articolul 259, alineatul 1, definea căsătoria ca „uniunea liber consimțită dintre un bărbat și o femeie”.  Constituția României, la articolul 48, folosind doar termenul de soți fără să restrângă explicit sexul sau numărul soților, a lăsat acest lucru la latitudinea legiuitorului. Această formulare ar putea însemna legalizarea căsătoriilor gay în viitor, fără a fi necesar un amendament constituțional. Deși propuneri pentru legalizarea căsătoriei între persoanele de același sex nu au fost aduse niciodată în Parlament, inițiative de reglementare a uniunilor civile au existat în 2008, 2010, 2013, 2015 și 2016, toate fiind respinse sau retrase de inițiatori, cu excepția ultimei, care se află încă în discuție la Parlament. Potrivit președintelui Coaliției pentru Familie, Mihai Gheorghiu, motivul pentru care asociația și-a dorit să modifice definiția căsătoriei în Constituție este că există o diferență între legea fundamentală și Codul civil, vrând „să pună la adăpost definiția căsătoriei de fluiditatea opiniilor juridice”. Propunerea legislativă de revizuire a Constituției a fost depusă la Senat pe 23 mai 2016. Inițiativa a fost însoțită de o scrisoare de 30 de metri, semnată pe treptele Senatului de mai mulți voluntari ai Coaliției pentru Familie. Pe 20 iulie 2016, Curtea Constituțională a constatat îndeplinirea condițiilor pentru introducerea inițiativei în dezbaterile parlamentare, în sensul în care aceasta respectă limitele revizuirii, însă judecătorii nu s-au pronunțat pe fondul problemei – definirea căsătoriei ca uniune între femeie și bărbat –, și nici asupra oportunității. Decizia a fost luată în unanimitate și, drept consecință, inițiativa a putut intra în dezbaterea Parlamentului, care a aprobat-o, după care s-a trecut la organizarea tehnică a referendumului.
Referendumul din 6 și 7 octombrie 2018 a costat aproape 40 de milioane de euro (184 de milioane de lei). Cu acești bani s-ar fi putut face în România trei-patru spitale regionale sau zece pasaje rutiere supraterane asemănătoare cu cel existent la intrarea în Câmpina. Toți guvernanții care s-au perindat prin fruntea României post-decembriste s-au plâns de lipsa banilor pentru diverse mari investiții publice. Cine să-i mai creadă?

Aproape 92%  dintre voturile valabile au fost „Da”
Biroul Electoral Central a anunţat luni primele rezultate parţiale ale referendumului pentru familie. Conform BEC, după centralizarea rezultatelor din 98,3% din secţiile de votare, pentru redefinirea familiei au votat 91,61%, iar împotrivă 6,42%. „Numărul voturilor valabil exprimate la răspunsul <Da> a fost de 3.461.581, care reprezintă 91,61% din numărul participanţilor. Numărul voturilor valabil exprimate la răspunsul <Nu> a fost de 242.671, care reprezintă 6,42% din numărul participanţilor. Numărul voturilor nule - 74.414, care reperezintă 1,97% din numărul participanţilor”, a declarat preşedintele BEC, Marius Ionel Ionescu. La Câmpina s-au prezentat la urne 18,21% din totalul celor 31.521 de persoane înscrise pe liste.

Editorial. RĂZBOIUL CULTURAL ROMÂNO-ROMÂN

Nu este vorba despre un simplu conflict electoral, despre corupția și prostia frustă a guvernanților, ci despre o temă mult mai adîncită în societate, care a fost mutată în dezbateri pe alte paliere, tocmai pentru a nu fi aprofundată. Nu este numai primul referendum izvorît dintr-o inițiativă civică, ci și primul conflict cultural din interiorul unui popor altfel surprinzător de uniform în opțiuni. E o „falie Huntington” care despică brutal și vertical România, pe cu totul alte criterii decît cele cu care eram obișnuiți în ultimii 30 de ani. La ora la care scriu aceste rînduri este aproape sigur că nu se va realiza cvorumul. Analiza mea se face din această perspectivă. Nu enumăr cantitatea enormă de dezinformări, minciuni flagrante, prostii triumfătoare și rezistente la penicilina realității (cum e cea cu formularea „ambiguă” a întrebării de pe buletin), insulte (un ilustru militant oengist și analist politic mi se adresează cordial cu „bre”, deși am aproape dublu vîrsta dumisale) care au infectat pentru multă vreme socialul românesc. Boicotiștii au susținut, deci, un fel de statu-quo, Constituția să rămînă așa cum este. De fapt, după acest referendum, societatea românească, folosesc o formulă consacrată, nu va mai fi niciodată la fel ca înainte. Dragnea a jucat excelent și a cîștigat. Ca în Judo, s-a folosit exact de greutatea adversarului pentru a-l răsturna. El nu avea, evident, nici un interes în referendumul despre familie care, mai mult, contrazicea politica oficială a partidului, care a votat nesmintit în parlamentul european legile pro uniune liberă. Dar s-a prefăcut a-l susține, canalizînd astfel ura tuturor împotriva acțiunii civice. A împușcat astfel doi iepuri barosani dintr-un foc. 1. A distrus referendumul pro familie. 2. A făcut pentru multă vreme imposibilă în România organizarea unui alt referendum, adică exact al „aceluia” important cum zic progresiștii, cel „fără penali”. Energiile sociale nu se vor mai putea coagula vreme îndelungată, nici măcar pentru un protest gen #Rezist. O liniște mormîntală se va lăsa multă vreme peste România. Liniștea dictaturii, a indiferentismului civic, a prostiei cu damf intelectual, a urii față de semeni (ați numărat cîți „moși”, „babe”, „cretini” - joc de cuvinte facil cu creștini – „popime”, „oameni cu wc-uri în fundul curții”, „putiniști” au fost utilizate în această campanie de către adepții „toleranței”, „egalității”, „civilizației occidentale”?). Da, trebuie să vorbim foarte frumos și înțelegător despre homosexuali, pe „țăranii nespălați și bețivi” nu-i apără niciun ONG bine stipendiat.


M-aș bucura ca USR-ul, care a fost vîrful de lance al luptei împotriva referendumului, și nu s-a dat înapoi de la nimic, de la nicio manipulare, ca un vajnic partid al stîngii universale, să reușească organizarea referendumului „fără penali”. Foarte greu, cum arătam mai sus, dar, de dragul demonstrației, să acceptăm că o va face. Ce categorii de populație va mobiliza el atunci la vot, un partid cu un bazin electoral nesemnificativ? Pesedeii se presupune că nu vor participa, doar îl sprijină pe Dragnea et comp. Cei care „se pișă pe el de vot” (categorie destul de numeroasă, am reprodus o celebră pancartă de  la ultimele alegeri) vor zice din nou că pe ei nu-i privește, că e tot aia etc. Inevitabil, vor trebui să se adreseze și celor care zilele astea au mers la urne și au votat DA. Adică acelora pe care acum i-au demonizat, injuriat, marginalizat. Își închipuie cineva că 90% (cifră simbolică) dintre cei care au votat acum DA nu vor fi de acord cu „fără penali”? Aici e penibilul situației. Aspectul dureros al faliei despre care vorbeam.
O vorbă și despre rolul BOR. Care a ratat, din păcate, și comunicarea și reacția adecvată și rapidă și aspectul organizatoric (prezența politicienilor PSD în biserică, în fața altarului, precum la o ședință de partid, a oferit zile în șir muniție adversarilor). Cu popi (nu preoți!) blestemînd în biserică sodoma homosexuală și amenințînd cu iadul pe cei care nu se duc la vot mai rău au fost îndepărtați enoriașii destupați la minte. Ba a mai și încasat eroic toate bobîrnacele progresiștilor, deși toate cultele s-au manifestat fără echivoc, mai puțin cred Biserica Evanghelică. Nu, toate criticile s-au îndreptat spre BOR. Evident că toată această mișcare are în adîncul ei un caracter anti-creștin, dar asta este o discuție al cărei loc nu este aici.
Un „merit” a avut totuși acest referendum. La un centenar care marchează unul dintre puținele momente de triumf și unitate ale neamului nostru, ne-a devoalat cu oarece cruzime, fără anestezie, cît de departe, de nevolnici și de lipsiți de ideal suntem față de cei de atunci. Am zis ideal? Erezie, cuvînt suspect și regresiv nostalgic! Acum avem strict interese (personale, de grup, de partid), idealurile  (mai ales cele comune) sînt considerate periculoase și perimate. Citesc acum o carte-interviu în care psihiatrul, profesorul și umanistul Ion Vianu spune următoarele: „Și, dacă există un lucru care să-mi fie insuportabil, este că România ar putea să nu mai existe într-o bună zi. – Chiar vedeți posibil lucrul ăsta? – Da, pe termen lung chiar îl văd posibil. /…/ Am spus odată că vom deveni o colonie a Kazahtanului”. E cea mai bună încheiere!
Christian CRĂCIUN

Parchetul a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul copilului mort la Spitalul Municipal

Naşterea prematură a unui copil la Spitalul Municipal Câmpina în dimineaţa zilei de 29 septembrie s-a transformat într-o adevărată tragedie pentru o tânără de 20 de ani din comuna Brebu. Tânăra a declarat că a ajuns la spitalul din Câmpina cu dureri abdominale în seara zilei de vineri, 28 septembrie, iar în jurul orei 3 dimineaţa a născut singură, pe un pat din salon, fără să fie asistată de personalul medical. Ulterior, cea care ar fi trebuit să devină mămică a fost informată de cadrele medicale că a dat naştere unui copil mort (un băieţel de 24 de săptămâni, ce cântărea 500 de grame), fără să-i fie oferite alte detalii. Surse din anchetă susţin că bebeluşul fusese pregătit să fie dus la morgă, deşi era încă în viaţă. 


La scurt timp după producerea tragicului eveniment, conducerea Spitalului Municipal Câmpina a declanşat o anchetă internă, audiind toate părţile implicate, iar la patru zile distanţă (în data de 4 octombrie), înţelegând că situaţia este gravă, a sesizat organele de anchetă penală. 
Anchetatorii au ridicat încă de vineri, 5 octombrie, mai multe documente medicale din spital, descoperind inadvertenţe care ar putea duce la concluzia că cei direct implicaţi au vrut să acopere cazul. În urma verificărilor, anchetatorii trebuie să stabilească, printre altele, de ce angajaţii spitalului au luat hotărârea să incinereze trupul nou-născutului înainte să-i fie efectuată necropsia şi de ce nu a fost respectat protocolul specific în astfel de cazuri. 
Implicaţi în scandalul copilului mort de la SMC, medicii Nicoleta Brânzea (neonatolog) şi Cristinel Onu (ginecolog) suferă consecinţele: primul a demisionat din funcţie încă din momentul în care în spital a început ancheta internă, iar cel de-al doilea a fost suspendat din funcţie până când ancheta va fi finalizată. 

Un copil este considerat prematur dacă se naşte între a 24-a şi a 37-a săptămână de sarcină. Săptămâna a 24-a reprezintă un prag important în dezvoltarea bebeluşului, astfel că în cazul unei naşteri premature primele 24 de ore sunt vitale, copilul având nevoie de ajutor pentru menţinerea temperaturii corpului şi pentru a respira. 
Potrivit statisticilor, 90% dintre copiii prematuri sau extrem de prematuri supravieţuiesc în ţările dezvoltate, iar în regiunile slab dezvoltate, 90% dintre aceşti copii mor. Potrivit Organizației Salvați Copiii România, în ţara noastră mor de două ori mai mulți nou-născuți înainte de termen decât media europeană.

Dramele necunoscute ale prahovenilor din timpul Primului Război Mondial

România fiind o ţară preponderent agrară, efectele ocupaţiei Puterilor Centrale au fost foarte dure în mediul rural, germanii şi austro-ungarii (bulgarii neajungând în Prahova) căutând să trimită în cele două imperii care deja se aflau de mai bine de doi ani în război cât mai multe produse alimentare. În plus, tot satele româneşti hrăneau (bine) sutele de mii de militari ai Puterilor Centrale care se aflau pe frontul din sudul Moldovei. „Ocupanţii germani şi austro-ungari scotoceau deseori prin toate casele ţărăneşti după bunuri de pradă: ouă, păsări, vite, carne, fân, legume”[1], iar sătenii adoptau diverse metode de rezistenţă pentru a-şi ascunde bunurile.
În comuna Poienarii Burchii, sătenii s-ar fi refugiat în pădure datorită regimului de ocupaţie care prevedea pe lângă rechiziţionări şi folosirea forţei de muncă rămase prin sate (având în vedere că toţi bărbaţii apţi fuseseră oricum mobilizaţi în Armata Română şi erau fie morţi pe front, luaţi prizoneri de germani - eliberaţi trepatat abia in 1918 - fie în cadrul trupelor române care apărau Moldova). Germanii s-ar fi împăcat bine doar cu „cârciumarii” (deţinătorii de localuri) din sate, căci având mulţi bani (fără valoare - dar acest aspect era mai greu sesizabil la ţară), le frecventau cu asiduitate, aceştia devenind chiar şi informatori ai administraţiei militare germane. Există semne că s-a dezvoltat şi un fel de mişcare de guerillă (una anarhică, fără coordonare sau mare pondere) în mediul rural, fenomen puţin studiat până în momentul de faţă, care a apărut tocmai ca urmare a vexaţiunilor la care era supusă populaţia din mediul rural.
În comuna Jugureni, un militar german a fost ucis de persoane necunoscute, drept urmare primarul Ion Voiculescu a fost destituit, iar întreaga comună a fost amendată cu 10.000 de lei, suma fiind împărţită la numărul de familii existent. Faţă de ororile care s-au înregsitrat în al Doilea Război Mondial, când sate întregi au fost rase de pe pământ tocmai în urma unor astfel de incidente, trebuie să remarcăm moderaţia Comandamentului militar german [2]. Nu întotdeauna de vină erau germanii, uneori existând şi conflicte locale amuzante, etern româneşti. Noul numit administrator al plăşii Cricov înainta un memoriu prefectului, în care descria peripeţiile prin care a trecut. Prezentându-se la sediul plăşii pentru a-şi lua în primire funcţia, a fost întâmpinat de predecesorul său care nu i-a recunoscut numirea, mai mult, forţându-l pe secretarul plăşii să-şi dea şi el demisia, anume pentru a împiedica buna funcţionare a administraţiei locale. „Fără a mai sta de vorbă cu subsemnatul, a părăsit serviciul ieşind vociferând pe uşă şi trântind-o în acelaşi timp cu putere”. A doua zi, secretarul a revenit cuminte asupra demisiei [3]. O altă situaţie delicată, cu potenţial exploziv, a fost încălcarea reglementării care prevedea ca angajatorii privaţi să plătească familiei rămase jumătate din salariul celui mobilizat. Această măsură fusese luată de Guvernul Român încă dinainte de declanşarea ostilităţilor anume pentru a permite o subzistenţă minimă familiilor bărbaţilor mobilizaţi, în condiţiile în care în epocă erau foarte puţine femei active în câmpul muncii. Unii comercianţi sau angajatori au profitat de înfrângerile României, precum şi de retragerea Guvernului şi administraţiei în Moldova, pentru a nu mai plăti aceste sume, pe considerentul că ele nu se mai aplică în zona ocupată de germani, ele fiind legiferate de Guvernul român, care era neputincios în a le impune. Prefectura Prahova atrăgea atenţia că prevederile rămâneau în vigoare „în caz contrar patronii vor fi urmăriţi prin Administraţia Financiară, conform legei de urmăriri, pentru plata acestor ajutoare”. Erau scutite de la plată doar firmele care se considerau „ca aparţinând Puterilor Centrale”. Importanţa informaţiei este dovedită şi de faptul că aceast anunţ a fost tipărit, iar pe verso sunt contabilizate exemplarele care au fost distribuite în judeţ. [4] În august 1917, prefectul trimitea administratorilor de plăşi o circulară în care critica delăsarea şi atrăgea atenţia că „starea de destrăbălare care domneşte prin comune nu a încetat şi funcţionarii comunali  se ocupă numai de afaceri, neglijând cu desăvârşire intersele publice, din care cauză, populaţiunea rurală, mai ales cea săracă, suferă tot felul de vexaţiuni şi asupriri, iar vitele se fură întruna pentru contrabandă sau tăere, fără ca să se facă cercetări serioase spre a se da de urma lor”. Prefectul îi acuza pe administratori că sunt direct responsabili de această situaţie pentru că nu vizitează/ controlează starea comunelor, mergând la faţa locului.
După această muştruluire, rapoartele de control au afluat spre Prefectură. Administratorul plasei Prahova (unde se afla şi Câmpina) îşi permitea să-l contrazică pe prefect, afirmând că în teritoriul său nu s-au înregistrat acte de destrăbălare. O adresă interesantă a fost primită de Prefectura Prahova la 7 septembrie 1917 de la Ministerul de Interne în care prefectului i se aducea la cunoştinţă faptul că Societatea Crucea Roşie Română atenţiona asupra existenţei cadavrelor soldaţilor români care încă se aflau în tranşeele din şi de pe lângă Predeal, Azuga, Buşteni şi care nu fuseseră înhumate cum trebuie, iar animalele sălbatice le dezgropau/ profanau. În acelaşi context se menţionează lipsa de alimente de care sufereau cele trei localităţi de munte, prefectul fiind rugat să ia măsuri (însă cu ce puteri şi prin ce mijloace?)[5]. Marile lipsuri înregistrate în judeţ sunt dovedite şi de o scrisoare adresată de Prefectura Prahova aceleiaşi Societăţii Crucea Roşie din Romania prin care se solicita de urgenţă ajutor în îmbrăcăminte şi alimente pentru o populaţie jefuită şi sărăcită, dar şi pentru prizonierii de război români şi ruşi internaţi în judeţ.
În corespondenţa Prefecturii cu plăşile se strecoară, în afara limbajului tehnic şi rece, şi adevărate drame umane, precum cea adusă la cunoştinţa prefectului de către primarul comunei Şoimari care informează autorităţile judeţene despre moartea unei mame cu şase copii minori, datorită tifosului exantematic. Soţul era mobilizat în Armata Româna şi nu se mai ştia nimic de el în 1918, cei întorşi acasă dându-l mort pe front. Orfanii erau îngrijiţi doar de o bunică, familia fiind săracă, trăind doar într-o casă modestă şi neavând alt pământ decât cel din jurul ei. Prefectul decidea alocarea de urgenţă a 40 de lei (totuşi o sumă derizorie pentru şase copii). Administratoul plăşii Drăgăneşti informează Prefectura asupra unui alt caz social cutremurator „cu ocazia luptelor care au avut loc în jurul satului Parepa, un obuz de tun a căzut peste casa femeii Zamfira Ilie Vişan, omorând un copil al său de nouă ani, rănind alţi doi. Iar dânsei i s-a retezat cu desăvârşire braţul stâng. Bărbatul său Ilie Vişan nu s-a întors încă din mobilizare şi se bănuieşte a fi mort” (soţul ar fi dispărut la Turtucaia sau după Turtucaia, având în vedere felul cum s-au purtat bulgarii cu prizonierii români - a se vedea memoriile poetului George Topîrceanu). Femeia adresase un memoriu administratorului, care este şi mai zguduitor decât ceea ce transmisese acesta la Ploieşti, căci mărturisea că în timpul neferictului eveniment şi avortase, iar de atunci „eu ajungând a cere de milă prin comună din cauza traiului scump ce este astazi”. Una din zecile de mii de drame necunoscute.     



Puţin studiat este fenomenul introducerii în teritoriul ocupat a paşapoartelor (sau celebrele Ausweis, le-am putea numi paşapoarte interne - o astfel de practică a fost implementată cu succes şi de Uniunea Sovietică sub Stalin, ideea fiind aceeaşi, de a controla orice mişcare a populaţiei civile) de către autorităţile germane de ocupaţie. Un militar german care a lăsat nişte amintiri foarte interesante despre perioada petrecută în cadrul forţelor de ocupaţie  germane din România scria:  „Sunt cinci cuvinte pe care şi le-a însuşit tot românul în şase luni de ocupaţie: nix, los, Ausweis, Guten Morgen (Nimic, plecare, permis, bună-dimineaţa). Dacă poate, preferă să nu le spună. Pe nix îl ştiau dinainte. Los, pe care l-au învăţ acum de la noi, le-a făcut o impresie puternică, la fel cum haide i-a marcat pe soldaţii noştri. Când reprezentanţi ai celor două popoare au de făcut ceva împreună, se poate cu uşurinţă constata că germanii spun haide, iar românii los. Cuvântul Ausweis a fost deja românizat şi se declină (…) Cum soldaţii germani sunt aproape toţi din nord, românii nu zic Gutten Morgen, ci Gmorjen[6]. Această practică a fost instituită în judeţele care se învecinau cu Austro-Ungaria. Paşapoartele erau bilingve (în germană, limba principală şi traducerea în limba română, caractere mai mici). Interesant este că în Prahova comandantul districtului militar, colonelul Cleve, a emis o ordonanţă în acest sens abia la 7 iunie 1917 care prevedea înfiinţarea de „paşapoarte obligatorii generale”. 


„Obligaţi la paşapoarte sunt toate persoanele masculine şi feminine care au împlinit vârsta de 15 ani şi care împlinesc în anul 1917 vârsta de 15 ani fără deosebire de naţionalitate”. Paşapoartele conţineau atât numele persoanei, cât şi semnalmente fizionomice (înălţime, culoarea ochilor). „Este în interesul personal al oricărei persoane de a deveni cât se poate de curând în posesiunea aşa unui paşaport, fiind în legătură cu uşurinţe considerabile la călătorii cu drumul de fier şi schimbări de domiciliu”. Un eufemism, căci pur şi simplu nu se putea călători cu trenul fără un astfel de document. Germanii prevedeau şi constrângeri pentru prahovenii care nu prezentau entuziasm faţă de această metodă de control, o amendă până la 1.000 de lei şi închisoare până la 3 luni („după alegere, sau amândouă împreună”) pentru cei care nu se prezentau la Comandaturile locale, iar apoi, în cazul în care ar fi fost găsiţi fără paşaport, amenda creştea până la 3.000 de lei şi 3 luni de închisoare, la fel „după alegere sau amândouă împreună” (interesant ar fi de ştiut care erau criteriile după care se aplica această specificare - cum ar fi putut cineva să aleagă şi închisoarea şi amenda financiară, destul de însemnată în epocă, în ciuda inflaţiei provocată de germani?) 
Un incident amuzant a avut loc la 24 iulie 1917 în Gara Sud din Ploieşti. Elias Haimson, proprietarul evreu al teatrului şi cinematografului Modern din Ploieşti, dorind să plece la Bucureşti, a fost interpelat în mod brutal de către agentul de poliţie locală Iosif Moscovici (tot evreu) care i-a cerut să-i arate celebrul Ausweis, pe care Elias Haimson deja îl arătase militarilor germani la intrare. Agentul a început a-l interoga pe patron în mod nemanierat, ceea ce a provocat protestele acestuia, ajungându-se la o adevărată dispută între cei doi. Agentul l-a poftit pe Haimson la poliţia gării, unde un subofiţer german a fost pus în situaţia de a arbitra disputa. Acesta o face pe loc, luând apărarea proprietarului de cinematograf, avertizându-l pe agent că şi-a depăsit atribuţiile, iar dacă se mai întâmplă o dată va fi dat afară. Haimson a depus totuşi plângere la poliţia locală, simţindu-se ameninţat în continuare de agentul Moscovici care dorea să-i facă necazuri în public pentru că, spuneau gurile rele din oraş, atunci când dorise să intre la o reprezentaţie a Teatrului Modern, fără să plătească, fusese oprit şi i se ceruse de către casieră să achite preţul biletului, la fel ca toţi ceilalţi spectatori. Un modest abuz de putere, transformat într-un adevărat scandal local. Care a fost atat de mare încât prefectul l-a desemnat chiar pe directorul Prefecturii, Negulescu, să asculte cele două părţi şi să redacteze un raport.[7] Alte cereri sunt adresate prefectului prin care i se solicită să intervină asupra autorităţilor militare germane (Distriktcommadatur) pentru a se elibera Ausweisul. De regulă acesta o face, nu ştim cu ce rezultate.
 Codruţ CONSTANTINESCU

 Note:

[1] Monografia comunei Poienarii Burchii-Judetul Prahova de Prof. Marian Stoica, pag. 163
[2] Amintiri despre Mizil. Destin...si fapta in foileton de Viorel Soldea, Gheorghe Ciprian Soldea, Ioana Soldea Editgraph, Buzau, 2014, pag. 178
[3] Fond Prefectura Prahova, dosar 1/ 1917.
[4] Ibidem.
[5] Fond Prefectura Prahova, Dosar 2/ 1917
[6] În spatele frontului. Marele război aşa cum l-am văzut eu. Decembrie 1916-iunie 1918. Însemnările unui soldat german în România ocupată de Gerhard Velburg, Editura Humanitas, Bucureşti 2018, 353 pagini. Traducerea din germană, introducere şi note de Ştefan Colceriu.  pag. 153
[7] Fondul Prefectura Prahova, Dosar 22/ 1917

Fragment din lucrarea Contribuţia judeţului Prahova la Războiul de Reîntregire al Neamului,  în curs de redactare.
Fotografii puse la dispoziţie de Mădălin Cristian Focşa, rezultat al cercetărilor d-sale (Fond Primăria Câmpina).

Cartea de Istorie. SIMBOLUL REGALITĂŢII NOASTRE: PELEŞUL

Opera istoricului, a criticului de artă şi a publicistului profesor Daniel Alin Ciupală s-a desăvârşit în momentul apariţiei lucrării – de proporţii academice – cu  titlul PELEŞUL, SIMBOLUL REGALITĂŢII, la începutul lui septembrie 2018, la editura „Detectiv Literar” ! Operă de remarcabilă natură bibliofilă, gândită, scrisă şi ilustrată în stilul „Belle epoque”, capodoperă cu virtuţii ştiinţifice şi artistice excepţionale, cartea – în fapt un emoţionant Album despre Regalitatea românească – rezumă selectiv orizontul celor opt decenii de domnie a regilor în România: 1866 – 1947! Document istoric de o vastă şi originlă anvergură, Cartea-Album acoperă strălucit golul existent în Cultura Naţională, cu acest unic argument ştiinţific şi cultural temeinic fundamentat pentru genealogia Regalităţii europene.


Permanenta demonstrare a salvării Principatelor Dunărene de la nimicitoarea luptă intestină a boerilor autohtoni, divizaţi în tabere crâncen adversare, ceeea ce a dus la prăbuşirea domniei lui Alexandru Ioan I Cuza, prin aducerea şi alegerea – constituţională – a prinţului viitor rege al României, principele german Carol, Eithel-Frederic, Zemphrin, Ludovic de Hohenzollern Sigmaringen, al doilea fiu al prinţului Carol Anton de Hohenzollern, de-a lungul celor 81 de ani de monarhie, a confirmat, fără putinţă de tăgadă, oportunitatea poziţionării României în rândul ţărilor civilizate precum Germania, Austria, Spania, Italia, Franţa şi Anglia. Efervescenţa întronării în eşicherul politic balcanic, a regilor, urmare destrămării imperiilor habsburgic, rusesc şi otoman, a atins şi palatele de la Ruginoasa şi de pe malul bucureştean al Dâmboviţei, faţă de care un Bălăceanu şi un Brătianu – cu simpatie primiţi de împăratul Napoleon al III-lea – au obţinut favoruruile apte să statornicească dinastia de Hohenzollern Sigmaringen în guvernarea României, limitată mai apoi, de convulsiile împărţirii lumii între Stalin şi Churchill, pentru secolul XX! 
Cu impactul sonor, indubitabil sonor, al orgii sau al pianoului-forte ale Castelului Peleş, instalate pentru Regina Elisabeta anume, cartea-album scrisă de dl Daniel Alin Ciupală adaugă propriile înălţimi literare şi ştiinţifice precedentelor lucrări care ţintesc exact Regalitatea noastră, aceea de pe palierul creaţiei savantului Nicolae Iorga – SUB TREI REGI, lucrare republicată după 1932, în august 2018, precum şi aceea de pe platforma epică a scriitorului Cezar Petrescu, prin ediţiile evocării romaneşti CEI TREI REGI, publicate în 1934 şi 1935, republicată în 1993 şi mai apoi fără dată.
 Studiul amplu, reamintesc: cu virtuţii academice, dăruit nou astăzi, de enciclopedicul istoric şi publicist Daniel Alin Ciupală aşează arta evocărilor istorice în vârful Cercetării ştiinţifice româneşti a secolului XXI! Edifică monumentul istoric şi moral al Regalităţii în România, la dimensiuni asemenea Bucegilor – zăriţi de oriunde, străjuiţi de masivul promontoriu care este de-o veşnicie Caraimanul! 
Excelenţa ştiinţifică a reflectării PELEŞULUI - SIMBOL AL REGALITĂŢII o amplifică excelenţa tiparului, poligrafia fabuloasă prin ideea parcursă de la tehnoredactare la imaginea şi conţinutul fiecărei file, relaţia text – foto-document excelând prin maniera  înviorătoare a Belle-epoque-ului totdeauna magică, astfel că spiritului Regalităţii deprinde la maximum superlativul! Deosebita stare de fascinaţie învăluie privirea şi inundă memoria cu arhitecturi şi scene de poveste recognoscibile în Istoria şi Artele secolelor care au ridicat Cultura germană la universalitate, iar prin filtrarea lor în evantaiul ineditei viziuni castelane româneşti, valoarea Peleşului  uimeşte prin graţia simbolisticii sale – unice şi de aceea familiare pentru regii şi reginele care l-au edificat şi locuit în vremurile pe cât de imposibile, pe atât de prolifice statuării României Mari! 
În „Cuvântul înainte”, distinsul autor motivează imperioasa oportunitate a lucrării – căreia, într-o admirabilă modestie i s-a dedicat –, prilej să îl citez cu emoţie şi recunoştinţă. Un pasaj relevant: „ „Lucrarea „Peleşul – simbolul regalităţii”, realizată prin cercetarea, selectarea şi interpretarea a numeroase documente, memorii, lucrări istorice şi literare, este o contribuţie la popularizarea meritelor monarhiei române în formarea României Moderne”. Şi un altul: „Scrisă într-o perioadă de tranziţie, care afectează şi ştiinţa istoriei, lucrarea încearcă să păstreze un caracter cât mai obiectiv”. 
Travaliul merită mai mult decât felicitat, merită Premiul Academiei Române! 
„Alegând document cu document, sunt arătate luminile şi umbrele domniilor suveranilor noştri, dar ca să-l cităm pe Octavian Goga, „şi soarele are pete şi este totuşi soare”. Această carte descrie, povesteşte, reproduce corespondenţă şi dialoguri desprinse din memorii, prezintă situaţii şi tensiuni, construind cât mai veridic un tablou al epocii, încercând să ofere cititorului senzaţia că cel care face această naraţiune este chiar personajul principal, Carol I”!
Structurată pe XXII de capitole, eminenta lucrare reconstiuie Regalitatea românească şi epocile ei de apariţie, domnie, lupte, jertfe, înfrângeri şi izbânzi, crize şi apoteoze. Prin această capodoperă, domnul profesor Daniel Alin Ciupală lasă posterităţii „Cartea vieţii domniei sale”! Câteva din aceste viguroase etape trebuie trecute în revistă, fiindcă, laolaltă cu celelalte, sunt coloanele pe care s-a construit ROMÂNIA de la 1 XII 1918! 
„San-Stefano – cum se câştigă un război şi cum se pierde o pace”, „Congresul de la Berlin”, „Regalitatea”, „Peleşul, străbătând un veac agitat.Castelul Regal devine Muzeu Naţional”, „Festivităţi şi viaţa la Curtea Regală”, „Vizita arhiducelui Franz Ferdinand la Peleş în 1909. „O idilă la Castel”, „Ferdinand cel Loial. 28 IX 1914 – 20 VII 1927. Omul, cărturarul, regele întregitor de Ţară – Nimic pentru sine, totul pentru ţară”, „Regina Maria, 3 X 1875 – 18 VII 1938”. 
Textul „naraţiunii chiar de personajul principal făcută, Carol I” este cu prisosinţă ilustrat de imagini de epocă luate de fotografii Curţii Regale, „povestirea” căpătând, indubitabil, o excepţională valoare universală! Din multitudinea periplului redat în cele 500 de pagini ale cărţii-album, semnalez cititorilor două momente de o emoţionantă și înaltă simţire monarhică. 
Primul ne este relatat în capitolul XVII – „O idilă la Castel”. E reprezentativ pentru romantismul hiper-poetic de la începutul secolului XX. El s-a grefat pe simpatia Regelui Carol I pentru românii din Imperiul Austro-Ungar / Habsburgic - în numele căruia arhiducele Francisc Ferdinand, venit într-o vizită la Sinaia, unde „La recepţiile organizate la Castelul Peleş, moştenitorul coroanei habsburgice a cunoscut o frumoasă româncă Melania Ionescu (...) fiica notarului G. Ionescu (...) care a murit ca un martir în timpul intervenţiei militare româneşti, care a lichidat revoluţia comunistă de la Budapesta”. (...) În cele câteva zile petrecute la Sinaia, de la 10 la 13 iulie (1909), aproape că nu s-au mai despărţit. (...) Habsburgul, afemeiat ca toţi strămoşii lui, se aprinsese în mod vizibil, captivat de excepţionala frumseţe a româncei. (...) Pe 13 iulie, la plecarea din gara Sinaia, Francisc Ferdinand s-a adresat în auzul tuturor: „Sunt fericit că am cunoscut aici pe cea mai frumoasă supusă a mea. Sper că am să te revăd curând la Viena, unde te invit să vii!” Dar „Soţia lui Francisc Ferdinand a făcut tot posibilul pentru a evita o nouă întâlnire între soţul ei şi frumoasa româncă. În toamna anului 1911 un atac de meningită a curmat prea de timpuriu viaţa acestei inimoase tinere de pe Valea Crişului Alb”! 
Al doilea relevă vizita Regelui Carol I la Ruginoasa, pentru a-şi exprima preţuirea şi admiraţia pentru predecesorul său, Domnitorul Alexandru Ioan I Cuza, deja plecat la Heidelberg, să îşi îngrijească sănătatea. Doamna Elena Cuza se afla aici, cu cei doi fii ai lor, Dimitrie şi Alexandru. „Întâmpinat de Elena Doamna cu flori şi voie bună şi cu scuza: „Vă rog, Alteţă să fiu iertată că Vă primesc singură”, Principele Carol I i-a răspuns foarte sincer: „Sunt cel dintâi care să regrete aceasta, dar cred că nu este încă momentul potrivit, în împrejurările de faţă, ca Prinicipele să se întoarcă. Totuşi nădăjduiesc că în curând voi avea plăcerea să-l salut în ţară”. 
Vrăjmaşii lui Cuza, şi erau destui, au făcut tot posibilul ca dorinţa sinceră a domnitorului Carol de a-l întâlni pe fostul domnitor în ţară să nu se realizeze niciodată. Familia Cuza s-a mutat în 1868 lângă Viena, într-o vilă din Dobling”. 
La ceremonia de la Ruginoasa, organizată la înmormântarea lui Alexandru Ioan Cuza (...) Noul domnitor, Principele Carol a avut o delicată şi înduioşătoare atenţiune faţă de îndurerata Elena Doamna, trimiţându-i telegrafic condoleanţe şi un reprezentant personal purtător al unei prea frumoase coroane de flori. Răuvoitorii au răspândit mereu zvonul că regele Carol I a fost ostil chiar şi memoriei marelui său înaintaş. Zvonurile au fost lansate insistent în 1912, cu ocazia inaugurării monumentului lui Cuza în Piaţa Unirii din Iaşi. Lipsind fondurile necesare acestei monumentale lucrări, ridicată prin subscripţie publică, regele Carol I s-a înscris pe listă cu o sumă importantă de 250.000 lei făcând posibilă realizarea statuii. (...) Omagiindu-şi înaintaşul, dă pildă mulţimii înflăcărate, când rostind cuvintele: „Primul Rege al României îşi îndeplineşte o sfântă datorie către Primul Domnitor...”, şi-a descoperit capul înaintea figurii măreţe de bronz, prilejuind un moment de înălţare sufletească, aplauze furtunoase şi înflăcărate urări”!
În fine, stărui pe remarca scriitorului Florin Dochia – tehnoredactorul cărţii – prin care domnia sa fixează locul capodoperei PELEŞUL – SIMBOLUL REGALITĂŢII, în Prefaţa lucrării – „Dincolo de poveste”:
„Demersul istoricului câmpinean este încă mai mult demn de stimă pentru că include urbea natală în contextul general istoric, Câmpina aflându-se la răscrucea drumurilor regale, poartă a Văii Prahovei (...) Trecera Majestăţilor Lor şi Alteţelor prin Câmpina şi popasurile sunt descrise cu grijă (...) evidenţiindu-se mai cu seamă primirea deschisă de care aveau parte reprezentanţii de seamă ai Ţării”!
Serghie BUCUR

Centrul Stomatologic DentActiv are un laser ultraperformant

(P) În ultimii ani, compania petrolieră Confind SRL și-a diversificat domeniul de activitate, investind până în prezent multe milioane de euro în sistemul de sănătate. Cum legislația nu-i permitea să investească în mod direct, Confind SRL a înființat, în anul 2010, cea mai importantă societate medicală prahoveană, SC Centrul Medical SanConfind, în care, potrivit legii, Confind SRL deține 70% din acțiuni, restul acționariatului revenind unor medici. 

DentActiv, un brand stomatologic de succes
La nici un an de la nașterea sa, a apărut si primul „pui” al Centrului Medical SanConfind. Este vorba despre Centrul Stomatologic DentActiv, situat în vecinătatea uzinei Confind (pe strada Progresului nr. 20), care are unele dintre cele mai moderne şi mai dotate cabinete stomatologice din judeţ. Acestea oferă servicii medicale de top: terapie şi chirurgie laser, servicii de implantologie de o calitate deosebită, piezochirurgie, servicii de urgenţă permanente etc. Cele două cabinete componente sunt dotate cu cea mai performantă aparatură stomatologică (din Germania, de la firma KaVo, un etalon în domeniul tehnologiei dentare), iar echipa medicală este alcătuită din medici cu înaltă pregătire, capabili să ofere soluţii medicale viabile tuturor problemelor pacienţilor. În aceeaşi locaţie, centrul oferă servicii de imagistică dentară cu aparatură digitală, având avantajul că folosește doze reduse de radiaţie. Vedeta aparatelor de radiologie este un ortopantomograf cu ajutorul căruia se pot realiza radiografii panoramice deosebite. În acest fel, pacientul este scutit de obositoarele și cheltuitoarele de timp deplasări către alte locaţii unde se efectuează radiografii dentare. În DentActiv (brandul pe partea de stomatologie a Centrului Medical SanConfind), s-au investit peste 500.000 euro, ceea ce evidenţiază calitatea aparaturii şi a serviciilor medicale oferite. Astăzi, la șapte ani de la înființare, DentActiv este un brand cunoscut nu doar în Câmpina, ci și în toată zona limitrofă celui de-al doilea municipiu prahovean. 


Un laser medical fără egal
Dl. Ioan Simion, președintele Confind SRL, cel care a avut ideea înființării Centrului Medical SanConfind, ne spune cum s-a născut DentActiv: „De mic, așa  cum se întâmplă cu toți copiii, probabil, am fost terorizat, de fiecare dată când mă duceam la dentist, de țiuitul frezei. Când ne-am decis să investim în sistemul medical, ne-am gândit imediat să îmbunătățim serviciile stomatologice oferite comunității locale prin înființarea Centrului Medical DentActiv, pe care l-am dotat cu aparatură ultraperformantă, de ultimă generație. Fiindcă aveam încă în minte imaginea din copilărie a frezei teroriste, am vrut să abordăm și stomatologia pediatrică, încercând să eliminăm, pe cât este posibil, acest instrument, chiar dacă freza dentară de azi e mult mai silențioasă decât cea de acum trei-patru decenii. De aceea am dotat DentActiv cu tot felul de aparate stomatologice moderne neinvazive, adică cele care actionează fără a provoca durere pacienților. Dintre acestea, la loc de cinste se situează un laser medical de ultimă generație, pe care specialiștii îl consideră printre cele mai bune din lume. LASER este un acronim pentru cuvintele „amplificarea luminii prin emisia stimulată a radiaţiei” (în engleză, Light Amplification by Stimulated Emission of Radiation), deci se poate spune că terapia cu laser este o terapie cu ajutorul luminii. Laserul pe care îl folosim în centrul nostru stomatologic, are două tipuri de cristale care emit radiaţii, este fabricat de firma slovenă Fotona, unul dintre cei mai mari producatori de lasere medicale din lume”, ne mai spune președintele Confind. 


Radiația electromagnetică a luminii, izvor de sănătate
Am mai aflat de la interlocutorul nostru că, practic, pentru tratarea diferitelor afecţiuni, se foloseşte radiaţia electromagnetică a luminii, care nu are proprietăţi nocive, nu are efecte ionizante, cum se întâmplă în radiologie, unde se folosesc tot radiaţii electromagnetice. Lumina emisă de un echipament laser poate avea o intensitate foarte mare. Vorbim despre o lumină extrem de coerentă, înţelegând prin aceasta că toţi fotonii din fasciculul luminos se mişcă pe o singură direcţie, cu o singură amplitudine. Rezultatul este un fascicul luminos cu proprietăţi foarte speciale, care ajută mult în timpul tratamentului. Sigur, ştim cu toţii că dacă stăm prea mult la soare, ne ardem pielea. De aceea, cu cât este mai puternică radiaţia electromagnetică a luminii, cu atât aceasta are un efect mai puternic asupra ţesuturilor. În momentul în care se construieşte un laser, se foloseşte un singur tip de material, care trimite o rază laser cu o lungime de undă foarte clar stabilită. La echipamentul laser din DentActiv, piesa de mână are în loc de freză un vârf din safir sintetic prin care este transmisă raza laser către ţesuturi. Undele luminoase emise de cele două cristale sunt absorbite diferit în țesuturi. Absorbţia undelor unuia dintre cele două cristale are vârful în apă. Asta înseamnă că peste 90% din radiaţia laser este absorbită în apă. Din cauza energiei mari absorbite de apa din ţesuturi, se produc nişte microexplozii. Aceste microexplozii controlate îndepărtează orice fel de ţesut. Prin urmare, cu acest laser se pot face incizii, se pot îndepărta carii, practic, se pot face aproape toate operațiile din stomatologie. 

Einstein este și părintele laserului
„Terapia cu laser, descoperită acum o jumătate de secol de câțiva americani și ruși (paternitatea descoperirii nu e foarte clară), este o terapie de mare succes şi de mare viitor. Cert este că americanul Charles H. Townes și rușii Nicolai Basov și Aleksandr Prokorov au împărţit Premiul Nobel atribuit în 1964 pentru cercetările fundamentale în domeniul electronicii cuantice care au condus la construirea oscilatoarelor pe principiul LASER. Sunt mulți savanți care consideră că părintele laserului este Albert Einstein, care a explicat totul prin cercetările sale de mecanică cuantică și prin lucrarea sa asupra efectului fotoelectric. Puțini știu însă că Einstein a obținut Premiul Nobel nu pentru studiile sale asupra teoriei relativității, deoarece comitetul de decernare a premiului le considera speculative pentru acea vreme. Einstein a câștigat Premiul Nobel tocmai pentru explicarea efectului fotoelectric, care a stat la baza descoperirii efectului LASER,” am mai aflat de la dl Ioan Simion.