09 aprilie 2019

A murit Mihai Stere Derdena, publicist și fost deținut politic, cetățean de onoare al comunei Poiana Câmpina

Sâmbătă, 6 aprilie, a încetat din viaţă, la vârsta de 85 de ani, Mihai Stere Derdena (n. 7 martie 1934), publicist, scriitor, fost deţinut politic. 


Licențiat atât în limba și literatura română, cât și în limba franceză, activează ca profesor între anii 1990 - 1998. 
Mihai Stere Derdena a fost declarat, în 2008, „Luptător în Rezistenţa Anticomunistă”, iar în 2011 a fost distins cu titlul de „Cetăţean de onoare al comunei Poiana-Câmpina”, localitate în care s-a mutat în 1998, după pensionare. 
A început să scrie la vârsta de 58 de ani, devenind colaborator la mai multe publicații, atât din România, cât și din străinătate, între care şi ziarul Oglinda. Debutează editorial la vârsta de 64 de ani, publicând în total 14 cărţi, dintre care două au fost reeditări ale volumului memorialistic "Mărturisirea unui neînvins", în care vorbește despre perioada detenției.
"Cartea lui Mihai Stere Derdena - ni se pare emblematică, exemplară pentru dovedirea răspunderii și probității cu care autorul ei judecă epoca (și mai puțin jertfa proprie, pe care o consideră aproape în firea lucrurilor, săvârșită în locurile de coșmar și de exterminare de la Jilava, Gherla, Grindu, Rubla). Este o carte tulburătoare prin firescul și targismul nedisimulat al destăinuirilor făcute de un venerabil "paria" social și de o victimă cu nimic cruțată a unui regim comunist criminal, devorator și rapace în intențiile sale genocide, dar umilit și condamnat cu atât mai mult - fie și "post-mortem" - de neînvinși ca Mihai Stere Derdena. Cartea în sine devine un capitol distinct dintr-un rechizitoriu general covârșitor și fără sfârșit, pe care instituțiile abilitate întârzie (diabolic) să-l alcătuiască. 
Este, pe plan literar, o creație antologică din rândurile celei mai valoroase literaturi memorialistice a rezistenței românești dintotdeauna. Este literatură și publicistică totodată, un poem tragic nedeclarat ca atare, este confesare și diatribă de bogate carate polemice, cum puține s-au scris în această țară. Mihai Stere Derdena este, în tot ceea ce scrie, sincer ca un copil, senin ca un azur sufletesc, imparțial ca un exemplar "judecător de pace", cinstit ca un om din altă epocă, acuzator cu deplina răspundere și obiectivitate, scriitor pe cât de dur, pe atât de candid, drept și încăpățânat ca un aromân, martir care nu-și estimează și nu-și revendică sacrificiile, voind doar să avertizeze lumea de astăzi despre nevoia de a veșteji și alunga definitiv coșmarurile care i-au mutilat, dar nu i-au învins viața" - Al. Firescu.
Mihai Stere Derdena va fi înmormântat mâine în cimitirul din comuna Poiana Câmpina. 
Dumnezeu să-l odihnească!

În Al Doilea Război Mondial, Câmpina a cunoscut dezastrul primelor bombardamente din istoria sa multiseculară

Așezarea câmpinenilor nu a fost teatrul niciunei bătălii, în întreaga sa istorie de peste o jumătate de mileniu, atestată documentar. Totuși, în a doua conflagrație mondială, Rafinăria „Steaua Română” (împreună cu zonele din jurul ei, ca daune colaterale), a fost bombardată masiv de aviația anglo-americană. Primul impuls a fost să scriu că a fost bombardată fără milă, dar într-un război, indiferent de amploarea lui, combatanții nu se pot lupta decât fără milă. Altfel, sfârșești împușcat (ca soldat), și pierzi războiul (ca țară). În Primul Război Mondial, Câmpina nu a cunoscut bombardamente care să-i sfâșie tihna de oraș provincial unde nu se întâmplă multe lucruri. Nici de pe sol (în toamna lui 1916, trupele germane au ocupat fără lupte orașul, căci armata română fusese retrasă în Moldova, împreună cu familia regală, autorități, populație etc), dar nici din aer (avioanele  de luptă vor apărea mai tărziu, în ultima parte a Primului Război Mondial). După alte decenii, în primii ani ai celui mai sângeros război din istoria omenirii, situația părea că se va repeta, căci până în ziua de 1 august 1943, peste Câmpina nu căzuse nici o singură bombă. 



Însă 1 august 1943 avea să deschidă o perioadă plină de sânge și suferințe, necunoscute până atunci. Peste Câmpina acelei zile au căzut pentru prima dată, lansate din zeci de avioane americane, bombe de toate felurile care au pulverizat căi ferate, instalațiile Rafinăriei și multe case din jurul companiei, au omorât sau au mutilat pe viață numeroși localnici. Peste așezarea cosmopolită, dar liniștită (cunoscută în perioada interbelică sub numele de ”oraș al florilor”), s-a așternut pentru întâia oară praful ruinelor... de la instalațiile petroliere și clădirile ajunse ruine, de la atâtea destine ruinate. Și cum o nenorocire nu vine, de obicei, singură, primele bombardamente aveau să aducă și altele asemenea. În mai puțin de un an, raidurile aeriene americane (diurne) și britanice (nocturne)  au fost reluate începând cu luna mai 1944 și continuate până aproape de sfârșitul lunii august a aceluiași an, când lovitura de palat organizată de regele Mihai a făcut să întoarcem armele împotriva Germaniei hitleriste și să trecem de partea americanilor, englezilor și rușilor. În retragerea lor precipitată peste Carpați, nemții nu au mai bombardat Câmpina. 
Emoțiile provocate de bombardamentele anglo-americane din 1943 - 1944 au fost trăite cu intensitate maximă de câmpineanul Victor Dumitru, inginer petrolist, care le-a redat în cartea sa, „Ținta roșie”, apărută în urmă cu un deceniu. Autorul, ajuns la o vârstă venerabilă care acoperă aproape nouă decenii, este unul dintre puținii  scriitori memorialiști în viață ai Câmpinei, dar și singurul care a scris despre primele bombardamente abătute asupra orașului nostru, despre suferințele pricinuite câmpinenilor din cauza acelor bombardamente, în urma cărora au curs multe lacrimi. Cartea a scris-o cu atâta migală, încât a inserat printre paginile ei și o listă cu martori oculari ai tragicelor evenimente.  Am stat de vorbă cu dl inginer Victor Dumitru despre coșmarul acelor evenimente care au îndoliat Câmpina un an de zile.  Interlocutorul nostru, un admirabil partener de dialog, are tragicele evenimente puternic întipărite în memorie, și ar dori ca „acele întâmplări nefericite, acele evenimente urâte, cu atâtea nenorociri și suferințe, să fie cunoscute și de către tinerii din ziua de azi, ori de către cei mai în vârstă care nu le-au trăit, care nu-și aduc aminte de ele, pentru că sunt o pagină importantă din istoria seculară a Câmpinei, care nu trebuie uitată”.

Victor Dumitru alături de încăntătoarea lui soţie

Câmpina în război, dar și în pace

Cât timp Germania hitleristă nu a cunoscut înfrângeri pe frontul de est, împotriva trupelor sovietice, întreaga țară era în război, dar și departe de el. România a cunoscut primele bombardamente în primăvara lui 1943, atunci când zonele petrolifere și centrele de prelucrare a țițeiului (Câmpina, Ploiești ș.a.), au fost bombardate de avioanele americane și engleze. Până atunci, câmpinenii au trăit destul de liniștiți, mai îngrijorații fiind în special cei ale căror rude luptau pe frontul rusesc. Într-un fel, se poate spune că orașul trăia în război, dar și în pace. 
Victor Dumitru ne descrie atmosfera ce domnea peste Câmpina acelor ani: „Până la bombardamente, Câmpina era un oraș cuminte, patriarhal, cu oameni toleranți, cu case vechi. Pe Bulevardul Carol I se distingerau mai multe clădiri. Aș aminti, pentru început, Primăria și, peste drum de ea, Școala nr. 1, apoi Librăria Crăciun, restaurantul lui Petrică Dragomir,  Casa se Asigurări (viitoarea Policlinică). Peste drum de restaurantul lui Petrică era o vilă foarte frumoasă, apoi atelierul fotografic Olteanu. Ceva mai jos erau farmacia lui Voiculescu, cafeneaua lui Teodorescu, restaurantul București, ceasornicăria Florescu, croitoria lui Țiței, Casa Poporului - adică sediul sindicatelor petroliștilor, clădire dărâmată la cutremurul din 1940, benzinăria lui Onu, pe partea cealaltă...” 


Amintirile îl răscolesc pe interlocutorul meu vivace, care, în ciuda vârstei, începe să-mi descrie detaliat zeci de case dispărute de multe zeci de ani, dintre care cea mai plăcută amintire i-o provoacă, orice ar spune, Casa Venețiană, o bijuterie de arhitectură italiană, pe care autoritățile comuniste s-au chinuit foarte mult să o dărâme, după cutremurul din martie 1977, deși sistematizarea centrului orașului s-ar fi putut face și cu păstrarea acestui imobil-simbol, ca o mărturie a vremurilor de altădată.  

Un câmpinean la a doua generație

Victor Dumitru s-a născut în Câmpina, în anul 1930, pe data de 18 mai, și a copilărit într-o căsuță de lângă Rafinărie, de pe Calea Doftanei. „Pot spune că sunt câmpinean la a doua generație”, ne declară scriitorul, „întrucât tata era din Câmpina, iar mama din Brebu, deci tot din zona Câmpina. Clasele primare le-am făcut la Școala nr. 1 , condusă de profesorul Scripcă, care era peste drum de fosta Primărie. Am absolvit Liceul Dimitrie Barbu Știrbei, cum se numea pe atunci Liceul Nicolae Grigorescu de mai târziu, a cărui clădire a fost construită de marele arhitect ploieștean Socolescu. După liceu, în 1950, am plecat să studiez în URSS, în cadrul unui schimb de tineri pentru pregătire profesională, cum se făcea atunci între țările socialiste. Așa am ajuns să studiez la Institutul de Petrol și Gaze din Moscova, pe care l-am absolvit în 1955. Apoi m-am întors în România. Am fost repartizat inițial Schela  Ochiuri, lângă Moreni, ca inginer geolog. Ulterior, m-am mutat la Câmpina, la Trustul de petrol nr. 1, iar apoi, în 1956, la Laboratorul de Cercetări Științifice Câmpina, Institutul de Petrol și Gaze de mai târziu.  Am lucrat la Institut până în 1993, anul în care am ieșit la pensie. Mai cochetam în liceu cu literatura, dar încercări destul de modeste, câte o epigramă la aniversarea unul coleg, câte o poezie, cam atât. Peste multă vreme, prin anul 2000, m-am gândit să scriu o carte despre istoria orașului în perioada în care Câmpina a trăit primele bombardamente din istoria sa”.
Autorul a avut marele noroc de a obține, în exclusivitate pentru cartea sa (o premieră pentru istoria arhivelor de război ale Câmpinei), niște poze realizate chiar din avioanele americane care au bombardat atunci orașul. De asemenea, și alte documente importante ale aliaților anglo-americani. Reușita i-o datorează fiului său, care, inspirat, a reușit să afle de pe internet despre o asociație americană a veteranilor de război, foști piloți de bombardiere. Le-a scris acestora, spunându-le că tatăl său scrie o carte despre bombardamentele aliaților asupra Câmpinei. De la unii dintre acești veterani piloți, care zburaseră peste Câmpina și o bombardaseră, Victor Dumitru a obținut diverse documente de război, precum și fotografii de la acele bombardamente, poze de o valoare excepțională pentru istoria Câmpinei. 


Primul bombardament

„Am fost martor ocular, la vârsta de 13 ani, la primul bombardament aerian asupra orașului, cel din 1 august 1943. Am ținut să fac cunoscute aceste nefericite întâmplări generațiilor de azi sau de ieri care nu au trăit acele evenimente. În acea zi fatidică, o zi de duminică, eram la un coleg de școală, bun prieten; Alexandru Drăghicescu îl chema și era băiatul directorului administrativ de la Astra Română. Acesta locuia într-o vilă așezată pe un deal, la ieșirea din comuna Poiana Câmpina spre Provița.  După ce s-a sunat alarma, în jurul orei 13.30 a apărut o formație de 29 de bombardiere americane, de tip B29, care în circa cinci minute au bombardat atât de bine și de puternic Rafinăria, încât au acoperit-o cu ruine. Bineînțeles, cum se întâmplă în astfel de cazuri, au căzut și multe clădiri din jurul Rafinăriei. 



Avioanele au venit dinspre sud-vestul Câmpinei și au dispărut tot pe la sudul orașului, pentru că trebuiau să se întâlnească toate la Băicoi. Avioanele au intrat în România trecând Dunărea, iar după ce au atins cerul Brezei, au făcut un viraj la dreapta  și au ajuns deasupra Rafinăriei. Artileria antiaeriană a germanilor, care aveau baterii cu tunuri ușoare și grele în mai multe zone ale orașului, a fost luată, cumva, prin surprindere. O baterie antiaeriană germană era instalată chiar pe Casa Venețiană, ceea ce spune multe despre cât de solid era planșeul acestei impozante clădiri. S-au auzit destul puține proiectile de antiaeriană trase. De fapt, tunurile mari nu puteau fi înclinate astfel încât să doboare avioanele americane, întrucât acestea încercau să zboare la joasă altitudine. Până la urmă, din toate cele 29 de avioane, doar patru au fost doborâte, echipajele lor decedând la impactul cu solul. După bombardament, câteva zile au explodat în Câmpina bombe cu acțiune întârziată, care aveau un scop evident psihologic, de inoculare în rândul populației locale a unei spaime permanente. Acțiunea a purtat numele de „Valul distrugător”, iar codul pentru Rafinăria Steaua Română era „Ținta Roșie”. Rafinăria a rămas mult timp în flăcări, după plecarea avioanelor inamice. În total, au fost aruncate asupra „Țintei Roșii” 116 bombe explozive (de 445 kg și 225 kg), precum și 68 de pachete de bombe incendiare (68x36 bucăți). Incendiile care au cuprins instalațiile petroliere au fost stinse cu greu. Am stat la prietenul meu câteva zile, ai mei mi-au interzis să vin acasă, deoarece zilnic explodau bombe, cele cu acțiune întârziată, de care v-am pomenit mai devreme. Cum casa părintească era la 100 de metri de Rafinărie, părinții s-au refugiat într-o casă din cartierul Broaște, până ce lucrurile s-au liniștit”, ne povestește interlocutorul nostru.  


La 1 august 1943, americanii nu au bombardat doar Câmpina. Au bombardat și Piteștiul, și alte localități. Au aruncat, de asemenea, multe bombe și deasupra Ploieștiului, cel mai mare centru petrolier al țării. A fost vorba, de fapt, despre mai multe acțiuni concertate, despre bombardarea mai multor zone. La întreaga operațiune generală au participat 178 de bombardiere, plecate din Benghazi, dintre care doar 164 au ajuns la obiectivele strategice. La Câmpina au fost distribuite 29 de avioane. Cele 178 de bombardiere cu care s-a început misiunea la decolare, o cifră impresionantă, au fost deservite de aproximativ 1726 de militari (ofițeri, subofițeri, piloți, mitraliori etc). Dintre cele 164 de avioane care au fost operaționale, 36 au fost doborâte în România. Escadrila de la Câmpina, denumită ”Scorpionii cerului”, a fost condusă de comandantul Jack Wood, care a dispus ca punctele vitale ale Rafinăriei să fie măturate de trei valuri de bombardiere, astfel încât Rafinăria să fie lovită de bombe în trei rânduri. 

Alte patru bombardamente

Bombardamentul din 1 aprilie 1943 a fost extrem de puternic și devastator, el aducând mari daune centrelor petroliere ale Văii Prahovei. După acest bombardament au mai fost alte patru. Următorul bombardament asupra Câmpinei s-a efectuat în noaptea de 5 spre 6 mai 1944, de către o formație de avioane engleze.  Acestea au aruncat deasupra Câmpinei numeroase rachete luminoase prevăzute cu parașute ce coborau încet spre sol, ca niște dispozitive speciale care iluminau spațiul aerian pentru ca bombardamentul să fie cât mai eficace. Rafinăria, dar și multe alte clădiri din oraș au fost grav avariate. A doua zi, pe data de 6 mai 1944, o formație impresionantă de 200 de bombardiere americane au bombardat din nou Câmpina, acesta fiind probabil cel mai nimicitor dintre toate bombardamente pe care a trebuit să le îndure populația orașului. Pe data de 10 august 1944 anglo-americanii au mai trimis alte avioane ca să bombardeze Câmpina, care au distrus ce mai era de distrus din Rafinărie și că căile sale de transport feroviar. Valoarea totală a pagubelor s-a ridicat la aproape 1,3 miliarde de lei. În sfârșit, ultimul bombardament a avut loc pe data de 18 august și a fost de mai mică amploare. El a transformat în ruine tot ce mai rămăsese în picioare în incinta Rafinăriei „Steaua Română”, care se poate spune că a fost rasă de pe suprafața pământului, în urma bombardamentelor anglo-americane.
Adrian BRAD 

Editorial. LECŢIA ȘI ŢÎFNA

Orgoliul, bine premeditat de strategii de imagine ai d-nei Dăncilă, ar fi doar caraghios, dacă nu ar fi complet stupid. Sigur că el prinde (și agenții de imagine știu bine asta) la cei care mai cred că, în vremea lui Ceaușescu, România era o țară dezvoltată, de care țineau seama toate marile puteri și că ilustrul cizmar învîrtea politica mondială pe degete. E o retorică a „mîndriei naționale” de o precaritate zdrobitoare. Ambasadorii a 12 state, plus oficialități europene, au cerut guvernului acestei doamne să lase în pace justiția. Alter egoul guvernamental al lui Dragnea s-a supărat și a reacționat cu țîfnă: „în niciun stat ambasadorii nu fac agenda prim-ministrului” spune ea, și le cere „să arate respect pentru România”. „Nu am să permit ambasadorilor altor state să facă agenda prim-ministrului”. În fața acestei retorici de țîfnă prostească (cum nu ai să permiți?) ți se blochează capacitatea de reacție. 


Există un proverb din profunda înțelepciune autohtonă pe care d-na pretinde că o apără cu pieptul în bătaia vrăjmașilor: cînd doi îți spun că ești beat, du-te de te culcă! E proverbul stării actuale a țării. Toți aliații noștri ne spun că am luat-o pe arătură cu destructurarea justiției și noi ridicăm căprește coada: nu primim lecții de la nimeni! (în paranteză, frază de regim autoritar, nu democratic, democrația înseamnă tocmai să primești lecții). În aroganța de parvenit mult deasupra capacităților sale, doamna prim ministru spune că nu discută decît cu omologii ei, că nu primește lecții de la ambasadori. Două vorbe, trei prostii, iarăși cu priză la vulg. Își închipuie cineva că ambasadorii vorbesc așa, ce le dă prin cap (mai ales cînd o fac coordonat), fără indicații de la guvernele lor? Apoi cum să-i jignești pe ambasadorii țărilor cele mai puternice, fără să vezi în comunicatul lor un semn? - vorba invitaților din platourile TV (apropo: mă fascinează această nouă meserie, netrecută în nomenclator: invitat permanent în studiourile TV, indiferent de temă). E limpede că oamenii ăștia spun ceva, și ceva foarte grav la adresa acestui guvern calamitate. Mîndria de doi bani a coanei Frosa de la guvern e greșit orientată: ea spune că nu ambasadorii îi fac agenda, dar e înconjurată de penali care fac toată agenda, și cea publică și, mai ales, cea ascunsă publicului. 
Acest funest nu primim lecții are multe forme de manifestare care au proliferat cancerigen în ultimul an: repatrierea aurului, atacurile la adresa Băncii Naționale, a Supermarketurilor (se vrea construirea unui fel de supermarketuri naționale) și multinaționalelor, atacurile la adresa mediului privat, decizia de a construi infrastructura în parteneriat public – privat, nu cu bani europeni, eliminarea evaluărilor cu specialiști din străinătate în învățămîntul superior, desconsiderarea specialistului de la toate nivelurile, înlocuit cu activistul de partid obedient, distrugerea temeinică a educației, campania împotriva diasporei, mobilizarea exemplară a celor mai înapoiate categorii sociale pentru a susține politicile guvernului, nediscutarea practic a punctelor de vedere ale opoziției în Parlament (deși tocmai asta este esența parlamentarismului): cum să primim noi lecții de la opoziție? șamd. Toate astea țin de mitul atot-puterii și atot-înțelepciunii tătucului tiran. Că toți ambasadorii criticați de doamna asta arogantă aparțin țărilor vestice și că numai Rusia laudă acest regim iarăși nu se spune la Antena 3. Dragnea a reușit, culmea, să zdruncine ceea ce nici Năstase sau Ponta n-au reușit, drumul opintit al țării spre Europa. Tudorel Toader et comp. știu mai bine și cum e cu Constituția și cum e cu prezumția de nevinovăție sau raportul dintre puteri. La noi, acest raport e complet bulversat: guvernul dă legi, justiția e politizată, parlamentul nu dezbate nimic, presa publică e porta-vocea partidului de guvernămînt. 
Am în minte o emisiune de la radio România Actualități, despre Referendumul convocat de Președinte. Invitații (vezi paranteza de mai sus!) ar fi putut fi foarte bine invitați la Antenă. Propagandă pe față! Cum să spui că e un gest  politic? Sună tare, radical pentru vulg, dar găunos ca o strachină spartă în care bați cu lingura. Dar nu înseamnă nimic. Sigur că e un  gest politic, orice este un gest politic la un șef de stat, și dacă se duce la ski, și dacă tușește sau se împiedică sau zîmbește. Cum naiba să îl acuzi că face un gest politic atunci cînd convoacă un referendum? Cu totul altele mi se par problemele implicate de acest referendum. Într-adevăr, ordonanțele de urgență nu au ce căuta într-o guvernare normală. Iar interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție... cîți dintre votanți înțeleg realmente despre ce e vorba? Sondajul de opinie pe care-l fac cotidian și involuntar prin mersul la cumpărături este complet descurajant: oamenilor puțin le pasă de chestiile astea complicate, într-un limbaj de neînțeles, pe care le implică justiția. Dincolo de „ne-au mărit pensia” niciun argument nu bate mai departe. Opoziția, în frunte cu președintele Iohannis, nu are nicio șansă dacă nu înțelege această chestiune elementară și nu găsește o soluție de a o combate. Dacă se îmbată cu sondaje și cu limbajul de lemn al eurocraților, nu mai e nimic de făcut! Ideea că opoziția merită oricum să cîștige pentru că ăștia au nenorocit țara este tot o aroganță brutală. Nu primiți lecții? Ei nu zău! România nu merită respect decît prin oamenii ei respectabili. Și nu funcția îți dă acest atribut, d-nă Viorica!
Christian CRĂCIUN

Ţărăniştii din PNŢ Maniu - Mihalache se delimitează de alianţa electorală PNŢCD – PSD

Luni, 8 aprilie, filiala Câmpina a PNŢ - Maniu Mihalache, condusă de d-na Maria Emanuela Zaharia, a trimis redacţiei un comunicat de presă semnat de conducerea naţională a partidului, prin intermediul căruia ţărăniştii care se declară „urmaşii celor care au stabilit drumul României către structurile europene şi euroatlantice în continuarea înaintaşilor care au înfăptuit idealul unităţii naţionale” se delimitează clar de alianţa electorală PNŢCD – PSD, pusă la cale de „impostorul care a confiscat acest nume”. Fără să facă trimitere directă în comunicatul de presă, conducerea PNŢ Maniu-Mihalache se referă, desigur, la ceea ce a mai rămas PNŢCD-ul istoric condus de Aurelian Pavelescu, partid care a declarat în mod public susţinerea faţă de PSD în vederea participării la apropiatele alegeri europarlamentare.
Publicăm alăturat comunicatul de presă ce conţine REZOLUŢIA Congresului PNŢ MM care a avut loc în data de 30 martie 2019 la Alba Iulia. 


COMUNICAT DE PRESĂ
Întruniți la Alba Iulia, capitala spirituală a României Mari, după zece ani de pribegie și umilințe, național-țărăniștii au, în sfârșit posibilitatea de a activa politic.
Noi, PNȚ Maniu-Mihalache, suntem urmașii celor care au stabilit drumul României către structurile europene și euroatlantice în continuarea înaintașilor care au înfăptuit idealul unității naționale. Sacrificiul politic din anii `90 a pus interesul țării în fața celui de partid, iar meritele pentru aceste acte fundamentale au fost asumate de alții.


Astăzi, Uniunea Europeana trebuie redefinită în spiritul ideilor care au stat la bazele acestei construcții, iar noi rămânem partenerii loiali ai Europei și ai curentului creștin-democrat. NATO este singurul garant al securității naționale, în contextul unei Rusii din ce în ce mai expansioniste și mai agresive. Condamnăm orice încercare de îndepărtare de la acești piloni ai dezvoltării și apărării țării.
Justiția este prima putere care trebuie să funcționeze cinstit și eficient. Toți cetățenii cinstiți ai României au fost umiliți prin modificările nemaîntâlnite nicaieri în lumea civilizată făcute în favoarea tuturor infractorilor, cu dedicație specială pentru politicienii corupți. Avem nevoie de o legislație clară, cu magistrati independenți care să ia decizii oneste, fără presiuni și influențe. Instituțiile care trebuie să supravegheze echilibrul puterilor în stat (Curtea Constituțională), să blocheze excesele autorităților (Avocatul Poporului) sau să asigure independența justiției (CSM) sunt infestate cu personaje deasupra oricarei bănuieli de onestitate și profesionalism și trebuie reformate radical.
România este în aceste zile intr-unul din cele mai periculoase momente ale existenței sale. Un grup infracțional organizat a pus la cale o lovitură de stat care se deruleaza cu încetinitorul, pentru a scăpa de consecințele faptelor lor penale și pentru a jefui în continuare bugetul țării.
PNȚ Maniu Mihalache afirmă că nu există un pericol mai mare pentru siguranța națională decat PSD, un partid nefrecventabil și devenit sinonim cu hoția generalizată și prostia fudulă, însoțite de trădarea națiunii și îndatorarea generațiilor viitoare pentru a asigura perpetuarea la putere. Fiecare zi în care mai rămâne la cârma țării produce daune materiale și morale greu de recuperat.
PNȚ Maniu Mihalache declară că tranzacționarea ticăloasa a PNȚCD de către impostorul care a confiscat acest nume umple de revoltă pe orice național-țărănist onest, iar noi suntem deciși să nu îi permitem unui personaj politic minor, ilegitim și irelevant să vorbească în numele martirilor noștri și să tranzacționeze demnitatea și istoria la taraba jocurilor politicianiste, pentru interese meschine, străine de tradiția, spiritul și moralitatea acestui partid.
Îi chemăm pe toți membrii onorabili ai PNTCD ca și pe toți aceia care își doresc o reprezentare politică bazată pe moralitate, dăruire și caracter, să ni se alăture pe drumul pe care îl deschidem astăzi.
Așa să ne ajute Dumnezeu!
Alba Iulia, 
Radu Rizescu, 
Președinte PNȚ Maniu-Mihalache

SECVENŢE PREELECTORALE. Coşul cu mere şi vizita de lucru la Câmpina

Chiar dacă oficial încă nu a început campania electorală pentru alegerile europarlamentare, partidele au început să-şi trimită oamenii în căutarea electoratului pe străzi, prin parcuri, prin pieţe şi chiar în fabrici şi uzine. Cel puţin aşa ne informează platforma Facebook, care zilele trecute abunda în imagini cu liderii judeţeni şi locali ai PMP şi ALDE. Aşadar, în timp ce PMP-iştii împărţeau din coşuri „mere şi gânduri bune” pe stradă, ALDE-iştii erau în vizită la o renumită fabrică de mobilă din Brebu şi se declarau impresionaţi de „modul în care un mare producător de mobilă, o societate 100% românească, respectă întocmai legislaţia de mediu”. 


Iată mesajele care însoţeau fotografiile postate pe platforma de socializare de cei doi lideri judeţeni aflaţi în pre-campanie electorală la Câmpina: Cătălina Bozianu (PMP) - „La Câmpina, alături de colegul Pitigoi Ioan Adrian, viceprimarul municipiului, și de ceilalți colegi din conducerea PMP-Prahova. Mere și gânduri bune. Pentru români și pentru România”.
Graţiela Gavrilescu (ALDE): „Am fost impresionată de modul în care un mare producător de mobilă, o societate 100% românească, respectă întocmai legislația de mediu! Niciun pic de praf sau rumeguș! Totul impecabil! Este vorba despre Fabrica LEMET, din Brebu, care asigură 870 de locuri de muncă. Iată că se poate! Înființată în 1991, societatea își desface produsele prin cele 13 magazine proprii (Lem's) și cele 59 în franciză, aflate în România. Secretul reușitei? Managerii buni și curajul de a accesa fonduri europene (peste 5 milioane de euro) pentru dotare cu utilaje performante și extinderea producției. Felicitări!”

Multe străzi câmpinene au denumiri ori de tot râsul, ori de tot plânsul

Edilii Câmpinei din toate timpurile s-or fi priceput la vorbe pentru a-i ferici pe cât mai mulți alegători (sau măcar pentru a-i mulțumi, cât să mai voteze o dată pe cine trebuie), dar la vorbe care să exprime niște denumiri plăcute și sugestive ale unor străzi câmpinene, mai puțin spre deloc. Regretatul Ion Șovăială, cel mai mare memorialist al Câmpinei perioadei postdecembriste și fecund colaborator al publicației noastre, a scris un articol, publicat în Oglinda din 3 mai 2004, în care îi ironiza pe edilii locali, pentru că, de-a lungul timpului, au dat denumiri total nepotrivite multor străzi ale Câmpinei. Articolul avocatului-scriitor m-a făcut să-mi cumpăr dintr-un hypermarket local (singurul loc unde se găsește licoarea), trei sticle cu bere Deranj (nu râdeți, fiindcă berea și denumirea ei sunt reale 100%), o bere făcută riguros după o rețetă de bere germană din Koln (ne asigură producătorul român). Pentru că multe străzi câmpinene au denumiri deranjante, urma să mă deranjez foarte tare citind lista cu străzile orașului meu natal. De aceea, am socotit că numai o bere Deranj mi-ar face munca de cercetare mai ușoară și mai veselă. 
Citind lista cu cele 249 de străzi ale urbei noastre, mi-am dat seama că multe dintre observațiile lui Ion Șovăială sunt foarte corecte și de actualitate. Iată câteva dintre principalele sale idei desprinse din articolul pomenit:
„Dupã numele dat, aşadar, de edili unora dintre strãzi, Câmpina pare sã fie, parte, o banalã aşezare ruralã, parte, o mahala sordidã, iar parte, fãrã a bãnui mãcar, o adevãratã rezervaţie naturalã. În acest ultim caz, cadrul geografic, vegetaţia, fauna ornitologicã, flora a împrumutat în bunã mãsurã numele lor cãilor de acces. Ascultaţi: str./ aleea Castanilor, a Fagului, a Mesteacãnului, a Alunului, a Salciei, a Salcâmului, a Socului, Liliacului, a Teilor, a Arinului, a Pinului, Între Brazi, Ulmet. Şi dacã nu am fost convingãtor, pot adãuga: str./ aleea Mãrului, a Pomilor, Silviculturii, Plantaţiei, Pãdurii, Crângului. În cazul unora, varietatea arborigenã, se înţelege, ar putea însuma şi alte specii. Concret, lipsesc str. Stejarului, a Jugastrului, a Frasinului... Sã nu disperãm. Nu doar bogãţia arborigenã dã însã nume reţelei stradale. Supranumit, o vreme, la începutul secolului trecut „oraşul florilor”, edilii nu au scãpat ocazia de a da şi ei, amintind faptul (e posibil ca raţionamentul meu sã fie de-a dreptul utopic), nume de flori unora dintre strãzi. Sã exemplificãm: str./ aleea Panselei, a Narciselor, a Iasomiei, a Magnoliei, a Mãrgãritarului, a Rozelor, Toporaşi, Margaretei, a Garoafelor, a Macului, a Bujorului, a Crinului, a Crizantemelor, a Violetei, a Liliacului, Zefirului, Sulfinei ori Ghiocei, Romaniţei, Rozmarin, Stânjeneilor, Trandafirilor, aleea Florilor şi chiar a Petalei. Cele mai multe dintre numele folosite, întâmplãtoare, nu au însã nici o legãturã cu realitãţile existente ori istoricul respectivelor strãzi. Cu atât mai mult altele, purtând numele unor aşezãri urbane ori ţinuturi geografice, cum ar fi: str./ aleea Bistriţa, Ciceu, Fãgãraş, Oradia, Siret, Beiuş, Maramureş, Nãsãud... Asta în timp ce numele unor personalitãţi culturale locale ori cu strânse legãturi cu istoria urbei – lipsesc. Şi nu de azi, de ieri. (...) De ce sã dãm, sfidãtor parcã, numele lui Geo Bogza unei strãzi mãrunte, în timp ce altele, cu mult mai mari, mai importante ori centrale sã poarte denumiri precum: strada Fântânii, a Rãsãritului, a Agriculturii. Ştiu oare edilii cã pe ultima dintre ele (situatã acum – de ce? – în cu totul altã zonã) a locuit o vreme, cãtre sfârşitul secolului XIX, însuşi Nicolae Grigorescu? (...) Unele transcrieri stradale nici mãcar nu respectã (dovadã a ce?) scrierea corectã a numelor: str. Mihail în loc de Mihai Eminescu, Toma în loc de Thoma Ionescu (doctor, fratele politicianului ploieştean Take Ionescu), G. Bariţiu în loc de Bariţ, ori Vasile Lucaci în loc de Lucaciu. (...) Nu lipsesc unele denumiri a cãror nostimadã o las întreagã înţelegerii cititorului: str. Vacanţei, a Popasului, a Peisajului.
Oare ce rost şi ce semnificaţie mai au în prezent denumiri ca: str. Rampei, a Granicului, a Pompelor, a Conductelor, a Rezervoarelor şi, de unde, a Grindului? De ce mai sunt pãstrate astãzi denumiri cu iz proletcultist, cel puţin de moment, ieşite (nu mai spun de ce) din uz: str. Pãcii, a Progresului, a Solidaritãţii, a Industriei, a Muncii. Şocheazã originalitatea unor denumiri puţin probabil a mai fi întâlnite altundeva în afara mediului rural: str. Grãdinii, a Fântânii, a Dealului, a Prundului  şi chiar Cãrãbuşi (totuşi insectã dãunãtoare). Când str. Rãsãritului se aflã în sudul oraşului, în timp ce aleea Nordului în vestul sãu”.


La cele spuse atât de bine și de apăsat de către fostul nostru colaborator, ce mai putem spune? Poate doar faptul că, la 15 ani de la apariția materialului lui Ion Șovăială, administrația publică locală a  operat câteva modificări, pe ici, pe colo, dar nu în punctele esențiale. Dintre transcrierile menţionate de Ion Şovăială a fi greşite, numai cea a străzii Vasile Lucaciu a fost corectată în 2008. În nomenclatorul stradal aprobat prin hotărârea Consiliului Local din 30 octombrie 2008 mai apar câteva modificări. Astfel, aleile Berzii şi Islaz devin Al. Berzei, respectiv Al. Izlaz, strada Alexandru Vlahuţă devine Alex Vlahuţă (!!!), strada George Coşbuc devine Coşbuc, strada Rahova devine Rahovei ş.a.m.d. 
Am mai puncta faptul că denumirile unor străzi se răzbună pe edilii care le-au botezat așa de ușor. Bunăoară, strada Conductelor a fost foarte mulți ani cu covorul asfaltic spart din cauza unor reparații nesfârșite la conductele sale de apă. Există o stradă aproape de Turnătorie care poartă numele unui mare actor de la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX de care nimeni nu a auzit: Petre Liciu. Acesta nu a avut nicio legătură cu Câmpina, fiind considerat urmaș al lui Constantin I Nottara, un artist mult mai cunoscut, dar care nu a dat niciun nume de stradă la Câmpina. E drept, procedurile schimbării denumirilor de străzi sunt destul de îndelungate, dar nu sunt deloc anevoioase, fiind necesare mai multe solicitări și corespondențe cu o comisie specială care funcționează în cadrul Consiliului Județean. Trebuie numai un pic de voinţă şi ceva ştiinţă de carte, astfel încât să nu mai vedem plăcuţe precum aceea pe care stă scris greşit, de prea mulţi ani, numele marelui poet naţional Mihai Eminescu, după cum se poate vedea chiar în faţa Colegiului Naţional „Nicolae Grigorescu”. 
Adrian BRAD

Dotări noi la Spitalul Municipal Câmpina

Finalul anului 2018 şi începutul anului 2019 au adus multe lucruri bune în ceea ce priveşte modernizarea Spitalului Municipal Câmpina. Înainte de sărbătorile de iarnă a fost inaugurat blocul operator, care a beneficiat de renovare şi modernizare în cadrul unui proiect de aproximativ 700.000 lei, investiţie de la bugetul local. Lucrările au vizat o parte a blocului operator, care a beneficiat de reabilitare completă, ce a inclus şi schimbarea instalaţiilor electrice, sanitare, termice şi a instalaţiilor de gaze. Şantierul a fost gândit în aşa fel încât să nu afecteze activitatea medicală în restul spaţiilor, anul acesta urmând să fie modernizată şi a doua parte a blocului operator. Investiţiile vor continua până în anul 2020, când este vizată şi modernizarea unei alte secţii deosebit de importante: Anestezie – Terapie Intensivă. 


Un alt element de noutate îl reprezintă faptul că, începând de săptămâna trecută, Spitalul a pus în funcţiune, în premieră, şi un aparat RMN – Rezonanţă Magnetică, cu ajutorul căruia câmpinenii să poată beneficia chiar în oraşul lor de investigaţii complete de specialitate. Aducerea acestui aparat a fost posibilă în baza unui parteneriat public – privat, iar societatea implicată va încheia pentru serviciile de specialitate contract cu Casa de Asigurări de Sănătate. Astfel, pe bază de trimitere şi programare, pacienţii vor putea beneficia gratuit de investigaţiile imagistice. Nici cei internaţi, care vor avea nevoie de aceste servicii, nu vor plăti contravaloarea lor, costurile urmând să fie acoperite, în aceste cazuri, de unitatea sanitară, potrivit managerului Spitalului Municipal, dr. Călin Tiu. Pe lângă aceste cazuri, bolnavii ce nu beneficiază de bilet de trimitere vor avea posibilitatea să facă investigaţiile contra cost, la tarife comparabile cu cele existente pe piaţa de profil.

Câmpineni în închisorile comuniste

După cum se ştie, publicaţia noastră a trecut pragul celor 20 de ani de activitate, bun prilej pentru noi de a căuta şi redescoperi în arhivă foarte multe articole ce au adus în faţa opiniei publice, în cele două decenii, evenimente importante din viaţa comunităţii care au rămas, până acum, uitate în pagini vechi de ziar. Prin recuperarea şi readucerea lor în actualitate, generaţiile mai tinere vor avea ocazia de a arunca o privire în trecutul nu foarte îndepărtat al municipiului Câmpina, atins şi el de abuzurile regimul comunist.

În perioada 1948 – 1964, cei care nu acceptau dominația bolșevică au fost arestați. Era suficient, de fapt, să se spună asta despre cineva, un „binevoitor” de la partid sau de la Securitate era dispus să creadă și să ia măsuri pentru ca „dușmanul poporului” să fie eliminat. Este drept, în perioada aceea tulbure existau grupuri mai mult sau mai puțin organizate care nu se limitau la discuții împotriva noului regim. Şi în Câmpina, ca și în alte părți, au fost tineri care au crezut că pot schimba ceva, poate chiar cursul istoriei, dacă tipăreau manifeste și popularizau idei despre libertate, dacă scriau pe garduri sloganuri, dacă ascultau Europa Liberă și comentau și răspândeau informațiile auzite. Unii dintre ei dețineau și arme. Nu se mai știe acum dacă le-au folosit sau nu. Cert este că uneori acțiunile lor îi vizau pe secretarii de partid, pe așa-zișii ilegaliști comuniști. 
Câmpineni arestați în această perioadă au fost marea lor majoritate tineri. „Lotul câmpinean” s-a adăugat „lotului mediciniștilor”, în total aproape 700 de studenți din toată țara. Câmpinenii au fost ridicați într-o noapte de Crăciun și au fost luați în primire de un anume Nicolschi. 
Acest grup a fost predat instanței de la București care a decis pedepse de la 25 de ani până la închisoare pe viață. Recursul era însă obligatoriu și condamnații au mai trecut o dată prin calvarul unui proces regizat. Câmpinenii arestați atunci își amintesc cine era judecător șef la curtea de apel București, cine i-a trimis la Canal, la Aiud, la Pitești: soția lui Silviu Brucan. Condamnările lor s-au făcut în baza articolului 209 CP, „crime și delicte de uneltire, omisiune de denunț”. Cei 18 câmpineni au fost arestați de Direcția Generală a Securității Statului de la București, iar „acțiunile lor subversive” au fost depistate în timp ce Securitatea îi ancheta în maniera specifică pe studenții bucureșteni. Pentru crime imaginare, ei au făcut detenție la Canal (câmpinenii au făcut parte din primul lot de tineri aduși aici), Pitești, Aiud… 

Sursa: AM Photo
Unii nu s-au mai întors. În tot acest coșmar al torturii fizice și psihice, un detaliu l-au gândit prost torționarii: deținuții politici care trebuiau supravegheați atent nu au fost amestecați cu hoții și criminalii. „Dușmanii regimului” au rămas împreună, au alcătuit un grup aparte în închisori, au avut parte de un tratament „special”, dar în aceste grupuri unite șansa de supraviețuire creștea. Pe mulți i-au salvat colegii de suferință. 
Cei care au ieșit din închisori în 1964, în urma decretului semnat de Gheorghiu Dej, au avut de îndurat nu numai traume pe viață, dar și un dureros stigmat social. Ei erau pentru regim criminali în libertate, suspecţi tot timpul de revoltă, oamenii care trebuiau eliminați mai devreme sau mai târziu. 
Mircea Verbancu își amintește că după ieșirea din închisoare a reușit să se angajeze la IFET. După câțiva ani, însă, i s-a înscenat un proces public. Completul de judecată s-a reunit în fața oamenilor muncii, colegi, probabil pretinși prieteni, unii voluntari, alții aduși cu forța. Acuzatul fusese condamnat deja de Securitate, dar mascarada regizată trebuia să continue.
„Recunoști, individule, faptele de care ești acuzat?”, întreba completul. „Individul” nu merita titlul de „tovarăș” de vreme ce întinase mărețele idealuri. Omul, „prelucrat” înainte de Securitate, recunoștea. „Ce părere aveți?”, întreba procurorul. Sala urla dezaprobator. „Nu merită să fie om acest dușman al poporului!”, „Pedeapsa e prea mică!” - strigau foștii colegi. Isteria era așa de mare încât la ieșire oamenii loveau cu sete condamnatul, îl scuipau, erau gata să-l linșeze. 
Ani mai târziu, Mircea Verbancu a auzit scuze de la foștii săi acuzatori. „Mi-a fost frică” a fost cea mai frecventă explicație. Nu mai conta oricum.
Sorina BUMBĂCEA

Deţinuţi politici din Câmpina în perioada 1948-1964

Georgescu Cristian Puiu, student la Facultatea de Geologie, 22 ani
Verbancu Mircea, student la Politehnică, 19 ani
Morărescu Gică, student anul IV la Facultatea de Medicină Cluj, 25 ani
Iliescu Ovidiu, student la Facultatea de Geologie, 19 ani (a murit la Canal)
Ionescu Victor, elev, 16-17 ani
Moga Mircea, student, 24-25 ani
Toma Gheorghe (zis Fiul), 30 ani
Moraru Vasile, 32 ani, din Brebu (arestat pentru că era rudă cu Gică Morărescu)
Klen Silviu, 28-30 ani, Brebu
Rădulescu Gheorghe, din Cornu, fost ofiţer
Popescu Sebastian, fost ofiţer (arestat pentru că fusese rapartizat în regimentul regelui)
Bărbulescu Radu, student la Facultatea de Geologie
Niculescu Gică, arestat pentru că era fiul unui negustor de peşte
Soare Ion, student la Facultatea de Medicină din Bucureşti
Popa Ovidiu, student la Facultatea de Medicină din Cluj
Popescu Octavian, student la Facultatea de Mecanică din Timişoara

Câmpineni desproprietăriţi în timpul naţionalizării

(urmare din episodul anterior)

În documentul intrat în posesia noastră se menţionează, pe lângă numele şi adresa celui vizat, şi „cauza pentru care este nedemn”.
Cadar Ferdinand, str. B. Cartan 7 – fost negustor fier vechi, cap familie
Cadar Florica, str. B. Cartan 7 – soţie de fost negustor
Crăciun Irina, str. St. Gheorghiu 43 – fost negustor de librărie
Cheşcă Niculae, str. I.V. Stalin 61 – fost negustor fierărie, cap familie
Cheşcă Eşena, I.V. Stalin 61 – soţie de fost negustor
Cheşcă Steliana, I.V. Stalin 61 – fică de fost negustor
Creţu Vasile, I.V. Stalin 21 – negustor, cap familie
Creţu Octavia, I.V. Stalin 21 – soţie de negustor
Creţu Gheorghe, I.V. Stalin 21 – fiu de negustor
Dumitrescu Petre, Puşkin 3 – comerciant fierărie, cap familie
Dumitrescu Aurelia, Puşkin 3 – soţie de comerciant
Dumitrescu Emilia, I.V. Stalin 6 – fică de negustor
Dragomir Petre, I.V. Stalin 102 – fost negustor cârciumar, cap familie
Dragomir Maria, I.V. Stalin 102 – soţie de fost negustor
Dragomir Alexandra, I.V. Stalin 102 – fică de fost negustor
Dragomir Ion, I.V. Stalin 102 – fiu de fost negustor
Dumitrescu Stela, Griviţei 52 – soţie
Dalla Barba Glugielmo, M. Eminescu 1 – fost antreprenor de construcţii, cap familie
Dalla Barba Maria, M. Eminescu 1 – soţie de fost antreprenor
Dumitrescu Hariclia, Griviţei 56 – fostă negustor de fructe, cap familie
Drăgănescu Radu, Griviţei 75 – fost patron cofetar, cap familie
Drăgănescu Maria, Griviţei 75 – soţie de fost negustor
Draganof Ilie, Fil. Sarbu 148 – fost negustor de zarzavat, cap familie
Draganof Ana, Fil. Sarbu 148 – soţie de fost negustor
Dorovici Paula, Eminescu 6 – negustor de mărunţişuri, soţie
Dobrescu C-tin, Kogălniceanu 8 – fost negustor cârciumar, cap familie
Dobrescu Didina, Kogălniceanu 8 – soţie de fost negustor
Dobrescu Dan, Kogălniceanu 8 – fiu de fost negustor
Dumitrescu Dan, str. Gheorghiu 43 – fost procuror, cap familie
Degenfeld Iosif, str. P. Liciu 10 – proprietar a 3 imobile, cap familie
Degenfeld Ştefania, P. Liciu 10 – soţie de mare proprietar
Degenfeld Dumitru, P. Liciu 10 – fiu de mare proprietar
Dobrescu Niculae, Caragiale 6 – fost negustor cârciumar, cap familie
Filcea Ion, Maramureş 21 – fost negustor cârciumar, cap familie
Filcea Constanţa, Maramureş 21 – soţie de fost negustor
Filip Vasile, Puşkin 7 – negustor mărunţişuri manufactură, cap familie
Filip Ana, Puşkin 7 – soţie de negustor
Filip Maria, Puşkin 7 – fică de negustor
Florescu Ion, I.V. Stalin 81 – comerciant ceasornicar, cap familie
Florescu Paraschiva, I.V. Stalin 81 – soţie comerciant
Foianu Gheorghe, V. Roaită 16 – fost patron cismar, cap familie
Foianu Victoria, V. Roaită 16 – soţie fost patron
Foldam Marcel, Puşkin 22 – fost negustor vopsele, cap familie
Feldam Sarlota, Puşkin 22 – soţie de fost negustor
Frimescu C-tin, Plevnii 25 – fost negustor fier vechi, cap familie
Frimescu Erna, Plevnii 25 – soţie de fost negustor
Frimescu Mircea, Plevnii 25 – fiu de fost negustor
Franculescu C-tin, M. Korki 8 – fost negustor cârciumar, restaurant, cap familie
Franculescu Elena, M. Korki 8 – soţie de fost negustor
Franculescu Vasile, E. Rădulescu 18 – fost negustor măcelar, cap familie
Franculescu Maria, E. Rădulescu 18 – soţie de fost negustor
Gonţescu C. Elena, Mărăşeşti 6 – proprietară a 18 ha teren, soţie
Conţescu C-tin, Mărăşeşti 6 – soţ de proprietară a 18 ha teren
Grunzeit Max, Cimitirului 25 – fost negustor materiale electrice, cap familie
Grunzeit Fani, Cimitirului 25 – soţie de fost negustor
Gurău Zainea, M. Gorki 5 – fost patron croitor, cap familie
Gărbăgică Mihail, M. Rădulescu 18 – fost antreprenor lucrări cazangerie, cap familie
Gherghin Ion, Republicii 12 – fost negustor coloniale, cap familie
Gherghin Elena, Republicii 12 – soţie de fost negustor
Grămadă Ion, Maramureş 17 – fost negustor măcelar, cap familie
Grămadă Ana, Maramureş 17 – soţie de fost negustor
Gheorghiu Dimitrie, I.V. Stalin 123 – mare proprietar, cap familie
Gheorghiu Maria, I.V. Stalin 123 – soţie de mare proprietar
Gheorghiu Dinu, I.V. Stalin 123 – fiu de mare proprietar
Gheorghiu Mihail, I. V. Stalin 101 – fost patron tipografie, cap familie
Gheorghiu Niculae, I.V. Stalin 101 – fiu de fost patron tipografie
Hristea Dumitru, V.I. Lenin 14 – fost negustor de coosignaţie, cap familie
Hristea Maria, V.I. Lenin 14 – soţie de fost negustor
Hoinărescu Petre, Puşkin 28 – negustor de coloniale, cap familie
Hoinărescu, Puşkin 28 – soţie de negustor
Horjea Dumitru, Poiana – fost negustor de art. menaj, cap familie
Horjea, Poiana – soţie de fost negustor
Honet Ludvig, Griviţei 76 – dentist cu salariaţi, cap familie
Honet Elena, Griviţei 76 – soţie de patron
Honet Valeriu, Griviţei 76 – fiu de patron dentist
Honet Adriana, Griviţei 76 – fică de patron
Heinic Solomon, Griviţei 79 – negustor de mărunţişuri, cap familie
Heinic Fani, Griviţei 79 – soţie de negustor
Ionescu G. Ion, Griviţei – fost primar, cap familie
Ionescu Sevasta, Griviţei 78 – soţie de fost primar
Iacovache Leonida, Griviţei 52 – fost depozitant de vinuri, cap familie
Iacovache Zoia, Griviţei 52 – soţie de comerciant de vinuri
Iacovache Maria, Griviţei 52 – fică de depozitant de vinuri
Iliescu Gheorghe, Ardealului 13 – fost primar, cap familie
Iliescu Margareta, Ardealului 13 – soţie de fost primar
Iliescu Gheorghe, Ardealului 13 – fiu de fost primar
Iliescu Dumitru, Ardealului 13 – fiu de fost primar
Ionescu Ghiţă, I.V. Stalin 82 – fost mare proprietar, cap famlie
Ionescu Victor, Republicii 8 – fost cârciumar, cap familie
Ionescu Viorica, Republicii 8 – soţie de fost negustor
Ionescu Victor, Republicii 8 – fiu de fost negustor
Ionescu Pavel, Băicoianu 8 – negustor de coloniale, cap familie
Ionescu Frusina, Băicoianu 8 – soţie de negustor
Leibovici Natan, Puşkin 11 – negustor de mărunţişuri
Leiboivici Moritz, Griviţii 79 – negustor de var şi rogojini, cap familie
Marcu St. Ion, Luncăi 3 – mare proprietar de teren
Marcu Smaranda, Luncăi 3 – soţie de mare proprietar
Marcu Gheorghe, Luncăi 3 – fiu de mare proprietar
Marcu Ilie, Luncăi 3 – fiu de mare proprietar
Mălăceanu Niţă, Plevnii 35 – negustor de coloniale, cap familie
Mălăceanu Emilia, Plevnii 35 – soţie de negustor
Mircioiu Ştefan, F. Sarbu 11 – fost negustor fierărie, cap familie
Mircioiu Maria, F. Sarbu 11 – soţie de fost negustor
Măluşek Miron, mutat Bucureşti
Munteanu Vasile, Plevnei 20 – fost patron croitor, cap familie
Munteanu Aurica, Plevnei 20 – soţie de fost patron
Moraru Petre, I.V. Stalin 177 – patron camion şi fost proprietar de centru distr benzină cu salariaţi, cap familie
Moraru Elena, I.V. Stalin 177 – soţie de fost exploatator
Moraru Cornelia, I.V. Stalin 177 – fică de fost exploatator
Mălăceanu Niculae, M. Eminescu 1 – fost negustor coloniale, cap familie
Mălăceanu Susana, M. Eminescu 1 – soţie de fost negustor
Mălăceanu Rodica, M. Eminescu 1 – fică de negustor
Mălăceanu Iosif, M. Eminescu 1 – fiu de fost negustor
Mihăilescu Ion, Al. Cuza 27 – fost negustor măcelar, cap familie
Mihăilescu Maria, Al. Cuza 27 – soţie de fost negustor
Mihăilescu Gheorghe, Al. Cuza 27 – fiu de fost negustor
Mihăilescu Dumitru, str. Al. I. Cuza nr. 13 – fost negustor măcelar, cap de familie
Mihăilescu Emilia, str. Al.I. Cuza nr. 13 – soţie de fost negustor
Niculescu Ion, Cimitir nr. 2 – fost negustor cârciumar, cap de familie
Niculescu Maria, Cimitir nr. 2 – soţie de fost negustor
Nicolau Lucia, Cimitir nr. 38 – soţie de fost negustor 
Niculescu Constantin, Goleşti nr. 2 – fost negustor cârciumar, cap de familie
Niculescu Maria, Goleşti nr. 2 – soţie de fost negustor
Niculescu Gheorghe, Al. I. Cuza nr. 2 – patron ceasornicar, cap de familie
Niculescu Varvara, Al. I Cuza nr. 2 – soţie de fost patron
Niculescu Elena, Griviţei 64 – fost patron frizerie, cap de familie
Oancea Ion, Filimon Sârbu nr. 200 – fost negustor cârciumar, cap de familie
Oancea Elena, Filimon Sârbu nr. 200 – soţie de fost negustor
Odor Gheorghe, I.V. Stalin 127 – fost negustor cârciumar, cap de familie
Odor Elena, I.V. Stalin 127 – soţie de fost negustor
Opriş Iosif, Plevnei nr. 16 – fost patron de moară, cap de familie
Opriş Maria, Plevnei 16 – soţie de fost patron
Opriş Ofelia, Plevnei 16 – fică de fost patron
Opriş Liviu, Plevnei 16 – fiu de fost patron
Oprescu Savu, Clujului nr. 5 – negustor mărunţişuri cismărie mare proprietar, cap de familie
Oprescu Maria, Clujului nr. 5 – soţie de fost negustor
Olteanu Ştefan, I.V. Stalin nr. 99 – patron fotograf, cap de familie
Olteanu Maria, I.V. Stalin nr. 99 – soţie de fost patron
Olteanu Gheorghe, I.V. Stalin nr. 99 – fiu de fost patron
Oncioiu Gheorghe, I.V. Stalin nr. 189 – fost antreprenor de lucrări, cap de familie
Oncioiu Stelian, I.V. Stalin 189 – soţie de fost antreprenor
Onu Ion, I.V. Stalin nr. 51 – fost proprietar depozit benzină, cap de familie
Onu Ana, I.V. Stalin nr. 51 – soţie de fost negustor
Onu Maria, I.V. Stalin nr. 51 – fică de fost negustor
Petrescu Gh. Petre, V.I. Lenin nr. 27 – fost negustor cârciumar, cap de familie
Plăvan Gheorghe, Filimon Sârbu nr. 142 – fost negustor cârciumar, cap de familie
Pălămidă Victor, El. Rădulescu nr. 22 – fost fabricant de sifoane, cap de familie
Pălămidă Florica, El. Rădulescu nr. 22 – soţie de fost negustor
Popescu Niculae – fost patron frizer, cap de familie
(va urma) 

Textele publicate sunt conforme cu originalele. Redacţia nu a efectuat corectura gramaticală.
Episodul de faţă a fost publicat în ediţa din 19 noiembrie 2002.

Primul episod, Documente şi verdicte distrugătoare care au desfiinţat vieţi omeneşti, poate fi citit AICI. 
În episodul următor: „SOVROMURI PRAHOVENE”.

Serată literară şi conferinţă culturală la Câmpina, invitaţie la dialog şi reflecţie

„De vorbă cu părinții mei” sau dialogul între generaţii

Săptămâna trecută au avut loc la Câmpina alte două evenimente culturale demne de a fi menţionate. 
Ultima serată culturală găzduită de Librăria Elstar joi, 4 aprilie, s-a concentrat asupra unui volum care a cunoscut un real succes mediatic, coordonat de prof. Denisa Stoicescu, cadru didactic al Liceului Tehnologic Energetic din Câmpina, intitulat foarte inspirat „De vorbă cu părinții mei”, în care s-a încercat dezvoltarea unui real dialog între două generații. Prof. Denisa Stoicescu a afirmat că, în concepția sa, familia este una dintre cele mai importante valori pe care le are o societate, iar volumul a apărut din încercarea de a răspunde la întrebarea dacă părinții elevilor clasei a cărei diriginte este își cunosc cu adevărat copiii. Fiecare adolescent a fost invitat să scrie două scrisori adresate părinților, una în care să le mulțumească pentru ceea ce au făcut pentru ei, iar alta în care să-și golească sufletul și să le dezvăluie părinților nemulțumirile. „Am încercat să realizăm mai degrabă o carte pentru părinți, nu pentru copii”. Intervențiile a trei adolescenți plini de dinamism, energie și sinceritate au condimentat și completat precizările dirigintei, subliniind suplimentar implicarea profesională, dar și afectivă a acesteia, atât de lăudabilă, dar și de rară.


Codruț Constantinescu, moderatorul întâlnirii, a sublinat faptul că trăim, totuşi, vremuri nu numai caracterizate de prosperitate materială, dar și de pace, tinerii prezenți, autori ai volumului, fiind cea de-a treia generație de români care nu a cunoscut ororile vreunui război, realitate care era foarte familiară românilor de acum șapte-opt decenii. De atât de multe ori tații plecau la război, fiind încorporați în Armata Română, lăsându-și copiii acasă, fără să știe dacă-i vor mai revedea vreodată. Și în multe cazuri cam asta se întâmpla, cimitirele militare de pe Valea Prahovei, dar nu numai, fiind o dovadă elocventă. Pe atunci tații mureau pentru România și, implicit, pentru copiii lor. Se poate spune că, indiferent de natura problemelor care există între părinți și copii, nimic nu este ireparabil, atât timp cât cele două părți stau față în față. Psiholgul Felix Mușat a susținut un discurs plin de miez, contextualizând, afirmând că în ciuda faptului că lumea românească de azi oferă din ce în ce mai multă prosperitate, totuși dezvoltarea tehnologiilor moderne de comunicare răpește legătura care se forma între copii și părinți în alte timpuri, producând un adevărat fenomen de înstrăinare. „Trebuie să recunoaștem că azi, în anul 2019, este din ce în ce mai greu să fii părinte. Azi, părintele este supus unei mari presiuni. Cartea voastră este o punere pe tavă a sufletelor voastre. În societatea noastră este foamete, foame de părinții noștri și foame de copii noștri”. La finalul seratei, tinerii autori ai volumului s-au simțit adevăraţi scriitori și au acordat autografe, imortalizând un moment care, mai mult ca sigur, se va grava în amintirea lor.


Două personalități feminine fabuloase ale României interbelice: Jeni Acterian şi Alice Voinescu

Cea de a șasea ediție a Conferințelor Culturale Lemet, desfăşurată vineri, 5 aprilie, la Casa de Cultură „Geo Bogza”, a fost o adevărată invitație la lectură. Inițiatorul evenimentelor, Codruț Constantinescu, a prezentat, pe scurt, impresionantul CV academic dar și publicistic al Serenelei Ghițeanu, care a absolvit Universitatea Bucureşti, Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, secţia Franceză-Română şi Masterul de Studii de Cultură francezã. De asemenea, a obţinut doctoratul în Literatură franceză la Universitatea din Bretagne-Sud, Franţa, în 2009. A  publicat în limba franceză volumele : Sylvie Germain. La Grâce et la Chute  (Institutul European Iaşi, 2010), Nancy Huston et Nina Bouraoui. Question d’identité (Presa Universitară Clujeană, 2013), Marguerite Duras ou le goût du vertige ( Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2016). A publicat în limba română volumele : Ora de citit  (Ed. Alfa, Iaşi, 2011), A doua oră de citit (Editura Casa Cărţii de Stiinţă, Cluj-Napoca, 2015) şi este co-autoare, cu Bujor Nedelcovici, a volumului Scriitorul, cenzura şi Securitatea (Ed. ALL, 2009). Serenela Ghiţeanu este conferenţiar universitar la Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti, Facultatea de Litere și Știinte, unde predã urmãtoarele cursuri: Literatura francezã a sec. XX,  Culturã şi Civilizaţie francezã, Literatura exilului românesc din Europa şi un curs de Literatură francezã contemporanã. Este colegă de catedră cu doi câmpineni, profesorii Ion si Andy Bălu.
Serenela Ghiţeanu, invitata acestei ediţii a Conferinţelor Culturale Lemet, a prezentat două personalități feminine fabuloase ale României interbelice: Jeni Acterian şi Alice Voinescu. Ale căror jurnale fascinante rămân o dovadă a timpurilor trăite de bunicii și străbunicii noștri. 


„Orice s-ar spune, suntem în continuare vrăjiți, fermecați de perioada interbelică, chiar dacă ea a fost profund mitizată, iar apoi demitizată. România Mare, în ciuda unui curent antisemit foarte pronunțat, reprobabil și bine reprezentat electoral, a avut și o capacitate remarcabilă de a integra cultural reprezentanți ai minorităților, căci, să nu uităm, 30% din populație era de altă origine decât română. Iar mozaicul naționalităților care trăiau în acea Românie era spectaculos: erau sași, maghiari, lipoveni, bulgari, turci, ucrainieni, mulți evrei, șvabi, greci, armeni etc. Jeni Acterian era de origine armenească, iar Mihail Sebastian, o personalitate extraordinară a interbelicului nostru, de origine evreiască. Din punctul meu de vedere, acesta a fost geniul poporului român, capacitatea de a-l integra pe celălalt și poate că și de aceea a rezistat în istorie, în ciuda tuturor furtunilor care, știm bine, nu au fost puține” – a subliniat Codruţ Constantinescu. 


Jeni Acterian are meritul de a nu se fi lăsat amăgită de mirajul Mișcării Legionare, spre deosebire de cei doi frați ai săi (Arșavir, care a făcut și pușcărie în perioada comunistă și care și-a scris și publicat jurnalul său și Haig, care a fost trimis pe front în linia întâi de regimul antonescian, murind în timpul asediului Sevastopolului). Jeni Acterian și-a început jurnalul în 1929, la vârsta de 16 ani și chiar foarte tânără fiind, dovedește o precocitate intelectuală remarcabilă (lecturi foarte grele, pentru o adolescentă). Este și jurnalul unei femei foarte greu de mulțumit. Inițial, cartea publicată după 1990 la Editura Humanitas, îngrijită de fratele său supraviețuitor (care a și cenzurat în bună măsură conținutul jurnalului surorii sale), s-a numit „Jurnalul unei ființe greu de multumit”, care s-a transformat însă în ediţia a doua, definitivă și integrală, în „Jurnalul unei fete greu de mulţumit”. Ediția finală cuprinde toate cele 1400 de pagini ale jurnalului original (din care 400 au fost traduse din limba franceză, căci Jeni Acterian, așa cum era normal pentru orice intelectual interbelic ce se respecta, era fluentă în limba franceză). Jeni Acterian a murit în 1958, la numai 47 de ani, suferind timp de patru ani de cancer. Fratele său, prevăzător, a îngropat jurnalul, pentru a nu fi găsit și confiscat/ distrus de autoritățile comuniste. 
Alice Voinescu provenea dintr-o distinsă familie de intelectuali români antebelici și a fost eleva lui Titu Maiorescu, care i-a și coordonat teza de licență. După studii solide în Occident, ea fiind prima româncă ce a obținut doctoratul în filosofie la Sorbona, s-a întors în România, chiar dacă avusese oferte de a preda în Statele Unite (ce diferență față de exodul academic de după 1990!). În România a devenit profesor universitar în cadrul Conservatorului Regal de Muzică și Artă Dramatică din București. Alice Voinescu și-a început jurnalul în 1928. Fiind o regalistă înfocată, a fost închisă de regimul comunist un an și șapte luni în închisorile Jilava și Ghencea, iar ulterior, până în 1954, a avut domiciliul obligatoriuîn comuna Costești, de lângă Târgu Frumos, supraviețuind fizic doar datorită ajutorului cunoscuților (riscând să moară de foame). S-a stins din viață în 1961. Jurnalul său, în două volume, a apărut după 1990 la Editura Polirom. 

Servicii de spitalizare de zi și consultaţii medicale subvenţionate prin CJAS la Cabinetul Diabetologie SanConfind

(P) Cabinetul „Diabet, nutriție și boli metabolice” din cadrul Policlinicii SanConfind (structura care funcționează în spațiile din Casa cu Lei, lângă Colegiul Tehnic Forestier Câmpina), are relații contractuale cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, ceea ce reprezintă un mare plus pentru diabeticii din întreaga zonă a Câmpinei. 


Coordonatorul cabinetului, domnul doctor Alexandru Barnea, medic primar recunoscut, unul dintre cei mai buni diabetologi din București, care conduce acest cabinet de doi ani, oferă consultații și servicii medicale specifice Ambulatoriului de specialitate al Spitalului SanConfind, dar și servicii medicale de spitalizare de zi, toate în contract cu CJAS Prahova. Doctorul Alexandru Barnea a lucrat o viață de om ca medic la Institutul Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice ”Nicolae Paulescu” din București, cel mai mare spital de profil din România, înființat în urmă cu 25 de ani, unde a căpătat o vastă experiență într-un domeniu medical extrem de sensibil: cel al diabetului, al bolilor metabolice și de nutriție. Programul de lucru este următorul: luni – de la ora 12.00 până la ora 19.00; marți – de la 8.00 la 19.00; miercuri – de la 12.00 la 19.00. 

Pentru programări și alte informații, solicitanții pot suna în centrala call-center, la numărul unic 0244.990.