Există idei nobile care au nevoie să le repeți
la nesfârșit, să insiști mereu cu argumente și să nu obosești, pentru ca lumea
să fie lămurită cât de cât. Despre Ziua Independenței Naționale, 10 Mai, s-a
vorbit și se va mai vorbi multă vreme în contradictoriu, din cauza
ideologizării și mentalităților poluate de școala comunistă, ai cărei învățăcei
cresc printre noi ca buruienile.
Ca să fiu lămurit deplin în eterna
controversă 9 Mai versus 10 Mai, am cercetat personal sursele
documentare din epocă și am descoperit că într-adevăr, pe data de 9 Mai 1877,
ambele camere ale Parlamentului au votat câte o moțiune care declara
independența Principatului României față de puterea suzerană, Imperiul Otoman.
Alt act oficial de stat cu referire la independență nu am găsit încă (cele două
moțiuni votate pe 9 Mai sunt publicate în Monitorul Oficial). În plus, există
mărturii scrise că ședințele camerelor au fost publice, că vestea
mult-așteptată s-a răspândit apoi în toată capitala și bucureștenii și-au manifestat
public emoția. Pare că am înclinat din start balanța în favoarea adepților
zilei de 9 Mai, nu?
Dar oare își pune cineva dintre dânșii
întrebarea: de ce oare parlamentarii au făcut ședințele publice tocmai în seara
de ajun a Zilei Naționale? Căci 10 Mai era deja în acel moment sărbătoarea
națională a tânărului principat, încă de la fondarea dinastiei sale, când s-a
promulgat și prima Constituție. Nu cumva moțiunile erau văzute ca o pregătire
tehnică, pentru ca sărbătoarea de a doua zi să fie încununată de laurii unui
nou moment fondator de Țară? Căci altfel de ce oare începând cu 10 Mai 1877,
nimeni în România n-a mai sărbătorit Independența în altă zi, timp de șapte
decenii? Oare Carol I, Brătianu, Kogălniceanu, Rosetti, Fleva și toți
făuritorii independenței, precum și iluștrii lor urmași, timp de trei
generații, au fost niște proști că au serbat independența pe 10 Mai? Suntem noi
mai deștepți decât ei?!?
Da, moțiunile au fost votate de Parlament
în ajun, dar tocmai pentru că urma 10 Mai a doua zi și autoritățile voiau să
fie totul pregătit, să fie liberă întreaga zi doar pentru ceremonii, sărbătoare
și bucurii – adică festivitățile deja tradiționale de la Mitropolie, Palatul
Domnesc sau Șosea! Dacă acei parlamentari, capii oștirii și toată elita care a
făcut independența ne-ar vedea azi cum le răstălmăcim intenția, ar regreta
enorm că n-au încărcat programul festiv al zilei de 10 Mai și cu ședințele din
Dealul Mitropoliei. Sunt sigur că de-ar fi putut bănui reaua-voință a celor ce
vor rescrie istoria, bravii bărbați de stat n-ar fi pregetat să se trezească în
revărsatul zorilor pentru o ședință matinală înainte de slujba din catedrală. Numai
că cine putea bănui atunci că vor veni vremuri când intenția lor nu va mai fi
luată în seamă?
Pe deasupra, ei nici nu puneau probabil
mare preț pe vreun act intern de declarare a independenței, li se părea pe bună
dreptate o prețiozitate, o bravadă inutilă, câtă vreme gestul nu era întărit
faptic (pe câmpul de luptă) și recunoscut internațional - căci altfel ar fi redactat
desigur un act solemn, dichisit grafic, cu sigiliu și litere frumoase, pe care
să-l semneze domnitorul a doua zi și să-l contrasemneze primul ministru, pentru
ca acéla să apară în Monitorul Oficial și să rămână în istorie, iar nu două
anonime moțiuni, abia identificabile în pagină printre stenograme. Bărbații
noștri de stat puneau în schimb preț pe semnăturile marilor puteri și
recunoașterea internațională, pentru ei acéea conta, căci erau oameni
pragmatici, inteligenți. Orice act intern n-ar fi fost mare lucru, căci oricum
eram stăpâni la noi în țară, doar pe plan extern mai eram dependenți - și
acólo, în diplomație, trebuia lucrat).  |
| 1877: primul contur al României independente |
Autorii
independenței sunt cei care au decis, așadar, ca sărbătorirea ei să fie unită cu Ziua
Națională de 10 Mai; nu și-au închipuit niciun moment că vor avea urmași care
să nu le respecte cu strictețe hotărîrea. Fie și doar pentru simpla cinstire ce
le-o datorăm, intenția lor ar trebui să fie sacră, să devină moștenire intangibilă
pentru toți urmașii! Însă noi am schimbat-o, acum șapte decenii, după cum ne-a
poruncit Stalin; suntem oare sănătoși la cap, dacă după căderea comunismului am
păstrat porunca „tătucului” și nu vrem nici azi să renunțăm la ea? Căci sărbătorirea independenței pe 9 mai a fost impusă de comuniști din 1948, tocmai ca să condiționeze simbolic independența noastră de ocupația Armatei Roșii, s-o lege de „Victoriei” sovietice în 1945 (în fapt o sărbătoare care-l omagiază strict personal pe Stalin, care a deturnat pentru orgoliul propriu data reală a victoriei propriilor trupe, care era 8 Mai 1945 - iar culmea este că România încă mai celebrează victoria în război nu pe 8, ci pe 9 Mai, în aceeași zi cu Rusia, de parcă nici n-am fi intrat în U.E. sau NATO, și nu capitularea naziștilor ar conta, ci mofturile dictatorului sovietic!). De ce, dar, continuăm și azi să facem jocurile staliniste ale Kremlinului ?
Căci iată: statul neocomunist în care
trăim tocmai a marcat, prin ceremonii oficiale făcute peste tot, atât o
sărbătoare mondială, cât și una proprie, națională - însă ambele mutate din
zilele lor firești pe… 9 Mai (!), pentru că așa a vrut Stalin odinioară. Și
aceasta, tocmai în ziua când la Sibiu țara noastră găzduia summit-ul U.E.! Și
iată cum, la trei decenii de la căderea comunismului, România se manifestă
oficial tot pe linia impusă de Kremlin. Guvernul cu prefecturile, dar mai ales
Armata (instituția cea mai înapoiată a statului, în ce privește viziunea
istoriografică) au făcut în ultimul deceniu tot posibilul ca aceste două
sărbători, de pe 8 respectiv 10 Mai, să fie legate în mentalul colectiv de ziua
de 9 Mai, sărbătorită cu fast la Moscova! Ne întrebăm atunci, pe bună dreptate:
să procedeze oare așa, special pentru a "bruia" adevărata și unica
sărbătoare care-i firească pe 9 Mai: ziua de naștere a Uniunii Europene (1950)?
Presa a ținut și ea isonul autorităților
și școlii comuniste, mistificând istoria: peste tot am întâlnit sintagma
„tripla semnificație a zilei de 9 Mai”. Or, cea cu triplă semnificație este în
realitate doar ziua de 10 Mai (1866 – dinastia
/ 1877 – independența / 1881 – regatul).
În calitate de cetățean european, personal
refuz să fac parte dintr-un stat ipocrit care se alătură la nivel oficial
Kremlinului, deși pe hârtie face parte din UE! Dar acest stat fiind impus cu
forța armelor de Moscova la 30 decembrie 1947, are defapt chiar în fișa
postului asemenea comportament.
Singurul stat ai cărui cetățeni am putea cu
mândrie să fim, este Regatul României,
statul ce numai de facto a fost
abolit (nu și de jure!) și care
niciodată n-ar sărbători Ziua Victoriei asupra nazismului (la care a
contribuit!) odată cu Kremlinul, ci doar pe 8 Mai, odată cu Europa civilizată.
Și niciodată n-ar păta memoria părinților săi fondatori, ignorându-le voința ca
Zece Mai să fie sărbătoarea Independenței naționale.
Cum bine afirma un tânăr student ieșean
zilele acestea, „sărbătorirea Zilei Independenței pe 9 mai în 2019
reprezintă de fapt o declarație de recunoștință față de Soviete, care bucură
atât de mult cercurile de la Kremlin. Și mai reprezintă o călcare în picioare a
jertfei milioanelor de români care au murit pe câmpurile de luptă, în lagăre și
închisori pentru apărarea integrității, credinței și demnității acestui popor.
Și a jertfei sutelor de studenți morți, arestați și bătuți pentru participarea
la manifestațiile de 10 Mai din perioada 1944-1947”.
Încă ceva: dacă vrem să readucem în
mentalul colectiv această sărbătoare ca fiind a tuturor românilor, trebuie să părăsim folosirea sintagmei
”Ziua Regalității”. E prea puțin asta pentru marea sărbătoare, căci ea
evocă doar prima și a treia fațetă a sărbătorii (momentele din 1866 și 1881),
nu însă și pe cea de-a doua, cea mai importantă: independența, suveranitatea
națională. Așadar, Zece Mai trebuie să
revină în sufletul românilorîn primul rând ca Ziua Independenței, și abia
în al doilea rând cu celelalte semnificații. Doar așa poate fi această frumoasă
zi de primăvară din nou o sărbătoare a noastră, a tuturor.
Mădălin-Cristian Focșa
